Universitatea Transilvania Braşov Studenţi: Muşat Georgiana

Facultatea de Psihologie şi Ştiinţele Educaţiei Pascu Oriana

Specializarea Psihologie Schmidt Kriszta

Dezvoltarea cognitivă 3- 6 ani

Elemente ale dezvoltării fizice

A doua copilărie, sau perioada preşcolară cuprinde trei subdiviziuni: vârsta preşcolară mică (de la
3 la 4 ani şi jumătate), vârsta preşcolară mijlocie (de la 4 ani jumătate la 5 ani jumătate) şi vârsta
preşcolară mare (de la 5 ani jumătate până la intrarea în şcoală).
Copiii cresc cu repeziciune între 3 şi 6 ani, dar în ritm mai puţin alert ca înainte. Pe la 3 ani încep
să îşi piardă rotunjimile de bebeluş şi să capete înfăţişare zveltă, atletică a copilariei. Pe masură ce
muschii abdominali se dezvoltă, burtica de copil mic dispare. Trunchiul, braţele şi picioarele se lungesc.
Capul este în continuare relativ mare, dar celelalte părţi ale corpului continuă să crească. Creşterea
aparatului osteo-muscular continuă, făcându-i pe copii mai puternici, oasele devin mai tari, dând copilului
o forma mai fermă şi apărându-i organele interne (D. Papalia, p. 216, 2010).
De asemenea, la vârsta de 3 ani creierul are aprox 90% din greutatea la vârsta adultă, iar la 6 ani,
acesta ajunge la aprox 95% din volumul său maxim. O schimbare treptată se produce şi la nivelul
corpului calos, care face legătura între emisfera stângă şi cea dreaptă. Mielinizarea treptată a fibrelor
corpului calos permite transmiterea mai rapidă a informaţiilor şi integrarea lor mai bună. Această evoluţie,
care continuă până la 15 ani, îmbunătăţeşte funcţii cum ar fi coordonarea simţurilor, procesele memoriei,
atenţia şi starea de vigilenţă, auzul şi vorbirea. Între 3 şi 6 ani, creşterea cea mai rapidă are loc în ariile
frontale care reglează planificarea şi organizarea acţiunilor. Între 6 şi 11 ani, creşterea cea mai rapidă are
loc într-o arie care sprijină în principal gândirea asociativă, limbajul şi relaţiile spaţiale. Dezvoltarea
creierului influenţează şi alte aspecte ale dezvoltării, cum ar fi abilităţile motorii.

Abilităţile motorii
Devoltarea ariilor senzoriale şi motorii ale scoarţei cerebrale permite coordonarea mai bună între
ceea ce vor copii să facă şi ceea ce pot face. Este perioada în care se progresează foarte mult în privinţa
abilităţilor motorii grosiere, cum ar fi alergatul şi săritul, care implică muşchii mari. Cum oasele şi
muşchii lor sunt mai puternici, iar capacitatea pulmonară este mai mare, pot să alerge, să sară şi să se
caţere tot mai rapid. Fetele devin superioare în ceea ce priveşte precizia mişcărilor, iar băieţii devin
superiori în acţiunile care cer forţă şi sunt mai puţin complexe. Nivelul de performanţă a copiilor variază
în funcţie de zestrea lor genetică şi de ocaziile de a deprinde şi exersa abilităţile motorii.

1
 Universitatea Transilvania Braşov Studenţi: Muşat Georgiana
Facultatea de Psihologie şi Ştiinţele Educaţiei Pascu Oriana
Specializarea Psihologie Schmidt Kriszta

Tot în această perioadă apare preferinţa utilizării unei mâini, aşadar, în jurul vârstei de 3 ani se
poate observa mâna dominantă. Dezvoltarea în structurile scoarţei cerebrale determină angajarea
mozaicală a zonelor vorbirii şi astfel se clarifică dominanţa uneia dintre cele două emisfere. Astfel se
determină caracterul de dreptaci sau stângaci, ori ambidextru.

