Sunteți pe pagina 1din 110

DREPT PROCESUAL

CIVIL
LECTOR UNIV. DR. MIRELA STANCU
PROF. UNIV. DR. TRAIAN-CORNEL BRICIU

2017
ANUL 4. SEMESTRUL 1. SERIA 3.
CURSUL 1 TEORIA GENERALA A PROCESULUI CIVIL
PROCESUL CIVIL - o activitate care se desfășoară în timp, având ca specific faptul ca se desfășoară de către
anumiți participanți (instanță, părți, avocați, martori etc.) în vederea protejării drepturile subiective civile
recunoscute de lege și a intereselor legitime, precum și apărărilor părților.

Aceasta activitate cuprinde 2 faze:


1. JUDECATA - în măsura în care exista un litigiu trebuie sa intervină o forță (externa) care sa tranșeze
litigiul respectiv - statul prin intermediul justiției. Faza judecății nu termina procesul civil.
2. EXECUTAREA SILITA - faza realizata de către organele statului ca urmare a judecății.

ETAPELE JUDECĂȚII
 Etapa scrisa - cererile părților, întâmpinare, răspuns la întâmpinare etc.
 Etapa cercetării procesului - se administrează probele și se soluționează excepțiile procesuale.
 Etapa dezbaterilor - fiecare parte își susține argumentele.
 Etapa deliberării - nu are loc în prezenta părților.
 Etapa pronunțării soluției - de regula are loc în ședință publica, nefiind obligat (se înscrie soluția intr-un
registru special, în ipoteza amânării pronunțării).

PĂRȚILE PROCESULUI CIVIL


o Reclamant - cel care declanșează procesul civil, care face cererea de chemare în judecata
o Parat - cel care se apără
o Terți - alte persoane decât reclamantul și paratul de care se leagă procesul civil:
- Intervenientul principal
- Intervenient accesoriu
- Chemat în garanție
- Intervenient forțat
Calea de atac ordinara - apelul.
o Apelant - cel care face apel
o Intimat - împotriva căruia se face apel

Calea de atac extraordinara - recurs.


o Recurent
o Intimat

În fata executării silite:


o Creditor
o Debitor

NORMELE DE DREPT PROCESUAL CIVIL


Acele reguli generale și abstracte care guvernează desfășurarea procesului civil. Normele își au sediul
materiei în Noul Cod de procedura civila.

Clasificarea - după 3 criterii:

1
După obiectul de reglementare:
 Norme de organizare (a instanțelor)
 Norme de competenta:
- Generala
- Materiala
- Teritoriala
 Norme de procedura propriu-zise

După punerea în aplicare:


 Norme generale
 Norme speciale - se aplica cu prioritate, fiind de stricta interpretare și aplicare, nu se poate aplica
prin analogie decât în cazul în care legea prevede acest lucru, se completează cu norma generala acolo
unde nu prevede, nu pot fi modificate prin norme generale și se vor aplica în continuare indiferent de
adoptarea unei norme generale (cu excepția mențiunii exprese și directe).
Ex. Art. 1000 (1) / NCPC - calea de atac în cazul hotărârilor date prin ordonanțe președințiale, prevede
existenta apelului în contradictoriu cu Art. 132 (3), articolul din urma fiind norma speciala.

După interesul ocrotit:


 Norme de ordine publica - urmăresc ocrotirea intereselor părților și interesului mai larg al societății,
încălcarea acestora atrag sancțiuni precum nulitatea absoluta, decăderea etc., încălcarea acestora putând fi
invocata oricând în timpul procesului.
 Norme de ordine privata - regăsite mai rar, organizarea în sine a procesului civil nu este lăsată la
dispoziția părților, încălcarea acestora putând fi invocata doar de părți și înăuntrul unui termen (pana la
primul termen de judecata).

Aplicarea în timp
! - Toate procesele și executările silite care au început pe VCPC au continuat sa se judece după regulile
stabilite de codul anterior. Pentru procesele / executările începute după intrarea în vigoare a NCPC s-a
aplicat noua lege (supraviețuirea legii vechi) - Art. 24 / NCPC. Este aplicabil tuturor normelor de procedura.
Data depunerii cererii chemării în judecata este data începerii procesului, data începerii executărilor silite
fiind data depunerii cererii de executare la executorul judecătoresc.
Art. 25 - norme de competenta. (2) - Procesele în curs la data schimbării competentei vor fi judecate de
aceleași instanțe potrivit legii sub care au început. Se aplica legea veche doar daca instanța era legal
investita.
Trimitere spre rejudecare - nu contează daca a intervenit vreo modificare, intre timp, în normele de
competenta, rămân în vigoare dispozițiile în vigoare de la data începerii procesului. Desființarea unei
instanțe - se desființează și competenta instanței, legea veche nu mai supraviețuiește.
Mijloace de proba - de regula nu supraviețuiește legea veche. Trebuie avut în vedere art. 26 / NCPC - daca
proba este constituita intr-un moment anterior începerii procesului este respectata legea de la momentul
încheierii actului juridic. Administrarea probelor - se aplica legea în vigoare de la data introducerii cererii
de chemare în judecata. Art. 27 - Hotărârea rămâne supusa cailor de atac, motivelor și termenelor avute în
vedere la momentul începerii procesului civil. Nu se aplica legea noua.
PRINCIPIILE PROCESULUI CIVIL

2
a. Dreptul la un proces echitabil în termen optim și previzibil - Art. 6 / NCPC - Acest principiu
semnifica faptul ca orice persoana are dreptul la judecarea cauzei sale de către o instanța imparțială și
stabilita de lege, desfășurând activitatea cu celeritate. Aceasta dispoziție este aplicabila și executării silite.
- Dreptul de acces la instanța, sistemul judiciar neputând refuza cererea. Acest drept nu este absolut,
putând fi impuse limite (Ex. taxa de timbru).
- Dreptul ca instanța sa fie independenta, imparțială, prevăzută de lege.
- Termenul optim și previzibil - mecanismul estimării duratei procesului.

b. Principiul legalității - Art. 7 / NCPC

c. Principiul egalității - Art. 8 / NCPC

d. Principiul disponibilității - Art. 9 / NCPC - Părțile pot dispune de procesul civil așa cum doresc, cu
respectarea limitelor legii.
- Dreptul de a stabili conținutul procesului.
- Dreptul de a porni procesul civil - poate suferi limitări atunci când o alta persoana decât titularul
dreptului pune în mișcare acțiunea civila, titularul putând renunța la acest drept.
- Dreptul de a pune capăt procesului în mod liber.
- Instanța nu poate sa schimbe părțile, sa modifice obiectul cauzei sau temeiul acțiunii (poate introduce
un terț în anumite situații).
! - Instanța nu se sesizează niciodată din oficiu. Excepție - Art. 919 (2).

CURSUL 2
e. Principiul dreptului la apărare - Constituție și Art. 13 / NCPC - Dreptul la apărare este garantat.
Părțile au dreptul, în tot cursul procesului, de a fi reprezentate sau, după caz, asistate în condițiile legii, cu
excepția situației în care partea sau mandatarul acesteia, soț ori rudă până la gradul al doilea inclusiv, este
licențiată în drept.
Părților li se asigură posibilitatea de a participa la toate fazele de desfășurare a procesului. Ele pot să ia
cunoștință de cuprinsul dosarului, să propună probe, să își facă apărări, să își prezinte susținerile în scris și
oral și să exercite căile legale de atac, cu respectarea condițiilor prevăzute de lege.
2 valente:
- fiecare parte are dreptul sa-și angajeze un avocat (sau consilier juridic în cazul pers. juridice),
- ca părțile au dreptul în tot cursul procesului de a participa la fazele de judecata, de a propune
probe, ridica excepții, susține oral sau în scris, sa exercit căile de atac etc.
Intra și dreptul de a recuza instanța - la apărări.
Prezenta avocatului - în NCPC în forma inițială, se menționa ca nu se putea face recurs fără avocat sau
consilier juridic, cu excepția cazului în care era ruda de gradul 2 sau soț licențiat în drept. Aici era chiar
obligat de a-și angaja avocat, sancțiunea fiind nulitatea. Aceasta reglementare a fost înlăturată de către
Curtea Constituțională, ca fiind contrara accesului liber la justiție. Motivarea CCR - în toate tarile UE și unele
din afara exista aceasta regula, în unele state chiar și cu privire la cererea de chemare în judecata etc. A mai
constatat ca CEDO când vorbește de acces liber la justiție nu se refera și la recurs, doar la prima instanța.

f. Principiul contradictorialității - Art. 14


(1) „Instanța nu poate hotărî asupra unei cereri decât după citarea sau înfățișarea părților, dacă legea nu
prevede altfel.

3
(2) Părțile trebuie să își facă cunoscute reciproc și în timp util, direct sau prin intermediul instanței, după
caz, motivele de fapt și de drept pe care își întemeiază pretențiile și apărările, precum și mijloacele de
probă de care înțeleg să se folosească, astfel încât fiecare dintre ele să își poată organiza apărarea.
(3) Părțile au obligația de a expune situația de fapt la care se referă pretențiile și apărările lor în mod
corect și complet, fără a denatura sau omite faptele care le sunt cunoscute. Părțile au obligația de a
expune un punct de vedere propriu față de afirmațiile părții adverse cu privire la împrejurări de fapt
relevante în cauză.
(4) Părțile au dreptul de a discuta și argumenta orice chestiune de fapt sau de drept invocată în cursul
procesului de către orice participant la proces, inclusiv de către instanță din oficiu.
(5) Instanța este obligată, în orice proces, să supună discuției părților toate cererile, excepțiile și
împrejurările de fapt sau de drept invocate.
(6) Instanța își va întemeia hotărârea numai pe motive de fapt și de drept, pe explicații sau pe mijloace de
probă care au fost supuse, în prealabil, dezbaterii contradictorii”.
Principiu de baza în procesul civil - importanta lui decurge din faptul ca procesul civil este o prelungire acuta
a raporturilor civile dintre părți. Ea exista și înainte, în raporturile substanțiale, dar acum e și mai prezenta.

Contradictorialitatea presupune anumite obligații pentru instanța și părți și drepturi pentru părți.
A. Obligații ale instanței
- citarea părților (este și element al dreptului la apărare),
- obligativitatea punerii în discuția părților toate cererile, excepțiile și împrejurările de fapt sau de
drept invocate.
Ex. Paratul spune ca cererea e prescrisa, instanța nu spune nimic, administrează probe și la sfârșit spune ca
admite excepția prescripției și respinge cererea ca prescrisa.
În ipoteza administrării probelor din oficiu, instanța nu poate lua decizia ca le administrează pana nu pune
în discuția părților. Ex. proba cu martori, poate nici nu e admisibila în cauza, trebuie sa pună în discuția
părților. Chiar daca nu vor părțile, instanța o poate dispune.
Hotărârea - își va întemeia hotărârea numai pe motive de fapt și de drept, pe explicații sau mijloace de
proba care au fost supuse dezbaterilor contradictorii.

B. Obligații ale părților


- trebuie sa își facă cunoscute reciproc și în timp util motivele de fapt și de drept pe care își
întemeiază pretențiile, apărările și mijloacele de proba.
Ex. Art. 194 / NCPC - cuprinsul cererii de chemare în judecata: motive, probe etc. Art 105 - întâmpinare.
Încă înainte de primul termen între părți exista o contradictorialitate scrisa. Părțile au obligația de a expune
situația de fapt corect și complet și au obligația de a expune un punct de vedere propriu.

C. Drepturi ale părților


- dreptul de a discuta și argumenta orice chestiune de fapt și de drept invocata în cursul procesului,
de orice parte, chiar și de către instanța.
În practica când instanța invoca ceva din oficiu are obiceiul de a nu motiva. Din acest motiv, NCPC a stabilit
obligația instanței de a motiva în acest caz pt ca părțile sa-și poată spună punctul de vedere.
Excepția lipsei contradictorialității ca urmare a voinței sau neglijentei părților - Art. 411 / NCPC -
judecătorul va suspenda judecata când ambele părți o cer; în acest caz, părțile nu mai au o poziție
contradictorie (temporar) sau când niciuna din părți, legal citate, nu vin și nu au cerut niciuna în lipsa.

4
Concluzia este ca nu mai exista dorința de judecata, astfel se suspenda pentru 6 luni judecata, apoi
intervine perimarea.

g. Rolul activ al judecătorului - Art. 22


Judecătorul soluționează litigiul conform regulilor de drept care îi sunt aplicabile.

2 tipuri de judecători:
o Judecătorul acuzatorial, are un rol pasiv, părțile au rolul principal. Judecătorul chiar daca vede
greșeli, nu le spune, decât la sfârșit când da soluția
o Judecătorul inchizitorial, rol activ al judecătorului, suplinește în multe cazuri absenta de spirit a
părților sau a reprezentanților lor. Tipul acesta este prevăzut de NCPC roman.
- Judecătorul stăruie pentru soluționarea amiabila a cauzelor, le zice și de posibilitatea medierii, le da
termen sa se împace etc.
- Judecătorul da calificare exacta cererii în raport de conținutul ei și nu după denumirea data de parte.
Ex. daca cere nulitatea absoluta, dar în motivare vine cu un caz de nulitate relativa, el poate pune în
discuția părților, sa întrebe partea ce vrea de fapt. Sau formulează recurs, dar în lege scrie ca se poate ataca
cu apel, poate pune în discuția părților daca recalifică recursul ca apel. Dar nu poate face asta fără sa pună
în discuția părților, pentru a respecta principiul contradictorialității.
- Judecătorul conduce dezbaterile, ia orice masuri sunt necesare pentru buna desfășurare a procesului
civil.
- Judecătorul pune în discuția părților introducerea în cauza a unor terți, iar când legea prevede poate
introduce el din oficiu.
Ex. Anularea unui contract cu 4 părți, reclamantul cheamă în judecata doar una și daca instanța ar dispune
anularea, aceasta nu va produce efecte fata de ceilalți care nu au fost parte în proces. Normal ar putea
respinge cererea ca inadmisibila, dar poate pune în discuția părților sa-i cheme și pe restul.
Aceasta este regula, sa pună în discuția părților introducerea în cauza. Dar exista și cazuri când se prevede
expres ca instanța poate introduce din oficiu. Ex. în materia filiației, art. 436 / NCC - părinții și copilul vor fi
citați în toate cauzele privitoare la filiație și când nu au calitate de parat sau reclamant în proces și când
reclamantul refuza sa-i aducă. O asemenea situație este întâlnită și în materia asigurărilor.
- Instanța poate ordona probe din oficiu chiar peste voința părților, daca e legala și daca a fost pusa în
discuția părților.
Limite ale rolului activ - se pronunță doar pe ceea ce reclamantul ii cere. Ex. Daca reclamantul nu cere
dobânzi și cere doar capital, nu poate sa-i dea și dobânzi și capital.
! - Judecătorul nu se poate pronunța pe altceva sau pe mai mult decât s-a cerut.

ACȚIUNEA CIVILA

5
Art. 29 / NCPC - Acțiunea civilă este ansamblul mijloacelor procesuale prevăzute de lege pentru protecția
dreptului subiectiv pretins de către una dintre părți sau a unei alte situații juridice, precum și pentru
asigurarea apărării părților în proces.

Observații
 Ansamblu de mijloace procesuale: cerea de chemare în judecata, modificarea cererii, solicitarea
probelor, administrarea probelor, dreptul de a recuza instanța, dreptul de a fi citat, punerea de concluzii,
dreptul de a ataca hotărârea.
Sintagma "asigurarea apărării părților din proces" - și paratul exercita o acțiune, dar în apărare, are aceleași
mijloace ca și reclamantul, doar ca din perspectiva pasiva.
 Teoria acțiunii:
o acțiunea nu se confunda cu dreptul subiectiv. Chiar din art. 29 se prevede ca acțiunea este pentru
protecția dreptului subiectiv pretins. Astfel, dreptul la acțiune apare ca o modalitate de exercitare a
dreptului subiectiv.
o Dreptul subiectiv este dreptul unei persoane de a avea o anumita conduita, de a pretinde o
anumita conduita din partea subiectului pasiv, dreptul subiectului activ de a recurge la acțiune în justiție.
Dreptul la acțiune preexista procesului, nu este desprins de dreptul subiectiv, exista în interiorul dreptului
subiectiv.

Distincția dintre dreptul material la acțiune și dreptul procesual la acțiune - Art. 2500 / NCC - dreptul
material la acțiune se stinge prin prescripție. Se poate stinge dreptul material la acțiune, dar tot mai are
anumite drepturi procesuale la acțiune - Ex. de a susține argumentele pentru care nu se aplica prescripția,
de a ataca hotărârea ce constata prescripția. Nu afectează regimul general.
Elementele acțiunii civile
1. Părți
2. Obiect
3. Cauza
PĂRȚI - persoanele indicate în litigiu, cele din raportul de drept substanțial. Nu sunt subiecți ai acțiunii
reprezentanții legali sau convenționali. Excepție - persoanele care au calitatea de părți, dar nu se regăsesc
în raportul de drept substanțial. Aceasta ipoteza este o anomalie. Ex. procurorul pentru protecția minorilor,
persoanelor puse sub interdicție sau dispăruți. Procurorul este parte și are drepturi procesuale proprii, deși
nu e parte în raportul de drept substanțial
OBIECT - protecția unui drept, dar cu titlu excepțional putem avea și protecția unor situații juridice sau
interese legitime - Ex. posesia. Legiuitorul ii recunoaște o protecție juridica deși nu e drept subiectiv, are
dreptul la acțiune.
CAUZA ACȚIUNII - scopul în care se îndreaptă voința celui care reclama sau se apără.
Distincție: Cauza acțiunii = causa petendi; Cauza cererii = causa debendi, temeiul dreptului reclamat.
Ex. - acțiunea în anulare.
- Cauza acțiunii = scopul, adică desființare și restituire.
- Cauza cererii = poate fi eroarea, formalitatea actului (nulitate), iar la rezoluțiune nerespectarea
obligațiilor contractuale asumate, de obicei neplata prețului, caracterul viciat al lucrului cumpărat etc.
! - Autoritatea de lucru judecat: intre 2 cauze exista aceeași cauza a cererii, nu a acțiunii.
Cauza trebuie sa fie:

6
o Reala
o Licita
o Morala

Sunt greu de dovedit ilicitatea sau falsitatea cauzei. Totuși, exista exemple:
Cauza falsa: A încheie cu B o promisiune de vânzare. B s-a obligat sa ii vândă un imobil, se plătește un
avans, stabilind ca peste un an se va încheia și actul de vânzare la notarul public. După un an, B nu și
îndeplinește obligațiile, iar A declanșează acțiunea printr-o cerere de chemare în judecata pentru
pronunțarea unei hotărâri care sa tina loc de act de vânzare. Paralel însă, B încheie o promisiune de vânzare
cu C promițându-i sa-i vândă bunul, C ii este prieten. Nu își respecta obligația nici fata de C, dar C va
introduce de convenienta cu B aceleași fel de cerere. În procesul dintre A și B, B cere probe și ridica excepții,
sa întârzie procesul. În procesul dintre B și C achiesează și instanța dispune pronunțarea unei hotărâri care
sa tina loc de act de vânzare și bunul trece în patrimoniul lui C.
În procesul dintre A și B, B aduce hotărârea și arata ca el nu mai are bunul și nu mai poate transfera dreptul
în patrimoniul lui A. Acea acțiune făcută de C este o acțiune cu cauza falsa, nu a urmărit protejarea unui
drept al lui, ci a urmărit crearea unui mijloc imbatabil pt a scăpa de procesul cu A. A nu poate ataca
hotărârea din procesul dintre B și C pt ca nu este parte. A își poate recupera cel mult banii și poate cere
daune-interese.

CONDIȚIILE de exercitare a acțiunii civile - 4 condiții:


1. Formularea unei pretenții
2. Interesul
3. Calitatea procesuala
4. Capacitatea procesuala
! - Condițiile de exercițiu ale acțiunii (toate cele 4) se verifica la începutul procesului, daca nu se regăsesc,
nu se mai judeca pe fond.

I. Formularea unei pretenții


Se mai zice și afirmarea unui drept (nu e potrivit pt cazurile în care acțiunea nu are la baza un drept:
acțiunea posesorie). Aceasta condiție nu presupune și analizarea pretenției. E o condiție de afirmare a unui
drept, nu de existenta a lui.
Acest drept trebuie sa aibă următoarele caractere:
o sa fie recunoscut și ocrotit de lege
o exercitat în limitele sale interne și externe
o sa fie exercitat cu buna-credință

! - Sancțiunea pentru nerespectarea acestor condiții este respingerea ca nefondata a acțiunii.


! - Dreptul trebuie sa fie și actual. Sancțiunea pentru nerespectarea acestei condiții este respingerea ca
prematura a acțiunii. De la cerința actualității dreptului exista o serie de excepții - poate fi formulata
acțiunea și daca dreptul nu este actual - Ex. Acțiuni preventive - Art. 34 / NCPC.

Realizarea drepturilor afectate de un termen


Art. 34 (1) - „Cererea pentru predarea unui bun la împlinirea termenului contractual poate fi făcută chiar
înainte de împlinirea acestui termen”.

7
Ex. contract de închiriere - contractul expira la 01.04.2017, ocazie cu care chiriașul trebuie sa-mi predea
bunul. Fie aștept aprilie sa mă duc la el sa iau bunul și poate sa nu vrea sa mi-l predea, caz în care ar trebuie
sa-l dau în judecata iar procesul va dura câteva luni. Alta varianta e sa-l dau în judecata înainte sa obțin o
hotărâre de evacuare a lui în aprilie și îl pot executa la termen.
(2) - „Se poate, de asemenea, cere, înainte de termen, executarea la termen a obligației de întreținere sau a
altei prestații periodice”.
Ex. poprire, Art. 790 (5) / NCPC - Poprirea înființată asupra unei creanțe cu termen sau sub condiție va
putea fi validată, dar hotărârea nu va putea fi executată decât după ajungerea creanței la termen sau, după
caz, la data îndeplinirii condiției.
Ex. vorbim despre o pensie alimentara, scadenta lunar - daca nu ar fi fost prevederea din art. 34 (2) ar fi
trebuit introdusa o acțiune noua în fiecare luna, întrucât ratele ulterioare nu sunt încă scadente. Așa se
poate introduce preventiv și se cere pensia de la momentul introducerii cererii pana la momentul în care
copilul împlinește 18 ani.
(3) - “Pot fi încuviințate, înainte de împlinirea termenului, și alte cereri pentru executarea la termen a unor
obligații, ori de câte ori se va constata că acestea pot preîntâmpina o pagubă însemnată pe care
reclamantul ar încerca-o dacă ar aștepta împlinirea termenului”.
Condiții:
- Numai daca sunt necesare pt a preîntâmpina o paguba pe care ar încerca-o daca ar aștepta termenul,
- Se accepta cererea înainte, dar executarea se face mereu la termen.

II. Interesul
Reprezintă folosul practic al demersului judiciar. Vizează punerea în mișcare a acțiunii și dar și toate
celelalte forme care alcătuiesc acțiunea (excepții, cai de atac etc.). Trebuie sa existe interes pentru toate.
Ex. nu e citata o parte și se judeca procesul, din greșeala judecătorului, grefierului, omit ca nu e citata o
parte. Se pronunță o soluție, se declara apel de către partea care a pierdut și care a fost citat și a fost
prezent - acesta nu are interes.
Art. 33. - „Interesul trebuie să fie determinat, legitim, personal, născut și actual. Cu toate acestea, chiar
dacă interesul nu este născut și actual, se poate formula o cerere cu scopul de a preveni încălcarea unui
drept subiectiv amenințat sau pentru a preîntâmpina producerea unei pagube iminente și care nu s-ar
putea repara”.

Interesul trebuie sa fie


o determinat
o legitim
o personal
o născut și actual

! - Sancțiunea în cazul în care nu sunt îndeplinite aceste condiții este respingerea pentru lipsa de interes.
Ex. Este lipsita de interes acțiunea prin care un creditor contesta tabloul de creanțe, pe motiv ca e pe
poziția a 4-a și nu pe a 3-a deși sumele nu ajung nici pentru îndestularea primului.
O excepție de la interesul personal este cazul acțiunilor colective privind clauzele abuzive - în toate aceste
cazuri, persoanele pot și ele sa stea în proces, dar pe lângă ele au calitate procesuala activa și aceste
organizații. Nu înseamnă ca persoana discriminata, consumatorul, sindicalistul etc. nu mai are calitate

8
procesuala activa. Are și el, și organizația / sindicatul etc. Proba calității active și pasive revine
reclamantului.
CURSUL 3
III. Calitatea procesuala
Materia litigioasa este ceea ce preexista litigiului, raporturile subiective care intra în conflict - atunci când se
accentuează pot ajunge în fata instanței, cu rezultatul creării unui proces civil. În proces ar trebui sa fie
aceste persoane din raportul juridic preexistent.
! - În mod excepțional se recunoaște calitatea procesuala și unor persoane, organizații, instituții, autorități
care nu au drepturi proprii, dar este nevoie de o prevedere expresa a legii.
a. Ex. Procurorul - Art. 92 / NCPC, Art. 245 / NCPP
Procurorul nu funcționează ca un reprezentant al minorului, este reprezentant al societății care are drepturi
proprii.
b. Ex. organizațiile sindicale, asociațiile pentru protecția consumatorilor, ONG pentru protecția
drepturilor omului sau care au un interes legitim în combaterea discriminării când aduce atingere
unei persoane sau unui grup de persoane.
OG 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, Art. 28 - consacra
calitatea procesuala activa - (1) „Organizațiile neguvernamentale care au ca scop protecția drepturilor
omului sau care au interes legitim în combaterea discriminării au calitate procesuală activă în cazul în care
discriminarea se manifestă în domeniul lor de activitate și aduce atingere unei comunități sau unui grup de
persoane”. (2) „Organizațiile prevăzute la alin. (1) au calitate procesuală activă și în cazul în care
discriminarea aduce atingere unei persoane fizice, la cererea acesteia din urmă”.
ONG are calitate procesuala, dar interesul este al persoanei. ONG nu are interes personal, în acest caz se
deroga de la regula interesului personal numai pentru ca legea prevede expres.
c. Ex. Legea 62/2011 - Legea dialogului social
Art. 28 indica cine are calitate procesuala activa - (1) „Organizațiile sindicale apără drepturile membrilor
lor, ce decurg din legislația muncii, statutele funcționarilor publici, contractele colective de muncă și
contractele individuale de muncă, precum și din acordurile privind raporturile de serviciu ale funcționarilor
publici, în fața instanțelor judecătorești, organelor de jurisdicție, a altor instituții sau autorități ale statului,
prin apărători proprii sau aleși”. (2) „În exercitarea atribuțiilor prevăzute la alin. (1), organizațiile sindicale
au dreptul de a întreprinde orice acțiune prevăzută de lege, inclusiv de a formula acțiune în justiție în
numele membrilor lor, în baza unei împuterniciri scrise din partea acestora. Acțiunea nu va putea fi
introdusă sau continuată de organizația sindicală dacă cel în cauză se opune sau renunță la judecată în
mod expres”. (3) „În exercitarea atribuțiilor prevăzute de alin. (1) și (2), organizațiile sindicale au calitate
procesuală activă”.
d. OG 21/ 1992 privind protecția consumatorilor, Art. 37, lit. h)
„Asociațiile pentru protecția consumatorilor au următoarele drepturi și obligații: h) de a introduce acțiuni în
justiție pentru apărarea drepturilor și intereselor legitime ale consumatorilor”.
e. Legea 193/2000 privind clauzele abuzive, Art. 13
(1) „Instanța, în cazul în care constată existența clauzelor abuzive în contract, obligă profesionistul să
modifice toate contractele de adeziune în curs de executare, precum și să elimine clauzele abuzive din
contractele preformulate, destinate a fi utilizate în cadrul activității profesionale”. (2) „În cazul prevăzut la
alin. (1), instanța va aplica și amenda contravențională prevăzută la art. 16”.

9
În exemplu se judeca un organism de la art. 8 cu un profesionist, pierde profesionistul, dar hotărârea
judecătorească din procesul dintre ei produce efecte pentru toți consumatorii cu care are contract și
consumatorii lui viitori prin înlăturarea clauzei abuzive din contract - nu pot cere daune ceilalți contractanți.
Calitatea procesuala nu se confunda cu existenta sau inexistenta drepturilor deduse judecății, se verifica la
început și are legătură cu cine afirma ca este reclamantul și cel care e parat.
În materia acțiunilor reale identitatea dintre reclamant și cel care e titularul dreptului teoretic ar duce și la
rezolvarea chestiunilor pe fond, dreptul real neputând aparține mai multor persoane. Astfel ca, în acțiunile
reale de multe ori instanța unește cu fondul excepția lipsei calității procesuale active, pentru ca cercetarea
acestei identități de cele mai multe ori reprezintă rezolvarea chestiunii de fond.
Dar nu mereu exista (sau nu mereu apare) necesitatea unirii acestei excepții cu fondul - în acțiunea în
revendicare, paratul ii poate opune reclamantului ca nu e moștenitorul adevărat al titularului, nu se mai
unește. Nu vrea sa combată existenta titlului, ci ca titularul titlului e altul.
Proba calității procesuale și active și pasive aparține reclamantului, el a formulat acțiunea, el a stabilit pe
cine cheamă în proces, el trebuie sa arate ca acel cadru procesual adoptat de el este cel corect, pe care
trebuia sa-l adopte. Nu poate dovedi paratul de ce se afla intr-un proces în care el nu a vrut sa fie.

Transmiterea calității procesuale


Se poate transmite calitatea procesuala, cu unele excepții. Transmiterea poate fi:
 Legala - Ex. succesiunea în drepturi - Art. 38 și Art. 412 / NCPC (suspendare pana la introducerea în
cauza a moștenitorilor);
 Convențională - Ex. Art. 38 / NCPC.
Calitatea de parte se poate transmite legal sau convențional, ca urmare a transmisiunii, în condițiile legii, a
drepturilor ori situațiilor juridice deduse judecății.

! - Calitatea procesuala nu poate fi transmisa:


o Ex. În cazul divorțului

Exista o modalitate de continuare a procesului, dar în aceasta situație nu operează o transmitere a calității
procesuale - Ex. Art. 926 / NCPC.
! - Exista situații în care se poate transmite calitatea procesuala, daca acțiunea a fost pusa deja în mișcare:
o Ex. Revocarea donației pentru ingratitudine - Art. 1024 / NCC;
o Răspundere pentru repararea prejudiciului nepatrimonial.

! - Transmiterea calității procesuale nu este specifica începutului procesului, poate avea loc și înainte de
proces. Exista situații în care termenul de introducere a acțiunii diferă după cum s-a transmis sau nu
calitatea înainte de proces (Ex. stabilirea maternității și a paternității).

Regula posibilității transmiterii calității procesuale - procedura în acest sens este prevăzută de art. 39 /
NCPC - situația procesuală a înstrăinătorului și a succesorilor săi.
2 ipoteze:
- transmiterea pe cale de succesiune - Art. 412 / NCPC (suspendarea pana la introducerea în cauza a
moștenitorilor).
- transmiterea pe cale de înstrăinare, fie gratuit, fie oneros.

10
În cazul transmiterii prin înstrăinare, procedura este una aparte. Instanța va cita pe cel care a dobândit
dreptul în contradictoriu cu părțile inițiale în proces. Cel care a înstrăinat poate invoca nulitatea absoluta a
înstrăinării. Înlocuirea are loc când instanța nu mai are niciun dubiu cu privire la transmitere.
Dar daca instanța nu știe de înstrăinare cum poate cita? NCPC prevede ca cel care a dobândit un drept
litigios este obligat sa intervină în proces.

Excepția lipsei calității procesuale


Nu presupune și analiza fondului, cu excepția acțiunilor reale, în cazul cărora se poate uni cu fondul.
Sancțiune - respingerea acțiunii ca fiind formulata de o persoana fără calitate/ împotriva unei persoane
fără calitate.
! - Nu exista autoritate de lucru judecat în ceea ce privește fondul, dar exista în ceea ce privește calitatea.

IV. Capacitatea procesuala


Este capacitatea de a sta în proces și este strâns legata de capacitatea de exercițiu și de folosința. O
persoana care nu are capacitate de folosința nu va avea nici capacitate procesuala de folosința și nu va
putea sta în proces. Excepția invocata este cea de nulitate a cererii, o nulitate absoluta.
! - Daca o persoana decedează intre timp, procesul e continuat pentru ca se transmite capacitatea
procesuala de folosința.
Daca o persoana nu are capacitate sau are capacitate de exercițiu restrânsă și nu are reprezentant sau
exista un conflict intre el și reprezentant, instanța va numi un curator judiciar. Acesta este diferit de
curatorul din dreptul civil, se va ocupa numai de actele de procedura din respectivul dosar (curatela litis).
În legătură cu lipsa capacității de exercițiu procesuala, intervin conceptele de reprezentare, asistare și
autorizare.
 Reprezentarea intervine pentru minorii sub 14 ani și pușii sub interdicție. În cazul lor, drepturile se
exercita prin reprezentant (părinte, tutore sau curator).
 Asistare - Pentru cei între 14 și 18 ani, aceștia au dreptul de a fi citați în proces și de a își exercita
drepturile procesuale, dar toate actele vor fi contrasemnate de reprezentantul legal și vor fi asistați în
instanța de reprezentantul acestora. Prin urmare, daca o persoana împlinește vârsta de 14 ani intr-un
proces, din acel moment persoana va trebui sa fie citata și asistata de părinte.
 Autorizarea intervine când reprezentantul legal vrea sa facă un act de dispoziție în numele celui
fără capacitate de exercițiu. El trebuie sa primească o încuviințare din partea autorității de tutela.
Deocamdată, aceasta atribuție se exercita tot de autoritățile tutelare.

Pentru lipsa capacității de exercițiu, intervine o nulitate relativa (speciala) - Art. 87 / NCPC. Totuși, ea
poate fi invocata de orice persoana (prin derogare de la regulile clasice) și în orice faza a procesului.
Art. 57 / NCPC - Nulitatea nu poate interveni direct, instanța va trebui sa acorde un termen pentru ca actul
făcut de cel fără capacitate sau de către cel cu capacitate restrânsă dar neasistat sa poată fi semnat de
reprezentant. Daca pana la acest termen nu este ratificat actul, atunci va interveni nulitatea.
Ex. Apel - minorul face apel, fiind injust aplicarea nulității, părintele (care a uitat sa facă apel) poate ratifica
și acoperi nulitatea apelului făcut de minor. Sau poate face minorul apel când nu e nicio șansă de câștig și
părintele renunță la apel ca sa nu mai plătească și cheltuielile de judecata.

11
Trebuie sa existe interes - Ex. Daca o parte care avea capacitate (major) s-a judecat cu un minor nelegal
reprezentat și minorul câștigă, majorul nu poate invoca în apel ca hotărârea e nelegala ca s-a judecat cu un
minor care n-a fost legal reprezentat. Pana la dezbaterile finale ar fi putut invoca, ar fi avut interes sa
invoce.
Majorul nu poate face apel pe motivul lipsei capacității minorului care câștigă nici daca nu a știut ca era
minor (sau pus sub interdicție), dar poate veni reprezentantul minorului și poate cere desființarea hotărârii
în tot cursul procesului, având interes.

În cazul pusului sub interdicție și în cazul minorului reprezentați de tutore este necesar și avizul consiliului
de familie (NCC).
Potrivit art. 81 (2) / NCPC, actele de dispoziție făcute de reprezentanții minorului și ai persoanelor puse sub
interdicție sau dispărute, chiar cu autorizarea instanței de tutela, nu împiedică judecata daca instanța
apreciază ca nu sunt în interesul acelei persoane. Autorizarea e condiție de validitate a actului, dar chiar și
valabil actul, instanța poate considera ca nu e în interesul persoanei.

Capacitatea procesuala nu este altceva decât capacitatea din dreptul substanțial. Capacitatea de folosința și
de exercițiu - se aplica regulile din dreptul civil cu privire la dobândire, pierdere etc.
În procedura civila, spre deosebire de dr. civil, au capacitate procesuala și pot sta în judecata - asociațiile,
societățile sau alte entități fără personalitate juridica, daca sunt constituite potrivit legii (Ex. sucursala,
primărie de sector etc.). Prin excepție, li se recunoaște dreptul de acțiune - Art. 56 / NCPC.
În cazul capacității de folosința, sancțiunea este nulitatea absoluta, ce poate fi invocata în orice stare a
procesului, de orice parte, chiar din oficiu.
Daca s-a intentat acțiunea de către o persoana care a decedat sau împotriva unei persoane decedate, nu se
transmite calitatea. E necesar ca decesul sa intervină în cursul procesului pentru a opera transmiterea.
Situațiile de conflict intre reprezentat și reprezentant - Ex. litigii patrimoniale în materia succesiunii - moare
tatăl și rămân moștenitori soția supraviețuitoare, copilul minor și un legatar care vrea sa iasă din
indiviziune. Pe lângă conflictul dintre beneficiarul legatului și toți moștenitorii legali (soția și copilul), exista
și un conflict intre aceștia la momentul partajului - se va stabili un lot pentru fiecare, au interese divergente
dpdv juridic, chiar daca practic părintele nu e în conflict cu copilul, din punct de vedere uman.

Curatorul este un avocat din baroul din raza teritorială unde se afla instanța. Este numit de instanța prin
încheiere, de pe o lista pusa la dispoziție de către barou. *La barou exista 2 liste: una pentru avocați din
oficiu (penal și civil) și o lista de curatori.
Remunerarea curatorului
Plata provizorie va fi stabilita de către instanța, prin încheiere și cu stabilirea cuantumului. La cererea
curatorului, la încetarea calității, instanța poate majora cuantumul.
Regula - curatorii judiciari sunt plătiți de beneficiarul curatelei. Dar daca aceștia nu pot plăti (Ex. ar trebui sa
plătească minorul, adică mama ca părinte, dar mama fiind în conflict de interese cu minorul, nu vrea sa le
dea bani), plătește partea care are interesul sa continue procesul - nu se poate continua fără curator,
plătește reclamantul, dar cheltuiala va fi dedusa la sfârșitul procesului, cel care trebuia sa achite.
Când cel desemnat nu poate achita pentru ca primește ajutor public judiciar plătește statul. Dar va fi
consemnata ca și cheltuiala de judecata la sfârșitul procesului în sarcina celui care ar trebui sa plătească.

12
CLASIFICAREA ACȚIUNII CIVILE
A. După scopul urmărit de reclamant
 Acțiuni în realizare de drepturi (regula)
Sunt cele prin care se urmărește recunoașterea unui drept fata de o anumita persoana (parat) și obligarea
paratului sa se conformeze dreptului respectiv; evident, în ipoteza în care el nu se conformează, hotărârea
va fi adusa la executare prin executor judecătoresc. Ex. acțiunea în plata unei sume de bani - prima parte e
sa ti se recunoască creanța, a doua sa îl oblige la plata; acțiunea în revendicare.

 Acțiuni în constatare de drepturi


Sunt cele prin care se urmărește numai constatarea existentei sau inexistentei unui drept (iar nu și
executarea lui), nu și a unui fapt (nu se poate folosi aceasta procedura pentru constatarea stării unui lucru
sau pentru conservarea unor probe). Exemple:
o Reclamantul este și proprietar și posesor. Nu poate revendica ca nu exista parte cu calitate
procesuala pasiva (tot el are posesia), dar se confrunta zilnic cu contestări ale dreptului sau din partea unei
persoane care se pretinde titular al dreptului. Așadar, nu îl da în judecata dar intentează o acțiune în
constatare pentru constatarea dreptului sau.
o A cumpăra un imobil de la stat, dar statul a preluat de la autorul lui B (abuziv) și B îl amenința ca o
sa-l dea în judecata și ca mai bine ii lasă imobilul lui acum și nu ar mai plătii nici cheltuieli de judecata. A se
gândește: daca are dreptate și B revendica peste 20 de ani (acțiunea în revendicare fiind imprescriptibila)?
Mai bine cere acțiune în constatare a dreptului său ori inexistenta dreptului lui B.
o Doi soți - patrimoniul bunurilor comune, divorțează dar nu fac și partaj, nu se știe care e partea
unuia sau a altuia, se stabilește după contribuție, dar nu e încă stabilita. Ei nu vor sa iasă din indiviziune, dar
unul dintre ei vrea sa vândă din cota lui, neștiind cat are și în CF ar trebui sa scrie cota, nimeni nu cumpără,
trebuie sa scrie în CF. Fie trebuie sa existe un act de recunoaștere din partea celuilalt soț, fie îl dau în
judecata sa se constate cotele. În practica se spune ca în acest caz exista acțiune în realizare de partaj, fiind
greșit. Partajul este pentru altceva, pentru eliminarea stării de coproprietate, aici se dorește păstrarea
coproprietății.
o Un debitor care și-a calculat ca dreptul creditorului s-a prescris, intentează o acțiune pentru
constatarea pe cale judecătorească a inexistentei dreptului creditorului. Dar daca însă creditorul a început
executarea sumei, debitorul nu mai are acțiune în constatare pt ca va putea valorifica apărarea pe calea
contestației la executare.
Caracteristici ale acțiunii în constatare de drepturi:
a. Au ca obiect numai constatarea existentei sau inexistentei unui drept:
- unele vizează o consemnare a unui drept (pozitive), iar altele vizează constatarea inexistentei
dreptului adversarului (negative).
- vizează constatarea numai a unui drept, nu și unei situații de fapt. Nu se poate solicita constatarea
faptului ca un bun are vicii sau nu, nu se poate constata o declarație de martor. Pentru acestea exista o
procedura distincta. De asemenea, printr-o acțiune în constatare nu se poate stabili identitatea unei
persoane, daca a dobândit un coeficient de invaliditate sau nu, acestea fiind stări de fapt.
b. Acțiunile în constatare au caracter subsidiar fata de acțiunile în realizare. Daca exista o acțiune în
realizare pentru acel drept, ar fi cam lipsita de interes o acțiune în constatare, o acțiune în constatare va
fi inadmisibila ori de cate ori partea are la dispoziție o cale procedurala pentru realizarea dreptului.

13
c. Acțiunile în constatare nu sunt susceptibile de executare silita - daca nu cere nimic, nu poate sa execute
ce nu a cerut.
d. Acțiunile în constatare sunt acțiuni contencioase, ele nu sunt acțiuni grațioase (prin acestea din urma
se cere un drept care nu e opus unei persoane: înființarea unui partid, unei asociații, unei fundații).

Subclasificare (pur doctrinara, nu exista diferențe de regim juridic): declaratorii, interogatorii și


provocatorii.
1. Declaratorii - cele clasice.
2. Interogatorii - Ex. acțiunea prin care reclamantul solicita paratului sa se pronunțe cu privire la o
problema de drept aflata în disputa cu mențiunea ca daca nu se va pronunța atunci nu se va mai putea
pronunța niciodată.
3. Provocatorii - Ex. acțiunea prin care reclamantul confruntat cu o contestare a dreptului sau, juridica sau
faptica, decide sa-l cheme în judecata pe cel care ii contesta dreptul pt a transa problema respectiva cu
autoritate de lucru judecat.

 Acțiuni în constituire de drepturi (în materie de divorț, punere sub interdicție, stabilirea filiației - de
obicei, exista în materia dreptului civil nepatrimonial).
Acestea urmăresc crearea unei situații juridice noi, diferite de cea de la data nașterii raportului juridic și
diferite de cea de la data introducerii cererii. De principiu, produc efecte numai ex nunc, dar nu întotdeauna
- Ex. la divorț produc efecte și pt trecut: introducerea în cauza a moștenitorului reclamantului (spre
deosebire de acțiunea în constatare și realizare care produc efecte ex tunc). Practic, instanța constata
existenta unui drept, dar prin efectul admiterii acțiunii creează o situație juridica diferita. Ex. acțiune pentru
pronunțarea unei hotărâri care sa tina loc de act de vânzare împotriva celui care nu își îndeplinește obligația
ce izvorăște dintr-o promisiune de vânzare. Se schimba practic dreptul de creanța în drept de proprietate,
adică acțiune în constituire cu efecte pentru viitor (ex nunc).
Importanța acestei clasificări: realizare, constatare, constituire a dreptului, în special din punctul de vedere
al condițiilor de la acțiunea în constatare.

B. După natura dreptului dedus judecații


Acțiuni patrimoniale
 Acțiuni personale - atunci când se apară un drept de creanța, sfera este restrânsă (cocontractantul,
cel care a produs prejudiciul etc.).
 Acțiuni reale - atunci când se apară un drept real, orice persoana este susceptibila de a avea
calitate procesuala activa.
 Acțiuni mixte - când este valorificat atât un drept de creanța, cat și un drept real - Ex. ipoteza clasica
a compărătorului care cere predarea bunului de la vânzător.
Importanța clasificării:
- dpdv al competentei teritoriale: cererile reale imobiliare sunt de competenta instanței locului situării
imobilului; cele mixte au competenta alternativa: locul imobilului și domiciliul paratului.
- în materie de prescripție: acțiunile personale sunt prescriptibile în 3 ani, cele reale în 10 ani.
- în materie de calitate procesuala: la acțiunile reale, calitatea procesuala, de principiu, se cam confunda
cu fondul problemei - acea situație în care instanță poate uni excepția cu fondul pt ca reprezintă un
lucru greu separabil; calitatea procesuala pasiva o poate avea orice persoana care contesta dreptul. La
acțiunile personale, calitatea procesuala pasiva o are doar persoana cu care s-a încheiat contractul sau
cu care s-a făcut faptul generator de obligații.

