Eugeniu Sperania este,alaturi de Mircea Djuvara,unul dintre cei mai nsemnai filosofi ai

dreptului din ara noastra.Chiar la o trecere sumara n revista a operei sale,primul gnd care i se
impune este acela ca Sperania este un spirit enciclopedic.Avnd o cultura bogata,bazata pe
lecturi aprofundate n domeniul tiinelor sociale i n cel al naturii.el reuete s realizeze o
filosofie a dreptului n conexiune cu toate celelalte domenii.Se poate spune,fr a grei,ca
Sperania este filosoful care incadreaza dreptul intr-o viziune universala despre lume in
general;dreptul este incadrat si face parte dintr-o lume intreaga si filosofia dreptului este cea care
ii da acestuia girul unitatii cu lumea mare a ideilor care trece spre o realitate intemeiata ontic.Cu
toate ca face parte dintr-un intreg unitar,dreptul este,la rindul sau,o realitate unitara care se
distinge de alte realitati,ceea ce ii confera un caracter distinct.In acest sens,Sperantia afirma ca
,,Filosofia dreptului are sa considere dreptul ca un tot unitar,in ceea ce are el identic cu sine
insusi intotdeauna si pretutindeni,-ceea ce il face sa fie o realitate unitara .in ceea ce-l distinge de
orice alta realitate si in ceea si in ceea ce-I desemneaza un loc si un caracter propriu in launtrul
intrgii lumi imaginabile si cugetabile.Din acest mod de a pune problema, rezulta ca dreptul ,ca
realitate distincta,face parte dintr-o lume mult mai vasta si in care isi aduce modul sau
caracteristic de a fi.
Pornind de la incadrarea dreptului in aria larga a stiintelor sociale,Sperantia incearca sa-I
surprinda totusi elementele caracteristice,esentialitatea,adica ceea ce-l distinge in insasi idealitate
si realitatea sa.
Principala distinctie pe care el o face este aceea dintre stiinta vietii sociale(sociologia)si
stiinta dreptului si ,corelativ, dintre filosofia sociala si filosofia dreptului.,,Sociologia,sustine
Eugeniu Sperantia,constatata unele fenomene,le cauta explicarea cauzala si regularitatea
raporturilor lor,pe cind punctul de vedere juridic nu este acel al explicarii cauzale,ci acel al
justificarii logice.Exemplificarea concreta al acestei afirmatii Sperantia o face spunind ca,la mai
multe popoare,o institutie sociala poate fi din punctul de vedere sociologic identica, ,,dar daca la
fiecare popor ea este in chip divers justificata prin normele de drept si prin principiile
organizatoare ale vietii sociale locale,atunci ea nu mai este juridiceste aceeasi.Exista si o
distinctie intre morala si drept in sensul ca obligatia juridica este o obligatie perfecta,iar cea
morala este imperfecta.
Foarte interesant este felul in care Sperantia abordeaza conceptul de constringere.El va
observa ca sanctiunea sa nesanctiunea nu caracterizeaza numai normele de drept.Ea se exercita
sub toate aspectele vietii sociale.Societatea insasi este o realitate care ne constringe si ne obliga
sa ne subordonam modului ei de a fi.Morala este si ea,la rindul ei,o constringere interna.In
contraditie cu Tarde,care sustinea ca nu numai constringerea este motorul vietii sociale,ci
imitatia,Sperantia va arata ca in cazul imitatiei chiar daca nu sintem in prezenta unei constringeri
exterioare,totusi ea este rezultatul unui implus interior,involuntar,care,de fapt,constringe la o
anumita adaptare la mediu.Sperantia afirma chiar ca,de fapt,constringerea este o modalitate a
imitatiei:prin ea procesul de uniformizare ,deci de imitatiune,se generalizeaza si se inlesneste
Pornind de la constatarea ca viata sociala este o manifestare a spiritului
omenesc,Sperantia cere ca legile generale si imutabile ale gindirii sa se aplice si aici cu toata
consecventa.De fapt,dupa el,nevoia de consecventa este cea mai generala nevoie a spiritului
omenesc.Aceasta consecventa se transpune in principiile din logica formala:principiul si cel al
contradictiei.Astfel,imitatia,in speta constringerea,nu sint altceva decit o consecinta a nevoii de
identitate:,,a=a inseamna ca ceea ce este identic trebuie ca,intrutotul si totdeauna sa se poata
substitui ;si invers:cele ce se pot substitui sint identice.Coercitiunea,si ea,e o consecinta(sau o
varianta)a oricarei de contradictie,enegatiunea inconformitatii,etendinta de a suprima tot ceea ce
impiedica indentificarea sau aberatiunea.Unul dintre aceste principii afirma existenta normei
celalalt neaga negatiunea normei.
Demostratia lui Sperantia este admisibila pentru ca ea reuseste sa fundamenteze norma din
punct de vedere logic,adica sa demonstreze ca ea este o proprietate a spiritului omenesc,fara de
care insasi viata spiritului nu ar fi de conceput.
Trebuie facuta insa mentiunea ca viata sociala e realizarea spiritului in afara
subiectivitatii individuale. De aceea,este important de retinut faptul ca la nivel social normele
sint impuse de mase,care,instinctiv,elaboreaza normele coercitive.,,Normele pe care aceste
sanctiuni sint destinate sa le garanteze nu sint ele insele creatia legislatorilor,ce sint formule
agreate si adaptate fanatic de catre spiritul colectiv.Cu toate acestea Sperantia acorda prioritatea
activitatii personale,pentru ca,atunci cind vorbim de norma ca emanatie a cunostintei colective,
,,Sursa ei ramine tot gindirea constienta.Cu alte cuvinte,norma logica in temeiul careia se poate
vorbi de reguli si control activitatii mentale,sta la baza normativitatii sociale.Fara norme,adica
farea reguli,spiritul s-ar dezagrega.De aici,concluzia lui Sperantia vine de la
sine:,,Normativitatea este inerenta vietii spirituale.Viata sociala este o imanatiune a spiritului
omenesc.De aceia,viata sociala este implicit incercuita in norme regurozitatea logica a acestor
norme se accentuiaza cu cit viata sociala,evoluind se departeaza de circumstantele pur animale in
care a luat nastere si se patrunde mai mult de influentele pe care le suferede la nevoia de
normativitate inerenta spiritului.
