TEMA 3

ORIGINEA
STATULUI ȘI
DREPTULUI
 PLANUL LECȚIEI:

1. Descompunerea orânduirii primitive și apariția statului

2. Unele teorii privind originea statului
3. Apariţia şi dezvoltarea istorică a dreptului.
4. Primele legiuiri (monumente legislative) intrate în istoria dreptului
5. Unele concepții cu privire la apariția dreptului
 1. Descompunerea orânduirii primitive și apariția
statului

Condițiile apariției organizării statale a societății s-au creat destul de lent

și anevoios. Primii germeni au apărut în perioada descompunerii comunei
primitive prin evoluția treptată a forțelor de producție.
Dezvoltarea agriculturii, păstoritului , meșteșugăritului a schimbului etc.
constituie un pas enorm pentru societate în ansamblu. Are loc trecerea de
la economia prădalnică la economia productivă.
 Omul devine producător. Apare familia.
 În legătură cu aceasta, filosoful german Hegel menționa că ”începutul
adevărat și prima fundație a statului consistă în introducerea agriculturii
alături de introducerea căsătoriei, întrucât primul din aceste principii aduce
cu sine prelucrarea solului și odată cu aceasta, proprietatea privată
exclusivă.”
 În anumite cazuri s-a impus încetarea conflictelor interne și reunire forțelor
împotriva unui dușman comun, fie în scop de apărare, fie în scop de atac.
 Sub influența acestor factori încep să se schițeze elementele statului.
 Cu alte cuvinte, statul a apărut ca răspuns la anumite cerinţe într -un
anumit moment al evoluţiei sociale. Însă cea mai importantă formă de
organizare socială, premergătoare apariţiei statului, a fost democraţia
militară, care corespundea organizării militare a vieţii comunităţilor în
care purtarea războaielor devenise o preocupare permanentă.

 În acest stadiu al organizării comunităţilor apare şi se consolidează

proprietatea privată, care generează diferenţele sociale în clase.
 Întregul complex al vieţii materiale reclamă cu necesitate o formă
superioară de organizare socială, adică statul, formă de organizare care
adoptă drept criteriu fundamental teritoriul.

 Astfel, au apărut primele organizări statale constituite în Orientul antic,

în Egipt, Babilon, China, India, Persia, în urmă cu aproape 6000 de ani
 2. UNELE TEORII PRIVIND ORIGINEA STATULUI

• Problema originii şi esenţei statului, adică examinarea cauzelor care au

dus la apariţia statului şi cercetarea a ceea ce este statul în esenţă, a
rolului lui în societate, a preocupat gîndirea umană încă din perioada
antichităţii.

• Vom trece în revistă principalele curente, asupra originii şi esenţei

statului, cercetarea lor aprofundată fiind obiectul unei alte
discipline - Istoria doctrinelor politico-juridice.
a) Teoria teocratică (teologică).
 Această teorie îşi are rădăcinile sale în statele Orientului antic şi care
capătă o mare răspundere în epoca evului mediu, susţine originea divină
a statului.
 După această teorie, şeful statului este reprezentantul lui Dumnezeu pe
pămînt, deci statul este o creaţie a divinităţii.
 Dat fiind faptul că statul este o creaţie divină, supuşii trebuie să respecte
această putere de stat, ca o obligaţie, o îndatorire religioasă.
b) Teoria contractuală

 Această teorie o găsim încă în lucrările marilor gînditori din Grecia

Antică, însă cea mai largă afirmare o capătă în perioada revoluţiilor
burgheze din Europa.
 La baza acestei concepţii stă ideea, că naşterea statului este rezultatul
unei înţelegeri dintre oameni, a unui contract social născut din voinţa
oamenilor.
 Această teorie, cu toate că formează o întreagă şcoală, variază de la un
gînditor la altul, de la o epocă istorică la alta.
 Aşa de exemplu, Tbomas Hobbes (1588 - 1679) în lucrarea sa "Leviathan,
ori Materia, forma şi puterea statului religios şi civil" (1651) afirmă, că
pînă la apariţia statului oamenii se găseau într-o stare de natură, unde
fiecare avea drepturi egale, însă omul mai este şi o fiinţă egoistă, care
caută să acapere cît mai mult, de aceea omul este înconjurat de duşmani
”Hommo homini lupus est" (omul pentru om este lup).
 De aici o necesitate fatală a unui "război a tuturor împotriva tuturor”.
• Pentru a ieşi din această situaţie, a termina cu "războiul tuturor împotriva
tuturor", oamenii printr-un contract social creează statul.
• Acest contract este încheiat (prin o înţelegere comună între oameni) între
monarh şi supuşii săi. Acestea din urmă trebuie să renunţe la toate
drepturile lor în folosul monarhului, căruia îi recunosc o putere nelimitată.
• Printr-o înţelegere comună indivizii încredinţează unei singure persoane
(fie în faţa unei singure persoane, fie în faţa unei adunări) puterea
supremă.
• Statul şi este acea persoană, care foloseşte forţa şi mijloacele tuturor
oamenilor, cum crede de cuviinţă pentru bunăstarea lor. Purtătorul acestei
puteri, deci, este monarhul şi nu poporul.
c) Teoria patriarhală şi teoria patrimonială.

