O FASCINANTĂ CONTRIBUŢIE

LA DESTĂINUIREA LIMBII ROMÂNE

Pornind de la ascendentul onomatopeelor (în număr de peste 270) în limba

română, Lucian Iosif Cueşdean ajunge la un model mai mult decît atractiv asupra
forjării instrumentului strămoşesc de comunicare, pe care l-am putea rezuma în
următoarele patru teze:  (1) chiar şi cuvintele percepute de vorbitorul limbii
române actuale ca fiind simple rezultă din combinarea unor MORFEME, înţelese ca
„bucăţi“ de vocabule preluate din ambianţa omului paleolitic;  (2) compunerea
„cuvintelor primordiale“ în postura de morfeme „întăreşte ipoteza că europenii
vorbesc o singură limbă“ 1, încît fiecare limbă europeană este într-o măsură sau alta
rezultatul evoluţiei limbii articulate cu mii şi mii de ani în urmă, în epicentrul Vechii
Europe, ce se-ntîmplă să fie bazinul civilizaţiei carpato - danubiene;  (3) numai
româna conţine cuvinte forjate în paleolitic şi neolitic, după CODURI ONOMATOPEICE;
 (4) la rîndu-le, codurile sonore ce vehiculează un moferm sau altul se-aşează în
TEME, sau în SFERE semantice. Avem, aşadar, o imagine sistemică asupra primei
etape din geneza cuvintelor româneşti graţie compunerii de morfeme:
 coduri sonore din sfera semantică a verbului „a şti, respectiv a nu
şti“: ● □D□ → EDU-CA-ŢIE, IDE-AŢIE (a) EDU-CA, IDEI, IDIO-T etc.; ● C□P →
(a) CON-CEP-E, (a-şi) ÎN-CHIP-UI, CAP, CĂP-ĂŢÎ-NOS, CĂP-OS, ÎN-CĂP-ĂŢÎ-NAT etc.; ●
SP□R → (a se) IN-SPIR-A, NE-IN-SPIR-AT, SPIR-IT, SPIR-IT-UAL etc.; ● T□N → NE-
SO-CO-TIN-ŢĂ, SO-CO-TIN-ŢĂ, TAN-AL-NI („a învăţa“, în magh.), TĂN-TĂ-LĂU, TEN-
DEN-ŢIOS, TEN-SION-AT, TOAN-TĂ, TO-T 2 etc.;
 coduri sonore din sfera semantică a substantivului „acoperămînt“: ●
□P□ → AC-OPE-RIŞ, AC-OPE-RIT, AD-ĂPO-ST, C-APA-C, CAR-APA-CE, COL-IBĂ, C-OPE-
RTIN-Ă, C-OPÎ-RŞĂU etc.; ● C□J → COA-J-Ă, COŞ-MEL-IE, COJ-OC, CUJ-MĂ / CUŞ-MĂ
etc.; ● C□R → CAR-APA-CE, CĂR-ĂMIZI, CĂR-UŢĂ, CÎR-TIŢ-Ă, COR-T 3 etc.;
 coduri sonore din sfera semantică „activ / inactiv“: ● □T□ → O-
TA-VĂ, OTO-VA, PIR-ATE-RIE, PIR-OTE-ALĂ etc.; ● DR□P → (a) ÎN-DREP-TA, DREP-
TAT-E, DROP („cădere liberă“, în engl.), DROP-IE etc.; ● M□R → (a se) MIR-A, (a)
MERGE, (a se) MUR-A, MAR-TOR, MIR („lume“, în rus.: мир [mir]), MIR-E, MIR-EN-I,
MOAR-Ă, MOĂR („mai mult“, în engl.: more), MOR-T, PA-MIR („munţi din Asia
Centrală“) 4 etc.;

1 ?
Lucian Iosif Cueşdean, Limbajul morfemelor şi limba dacilor, „Orfeu“, Bucureşti, 2000, pp. 129 şi
83
2 ?
Am redat 4 din cele 51 de coduri sonore, prezentate de autor în loc. cit., pp. 200 - 202
3 ?
Trei din totalul de 13 coduri sonore aferente sferei semantice în atenţie. Cf. Ibidem, p.256.
4 ?
Doar trei coduri sonore din totalul de 10, prezentate de autor la p. 245
298 Petru Ioan, PEREGRINĂRI PRIN LUMEA PARONIMELOR