Acest mod de a gindi devini riguros,pentru ca el stringe la un loc logicul si juridicul In
jurul unei singure notiuni,si anume,aceea a normei.Astfel constringerea caracteristica normei,se
suprapune nevoii de identitate si este,in acelas timp,confirmare a principiului contradictiei.Daca
norma este esenta spiritului omenesc,norma juridica departe de a fi manifestare irationala,este
rezultatul unei dezvoltari riguroase a spiritului,deci este rationala.Astfel se poate afirma ca
,,Spiritul fiind cel ce prezideaza activitatea omeneasca,nevoia de normalitate si de necontradictie
se traduce in viata sociala prin organizarea dreptului a normei si sanctiunii.Aceasta conceptie da
,,oricarei ordini juridice caracterul unei sistematizari rationale care are la baza esenta si
consecventa logica.
In felul acesta,abordind notiunea normei caracterizata prin constringere si indentificind
constringerea cu concept logice fundamentale,cum sint acelea ale indentitatii si
noncontradictiei,Sperantia reuseste sa realizeze o fundamentare logica a normei. Mergind mai
departe,sesizind ca intemeierea logica nu este suficienta si ca mai trebuie un element necesar,si
anume,constiinta maselor,singura care asigura obligativitatea normelor ,Sperantia reuseste sa
demostreze ca norma juridical si dreptul au ca element socialitatea.Constringerea si socialitatea
sint cele doua elemente care pot difini dreptul intr-o prima variant.Ambele insa apartin
rationalitatii. Astfel,dreptul este ,,un sistem de norme de actiune sociala,rational armonizate si
impuse de societate.
O astfel de defenitie ar parea sa fie complete.Sperantia insa nu se opreste aici.Pentru ca
elementele cuprinse in difinitia redata aici sa capete consistent trebuie sa devina adevarate
nstrumente puse in slujba unui anumit scop.Odata cu scopul ,este pusa in evidenta .Aceasta din
urma este cea care orienteaza rationalitatea dreptului spre finalitatea acestuia.Finalitatea sa este
de natura ideala,ori atingerea unui ideal presupune activitatea,ceea ce inseamna ca dreptul are
actiunea ca pe unul din elementele sale importante. Cu alte cuvinte,pentru a difini dreptul trebuie
tinut cont de faptul ca ratiunea si vointa formeaza un tot unitar. ,,Ceea ce determina dreptul in
totalitatea sa, afirma Sperantia,nu sta deci numai in trecutul sau istoric, in conditiunile
determinate ale aparitiunii sale si in notele definitiei sale logice ci in si mai mare masura
destinatia sa ideala.
Punind in esenta aceste caractere fundamentale ale dreptului,Sperantia considera ca
aceasta urmareste introducerea legilor ratiunii in activitatea omeneasca,asfel ca ,,dreptul e un
instrument de spiritualizarea a omenirii .
Toate aceste considerente,odata enuntate,impugn filosofia dreptului ca pe una dintre
disciplinile chemate sa puna in evident aceste caractere,singura in masura sa ne poarte,cu
adevarat,spre un domeniu al valorilor,spre deosebire de alte stiinte sociale care se cantoneaza
intr-un domeniu de realitati exclusiv istorice si concrete.
Asa cum se intimpla cu filosofia in general ,si filosofia dreptului a facut obectul unor
contestari,uneori fiind atacata intr-un mod patimas.In vremea cind preda cursul sau la
Cluj,Sperantia constata o ,,progresiva afirmare a filosofiei dreptului.El costata ca filosofia
fusese grav discreditata in secolul al XIX-lea ,fiind provocata de ascensiunea spiritului
stiintific,de timpul efiemer al meterialismului si al empirismului.
Este cunoscut faptul ca in prima jumatate al sec.XX-lea sa afirmat in mod deosebit
neokantianismul,care nu era altceva decit o reactie la excesele pozitiviste care se intemeiau,de
fapt,pe un docmatism al concretului.Cu un sfert de veac inainte ca Sperantia sa-si scrie lucrarea
Principii fundamentale de filosofie juridical,se constata o anumita renastere filosofica .,,O
reabilitare a Filosofiei dreptului,afirma Sperantia, e foarte fireasca in ambianta in care interesul
pentru speculatia filosofica este in crestere.
In opinia lui Sperantia,filosofia dreptului in secolele trecute a fost in strinsa corelatie
cu stiintele sociale si politice existente in acea periaoda.Epocile de mari framintari sociale si
politice,de razboaie sau revolutii au adus odata cu ele si mari proecte de reforma sociala.Odata
cu aceste proecte insa, ,,apare si un interes pentru studiile referitoare la fundamentele
justificative ale dreptului si statului.Mergind pe ideia ca organizarea sociala urmeaza in
deaproape logica gindirii Sperantia trage concluzia ca, chiar daca filosofia a urmat in mare
masura oscilatiile sociale si politice,ea corespunde unei exigente generale a mintii omenesti ,ceia
ce ii da caracterul stabilitatii.Din aceasta continuitate a filosofiei dreptului, credem noi,rezulta o
alta consecinta,neevedentiata de Sperantia,si anume aceia ca aceasta preocupare nu se rezuma
numai la justificare,ci ea devanseaza,de fiecare data,epoca sa si sta la baza unor organizari
sociale noi.Daca ar fi numai justificativ,rolul filosofiei dreptului ar urma evenimentele
istorice,dar nu ar avea nici o contributie la intemeerea lor.Ea ar fi atunci numai discriptiva.
