MINISTERUL EDUCAIEI AL REPUBLICII MOLDOVA

UNIVERSITATEA DE STAT DIN MOLDOVA

FACULTATEA de: DREPT
Disciplina: Economix



Lucru individual
la tema:
Cauzele i consecinele inflaiei




Realizat de : evcenco Svetlana,studenta anului I,grupa 112
Coordonator: Rusu Gheorghe
Chiinu 2014


Cauzele inflatiei
Cum inflatia implica cresterea simultana a produselor si factorilor productivi si
cresterea unor preturi ii impinge pe ceilalti intr-un cerc vicios, rezultand dificil
sa se puna de acord asupra carei ramuri industriale sau ce factor a stat la
baza cresterii. Dar aceasta dificultate in loc de a-i dezanima pe teoreticieni,
pare sa-i stimuleze, provocand discutii pasionante. Multitudinea de teorii
explicative se poate grupa in trei tipuri: cele care considera ca la originea
inflatiei sta excesul de cerere (Inflatia Cererii); cele care considera ca
problemele apar din cauza ofertei (Inflatia Costurilor); si cele care considera
ca inflatia are drept cauze neregulile sociale (Inflatia Structurala).
O singura data keynesienii si monetaristii sunt de acord sa considere ca
cauza obisnuita a inflatiei este excesul de cerere. Componentele cererii
agregate sunt consumul familiilor, cererea de investitii a intreprinderilor si
cheltuielile guvernului. Dupa cum am vazut deja, explicatia keynesiana a
inflatiei se baza pe faptul ca suma acestor trei componente poate fi
superioara capacitatii productive a tarii.
De aceea, este posibil ca excesul de cerere sa se datoreze faptului ca un sa
imbunatateasca asteptarile intreprinzatorilor provocand cresterea cererii
bunurilor de investitii; sau ca guvernul decide sa imbunatateasca
infrastructura tarii si sa creasca cheltuielile cu spitalele si drumurile; sau ca
familiile sa decida sa economiseasca mai putin. Cresterea cererii unuia dintre
agentii economici va provoca inflatie daca nu este compensata de diminuari
ale cererilor celorlalti doi.
Hiperinflatia germana in timpul Republicii lui Weimar a avut mari repercursiuni
sociale, politice si psihologice. Bancnota de 1000 de marci (sus) emisa in
septembrie 1922 isi pierduse practic aproape toata valoarea un an mai tarziu,
cand in septembrie 1923 s-au emis bancnotele (jos) cu valori de sute de
milioane de marci.
Monetaristii considera si ei ca inflatia este determinata in principal de excesul
cererii, dar in loc de a cauta printre agenti un anumit vinovat considera ca este
cresterea necontrolata a cantitatii de bani in circulatie, ceea ce va face sa
creasca disponibilitatile lichide ale agentilor in general si deci ale tuturor
componentelor cererii. In prima instanta originea inflatiei va fi doar o politica
monetara eronata a guvernului.
Costurile de productie sunt compuse din retributia factorului munca (salarii),
retributia capitalului (beneficiile) si pretul resurselor naturale implicate. Teoriile