 coduri sonore din sfera semantică „fluid“: ● □R → AR-AMĂ, AR-DE,

AR-GAT, AR-GILĂ, AR-GINT, AR-SU-RĂ etc.; ● D□ → CAS-CA-DA, IN-UN-DA-ŢIA, UN-
DA etc.; ● N□R → AM-NAR, FELI-NAR, NER-V[UL], NOR, NOR-OC, NOR-OD, NOR-OI
etc.; ● OI → MUŞ-UR-OI, OI-NĂ, PUH-OI, ŞOM-OI-LOG, ŞUV-OI 5 şi aşa mai departe;
 coduri sonore din sfera semantică „lumină“: ● □LB → ALB, ALB-A-
STRU, ALPI, BĂL-AI, BLO-ND, G-ALB-EN etc.; ● L□ → FE-LI-NAR, LA-CU, LA-MPĂ,
LI-CĂR, LI-CUR-ICI, LI-MPE-DE, LU-CEA-FĂR, LU-CIU, LU-MIN-Ă, LU-NA, LU-STRA, LU-
STRU etc.; ● M□N → DI-MIN-EAŢĂ, LU-MIN-Ă, LU-MÎN-ARE, MIN-Ă, MIN-IER, MÎIN-
E, MUN („lună“, în germ. Mond şi în engl. moon) 6 şi tot aşa mai departe;
 coduri sonore din sfera semantică „om“: ● L□ → LA-TIN, LE-HUZĂ,
LE-LE, LO-TRU, LU-CRĂTOR, LU-ME, LU-PTĂ-TOR, LU-SI-TAN 7 etc.; ● PR□NC →
PRINCI-PE, PRINŢ, PRUNC etc.; ● T□ → TA-TA, TÎ-NĂR, ŢA-ŢĂ, ŢI-GAN, VIZI-TIU 8
etc.;
 coduri sonore din sfera semantică „pămînt“: ● □R → AR-AC, AR-ĂT-
UR-Ă, AR-BO-RE, AR-DEAL, AR-GILĂ, AR-IE etc.; ● G□ → (a) GO-NI, BĂR-Ă-GA-NU,
DO-BRO-GEA, E-GEE, GAI-BĂ (GA-MBĂ ?), GA-LIŢE, GĂ-IN-Ă, GE-LI-FI-CAT, GE-NUN-E,
GE-OS, GE-ŢI, GHE-ARE, GHE-AŢĂ, GHE-BE, GHE-TE, GOA-NĂ, GOR-GA-NU, GU-NOI, GU-
ZGA-NU, KUR-GA-NU (GOR-GAN ?), LE-GHE, MEL-EA-GU, PLU-GU, RE-GE, RE-GIU-NE
etc.; ● L□ → LA-NU, LI-MAN, LI-TOR-AL, LO-CU, LU-N-CA, LU-TU etc.; ● M□N →
LI-MAN, MAN, MOR-MAN, MOR-MÎN-TUL, MUN-TE, PĂ-MÎN-TUL, RU-MÎN 9 etc.;
 coduri sonore din sfera semantică „pe ascuns / la vedere“: ● F□F
→ (a se) FOF-ILA, (a) ÎN-FOF-OLI, FOF-ÎR-LI-CA, FOF-OLO-AN-CĂ, FUF-Ă etc.; ● M□N
→ (a) DEZ-MIN-ŢI, (a) MIN-ŢI, MIN-CIN-OS, MIN-CIUN-Ă etc.; ● T□C → (a) TIC-
LUI, TAC-LA-LE, TĂC-UT, TIC-ĂL-OS 10 etc.;
 coduri sonore din sfera semantică „percepţie“: ● □B → (a) IUB-I,
AB-SENT, AUD-IB-IL, OB-RĂZ-NI-CIE, OB-SCEN, OB-SCUR, PLA-UZ-IB-IL etc.; ● C□LD
→ CALD, CĂLD-UR-Ă, COLŢ-UR-OS, COST-OL-NI (în magh. kóstolni / „a gusta“), DES-
GUST (în engl. disgust [disˈɡəst]), GOST' (în rus. гость / „invitat“), ÎN-COLŢ-IT etc.;
● □M□ → AMA-R, AME-NIN-ŢAR-E, AME-ŢEAL-Ă, AMO-R, UME-ZEA-LĂ etc.; ● P□R
→ PER-CEP-ŢIE, PER-FEC-T, PIR-AT, PIR-OTE-ALĂ etc.; ● PL□ → (a) PRII, PRIE-TEN-
IE, PRIE-TEN-OS 11 etc.;

