MINISTERUL EDUCAȚIEI AL REPUBLICII MOLDOVA

UNIVERSITATEA DE STAT DIN MOLDOVA

FACULTATEA DE DREPT

Referat
La disciplina: Filosofia Juridică

Tema: Idealul De Justiție În Filosofia Juridică

Coordonator: Mărgineanu
A studentei: Buță Diana,
anul I, grupa 2208

Chișinău 2023

Cuprins
Indroducere
Filosofia dreptului explorează ideea de justiție în ceea ce privește sistemul juridic și societatea în ansamblu. Idealul
de justiție este un concept abstract care se referă la un sistem juridic și social care acționează în conformitate cu
principiile etice fundamentale și care asigură egalitatea, libertatea și drepturile individuale ale tuturor membrilor
societății.

Unii filozofi ai dreptului consideră că idealul de justiție implică respectarea unor principii fundamentale, cum ar fi
dreptul la viață, libertatea individuală, proprietatea privată și libertatea de exprimare. Acești filozofi susțin că o
societate justă trebuie să acorde o valoare egală tuturor membrilor săi și să asigure drepturile si libertățile
fundamentale ale fiecărui individ. Alți filozofi ai dreptului consideră că idealul de justiție implică realizarea unor
obiective mai largi, cum ar fi reducerea inegalităților sociale și economice și promovarea bunăstării generale a
societății. Acești filozofi sustin că justitia trebuie sa fie mai mult decât o simplă formalitate legală și că trebuie să aibă
o dimensiune socială mai amplă, care să asigure ca toți membrii societății beneficiază de drepturi si oportunități
egale. În general, idealul de justiție în filozofia dreptului este un concept complex și abstract, care poate fi interpretat
diferit de diferiți filozofi și teoreticieni ai dreptului. Cu toate acestea, majoritatea filozofilor sunt de acord că justiția
presupune respectarea unor principii etice fundamentale și asigurarea drepturilor si libertatilor individuale ale tuturor
membrilor societății.

În mediul filosofic actual, interogaţiile cu privire la problema omului, asupra sensului existenţei sale istorice şi asupra
eventualului raport cu transcendenţa, au fost proprii mai ales spiritualismului european, pragmatismului american,
fără a-i uita pe G. Vailati şi M. de Unamuno, la care se adaugă fenomenologia lui E. Husserl şi M. Scheler,
existenţialismul lui M. Heidegger, K. Jaspers, G. Marcel, J.-P. Sartre, M. Merleau-Ponty, hermeneutica lui H.-G.
Gadamer, personalismul francez şi italian. Desigur, dreptul nu sondează în sine lumea interioară a individului,
universul său spiritual, le ignoră chiar, atâta timp cât acţiunile lui sunt în spaţiul legalităţii. În măsura însă în care
acţiunea exterioară se declanşează, se consumă mai mult sau mai puţin, analiza solidarităţii acesteia cu procesele
psihice, cu starea de conştienţă, cu libertatea şi volitivitatea este de mare relevanţă juridică. A fi sau a nu fi... vinovat,
aceasta este dilema anterioară pronunţării justiţiei prin drept. Nenumăratele faţete de abordare a fiinţei umane nu pot
fi ignorate în spaţiul teoretic şi practic al juridicităţii. Antopologia juridică, sociologia juridică, criminologia 29 ş.a.
pot converti şi valorifica demersul filosofic general despre om şi societate. În nicio altă epocă nu au fost concepţiile
despre esenţa şi originea omului mai nesigure, mai nedeterminate şi mai variate decât într-a noastră... Ne aflăm în
prima epocă dintr-o istorie de aproximativ zece mii de ani, în care omul a devenit o temă pe deplin problematică: el
nu mai ştie ce este, dar în acelaşi timp el ştie că nu o ştie (M. Scheler).

