A condus auto __ cu nr__ pe __ din directia __ către ___ si nu a acordat prioritate de

trecere pietonului/lor angajati in traversarea regulamnetarea a drumului public prin locuri special
amenajate si semnalizate. Pietonul traversa pe trecerea de trecere de pietoni situati in/vis-a/vis
de ___ si se afla pe sensul sau de mers .

A condus auto __ cu nr__ pe __ din directia __ către ___ si s-a incadrat pe banda
corespunzatoare direcției de mers la stanga, dupa care si-a continuat deplasarea pe directia
inainte, conditii in care nu a respectat semnificatia marcajelor. De asemena nu a respectat
culoarea rosie a semaforului si implicit obligatia de a opri .
A condus auto __ cu nr__ pe __ din directia __ către ___ cu viteza de __km/h ( + __ ) pe
un sector de drum limitat la o viteza de __ km/h in localitate/in afara localitatii, fiind inregistrat
din sens opus/acelasi sens cu aparatul radar seria ___ nr. ___ .
PARTEA GENERALĂ

Titlul I. DISPOZIŢII GENERALE PRIVIND PROCESUL PENAL

Capitolul I. PRINCIPII DE BAZĂ.

Articolul 1. Noţiunea şi scopul procesului penal

Procesul penal reprezintă o activitate specifică reglementată de lege, desfăşurată de organele
de urmărire penală, de organele procuraturii şi de instanţele judecătoreşti în domeniul justiţiei penale
cu participarea părţilor în proces şi a altor subiecţi, în scopul constatării şi descoperirii infracţiunilor,
tragerii la răspundere şi pedepsirii persoanelor vinovate de săvîrşirea lor, asigurării condiţiilor pentru
repararea prejudiciului cauzat prin săvîrşirea infracţiunii.

Ordinea procesuală, limitele şi modalităţile activităţii organelor judiciare, precum şi a altor

subiecţi participanţi în proces sînt reglementate detaliat de legea procesual penală.

Activitatea procesual penală se desfăşoară pe etape ce derulează în următoarea succesiune:

pornirea urmăririi penale, desfăşurarea şi terminarea urmăririi penale, trimiterea cauzei în judecată,
judecarea şi rezolvarea cauzei penale, punerea în executare a sentinţei sau a altor hotărîri judecătoreşti
definitive.

Scopul procesului penal este direcţionat spre:

- apărarea persoanei, a drepturilor şi libertăţilor acesteia, a societăţii şi statului împotriva

fenomenului criminalităţii;

- constatarea şi descoperirea tuturor infracţiunilor săvîrşite;

- prevenirea săvîrşirii de noi infracţiuni;

- aplicarea legii procesual penale în aşa mod ca orice persoană care a săvîrşit o infracţiune să fie
pedepsită potrivit vinovăţiei sale şi nici o persoană să nu fie trasă la răspundere penală şi condamnată
decît în baza unei sentinţe a instanţei de judecată şi în strictă conformitate cu legea;
 - protejarea persoanei şi a societăţii de faptele ilegale ale persoanelor cu funcţii de răspundere
din organele de urmărire penală, procuratură şi instanţele judecătoreşti în activitatea lor legată de
urmărirea penală, judecarea cauzelor penale, cercetarea infracţiunilor săvîrşite sau aflate la etapa de
tentativă;

- desfăşurarea procesului penal în aşa mod încît nici o persoană fizică sau juridică să nu fie
neîntemeiat bănuită, învinuită sau condamnată, temeiul juridic constituindu-l în exclusivitate fapta
prejudiciabilă săvîrşită;

- efectuarea urmării penale şi judecarea cauzelor penale astfel ca nici o persoană să nu fie
supusă nelegitim, neîntemeiat, în mod arbitrar sau fără necesitate măsurilor procesuale de constrîngere;

- asigurarea condiţiilor pentru repararea, deplină sau parţială, a prejudiciului cauzat părţii
vătămate prin săvîrşirea infracţiunii;

- reabilitarea-restabilirea în drepturile încălcate nelegitim a persoanei nevinovate trase la

răspundere penală, condamnate sau supuse neîntemeiat măsurilor procesuale de constrîngere.

Noţiunea de proces penal nu trebue confundată cu noţiunile „dreptul procesual penal” şi „ştiinţa
dreptului procesual penal”.

Dreptul procesual penal este o ramură a sistemului de drept din Republica Moldova a cărei
preocupare constantă este de a reglementa activitatea organelor de stat împuternicite să tragă la
răspundere penală persoanele care au săvîrşit infracţiuni.

Obiectul dreptului procesual penal îl formează relaţiile sociale care se nasc şi se dezvoltă în jurul
unor valori sociale protejate de normele dreptului procesual penal.

Dreptul procesual penal este constituit dintr-un ansamblu de norme de drept, a căror destinaţie
este reglementarea activităţii organelor de stat competente de a porni şi a desfăşura urmărirea penală,
de a judeca şi a rezolva cauza penală, de a pune în executare sentinţa sau alte hotărîri judecătoreşti
definitive, de a garanta realizarea drepturilor şi obligaţiilor părţilor în proces şi a altor persoane implicate
în activitatea procesual penală.

Ştiinţa dreptului procesual penal reprezintă ansamblul de cunoştinţe, idei şi noţiuni de bază
despre sistemul de norme procesual penale, despre instituţiile procesului penal şi raporturile juridice
procesual penale, pe care ea le cercetează în întregul lor, specificînd, în baza metodologiei,
interferenţele, dar şi deosebirile cu alte ştiinţe juridice înrudite.

