Anastasiei Ionut-Andrei

DREPT FR. ANUL III.SEM. I

Infractiuni contra patrimoniului prin nesocotirea increderii

Abuzul de incredere

Ocrotirea patrimoniului prin normele dreptului penal a constituit dintotdeauna un obiectiv

prioritar al oricarui sistem de drept, patrimoniul reprezentand o componenta importanta a vietii
de zi cu zi a oricarei persoane fizice sau juridice, de care depinde atat satisfacerea cerintelor
curente, dar mai ales prosperitatea, la nivel individual, precum si micro sau macro social.

Legislatia penala romana, in contextul legislatiilor penale moderne ale Europei, a plasat, in
decursul timpului, printre cele mai de seama reglementari juridico penale infractiunile contra
proprietatii (Codul Cuza) sau contra patrimoniului (Codul Carol al II lea). In Codul penal roman,
intrat in vigoare la 1 ianuarie 1969 si cu publicarile ulterioare pana la nivelul Legii nr. 140/1996,
aceste infractiuni au fost comasate intr un titlu unic: „Infractiuni contra patrimoniului”, dupa ce
anterior subzistasera doua titluri distincte (infractiuni contra avutului personal sau particular si
infractiuni contra avutului obstesc).

In Noul Cod Penal sunt incriminate faptele contra patrimoniului care se savarsesc prin
nesocotirea increderii, categorie in care au fost incluse, in primul rand, faptele incriminate in
Codul penal in vigoare cum sunt: abuzul de incredere, gestiunea frauduloasa, insusirea bunului
gasit si inselaciunea.

Insusirea, dispunerea sau folosirea, pe nedrept, a unui bun mobil al altuia, de catre cel caruia
i-a fost incredintat in baza unui titlu si cu un anumit scop, ori refuzul de a-l restitui, se pedepseste
cu inchisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amenda. Actiunea penala se pune in miscare la
plangerea prealabila a persoanei vatamate.

În cursul lunii octombrie 2013, numitul BAD i-a solicitat inculpatului ZMC un împrumut de
4.000 euro pentru a rezolva unele probleme financiare ale lui X. Inculpatul a fost de acord să îi
acorde acest împrumut, solicitând în schimb o dobândă fixă lunară de 250 euro şi constituirea
unei garanţii care să-i asigure recuperarea sumei împrumutate.
Anastasiei Ionut-Andrei
DREPT FR. ANUL III.SEM. I

Cele două părţi au convenit că împrumutul să fie garantat cu remorca PADIŞ, tip
2000/CAN015 cu număr de înmatriculare SM 01 2013, proprietatea societăţii. În concret, pentru
constituirea garanţiei, a fost încheiat un contract de vânzare-cumpărare între Y în calitate de
vânzător şi inculpat în calitate de cumpărător, rulota fiind predată inculpatului care urma să
dispună de aceasta în situaţia nerestituirii împrumutului.

Întrucât BAD nu a restituit suma împrumutată şi a întârziat cu plata lunară a dobânzii,

ulterior solicitării exprese de restituire a sumei împrumutate, inculpatul şi-a valorificat garanţia
acordată vânzând rulota unei terţe persoane la data de 26.04.2014. Instanţa a reţinut această stare
de fapt în urma analizei plângerii penale, a declaraţiei inculpatului, a martorilor  audiati, a
declaraţiei reprezentantului părţii civile B AD , a contractelor de vânzare cumpărare şi a
procurilor special.

Inculpatul a prezentat o altă stare de fapt decât cea reţinută de instanţă, susţinând în esenţă
că nu a acordat vreun împrumut şi că a cumpărat respectiva rulotă aşa cum rezultă din contractul
de vânzare cumpărare.

