Sunteți pe pagina 1din 33

Universitatea “Petre Andrei”

Master Stiinte Penale Anul II, Suceava JURISPRUDENTA CEDO IN MATERIE


PENALA

Dreptul persoanei la respectarea vietii


private in jurisprudenta CEDO (art. 8)

Coordonator:
Prof. Conf. Mihaela Pamfil

Masterand:

1
2010

CUPRINS

Consideratii generale...............................................................................2
Dreptul la respectarea vietii private si de familie....................................6
Inviolabilitatea domiciliului...................................................................15
Inviolabilitatea corespondentei..............................................................19
Consideratii generale asupra limitarilor dreptului persoanei la
respectarea vietii private si de familiei..................................................25
BIBLIOGRAFIE.....................................................................................32

Consideratii generale

Art. 8 parag. 1 din Conventia europeana se refera la dreptul oricarei persoane la


respectarea vietii sale private si de familie, a domiciliului sau si a corespondentei sale.

2
Acest text isi are sorgintea in art. 12 din Declaratia universala a drepturilor omului, care
stipuleaza ca nimeni nu va fi obiectul unor imixtiuni arbitrare in viata sa particulara, in familia
sa, in domiciliul sau ori in corespondentaa, nici al unor atingeri ale onoarei sau reputajiei sale;
orice persoana are dreptul la protectia legii impotriva unor astfel de imixtiuni sau atingeri.
De asemenea, acest drept este garantat si protejat si de Pactul international cu privire la
drepturile civile si politice (art. 17).
In literatura juridica de specialitate s-a aratat ca organele Conventiei europene au recurs
la o interpretare dinamica si evolutiva a prevederilor sale, cu deosebire in aceasta materie,
adaptata continuu evolutiei obiceiurilor si necesitatilor sociale. Asa fiind, instanta de contencios
european al drepturilor omului a definit Conventia europeana ca un instrument viu ce trebuie
interpretat in lumina conditiilor vietii actuale
Mai trebuie subliniat ca art. 8 "este primul dintr-o serie de patru texte ale Conventiei care
protejeaza drepturi ce semnifica respectul social individului. Precizam ca celelalte texte din
aceasta categorie apartin art. 9 (libertatea de gandire, de constiinta si de religie), art. 10
(libertatea de exprimare) si art. 11 (libertatea de intrunire si de asociere) din Conventia
Europeana.
Din prevederile art. 8 rezulta si faptul ca autoritatilor statale le incumba atat obligatii
negative, cat si obligatii pozitive in raport cu respectul dreptului la viata privata, la viata
familiala, respectul domiciliului unei persoane si al secretului corespondentei sale, adica, pe de o
parte, sa nu faca ceva de natura a impiedica exercitiul lor de catre titularii carora le sunt
recunoscute (persoane fizice sau entitati sociale), iar, pe de alta parte, sa indeplineasca anumite
obligatii, imperios necesare asigurarii respectului efectiv al acestora.
In fond, cu referire la obligatiile negative ale statelor member, consacrarea acestui drept
urmareste "protectia individului impotriva actiunilor arbitrare din partea autoritatilor publice"
( cauza Kroon Olandei, 1994)1.
Cu timpul, pe baza interpretarii dinamice a textului art. 8, jurisprudenta Curtii Europene a
largit aria obligatiilor inaltelor parti contractante spre obligatiile pozitive. Dintre acestea, cu titlu
de exemplu enumeram: adoptarea unor masuri legislative de asigurare a unui statut favorabil
copilului natural, in sensul ca alaturi de mama sa, sa se bucure de o viata de familie normala
(cazul Marckx impotriva Belgiei, 1979); statele contractante sa fie dotate cu mijloacele juridice

1
Bianca Selejan-Gutan, Protectia europeana a drepturilor omului, Ed. All Beck, Bucuresti, 2004, p.149.

3
adecvate si suficiente, care sa le permita indeplinirea obligatiilor pozitive care le revin conform
art.8 (speta Ignaccolo-Zenide contra Romaniei, hotararea din 25 ianuarie 2000)2; autoritatile
penitenciare au obligatia pozitiva de a asigura detinutilor toate rechizitele necesare pentru a putea
coresponda cu instanta europeana (cauza Cotlet impotriva Romaniei, 2003)3.
Cu privire la ambele tipuri de obligatii ce revin statelor membre, profesorul Corneliu
Birsan a retinut doua idei principale, si anume: "acestea trebuie sa asigure realizarea unui just
echilibru intre interesele individuate si cele ale societatii, luate in ansamblul ei, pe de o parte; pe
de alta parte, in ambele ipoteze, statele se bucura de o anumita marja de apreciere in indeplinirea
acestor obligatii, marja care este supusa controlului Curtii".
Prevederile art. 8 din Conventia europeana au fost receptionate corespunzator in legislatia
nationala penala a numeroase tari din Europa.
Spre exemplu, in capitolul VII intitulat "Atingeri aduse personalitatii" din noul Cod penal
francez4, sectiunea I "Atingeri aduse vietii private", sunt incriminate faptele care aduc atingere
vietii intime -familiale si private - a unei persoane. Potrivit art. 226-1 din acest cod este pedepsit
cu un an inchisoare si amenda cel care, cu ajutorul unui procedeu oarecare, in mod voit, aduce
atingere intimitatii vietii private a altuia: 1) prin interceptarea, inregistrarea sau transmiterea fara
consimtamantul autorului lor, a cuvintelor rostite cu titlu privat sau confidential; 2) prin fixarea,
inregistrarea sau transmiterea fara consimtamantul acestuia a imaginii unei persoane aflate intr-
un loc privat.
Cu aceleasi sanctiuni este pedepsit faptul de a pastra, a aduce sau a lasa sa se aduca la
cunostinta publicului sau a unui tert, sau de a folosi in orice maniera ar fi, orice inregistrare sau
document obtinut cu ajutorul unuia din actele prevazute la art. 226-1.
De asemenea, este incriminata fabricarea, importul, detinerea, ex -punerea, oferirea,
inchirierea sau vanzarea, in absenta unei autorizatii ministeriale (decret al Consiliului de Stat), a
unor aparate concepute pentru a detecta de la distanta convorbiri, permitand realizarea
infractiunilor definite mai sus.

2
Corneliu Barsan, Conventia europeana a drepturilor omului. Comentariu pe articole. Vol. I. Drepturi si libertati.,
Ed. C.H. Beck, Bucuresti, 2005, p.596.
3
Idem.
4
Nouveau code penal, mode d’emploi. Preface de M. Michelle Vanzelle, “Documents” dirige par Jean Claude
Ziberstein. Union genenarle d’Editions1993, p. 285-287.

4
Totodata, este reprimata fapta de a realiza o publicitate pentru a promova un aparat
susceptibil de a permite realizarea acestor infractiuni, in cazul in care aceasta publicitate
constituie o incitare la comiterea infractiunii.
Conform art. 226-8 intitulat "Atingeri aduse reprezentarii persoanei", constituie
infractiune fapta de a publica fara consimtamantul persoanei un montaj, realizat cu imagini sau
cuvinte ale acesteia.
In fine, mai trebuie aratat ca legislatia penala franceza regrupeaza in capitolul "Atingeri
aduse personalitatii", vatamarile aduse vietii private, violarea domiciliului, denuntul calomnios,
atingerile aduse secretului profesional, secretului corespondentei si atingerile aduse drepturilor
personale rezultand din existenta fisierelor (evidentelor) informatice5.
La randul sau Codul penal spaniol in Titlul X "Delicte impotriva intimitatii, a dreptului la
propria imagine si contra inviolabilitatii domiciliului" incrimineaza in Capitolul I, faptele ce
constituie infractiuni prin atingerile aduse dreptului la intimitate.
Astfel, conform art. 197-1 cel care, in scopul descoperirii secretelor si al patrunderii in
intimitatea altei persoane, fara consimtamantul acesteia, se va folosi de documente, scrisori,
mesaje postale electronice sau de oricare alte documente sau efecte personale, ori daca
intercepteaza telecomunicatiile acesteia sau foloseste instrumente (mijloace) tehnice de ascultare,
transmisie, imprimare sau reproducere a sunetului sau imaginii, sau orice alt semnal de
comunicatie, va fi pedepsit cu inchisoare de la unu la patru ani si amenda.
Aceleasi pedepse se vor aplica celui care, fara a fi autorizat, va folosi, utiliza sau
modifica, in dauna unei terte persoane, datele cu caracter personal sau familial ale acesteia, care
se afla in fisiere sau suporturi informatice, electronice sau teleimprimate, sau in orice alt fel de
arhive sau registru public ori privat.
Pedepsele de mai sus se aplica celui care, fara a fi autorizat, accede prin oricare mijloc la
aceste date pe care le altereaza sau le utilizeaza in dauna titularului sau unei terje persoane.
Legea penala spaniola prevede si formele agravate ale acestor infractiuni. De pilda, daca
faptele sus-mentionate sunt comise de persoane responsabile cu evidenta fisierelor, a suporturilor
informatice, electronice etc., acestea vor fi pedepsite cu inchisoare de la 3 la 5 ani.

