Despre timiditatea copiilor Un articol de Iulia Pasarin Timiditatea copiilor...

Este o problema ce solicita atentie si finete in stabilirea criteriilor dupa care sa afirmam ca un copil este timid, deoarece un comportament asemanator copilului timid gasim si la copilul sensibil, dar si la copilul cu anxietate sau fobie sociala (de exemplu: teama/jena de a vorbi in locuri publice si/sau in prezenta unor persoane straine care nu fac parte din anturajul copilului). Daca pana in jurul varstei de 3 ani copiii sunt de regula expansivi, curiosi, energici, dupa aceasta varsta parintii, sau cei care il ingrijesc pe copil in majoritatea timpului, pot observa schimbari in atitudinea si comportamentul copilului. Astfel, copilul poate deveni mai retras, rusinos, mai putin interesat (la prima vedere) de interactiunea cu ceilalti copii si cu adultii, indeosebi cu cei necunoscuti care nu fac parte din anturajul lui, ascunzandu-se uneori in spatele mamei sau dupa diferite obiecte, prefera sa se joace singuri, evita sa vorbeasca cu ceilalti, iar atunci cand o fac vorbesc incet si vocea le este tremuranda. Usor, usor copilul primeste astfel eticheta de timid, de cele mai multe ori aceasta avand in ochii celorlalti conotatii negative, vazandu-l ca pe un copil care nu socializeaza, este neprietenos, singuratic. Cateva dintre motivele timiditatii la copii ar putea fi: Lipsa increderii in sine Imagine de sine negativa (de tipul eu nu pot, eu nu stiu) Teama de a fi respins (aceasta implicand o experienta negativa din trecut) Esec anterior Educatie autoritara, foarte restrictiva, care impiedica copilul sa aiba initiativa, ii restrictioneaza independenta pe care copilul ar trebui sa o experimenteze, bineinteles raportat la varsta pe care acesta o are Criticile frecvente aduse initiativei si activitatilor pe care copilul le intreprinde Timiditatea este de cele mai multe ori gresit inteleasa deoarece nu este o emotie, ci un amestec de teama, tensiune, retinere, rusine care il impiedica pe copil sa relationeze, sa vorbeasca, sa se joace cu ceilalti copii de varsta lui si nu numai. Etichetarea copilului ca timid nu il ajuta deloc, ba chiar il face pe copil sa isi asume, sa isi accepte eticheta si sa se comporte in consecinta, intarindu-i astfel comportamentul nesigur, de jena, teama rusine, neincredere. Timiditatea poate avea valente pozitive sau negative dupa cum este valorizata de catre parinti. Astfel, putem spune despre un copil timid ca este linistit, sensibil, bun observator si ascultator, pentru a nu-l complexa, in loc sa repetam ca este timid. Uneori, timiditatea copilului poate fi gresit inteleasa de ceilalti copii, dar nu numai, iar acesta poate fi catalogat ca fiind neprietenos, distant, iar copiii vor tinde sa il evite, copilul simtindu-se respins si nevoit sa se joace singur. In cazuri foarte rare poate aparea mutismul selectiv, refuzul copilului de a vorbi in anumite situatii (de exemplul la scoala, cand sunt mai multe persoane de fata). Trebuie sa avem in vedere faptul ca incapacitatea de a vorbi nu se datoreaz lipsei de cunoatere ori de acomodare cu limba vorbit cerut n situaia social si nici unor probleme de factura organica. Procesul de socializare a copilului timid se produce in timp. Copilul trebuie sa se simta in sigurata, poate sta un timp pe margine si sa i priveasca pe ceilalti copii si apoi sa se alature si sa se implice in jocul lor.

Mentionez mai jos cateva sugestii folositoare pentru a intelege timiditatea copilului si pentru a-l ajuta sa treaca peste aceasta: Incurajarea permanenta a copilului cu privire la noi experiente si situatii Nu stabiliti limite prea rigide, prea restrictive. Lasati-l pe copil sa isi manifeste initiativa si creativitatea Nu il certati si nu il criticati atunci cand ocpilul nu se angajeaza intr-o situatie de care ii este teama. Nu este utila pedepsirea copilului timid, ci fiti intelegatori si suportivi cu copilul, intelegeti fatpul ca timiditatea nu este alegerea copilului de a reactiona, ea este un comportament de cele mai multe ori invatat sau izvorat din neincrederea in sine, ori din esecul avut in experimentarea unei situatii Elaborati obiective mici pentru depasirea timiditatii, nu ii cereti dintr-o data ceva major si solicitat pentru el. De exemplu, lucreaza cu copilul tau si incurajeaza-l sa isi faca un prieten nou cand iesiti in parc si sa se joace cu acesta. O data ce se va simti conformtabil in a interactiona cu cate un copil si de a se imprieteni cu acesta, va trece integrarea in grupuri mai mari de copii si imprietenirea cu acestia Ca adulti, cand va jucati cu copilul stati la acelasi nivel cu el. Daca copiulul sta pe jos, asezati-va langa el, nu pe scaun, deoarece poate interpreta ca sunteti in pozitie de superioritate. Incercati sa va amintiti cand a inceput sa fie timid. A fost asa intotdeauna sau o situatie anume a declansat acest comportament. De obicei exista un motiv pentru care copilul devine brusc regras, timid, rezervat. Observati comportamentul pe care il aveti dumneavoastra, dar si ceilalti adulti aflati in jurul copilului in situatii sociale, indeosebi in cele noi. Nu uitati ca de cele mai multe ori copilul imita comportamentele parintilor, iar daca dumneavoastra aveti tendinta de a actiona timid in legarea relatiilor, in situatii noi, atunci acest comportament actioneaza ca un model pentru copilul dumneavoastra care va actiona timid in situatii asemanatoare. De regula, timiditatea copiilor dispare cand li se acorda atentie, cand sunt incurajati, cand le este intarita increderea in sine, cand le este apreciata initiativa, creativitatea. Atunci cand nu se intampla acest lucru, iar timiditatea nu dispare si nici nu se diminueaza ca intensitate a trairilor de teama, tensiune, retinere, rusine, ea poate fi semnul unei structuri de personalitate evitanta sau al dezvoltarii anxietatii sau fobiei sociale in perioada adolescentei. In loc de concluzii Amintiti-va ca timiditatea nu este nici o boala si nici o alegere. Ea poate fi un mod in care copilul va arata cum va comportati in anumite situatii, pentru ca va imita, dar poate fi si rezultatul unei gestionari neportrivite a unei situatii din viata copilului, situatie aparuta in familie sau in afara ei. Sa pedepsiti un copil timid este cea mai nepotrivita solutie. Iubiti-va neconditionat copilul, incurajati-l, intelegeti-l, fiti alaturi de el, invatati-l sa isi faca prieteni, sa relationeze.

Bibliografie: Articolul Helping Your Child Overcome Shyness de Jessica Rosenthal