Senzaţiile şi percepţiile
În consecinţa dezvoltării motorii, spaţiul de mişcare al copilului este din ce în ce mai vast.
Stimularea variată conduce la o accentuată dezvoltare senzorială mai ales în ceea ce priveşte sensibilitatea
vizuală şi auditivă. Reprezentările copiilor sunt prima instanţă a transformării impresiilor senzoriale, apoi
reprezentarea copiilor evoluează şi pe măsura întăririi reprezentării prin revenirea la obiectul pe baza
căruia s-a format, ea devine tot mai schematică şi mai puţin legată de concret. Formarea reprezentărilor de
mărime, formă (lung- lat, rotund- plat, etc), timp (devreme- târziu), spaţiu (aproape- departe) are o
valoare foarte mare pentru formarea noţiunilor de mai târziu. Apare fenomenul de sincretism sau caracter
global, adică, subiectul nu prcepe decât impresia de ansamblu, fără o analiză a părţilor sau o sinteză a
relaţiilor lor. Tactul este simţul de control şi de susţinere a celor văzute şi auzite, este perioada în care sunt
colectate impresii intre 6- 9 ani. Acţiunile perceptive se încarcă de intenţii, capătă direcţie şi se
focalizeaza în funcţie de satisfacerea intenţiei. Copilul preşcolar începe să cunoască interiorul locuinţei, al
grădiniţei, strada, magazinul alimentar, denumirea camerelor şi a mobilierului, e interest de prifesii, de
lumea uneltelor şi de semnele de circulaţie.
Percepţiile preşcolarilor se formează ca urmare a acţiunii directe cu obiectele, astfel încât o
posibilitate mai mare, neîngrădită, de acces la obiecte, manipularea, compunerea şi descompunerea lor,
conduce la o mai bună cunoaştere şi o mai corectă formare a percepţiilor.
Deosebit de important, la 4 ani este încă rolul cognitive al pipăitului, perceperea direct a
obiectelor. Mâna care între timp s-a perfecţionat funcţional în mânuirea obiectelor uzuale, devine organ de
o sensibilitate remarcabilă.

Dezvoltarea cognitivă (Jean Piaget)- Stadiul preoperaţional

Piaget a denumit prima copilărie stadiul preoperaţional al dezvoltării cognitive deoarece, la
această vârstă, copiii nu sunt încă pregătiţi să efectueze operaţii mentale logice, aşa cum vor fi în stadiul
operaţiunilor concrere, din copilaria mijlocie. Stadiul preoperaţional durează aproximativ de la 2 la 7 ani
şi este caracterizat de o mare extindere a folosirii gândirii simbolice sau a capacitătţi de reprezentare.
Pentru acest stadiu sunt definitorii două substadii care dau seama de progresele înregistrate în evoluţia
copilului: substadiul funcţiilor simbolice (2- 4 ani) şi substadiul gândirii intuitive (4- 7 ani).

2
 Universitatea Transilvania Braşov Studenţi: Muşat Georgiana
Facultatea de Psihologie şi Ştiinţele Educaţiei Pascu Oriana
Specializarea Psihologie Schmidt Kriszta

Substadiul funcţiilor simbolice

a) Imitaţia amânată se bazează pe reprezentarea mentala a unui eveniment sau obiect observat
anterior, adică ea are loc în absenţa modelului.
b) Jocul simbolic înseamnă, apogeul jocului infantil şi impliă persoane şi situaţii imaginare.
Obiectul simbol este un substitut al unui obiect real (băţul e cal sau lopată), jocul simbolic este o imitaţie
interiorizată care decurge din gândirea infantilă a copilului, având rol în dezvoltarea echilibrului dintre
asimilare şi acomodare.
c) Animismul reprezintă tendinţa de a atribui viaţă obiectelor neînsufleţite. După 3 ani jumătate,
pentru copil sunt vii numai jucăriile şi doar în timpul jocului. Într-o primă etapă toate lucrurile sunt
animate, apoi, de la 3 ani şi jumătate, doar jucăriile sunt vii, iar după 5 ani, mai persistă doar unele
rămăşiţe ale animismului.
d) Transducţia. Conform lui Piaget, în stadiul preoperaţional, copiii încă nu pot să raţioneze logic
cu privire la cauză şi efect, ci raţionează prin transducţie. Ei coreleaza mental două evenimente, mai ales
evenimente apropiate în timp, indiferent dacă există sau nu o relaţie cauzală, la modul logic. Copiii nu
folosesc raţionamentul deductiv sau inductiv, ci sar de la o situaţie particulara la alta şi văd cauzalitatea
acolo unde aceasta nu există. De exemplu, Luis a fost rău cu sora lui, apoi aceasta s-a îmbolnăvit. Luis
trage concluzia ca el şi-a îmbolnăvit sora.