5
Eliodor Tanislav, Dreptul la intimitate, Ed. Eminescu, Bucuresti, 1997, p.133-134.

5
De asemenea, cand aceste fapte se refera la date cu caracter personal privind ideologia,
religia, credintele, sanatatea, originea rasiala sau viata sexuala, sau daca victima este minor ori
un handicapat, se vor aplica pedepsele prevazute de la jumatatea lor superioara (art. 197-5).
In situatia cand faptele prevazute in art. 197-5 se savarsesc in scop lucrativ, pedeapsa
aplicata va fi inchisoarea de la patru la sapte ani. In sfarsit, potrivit art. 198 din Codul penal
spaniol, functionarul public care, in afara cazurilor permise de lege, prevalandu-se de functia pe
care o indeplineste va comite vreuna din faptele de mai sus, va fi sanctionat cu aceeasi pedeapsa,
insa nu mai redusa decat jumatate din maximul pedepsei, si, in plus, i se va interzice exercitarea
functiei respective pe o perioada de la 6 la 12 ani.
Deopotriva, Codul penal Italian6, in art. 615 bis. (1) referitor la amestecul ilicit in viata
privata prevede ca oricine, folosindu-se de instrumente de inregistrare vizuala sau sonora, isi
procura in mod nepermis informatii sau imagini care aduc atingere vietii private a unei persoane
aflata in locuri private sau in dependinte care apartin de acestea, se pedepseste cu privare de
libertate de la 6 luni la 4 ani. Exceptand cazul in care fapta constituie o infractiune mai grava, cu
aceleasi pedepse este sanctionata si persoana care dezvaluie sau difuzeza publicului, indiferent
prin ce mijloace, informatiile sau imaginile obtinute in modurile indicate mai inainte.
La fel, Codul penal maghiar in art. 177 incrimineaza ca o infractiune autonoma fapta de
violare a intimitatii.
Consideram, de lege ferenda, ca se impune completarea Titlului II "Infractiuni contra
persoanei" din Codul penal roman cu un capitol distinct privind incriminarea faptelor care
constituie infractiuni la viata intima si privata, la imaginea persoanei, in sensul reglementarilor
din legislatiile penale franceza, italiana, spaniola, maghiara la care ne-am referit in cuprinsul
acestei sectiuni, in vederea alinierii legislatiei noastre penale la toate exigentele impuse de art. 8
din Convenfia europeana.

Dreptul la respectarea vietii private si de familie

6
Franchi Feroci Ferrari, Codici e leggi d’Italia, Codice penale 1995, Editore Ubrico Hoelpi, Milano, p. 104-105.

6
Acest drept al persoanei la respectarea vietii sale private si de familie stipulat la art. 8
parag. 1 din Conventia europeana, implica neamestecul statului in viata cetatenilor sai, exceptie
facand cazurile in care acest amestec ar fi justificat de necesitatea de a impiedica savarsirea unor
fapte in contradictie cu principiile statului de drept sau care pun in pericol securitatea nationala si
siguranta publica.
Referindu-se la notiunea de "viata privata" din perspectiva Conventiei europene si a
jurisprudentei instantaelor de la Strasbourg, mai multi autori romani si straini au apreciat ca in
legatura cu aceasta nu exista o definitie exacta, continutul ei modificandu-se in functie de mai
multi factori, dintre care precizam: perioada la care se raporteaza, mediul si societatea in care
individul isi petrece viata.
Totodata, dreptul la respectul vietii private la care se referea art. 8 din Conventia
europeana este unul complex, cu numeroase modificari generate de jurisprudent Curtii Europene.
Acest drept subsumeaza, printre altele, dreptul la secretul vietii private, dreptul la integritatea
fizica si morala a persoanei, inclusiv cea sexuala, dreptul persoanei de a stabili si dezvolta relatii
cu semenii sai si, mai nou, dreptul la un mediu inconjurator sanatos7, etc.
Avand in vedere cele expuse mai sus, reiese ca notiunea de "viata privata", cuprinde
"dreptul persoanei la viata privata intima, personala, dreptul acesteia la viata privata sociala si
dreptul persoanei la un mediu inconjurator sanatos".
In legatura cu aplicarea dispozitiilor art. 8 sub aspectul dreptului la secretul vietii private,
in cauza Rotaru contra Romaniei (hotararea din 29 martie 2000) 312, Curtea Europeana a constatat
o incalcare a acestor prevederi de catre autoritatile statului roman.
Reclamantul a invocat in plangerea sa, printre altele, nesocotirea dreptului la respectarea
vietii private, datorata faptului ca Serviciul Roman de Informatii (S. R. I.) detine si foloseste un
fisier continand date personale.
In drept, instanta internationala a remarcat ca detinerea si folosirea de catre S. R. I. a unor
informatii privind viata privata a reclamantului nu erau masuri "prevazute de lege" (Curtea
Europeana subliniaza ca sintagma "prevazut de lege" inseamna nu doar o anume baza legala, ci
si calitatea legii in cauza), ceea ce este suficient pentru a se constata incalcarea art. 8.
Astfel, Curtea de la Strasbourg a constatat o incalcare, de catre autoritatile statului roman,
a art. 8 din Conventia europeana, relevand ca sistemul romanesc de strangere si arhivare a

7
Corneliu Barsan, op. cit., p. 600.

7
informatiilor nu furnizeaza garantii suficiente impotriva abuzurilor si nici garantii procedural
suficiente, deoarece Legea 14/1992 privind organizarea si functionarea S.R.I, nu prevede nicio
procedura de control in timpul aplicarii masurii sau dupa ce aceasta a incetat (de preferat, in
opinia instantaei europene de contecios al drepturilor omului, este controlul asigurat - cel putin si
in ultima instanta - de catre puterea judecatoreasca care ofera cele mai largi garantii de
independenta).
In acest cadru se inscrie si problema confidentialitatii datelor medicale.
Potrivit instantaei europene, principiul confidentialitatii informatiilor despre sanatate
constituie o componenta a protectiei vietii private. Este aici vorba, pe de o parte, despre protectia
vietii private a bolnavilor, iar, pe de alta parte, de mentinerea increderii in sistemul de sanatate.
De asemenea, comunicarea sau divulgarea unui dosar medical trebuie insotita de garantii
corespunzatoare de natura sa impiedice anumite abuzuri. Totusi, ea poate fi facuta din anumite
ratiuni, cum ar fi nevoia urmaririi unor infractori sau pentru a permite publicitatea procedurilor
judiciare8.
In fine, asa cum rezulta din raportul Comisiei Europene formulat in cauza Winer contra
Regatului Unit (1986)9, protectia stipulata in art. 8 se extinde si asupra ingerintelor din partea
unor persoane particulare, ca de pilda, detectivii particulari sau jurnalistii. Pentru prevenirea si
sanctionarea unor asemenea ingerinte in acest drept, statul trebuie sa reglementeze strict
raspunderea unor asemenea categorii de particulari.
O alta componenta a vietii private, in sensul art. 8, este integritatea fizica si morala a
persoanei care include si viata sexuala.
In jurisprudenta Curtii Europene a fost viu discutata chestiunea daca exista o violare a
dreptului la viata privata, prin incriminarea homosexualitatii. Instanta europeana a precizat ca
interzicerea de catre stat a actelor homosexuale practicate in intimitate intre adulti care au
consimtit la aceste acte, constituie o incalcare a art. 8 din Conventia europeana.
Astfel, in cazul Jeffrey Dudgeon contra Marii Britanii10, Curtea Europeana a examinat
situatia reclamantului cetatean britanic rezident in Irlanda de Nord, care a sustinut in plangerea
sa ca legislatia din aceasta tara, care interzice raporturile homosexuale intre adulti chiar cu
consimtmantul acestora, constituie o incalcare a dreptului sau la respectarea vietii particulare. Pe

8
Bianca Selejan-Gutan, op. cit., p. 151.
9
Idem.
10
V. Duculescu, Protectia juridical a drepturilor omului, Ed. Lumina Lex, Bucuresti, 1994, p.110.

8
de alta parte, el a reclamat si faptul ca, fiind homosexual, a fost supus unor discriminari carora nu
le sunt supusi homosexualii in alte parti ale Marii Britanii, unde se aplica legea din anul 1967 cu
privire la delictele sexuale si unde actele de homosexualitate practicate in particular intre barbati
in varsta de peste 21 de ani nu constituie delicte.
Instanta europeana a admis ca exista anumite diferentieri in ceea ce priveste tratamentul
juridic al homosexualilor in Marea Britanie si Irlanda de Nord, dar ca in ciuda acestor
contradictii, in ultima perioada, autoritatile din Irlanda de Nord s-au abtinut de a mai trage la
raspundere penala actele de homosexualitate consimtite comise de persoane in varsta de peste 21
de ani.
Curtea Europeana a admis ca in spet dedusa judecajii s-a produs o incalcare a
prevederilor art. 8. De asemenea, a refuzat cererea de despagubiri a reclamantului apreciind ca
hotararea pe care a pronuntat-o constituie o despagubire morala suficienta, dar a obligat statul
parat sa-i plateasca cheltuieli de judecata in valoare de 3. 315 lire.
Intr-o alta speta (cazul Mondinos contra Ciprului), Curtea de la Strasbourg s-a pronuntat
asupra reclamatiei introdusa de Mondinos, homosexual si presedintele "Miscarii de eliberare a
homosexualilor din Cipru", care a sustinut ca se afla intr-o acuta si permanenta teama de o
condamnare penala in temeiul dispozitiilor legale din Cipru, care incrimineaza relatiile
homosexuale.
Instanta europeana de contencios al drepturilor omului a decis cu majoritate elocventa de
voturi ca interzicerea in legea cipriota a relatiilor homosexuale intre barbati adulti, chiar daca
acestea au loc in intimitate si cu consimtmantul ambilor parteneri, constituie o violare a
prevederilor art. 8 din Conventia europeana si a hotarat ca petentul sa primeasca o despagubire in
valoare de 40. 000 de lire cipriote, cu titlu de cheltuieli de judecata.
In opinia Curtii Europene sunt nesocotite prevederile art. 8 si in situatia in care legea
nationala nu asigura o protectie adecvata vietii private a individului pretinzand ca victima, chiar
suferind de grave tulburari psihice, sa faca intotdeauna personal plangere in caz de viol (X contra
Olandei)11.
O problema cu caracter polemic este aceea care se refera la persoanele transsexuale,
deoarece nici in prezent nu exista un consens european in aceasta materie.

