Martin Griffiths,

Relaţii internaţionale: şcoli,

curente, gânditori, Bucureşti,
Editura Ziua, 2003.
 LIBERALISMUL
 reprezentanţi: Norman Angell, Charles Beitz, Michael Doyle, Francis Fukuyama, David
Held, John Hobson, Stanley Hoffman, Richard Rosecrance, Woodrow Wilson, Alfred
Zimmer;
 liberalii consideră relaţiile internaţionale ca o posibilă sursă de progres şi transformare
teleologică; punând libertatea individuală mai presus de orice, considerând că statul se cuvine
să fie oprit de la acţiuni de natură a o submina.
 pe plan intern, puterea statului liberal constituţional este limitată de răspunderea sa
democratică faţă de propriii cetăţeni, de nevoia de a respecta cerinţele economiei de piaţă şi
normele de drept; liberalii consideră că, în ciuda dificultăţilor pe care le presupune transferul
acestor constrângeri la nivel internaţional, ele trebuie instituite pentru a promova stabilitatea
atât în raporturile dintre statele suverane, cât şi în interiorul acestora,
 liberalismul (reprezentat de Norman Angell, Woodrow Wilson şi Alfred Zimmern) a fost
subapreciat şi considerat o formă de idealism sau utopism de către autoproclamaţii realişti ai
vremii;
 prăbuşirea Uniunii Sovietice şi, deci, a comunismului drept concurent global al capitalismului,
le-a asigurat liberalilor contemporani, la sfârşitul secolului al XX-lea, prilejul de a afirma
tradiţia intelectuală şi importanţa liberalismului; deşi unele tendinţe contemporane par a
confirma teoriile „idealiştilor", liberalismul trebuie să răspundă la noi provocări, pe măsură ce
forţele capitalismului global subminează aparenta victorie a democraţiei liberale, la sfârşitul
Războiului Rece (vezi critica adusă de Edward A. Kolodziej, Securitatea şi relaţiile
internaţionale, Iaşi, Polirom, 2007)
 TEORIILE CRITICE/RADICALE
 reprezentanţi: John Burton, Robert Cox, Richard A. Falk, Andre Gunder Frank, Johan
Galtung, Vladimir I. Lenin, Andrew Linklater;
 teoreticienii grupaţi în această categorie sunt preocupaţi de sursele inegalităţii structurale,
inerente sistemului internaţional, şi de modalităţile în care acestea ar putea fi depăşite;
 inspirându-se adesea din gândirea tradiţională marxistă, dar nelimitându-se la aceasta, ei pun
în lumină modul în care relaţiile internaţionale fac posibile şi tind să ascundă, inechităţile
sistemului capitalist global; pornind de la acest fapt, teoreticienii radicali consideră că teoria şi
practica nu sunt domenii separate şi autonome de gândire şi acţiune, exprimându-şi
nemulţumirea faţă de reformele internaţionale care se limitează la organizarea relaţiilor dintre
state, mai ales când se bazează pe capacitatea şi pe voinţa aşa-numitelor mari puteri; de
asemenea, criticii consideră că atât realismul cât şi liberalismul servesc menţinerii distribuţiei
elementare a puterii şi a bunăstării; în fapt, ei proclamă supremaţia analizei critice privind
condiţiile istorice care au condus la insta­urarea inegalităţii, forţele materiale şi ideologice care
o susţin şi potenţialul de a reforma radical sistemul în favoarea unei ordini mondiale mai
drepte.
 nici unul dintre adepţii criticismului nu consideră că suveranitatea este un concept care va
deveni desuet şi nici nu agreează ideea potenţialului noilor mişcări sociale de a se substitui
proletarilor clasei muncitoare revoluţionare transnaţionale a lui Marx şi a lui Lenin.
 TEORIA SOCIETĂŢII
INTERNAŢIONALE
 Reprezentanţi: Hedley Bull, Terry Nardin, John Vincent, Michael Walzer, Martin
Wight;
 preocupările principale ale autorilor importanţi din această secţiune se îndreaptă asupra
noţiunilor de drept şi moralitate care operează între state; ridicând probleme centrale de
teoria relaţiilor internaţionale pe care realiştii şi liberalii tind să le neglijeze;
 termenul de societate internaţională înseamnă că, în ciuda absenţei unei autorităţi
