FOBIA PRECOLAR

Ontogeneza Studiu de caz - Cronologia evenimentelor - Probleme, preocupri Recomandri soluii - Climatul afectiv - Motivarea copilului i educarea ncrederii n sine

SINDROMUL COPILULUI ALINTAT

Particulariti Studiu de caz - cronologia evenimentelor - identificarea problemei - Probleme, preocupri Recomandri soluii

FOBIA PRECOLAR
Fobia este o fric nejustificat, anormal de puternica ce se refera la un obiect sau o situatie determinata. Pot exista treceri si combinatii intre anxietate, frica si fobie. Cu cat fobia este mai intensa, cu atat dureaza mai mult, este mai greu de inteles si mai patologica. Experienta de viata a individului ofera sansa de a fi trait frici si fobii, dar si sansa de a le depasi prin cunostintele si experienta acumulata. Unele fobii se asociaza cu o experienta imaginata. Ele conduc de obicei la atitudini antifobice si de evitare. In cursul ontogenezei psihice exista o cronologie in aparitia fobiilor. Ele pot aparea la diferite varste fara a avea o semnificatie psihologica si pot disparea fara a lasa urme, astfel : Fobia de o fata necunoscuta, la 8 luni; Fobia de negru si necunoscut, la 8-10 luni; Fobia de animale mici (insecte) etc. dupa varsta de 2 ani ; Fobia de animale mari (lup, leu, etc) dupa varsta de 3 ani ; Fobia de elemente naturale (apa, foc, furtuna, fulger, tunet), de diferite persoane (medic, etc.) dupa varsta de 4-5 ani ; Agorafobia fobia de spatii largi sau claustrofobia fobia de spatii inguste, inchise, dupa 6-7 ani. Exista intotdeauna, in grupa copiilor prescolari de varsta mica (3 ani), care pasesc pentru prima data in gradinita, copii care resimt puternic despartirea de parinti si care se manifesta, in functie de temperament, fie plangand indelung si sfasietor, fie trantindu-se pe jos, fie izolandu-se intr-un colt al incaperii, dar dorindu-si, fiecare, un singur lucru: sa paraseasca noul mediu in care totul pare ostil. Nu este mai putin adevarat ca in primele 2-3 zile de la inceperea gradinitei, atmosfera generala este foarte trista (vor plange, prin imitatie, chiar si unii dintre copiii care par incantati de multimea jucariilor). Dar, de regula, dupa o saptamana, cel mult doua, de frecventare a gradinitei, copiii se familiarizeaza cu noul mediu, cu educatoarea, cu grupul de copii, iar despartirea de mama se produce firesc. Daca, insa, trec saptamani si copilul continua sa respinga hotarat mediul gradinitei, invocand suferinte imaginare si plangand cu aceeasi disperare cu care o facea in primele zile, atunci este vorba de o fobie. Cu siguranta, la baza acestei fobii sta relatia mama-copil, care, se stie, la aceasta varsta este extrem de puternica (am remarcat nenumarate situatii in care mamele insele se desparteau de copii cu lacrimi in ochi, parand ca se agata de acestia in aceeasi
2