Ştiinţa dreptului procesual penal are următoarele sarcini:

- studierea normelor procesual penale, a instituţiilor procesului penal şi a raporturilor juridice

procesuale penale;

- elaborarea recomandărilor în vederea perfecţionării legislaţiei procesual penale şi dezvoltării

reglementării juridice a acestui domeniu de raporturi sociale;

- descoperirea discordanţelor sau lacunelor care pot fi admise în legislaţie;

- aprecierea proiectelor de lege şi perfecţionarea lor;

 - cercetarea eficacităţii normelor dreptului procesual penal în activitatea organelor de urmărire
penală, a procuraturii, a instanţelor judecătoreşti şi elaborarea măsurilor menite să amelioreze
activitatea acestor organe.

Articolul 2. Legea procesuală penală

Izvorul juridic al dreptului procesual penal este legea procesuală penală.

Legea procesuală penală are următoarele părţi componente:

- normele dreptului internaţional, tratatele şi covenţiile internaţionale ce conţin dispoziţii

procesual penale la care Republica Moldova este parte;

- normele procesuale penale fixate în Constituţia Republicii Moldova;

- Codul de procedură penală al Republicii Moldova.

Lista izvoarelor juridice ale dreptului procesual penal stipulată în art. 2 din CPP RM este
exhaustivă, cea ce înseamnă că normele juridice cu caracter procesual penal care se conţin în alte legi,
decît în cele indicate în ea, nu pot fi aplicate dacă ele nu sînt incluse în Codul de procedură penală al
Republicii Moldova.

Constituţia, ca Lege Fundamentală a Republicii Moldova este izvor al dreptului procesual penal.
Normele constituţionale, avînd putere juridică supremă, poartă un caracter general, însă în cazurile
necesare ele pot fi aplicate nemijlocit în cadrul reglementării raporturilor juridice procesual penale.

Legea procesual penală naţională, care contravine dispoziţiilor Constituţiei Republicii Moldova,
nu are putere juridică. În aceste cazuri se aplică direct normele constituţionale.

În Constituţia Republicii Moldova au fost întărite majoritatea principiilor generale care stau la
baza procesului penal şi a organizării judecătoreşti.

Constituţia Republicii Moldova garantează, de asemenea, drepturile şi libertăţile omului inclusiv

ale persoanei implicate în procesul penal. Respectarea şi ocrotirea persoanei implicate în procesul penal
constitue o îndatorire primordială a organelor de urmărire penală, a procuraturii şi a instanţelor
judecătoreşti (art.16 alin.(1) din Constituţia RM), dreptul ei la apărare fiind garantat de Legea Supremă a
statului (art. 26 din Constituţia RM).

Principiile generale şi normele unanim recunoscute ale dreptului internaţional, tratatele şi

convenţiile internaţionale la care Republica Moldova este parte constitue elemente integrante ale
dreptului procesual penal, pot să reglementeze nemijlocit raporturile juridice procesual penale şi au
supremaţie asupra Constituţiei Republicii Moldova şi legislaţiei procesual penale naţionale.

Aceasta înseamnă că legile şi alte acte normative naţionale nu pot avea putere juridică, dacă ele
contravin normelor unanim recunoscute ale dreptului internaţional, prevederilor tratatelor
internaţonale la care Republica Moldova este parte, dacă prin ele se încalcă independenţa
judecătorească, fie nu corespund principiului contradictorialităţii, anulează sau limitează drepturile
omului.
 Dacă există neconcordanţe cu actele internaţionale, au prioritate şi se aplică reglementările
internaţionale.

Articolul 3. Acţiunea legii procesuale penale în timp

Prin acţiunea legii procesuale penale în timp se înţelege ordinea aplicării ei în desfăşurarea
procesului penal în dependenţă de momentul adoptării şi intrării ei în vigoare, sau în dependenţă de
momentul modificării, completării, abrogării şi adoptării unei legi noi.

Legea procesual penală are putere juridică şi poate fi aplicată numai începînd cu intrarea ei în
vigoare (data publicării în Monitorul Oficial al Republicii Moldova) şi pînă la eşirea din vigoare (data
abrogării prin Legea Parlamentului Republicii Moldova).

Aceasta înceamnă că, indiferent de perioadă de timp în care a fost săvîrşită infracţiunea şi de
legea procesuală penală care era aplicată în perioada respectivă, urmărirea penală şi examinarea cauzei
de către instanţa de judecată se va desfăşura în conformitate cu legea procesuală penală care este în
vigoare în timpul efectuării acţiunilor procesual penale.

În situaţiile tranzitorii, adică în perioada de trecere de la aplicarea unei legi la aplicarea altei legi,
noi, legea procesuală penală veche poate avea efect ultraactiv, ceea ce înceamnă că dispoziţiile ei pot
rămîne aplicabile acţiunilor procesuale reglementate de legea nouă.

Dispoziţiile legii vechi vor avea efect ultraactiv numai în cazul în care această calitate va fi
prevăzută în legea procesuală penală nouă.

Articolul 4. Acţiunea legii procesuale penale în spaţiu

Prin acţiunea legii procesuale penale în spaţiu se înţelege obligativitatea respectării şi executării
ei de către toţi subiecţii procesului penal pe teritoriul cuprins între frontierele statului respectiv.

