Articolul 120.

Examinarea cadavrului
Examinarea cadavrului ca o acţiune procesuală independentă care se efectuează în
cazurile când nu s-a efectuat cercetarea la faţa locului în infracţiunile ce au ca consecinţe decesul
persoanei. În cazul acesta examinarea cadavrului se efectuează în cadrul cercetării la faţa locului.
1. Examinarea cadavrului în sensul articolului 120 se efectuează în cazul când cadavrul a fost
descoperit la alt loc decât locul presupus de comitere a infracţiunii, (de exemplu: a fost
aruncat într-un lac, a fost îngropat şi altele). În toate cazurile la examinarea exterioară a
cadavrului obligatoriu trebuie să participe un specialist din domeniul medicinii legale, sau
un medic, când prezenţa medicului legist este imposibilă. În aceste cazuri specialistul poate
să participe în proces şi în calitate de expert (vezi comentariul la articolul 89).
2. Examinarea exterioară a cadavrului nu exclude efectuarea expertizei, mai mult, această
acţiune procesuală este ca o etapă de pregătire a expertizei, deoarece medicul legist
asistând ofiţerul de urmărire penală indică care date trebuie incluse în procesul verbal,
indicând anumiţi termeni din domeniul medicinii care nu îi sunt cunoscuţi ofiţerului de
urmărire penală. Medicul legist va asista ofiţerul de urmărire la formularea chestiunilor
puse în faţa expertului.
3. Sarcinile examinării cadavrului la locul aflării lui constau în stabilirea şi fixarea: locului
descoperirii cadavrului şi plasarea lui în raport cu împrejurările sau poziţia cadavrului în
raport cu obiectele şi urmele descoperite, poziţia cadavrului, starea îmbrăcămintei, urmele
pe cadavru şi pe îmbrăcăminte. Date care caracterizează starea cadavrului: faptul şi timpul
survenirii morţii, sexul, vârsta aproximativă, prezenţa leziunilor, corespunderea lor cu
deteriorările pe îmbrăcăminte, starea diferitor părţi a corpului (membrele, burta, organele
genitale, ş. a.) unele indicii care vor indica asupra corespunderii locului descoperirii
cadavrului cu locul unde s-au comis leziunile descoperite la examinarea cadavrului.
Constatarea prealabilă a posibilei cauze a morţii. Descoperirea anumitor obiecte care se află
în apropierea cadavrului, inclusiv şi în haine, în buzunare. Dacă la examinare cadavrului a
fost descoperită şi arma cu care a fost comisă infracţiunea, aceasta se descrie şi se
examinează.
4. În cazul când cadavrul nu este identificat, el obligatoriu trebuie să fie fotografiat după
regulile fotografiei judiciare, cât şi luate anumite probe (de piele, sânge şi altele).
Asemenea cadavre nu se poate de cremat. Ofiţerul de urmărire penală trebuie să ia măsuri
pentru expedierea cadavrului la instituţia de expertiză medico-legală. În legătură cu
examinarea cadavrului se întocmeşte un proces-verbal.
Articolul 121. Exhumarea cadavrului
1. Exhumarea (deshumarea) este o acţiune de dezgropare a osemintelor unui cadavru, cât şi
rezultatul ei.
2. Deshumarea se efectuează cu scopul de a examina cadavrul, de a-l prezenta spre
recunoaştere, sau de a efectua expertiza medico-legală (inclusiv expertiza suplimentară sau
contraexpertiza).
3. Pentru a efectua exhumarea cadavrului, organul de urmărire penală trebuie să emită o
ordonanţă în care să indice care cadavru trebuie exhumat, locul înmormântării, care este
scopul efectuării unei asemenea acţiuni procesuale.
4. Articolul 121 nu prevede ca obligatoriu acordul rudelor, ci doar înştiinţarea acestora. Este
raţional ca până la efectuarea exhumării rudele să fie înştiinţate şi să se obţină un acord din
partea acestora. Acordul însă nu este obligator pentru organul de urmărire penală. Chiar dacă
rudele sunt împotrivă organul de urmărire penală obţinând autorizaţia judecătorului de
 instrucţie este în drept de a efectua exhumarea. Obligator, la exhumarea cadavrului este
prezenţa procurorului şi a specialistului în domeniul medicinii legale.
5. Anunţarea serviciului sanitar epidemiologic este obligatorie pentru evitarea unor epidemii în
localitatea dată. Serviciul sanitar epidemiologic poate să delege o persoană care va asista la
exhumare.
