Tema 1

I.1. Articolul 113. Noţiunea de calificare a infracţiunii determinarea şi constatarea juridică a

corespunderii exacte între semnele faptei prejudiciabile săvîrşite şi semnele componenţei
infracţiunii, prevăzute de norma penală.
Doctrinara: calificarea infracţiunii este aplicarea normei speciale în rezultatul stabilirii
corespunderii semnelor unei fapte prejudiciabile şi elementele unei infracţiuni concrete
prevăzută de un articol din partea specială a codului penal.
2. putem afirma că la calificarea infracţiunii distingem două trăsături principale
-calificarea ca proces logic, ca activitate a persoanelor ce efectuează urmărirea penală si
a judecătorilor cu scopul de a stabili la toate etapele procedurii penale corespunderea exactă
a semnelor uneifapte prejudiciabile concrete comise cu semnele componenţei de infracţiune,
prevăzute de legea penală
-calificarea ca apreciere juridică a faptei prejudiciabile sau ca rezultat al procesului
deidentificare ce se exprimă prin recunoasterea oficială si fixarea in documentele juridice
corespunzătoare (procesul-verbal privind acţiunea de urmărire penală, ordonanţa de punere sub
invinuire, rechizitoriul, sentinţa de condamnare etc.) a coincidenţei semnelor faptei descoperite
cunormele juridico-penale.
3. obiect, LO, Subiect LS…
4. Modalitati : subiectul care face: oficială(legală)-anumite persoane, abilitate prin lege-
persoane care efectuează UP și judecatorii. este făcută în legătură cu o cauză penală concretă;
poartă un caracter obligatoriu; dă naștere la anumite consecințe juridice; are drept rezultat
fixarea acesteia în anumite acte procesuale, prevăzute de legislația procesual-penală (ordonanța
de punere sub învinuire, rechizitoriul, sentința de condamnare etc).
neoficială(doctrinară)- este efectuată de un cerc nedeterminat de persoane care nu sunt
împuternicite prin lege cu calificarea infracțiunii; - de regulă, nu este făcută în legătură cu o
cauză penală concretă; - nu are un caracter obligatoriu, deși poate contribui la efectuarea
calificării oficiale; - nu dă naștere la anumite consecințe juridice; - presupune un ansamblu de
idei, teze, opinii, accepțiuni, viziuni lansate pe marginea unor probleme de calificare în legătură
cu studierea normelor de drept.
În dependență de rezultatul obținut în urma calificării:
1) calificarea pozitivă – în rezultatul căreia se stabilește că comportamentul persoanei conține
semnele unei componențe de infracțiune;
2) calificarea negativă – în rezultatul căreia se stabilește că comportamentul persoanei nu
conține semnele unei componențe de infracțiune.
În dependență de precizia stabilirii coincidenței semnelor infracțiunii și semnelor componenței
de infracțiune:
1) calificarea corectă – semnele infracțiunii care au importanță la calificare coincid integral cu
semnele componenței de infracțiune prevăzute de norma juridico-penală.
2) calificarea incorectă – semnele infracțiunii care au importanță la calificare coincid parțial cu
semnele componenței de infracțiune prevăzute de norma juridico-penală.(Poate fi insuficientă/
exces)
După origine:
1) calificarea eronată – depinde de cel care efectuează calificarea și constă în alegerea și
fixarea în documentele procesuale ale normei care nu corespunde faptei infracșionale
comise.
2) calificarea obiectiv-incorectă – este incorectă din cauza modificării legislației penale ce are
loc după aprecierea juridico-penală dată faptei prejudiciabile săvârșite.
 După etapa la care are loc calificarea:
1) calificarea preliminară – efectuată în baza informației preliminare, rezultate din sesizarea
organului de urmărire penală în vederea începerii urmării penale (informații ce decurg
dintr-o plângere, denunț etc.);
2) calificarea inițială – calificarea făcută în timpul efectuării urmăririi penale (punerea sub
învinuire, întocmirea rechizitoriului);
3) calificarea finală – efectuată de instanța de judecată la faza judecării cauzei, inclusiv la
examinarea căilor ordinare și extraordinare de atac.
II. procesul calificării infracţiunii sa considerat ca o totalitate de acţiuni, cercetări a ofiţerului
de urmărire penală ce se finisează cu o concluzie, deci un proces materializat prin fapte
concrete. Procesul calificării infracţiunii se finisează cu concluzia cu privire la norma
juridico-penală cuprinsă în faptă prejudiciabilă examinată. rocesul alegerii normei juridico-
penale se consumă odată cu stabilireacorespunderii fixate în actele juridice ale organului de
urmărire penală sau instanţei de judecată. Procesul calificării infracţiunii reprezintă o
activitate îndelungată, determinată de legislaţia procesual penală.
