Universitatea București

Facultatea de Istorie, ID
Religii în Roma Antică
Student: Odovîncă Cătălin-Ilie
An III, semestrul I

CULTUL IMPERIAL ÎN ROMA ANTICĂ

 TEXT- SUPORT:
El e bărbatul de care-auzi-vei prin veacuri că vine,
Caesar Augustus, născutul din cei de-o făptură cu zeii,
Cel ce-ndomnitul cândva de Saturnus, în Latium aduce
Zilele de aur din nou și-ntinde dincolo de Indii
Sceptrul, și-i zace dincolo de stele pământul din calea
Soarelui nostru ieșit, pe unde pe umeri întoarce
Polul cu sorii-i aprinși păzitorul văzduhului Atlas.Vergilius, Eneifa, VI, 790 și urm.

Cultul imperial din Roma Antică este o expresie actuală, unică în latină, corespunzând
ritualurilor împăraților romani și, uneori, membrilor de familie ai acestora, ante sau
postmortem. Inițial, locuitorii romani adorau doar zeitățile, cărora le închinau sărbători
publice și sacrificii. Către finalul republicii a existat o schimbare de paradigmă în
atitudinea religioasă în raport cu indivizii care aveau abilități politico-militare deosebite.
Acest cult a debutat sub principiul lui Augustus, răspândindu-se într-un mod rapid în
Republica Romană, precum și în provinciile cucerite. Funcția de mare pontif oferă
împăraților un caracter sacrosanct, iar în credințele populare, Scipio Africanul, Marius sau
Sylla aveau un caracter divin.
Împăratul Caesar a dezvoltat în jurul său legenda unei zeități care pretindea cădescinde
din Venus și Enea, iar la începutul Imperiului, Augustus este cel care înființează cultul
imperial. Astfel, Caesar devine un zeu, iar Augustus, ca moștenitor al său se ridică asupra
umanității, numindu-se fiul lui Apollo. El utilizează atât iconografia, cât și pe scriitorii din
vremea sa, Virgil și Horațiu în scopuri pur ideologice, artele devenind arma propagandei
augustiene.De asemenea, acesta refuză să fie zeificat în perioada vieții sale, permițând
construirea unor temple și altare dedicate lui. În Roma s-a adus un omagiu geniului său,
cat și numenților săi.
Vergilius este unul din poeții care creează vastul poem Eneida, în care apare preslăvită
figura divină a împăratului Augustus. Publius Maro Vergilius, cunoscut în literatura ca
Vergiliu(70 î.H.r-19.î.H.r), a fost un celebru poet latin, autor al epopeii în versuri
Eneida(Aeneis), considerată în momentul Antichității epopeea națională a romanilor.
Primește o educație aleasă la Cremona și Roma, studiază greaca, filosofia și gramatica, în
perioada tinereții are primele încercări literare, apărute în Appendix Vergiliana.Printre
operele sale se numără Bucolicele, compusă din 10 cărți, Georgicele, operă didactică
creată la sugestia lui Maecena, sprijinind agricultura Peninsulei italice. Însă cea mai
importantă lucrare a sa este Eneida, epopee națională, bazată pe legenda lui Enea, care la
finalul războiului troian ajunge în Latium și înființează o colonie care va fi mai târziu
Roma.

2
 Din punct de vedere structural, opera este grupată în două părți, fiecare având câte
șase cărți. Primele șase cărți ilustrează evenimentele care au avut loc după șapte ani de
periplu, după ce flota lui Enea naufragiază pe țărmurile Africii, regina Cartaginei, Didona,
îi găzduiește și se îndrăgostește de Enea. Dezamăgită că Enea nu o iubește, aceasta se
sinucide. Partea a doua a epopeii relatează debarcarea lui Enea în Latium, căsătorindu-se
cu Lavinia. Aici regăsim și versurile care fac referire la adularea lui Augustus, asemănat
cu zeii, domnia sa fiind asociată cu pacea cosmică: ,,El e bărbatul de care auzi-vei prin
veacuri că vine/Caesar Augustus, născutul din cei de o făptură cu zeii,/(...)Sceptrul și-i
zace dincolo de stele pământul din calea/ Soarelui nostru ieșit, pe unde pe umeri
întoarce.”. Vergiliu a murit înainte de finalizarea operei sale, Augustus a ordonat poeților
Varius și Tucca să nu ardă manuscrisul și să-l publice, cu câteva interpolări.
Cu toate acestea, prima dinastie imperială reușește să impună un caracter instituțional
atitudinii religioase față de suveran, astfel, vocabularul principal se bazează pe cele două
concepte numen și genius: Numen Augusti și Genius Augusti. Primele serbări înscrise în
calendarele oficiale în favoarea oamenilor sunt asociate cu dictatura lui Iulius Caesar, iar
Augustus dorea ținerea unor ceremonii care să omagieze forța creatoare a persoanei sale,
precum și activitățile sale politico-militare. În occident sunt ridicate altare în numele său,
iar orientul îl divinizează, Genius Augusti este instalat în religia publică. Astfel Augustus a
fost zeificat primind apoteoza, creând o nouă clasă de preoți, sodalii și augustali, pentru
omagierea sa și a familiei sale.
Cultul imperial este o manifestare religioasă, vizând relația persoanei imperiale cu zeii
păgâni, care se finalizează în secolul IV, când creștinismul devine religie oficială în
Imperiul Roman.

BIBLIOGRAFIE

1. Paul Petit, Istoria generală a Imperiului Roman, Seuil, 1974

2. Suportul de curs.