CRĂCIUN (SZABO) RALUCA-VERONICA

PIPP Anul I 2023-2024

RELAȚIA GÂNDIRE IMAGINAȚIE

Psihologia (din greacă psyche-,,suflet”, logos-,,știinţă”) este o știinţă despre legităţile

dezvoltării și funcţionării psihicului. Particularităţile naturii obiectului psihologiei definesc locul
ei deosebit în sistemul cunoștinţelor știinţifice. Deosebirile sferei psihice sunt următoarele:
localizarea bazei fizice a psihicului în interiorul organismului; psihicul este nematerial și, prin
urmare, este imposibil de observat; imposibilitatea fixării proceselor psihice în sistemul nervos;
utilizarea parţială a complexului capacităţilor de cunoaștere. Cu scopul de a studia realitatea
psihică psihologia parcurge la diferite metode, din care cele mai importante sunt metoda
observării și experimental.
Unii autori preferă definiţia tip butadă. Max Meyer, de exemplu, arată că "psihologia
este ştiinţa studiată de psiholog”. Lăsând la o parte caracterul vicios al definiţiei, întrucât
consideră psihologia obiect de studiu al psihologului, iar pe psiholog ca pe un om care studiază
psihologia, nu putem să nu remarcăm o oarecare utilitate a ei. Atâta vreme cât concepţiile cu
privire la conţinutul psihologiei diferă de la un autor la altul, studierea acestei varietăţi s-ar putea
să nu fie lipsită de interes. Alţi autori recurg la definiţii tip metaforă. Cum investigarea funcţiilor
psihice inferioare (senzaţii, percepţii, timp de reacţie etc.), care sunt relativ uşor observabile şi
măsurabile, i-au condus pe unii spre constatarea existenţei unor regularităţi şi generalităţi ale
manifestărilor lor, în timp ce studierea funcţiilor şi proceselor psihice superioare (afectivitatea,
motivația, voința)
Procesele psihice pot fi: senzoriale (senzatii, perceptii, reprezentari) și cognitive (gandirea, memoria, imaginatia).
Gândirea ocupă un loc central în psihologie, astfel s-au exprimat doi cunoscuţi psihologi
americani (Lindsay şi Norman, 1980) „Gândirea reprezintă, poate, subiectul cel mai important
al întregii psihologii”. Deoarece toate creaţiile artei şi ştiinţei îşi au originea în gândire, „ea este
de o importanţă evidentă” nota un alt psiholog (Gilhody, 1988). La Piaget, de asemenea, diferite
forme ale gândirii (preconceptuală, intuitivă, concretă, formală) sunt "stadii" sau "părţi"
componente ale inteligenţei care, în afară de inteligenţa reflexivă, o conţine şi pe cea senzorio-
motorie.
Gândirea este trăsătura distinctivă cea mai importantă a psihicului uman, definitorie
pentru om ca subiect al cunoaşterii logice, raţionale. Este aşa deoarece gândirea produce
modificări de substanţă ale informaţiei cu care operează. Dacă celelalte mecanisme psihice
produc modificări superficiale, natura informaţiei, rămânând aceeaşi, gândirea modifică natura
informaţiei, ea face saltul de la neesenţial la esenţial, de la particular la general, de la concret la
abstract, de la exterior - accidental la interior - invariabil. De asemenea, gândirea antrenează
toate celelalte disponibilităţi şi mecanisme psihice în realizarea procesului cunoaşterii nu doar pe
cele de ordin cognitiv, după cum s-ar părea la prima vedere, ci şi pe cele afectiv-motivaţionale şi
volitiv-reglatorii. Gândirea orientează, conduce, valorifică maxim toate celelalte procese şi
funcţii psihice. Procesul de gândire constă într-o serie de transformări mintale (operaţii), care
sunt: analiza,s inteza, comparaţia, abstractizarea, generalizarea, clasificarea și sistematizarea.
Imaginația - se definește ca proces psihic cognitiv complex de elaborare a unor imagini
și proiecte noi, pe baza combinării și transformării experienței. Imaginaţia este un proces psihic
cognitiv, care constă în crearea imaginilor, obiectelor şi fenomenelor anterior nepercepute.
Imaginaţia este acel proces psihic, al cărui rezultat îl constituie obţinerea unor reacţii, fenomene
psihice noi pe plan cognitiv, afectiv sau motor. Imaginatia joaca un rol fundamental în activitatea
umană, fiind o verigă componentă centrală a creativității. Ea sprijină consistent cunoașterea
