INSOLVENȚA

TRANSFRONTALIERĂ

@ Luminița Tuleașcă, Assoc. Prof. Dr.

Managing Partner TULEAȘCĂ LAWYERS
1
 Concepte principale în procedura română a
insolvenţei
• Legea nr. 85/2014 - insolvenţa, condiţie (de fond) a deschiderii
procedurii colective de insolvenţă.
• Insolvenţa este „acea stare a patrimoniului debitorului care se
caracterizează prin insuficienţa fondurilor băneşti disponibile pentru
plata datoriilor certe, lichide şi exigibile”.
• Insolvenţa debitorului se prezumă (relativ) atunci când acesta, după 60 de
zile de la scadenţă nu a plătit datoria sa faţă de creditor.
• Insolvenţa este iminentă atunci când se dovedeşte că debitorul nu va putea
plăti la scadenţă datoriile exigibile angajate, cu fondurile băneşti
disponibile la data scadenţei.
• Cuantumul minim al creanţei este de 40.000 lei, respectiv de 6 salarii
medii brute pe economie/pe salariat, pentru creanţele salariale.
• Debitori în procedura insolvenţei sunt persoanele fizice şi persoanele
juridice de drept privat ce fac parte din categoria profesioniştilor, astfel 2
cum sunt aceştia definiţi de art. 3 alin. (2) C. civ., cu excepţia celor care
exercită profesii liberale.
 Reglementarea europeană a insolvenţei
transfrontaliere- – Regulamentul (UE) nr. 848/2015
privind procedurile de insolvenţă
• Primul act normativ european care abordează cele mai
importante aspecte ale insolvenţei internaţionale, respectiv
conflictele de jurisdicţie şi conflictele de legi, a fost
Regulamentul (CE) nr. 1346 din 29 mai 2000 privind
procedurile de insolvenţă, intrat în aplicare din 31 mai 2002.
Acest regulament a fost abrogat prin Regulamentul (UE) nr,
848/2015 privind procedura insolvenţei (reformare) intrat în
aplicare, în principal, din 26 iunie 2017.
Regulamentul 848/2015 nu se aplică societăţilor de asigurare,
instituţiilor de credit şi societăţilor de investiţii, întrucât aceste
entităţi speciale beneficiază de reglementări speciale inclusiv în
materia insolvenţei lor.
3
Domeniul de aplicare al Regulamentului (UE) nr.
848/2015
 Procedurile preventive care promovează salvarea debitorilor
viabili din punct de vedere economic şi acordarea unei a doua
şanse antreprenorilor;
Procedurile colective bazate pe insolvenţa debitorului,
proceduri care implică desesizarea totală sau parţială a
acestuia şi desemnarea unui lichidator;
Procedurile colective aplicabile debitorului care are centrul
principalelor interese situat pe teritoriul Uniunii Europene,
independent de calitatea debitorului, persoană fizică sau
juridică, comerciant sau necomerciant;
Insolvenţa grupurilor de societăţi.

4
 Criteriile de determinare a competenţei
jurisdicţionale internaţionale
Regulamentele europene se limitează la stabilirea competenţei
internaţionale, desemnând statele membre a căror jurisdicţie poate
deschide o procedură de insolvenţă, competenţa teritorială în
cadrul acelui stat membru urmând să fie stabilită de legea
naţională a respectivului stat.
• O procedură principală de insolvenţă trebuie să fie deschisă
în statul membru în care se află centrul intereselor principale
ale debitorului – center of main interests – COMI, procedură
ce se extinde asupra bunurilor debitorului, indiferent unde
s-ar afla ele; efectele acestor proceduri sunt recunoscute la
nivelul UE.
• Centrul intereselor principale este locul în care debitorul îşi
administrează în mod obişnuit interesele şi care este verificabil
de către terţi. 5
• În cazul unei societăţi sau persoane juridice, centrul
intereselor principale este prezumat a fi, până la proba
contrarie, locul unde se află sediul social, dacă sediul social nu
s-a mutat într-un alt stat membru în cele trei luni anterioare
solicitării de deschidere a procedurii insolvenţei. Această
prezumţie este relativă şi poate fi răsturnată prin probă
contrarie.
• În cazul unei persoane care exercită o activitate independentă
sau o activitate profesională, centrul intereselor principale este
locul principal de desfăşurare a activităţii, în absenţa unor
probe ca ar dovedi contrariul, dacă acesta nu s-a mutat într-un
alt stat membru în cele trei luni anterioare solicitării de
deschidere a procedurii insolvenţei.
• În cazul oricărei alte persoane, centrul intereselor principale
este locul în care persoana îşi are reşedinţa obişnuită, în
absenţa unor probe ca ar dovedi contrariul, dacă reședința nu
6
s-a mutat într-un alt stat membru în cele şase luni anterioare
solicitării de deschidere a procedurii insolvenţei.
• Proceduri secundare sau teritoriale de insolvenţă pot fi deschise
doar în statul membru în care debitorul are un are un sediu,
efectele unei asemenea proceduri limitându-se la respectivul stat
membru.
• Prin sediu se va înţelege „un loc de derulare de operaţiuni unde
debitorul exercită în mod netranzitoriu o activitate economică cu
mijloace umane şi bunuri”.

