UNIVERSITATEA ECOLOGICĂ din BUCUREȘTI

FACULTATEA DE DREPT

Programul de studii universitare de licență

Specializarea: DREPT

METODOLOGIE JURIDICĂ

Lector. univ. dr. Tudor Avrigeanu

Student

POP (MANG) DENISA PAULA

AN. III, diferență an. I, IF

SUBIECTUL 2.

Pentru a înțelege mai bine critica adusă de Mircea Djuvara teoriilor dreptului
material, voi încerca să amintesc câteva dintre aspectele comentate de către autor care,
în opinia mea, sunt relevante pentru situația expusă:
În ceea ce privește opera lui M. Djuvara – MIȘCAREA IDEILOR – Observațiuni
metodologice asupra fenomenului juridic, acesta afirmă faptul că fiecare știință are o
individualitate proprie respectiv, fiecare are un anumit domeniu pe care îl studiază.
Astfel cum este menționat de către autorul sus amintit, la fel procedează și omul de
știință, și în fiziologie și în oricare altă știință, altfel spus el nu se interesează de fenomenele
himice ca atare, nici de cele fizice sau mecanice decât numai ca elemente ajutătoare, spre a
putea înțelege ceea ce îl interesează din punct de vedere al științei sale, fiziologia. În acest fel,
omul de știință face o abstracțiune luând în considerare din realitatea concretă observată
numai fenomenul fiziologic. La fel se întâmplă și în drept.
Deși în exemplul prezentat de către autor în opera avută în discuție se poate observa
faptul că, deși aparent simplu, gestul de a cumpăra - ca particular, o carte dintr-o librărie, este
în realitate o chestiune complexă în sensul că întâlnim o multitudine de fenomene. Astfel,
pentru început ne află în prezența unui fenomen juridic – constractul de V-C, mai apoi putem
vorbi despre fenomene psihologice – în conștiința ambelor părți se perindă o anume serie de
date sufletești, fenomene fiziologice – indivizii al căror organism lucrează într-un anume fel în
cazul dat, un fenomen economic, fenomen social.
Astfel cum s-a arătat, juristul nu reține însă decât punctul său de vedere. Așadar se
ajunge la concluzia că și acesta, la rândul lui, procedeaza întocmai ca fizicianul sau ca oricare
dintre ceilalți oameni de știință, construind prin abstracțiune un fenomen al său, fenomenul
juridic, distinct în principiu de celelalte fenomene ale celorlalte științe. Astfel juristul poate
afla un complex de date în care recunoaște acțiunea unui mare număr de fenomene juridice
deosebite, corespunzând fiecare uneia dintre ramuri ale științei sale.
O opinie interesantă este aceea a faptului că întreg dreptul cu ramurile sale este
interesat de fiecare act al vieții noastre zilnice. Activitatea noastră întreagă, până la gesturile
cele mai neînsemnate pe care le facem, se scurge în cadrul unui complex extraordinar de
prescripțiuni juridice, din care omul de știință, juristul, izolează prin abstracțiune numai ceea
ce îl interesează la un moment dat.
Concluzia cea mai importantă la care s-a ajuns este aceea ca observațiunea faptelor,
adică constatarea prealabilă a realităților individuale, colective, psihologice și sociale, este
operațiunea de bază a științei juridice. În opinia autorului, a vorbi de instituții juridice, de
legislațiuni, de drepturi si datorii, făcând abstracțiune de realitățile de fapt, de mentalitatea
individuală a părților și de realitățile sociale, de toate evenimentele particulare sau generale,
parțiale sau totale, care pot avea o influență asupra aprecierii juridice, este o totală lipsă de
înțelegere a esenței dreptului. Drept fără observațiune precisă prealabilă, știință a dreptului
fără psihologie, economie politică, istorie, sociologie, politică, este o absurditate.
Totul se reduce în drept, la fel ca și în celelalte științe, la observațiune. Astfel, așa se
înțelege cum instituțiile juridice pot varia atât de mult în spațiu și în timp deoarece fiecare
societate își are instituțiile sale, care se potrivesc nevoilor și realităților pe care ea le prezintă.
Este evident că în societățile cu mentașitate și nevoi mai mult sau mai puțin comune,