realității date și a viitorului, a posibilului. Cei mai mulţi autori consideră că imaginaţia este
capacitatea omului de a "produce imagini".
În cadrul sistemului psihic uman ( SPU ), interacţiunea tuturor elementelor sale,
componentul este o condiţie obligatorie fără de care activitatea umană, adaptarea la mediu,
crearea de valori nici nu ar fi posibilă. Dintre toate aceste elemente (fenomene psihice), gândirea
şi imaginaţia se află într-o strânsă legătură. Imaginația se află în relație cu toate celelalte
fenomene psihice. Faptul că imaginaţia este strâns legată de toate celelalte funcţii psihice a fost
conştientizat timpuriu. "Imaginaţia este amestecată cu toate funcţiile psihice”, sau mai bine zis,
ea este “ansamblul acestor funcţii, constând în fecunditatea dezvoltării lor şi în complexitatea
combinaţiilor lor reale şi posibil” (Dugas, 1903). Relația cu gândirea e una esențială prin
operațiile mintale implicate. P.P. Neveanu susținea că lista procedeelor imaginației ”nu are nici
cap, nici coadă”. Nu are cap deoarece capătul se află în operațiile gândirii iar la coadă putem
adăuga noi și noi procedee. Tot gândirea e cea care apreciază, valorifică rezultatele ei, dacă ele
pot fi obiectivate în creații ce nu încalcă, de exemplu, legi ale naturii. Imaginația, la rândul ei
ajută gândirea la soluționarea unor probleme: ea explorează nelimitat necunoscutul, dispar
barierele spațio-temporale, uneori și sentimentul realului. Abia apoi ceea ce furnizează ea e
judecat, analizat și valorificat de către gândire. Spre deosebire de gândire, careia îi sunt
caracteristice reguli și norme riguroase, care îi determină compatibilitatea cu realitatea obiectivă,
imaginația este liberă de norme, ea fiind dinamică nu numai în zona realului perceptibil, ci și în
cea a fantasticului și fantasmagoricului. Ea nu are așadar limite, ceea ce-i conferă întotdeaună o
notă de inedit, de noutate. Trebuie subliniat totodată că imaginația își extrage conținuturile și din
zonele profunde ale inconștientului, supunându-le în timpul visului la combinări și transformări
dintre cele mai variate.
O legătură foarte puternică există între gândire şi imaginaţie: cele două procese se
aseamănă şi se deosebesc, totodată, se află şi în interacţiuni reciproce. Prin gândire, omul
cunoaşte şi înţelege ceea ce este esenţial, necesar, general din realitatea existentă sau ceea ce este
ipotetic, posibil, dar fundamental logic. Imaginaţia explorează cu precădere necunoscutul,
posibilul, viitorul. Prin urmare, gândirea, inteligenţa oferă idei şi date asupra realului şi, totodată,
ghidează într-o anumită măsură transformările imaginative. Imaginaţia, la rândul ei, participă la
elaborarea ipotezelor, la găsirea unor strategii şi procedee practice de rezolvare a problemelor.
Spre deosebire de gândire, care dispune de operaţii, imaginaţia pune în lucru procedee
numeroase şi variate, dintre care cele mai importante sunt: aglutinarea, amplificarea sau
diminuarea, multiplicarea sau omisiunea, diviziunea sau rearanjarea, substituirea, modificarea,
schematizarea, analogia şi empatia.
Prin intermediul imaginaţiei şi, în special al relaţiei acesteia cu gândirea, omul este
capabil de o performanţă unică, aceea a realizării unităţii dintre prezent, trecut şi viitor, imaginea
şi ea fiind legată mai ales de ceea ce va fi, detaşându-se de prezentul imediat, de aici şi acum,
omul îşi organizează şi proiectează acţiunile, anticipând atât drumul care va fi parcurs, cât şi
rezultatele care vor fi obţinute.
Bibliografie:
1. ,,Psihologie: curs integrativ Note de curs”, Bulat Irina, Catedra Psihologie și științe
socio-umaniste,Chișinău, 2013
2. ,,Fundamentele Psihologiei” MIELU ZLATE –- Editure pro humanitate
3. ,,FUNDAMENTELE PSIHOLOGIEI-Note de curs,”CRISTIAN VASILE, 2015
4. ,,PSIHOLOGIA GENERALĂ Suport de curs”, C. EŢCO, IU. FORNEA, E.
DAVIDESCU, T. TINTIUC, N. DANILIUC, M. CĂRĂRUŞ, editorial - Polgrafic
Medicina20, CHIŞINĂU ,2007
5. www.didactic.ro