UNIVERSITATEA SPIRU HARET

FACULTATEA DE PSIHOLOGIE ȘI

ȘTIINȚELE EDUCAȚIEI

ESEU

LA PSIHOLOGIA EDUCAȚIEI

TEMA: TIMIDITATEA LA VÂRSTĂ ȘCOLARĂ MICĂ

PROFESOR: LAURA GORAN STUDENT: ELOI (MELINTE) EFROSINIA

ANUL I PSIHOLOGIE

FORMA DE INVĂȚĂMÂNT – IF
 Educația reprezintă procesul prin care oamenii se străduiesc sa transmită copiilor intelepciunea cu
greu dobândită și aspirațiile lor pentru o lume mai bună. Dezvoltarea este un proces de trecere de la
inferior la superior, de la simplu la complex, de la vechi la nou, printr-o multitudine de etape.
Fiecare copil trece prin aceste etape, fiecare întâmpină schimbari în mod diferit și fiecare are ritmul
său de dezvoltare și de crestere in funcție de mediul de trai si potențialul lor psihologic și biologic.

Mediul de trai este și el un factor important în dezvoltarea copilului, în funcție de elementele de

interacțiune ale lui, directe sau indirecte. Aceste elemente pot fi de ordin social, cultural, religios,
material, de mediu din interiorul familiei, etc.

Vorbind despre timiditatea la copiii de vârstă școlară mică, nu putem să nu ne referim și la

originile acestui comportament și, de aceea, cred că factorii care duc la timiditate tind să se dezvolte
încă de când copiii sunt foarte mici. Un exemplu elocvent pentru acest comportament este plânsul
bebelușului în preajma unor persoane străine.

Încă un exemplu îl observăm la copiii de 1-3 ani, care se ascund în spatele părinților atunci când
sunt abordați. Copiii timizi se tem să intre in contact cu cineva nou, necunoscut. Persoanele care
ofera un obiect acestora, observă că evită să-i privească in ochi. La fel se întampla si în cazul în
care încearcă să le vorbească, aceștia se agită mereu si stau cât mai departe de ei, evitându-i.

Un alt exemplu care conduce la indiciul că este timid, se observă cu ușurință în perioada
preșcolară și școlară, atunci când dezvoltarea copilului este mult mai intensă, cerințele fiind diferite
față de cele cu care era obișnuit pană atunci și anume joaca sau învațarea prin joacă. Copiii timizi
nu doresc să mearga la școala pentru că este un efort enorm sa socializeze cu ceilalți, ei având
nevoie de ceva mai mult timp de acomodare și de familiarizare cu persoanele cu care intră în
contact.

Copiii timizi nu au incredere în ei și le e frică să se joace cu alti copii de teamă sa nu piardă în

acel joc și să stârnească ridicularizare din partea ceilorlalți.

În cartea ”Copiii invață ceea ce trăiesc” , Dorothy Law Nolte și Rachel Harris descriu
”ridicularizarea” ca fiind ”o formă de cruzime”. Copiii justifică acest lucru ca fiind o glumă, însă
cel despre care ei glumesc, are de suferit. El are de ales intre a accepta ridicularizarea celorlalți și a
se purta normal in continuare și a se retrage, devenind ezitand, timid, evitând experiențe noi și
străduindu-se să nu atragă atenție asupra sa.

2
 ”Timiditatea care ia naștere în urma ridicularizării diferă de interiorizarea innăscută întâlnită la
unii copii” . Întradevăr, diferă, pentru că acesti copii au o șansă la vindecare cu ajutorul familiei și
celor care îi sunt alături, știind deja ca o posedă dintotdeauna. Cei care, însă, stau deoparte pentru a
evita sa fie ridicularizați, au nevoie mai multa de ajutorul nostru.

Noi, părinții, neputând controla comportamentul copiilor din jurul copilului nostru, trebuie să
găsim mijloace prin care sa-i ajutam. Trebuie să-l încurajăm, trebuie să-l învațăm să empatizeze cu
ceilalți ca să-si dea seama cum se simt ei cand fac acest lucru. Să îi fim alături și să-l facem sși pe el
să simtă că suntem acolo ca să-l ajutăm sa treacă peste acele momente destul de dificil de suportat.

