UNITATEA 2

IDENTIFICAREA CRIMINALISTICĂ.
TACTICA ŞI PROCEDURA EFECTUĂRII
EXPERTIZEI CRIMINALISTIC E

Durata medie de studiu individual - 2 ore

Cuprins :
UNITATEA 2 Identificarea criminalistică. Tactica şi procedura
efectuării expertizei criminalistice
U2.1. Noţiunea
U2.2. Obiectul identificării criminalistice
U2.3. Principiile identificării criminalistice
U2.4. Fazele identificării criminalistice
U2.5. Metodologia identificării criminalistice
U2.6. Elementele de tactică criminalistică privind procedura de efectuare a constatării
tehnico-ştiintifice şi a expertizei criminalistice.
U2.7. Sistemul unităţilor şi laboratoarelor de expertiză criminalistică
U2.8. Reguli tactice la dispunere a constatărilor tehnico-ştiintifice şi a expertizelor
criminalistice
U2.9. Tactica efectuării expertizei criminalistice
U2.10 Elementele tactice aplicate în aprecierea şi valorificarea concluziilor
expertizei de către organele judiciare
U2.11. Test de autoevaluare
U2.12. Rezumat
Bibliografie minimală
U2.1. Noţiunea
Identificarea criminalistică reprezintă problema centrală a investigaţiilor criminalistice care
impune recunoaşterea unui obiect concret ce poate avea elemente sau însuşiri de natură să-l aproprie
de alte obiecte asemănătoare.
Caracteristicile fundamentale de individualizare a persoanei sau obiectului trebuie să
îndeplinească condiţiile:
- sunt suficiente caracteristicile esenţiale prin care se individualizează;
- sunt suficiente identificările pe baza unor caracteristici temporare;
- identificarea nu trebuie interpretată într-un mod fixist, ci dialectic.
Identificarea criminalistică poate fi definită ca un proces de constatare a identităţii unor
persoane, obiecte sau fenomene aflate în legătură cauzală cu fapta ilicită, prin metode ştiinţifice
criminalistice, în scopul stabilirii adevărului în procesul penal.

U2.2. Obiectul identificării criminalistice

Obiectul identificării criminalistice poate fi orice persoană, fiinţă sau lucru, element
al lumii materiale, care se manifestă în timp şi spaţiu, susceptibil de a fi identificat după urmele
lăsate în câmpul infracţional.
După criteriul scopului identificării, obiectului identificării criminalistice se clasifică
după:
- obiectele ce urmează a fi identificate, denumite şi obiecte scop;
- obiectele ce servesc la identificarea celor de mai sus, denumite şi obiecte mijloc.

U2.3. Principiile identificării criminalistice

- Principiul identităţii - identitatea cu sine trebuie completată cu deosebirea de orice
este altul. În aceeaşi măsură, cu stabilirea identităţii trebuie stabilită şi neidentitatea.
- Principiul delimitării obiectelor identificării criminalistice în obiecte scop al
identificării şi obiecte mijloc de identificare. Obiectul scop al identificării este un obiect
material, aflat în legătură cauzală cu fapta ilicită, iar obiectul mijloc de identificare este
reprezentat de urmele obiectului scop, precum şi de modelele de comparaţie.
- Principiul stabilităţii relative a caracteristicilor de identificare. Vor trebui
diferenţiate caracteristicile schimbătoare de cele relativ stabile şi dacă acestea au putut fi
influenţate de diverşi factori.
- Principiul interdependenţei cauzale şi dinamicităţii. De la data săvârşirii
infracţiunii până în momentul analizei propriu-zise, intervin modificări în caracteristicile
esenţiale ale fiinţelor şi obiectelor, dintre care unele sunt fireşti, în timp ce altele au la origine
încercarea autorului faptei ilicite de a înlătura urmele infracţiunii.

U2.4. Fazele identificării criminalistice

Sunt două faze principale:
- în prima fază are loc identificarea sau delimitarea grupului căruia îi aparţine obiectul
scop al identificării.
- în faza a doua se finalizează procesul de identificare prin individualizare sau
determinarea obiectului concret, aflat în raport cauzal cu fapta ilicită.
Împărţirea în aceste două faze are un caracter relativ teoretic, deoarece acestea se
continuă între ele, fiind etape intermediare.

