UΝІVΕRЅІТАТΕА DІΝ ...............

FАϹULТАТΕА DΕ ................

LUϹRАRΕ DΕ .....................

ϹΟΟRDΟΝАТΟR ȘТІΝȚІІFІϹ:

ΡRΟF. UΝІV. DR. ____________________

АΒЅΟLVΕΝТ: ...............................

ϹRАІΟVА,
2018

1
 UΝІVΕRЅІТАТΕА DІΝ ................
FАϹULТАТΕА DΕ ..................

ANXIETATEA LA COPII INSTITUȚIONALIZAȚII

ϹΟΟRDΟΝАТΟR ȘТІІΝȚІFІϹ:

ΡRΟF. UΝІV. DR. ___________________

АΒЅΟLVΕΝТ: ....................

ϹRАІΟVА,
2018

2
Cuprins

Capitolul 1
1.1.Introducere

Capitolul 2 fundamentare teroretice

2.1 Anxietatea
2.2. Evaluarea clinică a anxietăţii la copii
2.3.Perspective ale anxietăţii
2.4.Tulburarea de anxietate generalizată (TAG)
2.5. Cauze
2.5.1.Cauze psihofiziologice
2.5.2.Factorii genetici
2.5.3 Factorii de temperament
2.5.4.Stilul parental
2.5.5.Factorii cognitivi
2.6.Diagnostic
2.7.Demersul terapeutic în cazul copiilor cu anxietate

Capitolul 3 obiectivele și metodologia cercetării

3.1.1.Obiectivul general
3.1.2. Obiectivele applicative
3.2. Ipoteza general
3.2.1.Ipoteze de lucru
3.3.Variabila cercetării
3.3.1.Variabila independent
3.3.2.Variabila dependent
3.4.Descrierea metodei de interventie
3.5.Metode de intervenţie
3.6.Participant
3.7.Descrierea procedurii de lucru

Capitolul 4. Rezultatele cercetării

4.1.Prezentarea și analiza rezultatelor
4.2.Concluzii

Bibliografie
Anexe

3
 CAPITOLUL 1

1.1.Introducere

Acestă lucrare ȋsi propune să scoată ȋn evidenţă lipsa de atașament resimțita la copiii din
cadrul centrelor de plasament care poate duce la diferite tulburări de comportament. Lucrarea
cuprinde un program de prevenţie ȋn cazul unui copil cu anxietate generalizată.
În prima parte a lucrării voi scoate ȋn relief principalele cauze răspunzătoare de tulburările
în plan afectiv, în special în cazul copiilor, ce se regăsesc, cel mai adesea, în familie, acolo unde
copilul îşi petrece cea mai mare parte a timpului, unde au loc primele experienţe şi se stabilesc
cele dintâi relaţii, unde este educat şi format ca om şi personalitate, ducând la diverse tulburări de
comportament. Cele mai grave probleme educative, culminând cu insuccesul şcolar, provin
adesea din absenţa sau ignorarea atenţiei părinţilor faţă de dezvoltarea şi supravegherea copilului,
dar mai ales datorită „eroziunii” afective din familiile dezorganizate şi cele dezintegrate.
S-au scris multe despre importanţa „legăturii” dintre copil şi părinţi. În lipsa legăturii
emoţionale, evoluţia afectivă a copilului va fi marcată de sentimente de nesiguranţă. În cazul în
care părinţii nu sunt disponibili, datorită decesului, divorţului sau abandonării familiei, legătura
afectivă nu se poate forma. Condiţia de bază care trebuie împlinită pentru dezvoltarea acesteia
este prezenţa părinţilor. Orice relaţie presupune un timp petrecut împreună. Respectivele principii
sunt valabile pentru toate etapele copilăriei, inclusiv pentru vârsta adolescenţei.
Un lucru esenţial în creşterea unui copil este afecţiunea dintre acesta şi părintele său.
Nimic nu va merge cum trebuie atâta timp cât nevoia de dragoste a copilului nu este împlinită.
Numai dacă se simte îngrijit şi iubit din tot sufletul va putea da ce-i mai bun din el. În momentul
ȋn care copilul se simte iubit, este mult mai uşor să îl educi şi să îl disciplinezi decât atunci când
lipsește legătura emoţională. Nevoia de afecţiune este cea mai mare nevoie a copilului, vorbind
din punct de vedere afectiv, iar felul cum este satisfăcută va influenţa puternic relaţia lui cu
părinţii.
Un copil lăsat în grija personalului de educatie și ingrijire din cadrul centrelor de
plasament, bunicilor, rudelor sau vecinilor poate fantasma că a fost abandonat de către părinţi şi
în linii generale el are dreptate, părinţi afectiv nu sunt lângă el. Nu se bucură de evenimentele
importante din viaţa propriului lui copil – prima dragoste, balul de absolvire, etc. – astfel copii

4
ajung să se simtă izolaţi de proprii lui părinţi. Se simt în nesiguranţă şi se tem pentru părinţii lor
care de asemenea nu sunt în siguranţă, se simt vinovaţi că părinţii au plecat din cauza lor.
Lucrarea scoate in relief efectele institutionalizarii (hospitalismul).
„Sentimentul izolării duce la anxietate. Să fii izolat înseamnă să fii dat la o parte, lipsit de
posibilitatea de a folosi puterile umane. Să fii izolat înseamnă să fii neajutorat, incapabil de a
înfrunta lumea lucrurile şi oamenii” (Fromm,1995, p. 76).
Ca urmare a dezechilibrului produs prin separarea de unul sau ambii părinţi, familia nu
mai poate oferi un climat afectiv şi educaţional cu beneficii asupra personalităţii copilului.
John Bowldy a pus accent deosebit pe atasamentul copilului faţă de mamă. În opinia sa,
comportamentele copilului, pe parcursul vieţii, vor depinde de modul ȋn care acesta s-a atasat de
mamă. Ideile despre atasament sunt relevante ȋn consilierea copiilor care au avut relaţii de
atașament deficitare cu mamele lor și, nu sunt capabili să lege relaţii sanătoase.
Cea ce se ȋntamplă ȋn primii ani de viaţă este hotărâtor ȋn formarea personalitaţii, iar
stimularea ȋn primii ani de viaţă favorizează comportamentul cognitiv. Sindromul de carenţă
afectivă determinat de privarea afectivă maternă, absenţa căldurii afective a căminului parental,
conduce la perturbări ȋn dezvoltarea copilului.
Insuficienţa sau absenţa legăturilor afective cu mama în primii ani de viată au consecinţe
asupra dezvoltării psihomotrice în mod deosebit și a personalităţii copilului. O carenţă afectivă
determinată de o privare maternală de minim trei luni ȋn primul an de viaţă al copilului conduce
la o insuficienţă psihică globală, la o limitare, retard sau chiar la o anulare a posibilităţilor de
achiziţie, la deficienţă mintală de origine psihoafectivă, la apatie. În cazul ȋn care privarea maternă
este mai mare, sfera tulburărilor se extinde și la relaţiile sociale: apar unele nevroze, reacţi de
agresivitate, sentimente de izolare, delicvențe.
Cercetările demonstrează că rolul nociv al separării este mai mare dacă perioada de
privare este de cinci luni, ȋn primii cinci ani de viaţă ai copilului. Copiii care nu sunt stimulaţi în
primi ani de viaţă ca urmare a lipsei mamei prezintă tulburari afective, tulburări intelectuale, cu
consecinţe ȋn procesul de adaptare și sunt predispuși spre delicvenţă ca urmare a tulburărilor de
comportament.
Hospitalismul este un ansamblu de perturbări psihologice si somatic, de carenţă afectivă
totală și de durată, consecință a internării timpurii și indelungate ȋn instituţii, fapt ce conduce la
separarea totală de mamă. Îngrijirea acordată ȋn aceste instituţii, separarea de mamă, conduce la

5
o nedezvoltare normală. Nu doar lipsa mamei este o problemă și cea a tatălui. Aceasta este mai
evidentă la băieţi, după vârsta de 3-4 ani, când nucleul personalităţii este deja format. Pe măsură
ce copilul crește, rolul mamei scade, iar cel al tatălui crește, egalizându-se pe la 7 ani, apoi ambele
scad, până ce copilul devine autonom.
Cercetările recente includ ȋn sindromul de hospitalism, pe lângă carenţele afective ce
decurg din plasament ȋndelungat ȋn diverse instituţii, și cazurile ȋn care copiii beneficiază de
prezenţa fizică a mamei, dar ȋi lipsește afecţiunea ei, adică relaţia este calitativ inadecvată. În
funcţie de durată, hospitalismul determină perturbări de genul: are loc o scădere accelerată a
ritmului de dezvoltare intelectuală, copiii devin inerţi, apatici, pasivi, după maxim 5-6 luni.
Consecinţe imediate:
-stări de neliniște, plâns neîncetat, insomnii, apatie;
-diminuarea rezistenţei la maladii și la infecţii;
-manifestări psihosomatice de natura tulburărilor funcţionale de nutriţie;
-ȋntârzieri ȋn dezvoltarea fizică; talia și ponderea corporală sub nivelul copiilor de aceeași vârstă;
-ȋntârziere ȋn dezvoltarea afectivă: reacţii de respingere, izolare sau nevoia imperioasă de a i se
acorda atentie;
-ȋntârziere intelectuală manifestată prin nedezvoltarea vorbirii și regresia reacţiilor de adaptare;
- ȋntârziere socială,ȋn stabilirea contactelor sociale.
Consecinţe tardive
-ȋntârziere mintală marcantă;
-carenţă afectivă totală prioritară ȋn optzeci la sută din cazurile de deficienţă mintală;
- psihonevroze, ȋn special cele nevrotice, sunt consecinţe ce apar ȋn experienţa afectivă a copilului;
-incapacitatea copilului de a stabili relaţii sociale și afective a copilului .
Consecinţa carenţelor –manifestate prin plan comportamental ce favorizează apariţia
tulburărilor de comportament, de adaptabilitate la mediu.
Printre fenomenele de regresie amintim:
- fuga de instituţie;
- furtul;
- tendinţa de distrugere;
- accesele de furie;
- apatie accentuată, lipsa de interes adulţilor.

6
 CAPITOLUL 2

2.1 Anxietatea

Epidemiologia şi caracteristicile anxietăţii

Simptomele tulburărilor de anxietate la copii sunt similare cu cele la vârstă adultă.
Conform manualului de diagnostic și statistică a tulburărilor mentale, DSM- IV-TR, categoriile
de diagnostic ȋntâlnite ȋn rândul copiilor sunt: anxietatea de separare, anxietatea generalizată,
fobie socială, fobie specifică, tulburarea obsesiv-compulsivă, sindromul de panică cu și fără
agorafobie, tulburarea de stres posttraumatic, stres acut, tulburarea de adaptare.
Cu toate că tulburările de anxietate au o serie de caracteristici comune, ele diferă, ȋn primul
rând ȋn ceea ce privește focalizarea specifică a fricii. Ca urmare a perceperii unui pericol, copii
resimt anxietatea ȋn funcţie de tipul tulburării de anxietate. Copii anxioși se focalizează ȋn mod
excesiv asupra rezultatelor negative care ar putea să apară, resimt o serie de modificări somatice
și depun un efort considerabil de a evita situaţiile considerate de ei ca fiind ameninţătoare.
Anxietatea reprezintă o problemă foarte frecventă întâlnită în viaţa de zi cu zi. Tulburările
de anxietate sunt frecvente și ȋn copilarie și în adolescenţă, cu o rată de prevalenţă pe durata a 6
luni, care variază ȋntre 6% si 17% (Breton si colab.,1999: Romano, Tremblay, Vitaro, Zoccolillo
si Pagani, 2001). Cele mai frecvente tulburari sunt fobia specifica, TAG si anxietatea de separare
(Breton si colab., 1999; Whitaker și colab.,1990). La fete, incidenţa tulburarilor de anxietate este
mai mare decât la baieţi (Breton si colab.,1999).
Stării ale anxietăţii:
1. Modificări somatice – cele mai obişnuite fiind: dispneea, adică respiraţia dificilă, ameţeala,
tahicardia, tremurăturile, creşterea tonusului muscular, transpiraţie, amorţeală, furnicăturile,
uscăciunea gurii, disconfort abdominal şi greţurile.
2. Cogniţii disfuncţionale – caracteristică principală a acestora este sentimentul de frică sau/şi
gânduri cronice, repetitive, de îngrijorare, care reprezintă un element de stres pentru persoana
respectivă şi care interferează cu activităţile din viaţa sa. De exemplu cineva căruia îi este frică de
situaţiile publice poate gândi: „Sunt supravegheat”, în timp ce altul trece printr-o criză de panică
poate crede că a avut un atac de inimă. În general gândurile anxioase sunt legate de sentimentul
unui pericol personal sau al punerii altora în pericol.

7
3. Pe plan comportamental – cel mai specific este comportamentul de evitare. Există multe forme
de evitare; de exemplu, evitarea unei anumite situaţii sau ieşirea grabnică dintr-o situaţie. Acest
comportament de evitare poate fi destul de subtil, de exemplu, persoana poate întreprinde o
anumită acţiune, deoarece crede că aceasta ar reduce şansele apariţiei altei situaţii nedorite, cum
ar fi „bătutul în lemn” pentru a evita un viitor ghinion. Faptul că are gânduri negative şi evaluează
iraţional situaţiile care îi provoacă anxietate, emoţii negative foarte intense, reacţii fizice
puternice, şi eventual experienţe negative, plasează persoana într-un cerc vicios, din care nu poate
să iasă.
În plus, persoanele care au anxietate generalizată adesea au şi o altă tulburare de anxietate,
cum sunt atacurile de panică, tulburări obsesiv – compulsive şi fobii, sau suferă de depresie, abuz
de substanţe sau alcool. Din aceste considerente, atunci când evaluăm o persoană ca fiind sau nu
anxioasă este important să avem în vedere toate componentele ei – simptome somatice, gânduri
şi comportamente.
Anxietate (neurotism) este o stare afectivă caracterizată printr-un sentiment de insecuritate,
de tulburare difuză. Cauzele anxietăţii se datorează în primul rând schimbărilor radicale ce au loc
în viaţa noastră şi a evenimentelor care ne induc stări de nelinişte şi stres, dar această dereglare
poate apărea şi fără să existe un anumit factor sau o relaţie cauză-efect.
Anxietatea comportă trei caracteristici principale: presentimentul unui pericol vag şi
iminent, reacţii psihice variate (pe care le-am descris mai sus), impresia penibilă a neputinţei sau
slăbiciunii în faţa pericolului, fiecare simptom întărind sentimentul de punere în gardă.
Clasic, termenul de anxietate este dat laturii psihice a tulburării, în timp ce laturii somatice
i se rezervă termenul de angoasă. Bolnavul poate fi agitat, poate merge fără ţintă sau poate rămâne
pironit pe loc de panica ce creşte ȋn el. Durata unei crize de anxietate este, în general, de una-doua
ore. Când crizele se repetă la un subiect care prezintă un fond anxios permanent, se vorbeşte de
nevroză de angoasă.
Cel mai bine a ilustrat diferenţele dintre anxietate şi angoasă Daniel Marcelli în lucrarea
sa “Tratat de psihopatologia copilului”:
Anxietatea – efect asociat cu o atitudine de aşteptare a unui eveniment neprevăzut, dar
trăit dezagreabil.
Angoasă – senzaţie de rău însoţită de manifestări somatice.

