Eu nu strivesc corola de minuni a lumii

În spațiul cultural interbelic,poezia lui Lucia Blaga reprezintă un prim moment

de sincronizare deplină a formelor poetice românești cu cele europene instiuind
mitul modern al poeziei.Păstrând repere si teme ale operei tradiționale,Blaga se
îndreaptă spre substituirea realului cu imaginarul prin structurarea discursului
în manieră expresionistă.
„Eu nu strivesc corola de minuni a lumii”face parte din seria artelor poetoxe
moderne ale literaturii moderna din perioada interbelică,alături de „Testament”
de Tudor Arghezi și „Joc secund”de Ion Barbu.Poezia este așeazată în fruntea
primului său volun „Poemele luminii”1919 si are rol de manifest literar realizat
însă cu mijloace poetice.
Poemul aparține modernismului prin intelectualizarea emoției,prin influențele
expresioniste,prin noutatea metaforei plasticizante și revelatorii,înnoirea
prozodiei ce se realizează prin versul liber.Elementele expresionismului sunt
exarcerbarea eului,sentimentul absolutului și interiorizare si spiritualizarea
peisajului.Este o artă poetică modernă pentru că pune accent pe relația poet-
lume,poet-cunoaștere.
O primă trăsătira a modernismului o reprezintă intelectualizarea emoției.În
poezie limbajul și imaginile artistice sunt puse în relație cu un plan filozofic prin
compararea ampla a elementului spiritual cu un termen concret de un puternic
impact vizual.Între poezie si filozofia lui Blaga,există o circulație a
concepțelor.Atitudinea poetului față de cunoaștere e explicată cu ajutorul
informațiilor filozofice ulterior constituite.În plan literar,cunoașterea se împarte
în două tipuri:cunoașterea luciferică,specifică artistului,își asociază metafora
revelatorie,iar cunoașterea paridisiacă,specifică omului de sțiință rațională,își
asociază metafora plasticizantă.În text este exprimată opoziția dintre”lumina
mea” și „lumina altora”.Scopul poetului nu este de a descifra tainele lumii -
astfel uncigându-le,ci este de a adânci misterul prin creație „eu cu lumina mea
mă sporesc a lumii taină”.
O a doua trăsătură a modernismului,prezentă în text este tiparul de versificație
inovator.Poezia se remarcă prin inovația de factură modernistă,prin care se
renunță la elementele tradiționale prozodice,în favoarea dezvoltării ideilor
artistice.Poezia este formată din 20 de versuri,alternând versurile scurte „și nu
ucid”,”în calea mea”cu cele lungi”Eu nu strivesc corola de minuni a lumii”,”eu cu
lumina mea sporesc a lumii taină”.Lucia Blaga folosește versul liber,cu măsuta
variabilă și ritm interior,remarcându-se utilizarea tehnicii ingabamentului la
nivel prozodic care permite o și mai mare libertate de exprimare a ideilor și de
constituire a unor imagini artistice reprezentative.
Tema poeziei este reprezentată de atitudinea poetică în fața marilor taine ale
Universului:cunoașterea lumii în planul creației poetoce este posibilă numai
prin iubire,prin comunicare afectivă totală.
Titlul este o metacora revelatorie care semnifică ideea cunoașterii
luciferice.Pronumele personal „eu” este așeazat în frunatea primei poezii din
primul volum,adică în fruntea operei.Plasarea sa inițială poate corespunde
influențelor expresioniste(exarcerbarea eului) din volumele din tinerețe,dar mai
ales exprimă atitudinea poetului filozof de a proteja misterele lumii.Verbul
„nu știu” exprimă refugiul cunoașterii de tip rațional si opțiunea cunoașterii
luciferică.Metafora revelatorie”corola de minuni”,imagine a perfecțiunii
absolutuluii semnifică misterele universale.
Compozițional,poezia are trei scene,marcate de obicej,prin scrierea cu
majusculă a versurilor,compunând un discurs subiectiv,interiorixat,exprimând
sensibilitatea exarcerbată a eului.Întreaga creație se axează pe noțiunea de
mister asupra căreia se exercită cele două tipui de cunoaștere.
Incipitul poeziei este o reluare a titlului,accentuând ideea deja enunțatâ.Sensul
verbului „nu strivesc” se amplifică prin forma negativă a verbului „a ucide”
conturând atitudinea protectoare a creatorului,in raport cu taina deslușită cu
mintea,simbol al imaginației.”Calea” eului poetic,metaforă pentru drumul
vieții,este presărată cu miracole precum:”flori”,
”ochi”,”buze”,”morminte”.Aceste elemente generatoare de mister simbolizează
frumusețea naturii sau viața,cunoașterea, iubirea sau nașterea
cuvintelor,moartea și sunt echivalente „corolei de minuni”.
A doua secvență lirică este mai amplă și explică sursa dublei antiteze între
noțiunile „eu” și „alții” , „lumina mea” și „lumina altora”.Relația de opoziție
dintre noțiuni sugerează cele doua tipuri de cunoaștere.Modalitatea de
cunoaștere a oamenilor de știință,numită metaforic „lumina altora” distruge
misterul „vraja nepătrânsului ascuns”.Rațiunea este văzută ca fiind
dăunătoare,incapabiĺa de a surprinde farmecul universilui.Pe de altă parte
cunoașterea poetică,introdusă prin conjucția adversativă „dar” marchează o
schimabare totală a planului,definind individualitatea poetică.
Comparația ampla așeazată între liniile de pauza,oferă o explicație asupra
modalității poetice de a contempa universul.Demersul poetic este asemănat cu
efectul de semiobscuritate produs de lună,o sursă a misterului.Astrul nocurn
amplifică taina nopții,in același fel în care creatorul sporește misterele
universului.Verbele prin care creatorul definește misterul „sporesc” și
„îmbogățesc” au rolul de a reda amplificarea tainei,pe care o transformă în mod
creator în :ne-nțelesuri și mai mari”.
Ultima secvență are rolul unei concluzii explicative introduse prin conjuncția
„căci” și reia versurile cheie ale poeziei:”căci eu iubesc și flori și ochi si buze și
morminte”.Misterul este echivalent cu „a iubi” profund,întraga „corolă de
minuni a lumii”
Concluzionând,arta poetică „..” este o adevărată capodoperă a
modernismului,având o serie de particularități,precum noutatea metaforei
revelatorii și plasticizante,tehnica inovativă a prozodiei,intelectualizarea
emoțiilor și reprezentarea expresiei atotudinii poetice in fața temelor
Universului.