Abandonul - formă extremă de maltratare a copilului

Copilul se naște cu nevoia fundamentală de a crește și a se simți în siguranță în

relația cu părinții săi, în leagănul familiei sale. Are nevoie să simtă și să trăiască cu
prezența fizică și emoțională a părinților. Aceștia trebuie să-i ofere un cadru familial
securizant, în care să simtă și să sție că are pe cine se baza, că este protejat și sprijinit,
sau că primește alinare, atunci când are un disconfort, când simte teamă, tristețe, frică
sau furie.
Separarea copilului de familie, în special în primii ani de viaţă, îl expune pe
acesta la o existenţă în care îi sunt ignorate nevoile sale firesti de dezvoltare.
Despărţirea de familie îi afectează pe copii, nu doar în momentul producerii ei, ci pe
parcursul întregii vieţi. Consecinţele abandonului sunt şi mai mari cu cât vârsta copilului
este mai mică şi perioada de instituționalizare este mai mare.
Dependența de părinți din primii ani de viață este condiția primordială a
autonomiei, încrederii și siguranței lui ca adult și a capacițătii lui de a iubi și de a fi iubit,
de a avea relații sănătoase cu cei din jurul său. Cu greu poți să ajungi să fii autonom,
dacă mama și tatăl tău nu au fost prezenți și nu ai putut conta pe ei. Când copilul se
simte în siguranță, atunci el poate evolua, se poate dezvolta, este empatic, trăiește cu
compasiune pentru el și ceilalți. Altfel, o mare parte a atenției lui este centrată pe frică,
neincredere, teamă: “mama și/sau tatăl nu sunt acolo pentru mine”. Și adună multă
durere, tristețe și furie.
Esenţială pentru sănătatea mentală a copilului este posibilitatea acestuia de a
avea o relaţie caldă, intimă şi continuă cu mama, iar aceasta nu poate fi substituită nici
temporar de altcineva.
Un copil părăsit de părinţi sau care nu creşte într-o familie, este un copil care
suferă pentru că nu este dorit şi iubit de părinţi săi biologici. Poate avea întârzieri în
dezvoltarea intelectului şi în dezvoltarea fizică. Este tăcut sau, dimpotrivă, agresiv,
furios, sensibil, ușor de rănit. Se îmbolnăveşte mai uşor şi se vindecă mai greu. În
adolescență și la maturitate se simte singur . Are puţină încredere în forţele proprii şi în
oamenii din jur. Mai târziu, când va dori să se integreze socioprofesional, sunt șanse
mari să întâmpine dificultăți în găsirea unui loc de muncă. Întrucât nu are abilități socio-
emoționale și deprinderi de viaţă optim consolidate, poate intra în conflict cu legea sau
poate deveni victimă a violenţei, a traficului de fiinţe umane.
Dupa împlinirea varstei de 18 ani, acesti copii se vor gasi în imposibilitatea de a-
si asigura existenta si vor încerca să supraviețuiascîă apeland uneori la activitați ilegale,
ca o consecință a traumei pe care o poarta.
Pe de altă parte, adultul care a trecut printr-un abandon în copilărie se va simți în
nesiguranță în relațiile interpersonale, amenințat, în pericol și se va simți atras de
parteneri instabili si indisponibili emoțional sau dependenti, pe care eventual îi va alege
când va întemeia o relație de cuplu. Sau va evita cu totul apropierea și nu-și va asuma
angajamente. Relațiile lui vor fi definite de control, manipulare, infidelitate, gelozie,
dezamăgire, furie și frică. Nu va avea încredere deplină să se apropie cu adevărat de
cineva pentru că anticipează abandonul, părăsirea, indisponibilitatea,
impredictibilitatea. Îşi întemeiază mai greu o familie, și, la rândul său, ar putea să-şi
abandoneze proprii copii.
 Un copil cere atât de puţin și are nevoie, în primul rând, de dragoste şi atenţie,
iar familia este centrul universului său. Copiii sunt dependenţi de cei care îi cresc, iar în
momentul în care sunt părăsiţi trec prin cumplite drame sufleteşti.
Abandonul reprezintă una dintre cele mai dureroase experiențe și, totodată,o
rană greu de vindecat.
Din cele mai vechi timpuri, au existat copii abandonați. Cei mai multi dintre ei
fiind rezultați din legaturi nelegitime, nu erau integrați în familie, din cauza cutumelor și
prejudecatilor. O cale pentru mamele necăsătorite de a nu-și atrage oprobiul public era
de a scăpa de copiii nedoriți, pentru ca apoi să-și caștige existenta în mod respectabil.