8
 „Angoasa survine atunci când echipamentul maturativ al individului nu poate răspunde
într-o manieră adecvată unei tensiuni trăite ca ameninţătoare: nici această tensiune de origine
internă sau externă, nici echipamentul maturativ deficitar sau încă neexperimentat, nu schimbă cu
nimic din natura afectului. Se înţelege totodată că manifestările clinice ale angoasei sunt variate,
multiple şi schimbătoare”. (Marcelli, 2003, p. 349)

2.2. Evaluarea clinică a anxietăţii la copii

De cincisprezece ani, studiile asupra anxietăţii şi angoasei la copil au fost reînnoite prin
perspectivele actuale ale unei psihiatrii descriptive care se vrea „a-teoretică”, după expresia
consacrată de DSM-III-R sau IV. Dacă pentru angoasa adultului o anumita clasificare poate
propune criterii descriptive care scot „simptomul” din cadrul nevrotic obişnuit, pentru copil
referirea la dezvoltare este inevitabilă.
Prin urmare, a aborda problema angoasei doar prin intermediul descrierii semiologice
conduce la un impas relativ, deoarece domeniile psihopatologice sunt descrise în cvasi-totalitate
ca o acumulare de „comorbiditate”. Este deci important să ne întrebăm asupra locului angoasei în
dezvoltarea şi construirea personalităţii.
Anxietatea cronică sau hiperanxietatea.
Copilul hiperanxios trăieşte în permanenţă cu un sentiment vag de teamă, ca şi cum ceva
teribil urmează să se întâmple. Această aşteptare anxioasă se manifestă în special:
- nelinişte cu privire la viitor, însoţit adesea de teama că ar putea surveni un accident, o
boală (pentru copilul însuşi sau pentru apropiaţii lui);
-iritabilitate, furii, refuzuri, capricii;
-exigenţe sau nevoi de a avea un adult în preajmă, de a fi liniştit;
-temeri privind atitudini trecute („am făcut rău că…”)
-gânduri depresive (devalorizare, culpabilitate).
Pe acest „fond anxios” pot surveni episoade acute, veritabile atacuri de angoasă, a căror
declanşare poate să fie datorată factorilor externi (boală, intrarea la şcoală, schimbarea clasei,
mutare, tabără de vacanţă etc.) sau interni.
Criza de angoasă acută sau atacul de panică

9
 Descrise în DSM-III-R ca atac de panică (recurenţa acestor atacuri fiind definită ca
„tulburare de panică”), criza de angoasă acută prezintă un debut spontan şi paroxistic marcat prin:
- semne somatice: palpitaţii, tahicardie, senzaţii de sufocare, dureri toracice, abdominale,
greaţă;
-semne motorii: agitaţie sau frustraţie;
-semne vasomotorii: transpiraţii, bufeuri de căldură sau frisoane;
-semne psihice: senzaţie de straniu, de pierdere a reperelor, de teama de moarte, de a
înnebuni.
Cu cât copilul este mai mic, cu atât contextul somatic este mai bogat. Copilul pare terifiat,
transpirat, greu accesibil „raţionamentului”. Când este mic, înainte de 7-8 ani, doar prezenţa unui
părinte, tatăl sau mama, este susceptibilă de a calma acest acces de angoasă. Exemplul cel mai
tipic în acest sens este teroare nocturnă.
Impactul anxietatii:
Efectele tulburărilor anxioase: o tulburare de anxietate poate să conducă la izolare socială şi la
depresie clinică, poate să altereze capacitatea persoanei de a lucra, a învăţa şi a efectua activităţi
de rutină. Poate să dăuneze relaţiilor cu prietenii, familia şi colegii. Dacă este asociată cu o
depresie poate să fie o boală foarte serioasă cu un risc crescut de tendinţe de autodistrugere şi
suicid.
Ţinând cont că anxietatea este o tulburare endogenă, la copii este greu de diagnosticat. Dar
aceasta nu absolvă copii de suferinţele cauzate de anxietatea generalizată.
O analiză superficială a simptomului poate chiar lăsa să se creadă în absenţa angoasei:
„frumoasa indiferenţă” a copilului purtător al unei conversii isterice, inhibiţia reuşită care a şters
angoasa. Însă analiza mai atentă, abordarea empatică şi terapeutică relevă inevitabil prezenţa
angoasei sub diferite forme (teamă hipocondriacă, angoasa de moarte sau boală, tulburări de
somn…), în spatele acestor simptome angoasa fiind şi mai evidentă când încep să cedeze.
Există deci copii care vor fi întotdeauna calmi, uşor submisivi, care nu vorbesc niciodată
despre ei, care sunt calificaţi ca fiind prea cuminţi, nu ridică probleme de disciplină, dar care
păstrează totuşi o posibilitate de contact cu ceilalţi copii: se joacă sau lucrează cu plăcere. Dar se
pot întâlni şi copii întotdeauna izolaţi, neîndrăznind, uneori în pofida dorinţei recunoscute să se
apropie de alţi copii sau adulţi, rămân acasă în vacanţă, nu se implică în activităţi de grup,
ajungându-se până la mutismul extrafamilial.

10
 Inhibiţia poate atinge corpul copilului: puţin mobil, puţin activ, cu o minte săracă, dar şi
funcţionarea mentală.
Marcelli distinge în inhibiţia mentală:
-Inhibiţia fantasmatică - inhibiţia visării, imaginaţiei, manifestă deseori trăsături conformiste (mai
bine recopiază un desen decât să creeze unul nou). Sunt obsesionali şi conformişti. Ei pot fi
eminenţi le şcoală, dar uneori pot atinge imbecilitatea nevrotică (nu înţeleg glumele, sunt deseori
ţintă a glumelor răutăcioase, sunt uşor exploataţi), le lipseşte inteligenţa emoţională.
-Inhibiţie intelectuală – din cauza conflictelor interioare, a sentimentelor de vinovăţie ei inhibă
potenţialul lor cognitiv, se inhibă chiar dacă au învăţat şi posedă materialul şi zic că nu pot spune
nimic pentru că au uitat. Au senzaţia de vid în cap, de ceaţă.
Conversia sau manifestările isterice –acestea se întâlnesc mai rar la copii şi nici nu pare să
existe o prevalenţă certă pentru un sex, sunt caracteristice mai mult perioadei adolescentine.
Frecvenţa creşte începând cu 12-13 ani, mai ales la fete. De la 14-15 ani se pot întâlni
simptomatologii isterice apropiate de cele ale adulţilor. Prin urmare, trebuie să fim foarte atenţi
când punem acest diagnostic copiilor de până la 10 ani. Trebuie să fie fixat doar după un examen
riguros şi avizat de un grup de specialişti. Cele mai frecvente manifestări isterice la copii sunt:
conversii, crize, fugi sau stări crepusculare, etc.

2.3.Perspective asupra anxietăţii

Reacţiile persoanelor anxioase par să reflecte sentimentele unei inadecvări în situaţiile pe

care ei le percep ca ameninţătoare. Teoriile referitoare la tulburările anxioase sau centrat asupra
conflictelor interne, răspunsurile învăţate la evenimentele externe, cogniţiile inadecvate şi asupra
factorilor biologici.
Perspectiva comportamentală
Rachman (2004) a observant că indivizii temători sunt predispusi să supraestimeze
intensitatea unei ameninţări ceea ce duce la un comportament de evitare. Persoanele anxioase nu
reușesc să perceapă aspectele legate de siguranţă ȋn situaţiile pe care le evaluează ca fiind din
perspectiva ameninţarii și au tendinţa de a-și subestima capacitatea de a face faţă ameninţării
sau a pericolului pe care ȋl anticipează (Beck si colb.,1985, 2005, p. 132).

11
 Al doilea tip de reacţie comportamentală ca rezultat al perceptiei ameninţării este
imobilitatea ȋn situatii ȋn care un copiing activ ar putea amplifica pericolul real sau imaginar
(Beck si colab.,1985). Aceste reactii de imobilitate se manifestă ca senzaţii de “ȋnghetare”, de
leșin sau de “ameţeala”. Această stare de imobilitate se asociază cu posibilitatea, la nivel
cognitiv, de a fi total neputincios.
Ex: persoana anxioasă simnte că leșină ȋnainte de a ȋncepe un discurs. Mobilizarea
comportamentală și activarea fiziologică sunt importante, evaluarea primară a ameninţării și
evaluarea secundară a calităţlor personale necorespunzătoare și lipsa de sigurantă este un factor
responsabil pentru declanșarea anxietăţii.
Anxietatea generalizată apare atunci când persoana se simte incapabilă să controleze multe
din situaţiile de zi cu zi şi, în consecinţă, o stare de aprehensiune în cea mai mare parte a timpului.
Fobiile sunt văzute ca răspunsuri de evitare ce pot fi învăţate fie în mod direct din experienţa
provocatoare de teamă (de exemplu, teama de câini după ce persoana a fost atacată de unul), fie
în mod substitutiv, prin observarea răspunsurilor de teamă la alţii.
Perspectiva cognitivă
Perspectiva cognitivă asupra anxietăţii se concentrează pe noţiunea de vulnerabilitate.
Beck, Emery si Greenberg (1985) au definit vulnerabilitatea ca “percepţia individului despre sine
ca fiind expusă pericolelor interne sau externe asupra cărora nu deţine nici un control sau controlul
este insuficient pentru a-și asigura sentimental de sigurantă.
Modelul cognitiv s-a ȋntemeiat pe mai multe derivate din perspective cognitive, formulate
ȋn modelul cognitiv al anxietăţii (Beck și colab., 1985, 2005). Principiile fundamentale ale
modelului cognitiv sunt:
-evaluari exagerate ale amenintarii care se caracterizează printr-o atenţie sporită și
deosebit de selectivă față de amenințarea sau pericolul la adresa persoanei, acestea fiind percepute
ca având un impact grav asupra intereselor și asupra stării de bine.
–neajutorarea accentuată, prin care anxietatea implică o evaluare incorectă resurselor
personale de coping, ceea ce determină subestimarea propriei abilități.
–procesare inhibitory a informaţiilor privind siguranţa, stările de anxietate. Scestea sunt
caracterizate printr-o procesare inhibată sau restricţionată a informatiilor privind siguranța, care
exprimă o severitate redusă ale pericolului perceput.

12
 –gândirea constructivă sau reflexivă deficitară în care în timpul stării de anxietate,
accesarea gândirii mai logice este dificilă.
–procesare automată și strategic - ȋn această situaţie anxietatea implică o combinaţie de
procese cognitive automate și strategice care sunt responsabile pentru caracterul involuntar și
incontrolabil al anxietăţii.
–un proces care se autoperpetuează, ȋn care anxietatea implică atenţia sporită asupra
propriei persoane, urmărind semnele și simtomele anxietaţii, care va contribui ea ȋnsași la
intensificarea distresului.
– caracterul primordial al cogniţiei, prin care o paletă mai largă de situaţii sau de stimuli
ajung să fie percepuţi ȋn mod gresit.
–vulnerabilitatea cognitivă la anxietate, din care reiese rezultatul convingerilor personale
de neajutorare și caracterul proeminent al ameninţătii.
Analiza cognitivă a tulburărilor anxioase se concentrează asupra modului în care
persoanele anxioase gândesc despre situaţiile şi pericolele potenţiale. Indivizii care suferă de
anxietate generalizată tind să facă evaluări nerealiste ale unor situaţii, mai ales a celor în care
posibilitatea de pericol este vagă. Ei supraestimează atât gradul cât şi potenţialul de nocivitate.
Teoria cognitivă a obsesiilor afirmă că fiecare dintre noi, ocazional, avem gânduri nedorite
şi repetitive. Cu cât conţinutul obsesiei provoacă mai multă anxietate, cu atât mai dificilă este
eliminarea gândurilor – obsesie sau ne-obsesie – din minte. Şi cu cât suntem mai stresaţi, cu atât
mai frecvente şi intense sunt aceste gânduri. Dacă o persoană este pe cale de a deveni anxioasă,
gândurile obsesive vor fi mai tulburătoare şi mai dificil de eliminat.
Dacă un eveniment declanşează un gând tulburător la o persoană care în general, nu
prezintă gânduri obsesive, ea va socoti gândul inacceptabil, dar nu va deveni anxioasă şi-l va
elimina cu uşurinţă.
Prin contrast, persoana cu gânduri obsesive va deveni anxioasă, iar anxietatea va reduce
abilitatea ei de a o elimina. Gândurile obsesive vor persista, iar inabilitatea persoanei de a nu le
lua în considerare va conduce la favorizarea anxietăţii, ceea ce va mări susceptibilitatea unei
gândiri nepotrivite.
Perspectiva psihanalitică
Teoria psihanalitică postulează că determinaţii majori ai tulburărilor anxioase sunt
conflictele interne şi motivele inconştiente. Freud făcea distincţie între anxietatea obiectivă, care

13
este un răspuns rezonabil la o situaţie nocivă şi anxietatea nevrotică, care este disproporţionată
faţă de pericolul real.
Sigmund Freud, ”părintele psihanalizei” consideră că anxietatea nevrotică îşi are originea
în conflictele inconştiente ale individului dintre pulsiunile inacceptabile ale sinelui (în special
pulsiuni sexuale şi agresive) şi constrângerile impuse de eu şi supra eu-lui.
Când aceste pulsiuni ajung la nivelul conştiinţei, se declanşează anxietatea, care serveşte
ca semnal al unui potenţial pericol. Întrucât sursa anxietăţii este inconştientul, persoana nu
cunoaşte motivul temerilor sale.
În lucrările sale, Freud descria trei categorii de angoasă (anxietate uşoară, anxietate
fobică, accesele de angoasă), numindu-le angoase traumatice pe cele puternice şi intense, şi
anxietatea de semnalare.
Concepţiile psihanalitice presupun că anxietatea este trăită pentru prima dată la naştere.
Se consideră că nou – născutul este copleşit de anxietate în momentul separării de mamă.
Anxietatea este un fenomen care-l însoţeşte pe om din frageda copilărie şi deseori până la
bătrâneţe, amărându-i într-o imaginabilă măsură existenţa.
Teoria atașamentului
Această teorie deschide calea înţelegerii corecte a procesului de dezvoltare psihosocială
normală a personalităţii în general şi a copiilor în special. Două întrebări ipoteză ne pot ajuta să
purcedem la analiza unui asemenea câmp socio-afectiv de o complexitate evidentă:
Ce impact are asupra personalităţii copilului relaţia lui cu părinţii?
Ce se întâmplă cu copiii care „şi-au pierdut părinţii"?
Ce consecinţe determină asupra evoluţiei afective a copilului:
- lipsa îndelungată sau definitivă a părinţilor?
-lipsa familiei sau a căminului familial de origine?
-repetatele transferuri de la o familie la alta?
J. Bowlby a pus în lumină nevoia puternică a oricărui copil pentru stabilirea unor legături
profunde de ataşament cu persoanele adulte şi rolul fundamental al imaginii pe care copiii şi-o fac
despre aceste persoane.
Stabilitatea şi „forţa" personalităţilor adulte îşi au originea in stabilitatea şi profunzimea
sentimentelor de ataşament afectiv din timpul copilăriei.

14
 Starea de ataşament vizează, în fapt, toate vârstele, dar manifestările ei cele mai clare şi
definitorii se observă din timpul copilăriei.
Ataşament înseamnă, în esenţă, apropierea preferenţială, dezinteresată şi parţial
inconştientă a unei persoane de o alta. Aceasta are caracter dinamic, adică apare, se formează, se
„maturizează", atinge apogeul în anumite condiţii ale copilăriei, se poate deteriora sub incidenţa
unor actori, slăbeşte şi chiar dispare atunci când persoana ataşată dispare şi ea.
În mod normal, ataşamentul trebuie să reziste sub o anumită formă toată viaţa, sau
misiunea de a proteja persoana mai slabă, vulnerabilă în raport cu factorii sau agenţii externi sau
interni. În această perspectivă, ataşamentul poate fi definit drept mecanism de protecţie (în
legătură directă cu diferitele mecanisme de autoapărare a individului în cauză - retragerea în sine,
uitarea etc).
Siguranţa şi stabilitatea personalităţii umane, inclusiv a copilului, sunt două condiţii
fundamentale ale unei vieţi normale în societate, condiţii care pot fi satisfăcute doar prin formarea:
- la fel de normală şi naturală
- a ataşamentului afectiv.
Între cele două stări ambivalente (ataşament-anxietate) există un raport invers
proporţional: în colectivitatea de copii în care se manifestă frecvent teama faţă de adulţi, inhibiţia
sau blocajul afectiv, comportamentele dezordonate sau nesigure, retragerile în sine şi alte forme
incipiente sau maturizate ale anxietăţii, nu s-au dezvoltat ataşamente puternice faţă de părinţi,
familie, de alţi adulţi sau de alte sisteme de referinţă.
Cu cât ataşamentul este mai puternic, cu atât baza afectivă este mai sigură, curajul
copilului mai mare, libertatea de mişcare şi spaţiul social în care îndrăzneşte să rişte și să se
deplaseze sunt mai întinse sau mai importante.
În condiţiile existenţei unui ataşament puternic - reprezintă un răspuns adaptativ la
exigenţele dezvoltării propriei lor personalităţi în raport cu condiţiile mediului înconjurător. Se
formează, astfel, oameni stabili din punct de vedere psiho-emoţional, puternici, adică rezistenţi în
faţa distorsiunilor şi încercărilor vieţii şi, în plan socio-global, competenţi în raport cu obligaţiile
statusului profesional şi ale poziţiei sociale ocupate.
Copiii crescuţi fără dragoste şi fără apropiere sufletească din partea familiei, a celor din
jur, deci copiii lipsiţi, în esenţă, de ataşamentul afectiv normal sunt de regulă pasivi, indiferenţi,

15
incapabili să cunoască sau să exploreze lumea şi - preocupaţi de ceea ce le lipseşte, de ceea ce
simt că au nevoie - îşi vor cheltui energia emoţională în căutarea siguranţei afective.
Tipuri de ataşament.
În funcţie de natura şi gradul de constituire a bazei afective, există şi se manifestă trei
tipuri de ataşament:
-sigure, când copilul simte o protecţie puternică şi definitivă, asigurată de dragostea
permanentă a părinţilor;
-nesigure sau anxioase, când copilul nu este convins de sentimentele părinţilor, situaţie
alimentată tocmai de comportamentul ambivalent, contradictoriu, incert, „şovăielnic" al părinţilor
faţă de proprii copii;
-foarte nesigure sau ambivalente, datorită lipsei unei relaţii normale între părinţi şi copii
şi îndeosebi a lipsei totale de afectivitate, de dragoste părintească, în perioada cea mai importantă
din acest punct de vedere - primul an de viaţă – care este anul formării ataşamentului faţă de
adulţii cei mai apropiaţi. Au consecinţe negative deosebit de grave pentru destinul copilului
respectiv, manifestându-se, în realitate, ca fals ataşament, întrucât:
-copilul nu este sigur de sentimentele şi dragostea părinţilor şi de protecţia de care are
nevoie;
- părinţii par să fie indiferenţi, insensibili sau lipsiţi de preocupare faţă de nevoile şi
sentimentele copiilor;
- atunci când va semnaliza dorinţa de atenţie sau nevoia de ajutor, copilul se aşteaptă să
fie respins sau ignorat de ipoteticele persoane ataşate;
- atitudinile şi comportamentele părinţilor i se par copilului imprevizibile, perturbante sau
angoasante;
- copilul se simte părăsit, neiubit, neîncurajat, adică „fără valoare şi interes"' pentru proprii
lui părinţi;
-văzând că nu este ajutat când are nevoie, copilul pierde încrederea în ceilalţi, chiar în el
însuşi şi constată că obţinerea dragostei „altuia" este destul de dureroasă;
-nu interesează pe nimeni, copilul pierde încrederea în ceea ce face, nu se autoapreciază şi
nu se autostimulează fără încurajarea şi stimularea celorlalţi;
- ajunge la concluzia că trebuie să te descurci singur şi că singura cale de a evita durerea
este să nu iubeşti pentru că lumea iţi este ostilă.

