ARGHIRE IANIS GABRIEL

CLASA a- VII- a C
REFERAT BIOLOGIE
EPILEPSIA
 EPILEPSIA
Epilepsia este o boală cronică a creierului care afectează aproximativ 50 de
milioane de oameni din întreaga lume, conform datelor Organizației Mondiale a
Sănătății. Boala se caracterizează frecvent prin convulsii recurente. Acestea sunt
episoade scurte de mișcări involuntare, care pot implica o parte a corpului (parțial),
sau întregul corp (criză generalizată).
Uneori, convulsiile sunt însoțite de pierderea cunoștinței și a controlului funcției
intestinului sau vezicii urinare.
Episoadele de convulsii sunt rezultatul descărcărilor electrice excesive dintr-un
grup de celule ale creierului. Locul acestor descărcări pot fi în diferite zone ale
creierului. Convulsiile pot varia de la un episod scurt de tremur al mușchilor până
la convulsii severe și prelungite. Crizele pot varia, de asemenea, în funcție de
frecvență, de la mai puțin de una pe an la mai multe pe zi.
Important de reținut este că o criză nu înseamnă epilepsie (mai puțin de 10% dintre
persoanele din întreaga lume suferă o criză în decursul vieții). Epilepsia este
definită ca având două sau mai multe convulsii neprovocate.
Frica, neînțelegerea, discriminarea și stigmatizarea socială au fost puse în relație cu
epilepsia vreme de secole. Acest stigmat continuă și astăzi în multe țări și poate
avea un impact negativ asupra calității vieții persoanelor care suferă de această
boală, dar și a familiilor acestora.
Epilepsia este una dintre afecțiunile neurologice cele mai grave. Boala poate fi
ținută sub control dacă este diagnosticată la timp și dacă este tratată adecvat.
Problema o reprezintă faptul că aceste crize de epilepsie sunt de foarte multe ori
confundate cu afecțiuni psihologice, astfel încât diagnosticul este întârziat.
Cauze:
În aproximativ 50% din situaţiile întâlnite la nivel global, cauzele epilepsiei nu
sunt pe deplin cunoscute și înțelese.
Cele care sunt cunoscute sunt împărțite în mai multe categorii: structurale,
genetice, infecțioase, metabolice, imune și necunoscute.
În principal, cele mai importante cauze ale epilepsiei sunt:
 factorul genetic (epilepsii ereditare): nu sunt frecvente, dar este posibil ca
epilepsia să apară pe linie genetică. Aceste cazuri de epilepsie ereditară se
 manifestă înainte de vârsta de 20 de ani. Unele tipuri de epilepsie apar ca urmare
a moștenirii genetice;
 afecțiuni ale creierului: poate fi vorba despre o tumoare cerebrală sau despre
un accident vascular cerebral. În astfel de cazuri, afecțiunea se manifestă după
vârsta de 35 de ani;
 afecțiuni infecțioase: meningita, SIDA, encefalita virală, malaria cerebrală;
 probleme prenatale: pot fi numeroase, de la o dietă inadecvată a mamei, la
consum de droguri;
 cauze metabolice: uremia, aminoacidopatiile;
 tulburări de dezvoltare: epilepsia este asociată cu tulburări de dezvoltare,
cum ar fi autismul și neurofibromatoza;
 traumatisme craniene: loviturile suferite în urma unui accident de mașină pot
fi cauza declanșării epilepsiei ;
 cauze imune: encefalitele autoimune.
Factori de risc
Unii factori pot crește riscul de epilepsie:
 vârsta: debutul epilepsiei este cel mai frecvent întâlnit la copii și la adulții
mai în vârstă, însă această afecțiune poate apărea la orice vârstă;
 istoric medical: dacă există în familie o rudă bolnavă de epilepsie, crește
riscul de a dezvolta această afecțiune.
 leziuni la nivelul capului: sunt responsabile pentru unele cazuri de epilepsie.
 accident vascular cerebral și alte boli vasculare: pot produce leziuni ale
creierului care pot declanșa epilepsia.
 demența/boala Alzheimer.
În ceea ce privește factorii declanșatori externi ai epilepsiei, aceștia sunt:
 somnul insuficient;
 febra;
 stresul prelungit;
 lumina puternică sau intermitentă pe termen lung;
  săritul peste mese, dieta dezechilibrată.

Simptome
Deoarece epilepsia este cauzată de o activitate anormală în creier, convulsiile pot
afecta orice proces coordonat de creier. Semnele și simptomele convulsive pot
include:
 confuzie temporară;
 mișcări necontrolate ale brațelor și picioarelor;
 pierderea cunoștinței;
 simptome psihice, cum ar fi teama, anxietatea sau senzația de deja vu.
Simptomele variază în funcție de tipul de convulsii. În cele mai multe cazuri, o
persoană cu epilepsie va avea tendința de a avea același tip de convulsii de fiecare
data astfel încât simptomele vor fi similare de la un episod la altul.
