Sunteți pe pagina 1din 354

Vitalie STATI

INFRACŢIUNI ÎN CARE MIJLOCUL DE TRANSPORT


APARE CA OBIECT MATERIAL SAU CA
MIJLOC DE SĂVÂRŞIRE A INFRACŢIUNII

Material didactico-ştiinţific

Chişinău, 2010
CEP USM

0
UNIVERSITATEA DE STAT DIN MOLDOVA
Facultatea de Drept
Catedra Drept Penal şi Criminologie

Vitalie STATI

INFRACŢIUNI ÎN CARE MIJLOCUL DE TRANSPORT


APARE CA OBIECT MATERIAL SAU CA
MIJLOC DE SĂVÂRŞIRE A INFRACŢIUNII

Material didactico-ştiinţific

Aprobat
de Consiliul
Facultăţii de Drept

Chişinău, 2010
CEP USM

1
CZU 343.346(075.8)
S 79

Vitalie STATI, doctor în drept, conferenţiar universitar


Infracţiuni în care mijlocul de transport apare ca obiect material
sau ca mijloc de săvârşire a infracţiunii: Material
didactico-ştiinţific. – Chişinău: CEP USM, 2010. – 352 p.

Recomandat de Catedra Drept Penal şi Criminologie

Recenzent – Sergiu BRÎNZA, doctor habilitat în drept,


profesor universitar

Descrierea CIP a Camerei Naţionale a Cărţii


Stati, Vitalie
Infracţiuni în care mijlocul de transport apare ca obiect material
sau ca mijloc de săvârşire a infracţiunii: Material didactico-ştiinţific /
Vitalie Stati; Univ. de Stat din Moldova, Facultatea de Drept, Catedra
Drept Penal şi Criminologie. – Ch.: CEP USM, 2010. – 352 p.
Bibliogr.: p.336-351. – 50 ex.
ISBN 978-9975-70-983-5
343.346(075.8)

ISBN 978-9975-70-983-5 © USM, 2010


© Vitalie Stati, 2010

2
CUPRINS
LISTA ABREVIERILOR UTILIZATE ÎN LUCRARE............................................6
PROLEGOMENE..............................................................................................7
Capitolul I. RĂPIREA MIJLOCULUI DE TRANSPORT (art.1921 CP RM).......11
§ 1. Obiectul infracţiunii prevăzute la art.1921 CP RM...........................11
§ 2. Latura obiectivă a infracţiunii prevăzute la art.1921 CP RM...........21
§ 3. Latura subiectivă a infracţiunii prevăzute la art.1921 CP RM.........33
§ 4. Subiectul infracţiunii prevăzute la art.1921 CP RM.........................54
§ 5. Circumstanţele agravante ale infracţiunii prevăzute la
art.1921 CP RM.............................................................................55
Concluzii la Capitolul I...........................................................................69
Proiectul hotărârii Plenului Curţii Supreme de Justiţie a
Republicii Moldova cu privire la practica judiciară în cauzele
penale referitoare la răpirea mijlocului de transport
(art.1921 CP RM)...........................................................................74
Capitolul II. ÎNCĂLCAREA REGULILOR DE SECURITATE A CIRCULAŢIEI
SAU DE EXPLOATARE A MIJLOACELOR DE TRANSPORT DE
CĂTRE PERSOANA CARE CONDUCE MIJLOCUL DE
TRANSPORT (art. 264 CP RM)....................................................86
§ 1. Obiectul infracţiunii prevăzute la art.264 CP RM............................86
§ 2. Latura obiectivă a infracţiunii prevăzute la art.264 CP RM...........88
§ 3. Latura subiectivă a infracţiunii prevăzute la art.264 CP RM........114
§ 4. Subiectul infracţiunii prevăzute la art.264 CP RM........................124
§ 5. Săvârşirea infracţiunii, prevăzute la art.264 CP RM,
în stare de ebrietate....................................................................127
Concluzii la Capitolul II........................................................................135
Capitolul III. CONDUCEREA MIJLOCULUI DE TRANSPORT ÎN STARE DE
EBRIETATE ALCOOLICĂ CU GRAD AVANSAT SAU ÎN STARE
DE EBRIETATE PRODUSĂ DE ALTE SUBSTANŢE
(art.2641 CP RM).........................................................................138
§ 1. Consideraţii generale...................................................................138
§ 2. Conducerea mijlocului de transport de către o persoană
care se află în stare de ebrietate alcoolică cu grad avansat
sau în stare de ebrietate produsă de substanţe narcotice,
psihotrope şi/sau de alte substanţe cu efecte similare
(alin.(1) art.2641 CP RM).............................................................141

3
§ 3. Predarea cu bună-ştiinţă a conducerii mijlocului de transport
către o persoană care se află în stare de ebrietate,
dacă această acţiune a provocat urmările indicate la
art.264 CP RM (alin.(2) art.2641 CP RM)....................................155
§ 4. Refuzul, împotrivirea sau eschivarea conducătorului mijlocului
de transport de la testarea alcoolscopică, de la examenul
medical în vederea stabilirii stării de ebrietate şi a naturii ei
sau de la recoltarea probelor biologice în cadrul
acestui examen medical (alin.(3) art.2641 CP RM).....................161
§ 5. Circumstanţele agravante ale infracţiunilor prevăzute la
alin.(1)-(3) art.2641 CP RM..........................................................166
Concluzii la Capitolul III.......................................................................171
Capitolul IV. PUNEREA ÎN EXPLOATARE A MIJLOACELOR DE
TRANSPORT CU DEFECTE TEHNICE VĂDITE
(art.265 CP RM)..........................................................................175
§ 1. Obiectul infracţiunii prevăzute la art.265 CP RM..........................175
§ 2. Latura obiectivă a infracţiunii prevăzute la art.265 CP RM..........176
§ 3. Latura subiectivă a infracţiunii prevăzute la art.265 CP RM.........192
§ 4. Subiectul infracţiunii prevăzute la art.265 CP RM........................193
Concluzii la Capitolul IV.......................................................................200
Capitolul V. PĂRĂSIREA LOCULUI ACCIDENTULUI RUTIER
(art.266 CP RM)..........................................................................206
§ 1. Obiectul infracţiunii prevăzute la art.266 CP RM..........................206
§ 2. Latura obiectivă a infracţiunii prevăzute la art.266 CP RM.........207
§ 3. Latura subiectivă a infracţiunii prevăzute la art.266 CP RM........219
§ 4. Subiectul infracţiunii prevăzute la art.266 CP RM........................219
§ 5. Poziţia în raport cu oportunitatea menţinerii răspunderii
pentru fapta de părăsire a locului accidentului rutier în
legislaţia Republicii Moldova.......................................................220
Concluzii la Capitolul V........................................................................225
Capitolul VI. ÎNCĂLCAREA REGULILOR PRIVIND MENŢINEREA
ORDINII ŞI SECURITATEA CIRCULAŢIEI (art.269 CP RM)......229
§ 1. Obiectul infracţiunii prevăzute la art.269 CP RM..........................229
§ 2. Latura obiectivă a infracţiunii prevăzute la art.269 CP RM..........232
§ 3. Latura subiectivă a infracţiunii prevăzute la art.269 CP RM.........241
§ 4. Subiectul infracţiunii prevăzute la art.269 CP RM........................243
Concluzii la Capitolul VI.......................................................................245
Capitolul VII. FALSIFICAREA ELEMENTELOR DE IDENTIFICARE ALE
AUTOVEHICULELOR (art.276 CP RM)......................................248
§ 1. Obiectul infracţiunii prevăzute la art.276 CP RM..........................248
§ 2. Latura obiectivă a infracţiunii prevăzute la art.276 CP RM..........251
§ 3. Latura subiectivă a infracţiunii prevăzute la art.276 CP RM.........253
§ 4. Subiectul infracţiunii prevăzute la art.276 CP RM........................254

4
§ 5. Circumstanţele agravante ale infracţiunii prevăzute
la art.276 CP RM........................................................................254
Concluzii la Capitolul VII......................................................................258
Capitolul VIII. PROIECTUL HOTĂRÂRII EXPLICATIVE A PLENULUI
CURŢII SUPREME DE JUSTIŢIE CONSACRATE
PRACTICII JUDICIARE ÎN CAUZELE PENALE PRIVIND
INFRACŢIUNILE ÎN DOMENIUL TRANSPORTULUI AUTO......261
§ 1. Expunere de motive.....................................................................261
§ 2. Textul proiectului hotărârii explicative a Plenului Curţii
Supreme de Justiţie a Republicii Moldova consacrate practicii
judiciare în cauzele penale privind infracţiunile în domeniul
transportului auto........................................................................311
REFERINŢE BIBLIOGRAFICE.....................................................................336

5
LISTA ABREVIERILOR UTILIZATE ÎN LUCRARE
alin. – alineat
art. – articol
CP RM – Codul penal al Republicii Moldova din 18.04.2002
CP RM din 1961 – Codul penal al Republicii Moldova din 24.03.1961
Hotărârea – Hotărârea Plenului Curţii Supreme de Justiţie a
Plenului Republicii Moldova „Despre practica judiciară cu
nr.20/1999 privire la aplicarea legislaţiei în cadrul examinării
cauzelor penale referitor la încălcarea regulilor de
securitate a circulaţiei şi de exploatare a mijloacelor de
transport”, nr.20 din 08.07.1999
n.a. – nota autorului
nr. – numărul
pct. – punct
RCR – Regulamentul circulaţiei rutiere, aprobat prin
Hotărârea Guvernului Republicii Moldova nr.357 din
13.05.2009

6
PROLEGOMENE
Transportul este una dintre ramurile principale ale economiei naţionale
şi o verigă a structurii sociale a Republicii Moldova, fiind chemat să asigure
necesităţile în transporturi de mărfuri şi călătorii. Securitatea în transport
se exprimă în lipsa de primejdii pentru viaţa şi sănătatea oamenilor, în
siguranţa exploatării mijloacelor de transport, a căilor de comunicaţie, clă-
dirilor, instalaţiilor şi în protecţia mediului înconjurător. La rândul său, sigu-
ranţa traficului rutier este starea de lucruri în traficul rutier ce reflectă
gradul de protecţie a participanţilor la el împotriva accidentelor şi conse-
cinţelor acestora. Cu certitudine, printre problemele actuale cu care se
confruntă societatea trebuie evidenţiată în mod deosebit tocmai problema
siguranţei traficului rutier şi problemele conexe acesteia. Aceste probleme
prezintă interes pentru toţi cetăţenii, fiecare putând contribui la creşterea
siguranţei pe drumurile publice.
Fără îndoială, transportul auto este cel mai periculos tip de transport.
Pe seama lui se comit 98,8% din numărul total al accidentelor de trans-
port. Anual, se înregistrează circa 1,3 mln. persoane decedate pe drumu-
rile din întreaga lume şi zeci de milioane de traumatizaţi. Specialiştii aver-
tizează că, dacă nu se vor întreprinde măsuri urgente de redresare a
situaţiei, deja în anul 2020 numărul persoanelor decedate în urma acci-
dentelor rutiere se va dubla. Analiza dinamicii accidentelor rutiere pe
parcursul ultimilor ani în Republica Moldova denotă tendinţe alarmante de
agravare înregistrate în perioada 2005-2007 şi mult mai accentuate în
anul 2008, când s-a atestat majorarea în raport cu anul precedent a tutu-
ror indicilor ce caracterizează situaţia accidentară. În anul 2009, printre
principalele cauze de deces violental în Republica Moldova, accidentele
rutiere au constituit 47,0% din numărul total (pentru comparaţie, omorurile
au reprezentat 35,8%, iar vătămările intenţionate ale integrităţii corporale
sau ale sănătăţii – 8,4%). În 2008, proporţiile respective au fost de 48,1%,
33,6% şi 10,2%.
Pe parcursul anului 2009 au fost înregistrate 2363 infracţiuni în
domeniul transporturilor, dintre care 946 sunt cele legate de accidentele

7
rutiere. Pentru comparaţie: pe parcursul anului 2008 s-au înregistrat 1062
infracţiuni în domeniul transporturilor, dintre care 823 sunt cele legate de
accidentele rutiere.
13,8% din numărul total de accidente rutiere, produse în 2007, au
fost comise ca urmare a conducerii autovehiculelor în stare de ebrietate.
În consecinţă, 71 persoane au decedat, iar 446 persoane au fost traumati-
zate. Gravitatea medie a acestor accidente este de 16 decedaţi la 100 de
persoane accidentate şi depăşeşte esenţial gravitatea medie a accidente-
lor rutiere în ansamblu. Situaţia la acest capitol se explică prin faptul că
conducătorul auto, aflat în stare de ebrietate avansată, în cazul comiterii
unui accident de circulaţie, nu este în stare să aprecieze adecvat circums-
tanţele cazului, să informeze oportun serviciile de intervenţie şi să întrep-
rindă măsuri necesare pentru salvarea persoanelor care au avut de suferit.
Analiza situaţiei create la acest capitol pe parcursul anului 2008 denotă că
de către conducătorii mijloacelor de transport aflaţi în stare de ebrietate
au fost comise 115 accidente rutiere, soldate cu 15 persoane decedate şi
154 persoane traumatizate. Ponderea cazurilor de conducere a mijloace-
lor de transport în stare de ebrietate, în numărul total de contravenţii
depistate în traficul rutier, constituie 4,8%. Adică, se referă la fiecare al
douăzecelea conducător auto documentat, ceea ce depăşeşte de trei ori
indicele înregistrat în Europa.
De asemenea, dinamica numărului de infracţiuni de răpire a mijlocu-
lui de transport, înregistrate în ultimii ani pe teritoriul Republicii Moldova,
este următoarea: 147 (în anul 2006); 168 (în anul 2007); 184 (în anul
2008); 239 (în anul 2009).
Tocmai de aceea, la 01.03.2010, în cadrul Consiliului Naţional pentru
Securitatea Circulaţiei Rutiere al Republicii Moldova, s-a optat pentru
declararea siguranţei traficului rutier drept una dintre priorităţile politicii
naţionale şi pentru demararea unui proces amplu de redresare a situaţiei,
inclusiv prin perfecţionarea cadrului legislativ şi normativ în domeniu.
Toate acestea mărturisesc despre importanţa elaborării unui model
de interpretare doctrinară a prevederilor art.192 1, 264, 2641, 265, 266, 269
şi 276 CP RM. Model care ar jalona limitele de aplicabilitate a acestor
norme penale şi care ar asigura uniformitatea şi legalitatea aplicării răs-
punderii penale pentru infracţiunile consemnate.
Interesul faţă de tematica ce vizează infracţiunile în care mijlocul de
transport apare ca obiect material sau ca mijloc de săvârşire a infracţiunii
este unul firesc. Or, săvârşirea cu frecvenţă a acestor infracţiuni a pus şi
pune în faţa practicienilor, dar şi în faţa ştiinţei dreptului penal o serie
întreagă de probleme ce ţin de înţelegerea, interpretarea corectă a
modelelor teoretice ale acestor infracţiuni, de aplicarea practică a metode-

8
lor de combatere a lor. Cu certitudine, un studiu detaliat asupra probleme-
lor privind răspunderea penală pentru infracţiunile prevăzute la art.192 1,
264, 2641, 265, 266, 269 şi 276 CP RM va contribui la rezolvarea lor, va
facilita căutarea mijloacelor de depăşire a deficienţelor existente. Pentru
ca reglementările penale privind numitele infracţiuni să poată fi aplicate în
practică, fără a genera interpretări divergente, este necesar ca toate aspec-
tele ce ţin de calificarea infracţiunilor specificate la art.192 1, 264, 2641,
265, 266, 269 şi 276 CP RM să capete o explicare detaliată. În acest
plan, prezenta lucrare îşi propune să prezinte metodici eficace şi funcţio-
nale, prin a căror aplicare s-ar putea găsi soluţii corecte de calificare a
infracţiunilor în care mijlocul de transport apare ca obiect material sau ca
mijloc de săvârşire a infracţiunii. Fără îndoială, numai un studiu minuţios
asupra infracţiunilor în cauză poate contribui la depistarea discordanţelor
şi imperfecţiunilor ce caracterizează reglementările privind protecţia ordinii
de drept împotriva infracţiunilor prevăzute la art.192 1, 264, 2641, 265, 266,
269 şi 276 CP RM, precum şi la identificarea căilor de depăşire a deficien-
ţelor conturate.
În ştiinţa dreptului penal s-a acordat şi se acordă atenţie cercetării
problemelor privind răspunderea penală pentru infracţiunile specificate la
art.1921, 264, 2641, 265, 266, 269 şi 276 CP RM. Prezentând o semnifica-
ţie teoretică şi practică, aceste probleme au constituit tematica unui şir de
monografii, teze de doctor şi de doctor habilitat, în acelaşi rând a unor
materiale metodico-didactice, articole ştiinţifice, studii de caz etc. Totuşi,
nu toate au stat în atenţia autorilor acestor lucrări. Astfel, nivelul de elabo-
rare a concepţiei privind răspunderea penală pentru infracţiunile prevăzute
la art.1921, 264, 2641, 265, 266, 269 şi 276 CP RM nu poate fi recunoscut
pe deplin satisfăcător. Scopul de a ridica acest nivel, realizat în prezenta
lucrare, potenţează actualitatea temei investigate sub aspect didactico-
ştiinţific, dar şi practic.
Obiectul cercetării îl constituie problemele răspunderii penale pentru
infracţiunile în care mijlocul de transport apare ca obiect material sau ca
mijloc de săvârşire a infracţiunii. De asemenea, cercetării au fost supuse
temeiul real al răspunderii penale pentru infracţiunile prevăzute la art.1921,
264, 2641, 265, 266, 269 şi 276 CP RM – fapte prejudiciabile în care
mijlocul de transport apare ca obiect material sau ca mijloc de săvârşire a
infracţiunii, precum şi temeiul juridic al răspunderii pentru infracţiunile
consemnate, constând în componenţele de infracţiuni corespunzătoare.
Prin prezenta lucrare a fost întreprinsă încercarea de a cerceta în
complexitate problemele privind răspunderea penală pentru infracţiunile
prevăzute la art. 1921, 264, 2641, 265, 266, 269 şi 276 CP RM, încercare
având ca finalitate formularea de concluzii şi recomandări teoretice în

9
scopul îmbunătăţirii calitative continue a legislaţiei. În special, remarcăm
elaborarea proiectului hotărârii Plenului Curţii Supreme de Justiţie a Repub-
licii Moldova cu privire la practica judiciară în cauzele penale referitoare la
răpirea mijlocului de transport (art.192 1 CP RM), precum şi a proiectului
hotărârii Plenului Curţii Supreme de Justiţie a Republicii Moldova consac-
rate practicii judiciare în cauzele penale privind infracţiunile în domeniul
transportului auto (art.264, 2641, 265, 266, 269 şi 276 CP RM).
Interpretarea, sub noi aspecte, a prevederilor art.192 1, 264, 2641,
265, 266, 269 şi 276 CP RM va contribui la dezvoltarea discuţiei ştiinţifice
pe marginea calificării corecte a infracţiunilor prevăzute de aceste articole.
De asemenea, elementele cu relevanţă juridică ale componenţelor de
infracţiuni prevăzute la art.1921, 264, 2641, 265, 266, 269 şi 276 CP RM,
tălmăcirea conceptelor şi a termenilor ce apar în normele respective, precum
şi modalităţile de delimitare a faptelor adiacente propuse au o mare impor-
tanţă atât pentru aplicarea reuşită a acestor norme în practica judiciară şi
cea de urmărire penală, cât şi pentru dezvoltarea ulterioară a concepţiilor
ştiinţifice asupra problemei vizate. Critica imperfecţiunilor de care suferă
dispoziţiile art.1921, 264, 2641, 265, 266, 269 şi 276 CP RM poate fi luată
în consideraţie de către legiuitor în procesul de ameliorare continuă a legii
penale. Concluziile şi recomandările autorului sunt aplicabile în activitatea
practică a organelor de drept. Datele culese, materialul faptic şi generali-
zările efectuate pot fi utilizate în procesul de predare-învăţare a materiei
dreptului penal în cadrul instituţiilor de învăţământ mediu şi superior cu
profil juridic, precum şi în cadrul perfecţionării profesionale continue a
destinatarilor legii penale.

10
Capitolul I
RĂPIREA MIJLOCULUI DE TRANSPORT
(art.1921 CP RM)

§ 1. Obiectul infracţiunii prevăzute la art.1921 CP RM


Codul penal incriminează fapta de răpire a mijlocului de trans-
port într-o variantă simplă, înscrisă la alin.(1) art.192 1 CP RM, şi în
două variante agravate, prevăzute la alin.(2) şi (3) art.192 CP RM.
Astfel, în conformitate cu alin.(1) art.192 1 CP RM, răspunderea se
stabileşte pentru răpirea mijlocului de transport fără scop de însuşire.
Prima variantă agravată a infracţiunii examinate presupune săvârşi-
rea răpirii mijlocului de transport: de două sau mai multe persoane
(lit.a) alin.(2)); însoţită de violenţa nepericuloasă pentru viaţa sau
sănătatea victimei sau de ameninţarea cu aplicarea unei asemenea
violenţe (lit.b) alin.(2)); prin pătrundere în garaj, în alte încăperi
sau spaţii îngrădite ori păzite (lit.c) alin.(2)). În fine, cea de-a doua
variantă agravată a infracţiunii de răpire a mijlocului de transport
presupune săvârşirea acesteia atunci când e însoţită de violenţa
periculoasă pentru viaţa sau sănătatea victimei sau de ameninţarea
cu aplicarea unei asemenea violenţe (alin.(3)).
Iniţiind analiza primului dintre elementele constitutive ale in-
fracţiunii de răpire a mijlocului de transport – a obiectului infrac-
ţiunii, vom menţiona că obiectul juridic generic al infracţiunii în
cauză îl formează relaţiile sociale cu privire la patrimoniu.
De ce legiuitorul şi-a revăzut concepţia cu privire la valoarea
socială fundamentală căreia îi aduce atingere fapta de răpire a mij-
locului de transport?

11
Iată ce se menţionează în această privinţă în Nota informativă
la unul din proiectele de Lege pentru modificarea şi completarea
Codului penal (prin care s-a propus, printre altele, excluderea
art.273 CP RM, alături de adoptarea unui nou articol din Codul
penal – art.1961 „Luarea ilegală a mijlocului de transport”): „În urma
studierii legislaţiilor penale ale altor ţări, mai ales ale ţărilor vecine
şi ale celor din spaţiul CSI (Rusia, Ucraina etc.), s-a stabilit că in-
fracţiunea de răpire a mijlocului de transport este prevăzută în
capitolele sau, eventual, titlurile din Partea Specială a codurilor pe-
nale ale acestor ţări, în care se prevede răspunderea penală pentru
infracţiunile contra patrimoniului. Astfel, considerăm că şi în Codul
penal al Republicii Moldova răpirea mijlocului de transport ar
trebui să fie incriminată în Capitolul VI „Infracţiuni contra patri-
moniului” din Partea Specială. Realităţile juridice actuale demons-
trează fără echivoc că incriminarea răpirii mijlocului de transport în
Capitolul XII „Infracţiuni în domeniul transporturilor” al Părţii
Speciale a Codului penal nu-şi găseşte explicaţii întemeiate. Din
contra, această infracţiune atentează în primul rând la relaţiile so-
ciale din sfera proprietăţii. Chiar dacă răpirea mijlocului de trans-
port nu se comite în scop de însuşire, proprietarul este lipsit tempo-
rar de posibilitatea de a-şi exercita dreptul de proprietate după cum
găseşte de cuviinţă”.1 Argumente similare sunt prezentate în Nota
informativă la un alt proiect de Lege pentru modificarea şi comple-
tarea Codului penal, prin care se propune, printre altele, completa-
rea legii penale cu art.1921 „Răpirea mijlocului de transport”,
secundată de excluderea art.273 CP RM.2
De fapt, este o reproducere aproape fidelă a argumentelor for-
mulate de B.Petuhov: „În cazul dobândirii ilegale a mijloacelor de
transport, posesorul acestora este privat, pe un anumit timp, de
posibilitatea de a poseda, a folosi şi a dispune de mijlocul de trans-
1
Legea pentru completarea şi modificarea Codului penal al Republicii Moldova.
Proiect // www.parlament.md
2
Nota informativă la proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea Codu-
lui penal al Republicii Moldova // www.justice.gov.md

12
port ce-i aparţine. Reiese că această infracţiune atentează, în primul
rând, asupra dreptului de proprietate al posesorului, şi numai în al
doilea rând, dar nu obligatoriu, asupra securităţii în transport”. 1 În
alţi termeni, în ipoteza răpirii mijlocului de transport, prioritate
trebuie acordată apărării relaţiilor sociale cu privire la patrimoniu.
Or, frecvenţa atingerii aduse acestui obiect juridic este mult supe-
rioară frecvenţei vătămării relaţiilor cu privire la securitatea în
transport.
Relevăm aceasta, deoarece este axiomatic că din obiectul juri-
dic generic al infracţiunii derivă obiectul juridic special al infrac-
ţiunii (în cazul unei infracţiuni uniobiectuale) sau obiectul juridic
principal (în cazul unei infracţiuni pluriobiectuale). Tocmai de aceea,
până la intrarea în vigoare a Legii Republicii Moldova pentru
modificarea şi completarea Codului penal al Republicii Moldova,
adoptate de Parlamentul Republicii Moldova la 18.12.2008, 2 am
fost nevoiţi să atestăm următoarea structură şi conţinut al obiectului
juridic special al infracţiunii de răpire a mijlocului de transport
(specificate la art.273 CP RM): obiectul juridic principal, format
din relaţiile sociale cu privire la siguranţa traficului rutier; obiectul
juridic secundar, format din relaţiile sociale cu privire la posesia
asupra mijlocul de transport. Astfel, oarecum forţat, se recunoştea
că obiectul juridic special al infracţiunii de răpire a mijlocului de
transport are un caracter multiplu. Formal, aceasta era corect, fiind
în concordanţă cu voinţa legiuitorului. Totuşi, de facto, se subînţe-
legea că nu în principal, dar în subsidiar (şi doar uneori) răpirea
mijlocului de transport aduce atingere relaţiilor sociale cu privire la
siguranţa traficului rutier. Din această cauză, era nesocotită una
dintre regulile de stabilire a obiectului juridic principal al infracţiu-
nii: „… în calitate de asemenea obiect poate evolua numai valoarea
socială (şi, implicit, relaţiile sociale corespunzătoare), care este

1
Б.Петухов. Уголовная ответственность за угон транспортных средств //
Законность. – 1992. – №2. – Р.13-14.
2
Monitorul Oficial al Republicii Moldova. – 2009. – Nr.41-44.

13
vătămată sau periclitată în toate, fără excepţie, cazurile de săvârşire
a infracţiunii respective”.1
După intrarea în vigoare a amendamentelor din 18.12.2008,
situaţia a intrat în albia normalităţii: obiectul juridic special al
infracţiunii prevăzute la art.1921 CP RM are un caracter simplu, nu
multiplu. Acesta îl formează relaţiile sociale cu privire la posesia
asupra mijlocului de transport.
În cazul în care cel care răpeşte mijlocul de transport încalcă
regulile de securitate a circulaţiei sau de exploatare a mijloacelor
de transport, provocând consecinţe de relevanţă penală, răspunde-
rea se va aplica în baza art.192 1 şi 264 CP RM. Iată de ce nu putem
fi de acord cu A.V. Komarov, care consideră că relaţiile sociale cu
privire la siguranţa traficului rutier sunt cele care formează obiectul
juridic facultativ al infracţiunii de răpire a mijlocului de transport. 2
În primul rând, în literatura de specialitate a fost argumentată
inoportunitatea consacrării noţiunii „obiectul juridic facultativ al
infracţiunii”.3 În al doilea rând, nu este posibil ca relaţiile sociale
cu privire la siguranţa traficului rutier să reprezinte obiectele celor
două infracţiuni concurente (ne referim la infracţiunile specificate
la art.1921 şi 264 CP RM). O singură dată se aduce atingere relaţii-
lor sociale cu privire la siguranţa traficului rutier. Deci, o singură
dată această valoare socială (împreună cu relaţiile sociale aferente)
trebuie reţinută în alcătuirea uneia din acele infracţiuni (şi anume, a
infracţiunii prevăzute la art.264 CP RM). În caz contrar, s-ar atesta
nejustificat că răpirea mijlocului de transport absoarbe încălcarea
regulilor de securitate a circulaţiei sau de exploatare a mijloacelor

1
S.Brînză. Obiectul infracţiunilor contra patrimoniului. – Chişinău: Tipografia
Centrală, 2005, p.128.
2
А.В. Комаров. Проблемы определения объекта неправомерного
завладения автомобилем или иным транспортным средством без цели
хищения // Труды юридического факультета Ставропольского государст-
венного университета. Вып.16. – Ставрополь, 2007, р.101-103.
3
S.Brînză. Consideraţii privind natura obiectului juridic secundar al
infracţiunii // Revista Naţională de Drept. – 2004. – Nr.1. – P.4-8.

14
de transport. Ceea ce ar avea ca efect excluderea din soluţia de
calificare a art.264 CP RM.
La fel, este inacceptabilă propunerea lui A.I. Uzdenov de a ra-
porta răpirea mijlocului de transport la grupul infracţiunilor contra
securităţii publice invocând drept argument că: mijloacele de trans-
port răpite pot fi utilizate în vederea săvârşirii unor infracţiuni cu
caracter terorist, iar răpirea mijlocului de transport poate crea pericol
pentru viaţa sau sănătatea unui număr nedeterminat de persoane.1
Deloc întâmplător am subliniat cuvintele „pot” şi „poate”: este
prea mică şi accidentală posibilitatea ca relaţiile sociale cu privire
la securitatea publică să sufere atingere ca urmare a săvârşirii ră-
pirii mijlocului de transport. În legea penală a Republicii Moldova
nici chiar deturnarea sau capturarea unei garnituri de tren, a unei
nave aeriene maritime sau fluviale (art.275 CP RM) nu este consi-
derată infracţiune contra securităţii publice. În acelaşi timp, nu
putem exclude cu totul posibilitatea ca mijlocul de transport răpit
să fie utilizat în vederea facilitării săvârşirii omorului, violului,
răpirii unei persoane etc. Dar aceasta nu înseamnă că răspunderea
pentru răpirea mijlocului de transport ar trebui stabilită în capito-
lele II, III sau IV ale Părţii Speciale a Codului penal. O asemenea
abordare ar fi neştiinţifică, subiectivistă şi doar ar genera confuzie
la clasificarea infracţiunilor. La baza raportării unei sau altei infrac-
ţiuni la un anumit grup de infracţiuni trebuie puse numai acele
valori şi relaţii sociale care sunt supuse ineluctabil pericolului de a
fi vătămate în rezultatul unei anumite activităţi infracţionale şi care
trebuie luate în mod special sub ocrotirea legii penale. A.I. Uzdenov
scapă din vedere că, în ipoteza răpirii mijlocului de transport,
numai relaţiile sociale cu privire la posesia asupra mijlocului de
transport sunt supuse ineluctabil pericolului de vătămare. Utilizarea
mijlocului de transport răpit pentru săvârşirea altor infracţiuni (in-
1
А.И. Узденов. Об объекте неправомерного завладения автомобилем или
иным транспортным средством без цели хищения // Актуальные пробле-
мы юридической науки: Материалы всероссийской научно-практической
конференции (23-24 октября 2006 г.). Ч.2. – Краснодар, 2006, р.282-286.

15
clusiv a unor infracţiuni cu caracter terorist) depăşeşte vădit cadrul
normativ al componenţei specificate la art.192 1 CP RM. Deci,
necesită calificarea suplimentară de rigoare.
În contextul analizării obiectului juridic special al infracţiunii
prevăzute la art.1921 CP RM, ar mai fi de adăugat că, în variantele
sale agravate, răpirea mijlocului de transport poate avea un obiect
juridic complex. Astfel, în cazul faptei specificate la lit.b) alin.(2)
art.1921 CP RM, în plan secundar se aduce atingere relaţiilor so-
ciale cu privire la integritatea corporală sau la libertatea psihică a
persoanei. În cazul faptei prevăzute la lit.c) alin.(2) art.1921 CP RM,
în plan secundar poate fi adusă atingere relaţiilor sociale cu privire
la inviolabilitatea domiciliului. De asemenea, în ipoteza faptei spe-
cificate la alin.(3) art.1921 CP RM, în plan secundar se aduce atin-
gere relaţiilor sociale cu privire la sănătatea sau la libertatea psihică
a persoanei.
Obiectul material al infracţiunii prevăzute la art.192 1 CP RM îl
reprezintă mijlocul de transport.
Noţiunea de mijloc de transport, utilizată în dispoziţia art.192 1
CP RM, are exact acelaşi înţeles ca noţiunea „mijloc de transport”,
folosită în art.264, 2641, 265 şi 266 CP RM. În conformitate cu
art.132 CP RM, prin „mijloc de transport” se înţelege toate tipurile
de automobile, tractoare şi alte tipuri de maşini autopropulsate,
tramvaiele şi troleibuzele, precum şi motocicletele şi alte mijloace
de transport mecanice. La unele aspecte ale noţiunii „mijloc de trans-
port” se referă explicaţiile de la pct.2 al Hotărârii Plenului Curţii
Supreme de Justiţie „Despre practica judiciară cu privire la aplica-
rea legislaţiei în cadrul examinării cauzelor penale referitor la încăl-
carea regulilor de securitate a circulaţiei şi de exploatare a mijloa-
celor de transport”, nr.20 din 8.07.1999 1 (în continuare – Hotărârea
Plenului nr.20/1999). Din aceste explicaţii reiese, printre altele, că
volumul de lucru (capacitatea cilindrică) a motorului cu ardere internă

1
Culegere de hotărâri ale Plenului Curţii Supreme de Justiţie (mai 1974-iulie
2002). – Chişinău, 2002, p.340-345.

16
al unui mijloc de transport trebuie să depăşească 50 cm 3. Astfel,
motocicleta a fost considerată, pe bună dreptate, obiect material al
răpirii mijlocului de transport în următoarea speţa: la 04.08.2007,
T.V. a pătruns în curtea casei lui Gh.C. de pe str. Teodorovici, or.
Leova, de unde, a răpit motocicleta „Voshod”. Pentru fapta comisă
T.V. a fost condamnat în baza lit.a) alin.(3) art.273 CP RM. 1
În opoziţie, potrivit pct.21 al Hotărârii Plenului Judecătoriei
Supreme a Federaţiei Ruse nr.25 din 9.12.2008, nu pot reprezenta
obiectul material al răpirii mijlocului de transport, de exemplu,
mopedul sau bicicleta.
Într-adevăr, nu pot constitui obiectul material al infracţiunii
examinate mopedul, motoreta, scuterul, ciclomotorul, bicicleta cu
motor şi alte asemenea vehicule având un motor cu ardere internă,
a cărui capacitate cilindrică nu depăşeşte 50 cm 3. Pentru răpirea
unor astfel de vehicule nu poate fi aplicată nici răspunderea penală,
nici cea contravenţională. De aceea, nu este clar de ce scuterul
„Aprilia-Leonardo-125” a fost considerat având calitatea de mijloc
de transport în una din speţele din practica judiciară 2? Care cir-
cumstanţe, din punctul de vedere al celor care au efectuat califica-
rea faptei, au confirmat prezenţa acestei calităţi?
Considerăm că, la moment, nu poate fi aplicată răspunderea în
baza art.1921 CP RM nici pentru răpirea mijloacelor de transport
utilate cu motor electric. Excepţia o constituie troleibuzele. Or,
ciclomotoarele sau autovehiculele (cu excepţia troleibuzelor), uti-
late cu motor electric, nu pot intra sub incidenţa noţiunii definite la
art.132 CP RM. Aceasta o confirmă explicaţiile de la pct.2 al
Hotărârii Plenului nr.20/1999. Însă, cauza principală constă în lipsa
de echipolenţă dintre noţiunile „mijloc de transport” (utilizată în
Codul penal) şi „autovehicul” (utilizată în Regulamentul circulaţiei

1
Decizia Colegiului penal lărgit al Curţii Supreme de Justiţie din 10.06.2008.
Dosarul nr.1ra-742/08 // www.csj.md
2
Hotărârea Plenului Curţii Supreme de Justiţie din 10.03.2008. Dosarul nr.4-1re-
56/08 // www.csj.md

17
rutiere, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr.357 din 13.05.2009 3
(în continuare – RCR)). Noţiunea „mijloc de transport” este mai
îngustă decât noţiunea „autovehicul”. Aceasta întrucât explicaţiile
de la pct.2 al Hotărârii Plenului nr.20/1999 nu conţin nici o referire
la autovehiculele utilizate cu motor electric (cu excepţia troleibuze-
lor). La moment, aceste explicaţii, reprezentând interpretarea ofi-
cială a noţiunii „mijloc de transport”, nu pot fi ignorate.
Din analiza acestor discrepanţe de ordin terminologic reiese
necesitatea actualizării interpretării oficiale a noţiunii „mijloc de
transport”. În proiectata hotărâre a Plenului Curţii Supreme de Jus-
tiţie, consacrată practicii judiciare în cauzele privitoare la răpirea
mijlocului de transport, propunem ca noţiunea „alte mijloace de
transport mecanice” (privită ca noţiune subsecventă faţă de noţiu-
nea „mijloc de transport”) să fie definită în felul următor: „orice
mecanism dotat cu motor cu ardere internă sau electric, care este
subiect al regulilor de securitate a circulaţiei rutiere şi de exploatare
a mijloacelor de transport. Capacitatea cilindrică a motorului cu
ardere internă trebuie să depăşească 50 cm3. Puterea motorului, atât
a celui cu ardere internă, cât şi a motorului electric, trebuie să
depăşească 4 kw. Viteza constructivă a respectivului mecanism
trebuie să depăşească 45 km/h”.
În acelaşi timp, recomandăm legiuitorului ca, în art.192 1, 264,
1
264 , 265 şi 266 CP RM, în locul sintagmei „mijloc de transport”
să utilizeze termenul „autovehicul”. Această unificare terminologică
este absolut necesară în vederea evitării dificultăţilor de calificare
în acele situaţii când aplicarea normelor penale, consemnate mai sus,
reclamă referirea la prevederile Regulamentului circulaţiei rutiere.
În altă ordine de idei, obiectul material al răpirii mijlocului de
transport trebuie delimitat de obiectul material al infracţiunii prevă-
zute la art.1922 CP RM. După cum reiese din acest articol, mijlocul
de transport cu tracţiune animală sau animalul de tracţiune repre-
zintă obiectul material al infracţiunii corespunzătoare. Fireşte, inte-

3
Monitorul Oficial al Republicii Moldova. – 2009. – Nr.92-93.

18
resul ni-l suscită noţiunea „mijloc de transport cu tracţiune animală”.
Aceasta pentru că, în pct.2 al Hotărârii Guvernului cu privire la apro-
barea Concepţiei Sistemului informaţional automatizat „Registrul
de stat al accidentelor rutiere”, nr.693 din 21.06.20071, există o defi-
niţie generatoare de confuzii. Conform acestei definiţii, prin „mij-
loc de transport sau vehicul” se are în vedere sistemul mecanic cu
autopropulsie, indiferent de puterea motorului şi viteza maximă de
deplasare, destinat transportului de persoane, de bunuri sau echipat
cu mecanisme care pot executa anumite lucrări; tramvaiul, troleibu-
zul şi unităţile de transport hipomobil (cu tracţiune animală), cu
excepţia animalelor de samar şi călărie (sublinierea ne aparţine –
n.a.), sunt considerate vehicule.
Bineînţeles, în sensul art.132 CP RM, prin „mijloc de trans-
port” nu se are în vedere mijlocul de transport cu tracţiune animală.
Nu este corect a considera noţiunea „mijloc de transport cu trac-
ţiune animală” ca având semne în plus faţă de noţiunea „mijloc de
transport”. Sunt două noţiuni calitativ diferite, între care nu poate
exista relaţia de tip „parte-întreg”. Un mijloc de transport are pro-
pulsie realizată cu mijloace proprii, adică autopropulsie. Ceea ce-i
lipseşte prin excelenţă unui mijloc de transport cu tracţiune animală.
Iată de ce nu poate exista concurenţa dintre o parte şi un întreg
între art.1922 şi art.1921 CP RM.
În concluzie, este inaplicabilă definiţia noţiunii „mijloc de
transport sau vehicul”, formulată la pct.2 al Hotărârii Guvernului
nr.693 din 21.06.2007, în vederea interpretării sensului noţiunii
„mijloc de transport”, utilizate la art.192 1 CP RM.
De menţionat că, în Codul penal din 1961, răpirea mijloacelor
de transport şi răpirea mijloacelor de transport cu tracţiune animală,
precum şi răpirea animalelor de tracţiune, urmată de abandonarea
sau de restituirea lor către proprietar, erau incriminate în acelaşi
articol – articolul 182. În legătură cu aceasta este ilustrativă urmă-
toarea speţă: D.A. a fost condamnat în baza alin.(2) art.182 CP RM.

1
Monitorul Oficial al Republicii Moldova. – 2007. – Nr.90-93.

19
În fapt, la 04.11.2001, aproximativ la ora 20.30, aflându-se, în
stare de ebrietate alcoolică, în satul Alexeevca, judeţul Soroca,
D.A. a răpit căruţa şi calul lui M.I. de lângă gardul gospodăriei
acestuia.1
În altă privinţă, vom menţiona că, la fel ca în cazul obiectului
material al sustragerii, obiectul material al răpirii mijlocului de trans-
port îl caracterizează un ansamblu de aspecte de natură socială,
economică, fizică şi juridică. Pentru studiul nostru o relevanţă mai
pronunţată comportă aspectul juridic al obiectului material al răpirii
mijlocului de transport. Aceasta înseamnă că mijlocul de transport,
care constituie obiectul material al infracţiunii prevăzute la art.192 1
CP RM, trebuie să fie străin pentru făptuitor. În alţi termeni, situaţia-
premisă, ce caracterizează obiectul material al infracţiunii analizate,
se exprimă în aflarea mijlocului de transport în posesia unei alte
persoane, a victimei infracţiunii.
În acest plan, are dreptate A.A. Şcerbakov când susţine: „Aşa
cum, de exemplu, sustragerea unor bunuri sustrase anterior nu poate
anula esenţa infracţională a celor săvârşite, tot aşa nici răpirea unui
mijloc de transport anterior răpit nu poate anula esenţa infracţio-
nală a faptei comise. Aceasta chiar dacă făptuitorul cunoaşte că
mijlocul de transport se află în posesia nelegitimă a victimei”. 2
Aşadar, fapta va fi calificată în baza art.192 1 CP RM chiar şi în ipo-
teza în care mijlocul de transport a fost răpit de la un posesor
nelegitim, de exemplu, de la persoana care a răpit sau a sustras ante-
rior acel mijloc de transport. Explicaţia este că, în cazul infracţiunii
prevăzute la art.1921 CP RM, legea penală se interesează nu de
legitimitatea poziţiei victimei, dar de ilegalitatea conduitei făptuito-

1
Decizia Colegiului penal al Curţii Supreme de Justiţie din 30.12.2009. Dosarul
nr.1re-1672/09 // www.csj.md
2
А.А. Щербаков. Неправомерное завладение автомобилем или иным
транспортным средством как преступление против собственности
(законодательство, юридическая характеристика, квалификация):
Автореферат диссертации на соискание ученой степени кандидата
юридических наук. – Нижний Новгород, 2006, р.20.

20
rului. Reprezintă o situaţie de fapt, nu neapărat şi de drept, posesia
asupra mijlocului de transport, privită ca valoare socială specifică,
ocrotită împotriva infracţiunii prevăzute la art.1921 CP RM. Această
concluzie o desprindem din dispoziţia de la alin.(1) art.303 al Codu-
lui civil al Republicii Moldova, adoptat de Parlamentul Republicii
Moldova la 06.06.20021, în conformitate cu care posesia se dobân-
deşte prin exercitarea voită a stăpânirii de fapt a bunului.
Dacă victima răpirii mijlocului de transport sau o altă per-
soană, care acţionează în interesul victimei, revendică pe căi ilegale
mijlocul de transport aflat în posesia nelegitimă a făptuitorului, va
lipsi temeiul aplicării răspunderii conform art.1921 CP RM. Aceasta
pentru că lipseşte aspectul juridic al obiectului material al răpirii
mijlocului de transport şi/sau lipseşte scopul caracteristic infracţiu-
nii analizate. Însă, nu se exclude răspunderea pentru alte fapte (de
exemplu, pentru samavolnicia prevăzută la art.352 CP RM sau la
art.335 din Codul contravenţional al Republicii Moldova, adoptat
de Parlamentul Republicii Moldova la 24.10.2008 2).

§ 2. Latura obiectivă a infracţiunii prevăzute


la art.1921 CP RM
După analiza obiectului infracţiunii prevăzute la art.1921 CP RM,
ne vom concentra atenţia asupra următorului element constitutiv al
acestei infracţiuni. Astfel, latura obiectivă constă în fapta prejudi-
ciabilă exprimată în acţiunea de răpire. Răpirea este o acţiune care
presupune succesiunea a două acte: 1) deposedarea, adică scoaterea
mijlocului de transport din posesia victimei; 2) imposedarea, adică
trecerea mijlocului de transport în posesia şi folosinţa făptuitorului.
Dacă deposedarea nu este urmată de imposedare, vom fi în pre-
zenţa tentativei la infracţiunea de răpire a mijlocului de transport.

1
Monitorul Oficial al Republicii Moldova. – 2002. – Nr.82-86.
2
Monitorul Oficial al Republicii Moldova. – 2009. – Nr.3-6.

21
Aidoma acţiunii de sustragere, acţiunea de răpire trebuie să
aibă un caracter ilegal. Ilegalitatea acţiunii de răpire presupune că
făptuitorului îi lipseşte orice drept asupra mijlocului de transport pe
care îl răpeşte, el violând prevederile normative care reglementează
regimul posesiei asupra mijloacelor de transport. Ilegalitatea acţiunii
de răpire derivă din aspectul juridic al obiectului material al infrac-
ţiunii specificate la art.192 1 CP RM: mijlocul de transport este
străin făptuitorului, iar răpirea are un caracter ilegal, dacă mijlocul
de transport nu aparţine făptuitorului (sau, eventual, membrilor fa-
miliei acestuia), nu i-a fost încredinţat acestuia în legătură cu munca
prestată, nu-i revine ca unui titular al proprietăţii comune etc. Cu
alte cuvinte, nu oricare luare neautorizată a mijlocului de transport
implică tragerea la răspundere în baza art.192 1 CP RM.
În acest sens, A.A. Şcerbakov afirmă: „Dacă mijlocul de trans-
port aparţine câtorva persoane (de exemplu, soţilor, membrilor
adulţi ai unei familii, lucrătorilor unei unităţi, vecinilor, acţionarilor
unei întreprinderi etc.) cu titlu de proprietate comună, atunci fiecare
proprietar poate folosi mijlocul de transport doar cu acordul celor-
lalţi. Lipsa unui asemenea acord conferă folosirii mijlocului de
transport un caracter ilegal, deci relevă că acea faptă reprezintă o
răpire”.1 Într-adevăr, potrivit alin.(2) art.347 din Codul civil, „modul
de folosire a bunului comun se stabileşte prin acordul coproprietari-
lor sau, în caz de divergenţe, prin hotărâre judecătorească în baza
unei aprecieri echitabile a intereselor tuturor coproprietarilor”. Reiese
că nerespectarea modului de folosire a mijlocului de transport, având
statutul de bun comun, constituie temei de aplicare a art.1921 CP RM.
Alta este situaţia în cazul în care făptuitorului îi era permis să
folosească mijlocul de transport fără acordul proprietarului sau al
celorlalţi coproprietari. În acest caz, folosirea mijlocului de trans-
1
А.А. Щербаков. Неправомерное завладение автомобилем или иным
транспортным средством как преступление против собственности
(законодательство, юридическая характеристика, квалификация):
Автореферат диссертации на соискание ученой степени кандидата
юридических наук, p.19.

22
port poate atrage răspunderea, eventual, doar pentru samavolnicie
(art.352 CP RM sau art.335 din Codul contravenţional). Aceasta
doar cu condiţia disputării, contestării acţiunii făptuitorului din partea
acelui proprietar sau a acelor coproprietari. Or, „… în cazul sama-
volniciei, persoana, fiind sigură de apartenenţa unui drept, săvâr-
şeşte anumite fapte, fără depăşirea limitelor de exercitare a dreptu-
lui … Fapta de samavolnicie se realizează pe motivul că subiectul
trăieşte un simţ al inechităţii, care este cauzat de încălcarea dreptu-
lui său”.1 În cazul răpirii mijlocului de transport, se depăşesc limi-
tele de exercitare a dreptului ce decurg din modul de folosire a mij-
locului de transport. Iar făptuitorul nu trăieşte un simţ al inechităţii,
pentru că acţionează nu în vederea restabilirii propriilor drepturi.
Nu poate fi aplicat art.192 1 CP RM nici în cazul folosirii ne-
autorizate, în interes personal, a mijlocului de transport încredinţat
făptuitorului în legătură cu munca prestată. Aceasta întrucât într-o
asemenea ipoteză lipseşte situaţia-premisă caracteristică obiectului
material al răpirii mijlocului de transport. Adică, la momentul săvâr-
şirii infracţiunii, mijlocul de transport se află în posesia legitimă a
făptuitorului, care are calitatea specială de administrator al mijlocu-
lui de transport. De aceea, doar răspunderea disciplinară poate fi
aplicată pentru folosirea neautorizată, în interes personal, a mijlo-
cului de transport încredinţat făptuitorului în legătură cu munca
prestată.
Nu aceeaşi afirmaţie o putem face în privinţa făptuitorului care
are numai acces la mijlocul de transport, fără ca acesta să-i fi fost
încredinţat în legătură cu munca prestată. Întru a ilustra această
ipoteză, aducem ca exemple următoarele speţe: • V.C., angajat la o
spălătorie auto de pe str. Burebista, mun. Chişinău, a fost condam-
nat în baza alin.(1) art.273 CP RM pentru că, la 7.08.2007, aproxi-
mativ la ora 16.00, profitând de faptul că S.C. i-a predat automo-
bilul pentru spălare şi curăţare chimică a salonului, s-a deplasat

1
V.Berliba, S.Cernomoreţ, A.Paladii. Răspunderea penală pentru infracţiunea
de samavolnicie. – Chişinău: Totex-Lux, 2006, p.71-72.

23
cu automobilul respectiv fără a avea permisiunea proprietarului.
A fost reţinut de poliţie pe str. Calea Basarabiei; 1 • P.D. a fost
condamnat în conformitate cu alin.(1) art.273 CP RM pentru că, la
14.07.2008, aproximativ la ora 18.50, aflându-se pe teritoriul SC
„M.A.” de pe str. Sergiu Rădăuţanu, mun. Chişinău, unde lucra ca
spălător de automobile, a răpit automobilul ce-i aparţinea lui
E.G., parcat în acel loc pentru reparaţie.2 Observăm că, în aceste
două cazuri, mijlocul de transport nu se afla în posesia
făptuitorului. Acestuia îi lipsesc orice drepturi asupra mijlocului de
transport. De aceea, avem toate temeiurile de a afirma că cele
săvârşite au fost calificate just în baza normei care stabileşte
răspunderea pentru răpirea mijlocului de transport.
Dintr-o altă perspectivă, vom consemna că infracţiunea prevă-
zută la art.1921 CP RM este o infracţiune formală. Ea se consideră
consumată din momentul deplasării şi, ca efect, al schimbării loca-
lizării mijlocului de transport. Nu din momentul ieşirii mijlocului
de transport din câmpul de observare a victimei, nu din momentul
descoperirii răpirii şi începerii căutării mijlocului de transport, nu
din momentul apariţiei temeiului de pornire a procesului penal.
Pentru consumare, nu contează procedeul prin care se realizează
deplasarea mijlocului de transport: deplasarea cu mijlocul de trans-
port având motorul în funcţiune; deplasarea mijlocului de transport
cu ajutorul unui evacuator auto sau helicopter; transportarea într-un
sau pe un alt mijloc de transport; remorcarea; împingerea manuală etc.
O opinie oarecum contradictorie cu privire la momentul de
consumare a răpirii mijlocului de transport exprimă A.N. Krasikov:
„Infracţiunea se consideră consumată din momentul deplasării mij-
locului de transport de la locul aflării sale… Întrucât răpirea mijlo-
cului de transport este o infracţiune continuă, făptuitorul continuă
să se afle la etapa infracţiunii consumate până când activitatea in-
1
Decizia Colegiului penal lărgit al Curţii Supreme de Justiţie din 17.11.2009.
Dosarul nr.1re-1225/09 // www.csj.md
2
Decizia Colegiului penal lărgit al Curţii Supreme de Justiţie din 24.11.2009.
Dosarul nr.1re-1241/09 // www.csj.md

24
fracţională îi va fi curmată, sau până când făptuitorul se va autode-
nunţa sau va înceta să folosească mijlocul de transport din alte
considerente”.1
Considerăm că infracţiunea prevăzută la art.192 1 CP RM nu
este continuă. Nu putem ignora esenţa juridică a acestei infracţiuni.
După cum am menţionat anterior, obiectul juridic special al răpirii
mijlocului de transport îl formează relaţiile sociale cu privire la
posesia asupra mijlocului de transport. Deci, pericolul social al
acestei infracţiuni constă în aceea că victima este lipsită de posibili-
tatea de a poseda şi folosi mijlocul de transport aşa cum îşi doreşte.
Literalmente, prin „răpire” se înţelege acţiunea de „a lipsi pe cineva
de …, a smulge ceea ce i se cuvine, ceea ce îi revine cuiva”. 2 Deci,
răpirea este o acţiune uno icto, instantanee. Nu poate fi nicidecum
o activitate infracţională săvârşită neîntrerupt, timp nedeterminat.
La art.1921 CP RM legiuitorul stabileşte răspunderea nu pentru fo-
losirea ilegală a mijlocului de transport, ci pentru răpirea acestuia.
Răpirea este premisa folosirii ilegale şi nu se identifică cu aceasta.
A afirma că infracţiunea de răpire a mijlocului de transport este
o infracţiune continuă, ar însemna să constatăm că, pe parcursul
folosirii ilegale a mijlocului de transport, ne aflăm în prezenţa ten-
tativei de infracţiune. Cu alte cuvinte, că relaţiile sociale cu privire
la posesia asupra mijlocului de transport sunt doar puse în pericol
(nu lezate efectiv). O asemenea constatare ar fi incorectă, din mo-
ment ce s-au realizat deposedarea şi imposedarea, iar făptuitorul
foloseşte ilegal mijlocul de transport al victimei. Ar fi cu totul im-
propriu să afirmăm că relaţiile sociale cu privire la posesia asupra
mijlocului de transport ajung să fie lezate efectiv din momentul
încetării activităţii infracţionale sau datorită survenirii unor eveni-
mente care împiedică această activitate. Luând în consideraţie esenţa
1
Уголовное право Российской Федерации. Особенная часть / Под ред. Б.Т.
Разгильдиева, А.Н. Красикова. – Саратов: СЮИ МВД России, 1999, р.196-
197.
2
I.Coteanu, L.Seche, M.Seche. Dicţionarul Explicativ al Limbii Române. –
Bucureşti: Univers Enciclopedic, 1998, p.889.

25
patrimonială a infracţiunii specificate la art.1921 CP RM, sunt abso-
lut irelevante astfel de împrejurări.
În alt context, pentru atestarea consumării răpirii mijlocului de
transport nu are importanţă distanţa la care a fost deplasat mijlocul
de transport. Aceasta poate conta numai în planul individualizării
pedepsei.
De asemenea, în cazul în care răpirea este săvârşită într-un
garaj, în altă încăpere sau alt spaţiu îngrădit sau păzit, infracţiunea
trebuie considerată consumată din momentul ieşirii complete a mij-
locului de transport din acea încăpere sau acel spaţiu. Dacă, din
cauze independente de voinţa făptuitorului, activitatea infracţională
se întrerupe în momentul părăsirii acelei încăperi sau acelui spaţiu,
cele săvârşite se vor califica drept tentativă la infracţiunea prevăzută
la art.1921 CP RM. Aceasta întrucât nici măcar actul de deposedare
nu şi-a produs efectul scontat.
În conformitate cu pct.23 al Hotărârii Plenului Judecătoriei
Supreme a Federaţiei Ruse nr.25 din 9.12.2008, răpire a mijlocului
de transport trebuie considerată şi forţarea victimei să conducă mij-
locul de transport sub influenţa constrângerii exercitate de făptuitor.
Este relevantă această explicaţie şi în conjunctura legii penale
autohtone. În împrejurările descrise, victima pierde controlul asupra
mijlocului de transport, fiind folosită ca instrument animat de săvâr-
şire a răpirii mijlocului de transport. Ea este supusă constrângerii
fizice sau psihice (în sensul art.39 CP RM), deci, nu poate să-şi
dirijeze acţiunile. Mijlocul de transport trece din posesia victimei în
posesia făptuitorului tocmai pentru că victima îşi pierde libertatea
de a-şi dirija acţiunile în privinţa mijlocului de transport. În circums-
tanţele descrise, răpirea mijlocului de transport trebuie considerată
consumată din momentul începerii constrângerii victimei (marcate,
de exemplu, de modificarea de către făptuitor a itinerarului iniţial).
Totodată, considerăm că, în ipoteza relevată, suntem în pre-
zenţa concursului ideal dintre infracţiunile prevăzute la art.164 şi
1921 CP RM. Nu putem face abstracţie de faptul că victima este nu

26
doar lipsită de mijlocul de transport, dar îi şi este restrânsă liberta-
tea fizică.
Anume infracţiunea prevăzută la art.164 CP RM, şi nu infrac-
ţiunea specificată la art.166 CP RM, formează în astfel de cazuri
concursul cu infracţiunea prevăzută la art.192 1 CP RM. Din acest
punct de vedere, nu pare a fi exactă soluţia de calificare din speţa
următoare: C.L. a fost condamnat în baza lit.f) alin.(2) art.166 şi
lit.c) alin.(2) art.273 CP RM. În fapt, în luna august 2005 (data
exactă nu a fost stabilită), aproximativ la ora 24.00, aflându-se pe
str. Lenin din satul Copceac, raionul Ciadâr-Lunga, C.L. a săvârşit
un atac asupra lui T.Gh., care se afla lângă automobilul său. C.L.
l-a doborât la pământ şi, ameninţându-l cu un cuţit, a impus victima
să intre în portbagajul automobilului, unde l-a închis. Aşezându-se
la volanul automobilului, s-a îndreptat spre satul Musait, raionul
Taraclia, privându-l ilegal de libertate pe T.Gh. timp de 3 ore. Apoi
a adus victima în salonul automobilului, unde l-a reţinut timp de
aproximativ 24 de ore, după care victimei i-a reuşit sa fugă.1 La
calificare, s-a scăpat din vedere că, odată cu mijlocul de transport,
făptuitorul a deplasat şi victima. Iar deplasarea victimei este tocmai
acea principală diferenţă specifică, care particularizează infracţiu-
nea specificată la art.164 CP RM, în raport cu infracţiunea prevă-
zută la art.166 CP RM.
În alt context, în literatura de specialitate este exprimat punctul
de vedere, potrivit căruia, pentru a considera consumată răpirea
mijlocului de transport, este indispensabilă deplasarea acestuia cu
motorul în funcţiune.2 Cu alte cuvinte, consumarea infracţiunii exa-
minate este pusă în dependenţă de folosirea mijlocului de transport
după destinaţie.
Cu această ocazie, accentuăm din nou că în art.192 1 CP RM se
prevede răspundere pentru răpirea mijlocului de transport, nu pentru
1
Decizia Colegiului penal al Curţii Supreme de Justiţie din 02.12.2009. Dosarul
nr.1re-1507/09 // www.csj.md
2
Е.Нагаев. Угон и кража автотранспорта: вопросы разграничения соста-
вов преступлений // Российская юстиция. – 2000. – №8. – P.44-45.

27
folosirea ilegală a acestuia. De aceea, nu poate influenţa asupra
consumării acestei infracţiuni o astfel de circumstanţă ca deplasarea
cu mijlocul de transport cu motorul cuplat sau decuplat. Dirijarea şi
manevrarea unui mijloc de transport împins cu mâna, în scopul de a
porni motorul, dacă mijlocul de transport a parcurs o anumită dis-
tanţă, trebuie considerată infracţiune consumată, nu tentativă de
infracţiune. La fel, nu necesită referire la art.27 CP RM răpirea
mijlocului de transport presupunând conducerea şi dirijarea acestuia
în timp ce se deplasează în pantă, coborând, în virtutea inerţiei, nu
prin acţionarea dispozitivului mecanic de propulsie. În toate aceste
situaţii contează că făptuitorul a scos neautorizat mijlocul de trans-
port din sfera de stăpânire a victimei, din locul în care victima l-a
lăsat, exercitându-şi voinţa de posesor, şi a trecut mijlocul de trans-
port în sfera sa de posesie.
În pct.20 al Hotărârii Plenului Judecătoriei Supreme a Federaţiei
Ruse „Cu privire la practica judiciară în cauzele referitoare la infrac-
ţiunile legate de încălcarea regulilor de circulaţie rutieră şi de
exploatare a mijloacelor de transport, precum şi de dobândirea lor
ilegală, în lipsa scopului de sustragere”, nr.25 din 9.12.20081, se men-
ţionează că drept tentativă la răpirea mijlocului de transport trebuie
calificate acţiunile celui care încearcă să spargă lacătul mijlocului de
transport, să neutralizeze sistemul de alarmă al mijlocului de trans-
port, să pornească motorul pentru a începe deplasarea mijlocului de
transport etc., dacă, din cauze independente de voinţa făptuitorului,
acesta nu a izbutit să realizeze răpirea mijlocului de transport.
Sprijinim această recomandare, care ar putea fi reprodusă în
proiectata hotărâre a Plenului Curţii Supreme de Justiţie, consac-
rată practicii judiciare în cauzele privitoare la răpirea mijlocului de
transport. În împrejurările consemnate mai sus, nu se reuşeşte nici
1
Постановление Пленума Верховного Суда Российской Федерации от 9 де-
кабря 2008 г. №25 «О судебной практике по делам о преступлениях, свя -
занных с нарушением правил дорожного движения и эксплуатации транс-
портных средств, а также с их неправомерным завладением без цели хище-
ния» // www.vsrf.ru

28
măcar realizarea actului de deposedare, întrucât în procesul scoate-
rii mijlocului de transport din posesia victimei intervin factori care
împiedică făptuitorul să-şi realizeze integral intenţia infracţională.
În mod regretabil, uneori, în practica judiciară nu este precizată
natura acestor factori, ceea ce ridică semne de întrebare vizând corec-
titudinea calificării efectuate. De exemplu, într-o speţă, D.D. a fost
condamnat în baza art.27 şi lit.a) alin.(3) art.273 CP RM pentru
săvârşirea următoarelor fapte: la 6.03.2008, aproximativ la ora
01.20, aflându-se în or. Cahul, pe str. Mihai Viteazul, a urmărit
scopul răpirii din garajul lui T.A. a automobilului ce aparţinea
acestuia, însă nu şi-a dus intenţia până la capăt din motive inde-
pendente de voinţa lui; în noaptea de 7.05.2008, aflându-se în
satul Crihana Veche, raionul Cahul, D.D. a urmărit scopul răpirii
automobilului ce aparţinea lui V.V., însă nu şi-a dus intenţia până la
capăt din motive independente de voinţa lui; în noaptea de
25.04.2008, aflându-se în or. Cahul, D.D. a urmărit scopul răpirii
automobilului ce aparţinea lui L.A., însă nu şi-a dus intenţia până
la capăt din motive independente de voinţa lui.1
În contrast, a fost precizată adecvat natura factorilor care împie-
dică realizarea integrală a intenţiei infracţionale în speţa următoare:
în noaptea spre 20.04.2008, S.V. şi S.S. au pătruns, prin spargerea
lacătului, în salonul automobilului ce aparţinea lui R.B., parcat în
apropiere de casa nr.32 de pe str. Mircea cel Bătrân, mun. Chişinău.
Făptuitorii au tăiat firele electrice, deteriorând lacătul de pornire
a motorului, însă acţiunile lor nu şi-au produs efectul, deoarece au
fost reţinuţi de către proprietarul automobilului. În rezultat, cei doi
au fost condamnaţi conform lit.b) alin.(2) art.273 CP RM. 2 Astfel,
din cele relatate în speţă este uşor să înţelegem că cele săvârşite de
S.V. şi S.S. constituie nu o infracţiune consumată, dar o tentativă de
infracţiune; că S.S. şi S.V. nu au recurs la renunţarea de bunăvoie la
1
Decizia Colegiului penal lărgit al Curţii Supreme de Justiţie din 7.07.2009.
Dosarul nr.1ra-446/09 // www.csj.md
2
Decizia Colegiului penal lărgit al Curţii Supreme de Justiţie din 2.12.2008. Do-
sarul nr.1re-1583/08 // www.csj.md

29
săvârşirea infracţiunii, deoarece din cauze independente de voinţa
lor (şi anume, intervenţia victimei) nu şi-au realizat integral intenţia
infracţională.
Tentativa la infracţiunea prevăzută la art.192 1 CP RM presu-
pune că acţiunile făptuitorului sunt îndreptate nemijlocit spre săvâr-
şirea răpirii mijlocului de transport, că sunt întreprinse anume în
scopul răpirii mijlocului de transport. Nu în alt scop. Accentuăm
aceasta, întrucât există ipoteze asemănătoare în anumite privinţe cu
răpirea mijlocului de transport, dar care fie că atrag aplicarea altor
norme juridice (altor decât art.1921 CP RM), fie că nu implică răs-
punderea penală. De exemplu, dacă pătrunderea în mijlocul de trans-
port se face din motive huliganice, nu însă în vederea răpirii acestuia,
se va aplica, după caz, art.287 CP RM sau art.354 din Codul con-
travenţional. Dacă pătrunderea în mijlocul de transport se face în
vederea culegerii ilegale a informaţiilor despre viaţa personală a
posesorului mijlocului de transport, cele săvârşite urmează a fi cali-
ficate în baza art.179 şi/sau 177 CP RM. Infra vom analiza aparte
problema privind pătrunderea în mijlocul de transport în scopul sus-
tragerii unor bunuri, faptă calificată în conformitate cu art.27 şi lit.c)
alin.(2) art.186, lit.d) alin.(2) art.187 sau lit.d) alin.(2) art.188 CP RM.
Nu poate fi aplicată răspunderea în baza art.192 1 CP RM în
cazul în care operează una din cauzele care înlătură caracterul penal
al faptei (de exemplu, când, în prezenţa stării de extremă necesitate,
făptuitorul pătrunde în mijlocul de transport, chiar urmărind scopul
de a se deplasa cu el, pentru a salva viaţa, sănătatea, libertatea fizică
sau alte asemenea valori sociale având o însemnătate comparativ
mai mare decât posesia asupra mijlocului de transport, dacă perico-
lul iminent nu poate fi înlăturat altfel).
Nu putem încheia analiza momentului de consumare a infrac-
ţiunii prevăzute la art.1921 CP RM fără a supune investigării expli-
caţia de la pct.26 al Hotărârii Plenului Judecătoriei Supreme a
Federaţiei Ruse nr.25 din 9.12.2008: „Răpirea mijlocului de trans-
port, urmată de distrugerea sau deteriorarea intenţionată a acestuia,

30
necesită calificare în baza art.166 din Codul penal al Federaţiei
Ruse (corespunde cu art.192 1 CP RM – n.a.) şi art.167 din Codul
penal al Federaţiei Ruse (corespunde cu art.197 CP RM – n.a.),
dacă prin aceste fapte victimei i-au fost cauzate daune în proporţii
considerabile, iar cele săvârşite nu au fost calificate ca răpire a mij -
locului de transport cu cauzare de daune în proporţii mari”.
Această explicaţie nu poate fi aplicată automat în condiţiile
dreptului penal al Republicii Moldova. Aceasta deoarece există di-
ferenţe legate de cadrul normativ penal care stabileşte răspunderea
pentru răpirea mijlocului de transport în Republica Moldova şi în
Federaţia Rusă: 1) la alin.(3) art.166 din Codul penal al Federaţiei
Ruse se stabileşte răspunderea agravată pentru răpirea mijlocului
de transport cu cauzarea de daune în proporţii mari. În opoziţie, în
art.1921 CP RM lipseşte o circumstanţă agravantă similară. În con-
secinţă, în toate cazurile, distrugerea sau deteriorarea intenţionată a
mijlocului de transport răpit, dacă aceasta a cauzat daune în propor-
ţii mari, atrage calificarea suplimentară conform art.197 CP RM;
2) la alin.(1) art.167 din Codul penal al Federaţiei Ruse se prevede
răspunderea pentru distrugerea sau deteriorarea intenţionată a
bunurilor, dacă aceasta a cauzat daune în proporţii considerabile. În
contrast, în conformitate cu alin.(1) art.197 CP RM, daunele în pro-
porţii mari sunt cele ce caracterizează urmările prejudiciabile ale
infracţiunii corespunzătoare. Dacă distrugerea sau deteriorarea
intenţionată a bunurilor nu implică producerea unor asemenea urmări
prejudiciabile, este aplicabil art.104 din Codul contravenţional.
În vederea ilustrării celui de-al doilea aspect relevat mai sus,
aducem următoarea speţă: D.M. a fost condamnat în baza alin.(6)
art.182 CP RM din 1961 pentru că, la 3.06.1999, aproximativ la
ora 22.00, a pătruns în gospodăria lui P.I. din satul Cărpineni,
raionul Hânceşti. A împins în drum automobilul ce aparţinea lui P.I.
şi s-a urcat la volan. După ce a parcurs cu el aproximativ 200 m,
s-a oprit din cauza motorului defectat. Văzând că nu poate porni
motorul, a scos furtunul de la pompa de benzină, a stropit cu ben-

31
zină motorul şi a incendiat automobilul. În rezultat, P.I. a suferit
daune în proporţii considerabile– în mărime de 16643,20 lei. 1
Vom concretiza că, la momentul săvârşirii infracţiunii, art.127
„Nimicirea sau deteriorarea premeditată a avutului proprietarului”
din Codul penal din 1961 stabilea răspunderea pentru nimicirea sau
deteriorarea avutului proprietarului, săvârşită prin incendiere sau
printr-o altă metodă ce prezintă un pericol social, sau care a cauzat
victime omeneşti, pagube mari ori alte urmări grave. Totodată, în
Codul cu privire la contravenţiile administrative, aprobat prin Legea
R.S.S. Moldoveneşti din 29 martie 19852, nu a existat un corespon-
dent al art.104 din actualul Cod contravenţional. Astfel că în speţa
reprodusă mai sus instanţa de judecată nu a atestat absorbirea dis-
trugerii sau deteriorării intenţionate a mijlocului de transport de
răpirea mijlocului de transport. O asemenea absorbţie nici nu este
cu putinţă, întrucât nu poate exista concurenţa dintre o parte şi un
întreg între art.197 şi art.1921 CP RM. Răpirea mijlocului de trans-
port nu absoarbe nici chiar fapta specificată la art.104 din Codul
contravenţional.
În concluzie, dacă mijlocul de transport este distrus sau dete-
riorat la locul aflării sale, fără a fi deplasat, se aplică art.197 CP RM
(sau art.104 din Codul contravenţional). În cazul în care distrugerea
sau deteriorarea intenţionată a mijlocului de transport succede
răpirii acestuia, cele săvârşite se califică în baza art.192 1 şi art.197
CP RM (sau infracţiunea de răpire a mijlocului de transport subzistă
alături de fapta specificată la art.104 din Codul contravenţional).
Încheind analiza laturii obiective a infracţiunii prevăzute la
art.1921 CP RM, ne vom referi la semnele ei secundare. Astfel, de
regulă, asupra calificării răpirii mijlocului de transport nu pot in-
fluenţa timpul, locul, metoda, modul, mijloacele sau alte circum-
stanţe de săvârşire a infracţiunii.

1
Decizia Colegiului penal lărgit al Curţii Supreme de Justiţie din 8.04.2008.
Dosarul nr.1ra-384/08 // www.csj.md
2
Veştile Sovietului Suprem şi ale Guvernului R.S.S. Moldoveneşti. – 1985. – Nr.3.

32
Cât priveşte locul săvârşirii infracţiunii, excepţie constituie
ipoteza menţionată la lit.c) alin.(2) art.192 1 CP RM, când infrac-
ţiunea e comisă prin pătrundere în garaj, în alte încăperi sau spaţii
îngrădite ori păzite. Însă, în ipoteza dată, nu atât locul, cât metoda –
pătrunderea – exercită impact asupra agravării răspunderii penale.
Aceasta întrucât răspunderea e agravată nu pentru răpirea săvârşită
în garaj, în alte încăperi sau spaţii îngrădite ori păzite, dar pentru
răpirea săvârşită prin pătrundere în aceste încăperi sau spaţii.
De asemenea, trebuie de menţionat că răpirea mijlocului de
transport poate fi săvârşită pe ascuns sau deschis, ori pe calea înşe-
lăciunii sau abuzului de încredere. În acelaşi timp, răpirea mijlocu-
lui de transport, presupunând aplicarea violenţei sau ameninţarea
cu violenţa, atrage agravarea răspunderii în baza lit.b) alin.(2) sau
alin.(3) art.1921 CP RM.

§ 3. Latura subiectivă a infracţiunii prevăzute


la art.1921 CP RM
Înainte de toate, vom consemna că răpirea mijlocului de trans-
port este săvârşită cu vinovăţie exprimată în intenţie directă. Faptul
că infracţiunea analizată este o infracţiune formală, alături de faptul
că intenţia este calificată de un scop special, exclud posibilitatea
evoluării intenţiei indirecte în cazul răpirii mijlocului de transport.
În concluzie, săvârşind răpirea mijlocului de transport, făptuitorul
îşi dă seama de caracterul prejudiciabil al acţiunii sale, o prevede şi
doreşte săvârşirea acesteia.
În cele mai frecvente cazuri, ca motive ale infracţiunii în cauză
apar: dorinţa de a face o plimbare cu mijlocul de transport; dorinţa
de a demonstra abilităţile de conducere a mijlocului de transport;
năzuinţa de a folosi mijlocul de transport la săvârşirea unei alte
infracţiuni etc. Nu se exclude nici interesul material ca motiv al
infracţiunii specificate la art.192 1 CP RM (de exemplu, atunci când
făptuitorul urmăreşte să se elibereze de cheltuielile de transport,

33
sau când făptuitorul urmăreşte extragerea unor câştiguri materiale,
utilizând mijlocul de transport pentru prestarea unor servicii de
transport, sau când răpirea mijlocului de transport este săvârşită la
comandă, în schimbul unei remuneraţii materiale etc.).
Oricum, în general, prezenţa interesului material nu presupune
prezenţa obligatorie a scopului de sustragere. Aşa cum şi scopul de
sustragere nu condiţionează prezenţa obligatorie a interesului mate-
rial. Astfel că interesul material poate fi atestat şi în cazul infracţiu-
nilor care presupun lipsa scopului de sustragere, cum este răpirea
mijlocului de transport.
În acest plan, nu putem să nu fim de acord cu S.Brînza care
menţionează: „…dacă făptuitorul a urmărit interesul material la să-
vârşirea omorului, iar acest interes s-a realizat, răspunderea se va
aplica în conformitate cu lit.b) alin.(2) art.145 şi cu o altă normă din
Codul penal. Când spunem „o altă normă din Codul penal”, avem
în vedere, de cele mai dese ori, o normă care stabileşte răspunderea
pentru una din infracţiunile contra patrimoniului (de exemplu, furt,
jaf, tâlhărie, şantaj etc.). Însă, norma penală respectivă poate stabili
răspunderea şi pentru o infracţiune care nu face parte din grupul
celor contra patrimoniului. Ne referim la: sustragerea sau extorca-
rea substanţelor narcotice sau psihotrope (art.217 4 CP RM); profa-
narea mormintelor, presupunând însuşirea obiectelor ce se află în
mormânt sau pe el (art.222 CP RM); răpirea mijlocului de transport
(art.273 CP RM) (sublinierea ne aparţine – n.a.); răpirea mijlocului
de transport cu tracţiune animală, precum şi a animalelor de tracţiune
(art.274 CP RM); sustragerea documentelor, imprimatelor, ştampi-
lelor sau sigiliilor, prevăzută la art.360 CP RM; jefuirea celor căzuţi
pe câmpul de luptă (art.389 CP RM) etc. Nu toate aceste infracţiuni
presupun scopul de cupiditate. Dar acesta nici nu este obligatoriu.
Interesul material poate să implice sau să nu implice scopul de
cupiditate”.1 Acum, întrucât răpirea mijlocului de transport este o
1
S.Brînza. Răspunderea penală pentru omorul săvârşit din interes material (lit.b)
alin.(2) art.145 CP RM): examinarea unor aspecte controversate) // Revista
Naţională de Drept. – 2008. – Nr.10. – P.5-11.

34
infracţiune contra patrimoniului, devine mai vădit faptul că intere-
sul material poate fi atestat şi în cazul infracţiunilor care presupun
lipsa scopului de sustragere, cum este răpirea mijlocului de transport.
Problema scopului infracţiunii este una de semnificaţie cardi-
nală în cazul infracţiunii prevăzute la art.192 1 CP RM. Tocmai de
rezolvarea acestei probleme depinde delimitarea exactă a infracţiu-
nii analizate de sustragerea mijlocului de transport.
În acest plan, în pct.2 al Hotărârii Plenului Curţii Supreme de
Justiţie „Cu privire la practica judiciară în procesele penale despre
sustragerea bunurilor”, nr.23 din 28.06.2004 1, se menţionează că
„nu formează componenţa de sustragere faptele ilegale care sunt
îndreptate nu spre însuşirea, ci spre folosinţa temporară a bunurilor.
Folosinţa temporară a bunurilor o va aprecia instanţa de judecată,
ţinând seama că făptuitorul nu urmăreşte scopul de cupiditate,
deoarece nu doreşte să treacă bunurile în stăpânirea lui definitivă.
În funcţie de circumstanţele cauzei, asemenea fapte pot fi calificate
conform art.196, 238, 273 (a se citi 1921 – n.a.), 274 (a se citi 1922 –
n.a.) etc. ale Codului penal”.
Într-adevăr, în dispoziţia art.192 1 CP RM (ca şi în dispoziţiile
art.1922 şi 275 CP RM) este prezentă sintagma „fără scop de însu-
şire”. De fapt, se are în vedere sintagma „fără scop de sustragere”.
Ne dăm seama de aceasta din varianta în limba rusă a textului
art.1921 şi 1922 CP RM, în care se utilizează sintagma „без цели
хищения”. În continuare, pentru a nu nesocoti voinţa legiuitorului,
dar, totodată, pentru a scoate în evidenţă traducerea defectuoasă din
limba rusă în limba română, vom utiliza formula de compromis
„fără scop de însuşire (sustragere)”.
Din cele relevate mai sus reiese că nu art.192 1 CP RM, dar
normele cu privire la sustragere se aplică în cazul în care făptuito-
rul îşi realizează scopul de însuşire (sustragere). De exemplu, într-o
speţă, V.S. a fost condamnat în baza art.1231 CP RM din 1961, pentru
sustragerea în proporţii deosebit de mari din avutul proprietarului.

1
Buletinul Curţii Supreme de Justiţie a Republicii Moldova. – 2004. – Nr.8. – P.5-11.

35
În fapt, în iunie 1999, a sustras pe ascuns dintr-un garaj de pe str.
Nicolae Dimo, mun. Chişinău, automobilul ce aparţinea lui V.A.,
cauzând victimei daune cifrate la 55000 lei.1 Într-un alt asemenea
caz, R.G. a fost condamnat în baza alin.(l) art.195 CP RM. În fapt,
P.L. i-a încredinţat lui R.G. automobilul său, pentru a presta servi-
cii de taximetrie. Abuzând de încrederea acordată, în iunie 2003
R.G. a însuşit automobilul încredinţat şi l-a înstrăinat pentru piese
de schimb unei alte persoane, cauzând astfel victimei un prejudiciu
cifrat la 25000 lei.2
Aşadar, care este înţelesul noţiunii „fără scop de însuşire (sustra-
gere)” în contextul infracţiunii de răpire a mijlocului de transport?
Pentru a răspunde la această întrebare, vom menţiona că, în opinia
lui S. Brânza, esenţa „folosinţei temporare” (despre care se vorbeşte
în pct.2 al Hotărârii Plenului Curţii Supreme de Justiţie nr.23 din
28.06.2004 – n.a.) constă în aceea că bunurile sunt luate pentru un
timp anumit, şi anume – pentru o perioadă nesemnificativă de timp
sau pentru un timp strict determinat”. 3
Pentru a oferi răspunsul exhaustiv la întrebarea formulată mai
sus, este cazul să relevăm înţelesul noţiunii „scop de însuşire (sustra-
gere)”, opusă noţiunii „fără scop de însuşire (sustragere)”.
Astfel, în doctrina penală s-au profilat două accepţiuni ale sen-
sului noţiunii „scop de însuşire (sustragere)”. Într-o primă accepţie,
scopul de însuşire (sustragere) presupune că făptuitorul urmăreşte
să obţină, pe cale ilegală, posibilitatea reală de a poseda, folosi şi
dispune de bunurile victimei ca şi cum acestea ar fi bunurile făptui-

1
Decizia Colegiului penal lărgit al Curţii Supreme de Justiţie din 8.04.2008.
Dosarul nr.1ra-384/08 // www.csj.md
2
Hotărârea Plenului Curţii Supreme de Justiţie din 12.05.2008. Dosarul nr.4-1re-
224/08 // www.csj.md
3
С.М. Брынза. Корыстная цель как один из признаков понятия хищения //
Категория «цель» в уголовном, уголовно-исполнительном праве и крими-
нологии: Материалы IV Российского конгресса Уголовного права (28-29
мая 2009 г.). – Москва: Проспект, 2009, р.637-641.

36
torului.1 În cea de-a doua accepţie, scopul de însuşire (sustragere)
presupune că făptuitorul urmăreşte să treacă bunurile: 1) în folosul
său; 2) în folosul altor participanţi la infracţiune; 3) în folosul altor
persoane care se află cu făptuitorul în anumite relaţii cu caracter
personal sau patrimonial.2
Susţinem prima dintre accepţiunile specificate mai sus. Este
lipsit de relevanţă în folosul cui urmează să fie trecute bunurile
sustrase. Este la discreţia făptuitorului să dispună aşa cum îşi doreşte
de bunurile care au aparţinut victimei. Esenţial este că făptuitorul
se comportă de parcă ar fi proprietarul acelor bunuri, arogându-şi
rolul pe care trebuie să-l îndeplinească victima. Prin comportamen-
tul său făptuitorul demonstrează că a trecut bunurile în stăpânirea
lui definitivă. Nu pentru o perioadă nesemnificativă de timp sau
pentru un timp strict determinat. Dorinţa de a dispune de bunurile
victimei, mai puţin dorinţa de a poseda sau de a folosi aceste bunuri,
este în măsură să mărturisească cel mai pregnant despre prezenţa
scopului de însuşire (sustragere), opus scopului de folosinţă tempo-
rară.
Aşadar, noţiunea „fără scop de însuşire (sustragere)”, utilizată
în art.1921 CP RM, trebuie interpretată în felul următor: făptuitorul
urmăreşte să-şi treacă mijlocul de transport în posesie pentru o pe-
rioadă nesemnificativă de timp sau pentru un timp strict determinat,
nu să-şi treacă mijlocul de transport în stăpânire definitivă, nu să
exercite în privinţa mijlocului de transport toate prerogativele pe

1
А.Г. Безверхов. Имущественные преступления. – Самара: Самарский уни-
верситет, 2002, р.167; М.Г. Миненок, Д.М. Миненок. Корысть. Криминоло-
гические и уголовно-правовые проблемы. – Санкт-Петербург: Юридичес-
кий центр Пресс, 2001, р.113; С.А. Тарарухин. Преступное поведение. Со-
циальные и психологические черты. – Москва: Юридическая литература,
1974, р.95.
2
Б.В. Волженкин. Служебные преступления. – Москва: Юристъ, 2000, р.153;
Энциклопедия уголовного права. Т.4. Состав преступления. – Санкт-
Петербург: Изд. Профессора Малинина, 2005, р.760-761; Г.А. Кригер. Ква-
лификация хищения социалистического имущества. – Москва: Юриди-
ческая литература, 1974, р.77.

37
care le poate avea un proprietar (mai cu seamă prerogativa de dis-
punere).
Din cele menţionate rezultă că, în cazul răpirii mijlocului de
transport, făptuitorul are posibilitatea reală de a-l poseda, folosi şi a
dispune de el. Însă, recurge doar la primele două din prerogativele
nominalizate. La prerogativa de dispunere făptuitorul renunţă, deşi are
posibilitatea reală de a o realiza. În plus, în cazul răpirii mijlocului de
transport (spre deosebire de sustragerea mijlocului de transport),
mijlocului de transport îi este rezervat rolul nu de sursă de venituri
infracţionale, dar de instrument de extragere a veniturilor infracţionale
(de exemplu, atunci când mijlocul de transport este răpit pentru a fi
săvârşită sustragerea şi a face posibilă transportarea ulterioară a bunu-
rilor sustrase, după care mijlocul de transport este restituit victimei).
În contextul analizat, să ne amintim că infracţiunea de răpire a
mijlocului de transport poate forma concurs cu infracţiunea de dis-
trugere sau deteriorare intenţionată a bunurilor (cu precizarea că se
are în vedere distrugerea sau deteriorarea mijlocului de transport
anterior răpit). Nu este oare o contradicţie în această afirmaţie, odată
ce distrugerea sau deteriorarea mijlocului de transport constituie o
formă de dispunere de acesta?
Formulând răspunsul la această întrebare, vom deosebi două
situaţii: 1) dacă intenţia de distrugere sau deteriorare a mijlocului
de transport apare ulterior săvârşirii luării mijlocului de transport,
nefiind legată de intenţia de luare a mijlocului de transport, atunci
cele săvârşite constituie concursul infracţiunilor specificate la art.1921
şi 197 CP RM; 2) dacă intenţia de distrugere sau deteriorare a
mijlocului de transport este manifestată în paralel cu intenţia de
luare a mijlocului de transport, atunci cele săvârşite reprezintă con-
cursul dintre sustragerea mijlocului de transport şi infracţiunea pre-
văzută la art.197 CP RM. În cea de-a doua situaţie, luând în conside-
raţie conexiunea în planul laturii subiective dintre cele două infrac-
ţiuni, putem afirma următoarele: sustragerea mijlocului de transport
reprezintă infracţiunea-mijloc; infracţiunea-scop este cea prevăzută
la art.197 CP RM.

38
În alt context, în literatura de specialitate este exprimat următorul
punct de vedere: „Este posibilă stabilirea limitei maxime de durată
a folosirii bunurilor străine, a cărei depăşire ar însemna transforma-
rea folosinţei temporare a bunurilor în trecerea bunurilor în stăpâ-
nirea definitivă, adică în sustragere. În calitate de astfel de limită ar
putea servi expirarea termenului de şase luni din momentul scoa-
terii de facto a mijlocului de transport din posesia victimei. De
exemplu, în conformitate cu art.228 din Codul civil al Federaţiei
Ruse, dacă, după trecerea a şase luni din momentul afişării anunţu-
lui despre bunul găsit, nu va fi stabilit proprietarul acestuia, cel
care a găsit bunul obţine dreptul de proprietate asupra lui”. 1
Considerăm cel puţin forţată această interpretare prin analogie:
termenul de şase luni – stabilit în art.228 din Codul civil al Federa-
ţiei Ruse, dar şi în art.324 şi 325 din Codul civil al Republicii
Moldova – se referă la dobândirea în condiţiile legii a dreptului de
proprietate asupra bunului găsit, nu la răpirea mijlocului de transport.
Dacă sprijinim punctul de vedere prezentat mai sus, ar trebui în
consecinţă să-i recunoaştem dreptul de proprietate asupra mijlocu-
lui de transport celui care l-a răpit înainte cu cel puţin şase luni.
Ceea ce este cu totul inadmisibil.
Este cunoscut exemplul specificat în art.244 din Codul penal al
Spaniei,2 conform căruia fapta se transformă din răpire a mijlocului
de transport în sustragere a mijlocului de transport după expirarea a
48 de ore din momentul scoaterii mijlocului de transport din pose-
sia victimei, dacă făptuitorul nu va restitui victimei mijlocul de
transport în aceeaşi stare în care l-a găsit în momentul răpirii.
Recunoaştem că fixarea unui asemenea termen în art.192 1
CP RM ar simplifica mult procesul delimitării infracţiunii de răpire
a mijlocului de transport în raport cu sustragerea mijlocului de
transport. Dar, ca orice termen prezumtiv, nu întotdeauna ar reflecta
1
Л.Д. Гаухман, С.В. Максимов. Ответственность за преступления
против собственности. – Москва: ЮрИнфоР, 1997, р.144.
2
Уголовный кодекс Испании / Под ред. Н.Ф. Кузнецовой, Ф.М. Решетни-
кова. – Москва: Зерцало, 1998.

39
veridic atitudinea psihică a făptuitorului faţă de ceea ce comite. În
această privinţă, prezintă interes următorul caz din practica judi-
ciară: G.I. a fost condamnat în baza lit.a) alin.(3) art.273 CP RM.
Astfel, la 02.06.2004, aproximativ la ora 12.00, G.I. a răpit din
curtea unei vile din aproprierea satului Făureşti, mun. Chişinău,
scuterul „Aprilia-Leonardo-125” ce aparţinea lui G.S. Ulterior,
făptuitorul l-a abandonat. Tot el, la 25.06.2004, a pătruns, prin
culegere de chei, într-un garaj de pe str. Tineretului din or. Cricova,
mun. Chişinău, de unde a răpit acelaşi scuter. S-a plimbat cu acesta,
până l-a deteriorat. Sentinţa de condamnare a fost atacată cu apel
de către procuror, care a solicitat condamnarea lui G.I. în baza
alin.(2) art.195 CP RM şi lit.a) alin.(3) art.273 CP RM. În motiva-
rea apelului, procurorul a declarat că instanţa de fond neîntemeiat
a reîncadrat acţiunile lui G.I. din 25.06.2004: din sustragere a
scuterului în răpire a acestuia. Or, din materialele cauzei rezultă
că G.I. a sustras scuterul şi nu l-a răpit, deoarece s-a folosit de el
mai mult de trei săptămâni. Prin decizia Colegiului penal al Curţii
de Apel Chişinău, apelul procurorului a fost admis, a fost casată
sentinţa instanţei de fond şi pronunţată o nouă hotărâre, prin care
G.I. a fost condamnat în baza alin.(2) art.195 şi lit.a) alin.(3)
art.273 CP RM. Nefiind de acord cu hotărârea instanţei de apel,
G.I. a declarat recurs ordinar solicitând casarea deciziei Colegiu-
lui penal al Curţii de Apel Chişinău, dispunerea rejudecării cauzei,
cu adoptarea unei noi hotărâri, prin care să fie menţinută sentinţa
instanţei de fond. Prin decizia Colegiului penal al Curţii Supreme
de Justiţie, recursul ordinar, declarat de G.I., a fost respins ca
inadmisibil, fiind considerat vădit neîntemeiat. În recursul în anu-
lare G.I. a solicitat casarea deciziei Colegiului penal al Curţii de
Apel Chişinău şi a deciziei Colegiului penal al Curţii Supreme de
Justiţie, precum şi reîncadrarea acţiunilor sale de la alin.(2)
art.195 CP RM la lit.a) alin.(3) art.273 CP RM. Ca motiv a invocat
că fapta sa din 25.06.2004 a fost calificată greşit, deoarece pe
parcursul urmăririi penale şi al examinării judecătoreşti a cauzei
nu a fost dovedită intenţia sa de a sustrage mijlocul de transport

40
respectiv. În fine, verificând argumentele recursului în anulare în
raport cu materialele cauzei, Plenul Curţii Supreme de Justiţie l-a
considerat posibil de a fi admis, argumentând că instanţele de apel
şi de recurs ordinar au constatat corect starea de fapt şi vinovăţia
condamnatului în baza cumulului de probe administrate şi exami-
nate în instanţe.1 În alţi termeni, s-a recunoscut că folosirea scute-
rului timp de peste trei săptămâni este acea circumstanţă care dove-
deşte prezenţa scopului de însuşire (sustragere). De ce trei săptă-
mâni, nu două sau nu şase? Care este suportul juridic al unei
asemenea soluţii de calificare, ce pare a fi cel puţin ciudată? 2
În aceste condiţii, considerăm că nu durata folosirii mijlocului
de transport demonstrează prezenţa scopului de însuşire (sustra-
gere) a mijlocului de transport; potenţialul să demonstreze prezenţa
acestuia au următoarele circumstanţe: vânzarea – integrală sau piesă
cu piesă – a mijlocului de transport unor terţe persoane; falsificarea
elementelor de identificare, a numărului de înmatriculare, a certifi-
catului de înmatriculare sau a altor documente de rigoare vizând
mijlocul de transport; modificarea aspectului mijlocului de transport
(de exemplu, vopsirea într-o altă culoare a mijlocului de transport,
înlocuirea oglinzilor retrovizoare, a anvelopelor, a scaunelor etc.);
descompletarea mijlocului de transport; ascunderea meticuloasă a
mijlocului de transport etc. În cele mai frecvente cazuri, nu una, dar
mai multe asemenea circumstanţe laolaltă sunt necesare în vederea
probării sigure a prezenţei scopului de însuşire (sustragere). Insufi-
cienţa sau lipsa circumstanţelor, exemplificate mai sus, demonstrează
lipsa scopului de însuşire (sustragere), deci denotă aplicabilitatea
art.1921 CP RM.
Unii autori menţionează că analiza minuţioasă a circumstanţe-
lor săvârşirii faptei nu întotdeauna permite formularea unui răspuns
fără echivoc la întrebarea: a săvârşit făptuitorul răpirea mijlocului
1
Hotărârea Plenului Curţii Supreme de Justiţie din 10.03.2008. Dosarul nr.4-1re-
56/08 // www.csj.md
2
Cu privire la circumstanţele care pot demonstra prezenţa calităţii de mijloc de
transport, a se vedea §1 al capitolului de faţă.

41
de transport sau sustragerea mijlocului de transport? De exemplu,
V.I. Julev afirmă: „Unica circumstanţă, care delimitează cele două
infracţiuni, este ascunsă în mintea făptuitorului”. 1 Într-o manieră
asemănătoare se pronunţă V.I. Plohova: „Sunt similare sustragerii
situaţiile în care cel care răpeşte mijlocul de transport este reţinut în
momentul deplasării cu acesta. Sau când mijlocul de transport este
găsit în garajul făptuitorului sau lângă casa acestuia. Sau când făp-
tuitorul este reţinut în mijlocul de transport pe care nu-l poate
exploata din cauze tehnice. În astfel de împrejurări, este dificil a
delimita răpirea mijlocului de transport de sustragerea mijlocului
de transport. Luând în consideraţie interpretarea noţiunii „scop de
însuşire (sustragere)”, consacrată în teorie şi practică, va fi practic
imposibil a atesta în asemenea împrejurări prezenţa scopului de
însuşire (sustragere)”.2
Care sunt posibilele efecte nefaste ale unei asemenea stări de
lucruri? Prima constă în aceea că, în majoritatea cazurilor, fără a se
intra în detalii, cele săvârşite se vor califica în baza art.1921 CP RM,
nu în baza normelor cu privire la sustragere. Alta constă în aceea că
cei abilitaţi cu reţinerea făptuitorului au posibilitatea să manipuleze
artificial cu durata aflării mijlocului de transport în folosinţa făptui-
torului, prin aceasta influenţând arbitrar alegerea soluţiei de califi-
care: art.1921 CP RM sau normele cu privire la sustragere.
Un alt asemenea efect nefast este confuzia pe care o provoacă
unele soluţii pronunţate de instanţele judecătoreşti – fie în baza
art.1921 CP RM, fie în baza normelor cu privire la sustragere, cauza
fiind lipsa unei motivări clare a alegerii calificării celor săvârşite.
Iată un astfel de exemplu: la 8.01.2007, între orele 20.00 şi 06.30,
aflându-se pe str. Moldavscaia, mun. Bălţi, B.V. şi C.A. au sustras
automobilul ce aparţinea lui V.V. După ce automobilul s-a defectat
în timpul călătoriei, cei doi l-au părăsit în apropiere de satul Mărăn-
1
В.И. Жулев. Транспортные преступления. – Москва: Спарк, 2001, р.166.
2
В.И. Плохова. Ненасильственные преступления против собственности:
криминологическая и правовая обоснованность. – Санкт-Петербург: Юри-
дический центр Пресс, 2003, р.216.

42
deni, raionul Făleşti. • În noaptea de 25.01.2007 spre 26.01.2007,
aflându-se pe str. Hotinului, mun. Bălţi, B.V. şi C.A. au sustras
automobilul ce aparţinea lui S.R. Apoi s-au deplasat cu acest auto-
mobil în satul Grozasca, raionul Ungheni. • În ianuarie 2007,
aflându-se pe str. Păcii, mun. Bălţi, B.V. şi C.A. au încercat să
răpească automobilul ce aparţinea lui D.V. Însă, din cauza că n-au
putut să-l pornească, l-au abandonat. • În ianuarie 2007, aflându-
se pe str. Păcii, mun. Bălţi, B.V. şi C.A. au încercat să răpească
automobilul lui D.C. Însă, din cauza că n-au putut pătrunde în
automobil, nu şi-au dus intenţia până la capăt.1
Întrebarea ce se impune în urma analizei acestei speţe este
următoarea: după care criterii s-a stabilit prezenţa în unele cazuri a
sustragerii mijlocului de transport, iar în alte cazuri prezenţa răpirii
mijlocului de transport? Pentru că, dacă încercăm să percepem
logica celor care au calificat cele săvârşite, ar reieşi că nu este
posibilă tentativa la sustragerea mijlocului de transport: odată ce
făptuitorii n-au reuşit să pătrundă în mijlocul de transport sau nu le-a
reuşit să-l pornească, cele săvârşite ar urma să fie calificate auto-
mat în baza art.27 şi 192 1 CP RM. Această manieră de deducţie
atrage prin simplitatea sa, dar nu neapărat şi prin corectitudinea sa.
De fapt, este un exemplu de incriminare obiectivă, când calificarea
se efectuează în funcţie de ceea ce se exteriorizează, nu în funcţie
de ceea ce intenţionează să săvârşească făptuitorul. Or, este foarte
posibil ca făptuitorul să fi urmărit scopul de însuşire (sustragere) a
mijlocului de transport. Şi doar constrâns de anumite împrejurări
(de exemplu, producerea unui accident în timpul deplasării, a unei
pene datorate defecţiunii mijlocului de transport sau terminării
combustibilului în rezervor etc.), nu de bunăvoie, decide să aban-
doneze mijlocul de transport. În mod regretabil, nu au fost prezen-
tate probe care să confirme temeinicia aplicării răspunderii pentru
răpirea mijlocului de transport sau pentru sustragerea mijlocului de

1
Hotărârea Plenului Curţii Supreme de Justiţie din 6.07.2009. Dosarul nr.4-1-re-
292/09 // www.csj.md

43
transport. S-a ignorat că prezenţa sau lipsa scopului de însuşire
(sustragere) trebuie verificată cu deosebită meticulozitate. Prezenţa
scopului de însuşire (sustragere) trebuie ireproşabil confirmată sau
infirmată. Doar studierea circumstanţelor exemplificate supra poate
contribui la confirmarea sau infirmarea prezenţei scopului de însu-
şire (sustragere). O cale mai facilă nu există.
Tocmai pentru că această cale pare unora prea anevoioasă, s-a
propus excluderea din legea penală a normei care stabileşte răspun-
derea pentru răpirea mijlocului de transport. 1 Nu este o recoman-
dare pe care o sprijinim. Excluderea art.192 1 CP RM va înrăutăţi
starea de lucruri, întrucât va avea ca efect crearea unei lacune. Nu
poate fi aplicată răspunderea pentru sustragerea mijlocului de trans-
port celui care urmăreşte folosinţa temporară a acestuia. Exclude-
rea art.1921 CP RM nu ar putea influenţa asupra înţelesului noţiunii
„scop de însuşire (sustragere)”. Cu sau fără acest articol în legea
penală, scopul de însuşire (sustragere) urmează a fi diferenţiat în
raport cu scopul de folosinţă temporară. Iată de ce, este necesară
păstrarea art.1921 CP RM.
Trebuie să se înţeleagă că norma penală cu privire la răpirea
mijlocului de transport nu este o invenţie a legiuitorului moldo-
vean. Şi nici măcar a altor legiuitori din spaţiul ex-sovietic. Există
suficiente exemple, când legislaţiile penale de factură occidentală
conţin asemenea norme: art.244 din Codul penal al Spaniei; §248 b
din Codul penal al Germaniei; 2 art.141 bis din Codul penal al Elve-

1
С.В. Скляров. Понятие хищения в уголовном законодательстве России: тео-
ретический анализ // Государство и право. – 1997. – №9. – Р.68; Бахарев А.В.
Криминологическая характеристика и предупреждение краж и угонов
автотранспорта органами внутренних дел: Автореферат диссертации на
соискание ученой степени кандидата юридических наук. – Москва, 2008,
р.12; В.Н. Винокуров. Влияние характера последствий хищения на содер-
жание цели его совершения // Категория «цель» в уголовном, уголовно-
исполнительном праве и криминологии: Материалы IV Российского кон-
гресса Уголовного права (28-29 мая 2009 г.). – Москва: Проспект, 2009,
р.479-483.

