7 sfaturi pentru a ajuta un copil timid să se

adapteze și să se dezvolte. Îndrumări pentru

părinți și dascăli

Mulți copii sunt limitați de timiditate. Adulții sunt cei care îi pot ajuta să depășească
sentimentele de neîncredere în sine sau jenă. De multe ori, părinții sau dascălii nu au pregătirea
necesară pentru a îi îndruma pe copii pe drumul spre adaptare socială.

Părinții vor copii mai îndrăzneți

De multe ori, părinții pun presiune pe copii să fie mai îndrăzneți. „Am întâlnit adeseori
părinți nemulțumiți de atitudinea propriilor copii, având doleanțe precum: «mi-aș dori să fie mai
îndrăzneț», «să aibă mai mult tupeu», «să vorbească mai mult cu ceilalți», fără ca ei să se
gândească la aportul lor față de acest comportament. Presiunea părinților poate provoca un
blocaj emoțional copilului și acesta poate să se simtă neacceptat, neștiind cum să îndeplinească
dorințele părintelui. Copilul are nevoie sa primească susținere din partea părinților și ajutor
pentru a-l învăța cum să-și gestioneze emoțiile.”, explică Ioana.

Părinții pot fi cauza timidității copilului

Părinții hiperprotectivi și autoritari pot deveni cauza timidității copiilor. „Timiditatea este
o trăsatură de personalitate care se manifestă prin lipsa de încredere, reținere în a se manifesta
liber față de persoane necunoscute și situații noi. Cauzele timidității pot fi de natură genetică
sau educația primită din partea părinților și a comportamentului acestora sau a cercului
familial. Unii părinți hiperprotectivi sau autoritari pot fi cauza timidității copilului. De frică să
nu pățească ceva sau pentru că nu vor să le scape de sub control, aceștia își protejează exagerat
copiii, îi descurajează atunci când au curiozități sau întreprind o activitate, nu sunt lăsați să
experimenteze lucruri noi și sunt subjugați, toate acestea contribuind la stima de sine scazută.”,
spune psihologul.

Cum recunoaștem un copil timid?

Ioana crede că părinții trebuie să fie atenți la comportamentul copiilor și să înțeleagă

semnalele transmise de aceștia. „Timiditatea poate avea o formă mai ușoară sau poate căpăta
un aspect mai greu de gestionat și anume fobia socială. În acest caz, persoana care suferă de
fobie socială poate ajunge să se izoleze, să evite interacțiunea cu ceilalți și să aleagă să-și
petreacă timpul în solitudine sau doar în compania familiei. Copilul timid este acela care stă tot
timpul pe lângă mama, căruia îi este frică de oameni/ copii noi și îl anxietează situațiile
necunoscute. Acesta poate dezvolta emoții negative precum tristețea, anxietatea și furia generate
de gândurile negative pe care le are și pe care se străduiește să le controleze. El nu vorbește
spontan și, de cele mai multe ori, îi este greu să răspundă la întrebările cuiva pe care tocmai l-a
cunoscut. Preferă să își petreacă timpul în solitudine, sau cu cei cunoscuți, evitând situații care
îl pot anxieta. Poate dezvolta dependențe sau agresivitate față de ceilalți pentru a compensa
timiditatea.”, explică psihologul.

Cu ce se confruntă un copil timid

Un copil timid este mereu în alertă. „Copilul timid are impresia că se va întâmpla ceva
rău în situațiile necunoscute, percepându-le ca fiind periculoase. Se gândește că, dacă va vorbi,
va spune ceva greșit. Că ceilalti vor râde de el sau îl vor crede prost. Îi este frică să fie în
centrul atenției, sa faca ceva ce ar putea fi considerat gresit. De multe ori se simte forțat să
răspundă iar dacă nu o face poate fi considerat nepoliticos sau înfumurat. Copiii se pot uni
împotriva lui și îl pot agasa fără ca ei să-și dea seama ca, de fapt lui îi este frică să nu cumva să
zică ceva care să-i deranjeze. Deși înlăuntrul lui și-ar dori să-și facă prieteni și să participe la
anumite activități sau jocuri, acesta nu are curaj și bate în retragere aproape de fiecare dată,
făcându-i pe ceilalți să îl excludă pe viitor și să se izoleze.”, spune Ioana.

Ce pot face părinții?