16
 Studiul cazurilor de inadaptare socială a copiilor abandonaţi arată că un asemenea
fenomen se explică îndeosebi prin impactul experienţelor proprii legate de:
-pierderea mamei sau îndepărtarea de întreaga familie (prin moartea părinţilor, abandon
familial, respingere etc.);
-întreruperea relaţiilor cu părinţii, adică a unor relaţii deja constituite, aflate pe un făgaş
normal, care dispar brusc datorită intervenţiei brutale a unui factor exterior (de exemplu, un
accident), luând copilul pe neaşteptate;
-practicarea de către părinţi a unor relaţii discontinue, intermitente cu proprii copii.
E necesar să facem distincţie între două situaţii cu o influenţă negativă puternică asupra
destinului copilului:
-starea de privaţiune (a nu avea ceva încă de la început, de la origine);
-starea de privare (pierdere sau deprivare de ceva ce a fost deja obţinut, deţinut de cel în
cauză, deja realizat, de pildă privarea de relaţiile cu mama etc.).
Experienţa universală în domeniu probează că prezenţa şi acţiunea familiei de origine sunt
indispensabile pentru evitarea unor destine umane atât de periclitate cum sunt cele ale copiilor
lipsiţi de un ataşament parental puternic.
Cea mai bună este centrarea activităţilor asistenţilor sociali în direcţia optimizării vieţii
familiale, a relaţiilor inter-generaţionale, a asigurării condiţiilor normale de funcţionare a întregii
familii.

2.4. Tulburarea de anxietate generalizată (TAG)

În DSM- IV-TR copiii cu anxietate generalizată sunt descriși ca fiind mereu ȋngrijoraţi.
Reprezintă frică exagerată şi grijă legată de lucruri comune. Centrul anxietăţii poate fi reprezentat
de prieteni, familie, sănătate, muncă, școală, bani sau ratarea unei întâlniri importante (de fapt tot
ceea ce este important persoanei, poate sa capteze centrul atenţiei ca focus al anxietăţii). Stimulii
declanşatori de regulă nu sunt cunoscuţi, cum este în cazul anxietăţii fobice. Simplul gând de a
face faţă unei noi zi provoacă anxietate.
La copii se manifestă prin sentimente de teamă, ca şi cum ceva îngrozitor se poate
întâmpla. Asemenea ca la adulţi, se exprimă prin nelinişte cu privire la viitor, îi e frică că celor
apropiaţi sau lui i se poate întâmpla ceva rău. Copii cu anxietate generalizată nu par să poată scăpa

17
de preocupările lor, chiar dacă realizează că anxietatea lor este mai intensă decât o cere situaţia,
de cele mai multe ori, caută să primească asigurări și confort din partea celorlalţi.
Persoanele cu tulburare de anxietate generalizată, par de asemenea incapabile să se
relaxeze. Ele devin agitate mai repede decât alte persoane, sunt irascibile. Tind să se simtă obosite
fără un efort vădit, au probleme de concentrare (nu se simt capabile să gândească), insomnie s-au
câteodată suferă de depresie.
Cât priveşte debutul tulburărilor anxioase, majoritatea specialiştilor din domeniul sănătăţii
sunt de acord că tulburările anxioase pot apărea în urma unei combinaţii între factorii care
predispun şi experienţa de viaţă. Adică copii care au avut părinţi anxioşi au o mai mare
vulnerabilitate în faţa anxietăţii. Fie că au preluat modelul parental, fie, cadrul familial în care au
trăit a fost unul insecurizant.
Totalitatea acestor experienţe de viaţă, plus fundalul genetic şi modul parental pot
determina declanşare anxietăţii atât la copil cât şi la adult. Pentru a putea lua ȋn consideraţie un
astfel de diagnostic, ȋngrijorarea trebuie să fie prezentă mai multe zile decat absenţa, pentru o
perioadă de cel puţin șase luni.
Anxietatea Generalizată
Criteriile de diagnostic conform DSM- IV
A. Anxietate şi preocupare (expectaţie aprehensivă), survine din mai multe zile de ȋngrijorare
exagerată care persistă cel puţin 6 luni, în legătură cu un număr de evenimente sau activităţi (cum
ar fi performanţa în muncă sau şcolară).
B. Persoana constată că este dificil să-şi controleze preocuparea.
C. Anxietatea şi preocuparea sunt asociate cu trei (sau mai multe) dintre următoarele şase
simptome (cu cel puţin câteva simptome prezente mai multe zile da decât nu, în ultimele 6 luni).
La copii este cerut un singur item.
1. nelinişte sau sentimentul de stat ca pe ghimpi;
3. dificultate în concentrare sau senzaţia de vid mintal;
4.iritabilitate;
5. tensiune musculară;
6.perturbare de somn (dificultate în a adormi sau în a rămâne adormit ori somn neliniştit şi
nesatisfăcător).

18
D. Focarul anxietăţii şi preocupării nu este limitat la elementele unei tulburări de pe axa I, de
exemplu, anxietatea sau panica nu este în legătură cu a avea un atac de panică (ca în panică), a fi
pus în dificultate în public (ca în fobia socială), a fi contaminat (ca în tulburarea obsesivo-
compulsivă), a fi departe de casă sau de rudele apropiate (ca în anxietatea de separare), a lua în
greutate (ca în anorexia nervoasă), a avea multimple acuze somatice (ca în tulburarea de
somatizare) sau a avea o maladie gravă (ca în hipocondrie), iar anxietatea şi preocuparea nu survin
exclusiv în cursul stresului posttraumatic.
E. Anxietatea, preocuparea sau simptomele somatice cauzează deteriorare semnificativă clinic în
domeniul social, profesional sau în alte domenii de funcţionare importante.
F. Perturbarea nu se datorează efectelor fiziologice directe ale unei substanţe (de ex., un drog de
abuz, un medicament) ori ale unei condiţii medicale generale (de ex., hipertiroidismul) şi nu apare
exclusiv în timpul unei tulburări afective, tulburări psihotice ori ale unei tulburări de dezvoltare
pervasivă.
Simptomele anxietăţii generalizate – peste patruzeci descrise în literatura de specialitate –
au fost reduse la optsprezece în DSM-III-R şi clasate în trei grupe:
1. Tensiune motrică: tremurături, tresăriri sau impresia de zdruncinături; tensiune, dureri sau
impresia de durere abdominală; frebilitate; fatigabilitate.
2. Hiperactivitate neurovegetativă: „respiraţie întreruptă” sau senzaţie de sufocare; palpitaţii
sau accelerarea ritmului cardiac; transpiraţii sau mâini reci şi umede; uscarea gurii; ameţeli
sau lipotimii; greţuri, diaree sau alte probleme abdominale; bufeuri de căldură sau
frisoane; dificultăţi de deglutiţie sau „nod în gât”; frecvenţa crescută a micţiunilor.
3. Explorarea hipervigilentă a mediului: senzaţia de a fi supraîncărcat sau de a fi la capătul
puterilor; reacţia de tresărire exagerată; dificultăţi de concentrare sau goluri în memorie în
raport cu anxietatea; dificultăţi de adormire sau somn întrerupt; iritabilitate.
4. Anxietatea generalizată (TAG) evoluează progresiv și afectează cel mai mult pe cei la
vârsta copilăriei sau adolescenţei, însă poate debuta şi la maturitate. Este mai frecventă în
cazul femeilor decât al bărbaţilor şi adesea se întâlneşte la rude sau persoane atinse de o
boală.
5. Portretul fizic al unei persoane cu anxietate generalizată: faţa pare încordată, fruntea este
brăzdată; postura este tensionată; nu stă liniştit şi adesea tremură. Pielea este palidă şi
transpiraţiile sunt frecvente, în special la nivelul mâinilor şi picioarelor. Uşurinţa cu care

19
 persoana izbucneşte în lacrimi reflectă starea generală de aprehensiune. Subiecţii se simt
obosiţi, au probleme de concentrare şi uneori suferă de depresie.
În general, afectarea vieţii celor ce suferă de TAG e minora, ei nu se simt prea limitaţi ȋn
împrejurările sociale sau profesionale. În cazul TAG spre deosebire de alte tulburări de anxietate,
cei afectaţi nu evită în mod specific anumite situaţii. Cu toate acestea, dacă este severa, TAG
poate fi foarte dizabilitantă mergând până la a face dificilă îndeplinirea celor mai simple activităţi
zilnice (pregătirea temelor).

2.5.Cauze

Cunoașterea factorilor posibili implicaţi ȋn etiologia și menţinerea anxietaţii trebuie să

cuprindă o evalare amănunţită a tipului de anxietate, a frecvenţei, severitaţii simtomelor
fiziologice manifestate ȋn timpul episoadelor de anxietate acută, precum și interpretarea pe care
pacientul o dă. Anxietatea implică diferite elemente ȋn fucţionarea normală a omului cum ar fi:
fiziologic, cognitiv, comportamental și afectiv.
Răspunsurile fiziologice automate care apar ȋn prezenţa ameninţarilor sau pericolului sunt
considerate reacţii defensive, implică stimularea sistemului nervos autonom, care pregătește
organismul pentru a ȋnfrunta pericolul prin fugă (“fugi”) sau prin confruntarea directă (“lupta”),
un proces cunoscut ca reacţia ”luptă sau fugi” (Cannon,1927, p. 46)”. Este un comportament care
implică reacţii de ȋndepărtare de pericol sau de evitare a pericolului.
Interpretarea stării noastre interioare din domeniul afectiv derivă din activarea cognitivă
și fiziologică care constituie experienţa subiectivă a anxietăţii.

2.5.1.Cauze psihofiziologice

Multe din simtomele anxietaţii de natură fiziologică (creșterea ritmului cardiac, palpitaţii,
dificultăţi de respiraţie, durere sau apăsare ȋn piept, senzaţia de sufocare, senzaţia de ameţeală și
vid mental, transpiraţie, greaţă, tulburări gastrice, tremurături, agitaţie, furnicături sau amorţeală
ȋn braţe, picioare, slăbiciune, pierderea echilibrului, leșin, mușchi ȋncordaţi, rigiditate, gura
uscată), reflectă activarea sistemului nervos simpatic (SNS) si a sistemului nervos parasimpatic
(SNP).

20
 Activarea SNS este reacţia fiziologică cea mai evidentă ȋn axietate care conduce la
simtomele suprastimularii: vasoconstricţia periferică, cresterea forţei mușchilor striaţi, creșterea
ritmului cardiac și a forţei de contracţie, dilatarea plămânilor, dilatarea pupilelor, ȋncetarea
activitaţii digestive, intensificarea metabolismului bazal și sporirea secreţiei de epinefrină și de
norepinefrină a glandelor suprarenale (Bradley, 2000, p. 97), toate aceste reacţii ducând la
simtome precum tremurături, agitaţie, senzaţia de frig și caldură, palpitaţii, uscăciune a gurii,
transpiraţii, dureri sau apăsare ȋn piept. Efectele stimulării SNP cuprind scăderea ritmului cardiac
și a forţei de contracţie, pupile contractate, mușchi abdominali relaxaţi și contracţia plămânilor
(Brandly, 2000, p. 53).
Cercetări psihofiziologice sugerează că persoanele cu axietate cronică prezintă o
flexibilitate diminuată a sistemului nervos autonom ca reactive la stresori (Noyes si Hoehn-Saric,
1998, p. 153). Se caracterizează prin reacţia slabă, dar susţinută la stresori, indicând o traiectorie
slabă a adaptării.

2.5.2. Factorii genetici

Există numeroase dovezi ale faptului că anxietatea este ereditară. O serie de studii au
indicat o concordanţă ridicată a nivelului de anxietate la gemenii monozigoţii ȋn comparaţie cu
cei bizigoţi și concluzia pe baza unor studii cu eșantioane mari de gemeni este că aproximativ
cinzeci la suta din varianta simtomelor de anxietate este determinată genetic.
Dacă factorii genetici sunt implicaţi ȋn anxietate, un alt studiu realizat de Torgerson
(1983), a identificat diagnostice conform DSM-III- ȋn cazul a optzeci și cinci de perechi de
gemeni: treizeci și doi monozigoţi și cinzeci și trei bizigoţi. Când unul dintre gemeni prezintă o
tulburare de anxietate, fratele său sau sora geamană avea, de asemenea, o probabilitate medie de
a avea o tulburare de anxietate și această concordanţă a apărut ca fiind de două ori mai puternică
ȋn cazul gemenilor monozigoţi, ceea ce susţine implicarea factorilor genetici ȋn anxietate.
În datele prezentate de Torgersen, nici o pereche de gemeni nu a avut aceiași tulburare.
Dacă unul dintre gemeni prezintă anxietate generalizată, geamănul său avea fobie socială; dacă
unul dintre gemeni avea tulburare de panică, fratele său sau sora sa avea tulburare obsesiv –
compulsivă.

21
 Există o anumită componentă genetică care se asociază cu șanse crescute de a dezvolta
oricare dintre tulburările de anxietate. De fapt, cercetări recente sugerează faptul că s-ar putea să
existe un factor genetic mai general etichetat de către cercetători ca ”sindromul general nevrotic.
Cu alte cuvinte, ceea ce se pare că este moștenit este măsura ȋn care cineva este nevrotic ȋn general.
Această vulnerabilitate se poate manifesta sub forma tulburărilor de anxietate sau a celor afective,
ȋn anumite circumstanţe. Se pare că ceea ce se moștenește este nivelul general de neuroticism.
Majoritatea cercetărilor folosesc termenul de “neuroticism” cu referire la nivelul general
ȋn care o persoană va răspunde emoţional ȋn diverse situaţii, unii oameni fiind foarte emoţionali,
alţii mult mai puţin. Din puct de vedere fiziologic, s-ar putea ca oamenii să varieze ȋn funcţie de
nivelul de activare neurofiziologic pe care ȋl manifestă ca raspuns la stresori.

2.5.3. Factorii de temperament

Un copil cu vulnerabilitate genetică spre anxietate se identifică cu un stil de comportament

denumit “inhibiţie comportamentală”. Unul dintre stilurile de comportament a fost descris
de ”Jerome Kagan”. Copii cu un temperament inhibat reacţionează prin retragere și teamă cȋnd
se confruntă cu evenimente noi sau neobișnuite. Sunt predispuși să se agaţe, să plângă, să
privească fix și mai puţin predispuși să vorbească, să exploreze sau să interacţioneze cu strănii,
ȋn comparaţie cu alţi copii de vârsta lor.
O mare parte dintre copiii care sunt evaluaţi ca făcând parte din spectrul inhibiţiei
comportamentale la vârste timpurii continuă să se situeze ȋn această zonă pe parcursul anilor
următori.
Legătura dintre temperamental anxios și tulburările de anxietate, arată faptul că mamele
copiilor cu tulburări de anxietate au raportat cum copii lor ȋntâmpinau o serie de dificultăţi pe o
perioadă de câţiva ani, ȋn comparaţie cu copiii fără probleme clinice. Părinţii anxioși au o
probabilitate mai ridicată de a avea copii cu inhibiţie comportamentală.

