Considerat unul dintre spiritele majore ale secolului XX, marele poet și filosof, Lucian Blaga,

promovează ideile moderne ale timpului său și dilemele existențiale ale filosofiei, prin opera sa
poetică și filosofică.

Încă de la început, Lucian Blaga, s-a remarcat, ca fiind o personalitate complexă, cu o gândire
reflexivă și cu sensibilitate creatoare, capabil să sondeze adâncurile filosofiei și să găsească
răspunsuri la marile probleme ontologice.

Abordarea acestui studiu are drept scop prezentarea terminologiei filosofice, a conceptelor
fundamentale, crearea unei imagini de ansamblu asupra filosofiei lui Lucian Blaga prin
investigarea operei, raportată la substanța mitică a viziunii poetice.

Din punct de vedere filosofic, analiza discursului pune în valoare universul spiritual al poetului și
evidențiază dualitatea creației. Găsim aici viziunea misterului, tensiunea interioară și
efervescența sinelui, inconștientul ca mod de comunicare cu fondul ancestral, preferința pentru
mituri.

Această filosofie pe care o regăsim în opera lui Blaga, este considerat un miracol cultural, unic în
spritualitatea românească și sub vraja lui stăm cu toții de o jumătate de veac. Farmecul sub care
stă cultura românească este atât de mare, încât, cultul lui Blaga nu este un cult livresc, ci o
realitate căreia nu i se poate sustrage nimeni.

Ideile marelui poet au fost confirmate de disciplinele umane contemporane. La fel ca arta,
religia, știința, între preocupările teoretice ale marelui filosof, filosofia ocupă un rol însemnat,
recunoscându-l ca pe o instanță majoră a imaginației, fiind definit în multele sale semnificații, ca
o „încercare de a releva un mister al existențeiˮ.

Lucian Blaga urmărește și este interesat de „structuraˮ ce păstrează în ea viziunea filosofică, nu

de narațiune, conținut sau teorie, susținând că mitul este un bun colectiv și un produs de
circulație, aceasta fiind teoria filosofului în ceea ce privește ”conținutul ”artei.

Mitul este o realitate culturală, complexă, care trimite la o conduită fabulatorie specifică,
povestește o istorie sacră, care poate fi interpretată și abordată în multiple perspective, iar
personajele lui sunt ființe supranaturale, cunoscute prin ceea ce au făcut în timpul prestigios
al ,,începuturilorˮ, aceste mituri dezvăluie sacralitatea operelor marelui poet și revelează
activitatea lor creatoare.

Atât din punct de vedere al receptivității, cât și din punct de vedere al activității creatoare,
valabilitatea secretă a mitului este de natură particulară pentru că imaginația revelatoare își
atinge scopul de a fi crezută, datorită ființei sale.

Zoe Dumitrescu-Bușulenga spunea despre poetul care refuză să strivească „corola de minuni a
lumii”, că vine dintr-o geografie mitică al cărei centru îl constituie universul satului transilvan,
cu prelungiri până în substanța mitului trăit.

Lucian Blaga este un atent cercetător al miturilor, ca izvor al creației și modalitatea alternativă de
cunoaștere, considerând că mitul e încercarea de a releva un mister cu mijloace de imaginație,
este ”povestea unui început, a unei faceri, relatând un eveniment care a avut loc în timpul
primordial, în timpul fabulos al originilorˮ.[1]