Substadiul gândirii intuitive

a) Centrarea şi absenţa reversibilităţii. Centrarea reprezintă incapacitatea de decentrare, adică,
copiii se concentrează asupra unui singur aspect al unei situaţii şi le neglijează pe celelalte, iar absenţa
reversibilităţii arată cum copiii nu pot înţelege că unele operaţiuni sau acţiuni pot fi parcurse şi în sens
invers, reinstituindu-se situaţia initială. Ex tab 7.6 pag 229.
b) Egocentrismul reprezintă incapacitatea de a lua în considerare punctul de vedere al altei
persoane, copiii presupun că toată lumea gândeşte, percepe şi simte la fel ca ei.
c) Conservarea este termenul folosit de Piaget pentru conştiinţa faptului că două obiecte care sunt
egale potrivit unei anumite măsurători, rămân egale, în ciuda modificării perceptive, atât timp cât nici
unui obiect nu i s-a adăugat şi nu i s-a luat nimic.

Dezvoltarea limbajului şi stadiile de dezvoltare al limbajului (Vîgotski)

În viziunea vîgotskiana există o strânsă legatură între limbaj şi dezvoltarea inteligenţei.
Interacţiunile sociale de care beneficiaza individul în procesul de dezvoltare îi vor influenţa limbajul si
gândirea. Vîgotski a susţinut că, atunci când copilul îşi dezvoltă cunostinţele ghidat de adult, el ajunge la

3
 Universitatea Transilvania Braşov Studenţi: Muşat Georgiana
Facultatea de Psihologie şi Ştiinţele Educaţiei Pascu Oriana
Specializarea Psihologie Schmidt Kriszta

soluţii mai sofisticate decât ar face–o doar prin posibilităţile de care dispune. Prima gândire a copilului
este preverbală. Când adultul îi explică un anumit lucru copilului, el îi oferă acestuia acces la procesele
intelectuale care în mod normal se bazează pe limbaj. Aşadar, relaţia socială îi deschide calea spre
limbajul ce fundamentează şi permite procesele intelectuale şi aparţine contextului social, în care copilul
poate să înveţe şi să internalizeze procesele ce, în dezvoltarea lui ulterioara, vor opera automat, ca gândire
verbală.
La 3 ani, copilul obişnuit cunoaşte si poate să folosească 900- 1000 cuvinte. La 6 ani, copilul are
un limbaj expresiv (rostit) de 2600 cuvinte şi înţelege peste 20000. Cu ajutorul educaţiei şcolare
organizate, vocabularul pasiv (receptiv) al copilului va spori de 4 ori, la 80000 cuvinte, până la vremea
intrării în liceu. Limbajul activ este cel utilizat şi implicat în performanţă, iar limbajul pasiv este cel
înţeles şi implicat în competenţă. Limbajul pasiv se apropie de cel activ ca valoare de comunicare.
Solilocviul reprezintă vorbirea cu sine, cu voce tare, fără intenţia de a comunica cu alţii. Piaget
considera solilocviul drept semn de imaturitate cognitivă, întrucât ei sunt egocentrici şi nu pot recunoaşte
punctul de vedere al altora. Vîgotsky, în schimb, nu considera că solilocviul ar fi egocentric, ci îl privea ca
pe o formă aparte de comunicare, comunicarea cu sine. Acesta a arătat că monologul copiilor apare
deseori în anumite situaţii şi oferă un indiciu important pentru semnificaţia acestui tip de limbaj. Când
copiii se angajează în activităţi în care întâlnesc obstacole şi dificultăţi, incidenţa unui astfel de limbaj
aproape se dublează. Sub aceste circumstanţe, ceea ce copiii par să facă este să încerce să rezolve
problemele vorbind cu ei înşişi. Vîgotsky exemplifică astfel: copilul spune: „Unde este creionul? Am
nevoie de un creion albastru. Nu contează, voi desena cu unul roşu…” (Vîgotsky, 1962, p. 16). În contrast
cu Piaget, Vîgotsky consideră că limbajul chiar şi la copiii foarte mici este inerent social şi că vorbirea
pentru sine, pe care Piaget o denumea egocentrică, originează, în fapt, comunicarea socială timpurie.
Progresiv, vorbirea pentru sine se transformă în limbaj interior şi nu dispare o dată cu vârsta aşa cum a
sugerat Piaget, dimpotrivă, se interiorizează. Dialogul verbal interior continuu devine o caracteristică a
adultului, el fiind cel care ghidează şi pe mai departe comportamentul dintr-un for interior. Majoritatea
cercetătorilor au adoptat conceptul de limbaj interior şi nu limbaj egocentric. Cercetări recente au
demonstrat, contrar teoriei piagetiene, că preşcolarii care vorbesc cu ei înşişi foarte mult sunt mai
competenţi social decât cei care folosesc foarte rar vorbirea pentru sine. (Berk, Laura E., Garvin, 1985)
Stadiile dezvoltarii limbajului. Vîgotski descrie urmatoarele stadii, în dezvoltarea copilului, în
interactiune cu adultul, prin achizitia limbajului:
 stadiul 1: fiziologic – copilul este separat doar din punct de vedere fiziologic, dar pentru a
supraveţui, el e total dependent;


