Interventia terapeutica in cazul anxietatii de separare

Anxietatea de separare este o tulburare care se manifesta printr-o teama exagerata cand
copilul este sau se asteapta sa fie in afara casei sau fara persoanele dragi lui (parintii sau
persoanele care-l ingrijesc). Simptomul central in anxietatea de separare este, asadar, frica
excesiva si nerealista de separare, simultan cu anticiparea unor consecinte negative ale
separarii de figura principala de atasament a copilului. Acest tip de reacii sunt considerate
fireti pn n jurul vrstei de 2 ani. Dup aceast vrst, copiii ncep treptat s se obinuiasc
cu situaiile i persoanele noi, iar teama de separare se manifest mai puin intens. Dac
intensitatea si persistena manifestrilor este sever, cu o durat de cel putin 4 sptmni, este
recomandat realizarea unei evaluri psihologice pentru confirmarea diagnosticului de
anxietate de separare, urmata de configurarea unui plan de interventie psihoterapeutica, care
sa vizeze atat interventia adresata copilului, cat si interventia adresata parintelui.

Astfel, in cadrul interventiei adresate copilului se vor urmari:

controlul ingrijorarilor (cum fac fata ingrijorarilor, de ce se ingrijoreaza).

Ingrijorarea este un proces cognitiv de anticipare a unor consecinte negative in absenta
unor amenintari reale, perceptia adultilor fiind ca doar ei se ingrijoreaza; realitatea este
insa ca 70%dintre copiii din scoala primara au cel putin o ingrijorare. Mesajul Nu te
ingrijora! Totul o sa fie bine exprimat de catre parinti este unul de reasigurare, care
linisteste copilul pe termen scurt, dar mentine anxietatea pe termen lung. Mesajele de
reasigurare nu identifica temerile copilului si nu il invata cum sa faca fata fricilor si
ingrijorarilor; in esenta, mesajele de reasigurare nu reprezinta decat o forma de evitare.
Ca o alternativa, copilul trebuie invatat modalitati de rezolvare a
temerilor/ingrijorarilor.

flexibilizarea cognitiva prin modificarea distorsiunilor cognitive si verificarea

veridicitatii gandurilor negative automate. Tendinta de a interpreta stimulii/situatiile
ambigue ca fiind amenintatoare este caracteristica reactiilor de anxietate.
Catastrofizarea apare in mod frecvent ca reactie la un stimul ambiguu, cum ar fi faptul
ca parintele intarzie, copilul poate sa interpreteze intarzierea ca semn al unei catastrofe
(sigur a avut un accident de masina). Un exemplu de tehnica cognitiva il reprezinta
utilizarea intrebarii Care sunt dovezile?, prin care copilul invata sa identifice
gandurile negative, de pericol si amenintare si sa aplice metode de coping cognitiv.

flexibilizarea convingerilor de perfectionism si modificarea atitudinii fata de

greseala si esec. Copiii cu anxietate de separare sunt in mod special vulnerabili la
greseala si esec. Flexibilizarea standardelor de performanta este principalul obiectiv
prin care copilul invata sa se adapteze diverselor contexte de performanta.
o identificarea comportamentelor de evitare sau/si siguranta si reducerea lor;
o expunerea treptata la situatiile de separare;
o exercitii de relaxare.

In cadrul interventiei adresate parintelui, obiectivul esential il vizeaza constientizarea si

