Lucian Blaga

In general, opera poetica a lui lui Blaga contine numeroase elemente anticipative ale creatiei filosofice de mai tarziu, universul blagian fiind un spatiu al experientelor esentiale. Astfel, poet si, ulterior, filosof, Lucian Blaga transpune in lirica cele doua concepte filosofice originale: cunoasterea luciferica si cunoasterea paradisiaca. Cunoasterea paradisiaca, de tip logic, rational, se revarsa asupra obiectului cunoasterii si nu-l depaseste, vrand sa lumineze misterul pe care astfel sa-l reduca. Cunoasterea luciferica nu are drept scop lamurirea misterului, ci sporirea lui, ea problematizeaza, producand in interiorul obiectului o criza, care-l descompune in ceea ce arata si ceea ce se ascunde. Marele Anonim instituie cenzura transcendenta care limiteaza cunoasterea umana. Optiunea autorului merge in sensul cunoasterii luciferice, cu apologia intelectului extatic si este exprimata in Trilogia cunoasterii, Cunoasterea luciferica, Lucian Blaga: "Obiectul cunoasterii luciferice este totdeauna <<un mister>> care pe de o parte se arata prin semnele sale si pe de alta parte se ascunde dupa semnele sale. [...]Cunoasterea luciferica provoaca o criza in obiect, <<criza> in sensul unei despicari care rapeste obiectului echilibrul launtric." De asemenea, un rol important in creatia sa il ocupa metaforele, in acest sens, Ovid S. Crohmalniceanu afirma in Literatura romana si expresionismul: "Blaga a insistat asupra distinctiei intre metaforele <<plasticizante>> si cele <revelatoare>>, neascuzandu-si preferintele sale pentru ultimele. Dar ele contin totdeauna-asa cum le concepe poetul-un sambure <<mitic>>, o frantura de <<poveste>>, fiindca numai astfel pot exprima criza gnoseologica din care au tasnit. <<Tristetea metafizica>> e cantata exclusiv cu asemenea metafore." Traind in "orizontul misterului", omul doreste sa lamureasca tainele universului, ceea ce se realizeaza prin revelatie. Creatia apare ca o posibilitate de revelare a misterului, iar forma ei superioara este mitul. Poetul va integra structura mitului in procesul de creatie. Se cunoaste preferinta lui Blaga pentru valorificarea stratului autohton. Poezia poseda ceva din forta cuvantului creator, prin emanarea energiilor cosmice, originare, poetul fiind capabil de revelatie, in contact cu ilimitatul si absolutul. In ceea ce priveste opera poetica, criticul Marin Mincu imparte poezia blagiana in trei etape de creatie in Introducera in poezia lui Lucian Blaga.

Astfel, inceputul poetic sta sub semnul expresionismului mitic si spiritualist, etapa numita "poetica expresionista". Lucian Blaga afirma in Filosofia stilului: "De cate ori un lucru e astfel redat, incat puterea, tensiunea sa interioara il intrece, il transcedenteaza, tradand relatiuni cu cosmicul, cu absolutul, cu ilimitatul, avem de-a face cu un produs artistic expresionist". Poetul marturiseste ca vine catre expresionism din directia unui "traditionalism metafizic autohton". El respinge caricaturalul si grotescul cultivat de expresionistii germani, manifestandu-se euforic si extatic. Imaginea existentei si a lumii este inclusa de o unitate cosmica. Exacerbarea eului, isteria vitalista, elanul dionisiac, caracterul vizionar, cultivarea mitului primitivitatii sunt trasaturile poeziei dn etapa expresionista. Tot Marin Mincu afirma ca: "Dinamismul discursului liric este dat de imperativul categoric al manifestarii eului poetic: un eu stihial, dictatorial, care comanda si se impune ca factor decisiv in raportul interrelational stabilit cu cosmosul intreg.". In volumele Poemele luminii(1919) si Pasii profetului (1921), jocul descatuseaza sufletul cuprins de elanuri titanice, dar ultimul volum prevesteste o schimbare de atitudine, prin predominarea reflexivitatii. Revista in care publica Lucian Blaga se numeste "Gandirea". Atitudinea poetului fata de aceasta revista este subliniata de Ovid S. Crohmalniceanu in Literatura romana si expresionismul: "Gandirea a avut-dupa el- o <<dreapta>>, <<care, mai calma, staruia intr-un crez literar si metafizic traditional>>, si o <<stanga>>, care, <<mai chinuita, punea accentul mai mult pe creatie si pe o libertate a miscarii>>. O mare parte a reprezentantilor gruparii <<s-au mentinut>> cu strictete in <<ogasele dogmatice ale ortodoxiei>>; alta, insa, si-a ingaduit, <<sub privirea uneori mustratoare a directorului, o anume libertarte creatoare fata de motivele crestine, convertindu-le in mituri si viziuni inedite, urmand, poate, fara a sti, indemnurile spre eresuri ale imaginatiei si gandirii populare>>." Incepand cu volumul In marea trecere (1924) si continuand cu Lauda somnului (1929), "ruptura ontologica" dintre eul liric si univers se precizeaza, etapa fiind amintita sub numele de "blagianizarea expresionismului" . Vitalismul este inlocuit prin intrebarile tulburatoare asupra sensurilor existentei. Poezia tinde catre interioritate pura, fara imagine. Blaga devine poetul "tristetii metafizice", provocata de disparitia timpului paradisiac. Spaima de neant, de "nimcul", "marele", sentimentul pierderii divinului afirma "ipostaza interogativa a eului", suferinta "provocata de pierderea contactului imediat cu universul"(Ion Pop, Lucian Blaga universul liric ) Somnul face posibila iesirea din timp, fiind legat de ideea increatului, considerat a fi

perfect pentru ca nu sta sub semnul trecerii spre moarte. Asadar, "eul stihial este substituit treptat de un eu anonim" (Marin Mincu), eu despre care Lucian Blaga spune: "Anonimul nu inseamna colectiv. Colectivul e o seama de indivizi. Anonimul insa e substanta metafizica a tuturor." Volumele La cumpana apelor (1933) si La curtile dorului (1938) marcheaza o accentuata inspiratie folclorica. Misterul e insufletit de regresiunea in arhaic. Ipostaza alienarii tagaduitoare a eului, particularitatile tematice si stlistice indreapta poezia spre "clasicizarea blagianismului" (fiind a treia etapa de creatie). In volumele Nebanuitele trepte (1943) si in Postume se remarca reconcilierera eului cu sine, prin forta inefabila a cantecului. Astfel, Marin Mincu afirma ca "Eul nu mai este nici stihial, nici anonim si problematizant, ci aproape unul domestic ce se intoarce catre bunurle intime si patriarhale ale vietii." Asadar, Lucian Blaga ramane unul dintre cei mai importanti reprezentanti ai modernismului prin abordarea expresionismului, dar si prin elemente precum: subiectivismul, intelectualizarea emotiei, influentele expresioniste, orfismul(lumea-cantare, trairea-cantec), imagismul, metaforismul, structura poeziei si innoirile prozodice: cultivarea versului liber (cu metrica variabila), al carui ritm interior reda fluxul ideilor si frenezia trairii poetice.