Teritoriul Republicii Moldova include întinderea de pămînt, subsolul, apele şi spaţiul aerian
cuprinse între frontierele de stat. Pe întreg teritoriul statului are putere juridică şi poate fi aplicată
numai legea procesuală penală a Republicii Moldova.

Toate organele de urmărire penală, organele care exercită activitate operativă de investigaţii,
instanţele judecătoreşti, indiferent de personalitatea infractorului, locul săvîrşirii infracţiunii şi alte
circumstanţe, sînt obligate să aplice în procesul de urmărire penală şi de judecare a cauzei penale legea
procesuală penală a Republicii Moldova.

Excepţiile de la ordinea aplicării legii procesuale penale în spaţiu sînt prevăzute în însăşi legea
procesuală penală naţională, însă pot fi stabilite şi prin tratatele internaţionale la care Republica
Moldova este parte, fiind condiţionate de instituţiile procesului penal privind asistenţa juridică
internaţională în materie penală şi de imunitatea reprezentanţilor diplomatici ai statelor străine.

Articolul 5. Aplicarea legii procesuale penale faţă de cetăţenii străini şi apatrizi.

 Aplicarea legii procesual penale faţă de cetăţenii străini şi apatrizi este raportată de acţiunea
legii procesuale penale în spaţiu.

Pe teritoriul Republicii Moldova, urmărirea penală şi judecarea cauzelor penale privitoare la

infracţiunile săvîrşite de cetăţeni străini sau apatrizi se desfăşoară în conformitate cu legea procesuală
penală naţională.

În calitate de cetăţeni străini sînt recunoscute persoanele care posedă cetăţenia unui stat străin
şi care nu sînt cetăţeni ai Republicii Moldova.

Apatrizii sînt persoanele care nu au cetăţenia Republicii Moldova şi nici cetăţenia unui alt stat
(art. 1 din Legea cetăţeniei Republicii Moldova).

În privinţa cetăţenilor străini care beneficiază de imunitate diplomatică, legea procesuală penală
este aplicată în conformitate cu unele reguli speciale, stabilite în Convenţia de la Viena cu privire la
relaţiile diplomatice, încheiată la 18 aprilie 1961, precum şi în alte tratate internaţionale la care
Republica Moldova este parte.

Spre exemplu, legea procesuală penală a Republicii Moldova nu poate fi aplicată în privinţa
persoanelor care beneficiază de imunitate diplomatică, chiar dacă reprezentantul diplomatic a săvîrşit
vreo infracţiune pe teritoriul statului nostru.

Acţiunile procesuale penale la sediile reprezentanţelor diplomatice, precum şi în clădirile în care

locuiesc membrii acestor reprezentanţe şi familiile lor, se pot efectua numai la cererea sau cu
consimţămîntul reprezentantului diplomatic al statului străin şi în prezenţa acestuia. Consimţămîntul
pentru efectuarea acţiunilor de urmărire penală se cere prin intermediul Ministerului Afacerilor Externe
al Republicii Moldova şi aceste acţiuni se efectuează în prezenţa unui reprezentant al Ministerului
Afacerilor Externe al Republicii Moldova.

În conformitate cu art. 37 din Convenţia de la Viena cu privire la relaţiile diplomatice, beneficiază

de imunitate diplomatică şeful de misiune, membrii misiunii, membrii personalului diplomatic, membrii
familiei agentului diplomatic care fac parte din gospodăria sa, afară de cazul când ei sunt cetăţeni ai
statului acreditar, membrii personalului administrativ şi tehnic al misiunii, precum şi membrii familiilor
lor care fac parte din gospodăriile lor respective, dacă nu sunt cetăţeni ai statului acreditar sau dacă nu
îşi au reşedinţa permanentă în acest stat. Membrii personalului de serviciu al misiunii, care nu sunt
cetăţeni ai statului acreditar sau care nu îşi au aici reşedinţa permanentă, beneficiază de imunitate
diplomatică pentru actele îndeplinite în exzerciţiul funcţiilor lor.

Astfel, sub incidenţa legii procesuale penale naţionale nu cad reprezentanţii diplomatici ai
statelor străine care, în conformitate cu tratatele internaţionale, nu sînt supuşi jurisdicţiei penale a
Republicii Moldova.

Totodată, legea naţională prevede unele excepţii în vederea aplicării legii procesuale penale faţă
de unele categorii de cetăţeni, care posedă dreptul de imunitate. În aceste cazuri legea procesuală
penală poate fi aplicată numai după efectuarea procedurii de ridicare a imunităţii.
 Articolul 6. Termeni şi expresii utilizate în prezentul cod