masura in care copii o faceau. Dar, dincolo de relatia mama-copil, cu aspectele sale particulare datorate si tipului de temperament al mamei, am remarcat, in toti anii de cand sunt educatoare, ca exista cel putin o categorie de copii predispusi la fobia prescolara copiii cu handicap locomotor. STUDIU DE CAZ PERSONAJ : Laura S. 3 ani in septembrie 2003 copil cu handicap locomotor. CRONOLOGIA EVENIMENTELOR Prima incercare a familiei de a o ajuta sa socializeze cu copiii de varsta ei, a fost in anul 2000, cand Laura avea putin peste 3 ani. Incercarea a esuat. Speriati de reactiile fetitei care parea ca s-a inchis si mai mult in sine si ale carei probleme locomotorii pareau a se agrava parintii au renuntat, dar au revenit dupa 1 an, hotarati la sugestia medicului care o ingrijea sa faca orice pentru socializarea afectiva a copilului lor. PROBLEME , PREOCUPARI Prin natura handicapului sau Laura era si este in continuare dependenta de adultii din familia sa. Trairile sale emotionale aveau dimensiuni sensibil diferite de ale celorlalti copii, centrate mai ales pe propria persoana. Sentimentele ei erau difuze, nediferentiate si implicau un mare consum nervos. Laura vedea piedicile, limitele care o deosebeau de ceilalti copii. Pentru ea explorarea mediului gradinitei implica incidente neplacute, dificultati, era incurcata si frustrata, amenintata de situatii care nu semanau in nici un fel cu cele cu care era obisnuita. Era trista, rezervata, comunicand putin cu mine, dar si mai putin si sporadic cu copiii. Refuza orice incercare din partea copiilor de a o implica in jocurile lor. De teama unui esec refuza orice sarcina, orice activitate. RECOMANDARI SOLUTII Climatul afectiv Fobia prescolara la copilul cu handicap locomotor tine de interesele, trebuintele si motivatiile copilului si care sunt o problema de afectivitate, nu de intelect. Este un punct de vedere raspandit ca acest copil este un pachet de

emotii. Procesul de exprimarea simtamintelor in moduri care promoveaza sanatatea emotionala si nu lezeaza copilul, nu este un proces simplu. Doar socializarea afectiva, prin modelul oferit de educatoare, si relationarea cu grupul vor reusi sa nuanteze si sa tempereze trairile afective in exces ale acestui copil. Motivarea copilului si educarea increderii in sine Am elaborat programe de recuperare pentru Laura, tinand seama de restictiile care se refera la conditii si obstacole externe activitatii propriu-zise (de exemplu, restrictii legate de timpul efectiv, oferit exclusiv Laurei, fara a-i vitregi pe ceilalti copii din grupa), cat si de restrictiile interne legate de afectiunea motorie a fetitei. In principiu, este vorba de a declansa principalele elemente motivationale: interesul fata de ceea ce urmeaza a se intampla, dorinta de activitate. Este vorba de conditionari ale comportamentului prin sanctiuni pozitive, structurate dupa modelul general al experimentelor de conditionare: Daca vei invata sa desenezi( sa colorezi, sa decupezi pe contur, sa snuruiesti etc) vei putea decora un semn de carte (o felicitare) ca dar pentru mama ta, de 8 Martie. Astfel de conditionari pozitive nu pot fi realizate decat plecand de la ceea ce copilul percepe ca sanctiune pozitiva. Altfel spus, i se pot promite copilului satisfactii legate de motivele, interesele, dorintele lui. In cazul acestui copil atat securitatea cat si stimularea sunt esentiale. Rezultatul unui stimul puternic, fara conditia asigurarii securitatii, duce la retragere, razvratire, respingerea oricarei incercari de a-l integra in colectivitate. Intr-o oarecare masura fobia copilului prescolar cu handicap locomotor este alimentata si de atitudinea celor din jur, in raport cu handicapul acestuia (se simte profund diferit si inferior celorlalti ). Complexitatea demersului educational consta, pe de o parte, in a conduce perceperea handicapului de catre copiii din grupa, spre acceptarea lui ca pe un fapt de viata care le poate oferi prilejul de a-si dovedi prietenia, generozitatea. Pe de alta parte, este complicat, dar nu imposibil de dirijat procesul perceperii de catre copilul cu handicap, al ajutorului educatoarei si al copiilor, fara a se simti umilit. Este o problema de atitudine afectuoasa dar demna, in care excesele emotionale si excesul de zel mai mult dauneaza decat actioneaza. Totul se construieste in jurul educatoarei, al atitudinii sale fata de copilul cu probleme. Ea este modelul atitudinal, copiii vor fi mici replici ale acesteia. Este deodebit de important a fi evidentiata si cea mai fragila reusita, evolutie a acestui copil, pentru a-i educa increderea in sine. Copilul va fi ajutat, astfel, sa-si fixeze nivelul de aspiratie in raport cu capacitatile sale. Daca educatoarea nu identifica si nu respecta optimul motric si cognitiv al acestui copil, este previzibila producerea unor esecuri care-l vor demobiliza si-l vor readuce la stadiul initial : izolare, frustrare, respingerea colectivitatii.