22
2.5.4. Stilul parental

În urma multor studii s-a arătat că ȋn mod constant adulţii anxioși, ȋn legatură cu modul ȋn
care au fost crescuţi de către părinţii lor, raportează că părinţii lor erau mai reci, cu tendinţă de a
controla, sau hiperprotectivi ȋn comparaţie cu părinţii adulţilor fără anxietate (conform
declaraţiilor acestora). O altă perspectivă a presupus observarea interacţiunilor dintre copii și
părinţi ȋn laborator (Hubson si Repee, 1998, p.69).
În unul dintre studii, copii anxioși și neanxioși au parcurs o serie de sarcini cognitive
complexe. Mamele alături de copii ȋn timp ce realizau probele și apoi când au primit rezultatele.
Au fost instruite să ȋși ajute copii doar dacă simţeau că acesta chiar avea nevoie de ajutor.
Observatorii independenţi care nu știau diagnosticul, au evaluat interacţiunea dintre mamă și
copil, utilizând o serie de scale. S-a observat o serie de diferenţe ȋntre interacţiunile copiilor
anxioși și ale celor neanxioși.
Mamele copiilor anxioși manifestau cu probabilitate mai mare comportamente de
implicare ȋn sarcina și de ajutor dat copiilor chiar dacă acesta nu-l solicita. Părinţi copiilor anxioși
sunt mai intruzivi, mai implicaţi și mai protectivi ȋn comparaţie cu părinţii copiilor nonanxioși,
mai ales ȋn momente de dificultate.
Astfel, părinţii vor răspunde, vor fi mai implicaţi, mai protectivi la distresul copilului care
plânge ușor sau se sperie de lucruri noi care apar ȋn viaţă. Astfel, acești copii pot să ȋnveţe că
lumea nu este atât de periculoasă precum cred ei și anxietatea lor este menţinută.

2.5.5. Factorii cognitivi

Există importante dovezi ȋn cazul copiilor anxioși ȋn care apar multe gânduri legate de
pericole și rezultate negative, exact ca ȋn cazul adulţilor. Aceste gânduri tind să fie legate de
rezultatele negative ȋn sfera socială (“voi fi abandonat” sau ”Vor ȋncerca să scape de mine”), cât
și consecinţe negative fizice (“O să mă rănescă” sau “Părinţi mei vor muri”). Unele dovezi scot
la suprafaţa că unii copii anxioși s-ar putea să interpreteze situaţiile ambiguee ȋn termeni
ameninţători (Barrett 1996, p. 56).
Copiii anxioși oferă o probabilitate mai mare de interpretare ameninţătoare ca de
exemplu: ”Copiii cred că arăt ciudat”. Prin comparaţie, copiii non-axioși oferă o probabilitate

23
neutră: ”Cineva tocmai a spus o gluma”. Procesele mentale interne ale copilului cu anxietate s-ar
putea să contribuie la stările lor de anxietate ȋn diverse situaţii. Momentan nu se știe dacă factorii
cognitivi au rol de foarte timpuriu, ȋnainte de instalarea tulburării, sau dacă sunt consecinţă a
tulburării de anxietate, dar din moment ce există, contribuie la menţinerea anxietaţii.

2.6. Diagnostic

Copii trăiesc o serie de frici și anxietăţi, ca urmare a schimbărilor prin care trec, din
copilarie pâna la adolescenţă. Conţinutul ȋngrijorărilor, se modifică pe parcursul dezvoltării, de
la preocupări legate, mai ales, de pericole fizice, la cele legate de aspect mai puţin concrete.
Pe măsură ce abilităţile cognitive se dezvoltă, apare și o extindere a gamei de ȋngrijorări
și preocupări, ceea ce poate duce la dezvoltarea unei simtomatologii de tipul axietaţii generalizate.
Pentru a stabili dacă anxietatea este de nivel clinic, este important să se urmărească, pe parcursul
evaluării, dacă aceasta cauzează copilului un distres marcant sau o deteriorare semnificativă ȋn
domeniul social, familial, școlar.
Este important ȋncă de la ȋnceput o descriere comportamentală detaliată a modului ȋn care
anxietatea interferează cu toate activităţile copilului.Trebuie cunoscut câte domenii ale vieţii
copilului sunt afectate.Trebuie să știm dacă anxietatea este problema cu care copilul se confruntă
zilnic,câte ore.Este essenţial să știm dacă copilul este deranjat de anxietatea lui,alte persoane sunt
deranjate de stările de anxietate.Este important,de ,asemenea să cunoaștem tipul situaţiilor ȋn care
copilul devine supărat,care este frecvenţa și durata acestei stări,cât este de intens distresul trăit.
Investigarea detaliată a obiectului anxietaţii este necesar pentru a distinge ȋntre fobia
socială și celelalte tulburări de anxietate. Stabilirea funcţiei comportamentului este modalitatea
de diferenţiere ȋntre diferitele tipuri de anxietate. Când sunt prezente mai multe probleme
associate, realizarea unui diagnostic necesită cunoașterea tuturor factorilor ȋn legatură cu care
copilul se simte anxios, precum și a surselor motivaţionale care susţin aceste comportamente.
Diferenţa tulburărilor de anxietate și alte probleme specifice copilăriei este importantă
pentru eficienţa terapiei, mai mult decât diferenţierea tulburărilor de anxietate ȋntre ele.
Impactul anxietății asupra competenţelor sociale
Tulburarea de anxietate poate să interfereze viaţa copilului și poate să ducă pe termen lung,
la costuri importante pentru comunitate. Dezvoltarea abilităţilor de socializare a copiilor anxioși

24
au ȋn medie mai puţini prieteni, abilităţile de socializare cu beneficiile acestora pot fi ȋntârziate.
Astfel, copiii anxioși se situează ȋntr-o zonă de risc crescut pentru depresie, singurătate,
vulnerabilitate, retragere, faţă de copii agresivi.
Mulţi dintre copii anxioși sunt asertivi și ȋn consecinţă tind să beneficieze de mai puţine
experienţe pozitive și să se confrunte cu mai multe frustrări. Performanţele școlare pot fi puternic
afectate de anxietate ȋn anumite momente. În urma unui studiu realizat pe niște studenţii timizi,
aceștia tind să aibe opţiuni de carieră mai restrânse comparativ cu cei care nu sunt timizi.
Anxietatea se pare că interferează cu calitatea vieţii. În plus, comportamentele anxioase pot afecta
ȋntreaga familie. Ca de exemplu, mulţi părinţi spuneau că nu au mai putut ieși ȋn oraș de ani de
zile, deoarece nu pot să-și lase copilul cu alte rude sau un ȋngrijitor.
Pe termen lung, o parte din acești copii ȋși vor reduce nivelul de anxietate pe parcursul
vieţii, dar o mare parte din ei vor continua să se confrunte cu interferenţa datorată anxietăţii pe tot
parcursul vieţii. O parte vor continua să prezinte tulburări de anxietate și vor dezvolta alte
probleme, depresie, abuz de alcool și droguri sau ideaţie suicidară. Există un studiu ȋn care s-a
analizat evoluţia copiilor timizi (cu vârsta ȋntre opt și zece ani) pe o perioadă de treizeci de ani.
În studiul realizat de Caspi, Elbert și Bem (1988) sa observat că cei care fuseseră printre
copii cei mai timizi și ca adultii cei mai timizi.Bărbaţii aveau tendinţa de a dezvolta mai târziu o
carieră slabă precum și tendinţa de a se căsători și a deveni taţi mai târziu.Impactul anxietaţii
asupra femeilor era mai redus,dar cele timide aveau tendinţa de a duce o viaţă mai conservatoare
și mai marcată de stereotipurile de gen.

2.7. Demersul terapeutic în cazul copiilor cu anxietate

Scopul central al consilierii copilului este de a-l ajuta să ȋși reia sau să dobândească
fucţionarea adaptativă sănătoasă relevantă pentru etapele de dezvoltare ȋn care se află. Am
elaborat modelul practic pentru a-l ajuta pe copil în ceea ce se numește Consiliere Integrativă
Planificată Secvenţial pentru Copii (modelul SPICC), model integrativ care folosește o serie de
strategii și intervenţii preluate dintr-o diversitate de abordări terapeutice.
Modelul se bazează pe următoarele:

25
 - schimbarea terapeutică pozitivă la un copil survine mai rapid și e mai eficientă și mai
durabilă dacă abordarea terapeutică folosită este modificată ȋn mod deliberat ȋn anumite momente
ale procesului terapeutic;
- când se folosește o abordare integrativă, un consilier poate utiliza unele dintre ideile,
principiile, conceptele, strategiile și intervenţiile preluate de la o anumită abordare terapeutică,
fară a fi nevoie să accepte ȋn totalitate ideile, principiile și conceptele respectivei abordări.
Modelul SPIC se bazează pe concepte teoretice si pe strategii practice dintr-o varietate de
abordari psihoterapeutice. Printre acestea se numară consilierea axată pe client, terapia gestaltistă,
terapia narativă, psihoterapia psihodinamică, terapia cognitiv comportamentală si terapia
comportamentală.
Modelul SPIC respectă și folosește teoria schimbării pe care se bazează fiecare model
pentru a-și menține procesul de consiliere integru.
Mecanismele tratamentului cognitiv comportamental
Dacă copilul este determinat să-și modifice mecanismele care duc la axietate, se folosesc
proceduri din teoria cognitiv comportamentală cum ar fi:
-expunerea pentru a determina copilul să se apropie de situaţiile de care se teme și ȋn acest
fel poate să facă faţă acestor situaţii.
- gândirea realistă ȋși cotracarează tendinţele naturale de a interpreta ȋn termeni de
ameninţare.
- tehnicile de relaxare pot fi utile,
-se folosesc strategi de antrenare a abilităţilor sociale și asertivităţii, pentru ajutarea
copiilor să reducă experienţele negative și creșterea unor interacţiuni pozitive.

26
 CAPITOLUL 3
OBIECTIVELE ȘI METODOLOGIA CERCETĂRII

3.1 Obiectivele generale

3.1.1.Obiectivul general

Obiectivul general al cercetării a fost de a studia eficienţa unui demers de prevenţie

complex care ȋmbină orientări diverse ȋn abordarea anxietaţii generalizate. Intervenţia la nivel
individual al cercetării a avut ca scop ameliorarea/dispariţia anxietăţii; a doua intervenţie s-a
focalizat pe deficitul atențional, comportamentul impulsiv și actele de agresivitate.

3.1.2. Obiectivele aplicative

Obiectivele aplicative: Scopurile intervenţiei au fost:

- diminuarea nivelului anxietaţii
- diminuarea actelor comportamentale agresive,
- creșterea toleranţei la frustrare,
- managementul furiei,
- dobândirea unor tehnici de autoreglare și control,
- dezvoltarea capacităţii de interelaţionare,
- optimizarea stimei de sine,
- dobândirea unui comportament asertiv.

3.2. Ipoteza generală

Ipoteza generală: copi instituționalizați prezintă o anxietate generalizată și o stimă de sine

mai scăzută, față de copii care trăiesc în familiile biologice.

27
3.2.1.Ipoteze de lucru

În urma parcurgerii unui program de prevenţie complex se va obtine:

- diminuarea nivelului de anxietate generalizată,
- scăderea nivelului agresiv și diminuarea comportamentului opozant,
- recunoașterea, identificare și exprimarea ȋn mod adecvat a emoţiilor,
- creșterea toleranţei la frustrare,
- eficientizarea gestionării furiei,
- ameliorarea capacităţii de interrelaţionare cu ceilalţi,
- dezvoltarea de comunicare asertivă,
- optimizarea stimei de sine.

3.3.Variabila cercetării

Variabila independentă este programul complex de prevenţie special creat pentru

abordarea anxietăţii generalizate.
Variabila dependentă:
- nivelul anxietaţii generalizate,
- nivelul tolerantei la frustrare,
- exprimarea ȋn mod adecvat a emoţiilor,
- abilitaţi de comunicare si interrelaţionare,
-capacitatea de autocontrol,
- dezvoltarea stimei de sine

3.4.Descrierea metodei de intervenție

Metodele de obţinere a informaţiilor au constat în:

- Observaţii
- Metoda chestionarului
-Teste proiective
- Metoda psihodiacnostică

28
3.5.Metode de intervenţie

Scala Manifestărilor de Anxietate revizuită pentru copii, (The Revised Children's Manifest
Anxiety), -RCMAS.
Descrierea: RCMAS este un instrument de autoevaluare cu 37-de itemi utilizat pentru a
măsura anxietatea la copii, în scopuri clinice (diagnostic și evaluare de tratament), medii
educaționale, precum și pentru scopuri de cercetare. RCMAS este format din 28 de itemi care
vizează anxietatea și 9 subscale ale minciuni (dezirabilitate socială). Fiecare item este pretins de
a întruchipa un sentiment sau acțiune care reflectă un aspect de anxietate, prin urmare subtitlul,
"Ceea ce cred și simt". Acesta este un instrument relativ scurt, care a fost supus la studiu amplu
psihometric. Cu toate acestea, este de asemenea recomandabil ca RCMAS sa fie utilizat doar ca
parte a unei evaluări clinice completă de diagnosticarea și tratarea anxietății unui copil (Gerard și
Reynolds, 1999, p.323).
Scala Manifestărilor de Anxietate revizuită pentru copii a fost dezvoltată de către
Reynolds și Richmond (1978), pentru a evalua "gradul și calitatea de anxietate la copii și
adolescenți".
Versiunea revizuită Scala Manifestărilor de Anxietate pentru copii ,reordonează elemente
din CMAS pentru a îndeplini standardele de psihometrice.
Redenumit, de asemenea, instrumentul, "Ceea ce gândesc și simt", deși documentele
ulterioare se referă în primul rând la ea ca Scala Manifestărilor de Anxietate revizuită pentru copii
(RCMAS).
Un răspuns de "Da" indică faptul că itemul este descriptiv de sentimentele sau acțiunile
subiectului, în timp ce un răspuns de "Nu" indică faptul că itemul nu este, în general descriptiv.
Un scor total al anxietăţi este bazat pe 28 de itemi, care sunt împărțite în trei scale de anxietate și
9 subscalele minciună (dezirabilitate socială) sunt utilizate pentru a detecta tineri care se"preface
bun" (de exemplu, "Eu spun adevărul de fiecare dată"):
- anxietate fiziologică (10 articole despre manifestări somatice de anxietate, cum ar fi
dificultaţi de somn, greaţă și oboseală),
-Vă faceți griji / hipersensibilitate (11 articole de măsurare se referă la obsesia cu privire
la o varietate de lucruri, dintre care majoritatea sunt de obicei vagi și prost definit, precum si
temerile despre a fi rănit sau izolat emoțional),

29
 - Preocupările sociale / de concentrare (7 articole de măsurare gânduri distrag atenția și
temeri care au un caracter social sau interpersonal). Pentru că scorurile sunt derivate din
răspunsuri afirmative, un scor ridicat indică un nivel ridicat de anxietate si un nivel ridicat pe scala
minciună. Un scor mare pe scala de anxietate fiziologică sugerează faptul că tinerii sau copiii au
anumite tipuri de răspunsuri fiziologice care sunt de anxietate.
Un scor mare pe scala îngrijorare / hipersensibilitate poate sugera că tinerii internalizează
nivel mare de anxietate. În cele din urmă, un scor mare la subscala preocupările sociale sugerează
că persoane cu anxietate se consideră că nu sunt în măsură să se ridice la așteptările altor persoane
semnificative din viața lor.
-Subscalele minciună sunt utilizate pentru a detecta tineri care se "preface a fi buni " (de
exemplu, "Eu spun adevărul de fiecare dată"). Scorul minciună poate varia de la 0 la 9. Așa cum
se menționează în manual, un scor mai mare la punctajul total anxietate indică niveluri mai ridicate
de anxietate.
Scalele calculate de acest instrument sunt:
RCMAS total Anxietate Scor [0]
RCMAS - Scala minciună factori: 4, 8, 12, 16, 20, 24, 28, 32, 36.
RCMAS - Anxietate fiziologice;sumă de elemente: 1, 5, 9, 13, 17, 19, 21, 25, 29, 33
RCMAS – Vă faceţi griji / hipersensibilitate ; suma elementelor 2, 6, 7, 10, 14, 18, 22, 26, 30, 34,
37
RCMAS - Social - preocupări sociale / Concentrație sumă de elemente 3, 11, 15, 23, 27, 31, 35
Scala Stima de sine Rosenberg.
Scala de stima de sine Rosenberg(SS)este una din cele mai utilizate scale pentru evaluarea
stimei de sine.S S este o scala Guttman- itemii reprezinta afirmatii despre valoarea perceputa ș
propriei personae,aflate pe un continuum.Goldsmith (1986)sugereaza faptul ca structura
factoriala a SS este dependent de o serie de caracteristici ale esantionului,cum ar fi de exemplu
varsta si ocupatia subiectilor.A fost elaborată iniţial pentru a măsura sentimentul global al valorii
personale si autoacceptării.
Descriere itemi: Scala cuprinde 10 itemi cotați pe scala Likert cu 4 trepte de răspuns unde
unu reprezinta “sunt in total dezacord” iar patru semnifică ”sunt în total de acord”.
Cotarea scalei: Scorul total se calculează prin sumarea scorurilor. Pentru itemii 2,5,6,8,9 se
cotează invers.

