MASTER ȘTIINTE PENALE

VIOLAREA VIEȚII PRIVATE

Art. 226 Noul Cod penal

În art. 226 NCP se reglementează o infracțiune nouă, respectiv violarea vieții private,
având următorul continut:
Alin. (1) Atingerea adusa vietii private, fără drept, prin fotografierea, captarea sau
înregistrarea de imagini, ascultarea cu mijloace tehnice sau înregistrarea audio a unei persoane
aflate într-o locuinta sau încăpere ori dependință tinând de aceasta sau a unei convorbiri private se
pedepseste cu închisoare de la o luna la 6 luni sau cu amenda.
Alin. (2) Divulgarea, difuzarea, prezentarea sau transmiterea, fara drept, a sunetelor,
convorbirilor ori a imaginilor prevazute în alin.(1) catre o alta persoana sau catre public, se
pedepseste cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amenda.
Alin. (3) Actiunea penala se pune în miscare la plângerea prealabila a persoanei vatamate.
Alin.(4) Nu constituie infractiune fapta savârsita:
a) de catre cel care a participat la întâlnirea cu persoana vatamata în cadrul careia au fost
surprinse sunetele, convorbirile sau imaginile, daca justifica un interes legitim;
b) daca persoana vatamata a actionat explicit cu intentia de a fi vazuta ori auzita de
faptuitor;
c) daca făptuitorul surprinde săvârsirea unei infractiuni sau contribuie la dovedirea
săvârsirii unei infractiuni;
d) daca surprinde fapte de interes public, care au semnificatie pentru viata comunitatii si a
caror divulgare prezinta avantaje publice mai mari decât prejudiciul produs persoanei vatamate.
Alin. (5) Plasarea, fara drept, de mijloace tehnice de înregistrare audio sau video, în scopul
savârsirii faptelor prevazute în alin. (1) si alin. (2), se pedepsește cu închisoarea de la unu la 5 ani.
În expunerea de motive a Noului Cod penal, s-a arătat că această reglementare era
necesară pentru a întregi cadrul protecţiei penale a valorilor garantate de art. 8 din Convenţia
Europeană a Drepturilor Omului, fiind concepută de aşa manieră încât să nu pună obstacole în
calea exercitării de către presă a rolului său într-o societate democratică şi îşi găseşte
corespondent în majoritatea codurilor penale europene actuale (art. 226-1 C.pen. francez, art.
197 C.pen. spaniol, art. 192 C.pen. portughez, art. 615bis C.pen. italian, art. 179bis-
179quinuies C.pen. elveţian, cap. 24 secţ. 5-8 C.pen. finlandez etc.).1
Se impunea o atare reglementare, întrucât atingerile aduse intimităţii persoanei se pot
înfăţişa nu numai ca violări ale secretului corespondenţei, a comunicărilor, a convorbirilor
fapte la care se limitează reglementarea penală română în vigoare, dar şi ca imixtiuni abuzive
de la distanţă în viaţa intimă a persoanei, prin captarea de la distanţă de imagini, sunete legate
de viaţa personală a celui vizat, prin înregistrarea de la distanţă a convorbirilor purtate, prin
obţinerea de fotografii din locurile private, care ar putea dezvălui manifestări intime ale
persoanei. De altfel, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a decis că „chiar în absența
oricărei ingerințe directe a autorităților publice”, imperativul de a asigura exercitarea efectivă
a drepturilor și libertăților garantate de Convenție impus de dispozițiile primului articol al
acesteia poate să implice anumite obligații pozitive în sarcina statelor, printre care și
obligația de a adopta măsuri care să conducă la protejarea drepturilor prevăzute de art. 8,
chiar dacă este vorba despre raporturi între particulari.2
S-a exprimat si opinia potrivit căreia o atare reglementare nu apare ca necesară,