11
George Antoniu, Implicatii penale ale Constitutii Europene, Revista de drept penal nr. 3/2005, p.306.

9
Astfel, intr-o prima etapa, jurisprudent Curtii Europene a decis ca nu exista o violare a
dispozitiilor art. 8, atunci cand autoritatile nationale refuza sa elaboreze noi acte de nastere
persoanelor care si-au schimbat, intre timp, sexul, in sensul ca reclamantele - inregistrate la
nastere ca avand sex masculin - printr-un tratament de conversie sexuala au devenit de sex
feminin (speta Scheffield si Hersham contra Angliei, hotararea din 30 iulie 1998) 12. S-a apreciat
ca statul are o larga marja de apreciere pentru a justifica refuzul sau de a recunoaste juridic noua
identitate sexuala a transsexualilor operati, dupa parerea instantaei europene transsexualismul
ridicand inca probleme complexe de natura stiintifica, juridica, morala si sociala.
Cu toate acestea, in ultima perioada, Curtea Europeana, cu ocazia solutionarii unor cauze
avand ca obiect problema legata de transsexualitate, a retinut existenta unor elemente clare si
incontestabile care demonstreaza o tendinta internationala continua nu numai spre o acceptare
sociala crescanda a persoanelor transsexuale, dar si spre o recunoastere juridica a noii identitati
sexuale a transsexualilor care au suferit o operatie de schimbare a sexului (mai ales cand
conversiunea sexuala s-a produs in deplina legalitate, legislatia interna recunoscand o asemenea
posibilitate).
In acest mod, in spete precum B. contra Frantei (1992), Christine Goodwin contra
Regatului Unit (2002) si I. contra Regatului Unit (2002), instanta europeana de contencios al
drepturilor omului a recunoscut fara dubii, dreptul persoanei de a-si schimba identitatea.
O alta componenta a respectului vietii private este dreptul persoanei la imagine (de
exemplu, publicarea imaginii unei persoane, fara consimtamantul ei, daca ar avea ca urmare
prejudicierea materiala sau morala a acesteia, reprezinta o nesocotire a art. 8). Acest drept a fost
recunoscut de Curtea de la Strasbourg cu ocazia solutionarii unor spete care s-au aflat pe rolul
sau, cum ar fi: Peck contra Regatului Unit (2003)13, Perry contra Regatului Unit (2003). In plus,
instantele de la Strasbourg, cu deosebire in perioada care marcheaza ultimul deceniu al secolului
trecut si inceputul secolului al XXI-lea, au inclus in sfera protectiei vietii private si dreptul
persoanei la un mediu inconjurator sanatos. Astfel, poluarea sonora cauzata de exploatarea unui
aeroport aflat in vecinatatea domiciliului reclamantilor, poluarea chimica ori pericolul radiatiilor
nucleare au o influenta directa asupra sanatatii persoanei, respectiv asupra dreptului la respectul
vietii private si familiale, garantat de art. 8 din Conventia europeana.

12
Idem.
13
Pentru amanunte legate de aceste spete a se vedea Bianca Selejan-Gutan, op. cit., p. 153-154.

10
Spre exemplu, in aceasta materie este elocvent cazul Lopez Ostra contra Spaniei, el
avand conotatii si cu privire la dreptul persoanei la respectarea domiciliului.
In fapt, in anul 1988, petitionara de origine spaniola locuia, impreuna cu familia sa, in
cartierul "Disputacion del Rio el Lugarico", la cateva sute de metri de centrul Lorca (Murcia). In
luna iulie 1988 a inceput sa functioneze, la cativa metri de casa ei, o uzina pentru tratarea
reziduurilor lichide si solide provenite de la o tabacarie din Lorca, uzina finantata de un consortiu
de firme din industria pielariei. Fumul emanat de la aceasta uzina a cauzat suparari si probleme
de sanatate multor persoane din zona, inclusiv reclamantei.
Aceasta situtie de fapt a determinat autoritatile municipale sa evacueze persoanele care
locuiau langa uzina si, in cele din urma, la 9 septembrie 1989 sa dispuna incetarea partiala a
activitatii uzinei.
Dupa intoarcerea acasa, reclamanta a continuat sa aiba probleme de sanatate si a observat
o deteriorare a mediului inconjurator si a calitatii vietii.
Ca urmare, ea a facut o cerere catre directia administrativa apartinand de Murcia
Audiencia Teritorial prin care solicita sa-i fie protejate drepturile fundamentale. Dupa ce a mai
facut demersuri la Agentia pentru mediu si natura din Murcia si la Curtea Suprema, toate ramase
fara rezultat. In februarie 1992, reclamanta si familia sa s-au mutat intr-un apartament situat in
centrul orasului, platit de municipalitate.
Apoi, reclamanta s-a adresat instantaelor de la Strasbourg, Curtea Europeana apreciind ca
atingerile grave ale mediului pot sa afecteze sanatatea si bunastarea unei persoane, precum si
placerea de a trai in ambianta domiciliului sau.
In acelasi timp, instanta internationala a considerat ca trebuie luata in seama necesitatea
unui just echilibru intre interesele concurente, cum ar fi interesul societatii in ansamblu, in specia
al orasului Lorca pentru bunastarea sa economica, inclusiv de a avea o uzina de tratare a
reziduurilor, si acela al reclamantei de a locui in condijii omenesti, intr-un mediu sanatos.
Curtea Europeana a constatat ca municipalitatea nu numai ca nu a luat, dupa inchiderea
partiala a statiei de epurare, masuri in vederea protejarii dreptului petitionarei la respectul
caminului sau, precum si a vietii sale private si de familie, dar, mai mult, a nesocotit hotararile
instantaelor date in acest scop.

11
Tot astfel, autoritatea municipala avea obligatia pozitiva de a adopta masuri adecvate in
vederea incetarii sau reducerii poluarii in zona si de a asigura protectia vietii private si de familie
impotriva ingerintelor simplilor particulari.
In concluzie, Curtea Europeana a decis ca statul parat nu a mentinut un just echilibru intre
interesul bunastarii economice a orasului Lorca si interesul reclamantei de a se bucura de
respectarea vietii sale private si de familie si a domiciliului sau, ceea ce inseamna ca au fost
incalcate prevederile art. 8 din Conventia europeana.
In ceea ce priveste dreptul la respectul vietii familiale garantat de art. 8 din Conventia
europeana, mentionam ca acest drept subiectiv impune statelor membre obligatia de a actiona in
asa fel incat sa permita oricarei persoane sa duca o viata de familie normala si de a dezvolta
relatii efective in cadrul acesteia.
In practica instantaelor de la Strasbourg s-a remarcat ca garantand acest drept, art. 8
presupune existenta unei familii, si ca notiunea de familie desemneaza o legatura de rudenie
careia i se adauga o relatie efectiva. Mai mult, judecatorul european a apreciat ca "familia", in
sensul prevederilor art. 8, nu se rezuma numai la raporturile de casatorie, dreptul la respectarea
vietii familiale fiind valid atat in cazul familiei "naturale", cat si in cel al familiei"legitime", din
momentul in care se poate vorbi despre o viata de familie efectiva (cazul Marckx contra Belgiei,
1979).
Asadar, din punctul de vedere al instantaei europene, acest drept apare in numeroase
ipostaze: dreptul la casatorie si de a intemeia o familie, dreptul parintilor de a relationa cu copiii
lor, drepturile copilului natural14.
De exemplu, Curtea Europeana a statuat ca sunt nesocotite dispozitiile art. 8, daca se pune
in executare decizia de expulzare a petitionarului care este stabilit de 20 de ani in Franta, unde a
invatat si unde este casatorit cu o persoana de cetatenie franceza, nascuta din parinti francezi.
Daca petitionarul ar fi expulzat in aceste circumstante de drept si de fapt, aceasta ar afecta grav
viata sa familiala, intrucat sotia sa n-ar putea sa-1 urmeze in Algeria fara dificultati semnificative
(Beldjoudi contra Frantei; Moustaquim contra Belgiei).
In cauza Berrehab contra Olandei instanta de contencios european al drepturilor omului a
decis ca se incalca prevederile art. 8 in situatia in care nu se acorda tatalui autorizatie de sedere
in tara pentru a-si vedea copilul nou-nascut.

14
Bianca Selejan-Gutan, op. cit. 155.

12
Dimpotriva, aceeasi instanta a considerat ca nu exista o nesocotire a prevederilor art. 8
din Conventia europeana in situatia cand lipsa unei vieti de familie se datoreaza
comportamentului petitionarilor, care se opun masurilor adoptate de autoritati pentru
restrangerea fenomenului imigratiei, inclusiv prin neautorizarea sotiilor imigrantilor de a-si
aduce sotii cu titlu permanent. In cazul Monory impotriva Romaniei si Ungariei (hotararea din 5
aprilie 2005, definitiva la 5 iulie 2005)15 - asupra caruia ne vom indrepta atentia mai mult -
reclamantul s-a plans, printre altele, de faptul ca autoritatile romane nu au facut eforturi
suficiente pentru a asigura inapoierea copilului sau in vederea reluarii de catre el a exercitiului
drepturilor parintesti, ca urmare a actiunii ilegale a sotiei sale de a deplasa copilul din Ungaria
unde sotii aveau domiciliul comun.
In fapt, in anul 1994, reclamantul s-a casatorit cu C. M., de cetatenie romana si ungara,
iar in anul urmator s-a nascut fiica lor V.
In luna decembrie 1998, reclamantul impreuna cu sotia si fiica sa au vizitat familia din
Romania a lui C. M., iar dupa ce reclamantul a revenit in (Ungaria, sotia sa a hotarat sa se
stabileasca impreuna cu fiica lor in Romania. Astfel, la 4 ianuarie 1999 aceasta a introdus, la
Judecatoria Satu Mare, o actiune de divort, solicitand si incrediintarea minorei.
La 8 octombrie 2003 printr-o sentinta ramasa definitiva la 19 februarie 2004, instanta a
stabilit domiciliul copilului la mama pana la terminarea divortului, 1-a obligat pe reclamant la
plata unei pensii de intretinere si i-a acordat acestuia dreptul de a-si vizita copilul.
Mai trebuie precizat, fara a intra in amanunte, ca in legatura cu acest caz s-au derulat in
acest rastimp o procedura in fata instantaelor din Romania in baza Conventiei de la Haga din 25
octombrie 1980 privind aspectele civile ale rapirii internationale de copii, precum si un proces de
divort si incrediintare a copilului, in principal in fata instantaelor ungare.
Cu referire la acest proces aratam ca Judecatoria din Vac (Ungaria), printr-o hotarare din
29 octombrie 2003, a pronuntat divortul partilor si a incredintat copilul paratei C. M., obligandu-
1 pe reclamant la plata unei pensii de intretinere lunare in favoarea minorei.
Cu referire la capatul de cerere privind pretinsa incalcare a prevederilor art. 8, in primul
rand Curtea Europeana a remarcat faptul ca relatia dintre reclamant si fiica sa intra in sfera vietii
de familie, in sensul art. 8 din Conventia europeana.