30
 Scorurile pot fi cuprinse între 10 și 40; scorurile ridicate indica o stimă de sine mai ridicata.
Administrarea in variant creion –hartie,atat individual cat si in grup(maxim cinsprezece personae
evaluate.SS este o scala care se aplica fara limita de timp
La cotarea rezultatelor se vor lua ca etalon valorile cuprinse între:
10-16 puncte - stima de sine scăzută
17-33 puncte - stima de sine medie
34-40 puncte - stima de sine înaltă
Tehnica desenului
Desenul, spre deosebire de alte tehnici proiective în care se face apel la cuvinte, permite
persoanei să exprime şi să dea sens conţinuturilor iraţionale “fără a pierde prea mult din ceea ce,
acum şi aici, nu reuşeşte să descifreze, îi rămâne misterios, nelămurit, dar foarte real atâta vreme
cât propria fiinţă există”. (Minulescu, p.219). În desen se realizează sinteza funcţiei ordonatoare
exercitată de conştiinţă cu funcţia transcendentă, ce acţionează inconştient.
Desenul a fost utilizat pentru a studia şi trata problemele emoţionale ale copilului sau
adultului de către C.G.Jung, tocmai pentru că permitea deschiderea către inconştient.
El a iniţiat “Desenul serial”: o modalitate psihoterapeutică utilă mai ales în lucrul cu copiii
care au suferit o traumă. Constă în 12 şedinţe în care copilul creează câte un desen. Analiza
desenelor mai multor copii a permis desprinderea unui tipar care apare în fiecare serie. Pentru
detalii: Iolanda Mitrofan (coord.), Psihoterapia experienţială, Editura Infomedica, 1999.
În desenul serial accentul nu cade pe analiza desenelor însă, ci pe procesul creaţiei în
prezent care permite procesarea emoţională şi cognitivă a traumei, descoperirea şi activarea
resurselor pentru depăşirea dificultăţii. Procesul creaţiei într-un spaţiu sigur contribuie
semnificativ la recuperare.
Desenul este una dintre principalele metode de evaluare psihologică a copiilor. Chiar daca
nu au ȋnvăţat ȋncă să scrie, totuși se exprimă prin simboluri. Desenele sunt expresii ale stărilor
emoţionale, ale relaţiilor cu cei din jurul său, a traumelor suferite, dar și a capacitaţilor de a face
faţă problemelor.
Testul Arborelui. Arborele reprezintă copilul; prin acest desen copilul se proiectează,
oferindu-ne indicii ale dezvoltării sale. În interpretarea arborelui sunt privite trei elemente
importante: rădacina, trunchiul și ramurile, coroana.

31
 În multe cazuri, forma grafică este fragilă, superficială, destinsă, vagă, traducând o
slăbiciune a Eului, dificultăţi de adaptare, rezervă, nesiguranţă, instabilitate, anxietate,
neâncredere ȋn sine.
Rareori marimea arborelui este echilibrată, acesta apărând ori supradimensionat
(extraversie, orgoliu, nevoia de a domina, lipsa de interes pentru relaţiile interpersonale), ori
subdimensionat (imaturitate psihică, introversie, complexe de inferioritate).
Rădăcina foarte groasă, ascuţită, cu multe ramificaţii, poate semnifica agresivitate a copilului care
poate să se manifeste sau poate fi inhibată.
Trunchiul este aproape ȋntotdeauna prezent, deseori cu scorburi, cuiburi, sau ramuri tăiate,
ce denotă traumatisme, socuri afective. Un trunchi colorat cu ȋndârjire, apăsat, scrijelit poate fi
indiciul unui abuz, a unei traume, dar și a agresivitaţii ȋndreptate spre sine sau spre altcineva.
Coroana este formată din ramuri structurate, ȋn unele cazuri necircumscrise
(nonconformism, superficialitate, lipsa capacitaţii de finalizare), ȋn altele circumscrise (timiditate,
reţinere, impresionabilitate). Uneori, ramurile sunt puternic ramificate, abundente (agresivitate,
ȋnchidere ȋn sine). Frunzele sunt absente ȋn multe cazuri (vitalitate redusă, tendinţe depresive,
apatie). Fructele si florile sunt rareori prezente. Uneori apar fructe și frunze căzând (izolare,
detasare, abandonare, depresie).
Testul Persoanei relevă urmatoarele:
În general desenele sunt de dimensiuni mici, ceea ce denotă anxietate, timiditate, depresie,
retragere. Alte desene sunt de dimensiuni mari, exagerate (impulsivitate, scăderea toleranţei la
frustrare). În multe din figurile desenate apare tendinţa copiilor de identificare cu persoane mult
mai mici ca vârstă sau mult mai mari, ceea ce denotă nevoia puternică de afecţiune de tip parental,
mai ales matern, datorită carenţelor afective.
Omisiunea mâinilor sau prezenţa braţelor-măciucă sau a degetelor sub formă de gheare,
denotă slaba capacitate de relaţionare sau o relaţionare defectuoasă, de pe poziţii de confruntare,
agresivitate.
În multe desene apare lipsa de autonomie a subiecţilor asociată cu dependenta emotională.
Reprezentarea constelaţiei familiale a copilului prin intermediul desenului familiei este
considerată ca unul dintre cele mai bune teste proiective. Dimensiunile personajelor familiale,
poziţia lor ȋn spaţiul grafic, distanţa ȋntre membrii familiei și dintre aceștia și copilul investigat
reprezintă elemente importante de diagnostic. Egocentrismul, autocentralitatea pot fi redate grafic

32
prin dimensiunile exagerate, sublinieri și detalii suplimentare. De asemenea, precizia grafică a
trăsăturilor unor personaje sau estomparea, absenţa sau imprecizia desenării altora, pot fi ușor
interpretate și decriptate ca semnificaţie.
Deoarece familiile nu le oferă securitate și afectivitate, copiii abuzaţi/neglijaţi apar uneori
izolaţi de grupul familial, iar alteori refuză sau omit să se deseneze. Distanţa faţă de un membru
al familiei sau faţă de ȋntreg grupul familial exprimă ostilitate sau apărare. Alteori desenul lasă
o impresie generală de fericire irealistă, personajele având aproximativ aceeași dimensiune,
aceeași aparenţă, același surâs nediferenţiat.
Exprimarea problemelor familiale ale copiilor ce au trăit experienţe traumatizante se
realizează prin omisiunea de membri ai familiei, prin separarea unuia sau a mai multor membri
de restul familiei, uneori printr-un obstacol interpus ȋntre subiect și personajul respectiv, ceea ce
indică un afect.
Interviu clinic-Formularul pentru parinţi realizat pe baza DSM IV .Anxietatea
generalizată(anexa 4).-“Russell A.Barkley”.

3.6.Participant

În această cercetare a participat o singură persoană cu numele de Alex. Înaintea ȋnceperii

programului copilul a fost evaluat clinic. Evaluarea a cuprins informaţii grupate pe mai multe
dimensiuni (Cucu Ciuhan, 2003, p. 44).
1.Starea prezentă a pacientului
A.Adaptarea la situaţiile existenţiale.
Alex are opt ani și cinci luni și este elev ȋn clasa a doua. Copilul prezintă tulburări de
comportament ȋn casa de tip familial (CTF) și la școală. Prezintă gânduri obsesive de abandon cu
excese de furi, motiv pentru care a fost ales și propus pentru aplicarea unui plan de prevenţie.
B Comportamente simptomatice
Principalele probleme ale lui Alex așa cum am constatat sunt:
-eșecul școlar prin refuzul de a fi atent la ore, manifestări agressive la școală, ȋn CTF
-autodepreciere, Alex vorbește despre sine ȋn termini negativi,
-prezintă tulburări ȋn gândire de gen obsesiv repetând că este abandonat și va fi mutat ȋn
altă parte,

33
 -prezintă emoţii disfuncţionale faţă de toţi membri grupului (furii,gelozie).
C.Motivaţia pentru intervenţie și concepţia anterioară cu privire la sănătatea mintală
În urma discuţiei cu Alex, copilul conștientizează problemele pe care le are legate de furia
manifestată ȋn CTF, la scoală și vorbește despre teama pe care o simte ȋn legatură cu abandonul
din partea părinţilor si legat de alt gând că va fi mutat pentru că spune el “nu mă iubește
nimeni“,”nici părinţii mei nu m-au iubit și m-au dat”. La scoală spune Alex că este cuprins de
furie când iși vede colegii cu părinţii, din cauza asta se simte dat la o parte pentru că el este altfel
faţă de ei. Spune că ii face plăcere să stea de vorbă cu mine și că poate fi ascultat fără să fie
judecat. Pentru ȋnceput, pe lângă faptul că recunoaște că se simte bine ȋn prezenţa mea, este
interest să coopereze și are așteptări realiste cu privire la planul de prevenţie
2.Caracteristicele de suprafaţă ale persoanei
A.Particularităţile biologice
Alex prezintă fragilitate corporală evidentă, greutatea și ȋnalţimea fiind sub medie
raportate la categoria sa de vârstă. Nu se cunosc foarte multe amănunte despre momentul nașterii
copilului și nici despre perioada imediat urmatoare nașterii. Nu sunt cunoscute informaţiile despre
starea de sănătate a părinţilor copilului.
Istoricul medical
Din datele furnizate de mamă, reiese că și cele două surori ale copilului sunt mai sensibile și
bolnăvicioase. Una dintre surori a fost diagnosticată cu bronșită astmatiformă, sora mai mică a
avut enurezis nocturn. Familia a făcut mari sacrificii pentru ca, copiii să beneficieze de tratament
adecvat. Atunci când a considerat că medicii din localitatea ȋnvecinată nu-i acordă suficientă
atenţie mama s-a internat 2 săptămâni cu Alex ȋn alt spital, pentru a se asigura că primește
tratament potrivit. Mama este ȋn continuare foarte preocupată de starea de sănătate a copiilor chiar
dacă are mari dificultăţi financiare. Ş-ar dori să poată să-l ia și pe Alex acasă, dar crede că e spre
binele lui să rămână ȋn centru de plasament pentru a avea mai multe șanse la o viaţă mai bună ȋn
viitor.
Copilul era mai tot timpul bolnav iar părinţii nu prea aveau resurse financiare pentru a-l
ȋngriji ȋn mod adecvat. Apreciind situaţia precară a familiei, medicul la care aceștia erau ȋnscriși
le-a recomandat părinţilor să-l instituţionalizeze pe copil, pentru că altfel starea lui de sănătate s-
ar fi agravat mai mult și problemele n-ar fi ȋncetat să apară. Gândindu-se la binele copilului mama
decide să renunţe la el. Acesta este preluat de reprezentanţi ai Direcţiei Generale de Asistenţă

34
Socială și Protecţia Copilului și este internat ȋntr-un centru de plasament unde stă până la vârsta
de 2 ani 9 luni. Pentru că acesta prezint[ ȋntârzieri multiple ȋn dezvoltare, se decide mutarea lui
intr-o familie, astfel că este luat din centru și dat ȋn grija unui asistent maternal profesionist, unde
stă de la vârsta de 2 ani și 9 luni, până la 5 ani si 4 luni. În această perioadă ȋnvaţă să vorbescă,
fiind un copil foarte ambiţios obţine rezultate bune destul de repede. Din ȋnsemnările asistentului
maternal reiese că baiatul face progrese atât ȋn ce privește limbajul cât și ȋn ce privește unele
deprinderi precum spălatul pe mâini, ȋmbrăcatul sau mâncatul. Copilul este remarcat ca fiind o
fire foarte afectuoasă cu cei din jur și care la rândul său are nevoie de foarte multă afecţiune. Este
conștient că familia la care locuiește și care ȋl ȋngrijește nu este adevărata sa familie. Ştie că are
alţi părinţi, dar nu-i cunoaște.
B.Temperamentul
Alex manifestă un temperament vulcanic, se adaptează greu.
3.Dinamica și structura personalităţii
A.Motivele și efectele
Alex are următoarele emoţii negative: gelozie, tristeţe, anxietate, deznădejde, legate de
faptul că nimeni nu ȋl poate ȋnţelege, părinţii lui l-au abandonat, iar el nu este ca ceilalţi. Alex este
un copil afectuos, care caută ȋnţelegere și afecţiune din partea persoanelor de ȋngrijire, și din partea
părinţilor naturali.
B.Principiile morale, valorile sociale și atitudinile
Alex are idealuri copilărești, dorește să-și cunoască familia naturală, gândește realist legat
de modul în care ar trebui să funcționeze o familie.
C.Funcţiile și identitatea Eu-lui
Stresul resimtit de copil ce generează axietatea sau conflictul interior, eul, este marcat de
slăbiciune manifestată prin sentimente de culpabiliate avȃnd o capacitate scăzută de adaptare.
4.Determinanţii sociali și situaţiile actuale de viaţă
Alex simte nevoia să-și cunoască familia. Asistentul maternal profesionist, ȋmpreună cu
responsabilul de caz organizează o vizită ȋn localitatea natală a copilului, mai precis acasă la
familia sa. Acesta suferă un adevărat șoc văzând condiţiile ȋn care trăia mama sa cu tatăl, ȋmpreuna
cu alţi doi copii- surorile lui mai mici. Casa ȋn care aceștia locuiesc este compusă din două camere.
Totuși, deși este conștient de sărăcia ȋn care familia locuiește, copilul nu reușește să ȋnteleagă de
ce fraţii săi au rămas cu familia iar „el a fost dat”. În urma vizitei, copilul devine din ce ȋn ce mai

35
agitat, fapt accentuat și de schimbarea locaţiei copilului.Venirea de la asistentul maternal
profesionist la un centru de plasament casă de tip familial (CTF). Între timp s-au accentuat
comportamentele de tip opozant, mergând până la acte de agresivitate, care se manifestau acasă,
ȋn faţa blocului cu partenerii de joacă, la școală și aproape ȋn orice mediu.
La vârsta de 5 ani și 4 luni copilul este nevoit să plece de la familia care ȋl avea ȋn grijă,
asistentul maternal intrând ȋn concediu de maternitate. Ruperea de familia la care a locuit copilul
a fost dificilă, dar o dată cu sosirea ȋn noua familie acesta dă uitării vechea familie, ca și cum nici
nu ar fi locuit acolo. Nu ȋntreabă de ea niciodată și nici nu vorbește despre aceasta.
Copilul ȋncă prezintă ȋntârzieri mari ȋn dezvoltare, atât de ordin psihic, cât și motric. Este
ȋnscris la logoped, iar ȋn paralel asistentul maternal muncește cu el acasă pentru a recupera din
ȋntărzierile de limbaj găsind tot felul de jocuri și stimulente pentru a-l determina să pronunţe corect
cuvintele. Băiatul este ȋn continuare un copil foarte ambiţios și atunci când ȋsi dorește foarte tare
ceva face tot posibilul pentru a obţine. Astfel reușește să pronunţe ȋn mod corect cuvintele pentru
că ȋși doreste foarte tare să aibă mașinuţe, se corectează ȋn alte domenii din dorinţa de a obţine cât
mai multe mașinuţe pe care le colecţionează ȋnca de la o vârsta foarte fragedă, nu-și mai suge
degetul la adormire din dorinţa de a avea și el bicicleta cu care să se dea ȋn faţa blocului.
Problemele persistă, dar rezultatele apar treptat și dupa multe eforturi, dar toul depinzând
ȋn principal de voinţa și determinarea copilului, care persevera doar atunci cand el consideră că
este necesar. Principala dorinţă a copilului este de a „fi om”-acesta devine un lait motiv pentru
copil care face totul din dorinţa de a fi și el o persoană respectată de cei din jur.
În jurul vârstei de cinci ani și patru luni băiatul se ȋntălnește pentru prima dată cu mama
sa naturală; tot atunci o cunoaște și pe sora sa mai mică. Mama este foarte impresionată și
emoţionată la ȋntalnirea cu copilul. Acesta conștientizează că aparţine etniei rome și este foarte
supărat și oarecum dezamăgit. În urma ȋntâlnirii, mama ȋl vizitează foarte rar pentru că nu are
suficienţi bani să ajungă la el. Se ȋmprumută de la cunoscuţi pentru a putea veni să-l viziteze o
dată, de două ori pe an.
Treptat reușește să-și ȋnsușească cititul și scrisul pe litere, iar până la finalul clasei a I-a, a
ajuns aproape de nivelul celorlalţi colegi de clasă; progresează foarte brusc de la stadiul de citire
pe litere la cel de pronunţie a ȋntregului cuvânt spre uimirea tuturor celor care ȋl cunosc.
5.Etiologia socială