14
C. În raport cu calea aleasa de către parte - Art. 30 / NCPC
 Acțiuni principale - cele prin care este investita instanța / căile de atac
 Acțiuni adiționale - cele care modifica o cerere principala sau o completează, e necesara o legătură
 Acțiuni accesorii - cea a cărei soluționare depinde de o cerere principala. Ea poate fi chiar și ea
introductiva de instanță, dar nu singura, mai are un capăt de cerere principal - Ex. ceri plata sumei (cerere
principala) și plata dobânzilor (cerere accesorie); anularea contractului de vânzare (cerere principala) și
obligarea paratului la predarea bunului (cerere accesorie); rezoluțiunea (cerere principala) și restituirea
prestațiilor (cerere accesorie).
 Acțiuni incidentale: au o independenta proprie, dar ceea ce le caracterizează este faptul ca ele nu
sunt introductive de instanță, sunt făcute pe parcursul unui proces deja făcut. Prin natura lor ele ar putea sa
conducă la un proces distinct, deci ar putea fi oricând principale, dar cel care le formulează ia decizia sa le
formulează ca cereri incidentale - de ex, cererea reconvenționala prin care paratul solicita pretenții proprii
de la reclamant (avantaj: evita eventuala insolvabilitate a reclamantului); o cerere de chemare în garanție.
Importanta clasificării:
- în materia competentei teritoriale și materiale: cererea accesorie, incidentala și cea adițională sunt de
competenta instanței care judeca cererea principala (art. 123 / NCPC).
- în materia cailor de atac: cererile accesorii au aceleași cai de atac ca și cererea principala (art. 460).

PARTICIPANȚII LA PROCESUL CIVIL


 INSTANȚA JUDECĂTOREASCĂ
SEDIUL MATERIEI: Art. 41-54 / NCPC
Rolul și poziția instanței în proces este dat de aplicarea legii la o anumita situație de fapt, punând capăt
litigiului; instanța nu poate refuza soluționarea unei cauze pe motiv ca legea nu exista, este neclara sau
incompleta - Art. 5 (2) / NCPC. Instanța se pronunța asupra situației concrete cu care a fost investita de
părți, iar activitatea instanței se concretizează în acte procedurale.

Instanța se pronunță prin rezoluții, încheieri și hotărâri:


- Rezoluțiile - au un conținut administrativ, nu sunt motivate și nu reprezintă acte de judecata, ex. fixarea
primului termen.
- Încheierile - sunt veritabile hotărâri, dar sunt intermediare, se dau la fiecare termen.
- Hotărârile - acte finale (sentințe în fond, decizii în căile de atac).
Exista 2 concepte în ceea ce privește noțiunea de instanță:
- compunerea instanței: numărul de judecători care formează completul de judecata.
- constituirea instanței: judecător împreuna cu grefier, magistrat-asistent la ICCJ, procuror (daca
participarea lui e obligatorie sau el decide sa participe).

COMPUNEREA instanței
SEDIUL MATERIEI: Legea 304/2004
1. În prima instanța: complet de 1 judecător, indiferent de instanță (judecători, tribunal, curte de apel
etc). Important nu e rangul instanței, ci faza procesuala. La ICCJ este complet de 3 judecători.

15
Excepție - litigiile privind conflictele de munca și de asigurări sociale se soluționează de un complet special
format dintr-un judecător și 2 asistenți judiciari (1 reprezintă sindicatele și 1 patronatele). Acești asistenți
judiciari fac parte din compunerea completului, dar nu au vot deliberativ, ci doar un vot consultativ.
2. În apel: complet format din 2 judecători.
3. În recurs: complet format din 3 judecători.
Completele speciale formate în cadrul ICCJ:
- Complet de 3 judecători (regula);
- Complet de 5 judecători (2 în materie penala, 2 în materie civila - judeca recursurile împotriva
hotărârilor pronunțate de ICCJ atunci când exista drept de recurs). Ex. Art. 136 sau art. 421. Tot completul
de 5 judecători judeca și contestațiile împotriva hotărârilor date de CSM în materie disciplinara;
- Complet de 25 de judecători - cele prin care ICCJ stabilește care este interpretarea corecta ce se da
asupra unui text de lege daca exista hotărâri contradictorii asupra unei chestiuni de drept. RIL devine
obligatoriu pentru toate instanțele, de la momentul publicării hotărârii în Monitorul Oficial. Art 516
stabilește modul de alcătuire al acestui complet;
- Complet de 13 judecători - hotărârile pronunțate pentru dezlegarea unor chestiuni de drept. Se
sesizează ICCJ de către o instanța care se confrunta cu o problema de drept noua. Aceasta procedura
previne practica neunitara. Pe durata judecării hotărârii a ICCJ, procesul se suspenda. Art 509 / NCPC
reglementează compunerea acestui complet după data de 1 ianuarie 2016.

CONSTITUIREA instanței
Are în vedere alcătuirea mai complexa a acesteia prin participarea și a altor persoane sau organe prevăzute
de lege: grefier, magistratul-asistent de la ICCJ, procurorul (când legea prevede ca trebuie sa participe
obligatoriu și nu participa, aceasta este o problema de greșită constituire a instanței, hotărârea fiind nula
absolut).

Relevanta practica a diferenței dintre constituirea și compunerea instanței


Distincția se face pentru ca anumite instituții se aplica doar compunerii, iar altele și aplica și la compunere
și la constituire:
o anumite instituții le vizează deopotrivă:
- cazurile de incompatibilitate de la art. 42 (fără pct. 1). Punctele de la 2 la 13 se aplica și noțiunii de
constituire, iar punctul 1 se aplica doar compunerii.
- cercetarea la fata locului prevede ca instanță se deplasează la fata locului. Nu doar judecătorul, ci
întreaga instanță.
- la motivele de recurs, art. 488 pct. 1 - este caz de casare când instanța nu a fost alcătuita potrivit
dispozițiilor legale - se refera la constituire - adică și la judecător și la grefier. Când e vorba de deliberare și
pronunțare, se vorbește doar de compunere, pentru ca doar ei pot delibera.
o anumite instituții se aplica numai compunerii instanței: incompatibilitatea absoluta, deliberarea și
pronunțarea hotărârii.

INCOMPATIBILITATEA
SEDIUL MATERIEI: Art. 41-53 / NCPC
Cazurile de incompatibilitate au apărut ca urmare a necesitații de a asigura imparțialitatea instanței - art. 6
paragraful 1 / CEDO.
I. Cazuri de incompatibilitate absoluta - Art. 41 / NCPC (sunt guvernate de norme de ordine publică):

16
a. Judecătorul care a pronunțat o încheiere interlocutorie (prin care se tranșează aspecte de drept
litigioase care rezolva parțial litigiul - Ex. problema calității procesuale active) sau o hotărâre prin care s-a
soluționat cauza nu poate judeca aceeași pricina în apel, recurs, contestație în anulare sau revizuire: cazul
de incompatibilitate are la baza faptul ca judecătorul ar trebui sa-și controleze propria hotărâre.
b. Judecătorul care a pronunțat o încheiere interlocutorie sau o hotărâre prin care s-a soluționat cauza
nu poate judeca aceeași cauza nici după trimiterea spre rejudecare: ipoteza judecătorului care a pronunțat
o încheiere interlocutorie sau o hotărâre și care ar fi pus în situația sa rejudeca acea cauza în urma anularii
sau desființării hotărârii și trimiterii cauzei spre rejudecare.
Precizări în doctrina: se arata ca acest caz nu vizează ipoteza în care judecătorul de la prima instanță s-a
pronunțat nu asupra fondului, ci asupra unei excepții dezlegate de instanță superioara și care nu mai poate
face obiectul rejudecații, întrucât hotărârea instanței superioare e obligatorie sub acel aspect. Ex. se spune
ca cererea reclamantului nu este prescrisa, dar în apel nu se critica aceasta problema, dar paratul nu mai
critica soluția pe prescripție. Se considera ca judecătorul care a rezolvat doar problema prescripției nu este
incompatibil sa judece și apelul, pt ca acea problema a intrat în autoritatea lucrului judecat. Exista și o alta
teza, spre care tinde și Briciu, care spune ca formal este așa, dar ca este prea matematic. Ar trebui sa se dea
relevanta încrederii justițiabilului în justiție.
c. Nu poate lua parte la judecata cel care a fost martor, expert, arbitru, procuror, avocat, asistent
judiciar, magistrat-asistent sau mediator în aceeași cauza.
Aceste cazuri de incompatibilitate sunt diferite de incompatibilitatea de funcție judecătorilor (judecătorul
nu poate desfășura anumite activități comerciale, de munca, nu poate fi administrator al unei societăți
comerciale, membru al unui partid). Incompatibilitățile de caz se regăsesc în NCPC.

II. Cazuri de incompatibilitate de ordine privata (relative - Art. 42 / NCPC)


Structuram aceste cazuri de incompatibilitate astfel:
1. Art. 41 (1) pct. 1 - Antepronunțarea - sa se antepronunțe la cauza cu care a fost investit, nu se
considera antepronunțare faptul ca și-a spus anterior părerea cu privire la o pricina și apoi ajunge la el
(aici e alt caz). Sau scrie un articol de specialitate și se pronunță acolo pe o problema, nu e
antepronunțare. Ex. „Nu mai propuneți probe ca oricum m-am convins"; "De ce mai invocați excepții ca
nu e cazul?".
2. Art. 42 (1) pct. 1-12 - Rudenia - grad de rudenie intre judecător, părți, reprezentanții lor. În aceste
cazuri, judecătorul. dpdv uman. ar fi tentat sa incline balanța intr-un anumit sens, implica un interes.
Aici intra și vrăjmășia - pct. 6 - În cazul plângerilor penale formulate de părți în cursul procesului,
judecătorul devine incompatibil numai în situația punerii în mișcare a acțiunii penale împotriva sa.
3. Art. 42 (1) pct. 13 - când exista alte elemente care nasc în mod întemeiat îndoieli cu privire la
imparțialitatea sa. Nu mai este descrisa o ipoteza bine conturata, ci acest caz de incompatibilitate este
definit printr-o formulare de maxima generalitate. Textul a fost necesar pentru ca, în sensul CEDO
instanța trebuie sa fie imparțială, condiție ce se rezolva prin introducerea unor cazuri de
incompatibilitate.
Însă, jurisprudența CEDO este evolutiva, iar legislația unei tari va rămâne tot timpul în urma daca va
prevedea un nomenclator al tuturor incompatibilităților. Pct. 13 permite reactualizarea pe cale
jurisprudențială, fără a fi necesara modificarea NCPC.
! - Toate prevederile privitoare la soț se aplica și concubinilor.

Mijloacele procesuale prin care pot fi invocate cazurile de incompatibilitate

17
1. Abținerea (Art. 43) - instrument pus la dispoziția judecătorului
(1) “Înainte de primul termen de judecată grefierul de ședință va verifica, pe baza dosarului cauzei, dacă
judecătorul acesteia se află în vreunul dintre cazurile de incompatibilitate prevăzute la art. 41 și, când este
cazul, va întocmi un referat corespunzător”.
Înainte de primul termen, grefierul verifica și daca e cazul întocmește referat: verifica și întocmește numai
pentru cazurile de incompatibilitate prevăzute la art. 41 - incompatibilitate absoluta.
(2) „Judecătorul care știe că există un motiv de incompatibilitate în privința sa este obligat să se abțină de
la judecarea pricinii”.
Pentru oricare dintre cazurile prezentate. Daca știe, judecătorul are obligația sa se abțină de la judecarea
pricinii și sa facă cerere de abținere și sa motiveze în care caz de incompatibilitate se afla.
(3) „Declarația de abținere se face în scris de îndată ce judecătorul a cunoscut existența cazului de
incompatibilitate sau verbal în ședință, fiind consemnată în încheiere”.
Cererea de abținere se face:
- în scris
- verbal, în ședință și se consemnează în încheiere
Cererea de abținere este un act de procedura exclusiv al judecătorului, partea nu poate face cerere de
abținere, cel mult poate sa pună în vedere judecătorului. Daca știa, cunoștea existenta unui caz de
incompatibilitate și nu face cerere de abținere, judecătorul este pasibil de sancțiuni disciplinare.

Efectele admiterii cererii de abținere:


- judecătorul nu va mai lua parte la judecarea pricinii.
- ce se întâmpla cu actele făcute pana atunci? Încheierea prin care se admite abținerea va menționa în ce
măsura actele făcute pana atunci urmează a fi păstrate. Daca în încheiere nu se menționează nimic,
toate actele făcute pana atunci vor fi nule și se desființează.
- când cererea se judeca de o instanță superioara, ea va trimite cauza spre judecare altei instanțe de
același grad din circumscripția sa.
Daca se respinge abținerea:
- judecătorul va continua sa facă parte din complet.
- daca se judecă de instanța superioara, se va înapoia cauza instanței de la care s-a trimis dosarul și chiar
aceluiași complet în fata căruia s-a făcut cererea de abținere.

CURSUL 4
2. Recuzarea (Art. 44) - instrument pus la dispoziția părților (incompatibilitate absoluta / relativa).
(1) „Judecătorul aflat într-o situație de incompatibilitate poate fi recuzat de oricare dintre părți înainte de
începerea oricărei dezbateri”.
(2) „Când motivele de incompatibilitate s-au ivit ori au fost cunoscute de parte doar după începerea
dezbaterilor, aceasta trebuie să solicite recuzarea de îndată ce acestea îi sunt cunoscute”.
Se are în vedere Art. 45 (+ Art. 488), Art. 44 și Art. 47:
 În cazurile prevăzute la art. 41, judecătorul nu poate participa la judecată, chiar dacă nu s-a abținut ori
nu a fost recuzat. Neregularitatea poate fi invocată în orice stare a pricinii.

18
 Trebuie făcută verbal sau în scris și trebuie sa indice cazul de incompatibilitate care justifica recuzarea și
probele de care partea înțelege sa se folosească. Simpla afirmare nu e suficienta, trebuie sa se facă
proba.
 Este inadmisibilă cererea în care se invocă alte motive decât cele prevăzute la art. 41 și 42. Sunt, de
asemenea, inadmisibile cererea de recuzare privitoare la alți judecători decât cei prevăzuți la art. 46,
precum și cererea îndreptată împotriva aceluiași judecător pentru același motiv de incompatibilitate.
 Nerespectarea condițiilor prezentului articol atrage inadmisibilitatea cererii de recuzare. În acest caz,
inadmisibilitatea se constată chiar de completul în fața căruia s-a formulat cererea de recuzare, cu
participarea judecătorului recuzat.
! - Pot fi recuzați numai judecătorii care fac parte din completul de judecată căruia pricina i-a fost
repartizată pentru soluționare. Sancțiunea este reprezentata de exercitarea abuziva a acestui drept -
legiuitorul a prevăzut mai multe ipoteze în care cererea de recuzare este inadmisibila (Art. 47):
- Cererea prin care se invoca alte motive decât cele de la art. 41 și 42
- Cererea privind alți judecători decât cei prevăzuți de art. 46
- Este inadmisibila și cererea prin care se recuza toți judecatorii de la instanța respectiva.
- Cererea de recuzare pentru același judecător, după partea a mai făcut anterior o cerere de recuzare
pentru aceleași motive, care a fost respinsa.
Aceste 3 cazuri, prin derogare, sunt judecate chiar de completul în fata căruia se formulează cererea de
recuzare.
Art. 50 - Abținerea sau recuzarea, ca regula, se soluționează de către alt complet:
(1) “Abținerea sau recuzarea se soluționează de un alt complet al instanței respective, în compunerea
căruia nu poate intra judecătorul recuzat sau care a declarat că se abține. Dispozițiile art. 47 alin. (4) rămân
aplicabile”.
(2) „Când, din pricina abținerii sau recuzării, nu se poate alcătui completul de judecată, cererea se judecă
de instanța ierarhic superioară”.

Termenul în care se poate face recuzarea:


o daca e incompatibilitate absoluta, oricând în cursul procesului, ori în prima instanță, iar daca se
sesizează în apel nu se face cerere de recuzare, ci se invoca un motiv de apel, în sensul ca acel complet era
în caz de incompatibilitate, dar era în numărul prevăzut de lege.
o celelalte cazuri de incompatibilitate relativă se invoca înainte de începerea oricărei dezbateri. Când
motivele s-au ivit sau au fost cunoscute după începerea dezbaterilor, recuzarea se invoca de îndată ce
partea le-a cunoscut, adică înainte de a face acte procedurale (daca ai pus concluzii pe fond, dar spui de
incompatibilitate la sfârșit, ai pierdut).

Cazurile de recuzare se suprapun cu cazurile în care judecătorul este obligat sa se abțină, daca știe ca exista
un concurs intre recuzare și abținere - Art. 48:
(1) „Judecătorul împotriva căruia este formulată o cerere de recuzare poate declara că se abține”.
(2) „Declarația de abținere se soluționează cu prioritate”.
(3) „În caz de admitere a declarației de abținere, cererea de recuzare, indiferent de motivul acesteia, va fi
respinsă, prin aceeași încheiere, ca rămasă fără obiect”.
(4) „În cazul în care declarația de abținere se respinge, prin aceeași încheiere instanța se va pronunța și
asupra cererii de recuzare”.

Judecătorul e de acord ca e incompatibil când e recuzat și se abține - are prioritate declarația de abținere.

19
- Daca se admite abținerea, cererea de recuzare se respinge ca lipsita de obiect.
- Daca se respinge cererea de abținere, se pronunță și pe recuzare, intr-un sens sau altul, prin aceeași
încheiere.
Ce se întâmplă cu cauza respectiva în ipoteza în care se formulează o cerere de recuzare sau o cerere de
abținere? - Pana se soluționează cauza, nu ar mai trebui sa se judece - Art. 49:
(1) „Până la soluționarea declarației de abținere nu se va face niciun act de procedură în cauză”.
În cazul cererii de abținere, nu se face niciun act de procedura pana la soluționare, la fel ca la suspendare.
(2) „Formularea unei cereri de recuzare nu determină suspendarea judecății. Cu toate acestea, pronunțarea
soluției în cauză nu poate avea loc decât după soluționarea cererii de recuzare”.
În ipoteza formulării cererii de recuzare, aceasta nu determina suspendarea, dar pronunțarea soluției nu
poate avea loc decât după soluționarea cererii de recuzare. Daca recuzarea este admisa se desemnează un
alt judecător, se repune cauza pe rol și se pun din nou concluzii. Daca nu, judecătorul în persoana căruia s-a
formulat cererea de recuzare da soluția.

Regulile de soluționare a abținerii/ recuzării


Procedura este la fel pana la un punct:
Art. 50 - și abținerea și recuzarea se soluționează de un alt complet al instanței respective, fără judecătorul
în cauza. Daca nu e posibil sa se alcătuiască un alt complet (Ex. instanțe mici din tara cu foarte putini
judecători), Art. 50 (2) prevede ca cererea se judeca de instanța ierarhic superioara.

Reguli de procedura - Art. 51:


(1) „Instanța hotărăște de îndată, în camera de consiliu, fără prezența părților și ascultându-l pe
judecătorul recuzat sau care a declarat că se abține, numai dacă apreciază că este necesar. În aceleași
condiții, instanța va putea asculta și părțile”. Judecătorul nu trebuie citat.
(2) „În cazul în care la același termen s-au formulat cereri de recuzare și de abținere pentru motive
diferite, acestea vor fi judecate împreună”.
(3) „Nu se admite interogatoriul ca mijloc de dovadă a motivelor de recuzare”. Sunt admise orice alte
mijloace de proba.
(4) „În cazul admiterii abținerii sau recuzării întemeiate pe dispozițiile art. 42 (1) pct. 11, instanța va
stabili care dintre judecători nu va lua parte la judecarea pricinii”.
(5) „Abținerea sau recuzarea se soluționează printr-o încheiere care se pronunță în ședință publică”.
(6) „Dacă abținerea sau, după caz, recuzarea a fost admisă, judecătorul se va retrage de la judecarea
pricinii. În acest caz, încheierea va arăta în ce măsură actele îndeplinite de judecător urmează să fie
păstrate”.

Când cererea este soluționată de instanța superioara, în caz de admitere, cauza se va trimite la o alta
instanța egala în grad din circumscripția sa (este ipoteza în care la instanța în fata căreia s-a formulat
cererea nu se putea forma alt complet care sa soluționeze cererea - nu ar avea cine sa judece cauza daca s-
ar trimite cauza înapoi aici). Art. 52 - procedura de soluționare de către instanța superioară:
(1) „Instanța superioară învestită cu judecarea abținerii sau recuzării în situația prevăzută la art. 50 (2)
va dispune, în caz de admitere a cererii, trimiterea pricinii la o altă instanță de același grad din
circumscripția sa”. (2) „Dacă cererea este respinsă, pricina se înapoiază instanței inferioare”.
Faptul ca o cerere de recuzare sau de abținere este admisa și vine un alt judecător, nu înseamnă ca
judecătorul cel nou nu poate fi recuzat.

20
În cazul în care se respinge, judecătorul continua sa judece, iar daca cererea este soluționată și respinsa de
instanța superioara, o trimite înapoi.

În ceea ce privește căile de atac - Art. 53:


(1) „Încheierea prin care s-a respins recuzarea poate fi atacată numai de părți, odată cu hotărârea prin care
s-a soluționat cauza. Când această din urmă hotărâre este definitivă, încheierea va putea fi atacată cu
recurs, la instanța ierarhic superioară, în termen de 5 zile de la comunicarea acestei hotărâri”.
(2) „Încheierea prin care s-a încuviințat sau s-a respins abținerea, cea prin care s-a încuviințat recuzarea,
precum și încheierea prin care s-a respins recuzarea în cazul prevăzut la art. 48 alin. (3) nu sunt supuse
niciunei căi de atac”.
(3) „În cazul prevăzut la alin. (1), dacă instanța de apel constată că recuzarea a fost în mod greșit respinsă,
reface toate actele de procedură și, dacă apreciază că este necesar, dovezile administrate la prima instanță.
Când instanța de recurs constată că recuzarea a fost greșit respinsă, ea va casa hotărârea, dispunând
trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de apel sau, atunci când calea de atac a apelului este
suprimată, la prima instanță”.
! - Încheierea prin care s-a respins recuzarea se ataca odată cu fondul, numai de către părți (procurorul nu
poate ataca).
Când hotărârea prin care se soluționează fondul este definitiva, în ultima instanța, în acest caz, încheierea
prin care se soluționează recuzarea poate fi ataca cu recurs la instanța ierarhic superioara în 5 zile de la
comunicarea hotărârii. Acesta este un caz de excepție, este ipoteza când se recuza un judecător din
completul de recurs de la ICCJ - se poate ataca cu recurs, ce va fi judecat de completul de 5.
În calea de atac a apelului, conform Art. 53 (3), când se constata ca recuzarea a fost greșit respinsa, se refac
toate actele de procedura și, daca e cazul, toate probele administrate.
În recurs, se casează hotărârea și se trimite spre rejudecare la instanța de apel sau la prima instanța (când
calea de atac a apelului este suprimata) sa se efectueze actele de procedura și probele.
! - Aceste cazuri de incompatibilitate, cu aceasta procedura, în măsura în care sunt compatibile, se aplica și
procurorului și celorlalți prevăzuți de art. 54 (unele sunt specifice doar judecătorului, ex. antepronunțarea).
Art. 54 - Incompatibilitatea altor participanți:
„Dispozițiile prezentului capitol se aplică în mod corespunzător și procurorilor, magistraților-asistenți,
asistenților judiciari și grefierilor”.

 PĂRȚILE
SEDIUL MATERIEI: Art. 55, 59-60
- În fond - reclamant, parat, intervenient, chemat în garanție, iar dacă pârâtul formulează cerere
reconvenționala, denumirea se schimba: reclamantul va fi reclamant parat, iar paratul va dobândi
denumirea de parat reclamant.
- În apel denumirea se schimba - Apelant și intimat, cel care se apăra. Daca ambele părți fac apel, pot fi
ambele apelant intimat.
- Recurent intimat în revizuire, contestator intimat în contestația în anulare.
- În materie de executare, părțile sunt creditorul și debitorul, chiar daca este o contestație la executare.

COPARTICIPAREA

21
De regula, intr-un proces exista un singur reclamant și un singur parat. Este posibil, datorita raportului
juridic dedus judecății, sa existe o coparticipare în acest sens:
o mai mulți reclamanți și un singur parat,
o mai mulți pârâți și un singur reclamant,
o mai mulți reclamanți și mai mulți pârâți.

Aceasta coparticipare este de mai multe feluri:


o activa
o pasiva
o mixta

Alta clasificare:
o coparticipare obiectiva
o coparticipare subiectiva

Alta clasificare:
o coparticipare facultativa (ca regula)
o coparticipare obligatorie (Ex. Art. 684 / NCC - partajul)

Intervenția judecătorului se poate face pana la închiderea cercetării în fata primei instanțe, nu se poate face
în faza dezbaterilor, în apel sau în recurs. Daca din start cererea a fost făcută prost, reclamantul nu a
formulat cererea conform legii, NCPC remediază aspectul, judecătorul pune în vederea părților pentru a
complini nerespectarea. În apel nu se poate veni cu părți noi, de aceea s-a făcut pana la sfârșitul cercetării,
adică înaintea dezbaterilor.
Judecătorul poate dispune citarea din oficiu, dar trebuie sa existe un text expres (Ex. Art. 436 / NCC), daca
nu exista, atunci doar pune în vederea părților.

Condiții de existență
Mai multe persoane pot fi împreună reclamante sau pârâte dacă obiectul procesului este un drept ori o
obligație comună, dacă drepturile sau obligațiile lor au aceeași cauză ori dacă între ele există o strânsă
legătură.

Reguli de procedura în caz de coparticipare - Art. 60:


(1) „Actele de procedură, apărările și concluziile unuia dintre reclamanți sau pârâți nu le pot profita
celorlalți și nici nu îi pot prejudicia”.
(2) Cu toate acestea, dacă prin natura raportului juridic sau în temeiul unei dispoziții a legii, efectele
hotărârii se întind asupra tuturor reclamanților ori pârâților, actele de procedură îndeplinite numai de unii
dintre ei sau termenele încuviințate numai unora dintre ei pentru îndeplinirea actelor de procedură profită
și celorlalți. Când actele de procedură ale unora sunt potrivnice celor făcute de ceilalți, se va ține seama de
actele cele mai favorabile”.
(3) „Reclamanții sau pârâții care nu s-au înfățișat ori nu au îndeplinit un act de procedură în termen
vor continua totuși să fie citați, dacă, potrivit legii, nu au termenul în cunoștință. Dispozițiile art. 202 sunt
aplicabile”.
! - Renunțarea unuia dintre coparticipanți la judecata nu produce efecte pentru toți.
Art. 60 (2): reprezintă o derogare de la principiul independentei, în privința actelor utile care le profita și
celorlalți.

22
Ex. A, B și C - acțiune de partaj împotriva lui D și F: partajarea unui calorifer. Instanța respinge cererea. A, B,
C au interes sa facă apel. Daca face doar A, apelul profita tuturor. Poate face numai A și e suficient sau pot
face toți. Daca e potrivnic celorlalți, se tine seama de cele mai favorabile: daca A face apel și B renunță la
apel, apelul lui A rămâne favorabil lui B în continuare.
Efectele coparticipării
Regula este independența procesuala, iar excepția este atunci când efectele hotărârii se extind și asupra
celorlalți coparticipanți.
Sunt situații în care actele făcute de un coparticipant produce efecte și pentru ceilalți, chiar dacă nu ne
aflăm într-o situație când efectele se extind și asupra celorlalți (cazul solidarității, a indiviziunii etc), dar
pentru asta e nevoie sa existe un text special - Ex. Art. 419: în cazul în care sunt mai mulți reclamanți sau
pârâți împreună, cererea de perimare ori actul de procedură întrerupător de perimare al unuia folosește și
celorlalți.
Acest text deroga, pentru ca e un caz în care nu e nevoie de indivizibilitate, coproprietate etc, fiind suficient
să fie coparticipanți, deoarece aici perimarea operează în bloc, nu se poate perima doar o parte a
procesului. Ori se perima tot, ori nimic. Este o închidere a procesului, deoarece în termenul de 6 luni nu s-
au făcut acte de procedura. Perimarea este o consecință a lipsei contradictorialității. Daca o parte vrea sa se
judece, avem contrarietate, iar efectul întreruptiv al acestui act operează pentru toți, indiferent de
interesele pe care părțile le au.
Dacă sunt mai mulți coparticipanți, ar putea apărea dificultăți referitoare la citarea și comunicarea actelor,
mai ales daca avem 100, 300, 1000 de coparticipanți. În situații de genul asta, conform art. 202 (1) În
procesele în care, în condițiile art. 59, sunt mai mulți reclamanți sau pârâți, judecătorul, ținând cont de
numărul foarte mare al acestora, de necesitatea de a se asigura desfășurarea normală a activității de
judecată, cu respectarea drepturilor și intereselor legitime ale părților, va putea dispune, prin rezoluție,
“reprezentarea lor prin mandatar și îndeplinirea procedurii de comunicare a actelor de procedură numai pe
numele mandatarului, la domiciliul sau sediul acestuia. Dacă nu își aleg un mandatar, instanța poate numi
din oficiu un curator judiciar la care se vor comunica actele de procedura”.
Art. 149 - „Când cererea urmează a fi comunicată, ea se va face în atâtea exemplare câte sunt necesare
pentru comunicare, în afară de cazurile în care părțile au un reprezentant comun”.
Daca sunt mai mulți coparticipanți, cheltuielile de judecată se suporta de ei în funcție de natura raporturilor
juridice pe care le au intre ei. Ex. daca la baza e solidaritatea, cheltuielile se vor suporta solidar, daca nu, se
va suporta potrivit cu apărările pe care le-au făcut. Ne raportam mereu la obiectul litigiului ca sa știm cum
vor suporta coparticipanții cheltuielile de judecată.

 PARTICIPAREA TERȚILOR ÎN PROCESUL CIVIL


Pe parcursul procesului pot apărea și terți intervenienți în proces, având poziția de părți. Nu se face
confuzia între terții care participa la proces și terțele persoane implicate în procedura, dar care nu au
calitatea de părți, cum ar fi martorii, reprezentanții părților, experții, traducătorii etc. ei nu sunt terți
participanți la proces, ci persoane care se implică în reprezentarea părților, fie ajuta la desfășurarea
procesului. Ele nu au drepturi procesuale proprii. Terții intervenienți sunt persoane care își dispută drepturi
sau interese în legătură cu procesul, ceea ce ii separa de cealaltă categorie.
NCPC reglementează și posibilitatea participării unor terți intr-un proces deja declanșat. Aceasta participare
poate fi una voluntara sau poate fi una forțată, însă se poate face numai în condițiile prevăzute de art. 61
respectiv 79 din NCPC.
Participarea terților se clasifică în:

23
1. Intervenție voluntara - terțul intervine pentru ca dorește sa facă acest lucru:
o intervenția voluntara principala - mai este denumita și intervenție în interes propriu. Vizează
situații în care terțul intra în proces pentru a pretinde pentru el un drept dedus judecății din cererea
principala, ori un drept strâns legat de acesta.
o intervenție voluntara accesorie - intervenție în interesul altuia, este forma prin care terțul intra în
proces pentru a sprijini apărarea unei părți, fără ca el sa pretindă ceva de la una dintre părți.

2. Intervenția forțată: terțul este atras în proces de către una dintre părțile litigante inițiale sau de
către instanța din oficiu.
Pentru aceasta ipoteza avem în vedere următoarele forme de intervenție forțata:
o chemarea în judecata a altei persoane,
o chemarea în garanție,
o arătarea titularului dreptului și
o intervenția forțată din oficiu.

Ceea ce diferă intre cele 2 forme nu este interesul, ci dreptul.


Intervenientul principal reclamă un drept propriu, în timp ce intervenientul accesoriu nu reclama un astfel
de drept. Interesul le este propriu și intr-un caz și în celălalt.
Intervenientul accesoriu are o situație juridica nededusa procesului, dar care ar fi pusa în pericol de
pierderea procesului de către una dintre părți. El face un fel de acțiune preventiva, e un mijloc de prevenție
pentru a înlătura eventualele pericole ce ar putea sa apară în legătură cu propriile lui drepturi, dar care nu
formează încă obiectul judecații.
Schema clasică: A revendica de la B un imobil și apare C care spune ca nu este proprietar nici A și nici B, ci
ca el e proprietar, astfel că cere prin intervenția principală ca B sa fie obligat sa ii predea lui imobilul, nu lui
A. C formulează o pretenție identica cu pretenția reclamantului, chiar dreptul de proprietate, doar că
considera ca este a lui. În acest caz, obiectul cererii de chemare în judecata și al cererii de intervenție se
suprapun.
Pentru A, B și C sunt veritabili pârâți. Intervenientul principal solicita pentru el dreptul dedus judecații, are o
poziție de reclamant, iar pârâții lui sunt părțile inițiale din proces, pentru ca vrea ca reclamantul sa nu ia
dreptul pentru el, iar paratul sa fie obligat nu fata de reclamant, ci fata de el. La fel este și daca dreptul nu
este chiar cel invocat de reclamant, ci este strâns legat de acesta.

CURSUL 5
INTERVENȚIA VOLUNTARA A TERȚILOR ÎN PROCESUL CIVIL
SEDIUL MATERIEI: art. 61- 67 / NCPC
Orice persoana care are interes poate interveni intr-un proces care se judeca intre părțile inițiale: intre
reclamant și parat.
Când vorbim despre interes vorbim de condiția de exercițiu a acțiunii civile. Însă, deși art. 61 (1) face
referire numai de interes, trebuie respectate și celelalte 3 condiții ale acțiunii.
Aceasta intervenție voluntara presupune voința terțului intervenient care are interes sa intervină într-o
anumita cauza deja aflata pe rol. Părțile inițiale nu au nicio contribuție cu privire la intervenția voluntara.
Forme:
a. Intervenție principala - atunci când terțul intervenient pretinde pentru sine, în tot sau în parte, dreptul
dedus judecații sau un drept strâns legat de acesta.

24
- ori terțul pretinde același drept ca și dreptul dedus judecații: Ex. reclamantul revendica un imobil și
un terț intervine și pretinde și el același drept de proprietate. În acest caz, obiectul cererii de
chemare în judecata și al cererii de intervenție se suprapun,
- sau terțul poate sa pretindă în parte dreptul dedus judecații: Ex. partaj intre foști soți având ca
obiect 5 bunuri, terțul intervenient fiind soacra, invocând ca unul dinte acele bunuri ii aparțin.
- dreptul pretins de terțul intervenient este în strânsă legătură cu dreptul dedus judecății: Ex. intre A
și B exista un proces în legătură cu predarea unor bunuri dintr-un contract de vânzare. C solicita
declararea nulității absolute a unui alt contract, încheiat intre B și C, pentru a genera efectul
resoluto iure dantis, resolvitur ius accipientis. Drepturile sunt în strânsă legătură.
Având în vedre sfera de aplicare a intervenției principale, mai exact faptul ca terțul intervenient pretinde
un drept propriu, sunt materii în care intervenția principala nu este admisibila prin obiectul ei:
 litigiile de munca care au la baza un contract individual de munca - un terț nu poate pretinde
drepturi care sa decurgă din CIM. CIM da naștere la drepturi și obligații numai intre angajat și angajator.
 în cazul acțiunilor cu caracter nepatrimonial - la divorț, terțul intervenient nu poate pretinde
drepturi ale soților sau cazul acțiunilor în tăgada paternității.
 în cazul acțiunii posesorii - pentru ca în ipoteza intervenției principale, terțul intervenient trebuie sa
invoce un drept, iar posesia nu este un drept, acțiunea posesorie nu vizează apărarea unui drept. Asta ar
însemna că cererea se transforma din posesorie în petitorie. Cadrul dreptului poate fi lărgit, dar nu
transformat.
 în litigiile arbitrale, Art. 581 spune ca terții pot participa la procedura arbitrala cu acordul lor și al
tuturor părților, deoarece convenția părților este sa plece de la instanța și sa meargă la un arbitru. Aici
acordul trebuie sa fie al tuturor părților. Degeaba vrea doar terțul, el trebuie sa determine părțile sa
lărgească convenția și sa îl includă și pe el. Asta e valabil doar pentru intervenția principala, caci intervenția
accesorie poate fi formulata și fără acordul părților.
! - În litigiile de contencios administrativ, este admisibila cererea de intervenție principala.

b. Intervenție accesorie - terțul sprijină numai apărarea uneia dintre părți.


În mod clar intervenientul accesoriu nu mai pretinde un drept propriu sau un drept strâns legat de dreptul
dedus judecății, el sprijină numai una dinte părți. Intervenția accesorie are o forma simplificata.
Și în cazul intervenției accesorii exista condiția interesului: Ex. A și B asociere în participațiune; A pune 5
bunuri, B pune o suma de bani. Daca C îl cheamă în judecata pe A revendicând unul din bunuri. B are
interes sa intervină accesoriu și sa ii sprijine apărarea lui A pentru ca interesul lui e ca bunul sa rămână la A,
ca sa rămână în asociere.

Atât intervenția principala, cat și intervenția accesorie sunt cereri incidentale, iar potrivit art. 123 / NCPC
ele vor fi soluționate de instanța care judeca cererea principala, indiferent de obiectul ei sau evaluare,
operand o prorogare legala de competenta. Art. 12 din Legea 38/2014 - „Acestor cereri nu li se aplică
procedura regularizării prevăzute de Art. 200 / NCPC.”

INTERVENȚIA VOLUNTARA PRINCIPALA și INTERVENȚIA VOLUNTARA ACCESORIE - CONDIȚII și REGULI

A. FORMA
 Intervenția principala

25
Art. 62 (1) - „Cererea de intervenție principala va fi făcută în forma prevăzută de lege pentru cererea de
chemare în judecata”.
Cererea de intervenție principala este o veritabila cerere de chemare în judecata în care reclamant este
terțul intervenient și pârâți sunt reclamantul și paratul inițial.

 Intervenția accesorie
Art. 63 (1) - „Cererea de intervenție accesorie va fi făcută în scris și va cuprinde elementele prevăzute la Art.
148 alin. (1)” (textul de la cereri în general). SEDIUL MATERIEI: Art. 148.
Intervenția accesorie are o forma simplificata, ea nu e o veritabila cerere de chemare în judecata, are
natura unei apărări, susține o poziție a uneia dintre părți.

B. TERMENUL
 Intervenția principala - poate fi făcută:
- regula - numai în fata primei instanțe, înainte de închiderea dezbaterilor în fond.
- excepția - poate fi făcută direct în apel, dar numai cu acordul expres al părților (Art. 62 (3) / NCPC).
Aceasta regula deroga de la art. 48 (3) din materia apelului care nu permite ca în apel sa se
formuleze pretenții noi.
Termenul este legal imperativ, sancțiunea pt nerespectarea acestuia fiind decăderea, având drept
consecința respingerea ca tardiva a cererii formulate cu nerespectarea lui.

 Intervenția accesorie
Art. 63 (2) - intervenția accesorie poate fi făcută pana la închiderea dezbaterilor, în tot cursul judecății,
chiar și în căile extraordinare de atac: practic oricând în cursul procesului.
Indiferent de forma intervenției voluntare, NCPC instituie o procedura de încuviințare în principiu - Art. 64.
Admisibilitatea în principiu se face cu ascultarea terțului intervenient, el are dreptul de a face apărarea
referitoare la admisibilitatea cererii sale, chiar daca el nu este parte.
Calea de atac este numai apelul, dacă încheierea a fost dată în prima instanță, respectiv numai recursul la
instanța ierarhic superioară, în cazul în care încheierea a fost pronunțată în apel. Dosarul se înaintează, în
copie certificată pentru conformitate cu originalul, instanței competente să soluționeze calea de atac în 24
de ore de la expirarea termenului. Întâmpinarea nu este obligatorie. Apelul sau, după caz, recursul se
judecă în termen de cel mult 10 zile de la înregistrare. Judecarea cererii principale se suspendă până la
soluționarea căii de atac exercitate împotriva încheierii de respingere ca inadmisibilă a cererii de
intervenție.
Astfel, odată formulata cererea de intervenție, aceasta va fi comunicata părților inițiale, anexându-se daca
este cazul și înscrisurile care o susțin.
După aceasta, instanța va lua concluziile intervenientului și părților inițiale, după care se va pronunța
asupra admisibilității în principiu a intervenției.

C. ADMISIBILITATEA CERERII
Instanța se va pronunța în toate cazurile printr-o încheiere judecătorească interlocutorie (care leagă
instanța, adică nu se poate răzgândi în privința ei). Se pot da două soluții:

26
 instanța admite în principiu cererea de intervenție. Pentru aceasta va verifica următoarele aspecte:
*daca intra pe sfera de aplicare a intervenției - ca a pretins un drept propriu identic sau strâns legat de
dreptul dedus judecății ori e o apărare; *daca respectivul litigiu se pretează la o cerere de intervenție;
*daca exista interes și celelalte trei condiții ale acțiunii civile. Daca sunt îndeplinite acestea, instanța admite
cererea de intervenție prin încheiere interlocutorie care nu se poate ataca decât odată cu fondul.
 instanța constata ca intervenția este inadmisibila pentru ca spre ex. procesul nu permite o forma
de intervenție, dreptul nu are legătură cu litigiul dedus judecații etc. Și aici se pronunța printr-o încheiere
interlocutorie, dar aceasta are un regim procesual diferit, poate fi atacata separat:
o Cu apel în 5 zile de la pronunțare (pentru părțile prezente) sau de la comunicare pentru partea lipsa
- când hotărârea a fost data în prima instanța.
o Cu recurs în 5 zile de la comunicare / pronunțare daca încheierea a fost data de instanța de apel.

Căile de atac vor fi judecate de instanța ierarhic superioara în ambele cazuri - dosarul de fond se înaintează
în copie certificata în cel mult 24 de ore de la expirarea termenului de 5 zile. În aceste căi, întâmpinarea nu
este obligatorie. Calea de atac se judeca în termenul de recomandare de 10 zile de la înregistrare, iar
procesul inițial, conform art. 64 (4), se suspenda pana la soluționarea caii de atac.

Terțul intervenient nu dobândește calitatea de parte prin simpla depunere a cererii de intervenție. Art. 65
(1) - intervenientul devine parte în proces numai după admiterea în principiu a cererii sale. Dar aceasta
admitere în principiu poate sa intervină în cursul derulării procesului și se pune problema cum se va derula
procedura în continuare fata de o parte care a intervenit mai târziu.
Intervenienții poarta denumirea de
- intervenient principal - reclamant.
- intervenient accesoriu - subordonat părții în sprijinul căruia vine.
Intervenientul ia procedura din starea în care se afla la momentul admiterii cererii. El nu va putea cere nici
refacerea cererilor făcute pana la momentul intervenitei lui, nu va putea invoca nici nulitățile relative
acoperite prin neinvocare, dar poate solicita administrarea de probe pt susținerea propriei lui cereri de
intervenție, chiar daca momentul de administrare a probelor a trecut, caci el poate face cererea pana la
momentul dezbaterilor, care încep după terminarea cercetării procesului, adică după terminarea
administrării probelor. El nu mai poate cere refacerea probelor, dar poate cere el însuși probe, ceea ce
deschidere posibilitatea celorlalte părți sa ceara contraprobe. Intervenientul poate solicita administrarea de
probe fie prin cererea de intervenție, fie cel târziu pana la primul termen de judecata ulterior admiterii
cererilor.
Art. 65 - Situația intervenientului
(1) „Intervenientul devine parte în proces numai după admiterea în principiu a cererii sale”.
(2) „Intervenientul va prelua procedura în starea în care se află în momentul admiterii intervenției, dar va
putea solicita administrarea de probe prin cererea de intervenție sau cel mai târziu până la primul
termen de judecată ulterior admiterii cererii de intervenție. Actele de procedură ulterioare vor fi
îndeplinite și față de el”.
(3) „În cazul intervenției principale, după admiterea în principiu, instanța va stabili un termen în care
trebuie depusă.”
Având în vedere ca intervenientul principal odată admis devine reclamant, art. 65 (3) precizează ca instanța
va stabili un termen în care trebuie sa se depună întâmpinarea la cererea de intervenție pe care o depun
părțile inițiale care devin pârârăți în cererea de intervenție.

D. JUDECAREA INTERVENȚIEI
 Intervenția principala

27
Cererea de intervenție se judeca odată cu cererea principala. Judecătorul va avea în dosar doua cereri pe
care trebuie sa le tranșeze prin hotărârea finala. Cu toate ca exista 2 cereri, hotărârea finala este unica.
Pentru o buna administrare a justiției, este posibila o disjungere a celor 2 cereri, conform art. 66 (2) / NCPC
când cererea principala ar fi întârziată de judecarea intervenției. Dar nu se poate dispune disjungerea când
cererea de intervenție, obiectul ei, vizează un drept identic cu dreptul dedus judecății, când vizează în tot
sau în parte același drept. Daca dreptul e doar strâns legat, se disjunge și se suspenda celălalt proces.
Art. 66 - Judecarea cererii de intervenție principală
(1) „Intervenția principală se judecă odată cu cererea principală.”
(2) „Când judecarea cererii principale ar fi întârziată prin cererea de intervenție, instanța poate dispune
disjungerea ei pentru a fi judecată separat, în afară de cazul în care intervenientul pretinde pentru sine,
în tot sau în parte, însuși dreptul dedus judecății. În caz de disjungere, instanța rămâne în toate cazurile
competentă să soluționeze cererea de intervenție. Daca intervenientul pretinde chiar același drept pe
care îl pretinde reclamantul în tot sau în parte, disjungerea nu mai este posibila din riscul de hotărâri
contrare”.
(3) „Nu se va dispune disjungerea nici atunci când judecarea cererii de intervenție ar fi întârziată de
cererea principală”.
(4) „Intervenția principală va fi judecată chiar dacă judecarea cererii principale s-a stins prin unul dintre
modurile prevăzute de lege”.
Intervenția este o cerere incidentala - operează prorogarea de competenta. Prorogarea de competenta
produce efecte și după disjungere și aceasta prorogarea operează și în cazul în care cererea inițială
principala s-a stins prin unul din modurile prevăzute de lege, adică chiar daca reclamantul și paratul decid
sa tranzacționeze sau reclamantul decide sa renunțe la cererea de chemare în judecata sau daca paratul
achiesează la pretențiile reclamantului, cererea de intervenție principală va continua sa se judece, deoarece
ea reprezintă o cerere de chemare în judecata în sine. Are independenta proprie. Intervenientul este un
veritabil reclamant, iar el continuă procesul, daca părțile inițiale sting procesul după admiterea cererii în
proces. Daca părțile sting procesul înainte de admiterea cererii, atunci el nu dobândește niciun drept.
Intervenția rămâne în competenta instanței investite inițial.
Când dreptul dedus judecații prin cererea de chemare în judecată este un drept distinct de cel din cererea
de chemare în judecată, strâns legat de acesta dar neconcurent, ci mai curând aflate în concurs, se vor
admite ambele cereri de chemare în judecată. Ex. contenciosul administrativ - pe un teren se obține o
autorizație de construcție care încalcă limitele dreptului de proprietate din NCC. Unul ataca. Ce drept
invoca el? Dreptul lui de proprietate și servituțile recunoscute de NCC. Celălalt ataca, dar atacă dreptul lui.
Drepturile lor nu sunt concurente, pot fi admise cererile de intervenție și se anulează autorizația.
Intervenientul cere de multe ori un drept concurent din cererea principala.