15
Publicata in M. Of., partea I, nr. 1055 din 26 noiembrie 2005.

13
La fel, a reiterat in temeiul jurisprudentei sale anterioare in materie, ca posibilitatea
parintelui si a copilului de a se bucura reciproc de compania celuilalt reprezinta un element
fundamental al vietii de familie, iar masurile nationale care stanjenesc aceasta posibilitate
constituie o ingerinta in dreptul protejat de art. 8, deoarece obligatiile pozitive impuse statelor de
aceasta norma conventional au in vedere si luarea masurilor in scopul asigurarii reunirii
parintelui cu copilul sau.
Asadar, autoritatile romane erau obligate sa se conformeze tuturor indatoririlor impuse de
Conventia de la Haga, in sensul luarii tuturor masurilor provizorii, inclusiv a celor extrajudiciare,
care ar fi putut ajuta la "prevenirea de noi pericole pentru copil sau de pagube pentru partile
interesate". Cu toate acestea, autoritatile nu au luat nicio astfel de masura, limitandu-se la
reprezentarea reclamantului in fata instantaelor romane.
Mai mult, astfel de cazuri necesita solutionarea in procedura de urgenta (trecerea timpului
putand avea consecinte iremediabile asupra relatiilor dintre copii si parintele care nu locuieste cu
acestia), ceea ce nu s-a intamplat in aceasta speta deoarece a trecut o perioada de 12 luni de la
data introducerii cererii reclamantului de inapoiere a copilului si pana la data pronuntarii unei
hotarari definitive.
Avand in vedere cele de mai sus, instanta europeana a statuat ca autoritatile romane nu au
facut eforturi adecvate pentru a-1 sustine pe reclamant in incercarea sa de a obtine inapoierea
copilului in scopul exercitarii drepturilor parintesti, fiind, prin urmare, incalcate prevederile art. 8
din Conventia europeana.
Cerintele de principiu ale Conventiei europene privind respectarea vietii private si de
familie a persoanei sunt consacrate si in Constitutia Romaniei, care prevede in art. 26 alin. 1 ca
autoritatile publice trebuie sa respecte si sa protejeze viata intima, familiala si privata; persoana
fizica are dreptul sa dispuna de ea insasi, daca nu incalca drepturile si libertatile altora, ordinea
publica sau bunele moravuri (art. 26 alin. 2).
Aceste prevederi constitutionale se reflecta si in legislatia noastra penala. De pilda, in art.
196 C. pen. este incriminata fapta de divulgare a secretului profesional, in art. 197 C. pen. este
prevazuta si pedepsita infractiunea de viol, iar in art. 199 C. pen. este incriminata fapta de
seductie.
In legatura cu incriminarea faptelor de relatii sexuale intre persoane majore de acelasi
sex, Romania s-a aliniat la tendinta europeana (mai ales din Europa Occidentala) de a nu se mai

14
incrimina asemenea fapte, lucru ce vine in acord atat cu prevederile Conventiei europene, cat si
cu jurisprudenta instantaei europene.
Totodata, legea penala romana ofera, in mare masura, un cadru adecvat pentru
solutionarea spetelor similare celor cu care s-a confruntat Curtea Europeana.
In acest fel, cu privire la protectia vietii private a persoanelor care sufera de grave
tulburari psihice, la art. 197 alin. 1 fraza a doua C. pen., este incriminat actul sexual, de orice
natura, cu o persoana de sex diferit sau de acelasi sex, profitand de imposibilitatea acesteia de a
se apara ori de a-si exprima vointa. Cu toate ca, de regula, in asemenea situatii actiunea penala se
pune in miscare la plangerea prealabila a persoanei vatamate, conform art. 131 alin. 5 C. pen. in
cazul in care cel vatamat este o persoana lipsita de capacitate de exercifiu ori cu capacitate de
exercitiu restransa, actiunea penala se pune in miscare si din oficiu.

Inviolabilitatea domiciliului

Este cunoscut faptul ca romanii considerau locuinta ca un refugiu, un azil sacru al


persoanei. O lege speciala (lex Cornelia de injuriis) pedepsea nu numai patrunderea prin violenta
in locuinta unor persoane, dar si fapta unui particular de a smulge din locuinta pe cineva pentru
a-1 preda justitiei.
De asemenea, legislatia britanica numeste locuinta persoanei "fortareata sa", iar Revolutia
franceza proclama din primele clipe: "casa fiecarui cetatean este un loc inviolabil".
La randul lor, asa cum s-a precizat deja, Declaratia universala a drepturilor omului si
Pactul international cu privire la drepturile civile si politice proclama inviolabilitatea
domiciliului.
Conform prevederilor art. 8 din Conventia europeana, libertatea proprie include si dreptul
individului de a avea un domiciliu, adica un loc ales in mod liber, unde sa-si desfasoare viata
personala in mod permanent, la adapost de amestecul nedorit din partea altora.
Atat viata privata cat si viata de familie, precum si exercitiul dreptului la corespondentaa
sunt puternic conexate de domiciliul persoanei.
Mai mult, din perspectiva jurisprudentei Curtii Europene, notiunea de "domiciliu", in
sensul art. 8, dobandeste noi valente, largindu-si sfera de acoperire si asupra locului unde o

15
persoana isi desfasoara activitatea profesionala, precum si, in anumite limite, asupra sediilor si
agentiilor unei societati comerciale.
In sensul celor invocate mai inainte sunt si rezolvarile la care a ajuns Curtea de la
Strasbourg, in spetele Kopp contra Elvetiei (hotararea din 25 martie 1998) si Niemietz contra
Germaniei (hotararea din 16 decembrie 1992).
Astfel, in primul caz, instanta europeana a constatat ca sediile profesionale, cum ar fi
cabinetele de avocat (in speta cabinetul de avocati Kopp si asociatii), fac parte din domiciliul
persoanei, fiind cuprinse implicit in notiunea de viata privata. Asadar, masura luata de
autoritatile statului parat de a pune sub ascultare convorbirile profesionale ale reclamantului cu
clientii sai, aduce grave prejudicii dreptului de aparare si necesitatii de a respecta secretul
profesional in relatia dintre avocat si client, in aceste conditii exista o incalcare a dispozijiilor art.
8 din Conventia europeana.
Cu privire la cel de-al doilea caz, reclamantul (avocatul Niemietz) s-a plans ca perchezitia
efectuata de autoritatile judiciare la cabinetul sau de avocatura constituie o incalcare a
dispozitiilor art. 8 din Conventia europeana, ceea ce a lezat clientela cabinetului sau si reputatia
sa de avocat.
Guvernul german a contestat existenta unui amestec, motivand ca art. 8 delimiteaza in
mod peremptoriu intre viata privata si domiciliu, pe de o parte, si localurile profesionale, pe de
alta parte.
Referitor la vocabula engleza "home"cuprinsa in textul englez la art. 8, judecatoral
european a aratat ca in unele state contractante, printre care si Germania, se admite ca ea se
extinde la localurile profesionale. Mai mult, aceasta exegeza vine in acord deplin cu versiunea
franceza a textului, intrucat termenul de "domiciliu"are o conotatie mai larga decat "home"
(acasa) si poate include, de pilda, biroul unei persoane care desfasoara o profesie libera, cum este
si aceea de avocat.
De asemenea, Curtea Europeana a remarcat ca, in general, a interpreta cuvintele "viata
privata" si "domiciliu" ca incluzand anumite localuri sau activitati profesionale sau comerciale ar
raspunde obiectului si felului esential al art. 8.
Asa fiind, localul profesional poate intra in nofiunea de "domiciliu", in sensul
prevederilor art. 8, instanfa europeana de contencios al drepturilor omului considerand ca au fost
nesocotite aceste norme conventionale.

16
Tot potrivit Curtii Europene statele membre pot fi raspunzatoare pentru incalcarea acestui
drept si in situatia atingerilor grave ale mediului prin poluare de orice fel, aspect de natura a lipsi
persoana de bucuria folosirii domiciliului sau (a se vedea speta Lopez Ostra contra Spaniei,
precitata).
Intr-o alta speta Suragiu contra Romaniei (hotarea din 20 aprilie 2004, definitiva la 10
noiembrie 2004), reclamantul a sesizat la 7 octombrie 1998 Comisia Europeans, plangandu-se,
printre altele, de inactiunea autoritatilor in ceea ce priveste incetarea atingerilor aduse de terti
dreptului sau la respectarea domiciliului, astfel cum este garantat in art. 8.
Curtea Europeana a considerat ca autoritatile competente ale statului roman nu au depus
toate eforturile pentru a face sa inceteze atingerile aduse de catre terti, timp de cativa ani acestui
drept (perioada 13 noiembrie 1995, data la care autoritatile administrative desemnate sa aplice
legea privind fondul funciar i-au eliberat lui M. O. un titlu de proprietate asupra terenului pe care
se afla casa reclamantului, si pana la 18 mai 2001, cand reclamantului nu i s-au mai ingradit
drepturile la respectarea domiciliului).
Instanta internationala a observat ca, in rastimpul mentionat, toate plangerile penale ale
reclamantului privind violarea de domiciliu (art. 192 C. pen.) s-au incheiat cu solutii de
netrimitere in judecata, in pofida probelor testimoniale si a inscrisurilor de la dosar care
dovedeau vinovatia lui M. O. In plus, a retinut ca o controversa juridica privind validitatea
dreptului de proprietate al reclamantului asupra terenului aferent imobilului unde isi stabilise
domiciliul, nu poate exonera autoritatile de orice responsabilitati in ceea ce priveste ingradirile
repetate, din partea unor terti, ale dreptului garantat de art. 8 (de exemplu, intentia lui M. O. si a
familiei sale de a demola casa reclamantului).
De asemenea, autoritatile administratiei locale din Falticeni sunt cele care au creat si
intretinut controversa juridica, ca urmare a eliberarii catre un tert a unui al doilea titlu de
proprietate asupra terenului aferent casei reclamantului (titlu anulat la 6 octombrie 1999). In
acelasi timp, Curtea Europeana a retinut ca niciodata dreptul de proprietate al reclamantului
asupra imobilului de domiciliu nu a fost contestat de autoritati, de terti ori de Guvernul parat, si
ca prima sanctiune administrativa aplicata impotriva lui M. O. s-a dat abia la 18 mai 2001, cu
toate ca incalcarile aduse de acesta dreptului reclamantului la domiciliul sau se repetau aproape
zilnic de un an si jumatate.