36
 Desi, trăind ȋntr-un centru de protecţie se simte abandonat și lipsit de protecţie. Deși
recunoaște că ȋn CTF condiţiile sunt bune atât cât privește hrana, ȋmbracămintea, condiţiile de
igenă și locuit. Camera o ȋmparte cu un alt beneficiar și spune că se ȋntelege cu el. Cu personalul
de serviciu spune că se ȋntelege, dar de multe ori vorbește urât, nu reușește să relaţioneze pe motiv
că nu poate fi ȋnţeles. Alex dorește să meargă ȋn familia naturală, ȋnsă se teme de situaţia precară
a familiei, de multe ori se simte vinovat de starea ȋn care se găsesc aceștia.
Copilul este mult mai agitat decât ceilalţi copii, atât de la școală cât și faţă de alţi copii
cunoscuţi; adoptă tot mai des comportamente nepotrivite provocând pagube materiale și devenind
din ce ȋn ce mai agresiv. Face faţă din ce ȋn ce mai greu sarcinilor școlare, pe măsură ce apar
materii și cerinţe noi. Are multe lacune ȋn diferite domenii, se orientează foarte greu ȋn timp și
spaţiu ȋnvaţă greu zilele săptămânii și ȋncă nu cunoaște lunile anului, nu cunoaște ceasul.
Învăţatoarea ȋn clasa căreia este ȋnscris copilul a lucrat o perioada cu copiii cu probleme
educative speciale așa că, acordându-i o atenţie deosebită, găsește metode potrivite pentru a-l
stimula să se implice ȋn activităţile școlare chiar dacă acesta opune rezistenţă, totul părându-i-se
foarte dificil.
Personalul CTF se folosește și el ȋn continuare de metode de stimulare și recompensare
imediată pentru a-l determina pe băiat să muncească mai mult și acasă și pentru a-l aduce la nivelul
celorlalţi colegi de clasă. Băiatul se adaptează ȋn cele din urmă destul de bine la sarcinile școlare,
la mediul școlar, fiind acceptat și de colegi și relaţionăndu-se destul de bine cu aceștia. Totuși,
este un copil mai zvapăiat decât majoritatea copiilor, face mai multe boacăne și atrage de multe
ori atenţia prin comportamente neadecvate, stă ȋn continuare singur ȋn prima bancă, lânga catedra
doamnei ȋnvaţatoare pentru a putea fi ţinut sub control și supravegheat mai atent. Sunt prezente
unele acte de agresivitate, dar acestea sunt considerate a fi incidente și nu obișnuinţe.
6.Stresurile majore
Principala cauză răspunzătoare de tulburarea ȋn plan afectiv este mutarea copilului la un
centru de plasament case de tip familial (CTF). Datorita faptului că este mutat, ȋn evoluţia
copilului ȋși face loc nesiguranţa și lipsa legături emoţionale evoluţia copilului ducând la grave
probleme educative. Legăturile emoţionale, evoluţia afectivă va fi marcată de sentimente de
nesiguranţă. Între timp s-au accentuat comportamentele de tip opozant, mergând până la acte de
agresivitate, care se manifestau acasă, ȋn faţa blocului cu partenerii de joacă, la școală și aproape
ȋn orice mediu.

37
 7.Dezvoltarea personalitaţii
Experienţele timpuri de viaţă, faptul că a fost mutat de nenumărate ori, ȋi dă copilului un
ansamblu de perturbări psihologice, de carenţă afectivă totală și de durată, consecinţă a internării
timpurii și ȋndelungate ȋn instituţii, fapt ce conduce la separarea totală de mamă. Îngrijirea
acordată ȋn aceste instituţii, separarea de mamă, conduce la o nedezvoltare normală. În lipsa
legăturii emoţionale, evoluţia afectivă a copilului va fi marcată de sentimente de nesiguranţă.
Factorii etiologici
Starea lui se agravează manifestand un comportament agresiv din momentul vizitei ȋn
familia naturala (factor declansator), se pare că lipsa de atasament pe care Alex o resimte (factor
predispozant) precum și integrarea ȋn alt colectiv prin mutări frecvente (factor favorizant; de
exemplu alti colegi, alt oras, cerinte diferite) au precipitat și au dus la anxietatea generalizată. Este
posibil ca anxietatea generalizată să fi fost precipitată de lipsa de suport din partea persoanelor de
ȋngrijire și faptul că se simţea lipsit de dragoste și abandonat de familia naturală (factor
declansator).
Evaluarea cognitiilor si comportamentelor actuale
Faptul că familia nu reuseste să-l viziteze din motive financiare copilul, se simte părăsit
pentru a doua oara și gandul lui a fost: ”Nu mă iubește nimeni, sunt al nimanui”. Nu poate accepta
ideea că el nu a fost ţinut de familie, iar ceilalti fraţi cresc alaturi de familie. Din puct de vedere
emotional, s-a simţit foarte anxios și sa gândit ca nu valorează nimic pentru nimeni și din această
cauză a fost muta . Se naște un alt gând anxios de genul:”Voi fi mutat și din această casă (CTF),
pentru că nimănui nu-i pasă de mine”.
C.Aspecte positive și puncte tari ale copilului
Alex este un copil inteligent și ȋși dorește să să fie acceptat de familie și să ajute familia
naturală când va fi mai mare, să depășască situaţia grea ȋn care se află. Întelege ca trebuie să obțină
rezultate bune la școală pentru a avea un loc de muncă bine plătit.

3.7.Descrierea procedurii de lucru

Programul complex de prevenţie a fost aplicat copilului pe o durată de două luni, zece
sedinţe, fiecare sedinţă fiind de maxim o oră. Întălnirile s-au desfășurat ȋntr-o cameră amenajată
din cadrul centrului DGASPC.

38
 Conceperea și implementarea planului de preventive.
Intervenţia de prevenţie complexă s-a desfășurat pe trei planuri:
a.familial
b. școlar
c. individual-subiectiv
a. La nivel familial a fost nevoie de mai multe ȋntâlniri cu familia de plasament și aplicarea
unei scale de interviu clinic pe baza criteriilor de diagnostic din DSM IV pentru depistarea
simtomelor anxietaţii generalizate, s-a explicat personalului importanţa demersului terapeutic și
impactul pe care acţiunile lor ȋl are asupra copilului. Pe parcursul derulării planului de prevenţie
al copilului, personalului i s-a solicitat colaborarea cu mine și monitorizarea stării copilului.
b. La nivelul colectivului școlar, ȋn special al cadrului didactic, a fost necesară explicarea
condiţiilor emoţionale și comportamentale, adică antecendentele și consecinţele actelor copilului,
ȋnţelegerea acestora precum și măsuri de diminuare a actelor dezadaptative. Cadrul didactic a fost
ȋncurajat să folosească ȋntăririle imediate și lauda/recompensa comportamentelor pozitive,
penalizarea celor negative folosind sistemul de puncte; de asemenea, cadrului didactic i s-a
solicitat acordarea către copil a unor sarcini și responsabilitaţi la nivel de clasă și la nivel de grup,
ceea ce a condus la facilitarea socializării. La nivel de colectiv, copilul a fost integrat ȋn diferite
activităţi care au presupus colaborarea și munca ȋn echipă, de fiecare dată comportamentele
adaptative fiind ȋntărite.
c.Intervenţia la nivel individual a urmat planul de preventive ȋn scopul dispariţiei
anxietăţii, și pe comportamentul impulsiv și actele de agresivitate.
Scopurile intervenţiei au fost: -
- diminuarea anxietăţii
- diminuarea actelor comportamentale agresive,
- managementul furiei
- dezvoltarea capacităţii de interrelaţionare
- dobândirea unui comportament asertiv
- recunoașterea adecvată a expresiilor emoţionale și identificarea acestora.
Testele au fost alese pentru a putea contura un profil de personalitate al copilului, pentru
a identifica modul sau de a se vedea pe sine și relaţiile cu cei din jur,nivelul de anxietate
generalizată, s-a urmărit identificarea problemelor care ar sta la baza comportamentului opozant

39
și a celui agresiv, posibilitatea unui dezechilibru emoţional fiind luată ȋn considerare, ţinând cont
de factorul declanșator. Prin utilizarea testelor se urmărește și stabilirea gradului de maturitate
afectivă, a nivelului de adaptare emoţională și socială. Chestionarele au fost utilizate pentru a
evalua mai exact nivelul de anxietate și nivelul stimei de sine.
Testul arborelui
Desenul familiei
Scala:- de masurare a anxietăţii, Scala Manifestărilor de Anxietate revizuită pentru
copii, (RCMAS)
Scala- măsurarea stimei de sine (Rosenberg, 1965)
Interviu clinic pentru parinti realizat pe baza DSM IV. Anxietatea generalizată.
PRIMA SEDINTA
Ṭelul primei faze este stabilirea alianṭei terapeutice ȋntr-un mediu securizant, predictibil,
care-i permite copilului să se dezvăluie pe sine. Prima sesiune este foarte impotantă ȋn realizarea
alianţei terapeutice. De acea, trebuie să fie o experienţă placută pentru copil, pentru ca el să-și
dorească să revină la cabinet. Ca un copil să se apropie de consilier, atunci și consilierul trebuie
să se apropie de copil. Prima sesiune are valoare diagnostică. Culegerea informaţiilor referitoare
la simtome pentru un diagnostic prin aplicarea chestionarului RCMAS, teste aplicate-evaluare
diagnostic: testul arborelui, desenul familiei.
Pentru ȋnceput am ȋncurajat copilul să se joace ȋn voie, la care m-am alăturat și eu astfel
am putut descoperii puctele tari ale copilului. El are o imagine activă bogată, avea aptitudini de
găndire abstractă, era prietenos dornic să multumească pe ceilalţi. I- am explicat specificul și
scopul relaţiei de consiliere. Alex s-a simţit mai ȋn largul lui și mi-a permis să mă apropii de el.
În urma testelor aplicate i-am explicat ce reprezintă pe ȋnţeles poziţia ȋn care se află, ce ȋnseamnă
anxietatea și ce va urma să realizăm pentru depășirea situaţiei.
Așa cum arată Iolanda Mitrofan (2013, p. 173), testul proiectiv capătă valoarea unei
“breșe” terapeutice, deoarece pornind de la ȋntrebari specifice testului care sondează date
semnificative ale istoriei personale, se ajunge la descoperirea, activarea, conturarea unor discuţii
personale. Astfel procesul terapeutic se va derula ȋn cadrul descris de test.
D:–Te rog să desenezi aici familia ta.
A:–Ce să desenez?........Nu știu să desenez familia mea….nu cred că pot…e greu….

40
 Imposibilitatea de a-și desena familia ar putea decodifica un nivel crescut de anxietate,
marcant, ”paralizant” din puct de vedere psihologic, reacţia de respingere sau de neputinţă fiind
rezultatul negării de familie traumatizantă.
D:-Crezi că e greu și nu poţi…Alex ,cine face parte din familia ta?
A:-Eu.
D:-Bine. Atunci, pentru ȋnceput desenează-te pe tine.
A:-Mama mea.
D:-Deseneaz-o acum.
După ce-o desenează, desenează și pe tata, spune că ar dori să deseneze și pe cei doi fraţi.
La un moment dat spune că a greșit și ar vrea să le steargă cele două surori. Se hotărăște să-i taie
cu mai multe linii. În momentul când ȋi taia se observă o anumită agresivitate. Alex ȋncearcă să
vorbească despre situaţia care a dus la tăierea lor din desen: de exemplu că ei au fost crescuţi de
părinţi și el ”a fost dat de colo colo”. Încearcă să se deseneze, la care șterge des, spunând că este
urât. Alex constientizeaza sentimente de ostilitate fata de fratii săi, sentimente a căror exprimare
trena incercarea de frica.
A:-Daca eram numai eu nu mặ arunca mama. Așa se ȋntâmplă dacă sunt mai mulţi fraţi.Așa
se va ȋntâmpla și ȋn CTF, când vor aduce alţi copii va trebui să plec și de aici. Nemulţumirea faţă
de existenţa fraţilor săi scoate la suprafaţă sentimente care descriu o stare emoţională de mânie,
care este manifestată și ȋn CTF prin lovirea altor copii. I-am oferit deci ocazia de a readuce ȋn
prim - plan sentimentele negative, autoblocate faţă de fraţii sặi, dar ȋn acelaș timp faţă de o parte
a personalităṭii sale (sursa de imaginii negative despre sine), cu scopul de a face faţă, acţionând
ȋn consecinţă (chiar dacă agresiv), dar conștient de controlat. Spune că nu crede că aparţine acestei
familii și a mai cerut o foaie ȋn care se desenează ȋn partea stȋngă, după care urmează ceilalţi copii
din CTF și două d-ne care spune el că le iubește puţin. Şi ȋn acest desen apare desenat foarte mic
de unde reiese și stima scăzută pe care o are fată de sine, la ȋntrebarea “De ce te iubesc d-le mai
puţin?”. Raspunsul find acela că le supară mereu, prin faptul că nu ȋnvaţă suficient, este agresiv
cu ceilalţi copii. Alex este conștient de agresivitatea lui, de reacţii brutale distructive și de atacare.
Astfel pentru a reduce agresivitatea, trebuie rezolvat mai ȋntai conflictul care generează o astfel
de reacţie .
A DOUA ŞEDINṬĂ

41
 În acestă sesiune am hotarât să lucram cu furia resimţita de copil. Voi incepe prin al invita
să facă orice dorește.Facem lucruri care-i plac. În mod gradat, trec la activităţi mai focalizate, pe
masură ce sentimentele ȋncep sa se manifeste. De regulaș furia apare prima, deoarece sub furie se
afla o rana, dar furia, mânia, pare să se manifeste mai intii. Vorbesc cu Alex despre furie: ce este
ea, ce l-a facut să se înfurie, ce fac atunci când trăiesc furia. În timp ce am introdus ȋn joc lutul, l-
am rugat să se modeleze pe el, pe surorile lui. Cu blândete, i-am pus niste ȋntrebari despre relatia
lui cu cele doua surori. La un moment dat, am spus:”Te ȋnfurie câteodata că surorile tale se afla
cu parinţi naturali?”Alex a spus da. Am adus o pernă și l-am rugat pe Alex să le spună fetelor de
pe pernă cum se simte. I-am arătat cum sa faca asta. În curand Alex spune multe lucruri celor
doua surori, exprimand sentimente de furie, la care a inceput sa loveasca lutul cu putere. I-am
spus sa faca asta acasă, cu perna lui sau cu patul lui, de fiecare data cand se simte furios.
Personalul din cadrul CTF a relatat că facea asta in fiecare zi timp de o saptamana si apoi
s-a temperat gradat iar asta l-a oprit din a sfasia hainele personale. Ulterior au urmat si alte
manipulari cu lutul care i-au permis sa acceseze si sa isi exprime emotiile prin lovirea argilei,
altfel ocupandu-ne de agresivitatea manifestată fata de ceilalti copii din centru, de la scoala si de
sentimentele mai profunde pe care Alex le avea fata de mama si tatal lui si ca urmare a cea ce s-
a intamplat in viata lui. Dar era nevoie sa incepem cu acele evenimente care stau la suprafata ,iar
Alex avea nevoie de niste instrumente care sa faca fata sentimentelor care il inspaimantau. I-am
sugerat multe moduri de a-si exprima furia, sa rupa ziare, sa scrie pe o bucata de hartie toate
cuvintele rele care-i trec prin cap, sa scrie despre manie, sa loveasca o cutie de carton.
A TREIA ŞEDINṬĂ
In această sesiune mi-am propus sa folosesc animalele de jucari ,pentru a descoperi
informaţii iniţiale cu privire la modul ȋn care copilul se vede pe sine și cum ȋi vede pe cei din
familia sa. Principalul obiectiv este să vorbească despre felul ȋn care ȋși percepe relaţiile personale
și alte relaţii din cadrul familiei. Astfel copilu va fi ajutat:
-să ȋși exploreze relatiile anterioare,prezente și viitoare cu alte persone;
- să ȋși ȋnteleagă mai bine locul ȋn cadrul familiei;
-să ȋsi exploreze mai bine temerile;
-să ȋși exploreze temerile legate de viitoarele relaţi dintre alţii;
La sfersitul intilnirii i-am propus să exerseze relaxarea în fiecare zi, timp de zece,
cinsprezece minute. Tensioneaza si apoi relaxeaza fiecare muschi asa cum am facut in sedinta de