 Intervenția accesorie
Cel care intervine nu trebuie sa justifice un drept, dar trebuie sa justifice un interes personal.
Art. 67 - Judecarea cererii de intervenție accesorie
(1) „Judecarea cererii de intervenție accesorie nu poate fi disjunsă de judecarea cererii principale, iar
instanța este obligată să se pronunțe asupra acesteia prin aceeași hotărâre, odată cu fondul, deoarece
nu poate avea o existenta de sine stătătoare”.
(2) „Intervenientul accesoriu poate să săvârșească numai actele de procedură care nu contravin interesului
părții în favoarea căreia a intervenit”.
(3) „După admiterea în principiu, intervenientul accesoriu poate să renunțe la judecarea cererii de
intervenție doar cu acordul părții pentru care a intervenit.”

28
(4) „Calea de atac exercitată de intervenientul accesoriu se socotește neavenită dacă partea pentru care a
intervenit nu a exercitat calea de atac, a renunțat la calea de atac exercitată ori aceasta a fost anulată,
perimată sau respinsă fără a fi cercetată în fond”.
Având în vedere ca intervenientul accesoriu sprijină o parte, acesta are o poziție subordonata acestei părți
pe care o sprijină.
Consecințe:
- intervenientul accesoriu poate sa realizeze numai actele de procedura care nu sunt împotriva
interesului părții în sprijinul căreia a intervenit.
- Art. (3) - intervenientul accesoriu poate renunța la judecarea cererii lui de intervenție accesorie
(după admiterea în principiu), numai cu acordul părții pentru care a intervenit.
- în privința cailor de atac: daca intervenientul accesoriu formulează cale de atac, aceasta se va
respinge ca neavenita daca partea pentru care a intervenit nu a exercitat exercitata calea de atac sau a
renunțat la calea de atac exercitata sau aceasta a fost anulata, perimata sau respinsa fără a fi cercetata în
fond etc. Ex. daca pârâtul pierde și el și intervenientul lui trebuie sa plătească cheltuielile și din acest interes
intervenientul accesoriu face apel (poate se admite și nu va mai fi obligat sa plătească cheltuielile), dar
conform NCPC trebuie sa facă și paratul.

CURSUL 6
INTERVENȚIA FORȚATĂ - CONDIȚII și REGULI
În cazul intervenției forțate, inițiativa nu ii mai aparține terțului, ci una din părțile inițiale ale procesului
dorește ea sa atragă un terț în proces.

I. Chemarea în judecata a altei persoane - art. 68-71 / NCPC


Chemarea în judecata a altei persoane este mijlocul procesual prin care oricare dintre părți poate sa cheme
în judecata o alta persoana care ar putea sa pretindă pe calea unei cereri separate același drept ca și
reclamantul.
Art. 68 - Formularea cererii. Termene
(1) „Oricare dintre părți poate să cheme în judecată o altă persoană care ar putea să pretindă, pe calea
unei cereri separate, aceleași drepturi ca și reclamantul.”
(2) „Cererea făcută de reclamant sau de intervenientul principal se va depune cel mai târziu până la
terminarea cercetării procesului înaintea primei instanțe”.
(3) „Cererea făcută de pârât se va depune în termenul prevăzut pentru depunerea întâmpinării înaintea
primei instanțe, iar dacă întâmpinarea nu este obligatorie, cel mai târziu la primul termen de judecată”.

Caracteristici:
o presupune existenta unui proces deja început,
o nu contează obiectul procesului inițial atâta timp cat terțul poate pretinde aceleași drepturi ca și
reclamantul - art. 68 (1),
o cererea poate fi făcută atât de reclamant cat și de către parat,
o terțul care face obiectul cererii nu trebuie sa își dea acordul, judecătorul analizează,
o terțul atras în proces prin aceasta forma, trebuie obligatoriu sa poată sa pretindă aceleași drepturi ca și
reclamantul.
Ex. Cesiune de creanța - creditorul cesionează, terțul C îl notifica pe debitor sa ii plătească. Daca creditorul
inițial îl acționează în judecata pe debitorul cedat, atunci el va formula o chemare în judecata a altei

29
persoane (art. 68 și urm.) a terțului cesionarului pentru ca cesionarul ar putea sa pretindă aceleași drept ca
și creditorul cedent și sa se stabilească cui datorează.
Ex. 2: în cazul acțiunii în revendicare, în ipoteza unui bun aflat în coproprietate, conform art. 643 (3) / NCC -
acțiune în revendicare poate face doar unul dinte coproprietari, iar în acest caz paratul poate sa ii cheme și
pe ceilalți ca și ei pot pretinde aceleași drepturi, sa scape de mai multe procese separate.
! - Dar aceasta forma de intervenție forțata nu poate fi folosita pentru extinderea cadrului procesual.
Ex. Contract de vânzare, vânzătorul cere anularea, cu obligarea cumpărătorului la restituirea bunului. Pe
parcurs, reclamantul observând ca bunul este deja vândut de către cumpărătorul inițial unui terț, se
gândește sa apelează la chemarea în judecata a altei persoane și sa îl cheme și pe terț. Nu este admisibila o
asemenea cerere. Terțul poate fi cel mult parat, nu poate pretinde aceleași drepturi ca și reclamantul. Pt
acesta ipoteza este prevăzut un alt mecanism - art. 204 / NCPC - modificarea cererii de chemare în
judecata.
Art. 71 / NCPC reglementează 2 situații în cazul formulării unei cereri de chemare în judecata a altei
persoane în care paratul inițial este scos din proces.

Art. 71 - Scoaterea pârâtului din proces


(1) „În cazul prevăzut la art. 70, când pârâtul, chemat în judecată pentru o datorie bănească, recunoaște
datoria și declară că vrea să o execute față de cel căruia îi va fi stabilit dreptul pe cale judecătorească,
el va fi scos din proces, dacă a consemnat la dispoziția instanței suma datorată”.
(2) „Tot astfel, pârâtul, chemat în judecată pentru predarea unui bun sau a folosinței acestuia, va fi scos
din proces dacă declară că va preda bunul celui al cărui drept va fi stabilit prin hotărâre judecătorească.
Bunul în litigiu va fi pus sub sechestru judiciar de către instanța învestită cu judecarea cauzei,
dispozițiile art. 972 și următoarele fiind aplicabile”.
(3) „În aceste cazuri, judecata va continua numai între reclamant și terțul chemat în judecată. Hotărârea se
va comunica și pârâtului, căruia îi este opozabilă”.
1. Ipoteza unei datorii bănești - Ex. cesiunea. Paratul declara ca recunoaște datoria și ca vrea sa o
execute - paratul va fi scos din proces daca consemnează suma datorata la dispoziția instanței.
Procesul va continua fără parat, însă hotărârea i se va comunica și lui și ii e opozabila (Art. 71 (3)).
2. Ipoteza obligației de a preda un bun sau folosința acestuia - Paratul declara ca ii va preda bunul
celui pe care îl va stabili instanța. Conform art. 71 (2), bunul este pus sub sechestru judiciar potrivit
art. 972 și urmat. Procesul va continua fără parat, dar hotărârea ii va fi comunicata și opozabila.

Art. 69 - Comunicarea cererii


(1) „Cererea va fi motivată și, împreună cu înscrisurile care o însoțesc, se va comunica atât celui chemat în
judecată, cât și părții potrivnice”.
(2) „La exemplarul cererii destinat terțului se vor alătura copii de pe cererea de chemare în judecată,
întâmpinare și de pe înscrisurile de la dosar”.
(3) „Dispozițiile art. 64 și 65 se aplică în mod corespunzător”.

Art. 70 - Poziția terțului în proces


Cel chemat în judecată dobândește poziția procesuală de reclamant, iar hotărârea își produce efectele și în
privința sa.

Din punct de vedere procedural, cererea de chemare în judecata a altei persoane i se va comunica atât
părții inițiale (potrivnice) cat și celui chemat în judecata. În ceea ce îl privește pe terț, conform Art. 69 (2) se

30
va anexa la exemplarul destinat terțului copii de pe cererea de chemare în judecata, de pe întâmpinare și
de pe înscrisurile de la dosar.
Prevederile Art. 64 și 65 / NCPC se vor aplica în mod corespunzător.
Conform art. 65 / NCPC, terțul preia procedura din stadiul în care se afla, actele de procedura efectuate nu
se refac. Exista și aici excepția în materie de probe: poate solicita administrarea de probe.
Și aceasta cerere de intervenție forțată trebuie făcută intr-un anumit termen, termenul diferă în funcție de
parte (Art. 68 (2) și (3)):
 cererea făcută de reclamant sau de intervenientul principal: cel mai târziu pana la terminarea
cercetării procesului înaintea primei instanțe. Aceasta forma de intervenție forțată nu se poate face în
apel sau în căile extraordinare, chiar daca părțile își dau acordul.
 cererea făcută de parat: în termenul prevăzut de lege pentru depunerea întâmpinării (sau odată cu
întâmpinarea), adică 25 de zile de la comunicarea cererii de chemare în judecata, iar daca întâmpinarea
nu este obligatorie cel mai târziu la primul termen.
Aceste termene sunt legale imperative. Sancțiunea nerespectării lor este decăderea - respingerea cererii ca
tardiv formulata.
După admiterea cererii, procesul continua în 3, la final se pronunță o singura hotărâre care le este opozabila
tuturor.

II. Chemarea în garanție - art. 72 - 74 / NCPC


Chemarea în garanție este mijlocul procesual prin care oricare din părți poate introduce o alta persoana,
împotriva căreia ar putea sa se îndrepte în cazul în care pierde, cu o cerere separata în garanție sau în
despăgubiri.
Art. 72 - Condiții
(1) „Partea interesată poate să cheme în garanție o terță persoană, împotriva căreia ar putea să se
îndrepte cu o cerere separată în garanție sau în despăgubiri.
(2) „În aceleași condiții, cel chemat în garanție poate să cheme în garanție o altă persoană”.
Art. 73 - Formularea cererii. Termene
(1) „Cererea va fi făcută în forma prevăzută pentru cererea de chemare în judecată”.
(2) „Cererea făcută de reclamant sau de intervenientul principal se va depune cel mai târziu până la
terminarea cercetării procesului înaintea primei instanțe”.
(3) „Cererea făcută de pârât se va depune în termenul prevăzut pentru depunerea întâmpinării înaintea
primei instanțe, iar dacă întâmpinarea nu este obligatorie, cel mai târziu la primul termen de judecată”.

Art. 74 - Procedura de judecată


(1) „Instanța va comunica celui chemat în garanție cererea și copii de pe înscrisurile ce o însoțesc, precum
și copii de pe cererea de chemare în judecată, întâmpinare și de pe înscrisurile de la dosar.
(2) „Dispozițiile art. 64 și art. 65 alin. (1) și (2) se aplică în mod corespunzător”.
(3) „În termenul stabilit potrivit art. 65 alin. (3), cel chemat în garanție trebuie să depună întâmpinare și
poate să formuleze cererea prevăzută la art. 72 alin. (2)”.
(4) „Cererea de chemare în garanție se judecă odată cu cererea principală. Cu toate acestea, dacă
judecarea cererii principale ar fi întârziată prin cererea de chemare în garanție, instanța poate dispune
disjungerea ei pentru a o judeca separat. În acest din urmă caz, judecarea cererii de chemare în
garanție va fi suspendată până la soluționarea cererii principale”.

31
Cererea de chemare în garanție poate fi făcută de oricare dintre părți și presupune un proces deja
declanșat. Terțul poate fi orice terț împotriva căruia s-ar putea îndrepta daca pierde procesul cu o cerere în
garanție sau în despăgubiri.
Cererea de chemare în garanție este facultativa. Partea poate sa cheme persoana în procesul deja
declanșat sau sa aștepte după soluție sa o cheme separat, e la alegerea părții.
Exista și situații în care nu e chiar obligatorie, dar este mai mult necesara: excepția procesului rău condus.
Daca partea nu formulează cerere de chemare în garanție și face cerere separata, cel care putea fi chemat
poate invoca apoi ca daca ar fi fost chemat în procesul inițial ar fi avut probe și apărări care ar fi dus la
câștigarea procesului inițial, ceea ce conduce la respingerea ca neîntemeiată.
Sfera de aplicare a acestei intervenții este mai mare decât în dreptul civil. Se aplica atât în cazul existentei
unei garanții legale, convenționale cat și în cazul existentei unor cazuri de despăgubire (Ex. comitent-
prepus).
Art. 73 - Cererea de chemare în garanție trebuie sa îmbrace forma prevăzută de lege pentru cererea de
chemare în judecata. În realitate aceasta este o veritabila cerere de chemare în judecata, fie ca e de
chemare în garanție, fie de despăgubiri.
Fiind o cerere incidentala nu se supune regularizării potrivit art. 200 / NCPC.

Termenul de introducere a cererii diferă în funcție de partea care formulează:


 daca cererea este formulata de reclamant sau de intervenientul principal: se depune cel mai târziu
pana la terminarea cercetării procesului înaintea primei instanțe.
 daca cererea este formulata de parat: se depune odată cu întâmpinarea înaintea primei instanțe (în
termenul prevăzut de lege pentru depunerea întâmpinării), iar daca întâmpinarea nu este obligatorie,
cel mai târziu la primul termen.
Acțiunea formulata peste termen va fi respinsa ca tardiv formulata. Termenele sunt legal imperative, iar
nerespectarea lor atrage sancțiunea decăderii.
! - Nu este admisibila chemarea în garanție în căile de atac.
Legiuitorul a ales sa limiteze la 2 numărul chemărilor în garanție. Cel chemat în garanție poate sa mai
cheme și el o alta persoana și atât. Daca mai exista și o a 3-a persoana ce ar putea fi chemata, se poate face
acțiune separata.
Aceasta cerere de chemare în garanție se comunica terțului chemat în garanție și părții potrivnice inițiale și
alături i se anexează documentele revăzute de art. 74: copii de pe înscrisurile ce însoțesc cererea de
chemare în garanție, precum și copii de pe cererea de chemare în judecată, întâmpinare și de pe înscrisurile
de la dosar. Și în materie de chemare în garanție se aplica în mod corespunzător prevederile art. 64 și 65,
conform art. 74 / NCPC

Odată ce a fost admisa în principiu cererea de chemare în garanție, terțul devine parte și are calitatea de
parat fata de partea care l-a chemat. Astfel vor exista 2 raporturi juridice litigioase deduse judecații, ambele
de sine stătătoare:
- raportul inițial,
- raportul dintre terț și partea care l-a chemat.
! - Terțul nu se afla în niciun raport cu partea care nu l-a chemat, nu este obligat sa o garanteze sau sa o
despăgubească pe aceasta.

32
Operează și în cazul acesteia prorogarea de competenta. Va fi judecata odată cu cererea principala, însă,
Art. 74 (4) instituie posibilitatea disjungerii cererilor, numai daca judecarea cererii principale ar fi întârziata
de cerere de chemare în garanție.
Daca se disjunge, se face un dosar separat, care se judeca de aceeași instanța, nu se declina competenta.
Dosarul disjuns va fi suspendat pana la judecarea cererii principale pentru ca soarta dosarului disjuns
depinde de soluția din cererea principala.
Soluțiile care se pot da diferă în funcție de cine cheamă în garanție și de soluția data în cererea principala.
Și exercitarea cailor de atac depind de partea care cheamă în garanție, de soluția data în cererea principala
și de existenta celor doua raporturi litigioase.
Daca chemarea în garanție este formulata de reclamant:
 daca instanța admite cererea principala, chemarea în garanție va fi respinsa ca lipsita de obiect sau de
interes, pentru ca a fost admisa cererea principala - reclamantul nu a căzut în pretenții,
 daca cererea principala a fost respinsa, cererea de chemare în garanție va fi admisa, deoarece
reclamantul a căzut în pretenții.
Daca chemarea în garanție este formulata de parat:
o daca instanța admite cererea principala, chemarea în garanție urmează a fi respinsa sau admisa în
funcție de temeinicie.
o daca instanța respinge cererea principala, chemarea în garanție va fi respinsa ca lipsita de obiect sau de
interes pentru ca paratul nu a căzut în pretenții.
În privința cailor de atac - se pronunța o singura hotărâre finala la care chematul în garanție este parte și în
funcție de soluția data pot avea calitate procesuala activa și interes oricare din părți. Însă în niciun caz
partea care nu a chemat în garanție nu poate pune în discuție raportul juridic dinte chemat și partea care l-
a chemat.
! - Niciodată reclamantul și chematul în garanție de către parat nu au un raport juridic comun.

III. Arătarea titularului dreptului


SEDIUL MATERIEI: art. 75-77 / NCPC, configurare atipica fata de primele 2 forme de intervenție forțată.
Art. 75 - Condiții
Pârâtul care deține un bun pentru altul sau care exercită în numele altuia un drept asupra unui lucru va
putea arăta pe acela în numele căruia deține lucrul sau exercită dreptul, dacă a fost chemat în judecată de o
persoană care pretinde un drept real asupra lucrului.
- Aceasta forma de intervenție forțată este recunoscuta numai paratului.
- Poate fi formulata numai intr-un proces care pune în discuție un drept real, nu un drept de creanța sau
alt drept.
- Paratul care vrea sa formuleze o asemenea cerere ori deține un bun pentru altul ori exercita pentru
altul un drept asupra bunului (Ex. mandatar).
- Aceasta forma de intervenție este opțională. Paratul poate invoca lipsa calității sale procesuale pasive
sau poate formula o asemenea cerere de arătare a titularului dreptului. În ipoteza unui drept de
proprietate publica e obligat sa arate.

Art. 76 - Formularea cererii. Termenul

33
Cererea va fi motivată și se va depune înaintea primei instanțe în termenul prevăzut de lege pentru
depunerea întâmpinării. Dacă întâmpinarea nu este obligatorie, cererea se poate face cel mai târziu la
primul termen de judecată.
Art. 76 nu prevede ca cererea trebuie sa îmbrace forma cererii de chemare în judecata, pentru ca nu este o
cerere de chemare în judecata (doar spun ca n-am eu calitate și îl și arat pe cel care are).
Aceste termene sunt legal imperative. Nerespectarea lor atrage sancțiunea decăderii.

Art. 77 - Procedura de judecată


(1) „Cererea, împreună cu înscrisurile care o însoțesc și o copie de pe cererea de chemare în judecată, de pe
întâmpinare și de pe înscrisurile de la dosar, va fi comunicată celui arătat ca titular al dreptului”.
(2) „Dispozițiile art. 64 și 65 se aplică în mod corespunzător”.
(3) „Dacă acela arătat ca titular al dreptului recunoaște susținerile pârâtului și reclamantul consimte, el va
lua locul pârâtului, care va fi scos din proces”.
(4) „Dacă reclamantul nu este de acord cu înlocuirea sau când cel arătat ca titular nu se înfățișează sau
contestă cele susținute de pârât, terțul dobândește calitatea de intervenient principal, dispozițiile art.
62 și art. 64-66 aplicându-se în mod corespunzător”.
Cererea împreună cu înscrisurile care o însoțesc și o copie de pe cererea de chemare în judecata, de pe
întâmpinare și de înscrisurile de la dosar se comunica celui arătat ca titular al dreptului. Art. 64 și 65 se
aplica în mod corespunzător.
Terțul arătat ca titular al dreptului e parte în proces de la admiterea în principiu. Cel arătat ca titular al
dreptului poate avea poziții diferite (Art. 77 (3) și (4) / NCPC):
 daca terțul recunoaște susținerile paratului și reclamantul e de acord, el va lua locul paratului și paratul
va fi scos din proces.
 daca terțul recunoaște susținerile paratului, dar
reclamantul nu vrea înlocuire Terțul arătat ca titular dobândește
 terțul nu se înfățișează calitatea de intervenient principal
 terțul nu e de acord cu susținerile paratului
Procesul continua în 3, terțul va fi intervenient principal și în funcție de probele administrate, instanța va
admite sau va respinge. Se pronunță o singura hotărâre. Art. 62 și 64-66 / NCPC se aplica în mod
corespunzător.

IV. Introducerea forțată în cauza, din oficiu, a altor persoane


Nu mai presupune nici voința terțului, nici voința părților ci voința judecătorului care poate introduce din
oficiu. Art. 22 (3) - „Judecătorul poate dispune introducerea în cauza, în condițiile legii”. Aceasta forma de
intervenție este o excepție de la principiul disponibilității. Judecătorul reconfigurează procesul cu o noua
parte.

Art. 78 - Condiții. Termenul


(1) „În cazurile expres prevăzute de lege, precum și în procedura necontencioasă, judecătorul va dispune
din oficiu introducerea în cauză a altor persoane, chiar dacă părțile se împotrivesc”.
(2) „În materie contencioasă, când raportul juridic dedus judecății o impune, judecătorul va pune în
discuția părților necesitatea introducerii în cauză a altor persoane. Dacă niciuna dintre părți nu solicită

34
introducerea în cauză a terțului, iar judecătorul apreciază că pricina nu poate fi soluționată fără
participarea terțului, va respinge cererea, fără a se pronunța pe fond”.
(3) „Introducerea în cauză va fi dispusă, prin încheiere, până la terminarea cercetării procesului înaintea
primei instanțe”.
(4) „Când necesitatea introducerii în cauză a altor persoane este constatată cu ocazia deliberării, instanța
va repune cauza pe rol, dispunând citarea părților”.
(5) „Hotărârea prin care cererea a fost respinsă în condițiile alin. (2) este supusă numai apelului”.

Art. 79 - Procedura de judecată


(1) „Cel introdus în proces va fi citat, odată cu citația comunicându-i-se, în copie, și încheierea prevăzută la
art. 78 alin. (3), cererea de chemare în judecată, întâmpinarea, precum și înscrisurile anexate acestora.
Prin citație i se va comunica și termenul până la care va putea să arate excepțiile, dovezile și celelalte
mijloace de apărare de care înțelege să se folosească; termenul nu va putea fi mai lung decât termenul
de judecată acordat în cauză”.
(2) „El va lua procedura în starea în care se află în momentul introducerii în proces. Instanța, la cererea
celui introdus în proces, va putea dispune readministrarea probelor sau administrarea de noi probe.
Actele de procedură ulterioare vor fi îndeplinite și față de acesta”.

Art. 78 (1) și (2) presupune 2 ipoteze:


- în cazurile expres prevăzute de lege
- în procedura necontencioasa
! - Instanța poate dispune introducerea în cauza a altor persoane, chiar daca părțile se împotrivesc.
Ex. în materia fondului funciar, legile 247/2005 și 18/ 1991. Calitate procesuala pasivă au comisia locala și
funciara. Daca numai una dintre ele este chemata în judecata, instanța o poate introduce și pe cealaltă,
pentru ca legea prevede expres cine are calitate.
În materie contencioasă, când raportul juridic dedus judecății o impune, judecătorul va pune în discuția
părților necesitatea introducerii în cauză a altor persoane. Dacă niciuna dintre părți nu solicită introducerea
în cauză a terțului, iar judecătorul apreciază că pricina nu poate fi soluționată fără participarea terțului, va
respinge cererea, fără a se pronunța pe fond.
Ex. Contract cu pluralitate de părți - cerere în anulare prin care cheamă în judecata doar unele dintre ele:
judecătorul pune în discuția părților necesitatea introducerii tuturor.
Daca nu se solicita de către cei în cauza introducerea în cauza și a celor puși în discuție și nu se poate
soluționa fără participarea lor, judecătorul va respinge cererea ca inadmisibila.
Hotărârea prin care cererea este respinsa este supusa numai apelului indiferent de obiectul litigiului. Daca
măcar una dintre părți vrea sa introducă, judecătorul îl introduce. Actul prin care se dispune în ambele
cazuri este o încheiere pana la terminarea cercetării judecătorești în fata primei instanțe.
Nu este termen imperativ care atrage sancțiunea decăderii, instanța nu poate fi decăzută, dar efectul este
același, nu mai poate introduce ulterior.
Art 78 (4) - “Atunci când necesitatea introducerii în cauza este constata cu ocazia deliberării, instanța va
repunere cauza pe rol, dispunând citarea părților și pune în discuție necesitatea introducerii în proces a
terțului sau terților respectivi”.

35
Nu se prevede în ce calitate intervine terțul. După art. 79 (1) apare ca fiind introdus ca parat.
Terțul introdus ia procedura în starea în care se găsește, dar va putea cere readministrarea probelor sau
poate solicita probe noi - rămâne la latitudinea judecătorului daca ii admite.
După introducere, devine parte cu toate consecințele care decurg de aici: va fi citat daca nu are termen în
cunoștință, hotărârea ii va fi comunicata, poate face cale de atac etc.
! - Hotărârea prin care cererea este respinsa este supusa numai apelului, indiferent de obiectul litigiului.

CURSUL 7 REPREZENTAREA PĂRȚILOR ÎN PROCESUL CIVIL


Reprezentarea persoanelor fizice - poate fi:
o reprezentarea legala tipica:
- cei care nu pot sta deloc în proces - minori de pana în 14 ani și cei puși sub interdicție. Aceștia sunt
reprezentați de părinți sau tutore.
- cei cu capacitate de exercițiu restrânsă (! - sunt asistați, nu reprezentați).

o reprezentarea convențională: se face pe baza mandatului, care poate fi avocat sau neavocat.

Regula este ca reprezentarea convențională este posibila în toate cazurile. Asta înseamnă ca părțile pot veni
singure la proces și se pot reprezenta, dar au dreptul sa se prezinte prin reprezentant convențional.
Sunt și situații când reprezentarea nu funcționează, deci prezenta părților este obligatorie. Ex. divorțul -
reclamantul care nu participa la proces se va vedea cu acțiunea respinsa ca nesusținută. Instanța, în
virtutea rolului activ, poate dispune încercarea de împăcare a părților, dispunând citarea în persoana a
acestora. Nu e obligatoriu ca părțile sa se reprezinte prin avocat, avocatul nu are monopolul reprezentării,
are doar monopolul postulării (punerii de concluzii).

o reprezentarea judiciara: curatorul judiciar (Art. 58) în cazul persoanelor fizice, în cazul conflictului de
interese dintre reprezentant și cel reprezentat.

A. Curatela
Art. 58 / NCPC - în cazul persoanelor fizice, în cazul conflictului de interese dintre reprezentant și cel
reprezentat. Sau o persoana juridica este parte în proces și fie nu are reprezentant, fie în proces este în
conflict de interese cu reprezentantul.
Art. 167: Citarea prin publicitate
(1) Când reclamantul învederează, motivat, că, deși a făcut tot ce i-a stat în putință, nu a reușit să afle
domiciliul pârâtului sau un alt loc unde ar putea fi citat potrivit legii, instanța va putea încuviința
citarea acestuia prin publicitate.
(2) Citarea prin publicitate se face afișându-se citația la ușa instanței, pe portalul instanței de judecată
competente și la ultimul domiciliu cunoscut al celui citat. În cazurile în care apreciază că este necesar,
instanța va dispune și publicarea citației în Monitorul Oficial al României sau într-un ziar central de
largă răspândire.
(3) Odată cu încuviințarea citării prin publicitate, instanța va numi un curator dintre avocații baroului,
potrivit art. 58, care va fi citat la dezbateri pentru reprezentarea intereselor pârâtului.
Se instituie un curator și în ipoteza art. 202 (3) / NCPC.

36
Ex. angajații politiei romane dau în judecata MAI: sa zicem 400, 500 de reclamanți, asta ar însemna 400,
500 de citații, sigur cel puțin una se greșește. Asta înseamnă lipsa de procedura și vor trebui refăcute toate
și s-ar întârzia procesul foarte mult. Din acest motiv, când nu își aleg un mandatar sau nu se înțeleg asupra
persoanei lui, se numește un curator.
Mai exista obligația instituirii unui curator și în cazul executării silite, de exemplu.

Curatorul nu e ales nici de lege (nu intra la reprezentarea legala), nici de părți (nu intra la reprezentarea
convențională), ci de instanța (reprezentarea judiciara).
Curatorul este un avocat: conform art. 58 instanța îl va numi dintr-o lista pusa la dispoziție de către Baroul
din raza teritoriala a instanței.

Cine plătește curatorul?


Statul a considerat ca în anumite cazuri anumite părți sunt intr-un deficit de apărare și prin instituția
curatorului a pus la dispoziția acestora o apărare cel puțin rezonabila (nu e chiar o apărare foarte calificata
pt ca, de obicei, persoanele reprezentate de curator nu prea poate furniza informații care sa ii stea la baza
apărării). Dar măcar curatorul își poate da seama ca s-a împlinit termenul de prescripție, pune întrebări
martorilor, deci poate asigura o minima apărare.
Dar nu îl poate plăti statul doar pentru ca el a vrut sa instituie (pe aceasta rațiune tot statul a instituit și
expertizele și ele sunt plătite de părți).
Cel care trebuie sa suporte cheltuielile este persoana în favoarea căreia se numește curatela, cea aflata în
nevoie, dar daca aceasta persoana nu poate plăti, instanța pune cheltuielile în sarcina persoanei interesate
de continuarea procesului - reclamantul, chiar daca nu el beneficiază. Nu se considera ca un curator
lucrează pentru reclamant, instanța a obligat reclamantul la plata, nu ii face o favoare ca îl plătește, plătește
pt ca are interes sa continue procesul, instanța stabilind onorariul - Art. 58 (4) teza întâi.
Daca reclamantul se afla într-o ipoteza în care ar trebui sa primească ajutor public judiciar, are venituri sub
acele plafoane și beneficiază de ajutor public judiciar: în acest caz curatorul este plătit de către stat.

Diferența dintre avocatul din oficiu și curator:


- Avocatul din oficiu are contact cu clientul, curatorul în cele mai multe ori nu are (Ex. are în ipoteza
art. 202 (3), dar aici nu pledează, doar primește actele de procedura).
- Avocatul din oficiu este plătit mereu de stat. Apare în procesul penal și în civil când partea
beneficiază de ajutor public judiciar și instanța apreciază ca ii trebuie avocat, statul plătește.
- Pentru plata avocat din oficiu exista un protocol intre Ministerul Justiției și Uniunea Barourilor -
stabilește plafonul de plata pt avocații din oficiu. Dar nu prevede și pentru curatela, aici stabilește instanța,
dar se poate orienta după protocol și așa ar fi corect.

B. Sechestrul asigurator - un alt caz de reprezentare judiciara - Art. 952 / NCPC și următoarele.
Art. 976 / NCPC - sechestrul judiciar: Ex. revendicare bunuri mobile, reclamantul se teme ca paratul sa nu
înstrăineze bunurile și terțul sa spună ca e buna-credință și sa nu poată fi evins. În acest caz reclamantul
cere sechestru judiciar și se indisponibilizează bunurile: se numește administrator-sechestru - poate sta în
judecata. Daca un terț ar revendica și el bunul, paratul va fi reprezentat de acest administrator-sechestru,
aceasta pentru ca ar fi posibil ca paratul sa provoace pe un terț sa facă revendicare și sa achieseze și
bunurile sa iasă de sub sechestru și sa le dobândească acest terț, de la care paratul sa le recupereze apoi.

37
Reprezentarea persoanelor juridice
Pot fi reprezentate în proces numai de către avocat sau consilier juridic. Nu altceva. La consilierul juridic nu
se verifica doar calitatea de consilier ci trebuie sa fie și angajat cu contract de munca al persoanei juridice
respective. Consilierul se prezinta în instanța numai cu o delegație.
! - Nu se poate reprezenta o persoana juridica prin alta persoana juridica (sau de către un avocat al altei
persoane juridice - obiectul de activitate “reprezentarea judiciara a altor persoane juridice” reprezintă
motiv de nulitate absoluta a persoanei juridice respective).
Mandatarul avocat vs. mandatarul neavocat
a. Forma și conținutul mandatului
Mandatar avocat - baza raportului de reprezentare este contractul de reprezentare (contractul de
asistenta judiciara). În instanța se prezinta cu împuternicirea avocațială eliberata pe baza contractului:
aceasta face dovada calității lui.
Împuternicirea avocațială nu trebuie semnata de client, doar contractul se semnează de client.
Împuternicirea se semnează pe baza contractului, de către avocat (e o ușoara anomalie - dovedește prin
ceva eliberat de el, în baza contractului, contract pe care nu îl arata instanței). Aceasta deoarece actele
făcute de avocat pentru reprezentare sunt considerate ca fiind acte autentice. Această prezumție nu poate
fi înfrântă decât prin înscrierea în fals. Și se face proces separat de înscriere în fals și se verifica. Daca nu se
dovedește înscrierea în fals avocatul poate cere despăgubiri pentru defăimare.
Mandatarul neavocat - reprezentarea în proces se face pe baza unei procuri autentice.
Este vorba despre un mandat special ad litem, dat în vederea formulării unei cereri de chemare în judecata
sau a reprezentării intr-un proces deja început. Nu este primita ca fiind legala o procura care implica un
drept general de reprezentare. Trebuie sa menționeze exact care este procesul în cauza și pentru ce se da.
Două excepții, când mandatul este general:
- când mandatarul este un prepus al părții,
- ipoteza în care partea ar avea domiciliul și reședința în străinătate.
În cazul mandatarului neavocat, împuternicirea poate fi data și verbal, dar numai prin declarație făcută în
fata instanței și consemnata în încheiere.

b. Puterile conferite
Ambii dobândesc drepturile de a face actele de procedura necesare desfășurării procesului.
Și mandatarul avocat și cel neavocat au nevoie, când fac acte de dispoziție (renunțarea la drept, renunțarea
la judecata, achiesarea la pretențiile părții adverse, tranzacții), de o împuternicire speciala.
În cazul mandatarului avocat este nevoie doar de o clauza contractuala prin care are voie sa facă
acte de dispoziție, dar cu indicarea acestor acte. În cazul neavocatului, trebuie o procura speciala notariala,
prin care se menționează actele pe care are voie sa le facă, precum și limitele.
Mandatarul neavocat are nevoie de un mandat special, chiar daca are unul ad litem. Și procura ad
litem poate conține aceste împuterniciri speciale.

c. Punerea de concluzii

38
Mandatarul neavocat nu poate pune concluzii pe excepții și nici pe fond: doar mandatarul avocat.
El poate solicita și administra probe. Daca se invoca prescripția, necompetenta, lipsa capacității procesuale,
nu poate face nimic. Chiar și în ipoteza excepțiilor procesuale, nu poate pune concluzii. De asemenea, nu
poate depune nici concluzii scrise.
Excepții - mandatarul neavocat poate pune concluzii fără avocat:
- când mandatarul persoanei fizice este soț sau ruda pana la gradul 2 este licențiat în drept - poate pune
concluzii și pe fond și pe excepții, în fata oricărei instanțe
- când dreptul de reprezentare izvorăște din lege sau din hotărâre judecătorească: este vorba despre
reprezentarea legala și judiciara (părintele poate pune concluzii, curatorul poate pune concluzii).
- alta excepție: instanțele și parchetele pot fi reprezentate în instanța nu neapărat de avocat sau
consilier juridic, ci de un angajat al instanței (un judecător / procuror). Aceasta prevedere nu prea se
aplica, a fost prevăzută în lege speciala când se lucra la proiectul NCPC și se prevedea obligativitatea
reprezentării prin avocat în recurs și nu aveau buget instanțele sa își desemneze avocat și desemnau un
angajat.
În cazul mandatarului avocat mai sunt unele prevederi derogatorii - avocatul care a reprezentat
partea în instanța ar putea face orice acte pentru păstrarea drepturilor supuse unui termen, inclusiv
exercitarea cailor de atac, chiar daca mandatul lui este expirat: Ex. are mandat pentru o faza procesuala și
mandatul lui încetează - poate face cale de atac. Partea poate renunța ulterior. Pentru susținerea caii de
atac este necesar un nou mandat, poate doar sa declare ca dorește sa facă apel.

d. Încetarea mandatului judiciar


Art. 88 - Încetarea mandatului - mandatul nu încetează prin moartea celui care l-a dat și nici dacă acesta a
devenit incapabil. Mandatul dăinuiește până la retragerea lui de către moștenitori sau de către
reprezentantul legal al incapabilului.
Spre deosebire de cel de drept comun și mandatul avocat și neavocat:
 nu încetează prin moartea celui care l-a dat (a mandantului) sau declararea lui ca incapabil, în
schimb, poate fi retras de moștenitori sau de reprezentanți,
 în cazul morții mandatarului se produc 3 efecte:
- daca moartea intervine în cursul unui termen pentru declararea caii de atac - atrage
întreruperea termenului și curgerea unui nou termen de la data unei noi comunicări. Pentru ca
mandatarul decedat era cel căruia i se comunica hotărârea, partea poate nici nu știe ca el a
primit hotărârea;
- daca moartea intervine cu mai puțin de 15 zile înaintea de ziua înfățișării, este permisa
suspendarea procesului - art. 418 (2) / NCPC;
- conduce și la o suspendare a perimării. Suspendarea de drept a procesului suspenda și termenul
de perimare (Art. 418 (2)), dar termenul de perimare se suspendă numai timp de 1 luna și numai
daca evenimentul a intervenit în ultimele 3 luni ale termenului de perimare.

e. Renunțarea la mandat și revocarea


Sunt opozabile celeilalte părți doar de la comunicare, mai puțin în ipoteza când au fost făcute în ședință
publica și partea cealaltă era prezenta. Mandatarul nu poate renunța la mandat în interiorul termenelor de
exercitare a cailor de atac.
Art. 89 - Renunțarea la mandat și revocarea mandatului:
(1) Renunțarea la mandat sau revocarea acestuia nu poate fi opusă celeilalte părți decât de la
comunicare, afară numai dacă a fost făcută în ședința de judecată și în prezența ei.

39
(2) Mandatarul care renunță la împuternicire este ținut să înștiințeze atât pe cel care i-a dat mandatul, cât
și instanța, cu cel puțin 15 zile înainte de termenul imediat următor renunțării. Mandatarul nu poate
renunța la mandat în cursul termenului de exercitare a căilor de atac.
Daca renunța: mandatarul răspunde contractual fata de mandant. Însă termenul de exercitarea a caii de
atac nu se suspenda, curge în continuare. Mai precis, mandatarul răspunde numai daca renunțarea nu este
justificata, trebuie sa se stabilească acest lucru. Ipoteze în care renunțarea este justificata - daca mandantul
vine și ii prezinta faptele distorsionând adevărul, daca nu plătește onorariul.
Mandantul poate sa denunțe contractul în interiorul termenului de exercitare a caii de atac , norma pe el în
protejează.
Excepția lipsei calității de reprezentant
Este o excepție de procedura și este diferita de excepția lipsei calității procesuala. Lipsa calității procesuale
se verifica în persoana părții, iar lipsa calității de reprezentant se verifica în persoana reprezentantului. Este
vorba despre o alta instituție ce are și o alta sancțiune.
Excepția lipsei calității de reprezentant este o excepție care începe printr-un efect dilatoriu, dar se
transforma intr-un efect peremptoriu. Instanța observând ca în dosar nu exista dovada calității de
reprezentant a aceluia care a exercitat actele de procedura, nu va anula cererea de invadata, ci va da un
termen scurt în interiorul căruia partea ar putea sa depună dovada sau sa ratifice actele făcute fără
mandat. Doar în lipsa acestui lucru intervine anularea cererii sau actului de procedura întocmit de cel fără
calitate de reprezentant.
Nulitatea este relativa, dar prin derogare de la regulile clasice, aceasta nulitate va putea fi invocata și de
către instanța din oficiu. Instanța are interes sa facă acest lucru pentru ca în măsura în care un act care se
face nu este convenabil părții, acesta la termenul următor poate sa vina sa zică „nu știu cu cine ați verificat
probele, eu nu i-am dat mandat, le refacem pe toate” - Art. 219 / NCPC.
Lipsa calității de reprezentant poate fi invocata în tot cursul procesului, dar cu precizarea ca nu poate fi
invocat direct în calea de atac a apelului a recursului, nici pe cale de excepție, nici pe cale de motive de apel
sau de recurs. Aceasta regula face o aplicație speciala a existentei interesului. Daca partea a pierdut
procesul nu se va mai putea prevala în niciun caz de lipsa de reprezentare a părții adverse care deși nu a
fost legal reprezentata, prin ipoteza, a câștigat procesul.
Textul vorbește despre lipsa dovezii calității de reprezentant, adică are în vedere o persoana care nu a
depus o procura sau împuternicirea.
! - Daca aceasta împuternicire exista și se pune în discuție lipsa aptitudinii persoanei respective (Ex.
persoana a pus concluzii, deși nu era avocat înscris în Barou), nu mai e aplicabila regula și excepția poate fi
invocata și în căile de atac. E vorba de calitatea intrinseca a persoanei în acest caz.
Art. 176 pct. 2 / NCPC - Reprezentarea procesuala reprezintă unul dintre acele motive de nulitate ce
generează o nulitate necondiționată de vătămare. Cel de invoca excepția lipsei calității de reprezentant nu
trebuie sa facă dovada vătămării (nu se permite nici măcar proba în contra unei eventuale prezumții pentru
ca vorbim despre o nulitate necondiționată de vătămare).

Asistența judiciara
Art. 90 și art. 91 / NCPC sunt aplicabile. Intervine când o parte nu face fata cheltuielilor procesului, fără a
pune în primejdie interesele sale sau ale familiei.
OG 51/2008 privind ajutorul public judiciar prevede ca asistenta judiciară sub forma ajutorului public
judiciar se poate acorda în 4 forme:

40
 desemnarea unui avocat care sa susțină apărarea părții sau sa redacteze cererea de chemare în
judecata. Remunerația este făcută nu de parte, ci de către stat. În civil, avocatul din oficiu se pune la
dispoziție doar la cerere și daca se încadrează în anumite venituri (intra aici și plata curatorului judiciar),
 suportarea de către stat a cheltuielilor cu administrarea probelor - expertize, interpreți, traducători,
 suportarea de către stat a onorariului executorului judecătoresc, când onorariul se cere doar pentru
faza de executare,
 scutirea sau eșalonarea la plata taxei judiciare de timbru.
Ajutorul este condiționat de anumite venituri pe care partea trebuie sa le aibă: sa fie sub 300 de lei venit pe
membru de familie daca se solicita ajutor public complet sau 600 de lei venit pe membru de familie, daca
se solicita doar jumătate.
Art. 8 (3) din OUG 51/2008 spune ca instanța poate acorda ajutor public judiciar și când partea nu se
încadrează în aceste plafoane daca, funcție de situația concreta a litigiului și ținând cont de principiul
proporționalității și de cheltuielile efective dintr-un anumit proces se constata ca partea nu poate face fata
cheltuielilor judiciare, existând o afectare a accesului la justiție. Textul este de excepție, dar se aplica de cele
mai multe ori.
Noțiunea de primejduire - art. 8 din OG 51/2008:
(1) Beneficiază de ajutor public judiciar în formele prevăzute la art. 6 persoanele al căror venit mediu net
lunar pe membru de familie, în ultimele două luni anterioare formulării cererii, se situează sub nivelul
de 300 lei. În acest caz, sumele care constituie ajutor public judiciar se avansează în întregime de către
stat.
(2) Dacă venitul mediu net lunar pe membru de familie, în ultimele două luni anterioare formulării cererii,
se situează sub nivelul de 600 lei, sumele de bani care constituie ajutor public judiciar se avansează de
către stat în proporție de 50%.
(3) Ajutorul public judiciar se poate acorda și în alte situații, proporțional cu nevoile solicitantului, în cazul
în care costurile certe sau estimate ale procesului sunt de natură să îi limiteze accesul efectiv la justiție,
inclusiv din cauza diferențelor de cost al vieții dintre statul membru în care acesta își are domiciliul sau
reședința obișnuită și cel din România. Ex. cel care avea venit de 400 lei / membru de familie și avea
acțiune în revendicare în care taxele judiciare de timbru erau enorme (Ex. de 100.000 euro).
Instanța competenta sa judece cererea de acordare a ajutorului public judiciar este cea care este
competenta sa judece cauza, iar în caz de executare silita competenta este instanța de executare. În ipoteza
în care procesul este în curs este competent chiar completul investit cu soluționarea cererii.
Căile de atac - în cazul în care se formulează o cale de atac, ajutorul public judiciar trebuie solicitat din nou
și se adresează instanței a cărei hotărâre se ataca, mai precis cea care a pronunțat hotărârea ataca. Aceasta
deoarece sunt și situații în care se cere ajutor public judiciar pentru angajarea avocatului care sa iți facă
apelul (deci apelul nu e formulat încă, nu se poate cere la instanța de apel). Dar se soluționează de un alt
complet.
Este aplicabil art. 13 și art. 15 din OUG 51/2008.
Instanța se pronunță prin încheiere motivata în camera de consiliu, fără citare. Încheierea de admitere nu
poate fi atacata, se considera ca nu exista interes.

Participarea Procurorului în procesul civil


Sunt 4 forme de participare:
1. Procurorul poate porni orice acțiune civila, ori de cate ori este necesar pentru apărarea drepturilor
și intereselor legitime ale minorilor, pușilor sub interdicție, și ale dispăruților, precum și în alte cazuri expres
prevăzute de lege.