Pierderile de cunoștință pot surveni fără un motiv anume sau ca urmare a
consumului excesiv de alcool sau droguri, dar și din cauza insomniilor sau a
oboselii cronice.
Durata crizelor epileptice este relativ scurtă, poate fi vorba de câteva secunde sau
minute şi pot apărea la intervale diferite de timp (de mai multe ori pe zi, pe
săptămână sau o dată pe lună, ori de mai multe ori pe lună).
Există și varianta unor crize epileptice care se repetă fără întrerupere, când
bolnavul nu își revine la starea normală. Aceasta se numește stare de rău epileptic.
Crizele epileptice pot surveni atât ziua cât și în timpul somnului (crize morfeice).
Unii pacienți care suferă de epilepsie au anumite semne care îi previn că va urma o
criză epileptică. Acestea sunt: oboseală, nervozitate, durere de cap, tegumente
palide sau roșeață facială.
Crizele epileptice se împart în:
 crize generalizate: cu sau fără mușcarea limbii, pierdere de urină și
întotdeauna cu pierderea cunoștinței;
 crize parțiale: convulsii sau furnicături la nivelul unei jumătăți a corpului,
devieri ale capului și ochilor într-o anumită parte, blocaj al vorbirii (criză
afazică), uneori și halucinații;
  absente: nu se manifestă prin convulsii însă pacientul își pierde cunoștința.
Crize generalizate
Convulsiile care par să includă toate zonele creierului sunt numite convulsii
generalizate. Acestea sunt de șase tipuri:
 absente: acest gen de crize apare adesea la copii și se manifestă prin privit în
gol sau mișcări subtile ale corpului, cum ar fi clipitul ochilor sau apariția
bâlbâielii. Aceste convulsii pot apărea în clustere și pot provoca o scurtă
pierdere de cunoștință;
 convulsii tonice: acestea provoacă rigidizarea mușchilor. Afectează de obicei
mușchii spatelui, brațelor și picioarelor și pot determina căderea bolnavului;
 convulsii atropice: cunoscute sub denumirea de convulsii de scădere,
cauzează o pierdere a controlului muscular;
 crize convulsive: sunt asociate cu mișcări musculare repetate sau ritmice şi
afectează de obicei gâtul, fața și brațele;
 crize mioclonice: apar, de obicei, ca niște bătăi ale brațelor și picioarelor;
 crize tonico-clonice: cunoscute sub denumirea de convulsii majore, acestea
sunt cele mai dramatice tipuri de convulsii epileptice și pot provoca o pierdere
bruscă de cunoștință, rigidizare și agitare a corpului și, uneori, pierderea
controlului vezicii urinare sau mușcarea limbiii.
Crize parțiale
Când crizele par să provină de la o activitate anormală într-o singură zonă a
creierului, ele se numesc convulsii focale (parțiale). Aceste crize se împart în două
categorii:
 crize focale fără pierderea cunoștinței. Odată denumite convulsii parțiale
simple, aceste crize nu cauzează o pierdere a cunoștinței. Ele pot schimba
emoțiile sau modul în care sunt percepute lucrurile, mirosul, simțul, gustul sau
sunetul.
 Crize focale cu tulburare de conștientizare. Odată denumite convulsii
parțiale complexe, aceste convulsii implică o schimbare sau pierderea
cunoștinței. În timpul unei crize parțiale complexe, bolnavul privește în gol și nu
răspunde sau face mișcări repetitive, cum ar fi frecarea mâinilor, mestecarea,
înghițirea sau mersul în cerc.
Simptomele crizelor focale pot fi confundate cu alte tulburări neurologice cum ar fi
migrena, narcolepsia sau bolile mintale. Este necesară o examinare detaliată și o
testare, pentru a distinge epilepsia de alte tulburări.
Cauze
În aproximativ 50% din situaţiile întâlnite la nivel global, cauzele epilepsiei nu
sunt pe deplin cunoscute și înțelese.
Cele care sunt cunoscute sunt împărțite în mai multe categorii: structurale,
genetice, infecțioase, metabolice, imune și necunoscute.
În principal, cele mai importante cauze ale epilepsiei sunt:
 factorul genetic (epilepsii ereditare): nu sunt frecvente, dar este posibil ca
epilepsia să apară pe linie genetică. Aceste cazuri de epilepsie ereditară se
manifestă înainte de vârsta de 20 de ani. Unele tipuri de epilepsie apar ca urmare
a moștenirii genetice;
 afecțiuni ale creierului: poate fi vorba despre o tumoare cerebrală sau despre
un accident vascular cerebral. În astfel de cazuri, afecțiunea se manifestă după
vârsta de 35 de ani;
 afecțiuni infecțioase: meningita, SIDA, encefalita virală, malaria cerebrală;
 probleme prenatale: pot fi numeroase, de la o dietă inadecvată a mamei, la
consum de droguri;
 cauze metabolice: uremia, aminoacidopatiile;
 tulburări de dezvoltare: epilepsia este asociată cu tulburări de dezvoltare,
cum ar fi autismul și neurofibromatoza;
 traumatisme craniene: loviturile suferite în urma unui accident de mașină pot
fi cauza declanșării epilepsiei ;
 cauze imune: encefalitele autoimune.
