FACULTATEA DE DREPT

DREPT DIPLOMATIC Ș I
CONSULAR
STABILIREA RELAȚ IILOR DIPLOMATICE Ș I A
RELAȚ IILOR CONSULARE

MUNTEAN BIANCA FLORINA,GRUPA 4

RELAȚIILE DIPLOMATICE:

Relațiile diplomatice sunt întotdeauna relații oficiale între state. Aceste relații sunt stabilite între
diferite state, pe baza unei serii de interese comune. Aceste relații sunt menținute prin misiuni
permanente, stabilind agenți diplomatici în acele țări în care este stabilită o relație. Aceste tipuri
de relații între state încearcă să promoveze integrare și cooperarea între țări.

Stabilirea relațiilor diplomatice:

Stabilirea relatiilor diplomatice este una din formele prin care statele isi manifesta
dorinta de a dezvolta colaborarea intre ele si de a contribui astfel la mentinerea si
consolidarea pacii mondiale, in cadrul unei ordini internationale menite sa satisfaca tot
mai adecvat aspiratiile de progres si bunastare ale tuturor popoarelor.
Existenta relatiilor diplomatice exprima starea normala a raporturilor dintre doua
state. Ca atare, relatiile diplomatice se stabilesc pe perioade nedefinite in timp.
Stabilirea de relatii diplomatice se face, asa cum se precizeaza si in articolul 2 al
Conventiei de la Viena din 1961 cu privire la relatiile diplomatice, prin consimtamant
reciproc :„Stabilirea de relaţii diplomatice între state şi trimiterea de misiuni diplomatice
permanente se fac prin consimţământ mutual.”
Pentru a se ajunge la stabilirea de relatii diplomatice, este nevoie sa fie indeplinite
doua categorii de premise :
Premise politice. Motivatia luarii deciziei de stabilire a relatiilor diplomatice poate fi
diversa :
 un interes politic, cum ar fi spre exemplu apartenenta ambelor state, inainte de independenta,
la aceeasi entitate politica, dezvoltarea de-a lungul istoriei a unor relatii speciale, apartenenta la
aceeasi zona geografica, similitudinea regimurilor politice
 interese de natura sociologica – ratiuni culturale, precum afinitatile de limba, religie sau
ideologie, sau ratiuni etnice, cum ar fi prezenta semnificativa a unor grupuri de cetateni de
aceeasi etnie intr-un alt stat, sau alte ratiuni din aceeasi categorie.
interese economice, care in momentul de fata, constituie un motiv puternic pentru
stabilirea de relatii diplomatice, in ideea de a favoriza deschiderea de noi piete pentru
produsele proprii sau de a diversifica sursele de aprovizionare cu diverse materii si
produse necesare pietei proprii
Premise juridice. Entitatile care stabilesc relatii diplomatice trebuie sa indeplineasca
un numar de exigente cu caracter juridic :
1. sa aiba personalitate juridica internationala. In regula generala, relatiile
diplomatice se stabilesc intre state suverane, recunoscute ca atare, care sunt
subiecte de drept international. Sunt insa si alte tipuri de subiecte cu
personalitate juridica internationala, deci care pot exercita drepturi si contracta
obligatii in plan international, altele decat statele suverane, si care, in anumite
situatii, pot stabili relatii diplomatice sau « quasi – diplomatice »:
 au existat pana de curand entitati care posedau o baza teritoriala si
care se bucurau de o personalitate juridica internationala limitata sau partiala, cum au fost
protectoratele, unele state dependendente de Coroana britanica sau anumite state federale,
cum au fost unele republici din componenta fostei Uniuni Sovietice. Acestea nu erau state
suverane si independente si, totusi, au putut intra, in anumite situatii, cu anumite tari sau
organizatii internationale in relatii diplomatice.
 Sfantul Scaun (sau Vaticanul), care din ratiuni istorice, ca centru
mondial al Bisericii catolice, isi pastreaza calitatea de subiect de drept international, poate
stabili relatii diplomatice cu statele suverane si independente;
 beligerantii, care, in anumite conditii, capata si ei calitatea de
subiect de drept international, in acele conditii pot stabili relatii diplomatice. Au existat
situatii cand personalitati sau forte politice din state aflate in razboi au constituit guverne
cu caracter provizoriu, in paralel cu guvernele aflate efectiv in terititoriu, cu care unele
state au stabilit relatii diplomatice, fie pentru a acorda sprijin si pe aceasta cale noilor
autoritati, fie din alte ratiuni, si care apoi au continuat, dupa ce lupta guvernelor
provizorii respective a fost incununata de succes.
 miscarile de eliberare nationala, adica formatiuni care s-au
constituit pentru a obtine independenta politica de sub diverse forme de dependenta
coloniala sau dominatie straina, atunci cand si-au creat forme organizate de reprezentare
in plan international.
  organizatiile internationale guvernamentale, care sunt subiecte de
drept international cu capacitate limitata, pot si ele intra in anumite raporturi cu statele
suverane sau unele cu altele, raporturi avand caracteristici ale relatiilor diplomatice
(relatii quasi-diplomatice).
 cazul particular al Ordinului Suveran de Malta, care, avand sediul
la Roma din 1834, nu exercita controlul nici unui teritoriu, dupa ce a pierdut Insula Malta
in 1798.
 Ordinul de Malta isi mentine personalitatea juridica internationala
datorita traditiei si faptului ca are o ordine juridica proprie – legislatie, administratie si
jurisdictie – independenta de a celorlalte subiecte de drept international.