întrucât fapta incriminată poate constitui delict civil, conform Noului Cod civil, iar
transformarea acestora în infracțiuni permite iniţierea de dosare penale împotriva ziariştilor şi
1
Expunere motive – Noul Cod penal p.40, www.just.ro
2
C.Bârsan – Convenția Europeană a Drepturilor Omului, editia a II-a, vol. I, p. 696
supunerea acestora unor numeroase anchete penale sub pretextul violării vieţii private, care vor
duce, în cele din urmă, la inhibarea, intimidarea ziariştilor. S-a apreciat că prevederea acestor
fapte ca delicte civile, iar nu ca infracţiuni, este suficientă pentru a asigura echilibrul necesar într-
o societate democratică între dreptul la viaţă privată şi dreptul la libera exprimare, în special când
în discuţie este presa3.
În Noul cod civil, în art. 71, intitulat „Dreptul la viată privată” că orice persoană are
dreptul la respectarea vieţii sale private (alin. 1), că nimeni nu poate fi supus vreunor
imixtiuni în viaţa intimă, personală sau de familie, nici în domiciliul, reşedinţa sau
corespondenţa sa, fără consimţământul său ori fără respectarea limitelor prevăzute la art. 75
(alin. 2) și că este interzisă utilizarea, în orice mod, a corespondenţei, manuscriselor sau a
altor documente personale, precum şi a informaţiilor din viaţa privată a unei persoane, fără
acordul acesteia ori fără respectarea limitelor prevăzute la art. 75 (alin.3).
Art. 74 din Noul Cod civil prevede că sub rezerva aplicării dispoziţiilor art. 75, pot fi
considerate ca atingeri aduse vieţii private
a) intrarea sau rămânerea fără drept în locuinţă sau luarea din aceasta a oricărui obiect fără acordul
celui care o ocupă în mod legal;
b) interceptarea fără drept a unei convorbiri private, săvârşită prin orice mijloace tehnice, sau
utilizarea, în cunoştinţă de cauză, a unei asemenea interceptări;
c) captarea ori utilizarea imaginii sau a vocii unei persoane aflate într-un spaţiu privat, fără acordul
acesteia;
d) difuzarea de imagini care prezintă interioare ale unui spaţiu privat, fără acordul celui care îl ocupă
în mod legal;
e) ţinerea vieţii private sub observaţie, prin orice mijloace, în afară de cazurile prevăzute expres de
lege;
f) difuzarea de ştiri, dezbateri, anchete sau de reportaje scrise ori audiovizuale privind viaţa intimă,
personală sau de familie, fără acordul persoanei în cauză;
g) difuzarea de materiale conţinând imagini privind o persoană aflată la tratament în unităţile de
asistenţă medicală, precum şi a datelor cu caracter personal privind starea de sănătate, problemele de
diagnostic, prognostic, tratament, circumstanţe în legătură cu boala şi cu alte diverse fapte, inclusiv rezultatul
autopsiei, fără acordul persoanei în cauză, iar în cazul în care aceasta este decedată, fără acordul familiei sau
al persoanelor îndreptăţite;
h) utilizarea, cu rea-credinţă, a numelui, imaginii, vocii sau asemănării cu o altă persoană;
i) difuzarea sau utilizarea corespondenţei, manuscriselor ori a altor documente personale, inclusiv a
datelor privind domiciliul, reşedinţa, precum şi numerele de telefon ale unei persoane sau ale membrilor
familiei sale, fără acordul persoanei căreia acestea îi aparţin sau care, după caz, are dreptul de a dispune de
ele.
Protecția oferită de Noul Cod civil are un domeniu de aplicare mai larg decât
domeniul de aplicare al art. 226 NCP, în cazul mijloacelor de informare mass-media fiind
reglementată în art. 75 o prezumție de consimțământ 4, însă se impunea si protectia penală,
atunci cand există un pericol social mai ridicat.