44
ţiei;1 §260 din Codul penal al Norvegiei; 2 art.278 din Codul penal
al Poloniei;3 alin.(1) §293 din Codul penal al Danemarcei;4 art.223.9
din Codul penal – Model american 5 etc.
Cineva ar putea susţine că există exemple de altă natură. Este
adevărat. De exemplu, furtul, care are ca obiect un vehicul, săvârşit
în scopul de a-l folosi pe nedrept, este prevăzut la art.230 din Codul
penal al României.6 Totuşi, la o analiză mai atentă se poate remarca
o diferenţă de terminologie, nu de esenţă. Or, în contextul legii pe-
nale române, furtul unui autovehicul este incriminat diferit, în func-
ţie de scopul urmărit de făptuitor: 1) scopul folosinţei pe nedrept,
urmărit în cazul infracţiunii prevăzute la art.230 din Codul penal
român; 2) scopul însuşirii pe nedrept, urmărit în cazul infracţiunii
specificate la art.228 din Codul penal român. Că diferenţa este de
terminologie, nu de esenţă, ne-o demonstrează afirmaţia lui I.Pascu:
„Scopul folosirii pe nedrept nu implică voinţa făptuitorului de a
face bunul luat un bun al său, de a-l apropia, de a face acte de dis-
poziţie cu privire la acesta, ci voinţa făptuitorului de a întrebuinţa
numai în mod temporar bunul, ceea ce va permite posesorului sau
detentorului acelui bun de a reintra, după un timp, în stăpânirea
acestuia. De regulă, dovada că s-a urmărit acest scop rezultă mai

2
Уголовный кодекс ФРГ / Под ред. А.В. Серебренниковой. – Москва: Зер-
цало, 2000.
1
Уголовный кодекс Швейцарии / Под ред. А.В. Серебренниковой. – Москва:
Зерцало, 2000.
2
Уголовное законодательство Норвегии / Под ред. Ю.В. Голика. – Санкт-
Петербург: Юридический центр Пресс, 2003.
3
Уголовный кодекс Республики Польша / Под ред. А.И. Лукашова, Н.Ф. Куз-
нецовой. – Санкт-Петербург: Юридический центр Пресс, 2001.
4
Уголовный кодекс Дании / Под ред. С.С. Беляева. – Санкт-Петербург:
Юридический центр Пресс, 2001.
5
Примерный Уголовный кодекс (США). Официальный проект Института
американского права. – Москва, 1969.
6
Monitorul Oficial al României. – 2009. – Nr.510.

45
totdeauna din abandonarea autovehiculului de către făptuitor, de
bunăvoie, după folosirea lui”.1
Din aceeaşi perspectivă, nu putem trece cu vederea opinia apar-
ţinând lui A.N. Ignatov: „În practică, este foarte dificilă probarea
scopului de însuşire (sustragere) în cazul în care făptuitorul este
reţinut asupra unui mijloc de transport străin. Este aproape imposi-
bil a respinge afirmaţia făptuitorului că mijlocul de transport a fost
luat pentru un timp anume sau pentru efectuarea unei ori câtorva
călătorii. În aceste condiţii, în planul perfecţionării cadrului legis-
lativ, accentul trebuie pus nu pe disocierea faptelor având scopul
însuşirii (sustragerii) mijlocului de transport de faptele având scopul
folosinţei temporare a mijlocului de transport. Accentul ar trebui
pus pe stabilirea unei pedepse apropiate ca mărime atât pentru
sustragerea mijlocului de transport, cât şi pentru răpirea mijlocului
de transport (aşa cum, de exemplu, s-a procedat în Codul penal al
Republicii Uzbekistan)”.2
Aşadar, încă o propunere extrem de atractivă: nivelăm gradul
prejudiciabil al răpirii mijlocului de transport cu cel al sustragerii
mijlocului de transport şi problemele vor dispare de la sine. Aşa să
fie oare? Nu, dacă luăm în consideraţie unele prevederi ale legii
penale. Astfel, de exemplu, în acord cu alin.(1) art.7 CP RM, la
aplicarea legii penale se ţine cont, printre altele, de gradul prejudi-
ciabil al infracţiunii săvârşite. De asemenea, după cum reiese din
art.15 CP RM, gradul prejudiciabil al infracţiunii se determină con-
form semnelor ce caracterizează, inclusiv, latura subiectivă.
Mai mult, potrivit pct.3 al Hotărârii Plenului Curţii Supreme de
Justiţie „Cu privire la aplicarea în practica judiciară a principiului
individualizării pedepsei penale”, nr.16 din 31.05.2004 „în confor-
mitate cu principiul individualizării pedepsei, instanţa de judecată
aplică pedeapsa luând în consideraţie caracterul şi gravitatea infrac-
1
Gh.Nistoreanu, A.Boroi, I.Molnar şi alţii. Drept penal. Partea Specială. –
Bucureşti: Europa Nova, 1999, p.209.
2
Комментарий к Уголовному кодексу Российской Федерации / Под общ.
ред. В.М. Лебедева. – Москва: Норма, 2007, р.434.

46
ţiunii săvârşite, motivul şi scopul celor comise (sublinierea ne apar-
ţine – n.a.), personalitatea vinovatului, caracterul prejudiciabil şi
mărimea daunei cauzate, circumstanţele ce atenuează sau agravează
răspunderea, ţinându-se cont de influenţa pedepsei aplicate asupra
corectării vinovatului, precum şi de condiţiile de viaţă ale familiei
lui”.1
Din cele menţionate rezultă că, oricât şi-ar dori unii, nu putem
totuşi face abstracţie de faptul că scopul folosinţei temporare denotă
un pericol social comparativ mai redus decât scopul însuşirii (sus-
tragerii). Necesitatea diferenţierii răspunderii penale ne impune să
atestăm gradul prejudiciabil comparativ mai redus al răpirii mijlo-
cului de transport în raport cu sustragerea acestuia. Deci, nu putem
susţine recomandarea formulată de A.N. Ignatov.
În acelaşi timp, sugerăm legiuitorului moldovean să ajusteze
sancţiunile din art.1921 CP RM, diferenţiindu-le adecvat faţă de
sancţiunile din normele care stabilesc răspunderea pentru sustra-
geri. Astfel, sancţiunea din alin.(1) art.192 1 CP RM trebuie să fie
comparativ mai redusă faţă de sancţiunile din alin.(1) art.186, alin.
(1) art.187, alin.(1) art.190 şi alin.(1) art.191 CP RM. La rândul său,
sancţiunea din alin.(2) art.1921 CP RM trebuie să fie comparativ
mai redusă faţă de sancţiunea din alin.(2) art.186, alin.(2) art.187,
alin.(2) art.190 şi alin.(2) art.191 CP RM. În fine, sancţiunea din
alin.(3) art.1921 CP RM trebuie să fie comparativ mai redusă faţă
de sancţiunea din alin.(1) art.188 CP RM. În mod regretabil,
situaţia, pe care o observăm la moment în planul comparării sanc-
ţiunilor din art.1921 CP RM cu cele din normele cu privire la sus-
tragere, este una anormală. Aceasta deoarece ar reieşi că gradul
prejudiciabil al răpirii mijlocului de transport este mai sporit faţă de
gradul prejudiciabil al sustragerii mijlocului de transport. În aceste
împrejurări, intervenţia legiuitorului este imperioasă.

1
Buletinul Curţii Supreme de Justiţie a Republicii Moldova. – 2004. – Nr.6. –
P.22-23.

47
După ce am analizat problema privind delimitarea răpirii mijlo-
cului de transport de sustragerea mijlocului de transport, să trecem la
examinarea problemei privind concursul dintre cele două fapte.
Astfel, în conformitate cu pct.32 al Hotărârii Curţii Supreme
de Justiţie nr.23 din 28.06.2004, acţiunile persoanei, care a săvârşit
răpirea mijloacelor de transport în scopul sustragerii ulterioare a
bunurilor aflate în ele (a aparatului de radio, a casetofonului, a
casetelor etc.) sau a unor părţi ale mijloacelor de transport, vor fi
încadrate atât în baza normei care prevede răspunderea pentru răpi-
rea mijlocului de transport, cât şi a normei care prevede răspunde-
rea pentru sustragere.
La această explicaţie se referă următoarele speţe: la 19.01.2008,
aproximativ la ora 24.00, C.S. se afla, în calitate de pasager, în
automobilul ce aparţinea SRL „M.” care acordă servicii de trans-
port pasagerilor. La volanul acestuia se afla şoferul taximetrist
Gh.V. După ce Gh.V. a ieşit din automobil, C.S. l-a răpit. După ce
a parcurs aproximativ 200 de metri, acesta nu s-a isprăvit cu
conducerea automobilului, l-a tamponat de un pilon de beton şi l-a
deteriorat. Apoi a sustras din automobil casetofonul în valoare de
1000 lei;1 • la 1.07.2007, aproximativ la ora 21.00, C.A. a pătruns
în remorca camionului ce aparţinea SRL „D.-A.” din satul Pârliţa,
raionul Ungheni, din care a luat pe ascuns 8324 lei, bani încasaţi
de şoferul camionului, P.M., de pe urma comercializării produselor
întreprinderii respective. Ulterior, C.A. a descuiat uşa camionului
şi a pornit motorul acestuia. În timpul deplasării, C.A. nu s-a
isprăvit cu conducerea camionului şi l-a tamponat de gardul gos-
podăriei lui P.M. din or. Ungheni.2
Considerăm că nu are importanţă ordinea de succesiune a fap-
tei de sustragere şi a faptei de răpire a mijlocului de transport, care
formează concursul de infracţiuni. De aceea, acţiunile persoanei,
care a săvârşit sustragerea bunurilor aflate în mijlocul de transport
1
Sentinţa Judecătoriei raionului Călăraşi din 6.06.2008. Dosarul nr.1-45/08.
2
Decizia Colegiului penal lărgit al Curţii Supreme de Justiţie din 20.01.2009.
Dosarul nr.1ra-55/09 // www.csj.md

48
sau a unor părţi ale mijloacelor de transport, urmată de răpirea
mijlocului de transport, vor fi, de asemenea, încadrate atât în baza
normei care prevede răspunderea pentru răpirea mijlocului de trans-
port, cât şi a normei care prevede răspunderea pentru sustragere.
Dovadă este următorul caz din practica judiciară: C.A. a fost condam-
nat în baza lit.b) alin.(2) art.186 şi lit.b) alin.(2) art.273 CP RM. În
fapt, la 24.05.2005, aproximativ la ora 03.00, C.A., împreună cu
V.O., a pătruns, prin alegerea cheilor, într-un automobil care se
afla lângă casa nr. 30/5 de pe str. Ion Pelivan, mun. Chişinău, de
unde a sustras pe ascuns 20 casete audio şi 10 litri de benzină
„AI 92”. După aceasta, a răpit automobilul respectiv. Ulterior,
colaboratorii de poliţie au încercat să oprească automobilul cu
care se deplasau cei doi făptuitori. Însă, ei au ignorat cerinţele
acestora, intenţionând să se ascundă. Drept urmare, au pierdut
controlul asupra automobilului, lovindu-se de bordură şi deterio-
rând automobilul.1
Doar în aparenţă se referă la explicaţia din pct.32 al Hotărârii
Curţii Supreme de Justiţie nr.23 din 28.06.2004 următoarea speţă:
la 21.06.2007, aproximativ la ora 12.00, N.Ţ. a profitat de faptul
că M.N. dormea şi i-a sustras din buzunar cheile de la automobilul
acestuia. Conducând automobilul respectiv, N.Ţ. nu s-a isprăvit cu
conducerea acestuia şi l-a tamponat de gardul gospodăriei lui R.V.,
deteriorând gardul şi automobilul.2 În cazul dat, infracţiunea de
răpire a mijlocului de transport nu formează concurs cu sustrage-
rea. Luarea cheilor de la victimă constituie nu altceva decât pregă-
tirea pentru răpirea mijlocului de transport. Luarea cheilor nu este
un scop în sine, pentru că este îndreptată nemijlocit spre răpirea
mijlocului de transport. În contextul analizat, merită atenţie expli-
caţia de la pct.20 al Hotărârii Plenului Judecătoriei Supreme a
Federaţiei Ruse nr.25 din 9.12.2008. În conformitate cu aceasta,
1
Hotărârea Plenului Curţii Supreme de Justiţie din 06.10.2008. Dosarul nr.4-1-
re-383/08 // www.csj.md
2
Decizia Colegiului penal lărgit al Curţii Supreme de Justiţie din 27.01.2009.
Dosarul nr.1re-95/09 // www.csj.md

49
răpirea mijlocului de transport presupune lipsa scopului de a însuşi
(sustrage) – integral sau în parte – mijlocul de transport.
Aşadar, răpirea mijlocului de transport presupune lipsa scopului
de a însuşi (sustrage) chiar şi în parte mijlocul de transport. Dacă
scopul făptuitorului constă în a însuşi (sustrage) roţile, portierele,
scaunele, farurile, remorca ori alte părţi ale mijlocului de transport,
ori radiocasetofonul, amplificatorul, televizorul, sistemul de navi-
gaţie, combina muzicală etc. încastrat(ă) în bordul mijlocului de
transport sau constituind în alt mod un tot unitar cu acesta, atunci
deplasarea făptuitorului cu mijlocul de transport trebuie privită ca
tentativă la sustragerea acestor părţi componente. Răpirea mijlocu-
lui de transport îşi pierde individualitatea, întrucât este subordonată
scopului de însuşire (sustragere) a unor părţi ale mijlocului de trans-
port. De aceea, nu va fi necesară calificarea suplimentară conform
art.1921 CP RM.
Alta este situaţia în cazul în care se sustrag bunuri care se află
în mijlocul de transport, dar care nu reprezintă părţi ale acestuia. În
acest caz, infracţiunea de răpire a mijlocului de transport va forma
concursul cu sustragerea unor asemenea bunuri. Din astfel de bunuri
fac parte: bagajele, lucrurile personale, roţile de rezervă, combusti-
bilul din rezervor, aparatajul audio-video, aparatele de telefon sau
tehnica de calcul având o existenţă autonomă etc.
După A.A. Şcerbakov, răpirea mijlocului de transport se
„transformă” în sustragerea mijlocului de transport, dacă scopul de
însuşire (sustragere) apare după ce mijlocul de transport a fost
răpit.1 Ipoteza dată nu este descrisă precis de autorul nominalizat.
De aceea, ridică semne de întrebare. Ipoteza trebuie privită dint-un
alt unghi: analizate trebuie nu părţile întregului, dar întregul.
Întregul este sustragerea mijlocului de transport, activitate care, în
ipoteza descrisă, parcurge câteva etape sub aspectul conceperii
scopului infracţiunii. Doar conceperea de către făptuitor a scopului
1
А.А. Щербаков. Неправомерное завладение автомобилем или иным
транспортным средством как преступление против собственности
(законодательство, юридическая характеристика, квалификация), p.24.

50
însuşirii (sustragerii) nu ar putea forma o infracţiune aparte, alături
de răpirea mijlocului de transport. În acelaşi timp, conceperea de
către făptuitor a scopului însuşirii (sustragerii) atestă că activitatea
psihică a făptuitorului are continuitate. Că acest scop este conceput
sub imperiul aceleiaşi intenţii infracţionale, sub care a fost conceput
scopul folosinţei temporare. Deci, scopul nu s-a schimbat. El s-a
modificat, a suferit o transformare. Această transformare denotă că
făptuitorul obţine posibilitatea reală de a folosi şi a dispune de mij-
locul de transport, adică, că sustragerea mijlocului de transport îşi
găseşte consumarea. Atât timp cât făptuitorul urmărea scopul inter-
mediar de folosinţă temporară, activitatea infracţională nu putea fi
considerată consumată.
Concluzia este următoarea: dacă, în contextul executării ace-
leiaşi intenţii infracţionale, scopul de folosinţă temporară se trans-
formă în scop de însuşire (sustragere), atunci cele săvârşite repre-
zintă sustragerea mijlocului de transport. Nu este necesară califi-
carea suplimentară în baza art.1921 CP RM.
Sub un alt aspect, după cum s-a menţionat anterior, în frecvente
cazuri, dovada că s-a urmărit tocmai scopul folosinţei temporare a
mijlocului de transport se exprimă în abandonarea acestuia de către
făptuitor, de bunăvoie, după folosirea mijlocului de transport.
De exemplu, într-o speţă, L.I. a fost condamnat în baza lit.a) alin.
(3) art.273 CP RM. În fapt, la 2.04.2005, acesta a pătruns pe
ascuns în ograda unei case de pe str. Molocanilor, mun. Chişinău,
de unde a luat automobilul ce aparţinea lui Z.V. La 9.05.2005, L.I.
i-a restituit victimei cheile de la automobil, comunicându-i unde se
găseşte acesta.1
Cum însă ar trebui calificate cele săvârşite, dacă mijlocul de
transport i se restituie victimei în schimbul unei remuneraţii? În
pct.27 al Hotărârii Plenului Judecătoriei Supreme a Federaţiei Ruse
nr.25 din 9.12.2008 se explică că răspunderea se aplică pentru

1
Decizia Colegiului penal al Curţii Supreme de Justiţie din 15.10.2008. Dosarul
nr.1ra-115/08 // www.csj.md

51
sustragere, dacă făptuitorul ia mijlocul de transport, având intenţia
să-l restituie ulterior victimei în schimbul unei remuneraţii.
Suntem de acord cu această recomandare: răspunderea trebuie
aplicată pentru sustragerea mijlocului de transport, nu pentru răpi-
rea mijlocului de transport, deoarece voinţa făptuitorului implică
dispunerea de mijlocul de transport. Or, restituirea mijlocului de
transport către victimă este, în percepţia făptuitorului, o înstrăinare
a mijlocului de transport care îi aparţine lui, deci un act de dispo-
ziţie asupra acestuia.
Însă, recomandarea reprodusă mai sus nu oferă răspunsul la
următoarele întrebări: 1) care trebuie să fie calificarea în cazul
realizării intenţiei de restituire către victimă a mijlocului de trans-
port în schimbul unei remuneraţii?; 2) care trebuie să fie calificarea
în cazul în care făptuitorul obţine de la victimă remuneraţia, însă
nu-i restituie acesteia mijlocul de transport?
Considerăm că, în ambele cazuri, sustragerea mijlocului de
transport (sub formă de furt, jaf, tâlhărie, escrocherie sau delapidare
a averii străine) formează concursul cu infracţiunea de escrocherie.
Precizăm că, în ambele cazuri, mijlocul de transport evoluează ca
mijloc de săvârşire a infracţiunii de escrocherie. În acelaşi timp,
banii cu titlu de remuneraţie îndeplinesc rolul de obiect material al
infracţiunii de escrocherie.
În cele două cazuri, diferă doar circumstanţele cu privire la
care se realizează înşelăciunea: 1) în primul caz, înşelăciunea se
referă la persoana făptuitorului: victima este convinsă că făptuitorul
doreşte s-o ajute, că nu are nici o legătură cu sustragerea anterioară
a mijlocului de transport pe care din întâmplare l-a găsit abandonat;
2) în cel de-al doilea caz, înşelăciunea se referă la promisiunile
făptuitorului: în momentul asumării angajamentului de restituire a
mijlocului de transport, făptuitorul are intenţia să obţină de la
victimă remuneraţia, fără a-şi îndeplini acel angajament.
Acelaşi gen de concurs de infracţiuni îl vom atesta în ipoteza
în care făptuitorul restituie victimei mijlocul de transport, solicitând

52
acesteia acoperirea „cheltuielilor suplimentare” legate de pretinsa
revendicare a mijlocului de transport de la infractori, de repararea
mijlocului de transport, de staţionarea mijlocului de transport la o
parcare cu plată etc. În această ipoteză, înşelăciunea din cadrul
escrocheriei se referă la persoana făptuitorului, care îşi atribuie
calitatea falsă de intermediar, de reprezentant al intereselor victimei
în faţa celor care anterior au săvârşit sustragerea.
Aşadar, în oricare din situaţiile exemplificate mai sus, infrac-
ţiunea prevăzută la art.186, 187, 188, 190 sau 191 CP RM formează
concursul cu infracţiunea prevăzută la art.190 CP RM.
Nu putem fi de acord cu A.A. Şcerbakov, care afirmă că acest
concurs de infracţiuni ar trebui suplimentat cu infracţiunea de
şantaj.1 Or, nici în art.189 CP RM, nici în art.163 din Codul penal
al Federaţiei Ruse, printre formele de constrângere a victimei nu
vom găsi ameninţarea de a nu restitui victimei bunurile acesteia.
Nu poate fi acceptată opinia autorului în cauză de a echivala
această formă de constrângere cu ameninţarea de distrugere sau
deteriorare a bunurilor victimei. Nu ne permite regula fixată la alin.
(2) art.3 CP RM, care interzice interpretarea extensivă defavorabilă
a legii penale.

§ 4. Subiectul infracţiunii prevăzute la art.1921 CP RM


Subiectul infracţiunii specificate la art.192 1 CP RM este per-
soana fizică responsabilă care, la momentul săvârşirii faptei, a atins
vârsta de 16 ani.
Vârsta minimă a răspunderii penale de 14 ani nu poate fi con-
cepută în raport cu subiectul infracţiunii analizate. În conformitate
cu alin.(2) art.21 CP RM, pentru infracţiunea prevăzută la alin.(2)

1
А.А. Щербаков. Квалификация неправомерного завладения автомобилем
или иным транспортным средством с целью получения «вознаграждения»
(«выкупа») за возврат потерпевшему предмета завладения // Российский
судья. – 2006. – №11. – Р.19-22.

53
sau (3) art.273 CP RM sunt pasibile de răspundere persoanele care
au vârsta între 14 şi 16 ani. Rezultă că, operând amendamentele din
18.12.2008, legiuitorul „a uitat” să facă remanierile corespunză-
toare în art.21 CP RM, referindu-se la vârsta minimă a subiectului
infracţiunii specificate la alin.(2) sau (3) art.1921 CP RM. Nu facem
decât să profităm de această lipsă de atenţie a legiuitorului, inter-
pretând legea penală în favoarea făptuitorului şi afirmând că nu
sunt pasibile de răspundere în baza art.192 1 CP RM persoanele care
au vârsta între 14 şi 16 ani.
Atenţionăm că o problemă similară o constituie nereflectarea
în art.21 CP RM a abrogării art.195 CP RM şi a completării art.186
CP RM cu alin.(4) şi (5), a art.187 CP RM cu alin.(4) şi (5), a
art.188 CP RM cu alin.(4) şi (5), a art.189 CP RM cu alin.(5) şi (6),
a art.190 CP RM cu alin.(4) şi (5), a art.191 CP RM cu alin.(4) şi
(5), precum şi a art.192 CP RM cu alin.(3) şi (4).

54
§ 5. Circumstanţele agravante ale infracţiunii
prevăzute la art.1921 CP RM
După ce am analizat cele patru elemente constitutive ale infracţiu-
nii de răpire a mijlocului de transport, să ne focalizăm atenţia asupra
examinării circumstanţelor agravante ale acestei fapte infracţionale.
Astfel, în primul rând, la lit.a) alin.(2) art.1921 CP RM, se stabi-
leşte răspunderea pentru răpirea mijlocului de transport, săvârşită
de două sau mai multe persoane.
Această circumstanţă agravantă este aplicabilă în oricare din
următoarele trei ipoteze:
1) infracţiunea este săvârşită de doi sau mai mulţi coautori;
2) infracţiunea este săvârşită de o persoană având semnele
subiectului infracţiunii, împreună cu o persoană care nu are astfel
de semne;
3) infracţiunea este săvârşită de o persoană având semnele
subiectului infracţiunii, prin intermediul unei persoane care nu are
astfel de semne.
În una din publicaţiile anterioare 1 au fost prezentate argumen-
tele de rigoare de ce toate cele trei ipoteze consemnate mai sus, şi
nu doar prima, privesc circumstanţa agravantă pe care o analizăm.
De aceea, nu le vom repeta.
Cercetării vor fi supuse aspectele mai particulare ale săvârşirii de
două sau mai multe persoane anume a răpirii mijlocului de transport.
În practica judiciară s-a considerat că răpirea mijlocului de trans-
port este săvârşită de două sau mai multe persoane în următoarele
cazuri: în noaptea de 19 spre 20 aprilie 2008, S.V. şi S.S. au pătruns,
prin spargerea lacătului, în salonul automobilului ce aparţinea lui
R.B. Au tăiat firele electrice, deteriorând lacătul de pornire a moto-
rului. Însă, acţiunile lor, îndreptate spre răpirea automobilului, nu
şi-au produs efectul, deoarece au fost reţinuţi de proprietarul auto-
1
S.Brînza, V.Stati. Săvârşirea infracţiunii de două sau mai multe persoane ca
presupusă formă a participaţiei penale: demitizarea unei concepţii
compromise // Revista Naţională de Drept. – 2008. – Nr.4. – P.2-17.

55
mobilului;1 • la 25.02.2005, R.E. şi V.O. au răpit automobilul ce
aparţinea lui B.M., parcat în faţa blocului locativ nr.90 de pe str.
Maria Cebotari, or. Ungheni. La 17.04.2005, cei doi au răpit auto-
mobilul ce aparţinea lui B.I., parcat în faţa blocului locativ nr.66
de pe str. Romană, or. Ungheni. La 15.05.2005, R.E. şi V.O. au
răpit automobilul ce aparţinea lui B.A., parcat în faţa blocului
locativ nr.10 de pe str. Decebal, or. Ungheni; 2 • la 19.09.2005, T.I.,
prin înţelegere prealabilă cu B.M., prin pătrundere, au răpit
automobilul ce aparţinea lui V.A; 3 • la 23.05.2006, în jurul orei
24.00, S.A. şi M.I. au pătruns pe teritoriul îngrădit şi păzit al SRL
„I.E.” din mun. Chişinău. Urmărind scopul răpirii mijlocului de
transport, cei doi au pătruns, prin forţarea geamului de la uşa
stângă, în microbuzul ce aparţinea lui V.B. L-au împins după
poartă, dar, din cauze independente de voinţa lor, nu au putut
porni motorul. De aceea, au părăsit locul comiterii infracţiunii.4
Din aceste exemple se desprinde că lipsa sau prezenţa înţele-
gerii prealabile între făptuitori nu poate influenţa calificarea celor
săvârşite în baza lit.a) alin.(2) art.192 1 CP RM, dar poate fi luată în
consideraţie la individualizarea pedepsei.
De asemenea, reţinem că făptuitorii pot realiza simultan şi integ-
ral latura obiectivă a răpirii mijlocului de transport. Dar, la fel de
posibil este ca făptuitorii să o realizeze succesiv şi parţial (de
exemplu, unul dintre făptuitori să aplice faţă de victimă violenţa
sau ameninţarea cu violenţa, pentru ca, la următoarea etapă, celălalt
făptuitor să poată săvârşi răpirea propriu-zisă a mijlocului de trans-
port).

1
Decizia Colegiului penal lărgit al Curţii Supreme de Justiţie din 7.07.2009.
Dosarul nr.1ra-446/09 // www.csj.md
2
Decizia Colegiului penal lărgit al Curţii Supreme de Justiţie din 17.11.2009.
Dosarul nr.1re-1239/09 // www.csj.md
3
Hotărârea Plenului Curţii Supreme de Justiţie din 1.06.2009. Dosarul nr.4-1-re-
58/09 // www.csj.md
4
Decizia Colegiului penal lărgit al Curţii Supreme de Justiţie din 15.12.2009.
Dosarul nr.1re-1504/09 // www.csj.md

56
Infracţiunea prevăzută la lit.a) alin.(2) art.192 1 CP RM poate fi
săvârşită cu sau fără repartizarea rolurilor între făptuitori. În această
ordine de idei, este justă explicaţia de la pct.24 al Hotărârii Plenu-
lui Judecătoriei Supreme a Federaţiei Ruse nr.25 din 9.12.2008, po-
trivit căreia circumstanţa agravantă, pe care o analizăm, se aplică în
raport cu toţi făptuitorii, indiferent cine dintre ei a condus mijlocul
de transport răpit.
În fine, ne raliem poziţiei lui A.I. Korobeev, în conformitate cu
care pasagerii, care se află în mijlocul de transport răpit, nu pot fi
raportaţi la persoanele care săvârşesc răpirea mijlocului de trans-
port.1 Mai mult, deoarece de cele mai dese ori astfel de pasageri sunt
supuşi constrângerii, trebuie să-i considerăm victime ale infracţiu-
nii specificate la art.164 CP RM.
În altă privinţă, dacă răpirea mijlocului de transport, săvârşită
de două sau mai multe persoane, presupune atragerea unui minor la
activitatea criminală sau instigarea acestuia la săvârşirea răpirii
mijlocului de transport, atunci prevederea de la lit.a) alin.(2) art.1921
CP RM trebuie aplicată alături de prevederea de la art.208 CP RM.
Din acest punct de vedere, considerăm întemeiată soluţia de califi-
care din speţa următoare: S.V. a fost condamnat în baza art.27, lit.b)
alin.(2) art.273 şi alin.(1) art.208 CP RM. În fapt, la 04.03.2007,
aproximativ la ora 01.00, S.V. şi minorul P.A., ambii fiind în stare
de ebrietate şi urmărind scopul răpirii mijlocului de transport, s-
au apropiat de automobilul ce aparţinea lui P.V. Acesta era parcat
fără supraveghere în faţa Centrului comercial „Elat”, situat pe str.
Decebal 99, mun. Chişinău,. Astfel, mai întâi S.V. a pătruns, prin
forţarea şi deschiderea geamului, în salonul automobilului şi a
încercat să pornească motorul. Apoi P.A., la îndemnul lui S.V.,
care, în virtutea circumstanţelor cazului, putea şi era obligat să
ţină cont de faptul că P.A. este minor, de asemenea, a încercat să

1
А.И. Коробеев. Транспортные преступления. – Санкт-Петербург: Юриди-
ческий центр Пресс, 2003, р.206.

57
pornească motorul acestui automobil. Însă, cei doi au fost reţinuţi
de către proprietarul automobilului.2
Privitor la ipoteza analizată, susţinem că nu se atestă concu-
renţa dintre o parte şi un întreg între art.208 CP RM şi lit.a) alin.(2)
art.1921 CP RM. Se atestă concursul între infracţiunile corespunză-
toare. Aceasta deoarece atragerea unui minor la activitatea crimi-
nală sau instigarea acestuia la săvârşirea răpirii mijlocului de trans-
port nu poate fi privită ca parte a săvârşirii răpirii mijlocului de
transport de două sau mai multe persoane. Or, mai întâi, minorul
este atras la activitatea criminală sau instigat la săvârşirea răpirii
mijlocului de transport. După care, împreună cu minorul sau prin
intermediul acestuia, este săvârşită răpirea mijlocului de transport.
Aşadar, ne-am putut convinge că sunt distincte şi neconcomitente
cele două infracţiuni care formează concurs.
O altă circumstanţă agravantă a răpirii mijlocului de transport
este cea prevăzută la lit.b) alin.(2) art.1921 CP RM. Conform acestei
prevederi legale, răspunderea pentru infracţiunea în cauză se agra-
vează, dacă răpirea mijlocului de transport este însoţită de violenţa
nepericuloasă pentru viaţă sau sănătatea victimei sau de amenin-
ţarea cu aplicarea unei asemenea violenţe.
Prin „violenţă nepericuloasă pentru viaţa sau sănătatea victimei”
vom înţelege fie cauzarea intenţionată a leziunii corporale care nu a
avut drept urmare nici dereglarea sănătăţii, nici pierderea capacită-
ţii de muncă, fie aplicarea intenţionată a loviturilor sau săvârşirea
altor acţiuni violente care au cauzat o durere fizică, dacă acestea nu
au creat pericol pentru viaţa sau sănătatea victimei.
La ipoteza analizată se referă următoarele speţe: B.V. a fost con-
damnat în baza lit.c) alin.(2) art.273 CP RM. În fapt, la 22.11.2007,
aproximativ la ora 04.00, aflându-se, în stare de ebrietate, în
or. Durleşti, mun. Chişinău, şi având scopul răpirii mijlocului de
transport, prin aplicarea violenţei nepericuloase pentru viaţa şi

2
Decizia Colegiului penal al Curţii Supreme de Justiţie din 23.04.2008. Dosarul
nr.1ra-663/08 // www.csj.md

58
sănătatea persoanei, ameninţând cu aplicarea violenţei, B.V. l-a
scos cu forţa, apucându-1 de haină, pe M.N. din automobilul care
îi aparţinea ultimului. Ulterior s-a deplasat cu acest automobil
într-o direcţie necunoscută. După puţin timp, la intersecţia străzi-
lor Cartuş şi Dimo din or. Durleşti, mun. Chişinău, a abandonat
automobilul;1 • M.V., I.R. şi L.V. au fost condamnaţi în baza
lit.b),c) alin.(2) art. 273 CP RM. În fapt, la 16.12.2003, aproxi-
mativ la ora 20.00, cei trei, fiind în stare de ebrietate alcoolică, se
deplasau în calitate de pasageri în automobilul „VAZ-2106”,
condus de către N.C. pe traseul Bălţi-Râbniţa. În apropiere de
satul Pohorna, raionul Şoldăneşti, înţelegându-se în prealabil,
M.V., I.R. şi L.V. au aplicat forţa fizică faţă de victimă. Suferind
echimoze pe gât şi mandibulă, N.C. a fugit de la faţa locului. După
care cei trei făptuitori i-au răpit mijlocul de transport.2
În cadrul infracţiunii specificate la lit.b) alin.(2) art.192 1
CP RM violenţa şi ameninţarea îndeplinesc rolul de modalităţi ale
acţiunii adiacente. Nici violenţa, nici ameninţarea nu constituie un
scop în sine. De aceea, este obligatoriu să fie aplicate anume în
scopul răpirii mijlocului de transport. Din aceste considerente, cali-
ficarea se va face în baza art.27 şi lit.b) alin.(2) art.192 1 CP RM, în
cazul în care violenţa nepericuloasă pentru viaţa sau sănătatea vic-
timei sau ameninţarea cu aplicarea unei asemenea violenţe este
îndreptată nemijlocit spre răpirea mijlocului de transport, însă, din
cauze independente de voinţa făptuitorului, nu şi-a produs efectul.
În altă privinţă, la lit.c) alin.(2) art.192 1 CP RM se stabileşte
răspundere agravată pentru răpirea mijlocului de transport, săvâr-
şită prin pătrundere în garaj, în alte încăperi sau spaţii îngrădite
ori păzite.
În practica judiciară această circumstanţă agravantă a fost
reţinută în următoarele cazuri: la 16.04.2008, aproximativ la ora
1
Decizia Colegiului penal al Curţii Supreme de Justiţie din 22.10.2008. Dosarul
nr.1ra-1181/08 // www.csj.md
2
Hotărârea Plenului Curţii Supreme de Justiţie din 29.10.2007. Dosarul nr.4-1re-
289/07 // www.csj.md

59
17.00, P.V. a răpit automobilul ce aparţinea lui D.I. de pe teritoriul
garajului în care activa făptuitorul, garaj în care automobilul a
fost adus pentru reparaţie. Deplasându-se spre una din staţiile de
prestare a serviciilor auto de pe şoseaua Balcani, mun. Chişinău,
P.V. nu s-a isprăvit cu conducerea automobilului şi s-a izbit violent
de un copac, deteriorând automobilul;1 • la 18.02.2008, G.D.,
maistru la un autoservice situat pe str. Sarmizegetusa, mun. Chişinău,
urmărind scopul răpirii mijlocului de transport, a răpit automobilul,
ce aparţinea lui C.I., aflat pe teritoriul autoservice-ului nomina-
lizat, care era îngrădit şi păzit. Cu automobilul răpit, a părăsit locul
comiterii infracţiunii.2
Considerăm că, în ambele cazuri, făptuitorilor le-a fost reţinută
neîntemeiat circumstanţa agravantă analizată. Argumentele sunt două
la număr: 1) pătrunderea nu a avut un caracter ilegal, ambii făptui-
tori îndeplinindu-şi obligaţiile de muncă în spaţiile respective. Or,
ilegalitatea pătrunderii presupune că „făptuitorul nu trebuie să posede
dreptul de apariţie în genere sau în anumite momente …, atunci
când el se află totuşi acolo, în pofida interdicţiei sau fără ştirea şi
consimţământul persoanelor abilitate, fie pe calea înşelării acestora”.3
Că pătrunderea este o intrare ilegală se accentuează şi în pct.29 al
Hotărârii Plenului Curţii Supreme de Justiţie nr.23 din 28.06.2004.
Esenţa ilegală a pătrunderii nu poate suferi schimbări, indiferent
dacă aceasta priveşte sustragerea sau răpirea mijlocului de transport;
2) legiuitorul a înţeles să agraveze, la lit.c) alin.(2) art.192 1 CP RM,
răspunderea nu pentru răpirea mijlocului de transport din garaj, din
alte încăperi sau spaţii îngrădite ori păzite. Răspunderea este agravată
pentru răpirea mijlocului de transport săvârşită prin pătrundere în
asemenea încăperi sau spaţii. Altfel spus, legiuitorul a pus accentul
1
Decizia Colegiului penal lărgit al Curţii Supreme de Justiţie din 28.07.2009.
Dosarul nr.1ra-829/09 // www.csj.md
2
Decizia Colegiului penal al Curţii Supreme de Justiţie din 17.12.2008. Dosarul
nr.1ra-1408/08 // www.csj.md
3
S.Brînză, X.Ulianovschi, V.Stati şi alţii. Drept penal. Partea Specială. – Chişinău:
Cartier, 2005, p.255.

60
pe metoda de săvârşire a infracţiunii, nu pe locul săvârşirii infrac-
ţiunii. Iată de ce nu se va aplica circumstanţa agravantă examinată
în cazurile în care intenţia de răpire a mijlocului de transport apare
la făptuitor după ce a intrat în încăperile sau spaţiile respective.
Instanţa de judecată nu a examinat această circumstanţă de o sem-
nificaţie majoră.
În mod regretabil, nu este clar când a apărut intenţia de răpire a
mijlocului de transport – până la sau după ce făptuitorul a intrat în
încăperile sau spaţiile îngrădite ori păzite – în următorul caz din
practica judiciară: B.G. a fost condamnat în baza lit.a) alin.(3)
art.273 CP RM. În fapt, la 29.08.2006, aproximativ la ora 10.00,
împreună şi prin înţelegere prealabilă cu o altă persoană, rămasă
neidentificată, având acces liber în gospodăria lui E.R. din satul
Mereşti, raionul Hânceşti, a răpit automobilul lui M.G., care se afla
în vizită la acesta. Deplasându-se cu el, B.G. a săvârşit un
accident rutier.1 Or, tocmai pentru că B.G. avea acces liber în
gospodăria lui E.R. era deosebit de important să se precizeze
momentul de apariţie a intenţiei de răpire a mijlocului de transport,
în raport cu momentul de intrare în încăperile sau spaţiile îngrădite
ori păzite. Este foarte posibil că numai după ce B.G. a intrat în
gospodăria lui E.R. primul a remarcat prezenţa automobilului
aparţinând lui M.G., atunci şi apărându-i intenţia de a răpi mijlocul
de transport. Într-o astfel de ipoteză, nu sunt temeiuri de a agrava
răspunderea în baza lit.a) alin.(3) art.273 (lit.c) alin.(2) art.192 1) CP
RM. În lipsa altor circumstanţe agravante, răspunderea ar fi trebuit
aplicată conform alin.(1) art.273 (alin.(1) art.192 1) CP RM.
Nu este obligatoriu ca pătrunderea să implice escaladare sau
efracţie. Pătrunderea poate fi realizată şi prin acces liber. Dar, şi în
acest caz, pătrunderea trebuie să aibă, bineînţeles, un caracter ilegal.
Acest aspect ni-l ilustrează următoarea speţă: P.G. a fost pus sub
învinuire în baza lit.a) alin.(3) art.273 CP RM. La 07.04.2007,

1
Decizia Colegiului penal lărgit al Curţii Supreme de Justiţie din 09.09.2008.
Dosarul nr.1re-944/08 // www.csj.md

61
aproximativ la ora 04.00, urmărind scopul de a răpi mijlocul de
transport, prin acces liber a pătruns într-un garaj amplasat pe str.
Milescu Spătarul, mun. Chişinău. Acolo a intrat în salonul automo-
bilului ce aparţinea lui S.I., parcat în garaj, după care, pornind
motorul cu ajutorul cheilor ce se aflau în automobil, a părăsit
locul comiterii infracţiunii.1
În alt registru, anterior am menţionat că în cazul în care răpirea
este săvârşită într-un garaj, în altă încăpere sau alt spaţiu îngrădit
sau păzit, infracţiunea trebuie considerată consumată din momentul
ieşirii complete a mijlocului de transport din acea încăpere sau acel
spaţiu. Dacă, din cauze independente de voinţa făptuitorului, activi-
tatea infracţională se întrerupe în momentul părăsirii acelei încăperi
sau acelui spaţiu, cele săvârşite se vor califica drept tentativă la
infracţiunea prevăzută la art.192 1 CP RM. Aceasta întrucât nici
măcar actul de deposedare nu şi-a produs efectul scontat.
În legătură cu aceasta, nu putem trece cu vederea o explicaţie
de la pct.15 al Hotărârii Plenului Judecătoriei Supreme a Ucrainei
„Cu privire la practica aplicării de către instanţele judecătoreşti ale
Ucrainei a legislaţiei în cauzele referitoare la infracţiunile contra
securităţii circulaţiei şi exploatării mijloacelor de transport, precum
şi contravenţiile administrative săvârşite în domeniul transportu-
lui”, nr.14 din 23.12.2005.2 Conform acesteia, trebuie considerată
tentativă de infracţiune pătrunderea în salonul mijlocului de trans-
port, în garaj, în altă încăpere sau alt spaţiu îngrădit sau păzit, încer-
carea de a porni motorul mijlocului de transport ori de a remorca
mijlocul de transport, în vederea intrării în posesie asupra acestuia.
Considerăm că această explicaţie necesită o precizare: într-
adevăr, reprezintă tentativă de infracţiune pătrunderea făptuitorului
1
Decizia Colegiului penal al Curţii Supreme de Justiţie din 02.07.2008. Dosarul
nr.1ra-905/08 // www.csj.md
2
Постанова Пленуму Верховного Суду України № 14 від 23 грудня 2005 р.
«Про практику застосування судами України законодавства у справах про
деякі злочини проти безпеки дорожнього руху та експлуатації транспорту, а
також про адміністративні правопорушення на транспорті» // www.scourt.gov.ua

62
în garaj, în altă încăpere sau alt spaţiu îngrădit sau păzit. Dar, pri-
vită din perspectiva legii penale autohtone, aceasta este o tentativă
nu la infracţiunea prevăzută la alin.(1) art.192 1 CP RM, ci la infrac-
ţiunea specificată la lit.c) alin.(2) art.1921) CP RM. Aceasta întrucât
infracţiunea prevăzută la lit.c) alin.(2) art.1921) CP RM este o infrac-
ţiune complexă. Sub aspectul laturii obiective, ea este alcătuită din
următoarele două acţiuni: 1) răpirea mijlocului de transport (acţiu-
nea principală); 2) pătrunderea în garaj, în alte încăperi sau spaţii
îngrădite ori păzite (acţiunea adiacentă). În cazul în care latura
obiectivă a infracţiunii specificate la lit.c) alin.(2) art.192 1) CP RM
se execută doar în parte (adică, rămâne neexecutată acţiunea princi-
pală), iar această executare parţială se datorează unor cauze inde-
pendente de voinţa făptuitorului, calificarea urmează a fi făcută în
baza art.27 şi lit.c) alin.(2) art.192 1) CP RM.
Dacă cauzele executării parţiale a infracţiunii prevăzute la lit.c)
alin.(2) art.1921) CP RM depind de voinţa făptuitorului, acesta
renunţând să o ducă până la capăt, fiind conştient de posibilitatea
consumării infracţiunii, atunci nu poate fi aplicată răspunderea
conform art.27 şi lit.c) alin.(2) art.1921) CP RM. Totuşi, în asemenea
cazuri, aşa cum rezultă din dispoziţia alin.(3) art.56 CP RM, făptui-
torul poate fi tras la răspundere pentru o altă infracţiune, dacă fapta
lui întruneşte elementele constitutive ale acestei alte infracţiuni. De
exemplu, în conjunctura analizată, este posibil ca făptuitorul să
răspundă pentru violarea de domiciliu, în baza art.179 CP RM.
În alt context, considerăm că noţiunea „alte încăperi sau spaţii
îngrădite ori păzite” trebuie interpretată asemănător cu modul de
interpretare a noţiunii „alt loc pentru depozitare” (noţiune utilizată
la lit.c) alin.(2) art.186, lit.d) alin.(2) art.187 şi la lit.d) alin.(2) art.188
CP RM). În acest sens, prin „alte încăperi sau spaţii îngrădite ori
păzite” vom înţelege încăperile sau sectoarele de teritoriu, care sunt
destinate, adaptate sau special utilate pentru staţionarea mijlocului
de transport şi care sunt înzestrate în acest scop cu anumite acce-
sorii ce împiedică pătrunderea în ele (mecanisme de zăvorâre, gard,

63
îngrăditură etc.) sau sunt asigurate cu pază (paznici, mecanisme de
semnalizare, câini de pază, camere video sau senzori de suprave-
ghere etc.), pentru a împiedica accesul la mijlocul de transport. În
acest context, este justă reţinerea la calificare a agravantei analizate
în speţa următoare: K.S. a fost condamnat în baza art.15 şi alin.(6)
art.182 CP RM din 1961. În fapt, la 01.05.1998, aproximativ la
ora 21.40, fiind în stare de ebrietate alcoolică, K.S. a pătruns în
parcarea auto situată în apropiere de piaţa „Roada Gliei” de pe
bd. Mircea cel Bătrîn 25, mun. Chişinău. Prin aceasta, a încercat
să săvârşească răpirea unui automobil „Moskvici-2140”. 1
Nu pot fi considerate încăperi îngrădite ori păzite husele auto,
prelatele sau alte asemenea învelitoare pentru mijlocul de transport.
Aceasta pentru că nu au calităţile unui edificiu, ale unei construcţii,
iar menirea lor se exprimă doar în protejarea mijlocului de trans-
port de praf, umezeală, grindină etc. Nu în staţionarea mijlocului de
transport.
Nu întâmplător am accentuat mai sus că prin „alte încăperi sau
spaţii îngrădite ori păzite” vom înţelege încăperile sau sectoarele de
teritoriu, care sunt, înainte de toate, destinate, adaptate sau special
utilate pentru staţionarea mijlocului de transport. Din aceste consi-
derente, întreaga curte a casei, ca şi întregul teritoriu al unei întrep-
rinderi, instituţii sau organizaţii, nu pot fi considerate spaţiu îngră-
dit ori păzit în sensul prevederii de la lit.c) alin.(2) art.192 1 CP RM.
Or, menirea curţii unei case sau a teritoriului unei întreprinderi,
instituţii sau organizaţii nu poate fi considerată staţionarea mijloa-
celor de transport. Doar anumitor segmente din asemenea teritorii
le poate fi rezervată o atare menire.
Această precizare este extrem de importantă în vederea înţelege-
rii corecte a momentului începerii executării infracţiunii prevăzute la
lit.c) alin.(2) art.1921 CP RM, dar şi trasării liniei de demarcaţie
dintre pregătirea şi tentativa la această infracţiune. Din acest punct

1
Decizia Colegiului penal lărgit al Curţii Supreme de Justiţie din 06.10.2009.
Dosarul nr.1ra-976/09 // www.csj.md

64
de vedere, nu putem fi de acord cu reţinerea la calificare a agravan-
tei examinate în următoarele speţe: D.G. a fost condamnat în baza
lit.d) alin.(2) art.273 CP RM. În fapt, la 08.06.2008, aproximativ la
ora 21.00, aflându-se în satul Parcova, raionul Edineţ, a intrat în
ograda gospodăriei lui V.J., de unde a răpit automobil acestuia, cu
care, deplasându-se până la marginea satului, a deraiat într-un
şanţ;1 • O.N. şi Ş.V. au fost condamnaţi în baza lit.a) alin.(3)
art.273 CP RM. În fapt, la 23.05.2006, în jurul orei 00.30, cei doi
au pătruns în curtea gospodăriei lui P.A., amplasată pe str. Mihai
Eminescu din localitatea Biruinţa, raionul Sângerei, de unde au
răpit automobilul acestuia;2 • B.G. a fost condamnat în baza lit.a)
alin.(3) art.273 CP RM. În fapt, la 14.10.2003, aproximativ la ora
10.00, aflându-se în stare de ebrietate în satul Suvorovca, raionul
Făleşti, fiind B.G. a pătruns pe ascuns în ograda lui C.A., de unde
a răpit automobilul ce aparţinea lui C.V. Cu acesta s-a deplasat în
satul Ţambula, raionul Sângerei, iar după masă l-a adus înapoi; 3
• la 27.04.2006, aproximativ la ora 23.30, C.A., împreună cu R.I.,
N.D. şi alte persoane rămase neidentificate, prin înţelegere preala-
bilă cu acestea, au pătruns în gospodăria lui M.V. din or. Orhei,
str. Ion Neculce, de unde, pe ascuns, au răpit automobilul ce
aparţinea lui A.V;4 • R.P. a fost condamnat în baza lit.a) alin.(3)
art.273 CP RM. În fapt, la 03.08.2004, R.P., împreună cu o altă
persoană rămasă neidentificată, au pătruns în curtea unei case de
pe str. Buiucani din com. Dumbrava, mun. Chişinău, de unde au
răpit un microbuz, pe care ulterior l-a deteriorat într-un accident; 5
• la 29.12.2004, aproximativ la ora 02.00, urmărind scopul răpirii
1
Decizia Colegiului penal al Curţii Supreme de Justiţie din 09.06.2009. Dosarul
nr.1ra-287/09 // www.csj.md
2
Decizia Colegiului penal lărgit al Curţii Supreme de Justiţie din 24.06.2008.
Dosarul nr.1ra-587/08 // www.csj.md
3
Decizia Colegiului penal lărgit al Curţii Supreme de Justiţie din 08.12.2009.
Dosarul nr.1re-1387/09 // www.csj.md
4
Hotărârea Plenului Curţii Supreme de Justiţie din 09.06.2008. Dosarul nr.4-1re-
158/08 // www.csj.md

65
mijlocului de transport, S.I. a pătruns în gospodăria lui F.A. din
satul Nicoreni, raionul Drochia. Apoi, de lângă sarai, a răpit moto-
cicleta „Minsk”.1
În toate aceste cazuri (care, trebuie să recunoaştem, sunt în-
grijorător de multe), din lipsă de informaţii suficiente, putem doar
să presupunem dacă pătrunderea a fost făcută în spaţii îngrădite ori
păzite în sensul prevederii de la lit.c) alin.(2) art.1921 CP RM, ori în
spaţii care nu sunt destinate pentru staţionarea mijloacelor de trans-
port. Dacă aceste îndoieli sunt de neînlăturat, în virtutea principiului
in dubio pro reo, vom fi nevoiţi să atestăm lipsa de temeiuri sufi-
ciente pentru agravarea răspunderii potrivit lit.c) alin.(2) art.192 1
CP RM.
O formulare vagă, susceptibilă de interpretări, este utilizată în
următoarea speţă: A.V. a fost condamnat în baza lit.a) alin.(3) art.273
CP RM. În fapt, la 10.03.2006, aproximativ la ora 02.00, A.V.,
împreună cu S.V., рrin înţelegere prealabilă cu acesta, au pătruns
pe teritoriul îngrădit al gospodăriei lui C.M. din satul Braicău,
raionul Donduşeni, de unde au răpit automobilul aparţinând
victimei.2 Datorită lipsei de claritate în descrierea faptei, rămâne să
presupunem doar dacă sintagma „teritoriul îngrădit al gospodăriei”
se referă la gospodăria lui C.M. în întregime sau doar la acel seg-
ment al gospodăriei lui C.M. care este destinat staţionării mijloace-
lor de transport.
Încheiem analiza infracţiunii de răpire a mijlocului de transport
cu examinarea circumstanţei agravante de la alin.(3) art.1921 CP RM.
Avem în vedere ipoteza când răpirea mijlocului de transport este
însoţită de violenţa periculoasă pentru viaţa sau sănătatea victi-
mei sau de ameninţarea cu aplicarea unei asemenea violenţe.
5
Hotărârea Plenului Curţii Supreme de Justiţie din 26.10.2009. Dosarul nr.4-1re-
254/09 // www.csj.md
1
Decizia Colegiului penal lărgit al Curţii Supreme de Justiţie din 25.08.2009.
Dosarul nr.1re-841/09 // www.csj.md
2
Hotărârea Plenului Curţii Supreme de Justiţie din 06.07.2009. Dosarul nr.4-1re-
261/09 // www.csj.md

66
Considerăm că, în sensul alin.(3) art.1921 CP RM, prin „violenţă
periculoasă pentru viaţa sau sănătatea victimei” trebuie de înţeles
violenţa soldată cu vătămarea uşoară sau medie a integrităţii corpo-
rale sau a sănătăţii ori care, deşi nu a cauzat asemenea urmări, com-
portă la momentul aplicării sale, datorită metodei de operare, un
pericol real pentru viaţa sau sănătatea victimei.
Atragem atenţia asupra ultimei părţi a acestei definiţii: violenţa
periculoasă pentru viaţa sau sănătatea victimei se atestă, inclusiv, în
cazul în care, deşi nu s-a cauzat vătămarea uşoară sau medie a
integrităţii corporale sau a sănătăţii, totuşi violenţa dată comportă,
la momentul aplicării ei, datorită metodei de operare, un pericol real
pentru viaţa sau sănătatea victimei. Ca exemplu în acest sens poate
fi adusă următoarea speţă: M.I. şi L.V. au fost condamnaţi în baza
art.15 şi alin.(5) art.182 CP RM din 1961. În fapt, M.I. şi L.V., înţe-
legându-se în prealabil, la 02.01.1999, aproximativ la ora 21.00,
însoţindu-şi acţiunile cu violenţă periculoasă pentru viaţă şi sănă-
tate, au urmărit răpirea mijlocului de transport ce aparţinea lui
I.M. Astfel, cei doi au atacat victima care se afla în automobilul
său, pe str. Dragoş Vodă, or. Călăraşi. L-au lovit cu pumnii în cap
şi cu cuţitul în gât. Însă, nu şi-au dus intenţia până la capăt din
motive independente de voinţa lor (I.M. avea la gât un fular, care l-
a protejat de lovitura cuţitului). Totodată, el a opus rezistenţă, a
chemat în ajutor şi ambii făptuitori au fugit.1 Aşadar, pentru a putea
aplica răspunderea în baza alin.(3) art.192 1 CP RM nu este neapărat
să se realizeze efectiv atingerea sănătăţii persoanei. Or, respectiva
atingere se poate realiza chiar potenţial. Accentuăm că, în speţa
exemplificată mai sus, s-a reţinut la calificare tentativa la răpirea
mijlocului de transport nu pentru că nu s-a realizat efectiv atingerea
sănătăţii persoanei. În realitate, s-a considerat că fapta şi-a întrerupt
executarea la etapa de tentativă, întrucât făptuitorii nu au izbutit să
realizeze răpirea mijlocului de transport.

1
Hotărârea Plenului Curţii Supreme de Justiţie din 22.06.2009. Dosarul nr.4-1re-
121/09 // www.csj.md

67
În alt plan, comparând sancţiunile de la art.151 şi 192 1 CP RM,
ne putem da seama că vătămarea intenţionată gravă nu intră sub
incidenţa prevederii de la alin.(3) art.192 1 CP RM. Iată de ce, dacă
răpirea mijlocului de transport este însoţită de vătămarea intenţio-
nată gravă, calificarea se va face în baza art.151 şi art.192 1 (cu
excepţia alin.(3)) CP RM. Consemnăm această excepţie, pentru a nu
se admite reţinerea de două ori la calificare a aceleiaşi acţiuni de
violenţă. Sub acest aspect, nu putem fi de acord cu soluţia de califi-
care din cazul următor: G.V. şi P.A. au fost condamnaţi în baza
alin.(4) art.151 şi lit.b) alin.(3) art.273 CP RM. În fapt, la
25.03.2004, aproximativ la ora 23.00, prin înţelegere prealabilă, în
scopul răpirii mijlocului de transport, aflându-se în or. Sângera,
mun. Chişinău, l-au atacat pe taximetristul A.V. Aplicând violenţă
periculoasă pentru viaţă şi sănătate, i-au provocat vătămare gravă
periculoasă pentru viaţă, care a dus la decesul victimei. După care,
cu automobilul răpit, au plecat de la locul infracţiunii la discotecă
în satul Văratic.1
S-a admis reţinerea de două ori la calificare a aceleiaşi acţiuni
de violenţă în speţa următoare: G.I. a fost condamnat în baza lit.h)
alin.(3) art.145 şi lit.b) alin.(3) art.273 CP RM. În fapt, în noaptea
de 28.05.2008, aflându-se, în stare de ebrietate alcoolică, la gunoiş-
tea de la marginea com. Băcioi, mun. Chişinău, în urma unei neîn-
ţelegeri spontan apărute, G.I. l-a atacat pe S.E. În continuare, i-a
aplicat lovituri cu picioarele şi pumnii. După ce victima a căzut, i-a
aplicat cu cuţitul unsprezece lovituri în regiunea toracelui, abdo-
menului şi a gâtului, în urma cărora S.E. a decedat pe loc. Ulterior,
G.I. a urcat la volanul automobilului ce aparţinea victimei. În
timpul deplasării, a fost surprins la 28.05.2008, aproximativ la ora
11.00, pe str. Independenţei, com. Bacioi, mun. Chişinău, de către
colaboratorii poliţiei. Aceştia au încercat să-1 oprească, însă G.I.
a ignorat cerinţele colaboratorilor de poliţie, continuând cu viteză

1
Încheierea Colegiului penal al Curţii Supreme de Justiţie din 10.12.2008. Dosa-
rul nr.1ra-1391/08 // www.csj.md

68
mare deplasarea. În rezultat, automobilul a ieşit de pe carosabil,
fiind deteriorat.1 Considerăm că în cazul dat calificarea trebuia să se
facă în baza lit.h) alin.(3) art.145 şi alin.(1) art.273 CP RM. Violenţa
asupra lui S.E. a fost aplicată o singură dată, în cadrul infracţiunii
de omor. În mod firesc, în cadrul infracţiunii de răpire a mijlocului
de transport, nu avea cum să mai fie aplicată violenţa: victima dece-
dase. Din aceste considerente, se prezintă ca lipsită de justeţe reţi-
nerea la calificare a agravantei specificate la lit.b) alin.(3) art.273
CP RM.
În alt context, în cazul ameninţării cu violenţa periculoasă pentru
viaţa sau sănătatea victimei, în sensul prevederii de la alin.(3) art.1921
CP RM, se are în vedere ameninţarea cu vătămarea gravă, dar şi
ameninţarea cu omor. În acest caz, nu va fi necesară calificarea
suplimentară în baza art.155 CP RM.

Concluzii la Capitolul I
În legătură cu cele evocate în cadrul analizei infracţiunii prevă-
zute la art.1921 CP RM, se impun următoarele concluzii:
 obiectul juridic generic al infracţiunii de răpire a mijlocului de
transport îl formează relaţiile sociale cu privire la patrimoniu;
 obiectul juridic special al infracţiunii prevăzute la art.1921 CP RM
îl formează relaţiile sociale cu privire la posesia asupra mijlocu-
lui de transport;
 în cazul faptei specificate la lit.b) alin.(2) art.192 1 CP RM, în
plan secundar se aduce atingere relaţiilor sociale cu privire la
integritatea corporală sau la libertatea psihică a persoanei; în
cazul faptei prevăzute la lit.c) alin.(2) art.192 1 CP RM, în plan
secundar poate fi adusă atingere relaţiilor sociale cu privire la
inviolabilitatea domiciliului; de asemenea, în ipoteza faptei spe-
cificate la alin.(3) art.1921 CP RM, în plan secundar se aduce atin-
1
Decizia Colegiului penal lărgit al Curţii Supreme de Justiţie din 03.11.2009.
Dosarul nr.1ra-1004/09 // www.csj.md

69
gere relaţiilor sociale cu privire la sănătatea sau libertatea psihică
a persoanei;
 obiectul material al infracţiunii prevăzute la art.192 1 CP RM îl
reprezintă mijlocul de transport în sensul art.132 CP RM;
 nu pot constitui obiectul material al infracţiunii examinate mope-
dul, motoreta, scuterul, ciclomotorul, bicicleta cu motor şi alte
asemenea vehicule având un motor cu ardere internă, a cărui
capacitate cilindrică nu depăşeşte 50 cm 3. Pentru răpirea unor
astfel de vehicule nu poate fi aplicată nici răspunderea penală,
nici cea contravenţională;
 mijlocul de transport, care constituie obiectul material al infrac-
ţiunii prevăzute la art.192 1 CP RM, trebuie să fie străin pentru
făptuitor. În alţi termeni, situaţia-premisă ce caracterizează obiectul
material al infracţiunii analizate se exprimă în aflarea mijlocului de
transport în posesia unei alte persoane – a victimei infracţiunii;
 sub aspectul laturii obiective, răpirea mijlocului de transport este
o acţiune care presupune succesiunea a două acte: 1) deposeda-
rea, adică scoaterea mijlocului de transport din posesia victimei;
2) imposedarea, adică trecerea mijlocului de transport în posesia
şi folosinţa făptuitorului;
 nu poate fi aplicat art.192 1 CP RM în cazul folosirii neautorizate,
în interes personal, a mijlocului de transport încredinţat făptuito-
rului în legătură cu munca prestată, nici în cazul în care făptuito-
rului îi era permis să folosească mijlocul de transport fără acor-
dul proprietarului sau al celorlalţi coproprietari;
 infracţiunea prevăzută la art.1921 CP RM se consideră consumată
din momentul deplasării şi, ca efect, al schimbării localizării mij-
locului de transport;
 infracţiunea prevăzută la art.192 1 CP RM nu este o infracţiune
continuă;
 dacă mijlocul de transport este distrus sau deteriorat la locul află-
rii sale, fără a fi deplasat, se aplică art.197 CP RM (sau art.104
din Codul contravenţional). În cazul în care distrugerea sau dete-

70
riorarea intenţionată a mijlocului de transport succede răpirii
acestuia, cele săvârşite se califică în baza art.192 1 şi art.197 CP RM
(sau infracţiunea de răpire a mijlocului de transport subzistă ală-
turi de fapta specificată la art.104 din Codul contravenţional);
 răpirea mijlocului de transport este săvârşită cu intenţie directă;
 scopul infracţiunii de răpire a mijlocului de transport constă nu
în însuşirea (sustragerea) mijlocului de transport, dar în folosinţa
temporară a acestuia;
 noţiunea „fără scop de însuşire (sustragere)”, utilizată în art.192 1
CP RM, trebuie interpretată în felul următor: făptuitorul urmăreşte
să-şi treacă mijlocul de transport în posesie pentru o perioadă
nesemnificativă de timp sau pentru un timp strict determinat, nu
să-şi treacă mijlocul de transport în stăpânire definitivă, nu să
exercite în privinţa mijlocului de transport toate prerogativele pe
care le poate avea un proprietar (mai cu seamă, prerogativa de
dispunere);
 dacă intenţia de distrugere sau deteriorare a mijlocului de trans-
port apare ulterior săvârşirii luării mijlocului de transport, nefiind
legată de intenţia de luare a mijlocului de transport, atunci cele
săvârşite constituie concursul infracţiunilor specificate la art.1921
şi 197 CP RM; dacă intenţia de distrugere sau deteriorare a mij-
locului de transport este manifestată în paralel cu intenţia de
luare a mijlocului de transport, atunci cele săvârşite reprezintă
concursul dintre sustragerea mijlocului de transport şi infracţiu-
nea prevăzută la art.197 CP RM;
 prezenţa scopului de însuşire (sustragere) a mijlocului de trans-
port o demonstrează nu durata folosirii mijlocului de transport;
potenţialul să demonstreze prezenţa acestuia au următoarele cir-
cumstanţe: vânzarea – integrală sau piesă cu piesă – a mijlocului
de transport unor terţe persoane; falsificarea elementelor de
identificare, a numărului de înmatriculare, a certificatului de
înmatriculare sau a altor documente de rigoare vizând mijlocul
de transport; modificarea aspectului mijlocului de transport (de

71
exemplu, vopsirea într-o altă culoare a mijlocului de transport,
înlocuirea oglinzilor retrovizoare, a anvelopelor, a scaunelor etc.);
descompletarea mijlocului de transport; ascunderea meticuloasă a
mijlocului de transport etc. În cele mai frecvente cazuri, nu una,
dar mai multe asemenea circumstanţe laolaltă sunt necesare în ve-
derea probării sigure a prezenţei scopului de însuşire (sustragere);
 dacă scopul făptuitorului constă în a însuşi (sustrage) roţile, por-
tierele, scaunele, farurile, remorca ori alte părţi ale mijlocului de
transport, ori radiocasetofonul, amplificatorul, televizorul, sistemul
de navigaţie, combina muzicală etc. încastrat(ă) în bordul mijlocu-
lui de transport sau constituind în alt mod un tot unitar cu acesta,
atunci deplasarea făptuitorului cu mijlocul de transport trebuie
privită ca tentativă la sustragerea acestor părţi componente. Ră-
pirea mijlocului de transport îşi pierde individualitatea, întrucât
este subordonată scopului de însuşire (sustragere) a unor părţi
ale mijlocului de transport. De aceea, nu va fi necesară
calificarea suplimentară conform art.192 1 CP RM;
 în cazul în care se sustrag bunuri, care se află în mijlocul de trans-
port, dar care nu reprezintă părţi ale acestuia, infracţiunea de ră-
pire a mijlocului de transport va forma concursul cu sustragerea
unor asemenea bunuri. Din astfel de bunuri fac parte: bagajele,
lucrurile personale, roţile de rezervă, combustibilul din rezervor,
aparatajul audio-video, aparatele de telefon sau tehnica de calcul
având o existenţă autonomă etc.;
 dacă, în contextul executării aceleiaşi intenţii infracţionale, scopul
de folosinţă temporară se transformă în scop de însuşire (sustra-
gere), atunci cele săvârşite reprezintă sustragerea mijlocului de
transport. Nu este necesară calificarea suplimentară în baza art.1921
CP RM;
 cele săvârşite reprezintă concursul dintre infracţiunea, prevăzută
la art.186, 187, 188, 190 sau 191 CP RM, şi infracţiunea, prevăzută
la art.190 CP RM, în oricare din următoarele trei ipoteze:
1) făptuitorul restituie către victimă mijlocul de transport, pe care
i l-a luat anterior, în schimbul unei remuneraţii; 2) făptuitorul re-

72
stituie victimei mijlocul de transport, pe care i l-a luat anterior,
solicitând acoperirea „cheltuielilor suplimentare” legate de pretinsa
revendicare a mijlocului de transport de la infractori, de repara-
rea mijlocului de transport, de staţionarea mijlocului de transport
la o parcare cu plată etc.; 3) făptuitorul obţine de la victimă
remuneraţia, însă nu-i restituie acesteia mijlocul de transport;
 subiectul infracţiunii specificate la art.192 1 CP RM este persoana
fizică responsabilă care, la momentul săvârşirii faptei, a atins
vârsta de 16 ani;
 în cazul răpirii mijlocului de transport, săvârşite de două sau mai
multe persoane (lit.a) alin.(2) art.192 1 CP RM), este funcţională
oricare din următoarele trei ipoteze: infracţiunea este săvârşită de
doi sau mai mulţi coautori; infracţiunea este săvârşită de o per-
soană având semnele subiectului infracţiunii, împreună cu o per-
soană care nu are astfel de semne; infracţiunea este săvârşită de
o persoană având semnele subiectului infracţiunii, prin
intermediul unei persoane care nu are astfel de semne;
 dacă răpirea mijlocului de transport, săvârşită de două sau mai
multe persoane, presupune atragerea unui minor la activitatea cri-
minală sau instigarea acestuia la săvârşirea răpirii mijlocului de
transport, atunci prevederea de la lit.a) alin.(2) art.192 1 CP RM
trebuie aplicată alături de prevederea de la art.208 CP RM;
 în contextul faptei prevăzute la lit.b) alin.(2) art.192 1 CP RM,
prin „violenţă nepericuloasă pentru viaţa sau sănătatea victimei”
se înţelege fie cauzarea intenţionată a leziunii corporale care nu a
avut drept urmare nici dereglarea sănătăţii, nici pierderea capaci-
tăţii de muncă, fie aplicarea intenţionată a loviturilor sau săvâr-
şirea altor acţiuni violente care au cauzat o durere fizică, dacă
acestea nu au creat pericol pentru viaţa sau sănătatea victimei;
 în sensul prevederii de la lit.c) alin.(2) art.1921 CP RM, prin „alte
încăperi sau spaţii îngrădite ori păzite” vom înţelege încăperile
sau sectoarele de teritoriu, care sunt destinate, adaptate sau spe-
cial utilate pentru staţionarea mijlocului de transport şi care sunt
înzestrate în acest scop cu anumite accesorii ce împiedică

73
pătrunderea în ele (mecanisme de zăvorâre, gard, îngrăditură
etc.), sau sunt asigurate cu pază (paznici, mecanisme de
semnalizare, câini de pază, camere video sau senzori de
supraveghere etc.), pentru a împiedica accesul la mijlocul de
transport;
 în sensul prevederii de la alin.(3) art.192 1 CP RM, prin „violenţă
periculoasă pentru viaţa sau sănătatea victimei” trebuie de înţeles
violenţa soldată cu vătămarea uşoară sau medie a integrităţii cor-
porale sau a sănătăţii, ori care, deşi nu a cauzat asemenea urmări,
comportă la momentul aplicării sale, datorită metodei de operare,
un pericol real pentru viaţa sau sănătatea victimei.

Proiectul hotărârii
Plenului Curţii Supreme de Justiţie a Republicii Moldova
cu privire la practica judiciară în cauzele penale referitoare la
răpirea mijlocului de transport (art.1921 CP RM)
Expunere de motive. La moment, lipseşte o hotărâre a Plenului
Curţii Supreme de Justiţie consacrate practicii judiciare în cauzele
privitoare la răpirea mijlocului de transport (art.1921 CP RM). Expli-
caţii privind interpretarea prevederilor art.182 CP RM din 1961
(care corespunde cu art.1921 CP RM) nu sunt date nici în Hotărârea
Plenului nr.20/1999. Anumite explicaţii privind interpretarea unor
asemenea prevederi există doar în pct.2 şi 32 ale Hotărârii Plenului
Curţii Supreme de Justiţie „Cu privire la practica judiciară în pro-
cesele penale despre sustragerea bunurilor”, nr.23 din 28.06.2004.
Este mult prea puţin, luând în consideraţie importanţa crescândă a
dispoziţiei incriminatoare vizând răpirea mijlocului de transport.
Importanţă acesteia este confirmată de dinamica numărului de
infracţiuni de răpire a mijlocului de transport, înregistrate în ultimii
ani pe teritoriul Republicii Moldova: 147 (în anul 2006); 168 (în

74
anul 2007); 184 (în anul 2008); 239 (în anul 2009).1 Aceste cifre
sunt comparabile cu cele care se referă la numărul de infracţiuni de
trafic de fiinţe umane sau trafic de copii, infracţiuni privind viaţa
sexuală, şantajul, fabricarea sau punerea în circulaţie a banilor falşi
sau a titlurilor de valoare false, coruperea pasivă sau coruperea
activă etc., înregistrate în ultimii ani pe teritoriul Republicii Moldova.
Aducem ca exemplu aceste fapte infracţionale, pentru că, în vederea
interpretării normelor penale care le prevăd, Plenul Curţii Supreme
de Justiţie a adoptat hotărâri explicative.
Despre necesitatea interpretării prevederilor art.192 1 CP RM
mărturiseşte, implicit, adoptarea, la 6.06.2005, a Hotărârii Guvernu-
lui nr.540 pentru aprobarea Planului naţional de acţiuni privind com-
baterea furturilor, răpirilor, traficului şi înregistrării ilicite a mijloa-
celor de transport pe anii 2005-2007. 2 Faptul că nu a fost adoptată o
hotărâre similară pentru perioada următoare poate demonstra că
prioritate se acordă mijloacelor penale, nu celor extrapenale, de pre-
venire şi combatere a răpirii mijlocului de transport.
De asemenea, vom consemna că în doctrina penală mai mulţi
autori caracterizează componenţa infracţiunii de răpire a mijlocului
de transport ca generatoare de polemici şi controverse. 3 Într-adevăr,
1
Informaţia operativă privind starea infracţională pe teritoriul Republicii Moldova
în perioada a 12 luni ale anului 2007 // www.mai.gov.md; Informaţia operativă
privind starea infracţională pe teritoriul Republicii Moldova în perioada a 12 luni
ale anului 2008 // www.mai.gov.md; Informaţia operativă privind starea infrac-
ţională pe teritoriul Republicii Moldova în perioada a 12 luni ale anului 2009 //
www.mai.gov.md
2
Monitorul Oficial al Republicii Moldova. – 2005. – Nr.86-88.
3
В.Плохова. Угон транспортных средств квалифицировать как хищение
имущества // Российская юстиция. – 2003. – №11. – Р.46-47; О.В. Фунин.
Неправомерное завладение автомобилем или иным транспортным сред-
ством без цели хищения: Автореферат диссертации на соискание ученой
степени кандидата юридических наук. – Рязань, 1999, р.7; Е.Нагаев. Угон и
кража автотранспорта: вопросы разграничения составов преступлений,
р.44-45; Ю.Панова. Угон автомобиля или иного транспортного средства
без цели хищения // Российская юстиция. – 1997. – №7. – Р.27-28; Н.Иванов.
Ответственность за неправомерное завладение транспортным средством
// Российская юстиция. – 1995. – №1. – Р.24-26.

75
chiar şi o analiză sumară a art.192 1 CP RM demonstrează cât de
vagă şi interpretabilă este descrierea unor aspecte ale componenţei
analizate, efectuată de legiuitor (de exemplu, a conţinutului faptei
prejudiciabile, a momentului de consumare, a scopului răpirii mij-
locului de transport, dar, mai ales, a criteriilor de delimitare faţă de
sustragerea mijlocului de transport).
Toate acestea mărturisesc despre importanţa elaborării unui mo-
del de interpretare oficială a prevederilor art.192 1 CP RM. Model
care ar jalona limitele de aplicabilitate a art.192 1 CP RM şi care ar
asigura uniformitatea şi legalitatea aplicării răspunderii penale pentru
infracţiunea de răpire a mijlocului de transport.
Ca posibile paradigme pentru proiectul hotărârii Plenului Curţii
Supreme de Justiţie, consacrate practicii judiciare în cauzele privi-
toare la răpirea mijlocului de transport, ar putea servi: Hotărârea
Plenului Judecătoriei Supreme a Federaţiei Ruse „Cu privire la
practica judiciară în cauzele referitoare la infracţiunile legate de
încălcarea regulilor de circulaţie rutieră şi de exploatare a mijloa-
celor de transport, precum şi de dobândirea lor ilegală, în lipsa
scopului de sustragere”, nr.25 din 9.12.2008; Hotărârea Plenului
Judecătoriei Supreme a Republicii Uzbekistan „Cu privire la prac-
tica judiciară în cauzele referitoare la răpirea mijloacelor de
transport”, nr.37 din 20.12.1996.1
Optăm pentru elaborarea unui proiect de hotărâre explicativă,
dedicată în exclusivitate răpirii mijlocului de transport (nu şi infrac-
ţiunilor prevăzute la art.264, 2641, 265, 266, 269 şi 276 CP RM).
Cauza nu se exprimă în nici un caz în eventuala prioritate a para-
digmei hotărârii explicative corespunzătoare aparţinând instanţei
supreme uzbece, faţă de cea aparţinând instanţei supreme ruse. Pur
şi simplu, considerăm necesar a fi luate în calcul remanierile pe
care le-a suportat profilul identitar al componenţei prevăzute la
1
Постановление Пленума Верховного Суда Республики Узбекистан от
20 декабря 1996 г. №37 «О судебной практике по делам об угоне транс-
портных средств» // Бюллетень Верховного Суда Республики Узбекистан. –
1997. – №1-2. – Р.113-114.

76
art.1921 CP RM. Aceste remanieri au avut ca efect „migrarea” nor-
mei vizând răpirea mijlocului de transport (alături de norma vizând
răpirea mijlocului de transport cu tracţiune animală, precum şi a
animalelor de tracţiune) din Capitolul XII „Infracţiuni în domeniul
transporturilor” al Părţii Speciale a Codului penal în Capitolul VI
„Infracţiuni contra patrimoniului” al Părţii Speciale a Codului penal.
Drept urmare, mijlocul de transport (privit ca obiect material sau ca
mijloc de săvârşire a infracţiunii) a rămas practic singurul punct de
tangenţă dintre infracţiunea de răpire a mijlocului de transport şi
infracţiunile specificate la art.264, 2641, 265, 266, 269 şi 276 CP RM.
În rest, diferenţele specifice de rigoare ne îndeamnă să ne exprimăm
opţiunea pentru elaborarea unui proiect de hotărâre explicativă
consacrată numai răpirii mijlocului de transport.
Din considerentele menţionate mai sus, propunem următorul
proiect de hotărâre explicativă a Plenului Curţii Supreme de Justiţie:

Proiect
Hotărârea Plenului Curţii Supreme de Justiţie a
Republicii Moldova
cu privire la practica judiciară în cauzele penale referitoare la
răpirea mijlocului de transport (art.192 1 CP RM)

Examinând practica judiciară în cauzele referitoare la răpirea


mijlocului de transport, în vederea asigurării aplicării corecte şi uni-
forme de către toate instanţele judecătoreşti a prevederilor art.192 1
CP RM, în baza lit.e) art.2 şi lit.c) art.16 din Legea cu privire la
Curtea Supremă de Justiţie, Plenul
Hotărăşte
A explica următoarele:
1. Răpirea mijlocului de transport este o acţiune care presupune
succesiunea a două acte: 1) deposedarea, adică scoaterea mijlocului
de transport din posesia victimei; 2) imposedarea, adică trecerea
mijlocului de transport în posesia şi folosinţa făptuitorului. Dacă

77
deposedarea nu este urmată de imposedare, cele săvârşite urmează
a fi calificate în baza art.27 şi art.192 1 CP RM.
Răpirea mijlocului de transport poate fi săvârşită pe ascuns sau
deschis, ori pe calea înşelăciunii sau abuzului de încredere.
2. Prin „mijloc de transport” se înţelege toate tipurile de auto-
mobile, tractoare şi alte tipuri de maşini autopropulsate, tramvaiele
şi autobuzele, precum şi motocicletele şi alte mijloace de transport
mecanice. Prin „alte tipuri de maşini autopropulsate” se înţelege
maşinile care circulă ocazional pe drumurile publice, fiind desti-
nate unor lucrări de construcţie, agricole, silvice, miniere sau de alt
gen (de exemplu, excavatoare, buldozere, autogredere, autoscrepere,
combine de recoltare etc.). Prin „alte mijloace de transport meca-
nice” se înţelege orice mecanism dotat cu motor cu ardere internă
sau electric, care este subiect al regulilor de securitate a circulaţiei
rutiere şi de exploatare a mijloacelor de transport. Capacitatea cilin-
drică a motorului cu ardere internă trebuie să depăşească 50 cm 3.
Puterea motorului, atât a celui cu ardere internă, cât şi a motorului
electric, trebuie să depăşească 4 kW. Viteza constructivă a respecti-
vului mecanism trebuie să depăşească 45 km/h. 
3. Nu poate constitui obiectul material al infracţiunii prevăzute
la art.1921 mopedul, scuterul, ciclomotorul, bicicleta cu motor şi alte
asemenea vehicule care nu îndeplinesc măcar una din condiţiile
specificate mai sus. Pentru răpirea unor astfel de vehicule nu poate
fi aplicată nici răspunderea penală, nici cea contravenţională.
4. Nu oricare luare neautorizată a mijlocului de transport im-
plică tragerea la răspundere conform art.1921 CP RM. Pentru aplica-
rea acestei norme, este necesar ca mijlocul de transport să fie străin
pentru făptuitor. Mijlocul de transport este străin făptuitorului, iar


Explicaţiile cu privire la mijloacele de transport, utilate cu motor electric, pot fi
utilizate pentru interpretare oficială numai cu condiţia că explicaţii similare vor
completa Hotărârea Plenului Curţii Supreme de Justiţie nr.20/1999 (sau proiectul
hotărârii explicative a Plenului Curţii Supreme de Justiţie a Republicii Moldova
consacrate practicii judiciare în cauzele penale privind infracţiunile în domeniul
transportului auto).

78
răpirea are un caracter ilegal, dacă mijlocul de transport nu aparţine
făptuitorului (sau, eventual, membrilor familiei acestuia), nu i-a
fost încredinţat acestuia în legătură cu munca prestată, nu-i revine
ca unuia dintre titularii proprietăţii comune etc. Nerespectarea
modului de folosire a mijlocului de transport, având statut de bun
comun, constituie temei de aplicare a art.192 1 CP RM.
Totodată, nu se aplică art.192 1 CP RM în cazul în care făp-
tuitorului îi era permis să se folosească de mijlocul de transport
fără acordul proprietarului sau al celorlalţi coproprietari. În acest
caz, folosirea mijlocului de transport poate atrage răspunderea pentru
samavolnicie, în baza art.352 CP RM sau a art.335 din Codul contra-
venţional. Aceasta însă doar cu condiţia disputării, contestării acţiu-
nilor făptuitorului din partea acelui proprietar sau acelor coproprie-
tari.
Doar răspunderea disciplinară poate fi aplicată pentru folosirea
neautorizată, în interes personal, a mijlocului de transport încredin-
ţat făptuitorului în legătură cu munca prestată. Pe de altă parte, se
aplică răspunderea în baza art.1921 CP RM în privinţa făptuitorului
care are numai acces la mijlocul de transport, fără ca acesta să-i fi
fost încredinţat în legătură cu munca prestată.
5. Fapta va fi calificată în baza art.192 1 CP RM chiar şi în
cazul în care mijlocul de transport a fost răpit de la un posesor
nelegitim, de exemplu, de la persoana care a răpit sau a sustras ante-
rior acel mijloc de transport.
Dacă victima răpirii mijlocului de transport sau o altă persoană,
care acţionează în interesul victimei, revendică pe căi ilegale mij-
locul de transport aflat în posesia nelegitimă a făptuitorului, va lipsi
temeiul aplicării art.192 1 CP RM. Însă, nu se exclude răspunderea
pentru alte fapte (de exemplu, pentru samavolnicie).
6. Infracţiunea de răpire a mijlocului de transport se consideră
consumată din momentul deplasării şi, ca efect, al schimbării loca-
lizării mijlocului de transport. Pentru calificare, nu contează proce-
deul prin care se realizează deplasarea mijlocului de transport:
deplasarea cu mijlocul de transport având motorul în funcţiune;

79
deplasarea mijlocului de transport cu ajutorul unui evacuator auto sau
elicopter; transportarea într-un alt mijloc de transport; remorcarea;
împingerea manuală etc.
Pentru a considera consumată infracţiunea prevăzută la art.1921
CP RM, nu are importanţă distanţa la care a fost deplasat mijlocul
de transport. Această circumstanţă poate conta numai sub aspectul
individualizării pedepsei.
În cazul în care răpirea mijlocului de transport este săvârşită
într-un garaj, în altă încăpere sau alt spaţiu îngrădit sau păzit, infrac-
ţiunea trebuie considerată consumată din momentul ieşirii complete
a mijlocului de transport din acea încăpere sau acel spaţiu. Dacă,
din cauze independente de voinţa făptuitorului, activitatea infrac-
ţională se întrerupe în momentul părăsirii acelei încăperi sau acelui
spaţiu, cele săvârşite se califică în baza art.27 şi art.192 1 CP RM.
7. Răpire a mijlocului de transport trebuie considerată şi forţa-
rea victimei să conducă mijlocul de transport sub influenţa con-
strângerii exercitate de făptuitor. În acest caz, răpirea mijlocului de
transport trebuie considerată consumată din momentul începerii con-
strângerii victimei (marcate, de exemplu, prin modificarea de către
făptuitor a itinerarului iniţial). Totodată, în cazul dat, răspunderea
urmează a fi aplicată nu doar în baza art.192 1 CP RM, dar şi în baza
art.164 CP RM.
8. Ca tentativă la răpirea mijlocului de transport trebuie califi-
cate acţiunile celui care încearcă să spargă lacătul mijlocului de
transport, să neutralizeze sistemul de alarmă al mijlocului de trans-
port, să pornească motorul în vederea deplasării mijlocului de
transport etc., dacă, din cauze independente de voinţa făptuitorului,
acesta nu a izbutit să realizeze răpirea mijlocului de transport.
Tentativa la infracţiunea prevăzută la art.192 1 CP RM presu-
pune că acţiunile făptuitorului sunt îndreptate nemijlocit spre săvâr-
şirea răpirii mijlocului de transport, că sunt întreprinse tocmai în
scopul răpirii mijlocului de transport. Dacă pătrunderea în mijlocul
de transport urmăreşte alte scopuri, se va aplica, după caz, fie
art.287 CP RM sau art.354 din Codul contravenţional, fie art.179

80
şi/sau 177 CP RM, fie art.27 şi lit.c) alin.(2) art.186 CP RM, lit.d)
alin.(2) art.187 sau lit.d) alin.(2) art.188 CP RM etc.
Nu poate fi aplicată răspunderea în cazul în care operează una
din cauzele care înlătură caracterul penal al faptei (de exemplu,
când, în prezenţa stării de extremă necesitate, făptuitorul pătrunde
în mijlocul de transport, chiar urmărind scopul de a se deplasa cu
el, pentru a salva viaţa, sănătatea, libertatea fizică etc., dacă perico-
lul iminent nu poate fi înlăturat altfel).
9. Lipsa scopului de însuşire (sustragere) este esenţială în
vederea aplicării art.1921 CP RM. Aceasta presupune că făptuitorul
urmăreşte să-şi treacă mijlocul de transport în posesie pentru o
perioadă nesemnificativă de timp sau pentru un timp strict determi-
nat, nu să-şi treacă mijlocul de transport în stăpânire definitivă, nu
să exercite în privinţa mijlocului de transport toate prerogativele pe
care le poate avea un proprietar (inclusiv prerogativa de dispunere).
În cazul răpirii mijlocului de transport, făptuitorul are posibilitatea
reală de a-l poseda, folosi şi dispune de el. Totuşi, la prerogativa de
dispunere făptuitorul renunţă.
10. Se va aplica, după caz, art.186, 187, 188, 190 sau 191 CP RM
în cazul în care făptuitorul urmăreşte scopul de însuşire (sustragere)
a mijlocului de transport. Prezenţa scopului de însuşire (sustragere)
o demonstrează următoarele circumstanţe: vânzarea – integrală sau
piesă cu piesă – a mijlocului de transport unor terţe persoane; falsi-
ficarea elementelor de identificare, a numărului de înmatriculare, a
certificatului de înmatriculare sau a altor documente de rigoare
vizând mijlocul de transport; modificarea aspectului mijlocului de
transport (de exemplu, vopsirea într-o altă culoare a mijlocului de
transport, înlocuirea oglinzilor retrovizoare, a anvelopelor, a scau-
nelor etc.); descompletarea mijlocului de transport; ascunderea
meticuloasă a mijlocului de transport etc.
În cele mai frecvente cazuri, nu una, dar mai multe circums-
tanţe din cele aduse ca exemple sunt necesare în vederea probării
sigure a prezenţei scopului de însuşire (sustragere). Insuficienţa sau

81
lipsa unor astfel de circumstanţe demonstrează lipsa scopului de
însuşire (sustragere), deci denotă aplicabilitatea art.192 1 CP RM.
Nu oricare abandonare a mijlocului de transport trebuie inter-
pretată în sensul aplicării art.192 1 CP RM. Este foarte posibil ca
făptuitorul să urmărească scopul de însuşire (sustragere) a mijlocului
de transport. Şi doar constrâns de anumite împrejurări (de exemplu,
producerea unui accident în timpul deplasării, a unei pene datorate
defecţiunii mijlocului de transport sau terminării combustibilului în
rezervor etc.), nu de bunăvoie, decide să abandoneze mijlocul de
transport. În astfel de cazuri, răspunderea se va aplica în baza nor-
melor privind sustragerile, cu sau fără referire la art.27 CP RM.
11. Dacă scopul făptuitorului constă în a însuşi (sustrage) părţi
ale mijlocului de transport, se va aplica răspunderea numai pentru
sustragerea acestora. Nu va fi necesară calificarea suplimentară în
baza art.1921 CP RM, chiar dacă făptuitorul se va deplasa cu res-
pectivul mijloc de transport.
Totodată, în cazul în care se sustrag bunuri care se află în mij-
locul de transport, dar care nu reprezintă părţi ale acestuia, infrac-
ţiunea de răpire a mijlocului de transport (în ipoteza deplasării
acestuia) formează concursul cu sustragerea acelor bunuri.
12. Dacă, în contextul executării aceleiaşi intenţii infracţionale,
scopul de folosinţă temporară se transformă în scop de însuşire
(sustragere), atunci cele săvârşite reprezintă sustragerea mijlocului
de transport. Nu este necesară calificarea suplimentară în baza
art.1921 CP RM.
13. Cele săvârşite reprezintă concursul dintre infracţiunea, pre-
văzută la art.186, 187, 188, 190 sau 191 CP RM, şi infracţiunea,
prevăzută la art.190 CP RM, în oricare din următoarele trei ipoteze:
1) făptuitorul restituie către victimă mijlocul de transport, pe care i
l-a luat anterior, în schimbul unei remuneraţii; 2) făptuitorul resti-
tuie victimei mijlocul de transport, pe care i l-a luat anterior, solici-
tând acoperirea „cheltuielilor suplimentare” legate de pretinsa reven-
dicare a mijlocului de transport de la infractori, de repararea mijlocu-
lui de transport, de staţionarea mijlocului de transport la o parcare

82
cu plată etc.; 3) făptuitorul obţine de la victimă remuneraţia, însă
nu-i restituie acesteia mijlocul de transport.
În toate cele trei ipoteze nu este necesară aplicarea art.189
CP RM.
14. Dacă mijlocul de transport este distrus sau deteriorat la locul
aflării sale, fără a fi deplasat, se aplică art.197 CP RM sau art.104
din Codul contravenţional. În cazul în care distrugerea sau deterio-
rarea intenţionată a mijlocului de transport succede răpirii acestuia,
răspunderea în baza art.192 1 CP RM se aplică alături de răspunde-
rea în baza art.197 CP RM sau art.104 din Codul contravenţional.
În acest caz, este obligatoriu să se probeze că intenţia de distrugere
sau deteriorare a mijlocului de transport a apărut ulterior săvârşirii
luării mijlocului de transport, nefiind legată de intenţia de luare a
mijlocului de transport.
În caz contrar, dacă intenţia de distrugere sau deteriorare a mij-
locului de transport este manifestată în paralel cu intenţia de luare a
mijlocului de transport, atunci răspunderea în baza art.186, 187,
188, 190 sau 191 CP RM se aplică alături de răspunderea în baza
art.197 CP RM sau art.104 din Codul contravenţional.
15. În cazul în care cel care răpeşte mijlocului de transport în-
calcă regulile de securitate a circulaţiei sau de exploatare a mijloa-
celor de transport, provocând urmări de relevanţă penală (vătămare
medie sau gravă, decesul unei sau al mai multor persoane), răspun-
derea se va aplica în baza art.1921 şi art.264 CP RM.
16. Răspunderea în baza lit.a) alin.(2) art.1921 CP RM se aplică
în următoarele ipoteze: 1) infracţiunea este săvârşită de doi sau mai
mulţi coautori; 2) infracţiunea este săvârşită de o persoană având
semnele subiectului infracţiunii, împreună cu o persoană care nu are
astfel de semne; 3) infracţiunea este săvârşită de o persoană având
semnele subiectului infracţiunii, prin intermediul unei persoane care
nu are astfel de semne.
Lipsa sau prezenţa înţelegerii prealabile dintre făptuitori poate
fi luată în consideraţie la individualizarea pedepsei.

83
Răspunderea în baza lit.a) alin.(2) art.192 1 CP RM se aplică
faţă de toţi făptuitorii, indiferent cine dintre ei a condus mijlocul de
transport răpit.
17. În sensul prevederii de la lit.b) alin.(2) art.192 1 CP RM,
prin „violenţă nepericuloasă pentru viaţa sau sănătatea victimei” se
înţelege fie cauzarea intenţionată a leziunii corporale care nu a avut
drept urmare nici dereglarea sănătăţii, nici pierderea capacităţii de
muncă, fie aplicarea intenţionată a loviturilor sau săvârşirea altor
acţiuni violente care au cauzat o durere fizică, dacă acestea nu au
creat pericol pentru viaţa sau sănătatea victimei.
Este obligatoriu ca violenţa nepericuloasă pentru viaţa sau sănă-
tatea victimei sau ameninţarea cu aplicarea unei astfel de violenţe să
urmărească scopul răpirii mijlocului de transport. Calificarea se va
face în baza art.27 şi lit.b) alin.(2) art.1921 CP RM în cazul în care
violenţa nepericuloasă pentru viaţa sau sănătatea victimei sau amenin-
ţarea cu aplicarea unei asemenea violenţe nu a fost urmată de reali-
zarea acestui scop, din cauze independente de voinţa făptuitorului.
18. În sensul prevederii de la lit.c) alin.(2) art.192 1 CP RM,
pătrunderea trebuie să aibă un caracter ilegal.
Pentru aplicarea răspunderii în conformitate cu lit.c) alin.(2)
art.1921 CP RM, este necesar ca intenţia de răpire a mijlocului de
transport să existe înainte de pătrunderea făptuitorului în garaj, în
alte încăperi sau spaţii îngrădite ori păzite. Se va aplica răspunde-
rea în baza art.1921 (cu excepţia lit.c) alin.(2)) CP RM în cazul în
care intenţia de răpire a mijlocului de transport apare la făptuitor
după ce a intrat în încăperile sau spaţiile respective.
Prin „alte încăperi sau spaţii îngrădite ori păzite” se înţelege în-
căperile sau sectoarele de teritoriu, care sunt destinate, adaptate sau
special utilate pentru staţionarea mijlocului de transport şi care sunt
înzestrate în acest scop cu anumite accesorii ce împiedică pătrunde-
rea în ele (mecanisme de zăvorâre, gard, îngrăditură etc.), sau sunt
asigurate cu pază (paznici, mecanisme de semnalizare, câini de pază,
camere video sau senzori de supraveghere etc.), pentru a împiedica
accesul la mijlocul de transport.

84
Întreaga curte a casei, ca şi întregul teritoriu al unei întreprin-
deri, instituţii sau organizaţii, nu pot fi considerate spaţiu îngrădit
sau păzit. Doar anumite segmente din asemenea teritorii, destinate,
adaptate sau special utilate pentru staţionarea mijlocului de transport,
pot avea calitatea de spaţii îngrădite sau păzite în sensul prevederii
de la lit.c) alin.(2) art.1921 CP RM.
Nu pot fi considerate încăperi îngrădite ori păzite husele auto,
prelatele sau alte asemenea învelitoare pentru mijlocul de transport.
19. În sensul prevederii de la alin.(3) art.192 1 CP RM, prin
„violenţă periculoasă pentru viaţa sau sănătatea victimei” se înţelege
violenţa soldată cu vătămarea uşoară sau medie a integrităţii corpo-
rale sau a sănătăţii ori care, deşi nu a cauzat asemenea urmări, com-
portă la momentul aplicării ei, datorită metodei de operare, un peri-
col real pentru viaţa sau sănătatea victimei.
Calificarea se va face în conformitate cu art.151 şi art.192 1 (cu
excepţia alin.(3)) CP RM, dacă răpirea mijlocului de transport este
însoţită de vătămarea intenţionată gravă a integrităţii corporale sau
a sănătăţii.
20. Reieşind din principiul individualizării pedepsei, potrivit
prevederilor art.75-78 CP RM, instanţele judecătoreşti vor aplica în
toate cazurile o pedeapsă echitabilă, ţinând cont de motivul infrac-
ţiunii, de persoana celui vinovat, de circumstanţele care atenuează
sau agravează răspunderea, de alte împrejurări relevante.

