Eu nu strivesc corola de minuni a lumii

-1919-
Lucian Blaga
Universul liric blagian se deschide cu poezia programatică „Eu anu strivesc corola de minuni a
lumii", publicată în volumul de debut, intitulat sugestiv „Poemele luminii”, apărut in 1919.
Cerinta I:
Poezia aparține modernismului prin preferința pentru arta poetică, specie a genului liric în
care se evidențiază un ansamblu de trăsături care compun viziunea despre lume şi viaţa a poetului,
despre menirea artei sale in univers, într-un limbaj care îl particularizează. Ea se constituie ca o
meditație confesivă modernistă, exploatând idei filosofice precum noțiunea de cunoaştere, paradisiacă
şi luciferică, asupra destinului privilegiat al creatorului. Tot de modernism ține intelectualizarea
emoției, metafora revelatorie și prozodia modernă, caracterizată prin vers liber și ingambament.
Sunt, de asemenea, evidente influențele expresioniste asupra liricii lui Blaga, prin afirmarea
deplină a eului poetic, pronumele personal „eu” aflat în fruntea creației artistice, prin întoarcerea
către mit şi simbol, către spiritualitatea originară, prin exacerbarea eului creator.
Cerinta 2:
Principala temă a poeziei este cunoaşterea, desemnată de metafora „lumina”. Ceea ce îl
particularizează pe Blaga, în primul rând, este capacitatea sa de a-şi crea propriul sistem filosofic,
transpunând liric conceptele originale ale acestuia. În centrul universului, el plasează noţiunea de
mister, asupra căruia se exercită două tipuri de cunoaștere: paradisiacă şi luciferică. Cea paradisiacă
se fundamentează pe raționamente logice, fiind de factură ştiinţifică, având ca principal țel
dezlegarea misterului, ea este, de fapt, o cercetare minuţioasă a obiectelor, care ajunge în
profunzimea sensurilor, fiind limitată însă de barierele fixate de Marele Anonim „Lumina altora
sugruma vraja nepătrunsului ascuns! în adâncimi de întuneric". Cunoaşterea luciferică, de natură
poetică, are drept scop potențarea misterului, transformarea sa într-un mister amplificat „dar eu,/
eu cu lumina mea sporesc a lumii taină-/.../ şi tot ce-i nenteles/ se schimbă-n nențelesuri şi mai
mari!”. Spre deosebire de omul de ştiinţă, poetul pătrunde mai uşor în miezul tainei, cu ajutorul
imaginației, sporindu-i farmecul şi semnificația.
Conform poetului, cunoaşterea lumii în planul creației poetice este posibilă numai prin iubire:
„Eu nu strivesc corola de minuni al lumii, nu ucid cu mintea tainele ce le-ntâlnesc, căci eu iubesc și
flori şi ochi şi buze și morminte”.
Cerinta 3:
Titlul poeziei este o metaforă revelatorie, care sintetizează artistic noțiunea filosofică de
cunoaștere luciferică. Se remarcă prezenţa mărcilor gramaticale specifice eului liric, anume pronumele
personal „eu” cu care se deschide universul ficțional blagian şi prin care lirica sa capătă conotații
expresioniste, şi verbal „nu strivesc”, care sporeşte, prin negație, taina perfecțiunii universului, redată
prin metafora „corola de minuni a lumii”. Misterul văzut ca o corolă exprimă simbolic echilibrul
perfect al elementelor care compun lumea, pe care poetul le priveşte prin prisma imaginaţiei,
refuzând categoric calea raţională.
Poezia este alcătuită din trei secvente lirice, care compun un discurs subiectiv, interiorizat.
Incipitul poeziei este o reluare a titlului, fapt care accentuează ideea deja enunțată, care urmează a fi
explicitată şi îmbogăţită cu noi semnificații. Sensul verbului „nu strivesc” alături de „nu ucid”
continuă atitudinea protectoare a creatorului in raport cu taina. „Calea” eului liric, metafora pentru
drumul vieții, este presărată cu miracole, precum „flori”, „ochi”, „buze”, „morminte”, metafore ce
simbolizează frumuseţea naturii sau viața, cunoaşterea, iubirea sau naşterea cuvintelor, moartea, şi
sunt echivalente corolei de minuni a lumii.
A doua secvență lirică este mai amplă şi explică sursa dublei antiteze între noțiunile de „eu” și
„altii”, „lumina mea” şi „lumina altora”. Relația de opoziție dintre noțiuni sugerează cele două tipuri
de cunoaștere teoretizate filosofic. Această secvență poetică este o frază amplă construită din
sintagme expresive, sugestive şi având la bază verbe simetric antitetice. Modalitatea de cunoaştere a
oamenilor de știinta, numită metaforic „lumina altora”, distruge misterul, „vraja nepătrunsului
ascuns”, rațiunea este väzută ca dăunătoare, suprimând farmecul universului înconjurător. Pe de altă
parte, cunoaşterea poetică, cel de-al doilea termen al antitezei, introdus prin conjuncția adversativă
„dar”, care marchează o schimbare totală a planului, defineşte individualitatea poetică, specifică celui
care potențează progresiv,,taina lumii".
Ultima secvență lirică are rolul unei concluzii explicative introduse prin conjuncția-conector
argumentativ „căci” şi reia parțial versuri-cheie ale poeziei: „căci eu iubesc şi flori şi ochi şi buze şi
morminte”, „a potența” misterul este echivalent cu „a iubi” la modul ideal, profund, întreaga „corolă
de minuni a lumii”, singura capabilă de a deschide căi nebănuite cunoaşterii.
Final:
Criticul literar Eugen Lovinescu afirmă că Lucian Blaga este „unul din cei mai originali
creatori de imagini ai literaturii noastre".