41
Procurorul poate porni acțiunea pentru protejarea minorilor, dispăruților sau pușilor sub interdicție sau în
alte cazuri prevăzute de lege (Art. 92 / NCPC). Și aceste persoane vor fi citație în proces, nu numai
procurorul și paratul, ei stau în proces prin reprezentant, persoane care sa le asiste sau curator, după caz
(Art. 81 (2)). Ei pot renunța la acțiunea procurorului. De asemenea, daca procurorul retrage acțiunea,
partea poate continua, deoarece are independenta procesuala fata de procuror și indisponibilitate.
Actele de dispoziție (Ex. renunțarea la drept) făcute de aceste persoane, chiar daca sunt autorizate de
instanța tutelara, nu împiedică judecata daca instanța crede ca nu sunt în interesul respectivei persoane -
instanța le poate ignora.
Aceasta ipoteza este o derogare de la regulile clasice, procurorul nefiind titularul vreunui drept, ci un
subiect sui generis. Procurorul poate porni acțiunea numai în condiții restrictive. Legea 554/2004, Art. 1:
(4) Ministerul Public, atunci când, în urma exercitării atribuțiilor prevăzute de legea sa organică, apreciază
că încălcările drepturilor, libertăților și intereselor legitime ale persoanelor se datorează existenței unor
acte administrative unilaterale individuale ale autorităților publice emise cu exces de putere, sesizează
instanța de contencios administrativ de la domiciliul persoanei fizice sau de la sediul persoanei juridice
vătămate. Petiționarul dobândește, de drept, calitatea de reclamant, urmând a fi citat în această
calitate.
(5) Când Ministerul Public apreciază că, prin excesul de putere, concretizat în emiterea unui act
administrativ normativ, se vatămă un interes public, va sesiza instanța de contencios administrativ
competentă de la sediul autorității publice emitente.
Art. 315 (2) lit. d / NCPP - Ordonanța de clasare, cuprinde și dispoziții privind sesizarea judecătorului de
camera preliminara cu propunerea de desființarea totala sau parțială a unui înscris. În aceasta situație,
procurorul poate interveni pentru orice categorie de persoane.
Procurorul poate porni și acțiuni strict personale, spre exemplu:
- exercitarea acțiunii în anulare a actelor de dispoziție făcute de tutorele minorului (art. 144 (3))
- decăderea dintre drepturile părintești (art. 508)

2. Procurorul poate sa pună concluzii în orice proces civil, în oricare faza a acestuia, daca apreciază ca
este necesar pentru apărarea ordinii de drept, a drepturilor și intereselor cetățenilor.
Procurorul participa la judecarea acțiunii formulate de ale persoane. Poate sa pună concluzii în orice proces
civil, daca apreciază ca este necesar pentru apărarea ordinii de drept, a drepturilor și intereselor cetățenilor.
Este lăsată la aprecierea procurorului daca participa sau nu.
Totuși, sunt și cazuri expres prevăzute de lege în care participarea procurorului este obligatorie. În aceste
cazuri, daca nu participa procurorul, hotărârea este nula absolut (nelegala constituire a completului) - Art.
92 (3) / NCPC.
Exemple de participare obligatorie a procurorului
- decăderea din drepturile părintești (art. 508)
- cererile privind adopția
- cauzele privind exproprierea
- înființarea unui partid politic

3. Procurorul poate sa exercite căile de atac împotriva hotărârilor pronunțate în cazurile în care ar fi
putut sa introducă cererea de chemare în judecata, chiar daca nu a pornit acțiunea civila, precum și atunci
când a participat la judecata în condițiile legii.

42
Așadar, în legătură cu căile de atac, procurorul poate sa exercite calea de atac împotriva hotărârilor
pronunțate în acțiunile în care ar fi putut sa introducă cererea de chemare în judecata. Procurorul va putea
introduce calea de atac împotriva unei hotărâri pronunțate împotriva unei acțiuni introdusa de una dintre
părți (fiind una dintre acțiunile în care el putea sa introducă acțiunea). Este suficient ca acțiunea sa se
încadreze în categoria celor în care el avea calitate procesuala sa introducă acțiunea, chiar daca nu a făcut-o
(pct. 1 din aceasta enumerare).
De asemenea, procurorul va putea sa exercite calea de atac și în toate celelalte cazuri, daca a participat la
judecata.
În ipotezele de la art. 92 (1) (dispăruți, minori, interziși sau alte cazuri prevăzute expres), procurorul poate
formula cale de atac fie ca introdus cererea de chemare în judecata, fie ca nu și chiar daca a participat la
judecata sau nu. În toate celelalte cazuri, este necesar ca procurorul sa fi participat la judecata.
4. Procurorul poate sa ceara punerea în executare a oricăror titluri executorii emise în favoarea
minorilor, persoanelor puse sub interdicție, dispăruților, precum și în alte cazuri prevăzute de lege.
Procurorul poate sa solicite punerea în executare a unor titluri executorii, fie hotărâri judecătorești fie alte
titluri executorii, cu condiția ca acestea sa fie emise în favoarea unor minori, a unor persoane puse sub
interdicție sau dispărute, precum și în alte cazuri prevăzute expres (în materie de contencios administrativ
sau potrivit NCPP).
În toate cazurile Ministerul Public nu datorează taxe de timbru și nici cauțiune (art. 92 (6)). Cauțiunea este
data pentru garantarea anumitor prejudicii pe care le-ar putea suferi partea adversa ca urmare a derogării
de la o procedura.
! - Când procurorul se manifesta în afara procesului penal, trebuie asigurat principiul egalității armelor intre
procuror și ceilalți participanți (el nu poate avea o poziție privilegiată fata de avocat).

COMPETENȚA INSTANȚELOR
1. Competenta generala
Stabilește competenta instanțelor prin delimitarea de competenta altor organe cu atribuții jurisdicționale
(CCR, CNSC, Consiliul Concurentei etc.). Sistemul instanțelor judecătorești este compus doar din ICCJ și
instanțele din subordinea ei.
În toate cazurile, împotriva hotărârilor emise de către organele jurisdicționale din afara instanțelor, trebuie
sa existe o cale de acces la instanța judecătorească, iar această analiză trebuie să vizeze o analiză plenară.
Singura excepție: CCR, care nu poate fi cenzurată.
Chiar dacă într-o lege se prevede că o hotărâre a unei instanțe jurisdicționale este definitivă, ea este
definitivă doar în acel sistem, dar asta nu înseamnă că ea nu poate fi atacată la instanța judecătorească.
Stabilește competenta instanțelor prin delimitare de competenta altor organe fără competenta
jurisdicțională (notarul public în materie succesorală sau în constatarea unor fapte).
Competenta generala este de ordine publica.

2. Competenta materiala delimitează atribuțiile instanțelor după gradul lor. Această competență are
doua subclasificări:
 Competenta materiala funcțională: se refera la gradul instanței - prima instanța, apel, recurs;
 Competenta materiala procesuala: se refera la repartizarea intre instanțe de grad diferit - Judecătorie,
Tribunal, Curte de apel, ICCJ.

43
Când apar conflicte sau declinări de competenta intre secții, ele țin de specializare, nu de competenta. Dar
legea spune ca pentru rezolvarea acestor probleme se aplica regulile de la excepția de necompetenta și
conflictul de competenta. Aceasta precizare are importanta pentru ca în practica de multe ori se confunda
și se vorbește de competenta secțiilor. Ba mai mult, prin trimiterea la regulile de la excepția de
necompetență și conflictul de competenta, în practica se sune în mod greșit ca s-a consacrat în NCPC și
competenta secțiilor. Este greșit: secțiile sunt constituie de către CSM prin hotărâre, la propunerea
colegiilor de conducere ale instanțelor, iar Constituția spune ca instanțele se stabilesc prin lege.
Excepția necompetenței materiale este tot de ordine publică, dar ea poate fi invocată doar până la primul
termen de judecată, nu în tot cursul procesului. Aceasta poate fi invocată de oricare dintre părți și chiar de
instanță, din oficiu. Dacă s-ar admite ca excepția ar putea fi invocată oricând, s-ar ajunge ca la ultima
instanță să se caseze hotărârea și să se trimită spre rejudecare. Trimiterea spre rejudecare în recurs, de
exemplu, ar afecta principiul judecării cauzei într-un termen optim și previzibil.
3. Competenta teritoriala
Este delimitarea competenței instanțelor după circumscripția teritorială în care acestea activează. Daca
instanțele sunt de același grad, problema este în care circumscripție se judecă un anumit proces.
 Competenta teritoriala de drept comun - Ordine privata, nerespectarea acesteia poate fi invocata doar
de parat și doar prin întâmpinare, iar daca ea nu e obligatorie, pana la primul termen de judecata.
Reclamantul nu are de ce sa o invoce.
 Competenta teritoriala alternativa - Ordine privata, idem.
 Competenta teritoriala exclusiva - Ordine publica.

COMPETENȚA MATERIALĂ
Se stabilește în funcție de 3 criterii:
- natura raportului juridic
- obiectul litigiului
- valoarea litigiului
Competenta materiala este cea care stabilește atribuțiile instanțelor după gradul lor (pe cale verticala) - nu
vizează aspecte teritoriale, ci exclusiv de ierarhie. Sunt foarte importante cele 3 criterii.
Pe lângă competenta pe cale ierarhica, mai apare o situație particulara: completele și secțiile specializate -
competenta vizează numai instanța, nu și completele și secțiile.
Dintre toate instanțele, plenitudine de competenta în prima instanța are tribunalul, când nu exista o
dispoziție expresa prin care o cauza sa fie atribuita unei alte instanțe.
În VCPC Judecatoria avea plenitudine de competenta. Aceasta din rațiuni ce țineau de localizarea
judecătoriilor mai aproape de cetățeni, scăderea costurilor de transport etc. În NCPC Tribunalul are
plenitudine de competenta în prima instanța pentru astfel, daca pricinile încep la tribunal și se termina la
ICCJ se pune în ordine sistemul judiciar. În VCPC ICCJ avea o materie oarecum restrânsă. ICCJ asigura
aplicarea unitara a legii nu numai prin RIL și pronunțarea hotărârilor prealabile, ci și admițând recursuri.
Daca ICCJ admite un recurs într-o anumita problema instanțele inferioare înțeleg care e alinierea ICCJ cu
privire la acea problema și își modifica în mod natural jurisprudența, pentru a evita casarea ulterioara a
hotărârii. Astfel, ICCJ poate sa direcționeze semnale către baza piramidei.

Competența materiala a JUDECĂTORIEI


Este acum o competenta excepțională: cauze mai mici, mai ușoare, care presupun elemente de cost social
etc. Aceasta este și tendința generala din Europa, de a merge pe plenitudinea de competenta a tribunalului.

44
Judecatoriile fiind multe dau o competență care nu permite o specializare buna a judecătorilor. La tribunal
sunt cei mai buni judecători. Chiar daca tribunalele sunt mai departe de cetățean, s-a făcut un compromis:
daca se vrea un act de justiție calitativ, sa plătească mai mult cetățenii.
Totuși, în practica, foarte multe pricini sunt de competenta judecătoriei deși sunt pricini serioase. Art. 94
NCPC enumera cauzele care sunt de competenta judecătoriei și vom observa ca nu toate sunt cauze
minore.

A.
Art. 94 (1) lit. a) - cererile date de NCC în competența instanței de tutelă și de familie, în afară de cazurile în
care prin lege se prevede în mod expres (corespondenta cu art. 107 / NCC).
LPA a NCC prevede ca pana la înființarea instanțelor de tutela (prin legea de organizare judecătorească),
atribuțiile acestor vor fi luate de instanțele de drept comun, eventual secții specializate ale acestor, dar nu a
prevăzut expres care sunt aceste instanțe de drept comun, nu a spus daca judecatoria, daca tribunalul etc.
Astfel, ca NCPC a prevăzut expres ca judecatoria. S-a mers pe ideea ca ar fi cel mai ușor pentru minor (de
cele mai multe ori cererile de acest gen sunt cu minori), ar fi costuri mai reduse etc.
Însă, art. 229 / LPA a NCC prevede ca unele din aceste cereri, din aceasta materie au rămas la alte autorități
(Ex. autoritatea tutelara care are competenta generala). Practic aceasta prevedere ia din competenta
instanței de tutela, adică ia din competenta judecătoriei.
Prin urmare, exista o reglementare puțin neclara. NCC a conceput ca tot ce exista în materie de tutela sa fie
în competenta unei instanțe speciale numita instanța de tutela. Nu s-a înființat aceasta instanța, prin
urmare sunt aplicabile dispozițiile art. 229 - instanța de drept comun care tine locul instanței de tutela (Ex.
în cazul divorțului, instituirea interdicției etc.). Sunt 3 derogări, deoarece legea spune „dacă prin lege nu se
prevede altfel”. Aceste excepții sunt:
 legea 273/2004 privind adopția, care este de competența tribunalului
 legea 272 privind protecția copilului, care este tot de competența tribunalului
 a treia derogare este în art. 229 indice 1 / LPA, care spune ca atribuțiile care revin instanței de tutela în
privința administrării bunurilor minorului, precum și în privința verificării modului în care tutorele
administrează bunurile minorului se vor exercita de autoritatea tutelara pana la înființarea instanțelor
de tutela. Aceste litigii vor fi scoase de la instanța de tutela și date la autoritatea tutelara. Numirea
curatorului care se reprezintă minorul implicat într-o procedură succesorala notariala va fi desemnat tot
de autoritatea tutelara și nu de instanța de tutela, așa cum prevede NCC. Substratul este: mai degrevați
instanța de unele aspecte și dați-le autorității tutelare.
În ceea ce privește anularea unui act încheiat fără autorizarea instanței de tutelă sau a autorității tutelare ,
NCC spune ca autorizarea actelor minorului se face de instanța de tutelă. Tot NCC spune că actele făcute cu
încălcarea acestei obligații se sancționează cu nulitatea. Dacă autorizarea este de competența judecătoriei,
în schimb anularea actelor încheiate cu nesocotirea autorizării este de drept comun.

B.
Art. 94 (1) lit. b) - cererile referitoare la înregistrările în registrele de stare civilă, potrivit legii.

C.
Art. 94 (1) lit. c) - cererile având ca obiect administrarea clădirilor cu mai multe etaje, apartamente sau
spații aflate în proprietatea exclusivă a unor persoane diferite, precum și cele privind raporturile juridice
stabilite de asociațiile de proprietari cu alte persoane fizice sau persoane juridice, după caz.
45
Vizează litigiile care implică administrarea spațiilor comune din condominium, fie că există sau nu asociație
de proprietari, care este o instituție facultativă.
Dacă nu există asociație, toate raporturile dintre locatari se rezolvă la judecătorie. Tot la judecătorie sunt și
litigiile în care proprietarii dau în judecată asociația de proprietari că nu a stabilit corect cotele. Tot aici intră
și litigiile dintre asociație și furnizorii de utilități. Tot ce tine de administrarea blocului, este la judecătorie.
Nu intră în această categorie litigiile dintre asociație și angajații ei, pentru desfacerea contractelor de
muncă. În litigiile de muncă, competența este la tribunal. Nici ipoteza în care asociația ar solicita o anumită
autorizație, nu intră în această categorie - instanța de contencios a tribunalului.
Ca o concluzie, procesele de natură specială nu intră aici. Aici intră doar litigiile de drept comun dintre
asociație și terți.
D.
Art. 94 (1) lit. d) - cererile de evacuare.
Vizează nu numai evacuarea prevăzută de NCPC, ci și evacuarea de drept comun.
Trebuie făcută o distincție între evacuare și revendicare: și într-un caz și în altul, proprietarul vrea
recuperarea bunului. La evacuare, pârâtul este un detentor precar, a cărui titlu a încetat din varii motive, iar
acum îi cer înapoi bunul. La revendicare, este vorba de posesie, unde avem un pârât care uzurpă.

E.
Art. 94 (1) lit. e) - cererile referitoare la zidurile și șanțurile comune, distanța construcțiilor și plantațiilor,
dreptul de trecere, precum și la orice servituți sau alte limitări ale dreptului de proprietate prevăzute de
lege, stabilite de părți ori instituite pe cale judecătorească.
Vizează și servituțile convenționale și servituți legale, vizează raporturile de vecinătate și e mai puțin
important (aceasta este rațiunea pentru care aceste cereri au fost date în competenta judecătoriei. Se
poate face mai ușor și cercetarea la fata locului).

F.
Art. 94 (1) lit. f) - cererile privitoare la strămutarea de hotare și cererile în grănițuire.

G.
Art. 94 (1) lit. g) - cererile posesorii.

H.
Art. 94 (1) lit. h) - cererile privind obligațiile de a face sau de a nu face neevaluabile în bani, indiferent de
izvorul lor contractual sau extracontractual, cu excepția celor date de lege în competența altor instanțe.
- Date în competența altor instanțe - Ex. Legea 31/1990 - toate cererile privitoare la societăți sunt de
competența tribunalului (convocarea adunării acționarilor, predare acte administrator, sunt neevaluabile în
bani). În rest, daca nu exista o astfel de prevedere expresa, sunt de competenta judecătoriei

I.
Art. 94 (1) lit. i) - cererile de declarare judecătorească a morții unei persoane.

46
Acest caz a fost prevăzut ulterior, fata de celelalte. S-a observat necesitatea ca cererea sa se judece mai
aproape de locul domiciliului

J.
Art. 94 (1) lit. j) - cererile de împărțeală judiciară, indiferent de valoare.
Indiferent cat de mare e masa partajabila competența este judecatoria, nu tribunalul. Aceasta este o
derogare de la litera k). Norma este oarecum neclara din alte puncte de vedere - Tipuri de partaj:
- partaj care nu provine din succesiune - provine din coachiziție, dobândire în regimul comunității legale;
- partaj care provine dintr-o succesiune. Aici discuția deriva din art. 105 / NCPC.
Textul da doua informații:
i. atunci când fixam valoarea unei succesiuni, nu ne uitam și la pasiv, ne uitam numai la activ,
ii. cererile sunt repartizate unei instanțe sau alteia după valoare.
Simplul fapt ca se vorbește de competenta după valoare, iar partajul poate fi și succesoral atrage o
neconcordanță. Întrebarea este dacă în art. 94 lit. j se cuprinde și partajul succesoral, căci daca da, de ce s-
ar mai vorbi în art. 105 de competenta după valoare? În realitate, nu trebuie sa avem în vedere niciuna din
viziunile legiuitorului. Textul de la art. 94 lit. j, la baza, nu era așa - erau tot în funcție de valoare și era în
armonie cu 105, practic 105 dădea atunci o informație completatoare. Ulterior, s-a dorit ca ICCJ sa nu
judece partaj, sa nu ajungă la ICCJ și astfel s-a modificat lit. j și s-a prevăzut ca indiferent de valoare, cererile
de împărțeală judiciara sunt de competenta judecătoriei, dar n-au mai corelat și cu art. 105 / NCPC.

În doctrina s-au exprimat mai multe teorii:


1. Când avem cerere de partaj succesoral, dar fără alte capete de cerere: atunci e competenta
judecatoria. Tot judecatoria este competenta și când avem o cerere de partaj succesoral și alte cererii
indispensabile partajului (stabilirea calității de moștenitor, stabilirea masei succesorale). Instanța trebuie sa
le clarifice și pe asta obligatoriu, odată cu partajul. Le clarifică și daca nu se cere.
2. Dar când avem o cerere de partaj succesoral cu alte capete de cerere, care nu sunt indispensabile
partajului (reducțiune, anularea testamentului, petiție de ereditate etc.)?
Și când exista aceste cereri, tot judecatoria ar trebui sa fie competenta, pentru ca toate aceste cereri se fac
în scopul partajului. Nu ar trebuie sa fie în toate cazurile de competenta judecătoriei, trebuie văzut de la caz
la caz, pentru ca s-ar putea ca cererea de partaj sa fie accesorie fata de celelalte cereri (reducțiune,
anularea testamentului etc.) și ar merge la tribunal. Ar trebui sa verificam de la caz la caz sa vedem daca
partajul depinde de astea ca cereri principale. E interpretabil acest raport dintre accesoriu-principal. E puțin
probabil totuși ca anulez un testament de dragul de a-l anula și sa cer accesoriu partajul. Tot partajul poate
fi privit ca principal.
Concluzie - partajul nesuccesoral și partajul succesoral fără astfel de cereri sau cu cereri indispensabile de
partaj - judecatoria este mereu competenta, aici nu e interpretabil.

K.
Art. 94 (1) lit. k) - orice alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 200.000 lei inclusiv, indiferent de
calitatea părților, profesioniști sau neprofesioniști.
 contestația la executare - cambie și bilet la ordin art. 62 Legea 58/1934,
 cererile de lămurire hotărâre, îndreptare a propriei hotărâri,

47
 asigurarea dovezilor pe cale separata: când nu a început încă un proces și pana la proces e posibil sa se
piardă proba. Daca instanța deja e investita, se face prin cerere accesorie în procesul început și se face
la acea instanță investita (sau cerere incidentala cel mult),
 contestația la executare.

CURSUL 8 Competenta materiala a TRIBUNALULUI


Este instanța cu plenitudine de competența. Temeiul legal pentru această afirmație este art. 95 lit. 1.
Tribunalul judeca și apeluri împotriva hotărârilor pronunțate de judecătorii. Tribunalul are competenta
specială în materie de apel, dar trebuie reținut că plenitudine de competenta în materie de apel are Curtea
de Apel.
Judecă și ca instanța de recurs, când hotărârea a fost dată de judecătorie, dar nu se prevede calea apelului,
deoarece există unele hotărâri pentru care nu este necesară reevaluarea instanței de fond, care se face în
apel, ci discutarea unor aspecte de procedură, care se judecă în recurs. Ex. hotărâre prin care se constata
perimarea (Art. 421 (2)), hotărâre prin care paratul recunoaște pretențiile reclamantului (Achiesare - Art.
437 (1)), hotărâre prin care se consfințește înțelegerea părților (Tranzacție - Art. 440).
Art. 95 / NCPC - „Tribunalul Tribunalele judecă:
1. în primă instanță, toate cererile care nu sunt date prin lege în competența altor instanțe;
2. ca instanțe de apel, apelurile declarate împotriva hotărârilor pronunțate de judecătorii în primă
instanță;
3. ca instanțe de recurs, în cazurile anume prevăzute de lege;
4. orice alte cereri date prin lege în competența lor”.
Tribunalele judeca cererile evaluabile în bani, de o valoarea mai mare de 200.000 lei. Cele neevaluabile:
mai toate la judecătorie, ca prin specificul lor, practic cele neevaluabile sunt mai toate din materia specifica
instanței de tutela.
Tribunalul mai are și alte cereri data în competenta sa prin legi speciale. Ex. cererile în materie de
insolventa - se judeca de către judecătorul sindic de la tribunal.

Competența materiala a CURȚII DE APEL


Art. 96 - „Curtea de apel judecă:
1. în primă instanță, cererile în materie de contencios administrativ și fiscal, potrivit legii speciale;
2. ca instanțe de apel, apelurile declarate împotriva hotărârilor pronunțate de tribunale în primă instanță;
3. ca instanțe de recurs, în cazurile anume prevăzute de lege;
4. orice alte cereri date prin lege în competența lor”.
Judecă în primă instanță clauze de contencios administrativ și fiscal, conform Legii 554/2004 - Curțile de
apel judecă litigiile de contencios care implică legalitatea acelor emise de către autoritățile publice și
instituțiile publice sau de utilitate publică centrale, precum și pricinile fiscale ale căror valoare este de peste
1 milion de lei.

48
Per a contrario, pentru litigiile locale, competența aparține tribunalului. La fel și litigiilor fiscale de până la 1
milion de lei. Hotărârile prefectului se atacă la Curtea de apel, deoarece el este reprezentantul guvernului
în teritoriu.
Curțile de apel au plenitudine de competenta în materie de apel.
Sunt competente funcțional în recurs în cazurile anume date în competenta lor, litigii judecate în prima
instanță de tribunale, dar legiuitorul a suprimat calea apelului. Este cazul contenciosului administrativ, unde
nu există apel, ci doar recurs. Aici, ce începe la tribunal, se încheie la curtea de apel cu recurs.
Curtea de apel mai judeca alte cereri date în competenta ei prin legi speciale: contestații împotriva
soluțiilor CNSC sau actele date de Consiliul concurenței.

Competenta materiala a ICCJ


Art. 97 - „Înalta Curte de Casație și Justiție judecă:
1. recursurile declarate împotriva hotărârilor curților de apel, precum și a altor hotărâri, în cazurile
prevăzute de lege;
2. recursurile în interesul legii;
3. cererile în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor probleme de drept;
4. orice alte cereri date prin lege în competența sa”.
Judeca recursurile date împotriva hotărârilor curților de apel. ICCJ are plenitudine de competenta în
materie de recurs.
ICCJ mai judeca RIL, cereri de pronunțare a unei hotărâri prealabile în dezlegarea unor probleme de drept.
Acestea se pronunță când o instanță are o problema de drept de a cărei dezlegare depinde fondul,
problema de drept este noua și nu formează obiectul unui RIL. Instanța trimite ICCJ o întrebare preliminara,
suspenda procesul, ICCJ se pronunță, iar hotărârea ei este obligatorie pentru instanță respectiva de la
momentul trimiterii, dar și pentru toate celelalte instanțe, de la momentul publicării ei în MOF.
Mai judeca și alte cereri date în competenta ei, precum un recurs împotriva hotărârilor CSM în domeniu
disciplinar. Se judecă de completul de 5 judecători.
Tot ICCJ judeca conflictul de competență intre 2 curți de apel sau cererile de strămutare de la curțile de
apel.
ICCJ poate sesiza CCR cu un control prealabil promulgării (și președintele României poate) și astfel sa nu se
mai ai ajungă la promulgarea unei legi.

DETERMINAREA COMPETENTEI DUPĂ VALOAREA OBIECTULUI CERERII


Reguli speciale pentru determinarea valorii obiectului cererii
! - Valoarea este stabilita de reclamant prin cererea de chemare în judecata.
Poate fi contestata aceasta valoare? Da - de către parat, dar și de către instanța și se da un singur termen
pentru lămurirea valorii. Lămurirea valorii de poate face numai pe baza de înscrisuri și explicații, nu prin
expertiza. Aceasta pentru a nu debuta procesul printr-o proba dificila numai pentru a se stabili daca
instanța e competenta sau nu.
Nu orice valoare poate fi contestată. Probleme apar unde partea are lejeritate să stabilească valoarea,
știind că interesul său real nu îl reprezintă banii, ci natura obiectului. Ex. partea poate propune o valoare

49
mai mică, pentru a se judeca la judecătorie și pentru a scăpa, astfel, de recurs, chiar dacă bunul valorează 1
milion. Ori obține bunul, deci obține milionul, dar în natură, fie nu obține nimic.
1. În materie imobiliara, art. 104 / NCPC - valoarea cererilor se determina în funcție de valoarea
impozabila (prin certificat ANAF).
Art. 104 (2) - „Daca valoarea impozabila nu este stabilita, se aplica dispozițiile art. 98” - valoarea se
stabilește prin alte înscrisuri (Ex. grilele de la notar pentru stabilirea valorii minimale a imobilelor, dar nu
expertiza).

2. În cazul executării unui contract, art. 101 / NCPC - pentru stabilirea competentei instanței se va tine
seama de valoarea obiectului acestuia sau după caz de aceea a părții din obiectul dedus judecății (Ex. în
cazul cererii pentru anularea parțială, se stabilește competenta după valoarea părții din obiect).

3. Cererile privind constatarea nulității absolute, anularea, rezoluțiunea sau rezilierea unui act juridic
- competenta instanței se va stabili competența tot după valoarea contractului, chiar dacă nu se solicită și
repunerea părților în situația anterioară, precum și în cele privind constatarea existenței sau nu a unui
drept.
Aceasta este o regulă consacrată prin RIL 32/2008, care a stabilit că acel capăt de cerere privind nulitatea,
rezoluțiunea etc. stabilește competența întregii cereri, căci efectul patrimonial se produce de drept prin
pronunțarea hotărârii privitoare la nulitate, rezoluțiune etc.

4. Când prin acțiune se solicita plata unei părți dintr-o creanță, voalarea cererii se socotește după
partea pretinsa de reclamant ca fiind exigibila, nu la suma totala ceruta - Art. 102 / NCPC + Art. 101.
Ex. creditorul are o creanță de 500.000, pretinde că acea creanță este scadentă, dar face acțiune doar
pentru 200.000 din cei 500.000. Poți cere 200.000 din 500.000, ceri cât vrei, dar competența e la tribunal,
nu la judecătorie.
- se dorește înlăturarea eludării competenței prin segmentarea creanței, adică înlăturarea abuzului de drept.
- însă, dacă restul de 300.000 nu este exigibil, regula nu este admisibilă deoarece, dacă creditorul ar
introduce acțiune pentru cei 300.000 neexigibili, debitorul îi se poate opune excepția prematurității. Se
socotește după cat ar fi putut sa ceara - ipoteza speciala.

5. În cererile care au ca obiect prestații succesive, daca durata existentei dreptului este
nedeterminata (perioada nedeterminata), valoarea se socotește după valoarea prestației anuale datorate.

6. Cereri care au ca obiect dreptul de proprietate sau alte drepturi reale valoarea se determina după
valoarea impozabila. Daca valoarea impozabila nu este stabilita, valoarea se va determina pe baza de
înscrisuri. Nu se prevede exact ce înscrisuri, dar în practica s-au avut în vedere: grilele notarilor, contracte
de vânzare cu data recenta etc.

7. La acțiunile în constatare - valoarea se determina la fel ca la act în realizare.

8. În materie de moștenire, competenta după valoare se determina fără scăderea sarcinilor sau
datoriilor moștenirii.
Activele sunt ușor de numărat, pentru pasiv este necesar un probatoriu mai amplu. Judecătorul ar trebui să
facă scăderea, după care poate constata faptul că restul rămas este foarte mic. Nu vorbim de partaj, căci
aceasta este la judecătorie indiferent de valoare ci, de exemplu, de anularea unui testament, a unui

50
certificat de moștenitor, o reducțiune a liberalităților excesive. Acestea nu trebuie sa aibă și un capăt de
cerere privind partajul, căci competenta este la judecătorie.

Care este momentul la care interesează valoarea obiectului cererii?


Valoarea de la momentul sesizării instanței, fluctuațiile de pe parcursul procesului nu au relevanta - Art.
106 / NCPC - „Instanța legal învestită potrivit dispozițiilor referitoare la competență după valoarea
obiectului cererii rămâne competentă să judece chiar dacă, ulterior învestirii, intervin modificări în ceea ce
privește cuantumul valorii aceluiași obiect”. (2) - „Dispozițiile alin. (1) sunt aplicabile și la judecarea căilor
de atac”.
Dar dacă obiectul litigiului crește ca urmare a modificări cererii de chemare în judecată de către reclamant,
textul nu mai e aplicabil. În acest caz, se aplică art. 123 - „Cererile accesorii, adiționale și incidentale se
judecă de instanța competentă pentru cererea principală, chiar dacă ar fi de competentă materială sau
teritorială a altei instanțe judecătorești”, ceea ce duce la efecte asemănătoare.
Totuși, nu orice cerere de modificare este adiționala. Aceasta trebuie sa aibă o legătura strânsă cu cererea
principala.
Ex. revendic o casa de la X, iar la primul termen de judecata nu îl mai chem pe X, ci pe Y, și nu mai revendic
casa, ci un întreg bloc. În acest caz, obiectul este total diferit, părțile sunt diferite. Aici cererea nu este
adițională.

Daca sunt mai multe capete de cerere - Art. 99 / NCPC:


(1) „Când reclamantul a sesizat instanța cu mai multe capete principale de cerere întemeiate pe fapte ori
cauze diferite, competența se stabilește în raport cu valoarea sau, după caz, cu natura ori obiectul
fiecărei pretenții în parte. Dacă unul dintre capetele de cerere este de competența altei instanțe,
instanța sesizată va dispune disjungerea și își va declina în mod corespunzător competența”.
(2) „În cazul în care mai multe capete principale de cerere întemeiate pe un titlu comun ori având aceeași
cauză sau chiar cauze diferite, dar aflate în strânsă legătură, au fost deduse judecății printr-o unică
cerere de chemare în judecată, instanța competentă să le soluționeze se determină ținându-se seama
de acea pretenție care atrage competența unei instanțe de grad mai înalt”.
Când se sesizează instanța cu mai multe capete de cerere principale, unele vor atrage o competenta, unele
capete o alta competenta.
Regula - Accesoriul urmează principalul - Ex. cerere de plata a creanței de 180.000 lei și dobânzi în cuantum
de 30.000 lei. Nu se judeca la tribunal (pentru ca împreună fac 210.000 lei), dobânzile se cer ca accesoriu.
Se stabilește competenta în raport de capătul principal la judecata, iar cei 30.000 urmează soarta cererii
principale.
Daca respectivele capete de cerere nu au raportul principal-accesoriu, ci atrag competențe diferite după
valoare sau după alte elemente, atunci instanța va disjunge cererile și va trimite instanței competente
cererile în legătura cu care nu are competenta. Prin excepție, daca între cereri există o strânsă legătura sau
se întemeiază pe aceeași cauză, nu le va disjunge, iar competenta va fi determinata după capătul de cerere
care atrage competența celei mai înalte instanțe - Art. 99 (2).
! - Aceeași regula se aplica și cererilor adiționale și incidentale.
Cererea adițională - modifica cererea principale, nu va determina schimbarea competentei.
Cererea incidentala - Ex. proces de revendicare, valoare 500.000 de lei, paratul face cerere reconvențională
și solicita instanței ca reclamantul sa ii plătească îmbunătățirile în valoare de 100.000. În acest caz, și

51
cererea adițională este tot de competenta tribunalului, chiar daca, făcută separat, ar fi fost de comp.
judecătoriei.

În caz de coparticipare procesuala:


Mai mulți reclamanți care formulează pretenții împotriva aceluiași parat, dar pe baza unor raporturi juridice
distincte: valorile nu se cumulează, se determină pt fiecare capăt în parte. Rămâne de văzut daca se
disjunge. Legea nu spune ce se întâmpla daca chem în judecată mai mulți debitori solidari și nici în situația
daca raporturile sunt distincte, dar în strânsă legătura. Per a contrario, se deduce ca în cazul lor se
cumulează pretențiile. Dar, interpretând corelat, daca raporturile sunt în strânsa legătura sau daca este un
singur raport, trebuie aplicat art. 99 (2).
Exista și o alta interpretare - soluția diferă daca raporturile dintre reclamanți sunt în strânsa legătura, caz în
care se merge pe instanța cu cel mai înalt grad sau daca este un singur raport obligațional, caz în care se vor
cumula pretențiile, căci asta rezulta per a contrario. Practic, când cererea este întemeiata pe un singur
raport obligațional, cumularea este naturala, avem o singură cerere.

COMPETENTA TERITORIALA
 Competenta de drept comun - se aplica atunci când legea nu spune nimic. Este de ordine privata.
 Competenta alternativa - presupune ca reclamantul are mai multe instanțe competente, putând sa
aleagă pe oricare dintre ele. Este de ordine privata.
 Competenta exclusiva - stabilește competenta doar a unei instanțe. Este de ordine publica.
 Competenta facultativa - norme de ordine privata.

1. Competenta teritoriala de drept comun


Regula - instanța în circumscripția căreia își are domiciliul sau sediul paratul, daca legea nu prevede altfel.
Rezulta din concepția ca paratul e prezumat a fi nevinovat și sa nu fie el cel care avansează costuri de
deplasare.

Excepții:
 daca paratul nu are domiciliul cunoscut - va fi competenta instanța în a cărei circumscripție se afla
reședința sau reprezentanta lui, iar daca nici acestea nu sunt cunoscute, la instanța la care își are domiciliul
reclamantul - art. 108 / NCPC.
 în cazul persoanei juridice cu dezmembrăminte - cererea de chemare în judecata se poate face fie
la sediul principal, fie la instanța locului unde își are sediul un dezmembrământ, chiar și fără personalitate
juridica, dar pentru obligații ce urmează a fi executate în acel loc sau care izvorăsc din acte încheiate prin
reprezentantul dezmembrământului ori prin fapte săvârșite de acesta - art. 109 / NCPC.
 art. 110 - cererile îndreptate împotriva unei entități fără personalitate juridică - cererea de chemare
în judecată împotriva unei asociații, societăți sau altei entități fără personalitate juridică, constituită potrivit
legii, se poate introduce la instanța competentă pentru persoana căreia, potrivit înțelegerii dintre membri, i
s-a încredințat conducerea sau administrarea acesteia. În cazul lipsei unei asemenea persoane, cererea se
va putea introduce la instanța competentă pentru oricare dintre membrii entității respective.

Alte cazuri de competenta alternativa

52
o În toate cazurile în care legea prevede ca exista o competenta alternativa, reclamantul e liber sa
aleagă oricare dintre instanțe , fără a justifica alegerea și fără sa existe o ierarhie între ele.
o Art. 116 / NCPC - ”Reclamantul are alegerea între mai multe instanțe deopotrivă competente.”

Cazuri:
- Art. 111: Cereri îndreptate împotriva persoanelor juridice de drept public pot fi introduse la instanța de
la domiciliul sau sediul reclamantului ori la instanța de la sediul pârâtului. Textul se aplică la orice
procese contra statului, nu doar celor în materie de contencios.
- Art. 112: Pluralitatea de pârâți
(1) „Cererea de chemare în judecată a mai multor pârâți poate fi introdusă la instanța competentă pentru
oricare dintre aceștia; în cazul în care printre pârâți sunt și obligați accesoriu, cererea se introduce la
instanța competentă pentru oricare dintre debitorii principali”.
(2) „Dacă un pârât a fost chemat în judecată numai în scopul sesizării instanței competente pentru el,
oricare dintre pârâți poate invoca necompetența la primul termen de judecată la care părțile sunt legal
citate în fața primei instanțe”.

Astfel, în cazul coparticipării procesuale pasive exista competenta alternativa: instanța de la domiciliul
oricăruia dintre cei chemați în proces. Daca unii dintre aceștia sunt obligați accesoriu, au obligații accesorii,
cererea se introduce la instanța competenta pentru oricare dintre debitorii principali - unde își are
domiciliul oricare dintre aceștia.
Exista și un pericol - sa cheme în judecata o persoană care nu are legătură cu cauza, numai pentru a atrage
competenta după care renunță la judecata fata de aceasta sau accepta din senin. În aceasta ipoteza,
conform art. 112 (2) / NCPC, oricare dintre pârâți va putea invoca necompetența instanței. Aceasta este o
sancțiune a abuzului de drept procesual.

2. Competenta alternativa - o serie de astfel de cazuri sunt prevăzute de art. 113 / NCPC:
(1) „În afară de instanțele prevăzute la art. 107-112, mai sunt competente:
1. instanța domiciliului reclamantului, în cererile privitoare la stabilirea filiației;
- nu intră și tăgada paternității pentru ca este vorba despre norme privind stabilirea filiației, este o
norma de protejare a minorului, deci nu se poate aplica daca se dorește contestarea filiației,
- textul se aplică și în ipoteza în care acțiunea este făcută chiar de copilul major.
2. instanța în a cărei circumscripție domiciliază creditorul reclamant, în cererile referitoare la obligația de
întreținere, inclusiv cele privind alocațiile de stat pentru copii;
- legiuitorul a dorit sa creeze o facilitate pentru minor,
- textul se va aplica și daca se dorește majorarea obligației de întreținere, dar și atunci când titularul
formulează acțiunea nu împotriva debitorului, ci împotriva părintelui care a primit obligația de
întreținere de la tata, dar nu o folosește în scopul pentru care a fost instituită. Aici tot minorul
poate cere, la un moment dat, de la părinte, banii datorați. Însă nu intră aici acțiunile prin care
debitorul obligației cere sistarea plății sau diminuarea ei pt ca protecția este a debitorului, nu a
creditorului,
- ne referim aici doar la obligațiile legale de întreținere, nu și pentru cele contractuale.
3. instanța locului prevăzut în contract pentru executarea, fie chiar în parte, a obligației, în cazul cererilor
privind executarea, anularea, rezoluțiunea sau rezilierea unui contract;
- ca să atragă aplicarea acestui text, trebuie sa avem menționat expres în contract un loc al
executării,
- nu este cazul în care deducem din NCC locul executării, când contractul nu spune nimic. Important
este ca acel contract sa prevadă locul executării,
- nu este vorba despre orice obligație din contract, ci trebuie să fie una litigioasă, care să genereze
procesul și să stea la baza lui.

53
4. instanța locului unde se află imobilul, pentru cererile ce izvorăsc dintr-un raport de locațiune a
imobilului;
- ne referim la cererile privind plata chiriei din locațiune, despăgubirile cerute de locator pentru
daunele aduse imobilului, cererile făcute de locatar pentru restituirea cheltuielilor cu
îmbunătățirile făcute.
5. instanța locului unde se află imobilul, pentru cererile în prestație tabulară, în justificare tabulară sau în
rectificare tabulară;
- textul se aplică doar în ipoteza în care acțiunea reprezintă un capăt principal de cerere, nu unul
accesoriu.
6. instanța locului de plecare sau de sosire, pentru cererile ce izvorăsc dintr-un contract de transport;
7. instanța locului de plată, în cererile privitoare la obligațiile ce izvorăsc dintr-o cambie, cec, bilet la ordin
sau dintr-un alt titlu de valoare;
- competența instanței de la domiciliul paratului este alternativa cu cea a instanței de la locul de
plata. Însă, aceasta prevedere vizează locul de plata stabilit de părți.
8. instanța domiciliului consumatorului, în cererile având ca obiect executarea, constatarea nulității
absolute, anularea, rezoluțiunea, rezilierea sau denunțarea unilaterală a contractului încheiat cu un
profesionist sau în cererile având ca obiect repararea pagubelor produse consumatorilor;
9. instanța în a cărei circumscripție s-a săvârșit fapta ilicită sau s-a produs prejudiciul, pentru cererile
privind obligațiile izvorâte dintr-o asemenea faptă”.
- în cazul răspunderii delictuale, sunt 3 posibile instanțe competente: cea de la domiciliul pârâtului,
locul unde s-a produs prejudiciul sau unde s-a săvârșit fapta.
(2) „Când pârâtul exercită în mod statornic, în afara domiciliului său, o activitate profesională ori o
activitate agricolă, comercială, industrială sau altele asemenea, cererea de chemare în judecată se
poate introduce și la instanța în circumscripția căreia se află locul activității respective, pentru
obligațiile patrimoniale născute sau care urmează să se execute în acel loc”.
! - Toate aceste competente sunt alternative cu instanța de la domiciliul paratului.

3. Competenta teritoriala exclusiva


Reprezintă situația în care este singura instanța și numai ea este competenta. Este guvernata prin norme de
ordine publica.
Ipoteze:
I. Cererile privind drepturi reale imobiliare - art. 117:
(1) „Cererile privitoare la drepturile reale imobiliare se introduc numai la instanța în a cărei circumscripție
este situat imobilul”.
(2) „Când imobilul este situat în circumscripțiile mai multor instanțe, cererea se va face la instanța
domiciliului sau reședinței pârâtului, dacă aceasta se află în vreuna dintre aceste circumscripții, iar în
caz contrar, la oricare dintre instanțele în circumscripțiile cărora se află imobilul”.
(3) „Dispozițiile alin. (1) și (2) se aplică, prin asemănare, și în cazul acțiunilor posesorii, acțiunilor în
grănițuire, acțiunilor privitoare la îngrădirile dreptului de proprietate imobiliară, precum și în cazul
celor de împărțeală judiciară a unui imobil, când indiviziunea nu rezultă din succesiune”.
Acțiunile reale imobiliare sunt de competența instanței locului situării imobilului. Este vorba de acțiuni
posesorii (asimilate acțiunilor reale), acțiuni în grănițuire, acțiunea în revendicare, acțiuni privind limitarea
dreptului de proprietate (nu cazul clauzei de inalienabilitate), ci acelea care țin de limite de vecinătate,
acțiunea de partaj, daca masa partajabila cuprinde cel puțin un imobil.
Daca imobilul se afla în circumscripția mai multor instanțe este competenta instanța de la domiciliul sau
reședința paratului, daca această instanța se afla în vreuna din circumscripțiile în care se afla și imobilul (Ex.
o pădure). Articolul se aplica mai ales, în cazul unui partaj, când masa partajabilă cuprinde mai multe
imobile, aflate în localități diferite.

54
II. Ipoteza cererilor privitoare la moștenire - sunt de competenta instanței de la ultimul domiciliu
al defunctului.
Daca e partaj succesoral care cuprinde și un imobil art. 117 / NCPC intra în conflict cu art. 118 / NCPC, astfel
se va aplica art. 118 pentru ca este un text special.
! - Daca în partajul succesoral este cuprins și un imobil, competenta este instanța de la ultimul domiciliu al
defunctului.
Art. 118 - Cererile privitoare la moștenire:
(1) „În materie de moștenire, până la ieșirea din indiviziune, sunt de competența exclusivă a instanței celui
din urmă domiciliu al defunctului:
1. cererile privitoare la validitatea sau executarea dispozițiilor testamentare; Ex. cerere pentru predarea
unui legat, anularea testamentului.
2. cererile privitoare la moștenire și la sarcinile acesteia, precum și cele privitoare la pretențiile pe care
moștenitorii le-ar avea unul împotriva altuia; Ex. reducțiuni, petiție de ereditate, cheltuieli de
înmormântare, partaj succesoral.
3. cererile legatarilor sau ale creditorilor defunctului împotriva vreunuia dintre moștenitori sau împotriva
executorului testamentar”. Ex. Creditorii își vor recupera creanțele, nu dând în judecata și urmărind
fiecare dintre moștenitori la domiciliul lor, ci ii pot chema pe toți la instanța de la domiciliul defunctului.
E vorba numai de calitatea de creditor.
(2) „Cererile formulate potrivit alin. (1) care privesc mai multe moșteniri deschise succesiv sunt de
competența exclusivă a instanței ultimului domiciliu al oricăruia dintre defuncți”. Ex. decedează bunicul,
iar apoi decedează și tatăl și nepoții bunicului trebuie sa dezbată ambele moșteniri.
! - Daca un terț revendica un bun care a fost în posesia defunctului și aceasta posesie e continuata de
moștenitorii lui, se aplica art. 117 / NCPC.