A. Obiectul infracțiunii
Obiectul juridic special în constituie relațiile sociale a căror normală existență și
dezvoltare sunt condiționate de respectarea vieții private a persoanei.
Obiect material nu are. Mijloacele tehnice folosite la realizarea infracțiunii sau
suportul tehnic pe care s-a înregistrat, interceptat (ex. CD-ul) nu pot fi considerate obiect
material, ci bunuri care au fost folosite la săvârșirea infracțiunii sau produse prin săvârșirea
infracțiunii, față de împrejurarea că obiectul material al unei infracțiuni este lucrul/ființa
vătămată sau pusă în pericol în mod nemijlocit prin acțiunea prevăzută de norma de incrimare.

3
Comentariile APADOR-CH cu privire la proiectul de cod penal din 19 mai 2009 p.4
4
Art. 76 din Noul cod civil. Prezumţia de consimţământ. Când însuşi cel la care se referă o informaţie sau un
material le pune la dispoziţia unei persoane fizice ori persoane juridice despre care are cunoştinţă că îşi
desfăşoară activitatea în domeniul informării publicului, consimţământul pentru utilizarea acestora este
prezumat, nefiind necesar un acord scris.
 B. Subiecții infracțiunii
Subiectul activ poate fi orice persoană fizică responsabilă penal, precum și o persoană
juridică, în cazul în care infracțiunea este săvârșită în realizarea obiectului de activitate sau în
interesul ori în numele persoanei juridice (art. 135 alin. 1 și 3 NCP). Poate fi inclusiv
proprietarul sau cel care locuieste în acel imobil, atunci când persoana vătamată se află în
locuința acestuia, având în vedere că textul nu prevede expres că infracțiunea s-ar comite
numai în cazul în care ar fi vorba despre locuința, încăperea sau dependința părții vătămate.
În situatia în care fapta priveste o convorbire privata, aceasta poate avea loc chiar într-
un loc public, subiect activ al infractiunii putând fi participantul la acea convorbire sau o terta
persoana.
Participația este posibilă sub toate formele sale (coautorat, instigare, complicitate).
Subiect pasiv poate fi orice persoană fizică a cărei intimitate a fost lezată prin folosirea
mijloacelor tehnice de interceptare, de date, sunete, informații sau imagini

1. FORMA DE BAZĂ A INFRACȚIUNII

Primul alineat incrimineaza actiunea de a înregistra prin orice mijloace tehnice imagini
sau convorbiri ale unei persoane, fără drept:
Latura obiectivă
Elementul material constă în acțiunea de: fotografiere; captare sau înregistrare de
imagini; ascultare cu mijloace tehnice; înregistrare audio. Mijloacele de interceptare pot fi
foarte variate, de la simple microfoane până la dispozitive complicate, aparate de fotografiat
cu obiective speciale sau camere de filmat.
Pentru a constitui element material al acestei infracțiuni, acțiunea sa îndeplinească
două condiții:
-subiectul pasiv al infracțiunii sa se afle într-o locuință, încăpere sau dependință tinând
de aceasta sau convorbirea ascultată sau înregistrată să fie privată (condiție alternativă).
Esențial pentru existența infracțiunii este ca interceptarea să se facă de la distanță, iar nu prin
pătrunderea în locuința, încăperea, dependința sau locul împrejmuit ținând de acestea, în acest
din urmă caz aflându-ne în prezența infracțiunii de violare de domiciliu 5, săvârșită în concurs
real cu infracțiunea de violare a vieții private.
- să fie efectuată fără drept, ceea ce presupune lipsa consimtământului persoanei
vătămate (consimțământul nu se prezumă) sau lipsa unei baze legale care să legitimeze
acțiunea (de ex. o autorizație emisă în baza art. 91 1 și urm. C.p.p.). De asemenea, nu
presupune plasarea mijloacelor tehnice, ci folosirea acestora de autor.
Urmarea imediată constă în producerea unei atingeri adusă vieții private a unei
persoane.
Legătura de cauzalitate trebuie dovedită.
Sub aspectul laturii subiective, forma de vinovăție care se cere este intenția directă.
Nu interesează mobilul sau scopul cu care a fost săvârșită activitatea infracțională, acestea
putând fi avute în vedere de instanță la individualizarea pedepsei.
În cazul în care se săvârșește la diferite intervale de timp, poate fi reținută forma
continuată, dacă sunt îndeplinite și celelalte condiții.