85
Capitolul II
ÎNCĂLCAREA REGULILOR DE SECURITATE A
CIRCULAŢIEI SAU DE EXPLOATARE A
MIJLOACELOR DE TRANSPORT DE CĂTRE PERSOANA
CARE CONDUCE MIJLOCUL DE TRANSPORT
(art.264 CP RM)

§ 1. Obiectul infracţiunii prevăzute la art.264 CP RM


Articolul 264 CP RM stabileşte răspunderea pentru infracţiunea
de încălcare a regulilor de securitate a circulaţiei sau de exploatare
a mijloacelor de transport de către persoana care conduce mijlocul
de transport. Acest articol face parte din Capitolul XII „Infracţiuni
în domeniul transporturilor” al Părţii Speciale a Codului penal.
Reieşind din denumirea acestui capitol, obiectul juridic generic al
infracţiunii prevăzute la art.264 CP RM îl constituie relaţiile so-
ciale cu privire la securitatea în transport. Aşa cum se desprinde din
art.13 „Securitatea în transport” al Legii Republicii Moldova cu
privire la transporturi, adoptate de Parlamentul Republicii Moldova
la 21.05.19971, securitatea în transport se exprimă în lipsa de pri-
mejdii pentru viaţa şi sănătatea oamenilor, în siguranţa exploatării
mijloacelor de transport, a căilor de comunicaţie, clădirilor, instala-
ţiilor şi în protecţia mediului înconjurător. Potrivit art.1 din aceeaşi
lege, transportul este una dintre ramurile principale ale economiei
naţionale şi o verigă a structurii sociale a Republicii Moldova, fiind
chemat să asigure necesităţile în transporturi de mărfuri şi călători.
Iar din Capitolul III al Legii cu privire la transporturi aflăm că
1
Monitorul Oficial al Republicii Moldova. – 1997. – Nr.67-68.

86
sistemul de transporturi al Republicii Moldova include: transportul
feroviar; transportul auto; transportul aerian; transportul naval;
transportul urban electric; transportul prin conducte.
Obiectul juridic generic al infracţiunii este constituit din valoa-
rea socială fundamentală în a cărei componenţă este inclusă, într-o
formă specifică, valoarea socială individuală care constituie obiec-
tul juridic special al infracţiunii.
După cum rezultă din art.264 CP RM, obiectul juridic special
al infracţiunii analizate are un caracter complex: obiectul juridic
principal îl formează relaţiile sociale cu privire la siguranţa traficu-
lui rutier; obiectul juridic secundar îl formează relaţiile sociale cu
privire la sănătatea sau viaţa persoanei.
Conform art.2 al Legii privind siguranţa traficului rutier, adop-
tate de Parlamentul Republicii Moldova la 7.06.2007 1, siguranţa
traficului rutier este starea de lucruri în traficul rutier ce reflectă
gradul de protecţie a participanţilor la el împotriva accidentelor şi
consecinţelor acestora.
Obiectul material al infracţiunii prevăzute la art.264 CP RM îl
reprezintă corpul persoanei.
Cât priveşte mijlocul de transport, acesta nu mai poate să re-
prezinte obiectul material al infracţiunii examinate. El poate să
reprezinte exclusiv mijlocul de săvârşire a infracţiunii prevăzute la
art.264 CP RM.
Explicaţia o găsim în Legea Republicii Moldova pentru modi-
ficarea art.264 CP RM din Codul penal al Republicii Moldova,
adoptată de Parlamentul Republicii Moldova la 21.04.2005.2 În spe-
cial, prin această lege, din dispoziţia articolului specificat au fost
excluse cuvintele „ori daune materiale în proporţii mari”. Ca urmare
a acestei modificări, mijlocul de transport, alte bunuri mobile sau
imobile reprezintă obiectul material al faptei prevăzute la art.242
„Încălcarea regulilor de circulaţie rutieră soldată cu deteriorarea

1
Monitorul Oficial al Republicii Moldova. – 2007. – Nr.103-106.
2
Monitorul Oficial al Republicii Moldova. – 2005. – Nr.69-70.

87
bunurilor materiale ori cu cauzarea de leziuni corporale uşoare” din
Codul contravenţional al Republicii Moldova, adoptat de Parlamen-
tul Republicii Moldova la 24.10.2008.
Tocmai de aceea, la 11.10.2005 Colegiul penal al Curţii Supreme
de Justiţie a decis aplicarea art.124 din Codul cu privire la contra-
venţiile administrative (similar cu art.242 din Codul contravenţional),
şi nu a art.264 CP RM, pentru următoarea faptă: la 17.09.2003, C.A.,
conducând automobilul „Nissan-Micra” care era în stare tehnică
bună, se deplasa pe str. Uzinelor, din direcţia str. Izmail spre str.
Voluntarilor, mun. Chişinău. Deplasarea se făcea pe timp de ploaie.
Ajungând în apropierea depozitului pentru materiale de construc-
ţie, situat pe str. Uzinelor 9, dorind să facă manevra de întoarcere,
C.A. nu a luat măsuri de asigurare la schimbarea direcţiei de mers,
astfel încât această manevră să fie în siguranţă şi să nu creeze
obstacole pentru ceilalţi participanţi la trafic, prin care fapt a
încălcat cerinţele Regulamentului circulaţiei rutiere. El nu a oprit
autovehiculul pentru a nu pune în pericol siguranţa traficului şi a
comis tamponarea cu automobilul VAZ-2114, condus de O.V., care
se deplasa regulamentar pe str. Uzinelor. În rezultatul accidentului,
acest automobil a fost deteriorat, mărimea prejudiciului constituind
14683,12 lei.1

§ 2. Latura obiectivă a infracţiunii prevăzute


la art.264 CP RM
Privitor la următorul element constitutiv al infracţiunii – latura
obiectivă – menţionăm că nici pe departe oricare accident rutier
este un temei de a aplica răspunderea penală conform art.264 CP RM.
Latura obiectivă a infracţiunii prevăzute la art.264 CP RM poate
avea numai următoarea structură:

1
Decizia Colegiului penal al Curţii Supreme de Justiţie a Republicii Moldova
nr.1ra-518/2005 din 11.10.2005 // Moldlex

88
1) fapta prejudiciabilă care constă în încălcarea, prin acţiune
sau inacţiune, a regulilor de securitate a circulaţiei sau de exploa-
tare a mijloacelor de transport;
2) urmările prejudiciabile, care se exprimă, după caz, în:
a)vătămarea medie a integrităţii corporale sau a sănătăţii
(alin.(1) sau (2));
b) vătămarea gravă a integrităţii corporale sau a sănătăţii
ori decesul unei persoane (alin.(3) sau (4));
c)decesul a două sau mai multor persoane (alin.(5) sau (6));
3) legătura cauzală;
4) mijlocul de săvârşire a infracţiunii.
În această privinţă, în planul analizei faptei prejudiciabile în
cauză, în pct.3 al Hotărârii Plenului nr.20/1999 se menţionează:
„Dacă instanţa judecătorească conchide că în acţiunile făptuitorului
există o componenţă a infracţiunii, în sentinţă urmează să se indice
de încălcarea căror reguli de circulaţie rutieră şi/sau de exploatare a
mijloacelor de transport persoana este recunoscută vinovată, în ce
mod s-au manifestat concret aceste încălcări şi dacă consecinţele
survenite se află în legătură de cauzalitate cu încălcările indicate”.
Astfel, în procesul calificării, urmează să se stabilească, înainte
de toate, care anume reguli de securitate a circulaţiei sau de exploa-
tare a mijloacelor de transport au fost încălcate de către făptuitor.
Ca exemple în acest plan pot fi prezentate următoarele speţe: I.T. a
fost condamnat conform lit.b) alin.(3) art.264 CP RM. În fapt, la
4.12.2006, I.T., aflându-se la volanul automobilului „Dodge Neon”,
care era în stare tehnică bună, se deplasa pe str. I.Pelivan, din
direcţia str. N.Costin spre str. A.Donici, mun. Chişinău, încălcând
prevederile alin.(3) pct.8 al Regulamentului circulaţiei rutiere din
27.07.1999 (în continuare – RCR din 27.07.1999) (care stabilea
vârsta minimă de 18 ani a conducătorului mijlocului de transport).
De asemenea, I.T. a încălcat prevederile: alin.(1) pct.45 al RCR
din 27.07.1999 (care stabilea că conducătorul mijlocului de trans-
port urmează să conducă reieşind din starea psihofiziologică ce
influenţează atenţia şi reacţia, din condiţiile şi situaţia rutieră);

89
alin.(1) pct.47 al RCR din 27.07.1999 (care stabilea limita maximă
de viteză în localităţi – 60 km/h), iar I.T. se deplasa cu viteza de
116 km/h. Ca urmare, la intersecţia str. I.Pelivan cu str.
G.Muzicescu l-a tamponat cu automobilul pe care îl conducea pe
pietonul E.N. care se deplasa regulamentar pe trotuar. În rezultat,
la 4.12.2006 E.N. a decedat;1 • C.Gh. a fost condamnat conform
alin.1 art.264 CP RM. Pentru a pronunţa sentinţa, instanţa de
judecată a reţinut că, la 25.11.2008, aproximativ la ora 11.30, C.Gh.
conducea troleibuzul de model „ZIU-9”. Ajungând la intersecţia str.
M.Kogălniceanu cu str. M.Cibotari, în apropierea trecerii
nedirijate pentru pietoni, a încălcat prevederile alin.(5) pct.11 al
RCR din 27.07.1999 (care stabilea că сonducătorul de autovehicul
este obligat să acorde prioritate pietonilor la trecerile nedirijate,
semnalizate prin indicatoarele şi/sau marcajele corespunzătoare).
Drept urmare, a fost tamponat pietonul S.D. Acesta traversa
carosabilul regulamentar de la dreapta spre stânga, relativ
deplasării unităţii de transport, la trecerea nedirijată semnalizată
prin indicatoarele 5.40.1-5.40.2 şi marcajul rutier 1.14.1,
specificate în RCR din 27.07.1999. În rezultatul încălcărilor
menţionate, lui S.D. i-a fost cauzată vătămare medie a integrităţii
corporale sau a sănătăţii;2 • B.A. a fost condamnat conform alin.
(4) art.264 CP RM. În fapt, la 02.08.2008, B.A. conducea, în stare
de ebrietate şi fără permis de conducere, motocicleta „MT-10”,
fără numere de înmatriculare, pe traseul Truşeni-Chişinău. În
timpul deplasării, la ieşirea din satul Truşeni, B.A. a ignorat
dispoziţiile lit.a) alin.(1) pct.10 (care stabilea că persoana, care
conduce un autovehicul, trebuie să fie aptă din punct de vedere
medical, conform condiţiilor stabilite de Ministerul Sănătăţii), ale
lit.a) alin.(2) pct.10 (care stabilea că persoana, care conduce un
autovehicul, trebuie să posede şi, la cererea lucrătorilor de poliţie,
1
Decizia Colegiului penal al Curţii Supreme de Justiţie a Republicii Moldova
nr.1re-665-2007 din 3.10.2007 // Moldlex
2
Decizia Colegiului penal al Curţii Supreme de Justiţie din 11.11.2009. Dosarul
nr.1ra-1085/09 // www.csj.md

90
este obligată să înmâneze pentru control permisul de conducere
valabil pentru categoria din care face parte autovehiculul condus)
şi ale alin.(1) pct.45 (care stabilea că conducătorul de autovehicul
trebuie să conducă vehiculul în conformitate cu limita de viteză
stabilită, ţinând permanent seama de starea psihofiziologică ce
influenţează atenţia şi reacţia, de dexteritatea în conducere care i-
ar permite să prevadă situaţiile periculoase, de starea tehnică a
vehiculului şi de particularităţile încărcăturii, de condiţiile rutiere
şi de situaţia rutieră) ale RCR din 27.07.1999. În consecinţă, a
comis tamponarea pietonilor L.B. şi N.P., care se deplasau pe
stradă. În rezultatul accidentului rutier lui L.B. i-a fost cauzată
vătămare gravă periculoasă pentru viaţă, care a condiţionat
decesul victimei, iar lui N.P. – vătămare uşoară a integrităţii
corporale sau a sănătăţii.1
Regulile de securitate a circulaţiei sau de exploatare a mijloa-
celor de transport sunt stabilite în mod obligatoriu în cadrul unor
acte normative. În primul rând, ele sunt stabilite în Regulamentul
circulaţiei rutiere, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr.357 din
13.05.2009. Acest act normativ este principalul act de referinţă
pentru art.264 CP RM. Chiar dacă denumirea acestui act normativ
este „Regulamentul circulaţiei rutiere”, este necesar a menţiona că
el stabileşte nu doar reguli de securitate a circulaţiei. Acesta con-
ţine şi reguli de exploatare a mijloacelor de transport.
Aceasta o confirmă, înainte de toate, dispoziţia de la lit.a)
pct.11 RCR, în conformitate cu care conducătorul de vehicul, înainte
de plecare şi în timpul deplasării, este obligat să verifice starea
tehnică a vehiculului, în special sistemele de direcţie, de frânare,
dispozitivele de iluminare şi semnalizare.
În mare parte, regulile de exploatare a mijloacelor de transport
sunt cuprinse în Secţiunea a 18-a „Condiţii tehnice pentru admi-
terea în circulaţie a autovehiculelor şi remorcilor” din Regulamen-

1
Decizia Colegiului penal al Curţii Supreme de Justiţie din 02.12.2009. Dosarul
nr.1ra-1135/09 // www.csj.md

91
tul circulaţiei rutiere. În particular, aici sunt nominalizate devierile
de la normativele tehnice, în ale căror cazuri este interzisă exploa-
tarea vehiculelor: pentru sistemele de frânare (alin.(1) pct.122
RCR); pentru sistemul de direcţie (alin.(2) pct.122 RCR), pentru
dispozitivele de iluminare, semnalizare luminoasă şi sonoră (alin.(3)
pct.122 RCR); pentru dispozitivele de ştergere şi de spălare a geamu-
rilor (alin.(4) pct.122 RCR); pentru roţi şi pneuri (alin.(5) pct.122
RCR1) etc.
De menţionat că în dispoziţia art.264 CP RM regulile de secu-
ritate a circulaţiei sunt delimitate de regulile de exploatare a mijloa-
celor de transport prin conjuncţia „sau”. Totodată, legiuitorul a
învederat că încălcarea regulilor de exploatare a mijloacelor de
transport poate fi imputată doar unei persoane care conduce mijlo-
cul de transport. Altfel spus, încălcarea regulilor de exploatare a
mijloacelor de transport poate fi concepută doar în legătură cu con-
ducerea mijlocului de transport de către aceeaşi persoană. Datorită
acestui specific, încălcarea regulilor de exploatare a mijloacelor de
transport în condiţiile art.264 CP RM trebuie deosebită de încălca-
rea regulilor de exploatare a mijloacelor de transport în condiţiile
art.265 CP RM „Punerea în exploatare a mijloacelor de transport cu
defecte tehnice vădite”.
Legată de un alt aspect este opinia unor autori potrivit căreia,
dacă, în rezultatul încălcării regulilor de exploatare a unei maşini
autopropulsate (buldozer, excavator, combină de recoltat etc.), victi-
mei i-au fost cauzate vătămarea integrităţii corporale sau a sănătăţii
ori decesul, atunci făptuitorul trebuie să răspundă pentru una din
1
Cu această ocazie, consemnăm operarea unor amendamente în pct.122 RCR: în
conformitate cu Hotărârea Guvernului nr.931 din 31.12.2009 privind modifica-
rea şi completarea punctului 122 din Regulamentul circulaţiei rutiere, litera e)
are următorul cuprins: „e) în perioada 1 decembrie – 1 martie vehiculul nu este
echipat cu pneuri destinate exploatării în sezonul de iarnă sau, în afara acestei
perioade a anului, în lipsa zăpezii ori a gheţii pe carosabil, este echipat cu pneuri
utilate cu crampoane”; la alin.(6), alineatul doi din litera j) se completează în
final cu cuvintele „precum şi lanţurile antiderapante în perioada 1 decembrie –
1 martie” // Monitorul Oficial al Republicii Moldova. – 2010. – Nr.2-4.

92
infracţiunile în domeniul transporturilor. 2 Această opinie pare a fi
unilaterală, deoarece nu se ia în consideraţie întreaga gamă a fapte-
lor care pot fi săvârşite în asemenea condiţii. Pe bună dreptate, în
pct.10 al Hotărârii Plenului nr.20/1999 se menţionează: „Instanţele
judecătoreşti urmează să diferenţieze infracţiunile contra securităţii
circulaţiei rutiere şi exploatării mijloacelor de transport de infrac-
ţiunile legate de încălcarea regulilor securităţii tehnice sau de pro-
tecţie a muncii la efectuarea lucrărilor cu utilizarea mijloacelor de
transport sau de cele contra vieţii şi sănătăţii. În cazul în care dece-
sul sau leziunile corporale sunt provocate în urma încălcării reguli-
lor de încărcare şi debarcare a încărcăturilor, de reparaţie a mijloa-
celor de transport, de efectuare a lucrărilor de construcţie, a lucrări-
lor agricole etc., acţiunile persoanelor care au comis astfel de încăl-
cări trebuie să fie încadrate, în dependenţă de circumstanţele con-
crete, în baza normei ce prevede responsabilitatea pentru infracţiu-
nile legate de încălcarea regulilor protecţiei muncii şi securităţii
tehnice ori pentru infracţiunile contra vieţii şi sănătăţii populaţiei”.
În termeni mai precişi, în asemenea ipoteze este aplicabil nu
art.264 CP RM. După caz, se va aplica art.149, 157, 183, 300 sau
altele din Codul penal.
Dar, în contextul infracţiunii analizate, fapta prejudiciabilă poate
consta nu doar în încălcarea, prin acţiune sau inacţiune, a regulilor
de exploatare a mijloacelor de transport. Încălcarea regulilor de
securitate a circulaţiei este cealaltă modalitate a acţiunii (inacţiunii)
prejudiciabile.
Astfel, ca încălcare activă a regulilor de securitate a circulaţiei
trebuie considerate:
– traversarea trecerii la nivel cu calea ferată, în cazul în care
barierele se află în poziţia coborâtă sau în curs de coborâre (încăl-
carea regulilor fixate la alin.(2) pct.24 RCR);

2
Е.В. Болдырев, К.Е. Лысков, О.А. Соя-Серко. Судебное разбирательство
дел об автотранспортных преступлениях. – Москва, 1975, p.27.

93
– efectuarea semnalului sonor la o distanţă mică, astfel încât îi
surprinde pe cei atenţionaţi, determinându-i să efectueze manevre
ce pot pune în pericol siguranţa traficului (încălcarea regulii fixate
la alin.(2) pct.33 RCR);
– mersul cu spatele în intersecţii, la trecerile pentru pietoni, în
tuneluri, pe poduri, viaducte, rampe şi sub acestea, la trecerile la
nivel cu calea ferată şi la o distanţă mai mică de 50 m de la acestea,
în locurile în care vizibilitatea drumului este mai mică de 100 m
(cel puţin într-o direcţie, dacă conducătorul vehiculului nu este aju-
tat de o persoană aflată în afara vehiculului), în locurile de dislocare
a staţiilor vehiculelor de rută (încălcarea regulii fixate la alin.(2)
pct.41 RCR);
– intrarea vehiculelor pe trotuare şi pe pistele pentru pietoni
(ca excepţie, se permite intrarea maşinilor care efectuează pe ele
lucrări de întreţinere sau reparaţie, având pentru aceasta autorizarea
lucrărilor de către administratorul drumului şi acordul poliţiei rutiere)
(încălcarea regulii fixate la pct.44 RCR);
– reducerea bruscă a vitezei şi oprirea imediat după executarea
depăşirii, dacă acesta nu este un caz excepţional (încălcarea regulii
fixate la pct.51 RCR);
– intrarea în intersecţie în cazul în care circulaţia este blocată
în direcţia de mers şi, ca urmare, conducătorul va fi forţat să oprească,
astfel creând obstacole vehiculelor ce se deplasează pe drumul
intersectat (încălcarea regulii fixate la pct.57 RCR) etc.
Prezentarea acestor exemple are un caracter absolut aleatoriu,
scopul fiind relevarea diversităţii de forme şi variaţii care mar-
chează încălcarea activă a regulilor de securitate a circulaţiei.
Acelaşi scop îl vom urmări în punctarea formelor şi variaţiilor
încălcării pasive a regulilor de securitate a circulaţiei:
– omisiunea de a lăsa liber un spaţiu (distanţă) faţă de vehiculul
precedent care, în caz de frânare bruscă, i-ar crea posibilitatea să
oprească evitând coliziunea (încălcarea regulii fixate la pct.49
RCR);

94
– omisiunea depăşirii vehiculelor numai pe partea stângă (ca
excepţie, vehiculele ai căror conducători au semnalizat intenţia de a
schimba direcţia spre stânga şi au început efectuarea acestei manevre,
precum şi tramvaiele se depăşesc pe partea dreaptă, dacă pentru
aceasta există spaţiu suficient) (încălcarea regulii fixate la alin.(1)
pct.52 RCR);
– omisiunea revenirii pe banda de circulaţie iniţială, după exe-
cutarea manevrei de depăşire (cu excepţia cazurilor în care depăşi-
rea se efectuează pe banda din dreapta în raport cu vehiculul depă-
şit) (încălcarea regulii fixate la alin.(3) pct.52 RCR);
– nereducerea vitezei şi neasigurarea că nu se apropie nici un
tren la apropierea de trecerea la nivel cu calea ferată (încălcarea
regulii fixate la pct.61 RCR);
– neluarea măsurilor adecvate care vor exclude pornirea de la
sine a vehiculului sau utilizarea lui în lipsa conducătorului, înainte
de părăsirea vehiculului de către conducător (încălcarea regulii
fixate la alin.(1) pct.71 RCR);
– omisiunea de a scoate vehiculul imediat în afara carosabilu-
lui sau de a-l deplasa cât mai aproape de bordură, şi neanunţarea
asistenţei tehnice, în cazul în care vehiculul rămâne în pană (încăl-
carea regulii fixate la alin.(1) pct.74 RCR) etc.
Nu putem să nu susţinem punctul de vedere al lui A.I. Korobeev
potrivit căruia, în vederea evitării erorilor la stabilirea faptului de
încălcare a regulilor de securitate a circulaţiei sau de exploatare a
mijloacelor de transport şi în vederea evaluării corecte a acestui
fapt, este necesară dispunerea unei expertize autotehnice. 1
De exemplu, într-o speţă, este menţionat că raportul de exper-
tiză autotehnică confirmă că automobilul condus de B.L. se deplasa,
înainte de a începe frânarea, cu 79 km/h. Inclusiv, aceasta a condi-
ţionat condamnarea lui B.L. conform alin.(5) art.177 CP RM din
1961 (corespunde cu alin.(5) art.264 CP RM). În fapt, la 12.07.1996,

1
А.И. Коробеев. Транспортные преступления. – Санкт-Петербург: Юриди-
ческий центр Пресс, 2003, p.125.

95
B.L., conducând automobilul „Audi-80” pe str. Calea Ieşilor, mun.
Chişinău, dinspre str. Bariera Sculeni spre piaţa Dimitrie Cantemir,
pe banda a treia, cu viteza de 79 km/h, a încălcat prevederile
pct.45 şi lit.a) alin.(1) pct.46 RCR din 27.07.1999. Drept urmare,
din neatenţie şi neadaptând viteza automobilului la condiţiile trafi-
cului, a comis tamponarea pietonilor C.I. şi C.A., în urma căreia ei
au decedat.1
Într-o altă speţă, în recurs s-a solicitat anularea sentinţei de
condamnare în privinţa lui M.A., conform alin.(3) art.177 CP RM
din 1961 (corespunde cu lit.b) alin.(3) art.264 CP RM), şi trimite-
rea cauzei spre rejudecare din motivul nerezolvării fondului cauzei.
În urma admiterii recursului, s-a constatat că instanţa de fond nu a
examinat sub toate aspectele, complet şi obiectiv circumstanţele
cauzei în ansamblul lor. Astfel, în baza demersului apărătorului,
prin încheierea instanţei, pe marginea dosarului penal a fost numită
o expertiză autotehnică, iar judecarea cauzei a fost suspendată
până la efectuarea expertizei.2
De asemenea, într-un caz din practica judiciară s-a stabilit: din
raportul de expertiză autotehnică rezultă că urmei de frânare de
16,0 metri, lăsate de automobilul condus de Z.I. pe partea carosa-
bilă a drumului, îi corespunde viteza de 61 km/h. Conform datelor
prezentate, acesta dispunea de posibilitatea tehnică de a preîntâm-
pina tamponarea pietonului B.M., folosind frânarea.3
De menţionat că, de cele mai dese ori, chestiunile adresate spre
soluţionare expertizei autotehnice sunt:
– la ce distanţă unul de altul se aflau mijloacele de transport în
momentul intrării unuia din ele în intersecţie şi al apariţiei pericolului

1
Decizia Colegiului penal al Curţii Supreme de Justiţie a Republicii Moldova
nr.1r/e-26/98 din 19.03.1998 // Moldlex
2
Decizia Colegiului penal al Curţii Supreme de Justiţie a Republicii Moldova
nr.1r/a-48/2000 din 18.04.2000 // Moldlex
3
Decizia Colegiului penal lărgit al Curţii Supreme de Justiţie din 08.04.2008.
Dosarul nr.1ra-481/08 // www.csj.md

96
de impact, şi era oare suficientă această distanţă pentru a opri prin
frânare?
– care era viteza de deplasare a mijlocului de transport, dacă
lungimea parcursului de frânare pe asfaltul uscat a constituit ...
metri?
– în care poziţie unul faţă de altul se găseau mijloacele de
transport în momentul impactului?
– de cât timp a avut nevoie pietonul pentru a parcurge cu pas
accelerat distanţa de la trotuar până la locul în care a fost acroşat, şi
a fost oare suficientă această distanţă pentru a opri mijlocul de
transport care se deplasa cu viteza de 40 km/h?
– a avut oare conducătorul mijlocului de transport posibilitatea
tehnică de a evita impactul în cazul unei acţionări prompte a frânei
la apariţia pericolului?1
Important este ca, la formularea acestor întrebări, să se ţină cont
de explicaţia din pct.12 al Hotărârii Plenului nr.20/1999: „Numai
decizia pe marginea chestiunilor speciale ţine de competenţa exper-
tizei. În legătură cu aceasta, fixând expertiza respectivă, instanţa de
judecată nu este în drept să înainteze expertului chestiuni de drept
(vinovăţia sau nevinovăţia conducătorului de transport) care sunt în
exclusivitate de competenţa judecăţii”. În alţi termeni, obiectul de
cercetare al expertizei autotehnice îl pot constitui numai circums-
tanţele vizând acţiunile întreprinse de facto de către conducătorul
mijlocului de transport sau de un alt participant la trafic.
Într-o altă ordine de idei, menţionăm că infracţiunea prevăzută
la art.264 CP RM este o infracţiune materială. După cum am mai
specificat, infracţiunea se consideră consumată din momentul pro-
ducerii uneia din următoarele urmări prejudiciabile:
a) vătămarea medie a integrităţii corporale sau a sănătăţii
(alin.(1) sau (2) art.264 CP RM);

1
В.И. Жулев. Транспортные преступления. Комментарий законодательства.
– Москва: Спарк, 2001, p.96.

97
b) vătămarea gravă a integrităţii corporale sau a sănătăţii ori
decesul persoanei (alin. (3) sau (4) art.264 CP RM);
c) decesul a două sau mai multor persoane (alin.(5) sau (6)
art.264 CP RM).
În funcţie de urmarea prejudiciabilă concretă, se va aplica răs-
punderea în conformitate cu unul din cele şase alineate ale art.264
CP RM. Deci, gradul de gravitate a urmării prejudiciabile se ia în
consideraţie la calificarea faptei. În acelaşi timp, în ipoteza prevă-
zută la alin.(3) sau (4) art.264 CP RM trebuie făcută individualiza-
rea pedepsei, de vreme ce această ipoteză presupune nu o urmare
prejudiciabilă, dar două (având un caracter alternativ): 1) vătămarea
gravă a integrităţii corporale sau a sănătăţii; 2) decesul unei persoane.
Sub aspectul examinat, provoacă rezerve soluţia de calificare
din speţa următoare: Ţ.C. a fost condamnat în baza lit.a) alin.(3)
art.264 CP RM. În fapt, la 20.09.2008, aproximativ la ora 21.00,
Ţ.C. conducea automobilul „VAZ-2105”, în satul Pelinia, raionul
Drochia. Încălcând prevederile alin.(2) pct.45 RCR din 27.07.1999,
a tamponat pietonul G.A. În rezultatul traumelor, aceasta a dece-
dat pe loc.1 În cazul dat a fost reţinută la calificare urmarea prejudi-
ciabilă primară – vătămarea gravă a integrităţii corporale sau a
sănătăţii. Însă, a fost ignorată urmarea prejudiciabilă secundară –
decesul victimei. Deci, pentru asigurarea plenitudinii calificării,
răspunderea trebuia aplicată în baza lit.b) alin.(3) art.264 CP RM.
Nu în baza lit.a) alin.(3) art.264 CP RM. Calificarea conform lit.a)
alin.(3) art.264 CP RM s-ar fi putut face doar dacă s-ar fi dovedit
că, în raport cu decesul victimei, Ţ.C. nu a manifestat vinovăţie.
De asemenea, este relevantă următoarea speţă: G.A. a fost con-
damnat în baza alin.(3) art.264 CP RM. În fapt, la 31.07.2008,
aproximativ la ora 02.00, G.A. conducea automobilul „Ford Mon-
deo”. La kilometrul 9 de pe traseul Duşmani-Balatina, raionul
Glodeni, a ieşit pe contrasens şi l-a tamponat pe pietonul B.E. aflat

1
Decizia Colegiului penal al Curţii Supreme de Justiţie din 25.11.2009. Dosarul
nr.1ra-1118/09 // www.csj.md

98
culcat pe partea carosabilă. În urma tamponării, victima a fost
târâtă de automobil o distanţă de 51,39 m. Drept urmare, victima a
decedat pe loc. Procurorul serviciului reprezentare a învinuirii în
Curtea de Apel Bălţi a declarat apel, invocând că recalificarea
acţiunilor de la alin.(4) art.264 CP RM la alin.(3) art.264 CP RM,
fără a se indica litera concretă din legea penală, a fost ilegală.1
Sprijinim acest punct de vedere. Or, în conformitate cu alin.(1)
art.113 CP RM, se consideră calificare a infracţiunii determinarea
şi constatarea juridică a corespunderii exacte între semnele faptei
prejudiciabile săvârşite şi semnele componenţei infracţiunii prevă-
zute de norma penală. Reiese că determinarea şi constatarea juridică
aproximativă, trunchiată, inexactă a corespunderii între semnele fap-
tei prejudiciabile săvârşite şi semnele componenţei infracţiunii, pre-
văzute de norma penală, este o manifestare de nesocotire a voinţei
legiuitorului.
Dintr-o altă perspectivă urmează să se facă individualizarea
pedepsei în ipoteza prevăzută la alin.(5) sau (6) art.264 CP RM. De
această dată, criteriul de individualizare este numărul de victime
decedate.
Din prevederile pct.5 al Hotărârii Plenului nr.20/1999 rezultă
următoarea concluzie: încălcarea regulilor de securitate a circulaţiei
sau de exploatare a mijloacelor de transport, care a determinat pro-
ducerea urmărilor prejudiciabile prevăzute de câteva alineate ale
art.264 CP RM, dar reprezentând aceeaşi infracţiune, trebuie califi-
cată conform acelui alineat al art.264 CP RM care prevede o
pedeapsă mai aspră. Această regulă derivă din prevederile de la
lit.c) art.117 CP RM, referitoare la calificarea infracţiunilor în cazul
concurenţei dintre două norme speciale, ambele prevăzând
componenţe de infracţiuni cu circumstanţe agravante.
Regulile concursului de infracţiuni se vor aplica pentru faptele
care au determinat producerea mai multor urmări prejudiciabile,

1
Decizia Colegiului penal al Curţii Supreme de Justiţie din 24.11.2009. Dosarul
nr.1ra-932/09 // www.csj.md

99
dacă aceste fapte sunt săvârşite la un timp diferit, iar urmările pre-
judiciabile survenite constituie rezultatul unor încălcări între care
nu există nici o legătură.
În contextul explicaţiei de la pct.5 al Hotărârii Plenului
nr.20/1999, este oportună prezentarea următorului exemplu: G.V. a
fost condamnat conform alin.(4) art.264 CP RM pentru faptul că,
la 6.05.2003, conducând automobilul „Opel Cadet” pe str. Mihai
Viteazul din or.Cahul,, a încălcat regulile de securitate a circulaţiei
şi de exploatare a mijloacelor de transport. La concret, a comis un
accident rutier, în rezultatul căruia lui V.I. i-a fost cauzată o
vătămare medie a integrităţii corporale sau a sănătăţii, iar lui
D.M. i-a fost cauzată o vătămare gravă a integrităţii corporale sau
a sănătăţii.1
Bineînţeles, explicaţia de la pct.5 al Hotărârii Plenului nr.20/1999
nu se referă la cazul în care încălcarea regulilor de securitate a
circulaţiei sau de exploatare a mijloacelor de transport, care a deter-
minat producerea urmărilor prejudiciabile prevăzute de câteva litere
ale aceluiaşi alineat al art.264 CP RM – alineatul (3) – reprezentând
aceeaşi infracţiune. La această ipoteză se referă următoarea speţa:
D.L. a fost condamnat în baza lit.a),b) alin.(3) art.264 CP RM. În
fapt, la 02.04.2009, acesta conducea automobilul „VAZ-21099” pe
str. Calea Bălţului din or. Soroca. În regiunea în care este amplasat
sediul SRL „Munca Invalizilor”, D.L. nu a cedat trecerea a doi
pietoni orbi – D.O. şi D.L. În rezultatul impactului, D.O. a suferit o
vătămare gravă a integrităţii corporale sau a sănătăţii, iar D.L. a
decedat.2
De asemenea, din pct.5 al Hotărârii Plenului nr.20/1999 reiese
că, dacă în rezultatul aceleiaşi fapte se produc câteva urmări preju-
diciabile – dintre care unele sunt prevăzute în art.264 CP RM, iar
altele în art. 242 CC RM – se va aplica răspunderea potrivit art.264
1
Decizia Colegiului penal al Curţii Supreme de Justiţie a Republicii Moldova
nr.1ra-695/2004 din 26.10.2004 // Moldlex
2
Decizia Colegiului penal al Curţii de Apel Bălţi din 20.01.2010. Dosarul nr.1r-
43/10 // http://ca.justice.md

100
CP RM (şi anume: alineatul din acest articol care prevede pedeapsa
mai aspră). În asemenea cazuri, nu se intentează procedura admi-
nistrativă.
Această regulă o poate ilustra următoarea speţă: P.A. a fost
condamnat în conformitate cu alin.(5) art.264 CP RM pentru că, la
22.10.2005, conducând automobilul pe traseul Chişinău-Chetrosu,
a ieşit pe contrasens, astfel încălcând prevederile pct.2 RCR din
27.07.1999. Ca urmare, s-a tamponat de un camion „ZIL”, condus
de P.I. În rezultatul ciocnirii, P.I. a suferit o vătămare uşoară a
integrităţii corporale sau a sănătăţii. G.A. şi P.A., pasageri în auto-
mobilul condus de făptuitor, au suferit vătămări grave ale integri-
tăţii corporale sau a sănătăţii, în urma cărora ambii au decedat.1
Privitor la acelaşi semn al laturii obiective – urmările prejudi-
ciabile – menţionăm că în pct.4 al Hotărârii Plenului nr.20/1999 se
afirmă: „Nu pot fi trase la răspundere penală persoanele care, deşi
au încălcat regulile de circulaţie şi de exploatare a mijloacelor de
transport, dar au pricinuit părţii vătămate leziuni corporale uşoare,
daună materială sau morală. În asemenea caz poate surveni răspunde-
rea administrativă potrivit art.124 din Codul cu privire la contraven-
ţiile administrative (a se citi art.242 din Codul contravenţional – n.a.)”.
În practica judiciară se respectă această recomandare. Astfel,
de exemplu, la 29.09.1998, N.T., conducând automobilul „BMW-
5203”, a încălcat prevederile pct.45 RCR din 27.07.1999. La con-
cret, nu a adaptat viteza mijloacelor de transport în aşa mod încât
să poată opri în faţa oricărui obstacol previzibil. În consecinţă, a
tamponat gardul Spitalului orăşenesc nr.1. N.T. a fost recunoscut
vinovat de comiterea faptei prevăzute la alin.(1) art.124 din Codul
cu privire la contravenţiile administrative.2 Într-un alt caz, P.A. a
fost tras la răspundere conform alin.(2) art.124 din Codul cu pri-
vire la contravenţiile administrative. În fapt, la 16.05.1998, condu-
1
Decizia Colegiului penal al Curţii Supreme de Justiţie a Republicii Moldova
nr.1ra-41/2007 din 16.01.2007 // Moldlex
2
Decizia Colegiului penal al Curţii Supreme de Justiţie a Republicii Moldova
nr.1r/e-206/99 din 12.10.1999 // Moldlex

101
când automobilul „Moskvici-2140”, acesta, virând la stânga, nu a
conectat sistemul de avertizare luminescentă. P.A. nu a verificat că
la depăşire a ieşit automobilul „Opel”, cu care ulterior a intrat în
coliziune şi l-a deteriorat. Prin aceasta, lui F.N., posesorul acestui
automobil, i s-a cauzat un prejudiciu în mărime de 8926 lei.1
Pentru a ilustra explicaţiile din pct.4 şi 5 ale Hotărârii Plenului
nr.20/1999, prezentăm următorul exemplu din practica judiciară:
M.I. a fost pus sub învinuire pentru săvârşirea infracţiunii prevă-
zute la alin.(1) art.264 CP RM. În fapt, la 02.09.2007, aproximativ
la ora 16.45, M.I. se deplasa cu automobilul „Toyota Prado” pe
str. M.Kogălniceanu din mun. Chişinău. Ajungând la intersecţia cu
str. Mihai Eminescu, nu a respectat cerinţele alin.(1) pct.20 al RCR
din 27.07.1999 (care stabilea că semnalul de culoare roşie al sema-
forului interzice trecerea). La concret, apropiindu-se în viteză de
intersecţie, la apariţia semnalului roşu, M.I., fără a se opri, a con-
tinuat deplasarea în intersecţie. Drept urmare, a comis tamponarea
microbuzului „Mercedes 308D”, condus de către V.I., care finaliza
trecerea regulamentară a intersecţiei. În rezultatul accidentului
rutier, ambele mijloace de transport au fost deteriorate. De aseme-
nea, pasagerii din microbuz s-au ales cu diferite leziuni: D.U. şi
N.S. – cu leziuni corporale fără cauzarea prejudiciului sănătăţii;
A.R., L.N., I.P. şi R.A. – cu vătămare uşoară a integrităţii corpo-
rale sau a sănătăţii; D.D. – cu vătămare medie a integrităţii corpo-
rale sau a sănătăţii.2
Menţionăm că în cazul în care încălcarea regulilor de securitate
a circulaţiei sau de exploatare a mijloacelor de transport nu implică
producerea urmărilor prejudiciabile prevăzute la art.264 CP RM, este
aplicabil nu doar art.242 CC RM. În funcţie de tipul regulilor încăl-
cate, mai sunt aplicabile şi alte articole din Codul contravenţional:
– art.228 „Încălcarea regulilor de exploatare a vehiculelor”;
1
Decizia Colegiului penal al Curţii Supreme de Justiţie a Republicii Moldova
nr.1r/e-59/2000 din 13.06.2000 // Moldlex
2
Decizia Colegiului penal lărgit al Curţii Supreme de Justiţie din 25.08.2009.
Dosarul nr.1ra-913/09 // www.csj.md

102
– art.235 „Încălcarea regulilor de folosire a centurii de siguranţă,
a căştii de protecţie şi a regulilor privind convorbirile radiotelefonice”;
– art.236 „Depăşirea vitezei de circulaţie stabilită pe sectorul
respectiv de drum”;
– art.237 „Încălcarea regulilor de traversare a liniei de cale
ferată prin pasajul de nivel”;
– art.238 „Încălcarea regulilor de oprire şi neacordarea de
prioritate pietonilor şi altor participanţi la traficul rutier”;
– art.239 „Nerespectarea regulilor de circulaţie în zonele rezi-
denţiale”;
– art.240 „Nerespectarea indicatoarelor de semnalizare rutieră şi
de acordare a priorităţii de trecere, a altor reguli de circulaţie rutieră”;
– art.241 „Neîndeplinirea indicaţiei legale de oprire a vehicu-
lului şi de acordare vehiculelor a priorităţii de trecere”;
– art.244 „Încălcarea dispoziţiilor din Regulamentul circulaţiei
rutiere, care a generat pericolul unui accident de circulaţie” etc.
Încheind analiza urmărilor prejudiciabile, ca semn al laturii
obiective a infracţiunii prevăzute la art.264 CP RM, menţionăm că
această infracţiune nu este susceptibilă de etape ale activităţii infrac-
ţionale. Întrucât făptuitorul poate să manifeste doar imprudenţă faţă
de urmările prejudiciabile, infracţiunea analizată nu poate avea nici
etapă de pregătire, nici etapă de tentativă.
Într-o altă ordine de idei, referindu-se la încălcarea infracţională a
regulilor de securitate a circulaţiei sau de exploatare a mijloacelor
de transport, L.Dulko şi T.Laşciuk menţionează că se are în vedere
numai o astfel de încălcare care poate antrena producerea unor ur-
mări prejudiciabile.1 Astfel, cei doi autori au circumstanţiat implicit
legătura cauzală – un alt semn obligatoriu al laturii obiective a
infracţiunii prevăzute la art.264 CP RM. Lipsa legăturii cauzale
între fapta prejudiciabilă şi urmările prejudiciabile semnifică lipsa

1
Л.Дулько, Т.Лащук. О практике применения судами законодательства об
ответственности за транспортные преступления (ст.ст.206, 206 2, 2063,
2072, 208 УК) // Судовы весник. – 1999. – №1. – P.33-36.

103
temeiului de aplicare a răspunderii în baza art.264 CP RM. În acest
sens, elocventă este următoarea secvenţă cu caracter de motivare
judiciară: „Referitor la vătămarea medie a integrităţii corporale
sau a sănătăţii, instanţa de apel consideră că nu s-a constatat dacă
vătămarea dată a fost provocată în rezultatul ciocnirii cu automo-
bilul sau în rezultatul lunecării pe carosabil, când S.Gh. a căzut de
pe motocicletă”.1
Aşadar, legătura cauzală trebuie să se stabilească între fapta
prejudiciabilă şi urmările prejudiciabile. În majoritatea cazurilor,
stabilirea legăturii cauzale – în timpul urmăririi penale şi al exami-
nării cauzei în judecată – nu prezintă dificultăţi. Aceasta deoarece
adesea cauza producerii urmărilor prejudiciabile este evidentă. Totuşi,
se atestă şi cazuri când stabilirea legăturii cauzale nu este atât de
facilă. În cele mai frecvente situaţii, aceasta are loc atunci când re-
gulile de securitate a circulaţiei sau de exploatare a mijloacelor de
transport sunt încălcate de către câţiva participanţi la trafic. De
asemenea, aceasta se atestă atunci când în derularea evenimentelor
se implică factori exogeni: faptele victimei; defectele tehnice ascunse;
specificul condiţiilor rutiere; influenţa forţelor naturii etc. În legătură
cu aceasta, consemnăm că în pct.15 al Hotărârii Plenului nr.20/1999
se arată: „În cazurile în care este evidentă influenţa condiţiilor dru-
murilor asupra accidentului rutier, instanţele judecătoreşti urmează
sa verifice aceste condiţii. În legătură cu aceasta, instanţelor jude-
cătoreşti li se recomandă sa cerceteze minuţios circumstanţele acci-
dentului rutier din punctul de vedere al influenţării condiţiilor dru-
murilor asupra acestor accidente, inacţiunilor serviciilor rutiere în
asigurarea securităţii circulaţiei rutiere”.
Aşadar, singurul fapt de încălcare a regulilor de securitate a
circulaţiei sau de exploatare a mijloacelor de transport nu este sufi-
cient. Se poate întâmpla că urmările prevăzute în art.264 CP RM să
fie în legătură cauzală cu faptele altor participanţi la tragic, cu o

1
Decizia Colegiului penal al Curţii Supreme de Justiţie din 05.03.2008. Dosarul
nr.1ra-360/08 // www.csj.md

104
forţă invincibilă a naturii, cu defecţiunile ascunse ale mijlocului de
transport etc. În asemenea cazuri, încălcarea regulilor de securitate
a circulaţiei sau de exploatare a mijloacelor de transport nu poate fi
considerată temei de aplicare a art.264 CP RM.
Totodată, este posibil ca urmările prevăzute în art.264 CP RM
să fie în legătură cauzală cu fapta conducătorului mijlocului de
transport. Iar, în acelaşi timp, fără a fi influenţată semnificativ,
derularea legăturii cauzale poate fi însoţită de prezenţa următorilor
factori: starea drumului, podului, trecerii la nivel cu calea ferată
etc. nu corespunde regulilor, normelor, standardelor din domeniul
construcţiilor; defectele tehnice ascunse ale mijlocului de transport
nu au fost descoperite în timpul testării tehnice etc. În toate aceste
cazuri, astfel de împrejurări pot fi considerate, în acord cu alin.(2)
art.76 CP RM, circumstanţe atenuante.
Au dreptate V.I. Kasîniuk şi Z.G. Karceva când menţionează că
punctul de plecare în stabilirea legăturii cauzale, în cazul unei
infracţiuni rutiere, este izolarea artificială a accidentului rutier de
alte interconexiuni. Acestei operaţii trebuie să-i urmeze defalcarea,
din tabloul accidentului rutier, a încălcării de către persoana care
conduce mijlocul de transport a regulilor de securitate a circulaţiei
sau de exploatare a mijloacelor de transport, precum şi a urmărilor
care au survenit în urma acelui accident. 1
Aceasta înseamnă că examinarea prezenţei sau lipsei legăturii
cauzale trebuie începută cu stabilirea faptului încălcării regulilor
corespunzătoare: în ce se exprimă încălcarea, care prevederi ale Regu-
lamentului circulaţiei rutiere sau ale altor reglementări relevante au
fost încălcate? În acest sens, ne raliem poziţiei lui B.A. Kurinov,
care susţine că dacă fapta persoanei care conducea mijlocul de
transport nu contravine nici unei reguli de securitate a circulaţiei

1
В.И. Касынюк, З.Г. Корчева. Вопросы квалификации транспортных пре-
ступлений. – Киев, 1988, р.21.

105
sau de exploatare a mijloacelor de transport, reiese că nu există nici
legătură cauzală între această faptă şi urmările care s-au produs. 1
În alţi termeni, legătura cauzală trebuie stabilită nu pur şi simplu
cu acţiunea sau inacţiunea persoanei; legătura cauzală trebuie stabi-
lită cu o încălcare a regulilor de securitate a circulaţiei sau de
exploatare a mijloacelor de transport. Dacă conduita persoanei
corespunde acestor reguli, lipseşte legătura cauzală. Chiar dacă
urmările produse sunt foarte grave.
Dacă totuşi s-a stabilit faptul încălcării regulilor de securitate a
circulaţiei sau de exploatare a mijloacelor de transport, urmează o
altă etapă în procesul de stabilire a legăturii cauzale.
La această etapă, întâi de toate trebuie să se ateste că, în timp,
încălcarea regulilor corespunzătoare a precedat producerea urmări-
lor prejudiciabile. Nu a succedat-o. De asemenea, este necesar să se
stabilească că urmările prejudiciabile au survenit anume din cauza
încălcării de către făptuitor a regulilor de securitate a circulaţiei sau
de exploatare a mijloacelor de transport. Dacă urmările prejudicia-
bile specificate în art.264 CP RM s-ar fi produs oricum, indiferent
dacă făptuitorul respecta sau nu regulile corespunzătoare, cauza
unor asemenea urmări trebuie căutată nu în acţiunea (inacţiunea)
făptuitorului, dar în alte circumstanţe. 2 În legătură cu acest aspect,
prezintă interes următorul fragment din opinia separată a judecătoru-
lui, exprimată într-o cauză penală: „…instanţele ierarhic inferioare
au ajuns corect la concluzia… că viteza de deplasare a vehiculului
condus de către M.S. era de 61 km/h, ceea ce este o depăşire a
limitei de viteză. Colegiul penal lărgit al Curţii Supreme de Justiţie
consideră că instanţa de judecată corect a indicat că acuzatorul de
stat nu a invocat o astfel de încălcare. Dar, chiar dacă ar fi indicat,
depăşirea limitei de viteză cu 1 km/h, conform raportului de exper-
tiză, nu poate influenţa asupra calculelor şi nici măcar nu este
sancţionată în mod administrativ. Mai mult ca atât, aceasta nu este
1
Б.А. Куринов. Квалификация транспортных преступлений. – Москва, 1965,
р.96.
2
А.И. Коробеев. Транспортные преступления, p.133.

106
în legătură cauzală cu cauzarea victimei A.N. a vătămării integrită-
ţii corporale sau a sănătăţii (sublinierea ne aparţine – n.a.)”.1
Printre particularităţile legăturii cauzale ce caracterizează infrac-
ţiunea prevăzută la art.264 CP RM se numără şi aceea că în unele
cazuri ea poate avea un caracter complex. Aceasta deosebeşte infrac-
ţiunea dată de alte infracţiuni: omor, viol, sustragere etc. De regulă,
în cazul acestora legătura cauzală este o legătură nemijlocită dintre
fapta prejudiciabilă şi urmările prejudiciabile. Adică, legătură ce
presupune o singură verigă în lanţul dintre două fenomene inter-
condiţionate. În contrast, în cazul infracţiunii prevăzute la art.264
CP RM acţiunea (inacţiunea) făptuitorului poate fi mediată de fap-
tele altor persoane (conducătorul unui alt mijloc de transport, vic-
tima, pietonul, pasagerul etc.), persoane care sunt implicate, într-un
mod sau altul, în accidentul rutier.
În acest registru, prezintă interes următoarea speţă: V.A. şi N.V.
au fost condamnaţi conform alin.(2) art.177 CP RM din 1961,
pentru încălcarea regulilor de securitate a circulaţiei sau de
exploatare a mijloacelor de transport, care a dus la decesul a două
persoane şi la cauzarea vătămării integrităţii corporale sau a
sănătăţii altor 18 persoane. În fapt, N.V. conducea autocamionul
„LAZ-52” utilat pentru transportarea oamenilor, deplasându-se pe
şoseaua Chişinău-Volgograd. În caroseria autocamionului se aflau
22 de elevi. În zona marcată „kilometrul 1502”, în timpul virării la
stânga pe un drum secundar, N.V. nu s-a asigurat de securitatea
manevrei pe care o efectuează. De aceea, nu a cedat calea auto-
mobilului „ZIL-MMZ-45020” condus de către V.A. Acesta efectua
o depăşire încălcând la fel regulile circulaţiei rutiere. În rezultat,
s-a produs ciocnirea celor două mijloace de transport.
Examinând recursul, instanţa superioară a conchis just: răs-
punderea potrivit art.177 CP RM din 1961 (corespunde cu art.264
CP RM) se aplică dacă există legătură cauzală dintre încălcarea

1
Opinia separată a judecătorului Curţii Supreme de Justiţie G.N., din
28.05.2008. Dosarul nr.1ra-412/08 // www.csj.md

107
regulilor de securitate a circulaţiei sau de exploatare a mijloacelor
de transport şi urmările prejudiciabile. Întrucât N.V. nu a săvârşit
nici o încălcare care s-ar găsi în legătură cauzală cu urmările
produse, în fapta lui lipseşte componenţa de infracţiune. S-a consi-
derat că vinovat de producerea urmărilor este numai V.A. 1
În cele ce urmează ne vom referi la un alt aspect al medierii
acţiunii (inacţiunii) făptuitorului de faptele altor persoane.
Astfel, V.B. Malinin afirmă că semnificaţia, pe care o are „vino-
văţia victimei” în contextul stabilirii cauzei accidentului rutier, constă
în aceea că fapta victimei întrerupe dezvoltarea unui lanţ de cauza-
litate şi, astfel, devine punctul iniţial al unui alt lanţ de cauzalitate.
Tocmai acest din urmă lanţ conduce spre vătămarea integrităţii cor-
porale sau a sănătăţii ori spre decesul victimei însăşi. Într-o aseme-
nea ipoteză, cauza unică şi necesară a accidentului rutier este fapta
victimei. Iar aceasta exclude răspunderea conducătorului mijlocului
de transport pentru urmările survenite. 2
Tocmai o asemenea ipoteză este reliefată în următoarea expli-
caţie din practica judiciară: „Cerinţele pct.45 RCR din 27.07.1999
nu presupun în mod exclusiv că pentru orice accident rutier vino-
văţia revine conducătorului auto şi în cazul concret era necesar de
a se ţine cont în primul rând de faptul că acţiunea lui G.V., care a
trecut drumul într-un loc nepermis, a dus la accidentarea sa. Din
declaraţiile lui G.V. şi din materialele cauzei rezultă că acesta a
văzut semaforul la o distanţă de 180-200 de metri, însă nu s-a
apropiat de locul de traversare şi a păşit pe carosabil fără să se
convingă de lipsa mijloacelor de transport (după cum a menţionat
singur, văzând automobilul doar în momentul tamponării). Alege-
rea vitezei de deplasare a automobilului, în afara cerinţelor rela-
tate în pct.45 RCR din 27.07.1999, mai presupune necesitatea
deplasării fără crearea de obstacole pentru alţi participanţi la tra-
1
Постановление Президиума Верховного Суда МССР №4у-185/88 от 29 июня
1988 г. // Moldlex
2
В.Б. Малинин. Причинная связь в уголовном праве. – Санкт-Петербург:
Юридический центр Пресс, 2000, р.285.

108
ficul auto şi în cazul dat n-au fost depăşite limitele. Conducătorul
auto este în drept să se bazeze pe respectarea regulilor şi din
partea pietonilor, nefiind obligat să prevadă încălcarea acestora
din partea altor persoane”.1
Însă, nu trebuie de înţeles că, în toate cazurile, implicarea vic-
timei în accidentul rutier îl absolvă pe conducătorul mijlocului de
transport de răspunderea penală. Este posibil ca urmările prejudi-
ciabile produse să se afle în legătură cauzală atât cu fapta victimei,
cât şi cu fapta conducătorului mijlocului de transport. Anume la
această ipoteză s-a referit A.Boroi: „În situaţiile în care acţiunea
sau inacţiunea devine periculoasă prin contribuţia a două sau mai
multor persoane, toate aceste persoane răspund pentru starea de
pericol creată şi rezultatul produs, iar dacă victima însăşi participă
la starea de pericol (spre exemplu, o persoană traversează strada
fără să se asigure şi prin locuri rezervate circulaţiei vehiculelor,
fiind ucisă de o maşină), caracterul periculos al situaţiei create se
deduce în raport cu toţi cei care au contribuit la producerea lui. Nu
se produce ... o compensare a culpei (sublinierea ne aparţine – n.a.).
Fiecare din persoanele care au avut o contribuţie la rezultat răspund
autonom pentru culpa proprie. Dacă există o culpă a victimei, aceasta,
cel mult, va fi avută în vedere la individualizarea răspunderii penale
şi la stabilirea despăgubirilor legale”. 2
În acest sens, consemnăm că, potrivit lit.g) alin.(1) art.76 CP RM,
la stabilirea pedepsei se consideră circumstanţă atenuantă ilegalita-
tea sau imoralitatea acţiunilor victimei, dacă ele au provocat infrac-
ţiunea. Totuşi, de la această regulă există o excepţie: nu poate fi
atenuată pedeapsa în baza lit.g) alin.(1) art.76 CP RM atunci când
conducătorul mijlocului de transport nu şi-a îndeplinit obligaţiile
ce-i reveneau în acea situaţie concretă faţă de victimă. De exemplu,
conform pct.11 RCR, conducătorul de vehicul, înainte de plecare şi
în timpul deplasării, este obligat să se asigure că pasagerii: au cup-
1
Decizia Colegiului penal al Curţii Supreme de Justiţie a Republicii Moldova
nr.1ra-728/2004 din 13.10.2004 // Moldlex
2
A.Boroi. Infracţiuni contra vieţii. – Bucureşti: ALL Beck, 1999, p.192.

109
lat centurile, dacă autovehiculul este echipat cu acestea (lit.b); poartă
pe cap casca de protecţie prinsă cu cataramă în timpul deplasării pe
motocicletă (ciclomotor) (lit.c) etc. Neexecutarea unor asemenea
obligaţii anulează efectul circumstanţei atenuante corespunzătoare.
Ideile conturate mai sus le regăsim în pct.6 din Hotărârea Ple-
nului nr.20/1999: „Nu poate fi temei pentru eliberarea conducătoru-
lui auto de răspundere penală în cazurile în care în acţiunile lui
există componenţa infracţiunii (sublinierea ne aparţine – n.a.), chiar
şi în cazul în care regulile circulaţiei rutiere şi/sau de exploatare a
mijloacelor de transport au fost încălcate şi de către pătimit (condu-
cător auto, pieton, pasager ori alt participant la trafic). Asemenea
circumstanţe pot fi luate în consideraţie de către instanţa judiciară
doar ca circumstanţe atenuante”.
De explicaţia dată s-a ţinut cont în cazul următor: „În procesul
judecării cauzei atât de către instanţa de fond, cât şi de cea de
apel, s-a stabilit cu certitudine că G.F. a încălcat cerinţele alin.(1)
şi (2) pct.45 al Regulamentului circulaţiei rutiere (se are în vedere
RCR din 27.07.1999 – n.a.), nu a luat în consideraţie factorii care
afectează conducerea mijlocului de transport. Astfel, având în faţă
un obstacol, nu a redus viteza, nici nu a oprit, tamponându-l din
spate pe pietonul V.B., care a decedat pe loc. Colegiul penal al
Curţii Supreme de Justiţie menţionează că, în această privinţă, nu
contează vinovăţia pietonului, dat fiind că nu poate fi temei pentru
liberarea conducătorului auto de răspundere penală încălcarea de
către victimă a regulilor circulaţiei rutiere sau de exploatare a
mijloacelor de transport. O asemenea circumstanţă poate fi luată
în consideraţie de către instanţa judiciară doar ca circumstanţă
atenuantă. Instanţele de judecată au ţinut cont de această explicaţie
judiciară, iar Curtea de Apel Chişinău a considerat ca circumstanţă
excepţională faptul încălcării regulilor de circulaţie şi de către pie-
ton, fapt care a determinat stabilirea unei pedepse cu aplicarea
art.79 CP RM”.1
1
Decizia Colegiului penal al Curţii Supreme de Justiţie din 23.04.2008. Dosarul
nr.1ra-633/08 // www.csj.md

110
În concluzie la cele menţionate despre legătura cauzală în cazul
infracţiunii prevăzute la art.264 CP RM, menţionăm că această
legătură este prezentă dacă:
1) încălcarea regulilor de securitate a circulaţiei sau de
exploatare a mijloacelor de transport a precedat producerea
urmărilor prejudiciabile;
2) încălcarea respectivă a fost cauza producerii urmărilor pre-
judiciabile;
3) încălcarea regulilor de securitate a circulaţiei sau de
exploatare a mijloacelor de transport a creat un pericol real de
producere a urmărilor prejudiciabile;
4) încălcarea respectivă a transformat posibilitatea producerii
urmărilor prejudiciabile în realitate.
Un alt semn al laturii obiective a infracţiunii analizate este
mijlocul de săvârşire a infracţiunii. După cum am menţionat supra,
acesta îl reprezintă mijlocul de transport.
Conform art.132 CP RM, prin „mijloace de transport” se în-
ţelege toate tipurile de automobile, tractoare şi alte tipuri de maşini
autopropulsate, tramvaiele şi troleibuzele, precum şi motocicletele
şi alte mijloace de transport mecanice.
Există o interpretare judiciară a noţiunilor „alte tipuri de maşini
autopropulsate” şi „alte mijloace de transport mecanice”. Astfel,
conform pct.2 al Hotărârii Plenului nr.20/1999, prin „alte tipuri de
maşini autopropulsate” se înţelege mijloacele de transport care cir-
culă în mod ocazional pe drumurile publice, fiind destinate execu-
tării unor lucrări de construcţie, agricole, silvice sau altor activităţi
(macarale, excavatoare, combine de recoltare etc.). Prin „alte mij-
loace de transport mecanice” se înţelege orice mecanisme puse în
mişcare cu ajutorul unui motor cu volumul de lucru nu mai mic de
50 cm3, care sunt subiecte ale regulilor de securitate a circulaţiei
sau de exploatare a mijloacelor de transport.
Se consideră mijloc de transport, inclusiv, motocicleta. Con-
form pct.7 RCR, motocicleta este autovehiculul cu două roţi, cu

111
sau fără ataş, având capacitatea cilindrică a motorului mai mare de
50 cm3; autovehiculul cu trei roţi (triciclu) sau cu patru roţi sime-
trice faţă de axa sa longitudinală (cvadriciclu), având capacitatea
cilindrică a motorului mai mare de 50 cm3 şi masa echipată mai mică
de 400 kg, este considerat motocicletă. Motocicleta a îndeplinit rolul
de mijloc de săvârşire a infracţiunii în cazul următor: C.O. a fost
condamnat în baza lit.b) alin.(3) art.264 CP RM. În fapt, la
10.05.2007, aproximativ la ora 22.00, C.O. conducea motocicleta
„K-700”, fără a dispune de permis de conducere şi fără numere de
înmatriculare, cu dispozitiv de iluminare nefuncţional. În timpul
deplasării pe drumul public din apropierea satului Crasnoarmeis -
coie, raionul Hânceşti, nu s-a isprăvit cu conducerea şi, din
neatenţie, l-a tamponat pe A.B., care se deplasa regulamentar cu
bicicleta. Victimei i s-a cauzat vătămare gravă a integrităţii
corporale sau a sănătăţii, care a dus la decesul acesteia.1
În contrast, mopedul, motoreta, scuterul, bicicleta cu motor şi
alte asemenea vehicule nu intră sub incidenţa noţiunii „mijloc de
transport”, deci nu pot constitui mijlocul de săvârşire a infracţiunii
prevăzute la art.264 CP RM. Astfel, de exemplu, potrivit definiţiei
de la art.2 al Legii privind siguranţa traficului rutier, mopedul
reprezintă un autovehicul cu două sau trei roţi, dotat cu motor
având capacitate cilindrică de cel mult 50 cm3, şi cu viteză maximă,
prin construcţie, de până la 50 km/h. De asemenea, conform pct.7
RCR, ciclomotor este vehiculul cu două sau trei roţi, dotat cu mo-
tor cu ardere internă sau electric; capacitatea cilindrică a motorului
cu ardere internă nu depăşeşte 50 cm³, puterea motorului, atât a
celui cu ardere internă, cât şi a motorului electric, nu depăşeşte
4kW, iar viteza constructivă a acestuia nu depăşeşte 45 km/h.
Dacă urmările indicate în art.264 CP RM sunt provocate de
către conducătorii de moped, motoretă, scuter, bicicletă cu motor
sau alte asemenea vehicule, ca urmare a încălcării de către aceştia a

1
Decizia Colegiului penal lărgit al Curţii Supreme de Justiţie din 03.03.2009.
Dosarul nr.1ra-54/09 // www.csj.md

112
regulilor privind menţinerea ordinii şi securităţii circulaţiei, se va
aplica nu art.264 CP RM, dar art.269 CP RM.
Poate oare locul de săvârşire a infracţiunii să fie considerat
semn obligatoriu al laturii obiective a infracţiunii prevăzute la
art.264 CP RM? Reieşind din prevederile pct.6 din Hotărârea Ple-
nului nr.20/1999 – nu poate. Potrivit acestei prevederi, pentru apli-
carea răspunderii penale în baza art.264 CP RM nu importă locul
unde a fost săvârşită infracţiunea; acesta poate fi automagistrala,
strada, curtea, teritoriul unei întreprinderi, câmpul sau alte locuri
unde este posibilă circulaţia mijloacelor de transport.
În acelaşi sens, A.I. Korobeev include în lista locurilor de
săvârşire a infracţiunii examinate: drumurile desfundate; pădurea;
podul de gheaţă de pe un râu sau lac etc. 1
Considerăm unilaterală o asemenea poziţie: în pct.1 RCR se
menţionează că Regulamentul circulaţiei rutiere cuprinde normele
ce determină circulaţia vehiculelor şi pietonilor pe drumurile publice
ale Republicii Moldova, precum şi pe teritoriile adiacente acestora
(deci, nu mai este de actualitate prevederea de la pct.1 RCR din
27.07.1999, conform căreia Regulamentul cuprinde normele ce de-
termină circulaţia vehiculelor şi pietonilor pe întreg teritoriul ţării).
Totodată, conform pct.7 RCR, drum public este orice cale de comu-
nicaţie terestră, inclusiv construcţiile artificiale şi drumurile rudi-
mentare, deschisă pentru circulaţia vehiculelor şi a pietonilor, admi-
nistrată de un organ abilitat; pe lângă carosabile, elemente ale dru-
mului se consideră benzile de separare, trotuarele, acostamentele,
şanţurile şi decorurile. Este esenţială condiţia deschiderii căii de
comunicaţie terestră pentru circulaţia vehiculelor şi a pietonilor,
precum şi a administrării acestei căi de un organ abilitat. Astfel, de
exemplu, potrivit art.5 din Legea drumurilor a Republicii Moldova,
adoptate de Parlamentul Republicii Moldova la 22.06.1995 2, admi-
nistrarea drumurilor se efectuează fie de către organele de stat, abi-

1
А.И. Коробеев. Транспортные преступления, p.126.
2
Monitorul Oficial al Republicii Moldova. – 1995. – Nr.62-63.

113
litate de Guvern, fie de către autorităţile administraţiei publice lo-
cale, fie de către persoanele fizice sau juridice care le au în prop rie-
tate.
În cazul în care condiţia analizată nu e îndeplinită (adică, locul
săvârşirii faptei nu este deschis pentru circulaţia vehiculelor şi a
pietonilor, nici nu este administrat de un organ abilitat în calitate de
drum public sau de teritoriu adiacent acestuia), nu vom putea vorbi
despre o încălcare a regulilor de securitate a circulaţiei sau de
exploatare a mijloacelor de transport, reguli fixate în Regulamentul
circulaţiei rutiere. Deci, va fi aplicabil nu art.264 CP RM. Se va
aplica, după caz, art.149 sau art.157 CP RM.

§ 3. Latura subiectivă a infracţiunii prevăzute


la art.264 CP RM
Următorul element constitutiv al infracţiunii prevăzute la art.264
CP RM este latura subiectivă. Aceasta se caracterizează prin vino-
văţie exprimată în intenţie sau imprudenţă faţă de fapta prejudicia-
bilă, şi numai prin imprudenţă faţă de urmările prejudiciabile.
În legătură cu aceasta, nu putem să nu reproducem opinia lui
A.I. Korobeev: „Analiza practicii judiciare arată că regulile de secu-
ritate a circulaţiei rutiere sau de exploatare a mijloacelor de transport
sunt încălcate mai cu seamă intenţionat (sublinierea ne aparţine –
n.a.), iar faţă de urmările acestor încălcări făptuitorul manifestă
imprudenţă (încredere exagerată sau neglijenţă). 1 Aşadar, nu poate
fi exclusă cu totul posibilitatea manifestării imprudenţei faţă de
fapta prejudiciabilă, în contextul infracţiunii prevăzute la art.264
CP RM. Aceasta deoarece legiuitorul nu specifică în acest articol
care formă a vinovăţiei trebuie să manifeste făptuitorul în raport cu
fapta prejudiciabilă. Spre deosebire, de exemplu, de art.213 CP RM,
în care este specificat că regulile sau metodele de acordare a asis-
tenţei medicale se încalcă din neglijenţă.
1
А.И. Коробеев. Транспортные преступления, p.135.

114
Din acest unghi, pare a fi prea categorică remarca dintr-un caz
din practica judiciară: „Pentru a emite o sentinţă de condamnare,
instanţele trebuiau să obţină probe incontestabile despre aceea că
inculpatul a procedat în pofida Regulamentului circulaţiei rutiere,
încălcând intenţionat (sublinierea ne aparţine – n.a.) prevederile
alin.(1) pct.11 RCR din 27.07.1999”.1
Aşa cum s-a afirmat anterior, faţă de urmările prejudiciabile
făptuitorul manifestă imprudenţă, concretizată în încredere exagerată
sau în neglijenţă. Pentru a ilustra cât de dificil este de a stabili
uneori în practica judiciară dacă a manifestat sau nu făptuitorul im-
prudenţă faţă de urmările prejudiciabile, vom reproduce următoarea
secvenţă cu conotaţii de motivare dintr-o Decizie a Colegiului penal
lărgit al Curţii Supreme de Justiţie: „După cum rezultă din partea
descriptivă a sentinţei, instanţa de fond a conchis că inculpatul nu
putea şi nici nu trebuia să prevadă urmările prejudiciabile ale acţiu-
nilor sale. Colegiul conchide că, la acest capitol, opinia instanţei
de fond referitor la faptul că inculpatul nu trebuia să prevadă
urmările prejudiciabile ale acţiunilor sale este o eroare de drept,
ce ţine de interpretarea legii penale. Anume că prevederile pct.45
şi ale pct.46 din Regulamentul circulaţiei rutiere (se are în vedere
RCR din 27.07.1999 – n.a.) obligă conducătorul vehiculului, aflat
în deplasare, să manifeste prudenţă, să conducă cu o viteză care
să-i permită, după caz, să micşoreze viteza sau chiar şi să oprească.
Opinia instanţei de fond contravine prevederilor art.18 CP RM,
normă care stabileşte criteriile infracţiunii săvârşite din impru-
denţă şi prevede că persoana, care în acţiunile sale nu a prevăzut
posibilitatea survenirii urmărilor, trebuia totuşi să le prevadă”.2
Astfel, privitor la încrederea exagerată, de exemplu – atunci
când se depăşeşte viteza de deplasare maximal admisibilă, când se
intră în intersecţie la semnalul roşu al semaforului, când se anga-
1
Decizia Colegiului penal al Curţii Supreme de Justiţie a Republicii Moldova
nr.4-1r/a-9/99 din 11.10.1999 // Moldlex
2
Decizia Colegiului penal lărgit al Curţii Supreme de Justiţie din 28.05.2008.
Dosarul nr.1ra-412/08 // www.csj.md

115
jează intrarea pe trecerea la nivel cu calea ferată, deşi semnalele
luminoase şi semnalul sonor o interzic etc. – făptuitorul, dându-şi
seama că încalcă regulile corespunzătoare, contează pe abilităţile
sale sau pe finalul pozitiv pe care l-au avut asemenea manevre în
trecut, sau pe funcţionarea impecabilă a sistemului de frânare a mij-
locului de transport pe care îl conduce, fie chiar pe rezonabilitatea
şi atenţia altor participanţi la trafic.
Mai dificil este de a stabili că făptuitorul a manifestat neglijenţă
faţă de urmările prejudiciabile. Mai ales, dacă accidentul rutier se
produce într-un asemenea loc şi în asemenea condiţii când făptui-
torul nu se putea aştepta la apariţia vreunui pericol.
După cum am menţionat deja, în unele cazuri nu un singur
conducător al mijlocului de transport, dar doi sau mai mulţi încalcă
regulile de securitate a circulaţiei sau de exploatare a mijloacelor
de transport. Nu sunt rare nici cazurile când, de rând cu vinovăţia
făptuitorului, se atestă şi vina victimei. Pietonii, bicicliştii şi alţi
participanţi la trafic devin victime ale accidentelor rutiere, inclusiv,
din cauza propriei imprudenţe. În alte cazuri, vinovaţi sunt exclusiv
conducătorii mijloacelor de transport, iar alţi participanţi la trafic
nu poartă nici o vină.
În acele situaţii, când vinovăţia conducătorului mijlocului de
transport lipseşte, răspunderea pentru producerea accidentului rutier
trebuie s-o poarte acei participanţi la trafic care se fac vinovaţi de
producerea acestuia. Are dreptate A.I. Korobeev când afirmă:
„Conducătorului mijlocului de transport, care nu a încălcat nici o
regulă de securitate a circulaţiei sau de exploatare a mijloacelor de
transport, nu i se poate imputa nepreîntâmpinarea consecinţelor
situaţiei de accident, care a fost provocat de fapta victimei sau a
altor participanţi la trafic. Dacă calculul persoanei este întemeiat,
însă circumstanţe neprevăzute sau neexecutarea obligaţiilor de
către alte persoane au condiţionat aceste consecinţe, atunci nici ele,
nici faptele care le-au provocat, nu-i pot fi imputate”. 1
1
А.И. Коробеев. Транспортные преступления, p.137.

116
În context, este ilustrativă următoarea speţă: M.V. a fost achitat
de săvârşirea infracţiunii prevăzute la lit.b) alin.(3) art.264 CP RM,
pe motiv că fapta lui nu întruneşte elementele constitutive ale in-
fracţiunii. Instanţa de fond şi-a motivat soluţia prin faptul că M.V.
circula cu o viteză regulamentară, dar nu a avut posibilitatea teh-
nică de a evita impactul. Aceasta deoarece pietonul a apărut brusc
şi la o distanţă critică în faţa automobilului condus de M.V.
Împotriva sentinţei de achitare a declarat apel procurorul, care a
solicitat casarea acesteia, cu pronunţarea unei noi hotărâri, de
condamnare, conform învinuirii formulate. Prin decizia Colegiului
penal al Curţii de Apel Bălţi, apelul a fost admis, cu casarea sen-
tinţei, rejudecarea cauzei şi pronunţarea unei noi hotărâri, potrivit
modului stabilit pentru prima instanţă, conform căreia M.V. a fost
condamnat în baza lit.b) alin.(3) art.264 CP RM. În fapt, instanţa
de apel a constatat că, la 30.06.2006, aproximativ la ora 17.30, M.V.
se afla la volanul automobilului său. Intrând în zona rezidenţială
din apropierea casei nr.14 de pe str. Ştefan cel Mare din or. Făleşti,
a încălcat prevederile lit.a) pct.46 şi ale alin.(2) pct.94 RCR din
27.07.1999. Manifestând neatenţie în acea situaţie rutieră concretă,
având posibilitatea tehnică de a evita impactul cu pietonul minor
G.V., care în acel moment a ieşit în stradă, l-a lovit. În rezultat,
victima a decedat pe loc. Instanţa de apel a conchis că probele ad-
ministrate confirmă vinovăţia lui M.V. de încălcarea prevederilor
lit.a) pct.46 şi ale alin.(2) pct.94 RCR din 27.07.1999. Aceasta
întrucât M.V. este locuitor al or. Făleşti, cunoştea situaţia rutieră
pe stradela unde s-a produs accidentul rutier, care este un drum de
acces atât pentru pietoni, cât şi pentru mijloacele de transport.
Astfel, era obligat să manifeste o atenţie sporită la drum, fapt
neglijat de conducătorul mijlocului de transport. 1
În legătură cu cele consemnate mai sus, considerăm că, la solu-
ţionarea, în contextul calificării faptei, a problemei privind posibili-

1
Decizia Colegiului penal al Curţii Supreme de Justiţie din 19.03.2008. Dosarul
nr.1ra-466/08 // www.csj.md

117
tatea tehnică de evitare a accidentului rutier, trebuie să se ţină cont
de faptul că, în fiecare caz concret, momentul de apariţie a perico-
lului pentru siguranţa traficului se stabileşte cu luarea în considera-
ţie a situaţiei rutiere care a precedat accidentul rutier. Apariţia peri-
colului pentru siguranţa traficului se poate atesta doar din momen-
tul în care apare posibilitatea obiectivă ca conducătorul mijlocului
de transport să descopere pericolul.
La examinarea probelor privind prezenţa sau absenţa posibili-
tăţii tehnice a conducătorului mijlocului de transport să evite pro-
ducerea accidentului rutier pe timp de noapte, pe sectoarele de drum
neiluminate sau în condiţii de vizibilitate redusă, trebuie de reieşit
din următoarele: în conformitate cu lit.a) alin.(1) pct.45 RCR, con-
ducătorul mijlocului de transport trebuie să-l conducă în conformi-
tate cu limita de viteză stabilită, ţinând permanent seama de dexteri-
tatea în conducere care i-ar permite să prevadă situaţiile periculoase.
În context, este relevantă examinarea problemei privind opor-
tunitatea invocării stării de extremă necesitate în calitate de cauză
care înlătură caracterul penal al faptei de încălcare a regulilor de
securitate a circulaţiei sau de exploatare a mijloacelor de transport
de către persoana care conduce mijlocul de transport.
Aducem în atenţie următoarea speţă: B.V a fost condamnat în
baza lit.a),b) alin.(3) art.264 CP RM. În fapt, la 22.02.2006, în
intervalul de timp cuprins între orele 13.00 şi 14.00, B.V. conducea
microbuzul „DAF-400” dinspre Rezina spre Chişinău. În timpul
deplasării, a observat un automobil „GAZ-24”, condus de către
V.I., în care în calitate de pasager se afla D.V. Automobilul se
deplasa regulamentar din sens opus. Încălcând cerinţele alin.(2)
pct.42 şi ale alin.(2) pct.45 RCR din 27.07.1999 (care stabilesc că,
în afara localităţilor, conducătorii trebuie să conducă vehiculele
cât mai aproape de marginea dreaptă a carosabilului, şi, respectiv,
că, în cazul în care în limita vizibilităţii apar obstacole care pot fi
observate de conducător, el trebuie să reducă viteza sau chiar să
oprească, pentru a nu pune în pericol siguranţa traficului), B.V. a
virat brusc spre stânga, ieşind pe contrasens. În rezultat, s-a ciocnit

118
frontal-dreapta cu automobilul „GAZ-24”. Drept consecinţă, rico-
şând, automobilul dat s-a ciocnit cu automobilul „VAZ-2101”, care
se deplasa în întâmpinare, condus de către O.F., în care se afla ca
pasager R.A. În rezultatul accidentului rutier produs, conducătorul
automobilului „GAZ-24” V.I. a suferit vătămare gravă a integri-
tăţii corporale sau a sănătăţii, iar pasagerul D.V. a decedat pe loc.
Sentinţa de condamnare a fost atacată cu apel de către B.V.,
apărătorul inculpatului, care a solicitat tragerea la răspundere
penală a lui V.I., conducătorul automobilului „GAZ-24”, motivând
că anume acesta este vinovat de producerea accidentului. Astfel,
apărătorul a solicitat achitarea inculpatului, motivând că acesta a
acţionat în condiţii de extremă necesitate. Prin decizia Colegiului
penal al Curţii de Apel Chişinău, acest apel a fost respins ca nefon-
dat, sentinţa atacată fiind menţinută integral. Ulterior, hotărârile
judecătoreşti au fost atacate cu recurs ordinar de către apărător,
prezentându-se aceleaşi motive. Verificând argumentele invocate,
Colegiul penal al Curţii Supreme de Justiţie a considerat că recur-
sul ordinar urmează să fie respins ca inadmisibil, fiind vădit neîn-
temeiat, din următoarele motive: concluziile instanţelor de fond şi
de apel referitor la faptul că B.V. a încălcat cerinţele RCR din
27.07.1999 şi, ca rezultat, a săvârşit accident rutier, în urma căruia
o persoană a decedat, iar alta a suferit vătămare gravă a integrităţii
corporale sau a sănătăţii, sunt juste şi întemeiate. Circumstanţele
celor săvârşite se confirmă prin depoziţiile părţii vătămate V.I.,
care a declarat că, la 22.02.2006, conducea automobilul său
„GAZ-24”, avându-l ca pasager pe D.V., care se afla pe bancheta
din faţă. Se deplasa spre or. Rezina pe partea dreaptă a carosa-
bilului, cu viteza de până la 60 km/h. În faţă a văzut un automobil
„VAZ-2101”, care se deplasa în aceeaşi direcţie pe partea dreaptă
a carosabilului, dar cu o viteză mai mică, pe care a început să-l
depăşească. În momentul în care termina depăşirea, microbuzul
„DAF-400”, care se deplasa pe partea dreaptă a carosabilului din
sens opus, a virat brusc spre stânga, adică spre dânsul. Atunci,
pentru a evita ciocnirea, el a virat spre dreapta, însă totuşi ciocni-

119
rea s-a produs, iar el şi-a pierdut cunoştinţa. La rândul său, partea
civilă, O.F., a declarat: la 22.02.2006 conducea automobilul său
„VAZ-2101” pe partea dreaptă a carosabilului, având viteza de
40-45 km/h. A observat că din sens opus venea un microbuz „DAF-
400”, care, atunci când s-a apropiat la distanţa de 2-3 m, şi-a
schimbat brusc direcţia, virând spre dânsul. În acel moment a
simţit o lovitură puternică. De asemenea, prin procesul-verbal de
cercetare la faţa locului şi schiţele accidentului rutier, prin procesul-
verbal de examinare a stării tehnice a celor trei unităţi de trans-
port, prin rapoartele de expertiză medico-legală a lui V.I. şi D.V.,
prin declaraţiile martorului R.A. (care a depus mărturii similare
celor depuse de O.F.), prin rapoartele de expertiză autotehnică, se
confirmă că fapta lui B.V a fost calificată corect în baza lit.a), b)
alin.(3) art.264 CP RM. Prin urmare, argumentele apărătorului,
precum că B.V. a acţionat în condiţii de extremă necesitate, nu au
nici un suport juridic.1
De fapt, nici nu este clar ce argumente a adus apărătorul. Con-
cluzia instanţei supreme nu se bazează pe combaterea concretă a
acestora, dar pe descrierea probelor care stau la baza sentinţei de
condamnare. În mod firesc, apărătorul, dacă a invocat prezenţa stării
de extremă necesitate, trebuia să argumenteze că B.V. a săvârşit
încălcarea regulilor de securitate a circulaţiei sau de exploatare a
mijloacelor de transport, pentru a salva viaţa, integritatea corporală
sau sănătatea sa, a altei persoane ori un interes public de la un peri-
col iminent care nu putea fi înlăturat altfel. Că, la momentul săvâr-
şirii faptei, nu-şi putea da seama că provoacă urmări vădit mai
grave decât cele care s-ar fi putut produce dacă pericolul nu era
înlăturat. În fapt, urmările produse se exprimă în decesul unei per-
soane şi în vătămarea gravă a integrităţii corporale sau a sănătăţii.
În ipoteza dată, în ce ar fi trebuit să se exprime atunci urmările
vădit mai grave? De asemenea se impune şi întrebarea: de unde
rezultă că, în situaţia respectivă, B.V. nu şi-a putut da seama că va
1
Decizia Colegiului penal al Curţii Supreme de Justiţie din 06.02.2008. Dosarul
nr.1ra-248/08 // www.csj.md

120
provoca urmări vădit mai grave decât cele care s-ar fi putut produce
dacă pericolul nu era înlăturat?
Totuşi, ceea ce provoacă rezerve este că nu B.V., dar V.I. s-a
angajat în depăşire. Cunoaştem că, în conformitate cu lit.c) pct.51
RCR, înaintea depăşirii, conducătorul vehiculului trebuie să se
asigure că poate efectua depăşirea fără a pune în pericol sau a
stânjeni circulaţia din sens opus, adică că banda pe care urmează să
se angajeze are un spaţiu suficient şi că viteza vehiculului ce urmează
a fi depăşit permite executarea acestei manevre. Atunci, de ce, în
procesul de calificare a faptei, nu s-a examinat dacă, înaintea depă-
şirii, V.I. s-a asigurat sau nu că poate efectua depăşirea fără a pune
în pericol sau a stânjeni circulaţia din sens opus? Pentru că, dacă
banda pe care urma să se angajeze nu avea un spaţiu suficient şi
viteza vehiculului ce urma a fi depăşit nu a permis executarea
acestei manevre, este foarte posibil că, în împrejurările respective,
B.V. nu şi-a putut da seama că va provoca urmări vădit mai grave
decât cele care s-ar fi putut produce dacă pericolul nu era înlăturat.
Dacă banda, pe care urma să se angajeze V.I., nu avea un spaţiu
suficient, nu poate fi exclus că B.V. nu a avut timp să reducă viteza
sau chiar să oprească automobilul pe cate îl conducea. Deci, există
totuşi posibilitatea ca încălcarea regulilor de securitate a circulaţiei
sau de exploatare a mijloacelor de transport să fi fost săvârşită atât
de către B.V., cât şi de către V.I. Iar dacă B.V. ar fi beneficiat de
atestarea stării de extremă necesitate, ar fi reieşit că urmările preju-
diciabile provocate se află în legătură cauzală cu încălcarea cu
vinovăţie de către V.I. a regulilor de securitate a circulaţiei sau de
exploatare a mijloacelor de transport. În mod regretabil, aceste
ipoteze nu au fost verificate suficient în procesul de calificare a
celor săvârşite. De aceea, planează îndoieli vizavi de stabilirea cu
exactitate a vinovăţiei persoanelor implicate în accidentul rutier
respectiv.
În legătură cu un alt aspect ce caracterizează latura subiectivă a
infracţiunii prevăzute la art.264 CP RM, menţionăm că, în acord cu
pct.9 al Hotărârii Plenului nr.20/1999, dacă vătămarea integrităţii

121
corporale sau a sănătăţii ori decesul victimei au fost provocate in-
tenţionat, atunci se va aplica nu art.264 CP RM, dar normele cores-
punzătoare ce incriminează faptele contra vieţii sau sănătăţii per-
soanei.
Sub acest aspect, este relevant următorul exemplu: prin sen-
tinţa Colegiului penal al Tribunalului mun. Chişinău, M.E., fiind
învinuit în baza pct.6 art.88 CP RM din 1961 (adică, pentru omor
săvârşit prin mijloace periculoase pentru viaţa mai multor persoane),
a fost condamnat în baza alin.(3) art.177 CP RM din 1961 (cores-
punde cu lit.b) alin.(3) art.264 CP RM). Sentinţa menţionată a fost
atacată cu apel de către procuror şi reprezentantul legitim al părţii
vătămate din motivul încadrării juridice greşite a infracţiunii. În
rezultat, Colegiul penal al Curţii de Apel a admis apelul, a casat
sentinţa primei instanţe, iar M.E. a fost condamnat conform pct.6
art.88 CP RM din 1961. Ultima decizie a fost menţinută de instanţele
superioare: Colegiul penal al Curţii Supreme de Justiţie şi Plenul
Curţii Supreme de Justiţie. În fapt, M.E., fiind în relaţii ostile cu
M.G., se afla în noaptea de 10.08.1997, în stare de ebrietate, în
satul Truşeni. Urmărind scopul de a-l omorî pe M.G., a ieşit din
barul „Corona”, situat în acest sat, şi s-a urcat în automobilul
„Moskvici-412”. Conducându-l cu viteză sporită, la o distanţă de
aproximativ 200 m de la barul „Corona”, l-a tamponat intenţionat
pe M.G. Acesta se deplasa pe jos în nemijlocita apropiere de
trotuar, pe partea carosabilă. În urma vătămării cauzate, la
18.08.1997 M.G. a decedat.1
În orice caz, pentru a se stabili cu exactitate forma şi tipul
vinovăţiei manifestate în raport cu urmările prejudiciabile, trebuie
luate în consideraţie toate circumstanţele relevante ale celor săvâr-
şite. În această privinţă, ca model poate fi prezentată următoarea
motivare dintr-o hotărâre judiciară: afirmaţiile inculpatului, precum
că vremea era ploioasă şi era întuneric, au fost combătute pe

1 33
Hotărârea Plenului Curţii Supreme de Justiţie a Republicii Moldova nr.4-1r/a-
9/99 din 11.10.1999 // Moldlex

122
deplin prin răspunsul Serviciului Hidrometeorologic de Stat din
data de 02.08.2007, nr.08/677, prin care se confirmă faptul că la
11.05.06, la ora 22.40, s-au înregistrat averse de ploaie cu o canti-
tate a precipitaţiilor de 0,1 mm/m2, ceea ce este nesemnificativ; iar
distanţa vizibilităţii era de 10 km. În astfel de circumstanţe, incul-
patul avea toată posibilitatea, şi era obligat, conform cerinţelor
alin.(1) şi (2) pct.45 RCR din 27.07.1999, să reducă viteza până la
minimum, ori chiar să oprească, pentru a nu pune în pericol sigu-
ranţa la trafic. Mai mult ca atât, afirmaţiile inculpatului, precum
că victima M.V. se face vinovată de comiterea accidentului rutier,
prin faptul că a traversat strada încălcând regulile circulaţiei
rutiere, se combat prin declaraţiile victimei. Aceasta susţine că s-a
antrenat în traversarea străzii numai după ce s-a asigurat că în
apropiere nu sunt unităţi de transport în mişcare (respectând astfel
prevederile alin.(2) pct.114 RCR din 27.07.1999, conform cărora
în cazul în care în limitele vizibilităţii (100-150 m) nu sunt treceri
de pietoni ori intersecţii, pietonii se pot angaja în traversarea caro-
sabilului numai asigurându-se că în apropiere nu sunt unităţi de
transport). De asemenea, victima M.V. a traversat carosabilul într-un
loc care, în acord cu Regulamentul circulaţiei rutiere, este unul
dintre cele mai sigure locuri de traversare a carosabilului în cazul
când nu sunt treceri de pietoni (loc situat la intersecţia dintre str.
Renaşterii şi str. Tudor Vladimirescu, mun. Chişinău). Apropiindu-se
de acest loc, inculpatul era obligat să reducă la minimum viteza
sau chiar să oprească transportul. Totuşi, a continuat deplasarea
având o viteză de aproximativ 60 km/h. Conform raportului de
expertiză autotehnică, inculpatul dispunea de posibilitatea tehnică
de a preîntâmpina tamponarea pietonului M.V., folosind sistemul
de frânare; nu au fost depistate deficienţe tehnice care nu i-ar fi
permis evitarea tamponării victimei, folosind frânarea.1

1
Decizia Colegiului penal lărgit al Curţii Supreme de Justiţie din 27.10.2009.
Dosarul nr.1ra-770/09 // www.csj.md

123
§ 4. Subiectul infracţiunii prevăzute la art.264 CP RM
Ultimul element constitutiv al infracţiunii prevăzute la art.264
CP RM este subiectul infracţiunii.
Acesta este persoana fizică responsabilă care, la momentul să-
vârşirii faptei, a atins vârsta de 16 ani. În afară de aceasta, subiectul
trebuie să aibă calitatea specială de persoană care conduce mijlo-
cul de transport.
Conducerea mijlocului de transport este acea operaţie tehnică
prin care o persoană pune în mişcare mijlocul de transport şi îl
dirijează potrivit cu scopurile urmărite de ea. Este deplasarea mij-
locului de transport, deci aflarea acestuia în mişcare. Cât timp mij-
locul de transport nu a pornit, nu poate fi vorba despre o conducere
a acestuia. În context, G.Marcov susţine cu drept cuvânt: „Nu sunt
suficiente decuplarea frânei de mână, introducerea cheii în contact
sau aşezarea pe scaunul şoferului într-un autovehicul pregătit de
plecare”.1
Trebuie însă să se reţină existenţa unei activităţi de conducere,
în condiţii ilegale, atunci când conducătorul a fost găsit în timp ce
staţiona cu mijlocul de transport, însă din probele administrate
rezultă neîndoielnic că, înainte de a se fi oprit, el a condus mijlocul
de transport în acele condiţii. De asemenea, dirijarea şi manevrarea
unui mijloc de transport împins cu mâna, în scopul de a fi pornit
motorul, constituie o activitate de conducere. La fel, în situaţia trac-
tării, în scopul de a fi pornit motorul, cel aflat la volanul mijlocului
de transport remorcat efectuează o activitate de conducere propriu-
zisă. Se consideră conducere şi dirijarea unui mijloc de transport ce
se deplasează pe o şosea, în pantă, coborând, în virtutea inerţiei, nu
prin acţionarea dispozitivului mecanic de propulsie. 2
De menţionat că calitatea cerută subiectului în art.264 CP RM
este determinată de natura activităţii pe care o efectuează persoana
1
G.Marcov. Infracţiuni săvârşite în cadrul circulaţiei rutiere // Revista română
de drept. – 1968. – Nr.2. – P.34.
2
C.Turianu. Infracţiunile rutiere. – Bucureşti: ALL Beck, 2000, p.23.

124
(conducerea unui mijloc de transport), nu însă de existenţa unei
abilitări pentru desfăşurarea acestei activităţi. Este suficient ca făp-
tuitorul să conducă de facto un mijloc de transport, chiar dacă
această calitate nu se sprijină pe o recunoaştere oficială. Aceasta
rezultă din pct.7 al Hotărârii Plenului nr.20/1999, conform căruia
lipsa permisului de conducere nu poate servi temei pentru liberarea
făptuitorului de răspundere penală; la calificarea conform art.264
CP RM nu contează nici dacă făptuitorul este sau nu proprietar al
mijlocului de transport, nici dacă l-a răpit sau dacă proprietarul i-a
predat sau nu conducerea mijlocului de transport.
Astfel, într-o speţă, M.M. a fost condamnat conform alin.(2)
art.264 CP RM, chiar dacă nu poseda permis de conducere, nici
nu avea cunoştinţe despre dispoziţiile Regulamentului circulaţiei
rutiere, nici dexteritatea necesară de a conduce în siguranţă un
mijloc de transport.1
Totodată, aplicarea art.264 CP RM nu exclude aplicarea art.232
„Conducerea vehiculului de către o persoană care nu are asupra sa
permis de conducere” şi a alin.(1) art.233 „Conducerea vehiculului
în stare de ebrietate produsă de alcool, predarea conducerii lui către
o persoană care se află în stare de ebrietate produsă de alcool sau
de alte substanţe” din Codul contravenţional.
În altă ordine de idei, în acord cu pct.8 al Hotărârii Plenului
nr.20/1999, în cazul încălcării regulilor de securitate a circulaţiei
sau de exploatare a mijloacelor de transport în timpul instruirii
cursanţilor, răspunderea o poartă instructorul auto, dacă el nu a
întreprins la timp măsuri pentru a preveni urmările prejudiciabile
specificate în art.264 CP RM, nu însă persoana care efectuează
pregătirea practică.
Această regulă îşi găseşte confirmarea în pct.7 RCR: prin
„conducător” se înţelege, inclusiv, persoana care efectuează instrui-
rea în conducerea autovehiculului.

1
Decizia Colegiului penal al Curţii Supreme de Justiţie a Republicii Moldova
nr.1ra-411/2005 din 28.06.2005 // Moldlex

125
Încheind analiza subiectului infracţiunii analizate, este necesar
să consemnăm că nu se va aplica art.264 CP RM, dacă urmările
prejudiciabile prevăzute de acest articol sunt provocate de încălca-
rea regulilor de conducere sau de exploatare a maşinilor de luptă,
speciale sau de transport. În acest caz, făptuitorul trebuie să fie nu
pur şi simplu persoana care conduce astfel de maşini. El trebuie să
aibă şi calitatea de militar. De aceea, i se va aplica art.382 CP RM.
De exemplu, U. a fost condamnat conform alin.(4) art.182
„Răpirea mijloacelor de transport” CP RM din 1961 şi art.253
CP RM din 1961 (corespunde cu art.382 CP RM) pentru că, în
timpul satisfacerii serviciului militar, a pătruns pe teritoriul par-
cului auto al unităţii militare, de unde a răpit automobilul „GAZ-
33073”, pentru a se deplasa în satul Cotiujeni, raionul Briceni. La
întoarcere în unitate, conducând automobilul ce avea sistemul de
frânare defectat, pe traseul Cotiujeni–Briceni a încălcat regulile de
conducere a automobilului, provocând un accident soldat cu cau-
zarea vătămării medii a integrităţii corporale sau a sănătăţii. 1

§ 5. Săvârşirea infracţiunii, prevăzute la art.264 CP RM,


în stare de ebrietate
În finalul studiului asupra infracţiunii prevăzute la art.264
CP RM ne vom referi la circumstanţa agravantă specifică acestei
infracţiuni: potrivit alin.(2), (4) şi (6), răspunderea se agravează
dacă infracţiunea e săvârşită în stare de ebrietate.
Noţiunea „stare de ebrietate” este definită în alin.(1) art.134 12
CP RM: starea de dereglare psihofuncţională a organismului surve-
nită în urma consumului de alcool, de substanţe narcotice, psiho-
trope şi/sau de alte substanţe cu efecte similare.
Starea de ebrietate este stabilită în conformitate cu Regulamen-
tul privind modul de testare alcoolscopică şi examinare medicală

1
Hotărârea Prezidiului Judecătoriei Supreme a Republicii Moldova nr.4p-95/96
din 1.04.1996 // Moldlex

126
pentru stabilirea stării de ebrietate şi a naturii ei, aprobat prin Hotă-
rârea Guvernului nr.296 din 16.04.2009.2
Despre importanţa modului de stabilire a stării de ebrietate şi a
naturii ei ne vorbeşte următoarea speţă: V.O. a fost recunoscută
vinovată de săvârşirea infracţiunii prevăzute la lit.a) alin.(3) art.264
CP RM, cu încetarea procesului penal în legătură cu amnistia
condiţionată de declararea anului 2008 An al Tineretului. În sar-
cina lui V.O. s-a reţinut că, la 09.11.2007, în jurul orei 18.30, aceasta
conducea cu exces de viteză automobilul „Mitsubishi Space W” pe
str. Independenţei din or. Soroca. Drept urmare, V.O. a ieşit pe con-
trasens şi s-a tamponat cu automobilul „VAZ-21074”, condus de
către C.F., care se deplasa regulamentar pe banda sa de circulaţie.
Lui C.F. i-a fost cauzată vătămarea gravă a integrităţii corporale
sau a sănătăţii. Organul de urmărire penală a învinuit-o pe V.O. că
conducea automobilul în stare de ebrietate alcoolică. Sentinţa a
fost atacată cu apel de către procuror, care a solicitat casarea
sentinţei, considerând că instanţa de fond a apreciat incorect
probele acumulate şi a ajuns la concluzia că inculpata nu a condus
mijlocul de transport în stare de ebrietate. Apel au declarat şi
părţile vătămate C.F. şi C.G., care au contestat sentinţa pe motiv
că inculpata era în stare de ebrietate, solicitând recalificarea acţiu-
nilor acesteia în baza alin.(4) art.264 CP RM. Prin decizia Curţii
de Apel Bălţi, apelurile procurorului şi părţilor vătămate au fost
respinse ca nefondate. Instanţa a considerat că argumentele din
apelurile respective, precum că inculpata a condus mijlocul de
transport în stare de ebrietate, sunt neîntemeiate, instanţa de fond
corect reîncadrând acţiunile acesteia de la alin.(4) art.264 CP RM
la lit.a) alin.(3) art.264 CP RM. În recursul ordinar, declarat de
procuror, s-a solicitat casarea deciziei cu remiterea cauzei la reju-
decare în apel, argumentându-se că probele administrate de învi-
nuire nu au fost apreciate la justa valoare, instanţa concluzionând
eronat că inculpata nu era în stare de ebrietate. Verificând argu-
2
Monitorul Oficial al Republicii Moldova. – 2009. – Nr.80-81.