Rădăcinile acestei teorii le găsim în lucrările lui Aristotel (381- 322 î. e.

n.).
Omul ca fiinţă socială se organizează în familii, iar statul - după părerea
lui, reprezintă forma prelungită a acestei organizări.
Deci la baza teoriei patriarhale stă ideea cum că statul ar fi luat naştere din
familie, iar puterea monarhului - din puterea părintească a tatălui asupra
membrilor familiei.
Teoria patrimonială.
• Cel mai cunoscut reprezentant al acestei teorii este Ludwic von
Haller (1767-1854), care afirmă că statul ar fi luat naştere din
dreptul de proprietate asupra pămîntului.

• Guvernanţii stăpînesc teritoriul în virtutea unui drept vechi de

proprietate, iar guvernaţii (poporul) nu suit decît o adunare de
arendaşi pe moşia monarhiei.
d) Teoria violenţei.
 Cel mai cunoscut reprezentant al acestei şcoli este Duhring (1833 -
1921).
 Potrivind acestei teorii, statul nu este rezultatul evoluţiei societăţii, a
dezvoltării condiţiilor economice, ci este rezultatul violenţei politice, al
luptei dintre triburi în societatea primitivă.
 Tribul învingător instituie puterea de stat, iar învinşii constituie masa
supuşilor săi.
 Proprietatea privată, - după el, - este tot un rezultat al violenţei, al
acaparării bogăţiilor de către cuceritori.
 Alt teoretician austriac, Ludwig Gumplowicz, în lucrarea sa "Teoria
generală a statului", susţine această idee, transformînd-o într-o idee
naţional-rasistă.
 După el, triburile aparţjnîhd unei rase mai superioare ar fi format statul,
în urma supunerii unor triburi de rasă inferioară.
e) Teoria biologică – organicistă

 Acest curent (reprezentanţi - Bluntschii (1808-1881), Spenser (1820-

1903) se caracterizează prin transpunerea mecanică a legilor naturii în
studiul societăţii, a vieţii politice.
 Ei afirmă că statul este un organism social compus din oameni aşa cum
organismul animal este compus din celule.
 Aşa cum într-un organism, organele sale desfăşoară anumite acţiuni, tot
aşa şi organele statului desfăşoară anumite activităţi. De exemplu,
cetăţenii sînt asemuiţi cu organismul uman, partea conducătoare cu capul,
iar partea condusă cu mîinile.
 3. APARIŢIA ŞI DEZVOLTAREA
ISTORICĂ A DREPTULUI.
 Dreptul, ce se prezintă ca un ansamblu de norme de comportament
înzestrate cu anumite trăsături specifice, prin care se deosebesc de alte
categorii de norme sociale, este un fenomen social ce apare şi se
dezvoltă în cadrul societăţii umane, acumulând şi reflectând experienţa
acestei societăţi.
 La subiectul respectiv este necesar a da răspuns la două întrebări
conceptuale:
1. Când apare dreptul?
2. Cum se dezvoltă dreptul?
 Când apare dreptul? În doctrina juridică există două concepţii referitoare
la momentul apariţiei dreptului:
1. Odată cu apariţia societăţii;
2. Odată cu apariţia statului.

 Referitor la problema în cauză, considerăm că dreptul apare acolo şi

atunci când apare necesitatea instaurării unei ordini ca bază a unei
securităţi generale ce determină prezenţa unei forme de organizare
superioară a societăţii – statul.
 Securitatea socială exista și în perioada prestatală, fiind realizată într-un
alt mod, determinat de caracterul nomad de trai.
 Prezenţa proprietăţii private, a surplusului de proprietate determină cu
timpul societatea spre un mod sedentar de convieţuire şi, respectiv, spre
o formă superioară de organizare bazată pe un sistem de reguli
obligatorii.
 Toate definiţiile cu caracter juridic ce caracterizează fenomenul drept sunt
într-o strânsă interferenţă cu fenomenul stat. Însă, societatea nu determină
de la sine apariţia dreptului.

 Chiar şi în prezent, un anumit grup de oameni care locuiesc izolat de

societate nu au nevoie în relaţiile intersubiective de norme juridice, ele
fiind reglementate de norme cu caracter social nejuridic.
 Cum se dezvoltă dreptul? În calitate de fenomen social dreptul
posedă un reper principal în dezvoltarea sa – societatea.
 Dacă societatea se dezvoltă în tempouri instabile, atunci şi
dreptul procedează la fel.
 În societatea care este zguduită de transformări revoluţionare
aceleaşi transformări proporţionale le acceptă şi dreptul.
 În societăţile ce cunosc o cale evolutivă de dezvoltare şi
dreptul este caracterizat printr-o dezvoltare evolutivă.
 Ce regulile de comportament (normele sociale) acţionează în gintă,
trib ?:

 Normele obişnuielnice ce reglementează munca, vânătoarea,

pescuitul, acţiunile militare, relaţiile de familie.
 Multe obiceiuri se prezentau şi ca norme de morală, religioase,
reglementau realizarea diferitelor tradiţii.
 4. Primele legiuiri (monumente legislative)
intrate în istoria dreptului

 Constituirea dreptului ca o entitate conturată se poate spune că are loc o

dată cu constituirea puterii publice ca putere de stat în ţările Orientului
Antic ca şi în antichitatea greco-romană.
1. Primele
 Atunci apare, alături legiuiri obişnuielnice,
de normele (monumente cutumiare, şi dreptul
scris, ilustrat şi delegislative) intrate
anumite acte în istoria
normative dreptului monumente
- adevărate
legislative intrate în istoria dreptului şi culturii umane cum au fost:
 Codul lui Hammurabi în Mesopotamia (Babilon),
 Codul lui Mânu în India,
 Legile lui Moise (Decalogul) la evrei,
 Legite lui Solon la greci sau
 legea celor XII table, la romani.
 Codul lui Hamurabi, descoperit în 1901, cuprinde 282 articole. Acest
cod edictat cu 2000 de ani înainte de Cristos, conţine atît norme cu
caracter strict juridic, cît şi norme morale, religioase.
 In consideraţiile de principiu, legiuitorul din Babilon statuează faptul
că Legea trebuie să aducă binele poporului, trebuie să oprească pe cel
tare de a vătăma pe cel slab.
 Legile lui Mânu, cuprind 5370 versuri şi au fost edictate de către
Brahmani printr-o îndelungată contribuţie colectivă.
 Legile sînt necesare pentru că ele conţin pedepse, acestea fiind
instrumentul cel mai important al regelui în îndeplinirea misiunii sale
esenţiale - dreptatea.
 "Pedeapsa cîrmuieşte omenirea şi o protejează", iar duhul pedepsei este
considerat ca fiul lui Dumnezeu, ca un ocrotitor a tot ce este împlinitor
al justiţiei.
 În Europa primele legiuiri consemnate documentar sînt:
 Legile lui Licurg în Sparta (sec. XIX î.e.n.),
 Legile lui Dracon şi Solon în Athena (sec. VI-V î.e.n.),
 Legea celor XII table la romani (sec. V î.e.n.),
 Legea salică la franci (sec. V-VI).
 După cum se observă, istoria dreptului se pierde în negura
timpului.
 Dreptul este unul din produsele minţii şi experienţei umane cu
vechime respectabilă şi cu o rezistenţă în timp demnă de
misiunea sa civilizatoare, de scopul său, intim corelat cu sensul
general al fiinţării omului în societate.
 Dimensiunea istorică a dreptului conferă acestuia prestigiu şi
autoritate, îl aşează alături de creaţiile cu largă rezonanţă
social-umană.
5. UNELE CONCEPȚII CU
PRIVIRE LA APARIȚIA
DREPTULUI
o Paralel cu teoriile referitoare la apariţia statului, ce reflectă într-o mare
măsură şi concepțiile referitoare la apariţia dreptului, mai putem identifica
următoarele şcoli de drept:

1. Şcoala dreptului natural.

• Hugo Grotius a stabilit bazele acestei şcoli.

• Dreptul natural se consideră totalmente independent de religie şi întemeiat
numai pe raţiune.
• El se întemeiază pe dubla idee a stării naturale a omului şi a contractului
social.
 Dreptul natural este dedus din natura lucrurilor, pretutindeni aceeaşi.
 Este format din drepturile şi îndatoririle oamenilor ce reies din natura lor
de a fi oameni. Școala dreptului natural se fundamentează pe ideea că
omul, prin însăși existența sa, posedă anumite drepturi inalienabile de
care el nu poate fi lipsit.
 Aceste drepturi sunt „date” omului odată cu nașterea sa, ele nu pot lipsi
într-un sistem de drept pozitiv democratic.
Şcoala istorică a dreptului.

Formarea şi dezvoltarea dreptului au avut loc în condiţiile unui

anumit mediu, care este diferit la diferite popoare. Acest
proces de formare este lent, la baza lui fiind amplasat „spiritul
naţional”.
Şcoala sociologică a dreptului.

 Dreptul ia naştere în lupta dintre diferite interese sociale şi constituie

interesul fundamental al vieţii sociale.
 Există un interes social general şi scopul dreptului este de a ocroti acest
interes.
 Potrivit „teoriei solidarităţii sociale” a lui L.Duguit, dreptul poate fi
divizat în două categorii:
 dreptul social şi dreptul pozitiv.
 Dreptul social are drept izvor viaţa socială a oamenilor.
 Dreptul pozitiv este dreptul elaborat de stat, acelaşi drept social
materializat în formulări juridice şi asigurat cu forţa de constrângere
a statului.
Şcoala normativistă a dreptului.

 Fondator ˗ H.Kelsen.
 Conform şcolii menţionate, sistemul normelor juridice se
caracterizează în formă piramidală.
 Elementul primar al acestei piramide este norma de
comportament
MULȚUMESC
PENTRU
ATENȚIE !
Conferențiar universitar, doctor în drept Oleg Bontea