Elevii cu deficit afectiv – elevi in situatii de risc

În materialul de față este expusă problematica elevilor aflați în situație de risc de abandon școlar
ca urmare a problemelor emoționale, comportamentale și a dificultăților de învățare care rezultă de aici.

Firesc, atunci când un copil provine dintr-un mediu ostil, indiferent ori abuziv, problemele de
acasă își vor pune amprenta asupra integrării în mediul școlar și a performanțelor la clasă. Cel mai
frecvent, faptul că el vine în școală cu o anume problematică afectivă, lipsit de suportul părintesc, ba
chiar împrumutând atitudini ostile școlii din mediul de proveniență, va duce, mai devreme sau mai târziu,
la abandon școlar.

Abandonul şcolar = conduita de evaziune definitivă ce constă în încetarea frecventării şcolii,

părăsirea sistemului educativ indiferent de nivelul la care s-a ajuns, înaintea obţinerii unei calificări sau
pregătiri profesionale complete sau înaintea încheierii actului de studii început.

Studiul „Investiţie în educaţia copiilor din mediul rural ", realizat de către Fundaţia World
Vision România (februarie – iulie 2017) arată o rată a abandonului școlar de 40%  în mediul rural!
România este ţara (din Uniunea Europeană) cu cei mai mulţi elevi care abandonează şcoala!
Problemele emoționale

          În România, nivelul scăzut de trai al familiilor sărace, lipsa dorinței de infomare și starea generală
de stres, duc la creșterea numărului de copii abandonați.

          Unii adulți spun că pentru copiii care nu au altceva de făcut decât să învețe, problemele
emoționale nu sunt importante. Și da, s-a constatat că există probleme emoționale de mai mică
intensitate care pot fi depășite cu ușurință, dar există și probleme emoționale care pot să afecteze
sănătatea mentală a copiilor, dacă nu se observă și nu se opresc la timp.

          Dacă însă ne raportăm la copii aflați în situații de risc, indiferent dacă sunt copii separați de
părinți, abuzați sau în neglijare, atunci plecăm din start cu o încărcătură emoțională problematică,
confuzantă și destabilizantă. Acești copii sunt în deficit afectiv, trauma fiind cea care ocupă spațiul
afectului, răspândindu-se în tot psihicul ca un virus ce infectează aproape tot sistemul.

Într-o astfel de situație, copilul își formează propriile strategii de supraviețuire rigide, ce vor
necesita timp, răbdare și blândețe pentru a putea fi schimbate. În cazul copiilor în situații de risc, această
parte de emoții nu este de obicei atât de importantă pentru cei care îi îngrijesc. Ca atare, copii învață să
își ascundă această parte emoțională, care îi bântuie după aceea, precum fantomele trecutului,
tranformându-i de cele mai multe ori în acei copii răi ai societății, când de fapt prin toate
comportamentele deficitare, acești copii urlă îmi este rău afectiv.

          Aceste comportamente emoționale sunt semnale de alarmă care ne indică ce nevoi emoționale
avem și nu ne sunt satisfăcute (de exemplu, când ne este frică, de fapt avem nevoie de protecție și
siguranță, când suntem triști de fapt avem nevoie să vorbim cu cineva depre durerea pe care o simțim,
când suntem furioși de fapt avem nevoie să înțelegem de ce trebuie sau poate avem, dacă există un
obstacol pentru ceea ce ne-am propus să facem și nu găsim soluție să rezolvăm, când suntem bucuroși
de fapt vrem să ne vadă cineva și să ne laude sau să ne încurajeze, etc).

          Situația dezastroasă apare atunci când copilului nu îi este ascultată și validată emoția și nici un
adult nu îi oferă suportul necesar, așa că, copilul își maschează emoția reală cu o alta; de obicei, furia sau
tristețea sunt cele ce se văd în exterior, când de fapt alta este emoția ce pornește comportamentul
defectuos.

          Cele mai grave și des întâlnite crize în situațiile emoționale ale copiilor aflați în situații de risc, dar
nu numai, sunt crizele de furie (care declanșează agresivitatea) și care pot ascunde alte emoții la bază.
Problema acestor crize de furie este că de fapt, ele pot să paraziteze sistemul psihic și cel fiziologic,
ducând la agresivitate și tot felul de tulburări somatice.

          La această categorie de copii, frica este emoția ce le definește cumva aria emoțională. Chiar dacă
arată cu totul altă emoție în exterior, frica poate face ravagii. Cel mai ușor se vede prin insomniile, visele
înfricoșătoare și coșmarurile nocturne pe care acești copii le au. În această situație copiii au nevoie să știe
că sunt ascultați, auziți, mângâiați și protejați.

          Durerea datorată evenimentelor traumatizate este un cumul de emoții negative, frică, tristețe,
furie, trăite de fiecare la intensitate diferită, pentru că trauma este atât de personală. Durerea apare
pentru că există cu siguranță o rană lăsată de trauma respectivă, doar că rana este emoțională/afectivă.
Prin urmare, această traumă va lăsa cicatrici în sufletul omului, chiar dacă o vom vindeca. De aceea, dacă
nu este bine susținută și conținută din exterior, această traumă poate produce posibile afectări psihice pe
termen lung. Nevoia de înțelegere, susținere, suport al copiilor aflați în situații de risc este foarte mare și
câteodată cerută cu atâta disperare adulților din jurul lor.

