Cojocariu Luiza Teodora

Clasa a XII-a B

„Lacustră”
George Bacovia

Apărut în secolul al XIX-lea în Franța, SIMBOLISMUL este un curent literar, a cărui

denumire a fost impusă de Jean Moreas, prin articolul-manifest, „Simbolismul”.

Scriitorii simboliști cultivă TEME (singurătatea, angoasa, moartea, natura), MOTIVE

(„ploaia”, „golul istoric”, „plânsul”) și sunt primii care au teoretizat versul liber. Simboliștii
folosesc sugestia (prin simbol), sinestezia (principiul corespondenței senzațiilor diferite) și
sunt obsedați de culoare (galben, gri, negru, violet). Lirica simbolistă este muzicală, potrivit
principiului: „Muzica înainte de toate” (Paul Verlaine).

Teoretizat de Alexandru Macedonski, simbolismul românesc a atins culmea creației prin

George Bacovia, „un antisentimental”, afirmă Gheorghe Grigurcu.

Publicată în volumul „Plumb”, în 1916, poezia „Lacustră” este o elegie a morții,

creând iluzia unui „infern acvatic citadin” (Mihail Petroveanu).

O trăsătură a simbolismului, evidențiată în poezia lui George Bacovia este

MUZICALITATEA, realizată prin figurile de sunet (aliterație – „locuințe lacustre”),
gerunziile („tresărind”, „plouând”, „așteptând”), recurența („tresar”). Poetul-compozitor
sugerează, prin aceste procedee „plânsul cosmic al materiei”

O altă particularitate a simbolismului, identificată în poemul bacovian, este

SUGESTIA, PRIN SIMBOL. Somnul este un simbol al neliniștii, idee ilustrată în al II-lea
catren: „Tresar prin somn și mi se pare/ Că n-am tras podul de la mal”. Angoasa eului
simbolist este evidențiată, la nivel stilistic, printr-o imagine tactilă de un acut disconfort („Și
parcă dorm pe scânduri ude/ În spate mă izbește-un val”) și prin repetiția verbului „a
tresări” din strofele II, IV: „Tresar”, „tot tresărind”. Neliniștea bacoviană „ulcerează
psihicul și destabilizează ființa în întregul ei”.

Tema poemului simbolist este SOLITUDINEA, evidențiată prin strofa-refren, din

incipit și final, dând poeziei o structură simetrică, circulară („De-atâtea nopți aud plouând).
În „Dosarul Bacovia”, Constantin Călin afirmă că solitudinea bacoviană este o „formă de
organizare într-o lume a dezorganizării”.

Singurătatea, temă identificată în lirica bacoviană, este evidențiată în secvența

inițială, prin versurile laitmotiv (din incipit și final), dând poeziei o structură simetrică,
circulară: „Sunt singur și mă duce-un gând/ spre lovuințele lacustre”. Eul își acceptă
Cojocariu Luiza Teodora
Clasa a XII-a B

singurătatea, ca mijloc de regăsire a sinelui, ca o formă de resemnare superioară.

Tema textului liric este susținută, în al III-lea catren, prin imaginea „golului istoric”
care aduce sugestia întoarcerii în timp. Prezentul, dominat de căderea obsesivă a ploii, se
suprapune cu trecutul. Eul poetic se simte singur, izolat de lume, ca preistoricul care se
retrăgea în locuințele lacustre, simțindu-se amenințat de mediu.

Elementele de compoziție semnificative pentru textul poetic bacovian sunt: titlul și

motivul literar.

La nivel morfologic, titlul este un substantiv nearticulat, generalizând „obiectul” la care

se referă. În sens denotativ, titlul desemnează o locuință pe apă, a cărei legătură cu uscatul se
face printr-un pod mobil („podul de la mal”). În sens conotativ, „Lacustră” aduce sugestia
solitudinii, a întoarcerii în preistorie.

Dacă la Alecsandri, „ploaia” oferă doar un spectacol natural, la Bacovia, „ploaia” este
un agent al descompunerii, al dezagregării, care calcinează toate lucrurile și sentimentele: „Și
simt cum de atâta ploaie/ Piloții grei de prăbușesc”. Ploaia bacoviană este un plâns
ontologic, existențial, „o afecțiune acuzând durerea universală” (Mihail Petroveanu).
Lirismul este subiectiv, susținut prin mărci ale afectivității: verbe la persoana I („Tresar”,
„Aud”), pronume la persoana I („mă”, „mi”), punctele de suspensie („Aud materia
plângând...”). La nivel prozodic, poezia este alcătuită din 4 strofe de tip catren, rimă
variabilă, ritm iambic și măsura de 8-9 silabe.

George Bacovia, „un nou Ovidiu, osândot plânsului universal”, afirmă Mihail
Petroveanu.
Cojocariu Luiza Teodora
Clasa a XII-a B

„Lacustră”
George Bacovia