Or,noi consideram ca filosofia dreptului adduce o intemeiere metajuridica fenomenelor sociale si
politice.Pe de alta parte,daca ar avea numai character justificativ,ea ar evolua in strinsa corelatie
cu aceste fenomene.Or filosofia dreptului trebuie sa fie o privire perena si critica a fenomenelor
sociale.
De aceea ea are o intemeiere meta adica dincolo de orice schimbare.Din caracterul justificativ,nu
rezulta nici o data caracterul critic,or filosofia este subversive pentru ca incearca sa aduca ceia
ce este trecator(socialul si politicul),spre o ideie perena .Cu alte cuvinte filosofia devanseaza tot
timpul epocile istorice care se succed.Se spune ca orice filozofie este fica epocii sale dar tocmai
pentru faptul ca sondeaza in adinc aceasta epoca,ea se separa de trecator si il devanseaza.Ea nu
este ca urmare,numai justificativa c si provocatoare.In stil Hegelian am putea spune ca o
filosofie este si nu este fica epocii in care a aparut.
In epoca in care a trait Sperantia,se facea din plin simtita atitudinea pozitivista,care
incearca sa scoata valorile din sfera certarii stiintifice.In drept,se intimpla acelas lucru.De fapt
exista tendinta izvorita din spiritual positivist,de a elimina filosofia din sfera preocuparilor
stiintifice in numele asa-numitei obiectivitati.In drept se incearca sa se puna in discutie o
problematica ce tinea de teoria generala a dreptului,in detrimental filosofiei dreptului.Asfel Ernst
RudolfBierling,pe care Sperantia il citeaza vorbind despre stiinta principiilor juridice pune in
discutie patru categorii de problem:
1.Natura si structura generala a dreptului;2.Geneza si disparitia dreptului;3.Tulburarile si
apararea dreptului;4.Minuirea practica si elaborarea stiintifica a dreptului.,,Acestea,afirma
Sperantia,sunt de sigur chestiunile generale care pot face obiectul unui tratat de enciclopedie
juridical sau de <<drept general>>.Sunt insa si alte problem care nu pot fi cuprinse intr-un
astfel de studio cum ar fi raportul dintre Drept si conceptia generala despre lune care incearca sa
stabileasca locul si importanta dreptului in contextul ordinii universale .Pe de alta parte,o stiinta
a principiilor juridice,nu se va intreba oare daca exista idei morale universal valabile,sau daca
exista un criteriu absolut al valorii si non-valorii etc.Aceste probleme apartin Filosofiei dreptului
ca domeniu propriu al sau .
Sperantia este unul dintre cei mai ferventi sustinatori ai Filosofiei dreptului,fiind
constient de faptul ca aceasta este singura care poate aduce o intemeiere corespunzatoare
Dreptului.De aceea el militeaza in potriva excluderii problematicii filosofice din Teoria generala
a dreptului .Filosofia dreptului capatat, in conceptia sa,conotatii practice,in sensul ca,,in toate
ramurile de cercetare siintifica devine tot mai greu de contestat adevarul ca intre conceptia
filosofica a lumii si solutia problemelor de detaliu este o atit de intima corelatie incit orice
marunta descoperire sau ipoteza verosemila poate determina o modificare in orientarea filosofica
dar poarta totodata intrinsa,cu siguranta,unele rasunete dintr-o privire de ansamblu.Se oserva la
Sperantia ,ca,de altfel si la Djuvara,o tendinta spre o intemeiere epistemologica a dreptului,ceea
ce permite o atitudine sau o situare fata cu lumea,cu experienta si cu ratiunea.In nici un domeniu
al cercetarii stiintifice nu se poate evita o astfel de situare in raport cu lumea .,,Cu atit mai putin
se poate evita reflexiunea filosofica in domeniu dreptului unde avem de-a face cu adevaruri si
raporturi de alt ordin de cit cel material,cu atitudini ale sufletului omenesc si cu motivatiuni ale
activitatii.Problema genezei si esentei Dreptului nu poate fi nici atinsa,nici rezolvata fara o
referire cit rapida la teleologia,la scopurile si valorile vietii noastre.
Aceste rinduri sint cu atit mai meritorii cu cit ele au fost scrise intr-o epoca in care,asa cum
proceda printre altii si Kelsin,valorile erau scoase pe usa din spate din teoria dreptului.Este
evident ca Sperantia impartasea ideile neokantianismului,care aparusera tocmai ca o reactie la
spiritul pozitivist in ascensiune.Tocmai de aceia Sperantia,in spirit kantian,va sustine ca Filosofia
dreptulu,,trebuie sa cerceteze deci care sint fundamentele apriorice sau transcendentale ale
dreptului in genere.Pe linga aceste fundamente apriorice,Filosofia dreptului trebuia sa aiba in
vedere si influenta factorilor exteriori,extrinseci,care sunt importanti in elaborarea ordinii
juridice.Pe linga acesti doi factori,un al treilea are un rol deosebitin functionarea dreptului.Este
vorba despre,,finalitatea dreptului ca mijloc tehnic de spiritualizare progresiva a omenirii.In
opinia lui Sperantia,,aceste trei feluri de probleme... ,,alcatuite schiletul logical Filosofiei
dreptului scrisa de catre el.Toate trei,apartin domeniului filosofiei dreptului,si depasesc simpla
normativitate.Ca dovada,problema justitiei.Despre o lege,ne intrebam de fiecare data daca este
justa.,,Justitia nu poate fi numai conformitatea cu legea in sine.Exista atitea cazuri cind simtul
justitiei impune chiar schimbarea legii,pentru ca el staruie deasupra legilor .Sunt norme,sunt
imperative pe care nu lea decretat nici o data un legiuitor,dar din care legiuitorul se inspira in
mod expres,chiar fara sa stie ce sau cine i le impune.