     Dificultățile de comportament

          Studiile au arătatcăoricecopil trecut prin traume dezvoltă ca mecanism de supraviețuire

un comportament de apărare, care înanumitesituațiipoate fi distructivpentruceilalțisauchiarpentru el
însuși. Instituționalizareatimpurie a copilului duce la sensibilizareadezvoltării cognitive,  dificultăți de
atașament, disfuncție de creștereneuronalășitulburări de sănătatemintală, de
aceeaplasareaacestorcopiiînfamilii de asistențimaternaliestemultmaiavantajoasă, ducând la o îngrijirepe
un trend pozitivăși o dezvoltaremaiaproape de starea de normalitate. (18) (11)

          Dintre aceste comportamente de apărare, le enumăr și detaliez pe cele mai importante: minciuna
și ascunderea faptelor, agresivitatea, comportamentul violent în mediu școlar, etc.

  Minciuna sau ascunderea faptelor sale

          Apărută deja în comportamentul copiilor, ar trebui să fie un semnal de alarmă pentru substitutor.
Având în vedere că în majoritatea cazurilor, copiilor abandonați sau abuzați le sunt ascunse situațiile
traumatizante sau li se spune o altă poveste/variantă despre situația traumatizantă, îi determină pe
aceștia să facă unul din lucrurile facile cu care ei sunt destul de familiarizați și anume să mintă și să
ascundă.

          Minciuna se dezvoltă de la o vârstă fragedă. În mediul școlar ea se dezvoltă exponențial, deoarece
acolo copilul simte nevoia să pară important, iar pentru a putea să se așeze social deasupra realității sale
va minți creând poate o istorie mult mai palpitantă sau atractivă pentru colegii săi. Își minte substitutorul,
pentru a nu fi pedepsit, pentru a nu fi pus să facă anumite lucruri, pentru a obține atenție sau doar
pentru că îi produce acestuia o anumită reacție. 

  Agresivitatea

          Este o energie pe care oricare dintre noi o deține, deoarece avem nevoie de acestă forță brută
pentru a ne apăra, pentru a supraviețui. Această forță agresivă o folosim încă din perioada de nou-
născut, când ne este foame sau ne este frică și ne manifestăm plângând, urlând, etc.

          La vârsta când învățăm să mergem și să explorăm, când nu ni se face pe plac, ne lovim agresiv
aruncându-ne pe spate, sau aruncăm jucăriile, etc. Înaintând în vârstă, această energie brută se poate
folosi în mai multe direcții: constructivă sau distructivă. De asemenea, ea joacă rolul primordial în
atragerea atenției aspura celui care o provocă.

  Comportamentul violent

          Este foarte des întâlnit la copii aflați în situații de risc. Acest comportament, care se manifestă prin
hărțuire, intimidare, ridiculizare și umilire apare în centrele rezidențiale, în mediul de joacă sau în mediul
școlar. Indiferent unde are loc, acest comportament violent este predecesorul tulburărilor anxioase,
depresive sau comportamentelor delicvente. Acest comportament violent poate să fie direcționat către
copilul aflat în situație de risc și atunci acesta devine victima abuzului celorlalți sau copilul aflat în situație
de risc este cel care agresează alți copii si atunci acesta devine agresorul. Indiferent de partea pe care o
joacă, ambele situații duc la tulburări grave cu efecte pe termen lung.
 Dificultățile de învățare

          Pentru copilul care a trecut prin situații traumatizante, dificultățile de învățare pot fi una din  
consecințele acestor traume. Comportamentul legat de învățare necesită funcțiile de concentrare, atenție
și memorare. Câteodată expunerea pe termen lung la situațiile traumatice poate produce copilului leziuni
ale creierului, întârziere în dezvoltarea intelectuală, tulburări de învățare sau dizabilitate intelectuală. De
multe ori aceste repercursiuni ale traumei le observăm prin faptul că, copilul nu are tragere să învețe, să
citească sau să scrie, nu este atent, este hiperactiv, are chef de joacă și nu în ultimul rând este impulsiv.
Toate aceste comportamente ne arată că, de fapt, copilul suferă de dificultăți la învățare și are nevoie de
mai multă atenție din partea substitutorului pentru a-și face temele sau pentru a învăța. Dacă acestea nu
sunt sesizate și rezolvate la timp, copilul dezvoltă comportamente dificile, cum ar fi inadaptarea școlară,
apariția absențelor nemotivate, abandonul școlar, etc.

Este vorbadespretulburăriobservatepentru prima oarăînprocesulacumulăriicunoștințelorșcolare –

scrisul, cititul, calcululmatematicșiînvățarearegulilorgramaticale.

Manifestăriledescrise anterior încadrulacestorentitățieraudenumite dislexii, disgrafii,

discalculii, termenidespre care uniiautoriconsiderăcădenumesc o simptomatologieinstalatăbrusc la o
persoană care aachiziționatdejalimbajulscris, citit.
Alțiautoriîiconsiderăîncontinuareadecvațișipentrucopilulaflatînprocesuldezvoltăriiariilor de învățare a
cititului, scrisului etc.

Evident, acestcopiltrebuieajutatsădepășeascădificultățile, săajungă la o imagine de sine

mulțumitoare, care să-ipermităși o bunărelaționare cu colegii. Fărăsprijin, dificultățile de învățare,
problemeleemoționaleșicomportamentalevor duce la izolareasa, prinexcludere din grupul de egali,
iarlipsacronică de satisfacțieva genera, celmaiprobabil, abandon școlar.