MARTURIA JUDICIARA DE BUNA - CREDINTA

Din perspectiva psihologiei judiciare, marturia este rezultatul unui proces de observare si
memorare involuntara a unui fapt juridic urmat de reproducerea acestuia intr-o forma orala sau
scrisa, in fata organelor de urmarire penala sau a instantelor de judecata. Problematica psihologica
a marturiei judi!ciare si a martorului este deosebit de complexa si ca aceasta ridica impor!tante
dificultati in activitatea autoritatilor judiciare, abilitata prin lege sa audieze martori.
Se poate afirma cu siguranta faptul ca nu poate exista marturie fara martor si nici martor fara
evenimentul judiciar obiectiv, intersubiectiv testabil, care constituie obiectul marturiei (onus
probandi). Daca aceasta indivizibilitate exista ,,de facto” sub raport stiintific, insa marturia trebuie
cercetata distinct de martor sub toate aspectele pe care le implica, implicit din perspectiva
psihologica, aceasta fiind logica cercetarii.
,,Fenomenul psihologic al marturiei are un dublu aspect, pe care nu trebuie sa-1 neglijam,
subiectiv si obiectiv: capacitatea psihologica a individului de a depune marturie, proprietatea
obiectului sau evenimentului de a forma obiectul marturiei".1
Exista in aceasta atentionare si o directionare a cercetarii fenomenelor psihologice ce
insotesc formarea marturiei judiciare cat si depunerea marturiei in fata autoritatilor judiciare. Astfel,
cu privire la marturie si la martor, trebuie avute in vedere:
a) testimoniabilitatea, adica acea trasatura a evenimentului judiciar de a putea forma, din punct de
vedere legal, obiect al probatiunii, cunos!cand ca anumite chestiuni sunt exceptate de la probatiunea
testimoniala;
b) memorabilitatea, constand in capacitatea obiectului de a fi memo!rat, pentru ca sunt situatii ce
efectiv nu pot fi memorate pentru ca nici nu pot fi percepute, ele situandu-se sub pragurile
perceptibilitatii umane;
c) fidelitatea care, in opozitie cu memorabilitatea, consta in capaci!tatea individului de a-si aminti
evenimentul judiciar si a depune marturie;
d) sinceritatea care consta in disponibilitatea subiectiva a martorului de a spune adevarul.
Numeroase opinii avertizeaza asupra, dificultatilor legate de probatiunea testimoniala si, in
mod deosebit, asupra aspectelor de ,,infidelitate" si ,,nesinceritate" a marturiilor, la care trebuie sa
vegheze justitia.
,,Intr-un proces, probele sunt reprezentate in cea mai mare parte de depozitiile martorilor.
Aceste probe ridica un anumit numar de probleme, intre care: erorile involuntare pe care martorii
le comit in mod frecvent; retinerile unor martori de a depune, de teama consecintelor pe care le-ar
putea suferi in urma declaratiilor facute; afacerile judiciare aranjate; siste!mul justitiei