Istoria reflecţiei umane relevă coordonate şi legităţi ale umanului cu impact inerent şi major asupra lumii juridice, o
concepţie despre om – identitatea şi sensul omului într-o societate dată – fiind paradigma majoră a dreptului (C.
Atias). În orice societate, procesul de umanizare presupune a oferi sens şi formă celor 3 limite, cu privire la care
dreptul are un rol important, făcând astfel ca membrii săi să acceadă la raţiune. (A. Supiot16) 1. Naşterea – a-i conferi
sens, înseamnă să înţelegem că ne înscriem în lanţul generaţiilor cu care suntem tributari vieţii. 2. Sex – să înţelegem
că nu reprezentăm decât jumătate din umanitate şi că avem nevoie de celălalt. 3. Să admitem învăţătura morţii – că
lumea ne va supravieţui – iar prin aceasta înţelegem însăşi ideea de normă. Antropologia juridică studiază soluţiile
juridice de principiu privind ambivalenţa celor 3 atribute ale umanităţii (A. Supiot): 1. Individualitatea – unic dar 16
A. Supiot, Homo juridicus. Eseu despre funcţia antropologică a omului, Editions du Seuil, 2005, trans. C. T. Burgă,
D. Raţ, pp. 47-72. asemănător tuturor celorlalţi – unic/identic prin protecţia juridică a persoanei umane dar şi prin
consacrarea, în societăţile democratice a egalităţii persoanelor în faţa legii.

Ca subiect este suveran dar şi tributar legii comune – suveran/ supus, dreptul consacrând” libertatea organizată” (N.
Titulescu). Ca persoană el este nu doar „spirit,” dar şi „materie”, spirit/încarnat, dreptul protejând, în societăţile
democratice, atât demnitatea persoanei, valorile culturale cât şi un standard minimal de civilizaţie. Legile
antropologice derivate din structura de bază tipică a omului (H. Plessner), indică de asemenea, pe terenul juridicităţii
constrângeri şi direcţii de acţiune: 1. Legea artificialităţii naturalului – climatul omului fiind o natură umanizată, o
simbioză naturăcultură, o realitate (socială) construită, inclusiv realitatea juridică. 2. Legea nemijlocirii mediate – tot
ceea ce este exterior omului este accesibil prin intermediul simbolurilor, dreptul fiind alături de artă, ştiinţă, religie, o
mare configuraţie simbolică, ceea ce evocă, cel puţin, inerenţa interpretării. (V.) 3. Legea locului utopic- omul tinde
mereu spre absolut, deşi el are experienţa că acesta nu poate fi atins niciodată, pe deplin.

Acceptarea idealităţii dreptului şi justiţiei a expresiei exemplare de absolut juridic, nu înseamnă, izolarea acesteia,
ignorarea complexităţii dreptului şi a justiţiei. În câmpul reflecţiei asupra fenomenului juridic, utopia justiţiei şi
dreptului ca factor de sens, teleologic, trebuie conjugată cu diverse perspective, oferite de pluralismul juridic,
niveluri, precum cele locale, regionale sau 30 globale, treceri de la individual, la particular şi la general şi invers,
context diferite. Ea are nevoie de toate contribuţiile teoretice în materie, împreună participând la o imanentă şi
implacabilă dialectică socială, ea însăşi sub semnul diverselor explicaţii ale socialului şi al aporiilor.