2. sa aiba capacitatea de a exercita dreptul de legatie. Pentru ca doua entitati

cu personalitate juridica internationala sa poata stabili relatii diplomatice, este
necesar ca ele sa aiba capacitatea de a primi reprezentanti diplomatici ai
celeilalte entitati, si, respectiv, de a trimite reprezentanti diplomatici.

3. sa se recunoasca reciproc, ca state suverane si independente, respectiv ca

subiecte de drept international cu capacitate limitata.Recunoașterea are un
caracter discreționar si un caracter neuniform.În ceea ce privește
efectele,există două mari curente de opinie în această privință,și anume :
 efect constitutiv :recunoașterea este cea care crează personalitatea internaționalăa
statului și îi conferă satatutul de subiect al dreptului internațional ;
 efect declarativ :nu creează,ci constată o situație juridică nouă :un stat poate exista fără a
fi recunoscut.(opinie majoritară)

4. consimtamantul sa fie reciproc.Consimtamantul reciproc este o cerinta

obligatorie a stabilirii relatiilor diplomatice. In mod logic, exprimarea
consimtamantului presupune ca entitatile care o fac au si capacitatea de a-si
asuma drepturi si obligatii juridice internationale, adica se bucura de jus
contrahendi (dreptul de a contracta).Consimtamantul reciproc se poate
 exprima in cele mai diferite forme. Forma in care el se exprima nu are nici o
importanta. Cel mai adesea, statele sau subiectele de drept international in
cauza recurg la intelegeri ad-hoc de stabilire a relatiilor diplomatice, sub
forma unei declaratii exprese comune sau a unui comunicat comun dat
publicitatii, sub forma unui acord scris, in mod tacit prin deschiderea pur si
simplu de misiuni diplomatice, declaratii unilaterale concurente.

Încetarea relațiilor diplomatice:

Relațiile diplomatice pot înceta din pricina mai multor împrejurări, cum ar fi dispariția unuia
dintre state, dispariția personalității juridice a unuia dintre state, respectiv a calitătii de subiect de
drept internațional, declararea războiului între cele două state etc.Cu toate acestea modul tipic de
încetare a relațiilor siplomatice îl constituie ruperea sau întreruperea acestora:

 Ruperea relatiilor diplomatice este un act unilateral si trebuie sa rezulte din

declaratii sau acte fara echivoc. Fiecare stat are dreptul discretionar de a rupe aceste
relatii cu un alt stat, fara a putea fi blamat ca ar fi afectat in vreun fel prerogativele
celuilalt stat.
Ruperea relatiilor diplomatice se poate produce in imprejurari diverse, ca urmare
a unor dificultati intervenite intre statele in cauza, care pot fi dintre cele mai variate:
 ratiuni de prestigiu ale statului care initiaza ruperea relatiilor
diplomatice ;
 deosebiri fundamentale de ordin politic sau chiar ideologic, care capata
note acute la un moment dat ;
 acuzatii de amestec in treburile interne la adresa statului cu care se rup
relatiile ;
 dezaprobarea unui anume act politic sau juridic al statului cu care se rup
relatiile;
 ca mijloc de sanctiune individuala.
De regula guvernul care ia initiativa ruperii relatiilor diplomatice anunta aceasta
hotarare intr-o declaratie politica pe care o da publicitatii, declaratie care, de cele mai
multe ori, prezinta si motivatia actului.
 Dupa cel de-al doilea razboi mondial, ruperea relatiilor diplomatice a devenit un fel
de arma politica destul de adesea folosita cu legitimitate. Ea este folosita si astazi destul
de larg, in special de catre noile state independente, care o considera ca o modalitate la
indemana pentru a exprima maximum de indignare fata de un act politic sau juridic al
unui stat ori ca o forma de protest fata de conduita unui stat, fara a avea de suportat
riscuri serioase, economice sau de alta natura.
Suspendarea și reluarea relațiilor diplomatice :

Suspendarea relatiilor diplomatice consta din incetarea temporara a activitatii misiunii

diplomatice in unul din statele care intretin relatii diplomatice, sau a misiunilor
diplomatice din ambele state. O asemenea situatie poate interveni ca urmare a unei
deteriorari survenite in raporturile dintre ele sau ca urmare a aparitiei unui fapt
neasteptat.

Cauze de suspendare a relațiilor diplomatice:

 in statul acreditar se produc schimbari revolutionare, cand statul acreditant este pus in
fata deciziei de a recunoaste un guvern revolutionar, care inca lupta impotriva celui pe
langa care a acreditat reprezentantii diplomatic;
 ocuparea tarii de catre o armata straina, guvernul statului acreditar fiind nevoit sa se
refugieze in strainatate sau in locuri inaccesibile.
 Cazul în care se cere retragerea unui agent diplomatic din cauza discuțiilor la care a dat
naștere faptul de a fi acordat azil politic ; neînlocuirea acestuia poate să ducă la
întreruperea relațiilor diplomatiice.

Relațiile diplomatice se reiau odată cu dispariția cauzei care a determinat suspendarea

RELAȚIILE CONSULARE:

În anul 1963 a fost adoptat, în cadrul Conferinei de codificare a dreptului consular, convocat de
O.N.U., Convenia de la Viena cu privire la relaiile consulare. La aceast convenie au devenit părți
până în prezent 44 de state. Convenia a intrat în vigoare la 19 martie 1967.