Norma Morală

În cea mai sumara si clara definitie posibila, etica este o teorie filosofica despre viata morala.
Dar ce este morala? Desi aceasta întrebare se pune înca din Antichitate, înca nu exista un
consens între scolile filosofice. Totusi, este un fapt de constiinta ca imensa majoritate a oame-
nilor asociaza ideile de morala si moralitate cu anumite norme de buna purtare a individului în
societate. La prima vedere, totul pare pe cât se poate de simplu. La o reflectie ceva mai atenta,
menita sa clarifice în ce anume consta specificul normelor morale în comparatie cu alte tipuri de
reglementari normative constatam ca, judecând de pe pozitia simtului comun, ne ratacim lesne în
tot felul de confuzii si de contradictii.

Norma de juridică este o regulă de conduită generală, impersonală și obligatorie, instituită sau
sancționată de autoritatea publică, stabilită de stat într-o formă specifică dreptului (lege, decret,
ordonanță, hotărâre de guvern, ordin al unui ministru, hotărâri și dispoziții a unei autorități),
aplicată din conștiința juridică a oamenilor și, în caz de abatere, prin constrângerea asigurată de
autoritatea publică.

Diferenţa dintre norma juridică şi norma morală (dihotomia drept-morală) Dreptul şi întreaga
componentă juridică a vieţii sociale este un fenomen deosebit de complex a cărui cunoaştere
presupune o cercetare aprofundată a legilor existenţei şi dinamicii sale, a factorilor care îl
configurează şi valorilor care le promovează. De-a lungul timpului dreptul a primit numeroase
definiţii. Pentru romani, dreptul era explicat numai în contextul unei categorii al moralei, fiind
cunoscut ca “arta binelui şi a echităţii”.Astfel, se poate afirma că dreptul şi morala fac parte din
aceeaşi categorie de discipline, prezentându-se ca un tot. Morala are ca obiect aprecierea faptelor
interne de conştiinţă, a intenţiilor omeneşti, pe când dreptul are ca obiect aprecierea faptelor
externe ale persoanelor, în relaţiile cu alte persoane. Tot ceea ce se petrece referitor la ce se
întâmplă în sufletul cuiva, ţine de domeniul moralei şi nu are legătura cu dreptul, acesta neputând
să intervină. Prin urmare, toate normele care se referă la activitatea conştiinţei umane, sunt
norme de morală, pe când cele care se referă la activitatea materială, realizată în afară a
persoanelor în contact cu celelalte persoane, sunt norme de drept. Deci, putem observa elemente
comune între drept şi morală. În ceea ce priveşte materia juridică, unei obligaţii îi corespunde un
drept. Dar, acest lucru a fost contestat în materie morală. Se deduce că pretenţia este greşită, căci
în materie de drept, avem de a face cu drepturi, pe când în materie de morală, avem de a face
numai cu obligaţiuni, astfel apărând confuzia făcută între aceste domenii. Căci în morală nu
există drepturi, dar dacă există obligaţii nu putem concepe că nu ar exista şi drepturi. Se înţelege
că ideea de obligaţie este una pur formală şi în acelaşi timp permanentă, comună tuturor
timpurilor. Astfel, în urma legislaţiilor morale, religioase şi juridice apărute în acelaşi timp, s-a
ajuns la o confuzie între drept şi morală, care astăzi duce atât de departe, încât se poate ajunge la
lupte naţionale. Deci, între drept şi morală trebuie făcută o deosebire. Dreptul are ca scop
reglementarea faptelor materiale externe ale oamenilor, în timp ce morala se ocupă cu
reglementarea faptelor interne. Regula morală presupune o atitudine sufletească, de exemplu,
atunci când un om vede un cerşetor pe stradă, morala îi transmite un sentiment de milă, dar doar
în momentul când acesta realizează o faptă şi-l ajută pe nevoiaş cu un ban, se produce un fapt
juridic, apărând astfel fenomenul de drept. Se observă că dreptul consacră faptele externe ale
oamenilor, nucleul libertăţii morale, fără de care dreptul nu ar avea nici scop, nici semnificaţie.