Odata cu cele sustinute ,aici,ce clarifica gindul ca Sperantia a dorit sa fundamenteze
Filosofia dreptului,care,in afara celei a lui Djuvara,era aproape inexistenta la noi.Pentru ca o
filosofie a dreptului trebuie incadrata intr-o viziune larga despre lume,ea trebuie,in opinia lui
Sperantia,sa fie precedata de o filosofie a Spiritului.Afirmatia este corecta si ea a fost aplicata cu
succes mai ales de Kant si Hegel.,,Functia caracteristica si primordiala a spiritului este aceia de a
confectiona norme ,urmeaza ca dreptul are o intemeiere spirituala,iar problematica legata de
spirit trebuie sa se regaseasca,in mod specific in problematica dreptului.Filosofia dreptului
conceputa de Sperantia,are ca scop deci,fundamentarea spirituala a dreptului care,inglobind
stiinta,ii ofera posibilitatea sa urce spre principii sau primele cauze.
Cind pune in discutie normativitatea,Sperantia este preocupat de incadrarea normei
juridice,intr-un cadru normativ universal.Cu alte cuvinte,norma este un fapt
natural,social,menatal si juridic.Domeniul juridic apare,intr-o astfel de situatie ca un fenomen ce
se desfasoara in continuarea unei normativitati,sau,mai bine zis,isi gaseste intemeierea in cadrul
unei normativitati extinsa in mod universal.Asa se face ca ,dupa cum vom vedea,nevoia de
norma apare la om in mod involuntar si nereflectat,adica la nivelul impulsurilor naturale,ceia ce
inseamna ca viata insasi,in esenta ei este normativa.
Normele in general si cele juridice in special,sunt mijloace tehnice in vederea realizarii
unor scopuri.In opinia lui Sperantia,normele sint respectate prin consensul omenesc.Din
conceptul din consens,el deduce faptul ca omul nu respecta normele pentru ca urmareste anumite
finalitati,ci din nevoia de conformitate cu ceilalti.,,Dar,de alta parte,exista in noi o nevoie
fireasca de supunere la norme.Conformistul membrilor unui grup social deriva din ceia ce se
numeste emitatie.In felul acesta,se poate afirma ca ,,nevoia de conformitate cu ceilalti constituie
una din fortele care ne pun in actiune.Aceasta nevoie este un imperativ si el se impune in mod
involuntar si nereflectant.Pina la urma,sustine Sperantia ,tendinta de emitatie a membrilor
grupurilor care da nastere conformismului,este tot o nevoie fireasca de supunere la norme.Avind
in vedere aceasta teorie imperativa de supunere la norme se poate deduce ca,,Viata sociala,in
totalul ei,presupune,,normeisi se poate reduce in ultima analiza la fenomenul de creatiune si
respectare ale unor norme date,de catre un numar de constiinte comunicante.pornind de la
aceasta conceptie, se deduce ca,in mod natural, ,,societatea creaza legi.
In acest cadru creat de o viziune universalista asupra normativitatii,Sperantia
stabileste trei domenii din care decurge nevoia de supunere la norme:1.legile vietii in
general;2.legile mintii omenesti;3.insasi natura socialului.Din analiza pe care o face fiecaruia din
aceste domenii se creaza cu adevarat imaginea ca,fara norme,viata insasi nu este
posibila,astfel,viata se desfasoara in conditii limitative,imperioase,depasirea lor avind drept
consecinta destrugera acesteia.Materia vie se descompune daca temperatura este peste o anumita
limita maximala sau isi pierde functiile caracteristice cind teperatura scade sub o limita
minimala.Conditiile acestea,zice Sperantia,sunt,,un fel de norme eliminatorii,riguroase si sever
sanctionate.
Aceiasi situatie se intilneste si in cazul gindirii.Mintea omeneasca este supusa unor
norme precise sau este ceia care creaza norme.Excluderea normelor din gindire ar duce la o
incoerenta absoluta.Normativitatea este o manifestare involuntara,naturala,a psihicului
omenesc,pentru ca intreaga activitate umana rationala nu este posibila fara supunerea la anumite
norme sau fara crearea anumitor norme.,,S-ar putea spune fara greseala ca principala functie a
gindirii-in raporturile ei cu viata individului este aceia de a creea norme.
