Religiile Antichității

Grîul Daria- Amalia

 Religia mesopotamiană
• era politeista, având peste 2500 de zei. Zeii erau exclusiv reprezentaţi sub forma umană,
având comportamente umane. Ei sunt nemuritori, atotştiutori, desăvârşiţi.
• Fiecare unitate administrativă, oraş sau sat, avea ca şi conducător un zeu principal.
• Regele era considerat ca fiind ales de zei, şi era numit fiu al zeilor. Îndeplinea şi funcţia de
Mare-Preot, răspunzând de construirea templelor şi de serviciul divin public.
• Mesopotamienii credeau că omul a fost creat de zei din lut şi din sângele lor, pentru a-i sluji pe
aceştia. De asemnea, ei credeau în viaţa de după moarte, când trupul se va întoarce în
pământ, iar sufletul va merge în împărăţia morţilor, pe „tărâmul fără întoarcere".
• Locul de cult era templul, considerat locuinţa zeilor, cel mai mare bun al oraşului. O parte
integrantă a templului era zigguratul, o clădire asemănătoare unei piramide în trepte, cu 3-7
etaje, exteriorul fiecăruia fiind colorat diferit cu plăci de ceramică smălţuită. Vârful zigguratului
era locul în care se întâlneşte cerul cu pământul.
• Cea mai importantă sărbătoare era Anul Nou, când avea loc un ritual, o nuntă sacră între rege
şi zeiţa oraşului. stingându-se cu puţin înainte de secolul I al erei creştine.
• practica mariajului intre rege si divinitatea nationala (divinitatea suprema), cu rol de a asigura
fertilitatea recoltelor pentru anul care urmeaza;
 Religia mesopotamiană
• Zeii
• An sau Anu era zeul cerului, zeul suprem; cultul cel mai
mare la Uruk; soţia lui, se numea Antu;
• Enlil, zeul vântului şi al atmosferei, părintele zeilor şi al
tuturor ţărilor;
• Enki, zeul oceanelor şi al rodniciei;
• Nintu, zeiţa naşterii, zeiţa mamă, mama tuturor fiinţelor;
Nergal
• Nanna sau Sin, zeul lunii, stăpânul destinelor;
• Şamaş, zeul soarelui, al dreptăţii, judecător al cerului şi al
pământului;
Nanna
• Nergal, zeu al Infernului;
• Ninurta, zeul pământului şi al furtunii;
• Iştar, luceafărul, protectoarea iubirii şi fertilităţii, dar şi
zeiţă a războiului.
 Religia Egipteană
• Religia egipteană este considerată ca având cea mai lungă perioadă de existenţă dintre toate
religiile lumii.
• Religia a jucat un rol important in viata egiptenilor antici, dominind intreaga lor istorie.
• Religia egipteana consta din adorarea sub diferite forme a naturii si in special a soarelui. Este
deci o religie a naturii.
• Faraonii erau consideraţi ca fiind fii şi moştenitori ai zeilor. Fiecare faraon se năştea printr-un fel
de concepţie supranaturală, ca fiu al unei pământence şi al zeului Ra.
• Zeii îi ajută pe oameni, îi ocrotesc, îi iubesc, iar omul este un slujitor, un rob al zeului. Egiptenii
iubeau viaţa şi considerau că viaţa viitoare e o continuare a vieţii de pe pământ. Călătoria
sufletelor după moarte aveau ca ţintă împărăţia lui Osiris, unde ele duceau o viaţă fericită.
Pentru a ajunge aici, treceau prin mai multe pericole: monştri, capcane, ape etc. Pentru a sfătui
şi călăuzi sufletele în timpul acestor călătorii postume, s-a compus „Cartea morţilor", un
adevărat ghid al lumii de dincolo.
• Locurile de cult erau templele, „locuinţele zeilor". în ele se păstrau statuile zeilor şi erau
instalate animalele lor sfinte.
 Religia Egipteană
• Zeul Ptah - zeul creator
• Zeul Osiris-zeu al morții și judecător al sufletelor
• Re (Ra), zeul care se plimba cu barca pe oceanul cerului într-o nesfârşită
călătorie cerească, însoţit de suita zeilor, a zeiţelor si a sufletelor celor
morţi. Călătoria sa de la răsărit la apus era socotită ca plină de peripeţii şi
lupte, totdeauna victorioase, împotriva puterilor întunericului.
• • Horus, fiul lui Re (Ra), unul dintre cei mai populari zei ai vechiului Egipt. • Ptah
• • Ptah a fost la început un zeu al pământului. Apoi a fost asociat cu alţi zei
ai morţii, luând forma unui om mumificat.
Ra
• • Osiris, tatăl lui Horus şi soţul zeiţei Isis, marele şi puternicul prieten al
morţilor, reprezentat printr-un om înfăşurat în panglicile mumiei.
• • Seth, reprezentat ca un animal hidos, cu urechi mari şi cu coada
despicată, sau sub forma unui om cu capul acestui animal, era zeul
furtunii.
• • Toth, zeu al lunii, era scribul şi consilierul zeilor.
• • Amon a devenit cu vremea zeu solar, combinându-se cu Re şi, sub
numirea Amon-Re, a fost cel mai puternic zeu egiptean. El a fost deci
zeul suprem al epocii de apogeu politic, cultural si religios al Egiptului. • Osiris
 Hinduismul
• Hinduismul, fiind una dintre cele mai importante
religii politeiste din Asia, se deosebeşte de
celelalte religii prin faptul că nu are un întemeietor
care să le descopere oamenilor calea adevărată,
cunoaşterea divinităţii sau legile de conduită în
această viaţă. Religia hindusă propune mai multe Shiva
căi prin care oamenii pot să ajungă la adevărul
suprem (astfel fiecare om putând primi iluminarea).
Istoricii plasează începutul hinduismului în jurul
anului 1500 î. Hr., când au apărat şi primele texte
considerate de origine divină. După învăţătura pe
care o susţine şi după perioadele istorice în care a Kali
apărat şi s-a dezvoltat, hinduismul poate fi împărţit
în:

- hinduism vedic; - hinduism brahmanic;

Brahma
- hinduism medieval; - hinduism modern;

- hinduismul contemporan.
Ganesha
 Buddhismul
• apărut în India, în secolele al VI-lea - al V-lea î. Există 4 Adevăruri Sacre:
Hr., a fost întemeiat de Buddha (558 şi 486 î.
Hr) 1. Totul este suferinţă (dukka) - a te naşte, a fi bolnav, a
fi departe de cel drag, a avea, a nu avea etc.
• potrivit budismului, există un principiu creator
2. Identificarea originii suferinţei, care este dorinţa
unic, numit Atman sau Brahma, care este de
(tanha) - dorinţele, atât materiale, câr şi spirituale,
fapt un fel de suflet universal, în care sunt
poftele oamenilor.
încorporate toate sufletele oamenilor de pe
pământ ce reuşesc să se elibereze 3. Necesitatea înlăturării dorinţelor (stingerea poftelor).

• ceremoniile budiste au loc zilnic, lunar sau 4. Identificarea metodei de înlăturare a suferinţei
anual (cea mai importantă este în luna mai, („Calea de mijloc").
când este sărbătorită naşterea şi moartea lui
Buddha)
Siddharta („Cel ce şi-a atins scopul")
• Budismul este singura religie care respinge Gautama (după numele clanului din care făcea parte)
ideea de Dumnezeu, ca Fiinţă Supremă. De
Sakyamuni („Ascetul, înţeleptul printre Sakya")
aceea, nici Buddha, întemeietorul, nu este
considerat vreun profet al lui Dumnezeu sau Buddha („Iluminatul", „Trezitul", „Inteligentul“, „Cel care
zeu, ci doar o călăuză, un maestru spiritual. a găsit calea spre Nirvana")
 Confucianismul

este o doctrină etică, filosofică, dar şi social-politică,

apărută în China, un sincretism între cultul naturii şi Codul etic elaborat de Confucius
cel al strămoşilor, care acordă un rol important se bazează pe:
sacrificiilor.
1. Reciprocitate
ca religie de stat, confucianismul a menţinut
elementele fundamentale ale vechii religii chineze, în 2. Omenie
primul rând cultul strămoşilor şi al naturii, practicile
cultice având în centrul lor Cerul şi pe „Fiul Cerului", 3. Dragoste şi respect în familie
împăratul
Locurile de cult sunt templele,
Confucianismul nu este atât o religie, cât un sistem cel din Beijing, închinat Cerului,
de crezuri religioase care determină valorile fiind cel mai mare templu din
majorităţii popoarelor asiatice, ale unei bune părţi lume.
dintre chinezi, japonezi, coreeni şi vietnamezi. El nu
s-a manifestat niciodată ca o religie cu biserici şi
preoţi.
Savanţii chinezi l-au onorat pe Confucius ca pe un
mare înţelept, fără însă a-l venera însă ca pe un zeu.
 Iudaismul

• Iudaismul este o religie revelată, care

stă la baza creştinismului. Ea se Principiile fundamentale ale religiei
întemeiază pe Revelaţia Vechiului iudaice:
Testament, şi are rolul de a pregăti
lumea pentru primirea Fiului lui 1. Decalogul (Cele 10 Porunci)
Dumnezeu şi a religiei creştine.
Iudaismul este prima religie care a 2. Ascultă Israele;
impus credinţa într-un Dumnezeu unic, 3. Cele 18 binecuvântări;
monoteismul. Deosebirea dintre
creştinism şi iudaism este că acesta din 4. Mărturisirea de credinţă.
urmă nu recunoaşte în persoana lui
Iisus Hristos pe Răscumpărătorul
promis de Dumnezeu protopărinţilor
noştri (Fac. 3, 15), aşteptându-L încă pe
Mesia şi împărăţia iudaică pe care
crede că o va întemeia El.