Articolul 122. Reconstituirea faptei

1. Reconstituirea faptei este asociată în multe cazuri cu experimentul în procedura penală.

Din aceste considerente este necesar de a face unele precizări:
 Reconstituirea, fie parţială, fie totală şi indiferent dacă se face la faţa locului ori nu,
presupune în toate cazurile refacerea unor momente ale faptei respective. Ea se face
numai în strânsă legătură cu împrejurările în care a fost săvârşită fapta.
Reconstituirea faptei se face cu participarea făptuitorului prin reproducerea
acţiunilor, situaţiilor sau altor circumstanţe în care s-a produs fapta. Experimentul
se face fără reconstituirea momentelor faptei.
 La efectuarea reconstituirii prezenţa unui specialist nu este obligatorie.
Experimentul în multe cazuri implică concursul specialistului.
 La reconstituirea faptei obligatoriu participă făptuitorul. La experiment nu este
necesară sau obligatorie prezenţa făptuitorului.
 O cerinţă pentru reconstituirea faptei este efectuarea acesteia în condiţii maximale
ajustate la condiţiile în care s-a comis fapta care se reconstituie. Nerespectarea
cerinţelor privind efectuarea reconstituirii faptei în condiţii maximale ajustate poate
fi apreciată ca încălcarea cerinţelor legii procesual-penale, fapt ce poate duce la
pierderea valorii probante a datelor obţinute.
 Reconstituirea faptei dă posibilitatea de a verifica datele de fapt obţinute în urma
audierii făptuitorului, cît şi a altor subiecţi, cercetării la faţa locului, sau a altor
acţiuni procesuale. În acelaşi moment în urma reconstituirii faptei pot fi obţinute şi
alte date care pot confirma sau nega informaţia deţinută prealabil.
 Această acţiune procesuală poate fi efectuată repetat de câte ori este necesar. În
toate cazurile trebuie să fie întocmit un proces verbal în care să se redea condiţiile
efectuării reconstituirii faptei.
 Valoare probantă au atît rezultatele pozitive, cît şi negative ale reconstituirii faptei.
 Reconstituirea faptei se face fie din oficiu de către organul de urmărire penală, fie la
cererea părţilor, fie de către instanţă la cererea părţilor. Decizia în toate cazurile o ia
organul de urmărire, fie instanţa. Pentru efectuarea reconstituirii faptei nu este
necesară emiterea unei ordonanţe. La reconstituirea faptei în faza de urmărire pot
asista în afară de făptuitor şi alţi subiecţi la discreţia organului de urmărire penală.
Aceasta o decide organul de urmărire. În cadrul judecării cauzei asistă toţi
participanţii. În cazul cînd au fost comise infracţiuni care au avut ca consecinţă
moartea victimei, nu este raţional ca la reconstituirea faptei să participe rudele
apropiate ale victimei (mama, tatăl, ş.a.). Acest fapt le poate produce suferinţe
suplimentare. Apărătorul participă în toate cazurile la reconstituirea faptei. Aceasta
este determinat de faptul că reconstituirea faptei se face cu participarea făptuitorului
care poate fi bănuit, învinuit sau inculpat.
 Eficacitatea reconstituirii faptei este condiţionată în multe cazuri de pregătirea
prealabilă a acestei acţiuni procesuale. Este necesar în prealabil de a stabili locul şi
timpul fix cînd va fi efectuată reconstituirea faptei, participanţii la această acţiune
 procesuală, care acţiuni vor fi efectuate, de câte ori vor fi efectuate aceste acţiuni, ş.
a. Reconstituirea faptei nu poate să fie efectuată în cazurile cînd apare pericolul
pentru sănătatea persoanei, sau care înjosesc unora şi demnitatea persoanei. În afară
de aceasta trebuie de luat în consideraţie faptul că reconstituirea faptei nu poate să
aibă ca consecinţă cauzarea unui prejudiciu bunurilor, încălcării securităţii publice,
sau a unor norme a moralităţii.
Articolul 123. Experimentul în procedura de urmărire penală
Privitor la deosebirea între experiment şi reconstituirea faptei a se vedea comentariul la
articolul 122. Experimentul constă în efectuarea anumitor acţiuni în scopul verificării şi
precizării unor date ce au importanţă pentru cauză. Pentru efectuarea experimentului nu este
necesară o ordonanţă specială.