intelegerea anxietatii de catre parinti, simultan cu eliminarea invinovatirii aceastora. Este
esential ca ambii parinti sa formuleze acelasi set de reguli si limite pentru a nu mentine
anxietatea.
Primele sesiuni in terapie vor clarifica convingerile despre anxietatea de separare si vor oferi
informatii corecte despre cauzele, factorii de mentinere si procedurile de tratament.
Parintii vor primi informatii corecte despre anxietatea de separare pe urmatoarele
componente: manifestarea anxietatii de separare (reactii somatice, comportamente de evitare,
comportamente de siguranta ale copilului); impactul anxietatii de separare, consecintele
trebuind evaluate in termeni de frecventa si intensitate si de interferenta cu functionarea in
cateva sfere relevante (scoala, casa, relatia cu colegii-prietenii); cauzele anxietatii de
separare, aceasta fiind rezultatul vulnerabilitatii biologice (temperament, senzitivitate pentru
anxietate) si psihologice (ex. atasamentul, perceptia controlului).
De asemenea, parintii vor fi sprijiniti pentru a intelege pe de o parte, reactiile
comportamentale ale copilului, iar, pe de alta parte, propriul comportament Astfel, adesea
parintii interpreteaza comportamentul copiilor ca fiind manipulativ, opozitional sau
hipersenzitiv si reactioneaza in conformitate cu aceste interpretari, obiectivul fiind acela de a-i
face pe parinti sa inteleaga natura neintentionata a comportamentului copilului pentru a-l
putea ajuta. Cat priveste propriul comportament al parintelui, cel mai relevant factor de
mentinere a anxietatii este hiperprotectia prin: limitarea participarii la anumite activitati
extrascolare, blocarea unor surse de informatii etc.
Parintii vor fi sprijiniti, astfel, sa inteleaga ca este nevoie ca un copil sa experimenteze
anxietatea, frustrarea, dezamagirea pentru a sti cum sa faca fata situatiilor dificile; singurul
mod prin care poti depasi anxietatea este sa o traiesti, nu sa o eviti.
Bibliografie:
Holdevici, I. (1998). Psihoterapia tulburarilor anxioase. Bucureti: Editura Ceres
Tulburarile de anxietate la copii si adolescenti. Ghid de psihoeducatie pentru profesionisti din
domeniul sanatatii si educatiei. Organizatia Salvati copiii Bucuresti: Speed Promotion,
2009.

Psihoterapia in anxietatea de separare

Majoritatea copiilor dezvolta anxietate de separatie in primul an de viata. In
jurul varstei de un an este normal ca un copil sa planga dupa parintii sai, acest
aspect facand parte din dezvoltarea sa. Insa, in anumite cazuri anxietatea de
separatie se poate prelungi pana la varsta scolara si se poate accentua prin
atacuri de panica, cosmaruri, anticiparea unor evenimente negative. Daca
anxietatea este frecventa, are manifestari extreme si interfereaza cu capacitatea
copilului de a se bucura de el insusi, atunci este necesar un consult de
speciatate. In acest caz, ar putea fi vorba de tulburarea de anxietate de
separatie, tulburare ce necesita tratament psihologic (psihoterapie).
Anxietatea de separatie severa poate surveni in urma traversarii unor crize
psihologice precum doliul, divortul parintilor, inceperea gradinitei sau a scolii,
aparitia unui frate, mutarea intr-un alt oras, expunerea la un stres puternic
(conflicte in familie, abuz fizic sau emotional), participarea la evenimente
traumatice (accident, jaf, deces), etc. De asemenea, aceasta tulburare poate
avea o cauza ereditara.
Anxietatea de separatie se caracterizeaza prin teama excesiva a copilului in
legatura cu separarea de persoanele de care este atasat, simultan cu anticiparea
unor evenimente negative (frica irationala ca se va intampla ceva rau lui sau
familiei). Se pot teme de producerea unor accidente, de hoti, monstri, rapitori,
care le vor face rau lor sau unui membru al familiei. Copilul are un comportament
adeziv fata de parinti, incercand sa stea tot timpul in prezenta lor. Evita sa stea
singuri intr-o camera, iar uneori le e imposibil sa faca acest lucru. Iar daca sunt
lasati singuri in camera, acestia resimt frica excesiva. Au frecvent cosmaruri a
caror continut exprima aceste frici. Pot prezenta simptome fizice precum dureri
de cap, dureri stomacale, stari de greata si varsaturi.
In momentul separarii de persoanele de care este atasat, acesta resimte frica si
panica exprimate prin crize de plans, furie, agitatie, tipete. Incercarile celorlalti
de a-l linisti sunt in zadar.
Iar daca despartirea a avut loc, acesta asteapta cu nerabdare reintoarcerea
parintilor. Atunci cand separarea este prelungita, acestia pot manifesta izolare
sociala, tristete, agresivitate fizica, mutism electiv (refuzul de a vorbi, desi
capacitatile ii permit).
Cum putem ajuta copilul sa depaseasca anxietatea de separatie?
1.Oferiti-i autonomie
Evitati sa tratati copilul dumneavoastra ca pe o fiinta slaba, ca si cum ar fi o
floare vulnerabila ce nu trebuie deranjata. Nu-l protejati de orice risc, lasati-l sa
se descurce si singur. Evitati sa faceti lucruri in locul lui (de exemplu, sa-i dati sa
manance sau sa-l imbracati, desi poate face acest lucru si singur). Daca
dumneavoastra il tratati in acest mod, copilul va invata despre el ca este
incapabil sa se descurce singur. El va crede ca sunteti mereu acolo, pregatiti sa
interveniti si sa-l aparati de orice primejdie. Asta inseamna sa-i faceti un
deserviciu, caci nu-l pregatiti pentru viata. Supraprotejandu-l, il impiedicati sa