 Succesiunea deschiderii procedurilor de insolvenţă

Deschiderea procedurii principale de insolvenţă este anterioară deschiderii

procedurilor de insolvenţă secundare.

Când o procedură principală se deschide, toate procedurile teritoriale

devin secundare. Spre deosebire de dispoziţiile Regulamentului 1346/2000,
prin Regulamentul 848/2015 se instituie posibilitatea ca o procedură
secundară de insolvenţă să fie şi o procedură de reorganizare a debitorului.

 Legea aplicabilă procedurii de insolvenţă principale sau/şi secun-

dare (lex concursus) şi efectelor acesteia este legea statului membru
pe al cărui teritoriu s-a deschis procedura, denumit stat de 7
deschidere.
 Problematica determinării (interpretării) centrului
intereselor principale ale debitorului în insolvenţa
transfrontalieră (COMI)
CJUE a stabilit constant că COMI este o noţiune proprie regulamentului
care, în consecinţă, are o semnificaţie autonomă şi, prin urmare, trebuie
interpretată în mod uniform şi independent de legislaţiile naţionale.
CJUE - Cauza Eurofood – filială a Parmalat SpA Italia, filială cu sediul în
Dublin, Irlanda, deţinută în întregime de societatea-mamă Parmalat SpA
Italia, CJUE a decis în favoarea instanţei irlandeze privitor la competenţa
deschiderii procedurii principale de insolvenţă a Eurofood, prin raportare la
dispoziţiile Regulamentului (CE) nr.1346/2000.
CJUE a arătat că prezumţia instituită prin art. 3 (1) din Regulamentul
(CE) 1346/2000 [corespunzător actualului art. 3 alin. (1) din Regulamentul
848/2015 n.n.], conform căruia se prezumă că centrul principalelor
interese ale debitorului se află în statul membru în care debitorul şi-a
înregistrat sediul (social) – poate fi răsturnată „numai dacă factori
obiectivi şi uşor de constatat de către terţi permit constatarea că situaţia 8
existentă este diferită faţă cea pe care o reflectă localizarea sediului
social”
Locul în care se află COMI trebuie să corespundă unei duble
condiţionări: să fie locul în care debitorul îşi administrează în
mod obişnuit interesele (i) şi să fie verificabil de către terţi (ii).
Momentul determinării COMI:
În cauza Staubitz-Schreiber CJUE a stabilit că locul unde se
află COMI (şi implicit instanţa competentă să deschidă
procedura insolvenţei) trebuie determinat prin raportare la
momentul în care se formulează cererea de deschidere a
procedurii insolvenţei, chiar dacă, ulterior, dar anterior
deschiderii procedurii insolvenţei, debitorul îşi transferă COMI
într-un alt stat membru.

9
Efectele procedurii de insolvenţă sunt stabilite de legea statului
membru în care s-a deschis respectiva procedură de insolvenţă
 Orice hotărâre de deschidere a unei proceduri de insolvenţă
pronunţată de o instanţă a unui stat membru, competent
conform Regulamentului 848/2015, este recunoscută în toate
celelalte state membre din momentul în care îşi produce
efectele în statul de deschidere.
Drepturile creditorilor.
 Orice creditor este îndreptăţit să-şi înregistreze cererea de
admitere a creanţei sale în oricare dintre procedurile de
insolvenţă deschise împotriva debitorului său, respectiv în
cadrul procedurii principale de insolvenţă, precum şi al
oricărei proceduri secundare de insolvenţă.
Informarea se face prin notificare individuală transmisă către
toți creditorii cunoscuţi. 10
Atribuţiile practicianului în insolvenţă:

 Sunt acordate de legea aplicabilă procedurii principale.