1. Experimentul poate fi efectuat doar în cadrul urmăririi penale. Specificul experimentului
se evidenţiază prin aceea că la efectuarea acestor acţiuni nu sunt necesare anumite
cunoştinţe speciale. În cazul când sunt necesare cunoştinţe speciale va fi numită o
expertiză.
2. Experimentul poate avea diferite obiective: fie constatarea posibilităţii perceperii
anumitor împrejurări, survenirii anumitor consecinţe, stabilirea mecanismului de
producere a unui fenomen (spre exemplu mecanismul de formare a urmelor), efectuării
anumitor acţiuni (se poate de verificat posibilitatea confecţionării unui obiect dintr-un
anumit material, într-un timp respectiv), cu utilizarea anumitor instrumente. Experimentul
poate fi efectuat pentru verificarea posibilităţii reale de a traversa un anumit teritoriu,
într-o anumită unitate de timp, cu sau fără utilizarea anumitor mijloace tehnice (spre
exemplu: bicicleta, motocicleta, automobilul etc.). Experimentul poate fi efectuat pentru
stabilirea mecanismului evenimentului (de exemplu, posibilitatea deschiderii unui lacăt
cu anumite chei care au fost găsite în timpul cercetării la faţa locului, sau a percheziţiei.
Prin anumite acţiuni experimentale se poate de confirmat, sau de infirmat posibilitatea
existenţei unui anumit fenomen.
3. Au importanţă oricare date obţinute în urma experimentului, care confirmă, sau infirmă
posibilitatea existenţei unui anumit fenomen.
4. În dependenţă de caracterul acţiunilor efectuate, ofiţerul de urmărire penală sau
procurorul în toate cazurile constată necesitatea participării învinuitului, bănuitului,
martorului. Aceasta este raţional deoarece în unele cazuri experimentul are ca scop
verificarea datelor declarate de către aceste persoane. În alte cazuri experimentul va avea
o importanţă tactică pentru a dovedi imposibilitatea existenţei anumitor împrejurări
declarate de bănuit sau învinuit. În dependenţă de natura experimentului ofiţerul de
urmărire penală sau procurorul poate atrage un specialist.
5. Experimentul poate fi efectuat din oficiu de către ofiţerul de urmărire penală sau la
cererea părţilor.
6. În toate cazurile responsabil pentru efectuarea experimentului este organul de urmărire
penală.
Articolul 124. Procesul-verbal de cercetare la fata locului, de examinare corporala, de
exhumare a cadavrului, de reconstituire a faptei si de efectuare a experimentului
Procesele verbale ale acţiunilor procesuale enumerate în art. 124 sunt întocmite după
regula generală (vezi comentariul la art. 260, 261).
1. Procesele verbale întocmite în urma efectuării acţiunilor procesuale se consideră ca
mijloace de probă (vezi comentariul la art. 163).
 2. Faţă de procesul-verbal de cercetare la faţa locului sunt înaintate anumite cerinţe: În
primul rând este necesar de a include toate datele privind persoana care a efectuat
acţiunea procesuală, persoanele care au participat la acţiunea procesuală, data, locul,
timpul şi altele, inclusiv în partea introductivă este necesar de inclus datele privind
anunţarea drepturilor şi obligaţiilor subiecţilor, inclusiv a specialiştilor, condiţiile în
care s-a efectuat cercetarea la faţa locului (a fost o iluminare diurnă sau întuneric,
condiţiile meteorologice care ar putea influenţa la cercetare, ş. a.). Este necesar de
indicat faptul dacă au fost utilizate anumite mijloace tehnice la efectuarea cercetării. În
partea descriptivă se descriu toate acţiunile persoanelor care efectuează cercetarea, se
descriu împrejurările care au apărut în timpul efectuării cercetării (spre exemplu
schimbarea stării climaterice), de asemenea se descrie care tehnici au fost utilizate. În
partea deductivă se indică timpul terminării cercetării, obiectele care au fost descoperite
şi fixate, sau ridicate la efectuarea cercetării se descrie dacă au fost împachetate şi cui
au fost transmise, diferite declaraţii a specialistului legate de descoperirea obiectelor
(vezi comentariul la articolul 87), unele obiecţii ale participanţilor, faptul că la procesul
verbal sunt anexate diferite schiţe, fotografii, mulaje, tipare, casete audio sau video.