Kant explica principiul moralităţi, afirmând că aceasta este indiferent faţă de cuprinsul material
al voinţei sau al sentimentelor oamenilor. Criticismul kantian, are ca obiect în morală şi în drept,
de a “împinge 1 realul spre ideal.” Henri Poincare, analizând filosofia acestuia, a observat că
raţiunea pusă dinainte gândirii , pare să cuprindă un element de obligaţie, opunând astfel faptelor
o necesitate de drept. Deci, doctrina kantiană susţinea că dreptul are la bază personalitate morală.
Întemeind posibilitatea unei conştiinţe ştiinţifice printr-o conciliere între dogmatism şi sceptism,
Kant afirma că orice acţiune este dreaptă care nu este sau a cărei maximă nu este un obstacol la
acordul libertăţilor tuturor oamenilor cu libertatea fiecărui individ, potrivit legilor universale. Cu
toate acestea, la originile moralei se află determinarea voinţei prin raţiune, în timp ce dreptul este
printre disciplinele raţionale cel mai bine întemeiate. Se poate observa astfel o deosebire între
drept şi morală, dreptul aducând un efect negativ, în timp ce morala aduce unul pozitiv şi se
ăntemeiază pe principiul “si quid tibi non vis fieri, alteri non feceris” (ceea ce nu vrei să ţi se
facă ţie, nu face altuia). Thomasius nu a prezentat ideea prea bine, deoarece nu a făcut distincţia
dintre voinţa psihologică şi voinţa logică, cum ar fi trebuit să apară prin filtrul interpretării
juridice. Renouuvier a revenit asupra acestei afirmaţii, susţinând că ideea apăruse încă din Grecia
Antică, fiind nimic mai mult, nici mai puţin decât o naivitate simplă, ce aduce efecte verosimile
asupra unei doctrine destul de controversate. Dintre toate aspectele expuse mai sus, se poate
observa o altă diferenţă, deoarece în drept omul nu-şi poate face obligaţii faţă de el însuşi, în
timp ce în morală, da. Obligaţia către sine însuşi se datorează unui ideal moral pe care acea
persoană îl adoptă, ceea ce aduce o legătură intimă şi strâns legată cu eul interior, ce tinde spre o
perfecţiune morală ce trebuie respectată. Morala conţine perceptele sale şi pe acela care
îndeamnă oamenii la o anumită conduită, în timp ce normele juridice reglementează relaţiile
sociale ce vizează buna desfăşurare a raporturilor din societate, constituind fundamentul ordinii
sociale. Astfel, în mod paradoxal, normele de conduită pe care un individ şi le impune formează
quintesenţa unei realităţii juridice şi morale. În principiu, toţi oamenii sunt obligaţi în aceeaşi
măsură faţă de principiile moralei, ca şi de principiile dreptului. Concluzionând, a afirma că
dreptul este moral, presupune a afirma că el este în sinea lui o normă socială cu valoare relativă
şi că raportul dintre cele două domenii se nu se referă la conţinutul dreptului, ci la forma sa.
Deşi normele juridice care contrazic principiile morale sunt injuste(lex injusta non est lex),
valorile morale sunt relative şi nimeni nu poate determina ceea ce trebuie considerat ca just în
mod absolut, după cum afirma Kelsen². De aceea, discrepanţele dintre normele morale şi cele
juridice, vor face parte mereu dintr-un proces ireversibil, lăsând loc pentru interpretare.

Etica în general şi etica universitară în special ori integritatea academică sunt strâns legate de un
set de valori
Valoarea implică un raport între ceva demn de preţuit şi cineva în măsură să acorde preţuire, un
raport între obiectul valorizat şi subiectul valorizator. Acest raport are un caracter social, întrucât
subiectul valorizator acordă preţuire acelor obiecte, activităţi sau creaţii care, prin însuşirile lor
obiective, se dovedesc apte să satisfacă trebuinţe, necesităţi, aspiraţii, sunt istoriceşte şi
socialmente condiţionate de practică. Există deci o corespondenţă inalienabilă între însuşirile
unui fapt valone şi trebuinţele şi idealurile umane.,Fiecare valoare are o finalitate intrinsecă, ceea
ce echivalează cu a spune că, valorile sunt ireductibile, neputând fi raportate la o categorie mai
largă.
Originalitatea şi ireductibilitatea valorilor conduc la neadmiterea superiorităţii de rang, ci cel
mult a unor priorităţi temporare în funcţie de trebuinţele social-umane cărora le corespund. Omul
creează valori şi se creează prin valori, care devin coordonate ale acţiunii umane şi determinaţii
ontologice ale condiţiei umane.
