Sunteți pe pagina 1din 4

Această curiozitate îl determină pe copil să exploreze şi să înveţe cât mai multe.

Nevoile unui copil în această perioadă sunt simple: afectivitate, securitate, deschidere către lume.

Cunoaşterea stadiilor psihologice prin care trece un astfel de copil sunt necesare pentru a asigura
o evoluţie armonioasă a acestuia.

În această perioadă, apare frica de întuneric şi în unele cazuri şi teama de clovni.

Copilul poate avea cerințe exagerate în ceea ce privește atenția acordată de adulți. Pot exista
cazuri când această nevoie a copilului nu este satisfăcută, iar cererea este justificată. Pot exista și
cazuri în care copilul s-a obișnuit să fie mereu în centrul atenției, ajutat sau asistat de un adult.
Această dependență poate fi eliminată printr-o comunicare eficientă și prin explicarea faptului că
părintele are și alte activități de întreprins. Copilul are nevoie de explicații clare pentru a
înțelege. Un exemplu poate fi: „Te ajut să pui primele piese ale puzzle-ului, pe restul le pui
singur. Când ai terminat ne uităm împreună la ceea ce ai realizat.”.

În general, copilul are o relație mai profundă cu mama decât cu tata. Îi face plăcere să petreacă
timpul cu aceasta, să o ajute la treburile gospodărești, să o însoțească la cumpărături etc. Tatăl
este preferat pentru activitățile mai tehnice.

3,5 – 4 ani

Personalitatea

Cea mai mare provocare a acestei perioade este dobândirea autocontrolului. Copilul poate
experimenta diferite sentimente: de la frica de singurătate, de animale, până la furie și
agresivitate. El își exprimă mult mai bine sentimentele și poate spune celor apropiați „Te
iubesc”.

La această vârstă, fetele sunt mai atașate de tatăl lor, fenomen cunoscut sub denumirea de
Complexul Electra. La băieți, se întâlnește Complexul lui Oedip. Ei devin foarte atașați de
mamă. Este perioada în care copilul începe să consțientizeze existența celor două sexe. Este
foarte curios cu privire la particularitățile care definesc cele două sexe și vrea să afle cât mai
multe despre viața intimă a adulților.
Copilul este capabil să ofere ajutor mamei, prin efectuarea unor acțiuni simple: așezarea
tacâmurilor, sortarea hainelor pentru spălat, aranjarea patului etc. Noțiunile de igienă sunt
învățate, iar copilul reușește să se spele singur pe mâini și deprinde o autonomie mai mare.
Reușește să se îmbrace și să se dezbrace singur, precum și să se încalțe. Copilul nu mai încurcă
pantoful stâng cu cel drept.

Noțiunile de Moș Nicolae, Moș Crăciun prind contur. Copilul îl așteaptă pe Moș Crăciun și este
nerăbdător să primească cadouri. Atmosfera de sărbătoare, vizitele, excursiile îi fac plăcere
copilului și reprezintă pentru acesta o ocazie de a învăța ceva nou.

În această etapă de dezvoltare, copilul începe să învețe să își aștepte rândul și să împartă cu
ceilalți. Este important de menționat că felicitările și mustrările îl afectează într-o proporție
destul de mare. Astfel de acțiuni pot determina schimbări majore în personalitatea copilului.
Copilul are nevoie de afecțiune și încurajări. Cu toate acestea, este important a-i arăta și unde
greșește, dar într-un mod calm, astfel încât să înțeleagă.

SURSELE AGRESIVITATII

Accelerarea procesului de independență

Pe măsură ce își dezvoltă abilitățile motrice tot mai mult, copilul începe să-și cucerească
independența în raport cu părinții. Activitatea de explorare devine tot mai intensă și copilul
descoperă adrenalina de a se îndepărta fizic din ce în ce mai mult de baza sigură a părintelui
pentru a încerca și a testa lucruri noi. Momentul în care tu, ca părinte/îngrijitor, îi întrerupi
explorarea, poate fi extrem de frustrant și îi poate activa multă furie pe care ți-o comunică instant
prin țipete, lovituri din mâini și din picioare, tras de păr sau alte manifestări fizice (ex: după
multe străduințe a reușit să cucerească înălțimea mobilei, se simte mare și puternic acolo sus, iar
tu vii ca un vârtej și-l iei într-o secundă jos, pentru că ți-a stat inima în loc când l-ai văzut unde s-
a cățărat…cum ar putea să nu fie supărat?).

De asemenea, tot în cadrul acestui proces de individualizare, copilul începe să devină conștient
că este o ființă separată de tine și începe să aibă propriile lui dorințe, inițiative și face tot ce poate
să le pună în aplicare. Acele situații în care inițiativele lui nu pot fi realizate (nu reușește singur
sau există un pericol, ori este ora pentru alte rutine importante etc.) îi activează un val de trăiri
negative pe care nu și le poate încă liniști de unul singur.

Dificultăți de autocontrol și reglare a emoțiilor

Una dintre cele mai importante sarcini ale părinților este aceea de a-i învăța pe copii care sunt
modalitățile acceptabile și lipsite de agresivitate prin care își pot comunica atât nevoile cât și
emoțiile negative. Aceasta este o sarcină care necesită mult timp și răbdare și se va întinde până
la vârsta maturității copiilor. Perioada 2-3 ani poate fi înșelătoare deoarece deși copilul înțelege
regulile și limitele pe care i le stabilești, nu înseamnă că și are capacitatea de a-și controla
impulsurile pe care le are constant (copilul știe să îți spună că nu e voie să lovească sau să muște
dar când îl năvălește un val de emoții puternice îi este foarte greu să se oprească din a-l mușca pe
copilul care tocmai i-a luat cartea preferată din mână). Din acest punct de vedere, actele lor
agresive (lovituri, îmbrăncituri, tras de păr, pișcat etc.) apar adesea în situații stresante sau pe
fondul unor trăiri dificile pentru aceștia, cum ar fi gelozia, furia, rușinea sau frica. În astfel de
momente, micuții au nevoie de ajutor pentru a se liniști înainte de a fi pregătiți să învețe
modalitatea acceptabilă de reacție. În plus, felul în care tu ca părinte reacționezi la episoadele lui
de agresivitate îi arată în mod concret ”cum se rezolvă lucrurile”.

Modelul familiei de a gestiona frustrările

Copiii imită tot ceea ce văd la părinții lor, de aceea, felul în care se comunică nevoile și în care se
gestionează frustrările, constituie un model pentru fiecare copil în parte. În momente de agitație
sau când se află la limită, copilului i se activează cele mai familiare modalități de reacție, adică
cele pe care le vede în fiecare zi la părinții săi sau la frații mai mari.
Ce poți face pentru a ameliora comportamentul agresiv al copilului tău?

S-ar putea să vă placă și