UNIVERSITATEA BUCUREŞTI

FACULTATEA DE PSIHOLOGIE SI ŞTIINTELE EDUCAŢIEI

Pedagogia învăţământului primar şi preşcolar-ID

Fundamentele Psihologiei

COORDONATOR:
LECT.UNIV.DR. CRISTINA GHIŢǍ

STUDENT:
IONIŢǍ.C. DOINA ILEANA (SFETCU)
ANUL I
Tema 1 : ANALIZǍ COMPARATIVǍ ȊNTRE GÂNDIRE ŞI MEMORIE

„Gândirea este un proces complex care prin intermediul abstractizărilor şi

generalizăriilor coordonate în acţiuni mintale extrage şi prelucrează informaţii despre
însuşirile esenţiale şi necesare ale obiectelor şi fenomenelor şi despre relaţiile lor
determinative, în forma concepţie,judecăţilor, raţionament

Memoria este procesul cognitiv complex de întipărire, păstrare şi reactualizare a experienţei

anterioare a omului . ”

(Tinca Creţu)

Ambele mecanisme fac parte din categoria proceselor cognitive superioare care alaturi de
imaginatie si limbaj formeaza intelectul, acel ansamblu de fenomene psihice, ce depaseste
experienta senzoriala si se dezvolta sub actiunea factorilor socio-culturali.

Gândirea este procesul cognitiv de însemnătate centrală în reflectarea realului care extrage şi
prelucrează informaţii despre relaţii categoriale şi determinative, sub forma conceptelor, judecăţilor
şi raţionamentelor, prin intermediul abstractizării şi generalizării; se manifestă prin 6 fapte psihice
ca: sisteme operaţionale intelectuale, concepte, învăţare, înţelegere, rezolvarea de probleme, iar
memoria, vine in sprijinul gandirii ajutand la pastrarea si reactualizarea proceselor , asigurând
continuitatea vieţii psihice.

Analizând procesele după criteriul statutului în SPU, ambele sunt procese psihice cognitive
de nivel intelectual, care se articulează într-un sistem funcţional unitar cu rol central în
cunoaşterea realităţii şi în reglarea activităţii.
Gândirea are un rol central în cadrul SPU (Sistem Psihic Uman) fiind definitorie pentru om;
aceasta valorifică, orientează şi coordonează celelalte funcţii şi procese psihice. În timp ce
gândirea este “şeful” ierarhic, memoria este componenta bazală, fiind indispensabilă pentru
realizarea oricărui proces psihic mecanismul de comandă şi control asupra celorlalte procese
psihice cărora le imprimă raţionalitate .
Pe axa temporală a existenţei, ambele procese au un caracter multifazic.
Gândirea foloseşte informaţii despre trecut, pentru a explica prezentul, integrează informaţia
despre trecut şi prezent pentru a prevedea starea în viitor iar memoria reflectă trecutul ,dar
este implicată şi în prezent, participând prin reactualizare la desfăşurarea activităţii curente .

Consider că memoria ocupă un loc important în viaţa omului deoarece fără ea ,am trăi ȋntr-un
prezent continuu , comportamentul nostru ar fi haotic iar cunoștinţele le-am lua de la capat,
fără să realizăm vreun progres.

Realizând activităţi psihice, omul cunoaşte însuşirile concrete prin intermediul proceselor
senzoriale, iar pe cele abstracte prin intermediul gândirii. Beneficiind de produsele tuturor
celorlalte procese psihice, memoria înmagazinează şi reactualizează informaţii despre toate
aceste tipuri de însuşiri.

Ca urmare, putem concluziona că memoria înregistrează, păstrează şi reactualizează

informaţii despre însuşiri concrete şi abstracte, acestea fiind reflectate în plan psihic sub o
diversitate de forme: imagini, cuvinte, propoziţii, idei, trăiri afective, mişcări in timp ce
gândirea, reflecta doar însuşirile comune, esenţiale, abstracte, manifestate în natură sub forma
relaţiilor constante dintre obiecte şi fenomene, a legilor şi principiilor determinative.

