CRITICA ADUSĂ DE MIRCEA DJUVARA

TEORIILOR DREPTULUI NATURAL

Coordonator: Student:

Lect.univ.dr. Tudor Avrigeanu Toiu Andreea

Programul de studii : IF Anul: I

2021
 Filosofia dreptului sau dreptul natural este ştiinţa care expune primele principii ale dreptului,
concepute de raţiune şi întemeiate pe natura omului, considerată în ea însăşi şi în raporturile sale cu
ordinea universală a lucrurilor.

Stiinţa reprezintă sistemul de cunoştinţe şi experienţe despre natură, societate şi gândire,

rezultate prin utilizarea unor metode de cercetare proprii şi materializate în noţiuni, concepte, categorii,
principii confirmate în practică. Ştiinţa este o activitate umană de o mare diversitate şi complexitate. Ea
pune în evidenţă şi demonstrează, într-o manieră ordonată, adevăruri şi fapte din lumea înconjurătoare

Asa cum insusi marturireste Mircea Djuvara, “fiecare stiinta poseda o individualitate proprie,
fiecare are un anumit domeniu pe care il studiaza” . In acest sens se poate vorbi de un <fenomen>
specific fiecarei stiinte, astfel dreptul fiind o stiinta , el trebuie sa aiba ca obiect studiul <fenomenului
juridic>.

Ideea de fenomen juridic a fost prezentata de prof. Mircea Djuvara ca fiind ”o abstractiune dintr o
realitate concreta de o complexitate cu totul nebanuita”.

Iar pentru a intelege mai bine ce inseamna realitatea concreta, Djuvara a prezentat si a analizat
urmatorul exemplu “Un particular intra intr o librarie spre a cumpara o carte”. Intrucat intervine
contractual de vanzare-cumparare a unui obiect, ne aflam in fata unui fenomen juridic. Dar realitatea
aceasta este de o extraordinara complexitate, aflam o serie de fenomene psihologice , intrucat constiinta
ambelor parti se perida o anume serie de date suflestesti. Evident ca ne aflam si in fata unor fenomene
fiziologice ale indivizilor al caror organism lucreaza intr un anume fel in cazul dat. Se constata si un
fenomen economic, studiat de economia politica . Ne aflam si in fata unui fenomen social, caci un
comparator vine in contact cu un vanzator de meserie.

Abstractiunea fiind indicate de jurist, el nu retine indeosebi decat punctual sau de vedere. Pe baza
observatiunilor de fapt facute , el se intereseaza de contractul care s a nascut, cu toate cauzele si
consecintele sale , de drepturile si obligatiunile ce se nasc in persoanele partilor.

De asemenea, Mircea Djuvara analizează cu multă profunzime raportul dintre Drept şi

Sociologie, Drept şi Estetică. Analiza domeniului juridic este abordată de marele profesor din punctul
de vedere al evoluţiei istorice a dreptului concret, care acţionează efectiv în societate, şi din punctul de
vedere al evoluţiei teoriilor despre justiţie, unde se poate sesiza cum intuiţiile sale filosofice concordă
cu unele dintre cele mai influente idei din filosofia actuală.

Întreaga concepţie a lui Mircea Djuvara se conturează în jurul existenţei unui drept raţional, din
care vor fi extrase toate sistemele pozitive ulterioare. Ideea esenţială a intregii concepţii a lui Mircea
Djuvara o constituie convingerea în existenţa unui drept raţional, care există independent de normele
pozitive şi care reflectă mentalitatea colectivă a unui anumit popor, el constituindu-se la zona de
confluenţă a tuturor valorilor dominante impartăşite de către acesta. Astfel conceput, dreptul raţional
nu este decât o metodă logică de a cerceta justul obiectiv în relaţiile dintre oameni, tinând seama de
toate împrejurarile de fapt schimbătoare în care se produc aceste relaţii, fie că ele se stasbilesc între
simpli particulari, între particulari şi stat sau între state ca atare.

Dreptul pozitiv este situat de către Mircea Djuvara pe o treaptă inferioară dreptului raţional.
Dreptul pozitiv este văzut de Mircea Djuvara ca sistem de norme impuse de stat şi aplicat de către
acesta prin intermediul unor instituţii specifice, fiind elaborat în concordanţă cu nevoile şi cu
convingerile societăţii căreia urmează să i se aplice. El se fundamentează astfel pe un drept raţional, al
cărui conţinut este alcătuit din normele şi valorile juridice generale, pe care societatea respectivă le
descoperă pe calea analizei şi a dialogului raţional. Dreptul pozitiv nu face decât să pună în practică
regulile dreptului raţional, să adauge ceva, un element anterior, anume unei gândiri juridice
independente.

In ideea de justiţie se regăsesc înglobate: ideea de egalitate, echitate, proporţie (echivalenţă),

elemente care îi imprimă ideii de justiţie şi un caracter de raţionalitate proprie, la rând cu cel ideal.
Fiind alături de ideea de justiţie, valori-scop ale întregii vieţi juridice, ele beneficiază de un caracter
logic-obiectiv, de aceea pot fi considerate exigenţele logice ale raţiunii practice. Sistemul de filosofie
juridică al lui Mircea Djuva are ca element-cheie cunoaşterea juridică. Orice etapă din viaţa dreptului,
fie că este vorba de elaborarea lui, de aplicare, de interpretare a dreptului, se dezvoltă pe baza unor
elemente constitutive (categorii juridice) şi a unor regulative (ideea de justiţie), acestea fiind condiţiile
de inteligibilitate şi obiectivitate ale cunoaşterii juridice.

Mircea Djuvara îşi exprima poziţia referitor la cunoaşterea juridică, abordând implicit
problematica adevărului juridic. Juristul îşi întemeiază demersul cognitiv specific realităţii juridice pe
analiza realităţilor sociale şi pe ideea de justiţie. Experienţa juridică se desfăşoară atunci când
activitatea socială vizată este învestită cu o apreciere juridică. Ea selectează faptele sociale pe criteriul
justului şi injustului. Aprecierea juridică conferă faptelor juridicitate.

Filosofia dreptului pune problema dacă aprecierea juridică poate avea o valoare obiectivă.
Mircea Djuvara afirmă caracterul de adevăr obiectiv al aplicării ideii de justiţie, obiectivitatea fiind
datorată unei activităţi creatoare, dialectice care să constate că o acţiune este justă pentru că se
încadrează celorlalte acţiuni ale oricui.