17
In concluzie, instanta europeana a considerat ca, in acest fel, au fost nesocotite de catre
statul roman prevederile art. 8, prin neindeplinirea obligatiei pozitive de a depune toate eforturile
pentru a determina incetarea atingerilor aduse, de catre terti, acestui drept.
Relativ la felul in care este asigurat dreptul persoanei asupra domiciliului sau, Curtea
Europeana a statuat ca nu sunt incalcate dispozitiile art. 8 daca reclamantul a consimtit ca localul
sau, unde avea si domiciliul, sa fie perchezitionat spre a se cauta si retine filme si documente
care ar fi putut evidentia activitatea sa ilegala.
Cu referire la acest drept apreciem ca legislatia romana raspunde in cea mai mare parte
exigentelor Conventiei europene.

Astfel, Constitutia Romaniei stipuleaza ca "domiciliul si resedinta sunt inviolabile" si ca


nimeni nu poate patrunde sau ramane in domiciliul ori resedinta unei persoane fara invoirea
acesteia (art. 27 alin. 1).
In temeiul acestor dispozitii si urmarind sa ocroteasca libertatea persoanei si sub acest
aspect, legiuitorul a incriminat, in art. 192 alin. 1 C. pen., fapta de a patrunde fara drept, in orice
mod, intr-o locuinja, incapere, dependinta sau loc imprejmuit tinand de acestea, fara
consimtamantul persoanei care le foloseste, sau refuzul de a le parasi la cererea acesteia
(pedeapsa fiind inchisoarea de la 6 luni la 4 ani).
Preocuparea pentru apararea eficienta a inviolabilitatii domiciliului rezida si in
reglementarea formelor agravate ale infractiunii de violare de domiciliu. De pilda, se
sanctioneaza mai sever decat varianta tip de la art. 192 alin. 1 C. pen. fapta savarsita in
urmatoarele imprejurari (art. 192 alin. 2 C. pen.): de o persoana inarmata, de doua sau mai multe
persoane impreuna, in timpul noptii sau prin folosire de calitati mincinoase (pedeapsa este
inchisoarea de la 3 la 10 ani).
In practica noastra judiciara aceste dispozitii au fost interpretate in mod larg, spre a se
asigura eficienta ocrotirii domiciliului unei persoane. Astfel, s-a decis ca exista violare de
domiciliu si atunci cind o persoana patrunde fara drept prin escaladare intr-o camera in care
locuiau mai multe fete, intr-un internat scolar, chiar daca imobilul apartinea unei unitati publice;
la fel, daca proprietarul patrunde in locuinta chiriasului inainte de a fi pusa in executare hotararea
de evacuare a acestuia ori daca chiriasul avea ordin de repartitie asupra camerei; sau daca sotul

18
despartit de sotia sa si cu domiciliul flotant in alta parte, patrunde fara drept in fosta locuinta
comuna16.
De asemenea, in doctrina penala romana s-a apreciat ca notiunea de locuinta nu cuprinde
numai imobilele anume construite pentru a fi folosite ca atare (spre exemplu, casa, apartament,
camera), dar si orice contructie in care o persoana intelege sa-si traiasca viata, chiar daca nu ar
putea servi in mod normal acestui scop (cabana, bordei, barca impreuna cu cabina de locuit etc.).

Inviolabilitatea corespondentei
Art. 8 parag. 1 din Conventia europeana proclama dreptul persoanei de a-si comunica
prin scris, prin telefon ori pe cale radiotelefonica sau prin orice alte mijloace de comunicare
gandurile si opiniile sale fara a-i fi cunoscute de altii, cenzurate sau facute publice.
In consecinta art. 8 ocroteste toate tipurile de corespondenta, inclusiv cea din zilele
noastre - comunicarea prin mijloace electronice.
Acest drept este stipulat si in art. 12 din Declaratia universala a drepturilor omului,
precum si in art. 17 din Pactul international cu privire la drepturile civile si politice.
Se stie ca, in decursul istoriei, deschiderea corespondentei a fost folosita deseori ca
mijloc secret de informare de catre guvernanti. Saint-Simon, in memoriile sale, arata ca "cel mai
cumplit dintre toate mijloacele prin care regele Ludovic al XlV-lea a fost timp de mai multi ani
informat -inainte ca aceasta sa se bage de seama - a fost acela de a deschide scrisorile".
Cu privire la corespondentaa scrisa un interes aparte prin raportare la prevederile art. 8,
atat in doctrina, cat si in jurisprudent instantaelor de la Strasbourg, 1-a constituit dreptul la
corespondenta in situatii cu caracter special, cum ar fi corespondentaa detinutilor ori a
persoanelor internate in institutii medicale specializate, datorita starii lor psihice.
Necesitatea respectarii acestui drept al persoanei rezulta si din deciziile pronuntate de
Curtea Europeana.
Spre exemplu, in cauza Messina contra Italiei, reclamantul s-a plans ca in timpul
detentiei sale, a intampinat unele greutati in legatura cu expedierea si primirea corespondentei.
Analizand aceasta sesizare instanta europeana a constata ca in timp ce reclamantul
sustine ca nu a primit o parte din corespondentaa adresata lui, dimpotriva guvernul italian
16
Practica judiciara, vol. III, coordonatori George Antoniu si Constantin Bulai, Ed. Academiei Romane, Bucuresti,
1992, p. 84-86.

19
motiveaza ca i s-a predat detinutului intreaga corespondentaa, aceasta rezultand din registrul cu
scrisorile primite de detinut.
Curtea Europeana a apreciat ca probele prezentate de guvernul statului parat nu sunt
convingatoare si ca atare au fost incalcate prevederile art. 8, statul italian fiind obligat sa
plateasca reclamantului suma de 5 milioane de lire italiene pentru dauna morala suferita.
Ramanand in acelasi registru tematic, relevam ca intr-o alta cauza, si anume Petra contra
Romaniei (hotararea din 23 septembrie 1998) insanta europeana de contencios al drepturilor
omului a constatat realizarea verificarii corespondentei scrise a detinutului fara nicio decizie
judiciara luata in acest sens si fara existenta posibilitatii depunerii unei plangeri impotriva acestei
masuri, refinand, in acest fel, incalcarea de catre statul parat a prevederilor art. 8 chiar prin
impiedicarea reclamantului de a purta correspondent atat cu Comisia Europeana, cat si cu familia
sa, precum si cu autoritatile publice interne.
In mod asemanator, in speta Silvestru Cotlet impotriva Romaniei (hotararea din 3 iunie
2003), Curtea Europeana a constatat incalcarea de catre autoritatile romane a prevederilor art. 8
din Conventia europeana prin: refuzul de a pune la dispozitia detinutilor cele necesare pentru
corespondentaa acestora cu instantaele de la Strasbourg; deschiderea corespondentei
reclamantului detinut destinate Comisiei Europene si Curtii Europene ori cea provenind de la
aceste instantae; intarzierea in sosirea si expedierea corespondentei reclamantului destinate
Comisiei Europene.
Tot Curtea Europeana a decis ca se incalca prevederile art. 8 in legatura cu dreptul
individului la respect asupra corespondentei, daca se iau masuri de cenzurare a corespondentei pe
care petitionarul o trimite din penitenciar, inclusiv corespondentaa adresata avocatului sau ori
Comisiei europene (instanta europeana acordand o atentie deosebita confidentialitatii
corespondentei unui detinut cu avocatul sau ori cu organele Conventiei europene), ori daca nu se
transmite corespondenta unei persoane in timpul detinerii provizorii.
In cazul A. contra Frantei17, Curtea Europeana a analizat plangerea doamnei A., medic
cardiolog din Paris, care a fost acuzata de instigare la omor, retinandu-se ca ar fi indemnat pe
numitul M. Gehrking sa ucida o anumita persoana. Cel instigat a denuntat fapta autoritatilor si
pentru a face dovada afirmatiilor sale, a chemat la telefon din biroul comisarului de politie pe

17
Constantin Paun, Practica judiciara a Curtii Europene a Drepturilor Omului, Revista de drept penal nr. 1/1994,
p.151-152.

