UNIVESITATEA DIN BUCUREȘTI

FACULTATEA DE PSIHOLOGIE ȘI ȘTIINȚELE EDUCAȚIEI

PEDAGOGIA ÎNVĂȚĂMÂNTULUI PRIMAR ȘI PREȘCOLAR – ID- Anul I

GÂNDIREA ȘI MEMORIA – Analiză comparativă între două procese/ mecanisme psihice

FUNDAMENTELE PSIHOLOGIEI
Profesor:
Cristina Ghiță

Student:
Dincă (Neculae) L. Angela-Mirabela

București

Sesiunea Ianuarie 2022

Page 1 of 6
 Definire și caracteristici generale
Principala caracteristică a umanității este existența sistemului psihic uman, bazat pe
activitatea creierului omenesc. De-a lungul timpului s-au descoperit legi ale
comportamentului uman adunate sub umbrela științei numite Psihologie, care ne ajută să
înțelegem prin ce sau cum suntem asemănători unii cu alții și prin ce suntem diferiți,
explicându-se astfel unicitatea fiecărei persoane, modul propriu de interpretare a
experiențelor personale.

În desfășurarea activității umane sistemul psihic participă cu toate componentele sale

care interacționează (modelând trăsăturile de personalitate) și îndeplinesc un rol specific - de
a facilita adaptarea la mediu; pe parcursul acestui proces omul trece prin propriul filtru
informațiile furnizate de procesele senzoriale stocate în memorie, anticipează ipoteze,
formulează explicații, rezolvă problemele cu care se confruntă.

Gândirea este unul din procesele fundamentale și complexe ale vieții individului
uman. Ea este cea care influențează capacitatea de adaptare a omului la mediul în care
trăiește, cea care îl ajuta de multe ori să facă față evenimentelor cu care se confruntă. Din
punct de vedere funcțional, gândirea este cea care ne face sa fim raționali, ne ajută sa ne
planificam acțiunile pentru a ne atinge scopurile. Din perspectiva psihogenetică poate fi
definită ca o acțiune interiorizată, reversibilă, parte a unui sistem de operații, iar din punct de
vedere structural – operatoriu gândirea este alcătuita din structuri operatorii și operații.

Fiind componenta fundamentală a intelectului, gândirea deține toate caracteristicile

esențiale ale acestuia:

Este un proces cognitiv superior de prelucrare a însușirilor esențiale inaccesibile

direct simțurilor;
Are un caracter finalist, urmărind găsirea unor soluții și rezolvarea problemelor;
Participă la activități mintale complexe, de prelucrare mijlocită a informațiilor; ea “nu
operează asupra realului, asupra obiectelor și fenomenelor, ci asupra informațiilor
furnizate de senzații, percepții și reprezentări; în virtutea acestui fapt ea este o
prelucrare secundară a informațiilor, având loc în lipsa actuală sau chiar totală a
obiectului”. (M. Zlate, “Psihologia mecanismelor cognitive”)
Pornește de la datele senzoriale dar le depășește, fixându-se pe scheme și structuri
formal-abstracte, simbolice – se desfășoară cu un grad înalt de selectivitate și se
supune unor legi logice;
Are un caracter procesual sau multifazic desfășurându-se pe axa temporală și pe cea
verticală a cunoașterii; pe verticala cunoașterii, gândirea se mișca ascendent și printr-
un demers deductiv, gândirea pornește de la generalizări și ajunge la cazuri
particulare; pe axa temporală, gândirea se desfășoară între trecut, prezent și viitor – se
folosește de trecut pentru a defini prezentul și folosește prezentul pentru predicția
viitorului.

Gândirea este nivelul cel mai înalt de prelucrare și integrare a informațiilor, ea

valorificând și coordonând celelalte funcții și procese psihice.

Page 2 of 6
 Memoria face parte din clasa proceselor psihice de cunoaștere, logico-raţionale. Este
o componentă de bază a intelectului, articulându-se împreună cu gândirea, limbajul și
imaginația într-un sistem funcțional unitar. Memoria ''este procesul cognitiv complex de
întipărire, păstrare și reactualizare a experienței anterioare a omului'' (Tinca Crețu). Cum
spunea și marele psiholog Hering - ''se poate că datorăm memoriei aproape tot ceea ce avem
sau suntem: ideile și concepțiile noastre reprezintă activitățile ei, iar percepția, gândirea și
activitatea de zi cu zi sunt derivate din aceasta sursa. Memoria colectează nenumărate
fenomene întru-un tot unitar''. (Atkinson Smith, “Introducerea în Psihologie'').

