Infidelitatea, motiv de destrămare a unei căsnicii.

"Eu vă spun că oricine îşi lasă soţia, afară de cauză de desfrânare şi se

va căsători cu alta, comite adulter" (Matei 19:9).
Prin aceste cuvinte Isus Hristos îi dă posibilitatea unui creştin să
divorţeze de partenerul infidel.
Totuşi, ce se întâmplă în cazul în care partenerul nevinovat decide să-şi
salveze căsnicia, iar cei doi decid să-şi refacă relaţia dintre ei? Cu ce
probleme se vor confrunta cei doi şi cum por depăşi ei cu succes aceste
probleme?
Să vedem cum ne ajută Cuvântul Domnului!
Mai întâi trebuie să înţelegem amploarea prejudiciului adus, a
distrugerilor produse de infidelitate.
Isus Hristos a explicat că Dumnezeu Tatăl, Cel care a fondat căsnicia a
stabilit ca soţul şi soţia să nu mai fie doi, ci un singur trup: "De aceea va lăsa
omul pe tatăl său şi pe mama sa, şi se va lipi de nevastă-sa şi se vor face un
singur trup" (Geneza 2:24).
El a adăugat: "Deci, ce a împreunat Dumnezeu, omul să nu despartă".
Într-adevăr, căsătoria este menită să-i unească pe cei doi pentru
totdeauna. Când o persoană încalcă jurământul de căsătorie prin adulter,
apar consecinţe extrem de dureroase: "Aşa că nu mai sunt doi, ci un singur
trup. Deci, ce a împreunat Dumnezeu, omul să nu despartă" (Matei 19:6).
"Nu vă înşelaţi: "Dumnezeu nu se lasă batjocorit". Ce seamănă omul,
aceea va şi secera" (Galateni 6:7).
O confirmare a acestui fapt o constituie suferinţa de care are parte
partenerul nevinovat. Efectele adulterului por fi asemănate cu cele ale unui
uragan care devastează totul. Un psiho-terapeut mărturiseşte: "Câţiva dintre
pacienţii mei mi-au spus că le-ar fi fost mai uşor dacă le-ar fi murit
partenerul".
Bineînţeles, că cei care sunt în situaţia de a le fi murit partenerul poate
consideră afirmaţia exagerată, dar să nu uităm că astea sunt simţămintele
celor în cauză. În orice caz, este clar că adulterul provoacă o durere
sfâşietoare. Marea majoritate nu-şi mai revin niciodată complet după o astfel
de experienţă.
Având în vedere o astfel de suferinţă, unii s-ar putea întreba: "Trebuie
ca adulterul să pună capăt unei căsnicii?" Nu neapărat. Afirmaţia lui Isus
referitoare la adulter scoate în evidenţă faptul că partenerul fidel are
posibilitatea scripturală de a divorţa, dar nu este obligat să o facă. Făcând
schimbările necesare, unele cupluri decid să refacă şi să consolideze relaţia
care s-a rupt în urma rănirii produse, chiar dacă nimic nu scuză adulterul.
Desigur este mai bine ca într-o relaţie conjugală schimbările necesare
să se facă atunci când partenerii îşi sunt fideli unii altora. Totuşi, chiar şi în
caz de infidelitate, unii dintre partenerii nevinovaţi, decid să-şi salveze