III. Cererile privitoare la societăți - art. 119 / NCPC:


„Cererile în materie de societate, până la sfârșitul lichidării sau, după caz, până la radierea societății, sunt
de competența exclusivă a instanței în circumscripția căreia societatea își are sediul principal”.
! - Competenta se menține pana la radierea / lichidarea societății.
Vizează cereri prin care societatea da în judecata pe unii dintre acționari sau cererile în care acționarii dau
în judecata societatea. Ex. cereri privitoare la adunări AGA, excluderea din societate, plata dividendelor,
răspunderea administratorilor. Nu intra acțiunile societății cu terții.

IV. Cererile privitoare la insolventa și concordatul preventiv - art. 120 / NCPC:


„Cererile în materia insolvenței sau concordatului preventiv sunt de competența exclusivă a tribunalului în a
cărui circumscripție își are sediul debitorul”.

V. Cererile împotriva consumatorului - art. 121 / NCPC:


„Cererile formulate de un profesionist împotriva unui consumator pot fi introduse numai la instanța
domiciliului consumatorului. Dispozițiile art. 126 (2) rămân aplicabile”.
Este vorba de cererile făcute de profesioniști contra consumatori. Este o norma de ordine publica, care
vizează protecția tuturor consumatorilor, nu o protecție individuală. Instanța va putea să invoce din oficiu.

55
Totuși în aceasta privința, printr-o convenție, consumatorul poate accepta mutarea competentei, însă
numai după nașterea dreptului la despăgubiri. Dacă profesionistul încalcă norma, dar consumatorul spune
că este de acord cu această încălcare, deoarece poate cunoaște practica instanței respective. În acest caz,
instanța ar trebui să păstreze competența, chiar dacă este de ordine publică. Aici nu este vorba de
administrarea probelor, ca în alte cazuri, ci protecția consumatorului. Asta este elementul care generează
norma și care ar fi înfrânt chiar de norma care îl protejează. Trebuie să existe o exprimare clară, neechivocă,
a pârâtului, nu simpla tăcere. După ce s-a născut dreptul la despăgubiri, nu se mai afla într-o poziție
dezavantajata. Daca consumatorul accepta mutarea competentei printr-o clauza contractuala aceasta este
considerata nescrisa.
Art. 126 - Alegerea de competență:
(1) „Părțile pot conveni în scris sau, în cazul litigiilor născute, și prin declarație verbală în fața instanței ca
procesele privitoare la bunuri și la alte drepturi de care acestea pot să dispună să fie judecate de alte
instanțe decât acelea care, potrivit legii, ar fi competente teritorial să le judece, în afară de cazul când
această competență este exclusivă”.
Ex. în materia stării și capacității persoanei, nu sunt pricini cu privire la bunuri - de la ele nu se poate
deroga.
! - Art. 915 (divorț) - nu este alternativa competenta. Nu are deschisa posibilitatea alegerii dintre mai multe
instanțe. Aici se stabilește competenta din treapta în treapta:
(1) ”Cererea de divorț este de competența judecătoriei în circumscripția căreia se află cea din urmă
locuință comună a soților. Dacă soții nu au avut locuință comună sau dacă niciunul dintre soți nu mai
locuiește în circumscripția judecătoriei în care se află cea din urmă locuință comună, judecătoria
competentă este aceea în circumscripția căreia își are locuința pârâtul, iar când pârâtul nu are locuința
în țară și instanțele române sunt competente internațional, este competentă judecătoria în
circumscripția căreia își are locuința reclamantul”.
(2) „Dacă nici reclamantul și nici pârâtul nu au locuința în țară, părțile pot conveni să introducă cererea de
divorț la orice judecătorie din România. În lipsa unui asemenea acord, cererea de divorț este de
competența Judecătoriei Sectorului 5 al municipiului București”.

4. Competenta facultativa - Art. 127


Are în vedere situați în care în cercul procesual, fie în calitate de reclamant, fie parat este un judecător care
funcționează la instanța locului respectiv, care e competenta. Norma a apărut din rațiunea de a se evita o
eventuala strămutare, recuzare etc. Este o norma de ordine privata.
Art. 127 prevede 2 ipoteze:
i. Judecătorul e reclamant - el are obligația sa formuleze cererea la una din instanțele judecătorești
de același grad aflate în circumscripția oricăreia dintre curțile de apel învecinate cu curtea de apel din
circumscripția căreia se afla instanța unde el își desfășoară activitatea (și care era competenta sa judece
cauza în mod normal).
Textul e drastic. Îl obliga pe judecător nu numai sa plece de la instanța lui, dar nu îl lasă nici sa formuleze
cererea la o instanța din circumscripția curții de apel în care se afla instanța lui, ci îl trimite la o instanța din
circumscripția unei curți de apel învecinate. Aceasta prevedere pare imperativa (“va sesiza”). E obligat, ceea
ce ne generează ideea ca ar putea sa sesizeze cu o excepție de necompetenta atât paratul, cat și instanța. În
schimb, el are o marja larga de alegere a instanței.
ii. Judecătorul e parat - în acest caz reclamantul poate sesiza una dintre instanțele judecătorești aflate
în circumscripția oricăreia dintre curțile de apel învecinate. Însă în cazul acesta se pare ca legiuitorul lasă la
dispoziția reclamantului - are posibilitatea de a alege daca aplica textul sau merge chiar la instanța la care

56
lucrează paratul, daca are încredere în imparțialitatea judecătorilor acelei instanțe ("poate sesiza"). Și
aceasta norma este de ordine privata. Nu va putea ulterior invoca excepție de necompetență, nici instanța
și cu atât mai puțin paratul ca el e protejat. Nici cerere de strămutare nu ar putea formula ulterior.
! - Textul se aplică și procurorilor sau asistenților judiciari ori grefierilor.

RIL 7/2013 - prin noțiunea de instanță la care își desfășoară activitatea se înțelege doar acea instanță unde
judecătorul își desfășoară efectiv activitatea. A doua interpretare este aceea că prin noțiunea de grefier se
înțelege și auxiliarul care e încadrat ca grefier al parchetului de la instanță, chiar dacă poartă o altă
denumire, atâta timp cât el este încadrat ca grefier.
Cea mai frecventa situație în care acest text ar fi aplicabil este aceea în care judecătorul se adresează
instanței pentru recuperarea indemnizației salariale și de cele mai multe ori instanța competenta e cea la
care judecătorul funcționează.

CURSUL 9 REGULI SPECIALE PRIVIND COMPETENTA INSTANȚELOR


A. Soluționarea cererilor accesorii, incidentale și adiționale
Art. 123 - Cereri accesorii, adiționale și incidentale:
(1) „Cererile accesorii, adiționale, precum și cele incidentale se judecă de instanța competentă pentru
cererea principală, chiar dacă ar fi de competența materială sau teritorială a altei instanțe
judecătorești, cu excepția cererilor prevăzute la art. 120.
(2) Dispozițiile alin. (1) se aplică și atunci când competența de soluționare a cererii principale este stabilită
de lege în favoarea unei secții specializate sau a unui complet specializat.
(3) Când instanța este exclusiv competentă pentru una dintre părți, ea va fi exclusiv competentă pentru
toate părțile”.
Exemple de astfel de cereri:
- cererea prin care se cer și dobânzi
- cererea reconvențională
- cererea de chemare în garanție
- cererea de chemare în judecata a altei persoane
- cererea de intervenție principala, etc.
Chiar daca toate aceste ar fi de competenta materiala și teritoriala diferita, ele vor fi de competenta
instanței care judeca cererea principala și vor fi judecate de aceasta. Regula aceasta funcționează indiferent
ca vorbim de competenta teritoriala de drept comun, alternativa sau exclusiva sau de competenta
materiala.
! - În cazul cererilor adiționale (cele prin care se modifica cererea principala, de ex. adaugă pretenții noi) nu
este prevăzută procedura de admitere în principiu. Nu se exclude însă ipoteza în care instanța sa ridice
problema daca o cerere modificatoare sau completatoare are vreo legătură cu cererea principala - Ex. nu
poți sa modifici cererea pentru plata creanței într-o acțiune în revendicare, trebuie sa fie o continuitate a
cererii inițiale cu adăugiri sau modificări, dar care păstrează competenta.
Regula prevăzut de art. 123 funcționează chiar și în cazul în care cererea incidentala ar atrage o competenta
teritoriala exclusiva, spre deosebirea de competenta pt cererea principala.

În cazul așa numitei competente generate de o anumita specializare a secțiilor și completelor - în doctrina
se spunea ca art. 123 (1) se aplica numai în cazul competentei teritoriale sau materiale, dar nu și când
exista secții specializate sau complete specializate.

57
În cazul competenței, se aplica, spre ex. - reclamantul este un moștenitor care a dobândit o creanță prin
moștenire și urmărește un terț debitor: se duce la instanța de la domiciliul debitorului. Debitorul însă are și
el o creanță împotriva defunctului pe care reclamantul îl moștenește și pe care încearcă sa deducă judecății
prin cerere reconvențională, în procesul început. Daca ar făcea o acțiune separata, competenta ar fi cea
prevăzută de art. 118, dar în acest caz o face în cadrul procesului și se deroga de la competenta exclusiva.

Ipoteza secțiilor specializate sau a completelor specializate - Daca este vorba despre o acțiune în
revendicare, cu o cerere accesorie care vizează desființarea unei autorizații de construcție, care e de
contencios administrativ. Și sigur ca revendicarea va avea drept consecință desființarea autorizației, cu titlu
accesoriu. Dar pentru ca e de ”competenta” unui complet de contencios, unii autori zic ca ar trebui
disjunse.
! - Nu. E absurd sa ne șocheze ”competenta” de secții mai mult decât competenta materială sau teritoriala.
Când de fapt competenta de secții nici nu e competenta, doar i se aplica prevederile de la competenta
pentru incidentele care pot apărea - Art. 136. În art. 123 legiuitorul nici nu avea de ce sa prevadă și
competenta pe secții când are art. 136 care spune ca se aplica regulile de la competenta, în care intra și art.
123.
B. Apărări și incidente procedurale
Art. 124 - Apărări și incidente procedurale:
(1) „Instanța competentă să judece cererea principală se va pronunța și asupra apărărilor și excepțiilor, în
afara celor care constituie chestiuni prejudiciale și care, potrivit legii, sunt de competența exclusivă a
altei instanțe.
(2) Incidentele procedurale sunt soluționate de instanța în fața căreia se invocă, în afară de cazurile în care
legea prevede în mod expres altfel”.
Daca invoci o excepție în cursul unui proces, o judeca tot instanța care judeca și cererea principala. Și
asupra apărărilor la fel, se va pronunța tot instanța competenta sa judece cererea principala.
Chestiuni prejudiciale
Mai enigmatica este ipoteza chestiunilor prejudiciale. Acestea sunt apărări și excepții care sunt de
competenta exclusiva a altei instanțe.
Aceasta competenta nu trebuie neapărat sa se stabilească printr-o lege speciala, ci trebuie sa existe un text
expres în sensul ca acea alta instanța va rămâne competenta indiferent de formularea cererii pe cale
accesorie sau principala în alte procese decât cea în care se invoca.
Acest fapt trebuie:
o prevăzut expres sau
o trebuie sa rezulte cu evidenta din cuprinsul legii.

 Art. 25 / NCPP - rezolvarea acțiunii civile în procesul penal e chestiune prejudiciala pentru procesul
civil daca e în curs (penalul tine în loc civilul). Ex. în ipoteza falsificării unui contract ce se dorește a fi anulat
se va trimite la instanța penala.
 O alta chestiune prejudiciala este excepția de neconstituționalitate. E o apărare de fond, teoretic s-
ar încadra la apărări, tinde la înlăturarea unui text de lege care e incident în cauza. Numai ca aceasta
apărare e dedusa de lege unui alt organism: CCR, care e și în afara instanțelor judecătorești. Judecătorul
cererii principale nu se poate pronunța el asupra excepției de neconstituționalitate și va sesiza CCR.
 Întrebarea preliminara adresata CJUE, prevăzută de către TFUE. Și aceasta e tot o aparere prin care
se vrea de fapt interpretarea unui text de lege unional de către CJUE pentru a se vedea daca e compatibil cu
situația de fapt din cauza pendinte sau nu. Procesul se suspenda.

58
 Art. 519 / NCPC - sesizarea ICCJ în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru rezolvarea
unei probleme de drept. În ipoteza unui proces în curs, la o instanța investita în ultim grad, constata o
chestiune de drept noua asupra căreia ICCJ nu a statuat, nu este formata jurisprudența. Completul care
judeca cauza poate sesiza ICCJ pentru pronunțarea unei hotărâri privind interpretarea modului în care se
rezolva acea problema de drept. Rațiunea acestei instituții este acea de a unifica jurisprudența. După
sesizarea ICCJ procesul se suspenda, iar după ce ICCJ va clarifica acea problema de drept, procesul se va
relua ținându-se cont de hotărârea data de ICCJ. Competenta ICCJ în aceasta materie e exclusiva și de
netrecut.

C. Competenta convențională (alegerea de competenta)


Art. 126 - Alegerea de competență:
(1) „Părțile pot conveni în scris sau, în cazul litigiilor născute, și prin declarație verbală în fața instanței ca
procesele privitoare la bunuri și la alte drepturi de care acestea pot să dispună să fie judecate de alte
instanțe decât acelea care, potrivit legii, ar fi competente teritorial să le judece, în afară de cazul când
această competență este exclusivă.
(2) În litigiile din materia protecției drepturilor consumatorilor, precum și în alte cazuri prevăzute de lege,
părțile pot conveni alegerea instanței competente, în condițiile prevăzute la alin. (1), numai după
nașterea dreptului la despăgubire. Orice convenție contrară este considerată ca nescrisă”.
Condiții:
1. Părțile sa aibă deplina capacitate de exercițiu, pentru ca alegerea de competenta e act de
dispoziție;
2. Normele de competenta pe care le înlătură sa fie de ordine privata, nu de ordine publica;
3. Pricina sa se refere la bunuri (adică sa aibă conținut patrimonial - textul are în vedere sensul larg al
noțiunii de bunuri) și la drepturi de care părțile pot dispune.
Nu intra litigiile privind starea și capacitatea persoanei - nu sunt privitoare la bunuri și nu privesc drepturi
de care părțile pot dispune. Acesta este un caz în care competenta alternativa (art. 113) este de ordine
publica pentru ca părțile nu pot alege o alta competenta în aceasta materie, nu pot deroga;
4. Părțile sa aleagă o anumita competenta. Nu pot doar sa o înlăture și sa nu prevadă pe cine aleg. Nu
trebuie sa indice expres, se poate și prin trimiteri. Ex. instanța de la locul plății, instanța de la domiciliul de
la momentul sesizării;
5. Alegerea sa fie expresa (nu exista o alegere tacita).
E posibil sa existe o depunere a cererii la o instanța necompetenta și o pasivitate a paratului, dar aici nu e o
convenție de alegere a competentei. E o sancțiune pentru parat, e decăzut din dreptul de a invoca excepția
de necompetenta și se consolidează competenta instanței respective.

Particularități cu privire la alegerea competentei:


 Litigiile privind protecția drepturilor consumatorilor: O particularitate - părțile pot conveni alegerea
instanței doar după nașterea dreptului la despăgubiri, numai după apariția conflictului intre ei.
 Clauze neuzuale. Definiția clauzelor neuzuale este data de art. 1203 / NCC și printre clauzele
prevăzute de NCC ca fiind neuzuale se menționează și cele prin care se deroga de la normele privind
competenta instanțelor judecătorești. Norma de alegere a competentei, daca este inclusa într-o clauza de
tip standard, este considerata de NCC ca fiind o clauza neuzuala, astfel încât trebuie acceptata în mod
expres, în scris, de către cealaltă parte.
Este necesar în primul rând, ca acea clauza sa fie standard. Clauzele standard sunt menționate la art. 1202 /
NCC - „Sunt clauze standard stipulațiile stabilite în prealabil de care una dintre părți pentru a fi utilizate în

59
mod general și repetat și care sunt incluse în contract fără sa fi fost negociate cu cealaltă parte ”. Daca
cealaltă parte este un consumator, textul este ineficace, întrucât clauza de alegere a competentei (clauza
standard ce devine clauza neuzuala) este considerata nescrisa în cazul unui consumator (cu excepția cazului
arătat mai sus).
Textul își găsește aplicare când ambele părți sunt profesioniști sau când ambele părți sunt persoane
particulare (nu avem un raport profesionist-consumator). Din practica europeana, acceptarea clauzelor
neuzuale trebuie făcută expres (dubla semnare, îngroșare, menționarea la sfârșit a clauzei).

INCIDENTE PRIVIND COMPETENTA


Exista 2 astfel de incidente, în principal:
I. EXCEPȚIA DE NECOMPETENTA
Reprezintă mijlocul procedural prin care se invoca necompetenta unei instanțe.
Prin ipoteza presupune un proces în curs. Daca procesul s-a încheiat, mijlocul procedural nu mai e excepție,
ci poate fi motiv de apel sau recurs.
Ca regula, instanța trebuie sa își verifice din oficiu competenta generala, materiala și teritoriala exclusiva
(cele de ordine publica), nu și cea de drept comun sau alternativa, deși din text nu rezulta cu claritate.
Rezultatul acestei verificări - încheiere cu caracter interlocutoriu, nu poate reveni asupra ei. Aceasta
verificare din oficiu a competentei se face cu punerea în discuția părților, dezbateri contradictorii, dar doar
pentru competenta de ordine publica.

Problema legislativa - În cazul greșitei repartizări pe secții sau complete specializate, se poate face aceasta
verificare a competentei chiar în faza regularizării, înainte de primul termen. Se pronunța o încheiere și se
trimite la secția sau completul competent. În aceasta ipoteza nu mai e contradictorialitate, nici scrisa măcar.
Aceasta deoarece când face cererea de chemare în judecata, reclamantul nu are de ce sa facă discuție cu
privire la competenta. Și art. 200 / NCPC prevedere ca se verifica din oficiu competența, înainte de
comunicarea cererii de chemare în judecata către parat, și trimite la secția sau completul competent . Se
verifica chiar înainte ca paratul sa știe de cererea de chemare în judecata, nu exista contradictorialitate.
Art. 200 - Verificarea cererii și regularizarea acesteia:
(1) „Completul căruia i s-a repartizat aleatoriu cauza verifică, de îndată, dacă cererea de chemare în
judecată este de competența sa și dacă aceasta îndeplinește cerințele prevăzute la art. 194-197.
(2) În cazul în care cauza nu este de competența sa, completul căruia i-a fost repartizată cererea dispune,
prin încheiere dată fără citarea părților, trimiterea dosarului completului specializat competent sau,
după caz, secției specializate competente din cadrul instanței sesizate. Dispozițiile privitoare la
necompetență și conflictele de competență se aplică prin asemănare”.
Aceasta încheiere nu are autoritate de lucru judecat, părțile nu au luat parte la discuții. Dar cat de probabil
e ca judecătorul care s-a pronunțat deja sa se răzgândească? Se poate observa ca problemele de
competenta pe secții pot fi foarte grele, e normal ca ele sa fie rezolvate la primul termen, nu înainte.

Precizări
Art. 129 - Excepția de necompetență:
(1) „Necompetența este de ordine publică sau privată.
(2) Necompetența este de ordine publică:
1. în cazul încălcării competenței generale, când procesul nu este de competența inst. judecătorești;
60
2. în cazul încălcării competenței materiale, când procesul este de competența unei instanțe de alt grad;
3. în cazul încălcării competenței teritoriale exclusive, când procesul este de competența unei alte instanțe
de același grad și părțile nu o pot înlătura.
(3) În toate celelalte cazuri, necompetența este de ordine privată”.

Art. 130 - Invocarea excepției:


(1) „Necompetența generală a instanțelor judecătorești poate fi invocată de părți ori de către judecător în
orice stare a pricinii.
(2) Necompetența materială și teritorială de ordine publică trebuie invocată de părți ori de către judecător
la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe.
(3) Necompetența de ordine privată poate fi invocată doar de către pârât prin întâmpinare sau, dacă
întâmpinarea nu este obligatorie, cel mai târziu la primul termen de judecată la care părțile sunt legal
citate în fața primei instanțe.
(4) Dacă necompetența nu este de ordine publică, partea care a făcut cererea la o instanță necompetentă
nu va putea cere declararea necompetenței”.
Necompetenta de ordine publica:
- În cazul încălcării competentei generale
- În cazul încălcării competentei materiale
- În cazul încălcării competentei teritoriale exclusive
- Poate fi invocata de oricare dintre părți sau de către instanța din oficiu
Necompetenta de ordine privata:
- În toate celelalte cazuri (încălcarea competentei teritoriale de drept comun și alternative)
- Poate fi invocata numai de către parat

Termenul de invocare
Încălcarea unei norme de competenta generala - poate fi invocata în orice stare a pricinii, chiar și în cale de
atac.
Încălcarea unei norme de competenta materiala sau teritoriala exclusiva - numai la primul termen la care
părțile sunt legal citate, când instanța ar trebui sa își verifice competenta.
Instanța își verifica competenta indiferent ca părțile invoca sau nu. Daca părțile invoca se pronunța și pe
excepție. Dar prin obligația de verificare din oficiu, se poate pronunța și pe alte chestii decât ce au invocat
părțile. Acest prim termen intra în conflict cu noțiunea de ordine publica.

Încălcarea unei norme de competenta teritoriala de ordine privata (de drept comun sau alternativa)
Poate fi invocata numai de parat, prin întâmpinare, sau, daca întâmpinarea nu este obligatorie, pana la
primul termen de judecata la care părțile sunt legal citate. Pentru toate cazurile, mai puțin pentru
competenta generala (unde se poate) necompetenta nu poate fi invocata în căile de atac. În calea de atac
poți sa dezbați modul în care instanța a soluționat excepția de necompetenta la primul termen, dar nu poți
sa invoci direct.
! - În toate cazurile, la primul termen instanța își tranșează problema competentei.
Competența internațională (Art. 1071 / NCPC) este similară competenței generale. Vizează separarea
atribuțiilor instanțelor române, de cele ale altor state. Excepția va fi de ordine publica, poate fi invocată în
tot cursul procesului, de către orice parte sau de instanță din oficiu.

61
Art. 131 - Verificarea competenței:
(1) „La primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe, judecătorul este
obligat, din oficiu, să verifice și să stabilească dacă instanța sesizată este competentă general, material
și teritorial să judece pricina, consemnând în cuprinsul încheierii de ședință temeiurile de drept pentru
care constată competența instanței sesizate. Încheierea are caracter interlocutoriu.
(2) În mod excepțional, în cazul în care pt stabilirea competenței sunt necesare lămuriri ori probe
suplimentare, judecătorul va pune această chestiune în discuția părților și va acorda un singur termen
în acest scop”.
Uneori, instanța doar pune în discuția părților la primul termen, dar pentru dezlegare poate acorda cel mult
un termen, atunci când sunt necesare unele aprofundări (Ex. stabilirea valorii). Doar pe baza probei cu
înscrisuri + explicații date de părți. Aceasta pentru a nu administra o proba așa complexa cum e expertiza
chiar de la primul termen. Rezultatul acestei verificări - încheiere cu caracter interlocutoriu, nu poate reveni
asupra ei. Aceasta verificare din oficiu a competentei se face cu punerea în discuția părților, dezbateri
contradictorii: dar doar pentru competenta de ordine publica.
Art. 132 - Soluționarea excepției de necompetenta:
(1) „Când în fața instanței de judecată se pune în discuție competența acesteia, din oficiu sau la cererea
părților, ea este obligată să stabilească instanța judecătorească competentă ori, dacă este cazul, un alt
organ cu activitate jurisdicțională competent.
(2) Dacă instanța se declară competentă, va trece la judecarea pricinii. Încheierea poate fi atacată numai
odată cu hotărârea pronunțată în cauză.
(3) Dacă instanța se declară necompetentă, hotărârea nu este supusă niciunei căi de atac, dosarul fiind
trimis de îndată instanței competente sau, după caz, altui organ cu activitate jurisdicțională competent.
(4) Dacă instanța se declară necompetentă și respinge cererea ca inadmisibilă întrucât este de competența
unui organ fără activitate jurisdicțională sau ca nefiind de competența instanțelor române, hotărârea
este supusă numai recursului la instanța ierarhic superioară”.
Excepția de necompetenta este o excepție de procedura, nu de fond și se discuta prioritar fata de fondul
cauzei, la primul termen.
Soluțiile adoptate în procedura de regularizare privind repartizarea pe secții sau complete nu creează
autoritate de lucru judecat, astfel ca poate fi pusa în discuție la primul termen de judecata. Procedura de
regularizare este necontencioasa, nu are autoritate de lucru judecat, iar instanța poate reveni. Deci părțile
nu pierd posibilitatea de a invoca necompetenta la primul termen, în procedura contradictorie.

Ipoteze:
1. Daca instanța constata ca este competenta, respinge excepția necompetenței, pronunța încheiere
interlocutorie și se ataca aceasta odată cu fondul.
2. Daca instanța constata ca nu e competenta, se admite excepția, se pronunța hotărâre de declinare
a competentei, care nu e supusa niciunei cai de atac. Aceasta este soluția și în ipoteza în care instanța
constata ca este competent un alt organ cu activitate jurisdicțională.
3. Daca instanța constata ca este competent un organ fără activitate jurisdicțională, se admite
excepția, se respinge cererea ca inadmisibila, printr-o hotărâre. Aceasta hotărâre poate fi atacata cu recurs,
dar nu la ICCJ, ci la instanța imediat ierarhic superioara.
4. Daca instanța constata ca nu sunt competente instanțele romane, se admite excepția, se respinge
cererea prin hotărâre ca fiind inadmisibilă, nu se trimite instanțelor internaționale. Se poate ataca cu
recurs.
5. În cazul repartizării pe secții sau pe complete se da o încheiere, nefiind supusa niciunei cai de atac.

62
Particularități ale hotărârii de declinare a competentei
- Instanța se dezinvestește și investește instanța pe care o identifică ca fiind competenta. Nu e doar
o simpla afirmare, ci trebuie sa și trimită dosarul instanței competente.
- Hotărârea are autoritate de lucru judecat numai pentru instanța care a pronunțat-o. Pentru
instanța pe care o identifică nu are autoritate de lucru judecat, ea poate sa nu primească și sa-și decline
competenta, rezultând un conflict negativ de competenta.
- Actele îndeplinite de instanța necompetenta sunt lovite de nulitate. Nulitatea decurgând din
necompetenta este necondiționată de vătămare. Faptul ca necompetenta se discuta la primul termen, este
o demonstrație din partea legiuitorului, pt a exista cat mai puține acte care sa fie lovite de nulitate.
Excepții - Se păstrează dovezile deja administrate de instanța necompetentă, rămân câștigate judecății și
instanța competenta investita cu soluționarea cauzei nu va dispune refacerea lor decât pentru motive
temeinice. Nu sunt nule de drept, se conserva - Art. 137 / NCPC.

II. CONFLICTELE DE COMPETENTA


 Conflictul pozitiv de competenta - 2 sau mai multe instanțe își declara deopotrivă competenta:
situația este posibila când:
- Unul și același litigiu de competenta alternativa a fost introdus de doua ori de către reclamant: ar fi
un caz de litispendență, dar daca una dintre instanțele respective respinge excepția de litispendență atunci
este conflict pozitiv de competenta.
- Reclamantul introduce cererea la doua instanțe diferite, iar una dintre instanțe respinge excepția
de necompetenta invocata în ceea ce o privește. Practic, ambele instanțe își declara competenta. Una, după
verificarea competentei da încheiere interlocutorie ca e competenta, iar cealaltă provocata cu o excepție de
necompetenta o respinge.
Este foarte rar întâlnit conflictul pozitiv de competenta.

 Conflictul negativ de competenta:


- Când două instanțe și-au declinat reciproc competența de a judeca același proces;
- Doua sau mai multe instanțe sa își declina reciproc competenta (direct sau intermediar), iar una
dintre acestea nu este competenta. Ex. instanța A declina la instanța B, instanța B declina la instanța C, iar
instanța C declina la instanța A. Este o declinare succesiva urmata de conflict de competenta. Nu este
conflict de competenta în ipoteza în care A - B - C - D etc. Aceasta este o situație de declinare succesiva
neurmata de conflict negativ de competenta.
- Exista conflict de competenta și în cazul în care declinarea reciproca a competentei ar avea loc intre
instanțe judecătorești și un organ cu atribuții jurisdicționale. Ex. cu o instituție de arbitraj instituționalizat
(nu ad-hoc), sau cu CNSC.
! - Nu exista conflict de competenta intre instanțe și organe fără activitate jurisdicțională. Daca instanța
constata ca este competent un organ fără activitate jurisdicțională, va respinge cererea ca inadmisibila (nu
ar declina către organul respectiv) - art. 132 (4).
Se aplica regulile conflictului de competenta și în cazul în care exista o disputa de acest gen intre secții sau
complete specializate din cadrul aceleiași instanțe. Deși aici nu e vorba de conflict de competenta, dar se
aplica regulile privitoare la acesta. În aceasta ipoteza se pronunța o încheiere, nu o hotărâre de declinare.

63
Ieșirea din conflict se produce prin regulator de competenta - instanța superioară intervine și stabilește
competenta.
Sesizarea regulatorului de competenta se face
o În cazul conflictului negativ - din oficiu de către instanța în fata căreia se ivește conflictul (nu trebuie
sesizat de părți). Ex. Cea care își declina ultima competenta: București -> Prahova; Prahova -> București. În
acest caz, Prahova nu mai trimite dosarul efectiv către București, ci sesizează regulatorul de competenta.
! - Sesizarea regulatorului de către părți este inadmisibila.
În cazul secțiilor sau completelor specializate, prin asemănare, secția care declina ultima sesizează
regulatorul de competenta.
o În cazul conflictului pozitiv - instanța care se declara cea din urma competenta - cea care respinge
excepția de litispendență sau respinge excepția de necompetenta.
Art. 134 - Suspendarea procesului:
„Instanța înaintea căreia s-a ivit conflictul de competență va suspenda din oficiu judecata cauzei și va
înainta dosarul instanței competente să soluționeze conflictul”.
Art. 135 - Soluționarea conflictului de competență:
(1) „Conflictul de competență ivit între două instanțe judecătorești se soluționează de instanța imediat
superioară și comună instanțelor aflate în conflict.
(2) Nu se poate crea conflict de competență cu Înalta Curte de Casație și Justiție. Hotărârea de declinare a
competenței sau de stabilire a competenței pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție este
obligatorie pentru instanța de trimitere.
(3) Conflictul de competență ivit între o instanță judecătorească și un alt organ cu activitate jurisdicțională
se rezolvă de instanța judecătorească ierarhic superioară instanței în conflict.
(4) Instanța competentă să judece conflictul va hotărî, în camera de consiliu, fără citarea părților, printr-o
hotărâre definitivă”.
! - Instanța în fata căreia s-a ivit conflictul suspenda dosarul din oficiu (de drept).

Instanța de regulator - este cea superioara și comuna celei care își declina competenta.
ICCJ nu intra intr-un conflict de competenta - daca ea își declina competenta, hotărârea ei e joaca
deopotrivă atât rol de declinator, cat și rol de regulator. Instanța la care ICCJ declina o ia ca atare și judeca
cauza.
În cazul conflictelor de secții sau complete specializate, se trimite la instanța superioara și comuna
corespunzătoare secției în fata căreia s-a ivit conflictul (daca exista o asemenea secție la instanța superioara
și comuna, daca nu o alta secție de la aceasta instanța).
! - Conflictul intre secțiile ICCJ poate exista, se soluționează de completul de 5 judecători.
În ipoteza unui conflict intre instanță și alte organe cu activitate jurisdicțională, regulatorul de competenta
va fi instanța ierarhic superioara instanței aflate în conflict (organul jurisdicțional nu are o instanța aflata
deasupra sa).

Procedura soluționării conflictului de competenta


Se face în camera de consiliu, fără citarea părților, fără publicitate.
Hotărârea este definitiva, dar se motivează. Hotărârea are rolul de a stabili care e instanța competenta.

64
Daca cererea de regulator de competenta este admisa, se indica ce instanța este competenta dintre cele
aflate în conflict și se va trimite dosarul spre soluționare instanței indicate ca fiind competenta. Hotărârea
de declinare nu are autoritate de lucru judecat, însă soluționarea în regulator are, iar instanțele vor trebui
sa respecte hotărârea din regulator.

LITISPENDENȚA
SEDIUL MATERIEI: Art. 138.
Litispendența reprezintă un mijloc procedural prin care se unesc doua pricini între care exista identitate de
părți, obiect și cauza.
Se invoca pana când se pronunța o hotărâre definitiva. După se invoca autoritatea de lucru judecat.
Rațiunile celor doua instituții sunt identice - încearcă sa evite pronunțarea unor hotărâri contrare ce ar
afecta imaginea justiției.
Ce apără excepția de litispendență?
Apără chestiuni de ordine publica - se poate invoca de către părți, dar și de către judecător din oficiu, în
orice stare a pricinii, dar numai în fata instanței de fond (prima instanța și instanța de apel).
În recurs nu se judeca în fond - hotărârea este executorie, dar nu e definitiva. Nu vorbim despre
litispendență, dar nici despre autoritate de lucru judecat, pentru ca hotărârea nu este definitiva. Daca un
proces este pe fond și unul în recurs, se suspendă dosarul care e încă pe fond pana la soluționarea
recursului.

Instanța în fata căreia se invoca:


Litispendența se invoca în fata ultimei instanțe sesizate, care va trimite cererea la prima instanța sesizata.
Daca instanțele sunt de grad diferit, atunci litispendența se invoca la instanța de rang inferior care, daca va
admite, va trimite dosarul la instanța mai înaltă în grad.
! - Se invoca în orice stare a procesului, în fata instanțelor de fond:
o Daca instanțele sunt de același grad, se invoca în fata celei de a doua instanțe investite care, daca
admite excepția litispendenței trimite la instanța mai întâi investita.
o Daca instanțele sunt de grad diferit, se invoca excepția în fata instanței care are gradul inferior și care
daca o admite o trimite la instanța mai înaltă în grad, nu mai contează care proces a început primul.
În ambele cazuri, se pronunța prin încheiere interlocutorie, care poate fi atacata numai odată cu fondul.
Excepția litispendenței poarta o anumita particularitate: se poate uni un proces din prima instanța și unul
din apel, dar e unul și același proces și se judeca apelul. Practic, are la baza o greșeală.

Pentru a opera litispendența:


- Trebuie sa existe 2 procese la 2 instanțe, sau la 2 complete ale aceleiași instanțe sau la 2 secții.
- Ambele instanțe, secții, complete sa fie competente. Daca una nu e eventual se declina și ambele
sa fie de fond. Nu poate opera litispendența când vorbim de cicluri procesuale diferite (unul e în fond și
unul s-a judecat și se întoarce la prima instanța ca urmare a casării cu trimitere spre rejudecare). Daca unul
e în recurs, se solicita suspendarea celui care e pe fond pana la soluționarea recursului. Daca intr-unul din
ele s-a pronunțat o hotărâre definitiva se invoca autoritatea de lucru judecat în al doilea proces.
- Sa existe tripla identitate: cauza, obiect și parte.

65
Ex. daca ar exista doua procese diferite în care, intr-un caz se cere executarea contractului și în apărare
paratul invoca nulitatea sa, iar intr-un alt proces paratul din primul proces (devenit reclamant aici) solicita
declararea nulității contractului. Procesul al doilea are în componenta sa apărarea pe care paratul a făcut-o
în primul proces.
! - Nu este necesar ca părțile sa aibă aceeași poziție procesuala (partea poate fi parat în primul proces și
reclamant în al doilea, daca obiectul este identic). Litispendența operează, dar este în acest caz parțială.

Daca nu s-ar putea invoca litispendența, ar putea exista situația în care:


o În procesul 1 se admite cererea de executare a contractului și se resping apărările paratului (în legătură
cu nulitatea).
o În procesul 2 contractul este constatat ca fiind nul absolut.

Astfel, se încalcă autoritatea de lucru judecat pe considerentele decisive (fără de care dispozitivul hotărârii
ar avea un alt conținut).
Daca însă, nulitatea din procesul 1 este ceruta pentru anumite motive (Ex. vicii de forma), iar cea din
procesul 2 pe alte considerente (Ex. vicii de consimțământ) nu exista litispendența. Cauza cererii de
chemare în judecata diferă.
! - Litispendența se analizează pe capetele de cerere, se poate disjunge capătul de cerere diferit sau se
poate judeca tot litigiul împreună. Obiectul unui proces poate fi implicit în celălalt - ne aflam intr-un caz de
litispendența, daca sunt îndeplinite toate condițiile.
! - Litispendența nu este un caz de prorogare a competentei, ambele instanțe, secții, complete sunt
competente.

CONEXITATEA
SEDIUL MATERIEI: Art. 139.
Conexitatea presupune:
1. Existenta a doua procese distincte aflate pe rolul a doua instanțe diferite, doua secții diferite, doua
complete diferite.
2. Intre acestea exista doar o strânsă legătură (nu mai exista necesitatea ca obiectul și cauza sa fie
identice ca la litispendența). Procesele sunt doar intre aceleași părți, sau intre părțile respective și alte
părți.
3. Conexitatea este un caz de prorogare a competentei. O instanța dobândește competenta pentru o
pricina care era de competenta alteia.
4. Procesele sa fie intre aceleași părți sau intre aceleași părți și împreună cu alte părți. Nu este
necesara o identitate totală, dar este esențial ca intre cererile în legătură cu care se discuta conexitatea sa
existe o strânsă legătură în ceea ce privește obiectul și cauza (dar acestea nu trebuie sa fie identice ca la
litispendența). Ex. Un proces de revendicare și un altul în care se cere constatarea nelegalității titlului în
baza căruia reclamantul revendica. Sau cerere de plata a creanței și rezoluțiune în celălalt proces.
5. Pentru a opera conexarea, spre deosebire de litispendența este necesar ca ambele procese sa fie în
fata primei instanțe. Nu un proces în prima instanța și unul în apel. Nici când sunt ambele în apel nu poate
opera.
! - Nu este interzisa conexarea când sunt în fata unor instanțe de grad diferit, dar ambele în prima instanța.
Ex. revendicare imobil intr-un proces și în celălalt se cere constatarea nulității titlului. Teoretic ar trebui sa
aibă aceeași competență după valoare, ex. la tribunal. Dar la primul s-a introdus cererea la judecătorie și nu
s-a ridicat excepția necompetentei și s-a consolidat așa competenta.

66
Este întâlnită aceasta ipoteza (instanțe de grad diferit, dar ambele în prima instanța) și când, spre exemplu,
intr-un proces se cerere plata restului de creanță (cat nu i-a mai plătit) în cuantum de 200.000 lei
(competenta fiind judecatoria) iar în celălalt proces se cere rezoluțiunea întregului contract de 500.000 lei
(competent fiind tribunalul).
Pot invoca la fel ca și la litispendența: conexitatea poate fi invocata de către oricare dintre părți, dar chiar și
de instanța din oficiu (este excepție de ordine publica). Însă, spre deosebire de litispendența, conexitatea
poate fi invocata cel mai târziu la primul termen înaintea instanței ulterior sesizate.

Soluționare
- Daca se va admite excepția, atunci dosarul va fi trimis în principiu instanței mai întâi sesizate, daca
cele doua instanțe au o competenta relativa.
- Daca una dintre cele doua are competenta exclusiva se trimite la aceasta, indiferent ca e prima sau
a doua sesizata (Art. 139 (4)).
- Daca instanțele sunt de grad diferit se trimite la instanța mai înaltă în grad.
Se poate observa o simetrie cu art. 99 (2) / NCPC. Diferența e ca acolo cererile sunt livrate împreună în
strânsă legătură, iar aici sunt făcute diferit și urmează sa le strângă împreună.
Daca competenta este una relativa, părțile pot stabili ele la care dintre cele doua instanțe sa se conexeze, ca
o alegere de competenta.
Spre deosebire de litispendența, vorbim de doua cauze distincte. Și după conexare își păstrează
individualitatea, nu se contopesc. Ceea ce înseamnă ca ulterior se pot disjunge, când una întârzie judecata
celeilalte. Se conexează pentru o mai buna administrare a justiției, dar daca una generează un probatoriu
extrem de complex spre deosebire de cealaltă, e normal ca instanța sa își reevalueze poziția și poată
disjunge, instanța are o apreciere suverană. Dar daca pricinile au o legătură aproape indestructibila, nu ar
trebui sa se dispună conexarea, chiar daca ar întârzia judecarea celeilalte.
Ex. plata unei sume de bani și rezoluțiunea contractului - nu se pot disjunge. Cererea de rezoluțiune ar fi
ceva mai complexa. Dar daca se disjung oricum nu s-ar putea judeca cererea de plata cat planează
suspiciunea asupra titlului și cererea privitoare la plata ar trebui suspendata.

STRĂMUTAREA PROCESULUI
Reprezintă mijlocul procedural prin care se solicita mutarea cauzei la o alta instanța pe motiv de lipsa de
imparțialitate a instanței.
Se apropie de recuzare, numai ca aceasta vizează o lipsa de imparțialitate la nivel individual, iar strămutarea
vizează o lipsa de imparțialitate la nivel colectiv, asupra întregii instanțe.

Motive
Bănuială legitima - când exista o îndoială cu privire la imparțialitate, din cauza circumstanțelor generale ale
procesului, calității părților ori din cauza unor relații conflictuale locale. Ex. parte e primarul dintr-o
localitate mica - la instanța acelei localități, o societate care oferă locuri de munca pentru jumătate din oraș.
Toata lumea din oraș ar dori ca societatea sa prospere, se bazează tot orașul pe ea.
Sau acționariatul Sidex Galați și vechea conducere, care urma sa fie înlăturată. Cererea trebuia sa se judece
la sediul reclamantei, adică la Galați. Jumătate din oraș lucra la Sidex, iar societatea dorea sa facă
restructurări, deci unii urmau sa fie dați afara. Era de presupus ca existau o serie de legături. Judecători,

67
procurori, grefieri puteau avea rude care sa fi lucrat la Sidex și sa ii afecteze posibilele restructurări. Instanța
a admis strămutarea, chiar fără a avea probe. Asta este bănuiala legitima.
Siguranța publica - împrejurări excepționale în care judecarea pricinii la instanța competenta ar putea duce
la tulburarea ordinii publice. Ex. gripa aviara, instanța era în zona de carantina.

Cine invoca strămutarea?


- Pe motiv de bănuială legitima: partea interesata, în orice faza a procesului, cat încă mai e cauza în
fata instanței de la care se cere strămutarea (nu poți cere strămutarea de la judecătorie când ești în apel la
tribunal).
Instanța competenta - Curtea de apel sau ICCJ (când se cere strămutarea de la o Curte de apel).
- Pe motiv de siguranță publica: Procurorul General al Parchetului de pe lângă ICCJ, în orice stare.
Instanța competenta - Exclusiv ICCJ.
Cererea de strămutare se depune la instanța care judeca strămutarea (Curte de apel sau ICCJ). Acestea pot
la cerere sa suspende procesul de fond, daca se depune o cauțiune de 1000 de lei, nu contează valoarea
pricinii. Daca admite suspendarea, instanța care judeca strămutarea trimite de îndată soluția de
suspendarea instanței investite cu judecarea fondului, pentru a nu proceda intre timp la judecata.
CCR art. 145 (1) și art. 142 (2) / NCPC sunt constituționale doar în măsura în care motivul de bănuială
legitima nu se raportează la calitatea de judecător la curtea de apel a uneia dintre părți . Ex. Curtea de apel
se judeca cu un angajat al ei (dar nu un judecător). În aceasta situație, competenta aparține ICCJ.

Cererea de suspendare pana la strămutare:


- fără citare
- înainte de primul termen
- în camera de consiliu
Cererea de strămutare:
o se judeca de urgenta
o cu citarea părților
o în camera de consiliu.

Instanța se pronunța asupra cererii de strămutare prin hotărâre nemotivata și definitiva (poate fi atacata în
cai extraordinare - contestație în anulare).
Aici nu e nevoie de motivare, de cele mai multe ori motivarea în sine tine mai mult de o impresie a
judecătorului, nu tine de dovezi - nu trebuie dovedite motivele, e suficient doar sa se creeze o aparenta de
imparțialitate.

Efectele admiterii cererii - Art. 145:


Daca cererea de strămutare este respinsa - trimite înapoi la instanța de la care s-a dorit suspendarea și
aceasta va judeca.
Daca cererea de strămutare este admisa - Curtea de apel trimite unei alte instanțe de același grad din
circumscripția sa, în timp ce ICCJ va strămuta la o alta Curte de apel din vecinătatea celei de la care se cere
strămutarea.

68
Hotărârea de strămutare va menționa și în ce măsură se păstrează actele făcute de instanța care a judecat
pricina, pana la soluționarea cererii de strămutare. Daca hotărârea nu precizează nimic, toate actele sunt
considerate desființate și se refac.

Daca nu s-a suspendat judecarea pricinii (se poate suspenda la cerere) pe durata soluționării cererii de
strămutare și instanța investita cu judecarea pricinii a pronunțat o hotărâre, prin admiterea strămutării se
desființează de drept hotărârea pronunțată.
Atunci când o pricina se strămută de la o instanța la alta, strămutarea produce efecte și cu privire la calea
de atac. Ex. se strămută de la Tribunalul București la Tribunalul Constanta - apel la Curtea de apel
Constanta, chiar daca cu privire la București nu a existat nicio bănuială legitima. Mai mult, chiar daca se
admite calea de atac, procesul va reveni (se trimite spre rejudecare) în raza teritoriala a instanței unde s-a
strămutat (noua instanța în favoarea căreia s-a strămutat).
O noua cerere de strămutare, nu poate fi formulata decât pentru împrejurări necunoscute la data
soluționării celei anterioare sau pentru motive care s-au ivit ulterior, nu motive invocate și care nu s-au
admis sau pe care le știa și nu le-a invocat (se considera ca le prezerva ca motive de strămutare pentru mai
târziu).