Normativitatea mintii omenesti se transpune si in plan social.Organizarea sociala este o
rasfringere a caracteristicilor mintii omenesti.Asa cum am remarcat deja,la Sperantia caracterele
individuale ale fiintei omenesti se transpun la nivel social mai ales in plan rational.Daca nu s-ar
gindi de aceasta maniera,este de parere Sperantia,individul nu ar putea trai in societate,ar pecepe-
o ca pe ceva strain.Normativitatea fiind una dintre caracteristicile mintii omenesti,suprimarea ei
la nivel social,ar echivala cu suprimarea unor conditii vitale,,de aceia,in primul rind,viata sociala
se ingradeste in legi si norme;de aceia absenta acestor ar face ca raporturile sa apara mintilor
omenesti ca lipsite de ratiune,ca emergind intr-un capriciu.Prin ce latura ar mai impune atunci
societatea respect ratiunii omenesti?Ratiunea care nu respecta decit ceia ce are caracter
racional,nar mai gasi in societate tocmai ceia ce e fundamentul ratiunii:norma.Procedind in felul
acesta,Sperantia aduce sub un singur numitor trei domenii care, la prima vedere,sunt total
separate:vita,ratiunea si societatea.Acest leant care le aduce intr-un singur tot,este norma.De
aici,deducatia conform careia normativitatea este constitutiva mintii omenesti si confirma ipoteza
nevoii noastre de a ne supune la norme.Normativitatea semnifica faptul ca in toate actiunile sale
omul trebuie sa urmeze anumite directii si ca trebuie sa respecte riguros anumite limite.Norma ne
arata ca asa trebuie sa fie sau sa nu fie.Se obsearva ca,atunci cind vorbim de norma,intram pe
tarimul lui trebuie care devine dominant in raport cu ceia ce este.Este important de retinut acest
aspect,pentru ca,atunci cind vorbim despre trebuie,pasim pe un tarim al idealitatiicare creeaza un
anumit timp de existenta,ce intra adeseori in contradictie si chiar se impune in fata a ceia ce este
deja.Cu toate acestea,trebuie nu poate face abstractie de ceia ce este deja pentru ca,in ultima
analiza atit instituirea cit si finalitatea sa presupun pe ceia ce este.Normativitatea,chiar daca este
idealitate pura,se desfasoara in limitile unui cadru existential ,prexisten.De aceea in ultima
instanta,se pune o intilnire intre aceste doua sfere si ea chiar se realizeaza .In acest sens,trebuie
este necesar sa se concorde cu ceia ce este,adica norma nu este straina existentei caatare.Acest
lucru a vrut sa-l demonstreze Sperantia,de aceia el si afirma ca,,,o norma infailibila ne apare
decica dominind peste tot in lumea noastra,nu ca ,,lege naturalaci ca imperativ ordonator al
lucrurilor,in vederea valorilor lor,si pentru valoarea lumii intregi.Norma aceasta e norma
universalei normari,norma universala despre necesitatea normatiunii universale,norma
normelor,legea legelor.Aceste ultime fraze sunt admirabile pentru ca ne duc cu gindul la creatia
divina,numai divinul fiind norma normelor.In acesti termeni se spiritualizeaza totul.Cum acest
tot tine de ideal,inseamna ca acel trebuie este universala.este aici o indentificare intre fiinta si
trebuie al carei fundament este norma,intro astfel de viziune universalista ,norma este esenta a
intregii existente.O astfel de norma este un imperativ ipotetic,,deoarece este valabila pe deasupra
tuturor utilitatilor,dorintelor sau intereselor noastre.Sperantia merge mai departe si sustine,intr-
un sens cu adevarat metafizic,ca norma nu serveste la realizarea vreunui scop.Scopurile,in opinia
sa,nu sint decit variante ale aplicarii ei.Altfel spus:scopul e el insusi o norma.Ca urmare
norma,fiind un imperativ care nu este subordonat anumitor conditii,este un imperativ
categoric.,,Norma normelor nu precizeaza anume care norma este obligatorie intr-un anumit
caz,dar afirma ca in tot cazul si in orice caz,trebuie ca una sa fie urmata.Exista nevoia
neconditionata ca viata sa fie normata.toate normele sint variante ale acestei norme generale.In
acest context se poate sustine in mod logic,,normele juridice ,acestea,referindu-se in chip
exclusiv la raporturile sociale,toate sint variante,toate sint vlastare ale normei inconditionate,ale
imperativului categoric dupa care viata in intregime,dar,in special,viata sociala trebuie sa fie
urmata.
Criticind pozitia lui Banedetto Croce in acest plan,Sperantia va incerca sa combata
obiectivul absolut al acestuia conform caruia,este cu necesitate indiferent la care fapte se
raporteaza o norma de conduita personala,ca este,de asemenea,indiferent daca ea reglamenteaza
acte ce se refera la lucrurilesi la persoanele din afara sau la atitudinile proprii.Procedind
asa,Croce nu mai poate sa distinga planuri diferite ale raporturilor.Astfel,sustine
Sperantia,gindirea care conduce o actiune pe plan social,nu e la fel cu cea care conduce actiunea
unui fierar asupra fierului sau.Este vorba de doua planuri diferite,si anume,pe de o parte,un
raport cu lucrurile iar,pe de alta parte,un raport cu semenii nostri,acest raport
implicind,,postulatul social.In acest fel,,atitudinea sociala implica interventiaunei anumite
functiuni spirituale distinctive,transpunerea subiectivului in obiectiv,adica:alteritatea.Este o
atitudine mentala total diferita de celelalte,pentru ca implica raportul cu alta constiinta,normele
acestea avind o fundamentare logica deosebita de al tuturor celorlalte norme.
Normele juridice,ca si normele estetice,nu pot fi nici o data in categoria normelor
economice.Sperantia incearca sa gaseasca anumite similitudini intre normele juridice si cele
estetice pentru ca,afirma el,in ambele situati se cauta anumite simetrii,o anumita ordonare
armonica a elementelor constitutive,ceea ce echivaleaza cu a considera cele doua domenii supuse
aceleiasi normativitati,aceea a frumosului.Cind contempli frumosul il considerica infaptuire a
normei de simetrie,armonie,ordine,pe care o voesti pentru ea insasi,ca scop in sine.,,La fel
,vointa de normatiune a socialului,infaptuind justitia,este un fel de vointa estetica,aplicata in plan
socialsi cautind un frumos asemenea celui estetic.Normarea,in felul acesta,devine o valoare in
sine.Juridicul este inrudit cu frumosul pentru ca ambele intilnesc planul gindirii logice.In ambele
situatii se manifesta nevoia de sinteza prin care gindirea instituie unitati.Procedind in felul
acesta,Sperantia reduce juridicul si frumosul la logic si,pornind totusi de aici,afirma ca o
deductie logica consecventa produce aceleasi satisfactii spirituale ca o opera de arta.
In opinia noastra,chiar daca exista asemanari nu putem indentifica cele doua
domenii,pentru ca frumosul nu se rezuma la simpla simetrie logica.In estetic sunt implicate
adeseori si elemente care contravin regulilor logice,iar trairile,contemplarea unei opere de arta,nu
se rezuma la un simplu comentariu logic.Consecventa logica nu poate fi confruntata cu
frumosul.In cel mai bun caz ea da nastere unei satisfactii spirituale specifice,care nu implica
trairea afectiva,ca in cazul frumosului.In dorinta de a extinde normativitatea dincolo de cadrul
strict juridic,Sperantia creeaza similitudini interesante,dar,in mare masura,riscante.De aceea,este
corect ceea ce sustine el:,,Consecventa logica,este fundul justului si al justitiei.
