Gandirea, memoria si imaginatia

Dica Caterina Facultatea de Istorie, Zi

Gandirea reprezinta nivelul cel mai inalt de prelucrare si integrare a informatiei despre lumea externa si despre propriul nostru EU. Prin ea se realizeaza saltul calitativ al activitatii de cunoastere de la particular la general, de la accidental la necesar, de la simpla constatare a existentei obiectului la interpretarea si explicarea lui legic-cauzala, se face trecerea de la procesele psihice cognitiv senzoriale la cele cognitiv superioare. Prin urmare, gandirea este procesul psihic de reflectare mijlocita si generalizat-abstracta sub forma notiunilor, judecatilor si rationamentelor - a insusirilor comune, esentiale si necesare ale obiectelor si a relatiilor legice, cauzale intre ele. Caracterul mijlocit al gandirii consta in aceea ca ea opereaza nu direct asupra realitatii, ci asupra informatiei furnizate de perceptii si reprezentari. Desfasurarea ei presupune intotdeauna fie existenta unei informatii care se extrage in prezent in cadrul contactului senzorial cu obiectul, fie a unei informatii evocate din tezaurul memoriei. In acest fel, chiar produsele unei activitati a gandirii devin, la randul lor, obiect al unui proces ulterior de gandire. Dar, cum rezulta si din definitia de mai sus, desi elaborarea gandirii este precedata de formarea experientei si schemelor perceptive, si a sistemului de reprezentari, ea nu este o continuare in linie dreapta a acestora, ci apare ca un moment de discontinuitate, de salt, de restructurare calitativa a mecanismelor si principiilor comunicarii informationale a omului cu lumea externa. Caracterul general-abstract al gandirii rezida in aceea ca ea se desfasoara permanent in directia evidentierii insusirilor generale si esentiale ale obiectelor si fenomenelor, si a subordonarii diversitatii cazurilor particulare unor modele ideale generale notiuni, principii, legi. Gandirea se organizeaza ca un sistem multifazic, intinzandu-se pe toate cele trei coordonate temporale: trecut, prezent si viitor. Ea realizeaza o permanenta corelare intre diversele momente si stari ale obiectului: foloseste informatia despre trecutul obiectului pentru a explica prezentul lui, integreaza informatia despre trecutul si prezentul obiectului pentru a determina starea lui in viitor. Ea realizeaza o reflectare de tip predictiv, anticipativ, pe langa functia interpretativ-explicativa, dobandind si o functie creatoare: elaborarea de modele, proiecte si planuri ideale pe baza carora, in cursul activitatii practice, se realizeaza noi obiecte, noi configuratii ale mediului inconjurator. Fiind procesul de cunoastere de rangul cel mai inalt, care asigura patrunderea in esenta lucrurilor, intelegerea relatiilor logice dintre acestea, explicarea si interpretarea lor, si care face posibila rezolvarea problemelor complexe, de ordin teoretic si practic, gandirea ocupa un loc central in sistemul psihic uman. Atributul centralitatii este conferit gandirii nu numai de faptul ca se bazeaza pe celelalte functii si disponibilitati ale subiectului (trecand succesiv de la fenomen la esenta, de la

particular la general, de la concret-intuitiv la abstract-formal), ci si de faptul ca ea actioneaza ca un adevarat mecanism de comanda-control asupra celorlalte procese psihice, organizandu-le, modificandu-le in concordanta cu criterii si exigente logice obiective: intr-un cuvant, le confera dimensiunea rationalitatii. De asemenea, centralitatea gandirii in cadrul sistemului psihic uman se demonstreaza si prin aceea ca trasaturile si functiile constiintei isi gasesc expresia cea mai inalta in structura si dinamica ei.

Continutul informational al gandirii

Gandirea este un proces de cunoastere, alaturi de senzatii, perceptii, reprezentari, memorie, imaginatie. Procesele de cunoastere au un punct comun in reflectarea realitatii ele reflecta aspecte, laturi, insusiri ale realitatii. Dar, in timp ce procesele senzoriale reflecta insusiri concret intuitive, accesibile simturilor, gandirea reflecta insusiri esentiale (invarianti cognitivi). Un invariant cognitiv exprima ceea ce este comun, constant, invariabil si definitoriu pentru o intreaga categorie de obiecte sau fenomene. Insusirile concret intuitive fiind accesibile simturilor, ne apar asa cum sunt ele. In schimb, gandirea trece dincolo de aparenta la esenta, dincolo de particular la general. Insusirile esentiale sunt impalpabile, inaccesibile simturilor. In schimb, sunt accesibile simturilor prin intermediul unor operatii complexe de abstractizare si generalizare. Insusirile esentiale sunt extrase din realitate, indepartandu-se tot ceea ce este conjunctural, contextual, neesential. Reflectarea din gandire este o reflectare multipla, mijlocita prin intermediul cunoasterii perceptive, a reprezentarilor, a experientei acumulate, dar mai ales prin intermediul cunoasterii stiintifice. Limbajul este un factor mijlocitor si un mecanism de integrare si vehiculare a informatiei. Reflectarea din gandire, spre deosebire de cea din procesele senzoriale, se desfasoara pe axa timpului, intre trecut, prezent si viitor. Gandirea isi extrage continuturile din stocurile memoriei, le reactualizeaza selectiv in raport cu cerintele prezentului si emite predictii cu privire la viitor. Reflectarea din gandire prezinta un grad inalt de libertate, astfel incat se poate deplasa nu numai pe axa timpului, ci si pe verticala cunoasterii.