Termenii şi expresiile utilizate în prezentul cod au următorul înţeles, dacă nu este o menţiune
deosebită:
1) act procedural – document prin care se consemnează orice acţiune procesuală prevăzută
de prezentul cod, şi anume: ordonanţă, proces-verbal, rechizitoriu, încheiere, sentinţă, decizie,
hotărîre etc.;
2) agent împuternicit cu înmînarea citaţiei – colaborator al poliţiei, lucrător al autorităţii
administraţiei publice locale, al instanţei judecătoreşti, precum şi o altă persoană care este
împuternicită de organul de urmărire penală sau de instanţa judecătorească să înmîneze citaţia,
în condiţiile prezentului cod;
3) apărare – activitate procesuală efectuată de partea apărării în scopul combaterii, în tot sau
în parte, a învinuirii ori al atenuării pedepsei, apărării drepturilor şi intereselor persoanelor
bănuite sau învinuite de săvîrşirea unei infracţiuni, precum şi al reabilitării persoanelor supuse
ilegal urmăririi penale;
4) arestare – măsură preventivă aplicată în baza unei hotărîri judecătoreşti în condiţiile legii;
5) cauză penală – proces penal desfăşurat de organul de urmărire penală şi de instanţa
judecătoreasca într-un caz concret referitor la una sau mai multe infracţiuni săvîrşite sau
presupus săvîrşite;
6) caz ce nu suferă amînare – pericolul real că se vor pierde sau distruge probele, că
bănuitul sau învinuitul se poate ascunde în încăperea suspectată ori că se vor comite alte
infracţiuni;
7) cale ordinară de atac – cale prevăzută de lege pentru atacarea hotărîrilor judecătoreşti
nedefinitive (apelul) sau, după caz, care nu sînt irevocabile (recursul);
8) cale extraordinară de atac – cale prevăzută de lege pentru atacarea hotărîrilor
judecătoreşti irevocabile (revizuirea, recursul în anulare);
9) decizie – hotărîre prin care instanţa se pronunţă asupra apelului, recursului, recursului în
anulare, precum şi hotărîrea instanţei de apel şi de recurs la rejudecarea cauzei;
10) delict flagrant – infracţiune descoperită în momentul săvîrşirii ei sau înainte ca efectele
ei să se fi consumat;
11) domiciliu – locuinţă sau construcţie destinată pentru locuirea permanentă sau temporară a
unei sau a mai multor persoane (casă, apartament, vilă, cameră la hotel, cabină pe o navă
maritimă sau fluvială), precum şi încăperile anexate nemijlocit la acestea, constituind o parte
indivizibilă (verandă, terasă, mansardă, balcon, beci, un alt loc de uz comun). Prin noţiunea de
domiciliu, în sensul prezentului cod, se înţelege şi orice teren privat, automobil, navă maritimă
şi fluvială privată, birou;
12) expert – persoană care posedă cunoştinţe temeinice speciale într-un anumit domeniu şi
este abilitată, în modul stabilit de lege, să facă o expertiză;
13) hotărîre judecătorească – hotărîre a instanţei judecătoreşti adoptată într-o cauză penală:
sentinţă, decizie, încheiere şi hotărîre;
14) hotărîre a Plenului Curţii Supreme deJustiţie – act adoptat de Plenul Curţii Supreme
de Justiţie la soluţionarea chestiunilor ce ţin de competenţa sa;
15) infracţiune de audienţă – faptă penală săvîrşită în cursul şedinţei de judecată;
16) instanţă judecătorească – orice instanţă, parte componentă a sistemului judecătoresc al
Republicii Moldova, care judecă cauza penală în primă instanţă, în ordine de apel sau de recurs,
ori pe căile extraordinare de atac, precum şi care soluţionează plîngeri împotriva acţiunilor şi
actelor organelor de urmărire penală şi ale organelor de executare a hotărîrilor judecătoreşti şi
sancţionează efectuarea unor acţiuni procedurale;
17) instanţă de apel – instanţă care judecă apelul declarat împotriva sentinţelor nedefinitive
(curţile de apel);
18) instanţă de recurs – instanţă care judecă recursul declarat împotriva hotărîrilor
judecătoreşti adoptate în conformitate cu prezentul cod;
19) interpret – persoană, invitată în procesul penal de organele competente, care traduce oral
dintr-o limbă în alta sau care traduce semnele celor muţi ori surzi, mijlocind astfel înţelegerea
dintre două sau mai multe persoane;
20) investigator sub acoperire – persoană oficială care exercită confidenţial activitate
operativă de investigaţie, precum şi altă persoană care colaborează confidenţial cu organele de
urmărire penală;
21) încheiere – hotărîre adoptată de către instanţa de judecată pînă la darea sentinţei sau
deciziei;
22) judecată în primă instanţă – soluţionarea prin sentinţă a fondului cauzei penale ca
rezultat al examinării nemijlocite a probelor de către instanţa de judecată competentă cu
participarea părţilor;
23) judecător – jurist licenţiat, numit în funcţie în modul stabilit de lege, autorizat să judece
cauze aduse în faţa instanţei de judecată;
24) judecător de instrucţie – judecător abilitat cu unele atribuţii proprii urmăririi penale,
precum şi de control judiciar asupra acţiunilor procesuale efectuate în cadrul urmăririi penale;
25) materiale – documente întocmite, obiecte anexate la dosarul penal, care au importanţă
pentru stabilirea circumstanţelor cauzei etc.;
26) măsuri de ocrotire – măsuri luate de organul de urmărire penală sau de instanţa
judecătorească faţă de persoane sau faţă de bunuri în legătură cu aplicarea măsurilor preventive,
măsurilor de siguranţă sau pedepselor penale;
27) mijloace de probă – mijloace prevăzute de legea procesuală, prin care se administrează
probele într-o cauză penală;
28) ordonanţă – hotărîre a organului de urmărire penală, adoptată în cursul procesului penal;
29) parte în proces – persoane care în procesul penal exercită funcţii de acuzare sau apărare
în baza egalităţii în drepturi şi a principiului contradictorialităţii;
30) partea apărării – persoane abilitate prin lege să efectueze activitate de apărare (bănuitul,
învinuitul, inculpatul, partea civilmente responsabilă şi reprezentanţii acestora);
31) partea acuzării – persoane abilitate prin lege să efectueze sau să ceară efectuarea
urmăririi penale (procurorul, organul de urmărire penală, precum şi partea vătămată, partea civilă
şi reprezentanţii acestora);
32) prejudiciu – pagubă morală, fizică sau materială, care poate fi evaluată în expresie
bănească;
33) probe – elemente de fapt, dobîndite în modul prevăzut de prezentul cod, ce servesc la
constatarea împrejurărilor care au importanţă pentru justa soluţionare a cauzei penale;
34) probe pertinente – probe care au legătură cu cauza penală;
35) probe concludente – probe pertinente care influenţează asupra soluţionării cauzei penale;
36) probe utile – probe concludente care, prin informaţiile pe care le conţin, sînt necesare
soluţionării cauzei;
 37) procuror – persoană oficială numită, în modul stabilit de lege, pentru a conduce sau a
exercita urmărirea penală şi a reprezenta în judecată învinuirea în numele statului (Procurorul
General şi procurorii ierarhic inferiori subordonaţi lui);
38) reprezentant – persoană împuternicită, conform legii, de a prezenta interesele părţii
vătămate, părţii civile, părţii civilmente responsabile;
39) reprezentanţi legali – părinţii, înfietorii, tutorii, curatorii, soţul bănuitului, învinuitului,
inculpatului, condamnatului şi părţii vătămate, precum şi reprezentanţi ai instituţiilor sub
supravegherea cărora se află aceştia;
40) reţinere – măsură luată de organul competent de a priva de libertate o persoană pe un
termen de pînă la 72 de ore;
41) rude apropiate – copii, părinţi, înfietori, înfiaţi, fraţi şi surori, bunici, nepoţi;
42) sentinţă – hotărîre prin care cauza penală se soluţionează în fond de instanţa de judecată;
43) specialist – persoană care cunoaşte temeinic o disciplină sau o anumită problemă şi este
antrenată în procesul penal, în modul prevăzut de lege, pentru a contribui la stabilirea
adevărului;
44) viciu fundamental în cadrul procedurii precedente, care a afectat hotărîrea
pronunţată – încălcare esenţială a drepturilor şi libertăţilor garantate de Convenţia pentru
Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale, de alte tratate internaţionale, de
Constituţia Republicii Moldova şi de alte legi naţionale;
45) unitate convenţională – unitate convenţională de amendă, stabilită de Codul penal;
46) persoană majoră – persoană care a împlinit vîrsta de 18 ani;
47) persoană minoră – persoană care nu a împlinit vîrsta de 18 ani;
48) traducător – persoană care traduce în scris un text dintr-o limbă în alta;
49) timpul nopţii – interval de timp cuprins între orele 22.00 şi 6.00;
50) timpul zilei – interval de timp cuprins între orele 6.00 şi 22.00.