20
inculpata, convorbirea fiind inregistrata. Judecatorul de instructie a dat o ordonanta de
neurmarire, motivand ca nu sunt suficiente probe de vinovatie a inculpatei.
Adresandu-se Curtii de la Strasbourg, reclamanta a sustinut ca prin inregistrarea fara
consimtamantul sau a convorbirii particulare pe care a avut-o cu martorul M. Gehrking,
autoritatile franceze au incalcat prevederile art. 8 din Conventia europeana.
Curtea Europeana, pe baza celor aratate, in unanimitate, a considerat ca inregistrarea
convorbirii mentionate constituie o ingerinta in viata privata a reclamantei, astfel ca statul
francez trebuie sa raspunda platind o suma de bani care sa constituie o satisfactie echitabila
pentru prejudiciul moral suferit de petitionara.
Anumite incalcari ale libertatii de comunicare se petrec si in alte fari. Spre exemplu, in
Spania, o foarte cunoscuta afacere de interceptare ilegala de radiotelefoane - inclusiv Cel al
regelui - a dus la inlSturarea sefului serviciilor secrete (Cesid), iar in Marea Britanie adeseori
pricipele Charles, ca si prima sa sotie, au fost supusi unor interceptari neautorizate.
Pe linia respectarii art. 8 din Conventia europeana si pentru a afla adevarul asupra unor
incalcari grave ale textului indicat, Curtea de Casatie si Justitie a Frantei a decis la data de 4
martie 1997, continuarea anchetei in cazul interceptarii ilegale a convorbirilor telefonice operate
de serviciul antiterorism al fostului presedinte Francois Mitterand, in perioada 1983-1986.
Printre cei interogati s-a aflat si fostul consilier-sef al presedintelui Gilles Menage,
precum si consilierul-sef al premierului din acea perioada, Laurent Fabius.
Ocrotirea inviolabilitatii corespondentei este stipulata si in Constitutia Romaniei. In art.
28, se prevede explicit ca "secretul scrisorilor, al telegramelor, al altor trimiteri postale, al
convorbirilor telefonice si al celorlalte mijloace legale de comunicare este inviolabil".
De asemenea, sub denumirea marginala "Violarea secretului corespondentei", in art. 195
C. pen. este incriminata fapta de "deschiderea unei corespondente adresate altuia, ori
interceptarea unei convorbiri sau comunicari efectuate prin telefon, telegraf sau prin alte
mijloace de transmitere la distanta, fara drept", iar in alin. 2 al art. 195 C. pen., sunt incriminate
faptele "de sustragere, distrugere sau retinere a unei corespondente, precum si divulgarea
continutului unei corspondente, chiar atunci cand a fost trimisa, deschisa sau a fost deschisa din
greseala, ori divulgarea continutului unei convorbiri sau comunicari interceptate, chiar in cazul in
care faptuitorul a luat cunostinta de aceasta din greseala sau din intamplare". Fapta incriminata la
art. 195 C. pen. se sanctioneaza cu inchisoare de la 6 luni la 3 ani.

21
In doctrina penala s-a interpretat dispozitia citata in sensul ca sanctionarea faptuitorului
nu este conditionata de continutul sau forma corespondentei; de asemenea, este indiferent modul
cum corespondenta a ajuns la destinatie (printr-un serviciu public ori prin bunavointa unei
persoane).
In conceptia doctrinei romane pot sa deschida corespondenta altei persoane parintii,
educatorii, profesorii si, in genere, persoanele care se ocupa si au sarcina de a asigura buna
desfasurare a procesului de educatie si de instruire a minorilor, ori de cate ori exista indicii ca
prin continutul sau o corespondenta ar pune in pericol dezvoltarea morala a minorului.
Sunt in drept sa procedeze la deschiderea corespondentei trimise unui inculpat organele
judiciare (instanta de judecata la propunerea procurorului, in cursul urmaririi penale, sau din
oficu in cursul judecatii, iar in cazuri urgente si temeinic justificate si procurorul, care este
obligat sa informeze de indata despre aceasta instanta, conform art. 98 C. pr. pen.), administratia
penitenciarelor pentru cei care se afla in executarea pedepselor; la fel persoanele imputernicite
chiar de destinatar ori chiar de expeditor pot deschide corespondenta (de pilda, cei care
indeplinesc lucrari de secretariat, sau cei care ajuta pe o persoana bolnava sa-si citeasca
corespondenta)18.
In legatura cu cenzurarea corespondentei persoanelor aflate in stare de arest preventiv sau
de detinere, in doctrina penala romana mai recent s-a apreciat, in mod corect, ca potrivit Legii nr.
23/1969 privind executarea pedepselor, republicata si a Regulamentului privind executarea unor
pedepse si a masurii arestarii preventive, atat persoanele arestate preventiv cat si cele detinute in
executarea pedepsei aveau dreptul de a primi si transmite corespondenta particulara in anumite
limite.
De exemplu, in conformitate cu art. 40 alin. 1 din Legea nr. 23/1969, republicata
persoanele aflate in arest preventiv puteau trimite scrisori inchise numai organului care
efectueaza urmarirea penala, procurorului, procurorului sef al unittii de procuratura, procurorului
ierarhic superior al acestuia, precum si altor organe.
Cu referire la cei condamnati aflati in executarea pedepsei inchisorii, potrivit art. 20 din
acelasi act normativ, corespondenta al carei continut era apreciat de comandantul penitenciarului
ca necorespunzator procesului de reeducare a condamnatului se retinea, iar, daca era cazul, se
inainta organelor competente.
18
V. Dongoroz si colaboratorii, Explicatii teoretice ale Codului Penal Roman, Partea speciala, Vol. III, Ed.
Academiei, Bucuresti, 1971, p. 332-334.

22
Din aceste prevederi reiese fara niciun dubiu ca administratia penitenciarului a exercitat,
pana de curand, o verificare a corespondenta celor arestati preventiv si a celor aflati in executarea
condamnarii, lucru ce era contrar prevederilor art. 8 din Conventia europeana.
In scopul punerii de acord a legislatiei penale romane cu prevederile art. 8, unii autori
romani, cu drept cuvant, au sugerat modificarea legii de executare a pedepselor, in sensul de a se
stipula, explicit, "posibilitatea persoanelor arestate preventiv sau condamnate de a purta
corespondenta - in limitele apreciate de autoritati - dar fara a fi controlata de vreun organ".
In acest sens un pas inainte s-a facut prin O.U.G. nr. 56/2003 privind unele drepturi ale
persoanelor aflate in executarea pedepselor , dar mai ales prin noul act normativ in materia
executarii pedepselor si a masurilor dispuse de organele judiciare in cursul procesului penal, si
anume Legea nr. 275/2006, care raspunde in mare masura atat exigentelor art. 8 din Conventia
europeana, cat si solutiilor pronuntate de Curtea Europeana in acest domeniu.
Astfel, dreptul la corespondenta al persoanelor aflate in executarea pedepselor privative
de libertate este garantat (art. 45 alin. 1). De asemenea, corespondenta are caracter confidential si
nu poate fi deschisa sau refinuta decat in limitele si conditiile prevazute de lege (art. 45 alin. 2).
Corespondenta condamnatilor poate fi deschisa, fara a fi citita, in prezent acestora, in
scopul prevenirii introducerii in penitenciar, prin intermediul acesteia a drogurilor, a substantelor
toxice, explozibililor sau a altor asemenea obiecte a caror detinere este interzisa (art. 45 alin. 3).
Mai mult, conform prevederilor art. 4 coroborate cu cele ale art. 5 din Legea nr. 275/2006,
corespondenta persoanei aflate in executarea pedepsei privative de libertate poate fi deschisa si
retinuta daca exista indicii temeinice cu privire la savarsirea unei infractiuni, si numai pe baza
dispozitiilor emise, in scris si motivat, de catre judecatorul delegat pentru executarea pedepselor
privative de libertate.
Consideram ca o prevedere foarte important, in sensul adaptarii legislatiei romanesti la
exigentele Conventiei europene, este cea inscrisa la art. 45 alin. 6, potrivit careia dispozitiile
privind deschiderea si retinerea corespondentei nu se aplica in cazul corespondentei
condamnatului cu aparatorul, cu organizatiile neguvernamentale care isi desfasoara activitatea in
domeniul protectiei drepturilor omului, precum si cu instante sau organizatiile internationale a
caror competent este acceptata ori recunoscuta de Romania (dintre acestea facand parte, evident,
si Curtea Europeana, n. n.).

23
In acelasi timp, legea, in art. 46, stipuleaza si masuri pentru asigurarea exercitarii
dreptului condamnatului la corespondenta, cum ar fi: punerea la dispozitia condamnatului a
materialelor necesare pentru realizarea corespondentei, amplasarea de cutii postale in interiorul
penitenciarului etc.
Cu referire la dreptul la convorbiri telefonice, art. 47 din lege prevede ca persoanele
aflate in executarea pedepselor privative de libertate au dreptul sa efectueze convorbiri telefonice
de la telefoanele publice cu cartel, instalate in penitenciare, iar aceste convorbiri au un caracter
confidential, efectuandu-se sub supraveghere vizuala.
In fine, dispozitiile referitoare la dreptul la corespondenta si la dreptul la convorbiri
telefonice se aplica in mod corespunzator persoanelor retinute sau arestate preventiv, in masura
in care nu contravin dispozitiilor prevazute in Titlul V, intitulat "Executarea masurilor preventive
privative de libertate".
Relativ la interceptarea corespondentei primite sau transmise de o persoana, consideram
ca modificarile aduse art. 98 C. pr. pen. combinat cu art. 911 C. pr. pen. prin Legea nr. 281/2003
si prin Legea nr. 356/2006 pentru modificarea si completarea Codului de procedura penala,
precum si pentru modificarea altor legi," raspund mai bine exigentelor impuse de solutiile
promulgate de Curtea Europeana in materie, prin aceea ca prevad pe langa posiblitatea organului
judiciar de a dispune asemenea masuri, si garantii efective ca aceste modalitati de investigare vor
fi folosite numai in scopurile propuse si numai in limita necesara atingerii acestora, iar nu in mod
abuziv.
Astfel, interceptarea corespondentei, ca si interceptarea si inregistrarea convorbirilor sau
comunicarilor efectuate prin telefon ori prin orice mijloc electronic de comunicare se vor realiza
"cu autorizarea motivata a judecatorului, la cererea procurorului care efectueaza sau
supravegheaza urmarirea penala, in conditiile prevazute de lege, daca sunt date sau indicii
temeinice privind pregatirea sau savarsirea unei infractiuni pentru care urmarirea penala se
efectueaza din oficiu, iar interceptarea si inregistrarea se impun pentru stabilirea situatiei de fapt
ori pentru ca identificarea sau localizarea participantilor nu poate fi facuta prin alte mijloace ori
cercetarea ar fi mult intarziata".
Totodata, "autorizatia se da pentru durata necesara interceptarii si inregistrarii, dar nu mai
mult de 30 de zile, in camera de consiliu, de un judecator de la instanta careia i-ar reveni
competent sa judece cauza in prima instata sau de la instanta corespunzatoare in grad acesteia in