În situaţia în care starea de fapt prezentată de inculpat ar corespunde adevărului, orice

acuzaţie privind săvârşirea infracţiunii de abuz de încredere în relaţia cu partea civilă ar fi, în
mod evident, înlăturată. Susţinerile inculpatului sunt însă contrazise de declaraţiile
reprezentantului părţii civile BAD ale martorilor audiati in cauza. Având în vedere cele arătate
mai sus instanţa a apreciat că inculpatul a fost nesincer atunci când a arătat că a cumpărat rulota,
respectiv când a negat acordarea împrumutului. În consecinţă, având în vedere că martorii BA şi
SPM cunosc detaliile privind cumpărarea rulotei exclusiv de la inculpat instanţa va înlătura
declaraţiile acestor martori. Potrivit textului incriminator (art. 238 din C. pen.), constituie
infracţiunea de abuz de încredere însuşirea, dispunerea sau folosirea, pe nedrept, a unui bun
mobil al altuia, de către cel căruia i-a fost încredinţat în baza unui titlu şi cu un anumit scop, ori
refuzul de a-l restitui.

Rezultă astfel necesitatea existenţei unei situaţii premisă, respectiv deţinerea de către
făptuitor, cu orice titlu, a unui bun mobil aparţinând altuia. Deţinerea bunului cu orice titlu
presupune existenţa unui raport juridic patrimonial în baza căruia se transferă detenţia acelui bun
cu obligaţia restituirii sau a unei anumite folosiri. Titlul în baza căruia făptuitorul deţine bunul nu
Anastasiei Ionut-Andrei
DREPT FR. ANUL III.SEM. I

trebuie să fie translativ de proprietate situaţie în care ar fi pe deplin legală efectuarea unor acte de
dispoziţie juridică. Întrucât operaţiunea juridică realizată pentru acordarea împrumutului este o
simulaţie, între inculpat şi partea civilă a produs efecte actul juridic nepublic respectiv contractul
de împrumut, încheiat în condiţiile negociate de acestea (plata unei dobânzi şi constituirea unei
garanţii).

Se poate reţine că prin constituirea garanţiei inculpatul a devenit proprietar sub condiţie
suspensivă din momentul încheierii convenţiei privind împrumutul (actul nepublic). Condiţia
suspensivă de la împlinirea căreia dreptul de proprietate al inculpatului s-a consolidat a constat în
depăşirea scadenţei de restituire a împrumutului respectiv de plată a dobânzii, conform
înţelegerii părţilor. Reprezentantul părţii civile BAD şi martorul MDB au arătat că împrumutul
nu a fost restituit şi totodată s-a întârziat cu plata dobânzii.

În condiţiile în care convenţia privind împrumutul a fost încheiată prin liberul consimţământ
al părţilor, discrepanţa dintre valoarea rulotei ce a constituit obiectul garanţiei şi suma
împrumutată este irelevantă.

Nu în ultimul rând, sunt irelevante susţinerile reprezentantului părţii civile care arată că,
bazându-se pe relaţia de prietenie cu inculpatul, pe încrederea reciprocă şi pe faptul că va restitui
împrumutul, a considerat că nu se va ajunge la vinderea rulotei. Înseşi încheierea contractului de
vânzare-cumpărare (actul public) indică faptul că părţile au convenit să acorde o garanţie
efectivă şi eficientă pentru situaţia nerestituirii împrumutului şi că a fost acceptată implicit
posibilitatea valorificării rulotei de către inculpat. Având în vedere cele expuse în precedent
instanţa apreciază că fapta inculpatului ZMC nu este tipică nefiind întrunite elementele de natură
obiectivă ce se desprind din norma de incriminare. Este incident astfel cazul de împiedicare a
punerii în mişcare a acţiunii penale prev. de art. 16, alin. (1), lit. b) din C. proc. pen. 

Dacă hotărârea instanţei de fond a fost atacată cu apel şi, în caz afirmativ, de către cine și
dacă hotărârea instanței de fond a fost confirmată sau infirmată de instanţa superioară? Cum a
fost argumentata hotărârea din apel?