În mare parte, copiii timizi devin așa din motive strict de conjunctură sau, imprumutând
timiditatea de la parinți. Nelucrând în rezolvarea sau ameliorarea ei, ramân așa pana devin mari.
Pentru dezvoltarea acestor copii în mod armonios și rezolvarea acestui comportament, părinții vor
avea un rol extrem de important.

Nu vreau să spun că acest comportament este o problemă majoră psihologică a unui copil,
copilul timid, din punctul meu de vedere, nu este un copil cu probleme, ci este un copil care are
nevoie de încurajare și stimulare în tot ceea ce face. Părinții vor trebui să lucreze mai mult cu el, să-
l încurajeze sa socializeze cât mai mult, să-i ofere un mediu unde să poată să interacționeze cu alți
copii, să-i acorde încredere în el atunci când îi este teamă să se exprime sau să se manifeste.

Copilul timid are un simț mai dezvoltat in sesizarea pericolului și tinde să se apere la tot pasul, se
simte mereu inferior si fără putere. Părinții unui copil timid ar trebui să-l învete pe acesta că este
ceva normal să fii așa si că nu trebuie să se retraga in propria cochilie, că faptul că nu-i este
confortabil în a socializa cu alții nu este ceva deosebit de grav, dar de asemenea, ar trebui sa-i ofere
ocazia de a intelege că socializând, își va da sansa de a afla cât mai multe lucruri frumoase si utile
pentru dezvoltarea sa.

Dacă tot am început să vorbim despre ridicularizare ca despre un factor cheie in dezvoltarea
copilului timid, nu pot să nu aduc vorba și despre relația dintre frați. Se știe că frații se înțeapă mai
mereu. Cunoscându-se dintotdeauna, ei iși scot în evidență calitățile de batjocoritori atunci când
unul dintre ei reușește sa-și faca niște prieteni. Dorothy Law Nolte da ca exemplu cazul a doi frați:

”Jill știa că fratele său mai mic dorea din tot sufletul să se imprietenească cu băiatul nou-venit în
cartier. Aveau amândoi skateboarduri și erau cam de aceeași vârstă. Așa că, ori de câte ori îi vedea
împreună, Jill încăleca pe bicicletă și trecea în viteză pe lângă ei, strigându-i fratelui său ceva de
genul:<< Salut, pișăciosu-le! Ai făcut pipi in pat azi-noapte?>>

3
 Tot ea spune că o ” confruntare zilnică în familie cu asemenea batjocuri este distructivă, copilul
devenind timid și ezitânt în toate imprejurările vieții.” În aceste situații, parinții ar trebui să
intervină, să stabilească niste reguli și limite si să aplice sancțiuni bine gândite, astfel incât cei mici
să se simtă relaxați și în siguranță acasă.

Din categoria copiilor timizi mai fac parte și cei care se rușinează față de persoanele de gen
opus.

Mai putem vorbi despre timiditate atunci când copilului îi este teamă să se exprime in fața unui
public numeros. Acest trac îl întalnim adesea și la adulți. Aș îndrăzni să includ aici și copiii care
sunt sociabili în general, dar când vine vorba despre a performa în public ( în sala de clasă la ore, pe
scenă), au rețineri din cauza sentimentului de teama de a fi judecați sau ințeleși greșit.

Utilă ar putea fi în observarea timiditații, teoria lui E. Erikson privind dezvoltarea psihosocială.
Aceasta cuprinde 8 stadii: încredere vs neîncredere; autonomie vs. Dependență; ințitiativa vs.
Retragerea; eficiența vs. Inferioritatea; identitatea vs. Confuzia; intimitatea vs. Izolarea; realizarea
vs. Rutina; integritatea vs. Disperarea.

De aici putem concluziona că persoanele timide se încadrează la neâncredere, dependența,

nesiguranța, retragerea, inferioritatea, confuzia și izolarea. La aceste aspecte trebuie lucrat cu acesti
copii pentru a-i ajuta să depașească acest grad de disconfort social.

___________________________________________________________________________

Bibliografie:

1. Prof. Univ. Dr. Laura Goran – Psihologia Educatiei, Ed. Fundatiei Romania de Maine, 2014,
Bucuresti
2. Dorothy Law Nolte si Rachel Harris – Copiii invata ceea ce traiesc, Ed. Humanitas 2008,
Bucuresti

4
5