3. În caz când persoana este împotriva examinării corporale este necesar de constatat
motivele pe care le invocă această persoană. Aceste motive trebuie incluse în procesul
verbal. Examinarea corporală forţată poate fi efectuată doar în cazul când aceste motive
înaintate de persoană nu sunt întemeiate.
4. La examinarea cadavrului procesul-verbal include atât acţiunile procesuale efectuate,
cât şi rezultatele obţinute, inclusiv sunt înscrise opiniile specialistului. Fotografiile se
anexează la procesul-verbal.
5. La efectuarea reconstituirii faptei este raţional de a aplica înregistrarea video. Ofiţerul
de urmărire penală de sinestătător, sau prin atragerea unui specialist efectuează
măsurări, întocmeşte schiţe. Poate aplica fotografierea, înregistrarea sonoră.
Înregistrările devin parte componentă a procesului-verbal.
Experimentul poate fi efectuat de câte ori este necesar. (În toate cazurile trebuie de întocmit
un proces-verbal separat.) Consultaţiile specialistului nu vor avea o importanţă probantă
separată şi vor fi incluse în procesul verbal a acţiunii procesuale respective. Decurgerea
experimentului poate fi înregistrată video, sau audio, sonor, sau fotografiată.
Articolul 125. Temeiurile pentru efectuarea percheziţiei
6. Cercetarea şi prezentarea spre recunoaştere a cadavrului poate fi efectuată atât la locul
exhumării, cât şi în alt loc. În cazul când cercetarea cadavrului şi recunoaşterea au fost
efectuate la locul exhumării, datele obţinute în urma acestor acţiuni se includ în procesul
verbal general, procesul verbal al exhumării. Dacă cadavrul a fost deplasat pentru
recunoaşterea sau examinarea în alt loc, atunci se întocmeşte un proces verbal separat. Toate
cheltuielile legate de exhumare şi ulterioara înmormântare sunt suportate de către stat.

1. Percheziţia aduce la atingere inviolabilităţii domiciliului, inviolabilitatea fiind garantată

de lege. Articolul 8, § 1 a CEDO stipulează că orice persoană are dreptul la respectarea
vieţii sale private şi de familie, a domiciliului său şi a corespondenţei sale. Prevederi
analogice se întâlnesc în Constituţia Republicii Moldova, articolul (_________), cât şi
articolul 12 al Codului de procedură penală. Cu toate acestea legea admite o asemenea
intervenţie în scopul asigurării interesului social – lupta cu criminalitatea.
2. Conţinutul percheziţiei constă în faptul că această acţiune procesuală se efectuează prin
constrângere, fără a avea voinţa sau acordul proprietarului sau posesorului. În cazul când
persoana (proprietarul sau posesorul) predă benevol lucrurile căutate, percheziţia nu se
efectuează). Scopul percheziţiei este căutarea, descoperirea şi ridicarea anumitor
instrumente care au servit la săvârşirea infracţiunii, obiecte şi valori dobândite în urma
infracţiunii, precum şi alte obiecte sau documente care ar putea avea importanţă pentru
cauză şi descoperirea unor persoane căutate, a unor cadavre. În timpul percheziţiei pot fi
descoperite şi alte obiecte care nu sunt căutate, circularea liberă a cărora este interzisă:
(arme, muniţii, substanţe narcotice, substanţe explozibile, toxice, ş. a.). Aceste obiecte şi
substanţe de asemenea sunt ridicate.
3. Percheziţia poate fi efectuată doar după pornirea urmăririi penale. Efectuarea percheziţiei
până şa pornirea urmăririi se consideră ca o încălcare flagrantă a legii procesual penale şi
rezultatele obţinute nu pot avea valoare probantă.
4. Percheziţia se poate efectua în orice loc, fie încăpere, fie teritoriu, etc., în care după
presupunerea întemeiată a organului de urmărire penală pot fi obiecte, documente sau
persoane ce au implicaţie în cauza penală urmărită. Cercul de persoane la care se poate de
efectuat percheziţia nu este stabilit, ceea ce înseamnă că percheziţia poate fi efectuată la
orice persoană, indiferent de faptul este parte sau nu în cauza penală urmărită sau în
general nu este subiect în cauza penală.