Trăsăturile esențiale ale memoriei psihice sunt:

Activă - dispune de operații pentru prelucrarea și evaluarea materialului în strânsă

legătura cu semnificația acestuia pentru subiect;
Selectivă - integrează și păstrează informații în funcție de sex, vârsta, interese,
necesitați;
Situațională și contextuală – integrează și păstrează informații raportându-le la
condițiile spațio-temporale;
Relativ fidelă – informația întipărită se reactualizează cu aproximație;
Mijlocită – prezența stimulilor declanșatori (obiecte în primii ani de viață și mai târziu
de acțiuni psihice și procedee memo-tehnice);
Organizată logic și sistematic - presupune înțelegerea informațiilor memorate și
organizarea acestora după anumite criterii de semnificație.

Memoria definește dimensiunea temporală a organizării psihice făcând posibilă

continuitatea identității și acumularea de experiența. Memoria deține un caracter prospectiv,
sondând cu precădere viitorul îndepărtat. Așadar memoria joacă un rol important în viața
omului deoarece fără ea am trăi într-un prezent continuu, comportamentul ar fi haotic iar
cunoștințele ar fi luate de la capăt fără să realizăm progrese.

Analiză comparativă
Ca și geneză, memoria apare înaintea gândirii, omul fiind dotat încă de la naștere cu o
memorie funcțională. Gândirea se formează propriu-zis abia din stadiul al treilea al
dezvoltării inteligenței în jurul vârstei de 7-12 ani, definitivându-se în perioada adolescenței.
Și memoria se dezvoltă intens în copilărie și adolescență, dar, spre deosebire de gândire,
achizițiile sale continuă de-a lungul întregii vieți.

Discutând comparativ despre aceste două procese putem sublinia ca principală

asemănare că ambele sunt procese psihice cognitive de nivel intelectual, implicate în
cunoașterea realității și în reglarea activității. Memoria este componenta bazală însă, din
punct de vedere ierarhic, fiind indispensabilă pentru realizarea oricărui proces psihic, în timp
ce gândirea este “liderul” ierarhic, procesul central, mecanismul de comandă și control asupra
celorlalte procese psihice cărora le imprimă raționalitate.

Page 3 of 6
 Ambele procese constau în acțiuni desfășurate în plan mintal (autonom, desprins de
contactul direct cu un stimul). Ambele procese au un caracter mijlocit, prelucrând datele
furnizate de percepții și reprezentări. Ambele utilizează două tipuri de prelucrări operaționale:
analitice și sintetice, dar se desfășoară în sensuri diferite: sensul memoriei este păstrarea și
reactualizarea informațiilor, în timp ce pentru gândire sensul final este obținerea de
semnificații logice, de înțelesuri noi în raport cu informația stocată în memorie.

Un alt punct de analiză comparativă ar fi raportarea lor la dimensiunea temporală a

existenței, ambele procese având un caracter multifazic - gândirea folosește informații despre
trecut, pentru a explica prezentul, integrează informația despre trecut și prezent pentru a
prevedea un posibil viitor, în timp ce memoria reflectă trecutul dar este implicată în prezent,
participând prin reactualizare la desfășurarea activității curente.

Gândirea produce concepte, judecăți și raționamente, dar și înțelegeri și rezolvări de

probleme. Memoria stochează informații prelucrate activ, selectiv și inteligibil care reflectă
realitatea trăită de subiect (experiența anterioară) – imagini, concepte, idei, cuvinte, mișcări,
trăiri afective, scopuri, motive, atitudini, convingeri, idealuri, aspirații etc. Daca gândirea
procesează profund realitatea cu ajutorul operațiilor abstract formale, memoria reorganizează
datele stocate cu ajutorul unor operații, relaționând-le logic.