Pentru buna desfăşurare a urmăririi penale şi a judecării cauzei penale în instanţa de judecată o
importanţă deosebită capătă înţelegerea corectă, întrebuinţarea univocă şi exactă a terminologiei
procesuale penale de către toţi participanţii la procesul penal şi de alţi subiecţi implicaţi în activitatea
procesul penală.

În acest scop, legiuitorul a formulat un set de definiţii sau explicaţii ale unor termeni şi expresii
care se întîlnesc mai frecvent în textul legislaţiei procesual penale. Aceste definiţii şi explicaţii şi-au găsit
locul potrivit atît în conţinutul articolului 6, cît şi în alte articole din Codul de procedură penală al
Republicii Moldova.

Determinînd ordinea aplicării lor în procesul penal, legiuitorul a decis, că termenii şi expresiile
utilizate în legislaţia procesual penală trebue să fie înţelese şi aplicate la desfăşurarea procesului penal
corespunzător indicaţiilor stabilite în articolul 6 din Codul de procedură penală al Republicii Moldova,
dacă în privinţa unora din ele nu este prevăzută special vreo menţiune deosebită.

Aceasta înseamnă că termenul special sau expresia respectivă va putea fi folosită în alt sens
decît cel prescris de art. 6 CPP RM numai în cazul în care în textul legii procesuale penale va fi introdusă
o astfel de modificare.

Capitolul II. PRINCIPIILE GENERALE ALE PROCESULUI PENAL.

 Articolul 7. Legalitatea procesului penal

Legalitatea, fiind unul dintre principiile fundamentale ale dreptului din Republica Moldova, este
totodată şi unul dintre principiile generale ale dreptului procesual penal.

Conţinutul principiului legalităţii procesului penal include respectarea strictă şi îndeplenirea fără
abatere a dispoziţiilor stipulate în Codul de procedură penală al Republicii Moldova, în Constituţia
Republicii Moldova, în tratatele internaţionale la care Republica Moldova este parte, în normele şi
principiile unanim recunoscute ale dreptului internaţional.

Obligaţia de a respecta legea procesuală penală se răspîndeşte asupra tuturor organelor,

organizaţiilor, întreprinderilor, instituţiilor de stat şi nestatale, asupra persoanelor cu funcţe de
răspundere, asupra tuturor cetăţenilor şi a altor persoane.

În procedura de desfăşurare a activităţii procesual penale legea este obligatorie pentru toţi
subiecţii procesului penal.