Ceea ce realizeaza Sperantia in conceptia sa despre norma,este un lucru deosebit de
interesant si anume acela de a nu o separa de conceptul de valoare.In acest sens,el este in ton cu
atitudinea neokantiana si in potriva unui normativism juridic din care sa fie exclusa orice referire
la valori.Este.in fond,o atitudine opusa pozitivismului excesiv practicat in perioada cind
Sperantia isi scria opera.Era cunoscuta mai ales conceptia lui Kelsen,care excludea din sfera
stiintei dreptului orice referire la valori,morala,metafizic.O astfel de atitudine echivalacu
renuntarea la fundamente,cu renuntarea la orice tentativade a gesi un anumit temei
juridic.Conceptiile lui Sperantia cauta in schimb fundamentele juridicului.De aceia normele
juridice i se subordoneaza si ii servesc drept mijloc.Dreptul este subordonat valorii,fapt ce face
posibila valorizarea sa.Dincolo de interesul juridic,este norma normelor stiuta dincolo de orice
interes.Cu alte cuvinte,norma normelor este valoarea supremacare da valoare tuturor
normelor,pentru ca acestea sunt in slujba sa.In felul acesta dreptul capata sens si poate fi
legitimat,cu alte cuvinte,acceptat pentru ca valoarea ii devine intrinseca.Este de discutat daca
aceasta valoare este,pina la urma,intruchiparea logicului,pentru ca aici pot intra in joc si alte
nivele ale spiritului uman.Ceea ce este important de retinut,este conceput de valoare.
Pornind de la conceptia Kantiana cu privire la imperativul categoric si la elementele a
priori,Sperantia isi intemeiaza convingerile juridice pe imperative care decurg din insasi
structura mintiinoastre si ne se impun categoric.Acestea sint norme apriorice.Astfel,principiul
alteritatii si postulatul social,preluate de la Grigorio del Vechio,genereaza o serie de imperative
categorice de care mintea noastra este obligata sa tina seama.La acestea doua,Sperantia mai
adauga inca un principiu,sustinut inca de Gratius,si anume acela al respectarii angajamentelor.
Ceea ce este interesant la Sperantia este faptul ca el concepe ordinea sociala,sau
normativitatea sociala,ca rezultind dintr-o consecventa logica a eu-lui cu el insusi.In felul
acesta,respectarea angajamentelor nu este decit o forma a altui imperativ ,si anume,,imperativul
logic al consecventei fata de noi insine.Detaliat,acest imperativ inseamna ca,,Daca admiti o
regula sau un principiu,nu te poti dezminti negindu-l.Ori,orice promisiune echivaleazacu
admisiunea unui principiu,asa incit cel care nu isi respecta angajamentele se comporta ca un
spirit ilogic,deci calca tocmai caracterul distinctivsi fundamental al rationalitatii si logicitatii
omenesti si se plaseaza in afara de cadrele umanitatii,pe aceiasi treapta cu animalele lipsite de
ratiune.Se observa cum ceilalti si instituie o rdine sociala.Respectul fata de sine insusi este o
rorma careia i se supun tote fiintele omenesti si se manifesta in plan social in respectul fata de
ceilalti.Acesta este principiul a priori al alteritatii.Pentru a pune in evidenta acest
concept,Sperantia apeleaza la maximaesentiala care este,,sa iubesti aproapele tau ca pe tine
insuticare are menirea de a indica identitatea formala a eu-rilor,ca finalitati autonome,intrinsece.
Conformitatea cu aceste principii a priori instituie justitia in sensul sau absolut.Exista o
justitie relativa si anume aceea intemeiata pe ideologie si pe traditie.Justitia absolutasi universala
este conformitatea cu fundamentele universale,transpuse in convingeri normative,a priorice,care
decurg din structura mintii omenesti.Pornind de la aceste principii fundamentale a
priori,Sperantia reuseste sa alcatuiasca o anumita erarhizarea normelor.Normele a prioricecare
formeaza justitia sociala,urmiaza ordinia juridicapozitiva,care nu este nici o data la inaltimia
justitiei absolute.Ordinia juridica pozitiva,la rindul ei,formeaza un intreg in raport cu care norma
juridica nu este decit un simplu mijloc si nu are finalitate proprie.Idealul ordinii juridice este
ordinea juridica pozitiva.Atit ordinea juridica pozitiva,cit si norma juridica,pentru a fi
juste,trebuie sa fie in concordanta,atit cit este posibil,cu principiile universale ale justitiei
absolute.Cu alte cuvinte,ele nu trebuie sa contrazicacomandamentele structurale ale mintii
omenesti.Daca se gindeste asa,se poate spune ca se pune in practica unul dintre principiile a
priori,si anume acela al socialitatii.Acest ultim conceptse intemeiaza deci pe resorturile adinci
ale mintii omenesti.In felul acesta,omul si societatea formeaza un tot unitar indisociabil.,,Nici o
dispozitie a unei legi,sustine Sperantia,nici o regula de Drept nu se aplica pentru ea insasi si
obligativitatea,adica valabilitatea ei este conditionata prin masura in care reprezinta si serveste
ordinia juridica in ansamblul ei.Iar,cum ordinia juridica e una dintre modalitatile posibile in care
se poate satisface cerinta imperativade normatiune sociala,a spune ca viata sociala trebuie sa fie
normata,inseamna a admite ca:o ordine de drepttrebuie sa existe si sa fie respectata,pentru ea
insasi,ca deci,respectul ordinei juridice,se intemeiaza pe urmatorul principiu obligator pentru
sine si prin sine:,,Dreptul trebuie sa fie respectata.Se poate deduce ca respectul fata de drept
este respectul fata de tine insuti,adica este in concordanta cu consecventa logica a mintii
omenesti.Este vorba aici despre Drept ca scop in sine,adica acea normativitate care are ca tel
realizarea in plan social a spiritualitatii.