care explica inflatia prin cresterea costurilor cauta vinovatul in
comportamentul grupurilor de presiune sindicala si al firmelor, sau in cel al
tarilor exportatoare de materii prime.
Explicatia cea mai obisnuita a inflatiei costurilor se bazeaza pe ideea ca
sindicatele au o putere de monopol asupra factorului munca prin intermediul
caruia pot obtine o imbunatatire a salariilor intr-o proportie superioara fata de
cresterea productivitatii muncii. Daca se intampla asta, sectorul lucratorilor va
incepe sa primeasca o proportie mai mare ca cea a venitului national; ceilalti
platitori de impozite isi vor vedea redusa participarea lor si isi vor apara
veniturile crescand preturile. Muncitorii vor raspunde cu din ce in ce mai multe
revendicari, dezlantuindu-se astfel o spirala salarii-preturi.
O alta explicatie similara este cea a spiralei salarii-salarii. In functie de
aceasta, muncitorii sunt preocupati in special sa-si mentina pozitia relativa vis-
-vis de ceilalti muncitori si ramuri industriale. Daca in unele intreprinderi
stagnarile productivitatii muncii permit obtinerea de cresteri salariale notabile,
lucratorii din celelalte intreprinderi sau ramuri productive vor incerca sa obtina
aceleasi imbunatatiri printr-o mai mare agresivitate sindicala.
Cei care cauta originea dezlantuirii proceselor inflationiste intr-o initiala
crestere a costurilor capitalului, pun accentul pe existenta a multor companii
mari cu un grad mai mare sau mai mic de monopol, capabile sa creasca
preturile produselor lor peste cele determinate de pietele cu libera concurenta.
In alte ocazii vor fi caracteristicile specifice ale pietelor financiare cele care
nasc cresteri ale dobanzilor prin scumpirea costurilor intreprinderilor
indatoritoare care se vor putea apara doar prin cresterea preturilor lor.
Se obisnuieste sa se considere ca procesele inflationiste experimentate in
toate tarile in anii saptezeci s-au datorat in parte brustelor cresteri ale pretului
petrolului in 1973 si 1979, ceea ce au produs reactii in lant de cresteri ale
preturilor multor altor materii prime. Tarile industrializate simtindu-se
prejudiciate de redistributia internationala a veniturilor, create de acele
fenomene, s-au aparat crescand preturile produselor industriale. In general se
considera ca inflatia este "exportabila"; din cauza ca de fiecare data
importurile au din ce in ce mai mare greutate ca parti ale produselor realizate
in interior, cresterile de preturi se deplaseaza rapid de la o tara la alta.
Trebuie clarificat ca daca inflatia isi are originea in micsorarea retributiilor unui
factor determinat, oricare ar fi acesta se va genera o reactie in lant in care vor
fi implicati toti factorii. Cum fenomenul observat, inflatia, se caracterizeaza
chiar prin cresterea sustinuta a preturilor tuturor factorilor, rezulta dificil si
uneori neeficient sa se discute daca mai intai a fost gaina sau oul.
Teoreticienii inflatiei structurale au plecat de la analiza unor societati
concrete: cele ale tarilor sudamericane. Orice explicatie de tipul "exces de
cerere" pare un sarcasm in unele tari a caror venit pe locuitor este atat de
mic. Pentru economistii structuralisti, inflatia din tarile subdezvoltate isi are
originea in dezechilibrele structurale ce apar. Nu exista exces al cererii ci
insuficienta a economiilor; si asta se datoreaza nu numai veniturilor reduse ci
distributiei neegale. Pentru a corecta inflatia, propun, nu trebuie atacate
simptomele, cresterea circulatiei monetare, ci radacina raului si corecta
dezechilibrele dintre grupurile sociale, dintre orase si sate.
Celalalt dezechilibru structural grav latinoamerican este derivat din comertul
sau exterior. Exporturile sale sunt compuse dintr-un numar redus de produse
de baza (cafea, zahar, bumbac) fluctuatiile pe pietele internationale ale
acestor produse au puternice repercursiuni interne atat in anii favorabili, cu
cresteri extraordinare ale veniturilor, cat si in anii rai cu grave crize
economice.
De aceea in multe tari latinoamericane cresterile preturilor au atins in ultimele
decade rate foarte inalte, unele de ordinul a 400% anual si chiar si mai mari.
Acesta este fenomenul numithiperinflatie. Aici exista un schimb calitativ, este
o situatie substantial diferita de inflatia normala, cu probleme si peculiaritati
diferite. Hiperinflatia nu este o noutate. In alte tari si perioade istorice s-au
cunoscut procese inflationiste extraordinare. Cel mai studiat dintre toate este
cel suferit de Germania dupa primul razboi mondial. Obligatia de a plati mari
indemnizatii natiunilor invingatoare si haotica situatie interna, care impiedica
obtinerea pe cale fiscala a veniturilor necesare, au impins Republica lui
Weimar sa se finanteze prin emisiune de bani fara nici un control. Intre
ianuarie 1922 si noiembrie 1923 rata acumulata a inflatiei a crescut la un
trilion la suta. Pentru a ne face o idee de ceea ce inseamna aceasta cifra,
ganditi-va ca banii necesari pentru a cumpara toate locuintele de stat din
M'alaga nu ar ajunge cativa ani dupa pentru a plati o portie de hamsii.
ACESTEA AU FOST CUVINTELE SALE
Barbatii si femeile se grabeau sa-si cheltuiasca salariul, pe cat posibil, la putin
timp de a-l incasa. Bancnotele erau aduse la magazin cu roabe sau
carucioare de copii. Referirea la tiparnite au ocupat intotdeauna un loc foarte
important in cliseul monetar. In acea toamna, in Germania, s-au folosit practic
toate tiparnitele capabile sa imprime bani. In realitate bancnotele erau
manuite in puhoi. Si cateodata comertul se intrerupea din cauza intarzierilor
tiparnitelor sa produca bani in sume destul de mari pentru a fi transportabila
cantitatea de hartie necesara pentru cumparaturile zilnice.
(J.K. Galbraith, Banii, 1975)

hiperinflatia latinoamericana nu a atins niciodata aceste rate extreme, dar a
rezultat mult mai durabila in timp. Rata medie de inflatie anuala in perioada
1980-1987 a fost de 166% pentru Brazilia, de 299% pentru Argentina si pana
la 602% pentru Bolivia. Dar nu au fost propunerile structurale, ci cele mai
clasice (restrcitie monetara si controlul cheltuielilor publice) cele care au reusit
sa imblanzeasca fiara. Dar cu efecte foarte dezagradabile pentru populatia
acestor tari. Astfel, drept consecinta a repercursiunilor unor politici
antiinflationiste excesiv de rigide, la sfarsitul anilor 80 s-a ajuns sa se produca
in diferite tari sudamericane (Argentina, Venezuela, printre altele) revolte
spontane cu asaltarea de catre multimile ce provin din cartierele cele mai
sarace a magazinelor alimentare.


