Tema și viziunea despre lume în poezia „Eu

nu strivesc corola de minuni a lumii” (de

L.Blaga)
Sursa: 10LaRomana.ro

Primul volum de poezie a lui Blaga, „Poemele luminii”, apărut în 1919,

promovează o „poezie cosmică, străbătută de fiori metafizici” (Dicționarul General
al Literaturii Române) și conține și poezia manifest „Eu nu strivesc corola de
minuni a lumii”. Volumul reliefează concepția metafizică a poetului așa cum va fi
ea prezentată și în volumul filosofic „Trilogia cunoașterii.”

1.Încadrare într-un curent/specie

Ca specie „Eu nu strivesc corola de minuni a lumii” este o artă poetică, poezie ce
prezintă idei despre menirea poetului în univers, viziunea sa despre lume și rolul
artei sale. Aparține expresionismului prin expresia pură a stărilor sufletești ale
autorului („eu iubesc”, „îmbogățesc”) și prin imaginile artistice puternice, violente,
prin elanul vital, starea de neliniște și impuls interior ce derivă din text: „eu nu
strivesc”, „nu ucid”. Este modernă prin limbajul ambiguu, prin înnoirile prozodice:
măsură variabilă, vers liber, ingambament („Lumina altora/ sugrumă vraja
nepătrunsului ascuns/ în adâncimi de întuneric…”) prin intelectualism dar și prin
noutatea metaforei (misterul este sugerat aici de metafora „vraja nepătrunsului
ascuns”, iar „lumina” sugerează cunoașterea), dimensiune subliniată și de Dumitru
Micu (Scurtă istorie a literaturii române”): „modernismul blagian este înainte de
orice «metaforă revelatorie»”.

2.Tema ilustrată prin două secvențe semnificative

Tema poeziei este cunoașterea poetică, act de exprimare artistică autentică a

eului liric blagian. Aceasta este de tip luciferic, artistic, intuitiv, definind viziunea
despre lume specifică autorului.

Ideea cunoașterii se construiește în primul rând pe motivul luminii, foarte prezent

în volumul Poemele luminii, aici fiind asociat pe de o parte eului liric (în urma
actului artistic), dar și oamenilor de știință (în urma cunoașterii raționale); în al
doilea rând, luna, care prin lumina difuză mărește taina nopții, este asemănată cu
efectul actului artistic al poetului ce îmbogățește tainele lumii.

Viziunea despre lume se construiește în jurul ideii de mister, un concept

fundamental la Blaga, enunțat în opera filosofică Trilogia cunoașterii. Pentru
Blaga există două modalităţi de cunoaştere a tainelor universului: cunoaşterea
luciferică sau minus cunoaşterea, care mărește misterul, şi cea paradiziacă sau
plus cunoaşterea, care descifrează misterul. Rolul poetului nu este de a descifra
tainele lumii şi de a le ucide astfel (“lumina altora/ sugrumă vraja nepătrunsului
ascuns”), ci de a le spori misterul prin actul de creație artistică (“eu cu lumina
mea sporesc a lumii taină”).

3.Elemente de structură

Lirismul poeziei este unul subiectiv. Mărcile lexico-gramaticale ce denotă

prezența eului liric în text sunt pronumele personal „eu” ce apare de mai multe ori
în textul poetic dar și verbe de persoana I: „nu strivesc”,„nu ucid”, „iubesc”,
expresii ale stării interioare extaziate ale poetului.

Prozodia este specifică poeziilor moderne. Astfel întâlnim aici versul liber precum
și măsura variabilă (între două și treisprezece silabe). O notă prozodică modernă
este și ingambamentul (reluarea ideii dintr-un vers în următorul care va fi scris cu
literă mică):

„Lumina altora
sugrumă vraja nepătrunsului ascuns
în adâncimi de întuneric, (…)”

Compoziția

Poezia conține 3 secvențe lirice. Prima secvență începe cu pronumele personal

de persoana I „eu”, menționat pentru prima dată în titlu și apărut de 7 ori în
poezie. Aceasta conturează exacerbarea eului creator în raport cu lumea
exterioară, influență expresionistă în poezie. Verbele de persoana I „nu strivesc”,
„nu ucid” definesc cunoașterea luciferică, exprimând refuzul de a distruge cu
mintea tainele acestui univers. Metafora misterului („corola de minuni a lumii”),
comună cu titlul poeziei este dezvăluită în enumerația ulterioară a locurilor ce
ascund vraja universului nostru. Acestea apar ca experiențe unice pe parcursul
vieții ființei („în calea mea”). Astfel florile denumesc frumosul, viața și germinația
lumii, ochii trimit la suflet, la profunzimea interioară a omului, buzele denotă
farmecul cuvintelor dar și al iubirii iar mormintele trimit înspre moarte.

Și a doua secvență reflectă o legătură între lirism și filosofie, enunțând conceptul

cunoașterii prin metafora luminii și prin comparația cu luna. În contextul luminii
altora, care prin rațiunea lor „sugrumă vraja nepătrunsului ascuns în adâncimi de
întuneric”, lumina lui definește cunoașterea luciferică ce sporește misterul lumii.
Acest efect de potențare a tainelor se realizează la Blaga prin creația artistică, prin
poezie, și se aseamănă cu efectul pe care lumina difuză a lunii îl produce asupra
obiectelor, distorsionându-le formele și creând un joc al umbrelor.

Ultima secvență conține ultimele două versuri și reia, în sens conclusiv,

enumerația din prima secvență, adăugând apropierea afectivă: „căci eu iubesc/şi
flori şi ochi şi buze şi morminte.” Cunoașterea tainelor existenței precum iubirea,
sufletul, moartea, frumusețea nu se realizează deci cu ajutorul rațiunii și al
înțelegerii logice, ci prin iubire pentru că iubirea protejează misterul. Astfel ele nu
sunt pătrunse cu mintea și „strivite” ci intuite și contemplate, mărindu-și
frumusețea.