Daca este inconjurat de afectiune, daca ceilalti nu-l evita, daca nu este ridiculizat, copilul va putea fi condus spre acceptarea problemelor sale si spre depasirea acestora, el va putea deveni mai comprehensibil in legatura cu propriile-i inhibitii, mai putin defensiv, mai liber sa perceapa lucrurile fara a le deforma. De la acest moment, teama copilului fata de mediul gradinitei va diminua in intensitate si treptat, copilul se va adapta si integra in colectivitate.

SINDROMUL COPILULUI ALINTAT

Sindromul copilului alintat reprezinta un esec al procesului de socializare a copilului, ca urmare a nereusitei parintilor de a impune limite de comportament adecvate varstei copilului, care va ramane egocentrist si imatur, incapabil de a intelege ca nu poate fi rasplatit intotdeauna sau ca nu se poate face totul dupa voia sa. Copiii alintati prezinta o lipsa de consideratie fata de adulti, vor sa-si impuna punctul de vedere tinzand sa aiba iesiri temperamentale. Au un comportament obstructiv, manipulativ, sacaitor, obraznic. Sunt greu de multumit si aceasta stare nu se pastreaza in timp. Este neplacut sa-i ai in preajma chiar pentru cei care ii iubesc. Multe dintre problemele comportamentale ce provoaca ingrijorarea parintilor nu sunt legate propriu-zis de acest sindrom, ci sunt comportamente normale pentru varsta, rezultatul stresului intrafamilial sau a unor modele comportamentale mostenite. Desi aceste din urma situatii nu reprezinta o reala alintare, totusi ofera oportunitati pentru instalarea sindromului, daca parintii nu adopta o atitudine adecvata. Evitarea termenului de "alintat" creeaza doar dificultati de comunicare cu parintii ingrijorati de comportamentul copilului lor deoarece nu exista nici un alt termen care sa defineasca mai bine aceste manifestari. Greseala de conceptie este convingerea ca sindromul isi are cauza in excesiva indulgenta a parintilor, prin faptul ca li se ofera copiilor prea multa atentie sau li se satisfac prea multe dorinte. A fi indulgent este una dintre placerile vietii de parinte si cand aceasta atitudine se combina cu o prezenta parentala pozitiva, cu limitari clare, nu se ajunge la copii alintati. Indulgenta poate conduce la alintare atunci cand parintele nu are suficienta incredere in sine, incearca sa rezolve nevoile complexe de dezvoltare ale copilului prin daruri materiale sau prin neimpunerea unor limite de comportament copilului. Copilul are in jur de doi ani cand constientizeaza ca este o fiinta separata, independenta. Odata cu aceasta recunoastere el isi da seama ca este capabil de a lua decizii singur si de a influenta evenimentele din jurul sau. Realizarea acestui fapt
5