Principiul legalităţii procesului penal impune respectarea întocmai de către organele de urmărire
penală, procuratură şi instanţele judecătoreşti a cerinţelor legii procesuale penale în activitatea de
desfăşurare a urmăririi penale, la judecarea cauzelor penale în primă instanţă, la judecarea apelului,
recursului, recursului în anulare, la rejudecarea cauzei după admiterea revizuirii, la punerea în executare
a hotărîrilor judecătoreşti etc.

Realizarea în practică a principiului legalităţii procesului penal este asigurată, în mare măsură, de
însăşi structura procesului penal care permite de a verifica pe parcursul fiecărei etape procesuale
premărgătoare legalitatea, temeinicia, justeţea şi motivarea hotărîrilor pocesuale adoptate în fazele
precedente. Aceasta înseamnă că, dacă la o etapă oarecare de desfăşurare a procesului penal a avut loc
şi a fost descoperită o încălcare de lege sau o eroare judiciară, atunci, datorită modalităţii de organizare
structurală a procesului penal, există permanent posibilitatea de a abroga actul procesual respectiv şi de
a restabili legalitatea.

Pe lîngă aceasta, un rol important la realizarea principiului legalităţii procesului penal le revine şi
unor instituţii procesuale, precum sunt „controlul legalităţii acţiunilor organului de urmărire penală şi ale
organului care exercită activitate operativă de investigaţii”, „controlul judiciar al procedurii
prejudiciare”, „căile ordinare şi extraordinare de atac a hotărîrilor judecătoreşti” etc.

De asemenea, principiul legalităţii procesului penal dispune că, în cazurile în care legea a fost
încălcată de către persoanele care efectuează activitatea de desfăşurare a procesului penal sau de alţi
subiecţi ai procesului penal, împotriva lor pot fi aplicate sancţiuni disciplinare, administrative, civile sau
penale.

1) În art. 7 alin. (1) din CPP RM legiuitorul a determinat că procesul penal trebue să se
desfăşoare în strictă conformitate cu principiile şi normele unanim recunoscute ale dreptului
internaţional, cu tratatele internaţionale la care Republica Moldova este parte, cu prevederile
Constituţiei Republicii Moldova şi ale Codului de procedură penală.
 Devenind parte a unui tratat sau convenţii internaţionale sau aderînd la o organizaţie
internaţională, Republica Moldova îşi asumă obligaţia de a respecta întocmai normele respective ale
dreptului internaţional. În aceste cazuri, principiile generale şi normele unanim recunoscute ale
dreptului internaţional, consemnate în documentele internaţionale şi legalizate oficial conform
procedurii, obţin calitatea de izvor al dreptului procesual penal al Republicii Moldova şi pot fi aplicate
nemiglocit în activitatea procesual penală.

Este necesar de a menţiona că în conţinutul art. 7 alin. (1) din CPP RM legiuitorul a repetat
sensul art. 2 alin. (1) şi a alin. (2) din CPP RM. Considerăm această repetare inutilă, deoarece prin
întroducerea ei în textul legii nu s-au stabilit nici reguli noi şi nici nu s-a modificat sau completat cu un
nou conţinut volumul informaţional al normelor respective deja existente în lege.

2) La art.7 alin. (2) din CPP RM se prevede prioritatea reglementărilor internaţionale în domeniul
drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului la care Republica Moldova este parte în cazul dacă
există neconcordanţe între prevederile tratatelor internaţionale şi prevederile Codului de procedură
penală al Republicii Moldova.

Însă, în conformitate cu art. 8 din Constituţia RM, au prioritate faţă de prevederile legislaţiei
naţionale reglementările internaţionale care cuprind nu numai domeniul drepturilor şi libertăţilor
fundamentale ale omului, dar şi alte domenii consemnate în Carta Organizaţiei Naţiunilor Unite şi în
tratatele la care Republica Moldova este parte.

Bazîndu-ne pe aceste considerente, ne convingem că formula „...în domeniul drepturilor şi

libertăţilor fundamentale ale omului...” care se conţine în alin. (2) cît şi în alte alineate ale art.7 din CPP
RM este de prisos şi trebuie exclusă. În ce priveşte desfăşurarea procesului penal, recomandăm ca
organele judiciare în activitatea lor să aplice în direct indicaţiile art. 8 din Constituţia RM.

Conform titlului art. 7 din CPP RM „Legalitatea procesului penal” şi denumirii capitolului 2:
„Principiile generale ale procesului penal” ar fi fost normal, dacă în textul lui era expusă noţiunea,
conţinutul şi esenţa principiului legalităţii procesului penal.

Însă, sîntem nevoiţi să constatăm că, alin. (1) parţial, iar alineatele (2),(3),(4),(5),(6) şi (7) al art. 7
în întregime, sînt cosacrate, nu principiului legalităţii, ci reglementării chestiunilor cu privire la legea
procesuală penală ca izvor juridic al dreptului procesual penal, cu privire la ordinea aplicării ei în
activitatea organelor judiciare în cazurile cînd se descoperă neconcordanţe între prevederile normelor
internaţionale şi prevederile legislaţiei naţionale, cu privire la regimul juridic al Hotărîrilor Curţii
Constituţionale a Republicii Moldova şi al Hotărîrilor explicative ale Plenului Curţii Supreme de Justiţie a
Republicii Moldova.