Functiile gandirii
Gandirea are o functie cognitiva, avand rolul esential in cunoasterea abstracta, formala a realitatii. In baza acestei functii, gandirea realizeaza trecerea dincolo de aparenta la esenta, dincolo de forma la continut. O a doua functie este cea adaptativ reglatorie. Gandirea are un rol central in sistemul psihic uman. Pe de o parte, gandirea valorifica rezultatele celorlalte activitati si procese psihice, fiind multiplu mijlocita. Pe de alta parte, gandirea valorizeaza, dezvolta si perfectioneaza celelalte procese psihice. In acest mod, se dezvolta formele complexe ale

perceptiei si observatia, reprezentarile generale, memoria logica, imaginatia reproductiva, motivatia cognitiva etc.

Structurile operatorii ale gandirii

Gandirea este procesul psihic care dispune de cel mai vast sistem de structuri operatorii, fiind procesul psihic maximal operationalizat. Operatiile fundamentale ale gandirii sunt: analiza, sinteza, comparatia, generalizarea, abstractizarea si concretizarea.

Produsul gandirii
Gandirea se finalizeaza prin concepte, judecati, rationamente, prin sisteme cognitive incheiate. Unitatea de baza a gandirii este notiunea integrator categorial care selecteaza si sistematizeaza insusirile esentiale, legice si necesare, cu privire la o intreaga clasa de obiecte sau fenomene. Structura de continut a procesului gandirii nu este o simpla inlantuire de notiuni luate separat, ci un sistem de relationare logica a notiunilor in judecati si a acestora in rationamente. Judecata este o structura informationala mai complexa, care reflecta obiectul in relatie cu alte obiecte sau dezvaluindu-i anumite insusiri, care in notiunea luata separat sunt ascunse. Rationamentul este o structura informationala discursiva si ierarhizata, in care gandirea porneste de la anumite date (judecati) si ajunge la obtinerea altora noi (concluzii). Cel mai important aspect psihologic al notiunii ca produs al gandirii este trairea ei in plan subiectiv ca semnificatie. A gandi inseamna a intelege, a patrunde semnificatia notiunilor cu care operam. Altfel, notiunile nu sunt decat, cel mult, etichete verbale lipsite de continut.

Memoria
Memoria[1] este un proces psihic care const n ntiprirea, recunoaterea i reproducerea senzaiilor, sentimentelor, micrilor, cunotinelor etc. din trecut. Memoria definete dimensiunea temporal a organizrii noastre psihice, integrarea ei pe cele trei segmente ale orizontului temporal trecut, prezent, viitor. Graie memoriei, fiina noastr psihic, eul, dobndete continuitatea identitii n timp. Fr dimensiunea mnezic, am tri numai prezentul clipei, am fi n permanen pui n faa unor situaii noi, pentru care nu am dispune de nici un fel de experien elaborat, de nici un procedeu de abordare i rezolvare, ne-am zbate permanent n jocul ncercrilor i erorilor, adaptarea devenind, practic, imposibil.