poate duce la o faza de comportament dificil ce se intinde de la varsta de 18 luni pana la aproximativ trei ani. In aceasta perioada copilul negativist isi exercita autonomia opunandu-se eforturilor celorlalti de a-i ghida si controla activitatile. Parintii tind sa interpreteze rezistenta copilului la autoritatea lor ca pe un indicator al faptului ca au un copil alintat. Desi numarul confruntarilor cauzate de tendinta copilului de a actiona independent poate fi redus, nu toate conflictele pot fi evitate. Este inevitabil ca unele dintre dorintele copilului sa depaseasca limitele rezonabile impuse de parinti. In asemenea ocazii unii dintre copii pot prezenta accese de furie. Un acces de furie reprezinta o imensa scurgere de frustrare, suparare care sperie atat copilul cat si parintii. Daca parintii incearca sa dea copilului ceea ce acesta si-a dorit, in vederea curmarii accesului de furie, vor obtine exact reversul, adica repetarea accesului, copilul realizand ca isi poate controla parintii. Copiii care persevereaza in aceste accese de furie sunt intr-adevar alintati, datorita incapacitatii parintilor de a impune limite comportamentale adecvate varstei. O varietate de probleme familiale pot conduce la tulburari de comportament la copil. Ele pot fi percepute ca semne de alintare. Stressurile intrafamiliale includ conflicte verbale dintre parinti, violenta fizica, alcoolismul etc. Divortul va afecta copilul in mare masura si, in functie de varsta acestuia in momentul separarii perintilor intr-un mod ce ar putea fi interpretat ca sindrom de alintare. Ei pot aparea agresivi, fac regrese in ce priveste achizitiile psihomotorii, au tulburari de somn si nu vor sa fie separati de parintele ramas in preajma lor. Problemele se agraveaza daca acest parinte nu se descurca singur, iar energia sa fizica si psihica a atins un prag inferior. Acest parinte de obicei nu mai reuseste sa impuna limitele uzuale comportamentului copilului, ca urmare apar tulburari comportamentale. Copilul alintat, la intrarea in colectivitatea gradinitei, va purta cu sine, ca pe un bagaj incomod, intreaga gama a manifestarilor comportamentale specifice. Atat parintii cat si educatoarea trebuie sa stie ca un copil nu este o jucarie si este bine ca acesta sa-si dezvolte o minte a sa, proprie. Pentru a reduce la minim conflictele dintre parinti si copil, primii trebuie invatati sa nu ofere alternative copilului cand, de fapt, nu are alternative. Daca o anumita actiune este nenegociabila, adultul fie el parinte sau educatoare nu trebuie sa ceara parerea copilului, ci doar sa-l informeze ferm si sa treaca la actiune. Atunci cand pentru adult exista mai multe variante acceptabile, copilului trebuie sa i se ofere posibilitatea de a alege intre acestea. Procedand astfel, copilul are impresia unui grad de control, fara ca autoritatea adultului sa fie afectata. STUDIU DE CAZ

Suntem educatoare, cu o vechime in profesie de mai bine de 29 de ani, si chiar din primii ani de activitate profesionala, am intalnit manifestari comportamentale specifice sindromului copilului alintat. Incidenta acestor cazuri este de unul, doua la fiecare generatie de prescolari de 3-4 ani, mai rare la categoria celor de 5-6 ani. PERSONAJELE : copii de 3-4 ani Sorin B. 3 ani in sept. 2005 CRONOLOGIA EVENIMENTELOR Deoarece Sorin este cel mai proaspat caz, cu manifestari tipice, intalnite la toti ceilalti prescolari pe care i-am putut incadra in tipologia copilului alintat, voi expune evolutia acestuia din momentul celui dintai contact cu mediul gradinitei. Copilul isi schimba rapid preferintele, fie ca e vorba de o jucarie, de o relatie cu un alt copil sau de o activitate specifica gradinitei. Trece cu usurinta de la tandrete sufocanta pentru partenerul de joc, la o brutalitate consecutiva. Reactiile sale afective sunt caracterizate de superficialitate si impetuozitate. Impunerea preferintelor sale este, uneori, tiranica. Manifesta o opozitie indarjita fata de orice incercare de incadrare intr-un ritm, o formula de relationare cu grupul, ajungand pana la negativism. De cele mai multe ori sugestia sau indicatia educatoarei de a executa o anume activitate, de a saluta pe cineva, de a participa la un joc colectiv, genereaza un nu vreau din partea copilului. Comportamentul sau este frapant pentru ceilalti copii din grupa, cu atat mai mult cu cat acest copil poate fi jovial si generos pentru segmente scurte de timp, dupa care manifesta respingere, antipatie fata de oricare copil din grupa, fara exceptie. Astfel de manifestari ostile impotriva celorlalti copii nu au, neaparat, un caracter de generalitate. Exista o alta categorie de copii alintati la care persista forme primare de manifestare a furiei sub forma unor crize. Este suficient ca educatoarea sa interzica obtinerea unor satisfactii immediate, fara legatura cu activitatea desfasurata de grup, ca acest copil sa se tranteasca pe jos, sa arunce lucrurile, sa tipe, sa dea din picior. In timpul unei astfel de crize, copilul se congestioneaza sau devine palid, isi pierde temporar controlul si criza tine atata timp cat nu exista tendinta de a-l impaca sau de a-i satisface capriciul. IDENTIFICAREA PROBLEMEI O astfel de atitudine se datoreaza, fara indoiala, greselilor in educatie din cadrul relatiilor intrafamiliale. Am constatat ca astfel de greseli in educarea
7