1
căsnicia. În loc să ia o astfel de decizie bazându-se pe speranţa că lucrurile
vor decurge aşa cum va dori partenerul (partenera) nevinovată, aceasta va
trebui să cântărească mai degrabă consecinţele.
Probabil că se vor lua în consideraţie necesităţile copiilor, precum şi
propriile necesităţi afective, fizice, spirituale şi financiare. De asemeni,
partenerul trebuie să dea dovadă de înţelepciune şi să vadă dacă îşi mai
poate salva căsnicia.
Înainte de a încerca să reclădească o casă dărâmată de uragan, un
constructor trebuie să vadă dacă respectiva casă mai poate fi renovată.
În mod asemănător, înainte de a încerca să refacă o relaţie care a fost
distrusă prin infidelitate, un cuplu, în special partenerul fidel, va trebui să
facă o evaluare realistă a posibilităţii de refacere a intimităţii şi încrederii
conjugale.
Un factor care trebuie luat în considerare este acela de a vedea dacă
partenerul vinovat demonstrează căinţa sinceră sau dacă nu cumva comite
încă adulter "în inima lui" şi nu numai: "Aţi auzit că s-a zis celor din vechime:
"Să nu preacurveşti". Dar Eu vă spun că ori şi cine se uită la o femeie, ca s-o
poftească, a şi preacurvit cu ea în inima lui" (Matei 5:27-28).
Deşi promite că se va schimba, ezită el oare să pună dintr-odată capăt
relaţiei lui imorale? Se mai uită el cu interes la altă femeie? Dă el vina pe
soţie pentru adulterul comis? Dacă da, eforturile, de a redobândi încredere în
partener, au puţine şanse de reuşită.
Pe de altă parte, dacă el pune capăt aventurii lui nepermise, dacă îşi
asumă răspunderea pentru conduita lui rea şi dacă demonstrează că face tot
posibilul pentru a-şi reface căsnicia, partenerul nevinovat, fidel ar putea
vedea în toate acestea o bază pe care să-şi clădească speranţa că într-o bună
zi va putea avea din nou încredere deplină în el: "Dacă, deci ochiul tău cel
drept te face să cazi în păcat, scoate-l şi leapădă-l de la tine; căci este spre
folosul tău să piardă unul din mădularele tale şi să nu-ţi fie aruncat tot trupul
în gheenă" (Matei 5:29).
De asemenea, ar putea oare partenera fidelă, nevinovată să-şi impună
să te ierte?
Asta înseamnă că ea nu trebuie să-şi exprime sentimentele profund
rănite de cele întâmplate sau că trebuie să pretindă că nimic nu s-a
întâmplat, nimic nu s-a schimbat.
Asta înseamnă că cel rănit se va strădui ca, la timpul potrivit, să nu mai
aibă resentimente adânci.
O iertare de acest fel pretinde timp, dar poate continui la punerea unei
baze solide, pe care să fie refăcută căsnicia.
După ce partenerul fidel a decis să salveze căsnicia, ce paşi ar putea să
facă cei doi? Aşa cum molozul din jurul unei case grav avariate de un uragan
trebuie înlăturat, la fel şi "molozul" din jurul unei căsnicii trebuie dat la o
parte. Printr-o anumită măsură, lucrul acesta este posibil în cazul în care cei
doi îşi dezvăluie reciproc sentimentele.
În Proverbe 15:22 se spune: "Planurile nu izbutesc, când lipseşte o
adunare care să chibzuiască, dar izbutesc când sunt mulţi sfetnici".

2
 Adunarea care să chibzuiască presupune alăturarea celor doi într-o
discuţie intimă, nu în sensul de "mulţime", ci de adunare confidenţială între
două persoane, sfat.
Prin urmare, termenul în esenţa lui nu implică o simplă discuţie
superficială, ci o comunicare simplă, din tot sufletul, în care ambele părţi îşi
dezvăluie sentimentele cela mai profunde: "Prin mândrie se aţâţă numai
certuri, dar înţelepciunea este cu cel ce ascultă sfaturi" (Proverbe 13:10).
De exemplu: în unele cazuri partenerul fidel doreşte să pună celuilalt
mai multe întrebări. Cum a început aventura? Cât timp a durat? Cine mai ştie
despre ea?
În mod sigur, pentru amândoi va fi dureros să discute aceste detalii.
Totuşi s-ar putea ca partenerul-victimă, nevinovat să considere că este
necesar să ştie aceste lucruri ca să-şi poată recâştiga încrederea.
Dacă aşa stau lucrurile, cel mai bine este ca partenerul infidel să
răspundă cinstit şi cu respectul cuvenit faţă de cel ce l-a nedreptăţit.
El ar trebui să-i explice toate aceste lucruri cât mai delicat cu putinţă,
fără a pierde vreo clipă din vedere faptul că obiectivul pentru care dezvăluie
toate aceste lucruri extrem de dureroase este acela de a aduce vindecare, nu
de a răni: "Cine vorbeşte în chip uşuratic, răneşte ca străpungerea unei săbii,
dar limba înţeleaptă aduce vindecare" (Proverbe 12:18); "De aceea, lăsaţi-vă
de minciună: "Fiecare dintre voi să spună aproapelui său adevărul" pentru că
suntem mădularele unii altora" (Efeseni 4:25).
Când îşi exprimă sentimentele referitoare la cele întâmplate, amândoi
vor trebui să fie plini de tact, să se autocontroleze şi să se asculte cu
empatie.
1. "Cine vorbeşte fără să fi ascultat, face o prostie şi îşi trage ruşinea"
(Proverbe 18:13).
2. "De aceea daţi-vă şi voi toate silinţele ca să uniţi cu credinţa
noastră-fapta; cu fapta-cunoştinţa; cu cunoştinţa-înfrânarea..." (2Petru 1:6).
Bine şi de dorit este să se ceară sprijinul celor din biserică, oameni
evlavioşi şi cu multă experienţă care pot acorda un sprijin deosebit de
eficient ambilor parteneri: "Este vreunul dintre voi bolnav? Să cheme
presbiterii Bisericii; şi să se roage pentru el, după ce-i vor unge cu undelemn
în Numele Domnului. Rugăciunea făcută cu credinţă va mântui pe cel bolnav
şi Domnul îl va însănătoşi, şi dacă a făcut păcate, îi vor fi iertate" (Iacov 6:14-
15).
După ce ambii parteneri şi-au limpezit, atât cât a fost posibil,
sentimentele, ei îşi pot reface în linii mari căsnicia. Acolo unde au descoperit
puncte slabe, trebuie făcute schimbări corespunzătoare.
Obligaţia de a face schimbări îi va reveni în principal partenerului
vinovat. Totuşi, cel care este fidel trebuie să contribuie şi el la consolidarea
punctelor slabe ale căsniciei. Aceasta nu înseamnă că adulterul s-a comis din
partea celui fidel sau că ar putea fi scuzat.
Pentru comiterea unui astfel de păcat nu există nici o scuză valabilă. În
acest sens se pot studia comparativ următoarele versete biblice:

3
 "Femeia pe care mi-ai dat-o să fie lângă mine, ea mi-a dat din pom şi
am mâncat" (Geneza 3:12).
"Căci dragostea de Dumnezeu stă în păzirea poruncilor Lui" (1Ioan 5:3).
Aceasta înseamnă pur şi simplu că în căsnicie probabil că au existat
probleme ce trebuie rezolvate. Refacerea căsătoriei este un proiect la
realizarea căruia trebuie să contribuie ambii parteneri.
Este necesar oare să aveţi mai multe valori şi obiective comune? Aţi
neglijat activităţile spirituale? Procesul acesta de descoperire a punctelor
slabe majore şi de efectuare a schimburilor necesare contribuie însăşi esenţa
refacerii unei căsătorii deteriorate. Chiar şi o casă construită temeinic
necesită cu regularitate efectuarea unor lucrări de întreţinere.
Cu atât mai importantă este deci "întreţinerea" unei relaţii refăcute.
Cuplul nu trebuie să permită ca trecerea timpului să le erodeze hotărârea de
a ţine la deciziile luate.
În loc să se descurajeze atunci când se confruntă cu mici regrese, cum
ar fi reluarea unor obiceiuri legate de o comunicare superficială, ei ar trebui
să întreprindă imediat paşii necesari pentru a reface o bună comunicare şi
pentru a continua să meargă înainte: "Să nu obosim în facerea binelui, căci la
vremea potrivită, vom secera, dacă nu vom cădea de oboseală" (Galateni
6:9); "Căci cel neprihănit de şaote ori cade şi se ridică" (Proverbe 24:16).
Lucrul cel mai important pe care trebuie să-l facă soţul şi soţia este se
a pune pe primul plan activităţile spirituale şi de a nu permite vreodată ca
acestea sau căsnicia lor să devină mai puţin importantă decât alte activităţi.
În Psalmul 127:1 se spune: "Dacă nu zideşte Domnul o casă, degeaba
lucrează cei care o zidesc". Iar Isus a avertizat şi El: "Oricine aude aceste
cuvinte ale Mele şi nu le face, va fi asemănat cu un om fără minte care şi-a
zidit casa pe nisip. A căzut ploaia, au venit şuvoaiele, au suflat vânturile şi au
izbit în casa aceea; ea s-a prăbuşit şi căderea i-a fost mare" (Matei 7:24-27).
Da, dacă principiile Bibliei sunt ignorate, considerându-se că sunt greu
de aplicat, căsnicia va continua să rămână fără apărare în faţa unei furtuni,
un nou test al fidelităţii.
Însă, dacă soţul şi soţia respectă normele biblice în toate privinţele;
căsnicia va avea parte de binecuvântare divină.
Ei vor avea totodată şi cel mai puternic motiv ca să-şi rămână fideli
unul altuia: dorinţa de a-i plăcea lui Dumnezeu, întemeietorul căsătoriei: "Şi
dacă se scoală cineva împotriva unuia, doi pot să-i stea împotrivă şi funia
împletită în trei nu se rupe uşor" (Eclesiast 4:12).
"... care este cea mai mare poruncă din Lege? Isus a răspuns:"Să
iubeşti pe Domnul Dumnezeul tău, cu toată inima ta, cu tot sufletul tău şi cu
tot cugetul tău". Aceasta este cea dintâi şi cea mai mare poruncă.
Iar a doua, asemenea ei, este : "Să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine
însuţi".
În aceste două porunci se cuprinde toată Legea şi Proorocii" (Matei
22:36-40).