Consecintele inflatiei
Inflatia provoaca grave distorsiuni in functionarea sistemului economic din cauza
imprevizibilitatii sale. Daca s-ar putea prezice cu absoluta exactitate data si marimea
cresterii preturilor fiecarui produs, unicele prejudicii ar proveni din munca de corectare
a etichetelor sau meniurilor.
Problemele provocate de inflatie vin din imprevizibilitatea sa, acum ca nici toate
produsele si nici toti factorii nu-si vor creste preturile in acelasi timp si in aceeasi
proportie. Si, cu cat mai mare va fi rata inflatiei, cu atat mai mare va fi gradul de eroare
al expectativelor agentilor economici si cu atat mai mare senzatia de insecuritate.
Preturile sunt o cale prin care se transmite informatia necesara pentru ca consumatorii
sa decida corect ce trebuie sa cumpere si pentru ca intreprinderile sa calculeze ce si cat
trebuie sa produca. Daca preturile se schimba continuu, inceteaza sa mai indeplineasca
functia lor informativa; consumatorii vor fi incapabili sa cunoasca daca un supermarket
are preturile mai mici decat altul; supermarketurile vor pierde stimulul pentru a mentine
preturi joase si vor fi incapabili de a prezice efectele unei cresteri mai mari sau mai mici
a preturilor asupra cererii.
Efectele inflatiei asupra distributiei veniturilor constau, in esential, in deplasarea
bogatiei de la creditori la debitori. Individul care a imprumutat bani va observa atunci
cand ii primeste ca ceea ce a dat avea mai mare valoare decat ceea ce a primit inapoi.
Cei care economisesc sunt pedepsiti cu pierderea valorii fondurilor lor. Cei care au
cheltuit mai mult decat veniturile in schimb, primesc un premiu de neprevedere si risipa.
In general, toti cei care au un venit fix (pensionarii, proprietarii de titluri cu valoare fixa,
proprietarii de locuinte de inchiriat cu contracte neindexate) vor vedea redusa
capacitatea de achizitie a veniturilor lor. Cei care trebuie sa plateasca aceste venituri
(statul, intreprinderile emitente, chiriasii) vor percepe un nemeritat beneficiu.
Statul va vedea de asemeni crescand veniturile sale fiscale: cand impozitele sunt
proportionale sau progresive, ratele de impozitare vor grava veniturile de mai mica
cantitate in termeni reali; in plus, numarul familiilor care primesc venituri dispensate se
va reduce. Pe de alta parte inflatia actioneaza ca un impozit ascuns: daca, de exemplu,
banca centrala pune in circulatie bancnote care, dupa un an, isi reduc valoarea cu 25%,
cei care au detinut astfel de bancnote pe parcursul anului vor suferi o reducere fortata
cu un sfert a fondurilor in efectiv; alti avantajati ai acestui impozit, in afara de banca
emitenta, sunt toate bancile ce participa la procesul de creare de bani.
Cresterea riscului va provoca o crestere a costului banilor. Tipurile de dobanzi la care se
vor imprumuta bani vor trebui sa creasca retributia obisnuita prin doua concepte:
necesitatea acoperirii deprecierii si riscul de a nu putea prevedea cu exactitate aceasta
depreciere.
Investitia va fi descurajata din multe motive. In afara de cresterea dobanzilor,
intreprinzatorul va gasi dificultati aditionale in prevederea beneficiilor activitatii sale
datorate insecuritatii preturilor viitoare ale factorilor, produselor in curs de fabricatie si
produselor finale. Vor incepe doar companiile cele mai promitatoare. In perioade de
inflatii puternice, investitiile cele mai sigure si rentabile sunt cele cu caracter speculativ:
bijuteriile si operele de arta, imobilele, devizele si valorile straine, actioneaza ca un
depozit incoruptibil de valoare; pentru ca o oferta foarte rigida sa coincida cu o mare
crestere a cererii, preturile sale pot creste intr-o forma exorbitanta, proportionand astfel
beneficiile foarte mari cu cele ale oricarei investitii productive.