1 Enrico Altavilla- Psichologia giu-diziaria

tranzactionale (specific justitiei penale americane); publicitatea audierii; instructiunile pe care
avocatii le dau martorilor pentru a de!pune intr-un anumit fel, .etc." .2
In acelasi sens, reputatul jurist Philippe Quare, avocat pe langa Curtea de Apel din
Bruxelles, prezentand o sinteza a studiilor criminologilor Vidai si Magnol asupra carentelor de
fidelitate ale marturiilor judiciare enumera:
- ,,o marturie integral fidela este o exceptie";
- ,,un martor sincer se poate afla in eroare;
- ,,intinderea si fidelitatea unei marturii judiciare se diminueaza proportional cu vechimea faptelor
destainuite";
- ,,valoarea depozitiilor nu este proportionala cu numarul martorilor, iar o minoritate poate avea
dreptate impotriva unei puternice majoritati";
- ,,un mare numar de anormali, necunoscuti ca atare, sunt ascultati ca martori si deformeaza
adevarul ca urmare a tulburarilor si handicapurilor personale" .
Pe aceeasi linie de gandire se situeaza si profesorul Aurel Ciopraga, cand subliniaza ca
,,evaluarea probei testimoniale reclama necesitatea re!constituirii drumului pe care il parcurge
procesul-de formare al marturiei - receptia informatiilor, stocarea memoriala a acestora,
comunicarea informatiilor sub forma reproducerii si recunoasterii - precum si luarea in
considerare a multitudinii de factori obiectivi si subiectivi care intr-o masura sau alta au putut
inrauri asupra intinderii si fidelitatii marturiei".
In linii generale, aceasta este problematica psihologica a marturiei judiciare si a marturiei pe
care studiile de psihologie judiciara si de criminologie le evidentiaza, oferind si solutii care sa
permita evaluarea legala si temeinica a probelor testimoniale. Desi studiile de criminologie se
limiteaza, insa, sa constate fenome!nele negative, legate de martorii si marturiile mincinoase care
fac deservicii justitiei, deci stabilesc un diagnostic, psihologia judiciara indeplineste functiuni
operationale, in sensul ca ofera metodele si criteriile care permit justitiei sa depisteze marturiile
inutile (false, eronate, dar de buna credinta) ca si pe cele mincinoase care incalca principiul bunei
credinte, al onestitatii, deci aduc deservicii justitiei.
,,Critica stiintifica a marturiei impune cunoasterea celui de la care emana marturia in
lumina contradictorie a personalitatii: principialitatea, onestitatea corectitudinea, modestia si ge!
nerozitatea in fata necinstei, nesinceritatii, egoismului, lasitatii si egocen!trismului, iar pe de alta
parte, cunoasterea subiectului sub raportul conditiilor fiziopsihice, a raporturilor acestuia cu
ambianta, adica cu pricina judiciara si cu participantii la proces.”3
Aspectele evidentiate de studiile criminologice pot insoti orice marturie judiciara de buna
credinta, adica acea marturie care, depusa sub prestare de juramant, nu este mincinoasa, nu
2 ((16),p.405)
3 Aurel Ciopraga
izvoraste din reaua credinta a martorului si, prin urmare, nu intra sub incidenta legii penale. Cu
toate acestea, si acest gen de marturii judiciare pot fi, tot atat de nocive ca si marturiile mincinoase,
motiv pentru care analizarea lor intra in sfera de preocupare a cercetarilor de psihologie judiciara,
avand ca beneficiari practicienii din sfera sistemului judiciar (politisti, procurori, magistrati, avocati
si, bineinteles, cei ce se pregatesc pentru aceste profesiuni ce im!plica exercitiul cunostintelor de
psihologie judiciara).
Cauzele marturiilor judiciare bazate pe buna credinta, dar false in continutul lor esential
(adica cel care produce efecte juridice), nu sunt de natura criminologica, ci de natura fiziologica sau
psihologica neintentionala. Aceasta presupune obligatia magistratului de a stabili si cerceta, in
forme!le prescrise de legea procesual penala, cauzele alterarii marturiilor judiciare (experimente,
expertize, testari intersubiective, biodetectie etc.).
,Erorile si denaturarile care apar in relatarile subiectilor - sau in depozitiile martorilor, cand
este vorba de depozitii in justitie - pot sa fie consecinta fie a unei perceptii eronate ori lacunare, fie a
unei atitudini care poate orienta atat perceptia cat si reproducerea intr-o anumita directie, fie a unui
interval mai lung de la perceptie la relatare, fie a unor intrebari sugestive, la care conditii se mai pot
adauga si altele (de exemplu, discutiile dintre ,,martori").
Ca şi persoane fizice, martorii pot fi impărţiţi în două categorii: martori de bună credinţă şi
martori de rea credinţă. Cei de rea credinţă sunt aceia care sunt hotărâţi să depună mărturii false, fie
din interese materiale fiind mituiţi, fie din interese spirituale – fiind prieteni sau duşmani cu parţile.
Orice mărturie are dublu aspect: subiectiv şi obiectiv.
Întotdeauna există o anumită direcţie a cercetării fenomenelor psihologice ce însoţesc
formarea mărturiei judiciare, avându-se în vedere anumite atribute cu privire la mărturie şi la
martori, deoarece chiar şi mărturia de bună credinţă poate fi pândită de falsitate şi de un anumit
relativism din cauza unor defecţiuni senzoriale.
Procesele psihice implicate în dobândirea informaţiei de către martor sunt, în primul rând
senzaţiile şi percepţiile, apoi reprezentările şi memoria.
In concluzie, problematica psihologica a marturiei judiciare si a martorului este deosebit de
complexa si ridica dificultati in activitatea autoritatilor judiciare, abilitate prin lege sa audieze
martorii.

BIBLIOGRAFIE
 1) Aurelian SCORŢESCU, EROAREA JUDICIARĂ (avocat)
2) Adler, A. (1991), Cunoaşterea omului, Bucureşti, Editura Ştiintifică.
3) Bogdan-Tucicov A, Chelcea S., Golu M., Golu P., Mamali C., Pânzaru P., (1981), Dictionar
de psihologie socială, Bucureşti, Editura Ştiintifică şi Enciclopedică.
4) Dictionar de psihiatrie şi psihopatologie clinică. (1998). Bucureşti, Editura Universul
Enciclopedic.
Sursa internet
a) http://justicenlove.blogspot.com/2012/06/examen-psihologie-judiciara-partea-i.html