Ca procese cognitive de nivel intelectual, ambele constau în acţiuni desfăşurate în plan

mintal.
Ambele procese îşi realizează prelucrările informaţionale folosind ca “material” informaţii
furnizate de percepţii şi reprezentări (caracter mijlocit); ele nu operează direct asupra
stimulilor obiectivi, ci sunt multimediate; în acest sens, intervine şi mijlocirea prin limbaj şi
alte sisteme de semne, prin modele şi scheme culturale.
Operaţiile gândirii sunt de două feluri: fundamentale (analiză intelectivă, sinteză intelectivă
etc.) şi instrumentale (algoritmică şi euristică). La rândul său, memoria prezintă si ea operaţii
şi acţiuni de codare în cadrul procesului întipăririi informaţiilor; selecţii, reorganizări şi
sistematizări ale informaţiei, ordonări şi restructurări continue ale informaţiei.

În functie de criteriul produselor operării, gândirea produce conceptele (unităţile

informaţionale de bază), judecăţile şi raţionamentele, dar şi înţelegeri şi rezolvări de
probleme iar produsele memoriei sunt reprezentate de totalitatea informaţiilor engramate şi
prelucrate activ, selectiv şi inteligibil care reflectă realitatea trăită de subiect (experienţa
anterioară) –imagini, concepte, idei, cuvinte, mişcări, trăiri afective, scopuri, motive,
atitudini, convingeri, idealuri,
Comparând procesele ȋn funcţie de criteriul genetic, memoria precede gândirea, omul
fiind dotat încă de la naştere cu o memorie funcţională. Gândirea se formează propriu-zis abia
din stadiul al treilea al dezvoltării inteligenţei, o dată cu constituirea operaţiilor concrete. Se
dezvoltă maximal pînă în perioada adolescenţei, ultimele sale achiziţii fundamentale fiind
operaţiile formale.
Ca şi gândirea, memoria se dezvoltă intens în copilărie şi adolescenţă, dar, spre deosebire
de gândire, achiziţiile sale continuă de-a lungul întregii vieţii.
Datorită gândirii activitatea umană capătă atributul raţionalităţii fiind: orientată către un
scop conştient şi adaptat la posibilităţile reale ale subiectului şi la situaţia obiectivă;
permanent condusă şi corectată din mers în funcţie de planul logic elaborate (antialeatorie);
realizată prin combinarea judicioasă a acţiunilor şi cunoştinţelor, coerent şi economic,
accentuînd esenţialul (antiredundanţă); orientată spre finalitate constructive (pragmatism şi
productivitate).
Memoria conservă şi reactualizează scopul şi planul activităţii, abilităţile executive şi
mecanismele corectoare, algoritmii şi strategiile, cunoştinţele necesare în fiecare etapă a
activităţii.
Gândirea și memoria fac parte din subsistemul cognitiv şi de comunicare al
personalităţii.
Graţie memoriei, E-ul dobândeşte continuitatea identităţii în timp, fără de care fiinţa umană
ar trăi într-un permanent prezent şi nu ar dispune de experienţă elaborată şi nici de procedee
de abordare şi rezolvare a problemelor. MLD constituie premisa esenţială a conştiinţei
continuităţii existenţei noastre în timp.
Fără MLD, omul nu ar mai avea atributul stabilităţii personalităţii. Nu ar mai reuni ceea
ce este al său (E-ul material şi deopotrivă social şi spiritual-valoric, nu şi-ar mai constitui şi
realiza imaginea de sine.
Fără memorie nu ar fi posibilă inteligenţa (factorul memorie), nu s-ar
putea vorbi de învăţare şi modelare culturală şi socială pe baza căreia se formează
caracterul, nici de atitudini caracteriale (stabilitate, constanţă).

În consecinţa memoria și gândirea sunt procese cognitive bine sistematizate și prelucrate in

psihicul uman ,ele devenind operaţii de bază in activitatea altor procese cognitive (imaginatie,
intelegere).
Aceste procese cognitive complexe sunt importante și necesare pentru o viata psihică optimă
ȋn ceea ce priveşte omul ca fiinţă.

BIBLIOGRAFIE

1) Cristina Ghita ,Fundamentele psihologiei,suport de curs CREDIS

2) Golu, M., Fundamentele psihologiei,vol.II, ed.Fundaţia României de Mâine, 2000
3) Creţu, T, Fundamentele psihologiei