copilului apar in familiile alcatuite, fie din parinti foarte tineri, fie, dimpotriva, din randul persoanelor devenite parinti la maturitate deplina, fie fie din familii in care sarcina educarii copiilor revine unor persoane platite in acest scop (parintii fiind implicati in construirea unei cariere sau in afaceri). Copilul alintat este un mic tiran ce domina intreaga familie, mobilizandu-i pe adulti, ore in sir, la satisfacerea capriciilor sale afective. Comportamentul sau este generat tocmai de incapacitatea parintilor, a adultilor din familie, de a actiona ferm. PROBLEME, PREOCUPARI Gradinita, ca institutie cu o organizare ferma care prin specificul activitatii organizate cu copiii, nu seamana cu stilul familiei, reprezinta pentru cea mai mare parte a copiilor, la primul contact, un mediu profund diferit de ceea ce cunoaste si accepta copilul. La majoritatea copiilor rezerva fata de noul mediu dispare si lucrurile intra in normal. Nu acelasi lucru se intampla in cazul copiilor alintati. Aceasta categorie de copii se caracterizeaza printr-o instabilitate psihomotorie evidenta. Programul gradinitei impune forme de activitate care, pentru perioade determinate de timp (de la 15 minute pana la 30 de minute), presupun un ritm dirijat si rezolvarea unor cerinte si sarcini formulate de educatoare in conformitate cu prevederile programei. Un astfel de efort este, daca nu imposibil, cel putin foarte dificil pentru copilul alintat, care are tendinta de a iesi din ritmul celorlalti, este incapabil sa se supuna normelor acceptate, de ordine si disciplina in colectivitate. Inca din prima zi de gradinita, copilul alintat constata ca totul este potrivnic ritmului sau de activitate, ceea ce ii declanseaza o nevoie imperioasa de protectie afectiva, exprimata prin repetarea la nesfarsit a expresiei vreau acasa , uzand de toate nuantarile afective de care este capabil : furie, lacrimi, implorare blanda.

RECOMANDARI SOLUTII Dupa multe experiente de aceasta natura si tot atatea incercari de a ameliora atitudinile comportamentale specifice acestui sindrom, am hotarat ca cea dintai masura pe care educatoarea este obligata sa o ia, este legata de inlaturarea sentimentului de insecuritate afectiva a copilului. Afectiunea pe care educatoarea o indreapta spre copilul alintat se exprima intr-o abordare delicata, gesturi blande, tonuri joase in exprimarea orala, explicatii pe intelesul lui toate acestea numai dupa ce copilul, ignorat de educatoare si de copii, a incetat sa se manifeste agresiv. Rezultatele nu vor fi imediate, dar tine de tactul educatorial, de atitudinea ferma si perseverenta (in esenta, de dragostea fata de copii), ca aceste manifestari sa
8