2. VARIANTA DERIVATĂ A FORMEI DE BAZĂ

În alineatul 2 al art. 226 NCP, legiuitorul a incriminat o altă infracțiune 6 , variantă
derivată a formei de bază, respectiv divulgarea, difuzarea sau transmiterea, fără drept, a
5
Alexandru Boroi - Drept penal. Partea specială conform Noului Cod penal – p. 145
6
Nu poate fi vorba de infracțiune agravată, având în vedere definiția dată conținutului agravat al
infracțiunii: conținutul de bază al infracțiunii, precum și unul au mai multe elemente cirucmstanțiale agravante –
Mihail Udroiu , Drept penal, p. 27. În susținerea acestei idei se poate face o analogie cu falsificarea de monedă
sau alte valori care prevede forma de bază la art. 282 alin. 1 și forma derivată la alin. 282 alin. 2 C.p.
sunetelor convorbirilor sau imaginilor prevăzute în alin. 1, către o altă persoană sau către
public, pedeapsa prevăzută fiind închisoarea de la 3 luni la 2 ani sau amenda.
În această formă, sub aspectul laturii obiective, elementul material constă în acțiunea
de divulgarea, difuzare, prezentare sau transmiterea sunetelor, convorbirilor sau imaginilor
obținute fără drept, în situația prevăzută de alin. 1.
Această faptă nu poate fi săvârșită prin inacțiune, astfel cum rezultă din textul legal.
Divulgarea poate avea în orice mod, inclusiv verbal fără ca imaginile sau sunetele să
fie prezentate efectiv persoanei receptoare.
Difuzarea presupune răspândirea, propagarea unei stiri, ideei, etc, prin presă, prin
radio, internet a acelor înregistrări efectuate fără drept în condițiile alin.1.
Prezentarea poate avea loc fie prin viu grai, fie prin mijloace tehnice, de exemplu în
cadrul unei reuniuni folosindu-se un videoproiector care să redea imaginile, sau în formă
scrisă (o transcriere a convorbirii) în cadrul unei reuniuni familiale, colegiale, etc, indiferent
de numărul de persoane participante. Poate fi vorba si de o singură persoană prezentă, căreia
să ii fie prezentate imaginile, sunetele. Se realizează, deci, prin auditie sau vizionare, fara
încredintarea suportului pe care se afla sunetele, convorbirile sau imaginile.
Transmiterea presupune încredințarea efectivă a suportului pe care se afla aceste
sunete, convorbiri sau imagini către una sau mai multe persoane fizice sau juridice. În textul
legal nu se menționează dacă transmiterea poate fi cu titlu oneros sau cu titlu gratuit. Apreciez
că ar fi trebuit incriminată o formă agravată a răspunderii în cazul vânzării suporturilor
tehnice ce conțin imagini, înregistrări etc, de exemplu unei publicații contra unei sume de
bani.
Cerința tuturor acestor acțiuni este să se facă unei alte persoane sau către public si să
fie efectuate fără drept, adică fără autorizarea persoanei a cărei viață privată este încălcată sau
fără autorizarea instituțiilor abilitate (de ex în cadrul unei anchete penale).
Urmarea imediată constă în producerea unei atingeri adusă vieții private a unei
persoane.
Legătura de cauzalitate trebuie dovedită.
Sub aspectul laturii subiective, forma de vinovăție care se cere este intenția directă.
Nu interesează mobilul sau scopul cu care a fost săvârșită activitatea infracțională, acestea
putând fi avute în vedere de instanță la individualizarea pedepsei.
Fapta poate fi săvârșită chiar de autorul faptei de fotografiere, captare, înregistrare de
imagini sau ascultare prevăzută de alin. 1, caz în care se va reține concursul între forma de
bază și varianta derivată.
Dacă o persoană comite fapta prevăzută de art. 226 alin. 1 NCP și o altă persoană
săvârșește fapta prevăzută de art. 226 alin. 2 NCP, fiecare va răspunde pentru fapta săvârșită.
În cazul în care se săvârșește la diferite intervale de timp, poate fi reținută forma
continuată, dacă sunt îndeplinite și celelalte condiții.
Punerea în mișcare a acțiunii penale.În cazul acestor două forme ale infracțiunii,
acțiunea penală se pune în mișcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate, astfel cum
rezultă din alineatul 3.
Cauze justificative. De asemenea, în cazul acestor două forme infracționale, în
alineatul (4) legiuitorul a prevăzut patru cauze justificative cu caracter special, respectiv:
a) atunci când este comisa de catre cel care a participat la întâlnirea cu persoana
vatamata în cadrul careia au fost surprinse sunetele, convorbirile sau imaginile, daca justifica
un interes legitim (spre exemplu, un interes legitim ar putea fi situația în care prezintă
înregistrarea în instanța civilă/penală ca probă);