127
mentele invocate în raport cu materialele cauzei, Colegiul penal al
Curţii Supreme de Justiţie a considerat că recursul necesită a fi
declarat inadmisibil, fiind vădit neîntemeiat, din următoarele con-
siderente: soluţia adoptată de Curtea de Apel Bălţi, referitoare la
calificarea acţiunilor lui V.O. în baza lit.a) alin.(3) art.264 CP RM,
a fost motivată şi susţinută prin probele administrate, inclusiv prin
raportul de expertiză medico-legală. Conform acestuia, în sângele
inculpatei nu s-a depistat alcool etilic. Invocarea de către procuror
a faptului că, în cauză, există procesul-verbal de constatare a
stării de ebrietate în privinţa inculpatei nu îşi găseşte relevanţă
atât timp cât în dosar există raportul de expertiză medico-legală,
nominalizat anterior. Conform alin.(2) art.87 din Codul de
procedură penală, opinia exprimată de un specialist nu poate
substitui concluziile expertului expuse în raportul de expertiză.
Mai mult, starea de ebrietate nu poate fi probată prin declaraţiile
martorilor sau ale părţilor vătămate. Din aceste motive, recursul
procurorului necesită a fi declarat inadmisibil, ca fiind vădit
neîntemeiat.1
În alt context, vom menţiona că în alin.(2), (4) şi (6) art.264
CP RM se dezvoltă de fapt ideea formulată la lit.a) pct.14 RCR.
Conform acesteia, conducătorului de vehicul îi este interzis să con-
ducă vehiculul dacă se află, inclusiv, în stare de ebrietate. Această
interdicţie a fost nesocotită de către făptuitori în următoarele cazuri:
C.S. a fost condamnat în baza alin.(4) art.177 CP RM din 1961
(corespunde cu alin.(4) art.264 CP RM) pentru că, la 10.05.2003,
conducând în stare de ebrietate alcoolică automobilul „Volkswagen
Getta”, deplasându-se pe digul lacului din apropierea satului
Coloniţa, raionul Ialoveni, i-a tamponat pe A.S. şi M.T. Prima vic-
timă a decedat pe loc, iar celei de-a doua i s-a cauzat vătămare
uşoară a integrităţii corporale sau a sănătăţii; 2 • M.V. a fost con-
1
Decizia Colegiului penal al Curţii Supreme de Justiţie din 03.06.2009. Dosarul
nr.1ra-730/09 // www.csj.md
2
Hotărârea Plenului Curţii Supreme de Justiţie a Republicii Moldova nr.4-1re-
165/2004 din 27.09.2004 // Moldlex

128
damnat în baza alin.(6) art.264 CP RM. În fapt, la 24.05.2008, în
jurul orei 04.00, conducea, în stare de ebrietate alcoolică, automo-
bilul „Volkswagen Golf” pe traseul Bălţi-Rezina. În calitate de
pasageri îi avea pe B.V., V.B. şi M.M. În timpul deplasării, M.V. a
încălcat prevederile alin.(2) pct.11, lit.a) pct.14, lit.a),b),d) alin.(1)
pct.45 şi ale lit.a) alin.(1) pct.47 RCR din 27.07.1999. Printre altele,
nu s-a asigurat nici el, nici pe pasageri cu centurile de siguranţă, a
depăşit limita de viteză stabilită, iar starea de ebrietate nu i-a
permis să prevadă situaţiile periculoase şi condiţiile rutiere. Ca
rezultat, la kilometrul 99 de pe traseul sus-menţionat, M.V. nu s-a
isprăvit cu conducerea autoturismului, a ieşit pe banda opusă
deplasării, unde s-a lovit de un copac şi s-a răsturnat. În urma
accidentului rutier, pasagerii B.V., V.B. şi M.M. au suferit vătămare
gravă a integrităţii corporale sau a sănătăţii, soldată cu decesul
lor pe loc;1 • G.I. a fost condamnat în baza alin.(6) art.264 CP RM.
În fapt, la 27.08.2007, în jurul orei 21.00, G.I. conducea, în stare de
ebrietate alcoolică, automobilul „Ford Courier” pe str. Şoseaua
Hânceşti, mun. Chişinău. Ajungând în apropiere de Gara de Sud,
nu a întreprins măsurile necesare pentru a nu pune în pericol
siguranţa traficului. La concret, nu a redus viteza de deplasare, nu
a oprit mijlocul de transport, dar a continuat deplasarea. În rezul-
tat, a comis tamponarea pietonilor T.A., A.T. şi Z.O., care se aflau
pe partea carosabilă. În urma accidentului rutier, pietonii T.A. şi
Z.O. au suferit vătămare gravă a integrităţii corporale sau a sănă-
tăţii, după care au decedat. La rândul său, pietonul A.T. a suferit
vătămare gravă a integrităţii corporale sau a sănătăţii. 2
Importanţa reţinerii la calificare a circumstanţei agravante spe-
cificate la alin.(2), (4) şi (6) art.264 CP RM reiese din următoarea
speţă: G.A. a fost condamnat în baza alin.(3) art.264 CP RM. În

1
Decizia Colegiului penal lărgit al Curţii Supreme de Justiţie din 13.10.2009.
Dosarul nr.1ra-973/09 // www.csj.md
2
Decizia Colegiului penal al Curţii Supreme de Justiţie din 10.06.2009. Dosarul
nr.1re-669/09 // www.csj.md

129
fapt, la 31.07.2008, aproximativ la ora 02.00, G.A. conducea auto-
mobilul „Ford Mondeo”. La kilometrul 9 de pe traseul Duşmani-
Balatina, raionul Glodeni, a ieşit pe contrasens şi l-a tamponat pe
pietonul B.E. aflat culcat pe partea carosabilă. În urma tamponă-
rii, victima a fost târâtă de automobil o distanţă de 51,39 m. Drept
urmare, victima a decedat pe loc. Sentinţa a fost contestată în apel
de către procuror. Motivând ilegalitatea sentinţei, acesta a menţio-
nat că instanţa de fond a recalificat nejustificat acţiunile inculpatu-
lui de la alin.(4) art.264 CP RM la alin.(3) art.264 CP RM. Aceasta
deoarece inculpatul a comis infracţiunea în stare de ebrietate. Cole-
giul penal al Curţii de Apel Bălţi, prin decizia sa din 22.04.2009, a
constatat că acţiunile inculpatului întrunesc elementele
constitutive ale infracţiunii prevăzute la alin.(4) art.264 CP RM.1
Din cele menţionate rezultă că nu este în competenţa instanţei de
judecată să decidă dacă este sau nu circumstanţă agravantă starea
de ebrietate a celui care săvârşeşte infracţiunea prevăzută la art.264
CP RM. Legiuitorul a decis că această circumstanţă este în toate
cazurile o agravantă. Iar instanţele judecătoreşti sunt obligate să
execute întocmai această decizie. În cazul altor infracţiuni (de
exemplu, al celor specificate la art.265 sau 269 CP RM), este la
latitudinea instanţei de judecată să considere sau nu starea de
ebrietate circumstanţă agravantă. Numai nu în cazul infracţiunii
prevăzute la art.264 CP RM.
În alt context, susţinem opinia lui A.Saharciuk, potrivit căreia
gradul de ebrietate trebuie luat în consideraţie la individualizarea
pedepsei pentru infracţiunea examinată.2 Anume gradul de ebrietate,
şi nu însăşi ebrietatea. Accentuam aceasta, pentru că, în conformi-
tate cu alin.(2) art.77 CP RM, dacă circumstanţele menţionate la
alin.(1) al acestui articol sunt prevăzute în articolele din Partea
1
Decizia Colegiului penal al Curţii Supreme de Justiţie din 24.11.2009. Dosarul
nr.1ra-932/09 // www.csj.md
2
А.Сахарчук. Деяния, связанные с управлением транспортным средством
лицом в состоянии опьянения (ст.317 1 УК Республики Беларусь) // Судовы
весник. – 2007. – №1. – Р.61-63.

130
Specială a Codului penal în calitate de circumstanţe agravante ale
infracţiunii corespunzătoare, ele nu pot fi considerate concomitent
ca circumstanţe care agravează pedeapsa. Or, la lit.j) alin.(1) art.77
CP RM ca circumstanţă care agravează pedeapsa e nominalizată
„săvârşirea infracţiunii de către o persoană în stare de ebrietate”. În
concluzie, aplicarea răspunderii conform alin.(2), (4) şi (6) art.264
CP RM exclude referirea la lit.j) alin.(1) art.77 CP RM. Această
concluzie o confirmă şi recomandările corespunzătoare din pct.11
al Hotărârii Plenului nr.20/1999.
Despre oportunitatea aplicării altor norme penale vizând indi-
vidualizarea pedepsei ne vorbeşte elocvent speţa următoare: V.V. a
fost condamnat în baza alin.(6) art.264 CP RM, cu aplicarea
art.79 „Aplicarea pedepsei mai blânde decât cea prevăzută de
lege” din Codul penal, la amendă în mărime de 700 unităţi
convenţionale fără privarea de dreptul de a conduce mijlocul de
transport. V.V. a fost condamnat pentru faptul că, la 03.05.2005
conducea, în stare de ebrietate alcoolică, automobilul „Audi-4” pe
traseul Cimişlia-Basarabeasca. Încălcând cerinţele pct.114 RCR
din 27.07.1999, V.V. a manifestat lipsă de atenţie la trafic şi a
tamponat motocicleta „Jawa-350”. În rezultat, conducătorul
motocicletei, C.R., şi pasagerul J.V. au decedat pe loc. Procurorul
a atacat hotărârea instanţei de apel cu recurs, în care a solicitat
casarea ei, rejudecarea cauzei în partea numirii pedepsei şi
înăspririi ei. Recursul procurorului a fost admis. Colegiul penal
lărgit al Curţii Supreme de Justiţie a considerat că, numind
pedeapsa lui V.V., instanţa de fond a menţionat câteva circumstanţe
atenuante (că acesta se caracterizează pozitiv şi se căieşte),
considerându-le circumstanţe excepţionale. Totodată, instanţa de
fond nu a ţinut deloc cont de alte circumstanţe care caracterizează
gravitatea şi pericolul social al infracţiunii, încălcând astfel
cerinţele art.61 CP RM. Instanţa de judecată a ignorat faptul
comiterii infracţiunii în stare de ebrietate, precum şi faptul că V.V.,
în calitate de conducător auto, pe parcursul anului 2004 şi până la

131
comiterea accidentului rutier în mai 2005, a încălcat sistematic
regulile de circulaţie rutieră. Pentru aceste încălcări i s-au aplicat,
de 14 ori, sancţiuni administrative. De asemenea, instanţa de
judecată a ignorat faptul că, în urma infracţiunii săvârşite, au
decedat două persoane şi că lipsesc circumstanţele excepţionale
care ar permite aplicarea art.79 CP RM. Circumstanţele
enumerate de instanţa de fond reprezintă simple circumstanţe
atenuante. Cele menţionate au fost invocate în apelul procurorului,
însă Curtea de Apel a ignorat aceste argumente şi nu s-a expus
asupra lor, menţinând sentinţa prin care lui V.V. i-a fost numită o
pedeapsă prea blândă, care nu corespunde criteriilor penale de
individualizare a pedepsei, nici caracterului şi gradului de pericol
social al infracţiunii săvârşite.1
Considerăm că, în cazul dat, la aplicarea art.79 CP RM, instanţa
de fond şi Curtea de Apel nu au luat în consideraţie explicaţiile de
la pct.13 al Hotărârii Plenului Curţii Supreme de Justiţie a Republicii
Moldova „Cu privire la aplicarea în practica judiciară a principiului
individualizării pedepsei penale”, nr.16 din 31.05.2004: „Instanţele
de judecată trebuie să studieze multilateral, în deplină măsură şi
obiectiv, toate circumstanţele şi datele prezentate care caracteri-
zează atât negativ, cât şi pozitiv persoana inculpatului şi care au o
importanţă esenţială pentru stabilirea categoriei şi mărimii pedep-
sei”.2 În opţiunea pentru a i se aplica sau nu lui V.V. o pedeapsă mai
blândă decât cea prevăzută de lege, instanţa de fond şi Curtea de
Apel au acordat prioritate unor circumstanţe atenuante „de serviciu”
(inculpatul se caracterizează pozitiv şi se căieşte), lăsând fără aten-
ţie aspectele de o relevanţă comparativ mai mare (pe parcursul
anului 2004 şi până la comiterea accidentului rutier în mai 2005,
V.V. a încălcat sistematic regulile de circulaţie rutieră; pentru
acestea, i s-au aplicat, de 14 ori, sancţiuni administrative; în urma
1
Decizia Colegiului penal lărgit al Curţii Supreme de Justiţie din 16.09.2008.
Dosarul nr.1ra-897/08 // www.csj.md
2
Buletinul Curţii Supreme de Justiţie a Republicii Moldova. – 2004. – Nr.6. –
P.22-23.

132
infracţiunii săvârşite, au decedat două persoane). Aşadar, remarcăm
o vădită disproporţie între argumentele în favoarea aplicării pedep-
sei mai blânde decât cea prevăzută de lege şi argumentele în defa-
voarea unei asemenea măsuri. Din aceste considerente, este justă
poziţia adoptată de Colegiul penal lărgit al Curţii Supreme de Justiţie.
Finalmente, consemnăm că refuzul, împotrivirea sau eschiva-
rea conducătorului mijlocului de transport de la testarea alcoolsco-
pică, de la examenul medical, în vederea stabilirii stării de ebrietate
şi a naturii ei sau de la recoltarea probelor biologice în cadrul acestui
examen medical, atrage răspunderea penală conform alin.(3) art.2641
CP RM. Astfel, este posibil concursul dintre infracţiunea specifi-
cată la alin.(2), (4) sau (6) art.264 CP RM şi infracţiunea prevăzută
la alin.(3) art.2641 CP RM.
La fel, considerăm că este posibil concursul dintre infracţiunea
specificată la alin.(2), (4) sau (6) art.264 CP RM şi infracţiunea pre-
văzută la alin.(1) art.264 1 CP RM (conducerea mijlocului de trans-
port de către o persoană care se află în stare de ebrietate alcoolică
cu grad avansat sau în stare de ebrietate produsă de substanţe
narcotice, psihotrope şi/sau de alte substanţe cu efecte similare).
Aceasta cu condiţia că săvârşirea infracţiunii specificate la alin.(2),
(4) sau (6) art.264 CP RM presupune nu pur şi simplu starea de
ebrietate a făptuitorului, dar starea de ebrietate alcoolică cu grad
avansat sau starea de ebrietate produsă de substanţe narcotice,
psihotrope şi/sau de alte substanţe cu efecte similare.
La fel de necesară este condiţia ca urmările prejudiciabile
nominalizate în art.264 CP RM să nu se afle în legătură cauzală cu
fapta de conducere a mijlocului de transport de către o persoană
care se află în stare de ebrietate alcoolică cu grad avansat sau în
stare de ebrietate produsă de substanţe narcotice, psihotrope şi/sau
de alte substanţe cu efecte similare. Legătura cauzală trebuie să fie
cu o încălcare a regulilor de securitate a circulaţiei sau de exploatare
a mijloacelor de transport. Această condiţie o considerăm obligato-
rie, pentru a nu se admite aplicarea de două ori a răspunderii pentru

133
aceeaşi încălcare a regulilor de securitate a circulaţiei sau de ex-
ploatare a mijloacelor de transport, concretizată în conducerea mij-
locului de transport de către o persoană care se află în stare de
ebrietate alcoolică cu grad avansat sau în stare de ebrietate produsă
de substanţe narcotice, psihotrope şi/sau de alte substanţe cu efecte
similare.
În concluzie, dacă urmările prejudiciabile nominalizate în art.264
CP RM se află în legătură cauzală cu încălcarea regulilor de securi-
tate a circulaţiei sau de exploatare a mijloacelor de transport –
concretizată în conducerea mijlocului de transport de către o per-
soană care se află în stare de ebrietate alcoolică cu grad avansat sau
în stare de ebrietate produsă de substanţe narcotice, psihotrope
şi/sau de alte substanţe cu efecte similare – atunci răspunderea
urmează a fi aplicată numai în conformitate cu alin.(2), (4) sau (6)
art.264 CP RM. Nu va fi necesară calificarea suplimentară în baza
alin.(1) art.2641 CP RM.

Concluzii la Capitolul II
În legătură cu cele evocate în cadrul analizei infracţiunii pre-
văzute la art.264 CP RM, se impun următoarele concluzii:
 obiectul juridic generic al infracţiunii prevăzute la art.264 CP RM
îl constituie relaţiile sociale cu privire la securitatea în transport;
 în cazul infracţiunii prevăzute la art.264 CP RM, obiectul juridic
special al infracţiunii analizate are un caracter complex: obiectul
juridic principal îl formează relaţiile sociale cu privire la sigu-
ranţa traficului rutier; obiectul juridic secundar îl formează rela-
ţiile sociale cu privire la sănătatea sau viaţa persoanei;
 obiectul material al infracţiunii prevăzute la art.264 CP RM îl
reprezintă corpul persoanei;
 latura obiectivă a infracţiunii prevăzute la art.264 CP RM poate
avea numai următoarea structură:

134
1) fapta prejudiciabilă care constă în încălcarea, prin acţiune
sau inacţiune, a regulilor de securitate a circulaţiei sau de
exploatare a mijloacelor de transport;
2) urmările prejudiciabile, care se exprimă, după caz, în:
a) vătămarea medie a integrităţii corporale sau a sănătăţii
(alin.(1) sau (2));
b) vătămarea gravă a integrităţii corporale sau a sănătăţii
ori decesul unei persoane (alin.(3) sau (4));
c) decesul a două sau mai multor persoane (alin.(5) sau (6));
3) legătura cauzală;
4) mijlocul de săvârşire a infracţiunii;
 infracţiunea analizată se consideră consumată din momentul
producerii, după caz, a vătămării medii a integrităţii corporale
sau a sănătăţii, a vătămării grave a integrităţii corporale sau a
sănătăţii ori a decesului unei sau mai multor persoane;
 în planul analizei faptei prejudiciabile în cauză, urmează să se
stabilească, înainte de toate, care anume reguli de securitate a
circulaţiei sau de exploatare a mijloacelor de transport au fost
încălcate de către făptuitor;
 gradul de gravitate a urmării prejudiciabile se ia în consideraţie
la calificarea faptei. În acelaşi timp, în ipoteza prevăzută la alin.
(3) sau (4) art.264 CP RM, trebuie făcută individualizarea
pedepsei, de vreme ce această ipoteză presupune nu o urmare pre-
judiciabilă, dar două (având un caracter alternativ): 1) vătăma-
rea gravă a integrităţii corporale sau a sănătăţii; 2) decesul unei
persoane;
 lipsa legăturii cauzale între fapta prejudiciabilă şi urmările pre-
judiciabile semnifică lipsa temeiului de aplicare a răspunderii în
baza art.264 CP RM;
 legătura cauzală în cazul infracţiunii prevăzute la art.264 CP RM
este prezentă dacă:

135
 încălcarea regulilor de securitate a circulaţiei sau de exploa-
tare a mijloacelor de transport a precedat producerea urmări-
lor prejudiciabile;
 încălcarea respectivă a fost cauza necesară a producerii urmă-
rilor prejudiciabile;
 încălcarea regulilor de securitate a circulaţiei sau de exploa-
tare a mijloacelor de transport a creat un pericol real de pro-
ducere a urmărilor prejudiciabile;
 încălcarea respectivă a transformat posibilitatea producerii
urmărilor prejudiciabile în realitate;
 nu întotdeauna, implicarea victimei în accidentul rutier îl absolvă
pe conducătorul mijlocului de transport de răspunderea penală;
 mijlocul de săvârşire a infracţiunii prevăzute la art.264 CP RM
îl reprezintă mijlocul de transport în sensul art.132 CP RM;
 mopedul, motoreta, scuterul, bicicleta cu motor şi alte asemenea
vehicule nu pot constitui mijlocul de săvârşire a infracţiunii
prevăzute la art.264 CP RM;
 dacă locul săvârşirii faptei nu este deschis pentru circulaţia vehi-
culelor şi a pietonilor, nici nu este administrat de un organ abili-
tat în calitate de drum public sau de teritoriu adiacent acestuia,
nu vom putea vorbi despre o încălcare a regulilor de securitate a
circulaţiei sau de exploatare a mijloacelor de transport, reguli
fixate în Regulamentul circulaţiei rutiere. Deci, va fi aplicabil
nu art.264 CP RM. Se va aplica, după caz, art.149 sau art.157
CP RM;
 sub aspectul laturii subiective, infracţiunea prevăzută la art.264
CP RM se caracterizează prin intenţie sau imprudenţă faţă de
fapta prejudiciabilă, şi numai prin imprudenţă faţă de urmările
prejudiciabile;
 subiectul infracţiunii prevăzute la art.264 CP RM este persoana
fizică responsabilă care, la momentul săvârşirii faptei, a atins

136
vârsta de 16 ani. În afară de aceasta, subiectul trebuie să aibă ca-
litatea specială de persoană care conduce mijlocul de transport;
 calitatea cerută subiectului în art.264 CP RM este determinată
de natura activităţii pe care o efectuează persoana (conducerea
unui mijloc de transport), iar nu de existenţa unei abilitări pentru
desfăşurarea acestei activităţi;
 aplicarea răspunderii conform alin.(2), (4) şi (6) art.264 CP RM
exclude referirea la lit.j) alin.(1) art.77 CP RM;
 noţiunea „stare de ebrietate”, utilizată în alin.(2), (4) şi (6) art.264
CP RM, este definită în alin.(1) art.134 12 CP RM: starea de de-
reglare psihofuncţională a organismului survenită în urma con-
sumului de alcool, de substanţe narcotice, psihotrope şi/sau de
alte substanţe cu efecte similare;
 dacă urmările prejudiciabile, nominalizate în art.264 CP RM, se
află în legătură cauzală cu încălcarea regulilor de securitate a
circulaţiei sau de exploatare a mijloacelor de transport – concre-
tizată în conducerea mijlocului de transport de către o persoană
care se află în stare de ebrietate alcoolică cu grad avansat sau în
stare de ebrietate produsă de substanţe narcotice, psihotrope
şi/sau de alte substanţe cu efecte similare – atunci răspunderea
urmează a fi aplicată numai în conformitate cu alin.(2), (4) sau
(6) art.264 CP RM. Nu va fi necesară calificarea suplimentară în
baza alin.(1) art.2641 CP RM.

137
Capitolul III
CONDUCEREA MIJLOCULUI DE TRANSPORT ÎN
STARE DE EBRIETATE ALCOOLICĂ CU
GRAD AVANSAT SAU ÎN STARE DE EBRIETATE
PRODUSĂ DE ALTE SUBSTANŢE (art. 2641 CP RM)

§ 1. Consideraţii generale
Într-o măsură mai mare sau mai mică, interpretării dispoziţiei
de la art.2641 „Conducerea mijlocului de transport în stare de
ebrietate alcoolică cu grad avansat sau în stare de ebrietate produsă
de alte substanţe” din Codul penal îi sunt consacrate explicaţiile de
la pct.9 şi 19 din Hotărârea Plenului nr.20/1999. Totuşi, trebuie să
recunoaştem că acestor explicaţii le lipseşte actualitatea de altădată,
ele devenind desincronizate în raport cu cadrul normativ penal în
vigoare. Această constatare este şi mai evidentă pe fundalul com-
pletării Codului penal cu art.134 12 şi 2641, prin Legea Republicii
Moldova pentru modificarea şi completarea unor acte legislative,
adoptată de Parlamentul Republicii Moldova la 3.02.2009.1 În aceste
condiţii, cercetarea de faţă poate contribui la actualizarea şi revizui-
rea unor explicaţii din Hotărârea Plenului nr.20/1999. Sau (de ce nu?)
la adoptarea unei hotărâri explicative în materie, având o factură
calitativ nouă (aşa cum s-a procedat în unele ţări din imediata
vecinătate2). Până atunci, considerăm că interpretarea noţiunilor şi a
1
Monitorul Oficial al Republicii Moldova. – 2009. – Nr.47-48.
2
A se vedea, de exemplu: Постановление Пленума Верховного Суда Россий-
ской Федерации от 9 декабря 2008 г. №25 «О судебной практике по делам о

138
termenilor ce apar în art.2641 CP RM va fi importantă atât pentru
aplicarea reuşită a acestor norme în practică, cât şi pentru dezvol-
tarea ulterioară a concepţiilor ştiinţifice.
Reieşind din similitudinile vădite, ca posibil model pentru
art.2641 CP RM îl putem considera art.317 1 „Conducerea mijlocu-
lui de transport de către o persoană aflată în stare de ebrietate,
predarea conducerii mijlocului de transport către o asemenea per-
soană sau refuzul de a fi supus testării alcoolscopice” din Codul
penal al Republicii Belarus.1
A fost sau nu oportună completarea legii penale cu art.264 1?
Despre aceasta ne putem da seama din analiza actelor care au stat
la baza acestei remanieri legislative.
Astfel, în Hotărârea Guvernului cu privire la unele măsuri de
redresare a situaţiei în domeniul siguranţei traficului rutier, nr.916
din 29.07.2008,2 se menţionează, printre altele, că Ministerul Afa-
cerilor Interne va prezenta spre aprobare Guvernului proiectul Legii
cu privire la completarea Codului penal al Republicii Moldova, în
vederea instituirii răspunderii penale pentru conducerea vehiculelor
în stare de ebrietate provocată de alcool ce depăşeşte gradul avan-
sat de alcoolemie sau în stare de ebrietate produsă de alte substanţe.
De remarcat că, în trecut, au mai fost adoptate acte normative
asemănătoare (de exemplu, Hotărârea Guvernului cu privire la
măsurile de prevenire a conducerii mijloacelor de transport în stare
de ebrietate, nr.1434 din 7.11.2002 3). Însă, acestea nu şi-au dovedit

преступлениях, связанных с нарушением правил дорожного движения и


эксплуатации транспортных средств, а также с их неправомерным завла-
дением без цели хищения» //www.vsrf.ru; Постановление Пленума Верхов-
ного Суда Республики Беларусь от 1 октября 2008 г. №7 «О судебной прак-
тике по делам о преступлениях, связанных с нарушением правил до-
рожного движения или эксплуатации транспортных средств (ст.317-318,
321 УК)» // www.supcourt.by
1
Закон Республики Беларусь от 17 июля 2006 г. №147-3 // Национальный
реестр правовых актов Республики Беларусь. – 2006. – №111.2.
2
Monitorul Oficial al Republicii Moldova. – 2008. – Nr.145-151.
3
Monitorul Oficial al Republicii Moldova. – 2002. – Nr.151-153.

139
eficienţa. Aşa cum nu şi-a dovedit-o nici art.123 „Conducerea mij-
loacelor de transport de către conducătorii mijloacelor de transport
în stare de ebrietate” din Codul cu privire la contravenţiile adminis-
trative.
Că nu şi-au dovedit-o rezultă cu pregnanţă din Nota explicativă
la proiectul Legii pentru modificarea şi completarea Codului penal
al Republicii Moldova (proiect elaborat de Guvern): 272 de acci-
dente rutiere, produse în 2007 (13,8% din numărul total de accidente
rutiere), au fost comise ca urmare a conducerii autovehiculelor în
stare de ebrietate. În consecinţă, 71 persoane au decedat, iar 446
persoane au fost traumatizate. Gravitatea medie a acestor accidente
este de 16 decedaţi la 100 de persoane accidentate şi depăşeşte esen-
ţial gravitatea medie a accidentelor rutiere în ansamblu. Situaţia la
acest capitol se explică prin faptul că conducătorul auto, aflat în
stare de ebrietate avansată, în cazul comiterii unui accident de cir-
culaţie, nu este în stare să aprecieze adecvat circumstanţele cazului,
să informeze oportun serviciile de intervenţie şi să întreprindă mă-
suri necesare pentru salvarea persoanelor care au avut de suferit.1
Analiza situaţiei create la acest capitol pe parcursul anului 2008
denotă că de către conducătorii mijloacelor de transport aflaţi în
stare de ebrietate au fost comise 115 accidente rutiere, soldate cu
15 persoane decedate şi 154 persoane traumatizate.2 Ponderea cazuri-
1
În literatura de specialitate se menţionează că starea de ebrietate sporeşte gradul
de activitate psihică şi motorică, reduce concentrarea atenţiei, contribuie la
supraevaluarea posibilităţilor proprii şi la diminuarea autocriticii. În această
stare, domină formele de reacţie de autoapărare axată pe acuzarea „celorlalţi”.
Prioritare devin mijloacele rudimentare, mai facile, care nu necesită eforturi,
mijloace aplicate în vederea atingerii scopurilor. Se modifică perceperea situa-
ţiilor frustrante, cele mai multe dintre acestea fiind privite de subiect ca fiind
ameninţătoare pentru el.
A se vedea, de exemplu: Н.Иванов. Ответственность за преступления,
совершенные в состоянии опьянения //www.xserver.ru; H.Vlăsceanu, V.Buzea,
V.Beda. Circulaţia rutieră modernă. – Bucureşti: Sport-Turism, 1976, p.229.
2
Pe parcursul anului 2009 au fost înregistrate 2363 infracţiuni în domeniul trans-
porturilor, dintre care 946 sunt cele legate de accidentele rutiere. Pentru compa-
raţie: pe parcursul anului 2008 s-au înregistrat 1062 infracţiuni în domeniul

140
lor de conducere a mijloacelor de transport în stare de ebrietate, în nu-
mărul total de contravenţii depistate în traficul rutier, constituie 4,8%.
Adică, se referă la fiecare al douăzecelea conducător auto documentat,
ceea ce depăşeşte de trei ori indicele înregistrat în Europa.1
După ce ne-am convins de oportunitatea completării Codului
penal cu art.2641, ne vom îndrepta atenţia asupra examinării ele-
mentelor constitutive ale infracţiunilor prevăzute de acest articol.
Am spus „infracţiunilor”, şi nu „infracţiunii”. Într-adevăr, plu-
ralul este indicat, pentru că art.264 1 CP RM stabileşte răspunderea
pentru trei infracţiuni distincte (corespunzătoare alin.(1)-(3) art.2641
CP RM).
În plus, la alin.(4) art.264 1 CP RM este prevăzută o circums-
tanţă agravantă, comună pentru cele trei fapte infracţionale.

§ 2. Conducerea mijlocului de transport de către o


persoană care se află în stare de ebrietate alcoolică
cu grad avansat sau în stare de ebrietate produsă de
substanţe narcotice, psihotrope şi/sau de alte substanţe
cu efecte similare (alin.(1) art.2641 CP RM)
Obiectul juridic generic al infracţiunilor prevăzute la art.264 1
CP RM îl constituie relaţiile sociale cu privire la securitatea în
transport.
Celelalte semne ale infracţiunii le vom cerceta aparte, pentru
fiecare din faptele infracţionale pe care le prevede art.264 1 CP RM.
În acest plan, obiectul juridic special al infracţiunii prevăzute
la alin.(1) art.2641 CP RM îl formează relaţiile sociale cu privire la

transporturilor, dintre care 823 sunt cele legate de accidentele rutiere.


A se vedea: Informaţia operativă privind starea infracţionalităţii pe teritoriul
Republicii Moldova în perioada a 12 luni ale anului 2009 //www.mai.gov.md;
Informaţia operativă privind starea infracţionalităţii pe teritoriul Republicii
Moldova în perioada a 12 luni ale anului 2008 // www.mai.gov.md
1
Notă explicativă la proiectul Legii pentru modificarea şi completarea Codului
penal al Republicii Moldova // www.parlament.md

141
siguranţa traficului rutier, sub aspectul prohibiţiei impuse conducă-
torilor mijloacelor de transport să conducă în stare de ebrietate. Din
acest punct de vedere, potrivit lit.a) pct.14 RCR, conducătorului de
vehicul îi este interzis, printre altele, să conducă vehiculul în stare
de ebrietate, sub influenţa drogurilor sau altor substanţe contraindi-
cate, sub influenţa preparatelor medicamentoase care provoacă redu-
cerea reacţiei.
La rândul său, art.18 din Legea privind siguranţa traficului ru-
tier stabileşte, printre altele, că, pentru a conduce autovehiculul pe
drumurile publice, conducătorul lui trebuie să fie apt din punct de
vedere psihofiziologic.
În ce priveşte latura obiectivă a infracţiunii specificate la alin.
(1) art.2641 CP RM, ea se exprimă în fapta prejudiciabilă care
constă în acţiunea de conducere a mijlocului de transport de către o
persoană care se află în stare de ebrietate alcoolică cu grad avansat
sau în stare de ebrietate produsă de substanţe narcotice, psihotrope
şi/sau de alte substanţe cu efecte similare. Aşadar, în esenţă, fapta
prejudiciabilă se exprimă în acţiunea de conducere în condiţii ilicite
a mijlocului de transport. În cazul infracţiunii analizate, caracterul
ilicit al conducerii rezultă din nerespectarea obligaţiei, pe care o are
conducătorul mijlocului de transport, de a evita starea de ebrietate
alcoolică cu grad avansat sau starea de ebrietate produsă de sub-
stanţe narcotice, psihotrope şi/sau de alte substanţe cu efecte simi-
lare.
Înţelesul noţiunii „conducerea mijlocului de transport” l-am
elucidat în §4 al Capitolului II al lucrării de faţă.
Cerinţa esenţială pentru întregirea faptei prejudiciabile prevă-
zute la alin.(1) art.264 1 CP RM este ca, în timpul conducerii mij-
locului de transport, făptuitorul să se afle în stare de ebrietate
alcoolică cu grad avansat sau în stare de ebrietate produsă de
substanţe narcotice, psihotrope şi/sau de alte substanţe cu efecte
similare.
Aşadar, nu e suficient ca făptuitorul să fi consumat substanţele
nominalizate în alin.(1) art.264 1 CP RM, nici să se fi aflat sub

142
influenţa lor. Condiţia necesară este ca făptuitorul să fie în stare de
ebrietate cu grad avansat (în ipoteza ebrietăţii produse de băuturi
alcoolice) sau în stare de ebrietate (în ipoteza ebrietăţii produse de
substanţe narcotice, psihotrope şi/sau de alte substanţe cu efecte
similare).
Noţiunile „stare de ebrietate” şi „stare de ebrietate cu grad
avansat” sunt noţiuni juridice avându-şi suportul normativ chiar în
textul legii penale. La concret, în conformitate cu alin.(1) art.134 12
CP RM, prin „stare de ebrietate” se înţelege starea de dereglare
psihofuncţională a organismului survenită în urma consumului de
alcool, de substanţe narcotice, psihotrope şi/sau de alte substanţe cu
efecte similare. Accentuăm că, la interpretarea prevederilor art.264 1
CP RM (ca şi a altor norme din legea penală), tocmai această defi-
niţie legislativă prezintă prioritate, în comparaţie cu alte definiţii
ale noţiunii „stare de ebrietate” din alte surse oficiale, care pot
comporta anumite discrepanţe:
– definiţia noţiunii „stare de ebrietate” din Ordinul Ministeru-
lui Sănătăţii şi Protecţiei Sociale cu privire la examinarea medicală
pentru stabilirea stării de ebrietate şi a naturii ei, nr.401 din 3.10.2006:
stare survenită în urma consumului de alcool şi/sau alte substanţe
ce provoacă ebrietate şi care au drept urmare dereglarea psiho-
funcţională a organismului1;
– definiţia noţiunii „stare de ebrietate” din Hotărârea Plenului
nr.20/1999: stare survenită atât în urma consumului de alcool, cât
şi a folosirii drogurilor, substanţelor toxice şi a altor substanţe ce
provoacă turmentarea, care are drept urmare formarea unei stări
psihofuncţionale neobişnuite.
Dincolo de aceste discrepanţe (care sunt mai mult de formă),
trebuie să recunoaştem că cele două definiţii subsidiare ne ajută să
percepem, pe calea interpretării sistematice, sensul sintagmei „alte
substanţe cu efecte similare” din alin.(1) art.264 1 CP RM.

1
Monitorul Oficial al Republicii Moldova. – 2007. – Nr.60-63.

143
Astfel, în conformitate cu pct.2 al Regulamentului privind mo-
dul de testare alcoolscopică şi examinare medicală pentru stabilirea
stării de ebrietate şi a naturii ei, aprobat prin Hotărârea Guvernului
nr.296 din 16.04.2009, prin „alte substanţe ce provoacă ebrietate”
se înţelege produsele ori substanţele stupefiante sau medicamentele
cu efecte similare acestora, precum şi substanţele ce provoacă
turmentare.
Prin prisma acestei definiţii putem ajunge la concluzia că sin-
tagma „alte substanţe cu efecte similare” din alin.(1) art.264 1 CP RM
se referă la alte substanţe decât alcoolul (băuturi alcoolice), decât sub-
stanţele narcotice şi substanţele psihotrope.1 Considerăm că aceste alte
substanţe sunt: analoagele substanţelor narcotice sau psihotrope2; dro-
gurile (altele decât substanţele narcotice şi substanţele psihotrope)3;
substanţele toxice4; substanţele cu efecte puternice. 5 Cu privire la
1
Conform alin.(1) art.1341 CP RM, prin „substanţă narcotică sau psihotropă” se
înţelege substanţa de origine naturală sau sintetică şi preparatul conţinând o astfel de
substanţă, care provoacă dereglări psihice şi dependenţă fizică la consumul lor
abuziv.
Listele acestor substanţe sunt prevăzute de Hotărârea Guvernului privind apro-
barea Listei substanţelor narcotice, psihotrope şi a plantelor care conţin astfel de
substanţe depistate în trafic ilicit, precum şi cantităţile acestora, nr.79 din
23.01.2006 (Monitorul Oficial al Republicii Moldova. – 2006. – Nr.16-19), cu
modificările operate prin Hotărârea Guvernului cu privire la aprobarea modifi-
cărilor şi completărilor ce se operează în unele hotărâri ale Guvernului, nr.43
din 26.01.2009 (Monitorul Oficial al Republicii Moldova. – 2009. – Nr.19-21).
2
Prin „analog al substanţei narcotice sau psihotrope” se înţelege substanţa care,
conform componenţei sale şi efectului pe care îl produce, se asimilează cu
substanţa narcotică sau psihotropă (alin.(2) art.1341 CP RM).
3
În acord cu art.1 al Legii Republicii Moldova cu privire la circulaţia substanţe-
lor narcotice şi psihotrope şi a precursorilor, adoptate de Parlamentul Republicii
Moldova la 6.05.1999, droguri (altele decât substanţele narcotice şi psihotrope)
sunt alte substanţe, preparate medicinale sau inhalanţi chimici cu efect narcotic
sau psihotrop (Monitorul Oficial al Republicii Moldova. – 1999. – Nr.73-77).
4
Lista substanţelor toxice o reprezintă Lista nr.1 din Tabelul nr.5 al Procesului-
verbal nr.7 din 1.12.1988 al Comitetului Permanent de Control asupra Drogu-
rilor din cadrul Ministerului Sănătăţii (Monitorul Oficial al Republicii Moldova.
– 1999. – Nr.16-18).
5
Lista substanţelor cu efecte puternice (cu acţiune drastică) este Lista nr.2 din
Tabelul nr.5 al Procesului-verbal nr.7 din 1.12.1988 al Comitetului Permanent

144
ultimele două categorii de substanţe, se impune precizarea că ele
trebuie să poată provoca starea de ebrietate. Pentru că relevant este
nu care anume substanţe a consumat făptuitorul (sau care i-au fost
administrate făptuitorului). Relevant este că substanţele respective
i-au provocat starea de ebrietate.
După cum am consemnat mai sus, în ipoteza producerii ebrie-
tăţii de alcool (băuturi alcoolice), contează nu doar prezenţa stării
de ebrietate. În vederea delimitării ilicitului penal de ilicitul contra-
venţional, are importanţă şi gradul de ebrietate. Astfel, se aplică
răspunderea penală, în baza alin.(1) art.264 1 CP RM, în cazul con-
ducerii mijlocului de transport de către o persoană care se află în
stare de ebrietate cu grad avansat. Pe de altă parte, se aplică răspun-
derea contravenţională, în baza alin.(1) art.233 din Codul contra-
venţional, în cazul conducerii vehiculului de către o persoană care se
află în stare de ebrietate produsă de alcool ce depăşeşte gradul maxim
admisibil stabilit de Guvern, dacă fapta nu constituie infracţiune.
În mod corespunzător, în alin.(2) şi (3) art.134 12 CP RM se
formulează definiţiile noţiunilor „stare de ebrietate alcoolică cu grad
minim” (care îşi dovedeşte semnificaţia în planul aplicării răspun-
derii contravenţionale) şi „stare de ebrietate alcoolică cu grad avan-
sat” (care îşi dovedeşte semnificaţia în planul aplicării răspunderii
penale). In concreto, potrivit alin.(2) art.13412 CP RM, prin „stare
de ebrietate alcoolică cu grad minim” se înţelege starea persoanei
care are concentraţia de alcool în sânge de la 0,3 până la 0,8 g/l şi
concentraţia vaporilor de alcool în aerul expirat de la 0,15 până la
0,4 mg/l. Totodată, conform alin.(3) art.134 12 CP RM, prin „stare de
ebrietate alcoolică cu grad avansat” se înţelege starea persoanei
care are concentraţia de alcool în sânge de la 0,8 g/l şi mai mult şi
concentraţia vaporilor de alcool în aerul expirat de la 0,4 mg/l şi
mai mult.1

de Control asupra Drogurilor din cadrul Ministerului Sănătăţii (Monitorul Ofi-


cial al Republicii Moldova. – 1999. – Nr.16-18).
1
Conform pct.3 şi 4 ale Regulamentului privind modul de testare alcoolscopică
şi examinare medicală pentru stabilirea stării de ebrietate şi a naturii ei, aprobat

145
Conjuncţia „şi” din ambele definiţii denotă că trebuie să fie
întrunite cumulativ condiţia privitoare la concentraţia de alcool în
sânge şi condiţia referitoare la concentraţia vaporilor de alcool în
aerul expirat. De aceea, se va aplica răspunderea contravenţională,
şi nu răspunderea penală, dacă, de exemplu, concentraţia de alcool
în sângele făptuitorului constituie 0,9 g/l, însă concentraţia vapori-
lor de alcool în aerul expirat constituie 0,3 mg/l. Aceeaşi soluţie se
impune dacă, de exemplu, concentraţia de alcool în sângele făptui-
torului constituie 0,7 g/l, iar concentraţia vaporilor de alcool în
aerul expirat constituie 0,5 mg/l. Oricare altă interpretare ar fi una
extensivă defavorabilă făptuitorului. Deci, ar veni în contradicţie cu
regula fixată la alin.(2) art.3 CP RM.
Interpretarea pe care o propunem îşi găseşte fundamentare în
literatura de specialitate. De exemplu, C.Turianu afirmă: „Cele două
stări – starea de îmbibaţie alcoolică ce depăşeşte limita legală şi
starea de ebrietate – nu sunt neapărat echivalente. Există cazuri când
conducătorul unui autovehicul are alcoolemie în sânge sub 1‰ 1 şi
totuşi prezintă simptomele stării de ebrietate, după cum sunt şi ca-
zuri când îmbibaţia alcoolică este mai mare de 1‰, dar conducă-
torul nu prezintă simptomele acestei stări”. 2 La fel, M.A. Hotca
menţionează: „Subiectul activ trebuie să îndeplinească cerinţa
alternativă (sublinierea ne aparţine – n.a.) să aibă în sânge, la data
efectuării elementului material, o îmbibaţie alcoolică ce depăşeşte
prin Hotărârea Guvernului nr.296 din 16.04.2009, se stabilesc, pentru conducă-
torii de vehicule, următoarele concentraţii maxime admisibile de alcool: a) în
sânge – 0,3 g/l; b) în aerul expirat – 0,15 mg/l. Se atestă ca stare de ebrietate
alcoolică: a) cu grad minim – în caz de stabilire a concentraţiei de alcool mai
mare de 0,3-0,8 g/l în sânge şi mai mare de 0,15-0,4 mg/l în aerul expirat; b) cu
grad avansat – în caz de depăşire a concentraţiei de alcool de 0,8 g/l în sânge şi
de 0,4 mg/l în aerul expirat.
1
Limita minimă a alcoolemiei, care atrage răspundere penală, reieşea din preve-
derile Decretului nr.328/1966 privind circulaţia pe drumurile publice (Buletinul
Oficial. – 1970. – Nr.46-47). La moment, în art.79 al Ordonanţei de urgenţă
nr.195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice (Monitorul Oficial al
României. – 2002. – Nr.958), limita respectivă este de 0,8 g/l alcool pur în
sânge, fiind similară cu cea stabilită în alin.(3) art.13412 CP RM.
2
C.Turianu. Infracţiunile rutiere. – Bucureşti: ALL Beck, 2000, p.111.

146
limita legală (0,8 g/l alcool pur în sânge) sau să se afle, în acelaşi
moment, în stare de ebrietate...”.1
Spre deosebire de legea penală română, legea penală autohtonă
nu pune pe acelaşi nivel noţiunea de concentraţie de alcool în sânge
şi noţiunea de stare de ebrietate. Drept urmare, conform legii penale
române, sunt sancţionaţi nu numai conducătorii mijloacelor de
transport al căror grad de îmbibaţie alcoolică în sânge depăşeşte
limita legală, dar şi cei care au fost la volan în stare de ebrietate,
fără însă a se fi putut determina, din diverse motive, gradul îmbiba-
ţiei alcoolice. În această ultimă situaţie, probarea ebrietăţii făptuito-
rului se face pe baza diagnosticului clinic, adică făcându-se dovada
modului de comportare, a atitudinii, a capacităţii de orientare în
timp şi spaţiu, a memoriei, a siguranţei gesturilor mâinii, a stării
pupilelor etc.
În legea penală autohtonă, concepţia este calitativ diferită. Or,
din art.13412 CP RM se desprinde că doar atunci se poate atesta
starea de ebrietate când condiţia privitoare la concentraţia de alcool
în sânge este secundată de condiţia referitoare la concentraţia de
alcool în aerul expirat. Desigur, pe baza diagnosticului clinic, nu se
poate stabili cu precizie matematică nici concentraţia de alcool în
sânge, nici concentraţia de alcool în aerul expirat. Considerăm că
se justifică abordarea cumulativă a celor două condiţii de către
legiuitorul autohton, abordare necesară unei mai mari concludenţe
a vinovăţiei făptuitorului. O confirmă criticile exprimate de Gh.Alecu:
„Utilizarea aerului expirat pentru determinări cantitative ale alcool-
emiei întâmpină dificultăţi sub aspect probator datorită mai multor
aspecte. Rezultatele obţinute prin această metodă de determinare
pot să nu fie concludente, deoarece proporţia de aer alveolar din
aerul expirat este variabilă în funcţie de profunzimea expiraţiei (fiind
în medie de 2/3) sau de factorii fiziologici individuali ai subiectului
testat, iar modificările de ventilaţie sau temperatură îngreunează, de

1
M.A. Hotca. Codul penal. Comentarii şi explicaţii. – Bucureşti: C.H. Beck, 2007,
p.978.

147
asemenea, o apreciere corectă... Studii de specialitate 1 au arătat că,
deşi determinarea electro-chimică a concentraţiei alcoolului din
aerul expirat reprezintă o metodă utilă de determinare a intoxicaţiei
alcoolice, rezultatele determinării prezintă o plajă de nesiguranţă în
jurul valorilor cuprinse între 0,99-1,40‰...”. 2
În unele cazuri, în practica judiciară se respectă cerinţa că doar
atunci se poate atesta starea de ebrietate când condiţia referitoare la
concentraţia de alcool în sânge este secundată de condiţia referitoare
la concentraţia de alcool în aerul expirat. Astfel, într-o speţă, V.B. a
fost condamnat conform alin.(1) art.2641 CP RM. În urma examinării
medicale pentru stabilirea stării de ebrietate a lui V.B., s-a constatat
că concentraţia de alcool în aerul expirat constituie 3,24 mg/l, iar
concentraţia de alcool în sânge este de 3,1 g/l.3 Într-o altă speţă,
P.I. a fost condamnat conform alin.(1) art.264 1 CP RM. În urma
examinării medicale pentru stabilirea stării de ebrietate a lui P.I.,
s-a constatat că concentraţia de alcool în aerul expirat constituie
1,30 mg/l, iar concentraţia de alcool în sânge este de 1,4 g/l.4
Totuşi, există exemple de altă natură, când e nesocotită cerinţa
că trebuie să fie întrunite cumulativ condiţia referitoare la concen-
traţia de alcool în sânge şi condiţia referitoare la concentraţia vapo-
rilor de alcool în aerul expirat. În acest sens, ne referim la următoa-
rele cazuri: N.P. a fost condamnat în baza alin.(4) art.264 1 CP RM.
Starea de ebrietate a lui N.P. a fost confirmată doar prin certifi-
catul medical privind rezultatul analizei probelor biologice pentru
1
A se vedea: V.Beliş, V.Gheorghiu. Valoarea şi limitele probatorii ale metodei de
măsurare a concentraţiei alcoolului etilic din aerul expirat cu aparatele „Dräger
Alcooltest 7110MKIII” şi „Dräger Alcooltest 7410 Plus” // Revista de Medi-
cină Legală. – 2000. – Nr.3. – P.247.
2
Gh.Alecu. Aspecte de practică judiciară privind infracţiunea de ucidere din
culpă în cazul accidentelor de trafic rutier // Revista Naţională de Drept. – 2008.
– Nr.4. – P.68-70.
3
Sentinţa Judecătoriei Anenii-Noi din 02.12.2009. Dosarul nr.1-168/09 //
http://ca.justice.md
4
Sentinţa Judecătoriei Anenii-Noi din 05.02.2010. Dosarul nr.1-27/10 //
http://ca.justice.md

148
alcoolemie, prin care se atestă că concentraţia de alcool în sânge
era de 1,4 g/l;1 • L.B. a fost condamnat în baza alin.(1) art.264 1
CP RM. Starea de ebrietate a acestuia a fost confirmată doar prin
raportul de cercetare medico-legală toxicologică, din care rezultă
că concentraţia de alcool în sânge era de 2,0 g/l; 2 • I.C. a fost
condamnat în baza alin.(1) art.2641 CP RM. Starea de ebrietate a
lui I.C. a fost confirmată doar prin certificatul medical privind
rezultatul investigaţiilor de laborator ale sângelui, prin care se atestă
că concentraţia de alcool în sânge era de 2,78 g/l; 3 • C.V. a fost
condamnat în baza alin.(1) art.2641 CP RM. Starea de ebrietate a
lui C.V. a fost confirmată doar prin raportul de cercetare medico-
legală toxicologică, prin care se atestă că concentraţia de alcool
în sânge era de 3,5 g/l;4 • L.P. a fost condamnat în baza alin.(1)
art.2641 CP RM. Starea de ebrietate a lui L.P. a fost confirmată
doar prin raportul de cercetare medico-legală toxico-narcologică,
prin care se atestă că concentraţia de alcool în sânge era de 1,7 g/l; 5
• R.A. a fost condamnat în baza alin.(1) art.264 1 CP RM. Starea de
ebrietate a lui R.A. a fost confirmată doar prin raportul de cerce-
tare medico-legală toxico-narcologică, prin care se atestă că con-
centraţia de alcool în sânge era de 1,1 g/l.6
Şi astfel de exemple de aplicare neuniformă a legii penale ar
putea continua. De fapt, în mod regretabil, sunt mai multe exemple
de această natură, când nu se respectă regula fixată la alin.(2) art.3

1
Sentinţa Judecătoriei Anenii-Noi din 04.12.2009. Dosarul nr.1-216/09 //
http://ca.justice.md
2
Sentinţa Judecătoriei Făleşti din 13.10.2009. Dosarul nr.1-143/09 //
http://ca.justice.md
3
Sentinţa Judecătoriei Râbniţa din 07.10.2009. Dosarul nr.1-72/09 //
http://ca.justice.md
4
Sentinţa Judecătoriei Făleşti din 02.11.2009. Dosarul nr.1-147/09 //
http://ca.justice.md
5
Decizia Colegiului penal al Curţii de Apel Chişinău din 21.01.2010. Dosarul
nr.1r-19/10 // http://ca.justice.md
6
Decizia Colegiului penal al Curţii de Apel Chişinău din 21.01.2010. Dosarul
nr.1r-21/10 // http://ca.justice.md

149
CP RM. Mai multe, în comparaţie cu acele exemple când se res-
pectă cerinţa că doar atunci se poate atesta starea de ebrietate când
condiţia referitoare la concentraţia de alcool în sânge este secun-
dată de condiţia referitoare la concentraţia de alcool în aerul expirat.
Cu această ocazie, menţionăm că în Parlament se află în exami-
nare proiectul Legii pentru modificarea articolului 13412 din Codul
penal al Republicii Moldova. În conformitate cu acest proiect, se
propune ca în alineatele (2) şi (3) ale articolului 134 12 CP RM
cuvintele „şi concentraţia vaporilor” să fie substituite cu cuvintele
„sau concentraţia vaporilor”.1 Doar în eventualitatea adoptării proiec-
tului în cauză va deveni valabilă cerinţa că nu trebuie să fie întrunite
cumulativ condiţia referitoare la concentraţia de alcool în sânge şi
condiţia referitoare la concentraţia vaporilor de alcool în aerul expirat.
Sub un alt aspect, pentru individualizarea pedepsei aplicate în
cazul infracţiunii prevăzute la alin.(1) art.264 1 CP RM, este impor-
tantă una dintre prevederile de la art.24 CP RM: „Cauzele ebrietă-
ţii, gradul şi influenţa ei asupra săvârşirii infracţiunii se iau în con-
siderare la stabilirea pedepsei”. O atenţie aparte trebuie acordată
mai ales cauzelor stării de ebrietate. Astfel, în ordinea crescătoare
desemnând sporirea gravităţii faptei, putem deosebi trei ipoteze:
1) starea de ebrietate accidentală (involuntară), provocată fără voia
făptuitorului (de exemplu, când făptuitorul consideră că consumă
un lichid inofensiv, care, în realitate, se dovedeşte a fi o băutură
alcoolică; când făptuitorului i-au fost introduse în organism, împo-
triva voinţei sale, substanţe care i-au provocat ebrietatea etc.);
2) starea de ebrietate voluntară, când făptuitorul consumă voit sub-
stanţele respective, fără a-şi dori să-i provoace starea de ebrietate;
3) starea de ebrietate preordinată, când făptuitorul îşi provoacă voit
starea de ebrietate.
Or, conform lit.i) alin.(1) art.76 CP RM, la stabilirea pedepsei,
se consideră circumstanţă atenuantă săvârşirea infracţiunii de către

1
Proiectul Legii pentru modificarea articolului 13412 din Codul penal al Republicii
Moldova // http://www.parlament.md/download/drafts/ro/1688.2009.doc

150
o persoană în stare de ebrietate, provocată de consumarea involun-
tară sau forţată a substanţelor menţionate la art.24 CP RM sau de
consumarea de aceste substanţe fără a fi conştientă de efectul lor. În
acelaşi timp, potrivit lit.j) alin.(1) art.77 CP RM, la stabilirea pe-
depsei, se consideră circumstanţă agravantă săvârşirea infracţiunii
de către o persoană în stare de ebrietate, provocată de consumarea
substanţelor menţionate la art.24 CP RM; în funcţie de caracterul
infracţiunii, instanţa de judecată este în drept să nu considere
aceasta ca o circumstanţă agravantă.
În altă privinţă, este necesar a consemna că la alin.(2) art.77
CP RM se prevede: „Dacă circumstanţele menţionate la alin.(1)
sunt prevăzute la articolele corespunzătoare din Partea Specială a
prezentului cod în calitate de semne ale acestor componenţe de
infracţiuni, ele nu pot fi concomitent considerate drept circumstanţe
agravante”. În practica de aplicare a legii penale această prevedere
nu întotdeauna se respectă. Astfel, într-o speţă, G.I. a fost învinuit
de săvârşirea infracţiunii prevăzute la alin.(4) art.264 CP RM.
Adică, i s-a imputat încălcarea regulilor de securitate a circulaţiei
sau de exploatare a mijloacelor de transport de către persoana
care conduce mijlocul de transport, încălcare ce a cauzat din
imprudenţă decesul unei persoane, săvârşită în stare de ebrietate.
De asemenea, i-a fost reţinută şi circumstanţa agravantă specifi-
cată la lit.j) alin.(1) art.77 CP RM.1
Bineînţeles, o asemenea practică este inadmisibilă. În alin.(2),
(4) şi (6) art.264 şi în alin.(1) art.264 1 CP RM starea de ebrietate
este un indiciu de esenţă, indispensabil. De aceea, ar fi cu totul
inechitabil ca, în cazul infracţiunilor prevăzute la aceste norme, sta-
rea de ebrietate să fie luată în consideraţie şi la individualizarea pe-
depsei. Ar însemna o înţelegere eronată a principiului individuali-
zării răspunderii penale şi a pedepsei penale, fixat la art.7 CP RM.
În concluzie, aplicarea răspunderii conform alin.(1) art.2641 (sau alin.

1
Rechizitoriul din 27.11.2008. Procuratura raionului Cahul. Dosarul nr.2008150655.

151
(2), (4) sau (6) art.264) CP RM exclude invocarea prevederii de la
lit.j) alin.(1) art.77 CP RM.
În alt context, nu trebuie aplicată răspunderea penală persoanei
care, aflându-se în stare de ebrietate, a condus mijlocul de transport
pentru a transporta la o instituţie medicală persoana a cărei viaţă
sau sănătate era în pericol. În această ipoteză şi în ipoteze asemă-
nătoare, vom atesta, reieşind din art.38 CP RM, starea de extremă
necesitate, care înlătură caracterul penal al faptei. Desigur, făptuito-
rul trebuie să-şi dea seama că nu provoacă urmări mai grave decât
cele care s-ar fi putut produce dacă pericolul nu era înlăturat pe
calea conducerii în stare de ebrietate a mijlocului de transport.
Nu s-a stabilit just prezenţa stării de extremă necesitate în
următoarea speţă: D.I. a fost condamnat în baza alin.(1) art.264 1
CP RM. În fapt, la 09.10.2009, aproximativ la ora 15.45, acesta
conducea automobilul „VAZ-2107” pe str. Ştefan cel Mare din or.
Făleşti. Fiind oprit de către colaboratorii de poliţie, a recunoscut
că este în stare de ebrietate (stare confirmată ulterior prin raportul
de expertiză medico-legală toxicologică). D.I. a explicat că a con-
sumat în ziua respectivă băuturi alcoolice, întrucât nu intenţiona
să se deplaseze cu automobilul. După amiază, i s-a comunicat prin
telefon că tatăl lui necesită de urgenţă spitalizare. Din aceste
motive, s-a deplasat cu automobilul către locuinţa tatălui său.1 În
cazul dat, fapta lui D.I. nu poate fi considerată singurul mijloc de
înlăturare a pericolului. Existau alternative de înlăturare a pericolu-
lui (de exemplu, apelarea la ambulanţă). De asemenea, D.I. s-ar fi
putut deplasa la locuinţa tatălui său nu neapărat conducând un
mijloc de transport. Ar fi putut să se deplaseze în calitate de pasa-
ger. Pentru toate acestea nu a fost invocat, şi pe bună dreptate,
art.38 „Starea de extremă necesitate” din Codul penal.
Finalizând analiza laturii obiective a infracţiunii prevăzute la
alin.(1) art.2641 CP RM, vom menţiona că această infracţiune este
una formală. Ea se consideră consumată din momentul efectuării
1
Sentinţa Judecătoriei Făleşti din 18.11.2009. Dosarul nr.1-157/09 //
http://ca.justice.md

152
conducerii mijlocului de transport de către o persoană care se află
în stare de ebrietate alcoolică cu grad avansat sau în stare de ebrie-
tate produsă de substanţe narcotice, psihotrope şi/sau de alte sub-
stanţe cu efecte similare.
Latura subiectivă a infracţiunii prevăzute la alin.(1) art.264 1
CP RM se caracterizează prin intenţie directă. Aceasta înseamnă că
făptuitorul îşi dă seama de caracterul prejudiciabil al acţiunii sale şi
doreşte să conducă mijlocul de transport aflându-se în stare de
ebrietate alcoolică cu grad avansat sau în stare de ebrietate produsă
de substanţe narcotice, psihotrope şi/sau de alte substanţe cu efect
similar.
Accentuăm, făptuitorul doreşte nu pur şi simplu să conducă
mijlocul de transport. El doreşte să-l conducă, dându-şi seama că se
află în starea descrisă în dispoziţia alin.(1) art.264 1 CP RM. Cineva
ar putea întreba: este posibil să nu-şi dea seama? Considerăm, că
da. Este posibil. Cu precădere în cazurile când făptuitorul, din gre-
şeală (a sa ori a altor persoane) ori din cauza altor împrejurări, nu
şi-a dat seama că a consumat o substanţă din cele descrise în dispo-
ziţia alin.(1) art.2641 CP RM. Despre o asemenea posibilitate ne
vorbeşte Gh.Alecu: „Din cazuistica bogată amintim intoxicaţiile
accidentale cu alcoolul, existând, în anumite medii industriale, inge-
rarea în scop terapeutic a unor substanţe volatile de origine medica-
mentoasă (canforul, unele zaharuri cu funcţie alcoolică, neuroleptice
etc.), dar şi cazul unui participant la stingerea unui incendiu care,
acuzat fiind că se află în stare de ebrietate, s-a prezentat la medicul
legist care, în urma cercetărilor clinice, a constatat manifestări
fiziologice asimilate intoxicaţiei alcoolice, dar care, în urma prele-
vării de probe biologice, a constatat lipsa alcoolului în sânge şi
prezenţa COHb în proporţii de 28%”.1
Considerăm că sunt posibile şi alte situaţii când făptuitorul poate
să nu-şi dea seama că se află în stare de ebrietate. De exemplu,
conform lit.d) art.9 al Legii privind siguranţa traficului rutier, se
1
Gh.Alecu. Aspecte de practică judiciară privind infracţiunea de ucidere din
culpă în cazul accidentelor de trafic rutier, p.68-70.

153
stabileşte competenţa Ministerului Sănătăţii de a elabora un semn
distinctiv, care urmează a fi aplicat pe ambalajul medicamentelor
contraindicate conducătorilor de vehicul.
Dar dacă pe medicamentele consumate de făptuitor nu era
aplicat un astfel de semn? Nici instrucţiunea pentru administrarea
medicamentelor nu conţinea informaţii vizând contraindicaţiile co-
respunzătoare? Poate oare făptuitorul, care nu este expert în dome-
niu, să determine cu certitudine dacă se află sau nu în stare de
ebrietate? Mai ales că această stare poate fi uneori uşor confundată
cu stări asemănătoare ebrietăţii: surmenare; simptomele unor boli;
stări posttraumatice etc.
De aceea, doar cercetarea în ansamblu a tuturor circumstanţe-
lor ne poate da răspuns la întrebarea, dacă făptuitorul a manifestat
sau nu intenţie directă faţă de cele săvârşite.
În ce priveşte subiectul infracţiunii prevăzute la alin.(1) art.2641
CP RM, acesta este persoana fizică responsabilă care, la momentul
săvârşirii infracţiunii, a atins vârsta de 16 ani. În plus, subiectul are
calitatea specială de persoană care conduce mijlocul de transport.
Dar nici aceasta nu e suficient. Dacă facem conexiune cu cele spe-
cificate la alin.(4) art.2641 CP RM, ajungem la concluzia că subiec-
tul infracţiunii specificate la alin.(1) art.2641 CP RM este o persoană
care deţine permis de conducere şi nu este privată de dreptul de a
conduce mijloace de transport.

§ 3. Predarea cu bună-ştiinţă a conducerii mijlocului de


transport către o persoană care se află în stare de
ebrietate, dacă această acţiune a provocat urmările
indicate la art.264 CP RM (alin.(2) art.2641 CP RM)
Vom începe analiza infracţiunii prevăzute la alin.(2) art.2641
CP RM cu examinarea obiectului acesteia.
În conformitate cu lit.a) alin.(1) pct.126 RCR, persoanele
responsabile de exploatarea vehiculelor sunt obligate, printre altele,
să nu admită la conducerea vehiculelor persoane care sunt în stare

154
de ebrietate, sub influenţa drogurilor sau altor substanţe contraindi-
cate, sub influenţa preparatelor medicamentoase care provoacă redu-
cerea reacţiei. Reieşind din aceasta, obiectul juridic principal al
infracţiunii examinate îl formează relaţiile sociale cu privire la
siguranţa traficului rutier, sub aspectul prohibiţiei impuse conducă-
torului sau posesorilor mijloacelor de transport (ori altor asemenea
persoane) să predea conducerea mijlocului de transport către o per-
soană care se află în stare de ebrietate.
La rândul său, obiectul juridic secundar al infracţiunii prevă-
zute la alin.(2) art.264 1 CP RM îl formează relaţiile sociale cu
privire la sănătatea sau viaţa persoanei.
Astfel, observăm că obiectul juridic special al infracţiunii anali-
zate are un caracter complex.
Obiectul material al infracţiunii în cauză îl reprezintă corpul
persoanei.
Referitor la latura obiectivă a infracţiunii prevăzute la alin.(2)
art.2641 CP RM, trebuie de menţionat că aceasta are următoarea
structură:
1) fapta prejudiciabilă care se exprimă în acţiunea de predare
a conducerii mijlocului de transport către o altă persoană care se
află în stare de ebrietate;
2) urmările prejudiciabile având un caracter alternativ:
a) vătămarea medie a integrităţii corporale sau a sănătăţii;
b) vătămarea gravă a integrităţii corporale sau a sănătăţii;
c) decesul (unei singure persoane sau al mai multor per-
soane);
3) legătura cauzală dintre fapta prejudiciabilă şi urmările pre-
judiciabile.
În contextul analizei faptei prejudiciabile prevăzute la alin.(2)
art.2641 CP RM, este utilă reproducerea punctului de vedere aparţi-
nând lui A.Saharciuk: „Predarea conducerii mijlocului de transport
către o altă persoană, care se află în stare de ebrietate, constă în
admiterea voluntară la conducerea mijlocului de transport a unei

155
asemenea persoane. Pentru calificare, nu contează dacă predarea
conducerii a avut loc în mijlocul de transport sau în afara acestuia.
Nici dacă făptuitorul a continuat să se afle sau nu în mijlocul de
transport după predarea conducerii acestuia. Componenţa infracţiunii
date va lipsi în cazul în care, în urma aplicării violenţei sau a amenin-
ţării cu violenţa, persoana este nevoită să predea conducerea mijlocu-
lui de transport către o altă persoană care se află în stare de ebrietate”.1
Aşadar, în esenţă, acţiunea de predare a conducerii mijlocului
de transport consistă în eliberarea permisiunii – verbale sau scrise –
pentru deplasarea mijlocului de transport. Predarea conducerii mij-
locului de transport trebuie să fie voluntară. Deci, făptuitorul să nu
se afle sub imperiul constrângerii fizice sau psihice, cauză care,
conform art.39 CP RM, înlătură caracterul penal al faptei.
Circumstanţele faptice, în care s-a produs predarea mijlocului
de transport, nu influenţează calificarea infracţiunii prevăzute la
alin.(2) art.2641 CP RM (de exemplu, durata conducerii, locul în
care s-a efectuat predarea conducerii, numărul de persoane cărora li
s-a predat conducerea etc.). Important este ca predarea conducerii
mijlocului de transport să fie realizată în raport cu o persoană care
se află în stare de ebrietate. La calificare, nu este relevant care
anume substanţe au produs starea de ebrietate a celui căruia i s-a
predat conducerea mijlocului de transport. De asemenea, nu con-
tează, în ipoteza stării de ebrietate alcoolică, care este gradul de
ebrietate: minim sau avansat. Toate acestea pot fi luate în conside-
raţie numai la individualizarea pedepsei.
În altă ordine de idei, amintim că una dintre modalităţile nor-
mative ale faptei prejudiciabile prevăzute la art.265 CP RM este
punerea în exploatare a mijloacelor de transport cu defecte tehnice
vădite. Ce ar însemna „punerea în exploatare”, dacă nu „predarea
conducerii”, numai că numită altfel? În acelaşi timp, aşa cum vom
demonstra în §4 al Capitolului IV al lucrării de faţă, subiect al in-
1
А.Сахарчук. Деяния, связанные с управлением транспортным средством
лицом в состоянии опьянения (ст.317 1 УК Республики Беларусь) // Судовы
весниiк. – 2007. – №1. – P.61-63.

156
fracţiunii specificate la art.265 CP RM poate fi şi conducătorul sau
posesorul mijlocului de transport. Aceste similitudini cu infracţiunea
prevăzută la alin.(2) art.2641 CP RM condiţionează formularea
următoarei întrebări: care variantă de calificare trebuie s-o alegem
atunci când are loc predarea conducerii mijlocului de transport
(punerea în exploatare a acestuia), cu defecte tehnice vădite, de către
conducătorul sau posesorul acestui mijloc de transport (ori o altă
asemenea persoană) către o altă persoană care se află în stare de
ebrietate:
1) alin.(2) art.2641 CP RM;
2) art.265 CP RM;
3) alin.(2) art.2641 CP RM şi art.265 CP RM?
Varianta de calificare trebuie selectată în aşa fel, încât să nu fie
subevaluat sau supraevaluat pericolul social al celor săvârşite. În
acelaşi timp, trebuie respectată cerinţa de la alin.(2) art.115 CP RM:
în situaţia calificării infracţiunilor privind concurenţa normelor
penale, este aleasă una dintre normele concurente care reflectă cel
mai exact natura juridică a faptei prejudiciabile.
Astfel, algoritmul pe care îl propunem este următorul: renun-
ţăm la varianta de calificare nr.3. Pentru că ea presupune supraeva-
luarea pericolului social al celor săvârşite. Când nu există alterna-
tivă, optăm pentru subevaluarea pericolului social, în locul supra-
evaluării acestuia. Întrucât varianta de calificare nr.3 presupune
sancţionarea de două ori pentru aceeaşi acţiune (care are doar două
denumiri diferite, nu şi conţinut diferit), precum şi respectând
principiul in dubio pro reo, vom opta pentru una din primele două
variante de calificare. Deoarece alegerea uneia din aceste variante
implică inevitabil nereţinerea la calificare a unor detalii ale celor
săvârşite, acordăm prioritate aceluiaşi principiu – in dubio pro reo.
Comparând sancţiunea de la alin.(2) art.264 1 CP RM cu cea de la
art.265 CP RM (şi, implicit, pericolul social al faptelor corespunză-
toare), se profilează concluzia că mai puţin represivă este sancţiu-
nea de la alin.(2) art.2641 CP RM. Aşadar, în final, considerăm că,
în situaţia descrisă mai sus, este indicată varianta de calificare nr.1.

157
Iar circumstanţa că mijlocul de transport predat pentru conducere
(pus în exploatare) avea defecte tehnice vădite poate conta numai la
individualizarea pedepsei. Din argumentele prezentate mai sus ne
dăm seama că, deşi nu este perfectă, varianta de calificare recoman-
dată are mai multe plusuri, decât minusuri. Celelalte două variante
de calificare sunt mai vulnerabile sub aspectul respectării principii-
lor şi regulilor aplicate la calificarea infracţiunilor.
Schimbând registrul, vom consemna că infracţiunea prevăzută
la alin.(2) art.2641 CP RM este o infracţiune materială. Aceasta
pentru că presupune obligatoriu producerea urmărilor prejudiciabile
prevăzute în art.264 CP RM. În ipoteza în care fapta prejudiciabilă
nu implică producerea unor asemenea urmări, se va aplica răspun-
derea contravenţională, în baza alin.(2) art.233 din Codul contra-
venţional. Nu avem în vedere aici cazul când aceste urmări nu se
produc din cauze independente de voinţa făptuitorului, atestându-se
tentativa la infracţiunea specificată la alin.(2) art.264 1 CP RM. Nu,
pentru că fapta prevăzută la alin.(2) art.233 din Codul contraven-
ţional, datorită circumstanţelor în care e comisă, nu poate prin exce-
lenţă să conducă la urmările prejudiciabile nominalizate la art.264
CP RM. Cel mult, poate conduce la vătămarea uşoară a integrităţii
corporale sau a sănătăţii.
La individualizarea pedepsei aplicate pentru infracţiunea pre-
văzută la alin.(2) art.2641 CP RM, se va lua în consideraţie care anume
urmare prejudiciabilă a survenit: vătămarea medie a integrităţii cor-
porale sau a sănătăţii; vătămarea gravă a integrităţii corporale sau a
sănătăţii; decesul (unei singure persoane sau al mai multor). În fie-
care din cele trei ipoteze, numărul de victime trebuie, de asemenea,
luat în consideraţie la individualizarea pedepsei.
Latura subiectivă a infracţiunii prevăzute la alin.(2) art.264 1
CP RM se caracterizează prin intenţie faţă de fapta prejudiciabilă şi
prin imprudenţă faţă de urmările prejudiciabile.
Făptuitorul trebuie să manifeste bună-ştiinţă faţă de fapta preju-
diciabilă. Aceasta presupune şi condiţia specificată în pct.19 al
Hotărârii Plenului nr.20/1999: „... faptul aflării în stare de ebrietate

158
a persoanei, căreia i-a fost predată conducerea, era vădit cunoscut de
către subiect”. Certitudinea subiectului poate avea ca suport: rezulta-
tul testării alcoolscopice a persoanei căreia i-a fost predată conducerea
mijlocului de transport; concluziile examenului medical în vederea
stabilirii stării de ebrietate; administrarea ante-factum de substanţe,
care produc ebrietate, persoanei căreia i-a fost predată conducerea
mijlocului de transport chiar de către subiectul infracţiunii etc.
Subiectul infracţiunii prevăzute la alin.(2) art.2641 CP RM este
persoana fizică responsabilă care, la momentul săvârşirii infracţiunii,
a atins vârsta de 16 ani. În plus, aşa cum rezultă din natura infrac-
ţiunii analizate, subiectul trebuie să aibă o calitate specială. Consi-
derăm că, înainte de toate, este vorba de calitatea de conducător sau
de posesor al mijlocului de transport care e predat pentru conducere
unei alte persoane care se află în stare de ebrietate.
În pct.19 al Hotărârii Plenului nr.20/1999, pe lângă conducă-
torul şi posesorul mijlocului de transport, alte persoane sunt numite
ca subiecţi ai infracţiunii prevăzute la art.177 3 CP RM din 1961
(adică ai infracţiunii reprezentând, în principiu, prototipul istoric al
infracţiunii specificate la alin.(2) art.264 1 CP RM). Considerăm că
„alte peroane” este o noţiune care desemnează toate celelalte per-
soane responsabile de exploatarea mijloacelor de transport, care, în
acord cu lit.a) alin.(1) pct.126 RCR, sunt obligate să nu admită la
conducerea vehiculelor persoane care au consumat băuturi alcoolice,
droguri sau alte substanţe contraindicate conducerii. De exemplu, o
astfel de obligaţie este stabilită în pct.3.3.3 al Regulamentului
Transporturilor şi Comunicaţiilor cu privire la asigurarea securităţii
circulaţiei rutiere la întreprinderi, instituţii, organizaţii ce efectuează
transporturi de pasageri şi mărfuri, din 9.12.1999: „Organizaţia este
obligată să asigure controlul stării sănătăţii şoferilor, de a nu admite
pentru conducerea mijloacelor de transport persoanele care se află
în stare de ebrietate...”.1 Bineînţeles, nu organizaţia (întreprinderea,
instituţia) trebuie considerată subiect al infracţiunii prevăzute la

1
Monitorul Oficial al Republicii Moldova. – 2000. – Nr.46-49.

159
alin.(2) art.2641 CP RM. Nu ne permite aceasta prevederea de la
alin.(4) art.21 CP RM. Subiect trebuie considerată persoana fizică
din cadrul organizaţiei (întreprinderii, instituţiei), căreia îi incumbă
respectiva obligaţie.
În legătură cu cele enunţate mai sus este imperioasă următoa-
rea precizare: într-o publicaţie anterioară am afirmat că modalitatea
normativă de altă încălcare gravă a regulilor de exploatare a mijloa-
celor de transport ce asigură securitatea circulaţiei – ca modalitate a
faptei prejudiciabile prevăzute la art.265 CP RM – se poate exprima,
inclusiv, în admiterea la conducerea mijloacelor de transport a per-
soanelor care au consumat băuturi alcoolice, droguri sau alte subs-
tanţe contraindicate conducerii. Această afirmaţie şi-a pierdut actua-
litatea din momentul intrării în vigoare, la 3.03.2009, a Legii pentru
modificarea şi completarea unor acte legislative din 3.02.2009 (prin
care, printre altele, Codul penal a fost completat cu art.264 1). Din
acel moment, se aplică doar alin.(2) art.264 1 CP RM, în cazul în
care are loc admiterea la conducerea mijloacelor de transport a per-
soanelor care au consumat numitele substanţe. În această situaţie
concretă, se poate afirma că alin.(2) art.264 1 CP RM se prezintă ca
o normă specială în raport cu art.265 CP RM.
În fine, complinind caracteristicile subiectului infracţiunii spe-
cificate la alin.(2) art.264 1 CP RM, reieşind din prevederile alin.(4)
ale aceluiaşi articol, vom menţiona că subiectul trebuie să fie o
persoană care deţine permis de conducere şi nu este privată de
dreptul de a conduce mijloace de transport.
§ 4. Refuzul, împotrivirea sau eschivarea conducătorului
mijlocului de transport de la testarea alcoolscopică,
de la examenul medical în vederea stabilirii stării de
ebrietate şi a naturii ei sau de la recoltarea probelor
biologice în cadrul acestui examen medical
(alin.(3) art.2641 CP RM)
Începând analiza cu examinarea obiectului infracţiunii, vom
consemna că la lit.b) alin.(3) art.23 al Legii privind siguranţa trafi-

160
cului rutier se stabileşte că conducătorul de autovehicul este obligat
să se supună, la solicitarea agentului de circulaţie, procedurii de
testare a aerului expirat şi examenului medical de recoltare a probe-
lor biologice în vederea constatării alcoolemiei ori consumului de
droguri şi de alte substanţe psihotrope sau de medicamente cu
efecte similare. Pe cale de consecinţă, se poate afirma că obiectul
juridic special al infracţiunii prevăzute la alin.(3) art.264 1 CP RM
îl formează relaţiile sociale cu privire la siguranţa traficului rutier,
sub aspectul prohibiţiei impuse conducătorilor mijloacelor de
transport de a refuza, a se împotrivi sau a se eschiva de la testarea
alcoolscopică, de la examenul medical în vederea stabilirii stării de
ebrietate şi a naturii ei sau de la recoltarea probelor biologice în
cadrul acestui examen medical.
Latura obiectivă a infracţiunii examinate se exprimă în fapta
prejudiciabilă, concretizată, după caz, în acţiune sau în inacţiune.
Fapta prejudiciabilă cunoaşte trei modalităţi normative cu caracter
alternativ. În esenţă, toate cele trei modalităţi se reduc la respinge-
rea – expresă sau tacită – a efectuării testării alcoolscopice, a exa-
menului medical în vederea stabilirii stării de ebrietate şi a naturii
ei sau a recoltării probelor biologice în cadrul acestui examen
medical. Variază doar nuanţele în care se realizează această respin-
gere: refuzul presupune respingerea expresă; împotrivirea implică
respingerea expresă, însoţită de opunerea de rezistenţă nonviolentă;
eschivarea presupune respingerea tacită. În care anume modalitate
din cele trei s-a realizat fapta prejudiciabilă poate fi luat în consi-
deraţie la individualizarea pedepsei.
De exemplu, într-o speţă, B.I. a fost condamnat în baza alin.
(3) art.2641 CP RM. În fapt, la 06.07.2009, aproximativ la ora
19.40, aflându-se, în stare de ebrietate, în apropiere de iazul de la
Schinoasa din mun. Chişinău, a urcat la volanul automobilului său
„KIA Progio”. Cu acesta s-a deplasat către locuinţa concubinei
sale, R.C., de pe str. Sihastrului, mun. Chişinău. În acel loc se

161
aflau colaboratorii de poliţie R.V., T.V. şi B.S., care documentau un
incident produs între R.M. şi R.V. Observând starea lui B.I, colabo-
ratorii de poliţie l-au condus pe acesta la Dispensarul Narcologic,
pentru efectuarea examenului medical în vederea stabilirii stării de
ebrietate şi a naturii ei. Însă, B.I. a refuzat categoric efectuarea
respectivului examen, fapt confirmat prin procesul-verbal de exa-
minare medicală pentru stabilirea stării de ebrietate.1 Într-o altă
speţă, C.V. fost condamnat conform alin.(3) art.264 1 CP RM. În
fapt, la 14.09.2009, aproximativ la ora 13.00, acesta se îndrepta cu
automobilul său „UAZ-3909” către locuinţa sa din satul Novoseo-
lovca, raionul Taraclia. În timpul deplasării, a remarcat o cunoş-
tinţă de a lui, cu care ulterior a consumat o sticlă cu vin. Apoi, C.V.
a urcat la volanul automobilului, continuându-şi deplasarea.
Automobilul a fost oprit de către un colaborator de poliţie, care a
observat că C.V. conduce neadecvat. I-a solicitat lui C.V. să efec-
tueze examenul medical în vederea stabilirii stării de ebrietate şi a
naturii ei. Însă, acesta a refuzat efectuarea examenului în cauză.2
Într-un alt caz din practica judiciară, B.V. a fost condamnat conform
alin.(3) art.2641 CP RM. În fapt, la 21.09.2009, aproximativ la ora
21.00, acesta conducea automobilul „VAZ-2121” pe una din stră-
zile satului Sculeni, raionul Ungheni. Automobilul a fost oprit de
către colaboratorii de poliţie. La solicitarea lor de a se supune
examenului medical în vederea stabilirii stării de ebrietate şi a
naturii ei, B.V. a refuzat efectuarea acestuia.3
În altă privinţă, obiectul respingerii îl constituie efectuarea
testării alcoolscopice, a examenului medical în vederea stabilirii
stării de ebrietate şi a naturii ei sau a recoltării probelor biologice în
cadrul acestui examen medical. În conformitate cu pct.2 al Regula-
1
Sentinţa Judecătoriei Grigoriopol din 02.10.2009. Dosarul nr.1-712/09 //
http://ca.justice.md
2
Sentinţa Judecătoriei Taraclia din 21.10.2009. Dosarul nr.1-117/09 //
http://ca.justice.md
3
Decizia Colegiului penal al Curţii de Apel Bălţi din 03.02.2010. Dosarul nr.1r-
34/10 // http://ca.justice.md

162
mentului privind modul de testare alcoolscopică şi examinare medi-
cală pentru stabilirea stării de ebrietate şi a naturii ei, aprobat prin
Hotărârea Guvernului nr.296 din 16.04.2009, prin „testare alcool-
scopică” se înţelege acţiunile lucrătorului de poliţie sau ale altei
persoane abilitate, instruite în modul corespunzător, orientate spre
stabilirea concentraţiei de alcool în aerul expirat la persoana testată,
efectuate cu ajutorul mijloacelor tehnice omologate şi verificate
metrologic; prin „examinarea medicală pentru stabilirea stării de
ebrietate şi a naturii ei” se înţelege complexul de acţiuni şi proce-
dee cu caracter medical, stabilite prin actele normative ale Ministe-
rului Sănătăţii ce au drept scop determinarea şi evaluarea stării de
ebrietate a persoanei examinate. Cât priveşte noţiunea „recoltarea
probelor biologice în cadrul acestui examen medical”, potrivit
aceleiaşi prevederi normative, analiza de laborator reprezintă inves-
tigaţia de laborator ce are drept scop determinarea în probele biolo-
gice a concentraţiei alcoolului, a prezenţei drogurilor şi/sau altor
substanţe ce provoacă ebrietate. Aşadar, scopul imediat al recoltării
probelor biologice în cadrul examenului medical în vederea stabi-
lirii stării de ebrietate şi a naturii ei se exprimă în efectuarea ana-
lizei de laborator.
Trebuie de consemnat că oricare modalitate normativă din cele
trei, nominalizate în dispoziţia de la alin.(3) art.264 1 CP RM – refu-
zul, împotrivirea, eschivarea – poate presupune diverse modalităţi
faptice. Despre unele din ele ne vorbeşte C.Turianu: tergiversarea
prezentării pentru recoltarea probelor biologice, dacă prin aceasta
s-a ajuns la expirarea termenului înăuntrul căruia ar fi posibil să se
efectueze examenul de laborator; refuzul de a opri la somaţia orga-
nului de poliţie; fuga de sub supravegherea organelor de poliţie în
timpul conducerii spre o unitate medicală în vederea recoltării pro-
belor biologice; invocarea unor împrejurări lipsite de orice temei
pentru a justifica neacceptarea efectuării probelor etc. 1

1
C.Turianu. Infracţiunile rutiere, p.177-178.

163
Este important de reţinut, că aplicarea răspunderii penale con-
form alin.(3) art.2641 CP RM este de neconceput în lipsa situaţiei-
premisă. Această situaţie-premisă este specificată în dispoziţia de la
lit.b) alin.(3) art.23 al Legii privind siguranţa traficului rutier:
„Conducătorul de autovehicul este obligat să se supună, la solicita-
rea agentului de circulaţie (sublinierea ne aparţine – n.a.), proce-
durii de testare a aerului expirat şi examenului medical de recoltare
a probelor biologice în vederea constatării alcoolemiei ori consu-
mului de droguri şi de alte substanţe psihotrope sau de medicamente
cu efecte similare”. Această dispoziţie este reprodusă aproape cu
fidelitate la lit.j) pct.11 RCR. Accentuăm: ne referim anume la
solicitarea efectuării procedurii de testare a aerului expirat şi a exa-
menului medical de recoltare a probelor biologice în vederea con-
statării alcoolemiei ori consumului de droguri şi de alte substanţe
psihotrope sau de medicamente cu efecte similare. Cât priveşte
efectuarea testării alcoolscopice, aceasta poate fi în competenţa nu
doar a lucrătorului de poliţie, dar şi a altor persoane abilitate,
instruite în modul corespunzător 1 (conform pct.2 al Regulamentului
privind modul de testare alcoolscopică şi examinare medicală pentru
stabilirea stării de ebrietate şi a naturii ei, aprobat prin Hotărârea
Guvernului nr.296 din 16.04.2009).
Totodată, considerăm că există contradicţie între dispoziţia de
la lit.b) alin.(3) art.23 al Legii privind siguranţa traficului rutier şi
prevederea de la lit.a) pct.5 al Regulamentului privind modul de
testare alcoolscopică şi examinare medicală pentru stabilirea stării
de ebrietate şi a naturii ei. Conform acestei prevederi, testării
alcoolscopice, la decizia poliţiei sau altei persoane abilitate de a
efectua astfel de testare, se supun conducătorii de vehicule bănuiţi
de consum de alcool, consum de droguri şi/sau de alte substanţe ce
1
Prin „alte persoane abilitate, instruite în modul corespunzător” se înţelege luc-
rătorii medicali, inspectorii „Controlului treziei” şi alţii (conform pct.9 al Regu-
lamentului privind modul de testare alcoolscopică şi examinare medicală pentru
stabilirea stării de ebrietate şi a naturii ei, aprobat prin Hotărârea Guvernului
nr.296 din 16.04.2009).

164
provoacă ebrietate. Legea privind siguranţa traficului rutier are
prioritate faţă de Regulamentul privind modul de testare alcoolsco-
pică şi examinare medicală pentru stabilirea stării de ebrietate şi a
naturii ei. Din această cauză, alte persoane decât agentul de circu-
laţie nu-i pot solicita conducătorului mijlocului de transport efec-
tuarea testării alcoolscopice.
De asemenea, nici o dispoziţie normativă nu impune conducă-
torului mijlocului de transport obligaţia să se prezinte din propria
iniţiativă pentru testarea alcoolscopică, examenul medical în vederea
stabilirii stării de ebrietate şi a naturii ei sau pentru recoltarea
probelor biologice în cadrul acestui examen medical. Aceasta chiar
dacă conducătorul mijlocului de transport se află în stare de ebrie-
tate. Fără preexistenţa solicitării agentului de circulaţie nu există,
pentru conducătorul mijlocului de transport, obligaţia de a se supune,
din proprie iniţiativă, testării alcoolscopice, examenului medical în
vederea stabilirii stării de ebrietate şi a naturii ei sau recoltării
probelor biologice în cadrul acestui examen. Deci, în lipsa situaţiei-
premisă specificate, nu poate fi concepută nici infracţiunea prevă-
zută la alin.(3) art.2641 CP RM.
Infracţiunea în cauză este o infracţiune formală. Ea se consi-
deră consumată din momentul săvârşirii faptei prejudiciabile, în
oricare din modalităţile sale normative. Infracţiunea este prezentă
chiar dacă, ulterior, pe baza altor probe, s-ar constata că făptuitorul
nu se afla în stare de ebrietate în momentul săvârşirii infracţiunii.
În alţi termeni, nu este obligatoriu ca săvârşirea infracţiunii prevă-
zute la alin.(3) art.2641 CP RM să fie legată de săvârşirea de către
aceeaşi persoană a faptelor specificate la alin.(1) art.264 1 CP RM
sau la alin.(1) art.233 din Codul contravenţional.
Din punctul de vedere al laturii subiective, infracţiunea speci-
ficată la alin.(3) art.264 1 CP RM se caracterizează prin intenţie
directă. Aceasta înseamnă că făptuitorul îşi dă seama de caracterul
prejudiciabil al acţiunii sau al inacţiunii sale şi doreşte să-şi exprime
refuzul, împotrivirea sau eschivarea de la testarea alcoolscopică, de
la examenul medical în vederea stabilirii stării de ebrietate şi a

165
naturii ei sau de la recoltarea probelor biologice în cadrul acestui
examen medical.
Subiectul infracţiunii analizate este persoana fizică responsabilă
care, la momentul săvârşirii infracţiunii, a atins vârsta de 16 ani. În
afară de aceasta, subiectul are o dublă calitate specială:
1) este conducător al mijlocului de transport;
2) este persoană care deţine permis de conducere şi care nu
este privată de dreptul de a conduce mijloace de transport.

§ 5. Circumstanţele agravante ale infracţiunilor


prevăzute la alin.(1)-(3) art.2641 CP RM
Finalmente, vom supune cercetării varianta agravată a infrac-
ţiunilor prevăzute la alin.(1)-(3) art.264 1 CP RM. În conformitate
cu alin.(4) art.2641 CP RM, ea presupune săvârşirea acestor infrac-
ţiuni de către persoana care nu deţine permis de conducere sau care
este privată de dreptul de a conduce mijloace de transport. În cele
ce urmează vor fi examinate pe rând cele două ipoteze ale respec-
tivei variante agravate:
1) subiectul nu deţine permis de conducere;
2) subiectul este privat de dreptul de a conduce mijloace de
transport.
Cu privire la prima ipoteză, aducem ca exemplu următoarele
speţe: P.M. a fost condamnat în baza alin.(4) art.264 1 CP RM. În
fapt, la 16.05.2009, aproximativ la ora 19.45, P.M., neavând
permis de conducere şi aflându-se în stare de ebrietate, se deplasa
cu automobilul „BMW” pe str. Lenin din or. Comrat. Manifestând
neatenţie, a părăsit partea carosabilă a drumului, nimerind într-un
şanţ. I-a fost cerută efectuarea examenului medical în vederea sta-
bilirii stării de ebrietate şi a naturii ei. Însă, a refuzat efectuarea
acestuia.1 În acelaşi context se înscrie următoarea speţă: G.I. a fost
1
Decizia Colegiului penal al Curţii de Apel Comrat din 01.10.2009. Dosarul
nr.1r-20/09 // http://ca.justice.md

166
condamnat în baza alin.(4) art.2641 CP RM. În fapt, la 13.11.2009,
aproximativ la ora 20.30, acesta conducea, în stare de ebrietate
şi neavând permis de conducere, motocicleta „IJ-P5” pe strada
Al. Suvorov din satul Cealâc, raionul Taraclia. În timpul deplasării,
G.I. a fost oprit de către colaboratorii de poliţie. În urma efectuării
examenului medical în vederea stabilirii stării de ebrietate şi a
naturii ei, s-a constatat că G.I. se află în stare de ebrietate alcoolică
cu grad avansat;1 • F.I. a fost condamnat în baza alin.(4) art.264 1
CP RM. În fapt, la 17.11.2009, aproximativ la ora 19.30, acesta
conducea, fără permis de conducere, automobilul „VAZ-2101” pe
str. Unirii din or. Leova. De asemenea, ulterior, s-a constatat că
F.I. se afla în stare de ebrietate alcoolică cu grad avansat (con-
centraţia de alcool în sânge era de 2,3 g/l).2
De menţionat că, potrivit alin.(1) art.19 al Legii privind sigu-
ranţa traficului rutier, dreptul de a conduce un autovehicul se con-
firmă prin permisul de conducere, în care este indicată categoria
şi/sau subcategoria lui. Această dispoziţie îşi găseşte dezvoltare şi
precizare în pct.2 al Regulamentului cu privire la permisul de
conducere, organizarea şi desfăşurarea examenului pentru obţinerea
permisului de conducere şi condiţiile de admitere la traficul rutier,
aprobat prin Hotărârea Guvernului nr.1452 din 24.12.2007 (în
continuare – Regulamentul nr.1452/2007). 3 În acord cu aceasta, nu
este necesară deţinerea unui permis în cazul conducerii unui moped
pe drumurile publice. Această precizare nu este atât de importantă
în contextul circumstanţei agravante prevăzute la alin.(4) art.264 1
CP RM: oricum, subiect al infracţiunii poate fi numai conducătorul
unui mijloc de transport. Iar mopedul nu este, în accepţie juridico-
penală, un mijloc de transport.

1
Sentinţa Judecătoriei Taraclia din 21.12.2009. Dosarul nr.1-136/09 //
http://ca.justice.md
2
Sentinţa Judecătoriei Leova din 24.12.2009. Dosarul nr.1-89/09 //
http://ca.justice.md
3
Monitorul Oficial al Republicii Moldova. – 2008. – Nr.8-10.

167
Când spunem, în sensul alin.(4) art.264 1 CP RM, că subiectul
nu deţine permis de conducere, avem în vedere oricare din urmă-
toarele situaţii:
1) subiectului îi lipseşte în genere permisul de conducere. Se
are în vedere inexistenţa permisului de conducere, nu lipsa tempo-
rară, de moment, a acestuia. De menţionat în acest context că con-
ducerea vehiculului de către o persoană, care nu are asupra sa per-
misul de conducere, atrage răspunderea contravenţională, în baza
alin.(1) art.232 din Codul contravenţional. În acelaşi timp, condu-
cerea vehiculului fără permis de conducere se sancţionează potrivit
unei alte norme, şi anume, alin.(2) art.231 din Codul contravenţio-
nal. Deci, legiuitorul diferenţiază, şi pe bună dreptate, cele două
ipoteze;
2) subiectul deţine permis de conducere, însă unul necores-
punzător categoriei/subcategoriei mijlocului de transport pe care îl
conducea în momentul săvârşirii infracţiunii;
3) subiectul deţine permis de conducere, care este însă cu ter-
menul expirat sau anulat1, sau nevalabil din alte cauze.2
În situaţia în care făptuitorul deţine şi/sau foloseşte un permis
de conducere fals, suplimentar urmează a fi tras la răspundere
conform lit.c) alin.(2) art.361 CP RM.
Permisul de conducere nu trebuie confundat cu alte documente
pe care este obligat să le deţină conducătorul mijlocului de trans-
port: certificatul de înmatriculare (înregistrare) a vehiculului; poliţa
de asigurare obligatorie de răspundere civilă a deţinătorilor mijloa-
celor de transport auto; actele referitoare la natura şi masa încărcă-
1
Conform pct.29 al Regulamentului nr.1452/2007, în cazul în care se constată
că, la examenul de obţinere a permisului de conducere, o persoană a obţinut
calificativul „admis” prin încălcarea dispoziţiilor legale sau prin mijloace fraudu-
loase, permisul de conducere se anulează în modul stabilit de legislaţia în
vigoare.
2
De exemplu, potrivit pct.14 al Regulamentului nr.1452/2007, valabilitatea pe
teritoriul Republicii Moldova a permiselor de conducere obţinute în alte state nu
este recunoscută, dacă titularul nu corespunde cerinţelor de vârstă stabilite la
pct.13 al acestui Regulament.

168
turii; certificatul de tractorist etc. Dacă făptuitorul nu deţine asemenea
documente, nu-i poate fi agravată răspunderea conform alin.(4)
art.2641 CP RM.
Totodată, la alin.(2) art.19 al Legii privind siguranţa traficului
rutier se stabileşte: „Pe drumurile publice pot conduce autovehicule
numai persoane care posedă permis de conducere de categoria sau
subcategoria corespunzătoare autovehiculului ori dovada înlocuitoare,
cu drept de circulaţie, a permisului”. Astfel, făptuitorului nu-i va
putea fi agravată răspunderea conform alin.(4) art.264 1 CP RM,
dacă îi lipseşte permisul de conducere, dar deţine dovada înlocui-
toare, cu drept de circulaţie, a permisului (de exemplu, duplicat al
permisului de conducere). În acest caz, ni se poate reproşa că inter-
pretarea pe care o propunem este extensivă. Este adevărat. Însă, nu
este o interpretare defavorabilă făptuitorului. Deci, nu se încalcă
regula stabilită la alin.(2) art.3 CP RM.
Va fi agravată răspunderea conform alin.(4) art.264 1 CP RM
chiar dacă făptuitorul promovase examenul pentru obţinerea permi-
sului de conducere (însă, nu i s-a eliberat încă permisul). Faptul că
făptuitorul are pregătirea şi aptitudinile necesare urmează a fi luat
în consideraţie la individualizarea pedepsei.
După cum am menţionat mai sus, cea de-a doua ipoteză, vizând
varianta agravată de la alin.(4) art.2641 CP RM, se atestă atunci când
subiectul este privat de dreptul de a conduce mijlocul de transport.
Se are în vedere că subiectul se află în perioada în care execută
pedeapsa prevăzută de art.65 CP RM sau sancţiunea contravenţio-
nală prevăzută de art.35 din Codul contravenţional. Nu se are în
vedere că subiectul nu-şi poate exercita dreptul de a conduce mijlo-
cul de transport pentru că, de exemplu, mijlocul de transport i-a
fost ridicat, sechestrat, confiscat etc., în baza legii. A fi privat de
drept nu este aceeaşi cu a nu-ţi putea exercita acel drept.
Este important să stabilim momentul iniţial şi momentul final
al perioadei în care subiectul este privat de dreptul de a conduce mij-
loace de transport. După cum se desprinde din alin.(4) art.65 CP RM,
termenul pedepsei privative de a exercita o anumită activitate se

169
calculează, după caz, de la data rămânerii definitive a hotărârii
judecătoriei sau din momentul executării pedepsei principale. Cu
diferenţele de rigoare, aceleaşi principii funcţionează în cazul de-
terminării momentului iniţial al perioadei de executare a sancţiunii
contravenţionale prevăzute la art.35 din Codul contravenţional.
Cât priveşte momentul final al perioadei în care subiectul este
privat de dreptul de a conduce mijloace de transport, stingerea
executării pedepsei sau a sancţiunii contravenţionale respective, în
acord cu art.295 şi 340 din Codul de executare al Republicii Moldova,
adoptat de Parlamentul Republicii Moldova la 24.12.2004 1, are loc
în cazul executării efective şi integrale a pedepsei/a sancţiunii con-
travenţionale. Ori în unul din cazurile specificate la lit.c)-i) alin.(1)
art.295 din Codul de executare (cazuri privite prin prisma art.340
din acelaşi act legislativ atunci când făptuitorul a avut de executat
sancţiunea contravenţională stabilită la art.35 din Codul contraven-
ţional).
Numai cu respectarea acestor limite temporale putem susţine
că ne aflăm în prezenţa unui subiect privat de dreptul de a conduce
mijloace de transport. În caz contrar, răspunderea nu va putea fi
agravată potrivit alin.(4) art.264 1 CP RM.