Un alt aspect comun îl reprezintă modul de desfășurare atât conștient, cât și

inconștient a celor două procese. Desfășurarea gândirii la nivel inconștient poate fi
exemplificată prin faptul că în timpul somnului au loc rezolvări de probleme care îl frământă
pe subiect în starea de veghe. Sub formă simbolică sau explicită, aceste rezolvări pot apărea
în vise. Însă memoria și gândirea se deosebesc în acest stadiu prin utilizarea subconștientului
(rezervorul principal unde sunt păstrate și prelucrate activ cunoștințele), în timp ce gândirea
este proces definitoriu al conștiinței umane, conferindu-i acesteia claritate, luciditate,
raționalitate și putere anticipativ-predictivă.

Implicarea proceselor în desfășurarea reciprocă

Între gândire și memorie există o relație de simbioză, interdependentă și susținere
reciprocă. Gândirea beneficiază de aportul memoriei în toate activitățile în care este
implicată: atât în conceptualizare, cât și în înțelegere și rezolvarea de probleme.

Conceptualizarea se realizează prin apelul la experiența anterioară depozitată în

memorie. În acest mod, conceptele empirice (pseudoconceptele) se formează pe baza
experienței perceptive și a reprezentărilor; la rândul lor, ele vor fi reactualizate din memorie
servind ca material pentru formarea conceptelor științifice. Conceptele nou formate sunt
stocate în memoria de lungă durată de unde vor fi activate selectiv cu prilejul noilor sarcini
cognitive.

Înțelegerea se realizează prin apelarea la experiențe anterior acumulate și utilizarea

logică a informațiilor disponibile. Dacă lipsesc aceste informații (cu rol de cod) din memorie,

Page 4 of 6
înțelegerea nu este posibilă. Prezența gândirii ca înțelegere determină distincția dintre
memoria mecanică și logică, ultima fiind condiția necesară pentru învățarea autentică.

În rezolvarea de probleme se apelează la cunoștințele din memoria de lungă durată

care pot contribui la descoperirea soluției. Memoria este implicată în toate fazele rezolvării de
probleme. În cazul problemelor complexe, păstrarea rezolvării parțiale este necesară pentru
articularea ulterioară a ei cu alte rezolvări parțiale. Păstrarea acționează datorita gândirii,
deoarece informațiile sunt organizate și reorganizate pe criterii de semnificație și utilitate.

Gândirea ar putea fi caracterizată și ca abilitate de a imagina sau reprezenta obiecte

sau evenimente în memorie și de a opera cu acestea. Prin recunoaștere și reproducere,
intervine gândirea ca sistem de operații: de exemplu în recunoaștere percepția actuală este
comparată cu modelul stocat în memorie, iar în reproducere sunt comparate și evaluate
diverse modele din memorie pentru a fi valorificat cel optim. Sub influența gândirii memoria
devine logică.

Astfel pe baza acestor acțiuni importante memoria și gândirea funcționează activându-

se una pe alta. În consecință memoria și gândirea sunt procese cognitive bine sistematizate și
prelucrate în psihicul uman ele devenind operații de bază în activitatea altor procese cognitive
(imaginație, înțelegere).

Page 5 of 6
 Bibliografie:

 Crețu, Tinca – “Fundamentele psihologiei”, Suport de Curs, PIPP, 2005;

 Crețu, Tinca – “Psihologia vârstelor”, Editura Polirom, Iași, 2016;
 Zlate, Mielu – “Psihologia mecanismelor cognitive”, Editura Polirom, Iași, 1999;
 Zlate, Mielu – “Fundamentele psihologiei”, Editura Polirom, Iași, 2009;
 Popoviciu, Salomeea – “Psihologie Socială. O abordare contextuala a individului ca
actor social”, Editura Emanuel University Press, Oradea, 2013;
 Negură, Ion – “Psihologia gândirii și inteligenței (Note de curs)”, 2016;
 Albu, Gabriel – “Concepte fundamentale ale psihologiei”, Editura Economică,
București, 2003;
 Miclea, Mircea – “Psihologia cognitivă”, Editura Polirom, Iași, 1999;
 Piaget, Jean – “Psihologia inteligenței”, Editura Cartier, Chișinău, 2003.

Page 6 of 6