Remedii:

Cauzele minciunii: frica de pedeapsa interdictia activitatilor placute (ludice), incercarea de justificare a unor incalcari, dorinta de a iesi in relief, lacomia teama de a-si dezamagi parintii; nevoia de ajutor; evitarea unor situatii stresante; imitarea comportamentului adultilor din jurul lor.

invata-l pe copilul cat de important este adevarul si explica-i ca o mica prostioara pe care a facut-o trebuie recunoscuta pentru ca tu valorifici mai mult adevarul si nu o sa il iubesti mai putin pentru ca a gresit; nu tine cont de scuzele pe care le gaseste pentru faptul ca a mintit si in acest fel va intelege ca minciuna este inacceptabila;

aminteste-i ca esti suparata pentru ce a facut si ca esti convinsa de faptul ca nu e nevoie sa ascunda ceva pentru ca poate realiza nu il ameninta ca va fi pedepsit daca mai minte pentru ca acest lucru o sa il sperie (nu trebuie sa uiti ca una dintre cauzele principale ale minciunii este frica); daca ii ceri sa spuna adevarul si continua sa minta, da-i o a doua sansa. Laudai copiii pentru onestitate i evitai sancionarea greelilor minore. Copiii nu nva valoarea de a spune adevrul prin pedeapsa Oferii copiilor contexte care s nu-i determine s mint pentru a evita situaiile neplcute. De exemplu, dac observai un copil c vars apa cu care a pictat pe mas i l ntrebai direct Alin, tu ai varsat apa? probabilitatea ca el s recurg la o minciun pentru a evita consecinele negative este mare. n plus acest situaie poate fi pentru copil un context de nvare: minciuna m ajut s scap de sanciune si de disconfort. Pentru a ncuraja sinceritatea putei s folosii o alt abordare Alin, am vazut ca s-a ntmplat un accident cu apa de la pictur. Hai s curtm. Respectai unicitatea copilului i scoatei n eviden calitatile lui. Oferii mesaje de laud pe strategie sau pe efort i nu pe abiliti, pentru a evita situaiile n care copiii spun minciuni cu scopul de a atrage admiraia celorlali. Adesea povestirile cu multe exagerri n care copiii se laud c au fcut anumite lucruri au la baz o nevoie de valorizare nesatisfcut. Ludai n mod specific copiii care fac ceva greit i vin s spun adevrul mulumesc c mi-ai spus adevrul

Evitai s folosii propriile emoii ca mijloace de descurajare a minciunii. Reaciile de genul M-ai dezamgit, m-ai suprat, mai degrab complic lucrurile dect s ajute copilul s fac altceva. Cu certitudine aceste mesaje i fac pe copii s-i formaze convingeri despre inadecvarea personal: nu sunt bun de nimic. Evitai etichetarea copilului: eti mincinos. Aceasta etichetare conduce n timp la adoparea comportamentelor asociate etichetei

Cauzele incapatanarii: Poate fi o forma de protest impotriva unei educatii excesiv de autoritare, in care domina tonul de comanda, vociferarile, jignirea si ofensa, forma brutala de prezentare a cerintelor; lipsa de obiectivitate; Lauda excesiva-copilului rasfatat, alintat, crescut intr-o atmosfera de lauda si admiratie, de tutelare marunta a fiecarui pas cu o exigenta scazuta fata de sine insusi orice refuz in satisfacerea pretentiilor trezeste incapatanarea pentru a-si mentine pozitia privilegiata in familie sau in colectivul scolar) Incapatanarea copilului nesupravegheat lipsit de orice indrumare autoritara, de absenta a exigentelor fata de el. Din lotul cercetat de un autor, era vorba de un procent mai ridicat de copii care nu aveau tata, controlul conduitei lor fiind absent, lipsea recompensa/pedeapsa; de asemenea, este vorba de familii in care lipseste caldura, duiosia, buna dispozitie, de unde rezulta o instrainare de parinti si atractia strazii. Copilul compenseaza absenta ambiantei pozitive din familie prin stabilirea unei legaturi la nivelul strazii, iar acestea pot fi negative. Insuficienta exigentelor si al respectului fata de copil in familie reprezinta conditiile; incapatanarea apare in impactul cu cerintele de soc ale scolii, societatii etc. lipsit de indrumarea cuvenita el a avut doar libertatea de a gresi, de a proceda arbitrar etc. Sub orice forma, incapatanarea are la baza greseli de educatie, grefate pe un fond temperamental. In sfarsit, exista si incapatanare aparenta, legata de timiditate; o situatie noua, il face pe copil sa se inchida in sine, sa devina inhibat, aparent incapatanat. In scoala provoaca incapatanare, suparare fata de profesori: un act de inechitate, jignire sau ofensa nemeritata, ceea ce face ca elevul sa reactioneze prin tacere ostentativa legata de profesorul in cauza. La scolarii mai mici care cred ca nota depinde doar de invatatori copilul se supara pe dascal si nu mai invata dinadins, exprimandu-si astfel protestul, nemultumirea. Trecand la remedii pedagogice, profesorul sau parintele nu trebuie sa franga vointa copilului, sa o anuleze, sa o indrume, introducand doar un corectiv permanent in conduita lui. Comportarea incapatanatului contine de regula, un sambure rational, anumite revendicari fata de cei din jur, un anumit motiv general de nemultumire. Metodele de educatie depind de cauzele incapatanarii. De exemplu, in cazul incapatanarii care apare ca forma de reactie fata de tratarea brutala din familie - copilul aparandu-si independenta - metoda va fi apropierea si castigarea increderii. Oricare forma de reactie ar fi, se dovedesc eficace:

 educatia prin munca, prin activitate (pentru ca incapatanarea apare ca reactie la sarcini si obligatii) justa folosire a recompensei, laudei, aprobarii ignorarea temporara, dupa preceptul: observati totul dar nu reactionati la orice amanarea indeplinirii sarcinilor/cerintelor: in starea de incapatanare incercarea de influentare imediata provoaca impotrivire, orice propunere provoaca o reactie contrara; copilul sau adolescentul trebuie pus in fata cerintelor dar se cere executarea lor mai tarziu, starea de incapatanare fiind una din imprejurarile in care reactia imediata nu este indicata abaterea atentiei spre alt obiectiv (metoda eficace mai ales la cei mici); prezentarea cerintelor ca sfaturi, indicatii, chiar rugaminti (deci nu se ordona). Cauza incapatanarii poate fi si surmenajul; atunci se impune solutia adecvata, care sa duca la eliminarea oboselii severe. Constiinta partiala a erorii naste tendinte contradictorii - de acceptare sau de impotrivire - dar invinge adesea a doua. O data cu indoiala apare insa o sansa a indreptarii. La baza incapatanarii se pot afla, uneori, notiuni gresite; printre adolescenti intalnim echivalarea intre incapatanare si perseverenta, vointa. In cazul acesta se impune un complement de instruire etica. Incapatanarea impinsa oarecum la limita constituie negativismul care prezinta doua forme: una persistenta, si alta trecatoare, pasagera. Forma persistenta: scolarul persevereaza intr-o actiune desi vede ca rezultatele nu sunt cele de dorit, refuza argumentele numai pe motivul ca vin de la altul, isi fixeaza scopuri neaparat contrarii celor propuse de parinti, profesori, etc. La originea manifestarilor negativiste gasim ca si in cazul incapatanarii - fie tutelarea excesiva din partea mediului, fie atitudini si masuri excesiv de severe din partea celor mari. Prin urmare este inabusita dorinta de independenta a copilului, expresie a subaprecierii. Remediile sunt in principiu aceleasi ca la incapatanare. Forma pasagera are de regula cauze de ordin fiziologic, (oboseala, surmenaj); ea este legata de asa-numitele stari fazice (paradoxale si ultraparadoxale), in care raporturile dintre situatii si reactiile comportamentale adesea se inverseaza: stimulii pozitivi produc reactii negative si invers. Remediul apare aici in reglementarea odihnei si activitatii. In aparitia si dezvoltarea trasaturilor negative de caracter, asistam la alternanta intre cauze si efecte, la inlantuiri ce capata caracter ciclic, de circuit psihic. De pilda, educatia brutala din partea mediului genereaza incapatanarea copilului iar aceasta din urma incita tonul de comanda, nervozitatea in reactia parintilor, cauza si efectul isi schimba mereu locurile. Tot asa, in cazul rasfatatului, ingaduinta si dragostea exagerata a celor din jur impiedica formarea la timp a inhibitiilor necesare la copil sau adolescent; impulsurile si dorintele sale isi fac jocul nestingherit. Manifestarile de incapatanare si negativism ii fac pe parinti sa-si dubleze eforturile pt. a-l satisface, iar copilul isi va spori pretentiile. In felul acesta, dragostea parinteasca exagerata alimenteaza incapatanarea/capriciul, iar acestea din urma sporesc grijile si preocuparile parintilor pentru a raspunde pretentiilor crescande ale copilului.

Cum tratezi incapatanarea copilului?

Nu te infuria!
Nu trebuie sa te enervezi si sa te certi cu cel mic. Cu atat mai putin sa intri in hora lui cand are un acces de furie sau se opune cu vehementa rugamintii tale. Gandestete ca nu vei face decat sa incurajezi o lupta a vointelor. Fii calma, dar vehementa si stabileste reguli sau consecinte pentru neascultare. Nu trebuie sa iasa scandal, trebuie doar sa aplici principiul cauza-efect. Incearca sa ai o atitudine ferma, dar calda! Cea mai importanta parte din educarea sau disciplinarea copilului incapatanat este atitudinea pe care o ai. Stabileste de la inceput reguli si consecinte ale incalcarii lor. Fii consistenta in aplicarea pedepselor. Fa-o pe un ton calm, fara tipete si porniri agresive.