Concluzii la Capitolul III


În legătură cu cele evocate în cadrul analizei infracţiunilor
prevăzute la art.2641 CP RM, se impun următoarele concluzii:
 obiectul juridic generic al infracţiunilor prevăzute la art.2641 CP RM
îl constituie relaţiile sociale cu privire la securitatea în transport;
 obiectul juridic special al infracţiunii prevăzute la alin.(1) art.2641
CP RM îl formează relaţiile sociale cu privire la siguranţa trafi-

1
Monitorul Oficial al Republicii Moldova. – 2005. – Nr.34-35.

170
cului rutier, sub aspectul prohibiţiei impuse conducătorilor mij-
loacelor de transport să conducă în stare de ebrietate;
 latura obiectivă a infracţiunii specificate la alin.(1) art.264 1
CP RM se exprimă în fapta prejudiciabilă care constă în acţiu-
nea de conducere a mijlocului de transport de către o persoană
care se află în stare de ebrietate alcoolică cu grad avansat sau în
stare de ebrietate produsă de substanţe narcotice, psihotrope
şi/sau de alte substanţe cu efecte similare;
 cerinţa esenţială pentru întregirea faptei prejudiciabile prevăzute
la alin.(1) art.2641 CP RM este ca, în timpul conducerii mijlo-
cului de transport, făptuitorul să fie în stare de ebrietate cu grad
avansat (în ipoteza ebrietăţii produse de băuturi alcoolice) sau în
stare de ebrietate (în ipoteza ebrietăţii produse de substanţe
narcotice, psihotrope şi/sau de alte substanţe cu efecte similare);
 potrivit alin.(2) art.13412 CP RM, prin „stare de ebrietate alcoo-
lică cu grad minim” se înţelege starea persoanei care are concen-
traţia de alcool în sânge de la 0,3 până la 0,8 g/l şi concentraţia
vaporilor de alcool în aerul expirat de la 0,15 până la 0,4 mg/l.
Totodată, conform alin.(3) art.134 12 CP RM, prin „stare de
ebrietate alcoolică cu grad avansat” se înţelege starea persoanei
care are concentraţia de alcool în sânge de la 0,8 g/l şi mai mult
şi concentraţia vaporilor de alcool în aerul expirat de la 0,4 mg/l
şi mai mult. Conjuncţia „şi” din ambele definiţii arată că trebuie
să fie întrunite cumulativ condiţia referitoare la concentraţia de
alcool în sânge şi condiţia referitoare la concentraţia vaporilor
de alcool în aerul expirat;
 infracţiunea prevăzută la alin.(1) art.264 1 CP RM se consideră
consumată din momentul efectuării conducerii mijlocului de
transport de către o persoană care se află în stare de ebrietate
alcoolică cu grad avansat sau în stare de ebrietate produsă de
substanţe narcotice, psihotrope şi/sau de alte substanţe cu efecte
similare;

171
 latura subiectivă a infracţiunii prevăzute la alin.(1) art.264 1
CP RM se caracterizează prin intenţie directă;
 subiectul infracţiunii prevăzute la alin.(1) art.264 1 CP RM este
persoana fizică responsabilă care, la momentul săvârşirii infrac-
ţiunii, a atins vârsta de 16 ani. În plus, subiectul are calitatea
specială de persoană care conduce mijlocul de transport;
 obiectul juridic special al infracţiunii prevăzute la alin.(2) art.2641
CP RM are un caracter complex: obiectul juridic principal al
infracţiunii în cauză îl formează relaţiile sociale cu privire la
siguranţa traficului rutier, sub aspectul prohibiţiei impuse condu-
cătorului sau posesorilor mijloacelor de transport (ori altor ase-
menea persoane) să predea conducerea mijlocului de transport
către o persoană care se află în stare de ebrietate; obiectul juridic
secundar al infracţiunii prevăzute la alin.(2) art.2641 CP RM îl for-
mează relaţiile sociale cu privire la sănătatea sau viaţa persoanei;
 obiectul material al infracţiunii în cauză îl reprezintă corpul
persoanei;
 latura obiectivă a infracţiunii prevăzute la alin.(2) art.264 1
CP RM are următoarea structură:
1) fapta prejudiciabilă care se exprimă în acţiunea de predare
a conducerii mijlocului de transport către o altă persoană
care se află în stare de ebrietate;
2) urmările prejudiciabile având un caracter alternativ:
a) vătămarea medie a integrităţii corporale sau a sănătăţii;
b) vătămarea gravă a integrităţii corporale sau a sănătăţii;
c) decesul (unei singure persoane sau al mai multor per-
soane);
3) legătura cauzală dintre fapta prejudiciabilă şi urmările
prejudiciabile;
 în esenţă, acţiunea de predare a conducerii mijlocului de trans-
port consistă în eliberarea permisiunii – verbale sau scrise –
pentru deplasarea mijlocului de transport;

172
 infracţiunea prevăzută la alin.(2) art.264 1 CP RM se consideră
consumată din momentul producerii urmărilor prejudiciabile
prevăzute în art.264 CP RM;
 latura subiectivă a infracţiunii prevăzute la alin.(2) art.264 1
CP RM se caracterizează prin intenţie faţă de fapta prejudicia-
bilă şi prin imprudenţă faţă de urmările prejudiciabile;
 subiectul infracţiunii prevăzute la alin.(2) art.264 1 CP RM este
persoana fizică responsabilă care, la momentul săvârşirii infrac-
ţiunii, a atins vârsta de 16 ani. În plus, subiectul trebuie să aibă
o calitate specială: conducătorul sau posesorul mijlocului de
transport care e predat pentru conducere unei alte persoane care
se află în stare de ebrietate; alte persoane responsabile de
exploatarea mijloacelor de transport;
 obiectul juridic special al infracţiunii prevăzute la alin.(3) art.2641
CP RM îl formează relaţiile sociale cu privire la siguranţa
traficului rutier, sub aspectul prohibiţiei impuse conducătorilor
mijloacelor de transport de a refuza, a se împotrivi sau a se
eschiva de la testarea alcoolscopică, de la examenul medical în
vederea stabilirii stării de ebrietate şi a naturii ei sau de la
recoltarea probelor biologice în cadrul acestui examen medical;
 latura obiectivă a infracţiunii examinate se exprimă în fapta
prejudiciabilă, concretizată, după caz, în acţiunea sau în inacţiu-
nea de refuz, împotrivire sau eschivare de la testarea alcoolsco-
pică, de la examenul medical în vederea stabilirii stării de ebrie-
tate şi a naturii ei sau de la recoltarea probelor biologice în
cadrul acestui examen medical;
 fără preexistenţa solicitării agentului de circulaţie, nu există,
pentru conducătorul mijlocului de transport, obligaţia de a se
supune, din proprie iniţiativă, testării alcoolscopice, examenului
medical în vederea stabilirii stării de ebrietate şi a naturii ei sau
recoltării probelor biologice în cadrul acestui examen. Deci, în
lipsa situaţiei-premisă specificate, nu poate fi concepută nici
infracţiunea prevăzută la alin.(3) art.264 1 CP RM;

173
 infracţiunea în cauză se consideră consumată din momentul
săvârşirii faptei prejudiciabile, în oricare din modalităţile sale
normative;
 din punctul de vedere al laturii subiective, infracţiunea specificată
la alin.(3) art.2641 CP RM se caracterizează prin intenţie directă;
 subiectul infracţiunii analizate este persoana fizică responsabilă
care, la momentul săvârşirii infracţiunii, a atins vârsta de 16 ani.
În afară de aceasta, subiectul are calitatea specială de conducă-
tor al mijlocului de transport;
 când spunem, în sensul alin.(4) art.264 1 CP RM, că subiectul nu
deţine permis de conducere, avem în vedere oricare din urmă-
toarele situaţii:
1) subiectului îi lipseşte în genere permisul de conducere. Se
are în vedere inexistenţa permisului de conducere, nu lipsa
temporară, de moment, a acestuia;
2) subiectul deţine permis de conducere, însă unul necores-
punzător categoriei/subcategoriei mijlocului de transport pe
care îl conducea în momentul săvârşirii infracţiunii;
3) subiectul deţine permis de conducere, care este însă cu ter-
menul expirat sau anulat, sau nevalabil din alte cauze;
 în sensul alin.(4) art.264 1 CP RM, subiectul este privat de drep-
tul de a conduce mijlocul de transport atunci când se află în
perioada în care execută pedeapsa prevăzută de art.65 CP RM
sau sancţiunea contravenţională prevăzută de art.35 din Codul
contravenţional. Nu se are în vedere că subiectul nu-şi poate
exercita dreptul de a conduce mijlocul de transport pentru că, de
exemplu, mijlocul de transport i-a fost ridicat, sechestrat, confis-
cat etc., în baza legii.

174
Capitolul IV
PUNEREA ÎN EXPLOATARE A MIJLOACELOR DE
TRANSPORT CU DEFECTE TEHNICE VĂDITE
(art.265 CP RM)

§ 1. Obiectul infracţiunii prevăzute la art.265 CP RM


O parte din accidentele rutiere îşi au cauza în încălcarea gravă
a regulilor de exploatare a mijloacelor de transport, ce asigură secu-
ritatea circulaţiei, sau în încălcarea regimului de lucru al şoferilor
ori mecanizatorilor. Reflectând această realitate evidentă, în art.265
CP RM legiuitorul a instituit o dispoziţie menită să contribuie la
prevenirea încălcărilor sus-numite. La concret, la art.265 CP RM e
stabilită răspunderea pentru punerea în exploatare a mijloacelor de
transport cu defecte tehnice vădite sau altă încălcare gravă a reguli-
lor de exploatare a acestora, ce asigură securitatea circulaţiei, săvâr-
şită de către o persoană responsabilă pentru starea tehnică sau pentru
exploatarea mijloacelor de transport, precum şi pentru încălcarea
de către o persoană cu funcţie de răspundere ori de către o persoană
care gestionează o organizaţie comercială, obştească sau o altă orga-
nizaţie nestatală a regimului de lucru al şoferilor sau mecanizatorilor,
dacă aceste acţiuni au provocat urmările indicate la art.264 CP RM.
Începem analiza noastră cu examinarea trăsăturilor obiectului
infracţiunii prevăzute la art.265 CP RM.
Astfel, obiectul juridic generic al infracţiunii date îl formează
relaţiile sociale cu privire la securitatea în transport. Cât priveşte
obiectul juridic special, acesta are un caracter complex: obiectul
juridic principal îl constituie relaţiile sociale cu privire la buna

175
desfăşurare a exploatării mijloacelor de transport şi a regimului de
lucru al şoferilor sau mecanizatorilor; obiectul juridic secundar îl
constituie relaţiile sociale cu privire la sănătatea sau viaţa persoa-
nei. Obiectul material al infracţiunii examinate îl reprezintă corpul
persoanei.

§ 2. Latura obiectivă a infracţiunii prevăzute


la art.265 CP RM
Privitor la următorul element constitutiv al infracţiunii – latura
obiectivă – trebuie de menţionat că aceasta are următoarea structură:
1) fapta prejudiciabilă care cunoaşte următoarele trei modali-
tăţi cu caracter alternativ:
a) acţiunea de punere în exploatare a mijloacelor de trans-
port cu defecte tehnice vădite;
b) acţiunea exprimată într-o altă încălcare gravă a reguli-
lor de exploatare a mijloacelor de transport ce asigură
securitatea circulaţiei;
c) acţiunea de încălcare a regimului de lucru al şoferilor
sau mecanizatorilor;
2) urmările prejudiciabile având un caracter alternativ:
a) vătămarea medie a integrităţii corporale sau a sănătăţii;
b) vătămarea gravă a integrităţii corporale sau a sănătăţii;
c) decesul (unei singure persoane sau al mai multor per-
soane);
3) legătura cauzală dintre fapta prejudiciabilă şi urmările
prejudiciabile.
Analiza conţinutului laturii obiective a infracţiunii prevăzute la
art.265 CP RM o vom începe cu examinarea celor trei modalităţi
alternative ale faptei prejudiciabile.
Astfel, prima din respectivele modalităţi se exprimă în acţiunea
sau în inacţiunea de punere în exploatare a mijloacelor de transport
cu defecte tehnice vădite.

176
În Codul penal din 1961, art.178 este corespondentul art.265
CP RM. Numai că în art.178 CP RM din 1961 se utiliza noţiunea
„darea în exploatare a unor mijloace de transport vădit defectate
din punct de vedere tehnic”, nu noţiunea „punerea în exploatare a
mijloacelor de transport cu defecte tehnice vădite”. Am făcut această
digresiune, pentru că la pct.22 al Hotărârii Plenului nr.20/1999 se
formulează definiţia noţiunii „darea în exploatare a unor mijloace
de transport vădit defectate din punct de vedere tehnic”: „ordinul
sau permisiunea pentru plecarea pe rută a mijlocului de transport cu
asemenea defecte tehnice care sunt interzise pentru exploatarea teh-
nică a mijloacelor de transport şi care pot conduce la urmări pericu-
loase, în special, în sistemele de transmisie, direcţie, frânare, rulare,
lumini şi semnalizare, uzare a protectoarelor roţilor şi altele”.
Având ca suport această definiţie, prin „punere în exploatare a
mijloacelor de transport cu defecte tehnice vădite” trebuie să înţele-
gem acţiunea care:
1) constă în darea unui ordin sau în acordarea permisiunii
pentru efectuarea deplasării mijlocului de transport;
2) presupune ca premisă prezenţa la mijlocul de transport a
unor defecte tehnice vădite, astfel încât se creează pericolul produ-
cerii urmărilor prejudiciabile prevăzute la art.264 CP RM;
3) presupune că defectele tehnice vădite se referă, în special,
la sistemele de transmitere, sistemele de direcţie, sistemele de frâ-
nare ale mijlocului de transport pus în exploatare, la dispozitivele
de iluminare, dispozitivele de semnalizare luminoasă şi sonoră, ori
constau, în special, în uzarea anvelopelor unui asemenea mijloc de
transport etc.
În opinia lui V.V. Timoşcenko 1, punerea în exploatare a mijloa-
celor de transport cu defecte tehnice vădite poate fi săvârşită nu
doar pe calea acţiunii, dar şi pe calea inacţiunii. De aceeaşi părere

1
Научно-практический комментарий к Уголовному кодексу Республики Бела-
русь / Под общ. ред. А.В. Баркова, В.М. Хомича. – Минск: ГИУСТ БГУ, 2007,
р.701.

177
este A.I. Korobeev.1 În opinia noastră, inacţiunea (de exemplu,
neîntreprinderea de măsuri pentru a nu admite circulaţia mijlocului
de transport care are defecte tehnice vădite) nu poate evolua ca
formă de săvârşire a punerii în exploatare a mijloacelor de transport
cu defecte tehnice vădite. Legiuitorul este foarte explicit şi foloseşte
în dispoziţia art.265 CP RM formula „dacă aceste acţiuni au provo-
cat urmările indicate la art.264”. De aici reiese că ar fi o încălcare a
principiului legalităţii (art.3 CP RM) interpretarea extensivă defa-
vorabilă în sensul că infracţiunea prevăzută la art.265 CP RM poate fi
săvârşită pe calea inacţiunii. Astfel, considerăm că nu art.265 CP RM,
dar alte articole (de exemplu, art.149, 157 sau 329 CP RM) urmează
a fi aplicate în cazul neîntreprinderii de măsuri pentru a nu admite
circulaţia mijloacelor de transport care au defecte tehnice vădite,
săvârşite de către o persoană responsabilă pentru starea tehnică sau
pentru exploatarea mijloacelor de transport, dacă această inacţiune
a provocat urmările prejudiciabile prevăzute la art.264 CP RM.
O asemenea stare de lucruri necesită intervenţia legiuitorului.
În acest plan, recomandăm ca în dispoziţia art.265 CP RM sintagma
„dacă aceste acţiuni au provocat urmările indicate la art.264” să fie
substituită prin sintagma „dacă aceste încălcări au provocat urmă-
rile indicate la art.264”. Doar în eventualitatea implementării acestei
recomandări vom putea afirma că infracţiunea prevăzută la art.265
CP RM poate fi săvârşită şi pe calea inacţiunii.
În alt context, menţionăm că, în opinia lui V.V. Timoşcenko,
punerea în exploatare a mijloacelor de transport cu defecte tehnice
vădite poate fi făcută în formă scrisă sau verbală. 2 Într-adevăr, de la
caz la caz, forma acţiunii specificate este scrisă sau verbală. În unele
cazuri, punerea în exploatare a mijloacelor de transport poate fi
făcută exclusiv în formă scrisă: conform pct.43 al Regulamentului
Ministerului Transportului şi Comunicaţiilor al Republicii Moldova
1
А.И. Коробеев. Транспортные преступления. – Санкт-Петербург: Юриди-
ческий центр Пресс, 2003, р.157-158.
2
Научно-практический комментарий к Уголовному кодексу Республики Бела-
русь, р.701.

178
cu privire la asigurarea securităţii circulaţiei rutiere la întreprinderi,
instituţii, organizaţii ce efectuează transporturi de pasageri şi măr-
furi, din 9.12.1999, persoanele cu funcţie de răspundere ale întrep-
rinderii, responsabile de starea tehnică a mijloacelor de transport, sunt
obligate să facă înscrieri în foile de parcurs sau în alte documente
despre starea tehnică a unităţilor de transport1; potrivit pct.19 al
Regulilor de testare tehnică a autovehiculelor şi remorcilor acestora
(Anexa nr.3 la Hotărârea Guvernului Republicii Moldova cu privire
la reorganizarea Sistemului informaţional automatizat de căutare
„Automobilul” în Registrul de stat al transporturilor şi introducerea
testării autovehiculelor şi remorcilor acestora, nr.1047 din 8.11.1999),
în cazul vehiculelor care corespund normelor prescrise, expertul
aplică un ecuson special de modelul stabilit, însoţit de raportul de
certificare tehnică a vehiculului, ce confirmă executarea testării teh-
nice, semnat şi ştampilat de inspectorul auto de stat 2 etc.
Mai sus am menţionat că modalitatea de punere în exploatare a
mijloacelor de transport cu defecte tehnice vădite presupune ca
premisă prezenţa la mijlocul de transport a unor defecte tehnice
vădite, astfel încât se creează pericolul producerii urmărilor preju-
diciabile prevăzute la art.264 CP RM.
În opinia lui A.I. Korobeev, pe care o sprijinim, mijlocul de
transport cu defecte tehnice este acel mijloc de transport a cărui
folosire după destinaţie creează un real pericol pentru securitatea
circulaţiei.3 În accepţiunea art.265 CP RM, noţiunea „mijloc de
transport” are înţelesul pe care îl cunoaştem din art.132 CP RM:
„Prin „mijloace de transport” se înţelege toate tipurile de automo-
bile, tractoare şi alte tipuri de maşini autopropulsate, tramvaiele şi
troleibuzele, precum şi motocicletele şi alte mijloace de transport
mecanice”.

1
Monitorul Oficial al Republicii Moldova. – 2000. – Nr.46-49.
2
Monitorul Oficial al Republicii Moldova. – 1999. – Nr.126-127.
3
А.И. Коробеев. Транспортные преступления, p.157.

179
Cum se ajunge la situaţia că sunt puse în exploatare mijloacele
de transport cu defecte tehnice vădite? Răspunsul este următorul:
anterior punerii în exploatare a acestor mijloace de transport, o per-
soană (care nu neapărat este subiectul infracţiunii prevăzute la art.265
CP RM) omite să-şi îndeplinească sau îndeplineşte defectuos atri-
buţiile de verificare tehnică a mijloacelor de transport.
Cu alte cuvinte, această omisiune a îndeplinirii sau îndeplinirea
defectuoasă a atribuţiilor numite reprezintă cauza. Efectul este pune-
rea în exploatare a mijloacelor de transport cu defecte tehnice vădite.
Prin „omisiunea îndeplinirii atribuţiilor de verificare tehnică a
mijloacelor de transport” se are în vedere neefectuarea operaţiei de
verificare tehnică, deşi acea operaţie făcea parte din atribuţiile de
serviciu ale persoanei corespunzătoare şi trebuia îndeplinită sau per-
soana a fost sesizată asupra existenţei unor defecţiuni. Prin „îndep-
linire defectuoasă a atribuţiilor de verificare tehnică a mijloacelor
de transport” se înţelege îndeplinirea necorespunzătoare a acestor
atribuţii. În opinia justă a lui C.Turianu, în asemenea cazuri, defec-
tuozitatea poate privi conţinutul, forma, momentul executării, con-
diţiile de efectuare etc.; ea se poate datora fie lipsei de pricepere şi
a cunoştinţelor tehnice necesare, fie superficialităţii persoanei, care,
deşi are o pregătire suficientă, se comportă cu bună-ştiinţă în mod
necorespunzător în îndeplinirea îndatoririlor sale. 1
În contextul analizat, nu omisiunea îndeplinirii sau îndeplinirea
defectuoasă a atribuţiilor de verificare tehnică a mijloacelor de trans-
port atrage răspunderea conform art.265 CP RM. Aceasta pentru că
nu această faptă, dar punerea în exploatare a mijloacelor de transport
cu defecte tehnice vădite este cauza producerii urmărilor prejudi-
ciabile specificate în art.265 CP RM.
În pct.(10) art.27 al Legii privind siguranţa traficului rutier, se
stabileşte că nomenclatorul defectelor tehnice ale mijloacelor de
transport şi condiţiile în care se interzice circulaţia lor pe drumurile
publice sunt prevăzute în normele circulaţiei rutiere. În principal,
1
C.Turianu. Infracţiunile rutiere. – Bucureşti: ALL Beck, 2000, p.224.

180
se au în vedere normele din Secţiunea a 18-a „Condiţii tehnice
pentru admiterea în circulaţie a autovehiculelor şi remorcilor” din
RCR. Astfel, în conformitate cu pct.122 al Regulamentului circula-
ţiei rutiere, este interzisă exploatarea vehiculelor în cazurile în care
sunt devieri de la normativele tehnice:
(1) sistemul de frânare:
a) este defectat sau eficienţa acestuia nu corespunde ce-
rinţelor standardelor în vigoare;
b) este modificată construcţia sistemului de frânare, sub-
ansamblurile sau piesele nu corespund modelului vehi-
culului în cauză, precum şi exigenţelor întreprinderii
producătoare;
(2)sistemul de direcţie:
a) jocul sumar în sistemul de direcţie depăşeşte normele
stabilite de standardele în vigoare;
b) sunt jocuri reciproce pronunţate ale pieselor şi suban-
samblurilor sistemului de direcţie;
c) este deteriorat sau lipseşte servomecanismul sistemu-
lui de direcţie, prevăzut prin construcţie, sau
amortizorul ghidonului la motociclete;
d) piesele sistemului de direcţie au uzuri, deformaţii
pronunţate sau nu sunt destinate modelului dat;
(3)dispozitivele de iluminare, semnalizare luminoasă şi sonoră:
a) numărul, tipul, culoarea şi regimul de funcţionare sau
amplasarea dispozitivelor de iluminare exterioară sunt
altele decât cele prevăzute prin construcţie. Autovehi-
culele scoase din fabricaţie pot fi echipate cu dispozi-
tive de iluminare şi semnalizare de la vehicule prototip
sau de alt model;
b) sunt dereglate farurile;
c) nu funcţionează sau sunt mascate dispozitivele de ilu-
minare şi semnalizare luminoasă a autovehiculului;

181
d) lămpile nu corespund modelului prevăzut prin con-
strucţie;
e) vehiculul este echipat:
 în faţă, cu dispozitive de iluminare, semnalizare lu-
minoasă, de alte culori decât cea albă, galbenă sau
portocalie, iar dispozitivele fluorescent-reflectori-
zante sunt de o altă culoare decât cea albă;
 în spate, cu lanterne de semnalizare a deplasării cu
spatele şi de iluminare a plăcii cu numărul de înma-
triculare, de o altă culoare decât cea albă, precum şi
celelalte lanterne emit o altă lumină decât cea roşie,
galbenă sau portocalie, iar dispozitivele fluorescent-
reflectorizante sunt de o altă culoare decât cea roşie;
f) semnalizatorul sonor (claxonul) este defectat sau lipseşte;
(4)dispozitivele de ştergere şi de spălare a geamurilor:
a) nu funcţionează dispozitivele de ştergere;
b) nu funcţionează dispozitivele de spălare şi dezaburire
prevăzute prin construcţia vehiculului;
(5)roţile şi pneurile:
a) înălţimea reziduală a profilului benzii de rulare a
pneurilor autoturismului este mai mică de 1,6 mm,
autobuzelor − 2,0 mm, autocamioanelor − 1,0 mm,
motocicletelor şi ciclomotoarelor − 0,8 mm. Pentru
pneurile remorcilor sunt stabilite limite de uzare iden-
tice celor pentru pneurile autovehiculelor care le trac-
tează;
b) pneurile au deteriorări (tăieturi sau rupturi) ale cordu-
lui, este prezentă exfolierea carcasei, a benzii de rulare
sau a flancurilor;
c) prin dimensiunile sau sarcina admisibilă, pneurile nu
corespund modelului vehiculului;
d) pneurile aceleiaşi axe a autovehiculului au dimensiuni,
destinaţie sau construcţie diferită (structură radială şi

182
diagonală, cu tub şi fără tub), modelul profilului benzii
de rulare diferit, sunt cu crampoane şi fără crampoane,
noi şi reşapate, pentru sezon de vară şi sezon de iarnă;
e) vehiculul este echipat cu pneuri utilate cu crampoane
în lipsa zăpezii sau a gheţii pe carosabil;
f) la roţile axei din faţă ale autobuzului sau autoturismului
sunt montate pneuri cu profilul benzii de rulare reşapat;
g) lipseşte prizonul (bulonul, piuliţa) de fixare a roţii,
discul sau janta are fisuri etc.
Dacă există asemenea defecte tehnice, persoana abilitată nu are
dreptul să pună în exploatare mijlocul de transport respectiv. În caz
contrar (în eventualitatea că vor surveni urmările prejudiciabile
corespunzătoare), va exista temeiul tragerii ei la răspundere penală
conform art.265 CP RM.
Supra, am consemnat că cea de-a doua modalitate alternativă a
faptei prejudiciabile, prevăzute la art.265 CP RM, constă în acţiu-
nea exprimată într-o altă încălcare gravă a regulilor de exploatare a
mijloacelor de transport (alta decât punerea în exploatare a mijloa-
celor de transport cu defecte tehnice vădite) ce asigură securitatea
circulaţiei.
Aşadar, modalitatea analizată trebuie să îndeplinească următoa-
rele condiţii:
1) să se exprime într-o încălcare a regulilor de exploatare a
mijloacelor de transport;
2) această încălcare să fie gravă;
3) această încălcare să nu se exprime în punerea în exploatare
a mijloacelor de transport cu defecte tehnice vădite;
4) regulile de exploatare a mijloacelor de transport, grav încăl-
cate, trebuie să asigure securitatea circulaţiei.
În literatura de specialitate, noţiunea „altă încălcare gravă a regu-
lilor de exploatare a mijloacelor de transport ce asigură securitatea
circulaţiei” este definită astfel: admiterea la conducerea mijlocului
de transport a persoanelor care nu posedă permis de conducere sau
care au fost private de permisul de conducere, care au contraindicaţii

183
medicale pentru a lucra în calitate de şoferi, ori încălcarea gravă a
regimului de lucru al şoferilor, având ca efect surmenarea lor fizică
şi psihică, ori transmiterea conducerii mijlocului de transport unei
persoane care nu are dreptul să-l conducă, ori acordarea de permi-
siune privind transportarea pasagerilor cu mijloace de transport
neechipate adecvat, ori neefectuarea controlului asupra trecerii de
către şoferi a controlului medical, ori nerespectarea termenelor de
efectuare a reparaţiei de profilaxie, ori neexecutarea altor rigori
având ca scop asigurarea securităţii circulaţiei 1; admiterea la con-
ducerea mijlocului de transport a persoanelor lipsite de dreptul de
a-l conduce, încălcarea gravă a regimului de lucru al şoferilor, ne-
efectuarea controlului asupra stării tehnice a mijloacelor de trans-
port, neexecutarea altor cerinţe avansate în actele normative cores-
punzătoare faţă de persoanele responsabile pentru starea tehnică sau
pentru exploatarea mijloacelor de transport. 2
În corespundere cu pct.23 al Hotărârii Plenului nr.20/1999,
prin „altă încălcare gravă a regulilor de exploatare a mijloacelor de
transport ce asigură securitatea circulaţiei” se înţelege „accesul la
conducerea mijlocului de transport al persoanelor care nu au per-
mis de conducere sau posedă permis de conducere necorespunzător
categoriei din care face parte autovehiculul respectiv, încălcarea
gravă a regimului de lucru al şoferilor, neîndeplinirea controlului
stării tehnice a mijloacelor de transport sau neîndeplinirea altor
cerinţe care sunt înaintate prin actele normative respective faţă de
persoanele responsabile pentru starea tehnică şi exploatarea mijloa-
celor de transport”.
Cu privire la toate aceste definiţii, avem următoarele observaţii:
1) nu poate fi acceptată ideea că încălcarea gravă a regimului
de lucru al şoferilor este un exemplu de altă încălcare gravă a regu-
lilor de exploatare a mijloacelor de transport, ce asigură securitatea
circulaţiei. În sensul art.265 CP RM, încălcarea regimului de lucru
1
А.И. Коробеев. Транспортные преступления, p.158.
2
Уголовный кодекс Украины: научно-практический комментарий / Под ред.
Е.Л. Стрельцова. – Харьков: Одиссей, 2005, р.541.

184
al şoferilor sau mecanizatorilor reprezintă o modalitate de sine stă-
tătoare a faptei prejudiciabile, deci nu poate fi încadrată în modali-
tatea exprimată într-o altă încălcare gravă a regulilor de exploatare
a mijloacelor de transport, ce asigură securitatea circulaţiei;
2) o altă încălcare gravă a regulilor de exploatare a mijloace-
lor de transport ce asigură securitatea circulaţiei se poate exprima
numai în acţiune (aşa cum am argumentat mai sus). De aceea, nu
putem fi de acord că această modalitate a faptei prejudiciabile pre-
văzute la art.265 CP RM ar putea să se concretizeze în: neefectuarea
controlului asupra trecerii de către şoferi a controlului medical; neres-
pectarea termenelor de efectuare a reparaţiei de profilaxie; neefectua-
rea controlului asupra stării tehnice a mijloacelor de transport etc.;
3) nu se face o demarcare suficientă dintre încălcarea gravă a
regulilor de exploatare a mijloacelor de transport ce asigură securi-
tatea circulaţiei, pe de o parte, şi încălcarea lipsită de gravitate a
regulilor de exploatare a mijloacelor de transport, ce asigură securi-
tatea circulaţiei, pe de altă parte.
Totodată, trebuie să fim de acord cu O.A. Ciuvakov, care
susţine că regulile de exploatare a mijloacelor de transport ce asi-
gură securitatea circulaţiei – grav încălcate de către făptuitor –
trebuie să-şi găsească suportul într-un act normativ. 1 De asemenea,
ne raliem poziţiei lui V.V. Timoşcenko, care afirmă: „Gradul de
gravitate a încălcării (se are în vedere încălcarea regulilor de exploa-
tare a mijloacelor de transport, ce asigură securitatea circulaţiei –
n.a.) este estimabil şi se stabileşte cu luarea în consideraţie a carac-
terului încălcării şi a impactului acesteia asupra producerii urmări-
lor prejudiciabile”.2
Ţinând cont de aceste observaţii şi opinii, suntem de părere că
nu pot intra sub incidenţa noţiunii „altă încălcare gravă a regulilor
de exploatare a mijloacelor de transport ce asigură securitatea
circulaţiei” următoarele încălcări, specificate în RCR:
1
Уголовный кодекс Украины: научно-практический комментарий, р.541.
2
Научно-практический комментарий к Уголовному кодексу Республики
Беларусь, р.701-702.

185
– mijlocul de transport nu a fost supus controlului tehnic de
stat sau lipseşte ecusonul ce confirmă efectuarea acestuia sau ra-
portul de verificare tehnică a vehiculului (lit.b) pct.121);
– numărul de înmatriculare a mijlocului de transport nu cores-
punde standardului stabilit (lit.c) pct.121);
– mijlocul de transport este echipat cu dispozitive luminoase şi
sonore speciale, fără autorizaţia Direcţiei poliţiei rutiere (lit.d)
pct.121);
– concentraţia substanţelor nocive în gazele de eşapament depă-
şeşte normele admisibile stabilite de standarde (lit.a) alin.(6) pct.122);
– mijlocul de transport nu este înmatriculat în modul stabilit
(lit.a) pct.125);
– numărul de identificare a şasiului, caroseriei, cadrului sau
numărul de fabricare a motorului este reimprimat prin poansonare
ori acesta nu corespunde celui înscris în certificatul de înmatricu-
lare (lit.b) pct.125);
– lipseşte placa cu numărul de înmatriculare sau acesta nu co-
respunde celui înscris în certificatul de înmatriculare (lit.c) pct.125);
– conducătorului mijlocului de transport îi lipseşte permisul de
conducere de categoria respectivă, sau conducătorul mijlocului de
transport nu a trecut testul psihofiziologic şi medical (lit.a) alin.(1)
pct.126);
– admiterea în circulaţie a maşinilor autopropulsate cu şenile
pe drumurile modernizate (lit.c) alin.(1) pct.126) etc.
Bineînţeles, toate aceste încălcări sunt încălcări ale regulilor de
exploatare a mijloacelor de transport. Unele din aceste reguli chiar
asigură securitatea circulaţiei. Însă, nici una din ele nu se ridică –
nici după caracter, nici după impactul asupra producerii urmărilor
prejudiciabile – la gradul de gravitate a încălcării grave a regulilor
de exploatare a mijloacelor de transport ce asigură securitatea cir-
culaţiei, în sensul art.265 CP RM. Considerăm că nici una din
aceste încălcări nu poate fi cauza vătămării medii sau grave a
integrităţii corporale ori a sănătăţii, sau a decesului (unei singure
persoane ori al mai multor persoane).

186
Cauza unor asemenea urmări prejudiciabile pot fi următoarele
încălcări grave ale regulilor de exploatare a mijloacelor de trans-
port ce asigură securitatea circulaţiei:
– admiterea în circulaţie pe drumurile publice a mijloacelor de
transport care au volanul amplasat pe partea dreaptă, cu excepţia
celor aflate în trafic internaţional (circulaţia unor asemenea mijloace
de transport este interzisă la pct.(4) art.27 al Legii privind siguranţa
traficului rutier);
– admiterea la conducerea mijloacelor de transport a persoane-
lor care sunt în stare de ebrietate, sub influenţa drogurilor sau a altor
substanţe contraindicate, sub influenţa preparatelor medicamentoase
care provoacă reducerea reacţiei, sunt bolnave, traumatizate sau se
află într-o stare avansată de oboseală de natură să le afecteze
capacitatea de a conduce (lit.a) alin.(1) art.126 al Regulamentului
circulaţiei rutiere);
– admiterea în circulaţie pe drumurile publice a mijloacelor de
transport cu greutăţi sau gabarite ce depăşesc limitele admise, dacă
nu este vorba de un caz excepţional, dacă nu este vorba de trans-
portarea unor obiecte indivizibile şi dacă lipseşte autorizaţia spe-
cială de transport eliberată de organul abilitat al administraţiei pub-
lice centrale în domeniul transporturilor şi gospodăriei drumurilor
(pct.11 al Regulamentului cu privire la autorizarea, controlul şi
efectuarea pe drumurile publice a transporturilor cu greutăţi şi/sau
gabarite ce depăşesc limitele admise (Anexa nr.1 la Hotărârea
Guvernului Republicii Moldova nr.1073 din 1.10.2007 1));
– admiterea în circulaţie pe drumurile publice a mijloacelor de
transport care transportă mărfuri periculoase, dacă nu se respectă
prevederile Capitolului II „Modul de admitere a mijloacelor de
transport” al Instrucţiunii privind modul de efectuare a controlului
tehnic al mijloacelor de transport pentru transportarea mărfurilor
periculoase (Anexa nr.6 la Hotărârea Guvernului Republicii Moldova

1
Monitorul Oficial al Republicii Moldova. – 2007. – Nr.161-164.

187
cu privire la efectuarea transporturilor de mărfuri periculoase pe
teritoriul Republicii Moldova, nr.672 din 28.05.2002 1);
– admiterea în circulaţie pe drumurile publice a mijloacelor de
transport ale căror anvelope nu mai corespund normelor de parcurs
şi exploatare, fixate în Ordinul Ministerului Transporturilor şi Gos-
podăriei Comunale cu privire la aprobarea Normelor de parcurs şi
exploatare a anvelopelor pentru mijloacele de transport auto, nr.124
din 29.07.20052, etc.
Este necesar să atragem atenţia asupra faptului că ipoteza sta-
bilită la lit.a) alin.(1) pct.126 RCR, enunţată mai sus, îşi găseşte
dezvoltare în pct.3.3.3 al Regulamentului Ministerului Transportu-
rilor şi Comunicaţiilor cu privire la asigurarea securităţii circulaţiei
rutiere la întreprinderi, instituţii, organizaţii ce efectuează transpor-
turi de pasageri şi mărfuri, din 9.12.1999: „Organizaţia este obligată
să asigure controlul stării sănătăţii şoferilor, de a nu admite pentru
conducerea mijloacelor de transport persoanele care se află în stare
de ebrietate sau cu starea sănătăţii şubredă. Pentru aceasta e necesar:
– a organiza examenul medical al conducătorilor mijloacelor
de transport înainte şi după efectuarea curselor, cu înscrierea obli-
gatorie în foaia de parcurs sau în alt document a rezultatelor;
– a asigura evidenţa şi analiza datelor examinării medicale a
şoferilor în scopul de a depista şoferii predispuşi de a întrebuinţa
băuturi alcoolice, care întrebuinţează droguri, care suferă de boli
cronice”.
În acest registru, prezintă interes următorul caz din practica
judiciară autohtonă: prin sentinţă, M.V. a fost achitat de săvârşirea
infracţiunii prevăzute la art.177 2 CP RM din 1961. Procurorul a
invocat netemeinicia achitării lui M.V. Judecând recursul, Colegiul
penal al Curţii de Apel a Republicii Moldova a considerat întemeiate
argumentele procurorului: conform ordinului administraţiei
DPCCOC, lui M.V. i-a fost încredinţat automobilul „BMW-320”,

1
Monitorul Oficial al Republicii Moldova. – 2002. – Nr.87-90.
2
Monitorul Oficial al Republicii Moldova. – 2005. – Nr.110-112.

188
şi, în conformitate cu obligaţiunile sale de serviciu stabilite în con-
tractul de muncă, el era obligat să asigure exploatarea automobi-
lului. Tot el purta răspundere zilnică, primind sub semnătură pe
foaia de parcurs automobilul în cauză pentru exploatare. De
asemenea, M.V. ştia cu certitudine că C.Z., sărbătorindu-şi ziua de
naştere, a întrebuinţat băuturi alcoolice. Însă, l-a admis la condu-
cerea automobilului. Ca urmare, C.Z., încălcând regulile de circu-
laţie, a depăşit viteza regulamentară şi, scăpând de sub control
automobilul, acesta a derapat într-un copac. În rezultatul impac-
tului C.Z. a decedat.1
Se impune următoarea întrebare: este sau nu art.177 2 CP RM
din 1961 prototipul art. 265 CP RM?
Întrebarea nu este deloc întâmplătoare. Aceasta întrucât şi-a
pierdut actualitatea afirmaţia că modalitatea normativă de altă în-
călcare gravă a regulilor de exploatare a mijloacelor de transport ce
asigură securitatea circulaţiei – ca modalitate a faptei prejudiciabile
prevăzute la art.265 CP RM – se poate exprima, inclusiv, în admi-
terea la conducerea mijloacelor de transport a persoanelor care au
consumat băuturi alcoolice, droguri sau alte substanţe contraindi-
cate conducerii. Această pierdere de actualitate datează din mo-
mentul intrării în vigoare, la 3.03.2009, a Legii pentru modificarea
şi completarea unor acte legislative din 3.02.2009 (prin care, printre
altele, Codul penal a fost completat cu art.264 1)2. Din acel moment,
se aplică doar alin.(2) art.264 1 CP RM, în cazul în care are loc
admiterea la conducerea mijloacelor de transport a persoanelor care
au consumat numitele substanţe. În această situaţie concretă, se
poate afirma că alin.(2) art.264 1 CP RM se prezintă ca o normă
specială în raport cu art.265 CP RM.
În acelaşi timp, nu există nici un temei să nu afirmăm că se
aplică art.265 CP RM în ipoteza admiterii la conducerea mijloace-
1
Decizia Colegiului penal al Curţii de Apel a Republicii Moldova nr.1-339/99
din 18.05.1999 // Curtea de Apel. Culegere de practică judiciară (aprilie 1999-
mai 2000). – Chişinău, 2000, p.183-185.
2
Monitorul Oficial al Republicii Moldova. – 2009. – Nr.47-48.

189
lor de transport a persoanelor care sunt sub influenţa preparatelor
medicamentoase care provoacă reducerea reacţiei, sunt bolnave,
traumatizate sau se află într-o stare avansată de oboseală de natură
să le afecteze capacitatea de a conduce. Or, această ipoteză nu intră
sub incidenţa prevederii de la alin.(2) art.2641 CP RM.
În alt context, aducem aminte că cea de-a treia modalitate a
faptei prejudiciabile prevăzute la art.265 CP RM o constituie acţiunea
de încălcare a regimului de lucru al şoferilor sau mecanizatorilor.
În acest caz, făptuitorul încalcă reglementările privind timpul
de muncă şi timpul de odihnă stabilite de Codul muncii, de alte
acte normative, de acordurile internaţionale în materie, la care Re-
publica Moldova este parte. În special, se au în vedere reglementă-
rile privind: repartizarea timpului de muncă în cadrul săptămânii;
durata zilnică a timpului de muncă; munca pe timp de noapte;
pauza de masă şi repausul zilnic etc.
Mai cu seamă, comportă relevanţă următoarele prevederi ale
Regulamentului Ministerului Transporturilor şi Comunicaţiilor cu
privire la asigurarea securităţii circulaţiei rutiere la întreprinderi,
instituţii, organizaţii ce efectuează transporturi de pasageri şi măr-
furi, din 9.12.1999:
– regimul de muncă şi odihnă al şoferilor este întocmit în co-
respundere cu normele care sunt determinate de legislaţia muncii şi
Regulamentul cu privire la timpul de muncă şi timpul de odihnă al
şoferilor; în corespundere cu aceste acte normative, este necesar a
se întocmi graficele lucrului şoferilor şi orarul circulaţiei mijloace-
lor de transport în trafic orăşenesc, suburban şi interurban, precum
şi a se organiza controlul asupra respectării regimului de lucru
stabilit al şoferilor, ţinerea documentelor de evidenţă a timpului de
muncă şi de odihnă (pct.3.3.2);
– în scopul sporirii responsabilităţii şoferilor în îndeplinirea
cerinţelor privind securitatea circulaţiei rutiere, organizaţia exercită
controlul asupra respectării de către şoferi a timpului ieşirii şi
încheierii lucrului la traseu, precum şi a îndeplinirii orarelor circu-
laţiei (pct.3.4.3).

190
Finalizând analiza laturii obiective a infracţiunii prevăzute la
art.265 CP RM, vom menţiona că infracţiunea dată este o infracţiu-
ne materială. Aceasta deoarece ea se consideră consumată din mo-
mentul producerii oricăreia din urmările prejudiciabile prevăzute
la art.264 CP RM: vătămarea medie a integrităţii corporale sau a
sănătăţii; vătămarea gravă a integrităţii corporale sau a sănătăţii;
decesul (unei singure persoane sau al mai multor persoane). Spre
deosebire de urmările privite în contextul art.264 CP RM, urmările
privite în contextul art.265 CP RM influenţează (în funcţie de gra-
vitatea lor) nu asupra calificării infracţiunii, dar asupra individua-
lizării pedepsei.
Nu poate fi aplicat art.265 CP RM dacă:
1) fapta prejudiciabilă descrisă la art.265 CP RM a dus la
urmări exprimate în vătămarea uşoară a integrităţii corporale sau a
sănătăţii ori în leziunile corporale fără cauzarea prejudiciului sănă-
tăţii;
2) fapta prejudiciabilă descrisă la art.265 CP RM a dus la
urmări exprimate în daune materiale;
3) fapta prejudiciabilă descrisă la art.265 CP RM nu implică
producerea unor urmări prejudiciabile.
În astfel de cazuri, poate fi aplicat art.207 „Admiterea spre
exploatare a vehiculelor, locomotivelor şi vagoanelor, a navelor cu
încălcarea regulilor de exploatare” din Codul contravenţional.
Este obligatoriu ca urmările prejudiciabile prevăzute la art.265
CP RM să se găsească în legătură cauzală cu fapta prejudiciabilă
prevăzută la acelaşi articol.
În legătură cu aceasta, este cazul să facem următoarele precizări:
1) în opinia lui V.I. Tcacenko, urmările prejudiciabile, produse
de infracţiunea de punere în exploatare a mijloacelor de transport
cu defecte tehnice vădite, se află în legătură cauzală directă nu cu
acţiunile subiectului acestei infracţiuni, dar cu fapta conducătorului

191
mijlocului de transport.1 Nu putem fi de acord cu acest autor: în
cazul infracţiunii prevăzute la art.265 CP RM, conducătorul mijlo-
cului de transport îşi aduce concursul la producerea urmărilor
prejudiciabile specificate în acest articol. Însă, dezvoltarea legăturii
cauzale cu aceste urmări începe de la acţiunile subiectului infrac-
ţiunii de punere în exploatare a mijloacelor de transport cu defecte
tehnice vădite. Nu de la fapta conducătorului mijlocului de transport.
Anume aceste acţiuni (în corelaţie cu fapta conducătorului mijlocu-
lui de transport) condiţionează producerea urmărilor prejudiciabile
în contextul infracţiunii prevăzute la art.265 CP RM. Deci, fapta
conducătorului mijlocului de transport este subsidiară (adiacentă,
secundară) în dezvoltarea legăturii cauzale din cadrul infracţiunii
prevăzute la art.265 CP RM. Această faptă este principală în dez-
voltarea legăturii cauzale din cadrul unei alte infracţiuni, a celei
prevăzute la art.264 CP RM;
2) în procesul de calificare a infracţiunii prevăzute la art.265
CP RM, trebuie să se răspundă la întrebarea: era oare posibilă
evitarea urmărilor prejudiciabile, dacă nu s-ar fi comis încălcările
menţionate în acest articol? Dacă se va stabili că, în lipsa încălcă-
rilor, urmările respective nu ar fi survenit, atunci există legătura
cauzală, ca semn al laturii obiective a infracţiunii prevăzute la
art.265 CP RM. Dimpotrivă, dacă se va constata că nu ar fi fost
posibilă evitarea urmărilor prejudiciabile, chiar dacă nu s-ar fi comis
nici o încălcare, atunci respectiva legătură cauzală lipseşte.

§ 3. Latura subiectivă a infracţiunii prevăzute


la art.265 CP RM
Sub aspectul laturii subiective a infracţiunii prevăzute la art.265
CP RM, făptuitorul manifestă vinovăţie sub formă de intenţie sau

1
В.И. Ткаченко. Преступления против общественной безопасности. –
Москва, 1984, р.27.

192
imprudenţă faţă de fapta prejudiciabilă, şi numai imprudenţă faţă
de urmările prejudiciabile.
În acest plan, suntem de acord cu V.I. Julev, 1 care menţionează
că, de exemplu, faţă de acţiunile de punere în exploatare a mijloa-
celor de transport cu defecte tehnice vădite făptuitorul poate avea o
atitudine pe deplin conştientă, poate înţelege inadmisibilitatea săvâr-
şirii ei; forma vinovăţiei o va determina nu atitudinea psihică faţă
de acţiune, care se poate situa în limitele intenţiei, dar atitudinea
psihică faţă de urmările prejudiciabile ale acestei acţiuni.

§ 4. Subiectul infracţiunii prevăzute la art.265 CP RM


Ultimul element constitutiv al infracţiunii prevăzute la art.265
CP RM este subiectul infracţiunii. În acord cu art.21 CP RM,
acesta este persoana fizică responsabilă care, la momentul săvârşirii
infracţiunii, a atins vârsta de 16 ani. Totodată, din analiza art.265
CP RM ne dăm seama că, pe lângă calităţile enumerate, subiectul
infracţiunii în cauză trebuie să aibă o calitate specială.
Calitatea specială a subiectului infracţiunii este diferită, în
funcţie de modalitatea sub care se prezintă fapta prejudiciabilă.
Astfel, doar persoana responsabilă pentru starea tehnică sau pentru
exploatarea mijloacelor de transport poate fi subiectul infracţiunii
în cazul:
1) punerii în exploatare a mijloacelor de transport cu defecte
tehnice vădite;
2) altei încălcări grave a regulilor de exploatare a mijloacelor
de transport ce asigură securitatea circulaţiei.
În acelaşi timp, în cazul încălcării regimului de lucru al şoferi-
lor sau mecanizatorilor, subiect al infracţiunii este persoana cu
funcţie de răspundere sau persoana care gestionează o organizaţie
comercială, obştească sau altă organizaţie nestatală.

1
В.И. Жулев. Транспортные преступления. – Москва: Спарк, 2001, р.111.

193
Nu există dificultăţi în a identifica subiectul infracţiunii pre-
văzute la art.265 CP RM, atunci când fapta prejudiciabilă se pre-
zintă sub modalitatea de încălcare a regimului de lucru al şoferilor
sau mecanizatorilor. În acest caz, subiectul:
1) este o persoană cu funcţie de răspundere sau o persoană
care gestionează o organizaţie comercială, obştească sau altă orga-
nizaţie nestatală;
2) este o persoană în ale cărei obligaţiuni intră asigurarea
regimului de lucru al şoferilor sau mecanizatorilor.
Mai dificil este de a identifica subiectul infracţiunii analizate,
atunci când fapta prejudiciabilă ia înfăţişarea celorlalte două moda-
lităţi: punerea în exploatare a mijloacelor de transport cu defecte
tehnice vădite; altă încălcare gravă a regulilor de exploatare a mij-
loacelor de transport ce asigură securitatea circulaţiei. Ce trebuie să
înţelegem prin „persoană responsabilă pentru starea tehnică sau
pentru exploatarea mijloacelor de transport”?
În pct.21 al Hotărârii Plenului nr.20/1999 se încearcă a se răs-
punde la această întrebare. Se menţionează că sunt două categorii
de persoane care intră sub incidenţa noţiunii „persoane responsa-
bile pentru starea tehnică sau pentru exploatarea mijloacelor de
transport”:
1) lucrătorii întreprinderilor de transport cu orice formă de
proprietate, care au obligaţiunea specială de a asigura controlul
privind starea tehnică a mijloacelor de transport;
2) conducătorii ori posesorii mijloacelor de transport, care i-
au permis altei persoane să exploateze mijlocul de transport.
Avem îndoieli că doar atâtea şi tocmai acestea sunt categoriile
de subiecţi ai infracţiunii, în ipoteza care ne interesează. Nu ne
referim la prima categorie specificată mai sus. Într-adevăr, lucră-
torii întreprinderilor de transport, care au obligaţiunea de a asigura
controlul asupra stării tehnice a mijloacelor de transport, au calita-
tea de subiecţi ai infracţiunii prevăzute la art.265 CP RM. Există o
confirmare normativă a acestei afirmaţii.

194
În primul rând, ne referim la unele prevederi ale Legii Repub-
licii Moldova cu privire la transporturi, adoptată de Parlamentul
Republicii Moldova la 21.05.1997:
– întreprinderile de transport sunt obligate să asigure lipsa de
primejdii pentru viaţa şi sănătatea oamenilor, siguranţa exploatării
mijloacelor de transport, căilor de comunicaţie, clădirilor, instalaţii-
lor şi protecţia mediului înconjurător (alin.(1) art.13);
– lucrătorii care asigură nemijlocit siguranţa circulaţiei mij-
loacelor de transport trebuie să aibă pregătirea profesională şi
starea sănătăţii, necesare executării calitative a obligaţiilor lor de
serviciu (alin.(2) art.13);
– în sistemul transporturilor auto intră întreprinderile trans-
portului auto care efectuează transportul de călători şi mărfuri, ma-
terialul rulant care le aparţine, întreprinderile de reparaţie a auto-
mobilelor şi de recondiţionare a anvelopelor, întreprinderile de trans-
port şi expediere, precum şi autogările şi staţiile auto, organizaţiile
de reparaţie şi construcţie, instituţiile de învăţământ, obiectele de
menire socială, alte întreprinderi şi organizaţii care asigură funcţio-
narea transportului auto (art.17).
Precizăm că nu poate fi subiect al infracţiunii prevăzute la
art.265 CP RM însăşi întreprinderea din sistemul transportului auto.
Nu o permite alin.(4) art.21 CP RM.
O altă confirmare normativă a afirmaţiei, pe care am făcut-o
mai sus, o găsim în pct.4.3 al Regulamentului Ministerului Trans-
porturilor şi Comunicaţiilor cu privire la asigurarea securităţii cir-
culaţiei rutiere la întreprinderi, instituţii, organizaţii ce efectuează
transporturi de pasageri şi mărfuri, din 9.12.1999: „Persoanele cu
funcţii de răspundere ale întreprinderilor, responsabile de starea
tehnică a mijloacelor de transport, sunt obligate să facă înscrieri în
foile de parcurs sau alte documente despre starea tehnică a unităţi-
lor de transport”.
Prin prisma acestei reglementări, devine mai clară aserţiunea
lui L.Dulko şi T.Laşciuc, pe care nu putem să nu o susţinem. În
opinia acestor autori, subiectul infracţiunii de punere în exploatare

195
a mijloacelor de transport cu defecte tehnice vădite (cu excepţia
ipotezei de încălcare a regimului de lucru al şoferilor sau mecani-
zatorilor) este persoana căreia îi incumbă obligaţia de a răspunde
pentru starea tehnică sau exploatarea mijloacelor de transport, în
virtutea unor instrucţiuni, regulamente sau ordine, ori în temeiul
funcţiei de serviciu ocupate.1
În alt context, considerăm că o altă categorie de persoane, care
pot fi subiecţi ai infracţiunii prevăzute la art.265 CP RM, sunt
persoanele care răspund pentru testarea tehnică obligatorie a mij-
loacelor de transport.
În acest sens, la art.27 din Legea privind siguranţa traficului
rutier se stabileşte:
– pentru a fi menţinute în trafic rutier, autovehiculele înmatri-
culate se supun periodic controlului tehnic de stat (alin.(5));
– controlul tehnic de stat se efectuează la staţii autorizate, în
condiţiile stabilite de legislaţia în vigoare (alin.(6));
– pentru vehiculele, care aparţin Ministerului Apărării, Minis-
terului Afacerilor Interne, Serviciului de Grăniceri şi Serviciului de
Informaţii şi Securitate, controlul tehnic poate fi efectuat şi la pro-
priile staţii autorizate (alin.(7)).
Aceste reglementări îşi găsesc dezvoltare în Regulile de testare
tehnică a autovehiculelor şi remorcilor acestora (Anexa nr.3 la Ho-
tărârea Guvernului Republicii Moldova cu privire la reorganizarea
Sistemului informaţional automatizat de căutare „Automobilul” în
Registrul de stat al transporturilor şi introducerea testării autovehi-
culelor şi remorcilor acestora, nr.1047 din 8.11.1999):
– în cazul vehiculelor care corespund normelor prescrise,
expertul aplică un ecuson special de modelul stabilit, însoţit de
raportul de verificare tehnică a vehiculului, ce confirmă executarea

1
Л.Дулько, Т.Лащук. О практике применения судами законодательства об
ответственности за транспортные преступления (ст.206, 206 2, 2063,
2072, 208 Уголовного кодекса Республики Беларусь) // Судовы весник. –
1999. – №1. – P.33-38.

196
testării tehnice, semnat şi ştampilat de inspectorul auto de stat
(pct.19);
– în cazul vehiculelor care nu corespund normelor stabilite,
ecusonul nu se eliberează şi în raportul de verificare tehnică a vehi-
culului se introduc însemnări privind interzicerea exploatării vehi-
culelor sau acordarea termenului pentru înlăturarea neajunsurilor
(până la 30 de zile). În cazul în care se constată că vehiculul supus
testării are defecte, care prezintă un pericol pentru securitatea cir-
culaţiei rutiere şi sănătăţii populaţiei, expertul interzice exploatarea
acestuia prin retragerea ecusonului eliberat anterior (pct.20).
Astfel, putem vedea că expertul staţiei de testare tehnică, deopo-
trivă cu inspectorul auto de stat, care semnează şi ştampilează ra-
portul de verificare tehnică a vehiculului, pot fi subiecţi ai infrac-
ţiunii prevăzute la art.265 CP RM.
În continuare, să ne amintim că reprezentantul organului abi-
litat al administraţiei publice centrale în domeniul transporturilor şi
gospodăriei drumurilor – care eliberează autorizaţia specială de
transport pentru admiterea în circulaţie pe drumurile publice a
mijloacelor de transport cu greutăţi sau gabarite ce depăşesc limi-
tele admise – poate săvârşi o altă încălcare gravă a regulilor de
exploatare a mijloacelor de transport ce asigură securitatea circula-
ţiei. Deci, de asemenea, poate fi subiectul infracţiunii prevăzute la
art.265 CP RM.
În altă ordine de idei, conform alin.(9) art.27 din Legea privind
siguranţa traficului rutier, constatarea defecţiunilor tehnice la vehi-
culele aflate în trafic o efectuează poliţia rutieră. Anume în acest
scop se aplică Hotărârea Guvernului Republicii Moldova despre
aprobarea Regulamentului cu privire la supravegherea tehnică
exercitată de poliţia rutieră, nr.415 din 8.04.2003. 1 De exemplu,
conform pct.28 al acestui act normativ, în cazul în care în trafic
sunt depistate vehicule cu defecţiuni tehnice sau cu alte încălcări,
lucrătorii poliţiei rutiere interzic exploatarea vehiculelor prin retra-
1
Monitorul Oficial al Republicii Moldova. – 2003. – Nr.70-72.

197
gerea plăcilor de înmatriculare şi întocmirea procesului de inspec-
tare tehnică a vehiculului. Aşadar, ca subiect al infracţiunii prevă-
zute la art.265 CP RM poate să apară şi lucrătorul poliţiei rutiere care
răspunde pentru supravegherea tehnică a mijloacelor de transport.
O asemenea persoană poate să apară ca subiect al infracţiunii
analizate şi în alte situaţii. De exemplu, în pct.129 al Regulamentu-
lui circulaţiei rutiere se menţionează că persoanele responsabile
corespunzătoare sunt obligate să coordoneze cu organele poliţiei
rutiere, printre altele:
– reutilarea vehiculelor;
– transportarea încărcăturilor cu gabarit sau masă depăşite,
precum şi modul de remorcare a două sau a mai multor vehicule;
– itinerarele de deplasare a vehiculelor care transportă încăr-
cături periculoase sau substanţe explozive ori uşor inflamabile.
În fine, ne rămâne să vedem dacă pot avea calitatea de subiect
al infracţiunii prevăzute la art.265 CP RM conducătorii sau pose-
sorii mijloacelor de transport, care i-au permis altei persoane să
exploateze mijlocul de transport.
În opinia lui V.A. Mislivii, cel care îi transmite spre folosire
unei altei persoane mijlocul de transport nu poate fi subiect al in-
fracţiunii de punere în exploatare a mijloacelor de transport cu de-
fecte tehnice vădite; aceasta deoarece nu poate pune în exploatare
un mijloc de transport.1
Analizând acest punct de vedere, consemnăm că, în conformi-
tate cu lit.b) alin.(2) art.23 al Legii privind siguranţa traficului
rutier, conducătorul de autovehicul are dreptul să acorde, în modul
stabilit, altor persoane care posedă permis de conducere dreptul de
a conduce şi utiliza autovehiculul proprietate personală.
Considerăm că, în acest caz, transmiterea mijlocului de trans-
port are loc anume în scop de exploatare. Confirmarea o găsim în
1
В.А. Мисливий. Злочини против безпеки дорожнього руху та
експлуатацiï транспорту (кримiнально-правове та кримiналогiчные
дослiдження): Автореферат дисертацiï на здобуття наукового ступеня
доктора юридичных наук. – Киïв, 2005, р.16.

198
Regulile de testare tehnică a autovehiculelor şi remorcilor acestora
(Anexa nr.3 la Hotărârea Guvernului Republicii Moldova cu privire la
reorganizarea Sistemului informaţional automatizat de căutare „Auto-
mobilul” în Registrul de stat al transporturilor şi introducerea tes-
tării autovehiculelor şi remorcilor acestora, nr.1047 din 8.11.1999):
– prezentele Reguli sunt pentru persoanele juridice şi fizice
care exploatează vehicule (pct.6);
– înainte de efectuarea testării tehnice obligatorii, posesorii de
vehicule sunt obligaţi să prezinte expertului, printre altele, procura
sau alt document care conformă împuternicirile acordate (pct.17).
În plus, potrivit pct.7 al Regulamentului circulaţiei rutiere,
certificatul de înmatriculare a vehiculului este documentul oficial
de stat care confirmă înmatricularea vehiculului şi care permite
posesorului sau uzufructuarului temporar exploatarea acestuia.
Toate acestea demonstrează că conducătorul sau posesorul mij-
locului de transport poate pune în exploatare mijloace de transport cu
defecte tehnice vădite, poate încălca grav alte reguli de exploatare a
mijloacelor de transport ce asigură securitatea circulaţiei. Deci, poate
fi considerat persoană responsabilă pentru exploatarea mijloacelor de
transport, subiect al infracţiunii prevăzute la art.265 CP RM.
În alt registru, menţionăm că răspunderea persoanei conform
art.265 CP RM nu poate fi pusă în dependenţă de faptul dacă a fost
tras sau nu la răspundere penală conducătorul mijlocului de trans-
port, care a provocat producerea urmărilor prejudiciabile prevăzute
la art.264 CP RM. Chiar dacă acest conducător va fi găsit nevino-
vat, nu înseamnă că există temeiuri de a considera aceasta drept
cauză de a nu trage la răspundere persoana care a săvârşit
infracţiunea prevăzută la art.265 CP RM.
De asemenea, atragem atenţia asupra faptului că subiect al infrac-
ţiunii prevăzute la art.265 CP RM poate fi, inclusiv, o persoană cu
funcţie de răspundere sau o persoană care gestionează o organizaţie
comercială, obştească sau altă organizaţie nestatală. În ipoteza dată,
art.265 CP RM se prezintă ca normă specială în raport cu art.327,

199
329 sau 335 CP RM. Calificarea nu va trebui efectuată şi conform
acestor norme generale, în virtutea regulii stabilite la art.116 CP RM.

Concluzii la Capitolul IV
În legătură cu cele evocate în cadrul analizei infracţiunii pre-
văzute la art.265 CP RM, se impun următoarele concluzii:
 obiectul juridic generic al infracţiunii prevăzute la art.265 CP RM
îl constituie relaţiile sociale cu privire la securitatea în transport;
 obiectul juridic special al infracţiunii examinate are un caracter
complex: obiectul juridic principal îl constituie relaţiile sociale cu
privire la buna desfăşurare a exploatării mijloacelor de transport
şi a regimului de lucru al şoferilor sau mecanizatorilor; obiectul
juridic secundar îl constituie relaţiile sociale cu privire la sănă-
tatea sau viaţa persoanei;
 obiectul material al infracţiunii prevăzute la art.265 CP RM îl
reprezintă corpul persoanei;
 latura obiectivă a infracţiunii analizate are următoarea structură:
1) fapta prejudiciabilă care cunoaşte următoarele trei modali-
tăţi cu caracter alternativ:
a) acţiunea de punere în exploatare a mijloacelor de trans-
port cu defecte tehnice vădite;
b) acţiunea exprimată într-o altă încălcare gravă a reguli-
lor de exploatare a mijloacelor de transport ce asigură
securitatea circulaţiei;
c) acţiunea de încălcare a regimului de lucru al şoferilor
sau mecanizatorilor;
2) urmările prejudiciabile având un caracter alternativ:
a) vătămarea medie a integrităţii corporale sau a sănătăţii;
b) vătămarea gravă a integrităţii corporale sau a sănătăţii;
c) decesul (unei singure persoane sau al mai multor per-
soane);

200
3) legătura cauzală dintre fapta prejudiciabilă şi urmările
prejudiciabile;
 în accepţiunea art.265 CP RM, noţiunea „mijloc de transport” are
înţelesul pe care îl cunoaştem din art.132 CP RM;
 prin „punere în exploatare a mijloacelor de transport cu defecte
tehnice vădite”, noţiune care desemnează prima din modalităţile
faptei prejudiciabile, trebuie să înţelegem acţiunea care:
1) constă în darea unui ordin sau în acordarea permisiunii
pentru efectuarea deplasării mijlocului de transport;
2) presupune ca premisă prezenţa la mijlocul de transport a unor
defecte tehnice vădite, astfel încât se creează pericolul pro-
ducerii urmărilor prejudiciabile prevăzute la art.264 CP RM;
3) presupune că defectele tehnice vădite se referă, în special,
la sistemele de transmitere, sistemele de direcţie, sistemele
de frânare ale mijlocului de transport pus în exploatare, la
dispozitivele de iluminare, dispozitivele de semnalizare lu-
minoasă şi sonoră, ori constau, în special, în uzarea anvelo-
pelor unui asemenea mijloc de transport etc.;
 nomenclatorul defectelor tehnice ale mijloacelor de transport şi
condiţiile în care se interzice circulaţia lor pe drumurile publice
sunt prevăzute, în principal, în normele din Secţiunea a 18-a
„Condiţii tehnice pentru admiterea în circulaţie a autovehiculelor
şi remorcilor” din RCR;
 o altă încălcare gravă a regulilor de exploatare a mijloacelor de
transport (alta decât punerea în exploatare a mijloacelor de trans-
port cu defecte tehnice vădite) ce asigură securitatea circulaţiei,
în calitate de cea de-a doua modalitate a faptei prejudiciabile,
trebuie să îndeplinească următoarele condiţii:
1) să se exprime într-o încălcare a regulilor de exploatare a
mijloacelor de transport;
2) această încălcare să fie gravă;
3) această încălcare să nu se exprime în punerea în exploatare
a mijloacelor de transport cu defecte tehnice vădite;

201
4) regulile de exploatare a mijloacelor de transport, grav încăl-
cate, trebuie să asigure securitatea circulaţiei;
 nu pot intra sub incidenţa noţiunii „altă încălcare gravă a reguli-
lor de exploatare a mijloacelor de transport ce asigură securitatea
circulaţiei” următoarele încălcări, specificate în RCR:
1) mijlocul de transport nu a fost supus controlului tehnic de
stat sau lipseşte ecusonul ce confirmă efectuarea acestuia sau
raportul de verificare tehnică a vehiculului (lit.b) pct.121);
2) numărul de înmatriculare a mijlocului de transport nu
corespunde standardului stabilit (lit.c) pct.121);
3) mijlocul de transport este echipat cu dispozitive luminoase
şi sonore speciale, fără autorizaţia Direcţiei poliţiei rutiere
(lit.d) pct.121);
4) concentraţia substanţelor nocive în gazele de eşapament
depăşeşte normele admisibile stabilite de standarde (lit.a)
alin.(6) pct.122);
5) mijlocul de transport nu este înmatriculat în modul stabilit
(lit.a) pct.125);
6) numărul de identificare al şasiului, caroseriei, cadrului sau
numărul de fabricare al motorului este reimprimat prin poan-
sonare ori acesta nu corespunde celui înscris în certificatul
de înmatriculare (lit.b) pct.125);
7) lipseşte placa cu numărul de înmatriculare sau acesta nu
corespunde celui înscris în certificatul de înmatriculare
(lit.c) pct.125);
8) conducătorului mijlocului de transport îi lipseşte permisul
de conducere de categoria respectivă, sau conducătorul mij-
locului de transport nu a trecut testul psihofiziologic şi
medical (lit.a) alin.(1) pct.126);
9) admiterea în circulaţie a maşinilor autopropulsate cu şenile
pe drumurile modernizate (lit.c) alin.(1) pct.126) etc.;
 în calitate de cea de-a treia modalitate a faptei prejudiciabile, încăl-
carea regimului de lucru al şoferilor sau mecanizatorilor presupune

202
încălcarea reglementărilor privind timpul de muncă şi timpul de
odihnă stabilite de Codul muncii, de alte acte normative, de acor-
durile internaţionale în materie, la care Republica Moldova este
parte. În special, se au în vedere reglementările privind: reparti-
zarea timpului de muncă în cadrul săptămânii; durata zilnică a
timpului de muncă; munca pe timp de noapte; pauza de masă şi
repausul zilnic etc.;
 infracţiunea prevăzută la art.265 CP RM se consideră consumată
din momentul producerii oricăreia din urmările prejudiciabile
prevăzute la art.264 CP RM;
 în cazul infracţiunii prevăzute la art.265 CP RM, conducătorul
mijlocului de transport îşi aduce concursul în producerea urmări-
lor prejudiciabile specificate în acest articol. Însă, dezvoltarea
legăturii cauzale cu aceste urmări începe de la acţiunile subiectu-
lui infracţiunii de punere în exploatare a mijloacelor de transport
cu defecte tehnice vădite. Nu de la fapta conducătorului mijlocu-
lui de transport. Anume aceste acţiuni (în corelaţie cu fapta
conducătorului mijlocului de transport) condiţionează producerea
urmărilor prejudiciabile în contextul infracţiunii prevăzute la
art.265 CP RM. Deci, fapta conducătorului mijlocului de transport
este subsidiară (adiacentă, secundară) în dezvoltarea legăturii
cauzale din cadrul infracţiunii prevăzute la art.265 CP RM.
Această faptă este principală în dezvoltarea legăturii cauzale din
cadrul unei alte infracţiuni, a celei prevăzute la art.264 CP RM;
 în procesul de calificare a infracţiunii prevăzute la art.265 CP RM,
trebuie să se răspundă la întrebarea: era oare posibilă evitarea
urmărilor prejudiciabile, dacă nu s-ar fi comis încălcările menţio-
nate în acest articol? Dacă se va stabili că, în lipsa încălcărilor,
urmările respective nu ar fi survenit, atunci există legătura cauzală,
ca semn al laturii obiective a infracţiunii prevăzute la art.265
CP RM. Dimpotrivă, dacă se va constata că nu ar fi fost posibilă
evitarea urmărilor prejudiciabile, chiar dacă nu s-ar fi comis nici
o încălcare, atunci respectiva legătură cauzală lipseşte;

203
 sub aspectul laturii subiective a infracţiunii prevăzute la art.265
CP RM, făptuitorul manifestă intenţie sau imprudenţă faţă de
fapta prejudiciabilă, şi numai imprudenţă faţă de urmările preju-
diciabile;
 subiectul infracţiunii examinate este persoana fizică responsabilă
care, la momentul săvârşirii infracţiunii, a atins vârsta de 16 ani;
 doar persoana responsabilă pentru starea tehnică sau pentru
exploatarea mijloacelor de transport poate fi subiectul infracţiunii
în cazul:
– punerii în exploatare a mijloacelor de transport cu defecte
tehnice vădite;
– altei încălcări grave a regulilor de exploatare a mijloacelor
de transport ce asigură securitatea circulaţiei;
 în aceste două cazuri se au în vedere, în special:
– lucrătorii întreprinderilor de transport cu orice formă de
proprietate, care au obligaţiunea specială de a asigura con-
trolul privind starea tehnică a mijloacelor de transport;
– persoanele care răspund pentru testarea tehnică obligatorie
a mijloacelor de transport;
– reprezentanţii organului abilitat al administraţiei publice cen-
trale în domeniul transporturilor şi gospodăriei drumurilor,
care eliberează autorizaţia specială de transport pentru admi-
terea în circulaţie pe drumurile publice a mijloacelor de
transport cu greutăţi sau gabarite ce depăşesc limitele admise;
– lucrătorii poliţiei rutiere care răspund pentru supravegherea
tehnică a mijloacelor de transport;
– conducătorii sau posesorii mijloacelor de transport, care
i-au permis altei persoane să exploateze mijlocul de trans-
port;
 în cazul infracţiunii prevăzute la art.265 CP RM, atunci când
fapta prejudiciabilă se prezintă sub modalitatea de încălcare a
regimului de lucru al şoferilor sau mecanizatorilor, subiectul are
o dublă calitate specială:

204
– este o persoană cu funcţie de răspundere sau o persoană
care gestionează o organizaţie comercială, obştească sau
altă organizaţie nestatală;
– este o persoană în ale cărei obligaţiuni intră asigurarea
regimului de lucru al şoferilor sau mecanizatorilor;
 răspunderea persoanei conform art.265 CP RM nu poate fi pusă
în dependenţă de faptul dacă a fost tras sau nu la răspundere
penală conducătorul mijlocului de transport, care a provocat pro-
ducerea urmărilor prejudiciabile prevăzute la art.264 CP RM.
Chiar dacă acest conducător va fi găsit nevinovat, nu înseamnă că
există temeiuri de a considera aceasta drept cauză de a nu trage la
răspundere persoana care a săvârşit infracţiunea prevăzută la
art.265 CP RM.

205
Capitolul V
PĂRĂSIREA LOCULUI ACCIDENTULUI RUTIER
(art.266 CP RM)

§ 1. Obiectul infracţiunii prevăzute la art.266 CP RM


La art.266 CP RM se prevede răspunderea penală pentru in-
fracţiunea de părăsire a locului accidentului rutier. Mai exact, pentru
părăsirea locului accidentului rutier de către persoana care condu-
cea mijlocul de transport şi care a încălcat regulile de securitate a
circulaţiei sau de exploatare a mijloacelor de transport, dacă aceasta
a provocat urmările indicate la alin.(3) sau (5) art.264 CP RM.
În Codul penal din 1961 nu a fost stabilită răspunderea pentru
o asemenea faptă infracţională. Iată de ce, lipsesc explicaţiile cores-
punzătoare în Hotărârea Plenului nr.20/1999.
Obiectul juridic generic al infracţiunii specificate la art.266
CP RM îl constituie relaţiile sociale cu privire la securitatea în
transport.
În continuare, ne vom concentra atenţia asupra obiectului
juridic special al infracţiunii specificate la art.266 CP RM. Astfel,
infracţiunea de părăsire a locului accidentului rutier este o infrac-
ţiune pluriobiectuală. Obiectul juridic principal al infracţiunii în
cauză îl formează relaţiile sociale cu privire la siguranţa traficului
rutier, sub aspectul prohibiţiei impuse conducătorului mijlocului de
transport să părăsească locul accidentului rutier, în cazul în care a
încălcat regulile de securitate a circulaţiei sau de exploatare a mij-
loacelor de transport, dacă aceasta a provocat urmările indicate la
alin.(3) sau (5) art.264 CP RM.

206
În ce priveşte obiectul juridic secundar al infracţiunii prevăzute la
art.266 CP RM, este utilă reproducerea punctului de vedere aparţinând
lui S.M. Remizov. Printre procedeele de împotrivire stabilirii
circumstanţelor producerii unui accident rutier, acesta menţionează:
 părăsirea locului accidentului rutier;
 introducerea de modificări în ambianţa accidentului rutier
până la sosirea colaboratorilor organelor de drept;
 efectuarea asupra mijlocului de transport a acţiunilor îndrep-
tate spre introducerea unei informaţii suplimentare în suporturile
materiale de informaţie sau spre substituirea deplină a informaţiei
corespunzătoare (variate înscenări; înlocuirea pieselor deteriorate;
distrugerea unor noduri şi piese ale mijlocului de transport; arderea
mijloacelor de transport etc.) etc.1
Pe cale de consecinţă, putem afirma că infracţiunea de părăsire
a locului accidentului rutier aduce atingere în plan secundar relaţii-
lor sociale cu privire la activitatea de constatare imediată şi completă
a încălcărilor regulilor de securitate a circulaţiei sau de exploatare a
mijloacelor de transport, precum şi la activitatea de identificare a
făptuitorului şi de stabilire a circumstanţelor concrete în care au
fost comise încălcările respective.
Datorită specificului său, infracţiunea analizată nu are nici
obiect material, nici victimă.

§ 2. Latura obiectivă a infracţiunii prevăzute


la art.266 CP RM
Latura obiectivă a infracţiunii analizate constă în fapta preju-
diciabilă exprimată în acţiunea de părăsire a locului accidentului
rutier.

1
С.М. Ремизов. Противодействие расследованию дорожно-транспортных
преступлений и криминалистические методы его преодоления: Авторефе-
рат диссертации на соискание ученой степени кандидата юридических
наук. – Москва, 2009, р.12.

207
Întâi de toate, vom examina înţelesul noţiunilor „accident rutier”
şi „locul accidentului rutier”.
La modul general, definiţia noţiunii „accident rutier” o găsim
formulată în mai multe acte normative:
 evenimentul produs ca urmare a încălcării regulilor de cir-
culaţie, în care au fost implicate unul sau mai multe vehicule
aflate în circulaţie pe drum public, în urma căruia a rezultat
vătămarea sănătăţii, integrităţii corporale, decesul unei sau
al mai multor persoane ori a fost cauzat un prejudiciu
material (art.2 al Legii privind siguranţa traficului);
 evenimentul produs ca urmare a încălcării regulilor de cir-
culaţie, în care au fost implicate unul sau mai multe vehicule
aflate în circulaţie pe drum public, rezultat cu vătămarea să-
nătăţii, integrităţii corporale, decesul unei sau al mai multor
persoane ori cu cauzarea de pagube materiale (pct.2 al
Concepţiei Sistemului informaţional automatizat „Registrul
de stat al accidentelor rutiere”, aprobate prin Hotărârea
Guvernului nr.693 din 21.06.20071);
 evenimentul produs ca urmare a încălcării normelor de
siguranţă a traficului rutier, în care au fost implicate unul
sau mai multe vehicule aflate în circulaţie pe drum public,
rezultat cu vătămarea sănătăţii, integrităţii corporale, decesul
unei sau al mai multor persoane ori a fost cauzat un prejudi-
ciu material (pct.7 RCR).
Totuşi, în sensul art.266 CP RM, noţiunea de accident rutier
are un înţeles mai îngust: evenimentul produs ca urmare a încălcă-
rii regulilor de securitate a circulaţiei sau de exploatare a mijloa-
celor de transport, în care au fost implicate unul sau mai multe
mijloace de transport aflate în circulaţie, în urma căreia a rezultat
vătămarea gravă sau decesul unei ori al mai multor persoane.
Cauza acestei limitări a înţelesului noţiunii „accident rutier” rezidă
în faptul că, aşa cum vom vedea infra, nu oricare părăsire a locului
1
Monitorul Oficial al Republicii Moldova. – 2007. – Nr.90-93.

208
accidentului rutier implică răspunderea penală în temeiul art.266
CP RM. Şi nu oricare accident rutier are conotaţii penale.
Prin „locul accidentului rutier” vom înţelege segmentul de
drum public1 sau un alt loc în care s-a produs accidentul rutier, în
rezultatul circulaţiei mijlocului de transport şi al intrării acestuia în
coliziune cu persoane, cu alte mijloace de transport, cu alte bunuri
mobile sau imobile. Altfel spus, luând în consideraţie contextul
infracţiunii prevăzute la art.266 CP RM, se are în vedere locul în
care încălcarea regulilor de securitate a circulaţiei sau de exploatare
a mijloacelor de transport provoacă urmările indicate la alin.(3) şi
(5) art.264 CP RM. Aceasta nu înseamnă că în toate cazurile locul
accidentului rutier poate să coincidă în totalitate cu locul încălcării
regulilor de securitate a circulaţiei sau de exploatare a mijloacelor
de transport: încălcarea acestor reguli poate să înceapă înainte de
producerea accidentului rutier. De asemenea, locul accidentului
rutier poate să nu coincidă cu locul producerii urmărilor prejudicia-
bile (de exemplu, când decesul victimei survine după trecerea mai
multor ore sau zile de la producerea accidentului rutier).
Din acest unghi, putem spune că prin „părăsirea locului acci-
dentului rutier” se înţelege acţiunea de plecare a făptuitorului de la
locul accidentului rutier cu mijlocul de transport (al său ori al unei
alte persoane) ori plecarea pe jos de la locul respectiv, în pofida
interdicţiei de rigoare din Regulamentul circulaţiei rutiere.
Astfel, în conformitate cu pct.12 RCR, conducătorul de vehi-
cul, implicat într-un accident rutier, este obligat, printre altele:
 să oprească imediat vehiculul, semnalizându-l;
 să nu schimbe poziţia vehiculului şi a obiectelor de pe caro-
sabil provenite ca urmare a accidentului rutier (cu excepţia
cazurilor prevăzute la lit.c) şi d) subpct.1 pct.12 RCR);
1
Conform pct.7 RCR, prin „drum public” se înţelege orice cale de comunicare
terestră, inclusiv construcţiile artificiale şi drumurile rudimentare, deschisă pentru
circulaţia vehiculelor şi a pietonilor, administrată de un organ abilitat; pe lângă
carosabile, elemente ale drumului se consideră benzile de separare, trotuarele,
acostamentele, şanţurile şi decorurile.

209
 să marcheze locul iniţial al vehiculului, obiectelor ce ţin de
accident şi al persoanei traumatizate, dacă se impune schim-
barea poziţiei acestora pentru acordarea primului ajutor,
transportarea persoanei traumatizate cu propriul vehicul la
unitatea medicală sau pentru eliberarea carosabilului;
 să anunţe despre accident poliţia şi să rămână pe loc până la
sosirea lucrătorilor de poliţie.
Din aceste reglementări putem deduce că nu poate fi calificată
ca părăsire a locului accidentului rutier:
1) transportarea persoanei traumatizate cu propriul mijloc de
transport (în lipsa altor mijloace de transport) la unitatea medicală,
în vederea acordării primului ajutor acelei persoane, cu condiţia
revenirii conducătorului mijlocului de transport la locul accidentu-
lui rutier;
2) prezentarea conducătorului mijlocului de transport la unita-
tea medicală sau la poliţie, pentru a comunica producerea acciden-
tului rutier, în cazul în care lipsesc alte posibilităţi de comunicare,
iar conducătorul mijlocului de transport nu are posibilitatea să acorde
primul ajutor persoanei traumatizate, nici să o transporte pentru
acordarea primului ajutor (cu condiţia revenirii conducătorului mij-
locului de transport la locul accidentului rutier);
3) prezentarea conducătorului mijlocului de transport la unita-
tea medicală, pentru a-şi salva viaţa, în ipoteza în care se află în
stare de extremă necesitate;
4) plecarea în misiune sau la o intervenţie ce nu suferă amâ-
nare a conducătorului unui mijloc de transport cu regim prioritar de
circulaţie (de exemplu, al ambulanţei, al mijlocului de transport
destinat stingerii incendiilor, al celui aparţinând poliţiei etc.), în
ipoteza în care se atestă starea de extremă necesitate;
5) plecarea de la locul accidentului rutier cu încuviinţarea
lucrătorilor de poliţie etc.
În context, aducem ca exemplu o speţă în care invocarea stării
de extremă necesitate a fost considerată, pe bună dreptate, neînte-

210
meiată: Ţ.C. a fost condamnat în baza lit.a) alin.(3) art.264 şi
art.266 CP RM. În fapt, la 20.09.2008, aproximativ la ora 21.00,
Ţ.C. conducea automobilul „VAZ-2105”, în satul Pelinia, raionul
Drochia. Încălcând prevederile alin.(2) pct.45 RCR din 27.07.1999, a
tamponat pietonul G.A. În rezultatul traumelor, aceasta a decedat
pe loc. După comiterea faptei date, Ţ.C. a părăsit locul acciden-
tului rutier. Sentinţa a fost atacată cu apel de către inculpatul Ţ.C.,
care a solicitat casarea acesteia, rejudecarea cauzei şi pronunţarea
unei noi hotărâri, prin care să fie achitat în baza lit.a) alin.(3)
art.264 şi art.266 CP RM. S-a motivat că, la momentul comiterii
accidentului, Ţ.C. s-a aflat în stare de extremă necesitate, evitând
tamponarea cu un alt automobil care se deplasa în întâmpinare, cu
viteză sporită.1 Din cele menţionate rezultă că, părăsind locul acci-
dentului rutier, Ţ.C. nu se putea afla sub imperiul stării de extremă
necesitate. Evitarea tamponării cu un alt automobil poate fi invo-
cată (nu neapărat şi acceptată) în cazul faptei specificate la lit.a)
alin.(3) art.264 CP RM. Cât priveşte fapta de părăsire a locului
accidentului rutier, este absolut irelevantă invocarea unei asemenea
circumstanţe. Or, nu se poate susţine că Ţ.C. a părăsit locul acci-
dentului rutier pentru a salva viaţa, integritatea corporală sau sănă-
tatea sa ori a unei alte persoane, sau un interes public de la un
pericol iminent care nu poate fi înlăturat altfel.
În altă ordine de idei, pentru calificarea faptei conform art.266
CP RM, este esenţială stabilirea situaţiei-premisă: încălcarea de
către făptuitor a regulilor de securitate a circulaţiei sau de exploa-
tare a mijloacelor de transport, dacă această încălcare a provocat
urmările indicate la alin.(3) sau (5) art.264 CP RM.
În acest plan, sunt relevante următoarele exemple din practica
judiciară: prin sentinţa Judecătoriei raionului Drochia din 21.06.2006,
D.V. a fost condamnat în baza alin.(4) art.264 şi art.266 CP RM. În
fapt, la 14.11.2004, conducând, în stare de ebrietate, automobilul

1
Decizia Colegiului penal al Curţii Supreme de Justiţie din 25.11.2009. Dosarul
nr.1ra-1118/09 // www.csj.md

211
„VAZ-21093” pe traseul Drochia-Ţarigrad, D.V. a depăşit viteza şi
a manifestat neatenţie la traseu. Ca rezultat, l-a tamponat pe M.A.,
care se deplasa pe contrasens cu bicicleta, şi a părăsit locul
accidentului rutier. Lui M.A. i-a fost cauzată vătămare gravă a
integrităţii corporale sau a sănătăţii, periculoasă pentru viaţă; 1
• prin sentinţa Judecătoriei raionului Căuşeni din 21.09.2007, D.V.
a fost condamnat în baza lit.a) alin.(3) art.264 CP RM. În fapt, la
16.04.2005, conducând automobilul „Ford-Fiesta” pe str. Ştefan
cel Mare din or. Căuşeni, încălcând prevederile alin.(1) pct.11,
pct.12, 45, alin.(3) pct.122 RCR din 27.07.1999 2, D.V. i-a tamponat
pe I.A., C.D. şi H.V. În rezultat, li s-a provocat vătămare gravă a
integrităţii corporale sau a sănătăţii. După comiterea accidentului
rutier, D.V. a părăsit locul accidentului rutier, deplasându-se într-o
direcţie necunoscută;3 • prin sentinţa Judecătoriei raionului
Dubăsari din 24.06.2008, P.V. a fost condamnat în baza alin.(4)
art.264 şi art.266 CP RM. În fapt, la 4.05.2008, P.V. conducea, în
stare de ebrietate şi fără permis de conducere, automobilul
„Peugeot-405” pe strada centrală din satul Molovata, raionul
Dubăsari. Se deplasa neregulamentar cu o viteză de aproximativ
70 km/oră, ignorând prevederile lit.a) alin.(2) pct.10, lit.a) pct.14,
alin.(1) pct.39, lit.a),b) alin.(1) pct.45, alin.(2) pct.45, lit.a) pct.46,
lit.a) alin.(1) pct.47 RCR din 27.07.1999. Drept urmare, P.V. a ieşit
pe partea stângă a carosabilului, tamponându-l pe S.P. Victima a
decedat pe loc. Iar P.V. a părăsit locul accidentului rutier.4
Din cele evocate mai sus rezultă că art.266 CP RM nu poate fi
aplicat dacă, înainte de părăsirea locului accidentului rutier:

1
Decizia Colegiului penal lărgit al Curţii Supreme de Justiţie nr.1ra-700/2007
din 16.12.2007 // Moldlex
2
Se are în vedere Regulamentul circulaţiei rutiere, aprobat prin Hotărârea
Guvernului nr.713 din 27.07.1999.
3
Decizia Colegiului penal lărgit al Curţii Supreme de Justiţie nr.1ra-309/2009
din 7.04.2009 // www.csj.md
4
Decizia Colegiului penal lărgit al Curţii Supreme de Justiţie nr.1re-511/2009
din 12.05.2009 // www.csj.md

212
1) făptuitorul nu a încălcat regulile de securitate a circulaţiei
sau de exploatare a mijloacelor de transport;
2) regulile specificate au fost încălcate, însă nu s-au produs
urmările prejudiciabile indicate la alin.(3) sau (5) art.264 CP RM.
Într-o astfel de ipoteză, aplicabil este art.243 „Părăsirea locului în
care s-a produs accidentul rutier” din Codul contravenţional.
În context, ne raliem opiniei exprimate de A.I. Korobeev: com-
ponenţa de infracţiune de părăsire a locului accidentului rutier nu
este o componenţă de infracţiune absolut de sine stătătoare. În mare
parte, ea derivă din componenţa de infracţiune de încălcare a regu-
lilor de securitate a circulaţiei sau de exploatare a mijloacelor de
transport de către persoana care conduce mijlocul de transport.
Deci, îndeplineşte o funcţie de subsecvenţă (subsidiaritate) faţă de
această ultimă componenţă de infracţiune. 1 Aşadar, art.266 CP RM
nu poate fi aplicat de sine stătător. El poate fi aplicat numai dacă,
anterior, acelaşi făptuitor a săvârşit infracţiunea prevăzută la alin.(3)
sau (5) art.264 CP RM. Bineînţeles, în afară de consecuţia tempo-
rală a celor două infracţiuni, trebuie să le caracterizeze legătura
cauzală. Sub acest aspect de subsecvenţă (subsidiaritate), infracţiu-
nea de părăsire a locului accidentului rutier poate fi comparată, în
unele cazuri, cu infracţiunea de spălare a banilor (art.243 CP RM)
şi cu infracţiunea de uzurpare de calităţi oficiale (art.351 CP RM).
În altă ordine de idei, este necesară stabilirea unor criterii de
delimitare dintre infracţiunea de părăsire a locului accidentului
rutier de infracţiunile adiacente.
În primul rând, ne interesează delimitarea de infracţiunea de
lăsare în primejdie (art.163 CP RM). Ne referim la una din cele
două ipoteze relevate în dispoziţia art.163 CP RM, când făptuitorul
însuşi a pus victima într-o situaţie periculoasă pentru viaţă şi o lasă
cu bună-ştiinţă fără ajutor.

1
А.И. Коробеев. Транспортные преступления. – Санкт-Петербург: Юриди-
ческий центр Пресс, 2003, р.143.

213
La pct.9 al Hotărârii Plenului nr.20/1999 este formulată o
explicaţie care vizează ipoteza dată. Totuşi, această explicaţie şi-a
pierdut în mare parte actualitatea, mai ales pentru că, aşa cum am
menţionat supra, în legea penală anterioară fapta de părăsire a lo-
cului accidentului rutier nu a fost incriminată. De aceea, într-o
versiune reactualizată, explicaţia respectivă ar trebui redată în felul
următor: „Conducătorul mijlocului de transport, care după săvârşi-
rea accidentului rutier a părăsit persoana accidentată în pericol
pentru viaţă, urmează să poarte răspundere conform art.163, alin.(3)
sau (5) art.264 şi art.266 CP RM”.
Aşadar, optăm pentru soluţia concursului de infracţiuni. Aceasta
pentru că părăsirea locului accidentului rutier nu absoarbe lăsarea
în primejdie. Cele două infracţiuni îşi păstrează autonomia una faţă
de cealaltă. Ca să ne convingem de aceasta, este suficient să obser-
văm că, săvârşind cele două infracţiuni, făptuitorul omite să execute
două obligaţii absolut diferite:
1) obligaţia să acorde primul ajutor (fixată la lit.c) alin.(1)
pct.12 RCR) nu este executată în contextul lăsării în primejdie;
2) obligaţia să anunţe despre accident poliţia şi să rămână pe
loc până la sosirea lucrătorilor de poliţie (fixată la lit.g) alin.(1)
pct.12 RCR) nu este executată în contextul părăsirii locului acci-
dentului rutier.
Nu s-a luat în consideraţie că, săvârşind cele două infracţiuni,
făptuitorul omite să execute două obligaţii absolut diferite în urmă-
toarele speţe din practica judiciară, descrise în astfel de termeni:
după tamponarea pietonului Ş.H., încălcând prevederile alin.(1)
pct.12 şi pct.37 RCR din 27.07.1999, M.I. a părăsit locul acciden-
tului rutier, fără a acorda ajutor persoanei accidentate, fără a
întreprinde măsurile necesare de a anunţa organele de poliţie despre
accidentul care a avut loc, precum şi fără a asigura păstrarea urme-
lor accidentului. Pentru aceasta, M.I. a fost condamnat conform

214
lit.b) alin.(4) art.264 şi art.266 CP RM; 1 • A.S. a fost învinuit în să-
vârşirea infracţiunilor prevăzute la alin.(4) art.264 şi la art.266
CP RM. În fapt, la 19.08.2006, aproximativ la ora 06.10, după
tamponarea pietonului N.V., contrar prevederilor lit.a),c),h) alin.(1)
pct.12 RCR din 27.07.1999, nu s-a oprit la locul accidentului, nu a
acordat primul ajutor victimei, nu a chemat ambulanţa, nu a
anunţat despre accident organele de poliţie, continuându-şi
deplasarea.2
Din aceste considerente, nu putem fi de acord că art.266
CP RM ar fi o normă specială în raport cu art.163 CP RM, aşa cum
ar rezulta din opinia exprimată de V.N. Kudreavţev. 3 Faptul că
persoana care conduce mijlocul de transport nu va părăsi locul
accidentului rutier nu garantează în nici un fel că această persoană
va acorda ajutor celui accidentat. Pe de altă parte, în unele cazuri
grave se impune ca cel accidentat să fie transportat de urgenţă,
pentru a-i fi acordată asistenţa medicală calificată (desigur, cu
condiţia că cel accidentat este transportabil). Astfel că, în unele
situaţii, părăsirea locului accidentului rutier este impusă tocmai de
necesitatea de a i se acorda victimei ajutorul necesar. Necesar şi
eficient, pentru că conducătorul mijlocului de transport poate şi
trebuie să acorde primul ajutor medical. Dar ar fi incorect să fie
obligat să acorde asistenţă medicală calificată. Totodată, ar fi imoral
să fie obligat să asiste la suferinţele celui accidentat, atunci când nu
poate personal să acorde ajutor.
În concluzie, nu soluţia concurenţei dintre norma specială şi
norma generală, dar soluţia concursului de infracţiuni este cea care
exprimă adecvat gradul de conexiune între lăsarea în primejdie şi
părăsirea locului accidentului rutier.
1
Decizia Colegiului penal al Curţii Supreme de Justiţie din 20.01.2010. Dosarul
nr.1a-147/10 // www.csj.md
2
Decizia Colegiului penal al Curţii Supreme de Justiţie din 23.01.2008. Dosarul
nr.1ra-163/08 // www.csj.md
3
Комментарий к Уголовному кодексу Российской Федерации / Под ред. А.В.
Наумова. – Москва: Юристъ, 1997, р.652.

215
În al doilea rând, ne vom pronunţa în legătură cu delimitarea
infracţiunii de părăsire a locului accidentului rutier de infracţiunea
de neacordare de ajutor unui bolnav (art.162 CP RM). De la bun
început, trebuie de accentuat că nu poate fi conceput – în raport cu
aceeaşi situaţie şi acelaşi făptuitor – concursul dintre infracţiunile
prevăzute la art.162 şi la art.266 CP RM. Or, subiectul infracţiunii
de părăsire a locului accidentului rutier nu poate fi cel care, în
situaţia corespunzătoare, are obligaţia să acorde ajutor victimei, sub
ameninţarea de a fi sancţionat conform art.162 CP RM. În această
situaţie, va răspunde, aşa cum am reliefat mai sus, în baza art.163,
266 (şi alin.(3) sau (5) art.264) CP RM.
Atunci, care este deosebirea dintre neacordarea de ajutor unui
bolnav (art.162 CP RM) şi lăsarea în primejdie (art.163 CP RM)?
În contextul examinat, deosebirea se referă la calităţile subiectului
infracţiunii:
1) se va aplica art.163 CP RM, în cazul în care subiectul este
cel care pune victima într-o situaţie periculoasă pentru viaţă (prin
comiterea accidentului rutier), după care o lasă cu bună-ştiinţă fără
ajutor;
2) dimpotrivă, se va aplica art.162 CP RM, în cazul în care
subiectul este cel care nu acordă ajutor victimei. Însă, nu el a pro-
vocat accidentul rutier. Nu el a pus victima într-o situaţie pericu-
loasă pentru viaţă.
Ipoteza noastră o confirmă chiar prevederile RCR. Astfel,
potrivit lit.a) alin.(2) pct.12 RCR, are obligaţia să acorde primul
ajutor conducătorul de vehicul care a ajuns la locul unde s-a produs
un accident rutier, dacă se atestă lipsa serviciilor de intervenţie. În
opoziţie, potrivit lit.c) alin.(1) pct.12 RCR, are obligaţia să acorde
primul ajutor conducătorul de vehicul implicat într-un accident rutier.
În alţi termeni, art.162 CP RM face trimitere la lit.a) alin.(2)
pct.12 RCR. Iar art.163 CP RM (în ipoteza în care făptuitorul
însuşi a pus victima într-o situaţie periculoasă pentru viaţă, după
care a lăsat-o cu bună-ştiinţă fără ajutor) face trimitere la lit.c) alin.
(1) pct.12 RCR.

216
Încheind analiza laturii obiective a infracţiunii specificate la
art.266 CP RM, vom menţiona că această infracţiune este una
formală. Ea se consideră consumată din momentul părăsirii locului
accidentului rutier.
Cineva ar putea întreba: oare nu există posibilitate ca infrac-
ţiunea de părăsire a locului accidentului rutier să fie considerată
infracţiune materială? Or, poate fi imaginată situaţia următoare:
făptuitorul încalcă regulile de securitate a circulaţiei sau de exploa-
tare a mijloacelor de transport, provocând vătămarea gravă a integ-
rităţii corporale sau a sănătăţii (care nu este periculoasă pentru viaţă).
După care părăseşte locul accidentului rutier. O altă persoană care
conduce un mijloc de transport, fără vinovăţie, tamponează mortal
persoana accidentată, întinsă pe carosabil. Oare în acest caz decesul
victimei nu se află în legătură cauzală cu părăsirea locului acciden-
tului rutier?
Răspunsul este negativ. Dacă făptuitorul a manifestat impru-
denţă faţă de decesul victimei, această urmare prejudiciabilă se va
afla în legătură cauzală cu fapta de lăsare în primejdie. Deci, cali-
ficarea se va face conform lit.b) alin.(2) art.163 (şi alin.(3) art.264,
art.266) CP RM. Infracţiunea de părăsire a locului accidentului
rutier nu poate aduce atingere nici vieţii persoanei, nici sănătăţii
acesteia. Ea nu poate presupune nici producerea vreunor urmări
prejudiciabile. De aceea, în orice situaţie, îşi păstrează calitatea de
infracţiune formală.
Cât priveşte urmările prejudiciabile indicate la alin.(3) sau (5)
art.264 CP RM, acestea sunt antecedente (nu subsecvente) în raport
cu infracţiunea de părăsire a locului accidentului rutier. Aceste
urmări prejudiciabile ţin de sistemul de referinţă al infracţiunii
prevăzute la art.264 CP RM. Nu de cel al infracţiunii prevăzute la
art.266 CP RM.
O altă problemă, nelipsită de interes, este dacă trebuie aplicat
sau nu art.266 CP RM, atunci când pentru făptuitor este evident că
victima a decedat?