Exista posibilitatea conceperii dreptului si din alte puncte de vedere.Astfel,el poate fi
consideratca un mijloc util pentru asigurarea vietii sociale.Socialitatea este un principiu
fundamental,dar el nu se supune nimic prin el insusi,pentru ca el trebuie sa fie un simplu mijloc
pentru atingerea unui scopmai inalt si anume pe acela al imperativului spiritualitatii ,,care in
termeni generali s-ar putea formula prin cerinta:Spiritul trebuie sa exise,iar in termeni
individualizati:Eu,trebuie sa exist.
Mergind mai departe in stabilirea raportului intre spirit si Drept.Sperantia pune in
evidenta conceptul de valoare afirmind ca,,orice act spiritual este un act de evaluare.Orice
obiect care cate su ,,privireaspiritului,devine o valoare,adica este apreciat,evaluat.Insa,,Criteriu
ultim al evaluarilor este tot spiritul,sunt exigentele lui firesti,precum e:nevoia de unitate
armonica si ceea de consecventa logica;sunt deci:functiunile spiritului insusi.Spiritul este el
insusi o valoare si,in plus,este o valoare progresiva,niciodata una regresiva.Aceasta valoare
progresiva e legata de insasi vointa omului de a fi.Adevaratele imperative ale socialului
sint:1.,,Spiritul trebuie sa esiste si sa se afirme ca suprema valoare progresiva si 2.Eu trebuie sa
exist si sa ma afirm,ca valoare progresiva.De aici se deduce ca imperativul suprem
este,,imperativul respecterii persoanei omenesti in genere.Persoana oeneasca autonoma fiind
astfel privita ca centru de valori.
Maxima,,Dreptul trebuie sa existeeste subordonata maximei,,Spiritul trebuie sa
existe ,ambele subordonate imperativului,,respectarii persoanei omenesti si in genere.Aceasta
este adevarata intemeiere a dreptului:spiritul.Socialitatea fara spiritualitate este o societate pur
biologica,animalica.De aceea trebuie,,aleasa una din aceste doua alternative:ori servesti in primul
rind socialul ca emanatie si mijloc al vietii organice,ori asezi spiritul,deci logica si ratiunea,pe
primul pla,considerind viata organica si telurile ei ca simplu sociu de sprijin al spiritualului in
lumea aceasta,infirmind protectiile<<biologicului>>si dind precadere spirituluiSperantia alege
cea de a doua varianta concepind societatea omeneasca drept manifestare pur spirituala.In felul
acesta dreptul insusi este o manifestare a spiritului,suprema sa valoare fiindafirmarea si
asigurarea spiritualitatii.
Efectul imediat al Dreptului este asigurarea socialitatii,dar acest efect trebuie
subordonat misiunii sale mai profunde,aceea de a asigura spiritualitatea.Conceput in felul
acesta,dreptul nu este socotit numai ca o structura constringatoare,ci ca una profund umanista,al
carei tel este acela de a garanta demnitatea fiintei umane,considerata,in primul rind,ca o fiinta
spirituala.Telul urmarit de Sperantia este acela de a umaniza dreptul.Si,nimic nu poate sa faca
mai bine acest lucru,decit filosofia Dreptului,singura capabila sa integrezedreptul intr-o
conceptie larga despre lume.
Problematica legata de acest raport este deosebit de importanta.De aceea si preocuparile
de a o defini sunt numeroase si diferite.Pentru a ajunge la acest raport,Sperantia a definit,mai
intii,dreptul obiectiv.A rezultat ca acesta se supune unui comandament precis si anume acela de a
afirma si garanta spiritul omenesc.Pentru a lega dreptul obiectiv de cel subiectic,el va incerca sa
circumscrie o anumita conceptie despre drepturile subiective.In aceste sens,va delimita conceptul
de interes de cel de drept.Interesele,Va sustine Sperantia,nu sun alceva decit cerintele de
posesiune a anumitorvalori.Acestea sunt motorul activitatii practice,indiferent la ce nivel s-ar
desfasura acesta.Orice persoana urmareste realizarea anumitor interese.S-ar putea insa ca unele
dintre aceste interese sa fie in dezacord cu valorile juridice consacrate de legiuitor.Aceasta
inseamna ca nu orice interes este si legitim,adica in conformitate cu dreptul si,ca
urmare,just.,,Pentru ca un interes sa constituie un drept el trebuie sa fie un interes drept,adica
trebuie sa fie in conformitate cu o anumita norma.
Orice interes poate apartine unor valori de apartenenta nelimitata,insa acestea se
subordoneaza unor norme care nu apartin juridicului.Normele juridice intervin in situatia in care
este necesar sa se dirijeze si sa delimiteze acele actiuni care urmaresc valori de
apartenentalimitata.Se intelege astfel ca ,,normele cu care un interes trebuie sa-si pastreze
conformitatea logica pentru a fi considerat ca<<interes drept>>,vor fi norme sociale,norme
consacrate in interiorul colectivitatii.Din cite se observa,aici este pus in joc un alt concept,si
anume acela de colectivitate sau de constiinta colectiva.Acesta din urma prevaleaza in raport si
cu indivizii umani,luati in individualitatea lor,pentru ca interesul particulareste subordonat
interesului colectiv in numele socialitatii.Daca nu ar exista o asemenea subordonare ,ordinia de
drept nu ar fi posibila.De aceea,pentru a face posibila ordine de drept,este necesar ca orice
interes particular sa fie in conformitate cu o norma,aceasta din urma avind rolul de a selecta
interesele particulare pentru a le pune in concordanta cu interesul social.Daca i sar acorda
fiecarui tot ce-ar dori pentru asi realiza interesul sau,ar insemna sa se desfiinteze insasi
normarea.Acest lucru nu este posibil pentru ca el ,,ar echivala cu proclamarea unor norme sociale
care sa anuleze respectarea oricaror norme si,deci,in loc sa contribuie cit de putin la asigurarea
convietuirii sociale,ar comanda tocmai intretinerea acelor conditiuni care o subminiaza.
