Practica limbii grecești, anul I (14.03.

2018)

PARTICIPIUL
Este un adjectiv verbal, având atât categorii nominale (gen, număr, caz), cât și verbale
(timp, diateză, aspect). Are timpurile prezent, viitor, aorist și perfect.

Prezentul

Se formează din tema de prezent + terminațiile: -ων (m.), -ουσα (f.), -ον (n.)

Terminațiile se explică astfel:

1) Pentru masculin: vocala tematică ο + sufixul ντ (specific participiului). La N sg. τ final
cade (potrivit legii consoanelor finale), iar vocala tematică o se lungește devenind ω. Rezultă
astfel terminația -ων.
2) Pentru feminin: vocala tematică ο + sufixul ντ + sufixul ια (sufix de creare a temelor
feminine); forma οντια evoluează la ονσα, iar ulterior, prin căderea lui ν în fața lui σ și lungirea
compensatorie a lui o, rezultă terminația -ουσα.
3) Pentru neutru: vocala tematică ο + sufixul ντ; la N. sg τ final cade (ca și la masculin), dar
fără lungirea vocalei tematice; terminația este așadar -ον.

NB. Masculinul și neutrul se declină după declinarea a III-a consonantică asigmatică (tipul λέων,
λέοντος), iar femininul după declinarea I, substantive cu tema în α impur (tipul ἡ δόξα, δόξης).

Exemplu:
Μasculin: Ν. λύων Feminin: N. λύουσα Neutru: N. λύον
G. λύοντος G. λυούσης G. λύοντος

Traducere: „care dezleagă”, „dezlegând”.

Viitorul

Se formează din radical + sufixul σ + terminațiile de la prezent:

Exemplu:
Μasculin: Ν. λύσων Feminin: N. λύσουσα Neutru: N. λῦσον
G. λύσοντος G. λυσούσης G. λύσοντος

Aoristul

Se formează din radical + sufixul σα + sufixul ντ.

Observații:
Masculinul N. sg. are desinența ς, fapt care duce la căderea sufix. ντ, rezultând terminația -σας.
Femininul adaugă la sufixul ντ sufixul ια; vom avea așadar forma σα-ντια, care evoluează la
σανσα și ulterior la -σασα.
Neutrul N. sg. se termină în ν după căderea lui τ în poziție finală. Terminația va fi așadar -σαν.

1
În concluzie, terminațiile participiului aorist, la N. sg., sunt: -σας (m.), -σασα (f.), -σαν (n.)

Exemplu:
Μasculin: Ν. λύσας Feminin: N. λύσασα Neutru: N. λῦσαν
G. λύσαντος G. λυσάσης G. λύσαντος

ΝΒ. Masculinul se declină după declinarea a III-a consonantică sigmatică, substantive cu tema în
-αντ (tipul ἐλέφας, ἐλέφαντος), iar femininul după declinarea I, substantive cu tema în α impur.

Observație:
Dacă radicalul se termină în oclusivă, în vocală sau în sonantă, la participiu viitor și aorist au loc
aceleași modificări fonetice ca cele de la indicativ viitor și aorist.
(Εxemplu: vb. μένω are radicalul μεν- (terminat în sonantă); participiul aorist, masculin sg. va fi:
N. μείνας, G. μείναντος – vezi indicativul aorist al verbelor cu radical în sonantă).

Participiul perfect

Se formează din tema de perfect + terminațiile -ώς (m.) -υῖα (f.) -ός (n.) (pentru cazul N sg.)
Explicații:
Masculinul are tema de perfect + sufixul de participiu perfect ος, la N sg. și οτ la celelalte cazuri;
ο devine ω la N. sg. → -ώς.
Femininul are tema de perfect + sufixul compus υῖα (format din sufixul de participiu perfect la
grad zero [υς, în loc de ος] + sufixul -ια, de creare a femininelor de la teme masculine. Prin
căderea lui σ (sigma) forma υσια → υῖα.
Neutrul are tema de perfect + sufixul de participiu perfect ος (la N sg.), οτ (la celelalte cazuri).

NB. Accentul stă pe sufixul participial.

Exemplu:
Μasculin: Ν. λελυκώς Feminin: N. λελυκυῖα Neutru: N. λελυκός
G. λελυκότος G. λελυκυίας G. λελυκότος

NB. Masculinul și neutrul se declină după declinarea a III-a cu temă în dentală, iar femininul
după declinarea I cu tema în a pur.

Participiul prezent al verbului „a fi”:

Masculin: N. ὤν Feminin: N. οὖσα Neutru: N. ὄν

G. ὄντος G. οὔσης G. ὄντος

TEMĂ:
Formați participiul prezent, aorist și perfect (N, G, D, Ac sg. și pl.) pentru verbele:
διώκω, βλέπω, νέμω.