centrale, statele adoptă modele de conduită care se constituie pe baza constrângerilor
morale şi legale şi se supun acestora; pornind de la aceste idei, relaţiile internaţionale nu
pot fi înţelese în mod adecvat ca manifestare a politicii de putere (aşa cum susţin
realiştii) şi devine posibil să nu fie necesară transformarea radicală a ordinii
internaţionale pentru a înfăptui justiţia şi pacea globală (aşa cum solicită radicalii);
 pentru Martin Wight, teoria relaţiilor internaţionale re­prezintă o alternativă la realism şi
idealism în studiul relaţiilor internaţionale. Hedley Bull pretinde că instituţiile societăţii
statelor sunt cruciale pentru menţinerea ordinii internaţionale;
 teoreticienii societăţii internaţionale privesc relaţiile internaţionale ca pe o arenă socială
unde competitorii - state suverane - se relaţionează nu numai în calitate de concurenţi la
putere şi bunăstare, ci şi ca deţinători ai unor drepturi speciale, ai unor privilegii şi
obligaţii (din punctul de vedere al metodei, ei accentuează importanţa abordării istorice);
 POSTMODERNISMUL
 Reprezentanţi: Richard Ashley şi Robert Walker au atras atenţia asupra felului în
care ştiinţa şi puterea sunt strâns legate în teoria şi practica relaţiilor internaţionale
contemporane; autorii au pus în evidenţă potenţialul şi limitele cunoaşterii sale;
 pentru cei doi, cercetătorii relaţiilor internaţionale sunt mereu în căutarea unui ideal
greu de sesizat, a unei fun­damentări filozofice dincolo de jocul puterii prin care se
asumă şi se reco­mandă reforme ale modalităţilor de administrare a afacerilor de stat;
 distincţia modernă dintre teorie şi practică este înlocuită cu termenul discurs, care
estompează dihotomia dintre realitate şi reprezentarea ei textu­ală; îndeosebi Ashley
este angajat într-un proiect de deconstrucţie a disciplinei, expunând strategiile prin
care discursuri specifice despre putere/ştiinţă construiesc ierarhii conceptuale opuse
şi aparent înăbuşă părerile diferite;
 Robert Walker îşi fixează privirea critică asupra discursului despre suveranitate, care
este luat ca atare de mulţi cercetători din domeniu, dar care ne reglează şi sentimentul
timpului, istoriei şi progresului; refuzând să se angajeze într-o analiză empirică sau
normativă, bazată pe noţiunile moderne de raţiune şi adevăr, aceşti gânditori se
limitează la a lumina latura întunecată a modernităţii; Max Weber se profilează cu
proeminenţă în lucrările lui Walker. El sugerează că în studiul relaţiilor internaţionale
se manifestă „cuşca de fier" a modernităţii, care ne limitează capacitatea de a imagina
posibilităţile politice ale unei schimbări radicale.
 TEORIILE DESPRE NAŢIUNE
 Reprezentanţi: Benedict Anderson, Ernest Gellner, Anthony D. Smith;
 astăzi, naţionalismul se răspândeşte peste tot în lume, ameninţând să
fărâmiţeze unele state şi să contopească altele în state-naţiuni noi.
 naţionalismului i se acordă atenţie mai mare, întrucât astăzi diferenţa din­tre
războiul între state şi războiul din interiorul statelor este mai puţin
evidentă; una dintre cele mai mari probleme ale ordinii mondiale la
sfârşitul secolului al XX-lea este modalitatea de reconciliere a principiului
suveranităţii statului (care protejează distribuţia teritorială actuală) cu cel al
autodeterminării popoarelor (care ameninţă constant cu modificarea
frontierelor conform unui principiu normativ vag), în acest sens sunt
prezentate lucrările a trei gânditori ai teoriei naţiunii şi naţionalismului;
 Benedict Anderson cercetează fenomenologia naţiunii, descriind condiţiile
istorice ale apariţiei naţiunii sub formă de comunitate imaginată şi a
explorat procedurile care susţin recursul mai degrabă la naţiune decât la
alte epicentre de loialitate politică ale erei modeme.
 A TEORETIZA FARĂ TEORIE