4
 Universitatea Transilvania Braşov Studenţi: Muşat Georgiana
Facultatea de Psihologie şi Ştiinţele Educaţiei Pascu Oriana
Specializarea Psihologie Schmidt Kriszta

 stadiul 2: biologic – copilul capătă independenţă (prin înţărcare), iar dependenţa lui de cel care-l
îngrijeşte devine psihologică;
 stadiul 3: este stadiul în care adultul îi atrage atenţia, vorbindu-i despre diferitele obiecte din jur,
iar activităţile copilului sunt controlate şi secondate de vorbirea adultului;
 stadiul 4: acţiunile copilului sunt iniţiate şi impulsionate de vorbirea adultului;
 stadiul 5: realizează activităţi voluntare îndrumat prin vorbire de către adult, vorbirea adultului
este internalizată şi copilul îţi controlează prin ea propriile acţiuni;
 stadiul 6: copilul îşi dă singur comenzi – la început cu voce tare; mai târziu, prin vorbirea
interiorizată, pentru sine însusi.

Memoria
Memoria reprezintă mecanismul psihic de encodare (process prin care informaţiile sunt pregătite
pentru stocarea pe termen lung şi pentru reactualizarea ulterioară), stocare (păstrarea informaţiilor în
memorie, pentru utilizarea viitoare) şi recuperare (process prin care informaţiile sunt accesate sau
recuperate din depozitul memoriei) a informaţiilor. Impresiile, imaginile şi gândurile elaborate, emoţiile
trăite, mişcările executate în present nu se pierd, nu se volatilizează, nu dispar fără a lăsa vreo urmă, ci,
dimpotrivă, se sedimentează, se cristalizează, luând forma experienţei anterioare, care, în funcţie de
necesităţi, va fi reactivată şi refolosită. Pentru a realize un asemenea “du-te- vino” din present în trecut şi
din trecut în present, omul are nevoie de un mecanism psihic ce poartă numele de memorie (M Zlate, p.
345, 1999). Se consideră că modul în care creierul stochează informaţiile este universal, modelele
procesării acestora descriu creierul ca având trei depozite: memoria senzorială, memoria de lucru şi
memoria de lungă durată.
În perioada aceasta (3- 6 ani), memoria copilului suferă modificări importante. Datorită unor
particularităţi ale scoarţei cerebrale, ale proceselor de excitaţie şi inhibiţie (plasticitatea, mobilitatea,
labilitatea), copilul memorează cu mare rapiditate, dar şi uită cu aceeaşi rapiditate. Predomină mai ales
memoria intuitive plastică, concretă şi cea afectivă, în sensul că se reţin mai ales figurile şi evenimentele
imediate, ca şi tot ceea ce provoacă emoţii puternice, positive sau negative. Unele cerinţe ale activităţilor
în care preşcolarul este implicat (activitatea de joc, chiar şi cea didactică de la grădiniţă) impugn însă
necesitatea de a reţine voluntqar şi logic. La 4 ani copilul face efort pentru a fixa şi păstra regulile jocului,
la 5- 6 ani el începe să utilizeze procedee elementare de întipărire, fixare şi reproducere, face încercări
active de a-şi aduce aminte; tot acum creşte rapiditatea, volumul, durata de păstrare, exactitatea păstrării
şi fidelitatea reactualizării.

5
 Universitatea Transilvania Braşov Studenţi: Muşat Georgiana
Facultatea de Psihologie şi Ştiinţele Educaţiei Pascu Oriana
Specializarea Psihologie Schmidt Kriszta

Tot în această perioadă este fixată şi data aparişiei primelor amintiri persoanle, care adeseori sunt
incerte, mai ales de tip afectiv. Intervine aşa numitul fenomen de amnezie infantilă (M Zlate, p. 465,
1999). Studiile arată că între 3 şi 5 ani copiii îşi reamintesc suficient de multe informaţii.