Negociaza cu el!

Negocierea nu este o idee rea cand vine vorba de incapatanarea copilului. Tu stii ca e bine sa faca asa cum ii spui, dar si el e constient ca are de ales si ca isi poate exprima parerea. In felul acesta nu veti ajunge la un compromis. De aceea, este indicat sa incercati sa negociati! In acest fel ii arati ca este ascultat si ca exista situatii in care are dreptate sau poate avea castig de cauza. Este important sa mai cedezi si in favoarea lui, insa nu la lucruri esentiale care tin de educatia lui.

Incearca sa identifici problema si sa pui copilul sa gaseasca solutii!

Pune-i intrebari cu privire la modul in care se comporta. Incearca sa afli daca in spatele incapatanarii stau alte probleme. Apoi stimuleaza-l sa gaseasca o solutie la problema cu care se confrunta.

Discuta cu micutul tau despre comportamentul pe care il are si despre consecintele acestuia. Incearca sa il faci sa inteleaga de ce nu este bine sa se poarte astfel.

Petrece timp de calitate cu el!

Specialistii sustin ca daca petreci timp de calitate cu copilul tau (te joci cu el, ai grija sa il duci sa viziteze muzee si locuri, faci lectii cu el, il inveti diverse lucruri si il implici in activitati educative) vei diminua nivelul de incapatanare al copilului.

Originea incapatanarii copiilor trebuie cautata in greselile de educatie din familie si scoala. Dintre cauzele incapatanarii legate de greselile de educatie, amintim: abuzul de autoritate sau brutalitatea unor parinti, lipsa de intelegere a parintilor sau a unor profesori fata de unele probleme ale varstei (ale preadolescentei si adolescentei, indeosebi); acestea duc la aparitia unor carente socio-afective, traite neplacut de copilul sau tanarul care simte frustrarea afectiva, tinzand uneori sa se opuna adultului prin manifestarile specifice incapatanarii. Dar la aparitia incapatanarii poate contribui si lipsa de autoritate care face ca tanarul sau copilul sa nu ia in serios cerintele adultilor care abdica usor de la cerintele, ideile si principiile lor. Timiditatea Subaprecierea - expresii ca: Nu stii nimic, Nu esti in stare sa, Mereu gresesti., etc., certurile
si criticile, precum si comparatiile cu fratii/vecinii/colegii, lovesc in psihicul copilului, afectandu-I increderea in sine si in fortele proprii.

- Factorii de mediu. Crestera copiilor este foarte importanta, in aceasta perioada a copilariei formandu-se comportamentul lor de adult. Astfel ca acei copii cu diverse afectiuni care ii izoleaza de restul copiilor sau ii determina pe ceilalti sa faca glume proaste pe seama lor, experientele traumatizante sau o o educatie fie prea severa fie deficitara ii determina pe acesti copii sa fie timizi. - Lipsa stimei de sine, esecuri repetate sau un esec major din viata unei persoane poate declansa acest tip de comportament. Timiditatea are ca efect final singuratatea, desi persoana respectiva nu si-o doreste. Acest fapt accentueaza si mai mult izolarea si suferinzii pot ajunge sa consume alcool, droguri etc. Din pacate timiditatea nu se opreste doar la incapacitatea sau mai bine zis teama de a comunica. Consecintele ei se reflecta si in planul intim al persoanelor timide. Ele nu isi pot face o relatie, iar mai departe pot sa apara disfunctiile sexuale, care, la randul lor, vor determina boli somatice si psihice mai grave, pana la nevroze sau psihoze. Ca tratament, acesta nu e foarte complicat si tine de diverse terapii psihice, combinate, bieninteles. Prin urmare, un timid poate sa incerce urmatoarele lucruri:

- desi este greu, incercati sa va fortati sa comunicati cu ceilalti. Puteti incepe aceasta spre exemplu pe internet, comunicand pe forumuri despre subiectele pe care le doriti. Mai apoi puteti incerca ceva mai greu din punct de vedere emotional, spre exemplu puteti suna la o emisiune TV sau radio. Puteti sa incercati sa conversati cu persoanele de langa voi sau cu colegii in pauze. - nu va mai temeti de esec. Orice actiune implica riscul insuccesului, iar acest risc si-l asuma si ceilalti. Nu va temeti de respingerea celor din jur, acestia nu va critica atat de rau cum va imaginati. Aveti incredere in voi, zambiti, uitati-va in ochii celuilalt si comunicati. Veti vedea cum ideile de comunicare si frazele se vor lega de la sine. - incercati tehnici de depasire a emotiilor puternice. Pentru aceasta, concentrati-va asupra locului corporal unde simtiti emotia (spre exemplu in stomac sau in burta). Apoi incercati sa reduceti simptomele fizice. Concentrati-va asupra respiratiilor. Cand sunteti emotionati probabil veti constata ca respirati mai rapid. In aceste momente respirati adanc si rar, ar trebui sa va mai calmati emotiile. - citi carti despre comunicare, tehnici de comunicare. Astazi s-a acordat mult interes acestor subiecte, aveti de unde sa va documentati.
Iata ce poti face pentru a-ti ajuta fiica sau fiul: - Imbratiseaza-ti copilul mai des, are nevoie sa stie ca este in siguranta pe lumea acesta atat de mare pentru el; - Ofera-i exemple de momente cand tu ai actionat ca un copil timid sau chiar ca si adult. Parintii sunt cel mai bun model in fata copiilor lor. - Adreseaza-i-te folosind cuvantul "linistit". Nu il eticheta niciodata ca timid, devreme ce acest termen are o conotatie negativa in societatea noastra. - Nu il grabi in situatii noi. Este normal pentru oamenii timizi sa cantareasca activitati nefamiliare inainte sa se implice. - Da-i copilului nenumarate ocazii sa se amestece cu prieteni de virsta lui. Invitati prieteni frecvent acasa sau in parc. - Nu te arunca sa-l salvezi daca il vezi ca ezita sau ca ii e frica de ceva. Ofera-i tot suportul, insa lasa-l sa incerce sa se descurce singur.
Cauzele timiditatii isi au originea de cele mai multe ori in copilarie si cele mai importante sunt: Cauzele genetice - mostenirea genetica pare sa fie o cauza importanta a timiditatii. Nu s-a descoperit o gena care sa determine acest comportament, dar s-a observat ca din parinti timizi se formeaza tot copii timizi. Factorii de mediu - crestera copiilor este foarte importanta, in aceasta perioada a copilariei formandu-se

comportamentul lor de adult. Astfel ca acei copii cu diverse afectiuni care ii izoleaza de restul copiilor sau ii determina pe ceilalti sa faca glume proaste pe seama lor, experientele traumatizante sau o educatie fie prea severa fie deficitara ii determina pe acesti copii sa fie timizi. Lipsa stimei de sine, esecuri repetate sau un esec major din viata unei persoane poate declansa acest tip de comportament. Timiditatea are ca efect final singuratatea, desi persoana respectiva nu si-o doreste. Acest fapt accentueaza si mai mult izolarea si suferinzii pot ajunge sa consume alcool, droguri etc. Din pacate timiditatea nu se opreste doar la incapacitatea sau mai bine zis teama de a comunica. Consecintele ei se reflecta si in planul intim al persoanelor timide. Ele nu isi pot face o relatie, iar mai departe pot sa apara disfunctiile sexuale, care, la randul lor, vor determina boli somatice si psihice mai grave, pana la nevroze sau psihoze. Prin urmare trebuie sa va depasiti timiditatea. 1. In primul rand, nu te izola. Cauta-ti parteneri de discutie in jurul tau, de preferat mai intai in familie. 2. Daca trebuie sa dai un telefon sau sa vorbesti cu cineva important pentru tine, fa-ti notite dinainte cu tot ce ai vrea sa spui si memoreaza. Avand totul pregatit nu o sa mai treci prin acea senzatie ca ti-ai pierdut ideile. Te vei simti mai sigur pe tine. 3. Cand te cuprinde senzatia de anxietate, depaseste-o facand o gluma. Simtul umorului te va salva de un moment penibil pe care nu ti-l doresti. 4. Invata sa primesti complimente. Multumeste-i persoanei imediat si folosindu-te de asta, incearca sa legi o conversatie. 5. Nu te pedepsi si nu te chinui singur. Ganduri despre cat de aiurea vorbesti sau ca nimeni nu te agreeaza, poate ti-au trecut de multe ori prin minte pana acum. Totusi, sa stii ca nimeni nu te judeca atat de aspru cum o faci tu. Si nici nu are dreptul! In plus, nu generaliza esecurile sociale. Te-ai balbait azi la sedinta? Nu te pedepsi crezand ca orice discutie va fi la fel. 6. Spune-le celor din jur ca esti timid. Ca sa nu creada ca esti distant si arogant, cand tu doar vrei sa stai in coltul tau, pentru a nu iesi in evidenta. 7. Invata sa acceptati si respingerea. Este unul din riscurile pe care oricine si le asuma in contactele sociale. Incearca sa nu o mai iei ca pe ceva strict personal.