5 ?
În aceeaşi sferă îşi mai află locul cel puţin 11 coduri sonore (cf. Ibidem, p. 175).
6 ?
Am ilustrat trei din cele 28 de coduri sonore, reunite în sfera semantică cu pricina. Cf. Ibidem, pp. 181 - 182.
7 ?
Iar şirul continuă cu cel puţin alte 18 coduri sonore (cf. Ibidem, p. 172).
8 ?
Din aceeaşi arie tematică mai făcînd parte încă cel puţin 18 coduri sonore. Cf. Ibidem, p. 173.
9 ?
Sfera semantică în atenţie putînd continua cu cel puţin 22 coduri sonore. Cf. Ibidem, pp. 178 - 179.
10
Am ilustrat trei din cele şase coduri sonore desluşite de autor la p. 255.
11
În total, sfera semantică în atenţie reuneşte 42 coduri sonore (cf. Ibidem, pp. 248 - 249)
ANEXĂ: O PERSPECTIVĂ ROMÂNEASCĂ ASUPRA COMPUNERII PRIMORDIALE DE CUVINTE 299

Ca FORMĂ PRIMARĂ 12 a derivării lexicale, descompunerea în morfeme

onomatopeice îngăduie etimologii de genul: ● APU-LU / „om al apei“ < APU / „apă,
rîu etc.“ + LU / „om, respectiv lume“; ● AR-IAN / „om al rîului, ca strămoş al
populaţiei europene“ < AR / „apă, rîu şi fluid în general“ + IAN / „locuitor al unui
teritoriu, originar din preajma unui rîu“ 13; ● AR-RU-MÎN / AR-MÎN, expresii
sinonimice pentru „omul apei“ < RU, respectiv AR / „apă“ + MÎN / „om“; ● BOS-
TAN / „dovleac, adică un fel de umflătură ce reazămă arătura“ < BOS / „umflătură,
sau boselură“ + TAN / „pămînt“; ● GE-NUNE / „hău, sau abis“ < GE / „pămînt“ +
NUN / „gol, lipsă, sau absenţă“; ● GHE-AŢĂ / „ceea ce leagă între ele, ca un fel de
aţă, malurile unei ape“ < GHE / „mal, sau pămînt“ + AŢĂ / „textură între malurile
apei“; ● H-AR-GHI-TA, ca sinonim pentru AR-DEAL / AR-GEAL / „pămînt al apelor“
< AR / „apă“ + GHI / „pămînt umflat“; ● H-AR-PII / C-AR-PII / C-AR, respectiv H-
AR, ca „oameni ai apelor de sus, respectiv munteni“ < AR / „apă“ + PII /
„locuitori“; ● ILI-RIA / „pămînt sau teritoriu al celor leagaţi de ape, respectiv rîuri“
< ILI / „teritoriu“ + RIA / „rîu“; ● LA-TIN / „om al tinei“ < LA / „om, respectiv
locuitor“ + TIN / „loc cu pămînt noroios“; ● LIN-GURĂ / „ceea ce duce lin la gură“;
● NIN-SOARE / „cădere a zăpezii“ < NIN- / „ecranare, respectiv absenţă“ + SOARE,
adică „nu-i soare cînd ninge“; ● PLU-GE / „plug“ < PLU / „ce-ea ce umflă“ [prin
arătură] + GE / „pămîntul“; ● PUT-IN / „om al drumului“ < PUT (în rus. путь
[put'] / „cale, sau drum“); ● RU-MANIA / „lumea apelor“ < RU / „apă“ + MANIA
/ „lume, teritoriu locuit de oameni“; ● SARMIS-E-GETU-ZA / „Sarmisegetusa“ <
SARMIS + E + GETU + ZA / „zeiţa geţilor e Sarmis“; ● STE-JAR / „stăjar“ < STE /
„ceea ce [men]ţine“ + JAR / „foc fără flacără“; ● VII-TURĂ / „viitură“ < VII, ca
onomatopee ce anunţă venirea a ceva + TÎRR, onomatopee ce exprimă tăria, sau forţa
unui fenomen 14, iar şirul continuă.
Compunerea „onomatopeică“ ‒ ce nu ignoră „îmbogăţirile şi modulările
eufonice“ ale vocabulelor originare ‒, aşa cum ne este prezentată de medicul
lexicolog cu ascendenţă transilvană prin cele 151 de SFERE SEMANTICE ce închid
peste 1725 CODURI SONORE 15, dă seamă de întruparea a mii şi mii de cuvinte din
„toate domeniile limbajului cotidian“ În termenii autorului, respectiva procedură ne
conduce la „sistemul lingvistic al limbii române“. Repertoriul lexical derulat în
12
Cum îi spune autorul la p- 70 a expunerii din cartea menţionată
13
La fel ca-n cazul socioantroponimelor arădean, bănăţean, craiovean, dobrogean, dunărean, moldovean,
muntean, mureşean, nemţean, oltean, prahovean, siretean şi tot aşa mai departe.
14
Pentru derivările invocate, cf. Ibidem, pp. 36; 38; 19, 37, 38, 138, 142; 40; 128; 40; 14, 35;
35; 16; 36; 131; 28, 128; 71; 45; 35; 135; 26, 40, 41; 70 şi tot aşa mai departe
15
Dacă luăm în calcul codurile sonore regăsite în două sau mai multe categorii semantice, numărul
familiilor de cuvinte cu morfeme comune se reduce la 533, dintre care 7 sînt monosonore, 45 bisonore,
317 tri-sonore, 131 tetrasonore, 31 pentasonore, iar 2 hexasonore. Mai e de semnalat că majoritatea
codurilor sînt consonantice şi doar cîteva promovează una, sau două vocale. Potrivit autorului, orice cod
sonor trebui să conţină cel puţin două cuvinte, dar poate ajunge pînă la cîteva zeci de combinaţii între
morfeme.
300 Petru Ioan, PEREGRINĂRI PRIN LUMEA PARONIMELOR