217
Răspunzând la această întrebare, A.I. Ciuceaev susţine că nu
poate fi aplicată răspunderea pentru infracţiunea de părăsire a locu-
lui accidentului rutier, dacă victima decedase instantaneu în momen-
tul producerii accidentului rutier. 1 Nu ne putem alătura acestui
punct de vedere. Ne place sau nu, dar temeiul aplicării art.266
CP RM nu are nici o legătură nici cu şansele de viaţă ale victimei,
nici cu faptul dacă acesteia i se acordă sau nu ajutor. Dacă decesul
victimei s-a produs imediat, ca urmare a accidentului rutier, iar
făptuitorul este conştient de acest fapt, nu i se va aplica răspunde-
rea conform art.163 CP RM (aşa cum rezultă corect din pct.9 al
Hotărârii Plenului nr.20/1999). Însă, aceasta nu poate afecta cu
nimic oportunitatea aplicării art.266 CP RM. Această concluzie se
desprinde atât din configuraţia obiectului juridic special al infrac-
ţiunii de părăsire a locului accidentului rutier, cât şi din conţinutul
obligaţiilor pe care nu le respectă subiectul acestei infracţiuni.
Iată de ce, este întemeiată soluţia instanţei de judecată în cazul
următor: C.V. a fost condamnat în baza lit.b) alin.(3) art.264 şi
art.266 CP RM. În fapt, la 31.12.2009, aproximativ la ora 19.20,
acesta îşi conducea automobilul pe un drum din raionul Hânceşti.
Din cauza condiţiilor meteo nefavorabile, automobilul a derapat
într-un şanţ. Deoarece nu s-a asigurat că nu creează obstacole în
timpul deplasării cu spatele, C.V. l-a tamponat pe pietonul C.I.
Când l-a scos de sub automobil, C.V. a înţeles că acesta decedase.
Atunci a pus cadavrul în portbagaj, s-a deplasat la marginea satu-
lui, a scos cadavrul din automobil şi l-a abandonat într-un şanţ.2

1
Российское уголовное право. Особенная часть. – Москва, 1997, р.339.
2
Sentinţa Judecătoriei Hânceşti din 23.02.2010. Dosarul nr.1-30/2010200001 //
http://jhn.justice.md

218
§ 3. Latura subiectivă a infracţiunii prevăzute
la art.266 CP RM
Latura subiectivă a infracţiunii de părăsire a locului acciden-
tului rutier se caracterizează prin vinovăţie exprimată în intenţie
directă. Aceasta înseamnă că făptuitorul îşi dă seama de caracterul
prejudiciabil al acţiunii sale şi doreşte să părăsească locul acciden-
tului rutier, deşi, anterior, a încălcat regulile de securitate a circula-
ţiei sau de exploatare a mijloacelor de transport, aceasta provocând
urmările indicate la alin.(3) şi (5) art.264 CP RM.
La individualizarea pedepsei, aplicate pentru infracţiunea spe-
cificată la art.266 CP RM, pot fi luate în consideraţie semnele se-
cundare ale laturii subiective: motivul infracţiunii şi scopul infrac-
ţiunii.
Astfel, ca motive ale infracţiunii examinate, pot fi numite:
laşitatea; teama de a fi supus răspunderii; indiferenţa etc.
Cât priveşte scopul infracţiunii, acesta nu poate consta în:
transportarea persoanei accidentate la unitatea medicală; comuni-
carea la unitatea medicală sau la poliţie despre producerea acciden-
tului rutier; salvarea vieţii proprii (în prezenţa stării de extremă
necesitate) etc. Scopul urmărit de subiectul infracţiunii de părăsire
a locului accidentului rutier îl constituie împiedicarea activităţii de
constatare imediată şi completă a încălcărilor regulilor de securitate
a circulaţiei sau de exploatare a mijloacelor de transport, precum şi
a activităţii de identificare a făptuitorului şi de stabilire a circum-
stanţelor concrete în care au fost comise încălcările respective.

§ 4. Subiectul infracţiunii prevăzute la art.266 CP RM


Subiectul infracţiunii de părăsire a locului accidentului rutier
este persoana fizică responsabilă care, la momentul săvârşirii in-
fracţiunii, a atins vârsta de 16 ani. În plus, este o persoană 1) care
conduce mijlocul de transport şi 2) care anterior a săvârşit infrac-
ţiunea prevăzută la alin.(3) sau (5) art.264 CP RM. Această dublă

219
calitate specială presupune că nu este suficient ca subiectul
infracţiunii de părăsire a locului accidentului rutier să fie persoană
care conduce mijlocul de transport.
Astfel că, asupra calităţii speciale a subiectului infracţiunii
examinate nu poate să nu se răsfrângă situaţia-premisă pe care am
stabilit-o cu ocazia analizei laturii obiective a infracţiunii de pără-
sire a locului accidentului rutier: încălcarea de către făptuitor a
regulilor de securitate a circulaţiei sau de exploatare a mijloacelor
de transport, dacă această încălcare a provocat urmările indicate la
alin.(3) sau (5) art.264 CP RM. În concluzie, nu poate fi subiect al
infracţiunii analizate persoana care anterior nu a săvârşit infracţiu-
nea prevăzută la alin.(3) sau (5) art.264 CP RM.

§ 5. Poziţia în raport cu oportunitatea menţinerii


răspunderii pentru fapta de părăsire a locului
accidentului rutier în legislaţia Republicii Moldova
În Nota informativă la proiectul de Lege pentru modificarea şi
completarea Codului penal al Republicii Moldova (elaborată de
Ministerul Justiţiei), la pct.121 se indică: „... expertul Consiliului
Europei, Mariavaleria del Tufo, a menţionat, cu titlu de recoman-
dare, de a prevedea o pedeapsă pentru orice persoană, care dispare
de la locul faptei după ce a provocat un accident, indiferent de cauza
accidentului, poziţie care deja există în Codul penal al Republicii
Moldova.”1
Opinia noastră este alta: art.266 CP RM (ca şi art.243 din
Codul contravenţional) urmează a fi abrogat. Argumentele le vom
prezenta în cele ce urmează.
În primul rând, ne întrebăm: care este ratio legis, de care s-a
condus legiuitorul în vederea incriminării, la art.266 CP RM, a
faptei de părăsire a locului accidentului rutier? Cel mai probabil,
1
Notă informativă la proiectul Legii pentru modificarea şi completarea Codului
penal al Republicii Moldova // www.parlament.md

220
obligarea persoanei care conducea mijlocul de transport de a rămâne
la locul accidentului rutier, sub ameninţarea suportării răspunderii
penale, este dictată de necesitatea respectării intereselor tuturor
participanţilor la trafic, precum şi de necesitatea asigurării execută-
rii de către aceştia a obligaţiilor reciproce, care se nasc ca urmare a
producerii accidentului rutier. În opinia legiuitorului, incriminarea
faptei de părăsire a locului accidentului rutier nu contravine preve-
derilor art.54 „Restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor
libertăţi” din Constituţia Republicii Moldova. Din punctul de vedere
al legiuitorului, incriminarea acestei fapte nu aduce atingere nici
exerciţiului libertăţii de mărturisire împotriva sa, statuate la art.21
din Codul de procedură penală.
Însă, în opinia întemeiată a lui A.Cerbu, exercitarea de către
bănuit, învinuit, inculpat a dreptului de a tăcea şi de a nu mărturisi
împotriva sa nu poate fi interpretată în detrimentul lui şi nu poate
avea consecinţe nefavorabile pentru el. 1 Formal, obligarea făptuito-
rului să rămână la locul accidentului rutier nu contravine libertăţii
persoanei de mărturisire împotriva sa. În realitate, însă, situaţia e
alta. Dispoziţiile citate mai sus din cadrul Regulamentului circula-
ţiei rutiere, coroborate cu art.266 CP RM, transformă făptuitorul
infracţiunii de părăsire a locului accidentului rutier în mijloc de
obţinere a informaţiei în pofida propriilor lui interese. Făptuitorul
este lipsit de alternativă: dacă părăseşte locul accidentului rutier, e
supus răspunderii penale; dacă rămâne la locul accidentului rutier,
e nevoit să mărturisească împotriva sa.
Curtea Europeană a Drepturilor Omului a considerat că posibi-
litatea de a trage concluzii defavorabile din omisiunea unui acuzat
de a răspunde la întrebările poliţiei trebuie să fie limitată. Dacă în
cea mai mare parte a cazurilor apare firesc faptul că o persoană
inocentă este dispusă să coopereze cu organele de poliţie şi să
explice că nu a participat la comiterea unei infracţiuni prezumate,
1
I.Dolea, D.Roman, Iu.Sedleţchi şi alţii. Drept procesual penal. Partea Gene-
rală. Vol.I. – Chişinău: Cartdidact, 2005, p.78; I.Dolea, D.Roman, T.Vizdoagă şi
alţii. Codul de procedură penală. Comentariu. – Chişinău: Cartier, 2005, p.45.

221
un acuzat poate să aibă, într-o situaţie concretă, suficiente motive
să nu dorească o asemenea cooperare. 1
În sens etimologic şi procesual, „a mărturisi” înseamnă a con-
firma sau a atesta un oarecare eveniment, al cărui martor ocular
este cel care mărturiseşte, precum şi a prezenta informaţia probantă
cu privire la circumstanţe şi fapte, pe care o deţine, cât şi a indica
sursa acestei informaţii. Or, din principiul prezumţiei nevinovăţiei
rezultă că, chiar sub ameninţarea suportării răspunderii penale, nimeni
nu poate fi obligat să prezinte informaţie despre circumstanţe şi
fapte, în temeiul cărora poate fi pornit procesul penal. Cu siguranţă,
dreptul de a nu mărturisi împotriva sa şi prezumţia de nevinovăţie
se referă şi la etapa care precede pornirii procesului penal (de
exemplu, în cazul cercetării împrejurărilor în care a fost săvârşit
accidentul rutier). Or, în cauza Saunders contra Marii Britanii şi în
cauza Funke contra Franţei, examinate de Curtea Europeană a Drep-
turilor Omului, s-a decis, just, că nu se îndreptăţeşte invocarea
interesului public în vederea justificării folosirii răspunsurilor obţi-
nute pe calea constrângerii în cursul unei cercetări extrajudiciare în
scopul acuzării.2 Apropo, aceasta confirmă că art.266 CP RM vine
în contradicţie cu alin.(1) art.54 din Constituţia Republicii Moldova,
conform căruia în Republica Moldova nu pot fi adoptate legi care
ar suprima sau ar diminua drepturile şi libertăţile fundamentale ale
omului.
Articolul 266 CP RM (împreună cu dispoziţiile extrapenale de
referinţă) nu ţine cont de faptul că obligaţia de a comunica poliţiei
despre accidentul rutier trebuie să fie limitată doar la informaţia
necesară acordării ajutorului eficient celor accidentaţi, precum şi
restabilirii în cel mai scurt timp a circulaţiei rutiere. O asemenea
informaţie nu trebuie folosită în scopul urmăririi penale a
conducătorului mijlocului de transport.

1
Case of Saunders versus United Kingdom // hudoc.echr.coe.int
2
Case Funke versus France // hudoc.echr.coe.int

222
Conjunctura unui accident rutier este de o asemenea natură, încât,
rămânând pe loc până la sosirea poliţiei, conducătorul mijlocului de
transport se denunţă inevitabil în calitate de persoană care condu-
cea mijlocul de transport în momentul accidentului rutier. Mai
mult, ambianţa de săvârşire a accidentului, a cărei păstrare îi revine
conducătorului mijlocului de transport, este nu altceva decât un ele-
ment de fapt, care serveşte la constatarea existenţei sau inexistenţei
infracţiunii, la identificarea făptuitorului, la constatarea vinovăţiei
lui. Dar, conform alin.(3) art.103 din Codul de procedură penală,
adoptat de Parlamentul Republicii Moldova la 14.03.2003 1, bănui-
tul, învinuitul, inculpatul nu poate fi forţat să mărturisească împo-
triva sa ori să-şi recunoască vinovăţia, şi nu poate fi tras la răspun-
dere pentru refuzul de a face astfel de declaraţii. În atare împreju-
rări, ar fi naiv să credem că garantarea dreptului de a nu mărturisi
împotriva sa are un conţinut real în contextul art.266 CP RM.
După cum s-a putut vedea, această normă penală vine în con-
tradicţie cu principiile dreptului care asigură un proces penal echi-
tabil, care apără bănuitul, învinuitul, inculpatul împotriva erorilor
judiciare şi a erorilor de urmărire penală, precum şi împotriva abu-
zurilor persoanelor care efectuează urmărirea penală. Drepturile,
care rezultă din aceste principii, nu pot fi restrânse din raţiona-
mente de ocrotire a intereselor publice sau de preîntâmpinare a
eschivării de la suportarea răspunderii penale. Totodată, conduita,
care este interzisă de art.266 CP RM, nu reprezintă o ameninţare
într-atât de mare la adresa ordinii de drept, încât să se facă o dero-
gare atât de considerabilă de la principiile de incriminare. Stimularea
conduitei postcriminale trebuie făcută pe alte căi, decât cea stabilită
de art.266 CP RM (de exemplu, prin atenuarea pedepsei penale).
Mai mult, stabilirea răspunderii penale doar pentru conducătorul
mijlocului de transport, care părăseşte locul accidentului rutier, vine
în contradicţie cu regula că restrângerea exerciţiului unor drepturi şi

1
Monitorul Oficial al Republicii Moldova. – 2003. – Nr.104-110.

223
libertăţi trebuie să fie proporţională cu situaţia care a determinat-o
(regulă stabilită la alin.(4) art.54 din Constituţia Republicii Moldova).
Să nu uităm nici că, potrivit alin.(3) art.1 din Constituţia
Republicii Moldova, demnitatea omului reprezintă o valoare supremă
şi este garantată. Aceasta înseamnă că statul este obligat să apere
demnitatea omului în toate sferele vieţii sociale. Nimic nu poate
justifica restrângerea demnităţii omului în orice fel de condiţii.
Respectarea demnităţii omului înseamnă că, în relaţiile sale cu
statul, omul apare nu ca obiect al activităţii statale, dar ca subiect
egal în drepturi. Ca subiect a cărui libertate de acţiuni (inclusiv
libertatea de a-şi apăra propriile interese) nu poate fi restrânsă în
mod arbitrar.
Recunoaştem că problema abordată deloc nu pare a fi simplă.
Dovadă este şi faptul că între anii 1990-1999 oportunitatea incrimi-
nării faptei de părăsire a locului accidentului rutier a fost examinată
în Curţile Constituţionale ale Franţei, Germaniei, Spaniei, Croaţiei,
Coreii de Sud, precum şi în Curtea Supremă de Justiţie a Canadei.
În majoritatea cazurilor, s-a ajuns la concluzia că, prin obligarea
conducătorului mijlocului de transport de a părăsi locul accidentu-
lui rutier, i se încalcă disproporţionat dreptul de a nu mărturisi îm -
potriva sa.1 Nu aceeaşi soluţie a pronunţat-o Curtea Constituţională
a Federaţiei Ruse.2 Totuşi, nelipsit de interes este că o opinie
separată a fost exprimată de către membrul Curţii Constituţionale a
Federaţiei Ruse A.I. Kononov. Şi pe bună dreptate. Din cele expuse
în §2 al capitolului de faţă s-a putut vedea că făptuitorul este
obligat să nu părăsească locul accidentului rutier (sub ameninţarea
de a fi sancţionat), chiar dacă victima este decedată. Am remarcat,
că nu obligaţia de a acorda primul ajutor stă la temelia stabilirii
1
A se vedea, pentru detalii: Особое мнение судьи Конституционного Суда
Российской Федерации А.Л. Кононова // www.echr.ru/documents/doc/
1252379/ 1252379-002/htm
2
Поcтановление Конституционного Суда Российской Федерации по делу о
проверке конституционности ст.265 Уголовного кодекса Российской
Федерации в связи с жалобой гражданина А.А. Шевякова // Российская
газета. – 2001. – №23.

224
răspunderii penale conform art.266 CP RM. Mai există un aspect,
deloc neglijabil: răspunde în baza art.266 CP RM numai persoana
care conduce mijlocul de transport. Dacă, însă, accidentul rutier a
fost provocat de către un alt participant la trafic, acesta, părăsind
locul accidentului rutier, nu va fi sancţionat. Mai mult, ce-ar fi să
ne imaginăm că art.266 CP RM îşi extinde sfera de incidenţă: cel
care săvârşeşte orice infracţiune să fie tras la răspundere pentru că
a părăsit locul săvârşirii infracţiunii? Iată că şi art.266 CP RM este
un asemenea exemplu de represivitate excesivă. Numai că la o
scară nu atât de extinsă.
În fine, vom consemna că, prin Legea federală nr.162-Ф3 din
8.12.2003,1 a fost abrogat art.265 „Părăsirea locului accidentului
rutier” din Codul penal al Federaţiei Ruse. Astfel, poziţia legiuito-
rului rus nu a fost în consonanţă cu cea a Curţii Constituţionale a
Federaţiei Ruse.
Din aceste considerente, devine inoportună menţinerea răspun-
derii penale (şi contravenţionale) pentru fapta de părăsire a locului
accidentului rutier. Recomandăm legiuitorului autohton abrogarea
art.266 CP RM (şi a art.243 din Codul contravenţional). De aseme-
nea, recomandăm punerea în acord cu prevederile Constituţiei
Republicii Moldova a dispoziţiilor pct.12 RCR.

Concluzii la Capitolul V
În legătură cu cele evocate în cadrul analizei infracţiunii pre-
văzute la art.266 CP RM, se impun următoarele concluzii:
 obiectul juridic generic al infracţiunii prevăzute la art.266 CP RM
îl constituie relaţiile sociale cu privire la securitatea în transport;
 obiectul juridic special al infracţiunii specificate la art.266
CP RM are un caracter multiplu: obiectul juridic principal îl
formează relaţiile sociale cu privire la siguranţa traficului rutier,
sub aspectul prohibiţiei impuse conducătorului mijlocului de
1
Российская газета. – 2003. – №3366.

225
transport să părăsească locul accidentului rutier, în cazul în care
a încălcat regulile de securitate a circulaţiei sau de exploatare a
mijloacelor de transport, dacă aceasta a provocat urmările indi-
cate la alin.(3) sau (5) art.264 CP RM; obiectul juridic secundar
îl formează relaţiile sociale cu privire la activitatea de constatare
imediată şi completă a încălcărilor regulilor de securitate a cir-
culaţiei sau de exploatare a mijloacelor de transport, precum şi
la activitatea de identificare a făptuitorului şi la stabilire a cir-
cumstanţelor concrete în care au fost comise încălcările respec-
tive;
 latura obiectivă a infracţiunii analizate constă în faptă prejudi-
ciabilă exprimată în acţiunea de părăsire a locului accidentului
rutier;
 prin „părăsirea locului accidentului rutier” se înţelege acţiunea
de plecare a făptuitorului de la locul accidentului rutier cu mij-
locul de transport al său ori al unei alte persoane ori plecarea pe
jos de la locul respectiv, în pofida interdicţiei de rigoare din
RCR;
 în sensul art.266 CP RM, noţiunea de accident rutier are urmă-
torul înţeles: evenimentul produs ca urmare a încălcării regulilor
de securitate a circulaţiei sau de exploatare a mijloacelor de
transport, în care au fost implicate unul sau mai multe mijloace
de transport aflate în circulaţie, în urma căreia a rezultat vătăma-
rea gravă sau decesul unei ori al mai multor persoane;
 în sensul art.266 CP RM, prin „locul accidentului rutier” se
înţelege segmentul de drum public sau un alt loc în care s-a
produs accidentul rutier, în rezultatul circulaţiei mijlocului de
transport şi al intrării acestuia în coliziune cu persoane, cu alte
mijloace de transport, cu alte bunuri mobile sau imobile. Cu alte
cuvinte, luând în consideraţie contextul infracţiunii prevăzute la
art.266 CP RM, se are în vedere locul în care încălcarea reguli-
lor de securitate a circulaţiei sau de exploatare a mijloacelor de

226
transport provoacă urmările indicate la alin.(3) şi (5) art.264
CP RM;
 pentru calificarea faptei conform art.266 CP RM, este esenţială
stabilirea situaţiei-premisă: încălcarea de către făptuitor a regu-
lilor de securitate a circulaţiei sau de exploatare a mijloacelor de
transport, dacă această încălcare a provocat urmările indicate la
alin.(3) sau (5) art.264 CP RM;
 conducătorul mijlocului de transport, care după săvârşirea acci-
dentului rutier a părăsit persoana accidentată în pericol pentru
viaţă, urmează să poarte răspundere conform art.163, alin.(3)
sau (5) art.264 şi art.266 CP RM;
 art.266 CP RM nu este o normă specială în raport cu art.163
CP RM;
 se va aplica art.163 CP RM, în cazul în care subiectul este cel
care pune victima într-o situaţie periculoasă pentru viaţă (prin
comiterea accidentului rutier), după care o lasă cu bună-ştiinţă
fără ajutor; dimpotrivă, se va aplica art.162 CP RM, în cazul în
care subiectul este cel care nu acordă ajutor victimei. Însă, nu el
a provocat accidentul rutier. Nu el a pus victima într-o situaţie
periculoasă pentru viaţă;
 infracţiunea prevăzută la art.266 CP RM se consideră consumată
din momentul părăsirii locului accidentului rutier;
 dacă decesul victimei s-a produs imediat, ca urmare a accidentu-
lui rutier, iar făptuitorul este conştient de aceasta, nu i se va
aplica răspunderea conform art.163 CP RM. Însă, aceasta nu
poate afecta cu nimic oportunitatea aplicării art.266 CP RM;
 latura subiectivă a infracţiunii de părăsire a locului accidentului
rutier se caracterizează prin intenţie directă;
 ca motive ale infracţiunii examinate, pot fi numite: laşitatea;
teama de a fi supus răspunderii; indiferenţa etc.;
 cât priveşte scopul infracţiunii prevăzute la art.266 CP RM,
acesta nu poate consta în: transportarea persoanei accidentate la
unitatea medicală; comunicarea la unitatea medicală sau la poli-

227
ţie despre producerea accidentului rutier; salvarea vieţii proprii
(în prezenţa stării de extremă necesitate) etc. Scopul urmărit de
subiectul infracţiunii de părăsire a locului accidentului rutier îl
constituie împiedicarea activităţii de constatare imediată şi com-
pletă a încălcărilor regulilor de securitate a circulaţiei sau de
exploatare a mijloacelor de transport, precum şi a activităţii de
identificare a făptuitorului şi de stabilire a circumstanţelor con-
crete în care au fost comise încălcările respective;
 subiectul infracţiunii de părăsire a locului accidentului rutier
este persoana fizică responsabilă care, la momentul săvârşirii
infracţiunii, a atins vârsta de 16 ani. În plus, este o persoană
1) care conduce mijlocul de transport şi 2) care anterior a săvâr-
şit infracţiunea prevăzută la alin.(3) sau (5) art.264 CP RM;
 este inoportună menţinerea răspunderii penale (şi contravenţio-
nale) pentru fapta de părăsire a locului accidentului rutier. Reco-
mandăm legiuitorului abrogarea art.266 CP RM (şi a art.243 din
Codul contravenţional).

228
Capitolul VI
ÎNCĂLCAREA REGULILOR PRIVIND MENŢINEREA
ORDINII ŞI SECURITATEA CIRCULAŢIEI
(art.269 CP RM)

§ 1. Obiectul infracţiunii prevăzute la art.269 CP RM


În conformitate cu art.269 CP RM, răspunderea se stabileşte
pentru încălcarea de către pasager, pieton sau alt participant la
trafic a regulilor privind menţinerea ordinii şi securitatea circula-
ţiei, dacă acesta a provocat urmările indicate la art.264 CP RM.
Înainte de a ne pronunţa nemijlocit asupra conţinutului şi con-
figuraţiei obiectului juridic al faptei infracţionale în cauză, vom face
o precizare: considerăm că infracţiunea specificată la art.269
CP RM este o infracţiune săvârşită exclusiv în domeniul transpor-
tului auto. Accentuăm aceasta, întrucât unii autori afirmă că infrac-
ţiunea analizată este o infracţiune săvârşită nu doar în domeniul
transportului auto, dar şi în domeniul transportului feroviar, aerian
sau naval.1
Nefiind de acord, prezentăm următoarele contraargumente:
1) în Codul penal al Federaţiei Ruse, art.268 are denumirea
„Încălcarea regulilor care asigură activitatea în condiţii de securitate a
transportului (sublinierea ne aparţine – n.a.)”. În proiectul Codului
penal al Republicii Moldova, art.311 are denumirea „Încălcarea
regulilor în vigoare cu privire la transporturi”. 2 Însă, în legea
penală în vigoare, art.269 are o altă denumire: „Încălcarea regulilor
1
А.И. Коробеев. Транспортные преступления, p.177; В.И. Жулев. Транспор-
тные преступления. – Москва: Спарк, 2001, р.143.

229
privind menţinerea ordinii şi securitatea circulaţiei”. Să fie întâm-
plătoare această deviere de la concepţia iniţială?;
2) în art.268 al Codului penal al Federaţiei Ruse se prevede,
implicit, că această normă este complementară faţă de normele
care, în legea penală autohtonă, sunt reprezentate de art.263 şi 264.
Precizăm că art.263 CP RM stabileşte răspunderea pentru încălca-
rea regulilor de securitate a circulaţiei sau de exploatare a transpor-
tului feroviar, naval sau aerian. În contrast, în art.269 CP RM nu
este afirmată o asemenea complementaritate. Însă, se face trimitere
la art.264 CP RM, sub aspectul urmărilor prejudiciabile produse;
3) în art.269 CP RM, subiectul infracţiunii este desemnat
generic prin sintagma „participant la trafic”. Este o sintagmă al
cărei înţeles este elucidat în Regulamentul Circulaţiei Rutiere şi în
alte acte normative ce vizează securitatea în domeniul transportului
auto. Totodată, această sintagmă nu este nici definită, nici utilizată
în actele normative vizând securitatea în domeniul transportului
feroviar, naval sau aerian. În această situaţie, pot oare asemenea acte
normative să conţină norme la care ar face trimitere art.269 CP RM?;
4) în Codul contravenţional al Republicii Moldova, comple-
mentar cu art.269 CP RM este art.245 „Încălcarea regulilor de
circulaţie de către pietoni şi alţi participanţi la circulaţia rutieră
(sublinierea ne aparţine – n.a.);
5) în Codul penal din 1961, corespondentul art.269 CP RM
este art.179 „Încălcarea regulilor în vigoare la transporturi” (subli-
nierea ne aparţine – n.a.). Cu toate acestea, în Hotărârea Plenului
nr.20/1999, infracţiunea de încălcare a regulilor în vigoare la trans-
porturi este raportată la categoria de „infracţiuni legate de încăl-
carea regulilor de securitate a circulaţiei auto şi de exploatare a
mijloacelor de transport” (a se vedea, de exemplu, pct.25). Putem
admite că această abordare a instanţei supreme a fost prea restric-
tivă vizavi de art.179 CP RM din 1961. Dar avem oare vreun temei

2
Codul penal al Republicii Moldova. Proiect. – Chişinău: Garuda-Art, 1999,
p.127.

230
să afirmăm că ea ar fi restrictivă în raport cu art.269 CP RM? Doar
în art.269 CP RM nu avem o formulare de tipul celei specificate în
art.268 din Codul penal al Uzbekistanului (corespondent cu art.269
CP RM): „încălcarea... regulilor de securitate a circulaţiei sau de ex-
ploatare a tuturor tipurilor de transport”1 (sublinierea ne aparţine –
n.a.).
În concluzie, dacă regulile privind menţinerea ordinii şi securi-
tatea circulaţiei sunt încălcate de către pasager sau un alt partici-
pant la circulaţia feroviară, navală sau aeriană, atunci, în cazurile în
care nu se aplică art.263 CP RM, aplicabil este art.149 sau art.157
CP RM. Nu însă art.269 CP RM.
După această digresiune, vom menţiona că obiectul juridic
generic al infracţiunii specificate la art.269 CP RM îl constituie
relaţiile sociale cu privire la securitatea în transport.
Obiectul juridic special al infracţiunii în cauză are un caracter
complex. La concret, obiectul juridic principal îl formează relaţiile
sociale cu privire la menţinerea ordinii şi securitatea circulaţiei de
către alţi participanţi la trafic decât conducătorii mijloacelor de
transport. La rândul său, obiectul juridic secundar îl constituie
relaţiile sociale cu privire la sănătatea sau viaţa persoanei.
Nu putem fi de acord nici cu I.I. Gorelik 2, nici cu S.Proţenko,3
care afirmă că infracţiunea analizată lezează exclusiv relaţiile
sociale cu privire la sănătatea sau viaţa persoanei. Dacă această
afirmaţie ar fi validă, atunci infracţiunea de încălcare a regulilor
privind menţinerea ordinii şi securitatea circulaţiei ar fi fost prevă-
zută de normele Capitolului II al Părţii Speciale a Codului penal al
Republicii Moldova. Nu de normele Capitolului XII al Părţii Spe-
1
Уголовный кодекс Республики Узбекистан / Под ред. М.Х. Рустамбаева,
А.С. Якубова, З.Х. Гулямова. – Санкт-Петербург: Юридический центр
Пресс, 2001.
2
И.И. Горелик. Квалификация преступлений, опасных для жизни и здо-
ровья. – Минск, 1973, р.61-62.
3
С.Проценко. Значение общественно опасных последствий в составе
транспортного преступления // http://sovbezkbr.ru/materialj/mnenie_spec/
bezopas/ mnenie_bezopas_56.htm

231
ciale a legii penale. În realitate, infracţiunea în cauză lezează în
plan secundar, nu în mod exclusiv, relaţiile sociale cu privire la
sănătatea sau viaţa persoanei. Or, este o axiomă: în cazul unei
infracţiuni complexe, obiectul juridic principal (nu obiectul juridic
secundar) este cel care trebuie indispensabil să derive din obiectul
juridic generic. În ipoteza infracţiunii specificate la art.269 CP RM,
obiectul juridic generic îl formează relaţiile sociale cu privire la
securitatea în transport. Deci, este justificat să afirmăm că obiectul
juridic principal al acestei infracţiuni îl constituie nu altceva decât
relaţiile sociale cu privire la menţinerea ordinii şi securitatea circu-
laţiei de către alţi participanţi la trafic, decât conducătorii mijloace-
lor de transport.
În alt context, obiectul material al infracţiunii prevăzute la
art.269 CP RM îl reprezintă corpul persoanei. Tocmai asupra acestuia
se proiectează urmările prejudiciabile provocate prin încălcarea
regulilor privind menţinerea ordinii şi securitatea circulaţiei.

§ 2. Latura obiectivă a infracţiunii prevăzute


la art.269 CP RM
Latura obiectivă a infracţiunii analizate are următoarea struc-
tură:
1) fapta prejudiciabilă care constă în încălcarea, prin acţiune
sau inacţiune, a regulilor privind menţinerea ordinii şi securitatea
circulaţiei;
2) urmările prejudiciabile, şi anume:
a) vătămarea medie a integrităţii corporale sau sănătăţii;
b) vătămarea gravă a integrităţii corporale sau sănătăţii;
c) decesul unei sau al mai multor persoane.
3) legătura cauzală.
Investigând fapta prejudiciabilă – primul din semnele laturii
obiective – vom menţiona că regulile privind menţinerea ordinii şi
securitatea circulaţiei sunt stabilite de:

232
1) Legea privind siguranţa traficului rutier;
2) Regulamentul circulaţiei rutiere;
3) Regulamentul transporturilor auto de călători şi bagaje,
aprobat prin Hotărârea Guvernului nr.1348 din 10.11.2003 1 etc.
Astfel, numitele reglementări stabilesc următoarele reguli privind
menţinerea ordinii şi securitatea circulaţiei:
1) pentru conducătorii de biciclete, ciclomotoare 2, vehicule cu
tracţiune animală şi pentru călăreţi:
– să circule pe drumul public numai într-un singur rând,
menţinând în timpul deplasării, în raport cu marginea din dreapta a
carosabilului, un interval nu mai mare de 1 m, fiind îmbrăcaţi în
vestă de protecţie-avertizare fluorescent-reflectorizantă (alin.(1)
pct.109 RCR);
2) pentru conducători de biciclete şi ciclomotoare:
 să cedeze trecerea vehiculelor care circulă pe drum, în cazul
în care pista pentru biciclişti se intersectează cu drumul
public şi această intersectare este nedirijată (alin.(2) pct.109
RCR);
 să nu circule pe carosabilul drumului, în cazul în care în
direcţia de deplasare există o pistă pentru biciclişti (lit.a)
alin.(4) pct.109 RCR);
 să nu circule neţinând cel puţin cu o mână ghidonul, precum
şi cu picioarele neamplasate pe pedale (lit.b) alin.(4) pct.109
RCR);
 să nu se ţină cu mâna de un vehicul în mers (lit.c) alin.(4)
pct.109 RCR);
 să nu transporte încărcături care, prin volumul, lungimea sau
masa lor, stânjenesc conducerea bicicletei (ciclomotorului)
1
Monitorul Oficial al Republicii Moldova. – 2003. – Nr.229-233.
2
Conform pct.7 RCR, ciclomotor este vehiculul cu două sau cu trei roţi, dotat cu
motor cu ardere internă sau electric; capacitatea cilindrică a motorului cu ardere
internă nu depăşeşte 50 cm3, puterea motorului, atât a celui cu ardere internă, cât
şi a motorului electric, nu depăşeşte 4 kW, iar viteza constructivă a acestuia nu
depăşeşte 45 km/h.

233
sau periclitează circulaţia altor participanţi la trafic (lit.e)
alin.(4) pct.109 RCR);
 să nu circule pe trotuare, pe aleile din parcuri şi prin gră-
dinile publice (cu excepţia copiilor care se deplasează pe
biciclete sub supravegherea celor adulţi) (lit.f) alin.(4)
pct.109 RCR);
 să nu execute manevra de virare la stânga sau de întoarcere
pe drumurile care au mai mult de o bandă pe sens (lit.g) alin.
(4) pct.109 RCR);
 să nu conducă bicicleta sau ciclomotorul fiind în stare de
ebrietate1 (lit.h) alin.(4) pct.109 RCR);
 să nu conducă vehiculul dacă ghidonul, frâna sau claxonul
sunt defectate (lit.i) alin.(4) pct.109 RCR);
 să nu efectueze remorcarea bicicletelor (ciclomotoarelor),
precum şi remorcarea cu acestea, cu excepţia tractării unei
remorci compatibile acestor vehicule (lit.k) alin.(4) pct.109
RCR);
3) pentru conducătorii de biciclete:
– să-şi utilizeze bicicletele cu catadioptri: în faţă – de culoare
albă (sau far); pe lateral – de culoare portocalie; în spate – de
culoare roşie (alin.(3) pct.109 RCR);
4) pentru conducătorii de vehicule cu tracţiune animală:
 să-şi semnalizeze vehiculul cu catadioptri: în faţă – de
culoare albă; pe lateral – de culoare portocalie; în spate – de
culoare roşie, de formă triunghiulară (alin.(1) pct.110 RCR);

1
De menţionat, că, de una singură, conducerea bicicletei sau a ciclomotorului în
stare de ebrietate produsă de alcool ce depăşeşte gradul maxim admisibil stabilit
de Guvern (care nu implică provocarea urmărilor prevăzute la art.264 CP RM)
se sancţionează conform alin.(3) art.233 din Codul contravenţional. În aceleaşi
condiţii, nu se aplică nici răspunderea contravenţională, nici cea penală, dacă
ebrietatea e produsă de substanţe narcotice, psihotrope şi/sau de alte substanţe
cu efecte similare.

234
 să-şi echipeze vehiculul cu pană pentru împiedicarea roţii la
deplasarea în pantă sau, în cazul opririi pe sectorul de drum cu
declivităţi, pentru imobilizarea acestuia (alin.(2) pct.110 RCR);
 să se afle în vehicul în timpul deplasării, menţinând în per-
manenţă controlul asupra animalelor (alin.(3) pct.110 RCR);
 să ducă animalele de frâu, dacă, din diferite motive, este
impus să se deplaseze pe jos (alin.(3) pct.110 RCR);
 să ducă animalele de frâu în timpul intrării pe drumul cu
prioritate, în cazul în care vizibilitatea este redusă şi/sau
câmpul vizual este limitat (alin.(3) pct.110 RCR);
 să semnalizeze pe lateral cu steguleţe de culoare roşie în-
cărcăturile care depăşesc limitele de gabarit ale vehiculului
(alin.(3) pct.110 RCR);
 să nu circule pe drumul modernizat, în cazul în care în direc-
ţia de deplasare există un drum rudimentar (lit.a) alin.(4)
pct.110 RCR);
 să nu circule în galop prin localităţi (lit.b) alin.(4) pct.110
RCR);
 să nu transporte pe timp de noapte şi în condiţii de vizi-
bilitate redusă încărcături ce depăşesc limitele de gabarit ale
vehiculului (lit.c) alin.(4) pct.110 RCR);
 să nu lase animalele dezlegate în timpul staţionării pe drum
(lit.d) alin.(4) pct.110 RCR);
 să lege în spatele vehiculului, din dreapta, animalele care
însoţesc vehiculul cu tracţiune animală (alin.(5) pct.110 RCR);
5) pentru persoanele care însoţesc pe drumurile publice ani-
male izolate, de povară, de călărie sau turme, cirezi etc.:
 să mâne pe drumurile publice animalele izolate sau în turmă
(cireadă), de regulă, pe timp de zi (alin.(1) pct.111 RCR);
 să existe un număr suficient de însoţitori, dar nu mai puţin de
trei, în cazul în care animalele sunt mânate pentru traversa-

235
rea drumului public sau prin trecerea la nivel cu calea ferată
(alin.(1) pct.111 RCR);
 să fie conduse de frâu animalele izolate (câte cel mult două
la însoţitor) (alin.(1) pct.111 RCR);
 să fracţioneze în grupuri compacte şi să separe bine între ele
turmele mari, ţinând cont de numărul însoţitorilor, astfel
încât să se creeze spaţii suficiente, care ar permite circulaţia
fluentă şi în siguranţă a celorlalţi participanţi la trafic (alin.
(2) pct.111 RCR);
 să nu mâne animalele pe drumul cu îmbrăcămintea caro-
sabilului asfaltică sau ciment-beton, în prezenţa altor căi
(alin.(2) pct.111 RCR);
 să circule împreună cu animalele pe acostamentul din partea
stângă a drumului, iar în lipsa acestuia, cât mai aproape de
marginea stângă a carosabilului, în întâmpinarea fluxului de
vehicule, în cazul în care animalele sunt mânate pe drumul
public (alin.(3) pct.111 RCR);
 să poarte îmbrăcăminte cu elemente fluorescent-reflecto-
rizante, în caz de mânare a animalelor pe drumul public pe
timp de noapte sau în condiţii de vizibilitate redusă (alin.(3)
pct.111 RCR);
6) pentru pietonii cu cărucior manual1:
 să nu se deplaseze pe drumul public, în cazul în care încăr-
cătura le face vizibilitatea insuficientă sau chiar imposibilă
în direcţia de mers (alin.(1) pct.112 RCR);
 să nu să se deplaseze pe carosabilul drumurilor cu circulaţie
intensă (lit.a) alin.(2) pct.112 RCR);

1
Reieşind din definiţia noţiunii „pieton” din pct.7 RCR, prin „pieton cu cărucior
manual” nu se are în vedere persoana care se deplasează în căruciorul pentru
invalizi fără motor, nici persoana care duse căruciorul pentru copii, nici per-
soana care duce căruciorul pentru invalizi.

236
 să nu să se deplaseze pe drumurile neiluminate, pe timp de
noapte sau în condiţii de vizibilitate redusă (lit.b) alin.(2)
pct.112 RCR);
 să nu abandoneze căruciorul pe carosabil (lit.c) alin.(2)
pct.112 RCR);
7) pentru pietoni:
 să se deplaseze pe partea dreaptă a trotuarelor, pistelor pentru
pietoni sau pe potecile alăturate drumului public, iar în lipsa
acestora – pe acostament (alin.(1) pct.113 RCR);
 să se deplaseze pe pistele pentru biciclişti, cu condiţia că nu
stânjenesc circulaţia bicicliştilor sau a conducătorilor de
ciclomotoare (alin.(1) pct.113 RCR);
 să se deplaseze pe marginea dreaptă a carosabilului, fără să
stânjenească circulaţia vehiculelor, dând dovadă de prudenţă
sporită, în cazul în care transportă sau duc obiecte volumi-
noase ori rulează în cărucioare pentru invalizi, în lipsa
trotuarelor, pistelor pentru pietoni şi acostamentelor (alin.(2)
pct.113 RCR);
 să meargă unul după altul pe marginea dreaptă a carosabilu-
lui, în cazul în care sunt impuşi, din cauza lipsei trotuarelor
şi a acostamentelor, să se deplaseze pe carosabilul drumului
amenajat cu o bandă de separare (alin.(3) pct.113 RCR);
 să circule pe acostamentul din partea stângă a drumului, iar
în lipsa acestuia, cât mai aproape de marginea stângă a caro-
sabilului, în întâmpinarea fluxului de vehicule, în cazul în
care se deplasează în afara localităţilor (alin.(4) pct.113 RCR);
 să se deplaseze în aceeaşi direcţie cu vehiculele, în cazul în
care rulează în cărucioarele pentru invalizi, împing bicicleta,
ciclomotorul sau motocicleta (alin.(4) pct.113 RCR);
 să poarte îmbrăcăminte cu elemente fluorescent-reflectori-
zante, în cazul deplasării pe carosabil sau pe acostament, pe
timp de noapte sau în condiţii de vizibilitate redusă (alin.(5)
pct.113 RCR);

237
 să traverseze drumul numai pe la trecerile semnalizate,
inclusiv pe pasajele denivelate, iar în lipsa acestora la inter-
secţii – pe linia trotuarelor sau acostamentelor (alin.(1)
pct.114 RCR);
 să traverseze drumul numai după ce s-au asigurat că nu se
apropie nici un vehicul, efectuând trecerea pe traiectorie
perpendiculară în raport cu marginea carosabilului, în cazul
în care în limitele vizibilităţii (100-150 m) nu sunt treceri
pentru pietoni sau intersecţii (alin.(2) pct.114 RCR);
 să nu încetinească mersul sau să se oprească fără motiv,
odată angajaţi în traversare (alin.(3) pct.114 RCR);
 să se conducă de semnele semafoarelor destinate pietonilor,
iar în lipsa acestora – de semnele semafoarelor care dirijează
circulaţia vehiculelor sau de semnalele agenţilor de circula-
ţie, la trecerile cu circulaţie dirijată (alin.(1) pct.115 RCR);
 să iasă pe carosabil numai când vor fi convinşi de siguranţa
traversării, la trecerile cu circulaţie nedirijată (alin.(2)
pct.115 RCR);
 să nu se angajeze în traversare:
a) nemijlocit prin faţa sau spatele unui vehicul de rută oprit în
staţie ori a altor vehicule oprite sau staţionate pe drum;
b) pe sectoarele de drum cu câmpul vizual limitat;
c) prin spaţiul intersecţiilor în afara trecerilor pentru pietoni;
d) în cazul în care se apropie un vehicul cu regim prioritar
de circulaţie, care emite semnale luminoase şi sonore (alin.(1)
pct.116 RCR);
 să nu traverseze căile la nivel de trecere cu calea ferată când
semnalul luminos sau poziţia barierei interzice trecerea (alin.
(2) pct.116 RCR);
 să aştepte vehiculele de rută în staţie, pe trotuar, acostament
sau, după caz, pe refugiu (alin.(3) pct.116 RCR);
8) pentru părinţi, educatori sau alte persoane care însoţesc copii:

238
 să nu admită ieşirea nesupravegheată a copiilor pe carosabi-
lul drumului (alin.(1) pct.117 RCR);
9) pentru persoanele adulte care se deplasează cu copii în
vârstă de până la 7 ani:
 să conducă copiii numai pe partea exterioară a trotuarului,
iar în lipsa acestuia – pe partea exterioară a acostamentului
(alin.(2) pct.117 RCR);
10) pentru persoanele adulte care supraveghează grupurile de
copii:
 să asigure circulaţia grupurilor de copii pe trotuare şi pistele
pentru pietoni în coloană câte doi, iar în lipsa acestora – pe
acostament, dar numai pe timp de zi (alin.(3) pct.117 RCR);
11) pentru conducătorii coloanelor:
 să formeze coloana cu cel mult patru persoane în rând, cu excep-
ţia manifestaţiilor, defilărilor sau cortegiilor (lit.a) pct.118 RCR);
 să semnalizeze coloana în flancul stâng, în faţă şi în spate,
ziua – cu steguleţe roşii, iar pe timp de noapte sau în condiţii
de vizibilitate redusă – cu lanterne cu lumini: în faţă – de
culoare albă, în spate – de culoare roşie (lit.b) pct.118 RCR);
 să fracţioneze coloana în grupuri, semnalizându-le respectiv,
dacă mărimea acesteia stânjeneşte depăşirea ei de către auto-
vehiculele în mers (lit.c) pct.118 RCR);
12) pentru pasageri:
 să nu sustragă atenţia şoferului de la conducerea mijlocului
de transport în timpul deplasării;
 să nu transporte obiecte ascuţite şi de tăiat, arme de foc fără
huse sau neambalate, substanţe otrăvitoare, explozive, toxice,
uşor inflamabile, caustice şi rău mirositoare, precum şi obiecte
care ar putea murdări îmbrăcămintea altor pasageri şi salonul
mijlocului de transport, bagaje voluminoase, care împiedică
trecerea pasagerilor;

239
 să nu fumeze şi să nu consume băuturi alcoolice, să nu călă-
torească în stare de ebrietate şi cu îmbrăcăminte murdară,
care ar putea murdări alţi pasageri şi banchetele;
 să nu activeze mecanismele de deschidere şi închidere a uşi-
lor, în afara cazurilor de evitare a avariilor şi a accidentelor;
 să nu scoată mâinile şi capul prin ferestrele deschise;
 să nu folosească utilajul de avariere fără necesitate, în afara
cazurilor excepţionale;
 să nu blocheze, cu bagajele sale, trecerile şi accesul spre
uşile de intrare şi de ieşire ale saloanelor, să nu transporte
bagaje în salon şi pe banchetele autobuzelor care dispun de
secţii de bagaje;
 să nu urce, să nu coboare, să nu ţină deschise, să nu forţeze
uşile autovehiculului în timpul mersului;
 să nu deschidă uşile autovehiculului în cazul opririi sau
staţionării înainte de a se asigura că nu există nici un pericol;
 să nu arunce din vehicul obiecte (pct.12 al Regulamentului
transporturilor auto de călători şi bagaje) etc.
În cazul în care se încalcă vreuna din regulile specificate mai sus,
apare temeiul aplicării răspunderii penale conform art.269 CP RM.
Bineînţeles, dacă există şi legătura cauzală dintre fapta prejudi-
ciabilă (concretizată în încălcarea regulilor privind menţinerea or-
dinii şi securitatea circulaţiei) şi una din urmările indicate la art.264
CP RM. În acest plan, ne raliem opiniei exprimate de I.P. Bakulina,
care, referindu-se la ipoteza provocării accidentelor rutiere, susţine:
încălcarea, comisă pe calea acţiunii, trebuie să se distingă prin acti-
vitate din partea făptuitorului şi să constituie premisa producerii
accidentului rutier; încălcarea, comisă pe calea inacţiunii, trebuie să
se găsească în legătură cauzală cu prejudiciul provocat prin acci-
dentul rutier, atestându-se cumulativ următoarele condiţii: a) făptui-
torul avea obligaţia să întreprindă, în situaţia pericolului de produ-
cere a accidentului rutier, anumite acţiuni de prevenire a producerii
acestuia; b) făptuitorul avea posibilitatea să întreprindă asemenea

240
acţiuni; dacă făptuitorul ar fi întreprins respectivele acţiuni, acci-
dentul rutier ar fi fost evitat.1
Atragem atenţia mai ales asupra ultimei din condiţiile prezen-
tate mai sus: nu va putea fi aplicat art.269 CP RM în cazul în care
urmările indicate la art.264 CP RM s-ar fi produs oricum, indiferent
dacă făptuitorul ar fi respectat sau nu regulile privind menţinerea
ordinii şi securitatea circulaţiei.
În alt context, consemnăm că infracţiunea prevăzută la art.269
CP RM este o infracţiune materială. Ea se consideră consumată din
momentul producerii urmărilor prejudiciabile indicate la art.264
CP RM. La individualizarea pedepsei, se va lua în consideraţie care
anume din cele urmări s-a produs. De asemenea, se va lua în
consideraţie numărul victimelor care au suportat urmările.
Se va aplica art.245 din Codul contravenţional, în ipoteza în
care încălcarea regulilor privind menţinerea ordinii şi securitatea
circulaţiei nu a provocat şi nici nu a putut să provoace urmările
indicate la art.264 CP RM.
Cât priveşte locul săvârşirii infracţiunii, suntem de acord cu
N.A. Babii că, pentru calificarea infracţiunii, nu contează unde anume
a fost săvârşită infracţiunea: în/pe vehicul sau în afara acestuia. 2
Până la urmă, acest detaliu depinde, înainte de toate, de calitatea
specială concretă a subiectului infracţiunii.

§ 3. Latura subiectivă a infracţiunii prevăzute


la art.269 CP RM

1
И.П. Бакулина. Установление причинно-следственной связи при квалифи-
кации административных правонарушений в области дорожного движе-
ния: Автореферат диссертации на соискание ученой степени кандидата
юридических наук. – Тюмень, 2005, р.8.
2
Научно-практический комментарий к Уголовному кодексу Республики
Беларусь / Под ред. А.В. Баркова, В.М. Хомича. – Минск: ГИУСТ БГУ,
2007, р.707.

241
Privitor la latura subiectivă a infracţiunii de încălcare a regu-
lilor privind menţinerea ordinii şi securitatea circulaţiei, putem
afirma că făptuitorul manifestă vinovăţie exprimată în intenţie sau
în imprudenţă faţă de fata prejudiciabilă, şi numai imprudenţa faţă
de urmările prejudiciabile.
În cazul în care făptuitorul manifestă intenţie faţă de urmările
prejudiciabile, răspunderea trebuie aplicată pentru infracţiunea inten-
ţionată corespunzătoare, luându-se în consideraţie orientarea inten-
ţiei făptuitorului. De exemplu, în ipoteza orbirii cu o lumină puter-
nică a conducătorului mijlocului de transport – în scopul provocării
accidentului rutier şi al decesului acestui conducător al mijlocului de
transport, al pasagerilor – vom fi în prezenţa omorului săvârşit asupra
a două sau a mai multor persoane (lit.g) alin.(2) art.145 CP RM).
În altă ordine de idei, dacă conducătorul mijlocului de trans-
port este vinovat de încălcarea regulilor de securitate a circulaţiei
sau de exploatare a mijloacelor de transport, este cazul de verificat
dacă este vinovat sau nu de încălcarea regulilor privind menţinerea
ordinii şi securitatea circulaţiei un alt participant la trafic. În acest
sens, prezintă interes următoarea motivare dintr-o hotărâre judi-
ciară: „Afirmaţia inculpatului L.U., că el a fost nevoit să vireze la
stânga, deoarece în partea dreaptă erau maşini şi că victima este
vinovată de accident, contravine prevederilor alin.(1) pct.39, 42,
44 şi 45 RCR din 27.07.1999. Potrivit acestora, se stabileşte, de
exemplu, că, prealabil începerii deplasării, reîncolonării sau altor
schimbări ai direcţiei de mers, conducătorul de vehicul trebuie să
se asigure că această manevră va fi în siguranţă şi că nu va crea
obstacole pentru ceilalţi participanţi la trafic; în cazul în care apar
obstacole în limita vizibilităţii, care pot fi observate de către
conducător, el trebuie să oprească vehiculul pentru a nu pune în
pericol siguranţa traficului. Rezultă că, în nici un caz, inculpatul
nu avea dreptul să vireze la stânga şi că victima nu putea să pre-

242
vadă intenţia inculpatului de a încălca grav şi flagrant prevederile
RCR din 27.07.1999”.1
Totodată, nu putem exclude ipoteza că un alt participant la
trafic poate fi vinovat de încălcarea regulilor privind menţinerea
ordinii şi securitatea circulaţiei. Este foarte posibil ca ambii subiecţi
să fi comis încălcările corespunzătoare. Pentru care fapt ne alătu-
răm poziţiei exprimate de A.Boroi: „În situaţiile în care acţiunea
sau inacţiunea devine periculoasă prin contribuţia a două sau a mai
multor persoane, toate aceste persoane răspund pentru starea de
pericol creată şi rezultatul produs, iar dacă victima însăşi participă
la starea de pericol (spre exemplu, o persoană traversează strada
fără să se asigure şi prin locuri rezervate circulaţiei vehiculelor,
fiind ucisă de o maşină), caracterul periculos al situaţiei create se
deduce în raport cu toţi cei care au contribuit la producerea lui. Nu
se produce, în acest din urmă caz, o compensare a culpelor, fiecare
din persoanele care au avut o contribuţie la rezultat răspund autonom
pentru culpa proprie. Cel mult, dacă există şi o culpă a victimei,
aceasta va fi avută în vedere la individualizarea răspunderii penale
şi la stabilirea despăgubirilor legale”. 2
Aşadar, faptul că un alt participant la trafic (altul decât condu-
cătorul mijlocului de transport) apare ca victimă a infracţiunii pre-
văzute la art.264 CP RM nu exclude deloc posibilitatea ca această
persoană să aibă rolul de subiect al infracţiunii prevăzute la art.269
CP RM. Aceasta în contextul aceluiaşi accident rutier. Concluzia
dată derivă din prevederile pct.4 RCR: „Orice participant la trafic
care respectă prezentul Regulament este în drept să conteze pe
faptul că şi ceilalţi participanţi la trafic execută cerinţele acestuia”.

§ 4. Subiectul infracţiunii prevăzute la art.269 CP RM

1
Decizia Colegiului penal al Curţii de Apel Chişinău din 22.09.2009. Dosarul
nr.1a-901/09 // http://ca.justice.md
2
A.Boroi. Infracţiuni contra vieţii. – Bucureşti: ALL Beck, 1999, p.192.

243
Încheind analiza infracţiunii specificate la art.269 CP RM, ne
vom referi la subiectul acesteia. Acesta trebuie să fie o persoană
fizică responsabilă care, la momentul săvârşirii infracţiunii, a atins
vârsta de 16 ani. În plus, trebuie să aibă o anume calitate specială:
pasager, pieton sau alt participant la trafic.
Aşadar, noţiunea „participant la trafic (altul decât conducătorul
mijlocului de transport)” este noţiunea generică ce desemnează
subiectul special al infracţiunii prevăzute la art.269 CP RM.
Conform pct.7 RCR, participant la trafic este persoana care ia
parte la procesul circulaţiei în calitate de conducător, pieton sau
pasager. O definiţie similară este formulată în pct.2 al Concepţiei
Sistemului informaţional automatizat „Registrul de stat al acciden-
telor rutiere”. Reieşind din aceste definiţii, în cele ce urmează vom
identifica înţelesul noţiunii „participant la trafic (altul decât
conducătorul mijlocului de transport)”. Considerăm necesară această
operaţie, luând în consideraţie interpretarea prea îngustă a noţiunii
în cauză dată în pct.24 al Hotărârii Plenului nr.20/1999: bicicliştii;
pietonii; pasagerii; conducătorii mopedelor; persoanele care mână
vitele; conducătorii transportului cu tracţiune animală.
În consecinţă, considerăm că prin „participant la trafic (altul
decât conducătorul mijlocului de transport)” trebuie să înţelegem:
1) conducătorii de biciclete sau de ciclomotoare 1;

1
În context, prezintă relevanţă următoarele speţe: C.V. a fost învinuit de săvâr-
şirea infracţiunii prevăzute la art.269 CP RM. În fapt, la 28.08.2006, con-
ducând scuterul „Cagiva” pe str. Gh. Asachi din mun. Chişinău, acesta a
ignorat cerinţele lit.a), b), d) alin.(1) şi alin.(2) pct.45 RCR din 27.07.1999, nu
a manifestat prudenţă sporită în conducerea scuterului, a pierdut echilibrul şi a
căzut. Scuterul a ieşit pe trotuar, unde s-a produs tamponarea lui B.I. Acestuia
i-a fost cauzată vătămare gravă a integrităţii corporale sau a sănătăţii.
A se vedea: Decizia Colegiului penal lărgit al Curţii Supreme de Justiţie nr.1ra-
1009/2008 din 4.11.2008 // www.csj.md
La 09.04.2007, aproximativ la ora 19.15, T.M. conducea bicicleta pe strada
centrală a satului Şofrâncani, raionul Edineţ. Încălcând prevederile pct.17 şi
lit.a),b) alin.(1) pct.45 RCR din 27.07.1999, l-a tamponat pe pietonul N.N. În
urma impactului, acesta a suferit vătămare medie a integrităţii corporale sau a
sănătăţii.

244
2) conducătorii de vehicule cu tracţiune animală;
3) călăreţii;
4) persoanele care însoţesc pe drumurile publice animale
izolate, de povară, de călărie sau turme, cirezi etc.;
5) pietonii1;
6) părinţii, educatorii sau alte persoane care însoţesc copii;
7) persoanele adulte care se deplasează cu copii în vârstă de
până la 7 ani;
8) persoanele adulte care supraveghează grupurile de copii;
9) conducătorii coloanelor;
10) pasagerii;
11) persoanele care împing sau trag cu braţele mijlocul de
transport sau un alt vehicul.

Concluzii la Capitolul VI
În legătură cu cele evocate în cadrul analizei infracţiunii pre-
văzute la art.269 CP RM, se impun următoarele concluzii:
 obiectul juridic generic al infracţiunii prevăzute la art.269 CP
RM îl constituie relaţiile sociale cu privire la securitatea în
transport;
 infracţiunea specificată la art.269 CP RM este o infracţiune
săvârşită exclusiv în domeniul transportului auto. Nu poate fi
comisă această infracţiune în domeniul transportului feroviar,
aerian sau naval;
 obiectul juridic special al infracţiunii în cauză are un
caracter complex: obiectul juridic principal îl formează relaţiile
A se vedea: Decizia Colegiului penal al Curţii de Apel Bălţi din 10.02.2010.
Dosarul nr.1a-87/10 // http://ca.justice.md
1
În conformitate cu pct.7 RCR, prin „pieton” se are în vedere persoana care se
află pe drum în afara vehiculului şi care nu efectuează lucrări; pietoni se con-
sideră şi persoanele care se deplasează în cărucioare pentru invalizi fără motor,
cei care duc bicicleta, ciclomotorul, motocicleta, săniuţa, un cărucior manual,
cărucioare pentru copii sau invalizi.

245
sociale cu privire la menţinerea ordinii şi securitatea circulaţiei
de către alţi participanţi la trafic decât conducătorii mijloacelor
de transport; obiectul juridic secundar îl constituie relaţiile
sociale cu privire la sănătatea sau viaţa persoanei;
 obiectul material al infracţiunii prevăzute la art.269 CP RM
îl reprezintă corpul persoanei;
 latura obiectivă a infracţiunii analizate are următoarea
structură:
1) fapta prejudiciabilă care constă în încălcarea, prin acţiune
sau inacţiune, a regulilor privind menţinerea ordinii şi secu-
ritatea circulaţiei;
2) urmările prejudiciabile, şi anume:
a) vătămarea medie a integrităţii corporale sau a sănătăţii;
b) vătămarea gravă a integrităţii corporale sau a sănătăţii;
c) decesul unei sau al mai multor persoane;
3) legătura cauzală;
 regulile privind menţinerea ordinii şi securitatea circulaţiei sunt
stabilite de:
– Legea privind siguranţa traficului rutier;
– Regulamentul circulaţiei rutiere;
– Regulamentul transporturilor auto de călători şi bagaje etc.;
 infracţiunea prevăzută la art.269 CP RM se consideră consumată
din momentul producerii urmărilor prejudiciabile indicate la
art.264 CP RM;
 privitor la latura subiectivă a infracţiunii de încălcare a regulilor
privind menţinerea ordinii şi securitatea circulaţiei, putem afirma
că făptuitorul manifestă intenţie sau imprudenţă faţă de fapta pre-
judiciabilă, şi numai imprudenţa faţă de urmările prejudiciabile;
 faptul că un alt participant la trafic (altul decât conducătorul
mijlocului de transport) apare ca victimă a infracţiunii prevăzute
la art.264 CP RM nu exclude deloc posibilitatea ca această

246
persoană să aibă rolul de subiect al infracţiunii prevăzute la
art.269 CP RM. Aceasta în contextul aceluiaşi accident rutier;
 subiect al infracţiunii specificate la art.269 CP RM este per-
soana fizică responsabilă care, la momentul săvârşirii infracţiu-
nii, a atins vârsta de 16 ani. În plus, trebuie să aibă o anume
calitate specială: pasager, pieton sau alt participant la trafic;
 prin „participant la trafic (altul decât conducătorul mijlocului de
transport)” trebuie să înţelegem:
1) conducătorii de biciclete sau ciclomotoare;
2) conducătorii de vehicule cu tracţiune animală;
3) călăreţii;
4) persoanele care însoţesc pe drumurile publice animale izolate,
de povară, de călărie sau turme, cirezi etc.;
5) pietonii;
6) părinţii, educatorii sau alte persoane care însoţesc copii;
7) persoanele adulte care se deplasează cu copii în vârstă de
până la 7 ani;
8) persoanele adulte care supraveghează grupurile de copii;
9) conducătorii coloanelor;
10) pasagerii;
11) persoanele care împing sau trag cu braţele mijlocul de
transport sau un alt vehicul.

247
Capitolul VII
FALSIFICAREA ELEMENTELOR DE IDENTIFICARE ALE
AUTOVEHICULELOR
(art.276 CP RM)

§ 1. Obiectul infracţiunii prevăzute la art.276 CP RM


Obiectul juridic generic al infracţiunii specificate la art.276
CP RM îl constituie relaţiile sociale cu privire la securitatea în
transport.
Obiectul juridic special al infracţiunii specificate la art.276
CP RM îl formează relaţiile sociale cu privire la încrederea publică
în autenticitatea elementelor de identificare ale autovehiculelor.
Importanţa ocrotirii acestei valori sociale împotriva infracţiunii
de falsificare a elementelor de identificare ale autovehiculelor o
sesizăm prin prisma scopurilor şi sarcinilor Registrului de stat al
transporturilor, specificate în pct.7 şi 8 ale Regulamentului cu privire
la Registrul de stat al transporturilor (Anexa nr.1 la Hotărârea
Guvernului cu privire la reorganizarea Sistemului informaţional
automatizat de căutare „Automobilul” în Registrul de stat al transpor-
turilor şi introducerea testării autovehiculelor şi remorcilor acestora)1:
– introducerea în Republica Moldova a evidenţei unice centra-
lizate a tuturor vehiculelor şi agregatelor numerotate;
– acumularea şi actualizarea informaţiei despre fiecare vehicul
(agregat), despre dreptul de proprietate şi alte drepturi patrimoniale
asupra acestora, despre titularii de drepturi, despre titlurile de

1
Monitorul Oficial al Republicii Moldova. – 1999. – Nr.126-127.

248
proprietate, despre tranzacţii cu vehicule şi alte temeiuri pentru
generarea, modificarea, suspendarea şi încetarea drepturilor;
– identificarea deplină, evidenţa şi documentarea parcului de
vehicule al ţării şi a vehiculelor aflate în trafic internaţional;
– asigurarea protecţiei şi recunoaşterii publice a drepturilor de
proprietate, de posesie şi de folosinţă asupra vehiculelor;
– introducerea în ţară a controlului automatizat asupra deplasă-
rii vehiculelor;
– susţinerea sistemului fiscal şi a sistemului de asigurări;
– asigurarea autorităţilor administraţiei publice centrale şi locale,
a agenţilor economici şi a populaţiei cu informaţii statistice despre
numărul şi starea tehnică a vehiculelor exploatate în ţară;
– dezvoltarea infrastructurilor de transporturi şi prestări de
servicii.
Obiectul imaterial al infracţiunii prevăzute la art.276 CP RM îl
reprezintă seria ori numărul de identificare al şasiului, caroseriei
sau motorului auto.
Nu se are în vedere seria sau numărul de identificare al cadru-
lui. Facem această precizare în contextul reglementării de la lit.b)
pct.125 RCR: vehiculul este reţinut şi adus la parcarea specială,
pentru a interzice exploatarea acestuia, în cazul în care numărul de
identificare al şasiului, caroseriei, cadrului sau al motorului este
reimprimat prin poansonare ori acesta nu corespunde celui înscris
în certificatul de înmatriculare.
O altă precizare importantă este că obiectul imaterial al infrac-
ţiunii în cauză pot să-l reprezinte elementele de identificare aparţi-
nând numai autovehiculelor. Accentuăm aceasta, pentru că, în con-
formitate cu pct.2 al Regulamentului cu privire la Registrul de stat
al transporturilor, Registrul de stat al transporturilor este un sistem
informaţional automatizat unic, care cuprinde informaţia tehnică,
economică şi juridică despre mijloacele de transport auto şi moto,
tractoarele, maşinile şi mecanismele specializate pentru construirea
drumurilor, pentru ameliorări, maşini agricole şi mecanisme, remorci
pentru ele, navele flotei de capacitate mică, agregatele staţionare şi

249
mobile având motoare cu ardere internă şi unele agregate numero-
tate, precum şi despre posesorii acestora.
Definiţia noţiunii „autovehiculul” este formulată în pct.7 RCR:
„vehiculul autopropulsat, destinat transportului de persoane sau de
bunuri ori efectuării de lucrări, cu excepţia ciclomotorului şi a vehi-
culelor pe şine. Troleibuzul este considerat autovehicul”. Observăm
astfel că noţiunea „autovehicul” este mai îngustă decât noţiunea
„mijloc de transport” (în sensul art.132 CP RM). Nu pot să repre-
zinte obiectul imaterial al infracţiunii prevăzute la art.276 CP RM
elementele de identificare ale mijloacelor de transport, care nu sunt
autovehicule.
De aceea, în acord cu pct.2 al Regulamentului cu privire la
Registrul de stat al transporturilor, aplicând metoda excluderii,
ajungem la concluzia că nu pot reprezenta acest obiect imaterial
nici elementele de identificare aparţinând: 1) remorcilor; 2) navelor
flotei de capacitate mică; 3) agregatelor staţionare şi mobile având
motoare cu ardere internă.
Dintr-o altă perspectivă, elementele de identificare ale autove-
hiculelor urmează a fi deosebite de numărul de înmatriculare al
vehiculelor. În doctrina penală se argumentează că un astfel de
număr are calitatea de document oficial; confecţionarea numărului
de înmatriculare al vehiculelor se califică în baza art.361 CP RM. 1
Totodată, este cazul să consemnăm că atribuirea unui număr de
înmatriculare fals şi conducerea cu bună-ştiinţă a vehiculului cu un
astfel de număr se sancţionează conform alin.(3) art.230 din Codul
contravenţional.

1
A.Reşetnicov. Caracteristicile noţiunii de document. Conotaţii juridico-
penale // Revista Naţională de Drept. – 2008. – Nr.1. – P.37-41.

250
§ 2. Latura obiectivă a infracţiunii prevăzute
la art.276 CP RM
Sub aspectul laturii obiective a infracţiunii prevăzute la art.276
CP RM, menţionăm că aceasta include două semne: 1) fapta preju-
diciabilă care constă în acţiunea de falsificare; 2) metoda săvârşirii
infracţiunii: ştergere, înlocuire sau modificare.
Privitor la fapta prejudiciabilă a infracţiunii în cauză, vom
consemna că, în opinia lui O.Pop, acţiunea de falsificare poate fi
totală sau parţială; acţiunea, prin care se alterează adevărul în cazul
infracţiunilor de fals, poate să apară sub forma contrafacerii sau
alterării în diferite moduri. 1 În contextul infracţiunii specificate la
art.276 CP RM, prin excelenţă, falsificarea poate fi numai parţială.
Despre aceasta ne vorbesc metodele de săvârşire a infracţiunii,
nominalizate în dispoziţia art.276 CP RM. Falsificarea totală a ele-
mentelor de identificare ale autovehiculelor nu intră sub incidenţa
art.276 CP RM. De fapt, ea ar fi aproape irealizabilă sub aspect
tehnic, întrucât ar presupune confecţionarea şasiului, caroseriei sau
motorului auto având seria sau numărul de identificare fals.
Cât priveşte metodele de săvârşire a infracţiunii de falsificare
a elementelor de identificare ale autovehiculelor, prin „ştergere”
trebuie să înţelegem îndepărtarea mecanică a elementelor de identi-
ficare respective. Prin „înlocuire” se are în vedere substituirea seg-
mentului de şasiu, caroserie sau motor auto purtând elementul de
identificare autentic cu un alt segment corespunzător purtând elemen-
tul de identificare fals. Prin „modificare” se înţelege îndepărtarea
chimică sau de altă natură (cu excepţia celei mecanice) a elemente-
lor de identificare ale autovehiculelor.
Bineînţeles, în ipoteza metodelor de ştergere şi modificare,
îndepărtarea elementelor de identificare ale autovehiculelor trebuie
să fie urmată de imprimarea elementelor de identificare false,
imprimare operată pe calea poansonării sau pe altă cale. În caz con-
1
O.Pop. Falsul material în înscrisuri oficiale şi falsul intelectual. – Timişoara:
Mirton, 2003, p.4.

251
trar, activitatea infracţională nu va putea fi considerată consumată.
Iar cele săvârşite vor trebui calificate în baza art.27 şi 276 CP RM.
Dintr-un alt unghi, acţiunea de falsificare a elementelor de iden-
tificare ale autovehiculelor trebuie deosebită de unele acţiuni asemă-
nătoare. În primul rând, de folosirea cu bună-ştiinţă a unui autove-
hicul cu seria sau numărul şasiului, caroseriei sau motorului auto
false.
Această acţiune a fost în trecut incriminată la art.277 CP RM.
Articolul respectiv a fost abrogat prin Legea Republicii Moldova
privind modificarea şi completarea unor acte legislative, adoptată
de Parlamentul Republicii Moldova la 21.12.2007. 1 La moment,
acţiunea, care altădată antrena răspunderea conform art.277 CP RM,
poate fi sancţionată în baza alin.(1) art.229 din Codul contraven-
ţional. Conform acestei norme, se sancţionează încălcarea regulilor
de înmatriculare sau de înregistrare de stat a vehiculelor.
De asemenea, acţiunea de falsificare a elementelor de identifi-
care ale autovehiculelor urmează a fi deosebită de distrugerea unor
asemenea elemente de identificare, precum şi de înstrăinarea şasiu-
lui, caroseriei sau motorului auto purtând elemente de identificare
false, ori de înstrăinarea autovehiculului cu şasiu, caroserie sau
motor purtând elemente de identificare false. În legislaţiile altor
state asemenea fapte atrag răspundere penală (de exemplu, conform
art.290 din Codul penal al Ucrainei, art.326 din Codul penal al Fe-
deraţiei Ruse, art.381 din Codul penal al Republicii Belarus etc.).
În legea penală autohtonă astfel de fapte nu sunt distinct incrimi-
nate. Totuşi, în prezenţa unor condiţii suplimentare, este posibil ca
numitele fapte să reprezinte anumite infracţiuni (de exemplu, infrac-
ţiunea de spălare a banilor (art.243 CP RM)).
În alt context, este posibil ca elementul de identificare al auto-
vehiculului, pe care îl falsifică făptuitorul, să nu coincidă cu
elementul de identificare respectiv înscris în certificatul de înmatri-
culare şi în alte documente de rigoare. Dar nu excludem posibilita-
1
Monitorul Oficial al Republicii Moldova. – 2008. – Nr.28-29.

252
tea ca făptuitorul să falsifice şi informaţia documentară privind
elementul de identificare al autovehiculului. În acest caz, vom fi în
prezenţa concursului dintre infracţiunile prevăzute la art.276 şi la
art.361 CP RM.
Încheind analiza laturii obiective a infracţiunii prevăzute la
art.276 CP RM, vom menţiona că această infracţiune este una
formală. Ea se consideră consumată din momentul falsificării chiar
şi a unui singur specimen de serie ori număr de identificare al
şasiului, caroseriei sau motorului auto.

§ 3. Latura subiectivă a infracţiunii prevăzute


la art.276 CP RM
Latura subiectivă a faptei infracţionale examinate se caracte-
rizează prin vinovăţie exprimată în intenţie directă. Aceasta înseamnă
că făptuitorul îşi dădea seama de caracterul prejudiciabil al acţiunii
sale şi că a dorit falsificarea seriei, a numărului de identificare al
şasiului, caroseriei sau motorului auto, prin ştergere, înlocuire sau
modificare.
De cele mai dese ori, motivul infracţiunii se exprimă în interes
material. Scopul infracţiunii poate fi diferit: ascunderea unei alte
infracţiuni; înlesnirea săvârşirii unei alte infracţiuni; exploatarea
sau înstrăinarea autovehiculului având elemente de identificare false,
ori a agregatelor autovehiculului purtând asemenea elemente etc.
Particularităţile motivului sau ale scopului infracţiunii nu influen-
ţează asupra calificării infracţiunii, însă trebuie luate în conside-
raţie la individualizarea pedepsei.

§ 4. Subiectul infracţiunii prevăzute la art.276 CP RM

253
Subiectul infracţiunii de falsificare a elementelor de identifi-
care a autovehiculelor este persoana fizică responsabilă care, la
momentul săvârşirii infracţiunii, a atins vârsta de 16 ani. Nu se cere
o calitate specială pentru subiectul infracţiunii. Acesta poate fi con-
ducătorul autovehiculului, dar şi oricare altă persoană. În cazul în
care făptuitorul a intrat ilegal în posesia autovehiculului, nu se
exclude calificarea suplimentară conform uneia din normele din
Capitolul VI al Părţii Speciale a Codului penal. Totodată, reamin-
tim că prezenţa scopului de însuşire (sustragere) a mijlocului de
transport are potenţialul să-l demonstreze, printre altele, o astfel de
circumstanţă ca falsificarea elementelor de identificare ale mijlocu-
lui de transport. De aceea, în prezenţa altor circumstanţe indicând
asupra aceluiaşi scop, făptuitorul urmează să fie tras la răspundere
în baza art.186, 187, 188, 190 sau 191 şi art.276 CP RM.

§ 5. Circumstanţele agravante ale infracţiunii prevăzute


la art.276 CP RM
În corespundere cu alin.(2) art.276 CP RM, răspunderea se
agravează în cazul în care falsificarea elementelor de identificare
ale autovehiculelor este comisă:
 de două sau mai multe persoane (lit.b);
 cu folosirea situaţiei de serviciu (lit.c).
În ce priveşte natura juridică a primei din cele două circums-
tanţe agravante – atunci când falsificarea elementelor de identifi-
care a autovehiculelor este săvârşită de două sau mai multe
persoane – considerăm relevantă apelarea la una din publicaţiile
noastre anterioare.1 Vom arăta doar că această agravantă funcţio-
nează în una din următoarele situaţii:
1) infracţiunea e săvârşită de doi sau mai mulţi coautori;

1
S.Brînza, V.Stati. Săvârşirea infracţiunii de două sau mai multe persoane ca
presupusă formă a participaţiei penale: demitizarea unei concepţii
compromise // Revista Naţională de Drept. – 2008. – Nr.4. – P.2-17.

254
2) infracţiunea e săvârşită de o persoană care are semnele
subiectului infracţiunii, împreună cu o persoană care nu are astfel
de semne;
3) infracţiunea e săvârşită de o persoană care are semnele
subiectului infracţiunii, prin intermediul unei persoane care nu are
astfel de semne.
Or, nu este întemeiată opinia, potrivit căreia circumstanţa agra-
vantă „de două sau mai multe persoane”, prevăzută de unele norme
ale Părţii Speciale a Codului penal, se aplică doar în cazurile în
care infracţiunea e săvârşită în coautorat. De asemenea, nu există
temeiuri de a identifica noţiunea „de două sau mai multe persoane”
şi noţiunea de participaţie presupunând coautoratul.
Sub un alt aspect, cu referire la prima ipoteză reprodusă mai
sus, are dreptate E.Visterniceanu când menţionează: „Realizarea in-
fracţiunii nemijlocit de către un singur autor în cadrul participaţiei
complexe nu poate fi recunoscută drept coautorat”. 1 Deci, nu poate
antrena nici aplicarea prevederii de la lit.b) alin.(2) art.276 CP RM.
Într-adevăr, în situaţia organizării, instigării, complicităţii la
infracţiunea de escrocherie, participanţii respectivi contribuie la
săvârşirea infracţiunii. Nu o săvârşesc. Aceasta rezultă din dispozi-
ţia art.42 CP RM. Iar prevederea de la lit.b) alin.(2) art.276 CP RM
cere ca cel puţin două persoane să săvârşească infracţiunea de
escrocherie. Nu una să săvârşească, iar alta (sau altele) să contri-
buie la săvârşire.
Falsificarea elementelor de identificare ale autovehiculelor se
consideră săvârşită de două sau mai multe persoane atât în cazul în
care la săvârşirea acestei fapte au participat în comun două sau mai
multe persoane fără o înţelegere prealabilă între ele, cât şi în cazul
în care la săvârşirea respectivei fapte au participat două sau mai
multe persoane care s-au înţeles în prealabil despre săvârşirea în

1
E.Visterniceanu. Tâlhăria săvârşită de două sau mai multe persoane // Analele
Ştiinţifice ale USM. Seria „Ştiinţe socioumanistice”. Vol.I. – Chişinău, 2005,
p.428-431.

255
comun a falsificării elementelor de identificare ale autovehiculelor.
Aşadar, existenţa înţelegerii prealabile între coautori nu influen-
ţează asupra calificării falsificării elementelor de identificare ale auto-
vehiculelor, săvârşite de două sau mai multe persoane, dar trebuie
luată în consideraţie la individualizarea pedepsei.
În alt context, dacă, în procesul de creare intenţionată a condi-
ţiilor pentru săvârşirea infracţiunii, din cauze independente de voinţa
făptuitorului, infracţiunea nu-şi va produce efectul, atunci fapta lui
va fi calificată conform art.26 şi 276 CP RM. Dacă acest făptuitor
cunoştea că pregăteşte infracţiunea care va fi săvârşită de două sau
mai multe persoane, atunci calificarea acţiunilor lui trebuie făcută
conform art.26 şi lit.b) alin.(2) art.276 CP RM.
În aceleaşi condiţii, dacă infracţiunea îşi va produce efectul,
contribuţia prealabilă a făptuitorului respectiv – catalogată, de
exemplu, ca înlăturare de obstacole – urmează a fi calificată în
conformitate cu alin.(5) art.42 şi lit.b) alin.(2) art.276 CP RM.
Adică, drept complicitate la infracţiunea corespunzătoare săvârşită
de două sau mai multe persoane (alte două sau mai multe persoane
decât complicele).
Referitor la agravanta specificată la lit.c) alin.(2) art.276
CP RM – atunci când falsificarea elementelor de identificare a
autovehiculelor este săvârşită cu folosirea situaţiei de serviciu –
se are în vedere că subiectul infracţiunii are calitatea specială de
persoană cu funcţie de răspundere sau de persoană care gestionează
o organizaţie comercială, obştească sau altă organizaţie nestatală.
Falsificând elementele de identificare ale autovehiculelor, asemenea
persoane săvârşesc acţiuni sau inacţiuni care decurg din atribuţiile
lor de serviciu şi care sunt în limitele competenţei lor de serviciu.
Aplicarea lit.c) alin.(2) art.276 CP RM exclude calificarea supli-
mentară conform art.327 sau 335 CP RM.
Conform pct.18 al Hotărârii Plenului Curţii Supreme de Jus-
tiţie „Cu privire la practica judiciară în procesele penale despre sus-
tragerea bunurilor”, nr.23 din 28.06.2004, prin „folosirea situaţiei
de serviciu” se înţelege săvârşirea unor acţiuni sau inacţiuni care

256
decurg din atribuţiile de serviciu ale făptuitorului şi care sunt în
limitele competenţei sale de serviciu. 1 Aşadar, nu este suficient ca
subiectul falsificării elementelor de identificare ale autovehiculelor
să aibă calitatea specială de persoană cu funcţie de răspundere sau
de persoană care gestionează o organizaţie comercială, obştească
sau altă organizaţie nestatală. Dacă nu există o legătură între folo-
sirea situaţiei de serviciu şi infracţiunea de falsificare a elementelor
de identificare ale autovehiculelor săvârşită, o asemenea persoană
nu poate fi trasă la răspundere în baza lit.c) alin.(2) art.276 CP RM.
Va răspunde ca şi oricare alt subiect al falsificării elementelor de
identificare ale autovehiculelor.
În cazul săvârşirii falsificării elementelor de identificare ale
autovehiculelor de două sau mai multe persoane, dintre care nu
toate sunt persoane care îşi folosesc situaţia de serviciu, persoanele
care nu îşi folosesc situaţia de serviciu vor răspunde în calitate de
organizatori, instigatori sau de complici la infracţiunea prevăzută la
lit.c) alin.(2) art.276 CP RM.
Într-adevăr, în doctrina penală, noţiunea „ficţiunea de autor al
infracţiunii” se referă la cazul când la săvârşirea infracţiunii de către
subiectul special al acesteia contribuie persoane care nu au calitatea
specială a subiectului respectiv. 2 În cazul ficţiunii de autor al falsi-
ficării elementelor de identificare ale autovehiculelor, săvârşite cu
folosirea situaţiei de serviciu, nu săvârşeşte această infracţiune cel
care nu îşi foloseşte situaţia de serviciu. Aceasta nu înseamnă că el
va fi tras la răspundere în baza alin.(1) art.276 CP RM. Nu, pentru
că, deşi nu săvârşeşte, el contribuie la săvârşirea nu a unei oarecare
falsificări a elementelor de identificare ale autovehiculelor, dar anume
a unei falsificări a elementelor de identificare ale autovehiculelor
cu folosirea situaţiei de serviciu. Deci, nu poate fi neglijată
cooperarea cu autorul infracţiunii, în baza intenţiei infracţionale

1
Buletinul Curţii Supreme de Justiţie. – 2004. – Nr.8. – P.5-11.
2
Л.Д. Гаухман. Квалификация преступлений: закон, теория, практика. –
Москва: ЮрИнфоР, 2001, p.212.

257
care îi uneşte pe toţi participanţii la infracţiune. Aşadar, „autorul
fictiv” va răspunde în baza art.42 şi lit.c) alin.(2) art.276 CP RM.

Concluzii la Capitolul VII


În legătură cu cele evocate în cadrul analizei infracţiunii pre-
văzute la art.276 CP RM, se impun următoarele concluzii:
 obiectul juridic generic al infracţiunii prevăzute la art.276 CP RM
îl constituie relaţiile sociale cu privire la securitatea în transport;
 obiectul juridic special al infracţiunii specificate la art.276 CP RM
îl formează relaţiile sociale cu privire la încrederea publică în
autenticitatea elementelor de identificare ale autovehiculelor;
 obiectul imaterial al infracţiunii prevăzute la art.276 CP RM îl
reprezintă seria ori numărul de identificare al şasiului, caroseriei
sau motorului auto. Nu se are în vedere seria sau numărul de
identificare al cadrului. Obiectul imaterial al infracţiunii în cauză
pot să-l reprezinte elementele de identificare aparţinând numai
autovehiculelor. Nu pot reprezenta acest obiect imaterial elemen-
tele de identificare aparţinând: 1) remorcilor; 2) navelor flotei
de capacitate mică; 3) agregatelor staţionare şi mobile având
motoare cu ardere internă. Elementele de identificare ale auto-
vehiculelor urmează a fi deosebite de numărul de înmatriculare
al vehiculelor;
 noţiunea „autovehiculul”, utilizată în dispoziţia art.276 CP RM,
trebuie înţeleasă în sensul în care e definită în pct.7 RCR:
„vehiculul autopropulsat, destinat transportului de persoane sau
de bunuri ori efectuării de lucrări, cu excepţia ciclomotorului şi
a vehiculelor pe şine. Troleibuzul este considerat autovehicul.”
Noţiunea „autovehicul” este mai îngustă decât noţiunea „mijloc
de transport” (în sensul art.132 CP RM);
 sub aspectul laturii obiective a infracţiunii prevăzute la art.276
CP RM, aceasta include două semne: 1) fapta prejudiciabilă care

258
constă în acţiunea de falsificare; 2) metoda săvârşirii infracţiu-
nii: ştergere, înlocuire sau modificare;
 prin „ştergere” trebuie să înţelegem îndepărtarea mecanică a
elementelor de identificare respective; prin „înlocuire” se are în
vedere substituirea segmentului de şasiu, caroserie sau motor
auto purtând elementul de identificare autentic cu un alt segment
corespunzător purtând elementul de identificare fals; prin „modi-
ficare” se înţelege îndepărtarea chimică sau de altă natură (cu
excepţia celei mecanice) a elementelor de identificare ale auto-
vehiculelor;
 acţiunea de falsificare a elementelor de identificare ale autove-
hiculelor trebuie deosebită de: 1) folosirea cu bună-ştiinţă a unui
autovehicul cu seria sau numărul şasiului, caroseriei sau al
motorului auto false; 2) distrugerea unor asemenea elemente de
identificare, precum şi de înstrăinarea şasiului, caroseriei sau
motorului auto purtând elemente de identificare false ori de în-
străinarea autovehiculului cu şasiu, caroserie sau motor purtând
elemente de identificare false;
 infracţiunea prevăzută la art.276 CP RM se consideră consumată
din momentul falsificării chiar şi a unui singur specimen de
serie ori număr de identificare al şasiului, caroseriei sau
motorului auto;
 latura subiectivă a faptei infracţionale examinate se caracteri-
zează prin intenţie directă;
 de cele mai dese ori, motivul infracţiunii se exprimă în interes
material. Scopul infracţiunii poate fi diferit: ascunderea unei alte
infracţiuni; înlesnirea săvârşirii unei alte infracţiuni; exploatarea
sau înstrăinarea autovehiculului având elemente de identificare
false ori a agregatelor autovehiculului purtând asemenea ele-
mente etc.;
 subiect al infracţiunii de falsificare a elementelor de identificare
ale autovehiculelor este persoana fizică responsabilă care, la
momentul săvârşirii infracţiunii, a atins vârsta de 16 ani;

259
 în sensul prevederii de la lit.b) alin.(2) art.276 CP RM, falsifi-
carea elementelor de identificare ale autovehiculelor este săvâr-
şită de două sau mai multe persoane în una din următoarele situaţii:
1) infracţiunea e săvârşită de doi sau mai mulţi coautori;
2) infracţiunea e săvârşită de o persoană care are semnele
subiectului infracţiunii, împreună cu o persoană care nu are
astfel de semne;
3) infracţiunea e săvârşită de o persoană care are semnele
subiectului infracţiunii, prin intermediul unei persoane care
nu are astfel de semne;
 în sensul prevederii de la lit.c) alin.(2) art.276 CP RM – atunci
când falsificarea elementelor de identificare a autovehiculelor
este săvârşită cu folosirea situaţiei de serviciu – se are în vedere
că subiectul infracţiunii are calitatea specială de persoană cu
funcţie de răspundere sau de persoană care gestionează o orga-
nizaţie comercială, obştească sau altă organizaţie nestatală;
 nu este suficient ca subiectul falsificării elementelor de identifi-
care ale autovehiculelor să aibă calitatea specială de persoană cu
funcţie de răspundere sau de persoană care gestionează o orga-
nizaţie comercială, obştească sau altă organizaţie nestatală. Dacă
nu există o legătură între folosirea situaţiei de serviciu şi infrac-
ţiunea de falsificare a elementelor de identificare ale autovehi-
culelor săvârşită, o asemenea persoană nu poate fi trasă la
răspundere în baza lit.c) alin.(2) art.276 CP RM;
 în cazul săvârşirii falsificării elementelor de identificare ale
autovehiculelor de două sau mai multe persoane, dintre care nu
toate sunt persoane care îşi folosesc situaţia de serviciu, persoa-
nele care nu îşi folosesc situaţia de serviciu vor răspunde în
calitate de organizatori, instigatori sau de complici la infracţiu-
nea prevăzută la lit.c) alin.(2) art.276 CP RM.

260
Capitolul VIII
PROIECTUL HOTĂRÂRII EXPLICATIVE A
PLENULUI CURŢII SUPREME DE JUSTIŢIE A
REPUBLICII MOLDOVA
CONSACRATE PRACTICII JUDICIARE ÎN CAUZELE
PENALE PRIVIND INFRACŢIUNILE ÎN DOMENIUL
TRANSPORTULUI AUTO

§ 1. Expunere de motive
Considerăm necesară elaborarea proiectului unei noi hotărâri
explicative a Plenului Curţii Supreme de Justiţie a Republicii Mol-
dova consacrate practicii judiciare în cauzele penale privind infrac-
ţiunile în domeniul transportului auto (art.264, 264 1, 265, 266, 269
şi 276 CP RM). În sprijinul acestei idei invocăm următoarele
considerente:
1) în condiţiile aplicării legii penale în vigoare, sunt ineficiente
sau insuficiente mai multe explicaţii din cadrul Hotărârii Plenului
nr.20/1999. Astfel, de exemplu, necesită precizări recomandarea
referitoare la locul încălcării regulilor de securitate a circulaţiei sau
de exploatare a mijloacelor de transport de către persoana care
conduce mijlocul de transport: „Pentru responsabilitatea în baza
art.177 CP RM din 1961, nu importă locul unde a fost săvârşită
infracţiunea. Acesta poate fi automagistrală, stradă, curte, teritoriu
al întreprinderii, câmp şi alte locuri, unde este posibilă circulaţia
mijloacelor de transport” (pct.6). Necesită revizuire următoarea
explicaţie: „Conducătorul mijlocului de transport, care după săvâr-
şirea accidentului auto a părăsit persoana accidentată în pericol

261
pentru viaţă, urmează să poarte răspundere conform cumulului de
crime (art.177, alin.(2) art.114 CP RM din 1961). Dacă acţiunile lui
nu pot fi încadrate în componenţa infracţiunii prevăzute de art.177
CP RM din 1961, dar viaţa persoanei accidentate a fost pusă în
pericol în urma accidentului rutier săvârşit de către acest conducă-
tor al mijlocului de transport, lăsarea cu bună-ştiinţă fără ajutor a
pătimitului impune răspunderea în baza alin.(2) art.114 CP RM din
1961” (pct.9). Se impune actualizarea următoarelor recomandări:
„prin „alte mijloace de transport mecanice” înţelegem orice meca-
nism pus în mişcare cu ajutorul unui motor cu volumul de lucru nu
mai mic de 50 cm3 şi care este subiect al regulilor de securitate a
circulaţiei rutiere şi de exploatare a mijloacelor de transport” (pct.2);
„În cazurile în care accidentul rutier a fost săvârşit în stare de
ebrietate, constatarea stării de ebrietate a subiectului se efectuează
în baza examinării medicale, efectuate în conformitate cu Ordinul
Ministerului Sănătăţii nr.88 din 17.05.1994 referitor la expertiza
medicală pentru constatarea stării de ebrietate”; „Prin „stare de
ebrietate” se subînţelege o stare survenită atât în urma consumului
de alcool, cât şi a folosirii drogurilor, substanţelor toxice şi a altor
substanţe ce provoacă turmentarea, care are drept urmare formarea
unei stări psihofunctionale neobişnuite” (pct.11). Se impune com-
pletarea următoarelor explicaţii: „Subiecţi juridici (art.178 CP RM
din 1961) pot fi persoane din categoria strict determinată, respon-
sabile pentru starea tehnică a mijloacelor de transport, în special
colaboratori ai întreprinderilor de transport cu orice formă de pro-
prietate, care au obligaţiunea specială de a asigura controlul privind
starea tehnică a mijloacelor de transport, de asemenea, conducători
ori posesori ai mijloacelor de transport individuale, care i-au per-
mis altei persoane sa exploateze transportul, deşi ştiau ca el avea
defecte tehnice” (pct.21); „Urmează să se ţină cont de faptul că
subiect juridic al crimei prevăzute de art.179 CP RM din 1961 pot
fi bicicliştii, pietonii, pasagerii, conducătorii mopedelor, persoanele
care mână vitele, conducătorii transportului cu tracţiune animală”
(pct.24) etc.;

262
2) lipsesc cu desăvârşire explicaţiile cu privire la unele aspecte
controversate, legate de calificarea infracţiunilor în domeniul trans-
portului auto: identificarea criteriilor de stabilire a legăturii cauzale
în cazul infracţiunii prevăzute la art.264 CP RM; stabilirea (in)opor-
tunităţii calificării suplimentare în baza alin.(1) art.264 1 CP RM, în
cazul aplicării răspunderii în conformitate cu alin.(2), (4) sau (6)
art.264 CP RM; definirea conceptului „punerea în exploatare a
mijloacelor de transport cu defecte tehnice vădite”, utilizat în
art.265 CP RM; relevarea încălcărilor care nu pot intra sub inci-
denţa noţiunii „altă încălcare gravă a regulilor de exploatare a
mijloacelor de transport ce asigură securitatea circulaţiei”, noţiune
utilizată în dispoziţia art.265 CP RM; explicarea faptului dacă
răspunderea persoanei conform art.265 CP RM poate fi pusă sau nu
în dependenţă de faptul dacă a fost tras sau nu la răspundere penală
conducătorul mijlocului de transport, care a provocat producerea
urmărilor prejudiciabile prevăzute la art.264 CP RM; explicarea
faptului că infracţiunea specificată la art.269 CP RM este o infrac-
ţiune săvârşită exclusiv în domeniul transportului auto, că această
infracţiune nu poate fi comisă în domeniul transportului feroviar,
aerian sau naval; stabilirea regulilor extremei necesităţi în cazul
infracţiunilor în domeniul transportului auto etc.;
3) există mai multe deosebiri între conţinutul normativ al
infracţiunilor în domeniul transportului auto prevăzute la art.264,
2641, 265, 266, 269 şi 276 CP RM şi conţinutul normativ al faptelor
infracţionale specificate la art.177, 177 2, 1773, 178 şi 179 CP RM
din 1961. Astfel, de exemplu, în legea penală anterioară lipsesc
corespondenţii alin.(1), (3) şi (4) art.264 1, art.266 şi 276 CP RM.
La fel, lipsesc prevederi similare celor din art.134 12 CP RM;
4) a suferit schimbări cadrul normativ complementar cadrului
normativ care stabileşte răspunderea pentru infracţiunile în dome-
niul transportului auto. Avem în vedere că, la momentul adoptării
Hotărârii Plenului nr.20/1999, era în vigoare Codul cu privire la
contravenţiile administrative. La moment, este în vigoare Codul
contravenţional;

263
5) a suferit schimbări cadrul normativ extrapenal, de referinţă
pentru normele care stabilesc răspunderea pentru infracţiunile în
domeniul transportului auto. În acest plan, menţionăm că, la momen-
tul adoptării Hotărârii Plenului nr.20/1999, era în vigoare Regula-
mentul circulaţiei rutiere, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr.552
din 07.08.1995.1 Ulterior, a fost adoptat Regulamentul circulaţiei
rutiere, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr.713 din 27.07.1999. 2
La moment, este în vigoare Regulamentul circulaţiei rutiere, aprobat
prin Hotărârea Guvernului nr.357 din 13.05.2009 (în continuare –
RCR). De asemenea, Hotărârea Plenului nr.20/1999 nu reflectă
existenţa altor acte normative în materie: Ordinul Ministerului
Transporturilor şi Gospodăriei Comunale cu privire la aprobarea
Normelor de parcurs şi exploatare a anvelopelor pentru mijloacele
de transport auto, nr.124 din 29.07.2005; Concepţia Sistemului
informaţional automatizat „Registrul de stat al accidentelor rutiere”,
aprobată prin Hotărârea Guvernului nr.693 din 21.06.2007; Hotă-
rârea Guvernului nr.1073 din 01.10.2007 pentru aprobarea Regula-
mentului cu privire la autorizarea, controlul şi efectuarea pe drumu-
rile publice a transporturilor cu greutăţi şi/sau gabarite ce depăşesc
limitele admise; Hotărârea Guvernului nr.1452 din 24.12.2007 pentru
aprobarea Regulamentului cu privire la permisul de conducere,
organizarea şi desfăşurarea examenului pentru obţinerea permisului
de conducere şi condiţiile de admitere la traficul rutier; Hotărârea
Guvernului nr.296 din 16.04.2009 cu privire la aprobarea Regula-
mentului privind modul de testare alcoolscopică şi examinare me-
dicală pentru stabilirea stării de ebrietate şi a naturii ei etc.;
6) este imperioasă asigurarea unei mai sporite coerenţe şi ordo-
nări logice a explicaţiilor privitoare la infracţiunile în domeniul
transportului auto. De exemplu, în Hotărârea Plenului nr.20/1999,
în pct.1 este definită noţiunea „încălcarea regulilor de securitate a
circulaţiei sau de exploatare a mijloacelor de transport”. La această
1
Monitorul Oficial al Republicii Moldova. – 1995. – Nr.59.
2
Monitorul Oficial al Republicii Moldova. – 1999. – Nr.83-86.