devina o persoana autonoma si intariti aceasta adezivitate fata de adulti. Astfel,

el va fi temator in momentul in care nu va mai aflati prin preajma, si va face tot
ce ii sta in putinta sa evite acest lucru: somatizare (imbolnaviri dese, stari de
greata, atacuri de panica), plansete, tipete, furie necontrolata si agresivitate
(loveste sau musca persoanele care vor sa-l consoleze), incercari de a se agata
de parinti, etc.
2. Implicati-l in activitati variate
Este de preferat sa oferim treptat ocazii sa traiasca noi experiente, pentru a-si
optimiza capacitatea de adaptare. Acestia se pot arata neincantati si chiar refuza
sa mearga in diverse calatorii, preferand locurile familiare. Util este sa-l pregatiti
pentru acestea aratandu-i poze cu locurile pe care le va vizita, purtand
conversatii pe aceasta tema. Introducerea unor noi activitati se face treptat, cu o
pregatire psihologica in prealabil. De exemplu, daca vreti sa-l inscrieti la un curs
de Aikido, ar fi util sa vizionati intai un filmulet cu acest sport. Puteti merge sa
vizionati o lupta de Aikido demonstrativa. Poate urma vizitarea salii in care se vor
desfasura sedintele de Aikido, iar in final, il puteti convinge sa se participe la un
astfel de curs.
3. Intariti stima de sine a copilului
Este esential sa contribuiti la cladirea stimei de sine al copilului dumneavoastra,
care ii va permite sa infrunte mai usor micile provocari ale vietii, sa ia singur
propriile decizii si sa aiba incredere in capacitatea de a se descurca singur.
4. Pozitiveaza-i actiunile
Utilizati incurajari care il incita si il ajuta sa actioneze: Stiu ca poti face asta !,
Am incredere ca poti sa faci asta !. Aceste fraze ii pot da elan spre realizarea
unor lucruri pe care evita sa le faca.
5. Ajutati-l sa dezvolte capacitatile de deschidere catre ceilalti
Ajutati-l sa-si gaseasca loc printre copiii de aceeasi varsta, sa dobandeasca
sentimentul apartenentei grupului. Frecventarea gradinitei sau a scolii, vizitarea
altor copii, participarea la activitati extrascolare favorizeaza deschiderea copilului
catre ceilalti.
6. Oferiti-i siguranta afectiva
Momentul culcarii este dificil pentru ca aceasta inseamna sa se retraga in camera
lui. Cum micutului ii este frica singur si in intuneric, momentul culcarii este dificil,
solicitand multa rabdare din partea parintilor. A ne face un mic ritual inainte de
culcare poate face aceasta etapa mai usoara. De exemplu, a-i citi copilului o
poveste cu final fericit poate oferi siguranta afectiva. Insa, atentie la continutul
povestilor alese, incat acestea sa nu intareasca fricile copilului sau sa creeze noi
frici. In literatura pentru copii exista multe povesti ce nu pot fi recomandate
lecturii din punct de vedere psihologic. Pentru copiii anxiosi acestea sunt total
nepotrivite. Acest lucru este valabil si pentru programele TV ce difuzeaza imagini
violente si infricosatoare (unele dintre ele fiind adresate copiilor).
7. Faceti despartirile mai usoare
Daca veti lipsi cateva zile, ajutat-l sa treaca mai usor peste aceasta perioada. Fiti
sincer cu el si comunicati-i detaliile: unde veti merge, cu ce scop veti pleca, cate
zile veti lipsi, cine va avea grija de el. Cunoscand aceste detalii, copilul va fi mai
putin anxios si va avea siguranta ca va veti intoarce la el. De asemenea, este de
preferat sa mentineti contactul cu el in mod constant (o conversatie telefonica de