Limbajul morfemelor şi limba dacilor este ceea ce asigură limbii române actuale
„certificatul de vechime în raport cu restul limbilor europene“ 16, de factură
indoeuropeană.
În orice caz, procedura urmată de regretatul analist ne-ntoarce la fenomenul
DERIVĂRII CUVINTELOR la nivelul de maximă adîncime, cel semnalat de
„CUVINTELE PRIMORDIALE“, inspirate în paleolitic de limbajul natural al
onomatopeelor. În raport cu acest mod de sondare etimologică, am putea spune că
autorii de dicţionare „academice“ s-au menţinut cu obstinaţie la nivelul „epidermic“
dictat de prezumţia că mai fiecare vocabulă românească este musai preluată din
repertoriul lexical al musafirilor nepoftiţi în vatra strămoşească dinaintea erei noastre şi
din primele secole creştine (grecii, romanii, sau cumanii, bunăoară), de migranţii
statorniciţi definitiv la frunatriile străbunilor în a doua jumătate a mileniului întîi
(slavii, bulgarii, sîrbii, croaţii, sau maghiarii), ori de opresorii de la oarece distanţă,
precum turcii, tătarii şi austriecii.
De-ar fi să indicăm un termen de comparaţie „sistemului sumerian“ 17,
aplicat de Lucian Iosif Cueşdean la cazul limbii române, acesta nu poate fi altul
decît programul identificării rădăcinilor „protoindoeuropene“ urmat de Mihai
Vinereanu în masivul Dicţionar etimologic al limbii române pe baza cercetărilor
de indo - europenistică 18 (Editura „Alcor“ Edimpex, Bucureşti, 2008, 936 p.), un
prgram prefaţat prin cartea Originea traco - dacă a limbii române (Editura
„Pontos“, Chişinău, 2003, 200 p.) şi teoretizat post festum în volumele
fragmentare Rădăcini nostratice în limba română / Nostratic Roots in Romanian
Language („Alcor“ Edimpex, București, 2010, 143 p.), respectiv Adevăruri
incomode despre limba romînă (Editura „Uranus“, Bucureşti, 2018, 301 p.).
Pentru consolarea latinomanilor, să consemnăm ultima concluzie a autorului,
în urma derivărilor pe care ni le propune: „limba română menţine cele mai multe
cuvinte latineşti dispărute din alte limbi romanice, prentru că ea este «muma
limbii [...] latineşti»“ 19, precum admite chiar şi un promotor al latinsmului 20.
prof. dr. Petru Ioan

16
Ibidem, pp. 150, 48, respectiv 22 şi 68
17
Cf. Lucian Iosif Cuesdean, Sistemul sumerian al limbii române, Editura „Orfeu“, Bucureşti, 2000, 194 p.
18
Reeditat tot la „Alcor“ Edimpex, Bucureşti 2013
19
Ibidem, op. cit., p. 67, respectiv coperta 4
20
Petru Maior, Istoria pentru începutul Românilor în Dakia, Buda, 1812, p. 316