Valorile motivează orientează, oferă criterii de apreciere, modele şi sisteme de referinţă, principii
de evaluare pentru acţiunea umană totodata valorile contribuie la cooperarea indivizilor, având o
funcţie integratoare în societate
Sistemul de valori etice universitare
Există un sistem de valori pentru fiecare comunitate umană, schimările istorice şi sociale
antrenând modificări ce privesc criteriile de valorizare cât şi pe cele de înlănţuire şi ierarhizare
ale valorilor şi imprimând o anumită dinamică a valorilor;
Sistemul de valori etice universitare constituie cadrul de formalizare a regulilor consensuale
morale şi de integritate în domeniul academic, expresie a poziţiilor definitorii faţă de ceea ce este
permis sau nu în mediul universitar
Valorile etice orientează activitatea în domeniul învăţământului superior, în general, precum şi în
interiorul mediului academic şi al comunităţii universitare. Acestea definesc relaţiile moral -
profesionale dintre membrii comunităţii universitare, între aceştia şi colaboratorii externi,
inclusiv cu membrii echipelor de evaluare instituţională pentru clasificarea universităţilor.
Valorile etice universitare
Valorile etice universitare sunt următoarele:
Libertatea academică, proclamă faptul că universitatea este un spaţiu liber de ingerinţe, presiuni
şi constrângeri, altele decât cele de natură ştiinţifică, legală şi etică;
Autonomia personală asigură exercitarea consimţământului propriu şi posibilitatea opţiunii
asupra programelor, concursurilor şi oportunităţilor de studiu şi cercetare.
Transparenţa se referă la asigurarea accesului public, în mod oportun, la toate categoriile de
acţiuni, date şi informaţii care interesează membrii comunităţii universitare şi societatea din care
aceasta face parte.
Etica relaţiilor între membrii comunităţii academice solicită evitarea legăturilor şi poziţiilor care
duc la conflicte de interese şi incompatibilităţi de natură să afecteze judecăţile, evaluările
obiective şi acţiunile membrilor comunităţii şi să permită: favoritismul, nepotismul, aplicarea de
standarde duble în apreciere/evaluare, acte de persecuţie sau de răzbunare
Respectul, grija şi toleranţa impun preţuirea demnităţii fiecărui membru al comunităţii
academice într-un climat liber de orice discriminare, hărţuire, umilire, dispreţ, ameninţare,
intimidare, rezolvarea disputelor prin argumente raţionale şi nu prin utilizarea unui limbaj
(cuvinte, etichetări, stil şi ton) sau unor atitudini/acţiuni inadmisibile în mediul academic;
încurajează politeţea, curajul, respectul, solicitudinea, aprecierea mândria, altruismul, empatia,
înţelegerea, solidaritatea, promptitudinea, optimismul;
Dreptatea şi echitatea determină atitudini corecte şi de respingere a discriminării, inegalităţii de
şanse şi exploatării; promovarea culturii organizaţionale bazate pe performanţă şi probitate;
stimularea metodelor şi tehnicilor de lucru consultative şi flexibile; descurajarea şi eliminarea
oricăror forme de corupţie.
Profesionalismul înseamnă competenţă în exercitarea profesiei; încredere în validitatea
deciziilor profesionale şi faţă de profesie; protejarea faţă de amatorism, diletantism şi impostură;
identificarea cu specialitatea şi cu cei din acela;i domeniu; ataşamentul faţă de cariera
academică; obligaţia morală de a lucra în serviciul studenţilor, evitând arbitrariul şi tratamentul
preferenţial nejustificat; menţinerea standardelor profesionale; solidaritatea colegială şi
competiţia loială;
Primatul meritocraţiei constă în recunoaşterea, cultivarea, recompensarea realizărilor, valorii şi
calităţii personale/ colective şi în încurajarea: eficacităţii, eficienţei şi performanţei; dedicării faţă
de profesie şi faţă de studiu; talentului şi creativităţii; loialităţii faţă de instituţie şi membrii
comunităţii academice.
Responsabilitatea profesională şi socială reclamă implicare şi problemele profesionale şi
publice, colegialitate şi spirit cetăţenesc responsabil; garantarea dreptului de a critica public -
întemeiat şi argumentat -încălcările standardelor profesionale şi de calitate; interzicerea
dezinformării, calomnierii, denigrării publice a persoanelor din instituţie şi a programelor de
studii; responsabilitatea manifestată faţă de studenţi, faţă de subordonaţi, faţă de angajaţi.