Funcia memoriei devine, aadar, o condiie bazal indispensabil a existenei i adaptrii optime, a unitii temporale a personalitii noastre. Ea se datoreaz plasticitii creierului proprietatea de a-i modifica starea intern sub influena stimulilor externi i capacitii lui de nregistrare, pstrare i reactualizare a urmelor acestor stimuli. Memoria uman a cunoscut o ampl dezvoltare istoric, n cursul creia i-a restructurat att schema de funcionare intern, prin trecerea de la forme imediate la forme mediate (prin limbaj i procedee mnemotehnice de natur logic), ct i aria de cuprindere, ajungnd s nregistreze i s conserve informaii despre toate genurile de fenomene i evenimente, precum i ntreaga gam de experiene, accesibile la nivel individual i comunitar. Latura remarcabil a evoluiei memoriei umane const n diferenierea i individualizarea capacitii reactualizrii, care permite valorificarea propriu-zis a informaiei i experienei stocate, i desfurarea unor activiti mintale autonome, n care trecutul se leag de prezent, iar prezentul de viitor. La om, memoria nu este concentrat i localizat ntr-un singur bloc, ci este distribuit mecanismelor care realizeaz funciile i actele psihocomportamentale specifice. Aadar, spre deosebire de computer, creierul uman posed nu doar un singur bloc memorativ, ci mai multe, ntre care exist conexiuni bilaterale. ntre modul de funcionare a memoriei i modul de funcionare al percepiei, reprezentrii i gndirii exist o condiionare reciproc profund: dereglarea verigii memorative determin tulburri serioase n desfurarea proceselor pe care le susine (percepie sau gndire), iar dereglri la nivelul procesului specific afecteaz funcionarea bazei lui memorative. Memoria se caracterizeaz prin cteva trsturi eseniale, care i sunt imprimate de integrarea ei n structura proceselor i activitilor specifice. Memoria este activ, selectiv, contextual, mijlocit, organizat logic i sistemic. n investigarea i evaluarea nivelului de dezvoltare i eficien al memoriei se iau n considerare urmtorii parametri: volumul, trinicia,fidelitatea, completitudinea, promptitudinea.

Clasificare
Dup diverse criterii, memoria poate fi clasificat i pot fi delimitate mai multe forme ale acesteia. Astfel, dup prezena sau absena inteniei, scopului i controlului voluntar n procesele de engramare, pstrare i reactualizare, delimitm memoria involuntar i memoria voluntar. Dup gradul de nelegere al celor memorate, memoria poate fi mecanic sau logic. Dup modalitatea informaional preferenial, s-au identificat memoria imagistic-intuitiv i memoria verbal-simbolic. n fine, dup criteriul timpului, se delimiteaz: memoria senzorial,memoria de scurt durat i memoria de lung durat.

Memoria reflect trecutul ca trecut, astfel nct n momentul n care subiectul reactualizeaz o informaie, este contient c acea experien s-a petrecut cndva n trecut. Coninuturile memoriei sunt extrem de variate. ncepnd de la experiene de ordin senzorial perceptiv, apoi cunotine, noiuni, experiene afective, experiene sociale,. Coninutul reflectoriu constituie i un criteriu de clasificare a unor forme specializate de memorie. Putem vorbi despre memorie senzorial (vizual, auditiv, motorie, gustativ, olfactiv), memorie perceptiv, memoria imaginilor, memorie cognitiv, memorie afectiv, memorie social. Reflectarea din memorie prezint o serie de caracteristici: este o reflectare activ, selectiv, situaional, relativ fidel, mijlocit, inteligibil, sistemic, logic, organizat.

Functiile memoriei
Memoria are o funcie cognitiv. Este un proces de cunoatere, iar rolul ei cel mai important este acela de a oferi coninuturi proceselor cognitive superioare (gndirii i imaginaiei). Memoria are i o funcie adaptativ reglatorie, jucnd un rol fundamental n echilibrul vieii psihice a omului. Fr memorie, nu ar fi posibil fenomenul de contiin. Memoria realizeaz ancorarea omului n trecut, capacitatea de a rezolva situaiile prezente i resurse pentru anticiparea celor viitoare. Memoria dispune de structuri operatorii complexe i numeroase. Guilford include memoria n cadrul operaiilor, ceea ce sugereaz nivelul ei nalt de operaionalizare. Informaiile nu sunt preluate ca atare, ci se intervine asupra lor prin operaii de organizare, sistematizare, structurare, ierarhizare, clasificare, ordonare. Toate aceste operaii confer coninuturilor memoriei disponibilitatea de a fi utilizate rapid i eficient n nvare, nelegere, rezolvare de probleme.

Produsul memoriei
n plan subiectiv, memoria este trit ca amintire. n termeni psihologici, vorbim despre reactualizarea informaiilor. Reactualizarea se realizeaz n dou forme: recunoaterea i reproducerea. Recunoaterea se realizeaz n prezena informaiilor originale, care trebuie recunoscute ntre alte informaii. Este o form simpl de reactualizare, ce presupune mai ales implicaii de ordin perceptiv i ale procesului reprezentrii. Reproducerea este forma complex i superioar a reactualizrii, ea realizndu-se n absena informaiei originale. Este mult mai dificil de realizat, implicnd mai ales reprezentarea i gndirea. Reproducerea poart ntotdeauna amprenta subiectului, a stilului su cognitiv, a experienei sale, a complexitii procedeelor mintale folosite, precum i a procedeelor mnemotehnice.