În contextul social actual, al suprasolicitărilor multiple reacţia dreptului, ca sistem normativ specific, a devenit ad-
hoc, inadecvată, mereu depăşită de realităţi. S-a apreciat că dreptul est e în criză,că teoria dreptului trebuie să renunţe
la dogmatism, să promoveze dreptul deschis, flexibil, anticipativ, multiplicitatea nivelurilor juridice, pluralismul
ordinilor juridice, multiculturalismul, transgresiunea şi integrarea.20 Este puternic solicitată dimensiunea şi
gestionarea juridică a schimbării, crizei, conflictului, a problemelor globale. În termenii modernismului şi
postmodernismului s-a relevat că Dreptul trebuie să părăsească o imagine reductivă, iluziile modernităţii, accesul clar
şi distinct la temeiuri, la autolegitimare, la progres neîntrerupt şi programat, la ipostaza de sistem închis şi autonom.
Condiţia postmodernă solicită constatarea multitudinii de alternative incomensurabile, a imposibiltăţii de a întemeia
noncontigent categorii 20 W. Twining, General Jurisprudence, Law and Justice in a Global Society, (Universidad de
Granada, Mayo 2005), pp. 609- 644. precum morala, adevărul sau dreptatea, luarea în calcul a unor criterii a căror
aplicativitate este adecvată doar la nivel local şi contingent. Se produce astfel un impact major asupra identităţii
indivizilor şi asupa limitelor conduitei umane. Cunoaşterea postmodernă rafinează sensibilitatea noastră la diferenţe
şi ne întăreşte capacitatea noastră de a sporta incomensurabilul21. Acest tip de cunoaştere, ridică, între altele,
problema condiţiei de coexistenţă pozitivă a unor mulţimi legitimate diferit, a existenţei, a pluralităţii de grupuri cu
puteri specifice care se opun tendiţelor hegemonice, a rolului unor structuri sociale intermediare, precum familia,
biserica, asociaţiile – contra etatismului şi a pericolului individualismului exacerbat. Valorificarea contribuţiei
postmoderniste în abordarea dreptului nu trebuie minimalizată dar nici exagerată. Ea nu înseamnă acceptul cu privire
la un drept delegitimizat, inapt să se configureze în jurul unui proiect, relativizat până la nebulos şi patologic. Refuzul
unui proiect general uman conceput mecanicist, linear, nu înseamnă obligativitatea absenţei oricărui proiect general
uman. Un asemenea proiect contemporan dinamic, flexibil, configurat şi reconfigurat relativ, dar nu mai puţin precis
şi operaţional – aşa cum susţine, de pildă Habermas, este de dorit.

Idealul de justiție în societatea contemporană se caracterizează prin reflectarea asupra valorilor comune ale
umanităţii, asupra drepturilor omului care trebuie să evite fundamentalismele, închiderea gândirii în litera unui text.
Drepturile omului trebuie să permită o religie a umanităţii, abordarea diferită a valorilor într-o lume globalizată.
Pentru a ieşi din dilema absolutismului, trebuie să avem în vedere relativismul valorilor, o hermeneutică deschisă
tuturor civilizaţiilor, o resursă comună a umanităţii. De asemenea, idealul de justiție în societatea contemporană
variază în funcție de valorile sociale și culturale ale fiecărei comunități. În general, însă, idealul de justiție implică
respectarea drepturilor și libertăților individuale, o procedură judiciară corectă și imparțială, o aplicare uniformă a
legii și o abordare echilibrată a pedepselor.Pe lângă aceste aspecte, în societatea contemporană se pune un accent
puternic pe promovarea diversității și a incluziunii sociale. Astfel, idealul de justiție ar trebui să includă și o abordare
echitabilă și neînțelegătoare față de diferențele culturale, de identitate de gen, orientare sexuală, vârstă, religie sau alte
caracteristici ale indivizilor implicați în procesul judiciar. În plus, idealul de justiție ar trebui să vizeze prevenirea
infracțiunilor și reducerea recidivei, prin intermediul unor programe de reabilitare și reintegrare socială a
infractorilor. Pe de altă parte, idealul de justiție trebuie să fie adaptat la schimbările tehnologice din societatea
contemporană, inclusiv la impactul noilor tehnologii asupra vieții private, a securității datelor și a libertății de
exprimare. În general, idealul de justiție în societatea contemporană ar trebui să fie unul care implică o abordare
echitabilă și imparțială a aplicării legii și a pedepselor, respectarea drepturilor și libertăților individuale, promovarea
diversității și a incluziunii sociale, prevenirea infracțiunilor și reducerea recidivei, precum și adaptarea la schimbările
tehnologice și sociale din lumea contemporană.