CPP, urmărirea penală se pornește doar dacă în cuprinsul actului comis există elementele
infracţiunii și nu există vreuna dintre circumstanţele care exclud urmărirea penală.Deci
deja în etapa începerii urmării penale se efectuează calificarea preliminară a infracţiunii
prin stabilirea temeiului pornirii procesului și articolului din legea penală în care se
încadrează infracţiunea săvârșită. Ulterior, calificarea infracţiunii se efectuează și se
fixează în textul ordonanţei de punere sub învinuire a făptuitorului, emisă de procuror, în
baza probelor acumulate de organul de urmărire penală.
III. Locul: calificarea infracţiunii cuprinde în întregime prima și a doua fază ale aplicării
normei penale și parţial faza a treia - fixarea în actul de aplicare a normei penale selectate,
ce cuprinde fapta prejudiciabilă comisă.
În practica organelor de drept fazele aplicării normelor juridice reprezintă un proces
îndelungat, pe parcursul căruia trebuie să apelăm când la una, când la alta. Totodată, în
fiecare etapă a procedurii penale (pornirea urmăririi penale, desfășurarea urmăririi
penale, terminarea urmăririi penale și trimiterea cauzei în judecată, cercetarea
judecătorească și pronunţarea sentinţei etc.) se rezolvă chestiuni privind aplicarea normelor
juridice, Desigur, cel mai important act al aplicării normei juridice și al calificării
infracţiunii este sentinţa instanţelor de judecată, care apreciază definitiv fapta comisă.
Bazele metodologice:
Potrivit filozofiei, singularul și generalul reprezintă categorii care reflectă realitatea
obiectivă.
Singularul prezintă obiectul, fenomenul sau procesul cu toate insușirile ce îi sunt
proprii,deosebindu-l de celelalte lucruri, fenomene sau procese din aceeași clasă. Fiecare
infracţiune concretă poate fi caracterizată printr-o totalitate de semne ce se referă atât la
persoana care a comis-o (datele biografice, aspectul exterior, trăsăturile de caracter etc),
cât și la însăși fapta săvârșită(metoda, locul, timpul, împrejurările săvârșirii acţiunii,
consecinţele etc)
Generalul în filozofie reflectă proprietăţi comune, repetabile pentru toate obiectele,
fenomenele, procesele din aceeași clasă sau pentru un grup întreg de obiecte, fenomene,
procese omogene,evidenţiind astfel esenţialul și caracteristicile lor. Când se formulează o
normă penală, care prevede semnele unei infracţiuni (furtul), în ea se fixează într-o formă
generalizată cele mai esenţiale semne ale tuturor faptelor prejudiciabile din această clasă.
Concretul în calitate de categorie filozofică opusă abstractului, desemnează latura
palpabilă, vizibilă a fenomenelor sau ansamblul desfășurării lor în timp și în spaţiu. În
dreptul penal astfel de fenomen se consideră infracţiunea concretă.
Abstracţia constă în înlăturarea mintală a însușirilor sau legăturilor secundare ale
obiectului sau fenomenului în studiu și în evidenţierea proprietăţilor și a relaţiilor lui
esenţiale. Ea prevede numai unele semne ale infracţiunii corespunzătoare, obligatorii
pentru calificare, făcând abstracţie, debarasându-se de alte semne și însușiri. 186 CP nu
vorbește nici de caracteristicile infractorului, nici chiar de unele circumstanţe, care au
importanţă juridică (personalitatea infractorului, locul, timpul săvârșirii infracţiunii etc).
Adevărul absolut reflectă complet realitatea obiectivă, este confirmat de practică și nu
poate fi negat.
Adevărul relativ cuprinde cunoștinţe aproximativ exacte, limitate ale realităţii, care în
procesul cunoașterii se completează, se precizează și se corectează mereu.
Adevărul absolut se formează prin acumularea adevărului relativ. Eiecare adevăr relativ
conţine un grăunte de adevăr absolut și constituie o treaptă a cunoașterii lui.
Importanța: Calificarea infracţiunii ne răspunde la întrebarea sa săvârşit sau nu
infracţiunea. Reieşind din aceasta, devine evidentă importanţa pe care o are această noţiune
în ştiinţa dreptului penal. Pentru cât de corect va fi calificată fapta prejudiciabilă săvârşită
depinde şi viitorul curs al cauzei penale şi echitatea pedepsei. În cazul unei calificări
incorecte se încalcă principul legalităţii, echităţii şi vinovăţiei de aceea e foarte important
de a înţelege esenţa calificării infracţiunii pentru a nu face erori în aplicarea normelor
juridice . Calificarea justă are o mare importanţă pentru promovarea politicii penale şi în
mare măsură determină succesul luptei contra criminalităţii, consolidarea ordinii de drept,
ea este o condiţie absolut necesară pentru respectarea legalităţii şi este o garanţie a
drepturilor cetăţenilor.