5. Condiţii pentru efectuarea percheziţiei este presupunerea întemeiată a organului de
urmărire penală bazată pe probele sau materialele de investigaţie operativă. Probele care
dau temei de efectuare a percheziţiei trebuie să fie administrate cu respectarea legii
procesual-penale inclusiv cu indicarea sursei de provenienţă. Materialele de investigaţie
operativă trebuie să fie transmise oficial organului de urmărire penală de către serviciile
respective. (Articolul ______ al Legii cu privire la activitatea operativă de investigaţie).
Percheziţia poate fi efectuată în orice etapă a urmăririi, imediat după ce au apărut
temeiurile de efectuare. Efectuarea tardivă a percheziţiei poate prejudicia considerabil
urmărirea penală (dispariţia lucrurilor căutate, dispariţia persoanelor, etc.).
6. Constatând necesitatea efectuării percheziţiei organul de urmărire penală întocmeşte o
ordonanţă în care obligatoriu trebuie să fie indicat motivul efectuării percheziţiei, date
care confirmă existenţa temeiului de efectuare a percheziţiei, ş. a. (vezi comentariul la
articolul 304).
7. Procurorul ca responsabil de urmărirea penală înaintează demersul judecătorului de
instrucţie. Examinarea demersului se efectuează în conformitate cu articolul 305 a
Codului de procedură penală.
8. În cazul când efectuarea percheziţiei este determinată de infracţiunea proaspăt săvârşită
(delict flagrant) percheziţia se poate de efectuat fără autorizaţia judecătorului de
instrucţie. În asemenea situaţii este necesară ordonanţa procurorului privind efectuarea
percheziţiei. Pe lângă faptul că ordonanţa trebuie să corespundă criteriilor prevăzute de
articolul 304, adică să fie motivată, să fie indicate timpul şi locul efectuării percheziţiei,
motivele efectuării percheziţiei, ordonanţa dată trebuie să mai conţină şi argumentarea
necesităţii efectuării percheziţiei fără autorizaţia judecătorului de instrucţie. Absenţa
argumentării în ordonanţa procurorului poate determina recunoaşterea percheziţiei ca
ilegală.
9. Procurorul este obligat ca imediat să anunţe judecătorul de instrucţie despre efectuarea
percheziţiei fără autorizaţia acestuia, inclusiv să prezinte ordonanţa sa şi toate materialele
 obţinute în urma percheziţiei. Judecătorul de instrucţie verifică legalitatea efectuării
percheziţiei şi se pronunţă prin rezoluţie în cazul când nu depistează încălcări ale legii.
10. În cazul când au fost depistate încălcări la efectuarea percheziţiei judecătorul de instrucţie
emite o încheiere prin care declară percheziţia ilegală. Încălcările pot fi de orice gen: fie
nu a fost motivul efectuării percheziţiei, ilegal percheziţia a fost efectuată fără autorizaţia
judecătorului de instrucţie, sau au fost comise încălcări în timpul efectuării percheziţiei.
Verificarea se efectuează în baza articolului 301.
11. Persoanele ale căror drepturi şi interese legitime au fost încălcate, fie că aceste persoane
sunt subiecţi ai procesului penal, fie că sunt în afara procesului, însă prin acţiunile
organului de urmărire au fost încălcate drepturile lor, pot să înainteze o plângere
judecătorului de instrucţie prin care să ceară declararea nulităţii percheziţiei. Plângerea se
înaintează în condiţiile prevăzute de articolul 313 al Codului de procedură penală.

Articolul 126. Temeiurile pentru ridicarea de obiecte sau documente

1. Actul procedural al ridicării de obiecte sau documente este o activitate care se deosebeşte
de percheziţie prin aceea că presupune cunoaşterea atât a însuţi documentelor sau
obiectelor care au legătură cu cauza penală, cât şi a locului unde acestea se găsesc.
Această acţiune procesuală se efectuează doar în cazul când este cunoscut cu certitudine
locul aflării obiectelor sau documentelor. Ridicarea poate fi efectuată numai în cazul când
urmărirea penală a fost pornită. Ridicarea poate avea loc când sunt anumite probe sau
materiale de investigaţie operativă care indică exact locul aflării acestor obiecte sau
documente, inclusiv când sunt temeiuri formale şi faptice privind efectuarea acestei
acţiuni procesuale.
2. Temeiuri faptice sunt anumite date care permit a constata anumite calităţi individuale ale
obiectului care necesită a fi ridicat şi locul aflării lui. Aceste date pot fi obţinute din
diferite surse procesuale, cum ar fi declaraţiile martorilor, a părţii vătămate, a învinuitului
din diferite documente, inclusiv datele obţinute pe cale operativă.