Art. 148 / NCPC:


(1) „Strămutarea procesului nu poate fi cerută din nou, în afară de cazul în care noua cerere se întemeiază
pe împrejurări necunoscute la data soluționării cererii anterioare sau ivite după soluționarea acesteia.
(2) Cererea de strămutare a cauzei introdusă cu nerespectarea prevederilor alin. (1) este inadmisibilă dacă
pricina se află pe rolul aceleiași instanțe”.

DELEGAREA INSTANȚEI
Când instanța competenta e împiedicată sa funcționeze un timp mai îndelungat, ICCJ desemnează o alta
instanța. Textul nu s-a aplicat pana acum.
SEDIUL MATERIEI: Art. 147.
PROROGAREA DE COMPETENȚĂ
Reprezintă extinderea competentei unei instanțe asupra unor cereri care nu sunt date de lege în
competenta ei.
 Prorogare legala
 Prorogare judecătorească
 Prorogare convențională

Prorogarea legala
Coparticiparea procesuala pasiva, Art. 112 / NCPC - în ipoteza în care sunt mai mulți pârâți chemați,
reclamantul are posibilitatea sa introducă la instanța competentă pentru fiecare dintre părți. Astfel, instanța
competenta numai pentru unul dobândește competenta sa ii judece și pe ceilalți. Acest caz este amendat
pentru abuzul de drept când se admite excepția lipsei calității procesuale pasive a unuia, care a fost chemat
doar pt atragerea competentei.

69
Poate extinde competenta instanței competente sa judece cererile principale și pentru cererile accesorii,
incidentale sau adiționale.

Prorogarea judecătorească
În cazul abținerii și recuzării, atunci când la o instanța nu se poate forma complet, când se admite abținerea
sau recuzarea și se trimit la alta instanța egala în grad cu cea de la care s-a recuzat. Ipoteze:
- Strămutarea pricinilor - Ex. CA sau ICCJ trimit cauza la o instanța care altfel nu ar fi competenta
- Delegarea instanței
- Admiterea apelului cu trimitere la o instanța egala în grad cu prima
- Admiterea recursului și trimiterea la o instanța egala în grad cu cea care a pronunțat hotărârea
casata.
La aceste ultime doua cazuri (apel și recurs) s-a prevăzut așa pentru a evita recuzările ulterioare - Art. 497,
418 / NCPC.
- Comisia rogatorie - când proba nu e la îndemâna instanței respective.

Prorogarea convențională
Aceeași situație cu alegerea de competenta, cu particularitățile privind protecția drepturilor consumatorilor
și clauzele neuzuale.
CURSUL 10 ACTELE ȘI TERMENELE DE PROCEDURA
ACTELE DE PROCEDURA
Actul de procedura este orice act (operațiune juridica sau înscris) făcut pentru declanșarea procesului civil
sau în cursul și în cadrul procesului, care concretizează activitatea procesuala a tuturor participanților din
proces.
În materie de procedura, exista distincția intre înscris și operațiune. În dreptul civil, operațiunea
(negotium) este distincta de înscris (instrumentum). Atunci când vorbim despre act juridic, ne referim de
regula la negotium, și nu la actul probator. Poată exista un negotium perfect valabil, dar imposibil de
dovedit în lipsa unui instrumentum (partea adversa ar putea sa recunoască existenta operațiunii, cu
excepția situației în care instrumentum este cerut ad validitatem).
În procedura civila, avem distincția intre operațiunea juridica și actul ce consemnează operațiunea juridica,
dar specificul este ca ambele sunt acte de procedura distincte. Actul juridic în sens de operațiune, în
procedura civila, nu va supraviețui fără instrumentum, pentru ca nulitatea lui instrumentum va atrage și
nulitatea lui negotium.

Actul juridic în sens de negotium nu va supraviețui daca instrumentum nu e valid, deoarece ambele sunt pe
picior de egalitate. Ex. niciodată nu vom putea avea o declarație de martor fără depoziția scrisa, chiar daca
a fost ascultata de toata lume. De asemenea, o citație cuprinde 3 elemente:
 Înștiințarea (Ex. “termenul este peste 5 zile”) este actul juridic în sens de negotium (operațiune);
 Citația ca document este actul juridic în sens de instrumentum (înscris);
 Procesul-verbal de înmânare - face dovada ca hârtia a ajuns la destinatar.
! - Daca lipsește oricare din aceste acte, toata operațiunea de citare va fi nula.

70
Primul act de procedura este cererea de chemare în judecata (CCJ) pentru ca ea e făcută pentru
declanșarea procesului. Actele făcute înainte de CCJ nu sunt acte de procedura (Ex. actele făcute în
procedurile administrative prealabile - plângerea prealabila - nu sunt acte de procedura).
! - Din ultima parte a definiției aflam ca actul de procedura nu e doar un act al instanței, poate fi un act al
reclamantului, al paratului, al unui martor.

Clasificarea actelor de procedura


1. în funcție de proveniența: de la părți, de la instanța, actele organelor auxiliare ale instanței;
2. în funcție de conținut: acte care conțin o manifestare de voința (cerere de renunțare la judecata),
acte care constata o operațiune procedurala (încheierea prin care se ia act de renunțarea la judecata);
3. în funcție de natura lor: acte judiciare și acte extrajudiciare (Ex. expertiza extrajudiciare, tranzacția
extrajudiciara - trebuie sa existe o prevedere a legii care sa le accepte);
4. în funcție de modul de efectuare: acte scrise, acte orale;
Actele orale se consemnează în scris (Ex. la reprezentare, declarația verbala a părții, dar menționată însă în
încheiere este un act oral, dar consemnat în încheierea de judecata - Art. 85 (2) / NCPC).

CONDIȚII GENERALE ALE ACTULUI DE PROCEDURA


Vorbim despre situația când legea nu prevede ca pentru un anumit act de procedura este nevoie de o
anumita forma (Ex. pentru cererea de chemare în judecata se aplica art. 194 / NCPC).
Cele 3 condiții ce trebuie îndeplinite de actele de procedura:
1. Actul sa fie făcut în scris sau sa fie consemnat intr-un alt act de procedura în forma scrisa;
Ex. Reprezentare - declarația uneia dintre părți cum ca alege un anumit reprezentant consemnata în
încheierea de ședință (Art. 85 (2) / NCPC); sau Mărturia - eminamente verbala, e consemnata de către
grefier, după ce dictează judecătorul, iar la sfârșit se prezinta declarația martorului și acesta o semnează;
sau Interogatoriul - are 2 componente: una scrisa (întrebările pe care o parte vrea sa I le adreseze celeilalte)
și una orala (când se răspunde la întrebări, iar întrebările se consemnează de judecător).

2. Actul de procedura trebuie sa relateze în chiar conținutul său faptul ca la întocmirea sa au fost
respectate condițiile prevăzute de lege
! - Proba conținutului actului de procedura nu se poate face prin probe extrinseci lui. Chiar în interiorul
actului trebuie sa găsim elementele de legalitate.
Ex. Hotărârea judecătorească. Înainte de pronunțarea acesteia se redactează o minuta în care se
consemnează rezultatul deliberării. Minuta se semnează de toți judecatorii. Soluția din minuta se citește în
ședință publica. Daca minuta nu exista sau nu e semnata, hotărârea devine nula pentru ca nu mai exista
vreun mijloc prin care sa se facă dovada faptului ca acei judecători s-au întâlnit în acea zi și au decis. Nu ai
cum sa faci prin mijloace extrinseci dovada legalității actului de procedura numit minuta.
În cazul hotărârii judecătorești, daca se menționează ca ședința a fost în camera de consiliu, deși a fost în
ședință publica, hotărârea e nula pentru ca nu poți sa demonstrezi altfel ca acel proces a fost în ședință
publica.
Consecințe dure ale acestui principiu. Rareori va rămâne negotium daca nu exista instrumentum.
Excepții - anexele la act; principiul echipolenței (aptitudinea unor acte de procedură sau împrejurări
constatate de instanță de a îndeplini - prin echivalare - funcția și efectele unui alt act de procedură pe care
îl prescrie legea), în cazurile expres prevăzute de lege.
71
3. Actul sa fie îndeplinit în limba romana.
Art. 18 (4) / NCPC - cererile și actele de procedura se întocmesc numai în limba română.
„Cetățenii romani aparținând minorităților au dreptul sa se exprime în limba materna în fata instanțelor
romane, în condițiile legii. În cazul acestora, ei pot uza de limba lor materna pentru a-și exprima punctul de
vedere în instanța. Daca judecătorul nu e cunoscător al acelei limbi, va trebui sa se asigure traducerea
pentru instanța și pentru partea adversa. În aceste cazuri, plata traducătorului nu poate fi impusa
persoanei care vrea sa se exprime în limba materna”.
! - Aceasta facilitate privind plata traducătorului nu exista și fata de cetățenii străini - Art. 18 (3) / NCPC.
Indiferent de limba de exprimare, actele de procedura scrise se redactează mereu în limba română, chiar și
de străinii, apatrizii și de cetățenii romani care fac parte dintr-o minoritate recunoscuta.

Art. 148 - Condiții generale de redactare a actelor de procedura


+ următoarele mențiuni:
Este nou în alin. (1): reședința reprezentanților, daca ei exista deoarece, pentru cei cu domiciliul în
străinătate, citarea se va face la domiciliul reprezentantului.
Orice cerere va cuprinde, daca este cazul, și adresa electronica, precum și nr. de telefon, nr. de fax ori alte
asemenea, dar nu este obligatoriu (nu trebuie anulata cererea, daca aceasta nu conține astfel de indicații).
E nevoie uneori de aceste mențiuni pentru ca citarea se poate face și prin fax/adresa electronica (Ex. la
ordonanța președințială care se judeca în 48 de ore).
Alin (2): cererile pot fi formulate și prin înscris în forma electronica, daca sunt îndeplinite condițiile
prevăzute de lege - nu trebuie sa te duci neapărat la registratura, poți sa ai și înscris în forma electronica cu
semnătură electronica.
Alin (4): atunci când se fac cereri verbale se menționează în încheierea de ședință.
Alin (5): daca cererea nu e semnata, la primul termen de judecata ce urmează depunerii acesteia,
judecătorul va stabili identitatea părții, ii va citi conținutul cererii și ii va lua consimțământul cu privire la
aceasta. Despre toate acestea se va face mențiune în încheiere.
Alin (6): daca legea nu prevede altfel, cererile adresate instanțelor judecătorești se timbrează.

Art. 149 - Numărul de exemplare


Atâtea exemplare cate sunt necesare pentru comunicare. Daca mai multe părți au un reprezentant comun,
atunci se comunica o singura copie. În toate cazurile, un exemplar este necesar și pentru instanța.
Ex. 3 pârâți - depui 4 exemplare, un exemplar pentru fiecare parat și unul pentru instanța.
! - Daca nu se depun exemplare suficiente, instanța va putea îndeplini din oficiu sau va putea pune în
sarcina oricărei părți îndeplinirea acestei obligații pe cheltuiala părții care avea aceasta obligație. Instanța
poate sa stabilească daca vrea sa îndeplinească din oficiu (nu e obligata). Instanța poate suspenda judecata
pana se multiplica cererile.

Art. 150 - Înscrisurile anexate cererii


În cate exemplare se depun cererile în atâtea exemplare se depun și înscrisurile atașate ei. Înscrisurile se
depun în copii certificate de parte.

72
Nu se depun actele originale în dosar. Înscrisul original trebuie sa se afle asupra părții, astfel încât daca
instanța vrea sa verifice copia cu originalul, sa poată face acest lucru (copia certificata - se semnează pe
copie și se scrie mențiunea “conform cu originalul”).

Art. 151 - Cererea făcută prin reprezentant


Pentru mandatarul neavocat, procura se atașează în original / copie legalizata. Avocatul și consilierul juridic
vor depune împuternicirea lor, potrivit legii.
Reprezentantul legal depune o copie legalizata după înscrisul doveditor al calității sale. Ex. daca e părinte,
se va depune o copie legalizata de pe certificatul de naștere.
În cazul reprezentanților persoanelor juridice de drept privat se depune, în copie, un extras din registrul
public în care e menționată împuternicirea lor.

Pentru entități fără personalitate juridica: organul de conducere sau, după caz, reprezentantul desemnat al
unei asociații, societăți ori alte entități fără personalitate juridica, înființata potrivit legii, va anexa, în copie
legalizata, extrasul din actul care atesta dreptul sau de reprezentare în justiție.

Art. 152 - Cererea greșit denumita (aplicare a principiului rolului activ al instanței)
Atunci când o CCJ poarta o denumire greșită ea e considerata a fi valabil făcută - judecătorul va putea sa o
califice în sensul corect potrivit legii. Judecătorul nu poate sa ii dea calificarea corecta decât după punerea
în discuția părților.
În cazul CCJ, a se lua aminte de Art. 22 (5): judecătorul nu poate schimba denumirea sau temeiul juridic în
cazul în care părțile, în virtutea unui acord expres privind drepturi de care, potrivit legii, pot dispune, au
stabilit calificarea juridica și motivele de drept asupra cărora au înțeles sa limiteze dezbaterile, daca astfel
nu se încalcă drepturile sau interesele legitime ale altora - conflict cu principiul disponibilității. Daca ambele
părți spun ca nu e o greșeală și nu vor recalificare, judecătorul se ia după ce zic părțile.
În ceea ce privește cererea privitoare la exercitarea cailor de atac, daca părțile zic sa se judece recursul, iar
legea spune ca împotriva hotărârii atacate prin respectiva cerere se poate formula doar apel, judecătorul va
judeca apelul, nu recursul, părțile nu mai pot dispune aici, se va judeca apelul pentru ca așa scrie în lege.

TERMENELE PROCEDURALE
Sunt intervale de timp stabilite de lege ori de instanța în care poate fi îndeplinit un act de procedura sau în
care e interzis sa se îndeplinească un act de procedura (termenul trebuie sa curgă în timpul procesului).
Art. 180 - Stabilirea termenelor:
(1) „Termenele procedurale sunt stabilite de lege ori de instanță și reprezintă intervalul de timp în care
poate fi îndeplinit un act de procedură sau în care este interzis să se îndeplinească un act de procedură.
(2) În cazurile prevăzute de lege, termenul este reprezentat de data la care se îndeplinește un anumit act
de procedură.
(3) În cazurile în care legea nu stabilește ea însăși termenele pentru îndeplinirea unor acte de procedură,
fixarea lor se face de instanță. La fixarea termenului, aceasta va ține seama și de natura urgentă a
procesului”.

I. Clasificare:

73
 După modul de stabilire: legale, judecătorești, convenționale
Termenele legale, de principiu, nu pot fi majorate de către judecător, ci numai legiuitorul le-ar
putea modifica. Ex. daca din greșeală judecătorul spune ca un act e atacabil în 30 de zile, dar în lege este
prevăzut un termen de 15 zile, nu are nicio valoare juridica mențiunea judecătorului. Daca se ataca actul
după trecerea celor 15 zile prevăzute de lege intervine tardivitatea cererii.
Excepții - pot fi majorate sau mărite de către judecător, când se prevede expres în lege aceasta posibilitate.
Exemple:
- Art. 201 (1)-(4) (fixarea primului termen de judecata) - termene legale: întâmpinarea (25 de zile de
la comunicarea cererii de chemare în judecata), depunerea cererii reconvenționale, răspunsul la
întâmpinare (10 zile). ! (5) - aceste terme pot fi reduse de către judecător, în procesele urgente, în funcție
de circumstanțele cauzei.
- Art. 200 - termenul de 10 zile prevăzut de alin. (3) - termen legal, nu se mai prevede ca se poate
micșora, este termen legal, nu se poate interveni de cate judecător.

Nerespectarea termenelor legale e sancționată cu decăderea. Nerespectarea termenelor judecătorești sau


convenționale atrag alte sancțiuni: amenda sau neacordarea unui nou termen (judecătorul nu e ținut de
aceste sancțiuni).
În doctrina exista divergente:
Unii autori - Conform NCPC decăderea vizează atât termenele legale cat și cele judecătorești, pentru ca art.
185 ce prevede sancțiunea decăderii nu face distincție intre izvorul termenului. În VCPC se menționa
termen prevăzut de lege iar în NCPC nu mai exista aceasta mențiune, extinde implicit și către termenele
judecătorești sancțiunea decăderii.
Briciu - NCPC nu a dorit sa lărgească sfera decăderii. E prevăzut acum în NCPC la fel ca în VCPC, unde nu se
făcea diferența pentru ca nici nu intra în discuție sa intre cele judecătorești. Termenul judecătoresc e dat de
judecător, prin voința lui. Daca am aplica sancțiunea decăderii, judecătorul nu ar putea sa-l prelungească, sa
dea unul nou. Ar fi ținut chiar judecătorul de aceasta sancțiune și nu este normal sa fie așa.
Exemple:
- Termen legal - termenul de apel / recurs.
- Termen judecătoresc - probe, când instanța fixează un termen pentru depunerea unor înscrisuri,
când se da termen pentru judecarea procesului, pentru cercetarea procesului, administrarea de probe. Art.
65 - termen în care va trebui depusa întâmpinarea (“În cazul intervenției principale, după admiterea în
principiu, instanța va stabili un termen în care trebuie depusa întâmpinarea”).

Termenele convenționale sunt controversate deoarece, deși părțile stabilesc un anumit termen,
acesta trebuie sa fie încuviințat de instanța.
În arbitraj pot fi termene care se opun și completului (Ex. părțile stabilesc durata procesului, completul e
ținut sa soluționeze cauza în acel termen).

 În funcție de caracterul lor: imperative (peremptorii), prohibitive (dilatorii)


Noțiunea de “imperativ” e diferita de noțiunea de “imperativ” referitoare la caracterul normelor.
Termenele imperative pot fi de ordine publica / privata.
- noțiunea de “imperativ” - în interiorul termenului trebuie săvârșit un anumit act.

74
- noțiunea de “prohibitiv” - în interiorul termenului nu trebuie săvârșit un anumit act (după trecerea
termenului poate fi exercitat dr procedural).
Ex. dreptul de a formula apel în 30 de zile de la comunicare (termen imperativ de ordine publica); sau
depunerea întâmpinării intr-un termen de 25 de zile (termen imperativ de ordine privata); sau executarea
silita a bunurilor (15 zile nu se poate vreun act de executare).
Aceasta distincție este importanta pentru ca termenele imperative atrag sancțiuni precum decăderea sau
imposibilitatea de a mai face actul de procedura, iar termenele prohibitive atrag nulitatea actului de
procedura făcut în interiorul lor.

Termenul peremptoriu (peremptoriu nu are legătură cu ordinea publica ab initio) obliga


îndeplinirea unui act de procedura în interiorul lui. Majoritatea termenelor sunt așa, fie legale, fie
judecătorești, fie convenționale.

Termenul dilatoriu (prohibitiv) nu permite îndeplinirea unui act procedural în interiorul lor, ci
numai după expirarea acestui termen. Ex. Art. 835 din materia urmăririi silite imobiliare - nu poate începe
procedura de vânzare în interiorul termenului de 15 zile, ci după expirarea lui.

 După sancțiunea ce intervine în caz de nerespectare: termene absolute, norme de ordine publica
(termenul de apel, de recurs) și termene relative, norme de ordine privata (depunerea întâmpinării,
modificarea cererii de chemare în judecata, partea cealaltă poate accepta ca actul sa fie depus și după
termen, modificarea sa fie făcută și după termen).

 După natura normelor: Termene de ordine publica sau de ordine privata.

 După durata lor: termene pe ore, zile, săptămâni, luni și ani. Aceasta diferența contează foarte mult
în calculul lor - Art. 180 - 183:
1. Termenele pe ore
Sunt puține, dar exista. Art. 181 (1) pct. 1 indica regula - acest termen începe sa curgă de la ora 0 a zilei
următoare, daca nu spune altfel legea. Aceasta regula se aplica atunci când textul de lege nu se spune de
când începe sa curgă termenul pe ore.
Ex. Art. 999 / NCPC - pronunțarea se poate amâna cu cel mult 24 de ore, iar motivarea ordonanței se face în
cel mult 48 de ore de la pronunțare.
Ex. în OG 2/2001 privind contravențiile, se precizează în anumite texte de când încep sa curgă termenele pe
ore. Pentru calculul acestor termene, nu se va aplica regula prevăzută de Art. 181 (1) / NCPC, ele începând
sa curgă de la data menționată în respectivul text care le și stabilește.

2. Termenele pe zile
Regula - nu se ia în considerare ziua în care începe sa curgă termenul și nici ziua în care se sfârșește. Practic,
mereu vor fi cu 2 zile în plus.
Ex. un termen de 3 zile - ziua în care se începe calculul nu se pune. Apoi calculam 3 zile libere și după aceea
nu luam în calcul ultima zi. Practic vor fi 5 zile (aici se aplica principiul zilelor libere).

75
Daca ultima zi cade într-o zi nelucrătoare, termenul se prelungește pana la prima zi lucrătoare. Sâmbătă,
duminica și sărbătorile legale sunt zile nelucrătoare. Ex. daca o posta anume lucrează într-o zi declarata
legal nelucrătoare, acea zi nu devine lucrătoare. Se iau în considerare zilele nelucrătoare legal declarate.

3. Termenele pe săptămâni, luni, ani


Art. 181 (1) pct. 3 indica regula - termenul se împlinește în ziua corespunzătoare din ultima săptămână,
luna sau din ultimul an. Daca ultima luna nu are zi corespunzătoare celei în care termenul a început sa
curgă, termenul se împlinește în ultima zi a acestei luni.

II. Durata, curgerea, prelungirea termenelor


Art. 182 - Împlinirea termenului:
(1) „Termenul care se socotește pe zile, săptămâni, luni sau ani se împlinește la ora 24:00 a ultimei zile în
care se poate îndeplini actul de procedură.
(2) Cu toate acestea, dacă este vorba de un act ce trebuie depus la instanță sau într-un alt loc, termenul se
va împlini la ora la care activitatea încetează în acel loc în mod legal, dispozițiile art. 183 fiind
aplicabile”.
Ex. îmi expira termenul vineri. Programul de la registratura este pana la ora 1. Am termen pana la 24:00,
dar programul e doar pana la 1.
Se poate depune:
- la oficiul poștal prin scrisoare recomandata
- la un serviciu de curierat rapid
- la un serviciu specializat de comunicare
- la unitatea militara
- la administrația locului de deținere unde se afla partea
Daca este depus la unul dintre acestea în termen, este considerat a fi făcut în termen, indiferent de data
când ajunge unde trebuia, se ia în considerare data depunerii la acestea.

a. Punctul de plecare
Regula este prevăzută de Art. 184 (1) - punctul de plecare este data comunicării actelor de procedura, daca
legea nu prevede altfel. Excepții:
 Excepție aparenta
Principiul echipolentei - situațiile în care legiuitorul echivalează anumite acte de procedura cu actul
comunicării. Nu ne aflam în fata unei comunicări, dar legiuitorul da valoare de comunicare altor acte de
procedura. Este o prezumție stabilita de legiuitor, ca acele împrejurări (adică acele acte de procedura) sunt
suficient de certe ca sa se înțeleagă ca s-a făcut comunicarea - în astfel de situații suntem în prezenta unei
reguli de drept.
Cazuri de echipolenta (Art. 184 (2)):
- actul a fost comunicat părții și atunci când aceasta a primit sub semnătură copie de pe act (fără
proces-verbal de comunicare);
- situația în care partea a cerut comunicarea actului către cealaltă parte;
Este situația părții căreia nu i s-a comunicat actul, dar care are o problema: ca nu i s-a comunicat celeilalte
părți actul și merge la instanța și face o cerere prin care solicita comunicarea copiei de pe actul de
procedura către partea adversa. Aceasta cerere pe care partea o face la instanța se considera o comunicare.
76
Nu se aplica atunci când partea cere/solicita sa i se comunice chiar ei hotărârea.
Hotărârea se definitivează atunci când a trecut termenul de apel pentru toate părțile. Daca uneia dintre
părți nu i se comunica hotărârea, pentru ea nu începe sa curgă termenul de apel și deci termenul de apel
nici nu s-a împlinit, de asta s-ar face o astfel de cerere.
- prevederile legale de la apel:
Art. 468 (2): termenul de apel curge de la comunicarea hotărârii chiar atunci când aceasta a fost
făcută odată cu încheierea de încuviințare a executării silite. Este vorba de comunicarea unui înscris în
procedura de executare silita și anume încheierea prin care se încuviințează executarea silita.
Ex. nu ti-a fost comunicata hotărârea și vine executorul judecătoresc cu somația de a te executa. Acea
somație trebuie însoțită de titlul executoriu (sentința care e atașată somației) chiar daca nu ti-a fost
comunicata hotărârea mai devreme, odată cu somația primești totuși hotărârea și astfel se realizează
comunicarea sentinței. De când s-a comunicat somația și, implicit, sentința, curge și termenul privind
apelul.
Daca nu e valabil procesul verbal de afișare, nulitatea se propaga și asupra comunicării.
Art. 468 (3): daca o parte face apel înainte de comunicarea hotărârii, hotărârea se socotește
comunicata la data depunerii cererii de apel.
Astfel, se presupune ca din moment ce partea e atât de vivace încât face apel, știe și de ce face apel. Nici în
aceasta situație nu exista actul comunicării.
Art. 485: și în recurs se aplica aceste reguli de la apel.
Cazurile de echipolenta sunt de stricta interpretare. Nu se pot crea ipoteze similare cu acestea și
prezentate instanței ca fiind cazuri de echipolenta pentru ca aceste cazuri sunt niște derogări de la regula
potrivit căreia un act de procedura se verifica dpdv al legalității prin chiar conținutul sau.
Ex. (situație care se aseamănă cu cazurile de echipolenta, dar care nu e prevăzută în lege) A se judeca cu B,
A formulează CCJ și B cerere reconvențională și se resping amândouă. A declara apel și apelul lui A se
admite. După câteva luni vine și B și declara apel împotriva hotărârii de fond pentru ca i s-a respins cererea
reconvențională. Instanța o sa îl întrebe de ce declari apel acum? B: Pai mie nu mi s-a comunicat hotărârea
de prima instanța. Instanța: Dar când a fost apelul lui A? Tu ai văzut hotărârea de prima instanța . Cu toate
acestea, judecătorul nu poate sa spune ca este un caz de echipolenta.
Nu e echipolenta nici atunci când în comunicarea cu o instanța invoci o anumita hotărâre, daca nu exista
dovada comunicării acelei hotărâri.

 Excepție efectiva
Art. 1000 daca prin legi speciale nu se prevede altfel, ordonanța e supusa apelului în 5 zile de la pronunțare,
daca s-a dat cu citarea părților / comunicare. Daca s-a dat fără citarea lor alt punct de plecare este
pronunțarea, atunci când aceasta s-a dat cu citarea părților. Procedura ordonanței e o procedura urgenta.

b. Punctul de împlinire
Este important efectul împlinirii:
- Termen imperativ - la termenele imperative împlinirea înseamnă sfârșitul dreptului, adică un act
trebuie îndeplinit în termen. Daca este îndeplinit după, intervine sancțiunea decăderii daca termenul este
legal, respectiv alta sancțiune: amenda, despăgubiri, neacordarea unui alt termen, daca este judecătoresc.

77
- Termen prohibitiv - împlinirea reprezintă deschiderea exercitării dreptului. Un act îndeplinit intre
punctul de plecare a termenului și intre cel de împlinire este anulabil. După împlinirea termenului, se
deschide posibilitatea îndeplinirii actului.

III. Întreruperea și suspendarea termenului


Art. 184 oferă 3 cazuri generale:
1. Art. 184 (3): termenul procedural nu începe sa curgă sau, daca a început sa curgă, se întrerupe fata
de cel lipsit de capacitate de exercițiu sau cu capacitate de exercițiu restrânsă, cat timp o persoana nu a fost
desemnata sa îl reprezinte sau îl asiste, după caz.
2. Art. 184 (4): termenul procedural se întrerupe și un nou termen începe sa curgă de la data noii
comunicări în următoarele cazuri:
- Pct. 1 - când a intervenit moartea uneia dintre părți; moartea uneia dintre părți se plasează intre
momentul începerii curgerii termenului și momentul finalizării curgerii acestuia. În acest caz, se
face din nou o singura comunicare la ultimul domiciliu al părții decedate, pe numele moștenirii,
fără sa se arate numele și calitatea fiecărui moștenitor.
- Pct. 2 - când a intervenit moartea reprezentantului părții; în acest caz se face o noua comunicare la
adresa părții și de aici curge un nou termen de procedura.
Cazuri speciale
În materia termenului de apel și recurs - aceleași ultime doua cazuri generale (decesul unei părți, decesul
reprezentantului): art. 469 și 485 / NCPC, aplicații ale regulii generale în aceste materii.
În materia perimării - art. 417: perimarea se întrerupe prin îndeplinirea unui act de procedura de cate
partea care justifica un interes. Perimarea intervine atunci când procesul rămâne nelucrat din vina părții o
perioada de timp. În ipoteza de la art. 417 se îndeplinește un act, se întrerupe termenului, curge unul nou
(încă 6 luni curg din nou).
La perimare exista și cazuri de suspendare a termenului (art. 418).

Cazuri în legi speciale


Cerere netimbrata: OUG 80/ 2013 - i se pune în vedere sa timbreze în 10 zile. Dar daca în 5 zile depune
cerere de ajutor public judiciar sau contesta calculul, atunci operează o întrerupere a termenului, care se
reia după ce se clarifica.
Condiții pentru a opera întreruperea termenul într-o astfel de situație:
- sa fie făcut un act de procedura în cadrul termenului de perimare;
- actul sa fie făcut de părți, nu de instanța;
- actul sa fie făcut de partea care justifica interes;
- actul de procedura sa fie făcut în vederea judecării procesului (sa fie vorba de o cerere de repunere
pe rol urmata de acte de procedura concrete).

IV. Sancțiunile ce intervin în cazul nerespectării regulilor privind actele și termenele


NULITATEA
Intervine în cazul:
 nerespectării regulilor privind actele de procedura;
 nerespectării regulilor privind termenele prohibitive.

78
Daca actul de procedura nu îndeplinește condițiile de fond / forma, nulitatea îl lipsește de efectele lui
firești.

A. Clasificarea nulităților
1. După natura interesului ocrotit:
 Nulități absolute
 Nulități relative
- Regimul de invocare - nulitatea absoluta poate fi invocata de orice parte, de instanța din oficiu, de
procuror daca participa la judecata, iar nulitatea relativa doar de către partea interesata (fata de care se
face actul respectiv, nu și de către cea care a provocat nulitatea).
- Termenul de invocare - nulitatea absoluta poate fi invocata oricând; nulitatea relativa poate fi
invocata doar la termenul la care a intervenit sau la următorul termen, daca partea lipsește sau daca a
intervenit intre termene.
- Natura interesului ocrotit - nulitatea absoluta ocrotește un interes public, nulitatea relativa
ocrotește un interes privat.

2. După cum sunt sau nu prevăzute în lege:


 Nulități exprese - prevăzute ca atare în lege. Vătămarea este prezumata, proba nu o face cel care
invoca nulitatea, dar poate fi răsturnată de către cel în defavoarea căruia se joaca nulitatea.
 Nulități virtuale - nu sunt prevăzute ca atare. Se prevede cum trebuie sa arate actul, dar nu se
prevede expres sancțiunea nulității. Vătămarea nu se prezuma, cel care invoca va trebui sa o dovedească.
Ex. Art. 157 privind cuprinsul citației, alin. (3) - exista sancțiunea nulității exprese pentru nerespectarea
condițiilor de la literele a, c, d, e, k. Pentru celelalte sancțiunea este nulitatea virtuala.
Ex. Art. 157 (1) lit. a - lipsește denumirea instanței - nulitate expresa, nu mai faci proba ca ai fost vătămat. În
schimb, la lit. f (lipsa calității celui citat) se admite numai daca faci proba vătămării.
! - Ambele pot fi și de ordine publica și de ordine privata.

3. După cum privește condiții proprii ale actului de procedura sau condiții exterioare:
 Nulități intrinseci - privesc condiții ce țin de interiorul formei actului de procedura (Ex. cererea de
chemare în judecata, art. 194). De principiu, sunt condiționate de vătămare, dar nu mereu.
 Nulități extrinseci - acte ce nu îndeplinesc cerințe exterioare (dar îndeplinesc cerințele de forma):
neplata taxei judiciare de timbru, neatașarea procurii de cate mandatar, actul nu este întocmit în locul
prevăzut de lege. Și condițiile de fond sunt extrinseci. Nulitățile extrinseci nu sunt condiționate de
vătămare, intervin indiferent ca a produs sau nu o vătămare.

4. După cum actul are sau nu o existenta independenta:


 Nulități proprii
 Nulități derivate - decurg ca urmare a legăturii cu un act nul.
Ex. nulitatea ce decurge din audierea unui martor care nu trebuia sa depună marturi - aceasta nulitate va
afecta și hotărârea judecătorească care se întemeiază pe o astfel de mărturie, făcând-o și pe aceasta din
urma sa fie nula.

5. Nulitățile mai pot fi:


 Nulități totale
 Nulități parțiale

79
6. După cum implica sau nu existenta unei vătămări:
 Nulități condiționate de vătămare
 Nulități necondiționate de vătămare
De regula, nu poate interveni nulitatea daca nu exista o vătămare.

B. Comparație intre nulitățile condiționate de vătămare și nulitățile necondiționate de vătămare

Nulități condiționate de vătămare (Art. 175) Nulități necondiționate de vătămare


(Art. 176)
Reprezintă regula. Excepția - nulitatea intervine fără a mai fi
cercetata îndeplinirea condiției vătămării
Condiții necesare pentru ca nulitatea sa opereze:
în cazul încălcării dispozițiilor referitoare
a. actul sa fie îndeplinit cu neobservarea cerinței la:
legale;
a. capacitatea procesuala;
b. actul sa fi produs o vătămare;
b. reprezentarea procesuala;
c. vătămarea sa nu poate fi înlăturată decât prin
c. competenta instanței;
anularea actului.
d. compunerea sau constituirea unui
! - Vătămarea se prezuma la nulitățile exprese, dar prezumția complet;
e relativa. e. publicitatea ședinței de judecata;
Numai în caz de încălcare a regulilor
Precizări: privind publicitatea, vătămarea ca și
condiție nu este cercetata.
Ce înseamnă vătămare?
Ex. daca o ședință se judeca în public, în
Sa luam o condiție de fond: îndeplinirea actului de loc de camera de consiliu nu se încalcă
procedura de o persoana fără capacitate de exercițiu - publicitatea, ci secretul. În acest caz se va
capacitatea procesuala nu e condiționată de vătămare. verifica condiția existentei unei vătămări.
Necitarea părții - partea e lipsita de posibilitatea exprimării f. alte cerințe legale extrinseci actului,
punctului de vedere în instanța. Partea afla de proces din de exemplu:
citare. În lipsa îndeplinirii acestui standard, partea poate fi - efectuarea actului intr-un termen
vătămată. prohibitiv;
În legătură cu forma citației, avem Art. 157. La alin. (3) se - neplata taxei de timbru;
prevede ca cerințele prevăzute de la a), c), d) e) și k) atrag - depunerea cererii de apel la alta
nulitatea. În acest caz nulitatea e expresa, iar pentru instanța decât cea care a judecat
celelalte nulitatea e virtuala. Neregăsirea condițiilor de la a), cererea.
c), d), e) și k) scutesc pe cel ce invoca nulitatea de dovada
vătămării - partea care invoca nulitatea se va folosi de
prezumție.
Ex. lit. c) - lipsa de pe citație a numărului dosarului scutește
de dovada vătămării.
! - Prezumția ca s-a produs o vătămare este relativa, se poate
face dovada contrara.
Ex. lit. f) - citația va cuprinde calitatea celui citat. Lipsa
calității este un caz de nulitate, dar ca sa intervină nulitatea
trebuie sa se dovedească vătămarea.
! - Acoperirea nulității apare numai în interiorul unui termen
daca s-a prevăzut un asemenea termen.
Observații:

80
- A nu se confunda nulitatea expresa care generează doar o prezumție de vătămare (partea adversa
poate face proba contrara) cu nulitățile necondiționate de vătămare (nu interesează discuția, partea
adversa nu poate face proba contrara).
- A nu se confunda clasificarea nulităților în relative și absolute cu clasificarea nulităților în exprese și
virtuale.
- A nu confunda nulitățile condiționate de vătămare cu nulitățile relative și nulitățile necondiționate
de vătămare cu nulitățile absolute.
- Nu orice încălcare a legalității actului, urmata de o vătămare duce la nulitate, ci numai daca
nulitatea este singura cale prin care vătămarea poate fi înlăturată, deci daca vătămarea nu poate fi
înlăturată în alt mod.
Ex. lipsa semnăturii pe CCJ - încălcarea acestei condiții atrage nulitatea care e și expresa. Legiuitorul spune
ca în cererea nesemnata se va încerca remedierea acestei încălcări chemând partea și solicitându-i sa
semneze (Art. 148 (5)). Exista și alte modalități curative:
Art. 177 (3) - Actul de procedura nu va fi anulat daca pana la momentul pronunțării asupra excepției de
nulitate a dispărut cauza de nulitate. Vătămarea poate fi înlăturată prin faptul ca pana la pronunțarea
asupra nulității a dispărut cauza de nulitate.
Interpretarea corecta - Actul prin care se repara cauza de nulitate, trebuie sa fie un act făcut în termen,
daca actul rectificator nu e făcut în termen, sancțiunea este decăderea din dreptul de a face actul reparator
- daca actul reparator/rectificator nu e valabil, nici cauza de nulitate nu e acoperita și nu putem aplica Art.
177 (3).

C. Invocarea nulității - Art. 178


Se invoca diferit după natura de nulitate absoluta sau relativa;

Tipul de nulitate Cine o poate invoca În ce termen

Orice parte din proces, de În orice stare a judecății cauzei, daca legea
Nulitatea ABSOLUTA
judecător sau, după caz, procuror. nu prevede altfel.
Numai de partea interesata și a. pentru neregularitățile săvârșite pana la
numai daca neregularitatea nu i-a începerea judecății:
fost cauzata prin propria fapta. - prin întâmpinare SAU
- daca întâmpinarea nu e
obligatorie, pana la primul termen
de judecata;
b. pentru neregularitățile săvârșite în
Nulitatea RELATIVA
timpul judecății:
- la termenul la care s-a săvârșit
neregularitatea SAU
- daca partea nu e prezenta, la
termenul de judecata imediat
următor și înainte de a pune
concluzii.
Observații:
- Art. 488 (2) - motivele de recurs nu vor fi primite decât daca nu au putut fi invocate pe calea
apelului sau în cursul judecării apelului ori, deși au fost invocate în termen, au fost respinse sau instanța a
uitat sa se pronunțe asupra lor. Nu este permis ca o nulitate care a apărut la prima instanța sa fie invocata
în recurs, fără sa fi invocat acest lucru în apel.

81
Nu se poate imputa instanței de apel ca nu a analizat o chestiune nesupusa analizei sale. Nu poți face recurs
fără sa faci mai întâi apel.
Acest text se aplica indiferent daca nulitatea e absoluta sau e relativa. De fapt, textul e sortit în primul rând
nulității absolute, nulitatea relativa din prima instanța oricum nu mai interesează în recurs pentru ca ea
trebuie invocata la primul termen după care a intervenit, cel târziu.

Modalitățile de invocare a nulității

Mod de invocare Soluție Act procedural al instanței Cale de atac

Calea excepției, daca ne Încheiere interlocutorie, daca excepția Se ataca odată


referim la o nulitate săvârșită în respectiva nu e una peremptorie SAU se cu fondul.
cursul fazei procesuale în care da o hotărâre de dezinvestire a
ne aflam. instanței.
Nu poți sa ai o excepție de Ex. nulitatea decurgând din faptul ca o
nulitate decât în cazul unei parte nu a fost legal citata (excepția
nulități din faza procesuala în Admite dilatorie) se da o încheiere
care te afli. interlocutorie.
Ex. excepția insuficientei timbrării /
excepția nesemnării CCJ - hotărâre de
anulare a CCJ prin care instanța se va
dezinvesti.
! - Distingem după felul excepției.

Încheiere interlocutorie, asupra căreia Se ataca odată


Respinge
instanța nu mai poate reveni cu fondul.

Motiv de cale de atac - în apel Hotărâre - deoarece acesta este miezul Calea de atac
nu se mai invoca excepția de problemei, fiind o critica a hotărârii date prevăzută de
nulitate. de instanța anterioara. lege.
Ex. daca ai invocat excepția de Admite /
nulitate în prima instanța și Respinge
consideri ca a fost greșit
soluționată vei invoca nulitatea
ca și motiv de apel, nu ca și
excepție de nulitate.

Principiul salvgardării actului


Art. 177 (3) / NCPC - „Actul de procedura nu va fi anulat daca pana la momentul pronunțării asupra
excepției de nulitate a dispărut cauza acesteia”.
Ex. la o nulitate legata de reprezentarea legala, se prevede ca e nulitate necondiționată de vătămare: se
invoca excepția, instanța amâna judecata (se va pronunța la termenul următor), iar pana la termenul
următor reprezentantul legal ratifica actele. În aceste cazuri, nulitatea dispare.
Nu se aplica textul în situațiile în care pentru acoperirea viciilor ce generează nulitatea este prevăzut un
termen, iar actul salvator care acoperă nulitatea intervine ulterior după termenului respectiv. În acest caz,
daca coroboram cu art. 185 din materia termenelor, înseamnă ca actul salvator este el însuși lovit de

82
nulitate derivata din decădere. Un act nul nu poate salva un act nul. Cel puțin actul salvator trebuie sa fie
valabil.
Ex. Atunci când instanța acorda termen de 10 zile pentru a înlătura viciile de forma ale cererii de chemare
în judecata, iar cererea se remediază în a 11-a zi, iar instanța se pronunță în a 13-a zi, prevederile art. 177
(3) nu se aplica în acest caz. Aici, termenul de 10 zile este legal imperativ, sancțiunea aplicabila fiind
decăderea. Actul nu mai poate fi salvat.

Art. 178 (5) - „Toate cauzele de nulitate a actelor de procedura deja efectuate trebuie invocate deodată sub
sancțiunea decăderii părții din dreptul de a le mai invoca”.
Se pune întrebarea daca textul se aplica și nulităților absolute. Știm ca nulitățile de ordine publica trebuie
invocate în orice faza a procesului, daca legea nu prevede altfel. Textele (art. 178 (5) și (1)) trebuie
coroborate. Daca se invoca nulitatea unui act și sunt incidente mai multe motive de nulitate toate trebuie
prezentate instanței, în acel moment. Se dorește înlăturarea abuzului de drept constând în menținerea
unor motive de nulitate succesiv. Legiuitorul dorește o loialitate procesuala, chiar daca este vorba despre
nulități de ordine publica.
Textul se aplica și nulității relative și nulității absolute. Totuși, pentru nulitatea relativa nu este nevoie de o
astfel de norma pentru ca invocarea lor este oricum restrânsă sub aspectul termenului. Când vorbim de
abuzul de drept procesual nu ne mai interesează daca e vorba de nulitate absoluta sau relativa.

D. Efectele nulității
Actul de procedura este lipsit de efectele pe care legea i le recunoaște potrivit funcției procedurale.
Nulitatea afectează atât operațiunea juridica, cat și înscrisul constatator.

Nulitatea operează cu efect retroactiv. De principiu, actele nule vor putea fi refăcute în fata aceleiași
instanțe. A nu se confunda acoperirea nulității cu refacerea actului nul. În cazul refacerii actului nul, nu se
acoperă nulitatea.
Daca actul cuprinde manifestări de voința, declarații sau constatări de fapt acestea pot fi folosite, chiar
daca actul este nul. Nulitatea privește actul de procedura sub aspectul funcției sale procedurale, dar în
actul de procedura putem găsi și alte componente care nu sunt sortite funcției procedurale.
Ex. venirea părții în fata instanței da curs principiului contradictorialității și dreptului la apărare, chiar daca o
parte nu vine pentru ca nu e citata corespunzător, se pot valorifica anumite chestiuni petrecute în acea
ședință de judecata - martorul care da declarație poate sa folosească faptul ca el a fost acolo ca și alibi, deși
depoziția lui e nula. Faptul ca martorul a fost prezent și aceasta s-a consemnat în încheierea de ședință
rămâne valabil.
Ex. daca se fac declarații, constatări de fapt de una dintre părți - la acel moment una dintre părți a
recunoscut un drept, astfel s-a consemnat poziția acelei părți.

Nulitatea unui act atrage și nulitatea actelor subsecvente numai daca acestea din urma nu au o existenta
de sine stătătoare.
Ex. expertiza făcută fără citarea părților e nula, dar instanța respinge excepția nulității raportului de
expertiza. La sfârșitul procesului, instanța pronunță o hotărâre care se bazează pe expertiza respectiva,
astfel nulitatea raportului de expertiza atrage și nulitatea hotărârii pronunțate de instanța.

83
Ex. la unul dintre termene instanța stabilește ca reclamantul are calitate procesuala activa și respinge
excepția lipsei calității procesuale. La acel moment, la care se pronunța încheierea privind calitatea
procesuala activa, completul e greșit compus. La următoarele termene, completul de judecata va fi compus
corespunzător. La momentul pronunțării hotărârii, completul e corect compus, dar acest complet care a
pronunțat hotărârea nu s-a mai pronunțat asupra calității procesuale, astfel nulitatea se extinde asupra
hotărârii pronunțate.
Daca la data la care completul e greșit compus nu s-a întâmplat nimic important (Ex. s-a dat un termen de
amânare pentru ca avocatul a fost bolnav), hotărârea va fi pronunțată de un complet corect compus și nu e
afectata hotărârea de nulitate.
Nulitatea poate afecta și acte anterioare - după ce se trimite spre rejudecare se poate relua procesul.
Nu exista nulități de drept - daca nu s-a invocat nulitatea și nu exista o hotărâre/ încheiere care sa o
constate, actul de procedura e valabil.