2
Observații suplimentare:
Ο1. Având o natură hibridă (adjectiv și verb), participiul poate avea:
a) funcție atributivă: califică un substantiv sau un pronume, acordându-se în gen, număr și
caz cu acesta; poate fi articulat sau nu și se traduce de obicei printr-o propoziție relativă sau
printr-un participiu din limba română.
Exemple:
προσῆλθεν αὐτῷ γυνὴ ἔχουσα ἀλάβαστρον μύρου – „s-a apropiat de El o femeie care
avea un alabastru cu mir” (Mt. 26.7)
ἡ ὑπὸ σοῦ λαλουμένη διδαχή – „această învățătură grăită de tine” (Act. 17.19)
Ca orice adjectiv, participiul poate funcționa substantival:
Ex. ὁ κλέπτων μηκέτι κλεπτέτω – „cel care fură (hoțul) să nu mai fure” (Ef. 4.28)

b) funcție predicativă: nu are niciodată articol și se traduce de obicei printr-un gerunziu

românesc sau printr-o propoziție circumstanțială (temporală, cauzală, concesivă etc.)
Exemple:
καὶ τοῦτο εἰπὼν ἔδειξεν αὐτοῖς τὰς χεῖρας καὶ τοὺς πόδας – „și zicând acestea, le-a arătat
mâinile și picioarele” (Lc. 24.40)
καὶ ἀκούσας ὁ Ἰησοῦς λέγει αὐτοῖς – „și auzind / după ce a auzit [acestea], Iisus le
zice” (Mc. 2.17)

Ο2. Principala semnificație a participiului nu este una temporală, ci aspectuală (aspect progresiv
la prezent, momentan sau nedefinit la aorist, finit la perfect).
Deoarece, de cele mai multe ori, formele de participiu nu exprimă temporalitatea prin ele însele,
în traducere trebuie să ținem cont de context și de timpul la care se află verbul regent. Astfel:

Participiul prezent descrie o acțiune care se produce în același timp cu acțiunea verbului regent,
care poate figura însă și la alt timp decât prezentul.
Exemple: Καὶ εἰσῆλθεν Ἰησοῦς εἰς τὸ ἱερὸν καὶ ἐξέβαλεν πάντας τοὺς πωλοῦντας καὶ
ἀγοράζοντας ἐν τῷ ἱερῷ. – „Și a intrat Iisus în templu și i-a alungat pe toți cei care vindeau și
cumpărau în templu” (Mt. 21.12) În enunțul de mai sus, πωλοῦντας și ἀγοράζοντας sunt forme
de participiu prezent (Ac. pl. m.), dar nu le traducem ca atare, prin prezent („care vând și
cumpără”), ci raportându-le la timpul la care stă verbul regent (un timp trecut: ἐξέβαλεν =
indicativ aorist 2). Cele două participii prezente descriu astfel o acțiune care are loc în același
timp cu acțiunea verbului regent.
Aceeași situație o întâlnim și în exemplul dat mai sus: προσῆλθεν αὐτῷ γυνὴ ἔχουσα
ἀλάβαστρον μύρου (Mt. 26.7) – o femeie „care avea”, nu „care are”. Și aici ținem cont de timpul
verbului regent (προσῆλθεν = indicativ aorist 2) și traducem participiul prezent ἔχουσα printr-un
timp trecut.
La fel: Ἐκάλεσε δὲ καὶ τοὺς Μίλητον πολιορκοῦντας. (I-a chemat și pe cei ce asediau Miletul.)

Participiul aorist descrie de cele mai multe ori o acțiune care a avut loc înainte de desfășurarea
acțiunii verbului regent.
Exemple: Ὁ μὴ τιμῶν τὸν υἱὸν οὐ τιμᾷ τὸν πατέρα τὸν πέμψαντα αὐτόν – „Cel ce nu cinstește
pe Fiul nu cinstește pe Tatăl care L-a trimis” (In. 5.23)
καὶ νηστεύσας ..., ὕστερον ἐπείνασεν – „și după ce a postit …, la urmă a flămânzit” (Mt. 4.2)

3
Ταῦτα δὲ ποιήσας διέβη τὸν ποταμόν. („După ce a făcut acestea, a trecut râul.”)
Ἀκούσαντες ταῦτα ἐπείσθησαν. („După ce au auzit acestea, s-au convins.”)

Imperativul

Are timpurile prezent, aorist și perfect, cu forme pentru persoanele a II-a și a III-a sg. și pl.

Prezentul

Se formează din tema de prezent + vocală tematică + desinențe de imperativ:

-θι -τε
-τω -ντων

Obs. La persoana a II-a sg. desinența θι a dispărut.

Exemplu:
λύε λύετε Traducere: dezleagă!, să dezlege [el/ea]!, dezlegați! să dezlege [ei]!
λυέτω λυόντων

Aoristul

Se formează din radical + sufixul σα + desinențe de prezent.

Obs. La persoana a II-a sg., la radical se adaugă terminația σον.

Exemplu:
λῦσον λύσατε Are aspect momentan: Dezleagă acum!
λυσάτω λυσάντων

Perfectul

Se formează perifrastic, din participiul perfect al verbului de conjugat și imperativul vb. ἐιμί:

Exemplu:
λελυκώς ἴσθι λελυκότες ἔστε Traducere: (Să fi dezlegat tu, el…etc.)
λελυκυῖα ἔστω λελυκυῖαι ὄντων