Principiile:
Principiile fundamentale: legalitatea, egalitatea, vinovatiei. şi principiile specifice :
principiul calificării obiective – calificarea trebuie fundamentată pe împrejurările de fapt în
care a fost comisă infracțiunea. principiul stabilirii adevărului. Pentru stabilirea adevărului
calificării infracțiunilor este necesară determinarea obiectivă și multiaspectuală a
împrejurărilor de fapt în interiorul cărora a fost săvârșită fapta infracțională și selectarea
din totalitatea datelor stabilite doar a celor care au importanță calificativă. precizia –
calificarea trebuie să determine cu exactitate articolul, alineatul, litera din Partea Specială a
Codului penal în care se conține norma de drept penal ce interzice și sancționează
comportamentul infracțional concret. integralitatea – calificarea trebuie să cuprindă toate
articolele, alineatele, literele din Codul penal, inclusiv din Partea Generală a acestuia.

Test grilă
1. Determinarea şi constatarea juridică a corespunderii exacte între semnele faptei prejud.
săvârşite şi semnele componenţei infracţiunii, prevăzute de norma penală, constituie:
a) procesul de clasificare a infracțiunilor;
b) procesul de calificare a infracțiunilor;
c) procesul de acumulare a probelor despre împrejurările de fapt;
d) procesul de investigare a faptelor infracționale. (1 punct)
2. Calificarea infracțiunilor poate fi abordată:
a) ca proces;
b) ca activitate;
c) ca operațiune;
d) ca rezultat. (1 punct)
3. Calificarea infracţiunii ca proces presupune:
a) activitatea persoanelor abilitate cu încadrarea juridico-penală a faptelor infracţionale,
compusă din diverse acţiuni(operaţiuni) îndreptate spre stabilirea corespunderii exacte
între semnele faptei prejudiciabile comise şi semnele componenţei de infracţiune concrete;
b) consecinţa activităţii desfăşurate de persoanele abilitate cu încadrarea juridico-penală a
faptelor infracţionale exprimată prin elaborarea unor acte aplicative şi fixarea în acestea a
corespunderii exacte între semnele faptei infracţionale săvârşite şi semnele componenţei de
infracţiune, prin invocarea unei norme concrete din Partea Specială a Codul penal;
c) activitatea organelor de urmărire penală şi a instanţelor judecătoreşti cu participarea
părţilor în proces şi a altor persoane, desfăşurată în conformitate cu prevederile Codului
de procedură penală. (1 punct)
4. Categoriile dialecticii filosofice utilizate în procesul de calificare a infracțiunilor sunt:
a) generalul și pluralul;
b) concretul și pluralul;
c) concretul și abstractul. (1 punct)
5. În dependență de subiect, calificarea poate fi:
a) autentică;
b) mixtă;
c) doctrinară. (1 punct)
6. În dependență de rezultatul obținut calificarea poate fi:
a) corectă;
b) în exces;
c) negativă. (1 punct)
7. La principiile specifice calificării infracţiunilor atribuim:
a) principiul calificării obiective;
b) principiul legalității incriminării;
c) integralitatea;
d) principiul vinovăției. (1 punct)
8. Principiul integralității calificării presupune:
a) invocarea la calificare a tuturor literelor din cadrul aceluiaşi alineat al unui articol atunci
când fapta infracţională comisă poate fi încadrată potrivit tuturor acestor norme;
b) determinarea cu exactitate a articolului, alineatului, literei din Partea Specială a Codului
penal în care se conţine norma de drept penal ce interzice şi sancţionează comportamentul
infracţional concret;
c) calificarea trebuie fundamentată pe împrejurările de fapt în care a fost comisă
infracţiunea. (1 punct)
9. După etapa la care are loc, calificarea poate fi:
a) prematură;
b) inițială;
c) intermediară;
d) finală. (1 punct)
10.Calificarea neoficială:
a) de regulă, nu este făcută în legătură cu o cauză penală concretă;
b) poartă un caracter obligatoriu;
c) dă naştere la anumite consecinţe juridice;
d) este efectuată de persoana abilitată prin lege care este implicată nemijlocit în efectuarea,
conducerea urmăririi penale, respectiv, în examinarea cauzei penale