cateva minute il va linisti).

8. Puterea exemplului functioneaza
Unele temeri pot fi invatate, fricile copilului fiind induse de catre un adult care ii
este apropiat. Asadar, atentie la felul cum va exprimati temerile in prezenta
copiilor, caci acestia sunt extrem de vulnerabili la influentele externe. Este
esential ca cei care interactioneaza cu copilul sa transmita acestuia sentimentul
de incredere si siguranta.
9. Luati in serios temerile acestuia
Este recomandat sa-i ascultati toate indoielile si temerile, sa-l incurajati sa
vorbeasca despre dificultatile sale. Evitati sa minimalizati importanta acestor
temeri si asigurati-l ca il intelegeti.
Psihoterapia copiilor cu anxietate de separatie
In cadrul psihoterapiei copiii vor invata sa-si gestioneze propriile frici. Un mijloc
eficient pentru controlul anxietatii de separatie este invatarea unor exercitii de
relaxare adaptate varstei lor, astfel incat acestia sa apeleze la acest truc de
fiecare data cand ii cuprinde teama.
O metoda benefica pentru diminuarea temerilor este informarea copilului, astfel
incat sa inteleaga ca temerile lui sunt nefondate. Daca micutul dumneavoastra se
teme de aparitia unui monstru din dulap, este util sa-i explicati ca monstri nu
exista in realitate, acestia fiind personaje ce apar doar in povesti. Uneori,
explicatiile pot fi mai greu de dat, mai ales cand copilul a fost expus unor situatii
de care se teme. De exemplu, daca a fost de fata cand un hot i-a furat geanta
bunicii, este mai greu sa-l convingem ca frica lui fata de hoti este nefondata. De
aceea, interventia unui expert in psihoterapia copiilor poate fi de ajutor.
In terapie, un aspectimportant este acela de a-l motiva pe copil sa-si
depaseasca teama. Aceasta poate fi dificil de realizat in cazul copiilor, mai ales
cand simptomul are beneficii ascunse, precum atentia parintilor, rasfatul venit
din partea bunicilor, absentarea la gradinita sau scoala, etc.
In psihoterapia cognitiv-comportamentala este utilizata metoda expunerii,
prin care copilul isi infrunta in mod gradat propriile frici. Confruntarea este
progresiva, incepandu-se cu cele mai usoare. Un aspect important al expunerii
este ca aceasta sa se faca in mod controlat. In caz contrar, fricile se pot
accentua. Acesta este motivul pentru care se recomanda interventia
unui psihoterapeut, care va analiza cu atentie continutul fricilor, va stabili o
ierarhie a acestora si va mijloci expunerea astfel incat sa se ajunga la rezultatul
dorit.
In psihoterapia cognitiv-comportamentala un obiectivimportant
este dezvoltarea unor convingeri sanatoase despre sine, lume si viata. Astfel,
copilul este sprijinit sa descopere ca se poate descurca si singur in anumite
situatii si ca lumea nu este atat de periculoasa. Invata sa-si relativizeze
nelinistile, ceea ce il va determina sa reactioneze mai rezonabil in momentul
despartirii de persoanele dragi.
Dezvoltarea unei stime de sine este un obiectiv important, caci copiii care au
anxietate de separatie manifesta, in felul lor, lipsa de incredere in sine.
In psihoterapia pentru copii sunt utilizate si alte metode terapeutice ce
faciliteaza diminuarea anxietatii: povesti terapeutice, joc de rol, tehnici de
relaxare si hipnoza, desenul, modelajul, etc.