24
a carei circumscriptie se afla sediul parchetului din care face parte procurorul care efectueaza sau
supravegheaza urmarirea penala. Autorizatia poate fi reinnoita, inainte sau dupa expirarea celei
anterioare, in aceleasi conditii, pentru motive temeinic justificate, fiecare prelungire neputand
depasi 30 de zile. Durata totala a interceptarilor (inclusiv a celor privind corespondenta n. n.) si
inregistrarilor autorizate, cu privire la aceeasi persoana si la aceeasi fapta, nu poate depasi 120 de
zile".
O prevedere foarte importanta privind alinierea legislatiei noastre procesual penale la
exigentele Conventiei europene si la jurisprudentei Curtii Europene este cea cuprinsa in art. 91
alin. 6 C. pr. pen., conform careia "inregistrarea convorbirilor (inclusiv interceptarea
corespondentei, n. n.) dintre avocat si partea pe care o reprezinta sau asista in proces nu poate fi
folosita ca mijloc de proba decat daca din cuprinsul acesteia rezulta date sau informatii
concludente si utile privitoare la pregatirea sau savarsirea de catre avocat a unei infractiuni dintre
cele prevazute la alin. 1 si 2 (ale art. 9 PC. pr. pen., n. n.)".
Astfel, aceasta prevedere raspunde unor propuneri facute de-a lungul timpului in
literatura noastra juridica de specialitate, in sensul elaborarii si adoptarii unei reglementari mai
concrete a interceptarii liniilor telefonice si a deschiderii corespondentei, mai ales in ceea ce
priveste relatia avocat-client, pentru ca asemenea ingerinte ale autoritatii sa corespunda cerintelor
Conventiei Europene19.

Consideratii generale asupra limitarilor dreptului persoanei la


respectarea vietii private si de familiei
In art. 8 parag. 2 din Conventia europeana sunt prevazute si unele limitari posibile ale
drepturilor stipulate in parag. 1 al art. 8. Aceste restrangeri sunt admise numai in masura in care
sunt prevazute de lege si daca ele constituie o masura care, intr-o societate democratica, este
necesara pentru securitatea nationala, siguaranta publica, bunastarea economica a tarii, apararea
ordinii si prevenirea faptelor penale, protejarea sanatatii sau a moralei, ori protejarea drepturilor
si libertatilor altora.
Disopzitiile art. 53 alin. 1 si 2 din Constitutia Romaniei sunt concordante cu normele
conventionale invocate in alineatul precedent. Astfel, legea noastra fundamentala stipuleaza

19
Constantin Paun, Practica judiciara a Curtii Europene a Drepturilor Omului, Revista de drept penal nr. 3/1998, p.
155-156.

25
cazurile cand este justificata o anumita restrangere a exercitiului unor drepturi si libertati
(inclusiv a celor referitoare la viata privata, familiala, la domiciliu si la corespondenta).
Aceasta limitare se face numai prin lege si numai daca se impune, dupa caz, pentru:
apararea securitatii nationale, a ordinii, a sanatatii ori a moralei publice, a drepturilor si a
libertatilor cetatenilor; desfasurarea procesului penal, prevenirea consecintelor unei calamitati
naturale, ale unui dezastru ori ale unui sinistral deosebit de grav. Restrangerea trebuie sa fie
necesara intr-o societate democratica, sa fie proportionala cu situatia care a generat-o si sa nu
aduca atingere existentei dreptului sau libertatii.
In privinta libertatii vietii de familie, de pilda, unele limitari sunt impuse de exigentele
moralei si asigurarii unei vieti familiale sanatoase. Ele sunt expresii ale apararii vieti de familie.
Constitutia Romaniei in art. 48 alin. 1 prevede ca "familia se intemeiaza pe casatoria liber
consimtita intre soti, pe egalitatea acestora si pe dreptul si indatorirea parintilor de a asigura
cresterea, educatia si instruirea copiilor".
Sub acest aspect legea penala romana incrimineaza fapta de bigamie (art. 303 C. pen.), ca
manifestare care aduce atingere relatiilor de familie, precum si faptele de abandon de familie (art.
305 C. pen.), de rele tratamente aplicate minorului (art. 306 C. pen.) si de nerespectarea
masurilor privind incrediintarea minorului (art. 307 C. pen.), ca manifestari care aduc atingere
relatiilor de familie sub aspectul nerespectarii obligatiilor legale, care revin sotilor si parintilor.
Viata intima a persoanei suporta si ea o serie de limitari justificate potrivit art. 8 parag. 2
din Conventia Europeana.
Amintim aici incriminarea actului sexual cu un minor (art. 198 C. pen.), a perversiunii
sexuale (art. 201 C. pen.), a coruptiei sexuale (art. 202 C. pen.), a incestului (art. 203 C. pen.), a
traficului de stupefiante si de substante toxice, a contaminarii venerice si a transmiterii
sindromului imunodeficitar dobandit (art. 309 C. pen.), a prostitutiei (art. 328 C. pen.), a
proxenetismului (art. 329 C. pen.), a cersetoriei (art. 326 C. pen.), a jocului de noroc (art. 330 C.
pen.), manifeste care contravin principiilor de decenta si moralitate a vietii sexuale, care aduc
atingere sanatatii publice ori pun in pericol moralitatea publica.
In literatura si doctrina noastra penala s-a relevat ca unele dintre faptele incriminate la
care am facut trimitere mai inainte, ca de exemplu, raspandirea de materiale obscene, prostitutia
ori jocul de noroc, care desi restrang libertatea persoanei, "in alte legislatii asemenea fapte sunt

26
mai nuantate incriminate, ceea ce le face intr-o anumita viziune, mai compatibile cu prevederile
art. 8 din Conventie20.
Totodata, art. 106 C. pr. pen. permite efectuarea perchezitiei corporale a persoanei in
anumite situatii.
Aspectele infatisate evidentiaza faptul ca viata privata a persoanei este ocrotita de legea
penala romana numai in anumite conditii si numai daca nu sunt aduse atingeri unor
comandamente superioare.
De asemenea, inviolabilitatea domiciliului nu poate opri cursul justitiei, nu poate servi ca
mijloc de protejare a raufacatorilor, nu poate duce la imposibilitatea luarii masurilor necesare
pentru salvarea vietii sau averii unei persoane, ori pentru apararea securitatii nationale si a ordinii
publice.
Legea fundamentaia prevede in art. 27 alin. 2 situatiile in care legea ordona, pentru
aplicarea ei, sa se patrunda in locuinta unei persoane, si anume: pentru executarea unui mandat
de arestare sau a unei hotarari judecatoresti; pentru inlaturarea unei primejdii privind viata,
integritatea fizica sau bunurile unei persoane; pentru apararea securitatii nationale sau a ordinii
publice; pentru prevenirea raspandirii unei epidemii.
Avand in vedere implicatiile juridice, morale dar si sociale ale perchezitiilor domiciliare,
Constitutia Romaniei stipuleaza in art. 27 alin. 3 si 4 ca perchezitiile pot fi ordonate exclusiv de
judecator si ca pot fi efectuate numai in formele prevazute de lege, iar in timpul noptii acestea
sunt interzise, in afara de cazul infractiunilor flagrante. Mai mult, conform art. 100 alin. 6 C. pr.
pen. perchezitia domiciliara nu poate fi dispusa inainte de inceperea urmaririi penale.
De asemenea, potrivit art. 100 - 105 C. pr. pen., este permisa, in conditiile prevazute de
lege, perchezitionarea domiciliului, cand exista indicii temeinice ca efectuarea acesteia este
necesara pentru descoperirea si strangerea probelor.
In plus, conform dispozitiilor art. 104 alin. 5 C. pr. pen., este interzisa efectuarea in
acelasi timp cu perchezitia a oricaror acte procedurale in aceeasi cauza, care prin natura lor
impiedica persoana la care se face perchezitia sa participe la perchezitie".
In acest sens sunt sj orientarile Curtii Europene. Asa, de pilda, in cazul Murray contra
Angliei3*1 reclamantii s-au plans impotriva patrunderii fara drept si a perchezitionarii
domiciliului familial de catre organele militare. Instanta europeana a decis ca ingerintele armatei

20
George Antoniu si colaboratorii, op. cit., p. 310.

27
in exercitarea de catre reclamanti a drepturilor lor la viaja privata sj de familie, precum sj a
domiciliului lor erau justificate, fiind in conformitate cu prevederile art. 8 parag. 2 din Conventia
Europeana.
In primul rand, arata instanta internationala, masura reclamata era "prevazuta de catre
lege", si se urmarea realizarea scopului legitim, acela de a preveni savarsirea de infractiuni; ca
atare masura aparea ca necesara intr-o societate democratica.
Instanta europeana de contencios al drepturilor omului subliniaza, in al doilea rand,
necesitatea pentru stat de a lua masuri eficiente pentru a preveni agresiunile teroriste, necesitate
care tine seama de responsabilitatea care revine guvernului ales intr-o societate democratica de a
asigura protectia cetatenilor si a institutiilor statului de drept impotriva amenintarilor
organizatiilor teroriste, precum si de a lua masuri preventive de arestare a persoanelor banuite de
savarsirea infractiuni lor de terorism.
In al treilea rand patrunderea in domiciliu si perchezitionarea acestuia s-au efectuat prin
mijloace legale, iar aceste mijloace nu sunt disproportionate in raport cu scopul legitim urmarit.
Intr-o alta speta, Laskey, Jaggard si Brown contra Angliei (hotararea din 19 februarie
1997), reclamantii au sesizat fosta Comisie Europeana la 14 decembrie 1992, invocand, printre
altele, ca au fost nesocotite dispozitiile art. 8 din Conventia Europeana.
In fapt, in anul 1987, mai multe casete video inregistrate dupa reuniuni cu caracter
sadomasochist, implicand pe reclamanti si pe alti 44 de homosexuali, au cazut in mainile politiei
cu prilejul efectuarii unei anchete de rutina asupra altor chestiuni. Inculpatii si alte persoane au
fost trimisi in judecata pentru comiterea mai multor infractiuni, cum ar fi loviri si vatamari
corporale provocate in timpul practicilor sado-masochiste care s-au derulat pe o perioada de zece
ani.
La data de 19 decembrie 1990 reclamantii au fost condamnati la diferite pedepse cu
inchisoare, pedepse care au fost reduse substantial de instanta de apel.
Potrivit concluziilor Curtii Europene in cauza practicile sado-masochiste au antrenat un
grup mare de oameni, asemenea practici avand loc in mai multe camere echipate special, iar
sedintele erau inregistrate pe casete video distribuite prin membrii grupului.
Vazand aceste circumstante, instanta europeana a precizat ca nu toate practicile
mentionate in aceasta cauza fac parte din sfera vietii private.