DECĂDEREA
Intervine în cazul nerespectării unor termene legale și imperative (alți autori rețin ca decăderea joaca și în
cazul termenelor legale și în cazul termenelor judecătorești).
A. Condiții:
 Termenul este legal imperativ, se aplica doar în aceste situații. Termenul nu e mereu exprimat în
zile, ani etc., poate consta și intr-un anumit moment (Ex. excepția de necompetenta poate fi invocata pana
la primul termen la care partea e legal citata; recuzarea poate opera pana la terminarea oricăror dezbateri).
 Partea sa nu fi exercitat înăuntrul termenului, cu mențiunea ca decăderea nu intervine în cazul
drepturilor procedurale ale instanței (chiar și după ce rămâne în pronunțare poate repune cauza pe rol sa
administreze ceva daca e necesar).
 Sa nu existe o derogare de la sancțiunea decăderii:
- Prevede legea expres aceasta derogare
- În cazul părților în solidaritate sau indivizibilitate, când una din părți a făcut actul în termen
- Partea interesata renunță de la dreptul de a invoca decăderea, dar sa fie termen de ordine
privata
- Când legea prevede expres o alta sancțiune
- Când partea arata ca a fost justificată de un motiv temeinic justificat, poate opera repunerea în
termen.
 Termen care sa spună ca în interiorul lui trebuie sa se facă un act / sa se exercite un drept;
Ex. Art. 204 - „numai pana la primul termen la care este legal citat” - termenul e stabilit prin raportare la o
etapa procedurala, iar în caz de nerespectare intervine decăderea.
La fel se produc lucrurile și atunci când nu e menționată expres sancțiunea decăderii. Ex. chemarea în
garanție - pana la terminarea cercetării procesului în fata primei instanțe.
Decăderea intervine și atunci când legea stabilește o anumite ordine pentru actele de procedura (Ex. daca
faci actul ulterior fără a-l fi făcut pe cel anterior intervine decăderea). Ex. Art. 44 - poate fi recuzat înainte
de începerea oricărei dezbateri; daca încep dezbaterile, nu mai pot sa recuz.

B. Repunerea în termen
Partea a fost împiedicată sa săvârșească actul din motive justificate și temeinice.
Termenul în care trebuie formulata cererea de repunere în termen este de 15 zile de la încetarea motivelor
temeinice. Daca termenul este prevăzut pentru exercitarea unei cai de atac, atunci termenul de formulare a
cererii de repunere în termen e acel termen prevăzut pentru calea de atac.

84
Odată cu cererea de repunere în termen trebuie sa depună și actul pe care nu l-a formulat. Nu poți sa faci
cerere de repunere în termen și sa ceri termen în care sa-l faci. Instanța competenta va analiza întâi cererea
de repunere în termen și daca o admite analizează și actul. Daca o respinge intervine decăderea și nu mai
analizează actul pe fond.
Noțiunea de motive justificate - în VCPC se preciza o situație mai presus de voința părților iar acum NCPC e
mai permisiv, rămâne la latitudinea instanței.
Art. 182 - împlinirea termenului - Termenul care se socotește pe zile, săptămâni, luni sau ani se împlinește
la ora 24 a ultimei zile în care se poate împlini actul de procedura (daca astăzi îmi expira termenul de a face
apel pana azi la ora 24 eu pot sa fac apel, am toata ziua).
(2) - cu toate acestea, daca e vorba de un act ce trebuie depus la instanța sau intr-un alt loc, termenul se va
împlini la ora la care activitatea încetează în acel loc în mod legal. Legiuitorul a vrut sa nu considere
majoritatea ca la ora 23:50 poți sa te duci in personam la instanța ca sa depui apelul, însă prin posta / fax
poți sa îl depui pana la ora 00:00 noaptea. Instanțele au înțeles ca daca trimiți prin fax un apel la ora 16:30
și ei au programul la instanța pana la ora 16:00 atunci ești decăzut din termen.

Regimul de Cine o poate În ce termen? Prin ce mijloc?


invocare invoca?

Oricare dintre În orice faza a procesului, daca Excepție, daca


Norme de ordine
părți, procuror, legea nu prevede altfel procesul este în curs.
publica
instanța din oficiu
Motiv de cale de atac,
Partea vătămată Pana la termenul de judecata daca s-a pronunțat o
Norme de ordine care are loc după cunoașterea hotărâre.
privata motivului decăderii, daca legea
nu prevede expres altfel

Observații:
Pentru a se consolida actul făcut cu încălcarea termenului e nevoie de o poziție expresa a părții adverse, nu
simpla tăcere - în cazurile astea ii recunoaștem instanței posibilitatea de a invoca din oficiu.

C. Efectele decăderii
o Pierderea dreptului procesual neexercitat în termen.
o Art. 185 - daca actul e făcut peste termen el este nul. Este vorba de o nulitate derivata pentru ca
actul respectiv nu conține elemente de nulitate, nulitatea lui intervine ca urmare a decăderii.
Actul e nul pentru ca lipsește dreptul de a-l mai face. Instanța va pronunța decăderea din drept, iar nu
nulitatea actului. Daca, în ciuda decăderii, se depune un act la dosar, actul e nul (asupra decăderii se
pronunță instanța). Asupra unei cereri tardive se pronunță decăderea, iar nu nulitatea cererii.
o Dreptul subiectiv nu e stins, dar decăderea ar putea afecta și drepturile subiectiv pe cale indirecta.
Ex. daca ai pierdut procesul în prima instanța și ești decăzut din dreptul de a face apel, se definitivează
hotărârea primei instanței și pierzi și dreptul subiectiv.
o Decăderea își produce efectele doar daca a fost constatata de instanța. ! - Actul făcut cu încălcarea
termenului daca cuprinde manifestări de voința, chestiuni de fapt sau alte declarații e valabil.

Comparație intre Asemănări Deosebiri


decădere și nulitate
Nulitatea Decăderea
85
 Ambele sunt sancțiuni de o operează în cazul
o operează în cazul nerespectării
procedura. nerespectării termenelor
formelor legale și a termenelor
 Atât actul nul cat și cel tardiv legale imperative;
prohibitive;
sunt lipsite de efecte din punct o operează prin faptul
o condiționată de vătămare
de vedere al funcției lor expirării termenului,
presupune o imposibilitate de
procedurale, dar pot produce decăderea nu este
înlăturare a vătămării, altfel decât
alte efecte. condiționată de vătămare;
prin anularea actului; acesta nu mai poate fi
 Ambele instituții sunt de drept o
o actul nul poate fi refăcut în
strict, nu pot fi extinse prin refăcut, stingându-se
condițiile legii;
analogie. însuși dreptul procesual.
 Niciuna dintre ele nu operează Decăderea poate fi
de drept, ci prin hotărâre. înlăturată de o cerere de
 Nimeni nu se poate prevala de repunere în termen;
o nulitate sau o decădere o operează pentru cauze existente la o operează pe parcursul
pricinuita de propriul fapt data înfăptuirii actului; procesului, prin curgerea
(excepție - nulitatea absoluta). termenului;
 Au un regim juridic similar de o poate produce și efecte parțiale; o afectează actul în
invocare, după cum norma întregime;
încălcată este de ordine publica o poate fi un efect al decăderii; o nu poate fi un efect al
/ privata. nulității;
o se invoca prin excepția de nulitate;
 Ambele pot fi virtuale. o se invoca prin excepția de
 Ambele pot fi motiv de cale de tardivitate;
o nulitatea condiționată de vătămare
atac. o decăderea nu presupune
presupune probarea vătămării;
probarea vătămării;

CURSUL 11 PROCEDURA CONTENCIOASA


FAZA JUDECĂȚII ÎN FATA PRIMEI INSTANȚE
FAZA SCRISA
1. Dreptul de a sesiza instanța (Art. 192)
Instanța din oficiu nu se poate investi, dar sunt anumite cazuri de excepție în care acest lucru se întâmplă.
Actul de sesizare a instanței poate fi:
- Cererea de chemare în judecata (CCJ),
- Cererea reconvențională,
- Cererea de chemare în garanție,
- Intervenție principala.
Momentul de debut al procesului civil: înregistrarea cererii la instanța - Art. 192 (2). Legea aplicabila la
momentul sesizării instanței se va menține pe toata durata procesului, cu excepția regulilor de la probe.

2. Proceduri prealabile sesizării instanței (Art. 193)


Este necesara îndeplinirea lor pentru sesizarea instanței, atunci când legea le prevede în mod expres.
Dovada îndeplinirii lor se va anexa la cererea de chemare în judecata.

86
Procedurile prealabile sunt constituționale, singurul lucru stabilit de constituție este în legătură cu
procedurile jurisdicționale administrative care trebuie sa fie facultative și gratuite, celelalte pot fi oneroase
și obligatorii. Cea mai răspândită procedura prealabila e în legea contenciosului administrativ.
Exista o importanta prevedere în NCPC:
o neîndeplinirea procedurii prealabile prevăzute de lege nu poate fi invocata decât de parat prin
întâmpinare,
o sancțiunea fiind decăderea.

Procedurile prealabile sunt reglementate prin norme de ordine privata, iar instanța din oficiu nu poate
invoca neparcurgerea acestora.

Art. 193 (3) - în materie succesorala, reclamantul va depune o încheiere emisa de notarul public cu privire
la evidentele succesorala, iar neîndeplinirea acestei obligații, considerata procedura prealabila, poate fi
invocata de instanța din oficiu sau de parat. Nu e procedura prealabila, e un înscris pentru buna desfășurare
a procesului. Trebuia sa fie obligat sa depună și daca nu depune, sa se suspende pana depune.
Neîndeplinirea acestei obligații poate fi invocata și de către parat și de către instanță (doar la primul
termen) și ar fi o norma de ordine publica.

3. CEREREA DE CHEMARE ÎN JUDECATA (Art. 194)


Forma cererii - Art. 194 (forma tip). În diverse materii, pot fi prevăzute și anumite particularități: indicarea
copiilor, numelui soților după divorț, toate bunurile etc. Norma de la art. 194 este norma generală,
reprezintă aprox. 95% din totalul cererilor.
Cuprinsul cererii de chemare în judecată:
A. Datele de identificare ale părților:
- numele;
- prenumele;
- domiciliul sau reședința părților ori, pentru persoane juridice, denumirea și sediul lor;
- de asemenea, cererea va cuprinde și CNP sau, după caz, codul unic de înregistrare ori codul de
identificare fiscală, numărul de înmatriculare în registrul comerțului sau de înscriere în registrul
persoanelor juridice și contul bancar ale reclamantului, precum și ale pârâtului, dacă părțile posedă ori
li s-au atribuit aceste elemente de identificare potrivit legii, în măsura în care acestea sunt cunoscute
de reclamant. Dispozițiile art. 148 (1) teza a II-a sunt aplicabile;
- dacă reclamantul locuiește în străinătate, va arăta și domiciliul ales în România unde urmează să i se
facă toate comunicările privind procesul.
Reclamantul nu poate ști și datele paratului (sunt absurde încheierile de anulare a CCJ pe motiv ca nu s-a
indicat CNP-ul paratului / contul bancar).
! - CCJ care nu cuprinde numele și prenumele, după caz denumirea oricăreia dintre părți este nula.
Prevederile Art. 200 sunt aplicabile - doar aici este o nulitate expresa, restul sunt nulități virtuale.

B. Indicarea reprezentantului, atunci când cererea e făcută prin reprezentant:


- numele;
- prenumele;
- calitatea celui care reprezintă partea în proces;
- iar în cazul reprezentării prin avocat, numele, prenumele acestuia și sediul profesional. Dispozițiile art.
148 (1) teza a II-a sunt aplicabile. Dovada calității de reprezentant, în forma prevăzută la art. 151, se va
alătura cererii;

87
Calitatea celui care reprezintă partea: poate fi mandatar convențional neavocat, avocat, reprezentant legal
sau desemnat prin hotărârea judecătorească. În lipsa unei astfel de mențiuni, este posibil ca instanța sa
analizeze problema calității procesuale active în persoana reprezentantului și ar putea fi respinsa cererea ca
fiind făcută de o persoana fără calitate procesuala.

În caz de coparticipare procesuala activa sau pasiva judecătorul va putea, ținând cont de numărul acestora
și de necesitatea asigurării desfășurării normale a activității de judecata, va dispune prin rezoluție
reprezentarea lor prin mandatar - Art. 202. Comunicarea actelor se face la mandatar, nu la toate părțile,
acesta ar fi interesul. Daca părțile nu își aleg un mandatar comun, instanța va numi un curator.

C. Obiectul cererii și valoarea lui:


- valoarea lui, după prețuirea reclamantului, atunci când acesta este evaluabil în bani, precum și modul
de calcul prin care s-a ajuns la determinarea acestei valori, cu indicarea înscrisurilor corespunzătoare.
Pentru imobile se aplică în mod corespunzător dispozițiile art. 104;
- Pentru identificarea imobilelor se vor arăta localitatea și județul, strada și numărul, iar în lipsă,
vecinătățile, etajul și apartamentul, precum și, când imobilul este înscris în cartea funciară, numărul de
carte funciară și numărul cadastral sau topografic, după caz.
La cererea de chemare în judecată se va anexa extrasul de carte funciară, cu arătarea titularului înscris în
cartea funciară, eliberat de biroul de cadastru și publicitate imobiliară în raza căruia este situat imobilul, iar
în cazul în care imobilul nu este înscris în cartea funciară, se va anexa un certificat emis de același birou,
care atestă acest fapt;
Pretenția: obiectul sa fie identificat și prin valoarea lui, atunci când e cazul - se stabilește competenta și
baza de calcul a taxei judiciare de timbru.
În cazul imobilelor se va arata localitatea, județul, strada, nr., iar în lipsa vecinătățile, nr. de CF (daca
imobilul e înscris în CF) etc.
Lipsa indicării obiectului atrage nulitatea expresa - o CCJ prin care nu se cere nimic. Restul elementelor
(neindicarea valorii, cărții funciare, adrese) daca sunt lipsa se sancționează cu nulități virtuale.

D. Arătarea motivelor de fapt și de drept:


Nearătarea motivelor de fapt se sancționează prin nulitate expresa. Nearătarea motivelor de drept este o
nulitate virtuala. Nu mereu instanța poate sa identifice norma de drept. Daca situația de fapt e atât de
confuza încât instanța nu poate sa își dea seama de elementele de drept atunci nu e vina instanței.

E. Arătarea probelor pentru fiecare capăt de cerere:


Daca dovada constituie înscrisuri, ele se depun în copie certificata în atâtea exemplare cate părți sunt + 1
pentru instanță.
Daca se dorește interogatoriu, atunci întrebările la interogatoriu se depune cu CCJ, daca interogatoriul se ia
în scris (de regula, interogatoriul se ia verbal nu în scris; în scris se ia daca e persoana juridica cel căruia i se
ia interogatoriu). Daca e oral în ședință, întrebările se depun la termenul respectiv.
Daca se solicita proba cu depoziția martorilor, trebuie indicați: martorii și adresele lor pentru ca ei sa fie
citați. Paratul prin întâmpinare se poate opune la anumiți martori și din acest motiv trebuie indicați
martorii.
Daca se solicita expertiza, deși legea nu spune, trebuie invocate și obiectivele pe care partea le dorește.

88
F. Semnătura:
Se semnează de parte / reprezentant. Lipsa semnăturii atrage nulitatea expresa a cererii, dar ea poate fi
complinita în tot cursul procesului. Daca se invoca și reclamantul lipsește, instanța va acorda un termen și îl
va cita pe reclamant în vederea semnării. Daca el se prezinta și nu semnează / nu vine, se anulează cererea.

Nulitatea expresa intervine - lipsa nume / prenume părți, lipsa absoluta a obiectului, lipsa motivelor de
fapt (nearătarea dovezilor - decăderea), lipsa semnăturii.

Trebuie sa fie TIMBRATA cererea. Netimbrarea / timbrarea insuficienta conduce la anularea CCJ.
Rostul taxei este declarat de lege ca fiind o contraprestație a serviciilor pe care statul le efectuează prin
intermediul instanțelor judecătorești.
OUG 80/2013 - timbrarea se face în felul următor, după următoarele principii:
 cererile evaluabile în bani: cota procentuala proporțională cu valoarea; procentul scade în funcție
de valoare, dar oricum se plătește mai mult (sistem de timbraj progresiv). Sunt și litigii evaluabile în bani
care sunt supuse, potrivit legii unei taxe fixe - folosirea locuințelor, cererile în materie de contencios
administrativ, ce sunt plafonate - aceste cereri au și o componenta de reparare a daunelor, deci sunt
evaluabile în bani.
 cererile neevaluabile în bani: taxa fixa (timbraj în cota fixa).

Principii particulare:
o În cazul desființării unui contract: timbrarea se face la valoare, chiar daca nu ai capăt de cerere
privind repunerea în situația anterioara. Daca ceri repunerea în situația anterioara ulterior începerii
judecății nu mai timbrezi.
o În materie de partaj: daca vrei partaj plătești 3%; daca vrei și reducțiune: 3% din suma care vrei sa
fie redusa; la raportul donațiilor: 3% din bunurile care ceri sa se reducă etc. Daca sunt mai multe nu vor
depăși în total 5%.
o La acțiunea în constatare: se timbrează la valoarea dreptului în legătură cu care ceri constatarea,
chiar daca nu iți propui și executarea. Ex. constatarea uzucapiunii - timbrezi la valoarea bunurilor
uzucapate.

Cereri scutite de taxa judiciara de timbru: unele evaluabile în bani, altele neevaluabile.
- Litigiile vizând drepturi decurgând din contractele de munca, drepturi de asigurări sociale
- Pretențiile civile decurgând din procese penale, dar care nu putut fi soluționate în procesul penal
- Cererile făcute de consumatori împotriva profesioniștilor: nulitatea unor clauze, daune, etc.
În afara de scutirile legale, exista și posibilitatea ca instanța sa scutească una din părți de plata taxei de
timbru sau sa dispună eșalonarea în cadrul ajutorului public judiciar (este necesara încadrarea în plafonul
de venit prevăzut de Legea ajutorului public judiciar). În cazul persoanelor juridice, OUG 80/2013 prevede
ca și ele pot primi facilități raportate la veniturile pe care le-au obținut în lunile anterioare solicitării.
Regula - taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat, când depui cererea. Împotriva modului de stabilire
a taxei de timbru se poate face cerere de reexaminare (contestație) în 3 zile de la comunicarea taxei
datorate, la aceeași instanța, dar alt complet. Se va judeca în camera de consiliu, fără citarea părților și se
pronunță o hotărâre definitiva. Aceasta contestație e scutita de taxa de timbru.

89
Alte reguli privind taxa judiciara de timbru
Cererile reconvenționale, cererile de intervenție principala, cererea de chemare în garanție urmează
aceleași reguli ca și cererea principala, se timbrează fel, sunt veritabile cereri de chemare în judecata.
Taxa de timbru în căile de atac:
 Apel: 50% din taxa datorata în prima instanța, dar numai în ceea ce privește valoarea contestata în
apel. Daca invoca numai o parte din pretenții în apel, va timbra 50% din ce a timbrat inițial pentru acea
parte invocata.
 Recurs: depinde de motiv. Pentru primele 7 (care sunt de procedura) exista o valoare fixa de 100
lei, iar pentru al 8-lea care nu e de procedura, la fel ca la apel.

Sancțiune - neplata taxei de timbru atrage nulitatea CCJ, fiind o condiție extrinseca, așadar necondiționată
de vătămare. În realitate nici nu s-ar putea justifica vreo vătămare. Paratul nu este vătămat oricum, taxa
facandu-se venit la bugetul de stat. Potrivit OUG, nulitatea nu intervine direct: ii pune în vedere suma de
timbrat și ii da termen. Daca nu plătește în acel termen sau nu obține scutire, atunci intervine nulitatea
(efect dilatoriu care se poate transforma în efect peremptoriu).
! - Daca doar pentru o parte a cererii este plătită taxa de timbru, cererea va fi judecata în limita taxei
achitate (nu se va anula în întregime).

4. Procedura înregistrării cererii de chemare în judecata


Cererea de chemare în judecata se poate depune personal, prin reprezentant (caz în care trebuie atașată
împuternicirea avocațială sau a consilierului sau procura în forma autentica) dar și prin posta, curier, fax sau
posta electronica. Însă în cazul depunerii cererii prin fax sau mail exista o practica a instanțelor care spun ca
acest lucru nu scutește de depunerea ulterioara în forma scrisa la registratura (asta din cauza art.149 (3)
care spune ca atunci când înscrisurile nu sunt suficiente instanța poate sa le multiplice chiar ea, pe
cheltuiala ei);
Instanțele noastre interpretează ca în cazul cererilor de chemare în judecata obligația depunerii cererii în
atâtea exemplare cate părți sunt + 1 pentru instanța nu ar putea fi suplinita prin fotocopierea de către
instanța a cererii și a exemplarelor și prin comunicarea către părțile celeilalte, depunerea acestor acte fiind
o chestiune de regularizare a cererii de chemare în judecata;
În principiu nu e cu nimic deosebita cerea de chemare în judecata de alte înscrisuri care se depun la dosar.
La fel ca și în cazul altor înscrisuri, în cazul cererii de chemare în judecata instanța, în funcție de amploarea
acesteia, în funcție de numărul înscrisurilor, poate decide, de la caz la caz, daca multiplica chiar ea pe
cheltuiala părții reclamante și comunica celorlalți sau pune în vedere reclamantului sa depună cererea în
forma scrisa în atâtea exemplare cate părți sunt + 1 pentru instanța sub sancțiunea nulității cererii (daca nu
se supune).
Actele care se depun la registratura în aceeași zi urmează procedura de înregistrare, stabilindu-se obiectul
cauzei, data certa și și numărul de dosar în ECRIS. Daca ele vin prin fax la ora 23, ele vor fi înregistrate în
ziua următoare în care există program la registratura.

Stabilirea obiectului - nu instanța face asta, ci reclamantul. Textul din ROI-ul (Regulamentul de Ordine
Interioara) instanței vrea sa spună ca pe coperta dosarului se va scrie pe scurt obiectul dosarului de către
un grefier cu studii juridice (cu alte cuvinte acesta scrie „partaj”, „revendicare”, „grănițuire” etc.). Aceasta

90
mențiune apare pe coperta dosarului și pe aplicația ECRIS și ori de cate ori vom căuta dosarul pe portalul
instanței vom găsi aceasta mențiune (însă nu asta înseamnă calificarea cererii, judecătorul poate decide
oricând ca cererea pe care a numit-o grefierul „revendicare” e de fapt „evacuare” spre ex. - dar, pentru a
exista o înregistrare totuși, exista aceasta procedura care nu atinge cu nimic fondul).
În ceea ce privește numărul de dosar, exista un număr unic al dosarului format dintr-un număr din registrul
general electronic, numărul de identificare al instanței și anul înregistrării (deci orice dosar va avea trei
numere: un număr de intrare - 1001; codul de identificare al instanței - fiecare instanța are un cod; și anul).
Acest număr unic se va păstra pe tot parcursul judecății, chiar și în căile de atac.

În ceea ce privește data certa, deși legiuitorul permite depunerea cererii prin curier, posta, fax, posta
electronica, în realitate singura modalitate care asigura data certa ca fiind cea a depunerii și nu cea a
înregistrării la instanța este posta sau curieratul. Acest lucru îl deducem din art. 183 unde ni se spune ca
actul de procedura depus înăuntrul termenului prin scrisoare recomandata la oficiul poștal sau depus la un
serviciu de curierat rapid ori serviciu specializat de comunicare este socotit a fi făcut în termen. Același
regim îl are și actul depus la unitatea militara sau la administrația locului deținerii pentru militarii în termen
și pentru deținuți. Deci în afara acestor modalități care au particularitatea de a fixa respectarea termenului
la data depunerii lor la posta sau la administrația locului de detenție ori la unitatea militara, restul
mijloacelor (faxul sau posta electronica) vor asigura data certa numai la momentul înregistrării la instanța.
Deci orice blocaj al faxului sau al mail-ului nu va putea fi invocat de către partea care a transmis (spunând
ca ea totuși a transmis cu doua zile în urma spre ex. și ca nu înțelege de ce la instanța s-a înregistrat abia
după trei; în acest caz partea nu va avea câștig de cauza; singurul mod în care poți intr-adevăr sa iți conservi
termenul este posta sau curieratul. Astfel, daca ești presat de termen mai bine depui cererea la posta cu
confirmare de primire decât prin mail sau fax).
Cererea de chemare în judecata va fi păstrată la dosar împreună cu plicul pe care se afla data depunerii la
posta, astfel încât sa poată fi verificata cu ușurință data la care se raportează îndeplinirea termenului - data
poștei, nu data ajungerii la instanța (daca exista un plic înseamnă ca partea cealaltă a depus cererea de
chemare în judecata prin posta, ceea ce înseamnă ca termenul trebuie calculat după data poștei, nu după
data vizei de înregistrare la instanța; daca nu exista plic pe spatele cererii ne luam după data scrisa de către
grefierul care a primit cererea la registratura în viza de primire).
După primirea cererii și constituirea dosarului cererea de chemare în judecata se preda președintelui sau
persoanei desemnate de acesta (în practica se preda persoanei desemnate, personalului auxiliar) care va
lua de îndată masuri pentru stabilirea în mod aleatoriu a completului.
Cu alte cuvinte circuitul este:
- cererea se înregistrează, primește număr și data certa, se introduce în aplicația ECRIS, aplicația
generează numărul de dosar, se completează câmpurile ECRIS cu obiectul cererii etc.
- se înaintează unei persoane care este desemnata de către președintele instanței sa se ocupe cu
distribuirea aleatorie a dosarului la complet.
În ROI-ul instanțelor spune ca daca ulterior înregistrării unei cereri se constata ca la instanța s-a depus cel
puțin o cerere formulata de aceleași părți, chiar împreună cu altele, având unul dintre obiectele inițiale (nu
neapărat același obiect), toate cererile vor fi repartizate primului complet investit. Ex. daca am o cerere
intre A și B în care s-a invocat partajul judiciar al unor bunuri și apoi o alta cerere intre A, B și C în care s-a
invocat tot partajul judiciar al acelorași bunuri, automat cauza a doua se trimite la cauza întâi. E posibil ca în
cauza a doua sa se mai fi cerut și anularea unui testament - nu contează, obiectul parțial este identic (ceea
ce înseamnă ca se va duce cauza a doua la completul căruia i s-a repartizat cauza întâi).
În continuare ROI-ul spune ca aceste reguli se aplica și daca primul complet investit a luat act de renunțarea
la judecata cererii sau a anulat cerea ca netimbrata, nesemnata sau pentru neîndeplinirea unor condiții

91
prevăzute de NCPC. Sensul acestor prevederi este acela de a împiedica eludarea regulilor privind
distribuirea aleatorie. Aceasta norma este însă o norma regulamentara (nu trebuie sa consideram a fi
asimilabila litispendenței). Poate uneori aceasta regula sa se grefeze pe o litispendența, dar nu întotdeauna.
Diferența este ca aceasta regula se aplica de către grefier (el va trimite dosarele la primul complet - asta nu
înseamnă și ca acel complet trebuie sa accepte faptul ca e litispendența; s-ar putea ca obiectul a fie total
diferit, dar el sa para ca este același pentru ca grefierul nu este instruit). În cazul regulii din ROI este vorba
numai de o trimitere administrativa a dosarului în vederea luării măsurii (litispendenței); este vorba de o
chestiune de distribuire pe complete, pricinile nu trebuie neapărat reunite daca nu sunt îndeplinite
condițiile litispendenței; aici vorbim doar de distribuirea aleatorie pe complete

După ce s-a distribuit aleatoriu completului urmează înregistrarea în registrul de dosare.


- Registrul general cuprinde, în ordinea intrării, toate dosarele de la judecatorii, tribunale, tribunale
specializate, curți de apel și secțiile acestora (practic avem în el toate dosarele instanței în ordinea intrării);
tot aici vom găsi și tot ce s-a depus la acel dosar (corespondenta ulterioara - cereri, întâmpinări, cereri
reconvenționale, cereri de recuzare, cereri de eliberare a copiilor de la dosar etc.);
- Registrul informatic - în el se menționează pentru fiecare dosar (trecut în ordine numerica) primul
termen de judecata, termenele ulterioare, conexările, disjungerile sau atașările la alt dosar.
- Registrul de termene - în el se trec termenele fixate pentru judecată în fiecare dosar.
Registrul informativ și registrul de termene se refera la ipoteza în care dosarul a primit deja termen.
- Condica de ședință - în ea se trec soluțiile din dosar la fiecare termen (pe zile și pe complet);
Toate acestea sunt transmise celor interesați într-o forma sintetica și simplificata prin accesarea portalului
instanțelor.

5. Efectele pe care le produce înregistrarea cererii de chemare în judecata


a. Efectul de investire a instanței;
b. Efectul de fixare a cadrului procesual în care se va desfășura judecata sub aspectul părților și al obiectului
(pentru ca, de regula, instanța nu poate interveni sub aspectul acestor doua elemente - părți și obiect - în
sensul ca numărul părților este determinat de reclamant și numai reclamantul poate sa modifice cererea
prin extinderea numărului de pârâți, poate face acest lucru și paratul printr-o cerere reconvențională -
exista totuși o excepție: introducerea în oficiu a unor terți în proces; în ceea ce privește obiectul - numai
reclamantul poate modifica obiectul cauzei, este interzis judecătorului sa se pronunțe asupra altor lucruri
decât cele care s-au cerut - exista și excepții: în materie de divorț spre ex., instanța se va pronunța asupra
exercitării autorității părintești în cazul în care exista minori și asupra numelui pe care părțile îl vor purta
după încetarea căsătoriei, chiar daca ele au neglijat acest aspect).
c. Efectul alegerii de competenta atunci când reclamantul are posibilitatea de a alege intre mai multe
instanțe deopotrivă competente teritorial (adică în cazul competentei teritoriale alternative).
În cazul unor cereri cu caracter strict personal, în unele situații, numai daca cererea de chemare în judecata
a fost introdusa (înregistrată) ea va putea fi continuata de către moștenitori. Ex. în materia donației (Art.
1024 / NCC - acțiunea în revocarea donației pentru ingratitudine poate fi exercitata numai împotriva
donatarului; daca donatarul moare după introducerea acțiunii, aceasta poate fi continuata împotriva
moștenitorilor - cu alte cuvinte aici introducerea acțiunii este foarte importanta pentru ca daca donatarul
moare cu o zi înainte de a se înregistra cererea de chemare în judecata, donația nu va mai putea fi
desființată pentru motivul ingratitudinii; daca însă el moare imediat după ce s-a înregistrat cererea, ea
poate fi judecata și vor fi introduși în cauza moștenitorii prin transmiterea calității procesuale pasive; la fel,
cererea de revocare a donației pentru ingratitudine nu poate fi introdusa de moștenitorii donatorului cu
excepția cazului în care donatorul a decedat în termenul prevăzut în lege și daca acesta nu l-a iertat pe

92
donatar, adică se considera ca donatorul ar fi putut încă sa introducă cererea daca era în viață); de
asemenea moștenitorii pot introduce acțiunea în revocare în termen de 1 an de la data morții donatorului
daca acesta a decedat fără a fi cunoscuta cauza de revocare (evident, daca donatorul introduce cererea de
revocare poate fi continuata de către moștenitorii lui, aici nu e nicio problema).
d. Efectul punerii în întârziere a debitorului, atunci când punerea în întârziere este necesara (pentru ca sunt și
situații în care debitorul este de drept pus în întârziere); art. 1522 / NCC spune ca debitorul poate fi pus în
întârziere fie printr-o notificare scrisa, fie prin cerere de chemare în judecata (e vorba de înregistrarea
cererii de chemare în judecata). Cererea de chemare în judecata formulata de către creditor fără ca anterior
debitorul sa fi fost pus în întârziere conferă debitorului dreptul de a executa obligația intr-un termen
rezonabil, calculat de la data la care cererea a fost comunicata (daca obligația a fost executata în acest
termen, cheltuielile de judecata rămân în sarcina creditorului). Cererea de chemare în judecata reprezintă
un mod de punere în întârziere, dar acest mod, deși satisface scopurile punerii în întârziere totuși e mai
puțin eficient decât punerea în întârziere printr-o notificare anterioara deoarece ii da posibilitatea
debitorului sa scape de cheltuielile de judecata daca executa intr-un termen rezonabil de la data
comunicării cererii (pe când punerea în întârziere anterior introducerii cererii practic nu da o astfel de
posibilitate debitorului, potrivit NCC).
e. Efectul încetării bunei-credințe a paratului odată ce a fost introdusa aceasta cerere. Ex. într-o acțiune în
revendicare paratul datorează fructele de la data introducerii cererii de chemare în judecata, moment de la
care el nu mai poate fi considerat ca a fost de buna-credință (concluzie întemeiată pe art. 566 / NCC -
posesorul de rea-credință și detentorul precar vor fi obligați la restituirea fructelor).
f. De la momentul înregistrării cererii de chemare în judecata bunul devine litigios. Noțiune de „drept litigios”
a fost tranșată de art. 1653 (3) / NCC care spune ca bunul litigios este cel în legătură cu care exista o cerere
de chemare în judecata pana la soluționarea acesteia în mod definitiv. Nu e bun litigios cel aflat într-o
procedura prealabila cererii de chemare în judecata (chiar daca acea procedura ar fi una obligatorie); la fel
nu este bun litigios în ipoteza în care s-a soluționat pricina definitiv dar subzista posibilitatea formulării
contestației în anulare sau a revizuirii; Numai înregistrarea unei cereri de chemare în judecata generează
natura litigioasa a bunului; Interesează natura bunului (litigios/nelitigios) din perspectiva nulităților
prevăzute în NCC - cea de la art. 1653 care spune ca judecatorii, procurorii, grefierii etc. nu pot dobândi
drepturi litigioase care sunt de competenta instanței în a cărei circumscripție își desfășoară activitatea.
g. Efectul întreruptiv de prescripție în sensul ca termenul de prescripție extinctiva este întrerupt chiar daca
cererea a fost introdusa la o instanța necompetenta - art. 2539 / NCC spune ca prescripția este întreruptă
chiar daca cererea a fost făcută la un organ de jurisdicție ori de urmărire penala necompetent sau chiar
daca este nula pentru vicii legate de forma; alin. (2) spune ca prescripția nu este întreruptă daca cel care a
făcut cererea de chemare în judecata sau de arbitrare ori de intervenție în procedura insolventei sau
urmăririi silite a renunțat la ea, nici daca cererea a fost respinsa, anulata ori s-a perimat printr-o hotărâre
rămasă definitiva. Cu alte cuvinte, efectul întreruptiv de prescripție este unul condiționat de admiterea
cererii (pentru ca la alin. (2) sunt variante de neadmitere a cererii); respingerea cererii, anularea ei,
perimarea șterg efectul întreruptiv.
Totuși, teza finala a art. 2539 (2) spune ca în ciuda faptului ca efectul întreruptiv de prescripție se șterge,
daca reclamantul, în termen de 6 luni de la data când hotărârea de respingere sau de anulare a rămas
definitiva, introduce o noua cerere, prescripția este considerata întreruptă prin cererea de chemare în
judecata sau de arbitrare precedenta, cu condiția însă ca noua cerere sa fie admisa. Cu alte cuvinte, daca ai
formulat o cerere de chemare în judecata, n-ai timbrat-o, ea se anulează (teoretic efectul întreruptiv de
prescripție este șters), dar în interiorul unui termen de 6 luni de la rămânerea definitiva a hotărârii de
anulare poți introduce o noua cerere, caz în care te vei bucura încă de efectul întreruptiv al primei cereri.
Efectul întreruptiv obținut prin efectul cererii de chemare în judecata corect formulate este reluare a
cursului prescripției (care poate fi de 3 ani); în schimb, în ipoteza în care cererea ti se respinge pentru vicii
de forma sau se anulează sau se perima ai la dispoziție doar 6 luni. În plus, teza I a alin. (2) vorbește despre

93
faptul ca prescripția este respinsa, anulata sau s-a perimat; teza a II-a vorbește despre faptul ca se poate
formula o noua cerere în caz de respingere sau de anulare, nu vorbește nimic de perimare - trebuie sa
înțelegem ca efectul întreruptiv operează și în cazul perimării pentru ca printr-o modificare ulterioara a LPA
a NCC s-a prevăzut ca același efect se produce și în cazul în care cererea se perima (este doar o omisiune
aparenta) - art. 205¹ / LPA.
Este vorba de o posibilitate a reluării cererii când respingerea nu e pe fond. Daca s-a respins cererea pe
fond, degeaba formulezi o noua cerere pentru ca exista autoritate de lucru judecat (și atunci indiferent ca
ești în termenul de prescripție ți se va opune excepția autorității de lucru judecat).

6. Verificarea și regularizarea cererii de chemare în judecata


NCPC a introdus acest mecanism de verificare și regularizare a cererii de chemare în judecata. El intervine
imediat după ce s-a desemnat completul care va judeca pricina (deci s-a procedat la distribuirea aleatorie),
dosarul fiind trimis judecătorului desemnat în mod aleatoriu și constata ca cererea nu întrunește condițiile
de forma de la Art. 194-197. Acest judecător desemnat aleatoriu va face aceasta verificare (nu președintele
instanței, nici judecătorul care desemnează judecătorul care judeca procesul și nici grefierul).
Vrând ca aceste nereguli sa nu tranșeze judecata, legiuitorul le-a plasat într-o faza preliminara, înainte de
citarea părților (în aceasta faza paratul nici măcar nu știe ca exista o cerere de chemare în judecata, astfel
încât, de multe ori, daca cererea este informa și nu pot fi rectificate viciile de forma, paratul nici nu va ști ca
în legătură cu el exista posibilitatea de a se declanșa un proces contradictoriu, existând o cerere de
chemare în judecata căreia instanța nu i-a dat curs).
Ce verifica judecătorul în procedura de regularizare a cereri de chemare în judecata?
Art. 200 / NCPC spune ca judecătorul verifica mai întâi daca cererea îndeplinește condițiile prevăzute la art.
194-197 NCPC. Asta înseamnă ca nu se verifica îndeplinirea/neîndeplinirea unei proceduri prealabile
(aceasta oricum se invoca numai de către parat; nici procedura prealabila din materie succesorala nu se
verifica în procedura de regularizare).
Se verifica forma cererii de chemare în judecata, numărul de exemplare (cu mențiunea ca instanța poate
sa multiplice) și timbrarea. De asemenea, printr-o modificare a textului, în aceasta procedura se verifica și
daca repartizarea la o secție sau la un complet specializat este făcută complet (iar daca se constata ca
pricina a ajuns la o alta secție specializata sau la un alt complet specializat decât cel corespunzător
obiectului cererii, în interiorul acestei proceduri instanța va putea trimite dosarul la secția/completul
specializat corespunzător printr-o încheiere - daca și acea secție / acel complet va nega atribuirea și va
trimite dosarul înapoi se va crea un conflict asimilat conflictelor de competenta și va fi soluționat de către
instanța superioara și comuna celor doua). Deci se verifica îndeplinirea tuturor condițiilor de forma, mai
puțin chestiunea legata de îndeplinirea unei proceduri prealabile atunci când legea o prevede.

Care este rezultatul verificărilor?


 Fie judecătorul apreciază ca cererea îndeplinește toate condițiile formale, caz în care va proceda la
comunicarea ei către parat.
 Fie va aprecia ca cererea nu îndeplinește condițiile formale, caz în care reclamantului i se va
comunica în scris sa complinească viciile intr-un termen de 10 zile de la primirea comunicării.
Necomplinirea viciilor în termen de 10 zile atrage sancțiunea anularii cererii (Art. 200 (3)).
Sancțiunea nulității se aplica și în cazul în care reclamantul (având domiciliul în străinătate) nu îndeplinește
obligația de a-și alege domiciliul în tara sau atunci când sunt mai mulți reclamanți și ei nu-și îndeplinesc
obligația de a-și desemna un mandatar comun. În aceste situații pot interveni și alte sancțiuni:

94
- În cazul în care nu-și alege domiciliul în tara reclamantul va fi citat printr-o procedura simplificata;
- În cazul în care reclamanții nu-și îndeplinesc obligația de a-și desemna un reprezentant comun atunci
instanța va dispune prin rezoluție desemnarea unui curator.

În unele cursuri și într-o anumita jurisprudență vom găsi o anumita distincție care spune ca nulitatea nu va
interveni decât în acele situații în care vorbim de nulități exprese (unde vătămarea se prezuma). Nulitățile
exprese vizează, conform art. 196 (1), lipsa numelor părților, lipsa obiectului, lipsa motivării în fapt a cererii
și lipsa semnăturii (în restul cazurilor aceasta parte a doctrinei spune ca nu intervine nulitatea, aceste
lipsuri putând fi complinite la primul termen).
Aceasta teza se bazează pe ideea ca atâta timp cat e o nulitate virtuala și e necesara proba vătămării, nu se
poate face aceasta proba prin simplul fapt ca cel care ar fi interesat sa o facă (paratul) nici măcar nu știe de
cererea de chemare în judecata (cu alte cuvinte proba vătămării nu poate fi făcută). O alta parte a doctrinei
(+Briciu) spune ca nulitatea va interveni în toate cazurile, mai puțin în cele care privesc îndeplinirea unei
proceduri prealabile.
Cei ce susțin aceasta teza spun ca tocmai distincția intre nulități exprese și nulități virtuale, cu relevanta
exclusiv în partea probatorie a nulităților, este improprie unei faze contradictorii (în care nu se poate pune
problema de proba, contraproba, răsturnarea de prezumții etc.). Rațiunea - în aceasta faza toate
neregularitățile sunt expres prevăzute sub sancțiunea nulității (distincția de mai sus este valabila doar în
faza judecății). În faza verificării, toate nulitățile de la art. 194-197 sunt exprese pentru ca textul de la art.
200 spune ca atunci când cererea nu îndeplinește cerințele, reclamantului i se vor comunica în scris lipsurile
și trebuie sa refacă / completeze.
! - Astfel, Art. 196 se refera la nulități care se pun în discuție în timpul procesului, nu și la nulitățile care se
pun în discuție în faza de regularizare.
Prin urmare, din moment ce acest deziderat servește obiectivului comprimării duratei procedurii, toate
elementele cererii sunt esențiale (cele neesențiale sunt menționate chiar de legiuitor: procedura prealabila
și desemnarea reprezentantului comun).
Prin urmare trebuie sa reținem ca distincția intre nulități condiționate/necondiționate de vătămare
(exprese/virtuale), esențiale/neesențiale nu interesează atunci când discutam despre nulitatea cererii
pentru informalitatea ei în faza de regularizare. În aceasta faza discutam daca se încadrează la art. 194-197
sau nu.

Care este sancțiunea în cazul în care nu exista nicio mențiune cu privire la proba? - nulitatea. În acele cereri
în care reclamantul nu vrea sa indice probe, ca el sa nu fie supus unei nulități a cererii, va menționa faptul
ca el nu dorește sa se administreze probe („nu avem probe”). Sunt și situații în care chiar legea îl scutește
de anumite probe (Ex. în materie de contravenții este inversata sarcina probei în ceea ce privește culpa, în
materie de litigii de munca este inversata sarcina probei).

În legătură cu timbrajul, în procedura de regularizare se verifica și daca taxa de timbru este legal plătită,
ceea ce înseamnă ca daca e nu e legal plătită se va acorda un termen de 10 zile în vederea plății ei, iar daca
nu va fi plătită nici în acest termen se va anula cererea. Totuși art. 33 din OUG 80/2013 conține o prevedere
derogatorie care prevede ca daca cererea nu-i timbrata sau este insuficient timbrata, reclamantului i se va
pune în vedere sa depună taxa de timbru în 10 zile, dar prin aceeași comunicare i se pune în vedere
reclamantului și posibilitatea de a formula cerere de facilitate privind plata taxei judiciare de timbru în
termen de 5 zile de la comunicare.

95
Cu alte cuvinte, în acest caz reclamantului i se dau 10 zile pentru a plăti taxa, dar i se spune ca are și 5 zile
pentru a cere scutirea de taxa sau eșalonarea la plata taxei, caz în care el poate uza de aceasta posibilitate.
Daca uzează de acest beneficiu, cererea nu se va putea anula pentru neplata taxei de timbru pana nu se
soluționează cererea privind acordarea facilitații.
Pana nu ti se soluționează definitiv cererea de acordare a facilitații privind acordarea taxei de timbru, nu se
va anula cererea pentru taxa de timbru. Cu toate acestea e posibil ca tu sa nu complinești celelalte vicii ale
cererii de chemare în judecata (Ex. lipsa obiectului), caz în care cererea se va anula pentru acelea (iar
cererea privind facilitățile rămâne fără obiect). Pentru celelalte probleme de care suferă cererea de
chemare în judecata va trebui sa te încadrezi în cele 10 zile.
Uneori nu exista acordare de facilitate - Art. 39 al OUG 80/2013 spune ca în 3 zile de când ti s-a comunicat
taxa judiciara de timbru o poți contesta printr-o cerere de reexaminare. Ceea ce înseamnă ca pana nu ti se
soluționează definitiv cererea de reexaminare, nu ti se poate anula cererea pentru neplata taxei judiciare
de timbru (dar termenul de 10 zile nu se va mari pentru celelalte vicii ale cererii de chemare în judecata, ci
numai pentru problema taxei).
Ce se întâmplă daca nu ti se aproba facilitatea privind taxa de timbru sau ti se respinge contestarea
modului de calcul al taxei de timbru? - După soluționarea definitiva a cererii de facilitate sau de contestare
a taxei judiciare de timbru, va curge un nou termen de 10 zile de la noua comunicare pe care instanța i-o
face reclamantului. Instanța spune exact care e suma pe care trebuie sa o plătești - de la acest moment va
curge termenul de 10 zile.

Care este procedura anularii cererii în faza verificării și a regularizării cererii?