Diagnosticare
Pe medic îl pot ajuta următoarele informații:
 ziua și ora crizei;
 ce făcea pacientul în momentul în care a avut loc criza;
 dacă în timpul crizei au apărut mirosuri, sunete sau imagini;
 dacă pacientul era stresat când a avut loc criza;
  când a mâncat pacientul ultima dată înaintea crizei;
 dacă era nedormit și câte ore dormise în noaptea precedentă.
În plus, medicul neurolog testează memoria pacientului și abilitatea de gândire prin
intermediul câtorva teste simple. În acest fel va fi mai ușor de identificat zona din
creier care are probleme.
În baza acestor informații, a simptomelor și a istoricului medical, medicul poate
recomanda mai multe investigații pentru a determina cauza convulsiilor. Poate fi
vorba despre:
 examen neurologic: doctorul va încerca să obțină mai multe informații
despre comportamentul pacientului, capacitatea motorie a acestuia și
funcțiile mentale;
 analize de sânge: sunt importante pentru că evidențiază eventuale infecții sau
afecțiuni genetice;
 electroencefalograma: ajută foarte mult în diagnosticarea epilepsiei. În
timpul investigației, se înregistrează activitatea electrică a creierului. În
cazul în care este vorba despre epilepsie, electroencefalograma indică o
anomalie a undelor cerebrale, chiar în lipsa convulsiilor. Pentru a afla mai
multe despre epilepsie, poate fi nevoie de o monitorizare mai îndelungată,
inclusiv în timpul somnului;
 tomografie computerizată (CT): cu ajutorul razelor X este scanat creierul.
Astfel se pot obține imagini despre anomaliile care cauzează convulsiile
(chisturi, tumori cerebrale, hemoragii intracraniene);
 RMN: este tot o investigație imagistică care evidențiază prezența unor
leziuni sau anomalii care pot explica apariția convulsiilor;
 tomografia cu emisie de pozitroni (test PET): este, de fapt, o investigație
RMN care presupune injectarea unei doze mici de substanță ce ajută la
detectarea eventualelor anomalii.
Pentru a stabili cu exactitate diagnosticul, medicul analizează simptomele și
istoricul medical și recomandă mai multe teste pentru a confirma diagnosticul și a
determina cauza convulsiilor. În acest sens, este foarte important un examen
neurologic efectuat de medicii neurologi (electroencefalogramă).
Tratament
Crizele epileptice pot fi controlate. Până la 70% dintre persoanele diagnosticate cu
epilepsie scapă de convulsii cu utilizarea adecvată a medicamentelor recomandate.
Întreruperea tratamentului anti-convulsii poate fi luată în considerare după cinci (5)
ani fără convulsii și ar trebui să ţină cont de factorii clinici, sociali și personali
relevanți. O etiologie documentată a crizelor convulsive și un model
electroencefalografic anormal (EEG) sunt doi predictori foarte consistenți ai
recurenței convulsiilor.
În țările cu venituri mici, aproximativ trei sferturi dintre persoanele cu epilepsie nu
primesc tratamentul de care au nevoie. Aceasta se numește „diferența de
tratament”. Potrivit Organizației Mondiale a Sănătății, în multe țări cu venituri mici
și medii există o disponibilitate scăzută a medicamentelor antiepileptice.
Tratamentul chirurgical poate fi o soluție benefică pentru pacienții la care
medicamentele nu dau rezultatul dorit.
 
Complicații
O criză de epilepsie este periculoasă atât pentru pacient dar și pentru cei din jur.
Este vorba despre:
 cădere: căderea în timpul unei convulsii poate duce la accidentări, răniri,
fracturi;
 înec: pentru bolnavii de epilepsie riscul de înec este mai mare;
 accidente auto: riscul este mai mare pentru bolnavii care conduc mașina sau
lucrează pe utilaje auto;
 complicații în cazul gravidelor: crizele din timpul sarcinii reprezintă un
pericol ridicat atât pentru mamă, cât și pentru copil, iar anumite
medicamente antiepileptice cresc riscul apariției malformațiilor congenitale
la făt. Dacă o bolnavă de epilepsie dorește să rămână însărcinată este indicat
să discute în prealabil medicul;
 probleme de sănătate emoțională: pacienții care suferă de epilepsie pot avea
probleme psihologice precum depresia sau anxietatea. Problemele pot fi
rezultatul dificultăților legate de starea de sănătate, precum și de efectele
secundare ale medicamentelor.