Credem că, aceste norme, după sensul lor, sînt mai aproape de conţinutul

art. 2 din CPP RM, în componenţa căruia ele şi-ar găsi locul cel mai potrivit. Iar în conţinutul art. 7 din
CPP RM, după părerea noastră, trebuie să fie întrodusă definiţia legalităţii procesului penal, să fie
desfăşurată esenţa şi conţinutul legalităţii în calitate de principiu al procesului penal, să fie prevăzute
garanţiile care asigură respectarea acestui principiu în activitatea procesual penală.
 3) Art.7 alin.(3) din CPP RM prevede procedura de sesizare a Curţii Constituţionale în cazurile
dacă instanţa de judecată, în procesul judecării cauzei penale, constată că norma juridică ce urmează a fi
aplicată contravine prevederilor Constituţiei.

În acest caz, dacă norma juridică este expusă într-un act juridic care poate fi supus controlului
constituţionalităţii, judecarea cauzei se suspendă, se informează Curtea Supremă de Justiţie care, la
rîndul său, sesizează Curtea Constituţională.

Judecarea cauzei va fi reluată după ce Curtea Constituţională se va expune privitor la chestiunea în

cauză.

4) Dacă instanţa de judecată, în procesul judecării cauzei penale, stabileşte că norma juridică ce
urmează a fi aplicată contravine prevederilor legale şi este expusă într-un act juridic care nu poate fi
supus controlului constituţionalităţii, instanţa va ignora această normă şi va aplica în direct acele
prevederi ale legii care corespund normelor constituţionale, legilor şi principiilor generale.

5) Dacă, în procesul judecării cauzei sau în alte faze ale procesului penal se va constata că norma
juridică naţională ce urmează a fi aplicată contravine prevederilor tratatelor internaţionale în domeniul
drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului sau în alte domenii, la care Republica Moldova este
parte, instanţa de judecată, procuratura sau organele de urmărire penală vor aplica reglementările
internaţionale în direct, motivînd hotărîrile sale.

6) Conform art. 140 al Constituţiei Republicii Moldova hotărîrile Curţii Constituţionale privind
interpretarea Constituţiei sau privind neconstituţionalitatea unor legi şi alte acte normative, sau a unor
părţi ale acestora, sînt obligatorii pentru instanţele de judecată, organele de urmărire penală şi pentru
persoanele participante la procesul penal. Hotărîrile Curţii Constituţionale sînt definitive şi nu pot fi
atacate.

7) Hotărîrile Plenului Curţii Supreme de Justiţie cu caracter explicativ în chestiunile privind

aplicarea prevederilor legale în practica judiciară, ne fiind obligatorii precum sînt prevederile legale, au
caracter de recomandare pentru instanţele judecătoreşti, procuratură şi organele de urmărire penală.

Articolul 8. Prezumţia nevinovăţiei.

Principiul prezumţiei de nevinovăţie este prevăzut în Declaraţia universală a drepturilor omului

din 10 decembrie1948 (art.11), în Constituţia Republicii Moldova (art.21) şi în prezentul Cod (art.8).

Principiul prezumţiei nevinovăţiei reprezintă o regulă de bază a procesului penal şi unul