În doctrină a fost exprimată și opinia potrivit căreia fapta prevăzută la alin. 2 al art. 226 NCP constituie
o formă agravată a formei tip prevăzută în alin. 1 al aceluiași text legal. ( Alexandru Boroi Drept penal. Partea
specială conform Noului Cod penal – p. 146).
 b)daca persoana vătămată a actionat explicit cu intentia de a fi vazută ori auzită de
făptuitor. Această cauză justificativă echivalează de fapt cu consimțământul tacit persoanei
vătămate. Apreciez că nu se impunea reglementarea separată acestei cauze justificative, față
de faptul că este deja prevăzută în art. 22 NCP (este justificată fapta prevăzută de legea penală
săvârșită cu consimțământul persoanei vătămate, dacă aceasta putea să dispună în mod legal
de valoarea socială lezată sau pusă în pericol). Putea fi aplicată doar aceasta, cu acelasi efect,
mai ales că se prevede la acest caz cerința ca persoana vătămată să fi acționat explicit cu
intenția (…). Nu se dă o definiție a ceea ce s-ar înțelege prin sintagma ”explicit” însă, în mod
cert, echivalează cu consimțământul la activitatea infracțional, chiar dacă nu este exprimat în
mod direct.
c)dacă făptuitorul surprinde săvârșirea unei infracțiuni sau contribuie la dovedirea
savârsirii unei infracțiuni;
d) daca surprinde fapte de interes public, care au semnificatie pentru viata comunității
și a căror divulgare prezintă avantaje publice mai mari decât prejudiciul produs persoanei
vătămate. Această cauză justificativă reprezintă de fapt un control de proporționalitate între
ingerința adusă vieții private a unei persoane, valoare protejată de art. 8 din Convenție, și
libertatea de exprimare a altei persoane (în special ziarist).7

3. INCRIMINAREA ACTELOR PREPARATORII

Alineatul 5 al art. 226 NCP incriminează ca infracțiune de sine stătătoare o parte din
actele preparatorii de comitere a infracțiunii, respectiv atunci când acestea se realizează sub
forma plasării, fără drept a mijloacelor necesare în scopul săvârșirii faptelor prevăzute în
alineatul (1) și (2).
Elementul material constă în efectuarea unei acțiuni de plasare.
Plasarea presupune montarea de astfel de mijloace tehnice în apropierea locuinței
persoanei vatamate, într-o încapere sau dependinta ce tine de acestea, în asa fel încât sa fie
captate sunete, imagini sau convorbiri ce vor avea loc în locuinta persoanei vatamate,
încapere sau dependinte ce tin de aceasta. De asemenea, plasarea de asemenea mijloace poate
avea loc asupra unei persoane, inclusiv asupra persoanei vatamate, însa fără stiinta acesteia.
Dacă însă plasarea se face în locuința, încăperea sau dependința ținând de acestea, se va reține
săvârșirea acestei fapte în concurs real cu infracțiunea de violare a domiciliului.
Este necesară o durată în timp.
În cea de-a doua situatie la care se refera alin.1, respectiv în situatia în care obiectul
infractiunii îl constituie o convorbire privata, plasarea poate avea loc chiar în spatiul public.
Cerinta esentiala pentru existenta elementului material al laturii obiective a infractiunii
o constituie necesitatea ca plasarea mijloacelor de înregistrare audio sau video sa fie efectuata
fără drept.
Urmarea imediată constă în crearea unei stări de pericol pentru viata privată a unei
persoane.
Legătura de cauzalitate între elementul material și urmarea imediată, de regulă,
rezultă din săvârșirea faptei de incriminare (infracțiune de pericol abstract).
Sub aspectul laturii subiective, infracțiunea se comite cu intentie directă, scopul fiind
calificat – acela al comiterii infractiunilor prevazute la alin.1 sau alin.2 al textului de lege, fara
sa fie necesar ca acestea sa fie efectiv comise.
În ceea ce privește raportul cu alineatele (1) și (2), în situatia în care făptuitorul
utilizează aceste mijloace și săvârște una dintre aceste infracțiuni, fapta de plasare va fi
comisă în concurs cu infractiunea prevăzută la alin. 1 si, dupa caz, aceea prevazută la alin.2.

