Etimologia cuvântului „filosofie” ne redă din prima semnificația acestuia.

Din greacă: „phil-” (dragoste) și „sophia” (înțelepciune). Deci, în principiu,

un filosof este un om îndrăgostit de înțelepciune, fiind adept al unei
modalitați de gândire și investigare, formată dintr-un ansamblu de noțiuni
și idei, care tinde să cunoască și să înțeleagă sensul existenței sub aspectele
sale cele mai generale, o concepție generală despre lume și viață, numită
„filosofie”.
Ca oricare disciplină a culturii, filosofia își are și ea concepțiile și noțiunile de bază, de la care
pornește întregul univers al cunoașterii lumii și vieții. Unele din ele în decursul anilor au devenit
idei fixe, axiome, iar altele mai sunt încă teorii controversate, care, având mii de ani, încă mai
servesc drept teme de dezbateri. Iată câteva dintre acestea:

#1. Teoria ideilor lui Platon

Platon a fost primul care a delimitat lumea materială de „lumea ideilor”, astfel, ideea, în viziunea
gânditorului antic, apare ca sursă a meterialului, concepție ce stă la baza fiecărui lucru
neînsuflețit concret. Pentru a interpreta această teorie, putem să o exemplificăm în felul următor:
„un scaun” ca idee prezentă în conștiința noastră poate să coincidă cu „un scaun concret” sau
poate să nu coincidă. Totuși, aceste două noțiuni continuă coexistența în conștiința fiecăruia, dar
o fac aparte, ca două noțiuni diferite.
Încă o interpretare potrivită poate fi mitul peșterii, unde oamenii în locul unor lucruri sau obiecte
concrete văd doar umbrele acestora. Astfel, peștera lui Platon este o alegorie folosită pentru a
descrie lumea, umbrele de pe perete fiind, în viziunea oamenilor din peșteră, unica metodă de
cunoaștere și percepere a realității, și respectiv unica formă posibilă de existență a acesteia.
Cunoaștem însă că umbrele sunt doar o iluzie, o iluzie de la care oamenii nu se pot dezice din
neputința de a studia critic și obiectiv subiectul sau de a trece peste propria conștiință eronată.

#2. Introspecționismul
Din latină, „introspecto” – privesc înăuntru. Introspecționsimul este o metodă de autocunoaștere
și reprezintă un proces în decursul căruia omul analizează propriile sale reacții la factorii externi.
Introspecționismul a devenit o necesitate fundamentală a gânditorilor, dându-le posibilitatea de a
se studia amănunțit și de a-și explica de ce ei cred în ceea ce cred și care este probabilitatea ca
viziunile lor să fie greșite.
Se consideră că fondatorul concepției este filosoful britanic John Locke, care, bazându-se pe
ideile lui René Descartes, a înaintat teoria care ne spune că există doar două surse ale
cunoașterii: obiectele din lumea materială și cele din rațiunea umană. Prin urmare, se poate
spune că ceea ce pentru un individ e albastru, pentru altul poate fi roșu, dat fiind faptul că
studierea concepțiilor psihologice legate de conștiință nu este posibilă în colectiv și presupune o
abordare individuală.
Metoda introspecționismului este un instrument cu ajutorul căruia pot fi determinate etapele
gândirii, delimitând senzațiile în mai multe elemente și permițând astfel perceperea
interdependenței între idei și acțiune.
Introspecționismul antrenează o gândire mai abstractă și mai largă, de exemplu ideea unui „măr
roșu” poate fi interpretată ca „o percepere vizuală a culorii (roșu) amestecată cu una a formei
(rotund) și în final cu una gustativă (gustul mărului)”.
Totuși, aprofundarea excesivă în sine poate duce la o eronare a realității.

#3. Solipsismul
Solipsismul este o atitudine conceptuală extremă care declară că numai propria individualitate
există, iar restul sunt reflectări modale în personalitate, sunt construcții ale percepției sau
intelectului. Cuvântul solipsism are origine latină, fiind compus din solus („singur”)
și ipse („sine”), însemnând sinele singur sau sinele prin el însuși.
„Nu există nici Dumnezeu, nici univers, nici viață, nici omenire, nici paradis, nici infern. Toate
astea sunt doar un vis, un vis complicat și lipsit de sens. Nu există nimic în afară de tine, iar tu
ești un gând, un gând rătăcitor, fără scop, fără casă, pierdut în spațiul veșnic” –  așa formulează
ideea solipsismului Mark Twain în nuvela sa „Străinul Misterios”. Aceeași idee este ilustrată în
filmele „Mr. Nobody”, „Inception” sau „Matrix”.
Această concepție ne învață despre faptul că omului îi sunt deschise numai propria rațiune și
felul în care aceasta funcționează, adică numai propriile viziuni, în timp ce toată lumea
exterioară se află în afara limitelor perceperii umane.
Astfel, existența obiectelor rămâne pentru om doar o ipoteză, pentru că, dacă cineva va solicita o
dovadă a acesteia, nu îi va fi oferit nimic. Cu alte cuvinte