GENEZA ÎN

RELIGIILE LUMII

CANTONERU DARIA
DINU ANDREEA
DUMITRESCU
ELENA
IRIMIA ANIELA
NEAGU ROXANA
STAN
ANDREEA
TUDORACHE ALEXIA
  RELIGIA EGIPTEANĂ

 Mitologia egipteană sau religia egipteană este numele dat unor serii de credințe
ale locuitorilor din Egiptul antic, înainte de apariția creștismului și islamului.
Mitologia egipteană a durat aproximativ 3.000 de ani și este diferită de mitologia
romană și Mitologia greacă.
 Încă de la început religia egiptenilor a avut un dublu aspect, divin şi funerar. La
baza ei stătea ideea supravieţuirii sufletului, conceput ca având o triplă
compoziţie: ka, ba şi akh.
Religia vechilor egipteni se imbina cu istoria vechiului Egipt. La
începutul secolului al XIX-lea, Jean François Champollion descifreaza scrierea
hieroglifica si deschide drumul egiptologiei.

2
  COSMOGONIA EGIPTEANA
 Exista credinta ca totul provine din haosul primordial Nun. Nu este vorba de creatie din nimic, ci
de organizarea haosului preexistent. De asemenea, numeroase mituri povestesc creatia lumii
dintr-un animal, o pasare sau dintr-o floare (de exemplu: pruncul soare a iesit din floarea de
lotus la începuturi). Crearea lumii este adesea identificata cu crearea Soarelui, egiptenii fiind un
popor solar. O alta credinta este ca namolul Nilului, încalzit de soare, a nascut oamenii si fiintele.
Creatia oamenilor din lacrimile soarelui este o alta.
 La Heliopolis se spunea ca Thot a creat prin puterea cuvântului. Ptah era vazut la Memphis ca
zeul creator. A creat prin cuvânt sau prin logos. La Theba, Amon-Râ era zeul creator. O alta
conceptie îl are pe Atum drept creator solitar al universului prin autofecundare.
 Potrivit unei alte cosmogonii, Atum era creatorul tuturor divinitatilor. Din el s-a nascut primul
cuplu de zei: Shu (aerul) si Tefnut (vidul), din care au aparut Geb (pamântul) si Nut (cerul).
Cosmogoniile egiptene sunt împartite si în urmatoarele trei clase: heliopolitana, hermopolitana si
memphita. La Helipolis exista un loc numit „colina de nisip”. Acesta reprezenta „colina
primordiala”.
  RELIGIILE EGIPTULUI
 Ka reprezinta spiritul universal preexistent în individ, care îi conferea
calităţiile şi destinul proprii, corpul fizic ce anima toate fiinţele.
 Akh întruchipa o forţă spirituală cu caracter supranatural; spre
deosebire de trup, care era al pămîntului, akh aparţinea cerului.
 Ba este cea mai apropiată noţiune de ceea ce înţelegem noi prin suflet,
se considera ca fiecare ba avea forma sa proprie, pe care o conferea
fiinţei pe care o insufleţea, păstrându-şi aceste caracteristici şi după
moartea trupului de care era legat.

4
5
  Din morminte, mastabale
şi piramide este nelipsită
 Deşi poate părea ciudat cercetătorii au stabilit ca de
imaginea soarelui, în
fapt religia vechilor egipteni era monoteistă, în ciuda
încercarea defunctului de a
faptului că în temple şi în morminte erau reprezentate
lua cu sine lumina şi căldura
numeroase divinităţi. Acestea intermediau legătura cu
lui. Soarele era simbolul
Fiinţa Supremă, Zeul Unic, singurul recunoscut şi
supravieţuirii, căci se credea
adorat de preoţi, iniţiaţi şi învăţaţi. Sufletul soarelui se
că aşa cum soarele renaşte
numea Amon, sau Amon-Ra, ceea ce înseamnă ”soare
în fiecare zi din zeiţa Nut,
ascuns, misterios”, neputând fi văzut şi perceput direct
după ce a traversat cerul
de oameni, ci doar prin acţiunile sale. Zeul Amon începe
spre vest pe o barcă numită
să capete importanţă în timpul dinastiei a IX.-a, când
meandjet, era din nou înghiţit
Theba devine capitala Egiptului, înălţindu-i-se un templu
de zeiţă, pentru a reapărea în
la Karnak.
zorii zilei următoare.