In mediul academic, raportat la sistemul de valori etice mai sus specificate, sunt avem si abateri
acesta sunt următoarele fapte:
• obstrucţionarea activităţii didactice, de cercetare ştiinţifică, administrative sau a oricărei funcţii
a universităţii;
• frauda sub orice formă în procesul de învăţământ, de cercetare ştiinţifică, precum şi în cadrul
celorlalte activităţi din universitate;
• utilizarea neautorizată şi provocarea cu vinovăţie de prejudicii în dauna patrimoniului
universităţi”.
• pătrunderea neautorizată în spaţiile în care accesul este reglementat prin măsuri special;
• distrugerea, alterarea sau falsificarea documentelor şi a bazelor de date ale universităţii, ca şi
utilizarea lor în scopuri ilicite;
• organizarea şi desfăşurarea de activităţi nepermise în universitate, folosirea numelui, a
resurselor umane, financiare sau materiale ale acesteia în scopuri nelegale sau contrare acesteia;
• folosirea abuzivă a calităţii de membru al comunităţii academice
• denigrarea publică a personalului sau instituţiei de către membrii comunităţii universitare;
• practicarea unor atitudini şi comportamente indecente, insultătoare sau obscene şi folosirea
unui limbaj neconform spiritului academic;
• participarea la activităţile din cadrul universităţii prin încălcarea prevederilor legale a
dispoziţiilor cartei universitare privind consumul de alcool, droguri, de alte substanţe interzise;
• favoritismul, sub orice aspect
• discriminarea, în toate formele de manifestare a aces
• agresarea fizică sau morală săvârşită sub orice formă împotriva membrilor comunităţii
universitare sau în legătură cu activitatea academică;
• inducerea în eroare a conducerii universităţii prin dezinformare;
• acceptarea, lipsa de reacţie faţă de corupţie, favorizarea acesteia, obţinerea, pretinderea sau
nerefuzarea unor avantaje necuvenite;

CONCLUZII
Se spune că etica este precum oxigenul, ne amintim de ea doar atunci când ne lipsește. Alții cred
că integritatea nu reprezintă cea mai mare realizare pe care un individ o poate avea în cursul
vieţii, ci cea mai dificil de atins. În societatea complexă și diversă în care trăim, observăm cum
unii oameni pot acţiona împotriva celorlalți fără a plăti riscul creat, oamenii moderni “pot avea
opţiuni pe cheltuiala altora” cum ar spune Nassim Nicholas Taleb. Cursul transversal
De ce oamenii buni fac lucruri rele? este un curs de etică aplicată și integritate academică ce
oferă o perspectivă interdisciplinară asupra eticii universitare, principiilor, valorilor și normelor
ce stau la baza comportamentului etic, drepturilor și obligațiilor studenților, cadrelor didactice și
personalului administrativ, încălcărilor codului etic și sancțiunilor, etc. dar mai ales oferă o
perspectivă realistă privind practicile și dilemele, vulnerabilitățile și provocările, bunele practici
etice din viața academică de zii cu zii.
Abateri de la normele de etică pot fi săvârşite de către studenţi sau de personalul nedidactic al
universităţii. abateri prin care este lezată comunitatea universitară prin nerespectarea principiilor
şi valorilor pentru care Universitatea militează şi pe care le promovează. Ţinând seama de cele
menţionate mai sus, rezultă necesitatea elaborării unui ansamblu de norme privind conduita
morală în viaţa socială şi etica profesională universitară – sub forma unui Cod Etic (C.E.) in
cadrul caruia sunt statuate standardele de integritate ce trebuiesc indeplinite la diferitele niveluri
ale vietii academice. Codul Etic este definit astfel: "Ansamblul de norme şi principii morale, de
conduită, care includ obligaţiile etice ale profesiunii, cât şi rolul lor în viaţa socială" .Intrucât
noţiunea de etică include principiile de morală, dar se regăseşte şi în noţiunea de deontologie,
C.E. reprezinta chiar colectia de standarde ce descriu nivelul de integritate a membrilor
comunităţii academice.
Respectarea normelor prevăzute în Codul Etic de către membrii universităţii reprezintă Condiţia
Suficientă pentru realizarea principiilor morale şi a valorilor ştiinţifice universitar