Imaginatia
Imaginaia ocup o poziie aparte pe continuumul activitii de cunoatere. Pe de o parte, ea vine n continuarea reprezentrii, bazndu-se direct pe memorie, pe de alt parte, ea deviaz traiectoria care merge spre gndire, fcnd o bucl. n psihologie, imaginaia se definete ca proces intelectual (cognitiv) de selectare i combinare n imagini noi, elemente din experiena anterioar sau de generare de imagini fr corespondent n aceast experien. Produsul activitii imaginative nu se reduce doar la imagini singulare, disparate, ci el presupune proiecte i planuri complexe, care se obiectiveaz n diferite forme inovaii, invenii, descoperiri, opere literare, muzicale, plastice, etc. Imaginaia joac un rol esenial n activitatea uman, incluzndu-se ca verig component central a creativitii. Ea aduce un spor considerabil la cunoaterea realitii date i a viitorului, a posibilului. Spre deosebire de gndire, care se ncapsuleaz n reguli i norme riguroase, ce-i impun ntotdeauna congruena sau compatibilitatea cu realitatea obiectiv, imaginaia este liber de canoane, ea putndu-se mica nu numai pe trmul realului perceptibil, ci i pe cel alfantasticului i fantasmagoricului. Ea nu are aadar limite, ceea ce-i confer ntotdeauna o not de inedit, de noutate. n cursul vieii, imaginaia traverseaz o traiectorie complex: exuberant, irezistibil i nearticulat n copilrie, devine structurat, persistent i orientat finalist constructiv n adolescen, productiv i instrumental n tineree i slab, rigid, la vrstele avansate. Pe msura dezvoltrii i consolidrii structurilor gndirii, imaginaia se muleaz din ce n ce mai mult pe probleme reale, integrate activitilor sociale actuale n domeniul artei, tehnicii, tiinei. Din punct de vedere al mecanismelor interne prin care se realizeaz, imaginaia se organizeaz n adncime pe cteva niveluri funcionale, i anume: nivelul oniric, nivelul reveriei i nivelul intenional orientat, n cadrul cruia se delimiteaz imaginaia reproductiv, imaginaia creatoare i visul de perspectiv.

Continutul informational al imaginatiei

Imaginaia este procesul psihic cognitiv, complex, de reflectare mijlocit, constructiv i transformatoare a datelor experienei, a cunotinelor, informaiilor stocate la nivelul memoriei sau a situaiilor i evenimentelor trite n prezent. Imaginaia i extrage coninuturile n cea mai mare parte din stocul memoriei. Imagini, idei, cunotine sunt supuse unui proces de combinatoric imaginativ n vederea elaborrii de noi imagini, idei, concepii. De asemenea, imaginaia i extrage coninuturile i din zonele profunde ale incontientului, supunndu-le n timpul visului la combinri i transformri dintre cele mai variate

n concluzie, imaginaia exploateaz datele trecutului i experiena prezent i realizeaz o reflectare constructiv i anticipativ.

Functiile imaginatiei
Imaginaia are o funcie cognitiv, ea avnd roluri importante n lrgirea sferei cunoaterii, explornd zone noi i cutnd soluii noi la problemele existente. Dac gndirea adncete sfera cunoaterii, imaginaia lrgete aceast sfer i ofer astfel gndirii noi teritorii. Imaginaia are o funcie adaptativ reglatorie, care exprim locul i rolul imaginaiei n sistemul psihic uman, ea constituind procesul predilect al creativitii. Imaginaia confer contiinei dimensiunea explorativ i creatoare. n calitate de proces cognitiv, imaginaia dispune de o serie de procedee de combinatoric imaginativ. Sunt operaii, procedee de lucru mintal, prin intermediul creia imaginaia intervine asupra coninuturilor sale i produce modificri, transformri, aglutinri, tipizri, schematizri, rearanjri, substituii, analogii, adaptri, etc.

Produsul imaginatiei
Finalitatea subiectiv comportamental a imaginaiei este proiectul, o imagine nou, o nou idee, un nou aranjament, o nou configuraie. Fiecare dintre formele imaginaiei se finalizeaz n plan subiectiv ntr-o manier proprie. Astfel, visul din timpul somnului este trit ca o derulare haotic de imagini, emoii, pulsiuni, dorine. Reveria este trit ca o derulare de imagini animate de proiecte, ipoteze i aspiraii. Imaginaia reproductiv este trit ca o desfurare de imagini despre realiti i situaii pe care le-am perceput. Imaginaia creatoare este trit ca proiect, ca model, cu un anumit coeficient de originalitate. Visul de perspectiv este trit ca un proiect mintal al drumului propriu sau al drumului propriu al unui proiect de la imaginare la realizare. n concluzie, produsul imaginaiei l constituie proiectul, modelele anticipative ale realitii.