U2.5. Metodologia identificării criminalistice

Examinarea comparativă este metoda principală la care se recurge în identificarea
criminalisticii a unei persoane, obiect sau fenomen, aflat în legătură cauzală cu un fapt juridic.
Compararea elementelor caracteristice necesită în prealabil o analiză şi o sinteză a acestora.
Fundamentul metodologic al identificării criminalistice constă din „selectare şi
comparare".
Examenul comparativ se efectuează de regulă pe baza unor metode de comparaţie create
experimental, care trebuie să respecte următoarele cerinţe:
- să se cunoască cu exactitate persoana sau obiectul de la care provin;
- la obţinerea modelelor de comparaţie să se ţină seama, atât cât este posibil de condiţiile
în care s-a format urma la faţa locului;
- urma şi modelele tip de comparaţie să conţină suficiente elemente caracteristice de
individualizare a factorului creator;
- folosirea de modele similare având aceeaşi provenienţă în momentul examinării
comparative.

U2.6. Elementele de tactică criminalistică privind procedura de

efectuare a constatării tehnico-ştiintifice şi a expertizei criminalistice.

Constatarea tehnico-ştiinţifică (art. 112 C.p.p.) are un caracter de urgenţă, valorificarea

ştiinţifică a urmelor fiind impusă de existenţa pericolului dispariţiei unor mijloace materiale de
probă sau de schimbarea unor situaţii de fapt. Se dispune numai în cursul urmăririi penale,
exceptând cazul refacerii sau completării acesteia când poate fi dispusă şi de instanţa de
judecată şi este efectuată de specialişti care funcţionează în cadrul ori pe lângă instituţia de care
aparţine organul de cercetare sau de urmărire penală, fără ca aceştia să-şi însuşească atribuţia
de organ de urmărire penală.
Expertiza criminalistică (art. 116 C.p.p.) este dispusă de organul de urmărire penală sau
de o instanţă de judecată, atunci când, pentru lămurirea unor fapte sau împrejurări ale cauzei,
în vederea aflării adevărului, sunt necesare cunoştinţelor unui expert. Ea reprezintă o cercetare
ştiinţifică a probelor materiale, destinată identificării persoanelor, obiectelor, substanţelor şi
fenomenelor aflate în legătură cauzală cu fapta, stabilirii anumitor proprietăţi ale acestora,
precum şi a unor eventuale modificări de formă, conţinut sau structură. Expertiza se efectuează
de specialişti din diverse ramuri ale ştiinţei şi tehnicii.
Expertiza complexă nu este prevăzută ca atare în legislaţia procesuală actuală, dar sunt
frecvente situaţiile în care nu este suficientă o expertiză simplă, elementele de fapt şi
împrejurările cauzei reclamând o cercetare multidisciplinară, cu participarea experţilor din
domenii diferite.

U2.7. Sistemul unităţilor şi laboratoarelor de expertiză criminalistică

- Laboratoarele din sistemul Ministerului Justiţiei
- Laboratoarele centrale - interjudeţene de expertize criminalistice
- Laboratoarele din cadrul Ministerului Public.
Activitatea este condusă şi îndrumată de către Compartimentul de criminalistică al
Parchetului General.
În cadrul parchetelor îşi desfăşoară activitatea cabinetele de criminalistică, unde
lucrează procurori criminalişti cu sarcini specifice.
- Laboratoarele în cadrul Ministerului Administraţiei şi Internelor (Institutul de
criminalistică din cadrul I.G.P., laboratoarele de criminalistică în unităţile teritoriale ale
poliţiei).

U2.8. Reguli tactice la dispunere a constatărilor tehnico-ştiintifice şi a

expertizelor criminalistice
- Oportunitatea expertizei. În funcţie de probele, datele sau materialele existente în
cauză, este necesar să se aprecieze dacă şi în ce măsură o expertiză este utilă.
- Stabilirea corectă a obiectului expertizei trebuie să se limiteze în exclusivitate la fapte
şi împrejurări, nu la probleme de drept cum ar fi stabilirea vinovăţiei sau nevinovăţiei unei
persoane, precizarea naturii juridice a unei fapte sau a unui aspect etc.
 - Formularea clară a întrebărilor adresate expertului. Acestea trebuie să fie clare,
concise şi precise, evitându-se exprimările generale, echivoce, confuze, greşite.
- Asigurarea calităţii materialelor trimise spre expertiză. Expertului i se vor pune la
dispoziţie urmele, obiectele ce se constituie mijloace materiale de probă şi modelele de
comparaţie sau obiectele presupuse a fi urmele descoperite în câmpul infracţional. Ele trebuie
să îndeplinească două cerinţe, respectiv: cunoaşterea cu certitudine a provenienţei lor şi,
respectiv, calitatea acestora, care trebuie să asigure suficiente elemente caracteristice pe baza
cărora să se facă identificarea.

