Cojocariu Luiza Teodora

Clasa a XII-a B

„Eu nu strivesc corola de minuni a lumii”

Lucian Blaga

Curent literar, apărut în secolul al XX-lea, MODERNISMUL EXPRESIONIST se

opune naturalismului și impresionismului. Lirismul expresionist este subiectiv, punând
accent pe realitatea interioara a sufletului însetat de absolut. Poeții expresioniști cultivă
TEME (cunoașterea, creația, meditația filosofică) și preferă metafora, de unde rezultă
ambiguitatea limbajului artistic.

Primul autor român care susține modernismul de tip expresionist este Lucian Blaga,
poetul-filosof.

Publicată în volumul de debut, ”Poemele luminii”, în 1919, ”Eu nu strivesc corola de

minuni a lumii” este o ”ars poetica”, prezentând concepția despre creație și misiunea
creatorului.

O trăsătură a modernismului expresionist, evidențiată în poemul blagian, este

LIRISMUL SUBIECTIV, susținut prin mărci ale afectivității: verbe de persoana I (”nu
strivesc”, ”nu ucid”, ”îmbogățesc”, ”iubesc”), pronume de persoana I (”eu”), adjective
posesive (”lumina mea”, ”ochii mei”, ”calea mea”). Frecvența formelor verbale și
pronominale de persoana I subliniază relația eu-lume.

O altă particularitate a expresionismului, identificată în textul poetic blagian este

AMBIGUITATEA, rezultată din preferința pentru metaforă. În studiul ”Geneza metaforei”,
Blaga abordează două tipuri de metaforă: PLASTICIZANTĂ (de tip I), și REVELATORIE (de
tip II). Metafora plasticizantă nu îmbogățește cu nimic semnificația faptului la care se referă:
”sugrumă vraja nepătrunsului ascuns”. În antiteză cu metafora plasticizantă, metafora
revelatorie sporește (îmbogățește) sensul faptului la care se referă și rezultă din felul de a fi al
omului care trăiește într-un mister: ”dar eu/ eu cu lumina mea sporesc a lumii taină”.

Principala temă a poeziei este CUNOAȘTEREA, dezvoltată mai târziu în ”Trilogia

cunoașterii”. Poemul abordează două tipuri de cunoaștere: paradiziacă (plus-cunoașterea) și
luciferică (minus-cunoașterea).

Tema textului este susținută prin imaginea ”luminii”, ilustrată în două ipostaze: ”lumina
altora” și ”lumina mea”. Lumina ”altora” sugerează cunoașterea paradiziacă (mentală),
prin care raționaliștii exclusiviști încearcă să cunoască lumea, distrugâbd, astfel, misterele:
”Lumina altora/ Sugrumă vraja nepătrunsului ascuns/ în adâncimi de întuneric”. Eul
poetic se opune cunoașterii raționale, preferând cunoașterea luciferică (prin minus), ceea ce în
Cojocariu Luiza Teodora
Clasa a XII-a B

teologie se numește cunoaștere apofatică: ”dar eu/ eu cu lumina mea sporesc a lumii taină.”

O altă imagine care susține tema, în poemul blagian, este comparația cu ”luna”, din
secvența: ”Și-ntocmai cum cu razele ei albe luna/ nu micșorează/ ci tremurătoare/ mărește
și mai tare taina nopții/ așa îmbogățesc și eu întunecata zare/ cu largi fiori de sfânt
mister...” Misiunea poetului în fața misterului este aceea de a-l transforma într-un mister și
mai mare asemeni ”lunii” care devine misterioasă numai atunci când este amestecată cu
întunericul: ”și tot ce-i neînțeles/ se schimbă-n neînțelesuri și mai mare/ sub ochii mei...”

La nivel morfologic, titlul este alcătuit dintr-un verb cu formă negativă (”nu strivesc”),
subliind dorința eului poetic de a menține în ”viață” misterele lumii. La nivel stilistic, titlul se
comportă ca o metaforă, făcând referire la tot ceea ce este mister existențial. Poezia (creația
poetică) este o ”petală” din ”corola de minuni a lumii”, sugerând perfecțiunea, prin
imaginea cercului. Poezia lui Blaga este ”un strigăt al uneu oglindiri pozitiviste” (Eugen
Todoran), idee evidențiată prin pronumele de persoana I reluat în versul inițial: ”Eu nu
strivesc...”

Elementele de simetrie din versul-laitmotiv formează, la nivel stilistic, un polisindeton:

”Și flori și ochi și buze și morminte”. ”Florile” sugerează lumea vegetală, natura în aspectul
ei estetic. ”Ochii” sunt părți ale cunoașterii și simbol al spiritualității: Un ochi (fizic) privește
realitatea concretă, iar celălalt (spiritual) este întors spre eternitate. ”Buzele” sugerează
iubirea, senzualitatea (simbol al sărutului) și nevoia de comunicare a omului (simbol al
logosului). ”Mormintele” aduc sugestia morții, fiind, totodată, un simbol al prezenței al
omului pe pământ.

Muzicalitatea interioară a versurilor blagiene este realizată prin figuri de sunet :

aliterație (”mărește și mai tare taina nopții”), recurență (”lumina mea”, ”lumina altora”),
laitmotivul (”în flori, în ochi, pe buze ori morminte”). La nivel prozodic, Blaga încalcă toate
rigorile, scriind o poezie cu ritm, rimă și măsură variabile.

”Împotriva voinței sale, Poetul a rămas învingător pe tărâmul Poeziei”, afirmă

Marin Mincu.
Cojocariu Luiza Teodora
Clasa a XII-a B

„Eu nu strivesc corola de minuni a lumii”

Lucian Blaga