Copacul fricii si copacul curajului: cum il inveti pe copil sa-si depaseasca

frica
Varsta: 6 - 11 ani.

Vorbim prea putin despre emotii, desi fac parte din viata noastra la fiecare pas.

Pentru ca le asociem cu ideea de a fi slab si vulnerabil, emotiile sunt discutate in

termeni de a face fata emotiilor, a depasi emotiile sau a nu te lasa afectat
de emotii. Iti propunem ca in Saptamana Scoala Altfel sa schimbi aceasta
perspectiva asupra emotiilor, invatandu-i pe copiii sau pe elevii tai sa
integreze emotiile si sa le accepte ca parte din viata lor. Desigur, daca esti
parinte, poti realiza aceasta activitate si acasa, cu toti membrii familiei.
Iata cum:
De ce ai nevoie

carton colorat,

bucati de ziar,

lipici,

foarfeca,

instrumente de scris,

coala A3 sau plansa de polistiren.

Cum se realizeaza
1) Vorbeste-le copiilor despre emotii si despre cum ne pot
influenta alegerile. De exemplu, un copil care se sperie sau se descurajeaza usor
va avea dificultati la scoala chiar daca este un copil inteligent. Explica-le copiilor
ca doar exprimandu-le si identificandu-le, putem sa avem o relatie sanatoasa cu
ele si sa nu ne simtim coplesiti de ele atunci cand nu ne dorim acest lucru. In
plus, vorbind deschis impreuna despre temerile lor, copiii vor ajunge sa se
priveasca cu mai multa intelegere, sa se ajute reciproc si sa se respinga mai
putin. Desigur, pentru acest lucru este nevoie ca orice glume rautacioase ale
copiilor sa fie descurajate pe parcursul activitatii. Le poti explica copiilor ca
uneori oamenii aleg sa rada de ceilalti doar pentru a se apara ei insisi si pentru
ca, la randul lor, se tem sa fie vulnerabili.
2) Propune-le sa vorbiti mai intai despre temerile voastre creand
impreuna Copacul fricii. Deseneaza pe coala de hartie un copac. Decupati
impreuna frunze de diferite culori si fiecare dintre voi (inclusiv cadrul didactic:) )
va scrie pe o frunza unul sau mai multe lucruri sau situatii de care se teme.
Intuneric, lucrari de control, dentist, note mici, caini, tunete si
fulgere, monstri, cutremure, sa dorm singur, fantome, sa fiu singur
acasa, furia parintilor, inaltime pot fi posibile raspunsuri ale copiilor.
Incurajeaza-i sa scrie orice isi doresc si nu le cere sa scrie numele lor pe frunza cu
temeri. Lipiti apoi frunzele in crengile copacului.