diminueze in intensitate si frecventa, pana la disparitia lor. Concomitent cu acest prim pas in remodelarea comportamentului acestui copil, se impune o colaborare stransa cu familia copilului, in sensul remodelarii atitudinii acesteia fata de copil. Nici acest demers nu este facil. Mai inainte de orice altceva, este foarte important sa conduci parintii spre acceptarea realitatii: au gresit in atitudinea lor fata de copil. Indeosebi acea categorie de parinti preocupati de cariera si/sau de afaceri, intampina cu rezerva (uneori, cu ostilitate) ideea ca au gresit in calitatea lor de parinti. Este nevoie, exclusiv, de tact si diplomatie din partea educatoarei in abordrea acestora. Am organizat consultatii individuale cu acesti parinti, inducandu-le, treptat, ideea ca ar putea deveni parteneri educationali ai educatoarei in procesul de integrare socio afectiva a copilului. Pe de alta parte, copilul insusi este supus unui proces de educare a capacitatii de a-si infrana pornirile primare si de a se supune normelor si regulilor specifice colectivitatii. Astfel, el primeste responsabilitati marunte (l ajuta pe un coleg neajutorat sa modeleze, sa construiasca etc., o ajuta pe educatoare in rezolvarea unui conflict intre copii, generat de disputarea unei jucarii etc.). Fiecare achizitie, oricat de marunta ar parea in comportamentul copilului alintat, va fi evidentiata in fata copiilor din grupa. Educatoarea va lectura, va expune povesti, povestiri scurte cu morala, expuneri urmate de convorbiri pe tema consecintelor atitudinilor comportamentale gresite ale personajelor. Educatoarea va raporta mereu comportamentele gresite ale copiilor in activitatea de grup, la cele ale personajelor din povesti. Este impresionant efectul asocierii copilului alintat cu un personaj alintat. Treptat, copilul va accepta protectia afectuoasa, dar si autoritatea educatoarei chiar daca uneori i se opune (toti copiii o fac!). El se va supune, mai devreme sau mai tarziu si impotriva dorintei sale, exigentelor vietii in colectivitate, pentru a putea pastra sentimentul de siguranta produs de afectiunea educatoarei si de prietenia copiilor din grupa. PROGRAM DE AMELIORARE SUBIECT: Stan Alexandru DATA NATERII: 26.05.03 DIAGNOSTIC: Sindrom hiperchinetic (form grav) MANIFESTRI CARACTERISTICE: Hiperactivitate Comportament impulsiv Grav deficit de atenie i concentrare

 Grav tulburare de limbaj (incapacitatea de a articula) Conform autorilor (Dopfner, Schurmann, Lehmkuhl) crii Copilul hiperactiv i ncpnat, se recomand urmtoarele modaliti de intervenie: Terapie pentru a crete intensitatea i durata jocului la copil la grdini Training pentru dezvoltarea ateniei i a capacitii de concentrare necesare n planificarea comportamentului Training pentru reducerea comportamentului agresiv i pentru dezvoltarea competenelor sociale Exerciii terapeutice pentru diminuarea regresiilor n dezvoltare i a scderii pariale a performanelor Terapia individual destinat diminurii problemelor emoionale i consolidrii ncrederii n sine Cercul vicios al experienelor negative n mediul social Condiiile din familie, precum i cele de la grdini pot influena n mod hotrtor manifestarea simptomaticii i evoluia ulterioar a acesteia. Din cauza nelinitii i a impulsivitii, copiii hiperactivi ating frecvent i chiar depesc limitele impuse de reguli. n plus, ei nu reacioneaz, ca ali copii, la msurile educaionale obinuite, motiv pentru care prinii, educatoarea ajung n situaii dificile. CONCLUZII-la dou sptmni de frecventare a grdiniei Copilul este supus unei suprastimulri care-l nelinitete i l agit mai mult dect este el prin simptomatologia specific. Singurele momente n care este linitit sunt cele din timpul primei activiti comune, cnd aceast activitate este una static. Mai trziu, dup ora 11, chiar i n timpul unei activiti linitite, probabil din cauza oboselii, devine extrem de agitat, se mic mereu, mprtie materialele de pe msuele copiilor, de pe rafturi. Nici o metod de linitire nu este eficient, nici o abordare, orict de afectuoas, nu-l linitesc, dimpotriv, l agit. n felul acesta deranjeaz activitatea, practic face imposibil desfurarea vreunei activiti. n aceste condiii, i-am sugerat mamei s-l supun unei evaluri fcute de un specialist(i-am recomandat-o pe doamna Login), s lectureze cartea mai sus menionat i, dac are recomandarea psihologului, s instituie tratamentul recamandat de autorii crii. Pn va reui s fac aceti pai, copilul va putea frecventa grdinia dup un program mai scurt-de la 8 la 10-11.