3. Temeiuri formale pentru efectuarea ridicării sunt ordonanţa motivată a organului de
urmărire penală în care obligatoriu trebuie să fie indicat care obiect sau document
necesită a fi ridicat (denumirea, unele semne individuale, locul aflării lor, ş.a.). Ridicarea
poate fi benevolă sau forţată.
4. În cele mai dese cazuri, ridicarea este aplicată pentru documente şi obiecte în diferite
instituţii şi organizaţii. În cazul când este necesară ridicarea unui document,
reprezentantul organului de urmărire penală poate lua cunoştinţă cu alte documente,
pentru identificarea documentului respectiv.
5. Ridicarea este o limitare a inviolabilităţii vieţii private a persoanei, secretului, ş.a. Din
aceste considerente, alin. 2 a, articolului 126 stabileşte anumite situaţii când ridicarea
poate avea loc doar cu autorizaţia judecătorului de instrucţie. În toate cazurile este vorba
de anumite documente care conţin anumită informaţie accesul la care este limitat. Potrivit
Legii cu privire la secretul de stat _________________ (vezi dacă este legea cu privire la
secretul comercial, bancar, vezi ce înseamnă informaţia privind convorbirile telefonice,
Legea cu privire la serviciu de stat, Legea cu privire la telecomunicaţii, Legea cu privire
la garanţiile şi drepturile electorale, Legea cu privire la presă, Legea cu privire la sursele
de informare în masă, Legea cu privire la sănătate, vezi în Codul civil dacă este taina
comercială, taina bancară, Legea cu privire la bănci şi activitatea bancară, taina notarială,
 taina impozitelor, ş.a.m.d., vezi tot aici dacă este în activitatea bancară ceva ce ţine de
conturile bancare ale persoanei şi când este vorba de asigurarea socială).
Informaţia privind convorbirile telefonice.
Articolul 127. Persoanele prezente la efectuarea percheziţiei sau ridicării de obiecte si
documente

1. Percheziţia şi ridicarea este efectuată de către reprezentantul organului de urmărire

penală. La ridicare, sau la percheziţie în toate cazurile când consideră necesar poate
participa şi procurorul.
2. Pentru asigurarea bunei desfăşurări a acestei acţiuni procesuale pot fi atraşi şi
reprezentanţii organelor de forţă (poliţia, Serviciul de Informare şi Securitate,
reprezentanţi ai Departamentului Vamal, Centrul pentru Combaterea Crimelor
Economice şi a Corupţiei, ş.a.). aceste persoane trebuie să asigure activitatea normală a
reprezentanţilor organelor de urmărire penală, urmărind de asemenea ca persoanele
prezente la locul efectuării percheziţiei sau ridicării să nu întreprindă tentative pentru a
împiedica desfăşurarea normală (încercarea de a distruge unele documente sau obiecte, de
a le ascunde, etc.).
3. Reprezentantul organului de urmărire poate atrage un specialist la efectuarea percheziţiei
când consideră necesar acest fapt (spre exemplu, când este necesitatea de a identifica
anumite documente, de a forţa uşi, ş.a.).
4. În cazurile când persoanele la care se efectuează percheziţia nu cunosc limba în care se
desfăşoară procesul, organul de urmărire penală atrage un interpret.
5. La efectuarea percheziţiei sau ridicării, este obligatorie prezenţa persoanei la care se face
această acţiune procesuală. Acesta poate fi atât proprietarul, cât şi posesorul obiectelor
sau documentelor căutate sau ridicate. În cazul când din motive întemeiate (aflarea după
hotarele localităţii, tratament într-o instituţie medicală, ş.a.) se permite de a efectua
percheziţia în lipsa acestei persoane, dar cu prezenţa unor membri adulţi ai familiei sau a
reprezentanţilor lui. În procesul verbal al percheziţiei sau ridicării este necesar de
menţionat atât faptul că persoana la care se efectuează percheziţia nu asistă, cât şi
motivele absenţei acesteia.