Exercitiul ii ajuta pe copii sa simta ca au mai mult control asupra propriilor trairi,
ca le pot folosi pentru a obtine rezultate pozitive si ca toti trecem prin stari mai
mult sau mai putin placute.
3) Treceti apoi la etapa in care va imprieteniti cu temerile si cautati impreuna
solutii pentru a le depasi, creand impreuna Copacul curajului. Deseneaza un
al doilea copac si scrieti pe frunze actiuni care va pot ajuta sa depasiti temerile.
Ajuta-i pe copii sa gaseasca solutii pentru fiecare temere si scrieti-le pe frunze pe
care le lipiti in al doilea copac. Poate fi vorba de solutii simple:incerc din nou,
cer ajutor, vorbesc cu prietenul meu, invat cum sa ma relaxez, respir
adanc, nu renunt, caut alta solutie, imi recunosc frica, glumesc, iau o
pauza, zambesc. Solutiile sunt, desigur, diferite de la caz la caz. Este esential
insa ca elevii sa inteleaga ca primul pas este sa isi accepte temerile si sa le
traiasca, pentru a nu se lasa controlati de ele.

Exercitiul ii va invata de asemenea ca fiecare dintre noi ne temem de

ceva, ca nimeni nu este perfect, dar, ca acceptandu-ne reciproc, ne
putem ajuta sa devenim mai buni.
Daca ai nevoie de inspiratie pentru a vorbi despre emotii, iti recomandam
materialele video si articolele cercetatoarei Brene Brown, care vorbeste despre
rusine, vulnerabilitate si emotii.

Despre mine

Varsta: 6 - 11 ani.
Compunerile primite la scoala cu tema Despre mine ii pot surprinde pe copii si
ii pot pune in dificultate. Ce ar putea spune despre ei insisi? Fisa de mai jos poate
sta la baza unei activitati de autocunoastere si reflectie a copiilor.
Dupa completarea rubricilor, puteti discuta despre preocuparile si interesele
copilului si despre lucrurile care i se par importante.

Cum poti imbunatati aceasta activitate

Discuta cu copilul tau despre raspunsurile pe care le-a completat. De ce prefera

un anumit personaj sau joc? Ce il motiveaza sa aleaga o anumita profesie? Unde
a invatat lucrurile pe care stie sa le faca si ce alte lucruri isi doreste sa invete?
De ce sa faci aceasta activitate

Este un exercitiu simplu de autocunoastere care il va ajuta sa isi formeze o

imagine de sine

Il incurajeaza pe copil sa se gandeasca la propriile preferinte, preocupari si

vise

Te ajuta sa afli lucruri noi despre copil. Daca faci aceasta activitate periodic
(o data pe an, de exemplu), poti observa schimbarile aparute in
preferintele copilului tau:).

Exercitiul poate fi util in grupurile de copii, atunci cand nu se cunosc prea

bine

Activitatea il poate ajuta ca punct de plecare atunci cand are de realizat o

compunere pentru scoala cu titlul Despre mine

Il ajuta sa exerseze abilitatile de scriere.

Expresiile faciale
Varsta: 6 - 11 ani.
Expresiile faciale sunt cele mai vizibile modalitati prin care se exprima emotiile,
alaturi de tonul vocii, volum, intonatie, gesturi si cuvinte. Daca l-ai invatat pe
copil sa identifice emotii, il poti implica in activitatea de mai jos. Ii va dezvolta si
abilitatile motrice :).
Salveaza pe calculator (click dreapta si Save as/Salveaza ca), printeaza fisa de
mai jos si spune-i copilului sa deseneze pe fetele personajelor emotiile care sunt
scrise in dreptul lor.

Cum poti imbunatati aceasta activitate

La finalul activitatii, puteti crea impreuna povesti despre motivele pentru care
fiecare personaj simte emotiile respective. De ce primul copil este trist, iar al
doilea este fericit? Cand a fost ultima data cand copilul tau a fost trist, fericit,
ingrijorat sau furios? Poti sa-l rogi sa-ti povesteasca.
Puteti vorbi si despre modalitatile in care ne exprimam aceste emotii: care sunt
modalitatile acceptabile si care sunt cele neacceptabile? De exemplu, este
acceptabil sa tipam, sa lovim sau sa spargem obiecte atunci cand suntem
nervosi? Care sunt alternativele mai putin violente?
De ce sa faci aceasta activitate

Il vei ajuta pe copil nu doar sa identifice emotiile din spatele unor expresii
faciale, dar sa le recreeze el insusi. Astfel, ii vei exersa imaginatia si
memoria, dar si creativitatea.