 Printre atribuţiile conferite practicianului în insolvență de
Regulamentul 848/2015 reţinem dreptul practicianului în
insolvenţă din procedura principală de insolvenţă de a
exercita pe teritoriul unui alt stat toate atribuţiile conferite de
legea statului de deschidere, dar numai atunci când:
- nu a fost deschisă o altă procedură secundară de
insolvenţă sau
- nu a fost luată nicio măsură de conservare contrară prin
efectul deschiderii unei proceduri secundare de insolvenţă.
 Practicianul în insolvenţă din cadrul procedurii principale şi
practicienii în insolvenţă din procedurile secundare de
insolvenţă au obligaţia de cooperare şi informare reciprocă 11
Hotărârile cu privire la desfăşurarea şi închiderea
procedurilor de insolvenţă pronunţate de o instanţă a unui stat
membru competentă în temeiul art. 3 din Regulamentul 848/2015
şi recunoscută în temeiul art. 19 din Regulamentul 848/2015,
precum şi concordatele aprobate de o instanţă, sunt recunoscute
fără nicio formalitate suplimentară.

Executarea hotărârilor cu privire la desfăşurarea şi

închiderea procedurilor de insolvenţă pe teritoriul altui stat
membru se realizează în acord cu dispoziţiile Regulamentului
(UE) nr. 1215/2012.

12
 Insolvenţa grupurilor de societăţi
Sintagma „insolvenţa grupului de societăţi” este utilizată de Legea nr.
85/2014 pentru a desemna reguli speciale aplicabile procedurilor de
insolvenţă privitoare la societăţi individuale, membre ale unui grup de
societăţi.
Soluţia clasică adoptată de legislaţiile naţionale este cea a
deschiderii unor proceduri de insolvenţă individuale, care pot fi
coordonate sau nu.

• Legea română subsumează coordonarea procedurilor de insolvenţă a

• grupului de societăţii obligaţiei de cooperare, instrument de obţinere
şi îmbunătăţire a coordonării procedurilor de insolvenţă a grupului de
societăţi, inclusiv prin intermediul unui protocol de cooperare, care
este, de fapt, un acord de coordonare a procedurilor de insolvenţă,
prin care se stabileşte derularea integrată a activităţilor economice,
juridice şi operaţionale la nivelul grupului.
• Protocolul de cooperare va fi depus la dosarul cauzei în care a fost
desemnat practicianul coordonator în termen de 10 zile de la data
deschiderii procedurii şi va fi aprobat de către judecătorul sindic. 13
În toate cazurile, cooperarea este o obligaţie ce incumbă atât
instanţelor, cât şi practicienilor în insolvenţă, şi semnifică
îndatorirea acestora de a asigura coordonarea procedurilor de
insolvenţă prin următoarele instrumente:
• Schimbul de informaţii cu privire la procedură, în special în
privinţa creanţelor, activelor şi măsurilor luate de
administratorul/lichidatorul judiciar;
• Deschiderea concomitentă a procedurilor de insolvenţă a
membrilor grupului, la cererea debitorilor sau a creditorilor.