42
terapie.
A PATRA ŞEDINŢĂ
Mi-am propus ca ȋn această ȋntlnire să indentificăm legatura dintre emoţii, simtome și
gânduri. Am clarificat cu Alex natura și diferenţele dintre emoţii ,gânduri și simtome. La ȋnceput
i-am arătat o serie de imagini reprezentând diverse expresii faciale și i-am cerut să spună ce
emoţie este exprimată de către fiecare imagine. Urmatorul exercitiu a fost de ai oferi o schiţa a
corpului uman și să marcheze diferitele zone unde apar schimbări când se simte axios. Am
prezentat o scală de la zero la zece pe care sunt identificate diferite niveluri de anxietate și
ȋngrijorări. Am purtat o discuţie cu referire la diferitele situaţii care provoacă anxietatea. Am
discutat despre tipurile de gânduri cand se simte anxios, de a ilustra legatura dintre situatii,
ganduri si emoţii. Îi cer să identifice posibile gânduri si emoţii.
De exemplu: ”Când ești abandonat. Înseamnă că ești un copil rău? (gandul). Cum crezi că
te simţi(emotia)?” Imaginează-ţi că ești personalul din centru și cum tu ȋncepi să ţipi să vorbești
urât. La ce crezi că te-ai gândi? Cum crezi că te-ai simţi?”Astfel, la fina,l copilul va trebui să
ȋnteleagă legătura dintre gânduri și emoţii, tipurile de gânduri care duc la sentimente de anxietate,
cum să folosească dovezile pentru a schima aceste gânduri și a reduce anxietatea. Ca temă pentru
acasă i-am sugerat să facă o listă cu ȋngrijorările sale, pentru a exersa ȋn urmatoarea ȋntâlnire
exersarea restructurarii cognitive.
A CINCIA SESIUNE
Am verificat tema pentru acasa. Alex mi-a prezentat lista cu gândurile lui de ingrijorare și
i-am propus să facem un exercitiu numit “Gândirea de detectiv”.
Pașii restructurării cognitive ȋn care sunt identificate gândurile din spatele emotiilor vor
duce la cautarea dovezilor legate de gîndurile nerealiste de ingrijorare si analiza dovezilor care le
sustin. Dupa analizarea dovezilor copilul va fi invăţat sa analizeze toate dovezile pe care le-a
generat si sa decida asupra unei estimari realiste pe baza acestor dovezi. În exercitiu Alex
inregistreaza evenimentul provocator de axietate, predictia negativă pe care o realizeaza in aceasta
situatie, dovezile gasite si ”gandul calm” care să reflecte o alta posibilitate alternativa, una care
sa produca mai putina axietate.
Evenimentul provocator in aceasta sedinta a fost cel legat de mutarea in alt loc de ingrijire.
“Gindul de detectiv“

43
Evenimentul: CTF, izbucniri nervoase si crize de plans.
În legatura cu ce sunt ingrijorat?- Vor incerca sa scape de mine, voi fi dus in alta parte.
Ce s-a intimplat alta data cand mi-a fost frica? -Am fost mutat de la maternal la centru.
Care sunt datele: -Sunt amenintat ca voi fi mutat daca nu ascult si mai bat alti copii.
Ce alceva s-ar putea intampla:-Toti vor crede ca sunt un copil rau.
Care este gandul meu calm:- Se poate sa raman in centru si sa merg si in familia mea in vacantă.
Ce se va intampla de fapt?: -Sigur voi fi mutat.
La finalul intilnirii i-am propus sa exerseze relaxarea, timp de zece, cinsprezece minute de
tensionare si relaxare a muschilor.
A SASEA SEDINTA
La inceputul intalnirii pornesc o discutie legata de sedinta anterioară, cu privire la
schimbarile care au avut loc in corpul lui in momentul cand se simt e nervos si ingrijorat.
Urmatorul pas a fost de a-i arata contrastrul dintre starea de axietate si cea de relaxare pentru a
face diferenta intre cele doua.
”Vreau sa te gandesti la momentul in care te-ai simtit bucuros si calm”
”Cum era situatia in care te aflai atunci?”
”Cum a fost sa te simti calm si relaxat?”’
”Cum a fost corpul tau, atunci cand ai fost relaxat?”
”La ce te gandeai?”
”Cum este aceasta senzatie, fata de cea în care te simti ingrijorat?”
I–am explicat urmatoarele aspecte principale: Atunci cand suntem ingrijorati sau nervosi,
foarte multe schimbari se produc in mintea noastra. Aceste lucruri sunt normale si se intampla
tuturor. Primul pas este sa faca fata axietatii sa recunoasca aceste schimbari. A fi calm si relaxat
implica senzatii diferite in comparație cu senzatiile generate de o stare tensionata.
În continuarea intlnirii am hotarât de comun acord cu Alex să lucram cu un alt gand
ingrijorat trecut in lista sa, și anume teama de respingere, abandon din partea familiei naturale si
lipsa de afectiune din partea acestora față de el. Am hotarat să analizam consecintele
evenimentului temut, prin identificarea consecintelor associate evenimentului trecut:
”Care este cel mai rau lucru care s-ar fi putut intampla in aceasta situatie”.

44
 Am folosit exercitiu “Gandirea Realista”. Am elaborat un plan de expunere, prin aducerea
in prim plan situatia materiala a familiei, situatia care a dus la separarea de familie, starea în care
se aflau parintii in momentul cand au fost nevoiti sa ia aceasta decizie pentru ca el sa fie ”salvat”,
deoarece starea de sanatate era precară.
În consecință, expunerea copilului cu starile de emoti ale familiei, greutatile acestora
legate de starea financiara si faptul ca se simteau vinovati de acest lucru, lucru confirmat de parinti
in urma vizitei copilului la locuinta acestora, a avut ca scop confruntarea lui Alex cu posibilitatea
de a gandi realist ”Gândirea realista”. Astfel au putut fi examinate consecintele evenimentului
temut.
A SAPTEA SEDINTA
Din cauza lipsei de afectiune pe care o resimte legat de abandon si respingere, este
important ca Alex sa isi exploreze perceptiile privind modul in carea fost crescut. In aceasta
sedinta mi-am propus sa lucram cu tava de nisip pentru a-l ajutape copil sa-si spuna povestea in
etape. Am folosit si simboluri (in cazul nostrum marionete) pentru a reprezenta lucruri concrete –
de exemplu drumuri, casa, scoala, anumiti oameni.
Astfel, pentru intarirea relatiilor si a dezvolta fata de alte personae relati de afectiune si
atasament, i-am propus sa faca, ca tema pentru acasa, o lista cu persoanele de ingrijire si gânduri
fata de acestea. Astfel la urmatoarea intalnire să putem dezvolta acest subiect.
A OPTA SEDINTA
La inceputul intalniri pornesc o discutie legata de intalnirea anterioara. În legatura cu tema
propusa pentru acasă, Alex spune ca pe lista a trecut-o si pe d-na invatatoare, considerand-o
importanta. Cu aceasta ocazie am avut posibilitatea de ai propune, daca doreste sa ne jucam “de-
a invatatorul”.
Am folosit pentru această ședinţă jocul de rol imaginativ. Prin utilizarea jocului de rol
imaginativ, i-am putut oferi copilului ocazia de a intelege evenimentele anterioare si actuale de
control al comportamentului, să exerseze comportamente noi si sa se pregateasca pentru anumite
evenimente de viata.
I-am propus ca el să fie d-na invatatoare. Pentru a contribui la consolidarea rolului autoritar
al copilului, am adoptat o atitudine provocatoare, prefacandu-ma ca nu sunt neascultatoare.
Alex în rolul de (invatator) ȋ-mi cere sa merg ȋn “sala de pedeapsă”, eu spun: ”Nu vreau sa fac

45
asta.Voi ramâne in banca mea”. Am intervenit prin a spune:”Am observant ca nu m-ai obligat sa
merg in sala de pedeapsa.Ma intreb cum m-ai fi putut convinge sa fac ce voiai tu”.
Astfel, Alex are posibilitatea sa constientizeze, inteleagă, starile de emoti neplacute care
le poate simti invatatoarea sau oricare alta persoana atunci cand el se comporta neadecvat. A putut
sa reflecteze asupra comportamentului manifestat in centru, atunci cand se cearta cu alti copii.
A NOUA SEDINTA
În aceasta intalnire mi-am propus ca obiectiv sa il ajut pe copil sa recunoasca si sa accepte
atributele personale, puctele forte si limite. Alex se simte neajutorat, inferior colegilor si considera
ca nu dispune de resursele necesare pentru a-si diminua anxietatea. Pentru a-si consolida stima
de sine, Alex trebuie sa se descopere pe sine, sa se inteleaga si sa isi recunoasca puctele forte si
limite. În acesta intlnire am folosit trei fise de lucru cu titlurile:
- Pot face orice-care stimuleaza discutii despre acele parti ale sinelui pe care copilul se simte cel
mai putin relaxat exprimandu-le in diverse momente si situatii. Alex se simte marginalizat fata
de colegi. La folosirea acestei fisa de lucru, incurajarea discutiei pe convingerea ca este normal
sa se comporte diferit in circumstante diferite de adaptare si de a-I respect ape altii.
A doua fisă a fost: -Unde ma aflu? Ii permite copilului sa isi elaboreze o reprezentare a acelor
parti ale sinelui pe care le poate dezvalui relaxat altora si acelor parti pe care doreste sa le ascunda.
Se discuta riscurile pe care le-ar implica expunerea partilor ascunse ale sinelui. Alex este incurajat
sa exploreze partile ascunse si sa devina o parte expusa a copacului pe care celelalte personae sa
o vada si sa o aprecieze.
Fisa de lucru -Alegerea mea …il incurajez pe copil sa inceapa sa isi vada viata incadrata in
anumite categorii de activitati care creaza o imagine despre sine, care il poate ajuta sa descopere
anumite activitati si sa decida daca ar vrea sa schimbe unele elemente ale imaginii pe care o are
despre sine. „Identifica emotia!”- pentru a identifica temele afective dominante, constientizarea
si discutarea lor. Propozitiile neterminate sunt utilizate in acest caz cu scopul de a identifica si
inetelege propriile emotii si sentimente, in principal sentimentul de frustrare fata de faptul ca nu
este alaturi de familia sa naturala.
În timpul interventiei am considerat ca utilizarea laudelor si feedbacului cu privire la
performantele facute si imbunatatirea stimei de sine sunt foarte utile, Alex fiind foarte bucuros si
in acelas timp dornic de schimbare.

46
ŞEDINṬA ZECE
În ședinţa de ȋncheiere voi recapitula tehnicile utilizate in cadrul acestui program. Am
aplicat testele proiective și chestionarele care masoară nivelul de anxietate și stima de sine. Am
verificat și constatat ȋn același timp, exercitiul de relaxare “Exercitiul meu de relaxare” completat
de Alex zilnic pe toata perioada de aplicare a planului de preventie. Nivelul de evaluare al
ȋngrijorarilor a scăzut semnificativ dupa aplicarea tehnici de relaxare, ajungand de la un nivel de
evaluare al ȋngrijorarii pe o scala cuprinsă ȋntre 0 si 10, la un nivel de trei , menţionând că la
ȋnceput nivelul de ȋngrijorare a fost la primele ȋntalniri pe un nivel de zece pe scara de ȋngrijorare
chiar și dup ce exersa relaxarea. Am ȋncurajat copilul ȋn realizarea faptului că schimbarea se
datorează muncii pe care a realizat-o si tehnicilor specifice pe care le-a practicat. I-am ȋnmanat
la sfarșitul programului un certificate care marchează succesul și ȋl felicit pentru munca pe care a
depus-o.
În urma datelor obţinute din aplicarea, interpretarea testelor, și ȋn urma aplicării planului
de prevenţie pentru stabilirea unui echilibru in ce priveste starea de axietate si partea emotionala,
cât si diminuarea comportamentelor de tip opozant si agresiv, a fost nevoie si de stabilirea unui
set de reguli, reguli atat pentru copil cât si pentru personalul CTF, cadrul didactic pentru o mai
buna implementare a planului de interventie propus.
La nivel individual, sedintele de consiliere desfasurate cu copilul vor avea ca scop
utilizarea cat mai multor tehnici care sa faciliteze schimbarea. Prin intermediul activitatilor de
educatie rational-emotiva copilul va invata ca exista o stransa legatura intre modul in care vedem
lucrurile (gandim), emotiile resimtite si actiunile care au loc in final. Educatia rational-emotiva
este completata de utilizarea tehnicilor, „Identifica emotia!”- pentru a identifica temele afective
dominante, constientizarea si discutarea lor.

47
 CAPITOLUL 4
REZULTATELE CERCETĂRII

4.1.Prezentarea și analiza rezultatelor

Rezultatele testelor și interpretarea lor

Testul arborelui: Rezultatele la “Testul arborelui” au confirmat o traumă ȋn jurul vârstei de
un an, identificată cu separarea de părinţi. De asemenea au fost relevate note de agresivitate și
nevoie de descărcare emoţională. Copilul resimte o oarecare anxietate ȋn relaţiile sociale și are un
nivel scăzut al stimei de sine.
Multiplele afecţiuni emoţionale și de reglaj comportamental ale copilului duc la apariţia
unor importante bariere ȋn obţinerea unor performanţe superioare la ȋnvăţătură.
Desenul familiei: trecerea de la desenul arborelui la cel al familiei se face cu ușurinţă, Alex
fiind bucuros că poate desena ȋn continuare. Înţelege indicaţiile de muncă foarte repede. Manifestă
furie verbalizează ȋn timp ce lucrează la desenul ȋn care este familia naturală. Stă foarte concentrat
la foaia de hârtie, ţinând câte două creioane colorate o dată ȋn mână pentru a o avea pe următoarea
la ȋndemână.
Desenează o familie compusă din patru membri - aceștia se ţin de mână „pentru ca să se
iubească”, după care taie doi membri care reprezintă cele două surori. Faptul că subiectul și-a
anulat existenţa prin nedesenarea propriei persoane semnifică anularea rolului său de copil ȋn
familie, asumarea ca persoană deloc importantă și neglijată de către membrii familei sale; este
rezultatul ignorării nevoilor sale și a insatisfacerii acestora de către părinţii săi. Cere altă coală,
desenează copii din centru și două doamne. La terminarea desenului alcătuiește și o scurtă
povestioară despre familie pentru că lui ii place să deseneze și să coloreze.
Principala observaţie ȋn ce privește acest test este aceea că deși știe care este adevărata sa
familie, copilul alege să deseneze și familia CTF ȋn grija căruia se află ȋn prezent. Ansamblul
desenului este unul infantil, primitiv, cu mult sub vârsta cronologică a subiectului. Caracteristicile
identificate analizând acest desen sunt: opoziţia și impulsivitatea, deficienţa mentală, introversia,
infantilismul și fixaţia pe un stadiu primitiv, imagine de sine alterată, deficitară; de asemenea și
aici se remarcă furia și agresivitatea puternică, comportamentul opozant, tendinţa spre delincvenţă
și sentimentul de insatisfacţie, efecte crescute; ȋn funcţie de culorile utilizate ȋn efectuarea

48
desenului remarcăm sentimentele de tristeţe, doliu, anxietate și manie; valorizarea/ devalorizarea
diferiţilor membri ai familiei: două doamne din CTF sunt văzute ca persoane importante și
ȋnţelegătoare.
Jocul cu familia de păpuși - reprezintă o modalitate prin care sunt puse ȋn scenă relaţiile
dintre copil și ceilalţi membri ai familiei, sentimentele acestuia faţă de fiecare membru ȋn parte.
Este utilă ȋn munca cu copiii pentru că aceștia de multe ori sunt aduși ȋn consiliere de adulţi și ȋn
consecinţă nu consideră că ar avea o problemă.
Prin joc se pot obţine o mulţime de informaţii utile despre modul ȋn care copilul vede și
apreciază lucrurile. Jocul cu familia de păpuși: copilul alege familia din cadrul CTF ȋn grija căreia
se află. În jocul său ȋi reprezintă pe toţi membri, precum și propria persoană. Poate fi observat
faptul că Alex se simte bine ȋn cadrul familiei, este implicat ȋn tot felul de sarcini și are
responsabilităţi, unele mai plăcute altele mai puţin plăcute. Este o bună metodă de a se opune prin
joc tuturor cerinţelor pe care el le consideră inutile și incomode (este pus ȋn evidenţă
comportamentul opozant). Prin manipularea păpușilor reiese și anxietatea copilului legată de
posibilitatea mutării la familia sa naturală. Totuși acolo ȋi vor lipsi compoturile și calculatorul.
Chestionarul Scala Manifestărilor de Anxietate revizuită pentru copii (RCMAS) a fost
completat după ce au avut loc câteva ȋntâlniri cu Alex. Punctajul maxim a fost - RCMAS total
Anxietate Scor [28] ceea ce indică faptul că nivelul de anxietate este foarte ridicat.
La retestare: Testul arborelui a fost desenat ȋn mărimi normale, ceea ce indică, că stima de
sine a crescut. Coroana este cu contur ondulat ceea ce denota capacitate de
adaptare,sociabilitate,voiciune,simplitate,vitalitate. Trunchiul nu mai prezintă umbrirea pană la
ȋnegrire ceea ce indică că gradul de anxietate a scăzut ,fapt ce reiese și din chestionarul

RCMAS - Scala minciună factori:-scor 5

RCMAS - Anxietate fiziologice sumă –scor 10
RCMAS - Worry / hipersensibilitate – suma 11
RCMAS - Social - preocupări sociale -sumă de 7
Scala stimei de sine Rosenberg, indică un nivel scăzut al stimei de sine, cu un puctaj de
14.
Rezultatele testelor și interpretarea lor la retestare