 Studiu de caz: SUSAN STRANGE, STATE

ŞI PIEŢE, LONDRA, 1988; IAŞI,
INSTITUTUL EUROPEAN, 1997.
 Susan Strange
 lucrări principale: International Economics and International Politics: A Case of Mutual Negelct , în
„International Affaires”, nr. 46, 1970, pp. 304-315; Cave, hic Dragones: A Critique of Regime Analysis , în
„International Organization”, nr. 36, 1982, pp. 479-496; Still an Extraordinary Power: America's Role in a
Global Monetary System, în Raymond E. Lombra şi Willard E. Witte (ed.), Political Economy of
International Relations and Domestic Monetary Relations, Iowa State University Press, Ames, lowa, 1982,
pp. 73-103; Paths to International Political Economy (ed.), Allen & Unwin, Londra, 1984; The Global
Political Economy: 1958-1994, în „International Journal”, nr. 34, 1984, pp. 333-345; Protectionism and
World Politics, în „International Organization”, nr. 39, 1985, pp. 233-259; Casino Capitalism, Oxford
University Press, Oxford, 1986; Supranationals and the State, în John A. Hali (ed.), States in History,
Basil Blackwell, Oxford, 1986, pp. 289-305; The Persistent Myth of Lost Hegemony, în „International
Organization”, nr. 41, 1987, pp. 551-574; States and Markets: An Introduction to International Political
Economy, Pinter, Londra, 1988; The Future of the American Empire, în „Journal of International Affairs”,
nr. 42, 1988, pp. 1-17; Towards a Theory of Transnaţional Empire , în James N. Rosenau şi Emst-Otto
Czempiel (ed.), Global Changes and Theoretical Challenges: Approaches to World Politics for the 1990 's,
D. C. Heath & Co., Toronto, 1989. pp. 161-176; Finance, Information and Power, în „Review of
Internaţional Stndies”, nr. 16, 1990, pp. 259-274; Rival States, Rival Firms: Competition for World Markel
Shares (împreună cu John M. Stopford), Cambridge University Press, Cambridge, 1991; An Eclectic
Approac", în Craig N. Murphy şi Roger Tooze (ed.), The New International Political Economy, Lynne
Reinner, Boulder, Colorado, 1991, pp. 33-50; Rethinking Structural Change in the International Political
Economy: States, Firms and Diplomacy, în Richard Stubbs şi Geoffrey R. D. Underhill (ed.), Political
Economvy and the Changing Global Order, McClelland & Stewart, Toronto, 1994, pp. 103-115; Political
Economy in International Relations, în Ken Booth şi Steve Smith (ed.), International Relations Theory
Today, Polity Press, Cambridge, 1995, pp. 154-174; The Retreat of the State: The Diffusion of Power in the
World Economy, Cambridge University Press, Cambridge, 1996.
 un realist neconvenţional, se prezintă drept „un nou realist în subdomeniul economiei politice
internaţionale (EPI);
 s-a născut în 1923; a absolvit London School of Economics; a lucrat ca ziaristă la „The Economist”
iar în anul 1946 a fost corespondent la Washinton pentru „The Observer”; din anul 1948 a predat la
University College din Londra; cercetător la Institutul Regal de Politică Externă de la Chantham
House; din 1978 a revenit la London School of Economics, ca profesor de relaţii internaţionale; a
creat filiala britanică a International Studies Association; a lucrat la European University Institute
din Florenţa; în 1993 s-a angajat la Universitatea Warwich; a încetat din viaţă în anul 1998;
 în anii 70, Strange a condus valul critic care acuza pe cercetătorii din domeniul relaţiilor
internaţionale că ignorau modul în care forţele economice alterau politica tradiţională a puterii şi a
criticat pe economişti pentru că se bazau prea mult pe calcule abstracte în determinarea acţiunilor
politico-economice;
 a dezvoltat teoria puterii structurale ca un concept al EPI care le poate permite cercetătorilor să
împace economia şi politica:
 puterea structurală „conferă puterea de a decide cum vor fi făcute lucrurile, puterea de a
modela tipare pentru relaţiile dintre state, dintre state şi popoare sau dintre state şi
corporaţii. Puterea relativă a fiecărei părţiu incluse în această relaţie este mai mare sau
mai mică, în măsura în care determină structura care înconjoară relaţia”;
 implicaţiile operei lui Strange sunt duble: a promovat fertilizarea teoretică între paradigmele
centrale ale gândirii în relaţiile internaţionale, în particular în domeniul EPI şi a atras atenţia
cercetătorilor asupra necesităţii şi dificultăţilor managementului central a ceea ce se descrie ca fiind
trecerea de la lumea statelor naţionale la un nou „tip de medievalism” în relaţiile internaţionale.
NOAPTE – FURTUNĂ – MARE – NAVĂ -
NAUFRAGIAŢI
 PRIMA BARCĂ:
 condusă de Martin, unul din ofiţerii vasului, alături de alti
trei ofiteri
 doi tineri îndrăgostiţi: John şi June