Atunci când instanța anulează cererea, o va face printr-o încheiere data în camera de consiliu, fără citarea
reclamantului (ca de parat nici nu poate fi vorba). Împotriva încheierii de anulare exista doar o singura cale
de atac specifica și anume reexaminarea, care poate fi exercitata în termen de 15 zile de la comunicarea
încheierii de anulare.
Aceasta reexaminare se soluționează de către aceeași instanța, dar de către un alt complet decât cel care a
anulat cererea. De data asta se va proceda tot la judecata în camera de consiliu, dar cu citarea
reclamantului.
Instanța care judeca cerea de reexaminare va putea reveni asupra măsurii în doua cazuri:
a. În ipoteza în care măsura anularii a fost dispusa eronat;
b. Daca neregularitățile au fost îndreptate în termenul de 10 zile.
Nu intervine admiterea cererii de reexaminare daca cererea a fost viciata, iar reclamantul a adus
rectificările după expirarea termenului de 10 zile, chiar daca acest lucru s-a petrecut înainte ca instanța sa
pronunțe nulitatea.
Daca instanța admite cererea de reexaminare pentru cele 2 motive arătate, cauza se retrimite completului
legal investit.
Daca cerea îndeplinește toate condițiile formale sau nu le îndeplinește, dar este regularizata (în sensul ca
reclamantul, în termenul de 10 zile îndreaptă cererea) sau se admite cererea de reexaminare și se trimite
cauza la completul inițial se comunica cererea paratului cu mențiunea ca acesta sa depună întâmpinare în
25 de zile de la comunicarea cererii.
Aceasta procedura de verificare și regularizare nu operează în cazul cererilor incidentale și nici în cazul
cererilor pentru care se prevede o procedura proprie de regularizare care deroga de la aceasta (Ex.
contestația la executare, este un incident în faza executării; În materia sechestrului judiciar sau a
sechestrului asigurator, sunt incidente într-o procedura care e de fond; În cererile de strămutare, se face

96
dosar separat, cererea de strămutare se judeca la instanța superioara, însă nu se face procedura de
regularizare pentru ca cererea de strămutare este o procedura incidentala).
Legea speciala poate sa prevadă pentru o anumita procedura o procedura proprie de regularizare care e
incompatibila cu cea de la art. 200 (Ex. în procedura cu privire la cererile cu valoare redusa - Art. 1029).

7. Fixarea primului termen de judecata


Întâmpinarea depusa de parat se comunica reclamantului, cu mențiunea ca acesta sa depună un răspuns la
întâmpinare în 10 zile de când i se comunica întâmpinarea. Răspunsul la întâmpinare nu se mai comunica,
el va fi ridicat de către parat din dosar (asta nu înseamnă ca paratul nu are acces la el, ci ca nu exista o
obligație din partea instanței sa-l comunice; el face cerere și i se eliberează o copie).
În 3 zile de la depunerea răspunsului la întâmpinare judecătorul fixează termenul de judecata, cu citarea
părților, termenul neputând fi mai mare de 60 de zile de la data rezoluției prin care s-a consemnat ca au
fost depuse toate aceste acte (art. 201 (3)).
Daca nu se depune întâmpinare în 25 de zile de la comunicarea cererii sau daca nu se depune răspunsul la
întâmpinare pana la expirarea termenului în care trebuia depus, la expirarea termenelor în care trebuiau
depuse aceste acte se fixează termenul de judecata (care nu poate fi mai mare de 60 de zile) - Art. 201 (4).
! - Aceste termene, deși sunt termene legale, ele pot fi modificate de către judecător. În procesele urgente
aceste termene pot fi reduse în funcție de circumstanțele cauzei (Ex. într-o ordonanța președințială
judecătorul poate sa nu dea 25 de zile pentru depunerea întâmpinării, poate sa dea 5 zile, iar pentru
răspunsul la întâmpinare, 3 zile).

8. Masuri pentru buna desfășurare a judecății


Sub rezerva dezbaterii probelor la primul termen, judecătorul va putea lua o serie de masuri, cum ar fi
citarea paratului la interogatoriu (sub rezerva de a se admite interogatoriul), precum și alte masuri de
administrare a probelor (Ex. în materie de contencios administrativ când se ataca un act administrativ
judecătorul, înainte de primul termen, poate sa cerea autorității ca odată încheiată procedura anterioara
primului termen de judecata sa depună toate înscrisurile care au stat la baza întocmirii actului
administrativ).
Intr-o procedura privind restituirea unui imobil preluat de către stat, daca se contesta decizia, judecătorul
va lua în cadrul acestei faze masuri pentru administrarea probelor, fără a se mai discuta probele, iar înainte
de primul termen va cere autorității deținătoare a imobilului sa depună toate înscrisurile care au stat la
baza emiterii deciziei pe care o contesta pretinsul titular al dreptului (toate acestea sunt masuri pentru
comprimarea judecății). Sigur, judecătorul le pune în discuție la primul termen, dar asta nu înseamnă ca el
nu poate cere în avans administrarea acestor înscrisuri sub rezerva de a fi și încuviințate pe baza discuției
contradictorii.
Alte masuri de acest gen: numirea curatorului atunci când sunt mai mulți pârâți/ reclamanți și ei nu-și aleg
un reprezentant comun, dispunerea citarii și la domiciliul reprezentantului din tara (nu numai la cel din
străinătate) etc. Tot înainte de primul termen se vor încuviința prin încheiere masurile asiguratorii și
masurile pentru asigurarea probelor.
Distincție:
- în cazul masurilor asiguratorii vorbim de masurile care se iau pe cale de rezoluție. Rezoluția este un
act de administrare. Rezoluțiile nu presupun masuri de judecata, sunt numai masuri administrative.
- masurile pentru asigurarea probelor sunt cele care se iau pe cale de încheiere. Încheierea e un act
jurisdicțional de judecata. Încheierile sunt masuri care, chiar daca nu vizează fondul, sunt de judecata

97
(masuri de sechestru, masuri de poprire, de asigurare a probelor și nu doar pentru administrarea probelor -
Ex. audierea unui martor în ipoteza în care e iminenta dispariția lui, sa faci o expertiza în contextul în care
modificarea situației factuale pana la primul termen ar putea sa genereze imposibilitatea efectuării
expertizei).
Faptul ca o cerere a fost corect întocmită sub aspectul cerințelor de forma și a trecut perioada de
regularizare nu răpește dreptul paratului de a invoca excepții în legătură cu forma ei (Ex. faptul ca instanța a
considerat cererea legal timbrata și a comunicat-o paratului nu înseamnă ca paratul nu va putea invoca
excepția netimbrării). De multe ori o cerere rămâne cu vicii nu neapărat din faptul ca instanța a considerat
ca este formal corecta, ci din faptul ca paratul nu e invocat excepții. Aceasta procedura este obligatorie, dar
judecătorul poate greși, iar daca instanța a validat-o paratul are voie sa invoce excepții legate de formalități.

9. Modificarea cererii de chemare în judecata


Reclamantul va putea modifica cererea de chemare în judecata la primul termen la care este legal citat (nu
e vorba de termenul la care sunt legal citate toate părțile, ci de termenul la care este legal citat reclamantul
- chiar daca paratul nu este legal citat și instanța va trebui sa acorde termen, faptul ca reclamantul este
legal citat face sa înceteze dreptul lui ulterior de a mai modifica cererea). Sancțiunea nemodificării cererii la
primul termen de judecata este decăderea.
Formularea „pana la primul termen de judecata la care este legal citat” permite depunerea inclusiv la
termenul respectiv.
Modificarea poate viza orice: părțile, obiectul, cauza cererii și totodată se pot propune și dovezi noi,
necesare pentru susținerea modificării (daca nu a făcut acest lucru prin răspuns la întâmpinare).
Daca se modifica cererea de chemare în judecata de către reclamant, paratului va trebui sa i se comunice
modificarea pentru ca el va avea dreptul sa depună o întâmpinare la cererea astfel cum a fost modificata.
Lui i se va acorda un termen în acest sens, întâmpinarea urmând a fi depusa de către el cu cel puțin 10 zile
înaintea termenului fixat de instanța.
Aceasta întâmpinare nu se va mai comunica reclamantului, el urmând sa o ridice de la dosar.
Termenul care e prevăzut de lege („pana la primul termen la care reclamantul este legal citat”) este un
termen legal imperativ, de ordine privata - ceea ce înseamnă ca oricând în cursul procesului în fata primei
instanțe reclamantul ar putea modifica cererea și peste acest termen, daca va avea acordul expres al
părților. Daca reclamantul modifica cererea după primul termen la care este legal citat și nu obține acordul
celorlalte părți, instanța va putea invoca decăderea (și cererea va rămâne în forma inițială).

Sunt însă prevăzute 4 cazuri în care legea indica faptul ca nu ne aflam în fata unor modificări ale cererii de
chemare în judecata, ceea ce înseamnă ca acestea pot fi făcute în tot cursul procesului în fata primei
instanțe:
i. Când se îndreaptă greșelile materiale cuprinse în cererea de chemare în judecata (nu se aduce
nimic nou, pur și simplu e vorba de corecturi precum diacriticele sau „Ioan/Ion”);
ii. Când reclamantul mărește/micșorează cuantumul obiectului cererii - cere același lucru dar ii
mărește/micșorează cuantumul (acest lucru poate interveni și în urma administrării probelor - de ex. daca
reclamantul spune „solicit plata unor sume de bani de X lei plus dobânzi/penalități și urmează ca la finalul
probatoriului sa se cuantifice penalitățile”, evident cuantificarea lor pe baza unui raport de expertiza depus
în cursul procesului va da dreptul de a le preciza, fără ca acest lucru sa fie o modificare a cererii de chemare
în judecata);
iii. Daca se solicita contravaloarea obiectului cererii pierdut sau pierit în cursul procesului - asta
echivalează cu o înlocuire a obiectului. Rațiunea - tu ai cerut predarea unor bunuri în natura, ele dispar în

98
cursul procesului; ar fi exagerat ca în cazul în care aceste bunuri dispar reclamantul sa trebuiască sa facă un
alt proces și sa nu mai poată modifica cererea în aceasta privința (mai ales ca dispariția de cele mai multe
ori nu este imputabila). Aceasta situație este frecventa în cazul partajelor.
iv. Înlocuirea unei cereri în constatare cu una în realizare sau invers - din acțiune în realizare în una în
constatare - daca cea din urma este și admisibila
Ex. am făcut o acțiune în constatarea dreptului de proprietate bazându-mă pe faptul ca eu stăpânesc bunul
și nu as avea de ce sa-l revendic; pe parcursul procesului pierd posesia; atunci automat îmi voi modifica
cererea în constatare, care nu mai e suficienta, într-o cerere în realizare pentru ca acțiunea în constatare,
chiar daca o câștigam, nu puteam sa o execut și ar fi trebuit sa fac o noua acțiune în realizare;
Aceste 4 cazuri sunt acceptate numai în cursul procesului în fata primei instanțe. Daca vorbim de instanța
de apel, nu mai avem o problema de termen, acolo e o problema ce tine de interdicția ca în apel sa faci
cereri noi sau sa schimbi cauza cererii.

10. ÎNTÂMPINAREA (Art. 205-208)


Este actul specific paratului prin care acesta își prezinta apărările (în fapt și în drept) fata de cererea de
chemare în judecata. De regula întâmpinarea are un caracter obligatoriu (exista și excepții: procedura de
evacuare - art. 1041 (3); cererea de intervenție voluntara - art. 64 (4); asigurarea probelor - art. 360 (3);
ordonanța președințială - art. 999).

Conținutul întâmpinării
- Datele de identificare ale părților;
- Excepțiile pe care paratul le invoca fata de cererea de chemare în judecata;
- Apărările la toate pretențiile și la motivele de fapt și de drept ale cererii de chemare în judecata;
- Probele pe care le propune paratul - toate prevederile legate de cum anume trebuie indicate
probele în cererea de chemare în judecata se aplica și întâmpinării (nr. de exemplare, faptul ca daca ceri
interogatoriul trebuie sa depui în scris întrebările, faptul ca daca ceri martori trebuie sa indici numele și
adresa acestora etc.);
- Semnătura;

Sancțiunea nedepunerii întâmpinării


Nedepunerea întâmpinării atrage ca sancțiune decăderea paratului din dreptul de a mai propune probe și
de a invoca excepții relative; el rămâne în continuare în dreptul de a invoca excepții de ordine publica și
textul (art. 208 (2)) pare sa-i dea dreptul sa invoce chiar și argumente de fapt sau de drept în combaterea
pretențiilor reclamantului. Sigur, el va invoca argumente de fapt și de drept, dar nu mai poate sa le susțină
prin probe.
! - Întâmpinarea este un act care se comunica reclamantului.
La fel ca cererea de chemare în judecata, întâmpinarea se depune în atâtea exemplare câți reclamanți sunt
+ 1 pentru instanța (cu mențiunile de la cererea de chemare în judecata).
Întâmpinarea, fiind un simplu mijloc de apărare pentru parat, nu este supusa taxei judiciare de timbru
(pentru ca paratul nu cere nimic, el doar se apără).

Controversa - Excepția prescripției

99
Art. 2513 / NCC - „Prescripția poate fi opusa numai în prima instanța, prin întâmpinare, sau, în lipsa
invocării, cel mai târziu pana la primul termen de judecata la care părțile sunt legal citate”. Partea cu „cel
mai târziu pana la primul termen” a fost abrogata prin NCPC.
Pot fi administrate peste termen acele probe care nu întârzie judecata? Da, înscrisuri, ele doar se depun.

11. CEREREA RECONVENȚIONALĂ


Este un act procesul specific paratului prin care acesta părăsește poziția lui pasiva și dobândește o poziție
activa în proces, înfățișând pretenții proprii fata de reclamant. Cu alte cuvinte, prin cererea
reconvențională paratul se transforma intr-un veritabil reclamant. De altfel, și denumirea lui în proces se va
schimba pentru ca din „parat” se va numi „parat-reclamant”, iar reclamantul va dobândi poziția de
„reclamant-parat”.
De principiu, cererea reconvențională este facultativa pentru ca nu e neapărat obligatoriu ca paratul sa
urmărească ceva de la reclamant (de principiu el dorește doar sa se respingă cererea reclamantului). Totuși,
sunt situații în care cererea reconvențională este obligatorie daca paratul dorește anumite rezultate:
- Ex. în procesul de divorț legea prevede, la art. 917 / NCPC, ca soțul parat poate sa facă și el cerere
de divorț (adică o cerere reconvențională) cel mai târziu pana la primul termen de judecata la care a fost
legal citat, pentru faptele petrecute înainte de aceasta data. (4) spune ca neintroducerea cererii de către
parat în termenele arătate la alineatele anterioare atrage decăderea soțului parat din dreptul de a mai cere
divorțul pentru acele motive. Daca cererea reclamantului a fost respinsa, soțul parat pate cere divorțul
numai pentru motive aflate ulterior. Cu alte cuvinte daca sunt motive de divorț și din partea paratului iar el
nu face cerere reconvențională, iar reclamantul nu-și dovedește propriile motive de divorț, se va respinge
cererea de desfacere a căsătoriei, iar paratul va rămâne căsătorit, chiar daca el avea la rândul lui motive de
divorț pentru simplul fapt ca nu le-a înfățișat. Nici nu va mai putea sa le invoce ulterior într-o cerere proprie
de divorț, ci numai daca este vorba de motive apărute ulterior acestui moment.

Cine poate face cerere reconvențională și pentru ce motive?


În ceea ce privește persoana care poate face cerere reconvențională aceasta este paratul. În ipoteza de ex.
a unei cereri de intervenție voluntara principala poate face și reclamantul (pentru ca într-o astfel de cerere,
atât paratul cat și reclamantul sunt pârâți vizavi de intervenientul principal). Însă reclamantul nu va putea
face o cerere reconvențională la cererea reconvențională a paratului (în acest caz el va putea sa-și modifice
cererea de chemare în judecata).
Din punctul de vedere al conținutului rezulta ca cererea reconvențională este admisibila atunci când
paratul are pretenții decurgând din același raport juridic sau pretenții strâns legate de raportul juridic din
care decurg pretențiile reclamantului. Cu alte cuvinte nu este obligatoriu ca pretențiile paratului sa decurgă
din același raport juridic din care decurg și pretențiile reclamantului (poate fi așa, dar poate fi și un raport
juridic conex). Cert este ca legiuitorul nu agreează ipoteza în care în cererea reconvențională paratul vine cu
niște pretenții decurgând dintr-un raport juridic care chiar nu are nicio legătură cu raportul juridic din care
decurg pretențiile reclamantului.
Sunt materii în care este necesara identitatea de raport juridic: de ex. în materie arbitrala, cererea
reconvențională se poate face numai daca pretențiile decurg din același raport juridic cu cele ale
reclamantului. Aceasta condiție este impusa de împrejurarea ca pretențiile trebuie sa fie acoperite de
convenția arbitrala, or convenția arbitrala vizează un anumit raport juridic (daca vii cu pretenții din alt
raport juridic nu mai ai acoperire în convenția arbitrala pe baza căreia se face arbitrajul).

100
Categorii de cererii reconvenționale:
- Cele prin care paratul de fapt dorește sa anihileze pretențiile reclamantului, dar fără a dori sa
dobândească ceva de la reclamant (dar vrea sa para mult mai energic deci prin invocarea unei excepții sau a
unei apărări). Ex. reclamantul cere obligarea la plata unei sume de bani și își întemeiază pretențiile pe un
contract, iar paratul, prin cererea reconvențională, solicita anularea acelui contract. În cazul acesta el ar
putea sa solicite anularea pe baza unei excepții (pentru ca NCC permite), dar alege calea mai agresiva - și
mai eficienta pana la urma - a invocării acestei nulități pe cale de cerere reconvențională. Diferența ar fi
următoarea: daca el ar invoca nulitatea doar pe cale de apărare, soluția ar fi de respingere a cererii
principale, dar contractul ar fi rămas valabil în circuitul civil (sigur, nu i-ar putea fi opus paratului pentru
acea obligație, dar în rest terții se vor raporta la contract ca la un contract valabil); daca invoca anularea pe
calea cererii reconvenționale și o obține, nulitatea respectiva va deveni opozabila și pentru ceilalți astfel
încât va elimina contractul nu numai din acest proces, ci din circuitul juridic civil per ansamblu.
- Cele prin care paratul formulează cererea reconvențională pentru a opera compensări - el nu neaga
pretențiile reclamantului, dar tinde, spre ex., ca prin cererea reconvențională sa obțină o suma de bani pe
care reclamantului i-o datora lui. Daca compensația este una legala, el va putea sa invoce lucrul asta și pe
cale de apărare; dar daca compensația este una judiciara are nevoie de o hotărâre judecătorească de
recunoaștere a creanței lui și atunci trebuie în mod obligatoriu sa facă cerere reconvențională.
- Cele prin care paratul tinde pur și simplu sa obțină o prestație de la reclamant diferita de cea pe
care reclamantul o vrea de la el (și în legătură cu care nu ar opera o compensare, dar prin care s-ar putea
comprima timpul procesual). Ex. reclamantul solicita de la parat plata unei sume de bani ca fiind un rest de
preț al unui lucru, iar paratul, pe cale de cerere reconvențională poate sa ceara obligarea reclamantului sa-i
predea bunul. În felul asta paratul nici nu neaga pretențiile reclamantului, dar tinde sa obțină un alt lucru
de la reclamant (care are legătură cu pretenția reclamantului).

Condițiile
Ea trebuie sa îndeplinească aceleași condiții ca și cererea de chemare în judecata (forma este identica cu
cea a cererii de chemare în judecata), cu o mențiune: fiind o cerere incidentala, cererea reconvențională nu
urmează procedura regularizării.

Termenul
Cererea reconvențională se formulează în același termen în care trebuie formulata întâmpinarea atunci
când aceasta este obligatorie, iar daca întâmpinarea nu este obligatorie, cel mai târziu la primul termen.
Trebuie sa avem în vedere și dispozițiile derogatorii ale art. 917 / NCPC din materia divorțului care stabilesc
cu totul alte termene pentru formularea cererii reconvenționale: pentru faptele petrecute pana la primul
termen, cererea reconvențională se face pana la primul termen de judecata; pentru faptele petrecute după
primul termen de judecata se va putea face cerere pana la începerea dezbaterilor asupra fondului în
cererea de divorț făcută de reclamant; în cazul în care motivele s-au ivit după începerea dezbaterilor asupra
fondului la prima instanța și în timp ce judecata primei cereri se afla în apel, cererea paratului va putea fi
făcută direct în instanța de apel (deci la divorț se poate formula cerere reconvențională inclusiv în apel daca
motivele au apărut după începerea dezbaterilor asupra fondului în cererea de divorț a reclamantului).
Neefectuarea cererii reconvenționale în aceste termene atrage sancțiunea decăderii, dar de cele mai multe
ori asta înseamnă ca paratul nu va mai putea sa-și ridice pretențiile în procesul respectiv (însă le va putea
formula pe cale separata - mai puțin în procesul de divorț unde daca paratul nu a invocat anumite motive
pe cale de întâmpinare nu mai poate formula pe cale separata cerere de divorț pentru acele motive;
respingându-se cererea reclamantului căsătoria rămâne valabila).

101
Când reclamantul își modifica cererea de chemare în judecata se va acorda un termen pentru ca paratul sa
poată formula întâmpinare. Acest termen va fi acordat paratului și pentru a formula o eventuala cerere
reconvențională (în interiorul termenului pentru depunerea întâmpinării, paratul va putea depune și o
cerere reconvențională).
Daca se depune cerere reconvențională practic vom avea în procedura de fixare a primului termen o mărire
a duratei (paratul depune nu numai întâmpinare, ci și cerere reconvențională care va trebui comunicata
reclamantului - el trebuie sa depună întâmpinare la cererea reconvențională, iar paratul trebuie sa depună
răspuns la întâmpinare; astfel toate termenele se vor modifica);

În ceea ce privește judecata cererii reconvenționale, ea se judeca de regula împreună cu cererea


principala. Totuși, daca numai cererea principala se afla în stare de judecata, instanța va putea disjunge
cererea reconvențională și va dispune judecarea ei separata.
Se va primi termen la același complet, dar se va forma un dosar nou. Instanța rămâne investita, întrucât
prorogarea de competenta a operat deja.
Sunt și situații în care disjungerea nu este posibila: atunci când legea prevede acest lucru sau daca legătura
dintre cele doua cereri rezulta din natura raporturilor juridice. Ex. daca se face o cerere reconvențională la o
cerere de partaj, iar obiectul cererii reconvenționale este anularea testamentului pe care reclamantul își
întemeiază calitatea de moștenitor - chiar daca anularea testamentului ar putea sa producă o mărire a
duratei procesului fata de cererea principală care presupune doar împărțirea bunurilor (pentru ca anularea
testamentului presupune uneori verificarea consimțământului autorului, ceea ce presupune audieri de
martori, expertize etc.) nu se vor disjunge cele doua cereri pentru ca oricum nu ai cum sa judeci cererea de
partaj pana nu clarifici problema validității testamentului pe care își întemeiază calitatea de moștenitor
reclamantul.

CURSUL 12
MASURILE ASIGURATORII ȘI PROVIZORII
 Sechestrul asigurator
 Poprirea asiguratorie
 Sechestrul judiciar

Distincția fata de masurile conservatorii:


Masurile conservatorii reprezintă un gen: intra nu numai cele asiguratorii, ci și acțiunea pauliana sau
opoziția creditorilor, notarea în CF a unui litigiu, adică aspecte ce exced masurilor asiguratorii propriu-zise.
Masurile asiguratorii se disting de cele conservatorii prin faptul ca au un caracter mult mai radical mai
brutal. Masurile asiguratorii sunt mai energice, fie pentru a indisponibiliza bunurile pana atunci când se
termina procesului, fie pentru indisponibilizarea averii debitorului pentru a avea ce sa execuți în caz de
câștig, pentru a-ti asigura deplinul succes. Cele conservatorii tind la protejarea unui drept prin, spre ex.,
deschiderea unor mijloace procedurale (acțiunea pauliana) sau prin aducerea la cunoștința terților o
notarea în cartea funciara, fără ca aceasta sa producă un efect asupra bunului în sine.

Distincția fata de masurile provizorii:


În terminologia generala, masurile provizorii cuprind masurile asiguratorii, dar mai presupun și altele cu
caracter procedural:

102
- Ex. atunci când soliciți administrarea unor probe înainte de începerea procesului. E posibil sa
dispară înainte sa se ajungă la administrarea ei. Nu e o măsură asiguratorie propriu-zisa, dar e o măsură
provizorie - se va vedea daca proba va fi sau nu utila sau daca va fi relevanta. În prima faza se asigura
existenta ei, deci aceasta este o măsură provizorie
- Ex. ordonanța președințială presupune masuri cu caracter vremelnic pentru a nu se prejudicia prin
întârziere.

A. Sechestrul asigurator
Sechestrul asigurător constă în indisponibilizarea bunurilor mobile sau/și imobile urmăribile ale debitorului
aflate în posesia acestuia sau a unui terț în scopul valorificării lor în momentul în care creditorul unei sume
de bani va obține un titlu executoriu.
Ex. cineva pretinde de la altcineva o suma de bani: nu avem cu titlu executoriu. Daca ar avea ar cere direct
executare silita. Deci se afla în procedura pentru obținerea titlului și își face griji ca pana la obținerea titlului
executoriu se va diminua patrimoniul debitorului sau.
Bunurile neurmăribile - Art. 726, 727 / NCPC.

Art. 953 - Condiții de înființare:


1. Creditorul invoca un act scris la baza creanței lui: nu act autentic, daca e autentic ar putea sa
execute direct, ar fi titlu executoriu, iar creanța este exigibila. Instanța îl poate obliga la plata unei cauțiuni,
al cărei cuantum va fi stabilit de către instanța. Cauțiunea nu este obligatorie (poate fi obligat la plata unei
cauțiuni, instanța decide). Însă, în practica mai mereu se aplica cauțiune. Cuantumul se fixează de instanța.
Totuși, la art. 1057 se prevede:
- cauțiunea nu va reprezenta mai mult de 20 %, daca legea nu prevede altfel (în materia sechestrului
asigurator clar e evaluabil, deci cauțiunea nu va reprezenta mai ai mult de 20%.),
- daca obiectul nu e evaluabil, cauțiunea nu va reprezenta mai mult de 10.000 lei.

2. Când creanța nu este constata prin înscris: Ex. în cazul răspunderii delictuale sau în cazul unui
contract făcut verbal și pe care reclamantul spera sa îl dovedească prin alte mijloace, iar creanța este
exigibila și e necesara dovedirea intentării acțiunii de fond. În acest caz cauțiunea este obligatorie și
cuantumul ei este de 50% din valoarea creanței pretinse. Instanța nu mai are dreptul de apreciere și exista
și cuantum mai mare: diferența e data de credibilitatea creditorului care are un înscris și unul care nu are.

Scopul cauțiunii este acela de a-i crea debitorului constrâns patrimonial prin măsura de indisponibilizare,
confortul necesar pentru ipoteza în care daca câștigă procesul, sa aibă din ce sa se despăgubească debitorul
lezat prin mas de indisponibilizare.

3. Când creanța este constata prin act scris, dar nu este exigibila, este necesara dovedirea intentării
acțiunii de fond, dar și depunerea unei cauțiuni obligatorii, în cuantumul fixat de instanța. Aici debitorul
trebuie sa se afle într-o serie de ipoteze care permit formularea unei cereri de sechestru asigurator:
- debitorul a micșorat prin fapta sa asigurările date creditorului;
- debitorul nu a dat asigurările promise;
- este pericol ca debitorul sa se sustragă de la urmărire;
- este pericol ca debitorul sa își ascundă ori sa-și risipească averea.
Potrivit NCPC, aceste cazuri sunt cazuri de decădere din beneficiul termenului acordat.

103
Ipoteza este următoarea: debitorul are creanță cu scadenta, dar face una din aceste fapte care, în realitate,
reprezintă motive serioase pentru decăderea lui din beneficiul termenului și se considera ca acea creanță
ajuns la scadență. Reclamantul face cerere, paratul va invoca excepția prematurității, iar reclamantul va
arata ca paratul a fost decăzut prin una dintre aceste fapte. Numai ca pana se vor dovedi toate astea, cat
durează procesul, trebuie sa se adopte o măsură asiguratorie. Pana la termen când s-ar admite, s-ar putea
sa nu mai aibă ce executa.
Aceasta înseamnă ca judecătorul din acțiunea în măsura asiguratorie va analiza doar intr-un mod urgent și
nu aprofundat aceste ipoteze. Judecător de fond va fi cel care va stabili faptele. Judecătorul din cererea de
măsură asiguratorie verifica doar daca e credibil, doar pipăie.
! - Daca judecătorul din măsura asiguratorie va analiza greșit, iar judecătorul de fond admite excepția de
prematurității, masurile asiguratorii se vor desființa.

Art. 954 - Procedura de soluționare:


Cererea de sechestru este o cerere incidentala și se va judeca de către instanța care judeca cauza pe fond,
în prima instanța. Se poate face cerere de sechestru și în apel, și în recurs - tot prima instanța judeca, nu
instanța de apel sau de recurs.
Prin cererea de sechestru nu se individualizează bunurile, vor fi individualizate de executorul judecătoresc
în procedura de executare a încheierii de sechestru.
Analiza cererii:
- De urgenta
- În camera de consiliu
- Fără citarea părților
- Se pronunță o încheiere executorie (apelul nu suspenda executarea)
Prin aceasta încheiere se stabilește suma pana la care se încuviințează sechestrul și, daca e cazul, și
cuantumul cauțiunii și termenul în care acesta trebuie depusa. Încheierea prin care se soluționează se
comunica de îndată creditorului, iar debitorului i se comunica de către executor, odată cu luarea măsurii
(când vine cu sigiliul).
Cai de atac - apel, în 5 zile de la comunicare la instanța superioara. Daca instanța care s-a pronunțat este
curtea de apel (când e instanța de fond), calea de atac e recursul. Se judeca de urgenta, cu citare, în termen
scurt, apelul nu e suspensiv de executare. ! - Comunicarea se face diferit.

În privința executării se aplica regulile de la executarea silita, în mod corespunzător, numai cele care sunt
compatibile - art. 955. În cazul bunurilor mobile, executorul se va deplasa, în cel mai scurt timp posibil, la
locul unde se află bunurile asupra cărora se va aplica sechestrul. Executorul judecătoresc va aplica
sechestrul asupra bunurilor urmăribile numai în măsura necesară realizării creanței. În toate cazurile,
sechestrul asigurător se va aplica fără somație ori înștiințare prealabilă a debitorului.
Împotriva modului de aducere la îndeplinire a măsurii sechestrului cel interesat va putea face contestație la
executare.

Desființarea (art. 956) - daca nu se depune cauțiunea în termenul fixat de instanța, atrage desființarea de
drept a sechestrului asigurator. Se constata prin încheiere definitiva, data fără citare.

Art. 957 - Ridicarea sechestrul asigurator:

104
Ca regula, sechestrul se ridica când rămâne definitiva hotărârea de fond se respingere, anulare, perimare,
renunțare. Practic orice hotărâre prin care acțiunea de fond în genere nu are succes. Asupra acesteia se
pronunță instanța prin încheiere definitiva, data fără citare.
Un caz special de ridicare: atunci când, pana la soluționarea acțiunii de fond, debitorul oferă garanții
îndestulătoare și cere ridicarea sechestrului de pe bunurile pe care a fost aplica și strămutarea lui pe
bunurile pe care le oferă. Vizează orice bun prin care s-ar putea satisface creanță Ex. debitorul spune ca
vreau sa vândă bunul sechestrat și poate da altul în schimb, chiar mai valoros.
Aceasta cerere se judeca în camera de consiliu, de urgenta, cu citarea în termen scurt părților (pentru ca
creditorul sa poată ridica probleme legate de valoare etc). Se pronunță o încheiere ce poate fi atacata cu
apelul, în 5 zile de la pronunțare, de urgenta, cu citarea părților, iar termenul de apel este suspensiv de
executare. Daca, de exemplu, garanția nu este una îndestulătoare și creditorul chiar asta invoca, nu ar fi
normal ca el sa fie prejudiciat.

Valorificarea bunurilor sechestrate se realizează numai după obținerea hotărârii executorii (art. 958). În
cazul imobilelor, încheierea de sechestru se notează în CF. Orice vânzare devine inopozabila creditorului. Se
notează și în cazul bunurilor bunurile mobile care au registre de publicitate.

B. Poprirea asiguratorie
Poprirea asiguratorie se poate înființa asupra sumelor de bani, titlurilor de valoare sau altor bunuri mobile
incorporale urmăribile datorate debitorului de o a treia persoană sau pe care aceasta i le va datora în viitor
în temeiul unor raporturi juridice existente, în condițiile stabilite la art. 953.
Condițiile de la sechestru se aplica și aici.

Art. 953 - Condiții de înființare:


Se aplica și regulile de la sechestru privind executarea, desființarea și ridicarea popririi (Art. 954-959), cu
următoarea mențiune - diferă obiectul și părțile.
În ceea ce privește părțile, exista debitor, creditor și terț poprit (un debitor al debitorului). Creditorul ii cere
terțului poprit sa nu ii plătească aceste sume de bani sau aceste alte bunuri debitorului și sa le
indisponibilizeze în mâinile lui, pana se va clarifica daca exista sau nu o creanță contra debitorului.
În ce privește sumele datorate în viitor, este permisa poprirea, daca ele sunt datorate în baza unor
raporturi juridice existente.
Ex. Cont bancar pe zero, dar poate fi poprit pentru ca e posibil sa alimenteze. Ex. poprești sumele pe care
chiriașul le datorează proprietarului. Deocamdată datorează doar chiria pe luna respectiva, dar poate fi
făcută și pentru lunile următoare pentru ca raportul juridic dintre locator și locatar exista în continuare.
Reguli aplicabile (art. 970) - Executorul trimite la toate băncile și una dintre bănci ca spune ca ea are
conturile debitorului, pentru ca creditorul nu are de unde sa știe la ce bănci are debitorul cont.

C. Sechestrul judiciar
Sechestrul judiciar constă în indisponibilizarea bunurilor ce formează obiectul litigiului sau, în condițiile
legii, a altor bunuri, prin încredințarea pazei acestora unui administrator-sechestru desemnat potrivit art.
976.

105
 indisponibilizarea unor bunuri mobile și imobile, dar care fac obiectul litigiului (la cel asigurator nu
ne interesa ce bunuri).
 în condițiile legii și alte bunuri.
 prin încredințarea pazei acestora unui administrator-sechestru, desemnat potrivit art. 976.

Art. 973 - Condiții de înființare:


1. Existenta unui proces: acțiune privitoare la proprietate sau alt drept real (acțiune reala în general),
acțiune posesorie, acțiune privind folosința sau administrarea unui bun proprietate comuna.
2. Aceasta măsură sa fie necesara pentru conservarea dreptului respectiv. Doctrina: nu se adopta în
toate cazurile, numai atunci când exista îngrijorări temeinice potrivit cărora daca nu s-ar adopta măsura,
bunul ar fi înstrăinat ori distrus. Trebuie sa se dovedească pericolul de înstrăinare.
! - Se poate adopta măsura chiar fără a exista un proces - Art. 973 (2).
- asupra unui bun pe care debitorul îl oferă pentru liberarea sa (garanție, promisiune de garanție);
- asupra unui bun cu privire la care are motive temeinice sa se teama ca va fi sustras, distrus ori
alterat de posesorul sau actual;
- asupra unor bunuri mobile care alcătuiesc garanția creditorului, când acesta învederează
insolvabilitatea creditorului sau ori când are motive temeinice de bănuială ca debitorul se sustrage de la
eventuala urmărire silita ori sa se teama de sustrageri sau deteriorări.
În aceste 3 cazuri, partea care a obținut sechestrul este obligata sa introducă acțiunea la instanța
competenta, sa inițieze demersurile pentru constituirea tribunalului arbitrar sau sa solicite punerea în
executare a titlului executoriu, intr-un termen de cel mult 20 de zile de la data încuviințării măsurii
asiguratorii. Aceasta, pentru a nu-l obliga pe celălalt sa introducă acțiune de fond sau pentru a nu se
transforma într-o măsură definitiva. Ex. teren-revendicare: blochezi terenul și nu mai faci acțiune în
revendicare. Posesorul ar trebui sa facă acțiune sa se dovedească ca reclamantul nu e proprietar.
Trecerea termenului atrage desființarea de drept a sechestrului. Se constata prin încheiere definitiva, fără
citare.

Art. 975 - Procedura de înființare:


Procedura de înființare se judeca de urgenta, cu citarea părților, NU în camera de consiliu. Și aici instanța
poate sa-l oblige (posibilitate) la plata unei cauțiuni și apreciază și cuantumul, în limita aceea de 20% /
10.000 lei. Împotriva încheierii se face apel, în 5 zile de la pronunțare, la instanța ierarhic superioara.
Prin încheierea de admitere a sechestrului judiciar se desemnează administratorul-sechestrul, paznicul
bunului. Acesta va fi desemnat conform art. 976 (1). De principiu, acesta poate fi chiar deținătorul bunului,
dar i se va aduce la cunoștința ca poate răspunde inclusiv penal daca le scoate de sub sechestru. Nu e
aceasta o regula, se poate desemna altul de la început sau se poate desemna altul după ce acesta le
sustrage.
Atribuțiile administratorului-sechestru - Art. 976 (2):
Administratorul-sechestru va putea face toate actele de conservare și administrare, va încasa orice venituri
și sume datorate și va putea plăti datorii cu caracter curent, precum și pe cele constatate prin titlu
executoriu. De asemenea, cu autorizarea prealabilă a instanței care l-a numit, administratorul-sechestru va
putea să înstrăineze bunul în cazul în care acesta nu poate fi conservat sau dacă, dintr-un alt motiv, măsura
înstrăinării este vădit necesară și, dacă a fost în prealabil autorizat, el va putea sta în judecată în numele
părților litigante cu privire la bunul pus sub sechestru.

106
 Cu autorizarea prealabila a instanței poate sa le înstrăineze. NU este vorba despre bunuri
perisabile, ele nu pot forma obiectul sechestrului deoarece sunt fungibile.
 Se poate înstrăina o mașină, spre exemplu.
 Administratorul-sechestru poate sta în proces cu încuviințarea instanței: reprezentare judiciara.
Conform art. 976 (3), în cazuri urgente instanța ar putea numi prin încheiere definitiva și fără citare un
administrator provizoriu, pana la soluționarea cererii de sechestru.

CITAREA
Este obligatorie și se verifică de instanța, din oficiu. Sancțiunea nerespectării obligației de citare este
nulitatea. Când citarea nu este obligatorie, trebuie sa fie prevăzut expres.

Termenul în cunoștința - din faptul ca părțile se citează, nu trebuie înțeles ca instanța va cita părțile la
fiecare termen. Exista ficțiunea termenului în cunoștința, care se bazează pe ideea ca o parte, odată ce a
luat cunoștința de un termen și este clar acest lucru, nu mai e citata ulterior.
Se presupune ca se interesează singura. În NCPC exista și obligația de a te interesa de proces, de a te
interesa de desfășurarea procesul intr-un termen mai alert, deci aceasta ficțiune are acoperire. Nu se
deroga de la principiul dreptului la apărare și nici de principiul contradictorialității.
Exista trei ipoteze de termen în cunoștința, prevăzute la art. 229. Au termen în cunoștința:
- partea care a depus personal sau prin mandatar cererea și a luat termenul în cunoștința. Nu prea
exista aceasta posibilitate, completul da el termen, după repartizarea pe complet etc.
- partea care a fost prezenta la termen, personal sau prin reprezentant, chiar daca nu era
împuternicit.
- partea care ia personal sau prin reprezentant legal ori convențional citația pentru un termen de
judecata.
Citația se poate lăsa și la alții, la cutia poștală. În acest caz, este legal îndeplinită procedura, dar nu au
termen în cunoștința. Termenul este considerat în cunoștința "în tot cursul" procesului, cu excepția
cazurilor 1-5 prevăzute la art. 229 (2). Toate acestea au la baza ideea ca partea care e prezumata a ști
termene, va trebui totuși citata, legiuitorul apreciază ca nu e suficienta aceasta prezumție de cunoaștere a
tuturor termenelor.
1. în cazul reluării judecății, după ce a fost suspendată - partea nu știe când se reia.
2. în cazul când procesul se repune pe rol - a rămas în pronunțare și își da seama ca nu a administrat o
proba sau nu se realizează unanimitatea la completul de 2 și se formează complet de divergenta.
3. când partea este chemată la interogatoriu, în afară de cazul în care a fost prezentă la încuviințarea
lui, când s-a stabilit și termenul pentru luarea acestuia - exista o consecință mai grava daca lipsește la
interogatoriu, ca recunoaște pretențiile părții adverse.
Se citează chiar daca are termen în cunoștința, cu excepția când are termenul în cunoștința acela la care s-a
luat măsura interogatoriului.
4. când, pentru motive temeinice, instanța a dispus ca partea să fie citată la fiecare termen - ca sa
încerce sa împace părțile.
5. în cazul în care instanța de apel sau de recurs fixează termen pentru rejudecarea fondului
procesului după anularea hotărârii primei instanțe sau după casarea cu reținere.
! - Nu se aplica termenul în cunoștința niciodată militarilor încazarmați și deținuților. Aceștia sunt citați la
fiecare termen, au nevoie de dovada ca sa poată pleca de acolo, au nevoie de citație.

107
Termenul acesta poate fi schimbat numai pentru motive temeinice, le cerere sau din oficiu , de către
completul investit.

Cuprinsul citației:
Citația va cuprinde:
a. denumirea instanței, sediul ei și, când este cazul, alt loc decât sediul instanței unde urmează să se
desfășoare judecarea procesului;
b. data emiterii citației;
c. numărul dosarului;
d. anul, luna, ziua și ora înfățișării;
e. numele și prenumele sau denumirea, după caz, ale/a celui citat, precum și locul unde se citează;
f. calitatea celui citat;
g. numele și prenumele sau denumirea, după caz, ale/a părții potrivnice și obiectul cererii;
h. indicarea, dacă este cazul, a taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar datorate de cel citat;
i. mențiunea că, prin înmânarea citației, sub semnătură de primire, personal ori prin reprezentant legal
sau convențional ori prin funcționarul sau persoana însărcinată cu primirea corespondenței pentru un
termen de judecată, cel citat este considerat că are în cunoștință și termenele de judecată ulterioare
aceluia pentru care citația i-a fost înmânată;
j. alte mențiuni prevăzute de lege sau stabilite de instanță;
k. ștampila instanței și semnătura grefierului.
În citație se menționează, când este cazul, orice date necesare pentru stabilirea adresei celui citat, precum
și dacă citarea se face cu chemarea la interogatoriu sau dacă cel citat este obligat să prezinte anumite
înscrisuri ori dacă i se comunică odată cu citația alte acte de procedură. În cazurile în care întâmpinarea nu
este obligatorie, în citație se va menționa obligația pârâtului de a-și pregăti apărarea pentru primul termen
de judecată, propunând probele de care înțelege să se folosească, sub sancțiunea prevăzută de lege, care
va fi indicată expres.
Citația trebuie sa cuprindă, în mod obligatoriu denumirea instanței, sediul, numărul de dosar, anul, luna,
ziua și ora înfățișării, numele sau denumirea celui citat, locul unde se citează, stampila instanței și
semnătura grefierului, sub sancțiunea nulității. Nulitățile de la lit. a), c), d), e), k) sunt nulități exprese, iar
restul virtuale.

Comunicarea citațiilor se face prin agent procedural al instanței sau prin salariat al ei. Daca acest lucru nu
este posibil, comunicarea se face prin posta, cu scrisoare de confirmare și conținut declarat în plic închis de
va purta mențiunea: PENTRU JUSTIȚIE. A SE ÎNMÂNA CU PRIORITATE. În practica e invers: majoritatea se
comunica prin posta și agentul procedural e folosit numai în cazuri urgente.
Exista și posibilitatea comunicării directe intre părți a actelor de procedura (art. 160), dar aceasta
prevedere vizează numai acte care provin de la părți, nu acte care privind de la instanța.
Art. 155 - Locul citarii:
Citarea prin publicitate se face la ușa instanței, portalul instanței, la ultimul domiciliu cunoscut, iar daca se
apreciază necesar și, în MOF și intr-un ziar de larga circulație. Pentru cel citat prin publicitate se numește și
un curator. Procedura de comunicare se va considera îndeplinita în a 15-a zi de la publicarea citației. Daca
cel care a solicitata citarea prin publicitate știa domiciliul real al părții, se vor desființa toate actele
îndeplinite cat timp a fost citat prin publicitate și i se va aplica și o amenda judiciara.
Ex. schimbarea domiciliului neanunțat nu e opozabila în dreptul civil. În procesual prevalează totuși
domiciliul real, nu ar fi ok sa spunem ca e treaba ei ca nu și-a anunțat noul domiciliu. Ex. foștii soți, dintre

108
care unul pleacă, iar soțul rămas acasă nu-i cunoaște noul domiciliul. Cu toate acestea, se poate dovedi ca
știa, daca i-a dus copii sa-i vadă.

Art. 158 - Alegerea de domiciliu:


Nu întotdeauna domiciliul civil este și domiciliul procesual. Acesta din urma poate fi domiciliul
mandatarului, sediul profesional al avocatului. Astfel, trebuie sa se indice și persoana însărcinată cu prim
actelor de procedura. Poate alege și sa fie comunicata la căsuța poștală.
Daca partea își schimba domiciliul în cursul procesului, este obligata sa înștiințeze atât partea adversa cat și
instanța. Altfel, se va considera ca are domiciliul neschimbat și toate actele făcute la vechiul domiciliul sunt
considerate a fi valabile.

Termenul pentru înmânarea citației este de 5 zile și poate fi redus și la 24 de ore pentru procedurile
urgente.
Dacă partea prezentă în instanță, personal sau prin reprezentant, nu a primit citația sau a primit-o într-un
termen mai scurt decât cel prevăzut la art. 159 ori există o altă cauză de nulitate privind citația sau
procedura de înmânare a acesteia, procesul se amână, la cererea părții interesate.
Orice neregularitate cu privire la citare nu va mai fi luată în considerare în cazul în care, potrivit alin. (1), nu
s-a cerut amânarea procesului, precum și în cazul în care partea lipsă la termenul la care s-a produs
neregularitatea nu a invocat-o la termenul următor producerii ei, dacă la acest termen ea a fost prezentă
sau legal citată.
! - În lipsa părții nelegal citate, neregularitatea privind procedura de citare a acesteia poate fi invocată și de
celelalte părți ori din oficiu, însă numai la termenul la care ea s-a produs.

109