Părinții trebuie să reacționeze atunci când copilul refuză să se joace cu alți copii. „Se
recomandă a se lua măsuri din partea părinților atunci când deja această situație îi provoacă
copilului angoase atât de puternice încât să refuze să mai iasă din casă sau să lege relații noi.
Acesta poate da curs unor credințe iraționale atât de intruzive, încât să nu se mai poată
concentra decat la situația anxioasă la care se gândește în mod constant. Un specialist îl poate
ajuta să-și construiască încrederea în sine și să-și dezvolte capacitatea de a socializa și de a
face față situațiilor noi.”, recomandă psihologul.

„Copilul trebuie ajutat să se simtă în siguranță”

Copilul poate să fie ajutat de adulți să se simtă în siguranță. „Copilul trebuie ajutat și
încurajat de părinți și educator/învățător pentru a se simți în siguranță să comunice cu ceilalți
copii și să se convingă că nu i se întâmplă nimic rău dacă vorbește și interacționează cu ei.
După o discuție în prealabil, cu empatie și căldură, aceștia îl asigură pe copil că îi sunt alături
și ca este în siguranță. Pot media discuții în numele lui pentru a face diverse activități și jocuri
cu ceilalți copii, atât cât copilul le permite, până va prinde curaj să o facă independent. I se
poate explica faptul că toată lumea are emoții atunci când întâlnește persoane noi sau sunt puse
în situații necunoscute. Că este normal să simtă asta, dar ca oamenii așa ajung să se
împrietenească și să se bucure de compania celorlalți.”, spune Ioana.

Copii excluși de dascăli

Sunt cazuri delicate în care copilul se simte exclus de dascăli. Este de datoria părinților să
intervină în relația cu educatorii, crede Ioana. „În cazul în care un copil se simte exclus de
dascăl, are nevoie de părinți pentru a lua masuri și a interveni față de acesta. Pentru că uneori
copiii timizi nu vorbesc, dau raspunsuri vagi și forțate și au rezultate scazute la școală, dascălul
poate interpreta că acesta nu are cunoștințe sau are un comportament sfidător. Toate acestea
pot duce la excluderea copilului, în mod conștient sau nu, transmițându-i că este mai puțin
important, urmând să tragă concluzia că este așa cum credea, adică prost și ca prezența lui nu
contează. Părinții au datoria să poarte discuții cu învățatorul/profesorul, explicându-i cauzele
comportamentului . Se sugerează să poarte discuții și să găsească împreună cu acesta, soluții
pentru integrarea copilului în clasă. Dascălul poate face activități care să susțină interacțiunea
și comunicarea cu cei din jur.”, explică psihologul.
 Cum pot fi ajutați copiii timizi de către adulți?

Psihologul a realizat un top al sfaturilor pentru protejarea copiilor timizi:

1. Să îi susțină și încurajeze, fiindu-le alături atunci când sunt curioși să

cunoască ceva nou sau să întreprindă o activitate.
2. Să îi învețe ce înseamnă compasiunea pentru ceilalți și importanța
comunicării cu aceștia.
3. Este important să fie validați de către părinți. Să le fie alături în orice
situație și să le arate că sunt iubiți și ascultați, să construiască o relație
plină de căldură pentru dezvoltarea unui atașament securizant.
4. Este nevoie ca părinții să aibă încredere în ei și să le ofere mijloacele
necesare pentru a le crește stima de sine.
5. Pot fi învățati tehnici de respirație pentru a-i ajuta în momentele de
anxietate.
6. Pot participa la grupuri de socializare unde au ocazia să întâlnească copii
cu probleme similare.
7. Pot fi îndrumați ca atunci cand sunt în prezența unor persoane noi să își
concentreze atenția pe ceva exterior, făcându-i atenți la altceva decât la
situația problematică. Așa pot ajunge să comunice și să interacționeze cu
mai multă ușurintă, iar situațiile noi nu vor mai fi privite ca fiind
anxiogene.

Copiii timizi pot deveni adulți adaptați social

Ioana este încrezătoare că un copil timid poate deveni un adult adaptat social. „Dacă
părinții se focusează pe starea copilului și se străduiesc să aibă o relație plină de căldură,
sprijin și îl învață cum să-și gestioneze emoțiile, de cele mai multe ori copilul reușește să treacă
peste acest impas, ajungând un adult înalt funcțional. ”, crede psihologul.