6. În cazuri excepţionale când prezenţa persoanei la care se efectuează percheziţia, sau a
rudelor apropiate sau a altor persoane care reprezintă interesele este imposibilă din
motive întemeiate, iar interesele urmăririi nu permit amânarea efectuării percheziţiei la
efectuarea acestei acţiuni procesuale se invită reprezentanţii autorităţii executive a
administraţiei publice locale. Organul de urmărire este obligat să informeze
reprezentantul autorităţii publice locale privind acţiunea procesuală care va fi efectuată,
cât şi privind drepturile acestei persoane de a asista la toate acţiunile întreprinse de către
organul de urmărire penală. În continuare, reprezentantul administraţiei publice locale va
putea fi citat ca martor în instanţa de judecată.
7. La efectuarea percheziţiei sau ridicării în organizaţii instituţii, întreprinderi şi a unităţilor
militare este necesară asistenţa persoanelor responsabile pentru păstrarea sau utilizarea
obiectelor sau documentelor căutate sau ridicate. În cazul când vor fi ridicate anumite
bunuri materiale este necesară prezenţa persoanei responsabile pentru aceste bunuri
materiale.
8. Apărătorul este în drept de a participa la toate acţiunile legate de percheziţie sau de
ridicarea obiectelor sau documentelor. Aceleaşi drepturi le au şi reprezentanţii acestor
 persoane. Prezenţa apărătorului este facultativă. Neprezentarea acesteia nu poate fi ca
obstacol la efectuarea acţiunilor procesuale.
Participarea apărătorului şi reprezentantului nu este pasivă, ei au dreptul în orice situaţie
de a face obiecţii sau de a face anumite declaraţii care obligatoriu trebuie consemnate în
procesul verbal al percheziţiei sau ridicării.
Încălcarea acestor prevederi duce la recunoaşterea ca ilegală a percheziţiei sau ridicării,
fapt ce determină inadmisibilitatea probelor obţinute în urma acestor acţiuni procesuale.
Articolul 128. Procedura efectuării percheziţiei sau ridicării de obiecte si documente

1. Percheziţia poate fi efectuată doar după pornirea urmăririi penale, în baza unei ordonanţe
motivate a organului de urmărire penală, în orice încăpere, loc, ş.a.m.d. Fără ordonanţă
motivată poate fi efectuată doar percheziţia corporală în cazuri strict determinate de lege
(vezi comentariul la art. 130).
2. La efectuarea percheziţiei sau ridicării este necesar de respectat principiul inviolabilităţii
domiciliului, vieţii private etc.
3. După regula generală, percheziţia sau ridicarea trebuie efectuată în timp de zi (ora 6 00 –
2200). Efectuarea percheziţiei în timpul nopţii este o excepţie de la regula generală, care
se admite doar în cazuri de delict flagrant (vezi comentariul la articolul 6, punctul 10). În
unele cazuri practica admite continuarea percheziţiei după ora 22 00 dacă a început în timp
de zi, iar amânarea pentru a doua zi poate prejudicia considerabil urmărirea penală.
4. În scopul eficientizării percheziţiei sau ridicării este necesar ca în prealabil persoana care
va efectua aceste acţiuni procesuale să se informeze privind datele persoanelor la care se
va efectua această acţiune (activitatea lor, vârsta, starea familială, relaţiile cu învinuitul
sau bănuitul, date privind persoanele care locuiesc împreună cu ea, posesia transportului,
armelor, ş.a.m.d.).
5. La pregătirea către efectuarea percheziţiei este necesar de analizat şi structura încăperii în
care se va efectua dacă este posibil percheziţia. Este raţional de a analiza planul încăperii,
caracterul iluminării, încălzirii, intrările şi altele. Analiza acestor date facilitează
efectuarea eficientă a percheziţiei sau ridicării.
6. Până la începerea percheziţiei, reprezentantul organului de urmărire penală este obligat de
a pune la dispoziţia persoanelor aflate în încăpere copia ordonanţei privind efectuarea
percheziţiei, autorizată de judecătorul de instrucţie. Aceste documente trebuie să fie puse
la dispoziţie în asemenea mod ca cei prezenţi să aibă posibilitatea reală de a lua
cunoştinţă cu ele, inclusiv să dispună de timpul necesar pentru a lua cunoştinţă. În caz
când unii termeni indicaţi în aceste documente nu sunt clari, reprezentantul organului de
urmărire este obligat să dea lămurire asupra lor.