264
noţiune se revine în pct.3 al hotărârii nominalizate. Aceasta, după
ce în pct.2 al Hotărârii Plenului nr.20/1999 se formulează definiţia
noţiunii „mijloace de transport”. De asemenea, pare a fi ruptă de
context recomandarea din pct.15 al hotărârii enunţate: „În cazurile
în care este evidentă influenţa condiţiilor drumurilor asupra acci-
dentului rutier, instanţele judecătoreşti urmează să verifice aceste
condiţii. În legătură cu aceasta, instanţelor judecătoreşti li se reco-
mandă să cerceteze minuţios circumstanţele accidentului rutier din
punctul de vedere al influenţării condiţiilor drumurilor asupra acestor
accidente, inacţiunilor serviciilor rutiere în asigurarea securităţii
circulaţiei rutiere. Constatând vinovăţia proprietarului sau a admi-
nistratorului drumului, acesta, în cazul încălcării modului de între-
ţinere, reparare şi exploatare şi a stării tehnice a drumurilor, poartă
doar răspundere materială pentru pagubele cauzate participanţilor
la trafic, în baza art.13 al Legii drumurilor”. Este lesne de observat
că această recomandare priveşte legătura cauzală în cazul infracţiu-
nii de încălcare a regulilor de securitate a circulaţiei sau de exploa-
tare a mijloacelor de transport de către persoana care conduce
mijlocul de transport. În pct.14 al Hotărârii Plenului nr.20/1999 se
oferă explicaţii vizând efectuarea expertizei autotehnice. Iar în pct.16
al hotărârii în cauză este luată în vizor problema individualizării
pedepsei pentru infracţiunea de încălcare a regulilor de securitate a
circulaţiei sau de exploatare a mijloacelor de transport de către
persoana care conduce mijlocul de transport. Astfel, apare ca evidentă
lipsa consecutivităţii logice în prezentarea materialului explicativ.
Şi asemenea exemple pot continua.
În cele ce urmează vom efectua analiza noastră parcurgând
consecutiv recomandările din cadrul Hotărârii Plenului nr.20/1999.
 Astfel, în pct.1 al hotărârii enunţate se stabileşte: „Răspun-
derea penală conform art.177 CP RM din 1961 survine numai în
cazurile în care sunt încălcate regulile de securitate a circulaţiei
rutiere şi de exploatare a mijloacelor de transport, tractoarelor
sau a altor maşini autopropulsate, în legătură cu care fapt apar

265
urmări stipulate în acest articol, care trebuie sa fie în raport de
cauzalitate cu comiterea încălcării acestor reguli. Încălcarea regu-
lilor circulaţiei rutiere şi de exploatare a mijloacelor de transport
este o acţiune sau inacţiune a conducătorului mijlocului de trans-
port, legată de încălcarea unei sau a câtorva prevederi ale Regula-
mentului circulaţiei rutiere, aprobat prin Hotărârea Guvernului
nr.552 din 07.08.1995 şi pus în aplicare de la 1 ianuarie 1996, sau
a altor acte legislative ce reglementează securitatea circulaţiei şi
exploatării transportului. Prin încălcarea regulilor de exploatare
de asemenea se înţelege încălcările ce pot conduce la consecinţele
prevăzute în dispoziţia art.177 CP RM din 1961, în special încălca-
rea regulilor de transportare a pasagerilor sau a încărcăturilor,
exploatarea mijloacelor de transport defectate din punct de vedere
tehnic”.
Considerăm că trebuie oferite explicaţii distincte, în puncte
aparte ale preconizatei hotărâri explicative, cu privire la 1) conţinutul
legăturii cauzale în cazul infracţiunii prevăzute la art.264 CP RM
(corespondentul art.177 CP RM din 1961) şi 2) înţelesul noţiunii
„încălcarea regulilor de securitate a circulaţiei sau de exploatare a
mijloacelor de transport”.
Cu privire la primul aspect, este cazul ca în proiectul noii
hotărâri explicative a Plenului Curţii Supreme de Justiţie a Repub-
licii Moldova, consacrate practicii judiciare în cauzele penale pri-
vind infracţiunile în domeniul transportului auto, să fie formulate
următoarele explicaţii: „Lipsa legăturii cauzale între fapta preju-
diciabilă şi urmările prejudiciabile semnifică lipsa temeiului de
aplicare a răspunderii în baza art.264 CP RM. Legătura cauzală în
cazul infracţiunii prevăzute la art.264 CP RM este prezentă dacă:
 încălcarea regulilor de securitate a circulaţiei sau de exploa-
tare a mijloacelor de transport a precedat producerea urmărilor
prejudiciabile;
 încălcarea respectivă a fost cauza producerii urmărilor
prejudiciabile;

266
 încălcarea regulilor de securitate a circulaţiei sau de exploa-
tare a mijloacelor de transport a creat un pericol real de produ-
cere a urmărilor prejudiciabile;
 încălcarea respectivă a transformat posibilitatea
producerii urmărilor prejudiciabile în realitate”.
Această recomandare trebuie să includă, într-o variantă ajustată
şi actualizată, explicaţiile formulate la moment în pct.15 al Hotărâ-
rii Plenului nr.20/1999. În opinia noastră, aceste explicaţii trebuie
enunţate în felul următor: „Singurul fapt de încălcare a regulilor
de securitate a circulaţiei sau de exploatare a mijloacelor de
transport nu este suficient. Se poate întâmpla ca urmările prevă-
zute în art.264 CP RM să fie în legătură cauzală cu faptele altor
participanţi la trafic, cu o forţă invincibilă a naturii, cu defecţiu-
nile ascunse ale mijlocului de transport etc. În asemenea cazuri,
încălcarea regulilor de securitate a circulaţiei sau de exploatare
a mijloacelor de transport nu poate fi considerată temei de
aplicare a art.264 CP RM.
Totodată, este posibil ca urmările prevăzute în art.264 CP RM
să fie în legătură cauzală cu fapta conducătorului mijlocului de
transport. Iar, în acelaşi timp, fără a fi influenţată semnificativ,
derularea legăturii cauzale să fie însoţită de prezenţa următorilor
factori: starea drumului, podului, trecerea la nivel cu calea
ferată etc. nu corespunde regulilor, normelor, standardelor din
domeniul construcţiilor; defectele tehnice ascunse ale mijlocului
de transport nu au fost descoperite în timpul efectuării testării
tehnice etc. În toate aceste cazuri, în acord cu alin.(2) art.76 CP
RM, astfel de împrejurări pot fi considerate circumstanţe
atenuante”.
Argumentele în sprijinul unei asemenea interpretări le-am
prezentat în Capitolul II al lucrării de faţă. De asemenea, am luat în
consideraţie experienţa altor state în conceperea modelului inter-
pretativ cu privire la legătura cauzală în cazul infracţiunii specifi-
cate la art.264 CP RM. De exemplu, în pct.14 al Hotărârii Plenului

267
Judecătoriei Supreme a Federaţiei Ruse „Cu privire la practica
judiciară în cauzele referitoare la infracţiunile, legate de încălcarea
regulilor de circulaţie rutieră şi exploatare a mijloacelor de transport,
precum şi de dobândirea lor ilegală în lipsa scopului de sustragere”,
nr.25 din 9.12.2008, se menţionează: „A se recomanda instanţelor
judecătoreşti, la stabilirea circumstanţelor care contribuie la săvârşi-
rea infracţiunii prevăzute la art.264 din Codul penal al Federaţiei
Ruse (corespunde cu art.264 CP RM – n.a.) (necorespunderea stării
drumurilor, podurilor, trecerilor la nivel cu calea ferată etc. regulilor,
normelor, standardelor, altor reglementări în materia construcţiilor;
exploatarea mijloacelor de transport cu defecte, care au trecut testa-
rea tehnică de stat etc.), să adopte încheieri (decizii) interlocutorii,
atrăgând atenţia organizaţiilor şi persoanelor cu funcţie de răspun-
dere corespunzătoare asupra circumstanţelor şi faptelor de încălcare
a legii, care necesită adoptarea unor măsuri de prevenire a acestora.
În astfel de cazuri, instanţele judecătoreşti pot privi asemenea împre-
jurări în calitate de circumstanţe care atenuează pedeapsa”.1
În cele ce urmează ne vom axa atenţia asupra înţelesului no-
ţiunii „încălcarea regulilor de securitate a circulaţiei sau de exploa-
tare a mijloacelor de transport”. Considerăm neevoluată şi aproxi-
mativă definiţia acestei noţiuni, formulată în pct.1 al Hotărârii
Plenului nr.20/1999. De aceea, propunem propria viziune asupra
semantismului noţiunii „încălcarea regulilor de securitate a circulaţiei
sau de exploatare a mijloacelor de transport”: „În sensul art.264
CP RM, prin „încălcarea regulilor de securitate a circulaţiei sau
de exploatare a mijloacelor de transport” trebuie de înţeles încăl-
carea regulilor de securitate a circulaţiei sau de exploatare a mij-
loacelor de transport, fixate în: Legea privind siguranţa
traficului rutier; Regulamentul circulaţiei rutiere, aprobat prin
1
Постановление Пленума Верховного Суда Российской Федерации от 9 де-
кабря 2008 г. №25 «О судебной практике по делам о преступлениях, свя -
занных с нарушением правил дорожного движения и эксплуатации транс-
портных средств, а также с их неправомерным завладением без цели хище-
ния» //www.vsrf.ru

268
Hotărârea Guvernului nr.357 din 13.05.2009 (în continuare –
RCR); Regulile de testare tehnică obligatorie a autovehiculelor şi
remorcilor acestora, aprobate prin Hotărârea Guvernului
nr.1047 din 8.11.1999 cu privire la reorganizarea Sistemului
informaţional automatizat de căutare „Automobilul” în Registrul
de stat al transporturilor şi introducerea testării obligatorii a
autovehiculelor şi remorcilor acestora; Regulamentul
Ministerului Transporturilor şi Telecomunicaţiilor din 9.12.1999
cu privire la asigurarea securităţii circulaţiei rutiere la
întreprinderile, instituţiile, organizaţiile ce efectuează
transporturi de pasageri şi mărfuri; Ordinul Ministerului
Transporturilor şi Gospodăriei Comunale cu privire la aprobarea
Normelor de parcurs şi exploatare a anvelopelor pentru
mijloacele de transport auto, nr.124 din 29.07.2005; Hotărârea
Guvernului nr.1073 din 01.10.2007 pentru aprobarea Regulamen-
tului cu privire la autorizarea, controlul şi efectuarea pe drumu-
rile publice a transporturilor cu greutăţi şi/sau gabarite ce depă-
şesc limitele admise etc.
În special, încălcarea regulilor de securitate a circulaţiei se
poate exprima în: traversarea trecerii la nivel cu calea ferată, în
cazul în care barierele se află în poziţia coborâtă sau în curs de
coborâre (încălcarea regulilor fixate la alin.(2) pct.24 RCR);
mersul cu spatele în intersecţii, la trecerile pentru pietoni, în
tuneluri, pe poduri, viaducte, rampe şi sub acestea, la trecerile la
nivel cu calea ferată şi la o distanţă mai mică de 50 m de la
acestea, în locurile în care vizibilitatea drumului este mai mică
de 100 m (cel puţin într-o direcţie, dacă conducătorul vehiculului
nu este ajutat de o persoană aflată în afara vehiculului), în
locurile de dislocare a staţiilor vehiculelor de rută (încălcarea
regulii fixate la alin.(2) pct.41 RCR); omisiunea de a lăsa liber
un spaţiu (distanţă) faţă de vehiculul precedent care, în caz de
frânare bruscă, i-ar crea posibilitatea să oprească evitând
coliziunea (încălcarea regulii fixate la pct.49 RCR); reducerea

269
bruscă a vitezei şi oprirea imediat după executarea depăşirii,
dacă acesta nu este un caz excepţional (încălcarea regulii fixate
la pct.51 RCR); omisiunea depăşirii vehiculelor numai pe partea
stângă (ca excepţie, vehiculele ai căror conducători au
semnalizat intenţia de a schimba direcţia spre stânga şi au
început efectuarea acestei manevre, precum şi tramvaiele se
depăşesc pe partea dreaptă, dacă pentru aceasta există spaţiu
suficient) (încălcarea regulii fixate la alin.(1) pct.52 RCR);
intrarea în intersecţie în cazul în care circulaţia este blocată în
direcţia de mers şi, ca urmare, conducătorul va fi forţat să
oprească, astfel creând obstacole vehiculelor ce se deplasează pe
drumul intersectat (încălcarea regulii fixate la pct.57 RCR);
nereducerea vitezei şi neasigurarea că nu se apropie nici un tren
la apropierea de trecerea la nivel cu calea ferată (încălcarea
regulii fixate la pct.61 RCR); neluarea măsurilor adecvate care
vor exclude pornirea de la sine a vehiculului sau utilizarea lui în
lipsa conducătorului, înainte de părăsirea vehiculului de către
conducător (încălcarea regulii fixate la alin.(1) pct.71 RCR);
omisiunea de a scoate vehiculul imediat în afara carosabilului
sau de a-l deplasa cât mai aproape de bordură şi neanunţarea
asistenţei tehnice, în cazul în care vehiculul rămâne în pană
(încălcarea regulii fixate la alin.(1) pct.74 RCR) etc.
La rândul său, încălcarea regulilor de exploatare a mijloace-
lor de transport se poate concretiza în nerespectarea
normativelor tehnice, în ale căror cazuri este interzisă
exploatarea vehiculelor: pentru sistemele de frânare (alin.(1)
pct.122 RCR); pentru sistemul de direcţie (alin.(2) pct.122 RCR),
pentru dispozitivele de iluminare, semnalizare luminoasă şi sonoră
(alin.(3) pct.122 RCR); pentru dispozitivele de ştergere şi de spălare
a geamurilor (alin.(4) pct.122 RCR); pentru roţi şi pneuri (alin.
(5) pct.122 RCR etc.”.
 În pct.2 al Hotărârii Plenului nr.20/1999 se stabileşte: „Ins-
tanţelor judecătoreşti li se explică: potrivit Notei la art.177 CP RM,

270
prin „mijloace de transport” pot fi înţelese toate genurile de auto-
mobile, tractoare şi alte tipuri de maşini autopropulsate, tramvaie
şi troleibuze, precum şi motociclete şi alte mijloace de transport
mecanice. Prin „alte maşini autopropulsate” se subînţelege trans-
portul care circulă în mod ocazional pe drumurile publice, fiind
destinat executării unor lucrări de construcţie, agricole, silvice sau
altor activităţi (macarale, excavatoare, combine de recoltare etc.).
Prin „alte mijloace de transport mecanice” înţelegem orice meca-
nism pus în mişcare cu ajutorul unui motor cu volumul de lucru nu
mai mic de 50 cm3 şi care este subiect al regulilor de securitate a
circulaţiei rutiere şi de exploatare a mijloacelor de transport. În
unele cazuri, pentru determinarea parametrilor tehnici ai mijloace-
lor de transport, se efectuează expertiza tehnică”.
Considerăm că în proiectul noii hotărâri explicative a Plenului
Curţii Supreme de Justiţie a Republicii Moldova, consacrate prac-
ticii judiciare în cauzele penale privind infracţiunile în domeniul
transportului auto, noţiunea „mijloc de transport”, împreună cu
noţiunile subsecvente „alte tipuri de maşini autopropulsate” şi „alte
mijloace de transport mecanice”, trebuie definite în maniera în care
le-am propus pentru proiectul hotărârii Plenului Curţii Supreme de
Justiţie consacrate practicii judiciare în cauzele privitoare la răpirea
mijlocului de transport (art.192 1 CP RM).1 Aceasta este necesar în
vederea asigurării uniformizării practicii judiciare cu privire la
infracţiunile având mijlocul de transport în calitate de obiect mate-
rial sau de mijloc de săvârşire a infracţiunii. Or, noţiunea „mijloace
de transport”, definită în art.132 CP RM, are acelaşi înţeles atât în
art.1921 CP RM, cât şi în art.264, 2641, 265 şi 266 CP RM.
Pe cale de consecinţă, propunem următoarea explicaţie pentru
proiectul noii hotărâri explicative a Plenului Curţii Supreme de
Justiţie a Republicii Moldova, consacrate practicii judiciare în
cauzele penale privind infracţiunile în domeniul transportului auto:
„În art.264, 2641, 265 şi 266 CP RM, prin „mijloc de transport”
1
A se vedea Capitolul I al lucrării de faţă.

271
se înţelege toate tipurile de automobile, tractoare şi alte tipuri
de maşini autopropulsate, tramvaiele şi autobuzele, precum şi
motocicletele şi alte mijloace de transport mecanice. Prin „alte
tipuri de maşini autopropulsate” se înţelege maşinile care circulă
ocazional pe drumurile publice, fiind destinate unor lucrări de
construcţie, agricole, silvice, miniere sau de alt gen (de exemplu,
excavatoare, buldozere, autogredere, autoscrepere, combine de
recoltare etc.). Prin „alte mijloace de transport mecanice” se înţe-
lege orice mecanism dotat cu motor cu ardere internă sau elec-
tric, care este subiect al regulilor de securitate a circulaţiei rutiere
şi de exploatare a mijloacelor de transport. Capacitatea cilindrică
a motorului cu ardere internă trebuie să depăşească 50 cm 3.
Puterea motorului, atât a celui cu ardere internă, cât şi a motoru-
lui electric, trebuie să depăşească 4 kW. Viteza constructivă a
respectivului mecanism trebuie să depăşească 45 km/h.
Nu poate constitui mijloc de transport, în sensul art.264,
2641, 265 şi 266 CP RM, mopedul, scuterul, ciclomotorul,
bicicleta cu motor şi alte asemenea vehicule care nu îndeplinesc
măcar una din condiţiile specificate mai sus. Dacă urmările
indicate în art.264 CP RM sunt provocate de către conducătorii
de moped, scuter, ciclomotor, bicicletă cu motor sau alte
asemenea vehicule, ca urmare a încălcării de către aceştia a
regulilor privind menţinerea ordinii şi securităţii circulaţiei, se va
aplica nu art.264
CP RM, dar art.269 CP RM.
În unele cazuri, pentru determinarea parametrilor tehnici ai
mijloacelor de transport, se efectuează expertiza tehnica”.
 În pct.3 al Hotărârii Plenului nr.20/1999 se prevede: „Dacă
instanţa judecătorească conchide că în acţiunile făptuitorului există
o componenţă a infracţiunii, în sentinţă urmează să se indice de
încălcarea căror reguli de circulaţie rutieră şi/sau de exploatare
a mijloacelor de transport persoana este recunoscută vinovată, în
ce mod s-au manifestat concret aceste încălcări şi dacă consecin-

272
ţele survenite se află în legătură de cauzalitate cu încălcările indi-
cate”.
Este oportună păstrarea unei asemenea explicaţii, cu operarea
unor ajustări având scopul extrapolării ei asupra interpretării
art.269 CP RM. De aceea, venim cu iniţiativa formulării următoarei
recomandări în proiectul noii hotărâri explicative a Plenului Curţii
Supreme de Justiţie a Republicii Moldova consacrate practicii
judiciare în cauzele penale privind infracţiunile în domeniul trans-
portului auto: „Luând în consideraţie că art.264 şi 269 CP RM
sunt norme de trimitere, în procesul calificării urmează să se
stabilească cu exactitate care anume reguli de securitate a circu-
laţiei sau de exploatare a mijloacelor de transport / reguli privind
menţinerea ordinii şi securitatea circulaţiei au fost încălcate de
către făptuitor. De asemenea, urmează a se releva în ce anume se
exprimă încălcarea regulilor respective”.
 Datorită remanierilor pe care le-a suferit cadrul normativ
penal şi cel extrapenal, necesită revizuire explicaţia de la pct.4 al
Hotărârii Plenului nr.20/1999: „Nu pot fi trase la răspundere
penală persoanele care, deşi au încălcat regulile de circulaţie şi de
exploatare a mijloacelor de transport, dar nu au pricinuit părţii
vătămate leziuni corporale uşoare, daună materială sau morală. În
asemenea caz, poate surveni răspunderea administrativă potrivit
art.124 al Codului cu privire la contravenţiile administrative”.
Pentru proiectul noii hotărâri explicative a Plenului Curţii Su-
preme de Justiţie a Republicii Moldova consacrate practicii judi-
ciare în cauzele penale privind infracţiunile în domeniul transportu-
lui auto, propunem următoarea recomandare: „Infracţiunea prevă-
zută la art.264 CP RM se consideră consumată din momentul
producerii uneia din următoarele urmări prejudiciabile: vătăma-
rea medie a integrităţii corporale sau a sănătăţii (alin. (1) sau (2)
art.264 CP RM); vătămarea gravă a integrităţii corporale sau a
sănătăţii ori decesul persoanei (alin. (3) sau (4) art.264 CP RM);
decesul a două sau al mai multor persoane (alin. (5) sau (6) art.264

273
CP RM). Dacă încălcarea regulilor de securitate a circulaţiei sau
de exploatare a mijloacelor de transport nu implică producerea
unor asemenea urmări, aplicabile sunt art.228, 235, 236, 237, 238,
239, 240, 241, 242, 244 sau altele din Codul contravenţional.
În procesul de calificare a faptei în baza art.264 CP RM,
urmează să se indice litera concretă din legea penală. 1 În ipoteza
prevăzută la alin.(3) sau (4) art.264 CP RM, individualizarea
pedepsei trebuie făcută în funcţie de urmarea prejudiciabilă care
anume s-a produs: 1) vătămarea gravă a integrităţii corporale
sau a sănătăţii; 2) decesul unei persoane. În ipoteza prevăzută la
alin.(5) sau (6) art.264 CP RM, individualizarea pedepsei urmează
să se facă în funcţie de numărul de victime decedate”.
 În pct.5 al Hotărârii Plenului nr.20/1999 se menţionează:
„Acţiunile învinuitului care concomitent au avut drept urmare
consecinţe prevăzute în diferite alineate ale art.177 CP RM din
1961 şi/sau în art.124 al Codului cu privire la contravenţiile admi-
nistrative, se încadrează conform unuia din alineatele art.177 CP RM
din 1961, care prevăd cea mai gravă din consecinţele survenite.
În asemenea cazuri, nu se intentează procedura administrativă.
Totodată, în sentinţă urmează să se indice concret toate urmările
parvenite în urma accidentului rutier. Faptele cu diferite conse-
cinţe urmează a fi calificate prin cumulul de infracţiuni numai în
cazurile în care ele sunt săvârşite în diferite perioade de timp”.
Modificările aduse cadrului reglementar în materie sunt cele
care condiţionează formularea următoarei explicaţii în proiectul noii
hotărâri explicative a Plenului Curţii Supreme de Justiţie a Repub-
licii Moldova consacrate practicii judiciare în cauzele penale privind
infracţiunile în domeniul transportului auto: „Încălcarea regulilor
de securitate a circulaţiei sau de exploatare a mijloacelor de

1
Insistăm asupra acestei explicaţii, luând în consideraţie cazurile din practică, în
care în actele procedurale nu s-a indicat litera concretă din art.264 CP RM. A se
vedea, de exemplu: Decizia Colegiului penal al Curţii Supreme de Justiţie din
24.11.2009. Dosarul nr.1ra-932/09 // www.csj.md

274
transport, care a determinat producerea urmărilor prejudiciabile
prevăzute de câteva alineate ale art.264 CP RM, dar reprezentând
aceeaşi infracţiune, trebuie calificată conform acelui alineat al
art.264 CP RM care prevede o pedeapsă mai aspră.
Regulile concursului de infracţiuni se vor aplica pentru fap-
tele care au determinat producerea mai multor urmări prejudicia-
bile, dacă aceste fapte sunt săvârşite la un timp diferit, iar urmă-
rile prejudiciabile survenite constituie rezultatul unor încălcări
între care nu există nici o legătură.
Dacă în rezultatul aceleiaşi fapte se produc câteva urmări
prejudiciabile – dintre care unele sunt prevăzute în art.264 CP RM,
iar altele în art.242 din Codul contravenţional – se va aplica
răspunderea potrivit art.264 CP RM (şi anume: alineatul din acest
articol care prevede pedeapsa mai aspră). În asemenea cazuri, nu
se intentează procedura administrativă”.
 Pct.6 al Hotărârii Plenului nr.20/1999 stabileşte: „Pentru
responsabilitatea în baza art.177 CP RM din 1961, nu importă locul
unde a fost săvârşită infracţiunea. Acesta poate fi automagistrală,
stradă, curte, teritoriu al întreprinderii, câmp şi alte locuri, unde
este posibilă circulaţia mijloacelor de transport. Nu poate fi temei
pentru eliberarea conducătorului auto de răspundere penală în
cazul în care în acţiunile lui există componenţa infracţiunii, chiar
şi în cazul în care regulile circulaţiei rutiere şi/sau de exploatare a
mijloacelor de transport au fost încălcate şi de către pătimit (con-
ducător auto, pieton, pasager ori de către alt participant la trafic).
Asemenea circumstanţe pot fi luate în consideraţie de către in-
stanţa judiciară doar ca circumstanţe atenuante”.
La începutul acestui paragraf am consemnat că această reco-
mandare referitoare la locul încălcării regulilor de securitate a circu-
laţiei sau de exploatare a mijloacelor de transport de către persoana
care conduce mijlocul de transport necesită precizări. Necesitatea
operării unor asemenea precizări îşi are cauza în următoarele: în
pct.1 RCR se menţionează că Regulamentul circulaţiei rutiere

275
cuprinde normele ce determină circulaţia vehiculelor şi pietonilor
pe drumurile publice ale Republicii Moldova, precum şi pe terito -
riile adiacente acestora (deci, nu mai este de actualitate prevederea
din pct.1 RCR din 27.07.1999, conform căreia Regulamentul
cuprinde normele ce determină circulaţia vehiculelor şi pietonilor
pe întreg teritoriul ţării). Totodată, conform pct.7 RCR, drum pub-
lic este orice cale de comunicaţie terestră, inclusiv construcţiile
artificiale şi drumurile rudimentare, deschisă pentru circulaţia vehi-
culelor şi a pietonilor, administrată de un organ abilitat; pe lângă
carosabile, elemente ale drumului se consideră benzile de separare,
trotuarele, acostamentele, şanţurile şi decorurile.
Prin urmare, este necesar ca proiectul noii hotărâri explicative
a Plenului Curţii Supreme de Justiţie a Republicii Moldova, con-
sacrate practicii judiciare în cauzele penale privind infracţiunile în
domeniul transportului auto, să conţină următoarea explicaţie: „Arti-
colul 264 CP RM poate fi aplicat numai dacă locul, în care a fost
săvârşită fapta de încălcare a regulilor de securitate a circulaţiei
sau de exploatare a mijloacelor de transport, este deschis pentru
circulaţia vehiculelor şi a pietonilor, precum şi dacă este adminis-
trat de un organ abilitat în calitate de drum public sau de terito-
riu adiacent acestuia. Dacă aceste condiţii nu sunt îndeplinite, se
va aplica, după caz, art.149 sau art.157 CP RM”.
După cum se poate remarca, pct.6 al Hotărârii Plenului
nr.20/1999 conţine şi explicaţii care privesc nu locul săvârşirii
infracţiunii specificate la art.264 CP RM, dar latura subiectivă a
acestei infracţiuni: „Nu poate fi temei pentru eliberarea conducă-
torului auto de răspundere penală în cazul în care în acţiunile lui
există componenţa infracţiunii, chiar şi în cazul în care regulile
circulaţiei rutiere şi/sau de exploatare a mijloacelor de transport
au fost încălcate şi de către pătimit (conducător auto, pieton, pasa-
ger ori de către alt participant la trafic). Asemenea circumstanţe
pot fi luate în consideraţie de către instanţa judiciară doar ca
circumstanţe atenuante”.

276
În legătură cu aceasta, este cazul ca, aparte, într-un alt punct al
proiectului noii hotărâri explicative a Plenului Curţii Supreme de
Justiţie a Republicii Moldova, consacrate practicii judiciare în
cauzele penale privind infracţiunile în domeniul transportului auto,
să se conţină următoarele explicaţii: „În acele situaţii, când vinovăţia
conducătorului mijlocului de transport lipseşte, răspunderea pentru
producerea accidentului rutier trebuie să o poarte acei participanţi
la trafic care se fac vinovaţi de producerea acestuia (alt condu-
cător al mijlocului de transport, pieton, pasager, alt participant la
trafic). Astfel, dacă nerespectarea de către conducătorul mijlocu-
lui de transport a regulilor de circulaţie rutieră a avut un caracter
nevoit, fiind determinată de acţiunile altor participanţi la trafic,
trebuie de reieşit din împrejurările concrete ale celor săvârşite, com-
parând caracterul şi gravitatea pericolului înlăturat cu prejudiciul
cauzat realmente, în corespundere cu regulile extremei necesităţi.
În cazul în care urmările prejudiciabile prevăzute la art.264
CP RM s-au produs datorită faptelor a două sau a mai multor
persoane, instanţele judecătoreşti urmează să stabilească caracte-
rul încălcărilor admise de fiecare din aceste persoane. În astfel
de cazuri, fiecare din persoanele care au avut o contribuţie la
rezultat răspund autonom pentru fapta proprie. Dacă există o
vină a victimei sau a unei alte persoane, aceasta va fi avută în
vedere la individualizarea răspunderii penale a făptuitorului în
baza lit.g) alin.(1) art.76 CP RM.
Totuşi, de la această regulă există o excepţie: nu poate fi
atenuată pedeapsa în baza lit.g) alin.(1) art.76 CP RM atunci
când conducătorul mijlocului de transport nu şi-a îndeplinit obli-
gaţiile ce-i reveneau în acea situaţie concretă faţă de victimă. De
exemplu, conform pct.11 RCR, conducătorul de vehicul, înainte
de plecare şi în timpul deplasării, este obligat să se asigure că
pasagerii: au cuplat centurile, dacă autovehiculul este echipat cu
acestea (lit.b); poartă pe cap casca de protecţie prinsă cu cata-
ramă în timpul deplasării pe motocicletă (ciclomotor) (lit.c) etc.

277
Neexecutarea unor asemenea obligaţii anulează efectul circums-
tanţei atenuante corespunzătoare”.
În procesul de elaborare a acestei explicaţii, ne-am inspirat,
inclusiv, din recomandările cuprinse de pct.7 al Hotărârii Plenului
Judecătoriei Supreme a Ucrainei „Cu privire la practica aplicării de
către instanţele judecătoreşti ale Ucrainei a legislaţiei în cauzele
referitoare la infracţiunile contra securităţii circulaţiei şi exploatării
mijloacelor de transport, precum şi contravenţiile administrative
săvârşite în domeniul transportului”, nr.14 din 23.12.2005.
 În pct.7 al Hotărârii Plenului nr.20/1999 se specifică:
„Subiecţi juridici ai infracţiunii prevăzute de art.177 CP RM din
1961 pot fi persoanele fizice care au atins vârsta de 16 ani. Lipsa
permisului de conducere a mijloacelor de transport sau privarea de
acest permis nu poate servi drept temei pentru eliberarea subiectului
de responsabilitate penală. În acelaşi timp, nu este un semn obliga-
toriu al subiectului nici raportul cu mijlocul de transport, adică
este el proprietar sau arendator al mijlocului de transport, l-a răpit,
sau este o oarecare persoană, căreia proprietarul i-a predat condu-
cerea unităţii de transport”.
Explicaţia dată este, în multe privinţe, una valoroasă sub aspect
juridic. Ea trebuie păstrată cu condiţia efectuării unor rectificări,
legate în special de modificările din legislaţie. În acest plan, suge-
răm ca în proiectul noii hotărâri explicative a Plenului Curţii
Supreme de Justiţie a Republicii Moldova, consacrate practicii judi-
ciare în cauzele penale privind infracţiunile în domeniul transpor-
tului auto, să fie formulată următoarea recomandare: „Subiectul
infracţiunii prevăzute la art.264 CP RM este persoana fizică
responsabilă care la momentul săvârşirii faptei a atins vârsta de
16 ani. În afară de aceasta, subiectul trebuie să aibă calitatea
specială de persoană care conduce mijlocul de transport.
Este necesar a menţiona că calitatea cerută subiectului în
art.264 CP RM este determinată de natura activităţii pe care o
efectuează persoana (conducerea unui mijloc de transport), iar nu

278
de existenţa unei abilitări pentru desfăşurarea acestei activităţi.
Este suficient ca făptuitorul să conducă de facto un mijloc de
transport, chiar dacă această calitate nu se sprijină pe o recunoaş-
tere oficială. Lipsa permisului de conducere nu poate servi ca temei
pentru liberarea făptuitorului de răspundere penală. Nu contează
la calificarea conform art.264 CP RM nici dacă făptuitorul este
sau nu proprietar al mijlocului de transport, nici dacă l-a răpit
sau dacă proprietarul i-a predat sau nu conducerea mijlocului de
transport.
Aplicarea art.264 CP RM nu exclude aplicarea art.232
„Conducerea vehiculului de către o persoană care nu are asupra
sa permis de conducere” şi a alin.(1) art.233 „Conducerea vehi-
culului în stare de ebrietate produsă de alcool, predarea conduce-
rii lui către o persoană care se află în stare de ebrietate produsă
de alcool sau de alte substanţe” din Codul contravenţional”.
Nu mai este necesară păstrarea explicaţiei cu care se încheie
pct.7 al Hotărârii Plenului nr.20/1999: „Acţiunile persoanei în
vârstă de la 14 până la 16 ani, care a săvârşit din imprudenţă un
accident rutier ce s-a soldat cu decesul victimei, se califică drept
omor din imprudenţă potrivit art.93 CP RM din 1961”. Aceasta
întrucât, în conformitate cu art.21 CP RM, subiectul infracţiunii
specificate la art.149 CP RM (corespunde cu art.93 CP RM din
1961), are vârsta minimă a răspunderii penale de 16 ani. Astfel că
lipseşte temeiul tragerii la răspundere penală a persoanei în vârstă
de până la 16 ani, care a săvârşit fapta de încălcare a regulilor de
securitate a circulaţiei sau de exploatare a mijloacelor de transport,
soldată cu decesul victimei din imprudenţă.
În altă ordine de idei, este necesar ca proiectul noii hotărâri
explicative a Plenului Curţii Supreme de Justiţie a Republicii Mol-
dova, consacrate practicii judiciare în cauzele penale privind infrac-
ţiunile în domeniul transportului auto, să conţină o explicaţie care
să privească criteriul de delimitare a infracţiunilor prevăzute la
art.264 şi 382 CP RM, criteriu vizând calitatea specială a subiec-

279
tului infracţiunii: „Nu se va aplica art.264 CP RM, dacă urmările
prejudiciabile prevăzute de acest articol sunt provocate de încăl-
carea regulilor de conducere sau de exploatare a maşinilor de
luptă, speciale sau de transport. În acest caz, făptuitorul trebuie
să fie nu pur şi simplu persoana care conduce astfel de maşini.
El trebuie să aibă şi calitatea de militar. De aceea, i se va aplica
art.382 CP RM”.
 Pct.8 al Hotărârii Plenului nr.20/1999 stabileşte: „În caz de
încălcare a regulilor circulaţiei rutiere şi/sau de exploatare a mij-
loacelor de transport în timpul instruirii cursanţilor, răspunderea o
poartă instructorul auto, daca el nu a întreprins la timp măsuri
pentru a preveni consecinţele menţionate în art.177 CP RM din
1961, dar nu persoana ce efectuează pregătirea practică”.
Şi această explicaţie urmează a fi păstrată cu condiţia efectuării
unor ajustări de rigoare. Prin urmare, este necesar ca proiectul noii
hotărâri explicative a Plenului Curţii Supreme de Justiţie a Repub-
licii Moldova, consacrate practicii judiciare în cauzele penale privind
infracţiunile în domeniul transportului auto, să conţină următoarea
recomandare: „În cazul încălcării regulilor de securitate a circu-
laţiei sau de exploatare a mijloacelor de transport în timpul in-
struirii persoanei ce efectuează pregătirea practică, răspunderea
o poartă instructorul auto, dacă el nu a întreprins la timp măsuri
pentru a preveni urmările prejudiciabile specificate în art.264
CP RM, nu însă persoana ce efectuează pregătirea practică”.
Această regulă îşi găseşte confirmarea în pct.7 RCR: prin
„conducător” se înţelege, inclusiv, persoana care efectuează instrui-
rea în conducerea autovehiculului.
Totuşi, recomandarea pe care am formulat-o mai sus necesită o
completare care să privească excepţia de la regulă, adică situaţia
când instructorul auto a întreprins la timp toate măsurile necesare
pentru a preveni urmările prejudiciabile specificate în art.264
CP RM: „Dacă persoana ce efectuează pregătirea practică nu a
respectat indicaţiile instructorului auto şi a încălcat regulile de

280
securitate a circulaţiei, ea este cea care poate fi trasă la răspun-
dere în baza art.264 CP RM”. Într-adevăr, fapta instructorului auto
se va considera săvârşită fără vinovăţie, dacă acesta nu îşi dădea
seama de caracterul prejudiciabil al acţiunii sau al inacţiunii sale,
nu a prevăzut posibilitatea survenirii urmărilor ei prejudiciabile şi,
conform circumstanţelor cauzei, nici nu trebuia sau nu putea să le
prevadă.
 În pct.9 al Hotărârii Plenului nr.20/1999 se explică: „Con-
ducătorul mijlocului de transport, care după săvârşirea accidentu-
lui auto a părăsit persoana accidentată în pericol pentru viaţă,
urmează sa poarte răspundere conform cumulului de crime
(art.177, alin.(2) art.114 CP RM din 1961). Daca acţiunile lui nu
pot fi încadrate în componenţa infracţiunii, prevăzute de art.177
CP RM, dar viaţa persoanei accidentate a fost pusă în pericol în
urma accidentului rutier săvârşit de către acest conducător al
mijlocului de transport, lăsarea cu bună-ştiinţă fără ajutor a
pătimitului impune răspunderea în baza alin.(2) art.114 CP RM
din 1961. Însă, în cazul decesului imediat al persoanei accidentate,
când făptuitorul era conştient de acest fapt, răspunderea în baza
alin.(2) art.114 CP RM din 1961 se exclude. Concomitent, dacă în
cauză se va constata că decesul sau vătămarea persoanei
accidentate au fost provocate intenţionat de învinuit, fapta va fi
calificată ca infracţiune intenţionată contra vieţii şi sănătăţii
populaţiei. În cazurile în care făptuitorul a săvârşit consecvent
două infracţiuni independente, una dintre care este contra
securităţii circulaţiei rutiere şi exploatării mijloacelor de
transport, iar alta – împotriva vieţii şi sănătăţii populaţiei,
acţiunile lui constituie cumulul infracţiunilor indicate”.
Observăm că această explicaţie se referă la trei aspecte calita-
tiv diferite:
1) părăsirea locului accidentului rutier;
2) manifestarea intenţiei faţă de urmările prejudiciabile spe-
cificate în art.264 CP RM;

281
3) concursul dintre infracţiunea prevăzută la art.264 CP RM
şi una din infracţiunile specificate în Capitolul II al Părţii
Speciale a Codului penal.
Caracterul eterogen al acestor aspecte ne obligă să propunem
recomandări distincte, în puncte aparte, pentru fiecare din ele.
Vom începe cu primul din aspectele analizate – părăsirea locu-
lui accidentului rutier. La începutul acestui paragraf am menţionat
că necesită revizuire următoarea explicaţie: „Conducătorul mijlocului
de transport, care după săvârşirea accidentului auto a părăsit
persoana accidentată în pericol pentru viaţă, urmează să poarte
răspundere conform cumulului de crime (art.177, alin.(2) art.114
CP RM din 1961). Dacă acţiunile lui nu pot fi încadrate în com-
ponenţa infracţiunii prevăzute de art.177 CP RM din 1961, dar
viaţa persoanei accidentate a fost pusă în pericol în urma acciden-
tului rutier săvârşit de către acest conducător al mijlocului de
transport, lăsarea cu bună-ştiinţă fără ajutor a pătimitului impune
răspunderea în baza alin.(2) art.114 CP RM din 1961”. De aseme-
nea, la începutul acestui paragraf am remarcat că Hotărârea Plenu-
lui nr.20/1999 nu include explicaţii privitoare la infracţiunea de
părăsire a locului accidentului rutier. E şi firesc, odată ce în Codul
penal din 1961 nu a existat un corespondent al art.266 „Părăsirea
locului accidentului rutier” din Codul penal.
Pe cale de consecinţă, propunem ca în unul din punctele
proiectului noii hotărâri explicative a Plenului Curţii Supreme de
Justiţie a Republicii Moldova, consacrate practicii judiciare în cau-
zele penale privind infracţiunile în domeniul transportului auto, să
fie formulate următoarele explicaţii legate de interpretarea şi apli-
carea art.266 CP RM: „În sensul art.266 CP RM, prin „părăsirea
locului accidentului rutier” se înţelege acţiunea de plecare a
făptuitorului de la locul accidentului rutier cu mijlocul de trans-
port al său ori al unei alte persoane, ori plecarea pe jos de la
locul respectiv, în pofida interdicţiei de rigoare din RCR.

282
În sensul art.266 CP RM, noţiunea de accident rutier are
următorul înţeles: evenimentul produs ca urmare a încălcării re-
gulilor de securitate a circulaţiei sau de exploatare a mijloacelor
de transport, în care au fost implicate unul sau mai multe mij-
loace de transport aflate în circulaţie, în urma căreia a rezultat
vătămarea gravă sau decesul unei ori al mai multor persoane.
În sensul art.266 CP RM, prin „locul accidentului rutier” se
înţelege segmentul de drum public sau un alt loc în care s-a pro-
dus accidentul rutier, în rezultatul circulaţiei mijlocului de trans-
port şi al intrării acestuia în coliziune cu persoane, cu alte
mijloace de transport, cu alte bunuri mobile sau imobile. Altfel
spus, luând în consideraţie contextul infracţiunii prevăzute la
art.266 CP RM, se are în vedere locul în care încălcarea regulilor
de securitate a circulaţiei sau de exploatare a mijloacelor de trans-
port provoacă urmările indicate la alin.(3) şi (5) art.264 CP RM.
Pentru calificarea faptei conform art.266 CP RM, este esen-
ţială stabilirea situaţiei-premisă: încălcarea de către făptuitor a
regulilor de securitate a circulaţiei sau de exploatare a mijloa-
celor de transport, dacă această încălcare a provocat urmările
indicate la alin.(3) sau (5) art.264 CP RM. Articolul 243 din
Codul contravenţional stabileşte răspunderea pentru părăsirea de
către vinovat a locului în care s-a produs accidentul rutier. În
acest caz, situaţia-premisă se exprimă în încălcarea de către
făptuitor a regulilor de securitate a circulaţiei sau de exploatare
a mijloacelor de transport, dacă această încălcare nu a provocat
urmările indicate la alin.(3) sau (5) art.264 CP RM.
Infracţiunea prevăzută la art.266 CP RM se consideră consu-
mată din momentul părăsirii locului accidentului rutier.
Latura subiectivă a infracţiunii de părăsire a locului acciden-
tului rutier se caracterizează prin intenţie directă. Ca motive ale
infracţiunii examinate pot fi numite: laşitatea; teama de a fi supus
răspunderii; indiferenţa etc. Cât priveşte scopul infracţiunii pre-
văzute la art.266 CP RM, acesta nu poate consta în: transportarea

283
persoanei accidentate la unitatea medicală; comunicarea la uni-
tatea medicală sau la poliţie despre producerea accidentului
rutier; salvarea vieţii proprii (în prezenţa stării de extremă
necesitate) etc. Scopul urmărit de subiectul infracţiunii de
părăsire a locului accidentului rutier îl constituie împiedicarea
activităţii de constatare imediată şi completă a încălcărilor
regulilor de securitate a circulaţiei sau de exploatare a mijloacelor
de transport, precum şi a activităţii de identificare a făptuitorului
şi de stabilire a circumstanţelor concrete în care au fost comise
încălcările respective.
Subiectul infracţiunii de părăsire a locului accidentului ru-
tier este persoana fizică responsabilă care, la momentul săvârşirii
infracţiunii, a atins vârsta de 16 ani. În plus, este o persoană
1) care conduce mijlocul de transport şi 2) care anterior a săvâr-
şit infracţiunea prevăzută la alin.(3) sau (5) art.264 CP RM”.
Argumentele în susţinerea unei asemenea interpretări le-am
prezentat în cadrul Capitolului V al prezentei lucrări.
În alt context, manifestarea intenţiei faţă de urmările prejudicia-
bile specificate în art.264 CP RM reprezintă cel de-al doilea aspect la
care se referă explicaţia din pct.9 al Hotărârii Plenului nr.20/1999.
Considerăm insuficientă recomandarea respectivă. Este necesar
ca, într-un punct aparte al proiectului noii hotărâri explicative a
Plenului Curţii Supreme de Justiţie a Republicii Moldova, consac-
rate practicii judiciare în cauzele penale privind infracţiunile în
domeniul transportului auto, să se conţină explicaţii detaliate vizând
întreaga latură subiectivă a infracţiunii prevăzute la art.264 CP RM.
La concret, propunem formularea următoarei recomandări: „În cazul
infracţiunii prevăzute la art.264 CP RM, faţă de urmările preju-
diciabile făptuitorul manifestă imprudenţă. Dacă decesul ori vătă-
marea gravă sau medie a integrităţii corporale sau a sănătăţii
victimei au fost provocate intenţionat, atunci se va aplica nu
art.264 CP RM, dar art.145, 151 sau art.152 CP RM.

284
Pentru a se stabili cu exactitate forma şi tipul vinovăţiei
manifestate în raport cu urmările prejudiciabile, trebuie luate în
consideraţie toate circumstanţele relevante ale celor săvârşite.
Astfel, în fiecare caz concret, momentul de apariţie a pericolului
pentru siguranţa traficului se stabileşte cu luarea în consideraţie
a situaţiei rutiere care a precedat accidentul rutier. Doar din
momentul în care apare posibilitatea obiectivă ca conducătorul
mijlocului de transport să descopere pericolul se poate atesta
apariţia pericolului pentru siguranţa traficului.
La examinarea probelor privind prezenţa sau absenţa posibi-
lităţii tehnice a conducătorului mijlocului de transport să evite
producerea accidentului rutier pe timp de noapte, pe sectoarele
de drum neiluminate sau în condiţii de vizibilitate redusă, trebuie
de reieşit din următoarele: în conformitate cu lit.a) alin.(1) pct.45
RCR, conducătorul mijlocului de transport trebuie să-l conducă
în conformitate cu limita de viteză stabilită, ţinând permanent
seama de dexteritatea în conducere care i-ar permite să prevadă
situaţiile periculoase”.
În procesul de elaborare a acestei explicaţii ne-am inspirat,
inclusiv, din recomandările cuprinse de pct.8 al Hotărârii Plenului
Judecătoriei Supreme a Republicii Belarus „Cu privire la practica
judiciară în cauzele referitoare la infracţiunile legate de încălcarea
regulilor de circulaţie rutieră şi exploatare a mijloacelor de trans-
port (art.317-318, 321 ale Codului penal al Republicii Belarus)”,
nr.7 din 01.10.2008.
În fine, ne vom referi la cel de-al treilea aspect la care se referă
explicaţia din pct.9 al Hotărârii Plenului nr.20/1999 – concursul
dintre infracţiunea prevăzută la art.264 CP RM şi una din infrac-
ţiunile specificate în Capitolul II al Părţii Speciale a Codului penal.
Acest aspect are legătură cu primul din aceste aspecte – părăsi-
rea locului accidentului rutier. De fapt, se are în vedere delimitarea
infracţiunii prevăzute la art.266 CP RM în raport cu faptele
infracţionale specificate la art.162 şi 163 CP RM. În acest registru,

285
propunem ca în unul din punctele proiectului noii hotărâri explica-
tive a Plenului Curţii Supreme de Justiţie a Republicii Moldova,
consacrate practicii judiciare în cauzele penale privind infracţiunile
în domeniul transportului auto, să fie formulate următoarele expli-
caţii: „Conducătorul mijlocului de transport, care după săvârşi-
rea accidentului rutier a părăsit persoana accidentată în pericol
pentru viaţă, urmează să poarte răspundere conform art.163,
alin.(3) sau (5) art.264 şi art.266 CP RM. Art.266 CP RM nu este
o normă specială în raport cu art.163 CP RM.
Se va aplica art.163 CP RM în cazul în care subiectul este cel
care pune victima într-o situaţie periculoasă pentru viaţă (prin
comiterea accidentului rutier), după care o lasă cu bună-ştiinţă
fără ajutor. Dimpotrivă, se va aplica art.162 CP RM în cazul în
care subiectul este cel care nu acordă ajutor victimei. Însă, nu el
a provocat accidentul rutier. Nu el a pus victima într-o situaţie
periculoasă pentru viaţă.
Dacă decesul victimei s-a produs imediat, ca urmare a acci-
dentului rutier, iar făptuitorul este conştient de aceasta, nu i se
va aplica răspunderea conform art.163 CP RM. Însă, aceasta nu
poate afecta cu nimic oportunitatea aplicării art.266 CP RM”.
În vederea asigurării unei coeziuni logice, este oportun ca
aceste explicaţii să vină în completarea celor formulate anterior, în
paragraful de faţă, referitoare la interpretarea şi aplicarea art.266
CP RM.
 Pct.10 al Hotărârii Plenului nr.20/1999 stabileşte: „Instan-
ţele judecătoreşti urmează să diferenţieze infracţiunile contra secu-
rităţii circulaţiei rutiere şi exploatării mijloacelor de transport de
infracţiunile legate de încălcarea regulilor securităţii tehnice sau
de protecţie a muncii la efectuarea lucrărilor cu utilizarea mijloa-
celor de transport sau de cele contra vieţii şi sănătăţii. În cazul în
care decesul sau leziunile corporale sunt provocate în urma încăl-
cării regulilor de încărcare şi debarcare a încărcăturilor, repara-
ţiei mijloacelor de transport, efectuării lucrărilor de construcţie,

286
lucrărilor agricole etc., acţiunile persoanelor care au comis astfel
de încălcări trebuie sa fie încadrate, în dependenţă de circumstan-
ţele concrete, în baza legii ce prevede responsabilitatea pentru
infracţiunile legate de încălcarea regulilor protecţiei muncii şi
securităţii tehnice ori pentru infracţiunile contra vieţii şi sănătăţii
populaţiei”.
Explicaţia dată este utilă, însă valoarea ei explicativă este redusă
din cauza stilului greoi şi sinuos de exprimare. De aceea, propunem
ca proiectul noii hotărâri explicative a Plenului Curţii Supreme de
Justiţie a Republicii Moldova, consacrate practicii judiciare în cau-
zele penale privind infracţiunile în domeniul transportului auto, să
conţină următoarea explicaţie: „Nu este aplicabil art.264 CP RM
în cazul în care urmările prejudiciabile, prevăzute de acest articol,
se află în legătură cauzală cu încălcarea regulilor de protecţie a
muncii la efectuarea lucrărilor cu utilizarea mijloacelor de trans-
port, a regulilor de încărcare sau descărcare a încărcăturilor, de
reparaţie a mijloacelor de transport, de efectuare a lucrărilor de
construcţie, a lucrărilor agricole etc. În asemenea ipoteză se va
aplica, după caz, art.149, 157, 183, 300 sau altele din Codul penal”.
Pentru asigurarea unei consecutivităţi logice, este recomanda-
bil ca această explicaţie să vină în dezvoltarea celei pe care am
formulat-o la începutul acestui paragraf, referitoare la unele aspecte
ale legăturii cauzale în cazul infracţiunii specificate la art.264 CP RM.
 În pct.11 al Hotărârii Plenului nr.20/1999 este specificat:
„În cazurile în care accidentul rutier a fost săvârşit în stare de
ebrietate, constatarea stării de ebrietate a subiectului se
efectuează în baza examinării medicale, efectuate în conformitate
cu Ordinul Ministerului Sănătăţii nr.88 din 17.05.1994 referitor la
expertiza medicală pentru constatarea stării de ebrietate. Prin
„stare de ebrietate” se subînţelege o stare survenită atât în urma
consumului de alcool, cât şi a folosirii drogurilor, substanţelor
toxice şi a altor substanţe ce provoacă turmentarea care are drept
urmare formarea unei stări psihofuncţionale neobişnuite. În toate

287
cazurile instanţa va clarifica minuţios temeinicia actelor ce
confirmă existenţa stării de ebrietate a şoferului în momentul
săvârşirii accidentului rutier. Se menţionează: concluzia medicului
„consecinţele consumului de alcool” nu poate fi considerată drept
stare de ebrietate. În cazurile litigioase, pentru constatarea stării
de ebrietate, este necesară efectuarea expertizei medico-legale
respective. În cazul aplicării pedepsei în baza alin.(2), (4), (6)
art.177 CP RM din 1961, aflarea în stare de ebrietate nu poate fi
recunoscută circumstanţă agravantă potrivit art.38 din acelaşi
Cod”.
La începutul acestui paragraf am menţionat că se impune
actualizarea mai multor secvenţe din recomandarea reprodusă mai
sus. Această actualizare este condiţionată mai cu seamă de modi-
ficările pe care le-a suferit cadrul normativ consacrat modului de
testare alcoolscopică şi examinare medicală pentru stabilirea stării
de ebrietate şi a naturii ei.
Din aceste considerente, venim cu sugestia de a formula urmă-
toarea explicaţie în proiectul noii hotărâri explicative a Plenului
Curţii Supreme de Justiţie a Republicii Moldova consacrate prac-
ticii judiciare în cauzele penale privind infracţiunile în domeniul
transportului auto: „În sensul art.264 şi 2641 CP RM, noţiunea
„stare de ebrietate” are înţelesul stabilit în alin.(1) art.13412 CP RM:
starea de dereglare psihofuncţională a organismului survenită în
urma consumului de alcool, de substanţe narcotice, psihotrope
şi/sau de alte substanţe cu efecte similare.
Starea de ebrietate este stabilită în conformitate cu Regula-
mentul privind modul de testare alcoolscopică şi examinare medi-
cală pentru stabilirea stării de ebrietate şi a naturii ei, aprobat
prin Hotărârea Guvernului nr.296 din 16.04.2009.
Aplicarea răspunderii conform alin.(2), (4) şi (6) art.264
CP RM exclude referirea la lit.j) alin.(1) art.77 CP RM. Totodată,
gradul de ebrietate (nu însăşi ebrietatea) trebuie luat în conside-

288
raţie la individualizarea pedepselor prevăzute la alin.(2), (4) şi (6)
art.264 CP RM.
Este posibil concursul dintre infracţiunea specificată la alin.
(2), (4) sau (6) art.264 CP RM şi infracţiunea prevăzută la alin.
(3) art.2641 CP RM. Această posibilitate se atestă atunci când
infracţiunea prevăzută la alin.(2), (4) sau (6) art.264 CP RM este
urmată de refuzul, împotrivirea sau eschivarea conducătorului
mijlocului de transport de la testarea alcoolscopică, de la exame-
nul medical, în vederea stabilirii stării de ebrietate şi a naturii ei
sau de la recoltarea probelor biologice în cadrul acestui examen
medical.
Este posibil concursul dintre infracţiunea specificată la alin.
(2), (4) sau (6) art.264 CP RM şi infracţiunea prevăzută la alin.
(1) art.2641 CP RM. Aceasta cu condiţia că săvârşirea
infracţiunii specificate la alin.(2), (4) sau (6) art.264 CP RM
presupune nu pur şi simplu starea de ebrietate a făptuitorului,
dar starea de ebrietate alcoolică cu grad avansat sau starea de
ebrietate produsă de substanţe narcotice, psihotrope şi/sau de alte
substanţe cu efecte similare. În cazul dat, la fel de necesară este
condiţia ca urmările prejudiciabile nominalizate în art.264 CP
RM să nu se afle în legătură cauzală cu fapta de conducere a
mijlocului de transport de către o persoană care se află în stare
de ebrietate alcoolică cu grad avansat sau în stare de ebrietate
produsă de substanţe narcotice, psihotrope şi/sau de alte
substanţe cu efecte similare. Legătura cauzală trebuie să fie cu o
încălcare a regulilor de securitate a circulaţiei sau de exploatare
a mijloacelor de transport.
Dacă însă urmările prejudiciabile nominalizate în art.264
CP RM se află în legătură cauzală cu încălcarea regulilor de
securitate a circulaţiei sau de exploatare a mijloacelor de trans-
port – concretizată în conducerea mijlocului de transport de către
o persoană care se află în stare de ebrietate alcoolică cu grad
avansat sau în stare de ebrietate produsă de substanţe narcotice,

289
psihotrope şi/sau de alte substanţe cu efecte similare – atunci
răspunderea urmează a fi aplicată numai în conformitate cu alin.
(2), (4) sau (6) art.264 CP RM. Nu va fi necesară calificarea
suplimentară în baza alin.(1) art.264 1 CP RM”.
 Pct.12 al Hotărârii Plenului nr.20/1999 prevede: „Efectuarea
expertizei autotehnice pe parcursul cercetării judiciare se fixează
în ordinea stabilită de legislaţia de procedură penală. Urmează să
se ţină cont de faptul că numai decizia pe marginea chestiunilor
speciale ţine de competenţa expertului. În legătură cu aceasta,
fixând expertiza respectivă, instanţa de judecată nu este în drept să
înainteze expertului chestiuni de drept (vinovăţia sau nevinovăţia
conducătorilor de transport) care sunt în exclusivitate de compe-
tenţa judecăţii. În cazul în care se pune la îndoială exactitatea,
temeinicia sau suficienţa încheierilor, instanţa, reieşind din cerinţele
art.65 şi 264 CPP din 1961, poate sa dispună efectuarea unei ex-
pertize suplimentare sau a unei contraexpertize pentru a constata
adevărul pe marginea cauzei. Fixând expertiza, instanţa judecăto-
rească trebuie să prezinte date primare bazate pe materialele dosaru-
lui, care sunt necesare expertului pentru soluţionarea chestiunilor
abordate. În cazul în care există probe contradictorii referitoare la
circumstanţele accidentului rutier, instanţa judecătorească poate po-
runci expertului să prezinte referitor la ele câte o încheiere separată.
Este raţional de a recomanda abordarea chestiunilor despre legătura
cauzală dintre acţiunea (inacţiunea) conducătorului mijlocului de
transport stabilită de instanţă cu starea tehnică a unităţii de
transport, cu condiţiile rutiere, cu faptul accidentului rutier”.
În scopul accesibilizării explicaţiilor în cauză, care privesc efec-
tuarea expertizei autotehnice în legătură cu săvârşirea infracţiunilor
în domeniul transportului auto, propunem ca în proiectul noii hotă-
râri explicative a Plenului Curţii Supreme de Justiţie a Republicii
Moldova, consacrate practicii judiciare în cauzele penale privind
infracţiunile în domeniul transportului auto, să se conţină recoman-
darea următoare: „În vederea evitării erorilor în procesul de stabi-

290
lire a faptului de încălcare a regulilor de securitate a circulaţiei
sau de exploatare a mijloacelor de transport şi de evaluare corectă
a acestui fapt, este oportună dispunerea unei expertize autotehnice.
Obiectul de cercetare al expertizei autotehnice îl pot constitui
numai circumstanţele vizând acţiunile întreprinse de facto de
către conducătorul mijlocului de transport sau un alt participant
la trafic. Nu pot fi puse în sarcina expertului chestiuni de drept
(de exemplu, vinovăţia sau nevinovăţia conducătorului
mijlocului de transport).
De exemplu, chestiunile adresate spre soluţionare expertizei
autotehnice pot fi:
– la ce distanţă unul de altul se aflau mijloacele de transport
în momentul intrării unuia din ele în intersecţie şi al apariţiei
pericolului de impact, şi era oare suficientă această distanţă
pentru o oprire prin frânare?
– care era viteza de deplasare a mijlocului de transport, dacă
lungimea parcursului de frânare pe asfaltul uscat a constituit ...
metri?
– în care poziţie unul faţă de altul se găseau mijloacele de
transport în momentul impactului?
– de cât timp a avut nevoie pietonul pentru a parcurge cu
pas accelerat distanţa de la trotuar până la locul în care a fost
acroşat, şi a fost oare suficientă această distanţă pentru a opri
mijlocul de transport care se deplasa cu viteza de 40 km/h?
– a avut oare conducătorul mijlocului de transport posibili-
tatea tehnică de a evita impactul în cazul unei acţionări prompte
a frânei la apariţia pericolului? etc.
În cazul în care concluziile expertului nu sunt întemeiate,
există îndoieli în privinţa lor sau a fost încălcată ordinea proce-
suală de efectuare a expertizei, ori dacă instanţa de judecată
consideră că raportul expertului nu este suficient de clar sau
complet, în conformitate cu art.148 CPP, poate fi dispusă efectua-

291
rea unei expertize autotehnice suplimentare sau a unei contra-
expertize de către un alt expert sau alţi experţi”.
 La problema efectuării expertizei autotehnice se referă şi
explicaţiile din următoarele puncte ale Hotărârii Plenului nr.20/1999:
„Adoptând sentinţa, instanţa judecătorească, în baza analizei tutu-
ror probelor adunate, este obligată să indice ce date primare din
cele propuse expertului pot fi recunoscute autentice, după aceea să
aprecieze raportul expertului, luând in consideraţie faptul că, în
conformitate cu art.57 CPP din 1961, acest raport nu are priori-
tate faţă de alte dovezi şi se supune aprecierii în egală măsură cu
alte date, cercetate de judecată” (pct.13); „Efectuarea expertizelor
autotehnice revine, de regulă, Laboratorului central de cercetări
ştiinţifice ale expertizelor judiciare sau specialiştilor licenţiaţi de
stat pentru efectuarea acestor expertize şi stagiaţi în această
ramură” (pct.14).
Datorită remanierilor operate în reglementările de rigoare, au
devenit anacronice anumite secvenţe din aceste două explicaţii. Iată
de ce, propunem ca în proiectul noii hotărâri explicative a Plenului
Curţii Supreme de Justiţie a Republicii Moldova, consacrate
practicii judiciare în cauzele penale privind infracţiunile în
domeniul transportului auto, să fie enunţate următoarele
recomandări: „Judecătorul apreciază probele, constatate prin
intermediul raportului de expertiză autotehnică, conform
propriei convingeri, formate în urma examinării lor în ansamblu,
sub toate aspectele şi în mod obiectiv, călăuzindu-se de lege.
Probele, constatate prin intermediul raportului de expertiză
autotehnică, nu pot avea o valoare dinainte stabilită pentru
instanţa de judecată”; „Efectuarea expertizelor autotehnice
revine persoanelor care îndeplinesc cerinţele stabilite de art.8 al
Legii cu privire la expertiza judiciară, constatările tehnico-
ştiinţifice şi medico-legale”, nr.1086 din 23.06.2000.
 În pct.15 al Hotărârii Plenului nr.20/1999 se indică: „În cazu-
rile în care este evidentă influenţa condiţiilor drumurilor asupra

292
accidentului rutier, instanţele judecătoreşti urmează să verifice
aceste condiţii. În legătură cu aceasta, instanţelor judecătoreşti li
se recomandă să cerceteze minuţios circumstanţele accidentului
rutier din punctul de vedere al influenţării condiţiilor drumurilor
asupra acestor accidente, inacţiunilor serviciilor rutiere în asigura-
rea securităţii circulaţiei rutiere. Constatând vinovăţia proprieta-
rului sau a administratorului drumului, acesta, în cazul încălcării
modului de întreţinere, reparare şi exploatare şi a stării tehnice a
drumurilor, poartă doar răspundere materială pentru pagubele
cauzate participanţilor la trafic, în baza art.13 al Legii drumurilor”.
La începutul acestui paragraf am remarcat că este ruptă de
context recomandarea citată mai sus. Este lesne de observat că
această recomandare priveşte legătura cauzală în cazul infracţiunii
de încălcare a regulilor de securitate a circulaţiei sau de exploatare
a mijloacelor de transport de către persoana care conduce mijlocul
de transport. Mai mult, asupra unora din aspectele acestei recoman-
dări ne-am pronunţat deja la începutul acestui paragraf.
De aceea, în dorinţa de a evita repetiţiile, considerăm că este
oportun să completeze explicaţiile privind legătura cauzală în cazul
infracţiunii prevăzute la art.264 CP RM următoarea recomandare
pe care o formulăm pentru proiectul noii hotărâri explicative a Ple-
nului Curţii Supreme de Justiţie a Republicii Moldova consacrate
practicii judiciare în cauzele penale privind infracţiunile în dome-
niul transportului auto: „În conformitate cu art.13 al Legii drumu-
rilor, nr.509 din 22.06.1995, proprietarul sau administratorul
drumului poartă răspundere materială pentru starea tehnică a
drumului pe care îl deţine sau îl administrează. Proprietarul sau
administratorul drumului nu poartă răspundere pentru
obstacolele create circulaţiei şi pentru pagubele aduse
participanţilor la trafic din motive independente de el.
Proprietarul sau administratorul drumului nu restituie
participanţilor la trafic cheltuielile suplimentare, condiţionate de
restricţiile de circulaţie legate de executarea lucrărilor planificate

293
şi a lucrărilor de restabilire a sectoarelor de drum degradate de
avarii sau calamităţi naturale.
În acelaşi timp, se aplică răspunderea conform art.227 din
Codul contravenţional pentru nerespectarea regulilor de întreţi-
nere, de reparaţie şi de reconstrucţie a drumurilor, pasajelor şi a
comunicaţiilor situate în zona drumului, a mijloacelor de dirijare
a circulaţiei rutiere, nerespectarea termenelor de executare a luc-
rărilor de reparaţie şi de reconstrucţie executate în zona drumu-
rilor, neîntreprinderea măsurilor de asigurare a securităţii circu-
laţiei rutiere, precum şi pentru neîndeplinirea lucrărilor de ame-
najare, de reparare şi de curăţare regulată a pistelor pentru
pietoni şi a punţilor de trecere, neexecutarea obligaţiilor de
întreţinere în stare tehnică bună şi în curăţenie a barierelor de la
marginea drumului sau a căilor de acces la drumul de folosinţă
generală”.
 Pct.16 al Hotărârii Plenului nr.20/1999 stabileşte: „În cadrul
judecării cauzelor penale, instanţele judecătoreşti urmează să indi-
vidualizeze cu stricteţe măsura de pedeapsă şi să aplice inculpaţi-
lor pedeapsa pentru infracţiunile contra siguranţei transporturilor,
luând în consideraţie caracterul şi gradul de pericol social la săvâr-
şirea infracţiunii, personalitatea făptuitorului şi circumstanţele care
agravează ori atenuează responsabilitatea”. Considerăm lipsită de
necesitate reproducerea unei asemenea explicaţii în proiectul noii
hotărâri explicative consacrate practicii judiciare în cauzele penale
privind infracţiunile în domeniul transportului auto. Aceasta deoarece
ea repetă prevederile alin.(1) art.76 CP RM (art.36 CP RM din
1961), precum şi ale Hotărârii Plenului Curţii Supreme de Justiţie
„Cu privire la aplicarea în practica judiciară a principiului indi-
vidualizării pedepsei penale”, nr.16 din 31.05.2004.
Necesită revizuire o altă explicaţie din pct.16 al Hotărârii
Plenului nr.20/1999, anume: „Conform art.28 CP RM din 1961,
pentru infracţiunile contra securităţii circulaţiei rutiere şi exploa-
tării mijloacelor de transport, instanţele judecătoreşti au dreptul

294
să discute chestiunea cu privire la aplicarea faţă de inculpat a
pedepsei complementare – privaţiunea de dreptul de a conduce mij-
loace de transport pe un termen nu mai mic de un an. Reducerea
termenului de pedeapsă complementară la un termen nu mai mic
de un an la stabilirea pedepsei, în baza alin.(4), (6) art.177 CP RM
din 1961, este posibilă numai dacă există circumstanţele prevăzute
de art.42 CP RM din 1961”.
Venim cu sugestia de a formula următoarea explicaţie în proiec-
tul noii hotărâri explicative a Plenului Curţii Supreme de Justiţie a
Republicii Moldova consacrate practicii judiciare în cauzele penale
privind infracţiunile în domeniul transportului auto: „În acord cu
alin.(3) art.65 CP RM, pentru infracţiunile în domeniul transpor-
tului auto, privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de
a exercita o anumită activitate poate fi aplicată ca pedeapsă
complementară în cazurile când nu este prevăzută în calitate de
pedeapsă în norma penală corespunzătoare, dacă, ţinând cont de
caracterul infracţiunii săvârşite de către făptuitor în timpul
îndeplinirii obligaţiilor de serviciu sau în timpul exercitării unei
anumite activităţi, instanţa de judecată va considera imposibilă
păstrarea de către acesta a dreptului de a ocupa anumite funcţii
sau de a exercita o anumită activitate.
Dacă există circumstanţe atenuante excepţionale, pedeapsa
pentru infracţiunile în domeniul transportului auto poate fi apli-
cată conform prevederilor art.79 CP RM. Temei pentru aplicarea
unei pedepse mai uşoare decât cea prevăzută de lege, conform
art.79 CP RM, pot servi numai circumstanţele excepţionale, inclusiv
cele referitoare la personalitatea făptuitorului. Instanţele de jude-
cată trebuie să studieze multilateral, în deplină măsură şi obiectiv,
toate circumstanţele şi datele prezentate care caracterizează atât
negativ, cât şi pozitiv persoana inculpatului şi care au o
importanţă esenţială pentru stabilirea categoriei şi mărimii
pedepsei”.

295
 În pct.18 al Hotărârii Plenului nr.20/1999 se consemnează:
„De menţionat că răspunderea conform art.177 2 CP RM din 1961
o poartă colaboratorii întreprinderilor de transport cu orice formă
de proprietate, având obligaţiunea specială de a asigura controlul
privind starea tehnică a mijloacelor de transport, care au permis
conducerea mijloacelor de transport de către persoane aflate în
stare de ebrietate, dacă aceasta a avut urmările menţionate în
art.177 CP RM din 1961”.
Într-o anumită măsură, art.1772 CP RM din 1961 poate fi
considerat prototipul alin.(2) art.264 1 CP RM. Pentru a asigura o
plenitudine interpretării art.2641 CP RM, în cele ce urmează ne
propunem să formulăm recomandări pentru toate, fără excepţie,
prevederile acestui articol: „Cerinţa esenţială pentru aplicarea
răspunderii conform alin.(1) art.264 1 CP RM este ca, în timpul
conducerii mijlocului de transport, făptuitorul să fie în stare de
ebrietate cu grad avansat (în ipoteza ebrietăţii produse de băuturi
alcoolice) sau în stare de ebrietate (în ipoteza ebrietăţii produse
de substanţe narcotice, psihotrope şi/sau de alte substanţe cu
efecte similare).
Potrivit alin.(2) art.13412 CP RM, prin „stare de ebrietate
alcoolică cu grad minim” se înţelege starea persoanei care are
concentraţia de alcool în sânge de la 0,3 până la 0,8 g/l şi
concentraţia vaporilor de alcool în aerul expirat de la 0,15 până
la 0,4 mg/l. Totodată, conform alin.(3) art.134 12 CP RM, prin
„stare de ebrietate alcoolică cu grad avansat” se înţelege starea
persoanei care are concentraţia de alcool în sânge de la 0,8 g/l şi
mai mult şi concentraţia vaporilor de alcool în aerul expirat de la
0,4 mg/l şi mai mult. Trebuie să fie întrunite cumulativ condiţia
referitoare la concentraţia de alcool în sânge şi condiţia referi-
toare la concentraţia vaporilor de alcool în aerul expirat.


Lipsite de relevanţă pentru subiectul investigaţiei noastre, punctele 17 şi 19 ale
Hotărârii Plenului nr.20/1999 nu au fost supuse analizei.

296
Infracţiunea prevăzută la alin.(1) art.264 1 CP RM se consi-
deră consumată din momentul efectuării conducerii mijlocului
de transport de către o persoană care se află în stare de ebrietate
alcoolică cu grad avansat sau în stare de ebrietate produsă de
substanţe narcotice, psihotrope şi/sau de alte substanţe cu efecte
similare.
Subiectul infracţiunii prevăzute la alin.(1) art.264 1 CP RM
este persoana fizică responsabilă care, la momentul săvârşirii
infracţiunii, a atins vârsta de 16 ani. În plus, subiectul are calita-
tea specială de persoană care conduce mijlocul de transport.
În sensul alin.(2) art.264 1 CP RM, în esenţă, acţiunea de pre-
dare a conducerii mijlocului de transport consistă în eliberarea
permisiunii – verbale sau scrise – pentru deplasarea mijlocului
de transport.
Infracţiunea prevăzută la alin.(2) art.264 1 CP RM se consi-
deră consumată din momentul producerii urmărilor prejudicia-
bile prevăzute în art.264 CP RM. Faţă de aceste urmări, făptui-
torul manifestă imprudenţă.
Subiectul infracţiunii prevăzute la alin.(2) art.264 1 CP RM
este persoana fizică responsabilă care, la momentul săvârşirii
infracţiunii, a atins vârsta de 16 ani. În plus, subiectul trebuie să
aibă o calitate specială: conducătorul sau posesorul mijlocului de
transport care e predat pentru conducere unei alte persoane care
se află în stare de ebrietate; alte persoane responsabile de exploa-
tarea mijloacelor de transport.
În sensul alin.(3) art.2641 CP RM, fără preexistenţa solicită-
rii agentului de circulaţie, nu există, pentru conducătorul mijloc-
ului de transport, obligaţia de a se supune, din proprie iniţiativă,
testării alcoolscopice, examenului medical în vederea stabilirii
stării de ebrietate şi a naturii ei sau recoltării probelor biologice
în cadrul acestui examen. Deci, în lipsa situaţiei-premisă specifi-
cate, nu poate fi concepută nici infracţiunea prevăzută la alin.(3)
art.2641 CP RM.

297
Infracţiunea în cauză se consideră consumată din momentul
realizării refuzului, împotrivirii sau eschivării conducătorului
mijlocului de transport de la testarea alcoolscopică, de la exame-
nul medical în vederea stabilirii stării de ebrietate şi a naturii ei
sau de la recoltarea probelor biologice în cadrul acestui examen
medical.
Subiectul infracţiunii prevăzute la alin.(3) art.264 1 CP RM
este persoana fizică responsabilă care, la momentul săvârşirii
infracţiunii, a atins vârsta de 16 ani. În afară de aceasta, subiec-
tul are calitatea specială de conducător al mijlocului de
transport.
În sensul alin.(4) art.264 1 CP RM, subiectul nu deţine permis
de conducere în oricare din următoarele situaţii:
 subiectului îi lipseşte în genere permisul de conducere. Se
are în vedere inexistenţa permisului de conducere, nu lipsa tem-
porară, de moment, a acestuia;
 subiectul deţine permis de conducere, însă unul necores-
punzător categoriei/subcategoriei mijlocului de transport pe care
îl conducea în momentul săvârşirii infracţiunii;
 subiectul deţine permis de conducere, care este însă cu
termenul expirat, sau anulat, sau nevalabil din alte cauze.
În sensul alin.(4) art.264 1 CP RM, subiectul este privat de
dreptul de a conduce mijlocul de transport atunci când se află în
perioada în care execută pedeapsa prevăzută de art.65 CP RM
sau sancţiunea contravenţională prevăzută de art.35 din Codul
contravenţional. Nu se are în vedere că subiectul nu-şi poate
exercita dreptul de a conduce mijlocul de transport pentru că, de
exemplu, mijlocul de transport i-a fost ridicat, sechestrat, confis-
cat etc., în baza legii”.
Argumentele întru susţinerea unei asemenea interpretări le-am
prezentat în cadrul Capitolului III al lucrării de faţă.

298
 Pct.20 al Hotărârii Plenului nr.20/1999 prevede: „În cadrul
examinării cazurilor cu privire la darea în exploatare a unor
mijloace de transport defectate din punct de vedere tehnic (art.178
CP RM din 1961), urmează a se lua în consideraţie că
răspunderea pentru aceste acţiuni poate fi impusă doar în cazul în
care survin consecinţele indicate în art.177 CP RM din 1961 şi
dacă aceste consecinţe sunt în legătură de cauzalitate cu acţiunile
persoanei responsabile pentru starea tehnică a mijloacelor de
transport”.
Considerăm necesară actualizarea şi dezvoltarea acestei expli-
caţii care priveşte structura laturii obiective a infracţiunii specifi-
cate la art.265 CP RM. Sugerăm formularea următoarei recoman-
dări pentru proiectul noii hotărâri explicative a Plenului Curţii
Supreme de Justiţie a Republicii Moldova consacrate practicii judi-
ciare în cauzele penale privind infracţiunile în domeniul transportu-
lui auto: „Infracţiunea prevăzută la art.265 CP RM se consideră
consumată din momentul producerii oricăreia din urmările pre-
judiciabile prevăzute la art.264 CP RM.
În cazul infracţiunii prevăzute la art.265 CP RM, conducă-
torul mijlocului de transport îşi aduce concursul la producerea
urmărilor prejudiciabile specificate în acest articol. Însă, dezvol-
tarea legăturii cauzale cu aceste urmări începe de la acţiunile
subiectului infracţiunii de punere în exploatare a mijloacelor de
transport cu defecte tehnice vădite. Nu de la fapta
conducătorului mijlocului de transport. Anume aceste acţiuni (în
corelaţie cu fapta conducătorului mijlocului de transport)
condiţionează producerea urmărilor prejudiciabile în contextul
infracţiunii prevăzute la art.265 CP RM. Deci, fapta
conducătorului mijlocului de transport este subsidiară
(adiacentă, secundară) în dezvoltarea legăturii cauzale din cadrul
infracţiunii prevăzute la art.265 CP RM. Această faptă este
principală în dezvoltarea legăturii cauzale din cadrul unei alte
infracţiuni, a celei prevăzute la art.264 CP RM.

299
În procesul de calificare a infracţiunii prevăzute la art.265
CP RM trebuie să se răspundă la întrebarea: era oare posibilă
evitarea urmărilor prejudiciabile, dacă nu s-ar fi comis încălcă-
rile menţionate în acest articol? Dacă se va stabili că, în lipsa
încălcărilor, urmările respective nu ar fi survenit, atunci există
legătura cauzală, ca semn al laturii obiective a infracţiunii pre-
văzute la art.265 CP RM. Dimpotrivă, dacă se va constata că nu
ar fi fost posibilă evitarea urmărilor prejudiciabile, chiar dacă nu
s-ar fi comis nici o încălcare, atunci respectiva legătură cauzală
lipseşte”.
Argumentele în sprijinul unei asemenea interpretări le-am pre-
zentat în cadrul Capitolului IV al prezentei lucrări.
 În pct.21 al Hotărârii Plenului nr.20/1999 se menţionează:
„Subiecţi juridici (art.178 CP RM din 1961) pot fi persoane din
categoria strict determinată, responsabile pentru starea tehnică a
mijloacelor de transport, în special colaboratori ai întreprinderilor
de transport cu orice formă de proprietate care au obligaţiunea
specială de a asigura controlul privind starea tehnică a mijloace-
lor de transport, de asemenea, conducători ori posesori ai mijloa-
celor de transport individuale, care i-au permis altei persoane să
exploateze transportul, deşi ştiau ca el avea defecte tehnice”.
La începutul acestui paragraf am consemnat necesitatea com-
pletării acestei explicaţii. Aceasta pe lângă ajustarea ei inerentă în
corespundere cu reglementările în vigoare. În consecinţă, propunem
ca în proiectul noii hotărâri explicative a Plenului Curţii Supreme
de Justiţie a Republicii Moldova, consacrate practicii judiciare în
cauzele penale privind infracţiunile în domeniul transportului auto,
să fie enunţată următoarea recomandare: „Subiectul infracţiunii
prevăzute la art.265 CP RM este persoana fizică responsabilă
care, la momentul săvârşirii infracţiunii, a atins vârsta de 16 ani.
Doar persoana responsabilă pentru starea tehnică sau
pentru exploatarea mijloacelor de transport poate fi subiectul
infracţiunii în cazul: 1) punerii în exploatare a mijloacelor de

300
transport cu defecte tehnice vădite; 2) altei încălcări grave a
regulilor de exploatare a mijloacelor de transport, care asigură
securitatea circulaţiei.
În aceste două cazuri se au în vedere, în special: 1) lucrătorii
întreprinderilor de transport cu orice formă de proprietate, care
au obligaţiunea specială de a asigura controlul privind starea
tehnică a mijloacelor de transport; 2) persoanele care răspund
pentru testarea tehnică obligatorie a mijloacelor de transport;
3) reprezentanţii organului abilitat al administraţiei publice cen-
trale în domeniul transporturilor şi gospodăriei drumurilor, care
eliberează autorizaţia specială de transport pentru admiterea în
circulaţie pe drumurile publice a mijloacelor de transport cu greu-
tăţi sau gabarite ce depăşesc limitele admise; 4) lucrătorii poliţiei
rutiere care răspund pentru supravegherea tehnică a mijloacelor
de transport; 5) conducătorii sau posesorii mijloacelor de transport,
care i-au permis altei persoane să exploateze mijlocul de transport.
În cazul infracţiunii prevăzute la art.265 CP RM, atunci
când fapta prejudiciabilă se prezintă sub modalitatea de
încălcare a regimului de lucru al şoferilor sau mecanizatorilor,
subiectul are o dublă calitate specială: 1) este o persoană cu
funcţie de răspundere sau o persoană care gestionează o
organizaţie comercială, obştească sau altă organizaţie nestatală;
2) este o persoană în ale cărei obligaţiuni intră asigurarea
regimului de lucru al şoferilor sau mecanizatorilor.
Răspunderea persoanei conform art.265 CP RM nu poate fi
pusă în dependenţă de faptul dacă a fost tras sau nu la răspun-
dere penală conducătorul mijlocului de transport, care a
provocat producerea urmărilor prejudiciabile prevăzute la
art.264 CP RM. Chiar dacă acest conducător va fi găsit
nevinovat, nu înseamnă că există temeiuri de a considera aceasta
drept cauză de a nu fi trasă la răspundere persoana care a
săvârşit infracţiunea prevăzută la art.265 CP RM”.

301
 Pct.22 al Hotărârii Plenului nr.20/1999 stabileşte: „Prin
noţiunea de „dare în exploatare” urmează să se înţeleagă ordinul
sau permisiunea pentru plecarea pe rută a mijlocului de transport
cu asemenea defecte tehnice care sunt interzise pentru exploatarea
tehnică a mijloacelor de transport şi care pot conduce la urmări
periculoase, în special, în sistemele de transmisie, direcţie, frânare,
rulare, lumini şi semnalizare, uzare a protectoarelor roţilor şi altele”.
Astfel, având ca model această definiţie, vom defini noţiunea
„punere în exploatare a mijloacelor de transport cu defecte tehnice
vădite”, utilizată în dispoziţia art.265 CP RM. La concret, propu-
nem formularea următoarei recomandări pentru proiectul noii hotă-
râri explicative a Plenului Curţii Supreme de Justiţie a Republicii
Moldova consacrate practicii judiciare în cauzele penale privind
infracţiunile în domeniul transportului auto: „În sensul art.265
CP RM, prin „punere în exploatare a mijloacelor de transport cu
defecte tehnice vădite” trebuie să înţelegem acţiunea care:
1) constă în darea unui ordin sau în acordarea permisiunii
pentru efectuarea deplasării mijlocului de transport;
2) presupune ca premisă prezenţa la mijlocul de transport a
unor defecte tehnice vădite, astfel încât se creează pericolul pro-
ducerii urmărilor prejudiciabile prevăzute la art.264 CP RM;
3) presupune că defectele tehnice vădite se referă, în special,
la sistemele de transmitere, sistemele de direcţie, sistemele de frâ-
nare ale mijlocului de transport pus în exploatare, la dispozitivele
de iluminare, dispozitivele de semnalizare luminoasă şi sonoră,
ori constau, în special, în uzarea anvelopelor unui asemenea
mijloc de transport etc.
Nomenclatorul defectelor tehnice ale mijloacelor de transport şi
condiţiile în care se interzice circulaţia lor pe drumurile publice
sunt prevăzute, în principal, în normele din Secţiunea a 18-a
„Condiţii tehnice pentru admiterea în circulaţie a
autovehiculelor şi remorcilor” din Regulamentul circulaţiei
rutiere”.

302
 În pct.23 al Hotărârii Plenului nr.20/1999 se explică: „Prin
noţiunea „altă încălcare gravă a regulilor de exploatare a mijloa-
celor de transport” se înţelege accesul la conducerea mijlocului de
transport al persoanelor care nu au permis de conducere sau care
posedă permis de conducere necorespunzător categoriei din care
face parte autovehiculul respectiv, încălcarea gravă a regimului de
lucru al şoferilor, neîndeplinirea controlului stării tehnice a mijloa-
celor de transport sau neîndeplinirea altor cerinţe care sunt înain-
tate prin actele normative respective faţă de persoanele responsa-
bile pentru starea tehnică şi exploatarea mijloacelor de transport”.
Această explicaţie este inexactă: în art.178 CP RM din 1961
(ca şi în art.265 CP RM), noţiunea „încălcarea regimului de lucru al
şoferilor sau mecanizatorilor” desemnează o modalitate distinctă a
faptei prejudiciabile corespunzătoare. Nu o parte componentă a
unei alte modalităţi a acestei fapte – o altă încălcare gravă a regu-
lilor de exploatare a mijloacelor de transport ce asigură securitatea
circulaţiei. Luând în consideraţie acest neajuns, este oportun ca în
proiectul noii hotărâri explicative a Plenului Curţii Supreme de Jus-
tiţie a Republicii Moldova, consacrate practicii judiciare în cauzele
penale privind infracţiunile în domeniul transportului auto, să fie
enunţate explicaţiile următoare: „În sensul art.265 CP RM, o altă
încălcare gravă a regulilor de exploatare a mijloacelor de trans-
port (alta decât punerea în exploatare a mijloacelor de transport
cu defecte tehnice vădite) ce asigură securitatea circulaţiei trebuie
să îndeplinească următoarele condiţii:
1) să se exprime într-o încălcare a regulilor de exploatare a
mijloacelor de transport;
2) această încălcare să fie gravă;
3) această încălcare să nu se exprime în punerea în exploa-
tare a mijloacelor de transport cu defecte tehnice vădite;
4) regulile de exploatare a mijloacelor de transport, grav
încălcate, trebuie să asigure securitatea circulaţiei.

303
Nu pot intra sub incidenţa noţiunii „altă încălcare gravă a
regulilor de exploatare a mijloacelor de transport ce asigură se-
curitatea circulaţiei” următoarele încălcări, specificate în Regu-
lamentul circulaţiei rutiere:
 mijlocul de transport nu a fost supus controlului tehnic de
stat sau lipseşte ecusonul ce confirmă efectuarea acestuia sau
raportul de verificare tehnică a vehiculului (lit.b) pct.121);
 numărul de înmatriculare a mijlocului de transport nu
corespunde standardului stabilit (lit.c) pct.121);
 mijlocul de transport este echipat cu dispozitive luminoase
şi sonore speciale, fără autorizaţia Direcţiei poliţiei rutiere (lit.d)
pct.121);
 concentraţia substanţelor nocive în gazele de eşapament
depăşeşte normele admisibile stabilite de standarde (lit.a) alin.(6)
pct.122);
 mijlocul de transport nu este înmatriculat în modul stabilit
(lit.a) pct.125);
 numărul de identificare al şasiului, caroseriei, cadrului
sau numărul de fabricare al motorului este reimprimat prin
poansonare ori acesta nu corespunde celui înscris în certificatul
de înmatriculare (lit.b) pct.125);
 lipseşte placa cu numărul de înmatriculare sau acesta nu
corespunde celui înscris în certificatul de înmatriculare (lit.c)
pct.125);
 conducătorului mijlocului de transport îi lipseşte permisul
de conducere de categoria respectivă, sau conducătorul mijlocului
de transport nu a trecut testul psihofiziologic şi medical (lit.a)
alin.(1) pct.126);
 admiterea în circulaţie a maşinilor autopropulsate cu şenile
pe drumurile modernizate (lit.c) alin.(1) pct.126) etc.
În sensul art.265 CP RM, încălcarea regimului de lucru al
şoferilor sau mecanizatorilor presupune încălcarea reglementărilor
privind timpul de muncă şi timpul de odihnă stabilite de Codul

304
muncii, de alte acte normative, de acordurile internaţionale în
materie, la care Republica Moldova este parte. În special, se au
în vedere reglementările privind: repartizarea timpului de muncă
în cadrul săptămânii; durata zilnică a timpului de muncă;
munca pe timp de noapte; pauza de masă şi repausul zilnic etc.”.
 Pct.24 al Hotărârii Plenului nr.20/1999 conţine următoarea
explicaţie: „Urmează să se ţină cont de faptul că subiect juridic al
crimei prevăzute de art.179 CP RM din 1961 pot fi bicicliştii, pie-
tonii, pasagerii, conducătorii mopedelor, persoanele care mână
vitele, conducătorii transportului cu tracţiune animală. Prin noţiu-
nea „victime”, prevăzută de art.179 CP RM din 1961, se înţelege
decesul uneia sau al mai multor persoane. Prin „alte urmări
grave” se înţelege toate consecinţele menţionate în art.177 CP RM
din 1961”.
Nu mai sunt de actualitate aceste definiţii ale noţiunilor „victime”
şi „alte urmări grave”. Aceasta întrucât infracţiunea prevăzută la
art.269 CP RM se consideră consumată din momentul producerii
urmărilor prejudiciabile indicate la art.264 CP RM. De asemenea,
aşa cum am remarcat la începutul acestui paragraf, se impune
completarea explicaţiei din pct.24 al Hotărârii Plenului nr.20/1999,
datorită diversificării normative a categoriilor de participanţi la trafic.
La fel, la începutul acestui paragraf ne-am propus formularea
explicaţiei cu privire la faptul că infracţiunea specificată la art.269
CP RM este o infracţiune săvârşită exclusiv în domeniul transpor-
tului auto; că această infracţiune nu poate fi comisă în domeniul
transportului feroviar, aerian sau naval.
Prin urmare, considerăm oportună formularea următoarei reco-
mandări pentru proiectul noii hotărâri explicative a Plenului Curţii
Supreme de Justiţie a Republicii Moldova consacrate practicii judi-
ciare în cauzele penale privind infracţiunile în domeniul transportului
auto: „Infracţiunea prevăzută la art.269 CP RM este o infrac-
ţiune săvârşită exclusiv în domeniul transportului auto. Această

305
infracţiune nu poate fi comisă în domeniul transportului fero-
viar, aerian sau naval.
În sensul art.269 CP RM, regulile privind menţinerea ordinii
şi securitatea circulaţiei sunt regulile stabilite de:
– Legea privind siguranţa traficului rutier;
– Regulamentul circulaţiei rutiere;
– Regulamentul transporturilor auto de călători şi bagaje etc.
Infracţiunea prevăzută la art.269 CP RM se consideră consu-
mată din momentul producerii urmărilor prejudiciabile indicate
la art.264 CP RM. Faţă de aceste urmări făptuitorul manifestă
imprudenţă.
Faptul că un alt participant la trafic (altul decât conducăto-
rul mijlocului de transport) apare ca victimă a infracţiunii pre-
văzute la art.264 CP RM nu exclude deloc posibilitatea ca
această persoană să aibă rolul de subiect al infracţiunii
prevăzute la art.269 CP RM. Aceasta în contextul aceluiaşi
accident rutier.
Subiectul infracţiunii prevăzute la art.269 CP RM este per-
soana fizică responsabilă care, la momentul săvârşirii infracţiunii,
a atins vârsta de 16 ani. În plus, trebuie să aibă o anume calitate
specială: pasager, pieton sau alt participant la trafic.
Prin „participant la trafic (altul decât conducătorul mijlocu-
lui de transport)” trebuie să înţelegem:
 conducătorii de biciclete sau de ciclomotoare;
 conducătorii de vehicule cu tracţiune animală;
 călăreţii;
 persoanele care însoţesc pe drumurile publice animale
izolate, de povară, de călărie sau turme, cirezi etc.;
 pietonii;
 părinţii, educatorii sau alte persoane care însoţesc copii;
 persoanele adulte care se deplasează cu copii în vârstă de
până la 7 ani;
 persoanele adulte care supraveghează grupurile de copii;

306
 conducătorii coloanelor;
 pasagerii;
 persoanele care împing sau trag cu braţele mijlocul de
transport sau un alt vehicul”.
Argumentele în sprijinul unei asemenea interpretări le-am
prezentat în cadrul Capitolului VI al prezentei lucrări.
 În pct.25 al Hotărârii Plenului nr.20/1999 se explică: „Instan-
ţele judecătoreşti în cadrul examinării cauzelor despre infrac-
ţiunile contra securităţii circulaţiei rutiere şi exploatării mijloacelor
de transport trebuie să întreprindă măsuri pentru soluţionarea
corectă a acţiunilor civile care rezultă din cauzele penale. Pe mar-
ginea cauzelor despre infracţiunile legate de încălcarea regulilor
de securitate a circulaţiei auto şi exploatarea mijloacelor de trans-
port în calitate de reclamaţi civili vor fi atraşi posesorii mijloace-
lor de transport, deoarece, în conformitate cu art.485 al Codului
civil din 1960, obligaţiunea de a recupera dauna provocată de
sursa de pericol sporit se depune asupra posesorului acestei surse,
adică asupra organizaţiei sau cetăţeanului care execută exploa-
tarea sursei de pericol sporit, având dreptul de proprietate asupra
ei sau drept de conducere operativă, la fel şi din alte considerente
(în baza contractului de arendă, de locaţie)”.
Nu considerăm oportună păstrarea unei asemenea explicaţii în
proiectul noii hotărâri explicative a Plenului Curţii Supreme de
Justiţie a Republicii Moldova, consacrate practicii judiciare în cau-
zele penale privind infracţiunile în domeniul transportului auto.
Argumentele sunt următoarele:
 prin Legea Republicii Moldova pentru modificarea articolului
264 din Codul penal al Republicii Moldova, adoptată de Parlamentul
Republicii Moldova la 21.04.2005, din dispoziţia alin.(1) art.264 CP
RM cuvintele „ori daune materiale în proporţii mari” au fost excluse.1
Drept urmare, din momentul intrării în vigoare a acestei legi, dau-
nele materiale nu mai pot să reprezinte urmările prejudiciabile ale
1
Monitorul Oficial al Republicii Moldova. – 2005. – Nr.69.

307
infracţiunii prevăzute la art.264 CP RM. Deci, nu poate fi victimă a
acestei infracţiuni (nici a celorlalte infracţiuni în domeniul trans-
portului auto) persoana căreia i s-a cauzat un prejudiciu material;
 cât priveşte cauzarea prejudiciului fizic sau moral victimei,
considerăm suficiente 1) Hotărârea Plenului Curţii Supreme de
Justiţie „Cu privire la practica aplicării de către instanţele judecă-
toreşti a legislaţiei materiale despre încasarea prejudiciului cauzat
prin vătămare a integrităţii corporale sau altă vătămare a sănătăţii
ori prin deces”, nr.6 din 04.07.20051, şi 2) Hotărârea Plenului Curţii
Supreme de Justiţie „Cu privire la aplicarea de către instanţele de
judecată a legislaţiei ce reglementează repararea prejudiciului moral”,
nr.9 din 09.10.2006.2 Ar fi superfluă existenţa mai mult de formă în
proiectul noii hotărâri explicative a Plenului Curţii Supreme de Justiţie
a Republicii Moldova, consacrate practicii judiciare în cauzele penale
privind infracţiunile în domeniul transportului auto, a unor explicaţii
neevoluate vizând cauzarea prejudiciului fizic sau moral victimei.
 Pct.26 al Hotărârii Plenului nr.20/1999 stabileşte: „Luând în
consideraţie gradul sporit de pericol social al infracţiunilor contra
siguranţei transporturilor, instanţele judecătoreşti în fiecare caz
vor studia minuţios motivele ce au condus la încălcarea legislaţiei,
vor depista deficienţele din activitatea întreprinderilor ce exploa-
tează mijloace de transport, motivele întreţinerii necorespunzătoare
a drumurilor, reacţionând în ordinea stabilita de lege (art.542 CPP
RM din 1961) cu încheieri interlocutorii”.
Remanierile aduse cadrului reglementar impun revizuirea expli-
caţiei date după cum urmează: „Dacă, în procesul de examinare a
cauzelor privind infracţiunile în domeniul transportului auto,
instanţa de judecată constată fapte de încălcare a legalităţii în
activitatea întreprinderilor care exploatează mijloace de trans-
1
Buletinul Curtii Supreme de Justitie a Republicii Moldova. – 2005. – Nr.12. –
P.6-8.
2
Buletinul Curtii Supreme de Justitie a Republicii Moldova. – 2007. – Nr.2. –
P.19-20.

308
port, a proprietarilor sau administratorilor drumurilor ori a altor
persoane, atunci, odată cu adoptarea hotărârii, ea poate emite, în
temeiul art.218 CPP, o încheiere interlocutorie prin care aceste
fapte se aduc la cunoştinţă organelor respective, persoanelor cu
funcţie de răspundere şi procurorului. În termen de cel mult o
lună, instanţa de judecată va fi informată despre rezultatele
soluţionării faptelor expuse în încheierea interlocutorie”.
 Hotărârea Plenului nr.20/1999 se încheie cu pct.27, care
prevede: „În legătură cu adoptarea hotărârii nominalizate, se abrogă
Hotărârea Plenului Judecătoriei Supreme a Republicii Moldova
din 21 decembrie 1978 nr.10 „Despre practica judiciară în cauzele
cu privire la accidentele rutiere”, cu modificările ulterioare”.
Respectiv, considerăm oportună formularea următoarei reco-
mandări de încheiere pentru proiectul noii hotărâri explicative a
Plenului Curţii Supreme de Justiţie a Republicii Moldova consac-
rate practicii judiciare în cauzele penale privind infracţiunile în
domeniul transportului auto: „În legătură cu adoptarea hotărârii
de faţă, se abrogă Hotărârea Plenului Curţii Supreme de Justiţie
a Republicii Moldova „Despre practica judiciară cu privire la
aplicarea legislaţiei în cadrul examinării cauzelor penale referitor
la încălcarea regulilor de securitate a circulaţiei şi de exploatare
a mijloacelor de transport”, cu modificările ulterioare”, nr.20 din
08.07.1999.
Pentru a asigura plenitudinea interpretării normelor referitoare
la infracţiunile în domeniul transportului auto, este cazul să propunem
formularea de explicaţii vizând infracţiunea specificată la art.276
„Falsificarea elementelor de identificare a autovehiculelor” din
Codul penal. Amintim că în legea penală anterioară nu a existat un
corespondent al art.276 CP RM. Iată de ce nu există explicaţii
corespunzătoare în Hotărârea Plenului nr.20/1999. Pe cale de con-
secinţă, propunem formularea următoarei recomandări pentru proiec-
tul noii hotărâri explicative a Plenului Curţii Supreme de Justiţie a
Republicii Moldova consacrate practicii judiciare în cauzele penale

309
privind infracţiunile în domeniul transportului auto: „Obiectul
imaterial al infracţiunii prevăzute la art.276 CP RM îl reprezintă
seria ori numărul de identificare al şasiului, caroseriei sau al
motorului auto. Nu se are în vederea seria sau numărul de identi-
ficare al cadrului. Obiectul imaterial al infracţiunii în cauză pot
să-l reprezinte elementele de identificare aparţinând numai auto-
vehiculelor. Nu pot reprezenta acest obiect imaterial elementele
de identificare aparţinând: 1) remorcilor; 2) navelor flotei de
capacitate mică; 3) agregatelor staţionare şi mobile având motoare
cu ardere internă. Elementele de identificare ale autovehiculelor
urmează a fi deosebite de numărul de înmatriculare al vehiculelor.
Noţiunea „autovehiculul”, utilizată în dispoziţia art.276
CP RM, trebuie înţeleasă în sensul în care e definită în pct.7
RCR: „vehiculul autopropulsat, destinat transportului de persoane
sau de bunuri ori efectuării de lucrări, cu excepţia
ciclomotorului şi a vehiculelor pe şine. Troleibuzul este
considerat autovehicul.” Noţiunea „autovehicul” este mai
îngustă decât noţiunea „mijloc de transport” (în sensul art.132
CP RM).
În sensul art.276 CP RM, prin „ştergere” trebuie de înţeles
îndepărtarea mecanică a elementelor de identificare respective;
prin „înlocuire” se are în vedere substituirea segmentului de
şasiu, caroserie sau motor auto purtând elementul de identificare
autentic cu un alt segment corespunzător purtând elementul de
identificare fals; prin „modificare” se înţelege îndepărtarea chi-
mică sau de altă natură (cu excepţia celei mecanice) a elemen-
telor de identificare ale autovehiculelor.
Acţiunea de falsificare a elementelor de identificare ale auto-
vehiculelor trebuie deosebită de: 1) folosirea cu bună-ştiinţă a
unui autovehicul cu seria sau numărul şasiului, caroseriei sau
motorului auto false. Această acţiune poate fi sancţionată în baza
alin.(1) art.229 din Codul contravenţional; 2) distrugerea elemen-
telor de identificare ale autovehiculelor, înstrăinarea şasiului,

310
caroseriei sau motorului auto purtând elemente de identificare
false, înstrăinarea autovehiculului cu şasiu, caroserie sau motor
purtând elemente de identificare false. În prezenţa unor condiţii
suplimentare, este posibil ca astfel de fapte să reprezinte anumite
infracţiuni (de exemplu, infracţiunea de spălare a banilor (art.243
CP RM)).
Infracţiunea prevăzută la art.276 CP RM se consideră con-
sumată din momentul falsificării chiar şi a unui singur specimen
de serie ori număr de identificare al şasiului, caroseriei sau al
motorului auto.
Subiectul infracţiunii de falsificare a elementelor de identifi-
care ale autovehiculelor este persoana fizică responsabilă care,
la momentul săvârşirii infracţiunii, a atins vârsta de 16 ani.
În sensul prevederii de la lit.b) alin.(2) art.276 CP RM, falsi-
ficarea elementelor de identificare ale autovehiculelor este săvârşită
de două sau mai multe persoane în una din următoarele situaţii:
 infracţiunea e săvârşită de doi sau mai mulţi coautori;
 infracţiunea e săvârşită de o persoană care are semnele
subiectului infracţiunii, împreună cu o persoană care nu are
astfel de semne;
 infracţiunea e săvârşită de o persoană care are semnele
subiectului infracţiunii, prin intermediul unei persoane care nu
are astfel de semne.
În sensul prevederii de la lit.c) alin.(2) art.276 CP RM –
atunci când falsificarea elementelor de identificare ale
autovehiculelor este săvârşită cu folosirea situaţiei de serviciu –
se are în vedere că subiectul infracţiunii are calitatea specială de
persoană cu funcţie de răspundere sau de persoană care
gestionează o organizaţie comercială, obştească sau altă
organizaţie nestatală. Nu este suficient ca subiectul falsificării
elementelor de identificare ale autovehiculelor să aibă această
calitate specială. Dacă nu există o legătură între folosirea
situaţiei de serviciu şi infracţiunea de falsificare a elementelor de

311
identificare ale autovehiculelor săvârşită, o asemenea persoană
nu poate fi trasă la răspundere în baza lit.c) alin.(2) art.276 CP
RM.
În cazul săvârşirii falsificării elementelor de identificare ale
autovehiculelor de două sau mai multe persoane dintre care nu
toate sunt persoane care îşi folosesc situaţia de serviciu, persoa-
nele care nu îşi folosesc situaţia de serviciu vor răspunde în cali-
tate de organizatori, instigatori sau de complici la infracţiunea
prevăzută la lit.c) alin.(2) art.276 CP RM”.
Argumentele în sprijinul unei asemenea interpretări le-am pre-
zentat în cadrul Capitolului VII al prezentei lucrări.