Da, sentinţa penaă a instanței de fond a fost atacată cu apel atât Parchetul de pe lângă
Judecătoria T cât şi partea civilă, prin reprezentant BAD, criticând soluţia primei instanţe ca
nefiind temeinică şi legală. Prin Decizia penală nr. 418/17.03.2016, constatând legalitatea şi
Anastasiei Ionut-Andrei
DREPT FR. ANUL III.SEM. I

temeinicia hotărârii atacate, instanţa superioară a respins ca nefondate ambele apeluri împotriva
sentinţei penale nr. 428/20.11.2015 a Judecătoriei T.  A obligat partea civilă apelantă la plata în
favoarea statului a sumei de 400 lei, cheltuieli judiciare. Cheltuielile judiciare avansate de stat în
apelul Parchetului au rămas în sarcina acestuia.

Cele două părţi au convenit că împrumutul să fie garantat cu remorca PADIŞ, tip
2000/CAN015 cu număr de înmatriculare SM 01 2013, proprietatea societăţii.

În concret, pentru constituirea garanţiei, a fost încheiat un contract de vânzare-cumpărare

între Y în calitate de vânzător şi inculpat în calitate de cumpărător, rulota fiind predată
inculpatului care urma să dispună de aceasta în situaţia nerestituirii împrumutului. În esenţă,
operaţiunea juridică realizată de părţi a fost o simulaţie în care actul secret ce corespundea
voinţei reale a părţilor era contractul de împrumut iar actul public, nereal era contractul de
vânzare-cumpărare. Întrucât BAD nu a restituit suma împrumutată şi a întârziat cu plata lunară a
dobânzii, ulterior solicitării exprese de restituire a sumei împrumutate, inculpatul şi-a valorificat
garanţia acordată vânzând rulota unei terţe persoane la data de 26.04.2014.

Analizând elementele constitutive ale infracţiunii de abuz de încredere prev. de art. 238 C.
pen. (însuşirea, dispunerea sau folosirea, pe nedrept, a unui bun mobil al altuia, de cel căruia i-a
fost încredinţat în baza unui titlu şi cu un anumit scop, ori refuzul de a-l restitui), curtea,
apreciază, în consens cu instanţa de fond că, în cauză, nu ne aflăm în prezenţa infracţiunii
imputate, fiind vorba, în esenţă, de o cauză civilă. Astfel, conform probatoriului administrat în
cauză, intenţia părţilor în momentul încheierii contractului a fost aceea de a garanta rambursarea
împrumutului cu acea rulotă, asupra căreia inculpatul a exercitat un drept de retenţie.

După cum se reţine în cauză inculpatul a notificat-o pe partea civilă să-i restituie
împrumutul într-un termen de trei zile iar acesta a solicitat un termen de o lună, dar cu toate
acestea împrumutul nu a fost restituit, ceea ce l-a determinat pe inculpat să dispună de bunul aflat
în garanţie cu scopul de a se îndestula. Împrejurările referitoare la nerespectarea de către inculpat
a procedurii prevăzute de art. 2495 C. civ. nu pot conduce la concluzia existenţei intenţiei
infracţionale, în condiţiile în care, părţile au încheiat un contract translativ de proprietate, s-a
garantat împrumutul cu obiectul în litigiu, inculpatul a notificat partea să restituie împrumutul, s-
Anastasiei Ionut-Andrei
DREPT FR. ANUL III.SEM. I

a întârziat în mod evident plata, ceea ce l-a îndreptăţit pe acesta să denunţe unilateral contractul
şi să dispună de bunul deţinut cu titlu de garanţie.

Instanța de apel a împărtăşit întrutotul opinia instanţei de fond referitoare la faptul că, în
condiţiile în care convenţia privind împrumutul a fost încheiată prin liberul consimţământ al
părţilor, discrepanţa dintre valoarea rulotei ce a constituit obiectul garanţiei şi suma împrumutată
este irelevantă, în contextul analizei existenţei infracţiunii de abuz de încredere.