7. Dacă obiectele care sunt căutate sunt predate benevol, reprezentantul organului de
urmărire se limitează doar la ridicarea acestora. Nu se permite de a efectua alte măsuri de
investigaţie în caz când la cererea organului de urmărire penală au fost predate benevol
toate obiectele. Doar în cazul când nu au fost predate toate obiectele, sau au fost predate
doar o parte din obiectele indicate în ordonanţă organul de urmărire are dreptul să
efectueze percheziţia.
8. Organul de urmărire este în drept de a efectua oricare căutare. La efectuarea căutărilor
reprezentantul organului de urmărire este obligat să evite oricare deteriorări a încăperilor
sau a altor bunuri. Doar în cazuri excepţionale când proprietarul sau posesorul refuză de a
deschide anumite încăperi se admite deschiderea forţată a acestora. Deteriorările în acest
 caz trebuie minimalizate. Până la deschiderea forţată, reprezentantul organului de
urmărire penală este obligat de a aduce la cunoştinţa persoanei obligaţia de a deschide
încăperea şi consecinţele care pot surveni în cazul deschiderii forţate (eventualele
deteriorări), inclusiv de a aduce la cunoştinţă că repararea acestor deteriorări nu poate fi
pusă în seama organului de urmărire penală reieşind din comportamentul necuviincios al
proprietarului sau posesorului. În asemenea caz organul de urmărire penală poate atrage
un specialist pentru efectuarea acestor acţiuni.
9. Se admite efectuarea percheziţiei sau ridicării şi în încăperile locuite de mai multe familii
dacă acestea au intrări comune, chiar dacă există o singură ordonanţă autorizată de
judecătorul de instrucţie pentru. La efectuarea percheziţiei persoana care o efectuează
este în drept de a interzice celor care se află în încăpere de a comunica între ei sau de a
părăsi încăperea.
10. Nu se admite darea publicităţii circumstanţele privitor la viaţa intimă a persoanei
constatate în legătură cu efectuarea percheziţiei sau ridicării. În legătură cu aceasta
reprezentantul organului de urmărire penală trebuie să ia toate măsurile necesare spre
exemplu de a preîntâmpina persoanele care asistă la efectuarea acestei acţiuni procesuale
despre necesitatea păstrării în secret a datelor aflate în legătură cu efectuarea percheziţiei.
Se interzice a da publicităţii atât datele care au atitudine sau referinţă la cauza urmărită,
cât şi oricare altă dată ce ţine de viaţă intimă.
Organul de urmărire este în drept nu numai de a indica despre necesitatea păstrării în
secret a datelor privind viaţa intimă, dar şi de a preîntâmpina despre răspunderea în cazul
încălcării unor asemenea obligaţii.
11. Percheziţia se efectuează în aşa mod ca să fie verificate toate eventualele locuri de
ascundere a bunurilor, a obiectelor, sau a documentelor importante pentru cauză. În
procesul percheziţiei obligatoriu sunt ridicate şi obiectele sau documentele circulaţia
liberă a cărora este interzisă, chiar dacă acestea nu au importanţă în cauza penală. Se
ridică acele obiecte sau documente care nu pot fi obiectul unor tranzacţii civile în baza
unor raporturi de drept civil (vezi Codul Civil, comentează-l).
12. Obligatoriu sunt ridicate obiectele pentru confecţionarea, comercializarea, sau păstrarea
cărora este prevăzută răspunderea penală. La acestea se atribuie substanţele narcotice,
psihotrope, otrăvitoare, radioactive, explozibile. Nu în toate cazurile obiectele care nu
sunt în libera circulaţie sunt ridicate. De exemplu, în Legea cu privire la arme (citeşte
legea şi caută în ce cazuri sunt ridicate armele). Privind secretul de stat care documente se
ridică, şi altele.
13. Este necesar de a utiliza mijloacele tehnice, cum ar fi înregistrarea video, la efectuarea
acestor acţiuni procesuale. Este necesar de asemenea de indicat în procesul verbal că se
aplică o asemenea măsură, inclusiv trebuie să fie înregistrată ora când s-a efectuat
filmarea, începutul filmării, în caz de întrerupere, trebuie în procesul verbal de indicat
motivul întreruperii filmării, atât momentul depistării anumitor obiecte sau documente,
cât şi momentul terminării percheziţiei sau ridicării.
14. Toate obiectele descoperite sau ridicate sunt prezentate atât proprietarului, cât şi
celorlalte persoane.
15. În urma efectuării percheziţiei sau ridicării se întocmeşte un proces verbal (vezi
comentariul la articolul 131).