7
Ex. Cumpănă și Mazăre c. României – articolul incriminat conţine în principal informaţii privind gestionarea
fondurilor publice de către anumiţi aleşi locali şi funcţionari publici constituie un subiect de interes general
pentru comunitatea locală (p.94,95).
 Punerea în mișcare a acțiunii penale. Având în vedere topografia textelor, în cazul
săvârșirii acestei infracțiuni, acțiunea penală nu se pune în mișcare la plângerea prealabilă a
persoanei vătămate, ci din oficiu și totodată nu sunt aplicabile nici cauzele justificative
prevăzute la alin.4.
În cazul în care se săvârșește la diferite intervale de timp, poate fi reținută forma
continuată, dacă sunt îndeplinite și celelalte condiții.
Consumarea infracțiunii. Infracțiunea se consumă în cazul primelor două infracțiuni
(infracțiunea de bază și varianta derivata), în momentul producerii rezultatului prevăzut de
lege, respectiv atingerea adusă vieții private a unei persoane, acestea fiind infracțiuni de
rezultat.
În cazul celei de-a treia infracțiuni prevăzută de art. 226 alin. 5 NCP, consumarea se
realizează în momentul săvârșirii acțiunii infracționale prevăzută de lege, fiind o infracțiune
de pericol abstract.
Tentativa, deși posibilă, nu este incriminată.
În ceea ce privește actele preparatorii, cele privind plasarea mijloacelor tehnice, sunt
incriminate separat, însă pot exista si alte acte de pregătire a activității infracționale, ce nu
sunt incriminate.

Raportat la analiza efectuată mai sus, apreciez că noile reglementări sunt de natură a
respecta dreptul la viață privată prev.de art. 8 din CEDO, precum și libertatea de exprimare
prev. de art. 10 din CEDO, păstrându-se un echilibru între interesele protejate de cele două
drepturi.

Violarea vieții private reprezintă o faptă nou incriminată, fără corespondență în Codul penal
anterior sau în vreo lege specială. Precum altele asemenea, această infracțiune este destinată
a acoperi un vid legislativ, cuprinzând o sferă largă a modalităților de lezare a vieții private, ea
întregind, astfel, cadrul protecției penale a valorilor garantate de articolul 8 din Convenția
europeană a drepturilor omului.