28
Referitor la legitimitatea ingerintelor autoritatilor, Curtea Europeana a considerat ca, in
asemenea situatii, autoritatile nationale sunt suverane in aprecierea lor, statul putand sa
foloseasca legea penala si impotriva unor practici care atrag prejudicii corporale, indiferent ca
acestea se savarsesc intr-un cadru sexual sau nu.
De asemenea, Curtea de la Strasbourg a stabilit ca reclamantii s-au dedat la practici care
au produs leziuni coporale, si nu simple rani trecatoare, asa cum pretind acestia.
In aceste conditii ratiunile invocate de autoritati, pentru a justifica masurile luate, apar ca
pertinente si suficiente.
Cu privire la faptul daca aceste masuri au fost proportionate cu scopul legitim urmarit,
din actele dosarului cauzei reiese ca practicile sado-masochiste s-au desfasurat de-a lungul unei
perioade mari de timp, si ca ele au avut un caracter organizat.
Fata si de imprejurarea ca pedepsele aplicate inculpatilor au fost ulterior reduse de instanta
de apel, Curtea Europeana a apreciat ca masurile luate impotriva reclamantilor n-ar putea fi
considerate disproportionate.
In concluzie, instanta internationala mentionata a considerat ca autoritatile nationale erau
in drept sa traga la raspundere pe reclamanti, iar condamnarea lor constituie o masura necesara
intr-o societate democratica, pentru a pastra sanatatea membrilor acesteia.
Pentru aceste motive, in unanimitate, s-a decis ca nu exista o violare a art. 8 din
Conventia Europeana.
Solutia Curtii Europene este in acord cu legislatia penala romana. In masura in care in
cadrul practicilor sado-masochiste s-au produs vatamari corporale grave, asemenea fapte
conform art. 182 C. pen. (Vatamarea corporala grava) constituie o infractiune care se urmareste
din oficiu.
Chiar daca s-ar fi produs loviri si vatamari mai usoare, caracterul organizat al practicilor
sado-masochiste releva existenta unei asocieri in vederea comiterii de infractiuni contra
integritatii corporale a membrilor grupului respectiv, astfel ca faptele ar putea fi incadrate in art.
323 C. pen. (Asocierea pentru savarsirea de infractiuni). Pericolul acestei fapte consta in simplul
act al asocierii in scopul aratat, neinteresand mobilul comiterii unor asemenea fapte (satisfacerea
apetitului sexual), deoarece legea nu pretinde existent unui mobil anume pentru savarsirea
acestor fapte.

29
Tot asa, fapta de detinere ori de raspandire, chiar in cadrul unui grup restrans de
persoane, a casetelor video cu inregistrarea practicilor sado-masochiste, intruneste elementele
constitutive ale infractiunii de raspandire de materiale obscene (art. 325 C. pen.). Nu intereseaza
daca raspandirea a avut loc in mod oneros sau gratuit, si nici mobilul cu care a fost comisa fapta.
Principiul inviolabilitatii corespondentei (inclusiv componenta sa relativ mai noua care
este corespondenta electonica) si a convorbirilor telefonice ar putea cunoaste, de asemenea,
restrangeri. Sub acest aspect, atat in legislatia tarilor democratice, cat si in practica judiciara s-a
evidentiat ca exercitarea acestei libertati comporta o restrangere ori de cate ori interesul justitiei o
pretinde, si anume in vederea descoperirii infractiunilor si infractorilor.
Acest drept de a obtine, refine, citi si folosi in procesul penal corespondenta care vine si
care pleaca de la persoanele invinuite de savarsirea unor fapte penale, trebuie insa sa fie prevazut
de lege, realizat dupa o procedura stricta si numai pe baza aprobarii organului judiciar
competent, si cu respectarea tuturor drepturilor persoanei, mai ales a drepturilor la viata
familiala, intima si privata.
Din acest punct de vedere in art. 98 alin. 1 C. pr. pen. se stipuleaza: "Instanta de judecata,
la propunerea procurorului, in cursul urmaririi penale, sau din oficiu, in cursul judecatii, poate
dispune ca orice unitate postala sau de transport sa retina si sa predea scrisorile, telegramele si
orice alta corespondenta, si obiectele trimise de invinuit sau inculpat, ori adresate acestuia, fie
direct, fie indirect".
In art. 91 alin. 2 C. pr. pen. se precizeaza si situatiile in care pot fi autorizate aceste
interceptari si inregistrari, si anume: "in cazul infractiunilor contra sigurantei nationale
prevazute de Codul penal si de alte legi speciale, precum si in cazul infractiunilor de trafic de
stupefiante, trafic de arme, trafic de persoane, acte de terorism, spalare a banilor, falsificare de
monede sau alte valori, in cazul infractiunilor prevazute de Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea,
descoperirea si sanctionarea faptelor de coruptie, cu modificarile si completarile ulterioare, in
cazul unor alte infractiuni grave ori al infractiunilor care se savarsesc prin mijloace de
comunicare electronica".
Asemenea interceptari si inregistrari pot fi facute si la cererea motivata a persoanei
vatamate privind convorbirile ori comunicarile efectuate de aceasta prin telefon sau prin orice
mijloace electronice de comunicare, indiferent de natura infractiunii ce formeaza obiectul
cercetarii, cu autorizarea judecatorului (art. 91 alin. 8 C. pr. pen.).

30
Despre efectuarea interceptarilor si inregistrarilor mentionate procurorul sau lucratorul
din cadrul politiei judiciare delegat de procuror intocmeste un proces-verbal (acesta fiind
certificat pentru autenticitate de procurorul care efectueaza sau supravegheaza urmarirea penala
in cauza), la care ataseaza, in plic sigilat, o copie a suportului care contine inregistrarea
convorbirii. Suportul original se pastreza la sediul parchetului, in locuri speciale, in plic sigilat, si
va fi pus la dispozitia instantei, la solicitarea acesteia.
De asemenea, conditiile si modalitatile de efectuare a interceptarilor si inregistrarilor mai
inainte mentionate sunt aplicabile, in mod corespunzator, si in cazul inregistrarilor in mediul
ambiental, localizarii sau urmSririi prin GPS ori prin alte mijloace electronice de supraveghere.
Totodata, constituie mijloace de proba si inregistrarile de imagini, cu respectarea
prevederilor procedurale invocate mai sus, cu precizarea ca procedura de certificare a acestora
este cea stipulata in cazul interceptarilor si inregistrarilor convorbirilor sau comunicarilor, cu
exceptia redarii in forma scrisa, dupa caz.
La fel, Legea privind siguranta nationala a Romaniei nr. 51/1991 prevede in art. 13 ca in
cazul unei amenintari la adresa sigurantei nationale, se poate solicita procurorului, cu respectarea
prevederilor codului de procedura penala, autorizarea efectuarii unor acte, in scopul culegerii de
informatii, constand in interceptarea comunicatiilor, cautarea unor informatii, documente sau
inscrisuri pentru a caror obtinere este necesar accesul intr-un loc, la un obiect sau deschiderea
unui obiect; ridicarea si repunerea la loc a unui obiect sau document, examinarea lui, extragerea
informatii lor pe care acestea le contin, cat si inregistrarea, copierea sau obtinerea de extrase prin
orice procedee; instalarea de obiecte, intretinerea si ridicarea acestora din locurile in care au fost
depuse.
Legea stipuleaza insa ca mijloacele de obtinere a informatiilor necesare sigurantei
nationale nu trebuie sa lezeze, in niciun fel, drepturile si libertatile fundamentale ale cetatenilor,
viata particulara, onoarea sau reputatia lor ori sa-i supuna la ingradiri ilegale.
Astfel, orice cetatean care se considera vatamat in drepturile sau libertatile sale poate
sesiza oricare din comisiile permanente pentru apararea si asigurarea ordinii publice ale celor
doua camere ale Parlamentului (art. 16 alin. 3).

31
BIBLIOGRAFIE

1. Bianca Selejan-Gutan, Protectia europeana a drepturilor omului, Ed. All Beck,


Bucuresti, 2004;

2. Corneliu Barsan, Conventia europeana a drepturilor omului. Comentariu pe articole.


Vol. I. Drepturi si libertati., Ed. C.H. Beck, Bucuresti;

32
3. Eliodor Tanislav, Dreptul la intimitate, Ed. Eminescu, Bucuresti, 1997;

4. V. Duculescu, Protectia juridical a drepturilor omului, Ed. Lumina Lex, Bucuresti;

5. George Antoniu, Implicatii penale ale Constitutii Europene, Revista de drept penal nr.
3/2005;

6. Practica judiciara, vol. III, coordonatori George Antoniu si Constantin Bulai, Ed.
Academiei Romane, Bucuresti, 1992;

7. Constantin Paun, Practica judiciara a Curtii Europene a Drepturilor Omului, Revista de


drept penal nr. 1/1994;

8. Constantin Paun, Practica judiciara a Curtii Europene a Drepturilor Omului, Revista de


drept penal nr. 3/1998.

33