6
 Cultul animalelor sacre era

“ fundamentat pe conceptul conform

căruia în aceste animale se întrupa
forţa imanentă a divinităţii. Iniţial zeii
erau simbolizaţi prin plante şi animale.
Astfel, ibisul, reprezentant al zeului
Thot, domnul lunii,trebuia să aibă
capul şi gîtul fără pene, de culoare
negru mat, picioarele de un gri
albăstrui şi penajul de un alb cu cîteva
pene negre albaştri spre aripi; după ce
murea era mumificat şi închis în vase
de argila. Khnum, zeul-berbec era
“creatorul”, olarul divin care a modelat
pe roata sa oul din care au ieşit lumea
7
şi omul.
  RELIGIA TRADIȚIONALĂ A JAPONIEI
Șintoismul sau shinto ( 神道 ) este religia tradițională a Japoniei și o fostă religie de
stat a acestei țări. Fiind o religie politeistă, implică venerarea unor zei
numiți kami ( 神 ). Mulți kami sunt divinități locale și pot
reprezenta spirite sau genii ale unor anumite zone geografice, însă există și unii zei
care personifică monumente sau procese naturale majore: de
exemplu, Amaterasu, zeița soarelui , sau Muntele Fuji. Shinto este un sistem de
credințe animist. Cuvântul Shinto este format prin alăturarea a două caractere
japoneze (Kanji): " 神 " (shin), însemnând zei sau spirite (când este singur,
caracterul se citește kami) și " 道 " (tō), însemnând drum, cale filozofică.
Astfel, Shinto se traduce prin Calea zeilor.

8
  ISTORIE
⪢ Primele ceremonii religioase
se țineau afară în păduri sau
 Există o mulțime de teorii privind originea strămoșilor lângă pietre sacre (Iwakura).
populației japoneze actuale. Majoritatea savanților sunt de Nu exista nici o reprezentare
acord că a avut loc o migrare dinspre Asia de a zeilor kami pentru că ei
Est (China, Coreea), Asia Centrală și Indonezia. Cu toate erau considerați puri, fără
acestea nu există un consens în legătură cu locul de apariție formă. După
a religiei șintoiste. Naționaliștii susțin că șintoismul a apărut răspândirea budismului în
cu mult timp înainte, în timpul Erei Jomon. Alții sunt de secolul al VI-lea, s-a transmis
părere că a apărut în perioada Yayoi (300 î.Hr. - 200 d.Hr.) ca ideea de a construi "case"
un rezultat al migrației populațiilor chineze și coreene care pentru zei și astfel au apărut
au adus cu ele ritualuri agricole și ceremonii șamanice. în Japonia primele
Câțiva savanți postulează că șintoismul, așa cum este el sanctuare. Despre cele mai
înțeles astăzi, nici măcar nu a existat în acea perioadă și că vechi dintre acestea se crede
în acel context istoric era vorba mai degrabă de o că au fost construite
simplă venerare de kami. la Izumo (659) și Ise (690).

9
  Odată cu apariția budismului și adoptarea rapidă a acestuia în Japonia, era
necesară o explicație în legătură cu diferențele doctinare dintre credințele
tradiționale și învățăturile lui Buddha. Într-adevăr religia șintoistă nu avea nici un
nume până când a trebuit să fie diferențiat de budism. O explicație era că
zeii kami erau ființe supranaturale prinse încă în ciclul reîncarnării. Kami sunt
născuți, trăiesc, mor, apoi sunt născuți din nou la fel ca toate celelalte ființe aflate
în ciclul karmic. Mai mult de atât, kami au avut și un rol special în protecția și
progresul religiei budiste. Acest rol a fost identificat mai târziu de călugărul și
învățatul japonez Kukai, care a văzut în kami diferite întruchipări ale lui Buddha
însuși. De exemplu a asociat zeița șintoistă a soarelui (Amaterasu), totodată și o
strămoașă a împăratului, cu Dainichi Nyorai, o manifestare centrală a lui Buddha,
a cărui nume înseamnă "Marele Soare Buddha". În viziunea lui kami erau doar
niște Buddha, dar cu nume schimbat.

 ȘINTOISMUL SI BUDISMIL

10
 ȘINTOISMUL SI BUDISMIL
 Astfel șintoismul și budismul au coexistat și s-au amalgamat în acest sincretism
numit Shinbutsu Shugo, în timp ce viziunea lui Kukai a persistat până în
timpul perioadei Edo. Atunci însă s-a răspândit interesul pentru "studiul japonez"
(kokugaku) și o renegare a elementelor chineze și budiste, cauzată probabil de
politica închisă pe care o ducea țara. În secolul al XVIII-lea, o serie de învățați
japonezi, printre care și Motoori Norinaga (1730–1801) au încercat practic să
desprindă șintoismul "real" de celelalte influențe străine. Încercarea a fost în mare
parte nereușită, deoarece doctrina chineză înrâurise și alimentase mitologia
japoneză încă din timpurile scrierii cărții Nihon Shoki. De exemplu, în mitul creației,
zeii primordiali Izanagi și Izanami sunt asemănători cu forțele yin și yang. Cu toate
acestea, încercările au reușit să creeze un mediu propice apariției unui șintoism
statal, apoi Restaurării Meiji, când budismul și religia șintoistă sunt complet
separate (Shinbutsu Bunri).

11