Atenţia
Atenţia constituie una dintre cele mai importante condiţii ale fixării şi păstrării experienţei. Ca
funcţie activă, spontană, involuntară, ea este importantă în asigurarea desfăşurării oricărei activităţi. Jocul
oferă nenumărate prilejuri pentru dezvoltarea atenţiei copilului. În rolul pe care îl deţine în joc,
preşcolarul trebuie să urmărească modelul pe csre îl reproduce, ceea ce îl ajută să lărgească treptat
volumul şi persistenţa atenţiei, concentrarea ei în cercul unor obiective determinante. Atenţia are funcţia
de a crea termenii orientării conştiinţei şi a personalităţii copilului la un moment dat. Concentrarea la
preşcolarii mici este de 5- 7 minute, cei mijlocii 20- 30 minute, iar cei mari chiar 45- 50 minute.

Imaginaţia
Este mecanismul psihic de combinare şi recombinare a informaţiilor. Dezvolatrea imaginaţiei este
întotdeuna intensă în perioada preşcolară. Fiind un proces mijlocit de cunoaştere a realităţii obiective,
imaginaţia se manifestă activ, având la bază forme simple de combinare a reprezentărilor în produşi finiţi
noi legaţi de datele realităţii. Datorită intensei dezvoltări a capacităţii de evocare şi simbolizare, copilul
transformă propria sa conduită unei conduite imaginate, acţionează în rol, trăieşte, simte îşi adaptează
vorbirea, mimica la conţinutul şi activitatea imaginată cu o mare precizie şi sensibilitate. În aaceste
condiţii, imaginaţia exprimă importante funcţii de construcţie a realului din imagini. În perioada
preşcolară, imaginaţia se exprimă viu şi în activitatea de construcţie, în desene, uneori în muzică, în
creaţia de basme etc., ceea ce permite să se considere că în perioada preşcolară are loc constituirea
ontogenetică a imaginaţiei creatoare. De asemenea prezenţa imaginaţiei este evidentă şi în ascultarea şi
savurarea poveştilor, a poeziilor, basmelor. Dezvoltarea foarte vie a imaginaţiei în perioada preşcolară
constituie un indiciu al dezvoltării psihice intense a copilului. În a doua copilărie se manifestă şi alte
funcţii ale imaginaţiei cum ar fi funcţia de completare în situaţii ambigue, functia de proiectare şi
anticipare în succesiunea de evenimente.
Imaginaţia se dezvoltă mult în perioada preşcolară sub influenţa lărgirii experienţei şi a educaţiei.
Ea capătă un caracter activ, în această perioadă imaginaţia trece de la forme indefinite la forme de creaţie
obiectivă.

6
 Universitatea Transilvania Braşov Studenţi: Muşat Georgiana
Facultatea de Psihologie şi Ştiinţele Educaţiei Pascu Oriana
Specializarea Psihologie Schmidt Kriszta

Jocul
Jocul este o activitate complexă, specifică tuturor copiilor. În toate timpurile copii s-au jucat şi se
joacă. Vârsta preşcolară este perioada în care jocul ca activitate capătă o deosebită însemnătate. Copilul se
antrenează cu pasiune în jocuri de construcţii, în jocuri de mişcare sau în jocuri cu reguli, cu subiect, ori
de creaţie. Jocul dezvoltă însuşiri psihice ca: atenţia, observaţia, imaginaţia, el conţine un material bogat
pentru dezvoltarea gândirii copilului. De asemenea în joc se îmbogăţeşte şi se dezvoltă o exprimare
verbală nuanţată. Astfel, putem spune că jocul influenţează dezvoltarea generală a copilului, deoarece
acesta angrenează toate resursele cognitive şi afective ale copilului preşcolar.

7
 Universitatea Transilvania Braşov Studenţi: Muşat Georgiana
Facultatea de Psihologie şi Ştiinţele Educaţiei Pascu Oriana
Specializarea Psihologie Schmidt Kriszta

BIBLIOGRAFIE:
1. Dezvoltarea umană, Diane Papalia, Editura Trei, 2010
2. Psihologia copilului, Ursula Schiopu, editura Didactică şi pedagogică Bucureşti 1967
3. Psihologia mecanismelor cognitive, Mielu Zlate, Editura Polirom, 1999
4. https://psihoconsultanta.wordpress.com/discipline/psihologia-varstelor/
5. http://www.upm.rso/facultati_departamente/depPregatirePersonal/docs/carti/psihologia_varstelor_albu.pdf
6. http://www.bp-soroca.md/psihologie/psihologia-varstelor.pdf