Aceste ultime afirmatii ale lui sperantia ar putea indeparta gindul ca el acorda prioritatea
dreptului obiectiv,pentru ca aceasta conformitate cu norma subordoneaza
persoana,dreptului,aceasta din urma avind ca rol sa promoveze interesele colectivitatii si nu pe
cele ale indivizilor particulari.Aceasta ideie este sustinuta si de afirmatia conform careia,,un
interes e drept cind e logic,este conform cu o norma adoptata de societate pentru propria ei
conservare,el inceteaza de a mai fi alt ceva decit un simplu interes particular,atunci cind nici o
forma din aceasta nul poate justifica.Este cert ca ordinia obiectiva a dreptului este prioritara in
raport cu dreptul subiectiv pentru ca,,Noiprivalizeaza in fata lui,,eu.Dupa Sperantia,aceasta
prioritate sar datora,,modestiei cu care individul abdica in favoarea societatii.Aceasta privalenta
a ordinii juridice obiective este acceptata pentru ca ordinea de drept confera cea mai inalta
certitudine de care se poate bucura o consacrare oarecare.Aceasta ordine juridica este constetuita
de normele dreptului pozitiv.
Daca interesele individuale sint legitimate de dreptul pozitiv,se pune intrebarea:cine
legitimiaza acest sistem?si in ce scop se produce o astfel de legitimare?Sperantia sustine ca
acesta este legitimat de constienta colectiva care fiind schimbatoare,ii impune o anumita
relativitate dreptului pozitiv.Singurile imuabile sunt principiile de a priori de care am amintit
mai sus.Pe aceste princitii insa nu se sprijina dreptul pozitiv,si dreptul natural.Ceea ce inseamna
ca, ,,Existin si proclaminduse exclusiv prin facultatile noastre rationale,nici un drept nu exista
decit in ratiune si pentru ratiune.Nici un drept nu are alta existenta decit o existenta ideala,adica
principala,cu totul independenta de starile de fapt adica indiferent daca este respectata de altii sau
daca o exercitare completa e aplicabila.
Este vora de faptul ca orice drept implica existenta unui subiect,dar si existenta unui
corp social care a consacrat norma care ii justifica subiectului interesul.Bazat pe aceste doua
elemente,Sperantia se intreaba care este raportul dintre subiectiv si obiectiv.Trecind la
solutionarea acestei probleme ,el va critica atit conceptiile care acorda prioritate dreptului
obiectiv,asa cum proceda Leon Duguit sau Hans Kelsin,dar va critica si conceptiile care pun in
prim plan dreptul subiectiv.
Conform teorii lui Leon Duguit,dreptul subiectiv nici nu exista,pentru ca nu exista
,,drepturi ,ci numai dreptul,el fiind singur care are o realitate obiectiva si contine imperativele
si garantiile,,solidaritatii sociale.la fel,Hans Kelsen,sustine ca dreptul subiectiv nu poate fi
pretins decit pe baza autoritatii de stat.In felul acesta el reduce dreptul subiectiv la dreptul
obiecti.Criticindui pe acesteia,Sperantia nu doreste sa se creada ca el ar acorda intietate dreptului
subiectiv.De aceea,el simte nevoia sa precizeze:,,din cele spuse mai sus sar putea crede ca
acordam dreptului subiectiv primatul asupra celui obiectiv.Intradevar ni sar putea atribui
argumentatia urmatoare:de vreme ce statul si ordinea de drept exista pentru a garanta interesul
individual,al urma ca exigenta dreptului obiectiv este subordonata celeia a dreptului subiectiv.
In opinia sa,conceptia corecta este aceia care considera ca dreptul obiectiv si cel
subiectiv sint intr-un echilibru perfect.acest echilibru rezulta din faptul ca norma este atit o
creatie a vietii spirituale,a mintii sau al intelectului,situatia in care ii apartine vietii
individuale,dar ea deriva si din diverse credinte sau ideologii,adica din constiinta colectiva.astfel
norma sociala devine ordine de drept .Pornind de la acest echilibru de natura spirituala,Sperantia
ii va sesiza esenta.,,Dreptul obiectiv are o ratiune de a fi:consacrarea si apararea a acelui
subiectiv.Cel subiectiv are si el una:viata sociala si viata spirituala.Dar el are si o ultima
sursa:dreptul obiectiv.
Cu toate straduintele lui Sperantia de a gasi un echilibru,dupa parerea noastra,el
acorda prioritate dreptului obiectiv .De aceea,ni se pare mai corecta afirmatia dupa
cere,,Realizarea dreptului obiectiv nu trebuie sa fie,in primul rind,in sens valoric vorbind,o
ordine,ci individul.Drepturile acestuia nu pot exista decit in ordine.Dar nu ordinea este scopul,ci
individul.In felul acesta,ordinea juridica,obiectiva trebuie sa devina un mijloc in realizarea unui
scop mai inalt:libertatea individuala.Ordinea juridica obiectiva nu trebuie sa fie prioritara.Acest
fapt este impus si de existenta unor drepturi subiective naturale a caror sursa nu este dreptul
obiectiv.,,Ordinea juridica obiectiva confera drepturi subiective,dar nu oricum,ci pentru a realiza
aceste drepturi naturale.