14
Studii de caz:
În Spania, la 30 mai 2008, Judecătoria de primă instanţă din Logrono
a pronunţat o hotărâre judecătorească de declarare a falimentului
voluntar a două persoane fizice, cetăţeni români, stabilindu-şi
competenţa pentru declararea falimentului în funcţie de locul situării
centrului intereselor principale ale celor doi debitori, adică la locul
unde debitorii îşi exercită în mod obişnuit activitatea, deşi sediul
social al celor doi se afla în Santo Domingo de la Calzada.
La 14 ianuarie 2009, Înalta Curte de Justiţie din Londra (Anglia) –
Departamentul Lordului Cancelar, Curtea Societăţilor – a emis ordin
prin care s-a dispus deschiderea procedurii principale de insolvenţă
împotriva SC N.N.R. SRL, societate cu sediul social în Bucureşti,
România. Curtea a hotărât că centrul intereselor principale ale
N.N.R., în sensul prevăzut de Regulamentul european nr. 1346/2000,
se află în Anglia. 15
 Regimul insolvenţei transfrontaliere
în raporturile cu statele terţe (non-UE)
Un debitor cu sediul social, sediu secundar sau centrul
principalelor interese situate pe teritoriul UE poate avea sedii,
centrul principalelor interese sau creditori pe teritoriul unor state
terţe.
• De pildă un debitor X cu sediul social şi centrul principalelor
interese situate în Bucureşti (România) poate avea un sediu
secundar, respectiv o sucursală în Istanbul (Turcia).
Într-o astfel de ipoteză, se impune aplicarea regulilor privitoare
la insolvenţa transfrontalieră în raporturile cu statele terţe, pentru
că în domeniul de aplicare al Regulamentului 848/2015 nu
sunt incluse bunurile, creditorii sau sediile situate în
străinătate.
Desigur, nici procedurile de insolvenţă deschise împotriva unui
16
debitor ce are centrul intereselor principale într-un stat terţ nu
sunt reglementate de Regulamentul 848/2015.
 Regimul insolvenţei transfrontaliere
în raporturile cu statele terţe (non-UE)

Sediul materiei – reguli

Vor fi aplicabile dispoziţiile naţionale în materia insolvenţei

transfrontaliere în raporturile cu statele terţe, dacă acestea nu
sunt contrare prevederilor tratatelor, convenţiilor sau
acordurilor internaţionale la care România este parte.
• În România, Legea nr. 85/2014 reglementează în titlul III –
Insolvenţa transfrontalieră în raporturile cu statele terţe.

17
 Reguli de competenţă internaţională şi legea aplicabilă
în procedurile de insolvenţătransfrontalieră în
raporturile cu state terţe.
• Conform Legii nr. 85/2014, este admisibilă deschiderea unei
proceduri străine principale de insolvenţă în statul terţ în care
debitorul îşi are situat centrul principalelor interese.
• De asemenea, o procedură străină secundară de insolvenţă
poate fi deschisă în statul în care debitorul îşi are stabilit un
sediu.
Centrul principalelor interese ale debitorului, în situaţia
procedurii de insolvenţă cu element de extraneitate, se prezumă ca
fiind sediul social al persoanei juridice, sediul profesional al
persoanei fizice care exercită o activitate economică sau o profesie
independentă sau domiciliul persoanei fizice care nu exercită o
activitate economică sau o profesie independentă. Prezumţiile
legale sunt relative şi pot fi răsturnate prin probă contrară.
Legea aplicabilă procedurii străine principale sau/și secundare
18
de insolvenţă este legea statului de deschidere a procedurii
străine de insolvenţă.
 Efectele deschiderii procedurilor de insolvenţă în
state terţe
Efectele procedurii secundare de insolvenţă deschise pe
teritoriul statului român se limitează numai la bunurile situate
pe teritoriul statului român.
În primul rând, o procedură de insolvenţă transnaţională în
raporturile cu statele terţe produce efectele stabilite de legea
statului de deschidere.
În al doilea rînd, o procedură străină de insolvenţă îşi va produce
efectele în România numai dacă aceasta este recunoscută pe
teritoriul statului român.
Ca efect al recunoaşterii unei proceduri străine principale de
insolvenţă, se prezumă starea de insolvenţă a debitorului, în
temeiul căreia se poate deschide o procedură de insolvenţă în
România. 19
Creditorii străini sunt creditorii care au sediul sau domiciliul
situate pe un stat străin (terţ).
• Principiul egalităţii de tratament a creditorilor debitorului
funcţionează şi procedura insolvenţei transfrontaliere în
raporturile cu statele terţe.
• În aceste condiţii, creanţele creditorilor străini se bucură de
aceleaşi drepturi privitoare la deschiderea şi participarea la
procedura insolvenţei la fel ca creditorii români.

Cooperarea internaţională include atât cooperarea între

instanţele româneşti şi cele străine, cât şi cooperarea între
instanţe şi reprezentanţii procedurilor de insolvenţă sau între
reprezentanţii procedurilor.

20