Obiectul juridic este reprezentat de intimitatea vieții private precum și relațiile sociale ce se

nasc și se dezvoltă în legătură cu inviolabilitatea vieții private. Infracțiunea de violare a vieții
private este prevăzută în articolul 226 din Noul Cod penal, într-o formă amplă, întrucât elementul
material al acesteia îmbracă o variantă alternativă, și anume:

 atingerea adusă vieții private, fără drept, ce poate avea loc prin fotografierea, captarea
sau înregistrarea de imagini, ascultarea cu mijloace tehnice sau înregistrarea audio a
unei persoane aflate într-o locuință sau încăpere ori dependință ținând de aceasta sau a
unei convorbiri private, în această modalitate, pedeapsa fiind închisoarea de la o lună
la 6 luni sau amendă;
 atingerea adusă, fără drept, vieții private a persoanei fizice, prin ascultarea cu mijloace
tehnice sau înregistrarea unei/unor convorbiri private, pedepsită cu închisoarea de la o
lună la 6 luni sau cu amendă;
 divulgarea, difuzarea, prezentarea sau transmiterea, fără drept, a sunetelor, convorbirilor
ori a imaginilor obținute prin atingerea vieții private în formele descrise mai sus, către o
altă persoană sau către public, în acest caz pedeapsa fiind închisoarea de la 3 luni sau
amendă;
 plasarea, fără drept, de mijloace tehnice de înregistrare audio sau video, în scopul
săvârșirii faptei de violare a vieții private în condițiile art. 226 alin. (1) și (2)., faptă
pedepsită cu închisoarea de la 1 la 5 ani.
După cum putem observa, există o condiție esențială pentru calificarea ca infracțiune a
acestei fapte și anume că atingerea adusă vieții private trebuie să se facă fără drept. Analizând
expresia “fără drept”, vom menționa că pentru a ne afla în această ipoteză, trebuie să nu existe o
dispoziție legală în acest sens, care să permită aceste incursiuni în viața privată, de exemplu,
existența unui interes public sau dovedirea săvârșirii unei infracțiuni.

Astfel, la alin. (4) sunt prevăzute patru cauze justificative, care înlâtură caracterul penal al faptei
prevăzute ca infracțiune în varianta tip de alin.(1), și în varianta agravată, de alin. (2):

1) fapta este comisă de către cel care a participat la întâlnirea cu persoana vătămată în cadrul
căreia au fost surprinse convorbirile, imaginile, sunetele, dacă justifică un interes legitim;

2) persoana vătămată a acționat cu intenția de a fi auzită ori văzută de făptuitor;

3) făptuitorul acționează cu intenția de a surprinde săvârșirea unei infracțiuni;

4) făptuitorul urmărește sa surprindă fapte de interes public, care au semnificație pentru

viața comunității și a căror divulgare aduce avantaje mai mari decât prejudiciul produs
persoanei vătămate.

Această ultimă cauză prezintă cele mai mari dificultăți în practică, fiind dificil de stabilit exact
care sunt acele criterii care stau la baza evaluării dintre avantajul public și cel personal.
Sperăm ca pe baza jurisprudenței ce va fi acumulată în materie se va putea clarifica și sfera
acestor fapte care au semnificație pentru viața comunității.

Noul Cod penal nu definește noțiunea de viață privată, urmând, astfel, jurisprudența Curții

Europene a Drepturilor Omului care arată că nu este necesar a se defini în sens restrictiv
noțiunea de viață privată prin “cerc intim”, unde persoana își poate desfășura viața personală
într-un cadru restrâns, intim. Deși nu există o definiție exactă, doctrina apreciind că se poate
modifica conținutul ei în funcție de mai mulți factori precum perioada, mediul ori societatea, totuși,
această noțiune trebuie interpretată în sens mai larg, și anume că trebuie să implice
respectarea și garantarea integrității fizice și morale, etice, precum și a anumitor date de
identificare specifice persoanei în cauză (e.g. identitate socială, spațiu personal sau privat,
sexualitate). De asemenea, în Convenția europeană a drepturilor omului mai regăsim și alte
elemente constitutive ale acestei infracțiuni: protecția reputației unei persoane și împiedicarea
divulgării de informații confidențiale.

Deși există mai multe modalități de atingere a vieții private a individului, aceste modalități
fiind reglementate, la rândul lor, în art.74 din Noul Cod civil, în sfera ilicitului penal intră doar
acele modalități enumerate la art. 226 din Noul Cod penal. Modalitățile enumerate în  Codul
civil atrag răspunderea delictuală a făptuitorului.