Raportându-ne la situația mamelor care recurg la abandon, putem observa că
acestea sunt, de cele mai multe ori, fete ce provin din familii sărace, dezorganizate,
care nu le pot sprijini să-şi crească micuţii. Altele provin chiar din centre de plasament,
și, în aceste condiții, fără sprijin din partea rudelor sau a statului, tinerele ajung să-şi
abandoneze copiii, iar acest cerc vicios se perpetuează.
Chiar dacă în acel moment adolescenta consideră despărţirea de nou-născut
drept o soluţie, pe tot parcursul vieţii ea va trăi cu sentimente de vinovăție și ruşine
pentru propriul act de slăbiciune şi trădare, față de propriul copil. Un părinte ce şi-a
abandonat copilul suferă din cauza abandonului și ține în mare taină acest aspect, atât
cât reușește, față de apropiaţi, prieteni. Mama este condamnată de comunitate,
apropiaţi, rude și nu își vede propriul copil crescând. Este departe de el în momentele
importante din copilărie/adolescență. Ea ar putea fi urâtă, blamată de propriul copil, iar
fără copil, poate să simtă că viaţa este fără rost.
Majoritatea cazurilor de abandon au loc în maternităţi sau secţii de pediatrie,
femeile fiind cele care fac actul abandonului. Mamele se despart de proprii copii pentru
că şi ele, la rândul lor, au fost abandonate de tatăl copilului. Nicio femeie nu-şi
abandonează copilul fără regrete. După ce au fost un tot întreg 9 luni, ei îi vine greu să
se despartă de cel care este „trup din trupul ei”. De regulă, decizia femeii/familiei de a
renunţa la propriul copil este dictată de neînţelegerile cu familia sau cu tatăl copilului, de
teama de a fi condamnată de societate, de frica de sărăcie şi de a rămâne singură în
faţa problemelor şi responsabilităţilor. O persoană aflată în prag de abandon este
chinuită de mii de gânduri, frământări la care încearcă să găsească răspuns, dar, de
cele mai multe ori, de una singură.
Nu putem spune cu precizie care sunt acele caracteristici sau trăsături unice
care ne-ar ajută să identificăm fata/familia ce poate să-şi abandoneze copilul. Sunt însă
unele indicii ce ar trebui să ne facă mai vigilenţi în anumite situaţii, și anume,
probabilitatea abandonului copiilor mai sporită în cazul persoanelor ce au crescut sau
cresc în medii vulnerabile, precum persoanele care au fost abandonate de propriii
părinți, crescute în situații de instituționalizare, familiile/persoanele cu antecedente în
abandon, mamele singure, victimele abuzului, violenţei, traficului de fiinţe umane sau
minorele. Astfel, indicatorii unui posibil abandon, ar putea fi:
– starea civila a mamei – majoritatea copiilor abandonati provin din afara casatoriei,
mamele temandu-se de blamul social, de prejudecațile comunității;
–varsta mică a mamei – abandonul este asociat cu mamele adolescente, ca efect al
scăderii vârstei la care are loc debutul vieții sexuale;
–ocupatia mamei – abandonul copilului este mai frecvent în rândul femeilor care nu au
un loc de munca, mai ales in situația celor care sunt mame singure, însă se întâlnesc și
cazuri de copii abandonați de mame care sunt studente;
–nivelul scăzut de instruire – femeile cu studii elementare sau fără studii abandonează
mai des copiii, decât cele cu un nivel de instrucție mediu sau cu studii superioare;
De asemenea, femeile pot recurge la abandon și în următoarele situații:
probleme psihice, depresii post-partum, boli cu transmitere sexuala, prematuritatea nou
născutului, problemele de sănătate ale acestuia, problemele de sănătate ale unui
membru din familie etc.
Nu putem spune că toate familiile sărace, cu mulţi copii, mamele minore sau
solitare, care trăiesc într-un mediu plin de prejudecăţi ajung să-şi abandoneze copilul.
Ele însă se află într-o situaţie de risc social care poate duce la abandon. De aceea, este
important ca asistenţii sociali, medicii de familie, asistentele medicale de familie,
specialiştii în protecţia copilului şi alţi profesionişti să monitorizeze aceste persoane /
familii şi să le intermedieze/ asigure asistenţa de care au nevoie pentru a preveni, în
final, abandonul copilului.
Abandonul, ca o formă extremă de maltratare a copilului, cu consecințe care
construiesc destine nefericite, poate fi eradicat printr-o funcționare coerenta a
componentei sociale, prin existent unor centre de zi, centre de consiliere si sprijin
pentru parinți, centre maternale, cantine sociale, adăposturi pentru victime ale
violenței domestice.