Activitatea il va ajuta sa identifice emotiile exprimate de alte persoane, dar

si sa inteleaga care sunt motivele care dau nastere la aceste emotii.

Ii vei dezvolta coordonarea motrica si abilitatile de realizare a miscarilor

fine

Il vei ajuta sa priveasca emotiile ca pe o parte naturala a vietii noastre,

chiar daca uneori acestea sunt neplacute

Ingrijorarea la copii
Copacul ingrijorarii. Cum il ajuti pe copil cand este ingrijorat
Varsta: 6 - 11 ani, 11 - 15 ani.

Uneori, lucrurile sunt mai simple decat le vedem sau interpretam noi. Iar
ingrijorarile excesive apar atunci cand lucrurile care ni se intampla par mai
periculoase sau mai dificile decat am vrea sa fie. Acest mod de a vedea lumea ne
poate face sa credem ca nu suntem capabili sa facem fata situatiei cu care ne
confruntam, dand nastere anxietatii.
Copiii se ingrijoreaza in legatura cu o multime de lucruri, desi ne place sa credem
ca a fi copil inseamna a fi vesel si lipsiti de griji tot timpul :).
Pentru a preveni situatia in care copilul devine coplesit de neliniste, il poti
invata sa fie orientat mereu catre solutii si nu catre ganduri care ii fac rau.
Schema de mai sus, care propune cateva intrebari la care copilul poate fi ajutat
sa raspunda, il poate ajuta sa isi formeze o strategie de gandire si actiune pentru
momentele dificile.
Iata care sunt etapele pe care este bine sa il incurajezi pe copil sa le parcurga
atunci cand este ingrijorat in legatura cu ceva.

Primul pas este observarea starii sale interioare, a gandurilor si a senzatiilor

corporale. Cand suntem ingrijorati, este posibil sa nu avem stare, sa fim agitati,
sa simtim tensiune inc orp sau fluturi in stomac.
Al doilea pas este definirea exacta a lucrului care il ingrijoreaza pe copil. Ajuta-l
sa explice cat mai exact care este lucrul care il sperie. De exemplu, copilul tau
poate fi ingrijorat in legatura cu un meci de fotbal la care va juca a doua zi: Ma
tem ca nu voi juca suficient de bine si antrenorul nu ma va mai include in echipa
pe viitor.
Al treilea pas este raspunsul la intrebarea Poti face ceva in legatura cu lucrul
care te ingrijoreaza?. Ce poate face copilul tau pentru ca a doua zi sa joace cat
mai bine? Poate repeta cateva miscari, se poate odihni suficient, poare recapitula
strategia de jos, poate sa vorbeasca cu alti colegi despre meci sau poate face
cateva exercitii de relaxare inainte de meci, pentru a nu lasa anxietatea sa il
impiedice sa joace bine.
Dupa ce l-ai ajutat pe copil sa gaseasca lucrurile care ii stau lui in putere si care
pot influenta rezultatul care il ingrijoreaza, il poti orienta catre modalitatile prin
care le poate pune in practica.
Apoi, il poti incuraja sa isi concentreze atentia si energia asupra altor lucruri.
Pentru ca a ne gandi prea mult la lucrurile care ne ingrijoreaza nu ne ajuta prea
mult :)

Personalitatea mea
Floarea Sunt unic
Varsta: 6 - 11 ani.