§ 2. Textul proiectului hotărârii explicative a Plenului


Curţii Supreme de Justiţie a Republicii Moldova
consacrate practicii judiciare în cauzele penale
privind infracţiunile în domeniul transportului auto
Luând în consideraţie cele evocate în §1 al capitolului de faţă,
propunem următorul proiect de hotărâre explicativă a Plenului
Curţii Supreme de Justiţie:

Proiect
Hotărârea Plenului Curţii Supreme de Justiţie a
Republicii Moldova
cu privire la practica judiciară în cauzele penale privind
infracţiunile în domeniul transportului auto
(art.264, 2641, 265, 266, 269 şi 276 CP RM)
Examinând practica judiciară în cauzele referitoare la infracţiunile
în domeniul transportului auto, în vederea asigurării aplicării corecte şi
uniforme de către toate instanţele judecătoreşti a prevederilor art.264,
2641, 265, 266, 269 şi 276 CP RM, în baza lit.e) art.2, lit.c) art.16
din Legea cu privire la Curtea Supremă de Justiţie, Plenul
Hotărăşte

312
A explica următoarele:
1. În art.264, 2641, 265 şi 266 CP RM, prin „mijloc de transport”
se înţelege toate tipurile de automobile, tractoare şi alte tipuri de
maşini autopropulsate, tramvaiele şi autobuzele, precum şi moto-
cicletele şi alte mijloace de transport mecanice. Prin „alte tipuri de
maşini autopropulsate” se înţelege maşinile care circulă ocazional
pe drumurile publice, fiind destinate unor lucrări de construcţie,
agricole, silvice, miniere sau de alt gen (de exemplu, excavatoare,
buldozere, autogredere, autoscrepere, combine de recoltare etc.).
Prin „alte mijloace de transport mecanice” se înţelege orice meca-
nism dotat cu motor cu ardere internă sau electric, care este subiect
al regulilor de securitate a circulaţiei rutiere şi de exploatare a mij-
loacelor de transport. Capacitatea cilindrică a motorului cu ardere
internă trebuie să depăşească 50 cm3. Puterea motorului, atât a celui
cu ardere internă, cât şi a motorului electric, trebuie să depăşească
4 kW. Viteza constructivă a respectivului mecanism trebuie să
depăşească 45 km/h.
Nu poate constitui mijloc de transport, în sensul art.264, 264 1,
265 şi 266 CP RM, mopedul, scuterul, ciclomotorul, bicicleta cu
motor şi alte asemenea vehicule care nu îndeplinesc măcar una din
condiţiile specificate mai sus. Dacă urmările indicate în art.264
CP RM sunt provocate de către conducătorii de moped, scuter, ciclo-
motor, bicicletă cu motor sau de alte asemenea vehicule, ca urmare a
încălcării de către aceştia a regulilor privind menţinerea ordinii şi secu-
rităţii circulaţiei, se va aplica nu art.264 CP RM, dar art.269 CP RM.
În unele cazuri, pentru determinarea parametrilor tehnici ai
mijloacelor de transport, se efectuează expertiza tehnică.
2. Luând în consideraţie că art.264 şi art.269 CP RM sunt
norme de trimitere, în procesul calificării urmează să se stabilească
cu exactitate care anume reguli de securitate a circulaţiei sau de
exploatare a mijloacelor de transport / reguli privind menţinerea
ordinii şi securitatea circulaţiei au fost încălcate de către făptuitor.

313
De asemenea, urmează a se releva în ce anume se exprimă încălca-
rea regulilor respective.
3. În sensul art.264 CP RM, prin „încălcarea regulilor de secu-
ritate a circulaţiei sau de exploatare a mijloacelor de transport”
trebuie de înţeles încălcarea regulilor de securitate a circulaţiei sau
de exploatare a mijloacelor de transport, fixate în: Legea privind
siguranţa traficului rutier; Regulamentul circulaţiei rutiere, aprobat
prin Hotărârea Guvernului nr.357 din 13.05.2009 (în continuare –
RCR); Regulile de testare tehnică obligatorie a autovehiculelor şi
remorcilor acestora, aprobate prin Hotărârea Guvernului cu privire
la reorganizarea Sistemului informaţional automatizat de căutare
„Automobilul” în Registrul de stat al transporturilor şi introducerea
testării obligatorii a autovehiculelor şi remorcilor acestora, nr.1047
din 8.11.1999; Regulamentul Ministerului Transporturilor şi Tele-
comunicaţiilor cu privire la asigurarea securităţii circulaţiei rutiere
la întreprinderile, instituţiile, organizaţiile ce efectuează transpor-
turi de pasageri şi mărfuri, din 9.12.1999; Ordinul Ministerului
Transporturilor şi Gospodăriei Comunale cu privire la aprobarea
Normelor de parcurs şi exploatare a anvelopelor pentru mijloacele de
transport auto, nr.124 din 29.07.2005; Hotărârea Guvernului pentru
aprobarea Regulamentului cu privire la autorizarea, controlul şi
efectuarea pe drumurile publice a transporturilor cu greutăţi şi/sau
gabarite ce depăşesc limitele admise, nr.1073 din 01.10.2007, etc.
În special, încălcarea regulilor de securitate a circulaţiei se poate
exprima în: traversarea trecerii la nivel cu calea ferată, în cazul în
care barierele se află în poziţia coborâtă sau în curs de coborâre
(încălcarea regulilor fixate la alin.(2) pct.24 RCR); mersul cu
spatele în intersecţii, la trecerile pentru pietoni, în tuneluri, pe
poduri, viaducte, rampe şi sub acestea, la trecerile la nivel cu calea
ferată şi la o distanţă mai mică de 50 m de la acestea, în locurile în
care vizibilitatea drumului este mai mică de 100 m (cel puţin într-o
direcţie, dacă conducătorul vehiculului nu este ajutat de o persoană
aflată în afara vehiculului), în locurile de dislocare a staţiilor vehi-
culelor de rută (încălcarea regulii fixate la alin.(2) pct.41 RCR);

314
omisiunea de a lăsa liber un spaţiu (distanţă) faţă de vehiculul prece-
dent care, în caz de frânare bruscă, i-ar crea posibilitatea să oprească
evitând coliziunea (încălcarea regulii fixate la pct.49 RCR); redu-
cerea bruscă a vitezei şi oprirea imediat după executarea depăşirii,
dacă acesta nu este un caz excepţional (încălcarea regulii fixate la
pct.51 RCR); omisiunea depăşirii vehiculelor numai pe partea stângă
(ca excepţie, vehiculele ai căror conducători au semnalizat intenţia
de a schimba direcţia spre stânga şi au început efectuarea acestei
manevre, precum şi tramvaiele se depăşesc pe partea dreaptă, dacă
pentru aceasta există spaţiu suficient) (încălcarea regulii fixate la
alin.(1) pct.52 RCR); intrarea în intersecţie în cazul în care circula-
ţia este blocată în direcţia de mers şi, ca urmare, conducătorul va fi
forţat să oprească, astfel creând obstacole vehiculelor ce se depla-
sează pe drumul intersectat (încălcarea regulii fixate la pct.57 RCR);
nereducerea vitezei şi neasigurarea că nu se apropie nici un tren la
apropierea de trecerea la nivel cu calea ferată (încălcarea regulii
fixate la pct.61 RCR); neluarea măsurilor adecvate care vor exclude
pornirea de la sine a vehiculului sau utilizarea lui în lipsa condu că-
torului, înainte de părăsirea vehiculului de către conducător (încăl-
carea regulii fixate la alin.(1) pct.71 RCR); omisiunea de a scoate
vehiculul imediat în afara carosabilului sau de a-l deplasa cât mai
aproape de bordură şi neanunţarea asistenţei tehnice, în cazul în
care vehiculul rămâne în pană (încălcarea regulii fixate la alin.(1)
pct.74 RCR) etc.
La rândul său, încălcarea regulilor de exploatare a mijloacelor
de transport se poate concretiza în nerespectarea normativelor tehnice,
în ale căror cazuri este interzisă exploatarea vehiculelor: pentru
sistemele de frânare (alin.(1) pct.122 RCR); pentru sistemul de
direcţie (alin.(2) pct.122 RCR); pentru dispozitivele de iluminare,
semnalizare luminoasă şi sonoră (alin.(3) pct.122 RCR); pentru
dispozitivele de ştergere şi de spălare a geamurilor (alin.(4) pct.122
RCR); pentru roţi şi pneuri (alin.(5) pct.122 RCR) etc.
4. Art.264 CP RM poate fi aplicat numai dacă locul, în care a
fost săvârşită fapta de încălcare a regulilor de securitate a circula-

315
ţiei sau de exploatare a mijloacelor de transport, este deschis pentru
circulaţia vehiculelor şi a pietonilor, precum şi dacă este administrat
de un organ abilitat în calitate de drum public sau de teritoriu adia-
cent acestuia. Dacă aceste condiţii nu sunt îndeplinite, se va aplica,
după caz, art.149 sau art.157 CP RM.
5. Infracţiunea prevăzută la art.264 CP RM se consideră consu-
mată din momentul producerii uneia din următoarele urmări preju-
diciabile: vătămarea medie a integrităţii corporale sau a sănătăţii
(alin. (1) sau (2) art.264 CP RM); vătămarea gravă a integrităţii cor-
porale sau a sănătăţii ori decesul persoanei (alin. (3) sau (4) art.264
CP RM); decesul a două sau al mai multor persoane (alin. (5) sau
(6) art.264 CP RM). Dacă încălcarea regulilor de securitate a circu-
laţiei sau de exploatare a mijloacelor de transport nu implică produ-
cerea unor asemenea urmări, aplicabile sunt art.228, 235, 236, 237,
238, 239, 240, 241, 242, 244 sau altele din Codul contravenţional.
În procesul de calificare a faptei în baza art.264 CP RM, urmează
să se indice litera concretă din legea penală. În ipoteza prevăzută la
alin.(3) sau (4) art.264 CP RM, individualizarea pedepsei trebuie
făcută în funcţie de urmarea prejudiciabilă care anume s-a produs:
1) vătămarea gravă a integrităţii corporale sau a sănătăţii; 2) decesul
unei persoane. În ipoteza prevăzută la alin.(5) sau (6) art.264 CP RM,
individualizarea pedepsei urmează să se facă în funcţie de numărul
de victime decedate.
6. Încălcarea regulilor de securitate a circulaţiei sau de exploa-
tare a mijloacelor de transport, care a determinat producerea urmă-
rilor prejudiciabile prevăzute de câteva alineate ale art.264 CP RM,
dar reprezentând aceeaşi infracţiune, trebuie calificată conform
acelui alineat al art.264 CP RM care prevede o pedeapsă mai aspră.
Regulile concursului de infracţiuni se vor aplica pentru faptele
care au determinat producerea mai multor urmări prejudiciabile, dacă
aceste fapte sunt săvârşite la un timp diferit, iar urmările prejudicia-
bile survenite constituie rezultatul unor încălcări între care nu
există nici o legătură.

316
Dacă în rezultatul aceleiaşi fapte se produc câteva urmări pre-
judiciabile – dintre care unele sunt prevăzute în art.264 CP RM, iar
altele în art.242 din Codul contravenţional – se va aplica răspunde-
rea potrivit art.264 CP RM (şi anume: alineatul din acest articol
care prevede pedeapsa mai aspră). În asemenea cazuri, nu se inten-
tează procedura administrativă.
7. Singurul fapt de încălcare a regulilor de securitate a circula-
ţiei sau de exploatare a mijloacelor de transport nu este suficient.
Se poate întâmpla că urmările prevăzute în art.264 CP RM să fie în
legătură cauzală cu faptele altor participanţi la trafic, cu o forţă
invincibilă a naturii, cu defecţiunile ascunse ale mijlocului de trans-
port etc. În asemenea cazuri, încălcarea regulilor de securitate a
circulaţiei sau de exploatare a mijloacelor de transport nu poate fi
considerată temei de aplicare a art.264 CP RM.
Totodată, este posibil ca urmările prevăzute în art.264 CP RM
să fie în legătură cauzală cu fapta conducătorului mijlocului de
transport. Iar, în acelaşi timp, fără a fi influenţată semnificativ,
derularea legăturii cauzale să fie însoţită de prezenţa următorilor
factori: starea drumului, podului, trecerii la nivel cu calea ferată
etc. nu corespunde regulilor, normelor, standardelor din domeniul
construcţiilor; defectele tehnice ascunse ale mijlocului de transport
nu au fost descoperite în timpul efectuării testării tehnice etc. În
toate aceste cazuri, în acord cu alin.(2) art.76 CP RM, astfel de
împrejurări pot fi considerate circumstanţe atenuante.
8. Lipsa legăturii cauzale între fapta prejudiciabilă şi urmările
prejudiciabile semnifică lipsa temeiului de aplicare a răspunderii în
baza art.264 CP RM. Legătura cauzală în cazul infracţiunii prevă-
zute la art.264 CP RM este prezentă dacă:
 încălcarea regulilor de securitate a circulaţiei sau de exploa-
tare a mijloacelor de transport a precedat producerea urmărilor pre-
judiciabile;
 încălcarea respectivă a fost cauza necesară producerii urmă-
rilor prejudiciabile;

317
 încălcarea regulilor de securitate a circulaţiei sau de exploa-
tare a mijloacelor de transport a creat un pericol real de producere a
urmărilor prejudiciabile;
 încălcarea respectivă a transformat posibilitatea producerii
urmărilor prejudiciabile în realitate.
9. Nu este aplicabil art.264 CP RM în cazul în care urmările
prejudiciabile prevăzute de acest articol se află în legătură cauzală
cu încălcarea regulilor de protecţie a muncii la efectuarea lucrărilor
cu utilizarea mijloacelor de transport, a regulilor de încărcare sau
descărcare a încărcăturilor, de reparaţie a mijloacelor de transport,
de efectuare a lucrărilor de construcţie, a lucrărilor agricole etc. În
asemenea ipoteze se va aplica, după caz, art.149, 157, 183, 300 sau
altele din Codul penal.
10. În conformitate cu art.13 al Legii drumurilor, nr.509 din
22.06.1995, proprietarul sau administratorul drumului poartă răspun-
dere materială pentru starea tehnică a drumului pe care îl deţine sau
îl administrează. Proprietarul sau administratorul drumului nu poartă
răspundere pentru obstacolele create circulaţiei şi pentru pagubele
aduse participanţilor la trafic din motive independente de el. Proprie-
tarul sau administratorul drumului nu restituie participanţilor la tra-
fic cheltuielile suplimentare, condiţionate de restricţiile de circulaţie
legate de executarea lucrărilor planificate şi a lucrărilor de restabilire
a sectoarelor de drum degradate de avarii sau calamităţi naturale.
În acelaşi timp, se aplică răspunderea conform art.227 din
Codul contravenţional pentru nerespectarea regulilor de întreţinere,
de reparaţie şi de reconstrucţie a drumurilor, pasajelor şi a comuni-
caţiilor situate în zona drumului, a mijloacelor de dirijare a circula-
ţiei rutiere, nerespectarea termenelor de executare a lucrărilor de
reparaţie şi de reconstrucţie executate în zona drumurilor, neîntre-
prinderea măsurilor de asigurare a securităţii circulaţiei rutiere,
precum şi pentru neîndeplinirea lucrărilor de amenajare, de reparare
şi de curăţare regulată a pistelor pentru pietoni şi a punţilor de
trecere, neexecutarea obligaţiilor de întreţinere în stare tehnică bună

318
şi în curăţenie a barierelor de la marginea drumului sau a căilor de
acces la drumul de folosinţă generală.
11. În acele situaţii, când vinovăţia conducătorului mijlocului
de transport lipseşte, răspunderea pentru producerea accidentului
rutier trebuie să o poarte acei participanţi la trafic care se fac vinovaţi
de producerea acestuia (alt conducător al mijlocului de transport,
pieton, pasager, alt participant la trafic). Astfel, dacă nerespectarea
de către conducătorul mijlocului de transport a regulilor de circula-
ţie rutieră a avut un caracter nevoit, fiind determinată de acţiunile
altor participanţi la trafic, trebuie de reieşit din împrejurările concrete
ale celor săvârşite, comparând caracterul şi gravitatea pericolului
înlăturat cu prejudiciul cauzat realmente, în corespundere cu regu-
lile extremei necesităţi.
În cazul în care urmările prejudiciabile prevăzute la art.264
CP RM s-au dovedit a fi rezultatul faptelor a două sau mai multor
persoane, instanţele judecătoreşti urmează să stabilească caracterul
încălcărilor admise de fiecare din aceste persoane. În astfel de cazuri,
fiecare din persoanele care au avut o contribuţie la rezultat răspund
autonom pentru fapta proprie. Dacă există o vină a victimei sau a
unei alte persoane, aceasta va fi avută în vedere la individualizarea
răspunderii penale a făptuitorului în baza lit.g) alin.(1) art.76 CP RM.
Totuşi, de la această regulă există o excepţie: nu poate fi
atenuată pedeapsa în baza lit.g) alin.(1) art.76 CP RM, atunci când
conducătorul mijlocului de transport nu şi-a îndeplinit obligaţiile
ce-i reveneau în acea situaţie concretă faţă de victimă. De exemplu,
conform pct.11 RCR, conducătorul de vehicul, înainte de plecare şi
în timpul deplasării, este obligat să se asigure că pasagerii: au
cuplat centurile, dacă autovehiculul este echipat cu acestea (lit.b);
poartă pe cap casca de protecţie prinsă cu cataramă în timpul deplasă-
rii pe motocicletă (ciclomotor) (lit.c) etc. Neexecutarea unor asemenea
obligaţii anulează efectul circumstanţei atenuante corespunzătoare.
12. În vederea evitării erorilor în procesul de stabilire a
faptului de încălcare a regulilor de securitate a circulaţiei sau de

319
exploatare a mijloacelor de transport şi în vederea evaluării corecte
a acestui fapt, este oportună dispunerea unei expertize autotehnice.
Obiectul de cercetare al expertizei autotehnice îl pot constitui numai
circumstanţele vizând acţiunile întreprinse de facto de către condu-
cătorul mijlocului de transport sau un alt participant la trafic. Nu
pot fi puse în sarcina expertului chestiuni de drept (de exemplu,
vinovăţia sau nevinovăţia conducătorului mijlocului de transport).
De exemplu, chestiunile adresate spre soluţionare expertizei
autotehnice pot fi:
– la ce distanţă unul de altul se aflau mijloacele de transport în
momentul intrării unuia din ele în intersecţie şi al apariţiei perico-
lului de impact, şi era oare suficientă această distanţă pentru o
oprire prin frânare?
– care era viteza de deplasare a mijlocului de transport, dacă
lungimea parcursului de frânare pe asfaltul uscat a constituit ...
metri?
– în care poziţie unul faţă de altul se găseau mijloacele de
transport în momentul impactului?
– de cât timp a avut nevoie pietonul pentru a parcurge cu pas
accelerat distanţa de la trotuar până la locul în care a fost acroşat, şi
a fost oare suficientă această distanţă pentru a opri mijlocul de
transport care se deplasa cu viteza de 40 km/h?
– a avut oare conducătorul mijlocului de transport posibilitatea
tehnică de a evita impactul în cazul unei acţionări prompte a frânei
la apariţia pericolului? etc.
În cazul în care concluziile expertului nu sunt întemeiate,
există îndoieli în privinţa lor sau a fost încălcată ordinea procesuală
de efectuare a expertizei, ori dacă instanţa de judecată consideră că
raportul expertului nu este suficient de clar sau complet, în confor-
mitate cu art.148 CPP, poate fi dispusă efectuarea unei expertize
autotehnice suplimentare sau a unei contraexpertize de către un alt
expert sau alţi experţi.
13. Judecătorul apreciază probele, constatate prin intermediul
raportului de expertiză autotehnică, conform propriei convingeri,

320
formate în urma examinării lor în ansamblu, sub toate aspectele şi
în mod obiectiv, călăuzindu-se de lege. Probele, constatate prin inter-
mediul raportului de expertiză autotehnică, nu pot avea o valoare
dinainte stabilită pentru instanţa de judecată.
Efectuarea expertizelor autotehnice revine persoanelor care
îndeplinesc cerinţele stabilite de art.8 al Legii cu privire la expertiza
judiciară, constatările tehnico-ştiinţifice şi medico-legale, nr.1086
din 23.06.2000.
14. În cazul infracţiunii prevăzute la art.264 CP RM, faţă de
urmările prejudiciabile făptuitorul manifestă imprudenţă. Dacă dece-
sul ori vătămarea gravă sau medie a integrităţii corporale sau a
sănătăţii victimei au fost provocate intenţionat, atunci se va aplica
nu art.264 CP RM, dar art.145, 151 sau 152 CP RM.
Pentru a se stabili cu exactitate forma şi tipul vinovăţiei mani-
festate în raport cu urmările prejudiciabile, trebuie luate în conside-
raţie toate circumstanţele relevante ale celor săvârşite. Astfel, în
fiecare caz concret, momentul de apariţie a pericolului pentru sigu-
ranţa traficului se stabileşte cu luarea în consideraţie a situaţiei
rutiere care a precedat accidentul rutier. Apariţia pericolului pentru
siguranţa traficului se poate atesta doar din momentul în care apare
posibilitatea obiectivă ca conducătorul mijlocului de transport să
descopere pericolul.
La examinarea probelor privind prezenţa sau absenţa posibili-
tăţii tehnice a conducătorului mijlocului de transport să evite
producerea accidentului rutier pe timp de noapte, pe sectoarele de
drum neiluminate sau în condiţii de vizibilitate redusă, trebuie de
reieşit din următoarele: în conformitate cu lit.a) alin.(1) pct.45
RCR, conducătorul mijlocului de transport trebuie să-l conducă în
conformitate cu limita de viteză stabilită, ţinând permanent seama
de dexteritatea în conducere care i-ar permite să prevadă situaţiile
periculoase.
15. Subiectul infracţiunii prevăzute la art.264 CP RM este
persoana fizică responsabilă care, la momentul săvârşirii faptei, a

321
atins vârsta de 16 ani. În afară de aceasta, subiectul trebuie să aibă
calitatea specială de persoană care conduce mijlocul de transport.
De menţionat că calitatea cerută subiectului în art.264 CP RM
este determinată de natura activităţii pe care o efectuează persoana
(conducerea unui mijloc de transport), iar nu de existenţa unei abi-
litări pentru desfăşurarea acestei activităţi. Este suficient ca făptui-
torul să conducă de facto un mijloc de transport, chiar dacă această
calitate nu se sprijină pe o recunoaştere oficială. Lipsa permisului
de conducere nu poate servi ca temei pentru liberarea făptuitorului
de răspundere penală. La calificarea conform art.264 CP RM nu
contează nici dacă făptuitorul este sau nu proprietar al mijlocului
de transport, nici dacă l-a răpit sau dacă proprietarul i-a predat sau
nu conducerea mijlocului de transport.
Aplicarea art.264 CP RM nu exclude aplicarea art.232 „Condu-
cerea vehiculului de către o persoană care nu are asupra sa permis
de conducere” şi a alin.(1) art.233 „Conducerea vehiculului în stare
de ebrietate produsă de alcool, predarea conducerii lui către o
persoană care se află în stare de ebrietate produsă de alcool sau de
alte substanţe” din Codul contravenţional.
16. În cazul încălcării regulilor de securitate a circulaţiei sau de
exploatare a mijloacelor de transport în timpul instruirii persoanei
ce efectuează pregătirea practică, răspunderea o poartă instructorul
auto, dacă el nu a întreprins la timp măsuri pentru a preveni urmă-
rile prejudiciabile specificate în art.264 CP RM, nu însă persoana
ce efectuează pregătirea practică.
Dacă persoana ce efectuează pregătirea practică nu a respectat
indicaţiile instructorului auto şi a încălcat regulile de securitate a
circulaţiei, ea este cea care poate fi trasă la răspundere în baza
art.264 CP RM.
17. Nu se va aplica art.264 CP RM, dacă urmările prejudiciabile
prevăzute de acest articol sunt provocate de încălcarea regulilor de
conducere sau de exploatare a maşinilor de luptă, speciale sau de
transport. În acest caz, făptuitorul trebuie să fie nu pur şi simplu

322
persoana care conduce astfel de maşini. El trebuie să aibă şi calita-
tea de militar. De aceea, i se va aplica art.382 CP RM.
18. În sensul art.264 şi 2641 CP RM, noţiunea „stare de ebrietate”
are înţelesul stabilit în alin.(1) art.134 12 CP RM: starea de dereglare
psihofuncţională a organismului survenită în urma consumului de
alcool, de substanţe narcotice, psihotrope şi/sau de alte substanţe cu
efecte similare.
Starea de ebrietate este stabilită în conformitate cu Regulamen-
tul privind modul de testare alcoolscopică şi examinare medicală
pentru stabilirea stării de ebrietate şi a naturii ei, aprobat prin Hotă-
rârea Guvernului nr.296 din 16.04.2009.
Aplicarea răspunderii conform alin.(2), (4) şi (6) art.264 CP RM
exclude referirea la lit.j) alin.(1) art.77 CP RM. Totodată, gradul de
ebrietate (nu însăşi ebrietatea) trebuie luat în consideraţie la indivi-
dualizarea pedepselor prevăzute la alin.(2), (4) şi (6) art.264 CP RM.
19. Este posibil concursul dintre infracţiunea specificată la
alin.(2), (4) sau (6) art.264 CP RM şi infracţiunea prevăzută la alin.
(3) art.2641 CP RM. Această posibilitate se atestă atunci când
infracţiunea prevăzută la alin.(2), (4) sau (6) art.264 CP RM este
urmată de refuzul, împotrivirea sau eschivarea conducătorului mij-
locului de transport de la testarea alcoolscopică, de la examenul
medical, în vederea stabilirii stării de ebrietate şi a naturii ei sau de
la recoltarea probelor biologice în cadrul acestui examen medical.
20. Este posibil concursul dintre infracţiunea specificată la
alin.(2), (4) sau (6) art.264 CP RM şi infracţiunea prevăzută la alin.
(1) art.2641 CP RM. Aceasta cu condiţia că săvârşirea infracţiunii
specificate la alin.(2), (4) sau (6) art.264 CP RM presupune nu pur
şi simplu starea de ebrietate a făptuitorului, dar starea de ebrietate
alcoolică cu grad avansat sau starea de ebrietate produsă de
substanţe narcotice, psihotrope şi/sau de alte substanţe cu efecte
similare. În cazul dat, la fel de necesară este condiţia ca urmările
prejudiciabile nominalizate în art.264 CP RM să nu se afle în legă-
tură cauzală cu fapta de conducere a mijlocului de transport de
către o persoană care se află în stare de ebrietate alcoolică cu grad

323
avansat sau în stare de ebrietate produsă de substanţe narcotice,
psihotrope şi/sau de alte substanţe cu efecte similare. Legătura cau-
zală trebuie să fie cu o încălcare a regulilor de securitate a circula-
ţiei sau de exploatare a mijloacelor de transport.
Dacă însă urmările prejudiciabile nominalizate în art.264
CP RM se află în legătură cauzală cu încălcarea regulilor de securi-
tate a circulaţiei sau de exploatare a mijloacelor de transport –
concretizată în conducerea mijlocului de transport de către o per-
soană care se află în stare de ebrietate alcoolică cu grad avansat sau
în stare de ebrietate produsă de substanţe narcotice, psihotrope
şi/sau de alte substanţe cu efecte similare – atunci răspunderea
urmează a fi aplicată numai în conformitate cu alin.(2), (4) sau (6)
art.264 CP RM. Nu va fi necesară calificarea suplimentară în baza
alin.(1) art.2641 CP RM.
21. Cerinţa esenţială pentru aplicarea răspunderii conform alin.
(1) art.2641 CP RM este ca, în timpul conducerii mijlocului de
transport, făptuitorul să fie în stare de ebrietate cu grad avansat (în
ipoteza ebrietăţii produse de băuturi alcoolice) sau în stare de ebrie-
tate (în ipoteza ebrietăţii produse de substanţe narcotice, psihotrope
şi/sau de alte substanţe cu efecte similare).
Potrivit alin.(2) art.13412 CP RM, prin „stare de ebrietate alcoo-
lică cu grad minim” se înţelege starea persoanei care are concentra-
ţia de alcool în sânge de la 0,3 până la 0,8 g/l şi concentraţia vapo-
rilor de alcool în aerul expirat de la 0,15 până la 0,4 mg/l. Totodată,
conform alin.(3) art.13412 CP RM, prin „stare de ebrietate alcoolică cu
grad avansat” se înţelege starea persoanei care are concentraţia de
alcool în sânge de la 0,8 g/l şi mai mult şi concentraţia vaporilor de
alcool în aerul expirat de la 0,4 mg/l şi mai mult. Trebuie să fie întru-
nite cumulativ condiţia referitoare la concentraţia de alcool în sânge şi
condiţia referitoare la concentraţia vaporilor de alcool în aerul expirat.
22. Infracţiunea prevăzută la alin.(1) art.264 1 CP RM se consi-
deră consumată din momentul efectuării conducerii mijlocului de
transport de către o persoană care se află în stare de ebrietate alcoolică

324
cu grad avansat sau în stare de ebrietate produsă de substanţe nar-
cotice, psihotrope şi/sau de alte substanţe cu efecte similare.
23. Subiectul infracţiunii prevăzute la alin.(1) art.264 1 CP RM
este persoana fizică responsabilă care, la momentul săvârşirii infrac-
ţiunii, a atins vârsta de 16 ani. În plus, subiectul are calitatea spe-
cială de persoană care conduce mijlocul de transport.
24. În sensul alin.(2) art.264 1 CP RM, în esenţă, acţiunea de
predare a conducerii mijlocului de transport consistă în eliberarea
permisiunii – verbale sau scrise – pentru deplasarea mijlocului de
transport.
Infracţiunea prevăzută la alin.(2) art.264 1 CP RM se consideră
consumată din momentul producerii urmărilor prejudiciabile prevă-
zute în art.264 CP RM. Faţă de aceste urmări făptuitorul manifestă
imprudenţă.
25. Subiectul infracţiunii prevăzute la alin.(2) art.264 1 CP RM
este persoana fizică responsabilă care, la momentul săvârşirii infrac-
ţiunii, a atins vârsta de 16 ani. În plus, subiectul trebuie să aibă o
calitate specială: conducătorul sau posesorul mijlocului de transport
care e predat pentru conducere unei alte persoane care se află în
stare de ebrietate; alte persoane responsabile de exploatarea mijloa-
celor de transport.
26. În sensul alin.(3) art.2641 CP RM, fără preexistenţa solici-
tării agentului de circulaţie, nu există, pentru conducătorul mijlocu-
lui de transport, obligaţia de a se supune, din proprie iniţiativă, tes-
tării alcoolscopice, examenului medical în vederea stabilirii stării
de ebrietate şi a naturii ei sau recoltării probelor biologice în cadrul
acestui examen. Deci, în lipsa situaţiei-premisă specificate, nu
poate fi concepută nici infracţiunea prevăzută la alin.(3) art.264 1
CP RM.
Infracţiunea prevăzută la alin.(3) art.264 1 CP RM se consideră
consumată din momentul realizării refuzului, împotrivirii sau
eschivării conducătorului mijlocului de transport de la testarea
alcoolscopică, de la examenul medical în vederea stabilirii stării de

325
ebrietate şi a naturii ei sau de la recoltarea probelor biologice în
cadrul acestui examen medical.
27. Subiectul infracţiunii prevăzute la alin.(3) art.264 1 CP RM
este persoana fizică responsabilă care, la momentul săvârşirii infrac-
ţiunii, a atins vârsta de 16 ani. În afară de aceasta, subiectul are
calitatea specială de conducător al mijlocului de transport.
28. În sensul alin.(4) art.2641 CP RM, subiectul nu deţine permis
de conducere în oricare din următoarele situaţii:
1) subiectului îi lipseşte în genere permisul de conducere. Se
are în vedere inexistenţa permisului de conducere, nu lipsa tempo-
rară, de moment, a acestuia;
2) subiectul deţine permis de conducere, însă unul necorespun-
zător categoriei/subcategoriei mijlocului de transport pe care îl
conducea în momentul săvârşirii infracţiunii;
3) subiectul deţine permis de conducere, care este însă cu
termenul expirat, sau anulat, sau nevalabil din alte cauze.
29. În sensul alin.(4) art.264 1 CP RM, subiectul este privat de
dreptul de a conduce mijlocul de transport atunci când se află în
perioada în care execută pedeapsa prevăzută de art.65 CP RM sau
sancţiunea contravenţională prevăzută de art.35 din Codul contra-
venţional. Nu se are în vedere că subiectul nu-şi poate exercita
dreptul de a conduce mijlocul de transport pentru că, de exemplu,
mijlocul de transport i-a fost ridicat, sechestrat, confiscat etc., în
baza legii.
30. În sensul art.265 CP RM, prin „punere în exploatare a
mijloacelor de transport cu defecte tehnice vădite” trebuie să înţele-
gem acţiunea care:
1) constă în darea unui ordin sau în acordarea permisiunii
pentru efectuarea deplasării mijlocului de transport;
2) presupune ca premisă prezenţa la mijlocul de transport a
unor defecte tehnice vădite, astfel încât se creează pericolul produ-
cerii urmărilor prejudiciabile prevăzute la art.264 CP RM;
3) presupune că defectele tehnice vădite se referă, în special, la
sistemele de transmitere, sistemele de direcţie, sistemele de frânare

326
ale mijlocului de transport pus în exploatare, la dispozitivele de
iluminare, dispozitivele de semnalizare luminoasă şi sonoră, ori
constau, în special, în uzarea anvelopelor unui asemenea mijloc de
transport etc.
Nomenclatorul defectelor tehnice ale mijloacelor de transport
şi condiţiile în care se interzice circulaţia lor pe drumurile publice
sunt prevăzute, în principal, în normele din Secţiunea a 18-a „Con-
diţii tehnice pentru admiterea în circulaţie a autovehiculelor şi
remorcilor” din Regulamentul circulaţiei rutiere.
31. În sensul art.265 CP RM, o altă încălcare gravă a regulilor
de exploatare a mijloacelor de transport (alta decât punerea în
exploatare a mijloacelor de transport cu defecte tehnice vădite) ce
asigură securitatea circulaţiei trebuie să îndeplinească următoarele
condiţii:
1) să se exprime într-o încălcare a regulilor de exploatare a
mijloacelor de transport;
2) această încălcare să fie gravă;
3) această încălcare să nu se exprime în punerea în exploatare a
mijloacelor de transport cu defecte tehnice vădite;
4) regulile de exploatare a mijloacelor de transport, grav
încălcate, trebuie să asigure securitatea circulaţiei.
Nu pot intra sub incidenţa noţiunii „altă încălcare gravă a
regulilor de exploatare a mijloacelor de transport ce asigură securi-
tatea circulaţiei” următoarele încălcări, specificate în Regulamentul
circulaţiei rutiere:
 mijlocul de transport nu a fost supus controlului tehnic de
stat sau lipseşte ecusonul ce confirmă efectuarea acestuia sau
raportul de verificare tehnică a vehiculului (lit.b) pct.121);
 numărul de înmatriculare a mijlocului de transport nu
corespunde standardului stabilit (lit.c) pct.121);
 mijlocul de transport este echipat cu dispozitive luminoase şi
sonore speciale, fără autorizaţia Direcţiei poliţiei rutiere (lit.d)
pct.121);

327
 concentraţia substanţelor nocive în gazele de eşapament
depăşeşte normele admisibile stabilite de standarde (lit.a) alin.(6)
pct.122);
 mijlocul de transport nu este înmatriculat în modul stabilit
(lit.a) pct.125);
 numărul de identificare al şasiului, caroseriei, cadrului sau
numărul de fabricare al motorului este reimprimat prin poansonare
ori acesta nu corespunde celui înscris în certificatul de înmatricu-
lare (lit.b) pct.125);
 lipseşte placa cu numărul de înmatriculare sau acesta nu co-
respunde celui înscris în certificatul de înmatriculare (lit.c) pct.125);
 conducătorului mijlocului de transport îi lipseşte permisul de
conducere de categoria respectivă, sau conducătorul mijlocului de
transport nu a trecut testul psihofiziologic şi medical (lit.a) alin.(1)
pct.126);
 admiterea în circulaţie a maşinilor autopropulsate cu şenile
pe drumurile modernizate (lit.c) alin.(1) pct.126) etc.
32. În sensul art.265 CP RM, încălcarea regimului de lucru al
şoferilor sau mecanizatorilor presupune încălcarea reglementărilor
privind timpul de muncă şi timpul de odihnă stabilite de Codul
muncii, de alte acte normative, de acordurile internaţionale în mate-
rie, la care Republica Moldova este parte. În special, se au în vedere
reglementările privind: repartizarea timpului de muncă în cadrul
săptămânii; durata zilnică a timpului de muncă; munca pe timp de
noapte; pauza de masă şi repausul zilnic etc.
33. Infracţiunea prevăzută la art.265 CP RM se consideră con-
sumată din momentul producerii oricăreia din urmările prejudicia-
bile prevăzute la art.264 CP RM.
În cazul infracţiunii prevăzute la art.265 CP RM, conducătorul
mijlocului de transport îşi aduce concursul la producerea urmărilor
prejudiciabile specificate în acest articol. Însă, dezvoltarea legăturii
cauzale cu aceste urmări începe de la acţiunile subiectului infrac-
ţiunii de punere în exploatare a mijloacelor de transport cu defecte

328
tehnice vădite. Nu de la fapta conducătorului mijlocului de transport.
Anume aceste acţiuni (în corelaţie cu fapta conducătorului mijlocu-
lui de transport) condiţionează producerea urmărilor prejudiciabile
în contextul infracţiunii prevăzute la art.265 CP RM. Deci, fapta
conducătorului mijlocului de transport este subsidiară (adiacentă,
secundară) în dezvoltarea legăturii cauzale din cadrul infracţiunii
prevăzute la art.265 CP RM. Această faptă este principală în dez-
voltarea legăturii cauzale din cadrul unei alte infracţiuni, a celei
prevăzute la art.264 CP RM.
În procesul de calificare a infracţiunii prevăzute la art.265
CP RM, trebuie să se răspundă la întrebarea: era oare posibilă
evitarea urmărilor prejudiciabile, dacă nu s-ar fi comis încălcările
menţionate în acest articol? Dacă se va stabili că, în lipsa încălcări-
lor, urmările respective nu ar fi survenit, atunci există legătura
cauzală, ca semn al laturii obiective a infracţiunii prevăzute la art.265
CP RM. Dimpotrivă, dacă se va constata că nu ar fi fost posibilă
evitarea urmărilor prejudiciabile, chiar dacă nu s-ar fi comis nici o
încălcare, atunci respectiva legătură cauzală lipseşte.
34. Subiectul infracţiunii prevăzute la art.265 CP RM este per-
soana fizică responsabilă care, la momentul săvârşirii infracţiunii, a
atins vârsta de 16 ani.
Doar persoana responsabilă pentru starea tehnică sau pentru
exploatarea mijloacelor de transport poate fi subiectul infracţiunii
în cazul: 1) punerii în exploatare a mijloacelor de transport cu de-
fecte tehnice vădite; 2) altei încălcări grave a regulilor de exploa-
tare a mijloacelor de transport care asigură securitatea circulaţiei.
În aceste două cazuri se au în vedere, în special: 1) lucrătorii
întreprinderilor de transport cu orice formă de proprietate, care au
obligaţiunea specială de a asigura controlul privind starea tehnică a
mijloacelor de transport; 2) persoanele care răspund pentru testarea
tehnică obligatorie a mijloacelor de transport; 3) reprezentanţii orga-
nului abilitat al administraţiei publice centrale în domeniul transpor-
turilor şi gospodăriei drumurilor, care eliberează autorizaţia specială
de transport pentru admiterea în circulaţie pe drumurile publice a

329
mijloacelor de transport cu greutăţi sau gabarite ce depăşesc limi-
tele admise; 4) lucrătorii poliţiei rutiere care răspund pentru supra-
vegherea tehnică a mijloacelor de transport; 5) conducătorii sau
posesorii mijloacelor de transport, care i-au permis altei persoane
să exploateze mijlocul de transport.
35. În cazul infracţiunii prevăzute la art.265 CP RM, atunci
când fapta prejudiciabilă se prezintă sub modalitatea de încălcare a
regimului de lucru al şoferilor sau mecanizatorilor, subiectul are o
dublă calitate specială: 1) este o persoană cu funcţie de răspundere
sau o persoană care gestionează o organizaţie comercială, obştească
sau altă organizaţie nestatală; 2) este o persoană în ale cărei obliga-
ţiuni intră asigurarea regimului de lucru al şoferilor sau mecaniza-
torilor.
36. Răspunderea persoanei conform art.265 CP RM nu poate fi
pusă în dependenţă de faptul dacă a fost tras sau nu la răspundere
penală conducătorul mijlocului de transport, care a provocat produ-
cerea urmărilor prejudiciabile prevăzute la art.264 CP RM. Chiar
dacă acest conducător va fi găsit nevinovat, nu înseamnă că există
temeiuri de a considera aceasta drept cauză de a nu fi trasă la răs-
pundere persoana care a săvârşit infracţiunea prevăzută la art.265
CP RM.
37. În sensul art.266 CP RM, prin „părăsirea locului acciden-
tului rutier” se înţelege acţiunea de plecare a făptuitorului de la
locul accidentului rutier cu mijlocul de transport al său ori al unei
alte persoane, ori plecarea pe jos de la locul respectiv, în pofida
interdicţiei de rigoare din Regulamentul circulaţiei rutiere.
În sensul art.266 CP RM, noţiunea de accident rutier are urmă-
torul înţeles: evenimentul produs ca urmare a încălcării regulilor de
securitate a circulaţiei sau de exploatare a mijloacelor de transport,
în care au fost implicate unul sau mai multe mijloace de transport
aflate în circulaţie, în urma căreia a rezultat vătămarea gravă sau
decesul unei ori al mai multor persoane.
În sensul art.266 CP RM, prin „locul accidentului rutier” se
înţelege segmentul de drum public sau un alt loc în care s-a produs

330
accidentul rutier, în rezultatul circulaţiei mijlocului de transport şi
al intrării acestuia în coliziune cu persoane, cu alte mijloace de
transport, cu alte bunuri mobile sau imobile. Altfel spus, luând în
consideraţie contextul infracţiunii prevăzute la art.266 CP RM, se
are în vedere locul în care încălcarea regulilor de securitate a
circulaţiei sau de exploatare a mijloacelor de transport provoacă
urmările indicate la alin.(3) şi (5) art.264 CP RM.
38. Pentru calificarea faptei conform art.266 CP RM, este
esenţială stabilirea situaţiei-premisă: încălcarea de către făptuitor a
regulilor de securitate a circulaţiei sau de exploatare a mijloacelor
de transport, dacă această încălcare a provocat urmările indicate la
alin.(3) sau (5) art.264 CP RM. Articolul 243 din Codul contraven-
ţional stabileşte răspunderea pentru părăsirea de către vinovat a
locului în care s-a produs accidentul rutier. În acest caz, situaţia-
premisă se exprimă în încălcarea de către făptuitor a regulilor de
securitate a circulaţiei sau de exploatare a mijloacelor de transport,
dacă această încălcare nu a provocat urmările indicate la alin.(3)
sau (5) art.264 CP RM.
Infracţiunea prevăzută la art.266 CP RM se consideră consu-
mată din momentul părăsirii locului accidentului rutier.
39. Latura subiectivă a infracţiunii de părăsire a locului acci-
dentului rutier se caracterizează prin intenţie directă. Ca motive ale
infracţiunii examinate pot fi numite: laşitatea; teama de a fi supus
răspunderii; indiferenţa etc. Cât priveşte scopul infracţiunii prevă-
zute la art.266 CP RM, acesta nu poate consta în: transportarea
persoanei accidentate la unitatea medicală; comunicarea la unitatea
medicală sau la poliţie despre producerea accidentului rutier; salvarea
vieţii proprii (în prezenţa stării de extremă necesitate) etc. Scopul
urmărit de subiectul infracţiunii de părăsire a locului accidentului
rutier îl constituie împiedicarea activităţii de constatare imediată şi
completă a încălcărilor regulilor de securitate a circulaţiei sau de
exploatare a mijloacelor de transport, precum şi a activităţii de
identificare a făptuitorului şi de stabilire a circumstanţelor concrete
în care au fost comise încălcările respective.

331
40. Subiectul infracţiunii de părăsire a locului accidentului
rutier este persoana fizică responsabilă care, la momentul săvârşirii
infracţiunii, a atins vârsta de 16 ani. În plus, este o persoană 1) care
conduce mijlocul de transport şi 2) care anterior a săvârşit infrac-
ţiunea prevăzută la alin.(3) sau (5) art.264 CP RM.
41. Conducătorul mijlocului de transport, care după săvârşirea
accidentului rutier a părăsit persoana accidentată în pericol pentru
viaţă, urmează să poarte răspundere conform art.163, alin.(3) sau
(5) art.264 şi art.266 CP RM. Articolul 266 CP RM nu este o normă
specială în raport cu articolul 163 CP RM.
Se va aplica art.163 CP RM în cazul în care subiectul este cel
care pune victima într-o situaţie periculoasă pentru viaţă (prin
comiterea accidentului rutier), după care o lasă cu bună-ştiinţă fără
ajutor. Dimpotrivă, se va aplica art.162 CP RM în cazul în care
subiectul este cel care nu acordă ajutor victimei. Însă, nu el a pro-
vocat accidentul rutier. Nu el a pus victima într-o situaţie pericu-
loasă pentru viaţă.
Dacă decesul victimei s-a produs imediat, ca urmare a acciden-
tului rutier, iar făptuitorul este conştient de aceasta, nu i se va
aplica răspunderea conform art.163 CP RM. Însă, aceasta nu poate
afecta cu nimic oportunitatea aplicării art.266 CP RM.
42. Infracţiunea prevăzută la art.269 CP RM este o infracţiune
săvârşită exclusiv în domeniul transportului auto. Această infrac-
ţiune nu poate fi comisă în domeniul transportului feroviar, aerian
sau naval.
43. În sensul art.269 CP RM, regulile privind menţinerea ordinii
şi securitatea circulaţiei sunt regulile stabilite de:
 Legea privind siguranţa traficului rutier;
 Regulamentul circulaţiei rutiere;
 Regulamentul transporturilor auto de călători şi bagaje etc.
Infracţiunea prevăzută la art.269 CP RM se consideră consumată
din momentul producerii urmărilor prejudiciabile indicate la art.264
CP RM. Faţă de aceste urmări făptuitorul manifestă imprudenţă.

332
44. Faptul că un alt participant la trafic (altul decât conducăto-
rul mijlocului de transport) apare ca victimă a infracţiunii prevă-
zute la art.264 CP RM, nu exclude deloc posibilitatea ca această
persoană să aibă rolul de subiect al infracţiunii prevăzute la art.269
CP RM. Aceasta în contextul aceluiaşi accident rutier.
Subiectul infracţiunii prevăzute la art.269 CP RM este persoana
fizică responsabilă care, la momentul săvârşirii infracţiunii, a atins
vârsta de 16 ani. În plus, trebuie să aibă o anume calitate specială:
pasager, pieton sau alt participant la trafic.
45. Prin „participant la trafic (altul decât conducătorul mijlocu-
lui de transport)” trebuie să înţelegem:
1) conducătorii de biciclete sau de ciclomotoare;
2) conducătorii de vehicule cu tracţiune animală;
3) călăreţii;
4) persoanele care însoţesc pe drumurile publice animale izolate,
de povară, de călărie sau turme, cirezi etc.;
5) pietonii;
6) părinţii, educatorii sau alte persoane care însoţesc copii;
7) persoanele adulte care se deplasează cu copii în vârstă de
până la 7 ani;
8) persoanele adulte care supraveghează grupurile de copii;
9) conducătorii coloanelor;
10) pasagerii;
11) persoanele care împing sau trag cu braţele mijlocul de
transport sau un alt vehicul.
46. Obiectul imaterial al infracţiunii prevăzute la art.276 CP RM
îl reprezintă seria ori numărul de identificare al şasiului, caroseriei
sau al motorului auto. Nu se are în vedere seria sau numărul de
identificare al cadrului. Obiectul imaterial al infracţiunii în cauză
pot să-l reprezinte elementele de identificare aparţinând numai auto-
vehiculelor. Nu pot reprezenta acest obiect imaterial elementele de
identificare aparţinând: 1) remorcilor; 2) navelor flotei de capacitate
mică; 3) agregatelor staţionare şi mobile având motoare cu ardere

333
internă. Elementele de identificare ale autovehiculelor urmează a fi
deosebite de numărul de înmatriculare al vehiculelor.
47. Noţiunea „autovehiculul”, utilizată în dispoziţia art.276 CP
RM, trebuie înţeleasă în sensul în care e definită în pct.7 RCR:
„vehiculul autopropulsat, destinat transportului de persoane sau de
bunuri ori efectuării de lucrări, cu excepţia ciclomotorului şi a vehi-
culelor pe şine. Troleibuzul este considerat autovehicul.” Noţiunea
„autovehicul” este mai îngustă decât noţiunea „mijloc de transport”
(în sensul art.132 CP RM).
48. În sensul art.276 CP RM, prin „ştergere” trebuie de înţeles
îndepărtarea mecanică a elementelor de identificare respective; prin
„înlocuire” se are în vedere substituirea segmentului de şasiu, caro-
serie sau motor auto purtând elementul de identificare autentic cu
un alt segment corespunzător purtând elementul de identificare fals;
prin „modificare” se înţelege îndepărtarea chimică sau de altă natură
(cu excepţia celei mecanice) a elementelor de identificare a autove-
hiculelor.
Acţiunea de falsificare a elementelor de identificare ale auto-
vehiculelor trebuie deosebită de: 1) folosirea cu bună-ştiinţă a unui
autovehicul cu seria sau numărul şasiului, caroseriei sau motorului
auto false. Această acţiune poate fi sancţionată în baza alin.(1)
art.229 din Codul contravenţional; 2) distrugerea elementelor de
identificare ale autovehiculelor, înstrăinarea şasiului, caroseriei sau
motorului auto purtând elemente de identificare false, înstrăinarea
autovehiculului cu şasiu, caroserie sau motor purtând elemente de
identificare false. În prezenţa unor condiţii suplimentare, este posi-
bil ca astfel de fapte să reprezinte anumite infracţiuni (de exemplu,
infracţiunea de spălare a banilor (art.243 CP RM)).
Infracţiunea prevăzută la art.276 CP RM se consideră consumată
din momentul falsificării chiar şi a unui singur specimen de serie ori
număr de identificare al şasiului, caroseriei sau al motorului auto.
49. Subiectul infracţiunii de falsificare a elementelor de identi-
ficare ale autovehiculelor este persoana fizică responsabilă care, la
momentul săvârşirii infracţiunii, a atins vârsta de 16 ani.

334
50. În sensul prevederii de la lit.b) alin.(2) art.276 CP RM,
falsificarea elementelor de identificare ale autovehiculelor este săvâr-
şită de două sau mai multe persoane în una din următoarele situaţii:
1) infracţiunea e săvârşită de doi sau mai mulţi coautori;
2) infracţiunea e săvârşită de o persoană care are semnele
subiectului infracţiunii, împreună cu o persoană care nu are astfel
de semne;
3) infracţiunea e săvârşită de o persoană care are semnele
subiectului infracţiunii, prin intermediul unei persoane care nu are
astfel de semne.
51. În sensul prevederii de la lit.c) alin.(2) art.276 CP RM –
atunci când falsificarea elementelor de identificare ale autovehicu-
lelor este săvârşită cu folosirea situaţiei de serviciu – se are în
vedere că subiectul infracţiunii are calitatea specială de persoană cu
funcţie de răspundere sau de persoană care gestionează o organi-
zaţie comercială, obştească sau altă organizaţie nestatală. Nu este
suficient ca subiectul falsificării elementelor de identificare ale
autovehiculelor să aibă această calitate specială. Dacă nu există o
legătură între folosirea situaţiei de serviciu şi infracţiunea de falsi-
ficare a elementelor de identificare ale autovehiculelor săvârşită, o
asemenea persoană nu poate fi trasă la răspundere în baza lit.c)
alin.(2) art.276 CP RM.
În cazul săvârşirii falsificării elementelor de identificare ale
autovehiculelor de două sau mai multe persoane, dintre care nu
toate sunt persoane care îşi folosesc situaţia de serviciu, persoanele
care nu îşi folosesc situaţia de serviciu vor răspunde în calitate de
organizatori, instigatori sau complici la infracţiunea prevăzută la
lit.c) alin.(2) art.276 CP RM.
52. În acord cu alin.(3) art.65 CP RM, pentru infracţiunile în
domeniul transportului auto, privarea de dreptul de a ocupa anumite
funcţii sau de a exercita o anumită activitate poate fi aplicată ca
pedeapsă complementară în cazurile când nu este prevăzută în cali-
tate de pedeapsă în norma penală corespunzătoare, dacă, ţinând
cont de caracterul infracţiunii săvârşite de către făptuitor în timpul

335
îndeplinirii obligaţiilor de serviciu sau în timpul exercitării unei
anumite activităţi, instanţa de judecată va considera imposibilă
păstrarea de către acesta a dreptului de a ocupa anumite funcţii sau
de a exercita o anumită activitate.
53. Dacă există circumstanţe atenuante excepţionale, pedeapsa
pentru infracţiunile în domeniul transportului auto poate fi aplicată
conform prevederilor art.79 CP RM. Temei pentru aplicarea unei
pedepse mai uşoare decât cea prevăzută de lege, conform art.79
CP RM, pot servi numai circumstanţele excepţionale, inclusiv cele
referitoare la personalitatea făptuitorului. Instanţele de judecată
trebuie să studieze multilateral, în deplină măsură şi obiectiv, toate
circumstanţele şi datele prezentate care caracterizează atât negativ,
cât şi pozitiv persoana inculpatului şi care au o importanţă esenţială
pentru stabilirea categoriei şi mărimii pedepsei.
54. Dacă, în procesul de examinare a cauzelor privind infrac-
ţiunile în domeniul transportului, instanţa de judecată constată
fapte de încălcare a legalităţii în activitatea întreprinderilor care
exploatează mijloace de transport, a proprietarilor sau administrato-
rilor drumurilor, atunci, odată cu adoptarea hotărârii, ea poate
emite, în temeiul art.218 CPP, o încheiere interlocutorie prin care
aceste fapte se aduc la cunoştinţă organelor respective, persoanelor
cu funcţie de răspundere şi procurorului. În termen de cel mult o
lună, instanţa de judecată va fi informată despre rezultatele soluţio-
nării faptelor expuse în încheierea interlocutorie.
55. În legătură cu adoptarea hotărârii de faţă, se abrogă Hotă-
rârea Plenului Curţii Supreme de Justiţie a Republicii Moldova
„Despre practica judiciară cu privire la aplicarea legislaţiei în cad-
rul examinării cauzelor penale referitor la încălcarea regulilor de
securitate a circulaţiei şi de exploatare a mijloacelor de transport”,
nr.20 din 08.07.1999, cu modificările ulterioare.

336
REFERINŢE BIBLIOGRAFICE:
1. Alecu Gh. Aspecte de practică judiciară privind infracţiunea de uci-
dere din culpă în cazul accidentelor de trafic rutier // Revista Naţio-
nală de Drept. – 2008. – Nr.4. – P.68-70.
2. Beliş V., Gheorghiu V. Valoarea şi limitele probatorii ale metodei de
măsurare a concentraţiei alcoolului etilic din aerul expirat cu aparatele
„Dräger Alcooltest 7110MKIII” şi „Dräger Alcooltest 7410 Plus” //
Revista de Medicină Legală. – 2000. – Nr.3. – P.247.
3. Berliba V., Cernomoreţ S., Paladii A. Răspunderea penală pentru
infracţiunea de samavolnicie. – Chişinău: Totex-Lux, 2006.
4. Boroi A. Infracţiuni contra vieţii. – Bucureşti: ALL Beck, 1999.
5. Brînză S. Consideraţii privind natura obiectului juridic secundar al
infracţiunii // Revista Naţională de Drept. – 2004. – Nr.1. – P.4-8.
6. Brînză S. Obiectul infracţiunilor contra patrimoniului. – Chişinău:
Tipografia Centrală, 2005, p.128.
7. Brînză S., Ulianovschi X., Stati V. şi alţii. Drept penal. Partea Specială.
– Chişinău: Cartier, 2005.
8. Brînza S., Stati V. Săvârşirea infracţiunii de două sau mai multe per-
soane ca presupusă formă a participaţiei penale: demitizarea unei
concepţii compromise // Revista Naţională de Drept. – 2008. – Nr.4. –
P.2-17.
9. Brînza S. Răspunderea penală pentru omorul săvârşit din interes mate-
rial (lit.b) alin.(2) art.145 CP RM): examinarea unor aspecte contro-
versate) // Revista Naţională de Drept. – 2008. – Nr.10. – P.5-11.
10. Case Funke versus France // hudoc.echr.coe.int
11. Case of Saunders versus United Kingdom // hudoc.echr.coe.int
12. Codul civil al Republicii Moldova, adoptat de Parlamentul Republicii
Moldova la 06.06.2002 // Monitorul Oficial al Republicii Moldova. –
2002. – Nr.82-86.
13. Codul cu privire la contravenţiile administrative, aprobat prin Legea
R.S.S. Moldoveneşti din 29 martie 1985 // Veştile Sovietului Suprem
şi ale Guvernului R.S.S. Moldoveneşti. – 1985. – Nr.3.

337
14. Codul contravenţional al Republicii Moldova, adoptat de Parlamentul
Republicii Moldova la 24.10.2008 // Monitorul Oficial al Republicii
Moldova. – 2009. – Nr.3-6.
15. Codul de executare al Republicii Moldova, adoptat de Parlamentul
Republicii Moldova la 24.12.2004 // Monitorul Oficial al Republicii
Moldova. – 2005. – Nr.34-35.
16. Codul de procedură penală, adoptat de Parlamentul Republicii
Moldova la 14.03.2003 // Monitorul Oficial al Republicii Moldova. –
2003. – Nr.104-110.
17. Codul penal al Republicii Moldova. Proiect. – Chişinău: Garuda-Art,
1999, p.127.
18. Codul penal al României // Monitorul Oficial al României. – 2009. –
Nr.510.
19. Concepţia Sistemului informaţional automatizat „Registrul de stat al
accidentelor rutiere”, aprobată prin Hotărârea Guvernului nr.693 din
21.06.2007 // Monitorul Oficial al Republicii Moldova. – 2007. –
Nr.90-93.
20. Coteanu I., Seche L., Seche M. Dicţionarul Explicativ al Limbii
Române. – Bucureşti: Univers Enciclopedic, 1998.
21. Decizia Colegiului penal al Curţii de Apel a Republicii Moldova nr.1-
339/99 din 18.05.1999 // Curtea de Apel. Culegere de practică
judiciară (aprilie 1999-mai 2000). – Chişinău, 2000, p.183-185.
22. Decizia Colegiului penal al Curţii de Apel Bălţi din 20.01.2010.
Dosarul nr.1r-43/10 // http://ca.justice.md
23. Decizia Colegiului penal al Curţii de Apel Bălţi din 03.02.2010.
Dosarul nr.1r-34/10 // http://ca.justice.md
24. Decizia Colegiului penal al Curţii de Apel Bălţi din 10.02.2010.
Dosarul nr.1a-87/10 // http://ca.justice.md
25. Decizia Colegiului penal al Curţii de Apel Chişinău din 22.09.2009.
Dosarul nr.1a-901/09 // http://ca.justice.md
26. Decizia Colegiului penal al Curţii de Apel Chişinău din 21.01.2010.
Dosarul nr.1r-19/10 // http://ca.justice.md
27. Decizia Colegiului penal al Curţii de Apel Chişinău din 21.01.2010.
Dosarul nr.1r-21/10 // http://ca.justice.md
28. Decizia Colegiului penal al Curţii de Apel Comrat din 01.10.2009.
Dosarul nr.1r-20/09 // http://ca.justice.md
29. Decizia Colegiului penal al Curţii Supreme de Justiţie a Republicii
Moldova nr.1r/e-26/98 din 19.03.1998 // Moldlex

338
30. Decizia Colegiului penal al Curţii Supreme de Justiţie a Republicii
Moldova nr.4-1r/a-9/99 din 11.10.1999 // Moldlex
31. Decizia Colegiului penal al Curţii Supreme de Justiţie a Republicii
Moldova nr.1r/e-206/99 din 12.10.1999 // Moldlex
32. Decizia Colegiului penal al Curţii Supreme de Justiţie a Republicii
Moldova nr.1r/a-48/2000 din 18.04.2000 // Moldlex
33. Decizia Colegiului penal al Curţii Supreme de Justiţie a Republicii
Moldova nr.1r/e-59/2000 din 13.06.2000 // Moldlex
34. Decizia Colegiului penal al Curţii Supreme de Justiţie a Republicii
Moldova nr.1ra-728/2004 din 13.10.2004 // Moldlex
35. Decizia Colegiului penal al Curţii Supreme de Justiţie a Republicii
Moldova nr.1ra-695/2004 din 26.10.2004 // Moldlex
36. Decizia Colegiului penal al Curţii Supreme de Justiţie a Republicii
Moldova nr.1ra-411/2005 din 28.06.2005 // Moldlex
37. Decizia Colegiului penal al Curţii Supreme de Justiţie a Republicii
Moldova nr.1ra-518/2005 din 11.10.2005 // Moldlex
38. Decizia Colegiului penal al Curţii Supreme de Justiţie a Republicii
Moldova nr.1ra-41/2007 din 16.01.2007 // Moldlex
39. Decizia Colegiului penal al Curţii Supreme de Justiţie a Republicii
Moldova nr.1re-665-2007 din 03.10.2007 // Moldlex
40. Decizia Colegiului penal al Curţii Supreme de Justiţie din 23.01.2008.
Dosarul nr.1ra-163/08 // www.csj.md
41. Decizia Colegiului penal al Curţii Supreme de Justiţie din 06.02.2008.
Dosarul nr.1ra-248/08 // www.csj.md
42. Decizia Colegiului penal al Curţii Supreme de Justiţie din 05.03.2008.
Dosarul nr.1ra-360/08 // www.csj.md
43. Decizia Colegiului penal al Curţii Supreme de Justiţie din 19.03.2008.
Dosarul nr.1ra-466/08 // www.csj.md
44. Decizia Colegiului penal al Curţii Supreme de Justiţie din 23.04.2008.
Dosarul nr.1ra-633/08 // www.csj.md
45. Decizia Colegiului penal al Curţii Supreme de Justiţie din 02.07.2008.
Dosarul nr.1ra-905/08 // www.csj.md
46. Decizia Colegiului penal al Curţii Supreme de Justiţie din 15.10.2008.
Dosarul nr.1ra-115/08 // www.csj.md
47. Decizia Colegiului penal al Curţii Supreme de Justiţie din 22.10.2008.
Dosarul nr.1ra-1181/08 // www.csj.md
48. Decizia Colegiului penal al Curţii Supreme de Justiţie din 17.12.2008.
Dosarul nr.1ra-1408/08 // www.csj.md

339
49. Decizia Colegiului penal al Curţii Supreme de Justiţie din 03.06.2009.
Dosarul nr.1ra-730/09 // www.csj.md
50. Decizia Colegiului penal al Curţii Supreme de Justiţie din 09.06.2009.
Dosarul nr.1ra-287/09 // www.csj.md
51. Decizia Colegiului penal al Curţii Supreme de Justiţie din 10.06.2009.
Dosarul nr.1re-669/09 // www.csj.md
52. Decizia Colegiului penal al Curţii Supreme de Justiţie din 11.11.2009.
Dosarul nr.1ra-1085/09 // www.csj.md
53. Decizia Colegiului penal al Curţii Supreme de Justiţie din 24.11.2009.
Dosarul nr.1ra-932/09 // www.csj.md
54. Decizia Colegiului penal al Curţii Supreme de Justiţie din 25.11.2009.
Dosarul nr.1ra-1118/09 // www.csj.md
55. Decizia Colegiului penal al Curţii Supreme de Justiţie din 02.12.2009.
Dosarul nr.1ra-1135/09 // www.csj.md
56. Decizia Colegiului penal al Curţii Supreme de Justiţie din 02.12.2009.
Dosarul nr.1re-1507/09 // www.csj.md
57. Decizia Colegiului penal al Curţii Supreme de Justiţie din 30.12.2009.
Dosarul nr.1re-1672/09 // www.csj.md
58. Decizia Colegiului penal al Curţii Supreme de Justiţie din 20.01.2010.
Dosarul nr.1a-147/10 // www.csj.md
59. Decizia Colegiului penal lărgit al Curţii Supreme de Justiţie din
08.04.2008. Dosarul nr.1ra-384/08 // www.csj.md
60. Decizia Colegiului penal lărgit al Curţii Supreme de Justiţie din
08.04.2008. Dosarul nr.1ra-481/08 // www.csj.md
61. Decizia Colegiului penal lărgit al Curţii Supreme de Justiţie din
28.05.2008. Dosarul nr.1ra-412/08 // www.csj.md
62. Decizia Colegiului penal lărgit al Curţii Supreme de Justiţie din
10.06.2008. Dosarul nr.1ra-742/08 // www.csj.md
63. Decizia Colegiului penal lărgit al Curţii Supreme de Justiţie din
24.06.2008. Dosarul nr.1ra-587/08 // www.csj.md
64. Decizia Colegiului penal lărgit al Curţii Supreme de Justiţie din
09.09.2008. Dosarul nr.1re-944/08 // www.csj.md
65. Decizia Colegiului penal lărgit al Curţii Supreme de Justiţie din
16.09.2008. Dosarul nr.1ra-897/08 // www.csj.md
66. Decizia Colegiului penal lărgit al Curţii Supreme de Justiţie din
02.12.2008. Dosarul nr.1re-1583/08 // www.csj.md
67. Decizia Colegiului penal lărgit al Curţii Supreme de Justiţie din
20.01.2009. Dosarul nr.1ra-55/09 // www.csj.md

340
68. Decizia Colegiului penal lărgit al Curţii Supreme de Justiţie din
27.01.2009. Dosarul nr.1re-95/09 // www.csj.md
69. Decizia Colegiului penal lărgit al Curţii Supreme de Justiţie din
03.03.2009. Dosarul nr.1ra-54/09 // www.csj.md
70. Decizia Colegiului penal lărgit al Curţii Supreme de Justiţie din
07.07.2009. Dosarul nr.1ra-446/09 // www.csj.md
71. Decizia Colegiului penal lărgit al Curţii Supreme de Justiţie din
28.07.2009. Dosarul nr.1ra-829/09 // www.csj.md
72. Decizia Colegiului penal lărgit al Curţii Supreme de Justiţie din
25.08.2009. Dosarul nr.1re-841/09 // www.csj.md
73. Decizia Colegiului penal lărgit al Curţii Supreme de Justiţie din
25.08.2009. Dosarul nr.1ra-913/09 // www.csj.md
74. Decizia Colegiului penal lărgit al Curţii Supreme de Justiţie din
06.10.2009. Dosarul nr.1ra-976/09 // www.csj.md
75. Decizia Colegiului penal lărgit al Curţii Supreme de Justiţie din
13.10.2009. Dosarul nr.1ra-973/09 // www.csj.md
76. Decizia Colegiului penal lărgit al Curţii Supreme de Justiţie din
27.10.2009. Dosarul nr.1ra-770/09 // www.csj.md
77. Decizia Colegiului penal lărgit al Curţii Supreme de Justiţie din
03.11.2009. Dosarul nr.1ra-1004/09 // www.csj.md
78. Decizia Colegiului penal lărgit al Curţii Supreme de Justiţie din
17.11.2009. Dosarul nr.1re-1225/09 // www.csj.md
79. Decizia Colegiului penal lărgit al Curţii Supreme de Justiţie din
17.11.2009. Dosarul nr.1re-1239/09 // www.csj.md
80. Decizia Colegiului penal lărgit al Curţii Supreme de Justiţie din
24.11.2009. Dosarul nr.1re-1241/09 // www.csj.md
81. Decizia Colegiului penal lărgit al Curţii Supreme de Justiţie din
08.12.2009. Dosarul nr.1re-1387/09 // www.csj.md
82. Decizia Colegiului penal lărgit al Curţii Supreme de Justiţie din
15.12.2009. Dosarul nr.1re-1504/09 // www.csj.md
83. Decizia Colegiului penal lărgit al Curţii Supreme de Justiţie nr.1ra-
700/2007 din 16.12.2007 // Moldlex
84. Decizia Colegiului penal lărgit al Curţii Supreme de Justiţie nr.1ra-
1009/2008 din 04.11.2008 // www.csj.md
85. Decizia Colegiului penal lărgit al Curţii Supreme de Justiţie nr.1ra-
309/2009 din 07.04.2009 // www.csj.md
86. Decizia Colegiului penal lărgit al Curţii Supreme de Justiţie nr.1re-
511/2009 din 12.05.2009 // www.csj.md

341
87. Dolea I., Roman D., Sedleţchi Iu. şi alţii. Drept procesual penal.
Partea Generală. Vol.I. – Chişinău: Cartdidact, 2005.
88. Dolea I., Roman D., Vizdoagă T. şi alţii. Codul de procedură penală.
Comentariu. – Chişinău: Cartier, 2005.
89. Hotărârea Guvernului Republicii Moldova cu privire la reorganizarea
Sistemului informaţional automatizat de căutare „Automobilul” în
Registrul de stat al transporturilor şi introducerea testării autovehicule-
lor şi remorcilor acestora, nr.1047 din 8.11.1999 // Monitorul Oficial al
Republicii Moldova. – 1999. – Nr.126-127.
90. Hotărârea Guvernului cu privire la măsurile de prevenire a conducerii
mijloacelor de transport în stare de ebrietate, nr.1434 din 7.11.2002 //
Monitorul Oficial al Republicii Moldova. – 2002. – Nr.151-153.
91. Hotărârea Guvernului Republicii Moldova despre aprobarea Regula-
mentului cu privire la supravegherea tehnică exercitată de poliţia
rutieră, nr.415 din 8.04.2003 // Monitorul Oficial al Republicii Moldova.
– 2003. – Nr.70-72.
92. Hotărârea Guvernului nr.540 pentru aprobarea Planului naţional de
acţiuni privind combaterea furturilor, răpirilor, traficului şi înregistră-
rii ilicite a mijloacelor de transport pe anii 2005-2007 // Monitorul
Oficial al Republicii Moldova. – 2005. – Nr.86-88.
93. Hotărârea Guvernului privind aprobarea Listei substanţelor narcotice,
psihotrope şi a plantelor care conţin astfel de substanţe depistate în
trafic ilicit, precum şi cantităţile acestora, nr.79 din 23.01.2006 //
Monitorul Oficial al Republicii Moldova. – 2006. – Nr.16-19.
94. Hotărârea Guvernului cu privire la aprobarea Concepţiei Sistemului
informaţional automatizat „Registrul de stat al accidentelor rutiere”,
nr.693 din 21.06.2007 // Monitorul Oficial al Republicii Moldova. –
2007. – Nr.90-93.
95. Hotărârea Guvernului cu privire la unele măsuri de redresare a situa-
ţiei în domeniul siguranţei traficului rutier, nr.916 din 29.07.2008 //
Monitorul Oficial al Republicii Moldova. – 2008. – Nr.145-151.
96. Hotărârea Guvernului cu privire la aprobarea modificărilor şi
completărilor ce se operează în unele hotărâri ale Guvernului, nr.43
din 26.01.2009 // Monitorul Oficial al Republicii Moldova. – 2009. –
Nr.19-21.
97. Hotărârea Guvernului nr.931 din 31.12.2009 privind modificarea şi
completarea punctului 122 din Regulamentul circulaţiei rutiere //
Monitorul Oficial al Republicii Moldova. – 2010. – Nr.2-4.

342
98. Hotărârea Plenului Curţii Supreme de Justiţie „Despre practica judi-
ciară cu privire la aplicarea legislaţiei în cadrul examinării cauzelor
penale referitor la încălcarea regulilor de securitate a circulaţiei şi de
exploatare a mijloacelor de transport”, nr.20 din 8.07.1999 // Culegere
de hotărâri ale Plenului Curţii Supreme de Justiţie (mai 1974-iulie
2002). – Chişinău, 2002, p.340-345.
99. Hotărârea Plenului Curţii Supreme de Justiţie „Cu privire la aplicarea
în practica judiciară a principiului individualizării pedepsei penale”,
nr.16 din 31.05.2004 // Buletinul Curţii Supreme de Justiţie a Repub-
licii Moldova. – 2004. – Nr.6. – P.22-23.
100. Hotărârea Plenului Curţii Supreme de Justiţie „Cu privire la practica
judiciară în procesele penale despre sustragerea bunurilor”, nr.23 din
28.06.2004 // Buletinul Curţii Supreme de Justiţie. – 2004. – Nr.8. –
P.5-11.
101. Hotărârea Plenului Curţii Supreme de Justiţie „Cu privire la practica
aplicării de către instanţele judecătoreşti a legislaţiei materiale despre
încasarea prejudiciului cauzat prin vătămare a integrităţii corporale
sau altă vătămare a sănătăţii ori prin deces”, nr.6 din 04.07.2005 //
Buletinul Curţii Supreme de Justitie a Republicii Moldova. – 2005. –
Nr.12. – P.6-8.
102. Hotărârea Plenului Curţii Supreme de Justiţie „Cu privire la aplicarea
de către instanţele de judecată a legislaţiei ce reglementează repararea
prejudiciului moral”, nr.9 din 09.10.2006 // Buletinul Curtii Supreme
de Justitie a Republicii Moldova. – 2007. – Nr.2. – P.19-20.
103. Hotărârea Plenului Curţii Supreme de Justiţie a Republicii Moldova
nr.4-1r/a-9/99 din 11.10.1999 // Moldlex
104. Hotărârea Plenului Curţii Supreme de Justiţie a Republicii Moldova
nr.4-1re-165/2004 din 27.09.2004 // Moldlex
105. Hotărârea Plenului Curţii Supreme de Justiţie din 29.10.2007. Dosarul
nr.4-1re-289/07 // www.csj.md
106. Hotărârea Plenului Curţii Supreme de Justiţie din 10.03.2008. Dosarul
nr.4-1re-56/08 // www.csj.md
107. Hotărârea Plenului Curţii Supreme de Justiţie din 12.05.2008. Dosarul
nr.4-1re-224/08 // www.csj.md
108. Hotărârea Plenului Curţii Supreme de Justiţie din 09.06.2008. Dosarul
nr.4-1re-158/08 // www.csj.md
109. Hotărârea Plenului Curţii Supreme de Justiţie din 06.10.2008. Dosarul
nr.4-1-re-383/08 // www.csj.md

343
110. Hotărârea Plenului Curţii Supreme de Justiţie din 01.06.2009. Dosarul
nr.4-1-re-58/09 // www.csj.md
111. Hotărârea Plenului Curţii Supreme de Justiţie din 22.06.2009. Dosarul
nr.4-1re-121/09 // www.csj.md
112. Hotărârea Plenului Curţii Supreme de Justiţie din 06.07.2009. Dosarul
nr.4-1re-261/09 // www.csj.md
113. Hotărârea Plenului Curţii Supreme de Justiţie din 06.07.2009. Dosarul
nr.4-1-re-292/09 // www.csj.md
114. Hotărârea Plenului Curţii Supreme de Justiţie din 26.10.2009. Dosarul
nr.4-1re-254/09 // www.csj.md
115. Hotărârea Prezidiului Judecătoriei Supreme a Republicii Moldova
nr.4p-95/96 din 1.04.1996 // Moldlex
116. Hotca M.A. Codul penal. Comentarii şi explicaţii. – Bucureşti: C.H.
Beck, 2007.
117. Informaţia operativă privind starea infracţională pe teritoriul Republicii
Moldova în perioada a 12 luni ale anului 2007 // www.mai.gov.md
118. Informaţia operativă privind starea infracţională pe teritoriul Republicii
Moldova în perioada a 12 luni ale anului 2008 // www.mai.gov.md
119. Informaţia operativă privind starea infracţională pe teritoriul Republicii
Moldova în perioada a 12 luni ale anului 2009 // www.mai.gov.md
120. Instrucţiunea privind modul de efectuare a controlului tehnic al mij-
loacelor de transport pentru transportarea mărfurilor periculoase (Anexa
nr.6 la Hotărârea Guvernului Republicii Moldova cu privire la efec-
tuarea transporturilor de mărfuri periculoase pe teritoriul Republicii
Moldova, nr.672 din 28.05.2002) // Monitorul Oficial al Republicii
Moldova. – 2002. – Nr.87-90.
121. Încheierea Colegiului penal al Curţii Supreme de Justiţie din
10.12.2008. Dosarul nr.1ra-1391/08 // www.csj.md
122. Legea drumurilor a Republicii Moldova, adoptată de Parlamentul
Republicii Moldova la 22.06.1995 // Monitorul Oficial al Republicii
Moldova. – 1995. – Nr.62-63.
123. Legea Republicii Moldova cu privire la transporturi, adoptată de
Parlamentul Republicii Moldova la 21.05.1997 // Monitorul Oficial al
Republicii Moldova. – 1997. – Nr.67-68.
124. Legea Republicii Moldova cu privire la circulaţia substanţelor narco-
tice şi psihotrope şi a precursorilor, adoptată de Parlamentul Repub-
licii Moldova la 6.05.1999 // Monitorul Oficial al Republicii Moldova.
– 1999. – Nr.73-77.

344
125. Legea Republicii Moldova pentru modificarea articolului 264 din
Codul penal al Republicii Moldova, adoptată de Parlamentul Republicii
Moldova la 21.04.2005 // Monitorul Oficial al Republicii Moldova. –
2005. – Nr.69.
126. Legea privind siguranţa traficului rutier, adoptată de Parlamentul
Republicii Moldova la 7.06.2007 // Monitorul Oficial al Republicii
Moldova. – 2007. – Nr.103-106.
127. Legea Republicii Moldova privind modificarea şi completarea unor
acte legislative, adoptată de Parlamentul Republicii Moldova la
21.12.2007 // Monitorul Oficial al Republicii Moldova. – 2008. –
Nr.28-29.
128. Legea Republicii Moldova pentru modificarea şi completarea Codu-
lui penal al Republicii Moldova, adoptată de Parlamentul Republicii
Moldova la 18.12.2008 // Monitorul Oficial al Republicii Moldova. –
2009. – Nr.41-44.
129. Legea Republicii Moldova pentru modificarea şi completarea unor
acte legislative, adoptată de Parlamentul Republicii Moldova la
3.02.2009 // Monitorul Oficial al Republicii Moldova. – 2009. –
Nr.47-48.
130. Marcov G. Infracţiuni săvârşite în cadrul circulaţiei rutiere // Revista
română de drept. – 1968. – Nr.2. – P.34.
131. Nistoreanu Gh., Boroi A., Molnar I. şi alţii. Drept penal. Partea Spe-
cială. – Bucureşti: Europa Nova, 1999.
132. Notă informativă la proiectul de Lege pentru modificarea şi comple-
tarea Codului penal al Republicii Moldova // www.justice.gov.md
133. Notă explicativă la proiectul Legii pentru modificarea şi completarea
Codului penal al Republicii Moldova // www.parlament.md
134. Opinia separată a judecătorului Curţii Supreme de Justiţie G.N., din
28.05.2008. Dosarul nr.1ra-412/08 // www.csj.md
135. Ordinul Ministerului Sănătăţii şi Protecţiei Sociale cu privire la
examinarea medicală pentru stabilirea stării de ebrietate şi a naturii ei,
nr.401 din 3.10.2006 // Monitorul Oficial al Republicii Moldova. –
2007. – Nr.60-63.
136. Ordinul Ministerului Transporturilor şi Gospodăriei Comunale cu
privire la aprobarea Normelor de parcurs şi exploatare a anvelopelor
pentru mijloacele de transport auto, nr.124 din 29.07.2005 // Moni-
torul Oficial al Republicii Moldova. – 2005. – Nr.110-112.
137. Pop O. Falsul material în înscrisuri oficiale şi falsul intelectual. –
Timişoara: Mirton, 2003.

345
138. Procesul-verbal nr.7 din 1.12.1988 al Comitetului Permanent de Con-
trol asupra Drogurilor din cadrul Ministerului Sănătăţii // Monitorul
Oficial al Republicii Moldova. – 1999. – Nr.16-18.
139. Proiectul Legii pentru modificarea articolului 13412 din Codul penal
al Republicii Moldova // http://www.parlament.md/download/drafts/
ro/1688.2009.doc
140. Rechizitoriul din 27.11.2008. Procuratura raionului Cahul. Dosarul
nr.2008150655.
141. Regulamentul circulaţiei rutiere, aprobat prin Hotărârea Guvernului
nr.552 din 07.08.1995 // Monitorul Oficial al Republicii Moldova. –
1995. – Nr.59.
142. Regulamentul circulaţiei rutiere, aprobat prin Hotărârea Guvernului
nr.713 din 27.07.1999 // Monitorul Oficial al Republicii Moldova. –
1999. – Nr.83-86.
143. Regulamentul cu privire la Registrul de stat al transporturilor (Anexa
nr.1 la Hotărârea Guvernului cu privire la reorganizarea Sistemului
informaţional automatizat de căutare „Automobilul” în Registrul de stat
al transporturilor şi introducerea testării autovehiculelor şi remorcilor
acestora // Monitorul Oficial al Republicii Moldova. – 1999. –
Nr.126-127.
144. Regulamentul Ministerului Transportului şi Comunicaţiilor al Repub-
licii Moldova cu privire la asigurarea securităţii circulaţiei rutiere la
întreprinderi, instituţii, organizaţii ce efectuează transporturi de pasa-
geri şi mărfuri, din 09.12.1999 // Monitorul Oficial al Republicii
Moldova. – 2000. – Nr.46-49.
145. Regulamentul cu privire la autorizarea, controlul şi efectuarea pe dru-
murile publice a transporturilor cu greutăţi şi/sau gabarite ce depăşesc
limitele admise (Anexa nr.1 la Hotărârea Guvernului Republicii
Moldova nr.1073 din 1.10.2007) // Monitorul Oficial al Republicii
Moldova. – 2007. – Nr.161-164.
146. Regulamentul cu privire la permisul de conducere, organizarea şi
desfăşurarea examenului pentru obţinerea permisului de conducere şi
condiţiile de admitere la traficul rutier, aprobat prin Hotărârea Guver-
nului nr.1452 din 24.12.2007 // Monitorul Oficial al Republicii
Moldova. – 2008. – Nr.8-10.
147. Regulamentul privind modul de testare alcoolscopică şi examinare
medicală pentru stabilirea stării de ebrietate şi a naturii ei, aprobat
prin Hotărârea Guvernului nr.296 din 16.04.2009 // Monitorul Oficial
al Republicii Moldova. – 2009. – Nr.80-81.

346
148. Regulamentul circulaţiei rutiere, aprobat prin Hotărârea Guvernului
nr.357 din 13.05.2009 // Monitorul Oficial al Republicii Moldova. –
2009. – Nr.92-93.
149. Regulile de testare tehnică a autovehiculelor şi remorcilor acestora
(Anexa nr.3 la Hotărârea Guvernului Republicii Moldova cu privire la
reorganizarea Sistemului informaţional automatizat de căutare „Auto-
mobilul” în Registrul de stat al transporturilor şi introducerea testării
autovehiculelor şi remorcilor acestora, nr.1047 din 8.11.1999) // Moni-
torul Oficial al Republicii Moldova. – 2003. – Nr.229-233.
150. Reşetnicov A. Caracteristicile noţiunii de document. Conotaţii juridico-
penale // Revista Naţională de Drept. – 2008. – Nr.1. – P.37-41.
151. Sentinţa Judecătoriei Anenii-Noi din 02.12.2009. Dosarul nr.1-168/09 //
http://ca.justice.md
152. Sentinţa Judecătoriei Anenii-Noi din 04.12.2009. Dosarul nr.1-216/09 //
http://ca.justice.md
153. Sentinţa Judecătoriei Anenii-Noi din 05.02.2010. Dosarul nr.1-
27/10 // http://ca.justice.md
154. Sentinţa Judecătoriei Făleşti din 13.10.2009. Dosarul nr.1-143/09 //
http://ca.justice.md
155. Sentinţa Judecătoriei Făleşti din 02.11.2009. Dosarul nr.1-147/09 //
http://ca.justice.md
156. Sentinţa Judecătoriei Făleşti din 18.11.2009. Dosarul nr.1-157/09 //
http://ca.justice.md
157. Sentinţa Judecătoriei Grigoriopol din 02.10.2009. Dosarul nr.1-712/09 //
http://ca.justice.md
158. Sentinţa Judecătoriei Hânceşti din 23.02.2010. Dosarul nr.1-
30/2010200001 // http://jhn.justice.md
159. Sentinţa Judecătoriei Leova din 24.12.2009. Dosarul nr.1-89/09 //
http://ca.justice.md
160. Sentinţa Judecătoriei Râbniţa din 07.10.2009. Dosarul nr.1-72/09 //
http://ca.justice.md
161. Sentinţa Judecătoriei raionului Călăraşi din 6.06.2008. Dosarul nr.1-
45/08.
162. Sentinţa Judecătoriei Taraclia din 21.10.2009. Dosarul nr.1-117/09 //
http://ca.justice.md
163. Sentinţa Judecătoriei Taraclia din 21.12.2009. Dosarul nr.1-136/09 //
http://ca.justice.md
164. Turianu C. Infracţiunile rutiere. – Bucureşti: ALL Beck, 2000.

347
165. Visterniceanu E. Tâlhăria săvârşită de două sau mai multe
persoane // Analele Ştiinţifice ale USM. Seria „Ştiinţe
socioumanistice”. Vol.I. – Chişinău, 2005.
166. Vlăsceanu H., Buzea V., Beda V. Circulaţia rutieră modernă. –
Bucureşti: Sport-Turism, 1976.
167. Бакулина И.П. Установление причинно-следственной связи при
квалификации административных правонарушений в области
дорожного движения: Автореферат диссертации на соискание
ученой степени кандидата юридических наук. – Тюмень, 2005.
168. Бахарев А.В. Криминологическая характеристика и предупреж-
дение краж и угонов автотранспорта органами внутренних
дел: Автореферат диссертации на соискание ученой степени
кандидата юридических наук. – Москва, 2008.
169. Безверхов А.Г. Имущественные преступления. – Самара: Самар-
ский университет, 2002.
170. Болдырев Е.В., Лысков К.Е.,  Соя­Серко О.А.  Судебное разбира­
тельство дел об автотранспортных преступлениях. – Москва,
1975.
171. Брынза С.М. Корыстная цель как один из признаков понятия
хищения // Категория «цель» в уголовном, уголовно-исполни-
тельном праве и криминологии: Материалы IV Российского
конгресса Уголовного права (28-29 мая 2009 г.). – Москва:
Проспект, 2009, р.637-641.
172. Винокуров В.Н. Влияние характера последствий хищения на
содержание цели его совершения // Категория «цель» в уголовном,
уголовно-исполнительном праве и криминологии: Материалы IV
Российского конгресса Уголовного права (28-29 мая 2009 г.). –
Москва: Проспект, 2009, р.479-483.
173. Волженкин Б.В. Служебные преступления. – Москва: Юристъ, 2000.
174. Гаухман Л.Д. Квалификация преступлений: закон, теория, прак-
тика. – Москва: ЮрИнфоР, 2001.
175. Гаухман Л.Д., Максимов С.В. Ответственность за преступле-
ния против собственности. – Москва: ЮрИнфоР, 1997.
176. Горелик И.И. Квалификация преступлений, опасных для жизни и
здоровья. – Минск, 1973.
177. Дулько Л., Лащук Т. О практике применения судами законода-
тельства об ответственности за транспортные преступления

348
(ст.206, 2062, 2063, 2072, 208 Уголовного кодекса Республики
Беларусь) // Судовы весник. – 1999. – №1. – P.33-38.
178. Жулев В.И. Транспортные преступления. Комментарий законода-
тельства. – Москва: Спарк, 2001.
179. Закон Республики Беларусь от 17 июля 2006 г. №147-3 // Нацио-
нальный реестр правовых актов Республики Беларусь. – 2006. –
№111.2.
180. Иванов Н. Ответственность за неправомерное завладение транс-
портным средством // Российская юстиция. – 1995. – №1. – Р.24-26.
181. Иванов Н. Ответственность за преступления, совершенные в
состоянии опьянения //www.xserver.ru
182. Касынюк В.И., Корчева З.Г. Вопросы квалификации транспорт-
ных преступлений. – Киев, 1988.
183. Комаров А.В. Проблемы определения объекта неправомерного
завладения автомобилем или иным транспортным средством без
цели хищения // Труды юридического факультета Ставропольского
государственного университета. Вып.16. – Ставрополь, 2007.
184. Комментарий к Уголовному кодексу Российской Федерации / Под
общ. ред. В.М. Лебедева. – Москва: Норма, 2007.
185. Комментарий к Уголовному кодексу Российской Федерации / Под
ред. А.В. Наумова. – Москва: Юристъ, 1997.
186. Коробеев А.И. Транспортные преступления. – Санкт-Петербург:
Юридический центр Пресс, 2003.
187. Кригер Г.А. Квалификация хищения социалистического иму-
щества. – Москва: Юридическая литература, 1974.
188. Куринов Б.А. Квалификация транспортных преступлений. –
Москва, 1965.
189. Малинин В.Б. Причинная связь в уголовном праве. – Санкт-
Петербург: Юридический центр Пресс, 2000.
190. Миненок М.Г., Миненок Д.М. Корысть. Криминологические и
уголовно-правовые проблемы. – Санкт-Петербург: Юридический
центр Пресс, 2001.
191. Мисливий В.А. Злочини против безпеки дорожнього руху та
експлуатацiï транспорту (кримiнально-правове та кримiналогiч-
ные дослiдження): Автореферат дисертацiï на здобуття наукового
ступеня доктора юридичных наук. – Киïв, 2005.
192. Нагаев Е. Угон и кража автотранспорта: вопросы разграни-
чения составов преступлений // Российская юстиция. – 2000. –
№8. – P.44-45.

349
193. Научно-практический комментарий к Уголовному кодексу Респуб-
лики Беларусь / Под общ. ред. А.В. Баркова, В.М. Хомича. – Минск:
ГИУСТ БГУ, 2007.
194. Особое мнение судьи Конституционного Суда Российской
Федерации А.Л. Кононова // www.echr.ru/documents/doc/ 1252379/
1252379-002/htm
195. Панова Ю. Угон автомобиля или иного транспортного средства
без цели хищения // Российская юстиция. – 1997. – №7. – Р.27-28.
196. Петухов Б. Уголовная ответственность за угон транспортных
средств // Законность. – 1992. – №2. – Р.13-14.
197. Плохова В. Угон транспортных средств квалифицировать как
хищение имущества // Российская юстиция. – 2003. – №11. –
Р.46-47.
198. Плохова В.И. Ненасильственные преступления против собствен-
ности: криминологическая и правовая обоснованность. – Санкт-
Петербург: Юридический центр Пресс, 2003.
199. Поcтановление Конституционного Суда Российской Федерации
по делу о проверке конституционности ст.265 Уголовного
кодекса Российской Федерации в связи с жалобой гражданина
А.А. Шевякова // Российская газета. – 2001. – №23.
200. Постанова Пленуму Верховного Суду України № 14 від 23 грудня
2005 р. «Про практику застосування судами України законодав-
ства у справах про деякі злочини проти безпеки дорожнього руху
та експлуатації транспорту, а також про адміністративні правопору-
шення на транспорті» // www.scourt.gov.ua
201. Постановление Пленума Верховного Суда Республики Беларусь
от 1 октября 2008 г. №7 «О судебной практике по делам о пре-
ступлениях, связанных с нарушением правил дорожного движе-
ния или эксплуатации транспортных средств (ст.317-318, 321
УК)» // www.supcourt.by
202. Постановление Пленума Верховного Суда Республики Узбекис-
тан от 20 декабря 1996 г. №37 «О судебной практике по делам об
угоне транспортных средств» // Бюллетень Верховного Суда
Республики Узбекистан. – 1997. – №1-2. – Р.113-114.
203. Постановление Пленума Верховного Суда Российской Федера-
ции от 9 декабря 2008 г. №25 «О судебной практике по делам о
преступлениях, связанных с нарушением правил дорожного

350
движения и эксплуатации транспортных средств, а также с их
неправомерным завладением без цели хищения» //www.vsrf.ru
204. Постановление Президиума Верховного Суда МССР №4у-185/88 от
29 июня 1988 г. // Moldlex
205. Примерный Уголовный кодекс (США). Официальный проект
Института американского права. – Москва, 1969.
206. Проценко С. Значение общественно опасных последствий в со-
ставе транспортного преступления // http://sovbezkbr.ru/ materialj/
mnenie_spec/bezopas/mnenie_bezopas_56.htm
207. Ремизов С.М. Противодействие расследованию дорожно-
транспортных преступлений и криминалистические методы
его преодоления: Автореферат диссертации на соискание ученой
степени кандидата юридических наук. – Москва, 2009.
208. Российское уголовное право. Особенная часть. – Москва, 1997.
209. Сахарчук А. Деяния, связанные с управлением транспортным
средством лицом в состоянии опьянения (ст.317 1 УК Респуб-
лики Беларусь) // Судовы весник. – 2007. – №1. – Р.61-63.
210. Скляров С.В. Понятие хищения в уголовном законодательстве
России: теоретический анализ // Государство и право. – 1997. – №9.
– Р.68.
211. Тарарухин С.А. Преступное поведение. Социальные и психологи-
ческие черты. – Москва: Юридическая литература, 1974.
212. Ткаченко В.И. Преступления против общественной безопасности.
– Москва, 1984.
213. Уголовное законодательство Норвегии / Под ред. Ю.В. Голика. –
Санкт-Петербург: Юридический центр Пресс, 2003.
214. Уголовное право Российской Федерации. Особенная часть / Под
ред. Б.Т. Разгильдиева, А.Н. Красикова. – Саратов: СЮИ МВД
России, 1999.
215. Уголовный кодекс Дании / Под ред. С.С. Беляева. – Санкт-
Петербург: Юридический центр Пресс, 2001.
216. Уголовный кодекс Испании / Под ред. Н.Ф. Кузнецовой, Ф.М.
Решетникова. – Москва: Зерцало, 1998.
217. Уголовный кодекс Республики Польша / Под ред. А.И. Лукашова,
Н.Ф. Кузнецовой. – Санкт-Петербург: Юридический центр Пресс,
2001.
218. Уголовный кодекс Республики Узбекистан / Под ред. М.Х.
Рустамбаева, А.С. Якубова, З.Х. Гулямова. – Санкт-Петербург:
Юридический центр Пресс, 2001.

351
219. Уголовный кодекс ФРГ / Под ред. А.В. Серебренниковой. –
Москва: Зерцало, 2000.
220. Уголовный кодекс Швейцарии / Под ред. А.В. Серебренниковой. –
Москва: Зерцало, 2000.
221. Уголовный кодекс Украины: научно-практический
комментарий / Под ред. Е.Л. Стрельцова. – Харьков: Одиссей,
2005.
222. Узденов А.И. Об объекте неправомерного завладения авто-
мобилем или иным транспортным средством без цели
хищения // Актуальные проблемы юридической науки:
Материалы всероссийской научно-практической конференции
(23-24 октября 2006 г.). Ч.2. – Краснодар, 2006, р.282-286.
223. Фунин О.В. Неправомерное завладение автомобилем или иным
транспортным средством без цели хищения: Автореферат дис-
сертации на соискание ученой степени кандидата юридических
наук. – Рязань, 1999.
224. Щербаков А.А. Квалификация неправомерного завладения авто-
мобилем или иным транспортным средством с целью получения
«вознаграждения» («выкупа») за возврат потерпевшему пред-
мета завладения // Российский судья. – 2006. – №11. – Р.19-22.
225. Щербаков   А.А.  Неправомерное   завладение   автомобилем   или
иным транспортным средством как преступление против
собственности (законодательство, юридическая
характеристика, квалификация): Автореферат диссертации на
соискание ученой степени кандидата юридических наук. –
Нижний Новгород, 2006.
226. Энциклопедия уголовного права. Т.4. Состав преступления. –
Санкт-Петербург: Изд. Профессора Малинина, 2005.

352
Vitalie STATI
INFRACŢIUNI ÎN CARE MIJLOCUL DE TRANSPORT
APARE CA OBIECT MATERIAL SAU CA
MIJLOC DE SĂVÂRŞIRE A INFRACŢIUNII

Material didactico-ştiinţific

Bun de tipar 11.08.2010. Formatul 6084 1/16


Coli de tipar 22,0. Coli editoriale 20,0.
Comanda 69. Tirajul 50 ex.

Centrul Editorial-Poligrafic al USM


str.A.Mateevici, 60, Chişinău, MD 2009

353