instituțiunile vor fi mai mult sau mai putin asemenea. Așa de pildă există un patrimoniu
comun de instituții pentru lumea așa zisă civilizată.
În completarea celor anterior expuse, amintim faptul că, conform opiniei autorului
studiat, în societățile cu cultură asemănătoare și interese solidare prinde tot mai mult ideea
extinderii la toate a unor anumite părți, chiar de drept privat, civil, comercial, etc. dar, acest
fapt reflectă întocmai afrimația făcută în timpul analizei de către autorul studiat, respectiv că
instituțiile sunt intotdeauna și trebuie să fie simplul reflex al mentaliății și nevoilor esențiale
ale societății respective.
Dar, astfel cum este prezentat, aceste considerațiuni pot să aducă într-o problemă
gravă care agită de atâta vreme și continuă să agite pe juriștii aleși. În acest sens, autorul face
mențiune despre dreptul natural.
În opinia autorului M. Djuvara, „Școala dreptului natural de sigur că face o eroare,
atunci când afirmă posibilitatea unei legislațiuni universașe, aplicabile a priori oricărei
societăți, în orice timp și orice loc. Ea se întemeiază pe o generalizare pripită, atunci când își
deduce concepțiunea din existența unei naturi umane, identică pretutindeni. O asemenea
natură a omului este un simplu concept teoretic, chiar de ar fi exact, desbrăcat de întreagă
partea vie a activității omenești.
(...)
Mentalitatea fiecărei societăți, structura ei proprie, nevoile ei specifice, cunt tot
atâtea elemente pe care dreptul trebuie să le studieze, să le observe cu rigoare științifică, să
le încadreze în instituțiuni adaptate în mod cât mai exact.”
În sensul celor de mai sus, dacă se poate vorbi astazi de o renaștere a dreptului natural,
aceasta nu se poate face decât în cadrul observațiunilor de mai sus. Întreaga mișcare de
renaștere a dreptului, la care asistăm cu atâta interes în ziua de azi și care a pornit de la
studiile de teorie generală a dreptului, se inspiră din aceste considerațiuni. Autorul opinează
că leislația pozitivă și practică este însă departe de a se lăsa influențată de aceste progrese ale
științei.
Practica juridică și, în special cea judiciară, cu toate încercările de adaptare pe care le
face, fiind necesar să le facă, este strâns legată prin natura ei fie de exemplul precedentelor,
fie de textul rigid al dispozițiunilor scrise, acolo unde este cazul.
Consider ca această critică adusă de către M. Djuvara teoriilor dreptului natural
prezintă încă un interes actual deoarece, astfel cum reiese și din lucrarea analizată, încă ne
aflăm în ipoteza în care ideile de libertate, de egalitate, de suveranitate, aflate la baza
concepțiunii democratice, ideile de respect al contractelor, etc, sunt în teoria constituțională și
politică de azi încă întrebuințate în construcțiile juridice obișnuite, de cele mai multe ori în
conformitate cu ideologia școlii dreptului natural.
Într-adevăr, este necesar ca aceste idei să fie revizuite și în orice caz, aplicarea lor nu
este justificată decât în raport cu nevoile superioare ale societății căreia i se aplică. Un alt
exemplu care prezintă actualitate sunt legile pentru drepturile omului. Încercarea care se face
de a se impune aplicarea întocmai după același tipar tuturor Statelor membre, fără a se ține
cont de împrejurările de fapt deosebite și de mentalitățile specifice ale populațiilor respective,
au fost și încă sunt produse extrem de interesante pentru omul de știință, ale aceleiași
ideologii.
 Nu în ultimul rând, suntem de acord că nimeni nu poate pretinde că deține adevărul
absolut și că aceste concepte prezentate în cuprinsul prezentului document sunt greșite, dar se
impune o cât mai perfectă adaptare a lor la împrejurările de fapt ale fiecărei societăți,
împrejurări care treuie observate cu extremă atenție și studiate cu cea mai mare grijă
științifică.

BIBLIOGRAFIE

 M. Djuvara – MIȘCAREA IDEILOR – Observațiuni metodologice asupra fenomenului

juridic.