din drepturile fundamentale ale omului. Acest fapt explică înscrierea prezumţiei de vinovăţie în
numeroase documente de drept internaţional în care se consacră drepturi fundamentale ale
persoanei.
Prezumţia nevinovăţiei cunoaşte o reglementare extinsă în timp ţi în o serie de instrumente
de drept Internaţional. Este menţionată în legislaţia SUA din perioada războiului de independenţă
şi în Declaraţia Omului şi Cetăţeanului (art. 9); în partea europeană a lumii este o prevedere
importantă a Revoluţiei franceze de la 1789. Aceste documente au ţinut să înlăture vechea
prezumţie a vinovăţiei, cînd o persoană atrasă într-un proces penal în majoritatea cauzelor era
considerată vinovată şi putea fi impusă să-şi demonstreze nevinovăţia.
 Actele juridice Internaţionale la care este parte şi Republica Moldova conţin prevederi a
prezumţiei nevinovăţiei: art. 11 al Declaraţiei Universale a Drepturilor Omului (1948); art. 6 § 2
al Convenţiei Europene de apărare a Drepturilor Omului (1950); Art. 14.2 al Pactului
internaţional asupra drepturilor civile şi politice (1966). Aceste reglementări primesc o confirmare
şi în legislaţia internă a Republicii Moldova – Constituţia R.M. în art. 21 prevede că orice
persoană acuzată de un delict este prezumată nevinovată pînă cînd vinovăţia sa va fi dovedită în
mod legal, în cursul unui proces judiciar public în cazul căruia i s-au asigurat toate garanţiile
necesare apărării sale. Codul de procedură Penală în art. 8 – “Prezumţia nevinovăţiei” – stabileşte
că vinovăţia persoanei poate fi constatată doar printr-o hotărîre judecătorească de condamnare
definitivă.
Prezumţia de nevinovăţie (presupunerea, recunoaşterea juridică a unui fapt pînă la proba
contrarie) este una legală şi relativă. Aceste se explică prin faptul că este prevăzută expres în lege
şi este posibilă răsturnarea (tot în baza legii) acestei prezumţii.
Esenţa acestei prezumţii constă în statutul acordat bănuitului, învinuitului sau inculpatului
în cadrul procesului penal, fiind considerat o persoană de bună credinţă, din acest statut rezultînd
toate garanţiile puse la dispoziţia lui, şi respectarea drepturilor sale de către organele de urmărire
penală sau instanţa de judecată pentru a nu-i încălca acest drept fundamental al omului şi pentru a-
i acorda şansa şi garanţiile reale de a se apăra de o acuzaţie injustă sau neproporţională.
Prezumţia nevinovăţiei cuprinde şi lipsa obligaţiei vre-unei persoane să-şi dovedească
nevinovăţia sa (art. 8 al (2) CPP R.M.). De asemenea este recunoscut şi atribuit dreptul
recunoaşterii întemeiate a persoanei ca vinovat de săvîrşirea unei infracţiuni, doar instanţei de
judecată, care nu este ţinută de vre-un interes de serviciu ca să acuze sau să achite în mod
preconceput o persoană. Vinovăţia persoanei se stabileşte în cadrul unui proces cu respectarea
garanţilor procesuale, deoarece simpla învinuire nu înseamnă şi stabilirea vinovăţiei 1. Sarcina
probei revine organelor de urmărire penală (art. 100 CPP R.M., art. 64 al. P. 7, art. 66, al. 2 p. 7).
Pînă la adaptarea unei hotărîri de condamnare şi pînă la rămînerea definitivă a acesteia, inculpatul
are statutul de persoană nevinovată. Acest statut al persoanei se răsfrînge şi în alte raporturi, decît
cel Procesual-penal – pînă la rămînerea definitivă a sentinţei persoana dispune de toate drepturile
constituţionale, participarea la alegeri, dreptul la libera alegere a locuinţei, ş.a.
Legea procesual-penală stabileşte că răsturnarea prezumţiei nevinovăţiei sau concluziile
despre vinovăţia persoanei despre săvîrşirea infracţiunii nu pot fi întemeiate pe presupuneri. Toate
dubiile în probarea învinuirii, care nu pot fi înlăturate legal, se interpretează în favoarea
bănuitului, învinuitului, inculpatului. Această reglementare se include în spiritul prezumţiei
nevinovăţiei datorită faptului că pedepsirea oricărei persoane pentru o faptă penală se poate
realiza doar în baza unor informaţii certe şi veridice despre vinovăţia ei, neadmiţîndu-se
presupunerile sau probele afectate de incertitudine. Legiuitorul stabilind chiar interpretarea
dubiilor în favoarea bănuitului, învinuitului, inculpatului. Chiar în cazul aprecierii probelor orice
informaţie, în baza căreia se pot trage 2 sau mai multe concluzii opuse (în sensul apărării sau
acuzării) despre aceeaşi circumstanţă arată imposibilitatea punerii acesteia în baza unei sentinţe
de vinovăţie.
În cadrul procesului penal pot interveni unele situaţii cînd nu este clară aplicabilitatea
dreptului persoanei de a fi considerată nevinovată. În unele cazuri Curtea Europeană pentru
Drepturile Omului explică şi extinde sensul acestei prezumţii. În cazul Minelli c/Elveţiei (1983)
Curtea a recunoscut încălcată prezumţia cînd unei persoane i s-a refuzat admiterea acţiunii pe

1
“Tratat de Procedură penală” Adrian Ştefan Tulbure, Angela Maria Tatu, ALL Beck, 2001, p. 42.
motiv de scurgere a termenului de prescripţie, stabilind că în acest caz lipsa unei hotărîri
judecătoreşti care să stabilească nevinovăţia lasă un sentiment că persoana este vinovată.
În cauza Allenet de Ribemont a Franţei (1995) Curtea a recunoscut încălcată prezumţia în
cazul cînd autorităţile judiciare s-au pronunţat în public despre vinovăţia unui individ pînă la
anunţarea deciziei definitive asupra vinovăţiei lui.
Prezumţia nu urmăreşte protejarea unui individ împotriva problemelor referitoare la
acuzare, cum ar fi definiţia provizorie sau efectele secundare asemănătoare. Convenţia şi Curtea,
totuşi urmăresc protejarea unui individ contra răspunderii pentru acte penale comise de aproapele
său. În o serie de cauze (A.P., M.P. şi T.P. a (Elveţiei (1997) şi E.L., R.L. şi Dna J.O. – L.
c/Elveţiei (1997), Curtea a stabilit o încălcare a art. 6 (2) atunci cînd Guvernul a impus amenzi
asupra urmaşilor persoanelor, care au fost declarate vinovate de fraude fiscale.
Principiul procesual al prezumţiei de nevinovăţie este subordonat principiului legalităţii şi
constituie baza principiilor, libertăţii persoanei, respectării demnităţii umane şi a dreptului de
operare.
Cu toate acestea nu este posibil şi nici utilă societăţii respectarea într-un mod absolut al
acestei prezumţii pentru a nu ajunge într-o extremă cînd să nu fie permise nici o acţiune
procesual-penală, care limitează unele drepturi ale persoanei din motiv că nu avem o sentinţă
definitivă, or sentinţa definitivă nu poate fi emisă decît după o urmărire penală care implică şi
măsurile proc4esuale de constrîngere cu respectarea prevederilor legii.
Dacă prezumţia nu permite pedepsirea unui nevinovat atunci tot ea presupune şi faptul că
nici o persoană recunoscută vinovată de săvîrşirea unei fapte penale, în spiritul de dreptate şi
justiţie, nu trebuie să rămînă nepedepsită şi sancţiunile să fie aplicate cu toată fermitatea şi
severitatea în raport se greutatea infracţiunilor săvîrşite2.

2
Nicolae Volonciu “Tratat de Procedură penală” partea generală, vol. I, Ed. juridică, p. 122.