10

PROGRAM DE INTERVENIE PERSONALIZAT An colar 2007-2008 La jumtate de an de la evaluarea fcut copilului de psihologul pe care l-am recomandat timp n care, concomitent cu frecventarea grdiniei, copilul a lucrat, sptmnal, cu un logoped recomandat de specialistul care-l evaluase, se pot constata urmtoarele: Copilul articuleaz cuvinte, repetnd dup educatoare, dar i spontan; Se supune, pentru perioade de timp ce, uneori, se ntind pe toat durata activitii, regulilor de activitate, fie static, fie dinamic; Deficitul de atenie a diminuat uor, astfel nct copilul i poate concentra atenia, pentru perioade scurte de timp, asupra unei activiti ce presupune manipularea unor obiecte, jucrii; Comportamentul impulsiv a diminuat, dar continu s se manifeste agresiv cnd vrea s revendice o jucrie, de pild; Dorete (reclam prin gesturi i atitudine) prezena, alturi de sine, a vreunui copil din grup, n timpul activitilor, dar invariabil l deranjeaz pe acesta dorind s-i ia materialul de lucru, chiar dac i el are acelai material n faa lui; Reprezint un factor perturbator pentru copiii grupei, n timpul activitilor. Logopedul apreciaz evoluia copilului ca fiind notabil, datorat, ndeosebi, includerii copilului ntr-o colectivitate de mas i recomand continuarea programului instituit iniial. Soluii i principii de aciune pentru prini i cadre didactice (extras din Educaia elevilor hiperactivi i cu deficit de atenie.Ghid pentru prini i cadrele didactice din nv. Preuniversitar, autori-Kieran Egan, tefan Popenici) Managementul timpului alocat copilului- evitarea expunerii la programele TV Verbalizarea importanei pe care o au respectarea regulilor, auto-controlul Stabilirea unui program clar de activitate -instalarea unui ceas mare, vizibil, n camera copilului -crearea unui spaiu destinat exclusiv sarcinilor de lucru-ca o prelungire a programului de la grdini, n scopul ncadrrii copilului ntr-un program structurat -se impune rbdare i coeren, din partea prinilor i a educatoarei, n deciziile luate

11

 Utilizarea unui sistem de recompense simbolice i sanciuni pentru comportamentele dezirabile sau indezirabile Utilizarea unor formule clare de adresare, pentru ca atenia copilului s fie atras nainte de a i se transmite elemente importante privind sarcina de lucru Controlul activitilor de stabilizare sau ntrire a unor comportamente specifice( evitarea contextului care genereaz comportamente indezirabile) Favorizarea interaciunilor pozitive-copilul trebuie s lucreze n echipe, departe de surse de distragere a ateniei, sarcinile de lucru s fie clare i punctuale, de scurt durat Limitarea timpului petrecut n faa televizorului, creterea timpului petrecut n familie Abordarea sarcinilor de lucru la nceputul programului zilnic

BIBLIOGRAFIE: 1.Berger, G.(1973)-Omul modern i educaia sa. Psihologie i educaie,E.D.P. Bucureti 2. Jinga,I. i Negre, I. (1994)- Eficiena nvrii, Editis, Bucuresti 3. Key, E.(1988)- Secolul copilului, E.D.P. Bucureti 4. Miclea, M.(1994)- Psihologie cognitiv, Gloria, Cluj-Napoca 5. chiopu,U. (1989)- Psihologia copilului, E.D.P. Bucureti 6. Egan, K.(2007)- Educaia elevilor hiperactivi i cu deficit de atenie, Didactica Press, Bucureti

12

13