49
 La retestare: Testul arborelui a fost desenat ȋn mărimi normale, ceea ce indică, că stima de
sine a crescut. Coroana este cu contur ondulat ceea ce denota capacitate de adaptare, sociabilitate,
voiciune, simplitate, vitalitate. Trunchiul nu mai prezintă umbrirea până la ȋnegrire, ceea ce indică
gradul de anxietate scăzut, fapt ce reiese și din chestionarul RCMAS cu un scor la retestare de 11
pucte. Scala stimei de sine Rosenberg la retestare a fost de 31 de puncte – indică stimă de sine
medie.
Rezultatele obţinute ȋn urma planului de intervenţie sunt ȋn mare parte satisfacatoare și după
interviul realizat cu personalul. În plan comportamental și emoţional rezultatele indică rezultate
bune, demonstrând eficacienţa planului. Astfel că pe parcursul celor două luni de intervenţie, ȋn
care au avut loc ȋntâlniri săptămânale, copilul a progresat mult ȋn ce priveste actele agresive și
ȋngrijorările legate de abandon și mutarea în altă locație, acestea reducându-și ȋn cele din urmă
mult frecvenţa - este reaplicat chestionarul.
Rezultatele sunt de altfel vizibile și prin intermediul celorlate teste care au fost aplicate și
la începutul intervenției. Totusi s-a observat o crestere a nivelului agresivităţii ȋn perioadele de
ȋnceput a planului de prevenţie ȋn care copilului se dezechilibra din nou din punct de vedere
emoţional, de exemplu când era vizitat de mama sa. La terminarea planului de prevenţie, la
vizitarea mamei, acesta nu a mai manifestat agresivitate, din contră, fost foarte bucuros și a
ȋntrebat de tata și de cele doua surori.
În urma ultimelor discuții avute și cu mama sa naturală, copilul s-a hotărât că și-ar dori să
meargă să locuiască alături de familia naturală, deși iubește foarte mult și familia ȋn care se află
acum. Mama i-a spus că totuși i-ar fi mai bine dacă ar ramane ȋn continuare ȋn entru, iar copilul
s-a simțit din nou trădat. Din acel moment, a revenit la vechile comportamente agresive, dar de
această dată de o intensitate și mai mică. După ȋncă o perioada de intervenţie, baiatul reușește să
se stabilizeze din nou, totuși, este nehotărât dacă ar fi mai bine să rămână sau și-ar dori să plece
acasă.
Au loc în paralel câteva ședințe în care se discută situația copilului cu familia naturală a
acestuia. Este efectuată și o vizită la domiciliul părinților biologici pentru a fi facută o evaluare și
apoi o anchetă psiho-socială; părinții hotărăsc în final că cel mai bine ar fi totuși să-l ia acasă pe
copil, pe perioada vacanțelor. Este comunicată această hotărâre și copilului. La auzirea acestei
decizii de către copil, personalul CTF: „niciodată în viață nu l-am văzut mai liniștit, mai fericit
și mai bucuros pe Alex”

50
4.2.Concluzii

Planul de prevenţie s-a realizat pe un copil din cadrul DGASPC, ȋn urma instituirii unei
măsuri de protecţie.Copilul prezintă anxietate generalizată cu un scor ridicat din puct de vedere
al rezultatelor obţinute pe baza testelor proiective, scalelor aplicate și a interviului cu
personalului de ȋngrijire, pe baza unui interviu ce scoate la suprafață criterii de diagnostic ale
anxietatii generalizate.
Planul de prevenţie a fost aplicat în cadrul centrului CTF, a cuprins un numar de zece
ședinte, pe o perioadă de doua luni. Şedinta a durat maxim o ora.
Așadar, chiar dacă ȋn planul de intervenţie propus nu a avut ȋn vedere rezolvarea
problemelor copilului prin luarea ȋn calcul a posibilităţii de reintegrare (datorită condiţiilor
materiale foarte proaste), se pare că totuși soluţia cea mai potrivită ȋn acest caz pentru a soluţiona
actele de agresivitate, ar fi reintegrarea copilului ȋn familie
Din momentul ȋn care familia a decis reântoarcerea copilului ȋn familie, pe perioada
vacanţelor, acesta s-a schimbat foarte mult ȋn bine, ȋn sfarșit se simţea dorit de ai săi.
Este mult mai puțin agitat și foarte rar agresiv, numără zilele cât mai are de stat până vine vacanţa
de vară să poată merge ȋn familia naturală. Sentimentele au primat asupra raţiunii, dar materialist
din fire fiind, copilul se gândește ȋncă și la ce va pierde plecând din familie (CTF): calculatorul,
camera proprie, excursii etc., dar este bucuros că va avea mai mult spatiu să se joace afară,
ȋmpreuna cu surioarele lui, care ȋl vor accepta așa cum este, după cum el ȋnsuși declară la una
dintre ȋntâlniri. Se pregătește de plecare, apreciind ce o să poată lua cu el și ce daruri va duce
pentru surorile sale mai mici.

51
BIBLIOGRAFIE:

1. Psihologia dezvoltarii umane-Ana Munteanu, editura Polirom, 2006;

2.Erich Fromm „Arta de a iubi”, Editura Anima, Bucureşti,1995;
3.Tratamentul Anxietatii la Copii si Adolescenti: Ronald Rapee, Ann Wignall, Jennifer Hudson,
Carolyn Schniering;
4.John Boeldy, Atasament si pierdere, 1995;
5. Daniel Marcelli-Tratat de psihopatologia copilului, 2003;
6.Kangan J. Temperamentul, Excelenta pentru dezvoltarea timpurii a copilului;
7. Reynolds, CR și Richmond, BO (1979), "Structura Factor și validitatea de construcție", ceea ce
gândesc și simt ": Manifest Scala Anxietate revizuit copii", Jurnalul de evaluare a personalității,
vol. 43;
8. Rosenberg M.(2007), Scala de stima de sine Rosenberg (adaptat de Moldovan,R.);
9. Daniel David (coordinator), Sistem de evaluare clinica, Editura RTS Cluj-Napoca;
10. Canon,W. B. (1927) Bodily changes in pain, hunger, fear and rage: An account of recent
searches into the function of emotional axcitement. Bradley,S.J.(2000). Affect regulation and the
development of psychopathology .New York: Guilford;
11.Noyes, R.,& Hoehn-Saric, R. (1998), The anxiety discorders.Combridge University Press.
12. David A.Clark si Aaron T.Beck. Terapia Cognitiva a Tulburarilor de Anxietate- vol.1 –
Editura ASCR;
13. Barrett, P.M., Rapee, R.M., Dadds,M.R., and Ryan,S, 1996.Family enhancement of cognitive
style in anxious and aggressive children, Journal of Abnormal Child Psychology;
14. Raban Motoun, N. (2013) ,,Psihodiagnostic clinic proiectiv’’-suport de curs;
15. Katheryn Geldard, David Geldard, Rebecca Yin Foo –Consilierea copilului-Traducere Miruna
Andriescu, Polirom-2013;
16. Manualul de diagnostic și statistică a tulburărilor mentale, DSM -III ,DSM IV;
17. Cucu-Cuihan,G. (2003),,Intorducere ȋn cercetarea psihologică’’, Editura Sylvi, București;
18. Russell A. Barkley, “Copilul Dificil“, Manualul terapeutului pentru evaluare si pentru
trainingul parintilor”, Editura ASCR;
19. Daniel David, Metodologia Cercetarii Clinice, Polirom, 2006.
20. Daniel Marcelli, Tratat de psihopatologia copilului, Editura EFG, 2003

52
Anexe

53
 Stima de sine

Chestionarul de mai jos îşi propune să vă ofere o indicaţie despre nivelul stimei dvs. de
sine. Citiţi cu atenţie fiecare frază si răspundeţi in cel mai scurt timp, marcând cu o steluta varianta
care se apropie cel mai mult de punctui dvs. de vedere actual.
Total de De acord Dezacord Total
acord dezacord
1) În general sunt mulţumit(ă) de
mine
2) Câteodata ma gândesc
că nu valorez nimic
3) Cred că am o serie
de calităţi bune
4) Sunt capabil(ă) sa fac
lucrurile la fel de bine ca
ceilalţi
5) Simt că nu am în mine
prea multe de care sa fiu
mândru (ă)
6) Câteodată mă simt
realmente inutil
7) Mă gândesc că sunt
un om de valoare,
cel puţin la fel ca alte
persoane
8) Mi-ar plăcea să am mai
mult respect fată de mine
însumi
9) Ţinând cont de toate, am
tendinţa sa cred ca sunt
un (o) ratat(ă)

54
10) Am o părere pozitivă
despre mine

Interviu clinic-Formularul pentru parinti realizat pe baza DSM IV

Anxietatea generalizată
(Intervievator: Pentru diagnosticare este nevoie de indep linirea criteriilor A si B; el putin un
simptom din criteriul C trebuic la-fie prezent pentru eel putin 6 luni, mai multe zile da deceit nu;
simptomele trebuie sa produca distres semnificativ clinic sau deteriorarea functiondri in arii
importante; de asemenea, alte tulbiirari trebuie excluse, dupa cum urmeaza).
În cele ce urmeaza, va voi intreba despre copilul dumneavoastra daca tinde sa fie in general anxios
sau sa se framante foarte mult comparativ cu alti copii de varsta lui.
A. (Treceti 1 daca sunt prezente, 0 daca sunt absente si ? daca nu se stie).
1. Prezinta copilul dumneavoastra anxietate si ingrijorare (expectatie aprehensiva) excesiva in
legatura cu un numar de evenimente sau activitati, cum ar fi activitati de lucru, performanta
scolara sau orice alte situatii? -
2. In ultimele 6 luni, aceasta anxietate sau ingrijorare (expectatie aprehensiva) a aparut mai multe
zile da decat nu? -(cont{lntcrcircater: Daca an fast mentionate punctele de la A, treceti la
urmatoarele criterii de la aceasta hilburarc; in caz contrar, treceti direct la urmatoarea tulburare.
Daca oricare dintre criteriile ramase nu este indeplinit, treceti direct la itrniatoarca tulburare).
B. Ii este dificil copilului dvs. sa isi controleze ingrijorarea?
C. Lista simptomelor de Anxietate generalizata: A fost asociata anxietatea sau preocuparea
copilului dumneavoastra cu oricare dintre urmatoarele comportamente pentru mai multe zile in
ultimele 6 luni? (Treceti 1 daca sunt prezente, 0 daca sunt absente si ? daca nu se stie).
1 - Neliniste sau sentimentul de a sta ca pe ghimpi; _
2- A fi rapid fatigabil (oboseste repede); _
3- Dificultate de concentrare sau senzatia de vid mintal; _
4- Iritabilitate; _
5- Tensiune muscularS; _
6- Perturbare de somn (dificultate de a adormi sau de a ramane _
adormit ori somn nelinistit si nesatisfacator).

55
D. Au creat aceste preocupari distres pentru copilul dumneavoastra sau deterioare in oricare dintre
urmatoarele domenii de functionare? (Treceti 1 daca sunt prezente, 0 daca sunt absente si ? daca
nu se știe).
Relatii sociale cu ceilalti _ Performanta scolara _
Orice alt domeniu de functionare__
E. Criterii de excludere: (Intervievator: Treceti 1 daca anxietatea sau preocuparea sunt confirmate
cafiind trasaturile unci alte tulbutrari, cum ar fi preocuparea de a nu avea un atac de panicd (a'tacul
de panica), de a fi pus in dificultate in public (ca in fobia sociala), a fi contaminat (ca in tulburarea
obsesiv-compulsiva), afi departe de casd sau de rudele apropiate (ca in anxietatea de separate), a
avea multiple acuze somatice (ca in tulburarea de somatizare) sau a avea o maladie grava (ca in
hipocondrie), iar anxietatea si preocuparea nu survin exclusiv in cursul stresului posttraumatic.
De asemenea, treceti 1 in cazul in care tulburarea se datoreaza efectului fiziologk direct al unci
substante (de exemplu, abuz de substante, medicamente) sau al unci conditii medicale generate
(de exemplu, hipertiroidism) sau apare exclusiv in timpul unci tulbiirari afective, al unci tulbiirari
psihotice ori al unci tulbiirari de dezvoltare pervasiva. Treceti 0 daca nu, si ? daca nu se §tie):
Cod de diagnostic
Conditiile pentru diagnostic:
Insumeaza sectiunea A 2 puncte? _
Insumeaza sectiunea B 1 punct? _
Insumeaza sectiunea C 1 sau mai multe puncte? _
Insumeaza sectiunea D 1 sau mai multe puncte? _
Insumeaza sectiunea E 0 puncte? _
(Bifafi aid daca toatc conditiile au fost iudeplinite). _I Anxietate generalizata (300.02)

Exercitiul meu de relaxare

incearca sa exersezi relaxarea in fiecare zi, timp de zece, cincisprezece minute. Tensioneaza si
apoi relaxeaza fiecare muschi, asa cum am facut in sedinta de terapie.
Grupele de mufchi pe care trebuie sa le tensionezi, iar mai apoi sa le relaxezi, sunt urmatoarele:
1. Bratele
2. Fata
3. Stomacul

56
4. Picioarele
Alege o camera lini§tita §i incearca sa exersezi cat poti de bine... Succes! Te rog sa completezi
acest formular in fiecare zi ! Incercuie§te raspunsul
tau :
Ai practicat relaxarea?
Care a fost evaluarea ingrijorarii tale?
Inainte Dupa
Luni da nu
Marti da nu
Miercuri da nu
Joi da nu
Vineri da nu
Sambata da nu
Duminica da nu

^ 0 1 2 3 4 5
10
" Scala Manifestărilor de Anxietate revizuită pentru copii (RCMAS)”
Citiți cu atenție fiecare întrebare. Pune un cerc în jurul cuvântul DA, dacă credeți că este adevărat
despre tine. Pune un cerc în jurul cuvântul NU, dacă credeți că nu este adevărat despre tine
1. Am probleme cand fac ceva cu mintea mea. Da / Nu
2. Devin nervos atunci când lucrurile nu merg cum trebuie pentru mine. Da / Nu
3. Alții par să facă lucrurile mai ușor decât pot. Da / Nu
4. Eu stiu ca imi place toata lumea. Da / Nu
5. De multe ori am probleme cu obtinerea respirația mea. Da / Nu
6. Îmi fac griji o mulțime de timp. Da / Nu
7. Mi-e teamă de o mulțime de lucruri. Da / Nu
8. Eu sunt întotdeauna la fel. Da / Nu
9. Ma supar cu ușurință. Da / Nu
10. Îmi fac griji cu privire la ceea ce părinții mei vor să-mi spună. Da / Nu
11. Simt că altora nu le place modul în care imi fac lucrurile. Da / Nu
12. Întotdeauna am bunele maniere. Da / Nu

57
13. Este greu pentru mine pentru a dormi noapte. Da / Nu
14. Îmi fac griji pentru ce cred altii despre mine. Da / Nu
15. Mă simt singur chiar și atunci când există oameni cu mine. Da / Nu
16. Eu sunt întotdeauna bine. Da / Nu
17. De multe ori mă simt rău la stomac. Da / Nu
18. Sentimentele mele sunt rănite ușor. Da / Nu
19. Mâinile mele se simt transpirate. Da / Nu
20. Sunt întotdeauna frumos pentru toată lumea. Da / Nu
21. M-am saturat de mult. Da / Nu
22. Îmi fac griji cu privire la ceea ce se va întâmpla. Da / Nu
23. Alți copii sunt mai fericiți decât mine. Da / Nu
24. Eu spun adevărul de fiecare dată. Da / Nu
25. Am coșmaruri. Da / Nu
26. Sentimentele mele sunt rănite ușor atunci când am emotii. Da / Nu
27. Eu simt ca cineva îmi spune ca fac lucrurile în mod greșit. Da / Nu
28. Nu mă supăr. Da / Nu
29. M-am trezit speriat o parte din timp. Da / Nu
30. Îmi fac griji atunci când mă duc la culcare. Da / Nu
31. Este dificil pentru mine de a păstra mintea mea, pentru a lucre la scoăla. Da / Nu
32. N-am spus lucruri pe care nu ar trebui. Da / Nu
33. Eu mă zvârcolesc când ma asez lângă un grup. Da / Nu
34. Sunt nervos. Da / Nu
35. O mulțime de oameni sunt împotriva mea. Da / Nu
36. Nu mint. Da / Nu
37. De multe ori vă faceți griji ca ceva rau se va intampla cu mine. Da / Nu

Scalele calculate de acest instrument sunt:

RCMAS total Anxietate Scor [0]
RCMAS - Scala minciună factori: 4, 8, 12, 16, 20, 24, 28, 32, 36.
RCMAS - Anxietate fiziologice;sumă de elemente: 1, 5, 9, 13, 17, 19, 21, 25, 29, 33
RCMAS - Worry / hipersensibilitate ; suma elementelor 2, 6, 7, 10, 14, 18, 22, 26, 30, 34, 37

58
RCMAS - Social - preocupări sociale / Concentrație sumă de elemente 3, 11, 15, 23, 27, 31, 35

DIPLOMĂ
FELICITĂRI
“Pentru parcurgerea programului ALEX copilul care a invins anxietatea”.

59
60
61
62