U2.9. Tactica efectuării expertizei criminalistice

1. Fazele expertizei
- cunoaşterea obiectului expertizei, în care expertul studiază actul de dispunere şi
materialele de cercetat;
- examinarea separată a fiecărui obiect pentru sesizarea particularităţilor sau elementelor
caracteristice;
- examinarea comparativă a urmelor ridicate de la locul faptei cu modelul de comparat.

2. Raportul de expertiză (redactarea şi conţinut)

Potrivit art. 123 C.p.p., raportul de expertiză cuprinde trei părţi:
- partea introductivă, în care se specifică toate datele referitoare la ce i s-a pus la
dispoziţie expertului şi de către cine.
- partea descriptivă, referitoare la mijloacele şi tehnicile folosite;
- partea finală în care sunt menţionate concluziile. În urma expertizei se pot trage trei
categorii de concluzii:
- concluzii categorice sau certe;
- concluzii de probabilitate;
- concluzii de imposibilitate a rezolvării problemei.

U2.10. Elementele tactice aplicate în aprecierea şi valorificarea

concluziilor expertizei de către organele judiciare
Aprecierea şi valorificarea expertizei reclamă din partea organelor judiciare nu numai
cunoştinţe din domeniul dreptului, cât şi cunoştinţe de cultură generală, din domeniul ştiinţei şi
tehnicii.
Verificarea raportului de expertiză cuprinde două etape:
 - în prima etapă, se verifică dacă au fost respectate condiţiile legale de numire a
expertului, dacă au fost formulate răspunsuri clare şi complete la toate întrebările; dacă au fost
respectate condiţiile de citare a părţilor; dacă raportul a fost datat şi semnat potrivit regulilor
procedurale.
- în etapa a doua, verificarea va privi problemele de fond ale raportului de expertiză,
respectiv examinarea de către expert a întregului material pus la dispoziţie; folosirea celor
mai adecvate metode şi mijloace tehnico-ştiinţifice de investigare, justeţea raţionamentului şi
concordanţa dintre concluzii şi conţinutul raportului de expertiză.
Valorificarea concluziilor marchează momentul aprecierii şi cântăririi probelor puse
în evidenţă prin intermediul examinărilor ştiinţifice. Aprecierea se face în funcţie de felul
concluziilor, respectiv cele cu caracter de certitudine, cu caracter de probabilitate şi cele de
imposibilitate a rezolvării problemei.

U2.11. Test de autoevaluare

I. Care premisã, din cele de mai jos, nu este specificã identificãrii criminalistice:
1. individualitatea;
2. stabilitatea relativã;
3. reflectivitatea;
4. operativitatea.

II. Premisele stiintifice ale identificãrii criminalistice:

a) individualitatea;
b) stabilitatea relativã;
c) reflectivitatea.
1. a+b
2. b+c
3. a
4. a+b+c

III. Care principii nu sunt caracteristice identificãrii criminalistice:

a) principiul identitãtii;
b) principiul delimitãrii obiectelor identificãrii criminalistice în obiecte scop al identificãrii
si obiecte mijloc de identificare;
c) principiul stabilitãtii relative a caracteristicilor de identificare;
d) principiul operativitãtii în efectuarea investigatiei penale;
e) principiul dinamicitãtii si interdependentei
f) principiul prezumtiei de nevinovãtie
1. a+b+c
2. b+c
 3. a+c+e
4. d+f

Răspunsuri corecte: I-4, II-4, III-4.

U2.12. Rezumat

Identificarea criminalistică poate fi definită ca un proces de constatare a identităţii unor persoane,

obiecte sau fenomene aflate în legătură cauzală cu fapta ilicită, prin metode ştiinţifice criminalistice,
în scopul stabilirii adevărului în procesul penal.
Constatarea tehnico-ştiinţifică (art. 112 C.p.p.) are un caracter de urgenţă, valorificarea ştiinţifică
a urmelor fiind impusă de existenţa pericolului dispariţiei unor mijloace materiale de probă sau
de schimbarea unor situaţii de fapt.
Expertiza criminalistică (art. 116 C.p.p.) este dispusă de organul de urmărire penală sau de o
instanţă de judecată.
Expertiza complexă nu este prevăzută ca atare în legislaţia procesuală actuală, dar sunt frecvente
situaţiile în care nu este suficientă o expertiză simplă.

Bibliografie minimală

1. L. IONESCU, D. SANDU, Identificarea criminalistică, Ediţia a II-a, Ed. C.H.

Beck, Bucureşti, 2011.
2. E. STANCU, Tratat de Criminalistică, Ediţia a V-a, Ed. Universul Juridic,
Bucureşti, 2010;
3. L. CÂRJAN, Tratat de Criminalistică, Ed. Pinguin Book, Bucureşti, 2005;