 o mamă cu doi copii: Meg, Ken, Rosy

 lider – Martin

 „Prieteni, s-ar putea să ne aflăm într-un mare

pericol. De aceea trebuie să tăiem nişte copaci şi
să înălţăm o palisadă. Trebuie să ne facem
suliţe, să organizăm paza şi să trimitem patrule”.
 A DOUA BARCĂ:

 studenţi conduşi de Jerry – lider

 organizare – egalitate în luarea deciziilor; aceleaşi legi
pentru toţi;
 indivizi – Joe, care are cu el o ladă cu scule, pretinde
raţii suplimentare;
 nu sunt preluate „treburile murdare”
 A TREIA BARCĂ:

 oameni în vârstă, mame cu copii, membri ai echipajului

 nu există lider, fiecare îşi procură hrana

 treptat apare un leader – Jack – a inventat „banii”-

„cuiele” necesare constructiei
 TIPUL DE GRUP:

1. grup care acordă impoartanţă securităţii;

societate-fortăreaţă
2. comunitate egalitaristă
3. societate-piaţă
 MODEL:
1. REALIST

2. IDEALIST

3. ECONOMIC
 SCENARII:
 patrulele lui Martin ii descoperă pe ceilalţi – acceptarea
sau nu a autorităţii militare

 studenţii ii descoperă pe ceilalţi – egalitatea în pericol?

 grupul 3 ii descoperă pe ceilalţi – dublarea „impozitului

pe securitate”
 CONCLUZII:
 oamenii atribuie diferite valori ordinii şi securităţii,
bogăţiei şi armoniei sociale
 toate scenariile au în vedere posibilitatea violenţei,
chiar şi printre oamenii care au fost la început în aceeaşi
barcă,
 „O societate, sesizând o ameninţare externă şi/sau
aflându-se sub autoritate militaristă, va pune securitatea
înaintea acumulării de bogăţii, acordând o prioritate
redusă libertăţii indivizilor sau grupurilor de opoziţie.
Până şi statele democratice aflate în război restrâng
libertatea cetăţeanului în diverse moduri”.
SUPOZIŢII NEGATIVE; CONFLICTUL
VALORILOR ŞI AL TEORIILOR

 o mare parte din teoria socială nu depăşeşte nivelul

descrierii

 „teoria” relaţiilor internaţionale nu face decât să

rearanjeze şi să descrie categorii de fapte cunoscute

 procedeele simplificatoare sunt eficiente în predare, fără

a fi teorii ale comportamentului social
 SUPOZIŢII POZITIVE

 „teoria supoziţiilor trebuie să încerce să

explice un aspect al sistemului internaţional pe
care bunul simţ nu-l poate explica foarte uşor.
 „TEORIA TREBUIE SĂ SERVEASCĂ LA EXPLICAREA
UNEI ENIGME SAU A UNUI PARADOX ÎN CARE
EXISTĂ UN ANUMIT ASPECT AL
COMPORTAMENTULUI INDIVIDUAL, DE GRUP SAU
INSTITUŢIE SOCIALĂ, PENTRU CARE NU POATE FI
GĂSITĂ O EXPLICAŢIE SIMPLĂ (...) RELAŢIILE
INTERNAŢIONALE AU ÎNCEPUT CU ÎNTREBAREA
ÎNCUIETOARE: DE CE STATELE-NAŢIUNI AU
CONTINUAT SĂ SE ANGAJEZE ÎN RĂZBOI CÂND ERA
FOARTE CLAR CĂ TOATE CÂŞTIGURILE ECONOMICE
ADUSE DE RĂZBOI NU VOR DEPĂŞI NICIODATĂ
COSTURILE ECONOMICE ALE PURTĂRII UNUI
RĂZBOI”. (pp. 17-19)