Spunem adesea Fiecare copil este unic., dar tindem sa ii comparam mereu cu
alti copii. Iti propunem un exercitiu usor de autocunoastere pe care il poti face
impreuna cu copilul sau cu elevii tai.
De ce ai nevoie

Hartie colorata

Foarfeca

Lipici

Carioci

Cum se realizeaza
Vorbeste-i copilului sau, daca realizezi activitatea in clasa elevilor, ca fiecare
dintre noi este unic. Avem multe lucruri in comun cu ceilalti, dar felul in care se
combina calitatile noastre este special, unic pentru fiecare dintre noi.
Pentru a ne cunoaste mai bine pe noi insine, ne putem gandi la lucrurile care ne
sunt specifice si care ne deosebesc de ceilalti. Poate fi vorba de obiceiuri,
preferinte, sentimente, persoane sau fiinte dragi din viata noastra.
Spune copiilului sa decupeze cateva petale si un cerc mare, ca in imaginea de
mai jos

Pe cerc va scrie numele lui, iar pe petale, lucrurile care il fac unic.
Poti sa il ajuti si tu pe copil cu sugestii, spunandu-i care sunt lucrurile pe care le-ai
remarcat. Nu trebuie sa fie vorba de calitati exceptionale, puteti trece chiar si
obiceiuri mai putin placute, precum Intarzii des., Imi place dezordinea sau
Ma grabesc atunci cand sunt entuziasmat., pentru ca si acestea fac parte din
personalitatea copilului.
Incearca si tu exercitiul!
Recomandare pentru cadrele didactice
Daca realizezi activitatea in clasa, puteti expune la final toate florile pe perete,
pentru ca toti elevii sa afle cate ceva nou despre colegii sai.
O alta varianta de activitate este cea in care, impartiti in perechi, copiii
completeaza florile pentru celalalt coleg, pentru ca fiecare sa afle cum este vazut
de alt coleg:).
Relatia parinte-copil

Varsta: 6 - 11 ani, 11 - 15 ani.

Orice comportament, eveniment sau situatie in care este implicat unul dintre
membrii familiei influenteaza intreaga familie. Cand copilul este furios, parintii
pot deveni la randul lor furiosi, frustrati sau tristi. Acelasi lucru este valabil si in
situatia inversa: cand parintii au o zi proasta, copilul poate prelua starea lor sau
pur si simplu pot incerca sa ii faca sa se simta mai bine.
Oricare ar fi situatia, este bine sa nu uiti ca in cadrul familiei, tot ce spui sau faci
are un efect imediat asupra celorlalti, chiar daca nu este vizibil intotdeauna. Il
poti ajuta pe copil sa inteleaga aceste reactii in lant printr-o activitate simpla, dar
sugestiva.
De ce ai nevoie

Carton colorat

Foarfeca

Carioci

Cum se realizeaza
Decupeaza o fasie lunga de hartie si indoaie-o ca un acordeon, in functie de
numarul membrilor familiei voastre. Pentru 4 membri ai familiei, este nevoie sa
indoi hartia de 3 ori.

Deseneaza un omulet pe una dintre suprafetele hartiei si decupeaza-l.

Vei obtine un lant de 3, 4 sau 5 omuleti:).

Scrie pe fiecare omulet numele unui membru al familiei.

Daca vrei sa ilustrezi felul in care un comportament al copilului tau influenteaza
intreaga familie, scrie numele copilului pe primul omulet din stanga lantului.
Scrie apoi comportamentul lui si reactiile celorlalti membri, ca in poza de mai jos.

Activitatea il ajuta pe copil sa inteleaga felul in care alegerile sale ii afecteaza pe

cei din jur si felul in care pot aparea conflicte sau situatii neplacute in familie.
Acelasi principiu functioneaza insa si intr-un grup de copii care se joaca, de
exemplu, fiind specific relatiilor intre oameni:).
Activitatea te va ajuta si pe tine sa intelegi mai usor reactiile copilului tau si felul
in care tu insuti ii influentezi starile emotionale si comportamentele. Reflecta la
acest subiect. Cum reactioneaza copilul tau atunci cand esti ingrijorat, de
exemplu? Iti preia starea emotionala sau incearca sa o echilibreze, incurajandu-te
sau imbratisandu-te? :)